Funcţia publică

I.3. Definirea, numirea şi avansarea funcţionarilor publici. Modificarea, suspendarea şi

încetarea raportului de serviciu

În acest sens, Codul administrativ, prin prevederile art. 464 – 472, prevede că persoana care
doreşte să ocupe o funcţie publică trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:
a) are cetăţenia română şi domiciliul în România. Această regulă a fost consacrată iniţial prin Legea nr.
161/2003, iar ulterior prin chiar Constituţia României în art. 16 alin.3, consacrându-se, astfel,
posibilitatea exercitării unei funcţii publice şi de către persoane având dublă cetăţenie, dintre care una
să fie cea română.;
b) cunoaşte limba română, scris şi vorbit;
c) are vârsta de minimum 18 ani împliniţi;
d) are capacitate deplină de exerciţiu;
e) este apt din punct de vedere medical şi psihologic să exercite o funcţie publică. Atestarea stării de
sănătate se face pe bază de examen medical de specialitate, de către medicul de familie, respectiv pe
bază de evaluare psihologică organizată prin intermediul unităţilor specializate acreditate în condiţiile
legii;
f) îndeplineşte condiţiile de studii şi vechime în specialitate prevăzute de lege pentru ocuparea funcţiei
publice;
g) îndeplineşte condiţiile specifice, conform fişei postului, pentru ocuparea funcţiei publice;
h) nu a fost condamnată pentru săvârşirea unei infracţiuni contra umanităţii, contra statului sau contra
autorităţii, infracţiuni de corupţie sau de serviciu, infracţiuni care împiedică înfăptuirea justiţiei,
infracţiuni de fals ori a unei infracţiuni săvârşite cu intenţie care ar face-o incompatibilă cu exercitarea
funcţiei publice, cu excepţia situaţiei în care a intervenit reabilitarea, amnistia post-condamnatorie sau
dezincriminarea faptei. [Prin introducerea (este, de fapt, o reintroducere, cel puțin, parțială a acesteia)
sintagmei „cu excepţia situaţiei în care a intervenit reabilitarea, amnistia post-condamnatorie sau
dezincriminarea faptei”, față de prevederile din actul normativ anterior Legea nr. 188/1999 privind
Statutul funcționarilor publici, s-au avut în vedere prevederile Codului penal în vigoare privitoare la
aceste instituții juridice, potrivit cărora nu pot fi ignorate efectele pe care le produc acestea, anume
încetarea decăderilor și interdicțiilor, precum și a incapacităților care rezultă din condamnare.];
i) nu le-a fost interzis dreptul de a ocupa o funcţie publică sau de a exercita profesia ori activitatea în
executarea căreia a săvârşit fapta, prin hotărâre judecătorească definitivă, în condiţiile legii;
j) nu a fost destituită dintr-o funcţie publică sau nu i-a încetat contractul individual de muncă pentru
motive disciplinare în ultimii 3 ani;
k) nu a fost lucrător al Securităţii sau colaborator al acesteia, în condiţiile prevăzute de legislaţia
specifică.
Față de aceste condiții, legiuitorul mai adaugă una pentru situația în care se dorește ocuparea unei
funcţii publice de conducere, când candidaţii mai trebuie să îndeplinească și condiția de a fi absolvenţi
cu diplomă ai studiilor universitare de master în domeniul administraţiei publice, management sau în
specialitatea studiilor necesare ocupării funcţiei publice sau cu diplomă echivalentă. De la această
regulă este instituită și o excepție pentru situațiile în care este vorba despre ocuparea unei funcţii
publice de conducere de la nivelul autorităţilor administraţiei publice locale organizate la nivelul

