UNIVERSITATEA DANUBIUS DIN GALATI

FACULTATEA DE COMUNICARE SI
RELATII INTERNATIONALE
SPECIALIZAREA: PSIHOLOGIE ANUL III
DISCIPLINA: PSIHOLOGIE POLITICA

CAROL I
AL ROMANIEI

Titular de curs:

Conf.univ.dr. FILIP STANCIU

Student :

Pintilie V.Elena
 CAROL I AL

ROMANIEI

Carol I al României a fost un rege fără educație regală. Deși se trăgea dintr-o
familie princiară, nu a fost pregătit de copil să devină rege, iar biografia sa anterioară
venirii în România nu anticipa în niciun fel faptul că avea să devină monarhul acestei
țări. A urcat pe tronul românesc mai degrabă prin hazardul unor întîmplări
neprevăzute decît prin premeditare. În această privință, destinul său se aseamănă
izbitor cu basmele orientale, acelea în care personaje modeste ajung prin forța
întîmplării să conducă cetăți sau popoare. Dar domnia lui Carol I, lungă de 48 de ani,
nu a fost un basm, ci o realitate. Ea face parte din istoria românilor, și nu oricum, ci
ca o epocă memorabilă prin împliniri. Regele fără educație regală a domnit exemplar.
Succesele epocii sale au fost numeroase, de la construirea rețelei de căi ferate pînă la
încurajarea culturii și educației, de la asigurarea stabilității politice interne pînă la
dobîndirea independenței de stat și înscrierea României într-un sistem de alianțe care,
decenii la rînd, i-a adus prestigiu și securitate. La toate acestea, Carol I a contribuit
consistent. Vor fi fost și lucruri pe care un ochi foarte exigent le-ar putea trece în lista
neîmplinirilor. Nu știm însă cum ar fi arătat România fără acest monument de
echilibru, conștiinciozitate și devotament care a fost regele Carol I. Putem doar bănui
că, fără el, ar fi avut o soartă mai rea.” (Carol I al României, Jurnal. Volumul al III-
lea: 1893-1897, editura Polirom, 2020. Stabilirea textului, traducere din limba
germană, studiu introductiv şi note de Vasile Docea. )

Carol I descinde dintr - “Un neam de cavaleri neaoş germani este neamul
Hohenzollernilor, al căror castel din moşi- strămoşi, străjuit de înalte şi păduroase
vârfuri alpine, veghează statornic şi autoritar asupra unor întinderi mănoase şi se
constituie în imagine fidelă a acelor neînfricaţi şi dârji eroi care timp de secole au
domnit aici şi care adesea, pentru împărat şi imperiu, au tras din teacă sabie lucitoare,
căci acel „Mereu un Zolre brav“ de pe blazonul lor însemna şi „Mereu un brav
german“.

Regelui Carol I, copil în acele vremuri, i-a rămas întipărită în memorie imaginea
autoritară a bunicului, pe care o redă ca atare în memoriile sale: “în castelul
Sigmaringen stăpânea despotismul patriarhal, căci principele era absolutist într-o
formă extremă şi, în ciuda iubirii fierbinţi care îi unea pe toţi, tradiţia încorseta viaţa
şi făcea din disciplina de familie cel mai important dintre toate lucrurile. Se purtau
încă vechile obiceiuri, conform cărora părinţii îşi vorbeau cu “Dumneavoastră” și
purtarea curtenitoare excludea simplitatea naturală, încălcarea etichetei fiind socotită
drept cea mai gravă abatere!”. Unul din numeroasele volume care aparțin și astăzi
bibliotecii castelului din Sigmaringen, în Germania, poartă titlul Păreri şi sfaturi
despre viaţă, cu privire specială asupra stării şi profesiei,carte publicată în 1831. iata
cateva din invataturile princi pelui Karl“Omul trebuie pus într-o funcţie şi nu funcţia
făcută pentru el”. “În ce priveşte împărtăşirea unor secrete, să nu crezi niciodată că
eşti suficient de atent; căci adesea ajungem la mâna acelor persoane, cărora le-am
încredinţat secretele”. “Cel mai periculos prieten e acela care te laudă în public”.
“Înclinaţia spre a contrazice este neplăcută, însă e de prost-gust să accepţi opiniile
tuturor”. “În tinereţe, pentru a te forma, trebuie să asculţi. Pentru un tânăr este o mare
calitate să ştie să observe în tăcere, mai ales atunci când vorbeşte altcineva”.
“Limbuţia este o povară greu de vindecat”. “E bine de ştiut că oamenii răi nu sunt
incapabili de a face fapte bune”. “A pune pasiunea mai presus de raţiune înseamnă a
face o mare greşeală”. “Vorbele blânde dezarmează mânia, pe când acelea pline de
grosolănie sau amărăciune pot transforma, ele singure, blândeţea în furie”. “Nu
trebuie să te bucuri de lucruri ieftine; frivolităţile plac doar celor cu gusturi
îndoielnice”.Această carte, din care, dincolo de elitismul nobiliar și de multe
banalități, transpare pragmatismul epocii post-napoleoniene, dar şi ideea de sorginte
iluministă, că politica trebuie să fie guvernată de morală, a jucat rolul de manual
formativ al mai multor generații de prinți din casa Hohenzollern. Autorul ei i-a dăruit-
o fiului, principelui Karl Anton, în 1835, la împlinirea majoratului, adică a vârstei de
20 de ani. Regele Carol I a citit-o și el, probabil la o vârstă mai tânără decât o făcuse
tatăl său. Cartea bunicului va ficontribuit la formarea culturii sale politice şi la
conturarea opiniilor lui despre oameni şi viaţă.

