Stopul Cardio-Respirator

STOPUL CARDIO-RESPIRATOR
Stopul cardiac este reprezentat de oprirea bruscă a activității mecanice a cordului, ducând la oprirea
circulației sângelui. În urma stopului cardiac, sângele nu mai ajunge la organele vitale, privându-le de
oxigen. Astfel, netratat, stopul cardiac duce la deces.
Stopul respirator nu este același lucru cu stopul cardiac, însă, fără tratament, inevitabil, unul duce la
celălalt. Oprirea schimburilor gazoase de la nivel pulmonar pentru mai mult de 5 minute poate determina
leziuni ireversibile ale organelor vitale, în special la nivel cerebral. Stopul respirator este urmat aproape
întotdeauna de stop cardiac, dacă nu este reluată funcția respiratorie.
Atunci când stopul cardiac și stopul respirator sunt simultane, indiferent care dintre cele două s-a
instalat primul, vorbim despre stop cardio-respirator.
Este important să nu confundăm stopul cardiac cu infarctul, cele două entități medicale fiind diferite.
Stopul cardiac este o problemă de activitate electrică a inimii, infarctul este o problemă de circulație la
nivelul arterelor coronare (arterele principale care vascularizează cordul).
Cauze și factori de risc

În cazul adulților, stopul cardiac este, de obicei, determinat de afecțiuni cardiace preexistente (orice fel de
boală cardiacă, în special afecțiuni coronariene). La copii stopul cardiac este rar, predominând stopul
respirator. Această diferență duce la abordări diferite din perspectiva manevrelor de resuscitare
cardiopulmonară.
Posibile cauze de stop cardiac și stop respirator la adulți sunt:

 afecțiuni cardiace;
 trombembolism pulmonar;
 hemoragii masive gastro-intestinale;
 traumatisme;
 insuficiență respiratorie;
 tulburări metabolice;
 supradoze de medicamente (opioidele și sedativ - hipnoticele prin acțiunea lor la nivelul sistemului
nervos central);
 obstrucția căilor aeriene superioare cu sânge, mucus, lichid de vărsătură, corpi străini;
 spasm sau edem al corzilor vocale (de exemplu în șocul anafilactic);
 inflamație la nivelul faringelui, laringelui sau traheei;
 obstrucția căilor aeriene inferioare în urma aspirației de sânge, lichid de vărsătură;
 bronhospasmul;
 înecul;
 disfuncții la nivelul sistemului nervos central;
 afecțiuni neuro-musculare care se manifestă și la nivelul musculaturii respiratorii (leziuni de coloană
vertebrală, miastenia gravis, botulism, poliomielită, Sindromul Guillain-Barre);
 oboseala musculaturii respiratorii, atunci când pacientul respiră pentru o perioadă de câteva minute la
mai mult de 70% din capacitatea lui pulmonară voluntară maximă.
Semne și simptome
De obicei, fiind un eveniment brusc, primul semn al stopului cardio-respirator este pierderea stării de
conștiență. Uneori, există semne și simptome premergătoare:
 agitație;
 confuzie;
 dispnee (respirație dificilă);
 respirație rară, neregulată;
 tahicardie;
 dureri la nivelul toracelui;
 retracții intercostale sau sternoclaviculare, mișcări respiratorii paradoxale (pot fi menționate și ca balans
toraco-abdominal, apar în oboseala extremă a mușchilor respiratorii și în special a mușchiului
diafragm);
 pacienții care au un corp străin la nivelul căilor aeriene se pot îneca, pot avea stridor expirator sau pot
arăta cu mâinile către gât;
 la pacienții în stare critică sau cu boli în stadiu terminal, stopul cardio-respirator se instalează de obicei
după o perioadă de deteriorare clinică;
 diaforeză (transpirație intensă);
 greață, vărsături.
Diagnostic clinic și paraclinic