1
comunelor şi oraşelor, caz în care persoanele doritoare trebuie să aibă studii universitare de licenţă
absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată absolvite cu diplomă de licenţă sau
echivalentă sau studii superioare de scurtă durată, absolvite cu diplomă, în specialitatea studiilor
necesare ocupării funcţiei publice.
În România, astfel precum prevede și art. 464 din Codul administrativ, dobândirea calității de
funcționar public se face prin concurs. Însă ocuparea funcțiilor publice vacante sau temporar vacante se
poate face, conform art. 466 din Codul administrativ, în principiu, prin una dintre următoarele
modalități: concurs, modificarea raporturilor de serviciu, redistribuirea într-o astfel de funcție.
Condiţiile de participare şi procedura de organizare a concursului sunt stabilite prin Codul
administrativ. Acesta specifică faptul că acest concurs are la bază principiul competiţiei, transparenţei,
competenţei, precum şi cel al egalităţii accesului la funcţiile publice pentru fiecare cetăţean care
îndeplineşte condiţiile legale. Condiţiile de desfăşurare a concursului vor fi publicate în Monitorul
Oficial al României, Partea a III-a, precum și pe site-ul Agenției Naționale a Funcționarilor Publici,cu
cel puţin 30 de zile înainte de data desfăşurării concursului. Pentru ca rezultatele concursului să fie cât
mai fidele în raport cu valoarea candidatului, doctrina propune folosirea mai multor metode de
verificare a aptitudinilor, capacităţilor, calităţilor acestuia. În prezent, un astfel de concurs cuprinde, în
principiu, două etape:
a) etapa de recrutare care constă în verificarea cunoştinţelor generale şi competenţelor generale
necesare ocupării unei funcţii publice, realizată prin concurs naţional; - însă persoanele care trec de
aceată etapă, promovând un astfel de concurs, nu dobândesc calitatea de funcționar public, ci dreptul de
a participa la concursul pentru ocuparea unui astfel de post pentru o perioadă de maximum 3 ani de la
promovarea acestui concurs. Un astfel de concurs general de recrutare, dacă am putea să-l numi astfel,
concurs cu caracter național este organizat, conform prevederilor art. 469 din Codul administrativ, de
Agenția Națională a Funcționarilor Publici, pe baza Planului de recrutare a funcționarilor publici.
b) etapa de selecţie care constă în verificarea cunoştinţelor de specialitate şi competenţelor specifice
necesare ocupării unei funcţii publice vacante, realizată prin concurs pe post. Un astfel de concurs de
selecție este organizat:
- pentru înalții funcționari publici - de către comisia de concurs şi, după caz, de comisia de soluţionare
a contestaţiilor, potrivit atribuţiilor ce revin acestor comisii;
- pentru funcțiile de execuție și pentru cele de conducere - de către autorităţile şi instituţiile publice în
cadrul cărora sunt stabilite funcţiile publice, cu condiția ca ai acestora conducători să aibă competenţa
de numire în funcţiile publice pentru care se organizează concursul pe post.
Pentru ocuparea funcțiilor publice vacante din administrația publică locală se organizează doar
concursuri pe post, practic doar un concurs de selecție.
Învestitura este următoarea etapă după ce condiţiile generale şi cele speciale de acces la funcţia
publică sunt îndeplinite. Aceasta este procedura desfăşurată de către o autoritate sau instituţie publică
prin care se încredinţează unei persoane exercitarea unei funcţii publice în cadrul respectivei autorităţi
sau instituţii. Învestitura poate cuprinde, având o importanţă deosebită ori de către ori se pune în
discuţie validitatea actelor juridice emise, a operaţiunilor administrative sau chiar a simplelor fapte
materiale săvârşite de acestea ori angajarea răspunderii pentru consecinţele ce derivă din încălcarea
legii, şi o procedură mai complexă care să includă formalităţi anterioare, concomitente sau ulterioare
operaţiunii propriu-zise de ocupare a funcţiei, dar strânse legate de aceasta, sub forma propunerii,
avizului, acordului, aprobării, confirmării, etc.
Numirea în funcţie este un act administrativ individual emis, pe baza rezultatutului concursului, de
conducătorul autorităţii sau instituţiei publice, sau, după caz, de persoana care are competenţa legală de
numire în condiţiile unor acte normative specifice, fiind o manifestare de voinţă exclusivă şi unilaterală
provenită de la acea parte a raportului juridic care încredinţează funcţia spre exercitare.
La intrarea în corpul funcţionarilor publici, funcţionarul public depune jurământul de credinţă în
termen de 3 zile de la emiterea actului de numire în funcţia publică. Acest jurământ este prevăzut de
2
art. 529 alin. (4) din Codul administrativ. Refuzul depunerii jurământului se consemnează în scris şi
atrage revocarea actului administrativ de numire în funcţie.
O parte a doctrinei apreciază că doar din momentul depunerii jurământului, funcţionarul public îşi
poate exercita funcţia publică, mențiune pe care noi o considerăm pertinentă și după intrarea în vigoare
a Codului administrativ.
Pentru funcționarii publici debuntanți, Codul administrativ prevede, conform art. 474, și o
perioadă de stagiu de 1 an, în care acesta să aibă posibilitatea de a dovedi aptitudinile profesionale în
îndeplinirea atribuţiilor şi responsabilităţilor unei funcţii publice, de a se forma practic în specificul
acelei funcții, dar și de a cunoaște specificul administraţiei publice şi a exigenţelor acesteia. Această
perioadă se va finaliza cu o evaluare urmare a căreia acesta va fi numit funcționar public de execuție
definitiv sau va fi eliberat din funcție, după caz.
După intrarea în corpul funcţionarilor publici, funcţionarului public i se întocmeşte un dosar
profesional personal.