Cu totul altă fire a avut fiul său, prinţul moştenitor Karl Anton, care a înţeles
spiritul epocii noi şi i s- a conformat în toate privinţele, atunci ca şi mai târziu. El a
fost un principe în înţelesul cel mai bun al cuvântului, un german integral, loial.
Gândirea şi simţirea, năzuinţele şi străduinţele lui au ţintit totdeauna patria cea mare,
căreia el i- a făcut serviciile cele mai importante. Dar principele a mostenit aceata
randuiala de la tatal sau Putem spune ca aceasta carte, care cuprinde o parte din
invataturile bunicului sau, au avut o importanta destul de mare in conturarea
personalitatii sale.

 Nu este îndeobşte cunoscut, dar e adevărat, că Regele Românilor era prin naştere
pe jumătate francez. Buna sa din partea tatălui său era o prinţesă Marat.
Şi buna sa din partea mamei a fost franceză, binecunoscută în istorie, Stefania
Beauharnais, fiica adoptivă a lui Napoleon I, devenită prin căsătorie
Stefania deBaden.De obicei, acestui amestec de sânge la strămoşii săi i se
atribuie multe dinînsuşirile deosebite ale Regelui. Înfăţişarea persoanei sale, mai
ales profilul său
atâtd e   r e g u l a t ,   a m i n t e ş t e   f i z i o n o m i a   v e c h i i   n o b i l i m i   f r a n c e z e .   C h i a r  
f i g ur a   s a   f i n ă , s i m e t r i c ă   ş i   b l â n d ă   e s t e   m a i   m u l t   f r a n c e z ă ,  
B e a u h a r n a i s ,   d e c â t   g e r m a n ă . Hohenzollern. Însuşirea cu care era
înzestrat pentru a răspunde iute şi nimerit,l espirit de moment , este desigur o însuşire
franceză, ca şi temperamentul său sanguin care i-a fost de atât de mare ajutor în
viaţă şi l-a făcut să nu-şi piardă cumpătul în mijlocul greutăţilor celor mari,
mai ales când supuşii săi nu-l cunoşteau şi nu-l preţuiau după merit. O putinţă de
muncă extraordinară şi o deosebită nepăsare pentru distracţii materiale l-au
făcut să fie mai mult ca orice,bărbat politic .

De această calitate era familia în care a crescut prinţul Carol – o familie care i-
a oferit modele luminoase pentru tot restul vieţii. Bunicul serios, cumpătat, cu spiritul
său gospodăresc şi dragostea sa de ordine, tatăl cu viziunea scopului şi conştiinţa
datoriei, gândind şi acţionând mereu în perspectivă, animat de un viu interes pentru
arte şi ştiinţe, mama grijulie, totdeauna preocupată de ai săi, cu profunda ei bunătate
şi sensibilitate. Era linişte şi cumpătare în menajul princiar, iar petrecerile
zgomotoase, frecvente la alte curţi princiare, lipseau cu desăvârşire .