Diagnosticul în cazul unui stop cardio-respirator este de obicei clinic. Cu toate acestea, este
deosebit de importantă monitorizarea funcțiilor vitale pe parcursul manevrelor de resuscitare.
Este importantă monitorizarea ritmului cardiac și a electrocardiogramei (ECG) pentru a

indentifica cele 4 ritmuri de stop cardiac care se împart în două grupuri:
 șocabile (necesită defibrilare): fibrilația ventriculară și tahicardia ventriculară fără puls;
 neșocabile (nu necesită defibrilare): asistola și activitatea electrică fără puls.
Vor mai fi monitorizate în mod constant saturația de oxigen (prin pulsoximetru) și valoarea

tensiunii arteriale a pacientului.
În cadrul diagnosticului este importantă identificarea cauzelor reversibile de stop cardio

respirator, cei 4T și cei 4H:
 tromboza (la nivel pulmonar sau la nivelul coronarelor);
 tamponada cardiacă;
 toxicele (ingestia accidentală sau voluntară de substanțe toxice, medicamente);
 pneumotoraxul cu supapă (din engleză Tension Pneumothorax)
și
 hipoxie;
 hipovolemie;
 hipo/hiperpotasemie (sau altă dereglare metabolică);
 hiponatremia.
Tratament
În cazul unui stop cardio-respirator, tratamentul începe simultan cu punerea diagnosticului. Atitudinea
terapeutică de referință este începerea manevrelor de resuscitarea cardio-pulmonară, BLS (Basic Life
Support) urmat de ALS (Advanced Life Support).
Pentru a rezuma pașii necesari pentru resuscitarea reușită utilizăm conceptul Lanțul Supraviețuirii:
 recunoașterea precoce a stopului cardiac (include atât recunoașterea semnelor premergătoare și a
instalării stopului, cât și apelarea serviciului de urgență 112);
 începerea precoce a manevrelor de resuscitare BLS de către privitori, personal medical sau nemedical;
 defibrilarea precoce (realizată în primele 3-5 minute, atunci când este necesară, poate crește rata de
supraviețuire la 49-75%); poate fi realizată de personalul medical, la venirea echipajului de urgență sau
de către privitori folosind defibrilatoarele automate amplasate în zonele publice (de exemplu în stațiile
de metrou sau în aeroport);
 începerea precoce a manevrelor de resuscitare ALS.
Dacă manevrele de resuscitare BLS pot fi efectuate de orice martor al evenimentului, manevrele ALS pot
fi efectuate doar de personal medical specializat.
Manevrele ALS pot include:

 accesul venos periferic sau central pentru administrarea medicației; în cazul eșecului obținerii accesului
venos se pot utiliza calea intraosoasă sau raheală;
 intubarea oro-traheală cu o sondă de intubare oro-traheală sau cu o mască laringiană;
 cricotiroidotomia;
 administrarea de Adrenalină face parte din protocolul de bază al resuscitării cardio-pulmonare, dar pot
fi utilizate și alte substanțe ca antiaritmicele (Amiodarona, Lidocaină, Atropină), magneziu, bicarbonat.
 administrarea de clorură de sodiu 0, 9% sau soluție Hartmann pentru refacerea volemiei.
Începerea cât mai precoce a manevrelor de resuscitare cardio-pulmonară de către privitori (personal
nemedical) îmbunătățește semnificativ șansele de supraviețuire ale pacientului (acestea fiind chiar de 10
ori mai mari).
Resuscitarea cardio-pulmonară reușită este doar primul pas spre recuperarea pacientului. Din cauza
fenomenelor ischemice din timpul stopului cardio-respirator urmate de reperfuzia organelor, pacientul
poate necesita susținere multi-organică. Recuperarea neurologică a pacientului depinde de tratamentul
post-resuscitare, dar și de perioada de timp petrecută în stop cardiac.

Stopul Cardio-Respirator

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Stopul Cardio-Respirator

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Stopul Cardio-Respirator

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

STOPUL CARDIO-RESPIRATOR

Cauze și factori de risc

Posibile cauze de stop cardiac și stop respirator la adulți sunt:

Diagnostic clinic și paraclinic

Este importantă monitorizarea ritmului cardiac și a electrocardiogramei (ECG) pentru a

Vor mai fi monitorizate în mod constant saturația de oxigen (prin pulsoximetru) și valoarea

În cadrul diagnosticului este importantă identificarea cauzelor reversibile de stop cardio

Manevrele ALS pot include:

S-ar putea să vă placă și