Clasificarea funcțiilor publice. Categorii de funcționari publici

Legiuitorul identifică trei principale categorii de funcții publice. Astfel, conform art. 383 și
următoarele din Codul administrativ, putem vorbi despre:
funcții publice generale și funcții publice speciale
 funcţiile publice generale reprezintă ansamblul atribuţiilor şi responsabilităţilor cu
caracter general şi comun tuturor autorităţilor şi instituţiilor publice, în vederea realizării
competenţelor lor generale
 funcţiile publice specifice reprezintă ansamblul atribuţiilor şi responsabilităţilor cu
caracter specific unor autorităţi şi instituţii publice, în vederea realizării competenţelor
lor specifice, sau care necesită competenţe şi responsabilităţi specifice
funcții publice de stat, teritorial și locale
Această clasificare se face în funcție de nivelul teritorial al autorității și instituției
publice unde va fi exercitată. Astfel, putem vorbi despre:
 Funcţiile publice de stat sunt funcţiile publice stabilite, potrivit legii, în cadrul
ministerelor, organelor de specialitate ale administraţiei publice centrale, structurilor de
specialitate ale Administraţiei Prezidenţiale, structurilor de specialitate ale
Parlamentului României, autorităţilor publice autonome prevăzute în Constituţia
României şi altor autorităţi administrative autonome, precum şi în cadrul structurilor
autorităţii judecătoreşti
 funcţiile publice teritoriale sunt funcţiile publice stabilite, potrivit legii, în cadrul
instituţiei prefectului, serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte
organe ale administraţiei publice centrale din unităţile administrativ-teritoriale, precum
şi instituţiilor publice din teritoriu, aflate în subordinea/coordonarea/sub autoritatea
Guvernului, a ministerelor şi a celorlalte organe ale administraţiei publice centrale
 funcţiile publice locale sunt funcţiile publice stabilite, potrivit legii, în cadrul aparatului
propriu al autorităţilor administraţiei publice locale şi al instituţiilor publice subordonate
acestora
funcţii publice din clasa I, funcţii publice din clasa a II-a, funcţii publice din clasa a III-a
Această din urmă clasificare se face în funcție de nivelul studiilor necesare ocupării
funcției publice. Astfel:
 funcţii publice din clasa I – pentru ocuparea acestora sunt necesare studii universitare de
licență, finalizate cu diplomă de licență;
 funcţii publice din clasa a II-a – pentru ocuparea acestora sunt necesare studii
universitare de scurtă durată, astfel precum erau organizate acestea anterior actualului