Educatia lui Carol era atent supravegheata da printul Karol, educatie pe care el
nu o considera inca incheiata, iar principiile duoa care se ghida erau destul de clare si
sanatoase , pentru formarea unei personalitati bine inchegate “: „Păstrarea şi întărirea
sentimentului religios, însă fără ostentaţie şi paradă. Datoriile de Biserică trebuie
îndeplinite cu stricteţe, dar totdeauna în aşa fel încât forma canonică să nu sufoce
vreo - dată natura interioară. – Pentru a- l face să în ţeleagă corect noţiunea de onoare
şi conceptele apartenenţei la categoria socială a militarilor trebuie acţionat necontenit
în sensul debarasării de toate prejudecăţile găunoase; sorgintea sa şi demnitatea
princiară pe care a moştenit- o trebuie prezentate fiului meu în aşa fel, încât el să nu
se bizuie decât pe calitatea lui de ofiţer şi cavaler. De aici rezultă o atitudine
permanent cumpănită şi modestă şi imperativul cultivării spiritului de camaraderie
autentică. O contrapondere necesară la aceste calităţi o formează independenţa,
consecvenţa convingerilor şi păstrarea propriei individualităţi.“ Principele mai dorea
ca fiul său, încă prea tânăr şi neexperimentat pentru a- şi contura o viziune politică
proprie, să rămână la adăpost de influenţe uni laterale şi partizane: „Să cultive în
permanenţă sentimentul dreptăţii şi al moderaţiei faţă de toţi şi de toate; de aceea, în
el nu trebuie să încolţească niciodată prejudecăţi de castă. Spiritul lui plin de aspiraţii
se cuvine să creadă în menirea Prusiei în lumea ger mană, în măreţia ei şi în
dezvoltarea puterii ei pe bază naţională – acestea ţinând şi de politica dinastică
tradiţională. Numele de «Hohenzollern» este un nume de onoare de care el trebuie, cu
modestie şi discreţie, să fie conştient în permanenţă!“

Toate acestea s-au intiparit foarte bine in personaliatea lui Carol si au fost
decisive in momentul in care a trebuit sa cantareasca decizia de a răspunde afirmativ
la chemarea neaşteptată a unei ţări de departe şi de a accepta coroana unui popor
străin.După întreaga lui alcătuire interioară, prinţul Carol nu era făcut să ducă viaţa
comodă, ferită de trepidaţii a unui fiu de principe, să obţină un rang militar după altul
şi să- şi vadă existenţa consumându- se între serviciul militar şi agitaţia de la curte.
Mintea sa vioaie, marea lui energie, spiritul întreprinzător mereu proaspăt îşi puneau
scopuri mai înalte. Nicidecum obsedat de himere, nicidecum înclinat spre aventură
sau urmărind din cine ştie ce motive planuri ambiţioase, ci cântărind totul cu calm şi
seriozitate, el se văzu pus în faţa unei misiuni înalte, pe măsura unui om adevărat: să
devină un principe autentic şi salvator al unui popor până acum împilat, jefuit, parţial
dispreţuit, să introducă ordine pe acele meleaguri prost gospodărite, să elibereze ţara
de zgura şi presiunea politică, să fie un exemplu luminos pentru locuitorii ei, care au
rămas în fond oameni buni, şi să- i ducă la acea prosperitate de care se bucură cele
lalte state civilizate – să creeze ceva solid şi temeinic nu numai pentru prezent, ci şi
pentru viitor. In prinţul Carol se puneau în mişcare hotărârea şi pofta de a făptui a
Hohenzollernilor, şi poate că în spirit i se înălţa în faţă imaginea acelor îndrăzneţi,
inteligenţi burgravi de Nürnberg şi a operei realizate de ei în marca Brandenburg,
operă ce avea să rămână în istorie

Puritatea sufletului se îngemăna la prinţul Carol cu puritatea credinţei, credinţă

care nu se agăţa niciodată de tipicuri, ci izvora dintr- o profundă convingere
religioasă. Limpezimea gândirii se împletea cu un tact armonios în abordarea şi
rezolvarea problemelor pe care viaţa le pune fiecăruia, celui de pe treapta cea mai
înaltă, ca şi celui mai umil. La aceasta se adăugau lipsa totală de prejudecăţi şi
înţelegerea pentru greşelile şi poticnelile omeneşti. Om de principii ferme, de la care
nu se abătea niciodată, prinţul era credincios faţă de sine însuşi şi credincios faţă de
alţii, nelăsându- se niciodată cuprins de porniri pătimaşe, dar impunându- şi cu tărie
voinţa atunci când era convins de dreptatea lui. Cele două arătătoare de pe cadranul
vieţii lui au indicat încă de timpuriu: „Datorie şi patrie“. Ele i- au arătat drumul şi i-
au fost îndreptarul cel mai preţios în activitatea lui.
Tatăl şi mama sa au căutat cu toate puterile ca mintea copiilor lor să desluşescă
deosebirea între aspectul exterior al lucrurilor şi starea lor intimă, adevărată

