Stopul Cardio-Respirator
Stopul Cardio-Respirator
Stopul Cardio-Respirator
Stopul cardiac este reprezentat de oprirea bruscă a activității mecanice a cordului, ducând la oprirea
circulației sângelui. În urma stopului cardiac, sângele nu mai ajunge la organele vitale, privându-le de
oxigen. Astfel, netratat, stopul cardiac duce la deces.
Stopul respirator nu este același lucru cu stopul cardiac, însă, fără tratament, inevitabil, unul duce la
celălalt. Oprirea schimburilor gazoase de la nivel pulmonar pentru mai mult de 5 minute poate determina
leziuni ireversibile ale organelor vitale, în special la nivel cerebral. Stopul respirator este urmat aproape
întotdeauna de stop cardiac, dacă nu este reluată funcția respiratorie.
Atunci când stopul cardiac și stopul respirator sunt simultane, indiferent care dintre cele două s-a
instalat primul, vorbim despre stop cardio-respirator.
Este important să nu confundăm stopul cardiac cu infarctul, cele două entități medicale fiind diferite.
Stopul cardiac este o problemă de activitate electrică a inimii, infarctul este o problemă de circulație la
nivelul arterelor coronare (arterele principale care vascularizează cordul).
Semne și simptome
De obicei, fiind un eveniment brusc, primul semn al stopului cardio-respirator este pierderea stării de
conștiență. Uneori, există semne și simptome premergătoare:
agitație;
confuzie;
dispnee (respirație dificilă);
respirație rară, neregulată;
tahicardie;
dureri la nivelul toracelui;
retracții intercostale sau sternoclaviculare, mișcări respiratorii paradoxale (pot fi menționate și ca balans
toraco-abdominal, apar în oboseala extremă a mușchilor respiratorii și în special a mușchiului
diafragm);
pacienții care au un corp străin la nivelul căilor aeriene se pot îneca, pot avea stridor expirator sau pot
arăta cu mâinile către gât;
la pacienții în stare critică sau cu boli în stadiu terminal, stopul cardio-respirator se instalează de obicei
după o perioadă de deteriorare clinică;
diaforeză (transpirație intensă);
greață, vărsături.
și
hipoxie;
hipovolemie;
hipo/hiperpotasemie (sau altă dereglare metabolică);
hiponatremia.
Tratament
În cazul unui stop cardio-respirator, tratamentul începe simultan cu punerea diagnosticului. Atitudinea
terapeutică de referință este începerea manevrelor de resuscitarea cardio-pulmonară, BLS (Basic Life
Support) urmat de ALS (Advanced Life Support).
Pentru a rezuma pașii necesari pentru resuscitarea reușită utilizăm conceptul Lanțul Supraviețuirii:
recunoașterea precoce a stopului cardiac (include atât recunoașterea semnelor premergătoare și a
instalării stopului, cât și apelarea serviciului de urgență 112);
începerea precoce a manevrelor de resuscitare BLS de către privitori, personal medical sau nemedical;
defibrilarea precoce (realizată în primele 3-5 minute, atunci când este necesară, poate crește rata de
supraviețuire la 49-75%); poate fi realizată de personalul medical, la venirea echipajului de urgență sau
de către privitori folosind defibrilatoarele automate amplasate în zonele publice (de exemplu în stațiile
de metrou sau în aeroport);
începerea precoce a manevrelor de resuscitare ALS.
Dacă manevrele de resuscitare BLS pot fi efectuate de orice martor al evenimentului, manevrele ALS pot
fi efectuate doar de personal medical specializat.
Resuscitarea cardio-pulmonară reușită este doar primul pas spre recuperarea pacientului. Din cauza
fenomenelor ischemice din timpul stopului cardio-respirator urmate de reperfuzia organelor, pacientul
poate necesita susținere multi-organică. Recuperarea neurologică a pacientului depinde de tratamentul
post-resuscitare, dar și de perioada de timp petrecută în stop cardiac.