3
 sistem de învățământ superior care are la bază principiile stabilite la Bologna. Așa sunt,
spre exemplu, subinginerii.
 funcţii publice din clasa a III-a – pentru ocuparea acestora sunt necesare studii liceale,
finalizate cu diplomă de bacalaureat.
Pe lângă acestea, Codul administrativ mai identifică și alte clasificări ale funcțiilor publice.
Astfel, vorbim despre:
clasificarea funcțiilor publice în funcție de nivelul atribuțiilor titularilor acestora:
 înalţi funcţionari publici - Această categorie este calificată de doctrina franceză ca fiind
formată din funcţionarii care prin locurile pe care le ocupă în instituţiile administrative
asigură legătura între puterea politică şi aparatul administrativ. Prin Codul administrativ
sunt stabilite care sunt aceste funcţii, precum: secretari generali, secretari generali
adjuncţi ai Guvernului, ministerelor şi altor organe de specialitate ale administraţiei
publice centrale, secretari generali al instituției prefectului, inspectori guvernamentali.
 funcţionari publici de conducere – precum este un director general din cadrul unui
minister sau un director executiv dintr-o prefectură sau dintr-o primărie, sau un secretar
general de uat – aceasta din urmă fiind o funcție publică de conducere specifică;
 funcţionari publici de execuţie.
funcţionari publici debutanţi sau definitivi.

Avansarea constă în trecerea funcţionarului public, cu acordul său, într-un alt grad ori clasă
profesională, în cadrul aceleaşi funcţii sau trecerea într-o funcţie superioară. În doctrina interbelică
avansarea a fost privită ca un drept al funcţionarului public, aspect preluat şi de doctrina actuală care
precizează că aceasta este un drept obiectiv.
Legiuitorul vorbind despre posibilitățile de avansare în carieră pe care le are funcționarul public,
preferă a folosi termenul de promovare.
Din punct de vedere al modului de avansare al funcţionarilor publici există două posibilităţi:
- avansarea liberă – aceasta se poate realiza fie prin aprecierea conducătorului cu privire la persoana
(implică subiectivismul conducătorului), funcţia şi momentul în care ea trebuie să aibă loc, fie prin
constatarea îndeplinirii automate a unor condiţii legale – exemplu: vechimea în funcţia deţinută
- avansarea prin concurs sau examen – aceasta se poate realiza ca urmare a verificării cunoştinţelor de
specialitate necesare exercitării funcţiei publice superioare – este o metodă de selecţie obiectivă a
candidaţilor, aceştia putând proveni din cadrul sau din afara autorităţii.
Concursul se organizează atunci când numărul candidaţilor este mai mare decât al funcţiilor
publice vacante, iar examenul se organizează atunci când numărul candidaţilor este egal sau mai mic cu
cel al funcţiilor publice vacante.
Promovarea funcţionarului public într-o funcţie publică superioară vacantă și nu numai se face
prin concurs sau examen. Mai este în aceste condiţii aceasta o „veritabilă promovare” dacă presupune
promovarea unui examen sau a unui concurs? Apreciem că da, în acest fel promovarea realizându-se pe
baza unor criterii obiective.
În sistemul nostru, accentul este pus pe promovarea prin concurs sau examen.
Prin art. 476 și următoarele, Codul administrativ a identificat trei modalități prin care un
funcționar public își poate dezvolta cariera, promovând, anume prin:
a) ocuparea unei funcţii publice de execuţie de grad profesional imediat superior celui deţinut – gradele
profesionale sunt: debutant, asistent, principal și superior;
b) ocuparea unei funcţii publice de execuţie dintr-o clasă corespunzătoare studiilor absolvite;
c) ocuparea unei funcţii publice din categoria înalţilor funcţionari publici vacante şi a unei funcţii
publice de conducere vacante.
Și conform Codului administrativ, anual are loc evaluarea performanţelor profesionale
individuale ale funcţionarilor publici, această procedură având drept scop: promovarea într-o funcţie
4
publică superioară, acordarea de prime, diminuarea drepturilor salariale cu 10% până la următoarea
evaluare anuală a performanţelor profesionale individuale, pentru funcţionarii publici care au obţinut
calificativul "satisfăcător", eliberarea din funcţia publică. Calificativele ce pot fi primite de funcţionarul
public în urma evaluării pot fi: foarte bun, bun, satisfăcător, nesatisfăcător.
În principiu, această evaluare se face anual pentru un an calendaristic pentru toți funcționarii
publici care au desfășurat activitate afectiv minimum 6 luni din anul calendaristic supus evaluării.
Codul administrativ cuprinde în Anexa nr. 6 metodologia în baza căreia se realizează evaluarea
performanțelor individuale ale funcționarilor publici.