În această privinţă e foarte semnificativ ceea ce ni se spune despresentimentele
Principelui la începuturile carierei lui: „ El nu putea suferi acel spirit„Junker”, ţanţoş
şi învechit care era atunci atât de răspândit în Prusia şi la Berlin şimai cu seamă la
Curtea Prusiană. Firea sa era prea simplă, prea sinceră, ca să se poatăobişnui cu
această însuşire seacă şi să se călăuzească după nişte formule ruginite şi deşarte.
Educaţia sa era prea aristocratică pentru a nu fi pătruns de simplitate ş ispontaneitate
în acţiunile sale...”În curând Principele a avut prilejul să pună în practică perceptele
înaltei sale educaţii. Nici ca domn, nici ca rege al României, el nu a voit vreodată ca
cineva să fie prigonit pentru atacuri personale împotriva lui, crima de „lesè majestè”
n-a existat în România şi nu s-a aplicat niciodată.
Se zice că regele Carol a citit multe scrierişi ziare defăimătoare 
îndreptate împotriva sa şi dinastiei sale, având puterea uneori să descopere un fond de
umor în cele mai neînchipuite neadevăruri afirmate.Iată impresiile pe care
personalitatea regelui le producea la împlinirea a 50 de ani, notate de un contemporan
al său care a trăit în anturajul familiei regale: „ Regele Carol împlinise 50 de ani când
l-am văzut întâia oară. Poate că niciodată în viaţă un om nu este mai deplin el însuşi
decât la această vârstă. Dezvoltarea fizică ... este demult împlinită, iar pe de altă parte
el nu a suferit nici o micşorare de putere sau agerime. Individualitatea sa spirituală
este asemenea deplin dezvoltată, întrucât se poate  zice  că  o  natură  puternică  şi 
hotărâtă  este  vreodată  la  sfârşitul  deplinei  sale
dezvoltări. Faptul că impresia dintâi pe care Regele o face nu 
p a r e   d e î n d a t ă i m p u n ă t o ar e s e p o t r i v e ş t e c u a c e e a n o b l e ţ e c a r e s e
f e r e ş t e d e n ef i r e s c , d i n a i n t e
pregătit şi calculat, el este o natură prea delicată pentru ca să  atragă 
deodată luareaaminte. El este prea natural ca să făurească efecte pentru ochii
lumii. Unui artist poate să-i placă fizionomia delicată a Regelui, însă îi lipseşte statura
înaltă şi aerul straşnic care sunt însuşirile eroului de roman şi care stârnesc
entuziasmul mulţimii. Pe de altă  parte  însă,  statura  subţire  de  înălţime  mijlocie
este elegantă şi deosebită, mersul său este hotărât şi nobil. Ochii săi albaştrii ca
marea, adânci sub sprâncenele negre, carens e î m p r e u n ă d r e p t d e a s u p r a
n a s u l u i s ă u a q u i l i n , i a u d i n c â n d î n c â n d o a s p r i m e cercetătoare,
neastâmpărată. Ei sunt ca nişte ochi de vultur, asemănare banală care s-a făcut
adeseori până acum. Chiar vioiciunea şi marea lor putere de vedere justifică şi mai
mult această asemănare cu regele păsărilor”. 

Şi biruinţele sale ca bărbat  politic sunt dintre cele mai însemnate,  deşi educaţia sa