Diversitatea şi complexitatea funcţiilor publice, organizarea şi exercitarea acestora la nivelul

autorităţilor administraţiei publice centrale şi locale, ridică şi problema gestionării funcţiilor publice
sau, astfel precum i se spune în prezent, a managementului funcției publice, într-un sistem global,
corelat şi bazat pe principii şi norme comune tuturor funcţiilor publice, aplicabile funcţionarilor publici.
În acest sens a fost înființată Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici care este și potrivit art.
400 alin. (1) din Codul administrativ, un organ de specialitate al administraţiei publice centrale, cu
personalitate juridică – creat pentru crearea şi dezvoltarea unui corp de funcţionari publici profesionist,
stabil şi imparţial. Conducerea acestei agenţii este exercitată de un preşedinte, cu rang de secretar de
stat, numit de primul-ministru, la propunerea ministrului cu atribuții în domeniul administrației publice.
În exercitarea atribuţiilor care îi revin acesta emite ordine cu caracter normativ sau individual.
Această Agenție, menționată de acum înainte ANFP, are mai multe atribuții, printre care,
conform art. 401, se regăsesc și următoarele:
elaborarea şi propunerea de politici şi strategii privind managementul funcţiei publice şi al
funcţionarilor publici;
emiterea, la solicitarea autorităţilor şi instituţiilor publice, de puncte de vedere cu privire la
proiectele de acte normative privind funcţia publică şi funcţionarii publici;
realizarea evidenţei şi a managementului funcţiei publice şi ale funcţionarilor publici;
monitorizarea şi controlarea modului de aplicare a legislaţiei privind funcţia publică,
funcţionarii publici, precum şi respectarea aplicării normelor de conduită în cadrul autorităţilor
şi instituţiilor publice şi înaintarea ministerului de resort a propunerilor privind măsurile ce se
impun;
colaborarea cu Institutul Naţional de Administraţie la stabilirea tematicii specifice programelor
de formare specializată în administraţia publică şi de perfecţionare a funcţionarilor publici;
organizarea etapei de recrutare din cadrul concursului pentru ocuparea funcţiilor publice.
De asemenea, în conformitate cu art. 488 din Codul administrativ, în cadrul autorităţilor şi
instituţiilor publice se constituie comisii paritare formate, în număr egal, din reprezentanţi desemnaţi de
conducătorul autorităţii sau instituţiei publice şi din sindicatul reprezentativ al funcţionarilor publici
sau, dacă nu există un astfel de sindicat, funcţionarii publici îi vor desemna pe aceşti reprezentanţi prin
votul majorităţii lor (majoritate absolută) din respectiva autoritate sau instituție publică.
Comisiile paritare sunt consultate în situații precum:
- stabilirea măsurilor de îmbunătățire a activității autorităților și instituțiilor publice;
- stabilirea măsurilor privind pregătirea profesională a funcționarilor publici, dacă costurile sunt
stabilite din fonduri bugetare;
- stabilirea programului de lucru al conducătorilor autoritățile și instituțiilor publice.
În exercitarea și a acestor atribuții, comisiile paritare emit avize consultative.