din tinereţe şi  înclinaţiile sale au fost cele ale militarului german, lipsindu-i chiar
studiul dreptului şi administraţiei birocratice, considerate a fi la temelia unei cariere
politice.Regele Carol nu avea nici un grăunte de visări germane ş i n i c i
r ă u t a t e ş i asprime, nu avea mlădierea fierului, ci mai degrabă ceva din elasticitatea
unui arc de oţel, care deşi simţitor la orice schimbare a atmosferei se mlădie după
vreme şi totuşi din nou se întinde drept. Contribuia direct la formarea opiniei publice
convorbind cu foarte multă lume, fără favoritisme de clasă socială.
Având dispoziţii fireşti de diriguitor, prin natura sa era stăpânit de
realism practic, propunând măsuri, după ce asculta opiniile tuturor 
colaboratorilor, careî ntotdeauna au fost spre binele ţării, formulele lui de adresare în
consiliul de miniştri ca rege constituţional fiind nu „Regele voieşte”, ci, „Socot că
este de interes obştescsă se facă cutare sau cutare lucru”.Unul din aforismele
favorite ale Regelui era: „ Un Rege nu-şi face duşmani atâ tprin ceea  ce face,
cât prin ceea ce spune.” Ca toţi oamenii de geniu, Regele Carol era o fire simplă,
neprefăcută, care nu avea niciodată un aer teatral. Era înzestrat cu o m ar e
stăpânire de sine, cu o rară putere de discernământ şi cu o judecată
b i n e cumpătată.Cu toată mândria sa de Hohenzollern, sentimentul care i-a fost imbold
statornic de purtare a fost acela că nimeni nu trebuie să încuviinţeze ca un servitor să
facă ceea ce el însuşi poate să facă. De aceea a avut întotdeauna o afecţiune vie
pentru oameni de condiţie umilă, care au dus un trai folositor şi s-au ridicat ei singuri
în mod cinstit prin propria vrednicie. El admitea tot atât de puţin că o poziţie socială
înaltă poate fi o scuză pentru o viaţă nefolositoare, cât şi că aceasta s-ar putea
accepta ca o scuză pentru depărtarea de la principiile de moralitate tradiţionale. Se
spune că Regele Carol era convins că maximele morale erau singurele cu  putinţă  pe
care  se  putea  sprijini  o  monarhie  democratică,  dar că în societatea reală acestea
nu se împlineau întotdeauna, multe dintre greutăţile pe care trebuia să
le biruiască pornind  tocmai de la luptele  partidelor politice româneşti ale vremii.

Principele Carol avea un capital de experienţă îndestulător de care se

puteafolosi când a primit sarcina grea de a călăuzi soarta naţiunii române.
Om dintr- o bucată în manifestările sale personale, regele nu s- a
dezminţit nici în activitatea sa politică. Aici s- au îmbinat constantele
armonioase ale firii sale, căci nu a dat nimic peste cap, a cumpănit totul cu
maturitate şi abia apoi a acţionat, dar ceea ce şi- a propus şi ceea ce a
crezut că trebuie făcut a dus la îndeplinire cu hotărâre neclintită, necedând
niciodată influenţelor străine, nefăcând niciodată concesii potrivnice
convingerii sale. Ca prim servitor al statului, regele a ştiut să păstreze
măsura în chestiunile politice şi să intervină ferm la momentul potrivit, a
fost mereu activ în timp de pace şi totdeauna în frunte în timp de război; el
a înţeles să le dea mână liberă con silierilor de încredere în toate
problemele de interes pentru ţară, s- a situat permanent pe terenul
Constituţiei, a abordat liber de orice prejudecată tot ceea ce aducea ceasul,
nu s- a condus nici o clipă după interesele personale, gândind numai şi
numai la binele public.