Modificarea raportului de funcţie sau de serviciu este rezultatul aceleaşi manifestări

unilaterale a voinţei autorităţii sau instituţiei publice, care poate conferi sau retrage atribuţii, poate
încredinţa o nouă funcţie titularului în mod permanent (prin redistribuire de personal) ori în mod
temporar (prin delegare sau detaşare), în acelaşi loc sau instituţie/autoritate, ori în altă localitate sau în
5
altă instituţie/autoritate. Această modificare a raporturilor de serviciu – mobilitatea în cadrul corpului
funcţionarilor publici se realizează, conform prevederilor Codului administrativ, fie pentru
eficientizarea activităţii autorităţilor şi instituţiilor publice, fie în interesul funcţionarului public, pentru
dezvoltarea carierei în funcţia publică.
Conform Codului administrativ, această modificare poate avea loc prin:
• Delegare – conform art. 504 CA, aceasta se dispune în interesul autorităţii sau al instituţiei publice în
care este încadrat funcţionarul public pe o perioadă de cel mult 60 de zile calendaristice într-un an,
fiind posibilă prelungirea acestei perioade, numai cu acordul scris al funcţionarului public. Se poate
refuza de către funcţionarul public în anumite situaţii, precum graviditate, stare de sănătate dovedită, își
crește singur copilul minor, motive familiale temeinice de natură a justifica refuzul de a da curs
delegării. Delegarea presupune, așadar, schimbarea locului de muncă, precum și a atribuțiilor stabilite
prin fișa postului.
• Detaşare – conform art. 505 CA, aceasta se dispune în interesul autorităţii sau instituţiei publice în
care urmează să îşi desfăşoare activitatea funcţionarul public, pentru o perioadă de cel mult 6 luni. În
cursul unui an calendaristic, un funcţionar public poate fi detaşat mai mult de 6 luni, numai cu acordul
său scris. Astfel, practic funcţionarul public este dislocat temporar din autoritatea sau instituţia în care
îşi desfăşoară activitatea şi integrat într-o altă autoritatea sau instituţie. Funcţionarul public poate fi
detaşat doar dacă acesta dispune de pregătirea profesională corespunzătoare atribuţiilor şi
responsabilităţilor funcţiei publice respective. Așadar, detaşarea se poate dispune în principiu, pe o
funcţie publică de acelaşi nivel cu cea pe care o ocupă funcționarul public. Pe de altă parte, detaşarea se
poate dispune pe o funcţie publică vacantă sau temporar vacantă.
Detașarea se poate dispune și pe o funcție publică de conducere sau chiar pe o funcție de înalt
funcționar public, cu respectarea anumitor condiții, sau chiar și pe o funcție publică inferioară, cu
acordul funcționarului public.
Se poate refuza de către funcţionarul public în anumite situaţii, precum graviditate, stare de sănătate
dovedită, detaşare în altă localitate fără posibilitatea de a i se oferi cazare, singur întreţinător al familiei,
își crește singur copilul minor, motive familiale temeinice, nu i se asigură cazare în localitatea în care
ar fi detașat.
•Transfer – acesta este privit și de art. 506 din Codul administrativ ca o modificare a raportului de
serviciu şi nu ca o încetare a raportului de serviciu. Acesta poate avea loc între autorităţile sau
instituţiile publice în următoarele situaţii:
în interesul serviciului - la solicitarea conducătorului autorităţii sau instituţiei publice în care
urmează să îşi desfăşoare activitatea funcţionarul public, cu acordul scris al funcţionarului
public şi cu aprobarea conducătorului autorităţii sau instituţiei publice în care este numit
funcţionarul public. Se face într-o funcţie echivalentă cu funcţia publică deţinută de
funcţionarul public, poate fi făcut şi într-o funcţie publică de nivel inferior.
la cererea funcţionarului public - la solicitarea funcţionarului public şi cu aprobarea
conducătorului autorităţii sau instituţiei publice în care urmează să îşi desfăşoare activitatea
funcţionarul public. Se face într-o funcţie echivalentă cu funcţia publică deţinută de
funcţionarul public. Și un astfel de transfer poate fi făcut și într-o funcție publică de nivel
inferior.
Autoritățile și instituțiile publice sunt obligate să facă publice funcțiile publice vacante care pot
fi ocupate prin transfer. Dacă există doi sau mai mulți funcționari publici care solicită ocuparea
aceleiași funcții publice prin transfer, selecția se va face pe baza unui interviu.
• Mutarea în cadrul autorității sau instituției publice (în fapt la un alt compartiment) ori în
cadrul altei structuri fără personalitate juridică a autorității sau instituției publice - conform art.
507 CA, această mutare poate fi definitivă, caz în care se poate dispune fie de conducătorul autorității
sau instituției publice, dar este necesar acordul funcționarului public, fie urmare a solicitării
funcționarului public care va trebui să justifice o astfel de solicitare, dar și să obțină o aprobare a
6
conducătorului autorităților sau instituțiilor publice. Această mutare poate fi temporară, caz în care se
dispune, motivat, în interesul autorității sau instituției publice, de către conducătorul autorităţii ori
instituţiei publice, în principiu pe o perioadă de maxim 6 luni într-un an calendaristic. Dacă o astfel de
mutare presupune mutarea în altă localitate, funcționarul public o poate refuza, dar doar justificat, în
caz contrar fapta sa putând fi apreciată ca fiind o abatere disciplinară.
Mutarea definitivă sau temporară poate fi solicitată, în mod excepțional, de funcționarul public din
cauza stării de sănătate, dovedită prin acte medicale, care nu-i permite să-și desfășoare activitatea în
compartimentul în care își desfășoară activitatea.
• Exercitarea cu caracter temporar a unei funcţii de conducere vacantă sau temporar vacantă, şi
doar în mod excepţional pentru exercitarea unei înalte funcţii publice vacantă sau temporar
vacantă.
Pentru exercitarea cu caracter temporar a unei înalte funcții publice este necesară existența unei
propuneri justificate a conducătorului autorității sau instituției publice de unde există o astfel de funcție
vacantă, dar este necesar a fi notificată și ANFP.
Măsura exercitării cu caracter temporar a unei funcţii de conducere, şi doar în mod excepţional a unei
înalte funcţii publice, poate fi dispusă pe o perioadă de maxim 6 luni, putând fi prelungită, cu maxim 3
luni, doar dacă s-a organizat concursul de recrutare sau promovare pe această funcție publică și aceasta
nu a fost ocupată.
Doctrina a menţionat faptul că atât măsura detaşării, cât şi cea a delegării, pot fi contestate de
cel vizat, pe cale ierarhică şi, în cazul unui refuz al unităţii de a da curs solicitării, funcţionarul public
se poate adresa instanţei de contencios administrativ, în măsura în care poate dovedi vătămarea unui
drept sau a unui interes legitim consacrat prin măsura de modificare temporară a raportului de serviciu.
Înalții funcționari publici sunt supuși mobilității în funcție ceea ce, conform art. 503 din Codul
administrativ, înseamnă că aceștia trebuie să prezinte disponibilitate la numirile prevăzute pentru
funcționarii publici din această categorie. Un refuz neîntemeiat de preluare a unei astfel de funcții se
poate sancționa cu eliberarea din funcție și introducerea în corpul de rezervă.