O personalitea puternica si un caracterul hotarat si drept a fost

remarcat si in urma evenimentelor din 22 martie, cand colonia germană din
Bucureşti a vrut să sărbătorească printr- un banchet ziua de naştere a
împăratului Wilhelm, in urma caruia au existat incaierari si raniti.
 Atitudinea hotărâtă a principelui Carol în această perioadă critică a făcut
pretutindeni o impresie extraordinar de favorabilă, adresand regelui Wilhelm o
scrisoare mai lungă, în care sublinia cât de mult deplânge faptul că 154 regele carol i
al româniei sărbătoarea de 22 martie a fost tulburată într- un mod atât de ruşinos .
Scrisoarea oglindeşte cum nu se poate mai bine firea călită a
principelui, care în acele ceasuri primejdioase şi-a păstrat sângele rece şi
judecata calmă, ne - lăsându- se sedus să facă un pas pripit, care ar fi
aruncat ţara în cele mai imprevizibile încurcături. După cele câteva
momente de ezitare, el voia acum să rămână, ferm şi neclintit, la postul său,
care, ce- i drept, oferea deocamdată puţine satisfacţii. Dar ceea ce îşi
propunea în mod hotărât, principele Carol tot cu hotărâre ducea la bun
sfârşit. Fidel şi constant, inteligent şi stăruitor, drept şi lipsit de
prejudecăţi, el a continuat să dirijeze corabia statului, fără a- i lăsa să
plătească pe cei care îl mâhniseră atât de adânc .
O permanenta dorinta de a fi util comunitatii din care face parte si chiar
umanitatii isi va perfectiona talentele in mod constant. În egală măsură, a demonstrat
reale calităţi de om de stat, ştiind să manipuleze „efectul de prestigiu”. Prevalîndu-se
de numele şi prestigiul Casei de Hohenzollern, de relaţiile de rudenie cu monarhii
europeni, şi-a asumat un rol esenţial în coordonarea politicii externe. 
Nu s-a mulţumit cu rolul de „prinţ de operetă”, socotit incompatibil cu
demnitatea numelui de Hohenzollern. 
 Dacă ţinem seama de apartenenţa sa la casa regală a Prusiei, de educaţie şi
convingeri, pe scurt, de întreaga sa personalitate,  putem spune ca a fost purtatorul unui
model politic european. Carol
 I a fost perceput ca atare de societatea românească, şi a fost el însuşi conştient
de aceasta. Într -o convorbire ceva mai târzie cu biograful său Paul Lindenberg, regele
declara:„Într -un anumit sens, am fost un pionier german la Dunărea de
Jos“ Pionieratului „civilizator“ i se asocia, în conştiinţa lui Carol I,
credinţa în rolul său misionar. De aceasta era pătrunsîncă de la venirea în
România, după cum transpare, între altele dintr-o scrisoare către împăratul
Napoleon III din 5/17 august1866:„Fericirea poporului meu a devenit scopul
vieţii mele;  pentru  îndeplinirea acestei misiuni mi-am închinat toate zilele,
toate aspiraţiunile mele“.
Dovada a simtului sau patriotic si a misiunii pe care o avea de
indeplinit este si casatoria acestuia. Casatoria acceptata si infaptuita pe
principii politice si in favoarea tarii sale adoptive. Ea s-a aflat la
interferenţa intereselor private cu cele de stat, iar rezolvarea ei a stat mai
ales sub imperativul celor din urmă. Căsătoria principelui trebuia să
reprezinte un  pas  important  în întemeierea  unei  dinastii,  care să confere
stabilitate internă şi deschidere
internaţională statului român, de la a cărui întemeiere (prin unirea
Moldovei şi Valahiei)trecuseră puţini ani şi a cărui  poziţie era încă fragilă.
Era o alianţă matrimonială neutră din punct de vedere politic, dar care a avut totuşi
avantajul de a nu indispune nici una dintre puterile europene.

Portretul misionarului nu ar fi complet, însă, dacă ar lipsi ideea  jertfei . 

Pentru Carol I,  profund credincios, sacrificiul este calea ce trebuie urmată pentru a
înfăptui opera civilizatoare. La rege,  persoană  orgolioasă  dar  totuşi  lipsită
de vanitate, ideea apare într-o formă atenuată. Ea izbucneşte în manieră romantică la
soţia sa, regina Elisabeta:
 „A trebuit să-mi părăsesc familia pentru a putea adopta,în locul acesteia,
un popor; iar familia pe care ar fi trebuit să o întemeiez aici pe pământ s-a
pierdut înceruri“Aşadar, prinţul străin a fost perceput de contemporani
ca purtător al unui model politic european şi avea el însuşi, turnată în tiparul
mitului cristic, conştiinţa îndeplinirii unei misiuni civilizatoare, cu toate jertfele pe care
aceasta le-ar presupune.
Faptul de a se număra printre Hohenzollerni l- a umplut totdeauna de
o mândrie pe deplin justificată, dar tocmai de aceea voia ca prin forţe
proprii şi ca urmare a bagajului său de cunoştinţe şi aptitudini să
cucerească locul pe care alţi principi îl consideră ca pe ceva ce li se cuvine
pur şi simplu. Aceasta ne explică multe din mentalitatea tânărului prinţ, dar
şi din evoluţia de mai târziu a principelui şi regelui, care permanent şi- a
impus exigenţele cele mai înalte şi care, în simplitatea lui soldăţească, a
explicat în repetate rânduri: „Ceea ce poate să facă omul însuşi nu se cade
să lase a fi făcut de un altul.
Fără a fi om de ştiinţă în sensul strict al termenului, fără a fi specialist într-un
domeniu anume– cu excepţia, poate, a celui militar Carol I a fost apropiat de viaţa
ştiinţifică în special, de cea intelectuală în general.
Citea și scria stând în picioare, la un pupitru înalt, așezându-se uneori pe o șa.
Obiceiul îl dobândise în prima tinerețe, în anii studiilor militare făcute la Berlin, când
lua sistematic lecții de călărie. Consemnată ca un soi de curiozitate de cei care l-au
cunoscut, postura de cititor ecvestru relevă o anumită disciplină, regăsibilă, de altfel,
în mai toate preocupările sale . Era o persoană care excela întote domeniile, dar mai
ales in cele pe care începuse să le aprofundeze ;dreptul, istoria şi istoria artei. La
acestea se adaugă cunoştinţelesale militare, verificate prin participarea la două
războaie.Mărturiile despre calităţile intelectuale ale regelui abundă.. Juristului
Constantin Stoicescu,rector al Universităţii din Bucureşti. Acesta ne relateaza in
impresiile lăsate de prima sa discuţie cu monarhul, în cursulunei audienţe din 1904,
având ca subiect noile tendinţe înştiinţele juridice:
„Mă aşteptam la întrebări destul de banale şi de caractergeneral, la o
conversaţie convenţională, searbădă şi mă vedeam condus cu o rară
competenţă pe propriul meu teren, chestionat în chip precis, minuţios.
Se implica cu determinare maxima si perseverenta in orice realizare de
proiect.Făcuse o pasiune din studierea istoriei românilor. Cunoştea şi vorbea limbile
franceză şi engleză, asimilînd destul de rapid şi româna, chiar dacă era perceptibil un
puternic accent german. La nu0mai un an de la venirea sa a rostit în româneşte
discursul de deschidere a sesiunii parlamentare. Nu împărtăşea excesele latiniste ale
profesorului său de limbă română, August Treboniu Laurian, manifestînd în schimb
un interes aparte faţă de necesitatea perpetuării vechilor cuvinte româneşti. Dovadă
că proiectul pentru alcătuirea unui vast dicţionar al limbii române, Etymologicum
Magnum Romaniae, va beneficia de încurajarea şi constantul său sprijin financiar,
concretizat într-o donaţie anuală de 6.000 de lei.
Capabil sa-si economiseasca resuresele financiare , energetice si temporale.
Dovada principala fiind construirea castelului Peles din fondurile din caseta sa
privata. Calitate mostenita, se pare de la bunicul sau pe parte paterna, care avea o
înclinaţie accentuată spre a economisi, ceea ce i-afăcut pe unii contemporani săl
socotească avar . Există, însă,dovazi ale dărniciei sale,atunci când în joc se afla binelecomun.
În 1834, de exemplu, a dăruit zece mii de guldeni  pentru  înfiinţarea  unei  Case  de 
economii şi împrumuturi. O sumă identică fusese oferită în 1828, în scopul înfiinţării
unui spital, care va fi înzestrat apoi, în 1843, cu alţi cincizeci de mi ide guldeni. A
contribuit cu mari sume la înfrumuseţarea oraşului Sigmaringen şi a făcut danii în
folosul săracilor şi al funcţionarilor din principat. Astfel de donatii si ajutoare vom
intalni si la regele Carol pe intregul parcurs al domniei sale.
Fire meticuloasa, ordonata, grijulie, „Principele şi- a organizat el însuşi
arhiva. La orice întorsătură a conversaţiei, el ştie unde se găseşte o
scrisoare sau un document care se referă la subiectul respectiv. – Principele
este una dintre acele firi funciarmente sănătoase şi destoinice care se
autoeducă zilnic la şcoala aspră a vieţii. – Are convingeri şi idei absolut
clare; se arată deschis faţă de părerile opuse; dar are un talent rar de a
refuza aceste păreri în modul cel mai fin şi de a reveni la punctul său de
pornire. Chiar dacă pândită de pericole, această calitate intelectuală
reprezintă totuşi prima şi indispensabila condiţie pentru independenţa unui
principe(...)atunci nu pot decât să admir sincer forţa interioară ce susţine
acest caracter.“ (impresiile consulului Bamberg despre Carol I)
La prima vedere inspira raceala si distanta, in realitate e foarte interesat de tot
ceea ce se intampla in preajma sa, dand dovada de multa compasiune..
Isi alegea prietenii cu atentie, evitand oamenii falsi. Ura minciuna si
falsitatea si aprecia tot ce era autentic si original. Era o fire introvertită, rareori
destăinuind cuiva gîndurile şi planurile sale, neavînd prieteni intimi, ci numai
consilieri. Nu şi-a format în jurul său o camarilă, mărturisindu-şi dispreţul faţă de cei
care încercau să-i cîştige favorurile măgulindu-l. De fapt, singurul căruia îi
împărtăşea temerile şi proiectele personale era tatăl său, Prinţul Carol Anton, ţinînd
cont întotdeauna de sugestiile lui discrete.

Cat priveste modul meticulos in care isi gestiona timpul , se stie ca a refuzat, nu
de puţine ori, să primească în audienţă persoanele care nu respectau ora fixată sau
întîrziau nejustificat. Un asemenea tratament avea să fie administrat şi celor mai
cunoscute personalităţi politice, care se obişnuiseră cu proverbiala indolenţă orientală
şi protocolul mai puţin rigid, ba chiar aproape inexistent, din vremea domniilor
anterioare. De altfel, pe biroul din sala bibliotecii Palatului, acolo unde obişnuia să
primească în audienţă, se afla o mică pendulă care bătea la fiecare sfert de oră şi care
reprezenta semnalul că timpul acordat respectivei audienţe luase sfîrşit. Contrariat de
lipsa de punctualitate a românilor, obişnuia să ofere drept dar de sărbători sau cu alte
ocazii cîte un ceasornic. Masa de prînz se servea în sufrageria mare a Palatului, la
orele 14,
Aceasta punctualitate si-a insusit-o ereditar de la bunicul sau , marturie lasa in
memoriile sale “Severului bunic îi datorează (regeleCarol n. a.) nu numai dragostea
de ordine, ci şi punctualitatea extraordinară, de cronometru. Viaţa bunicului a fost
strict ordonată de acele ceasornicului. Şi-l trăgea înfiecare seară la ora nouă, atrăgând
astfel atenţia că socotea ziua încheiată, iar la zece trebuia să fie întuneric şi linişte în
castel”
De o corectitudine exemplară, foarte exigent cu sine, si-a bazat deciziile si
judecata pe etica si morala.Ceea ce primeaza este logica si discernamantul si nu s-a
lasat condus de impulsivitate. In cele mai dificile momente a stiut sa isi ia timpul
necesar pentru a evalua situatia , detasandu-se usor de valul emotiilor si al senzatiilor
de moment. In permanenta mintea a condus inima si nu invers.
Reticent,rezervat, logic, practic, onest si hotarat. Nu irosea cuvinte la
intamplare si nu se lasa manipulat.A dat dovadă de o remarcabilă răbdare şi stăpînire
de sine, reuşind adeseori să-i domine pe cei din jurul său şi să le descopere
slăbiciunile. 
Era un lider inascut, cu o mare abilitate de a conduce, cu rezistenta fizica si
psihica, cu o mare capacitate de a-i motiva pe cei din jur.
Atât ca prim servitor al statului, cât şi ca prim cetăţean, el este o pildă luminoasă
pentru popor: loial şi zelos în muncă, străin de orice trufie şi de orice falsă strălucire,
având cea mai deplină consideraţie pentru activitatea celorlalţi, înţelegând viaţa ca pe
un domeniu al acţiunii în beneficiul semenilor şi al generaţiilor viitoare, păstrându- şi,
în ciuda amărăciunilor de care nimeni nu este scutit, idealurile, credinţa în ceea ce
este bun şi nobil. Om de o religiozitate profundă şi de moravuri curate, el este pentru
doamna sa soţul cel mai afectuos şi prietenul cel mai credincios, şi arată în orice
împrejurare că are o inimă plină de bunătate şi iubire – o inimă care, probabil, suferă
adesea din pricina suferinţei şi nefericirii imposibil de izgonit de sub soare, oricât de
strălucitoare şi de aurii ar fi razele lui.
 BIBLIOGRAFIE:
P. Lindenberg – Rgele Carol I
V. Docea – Regele Citeste
Viorel Rus – Din viata Regelui Carol I
Vasile Docea- Carol I si monarhia constitutionala, Interpretari istorice.
Arhive genealogice 1997- Proiecte matrimoniale ale regelui CarolI
Robert Coravu – Carol I si epoca lui