Suspendarea raportului de serviciu poate fi, conform art. 512 – 515 din Codul administrativ:
• de drept. Suspendarea de drept intervine în situaţii precum: numirea sau alegerea într-o funcţie de
demnitate publică; efectuarea serviciului militar la declararea mobilizării şi a stării de război sau la
instituirea stării de asediu; arestarea preventivă sau arestarea la domiciliu sau atunci când s-a dispus
măsură controlului judiciar ori a măsurii controlului judiciar pe cauţiune, dar în aceste ultime două
cazuri doar dacă în sarcina acestuia au fost stabilite obligaţii care împiedică exercitarea raportului de
serviciu; în caz de carantină; concediu de maternitate sau în caz de forță majoră.
•la iniţiativa funcţionarului public. Suspendarea la iniţiativa funcţionarului public intervine în situaţii
precum: concediu pentru creşterea copilului în vârstă de până la 2 ani sau în cazul copilului
handicapat, până la împlinirea vârstei de 3 ani; concediu de acomodare cu durata de maximum un an,
care include şi perioada încredinţării copilului în vederea adopţiei; concediu paternal; încadrarea la
cabinetul unui demnitar; participarea la campania electorală; participarea la grevă.
• prin acordul părților. Acest tip de suspendare poate interveni la cererea motivată a funcționarului
public pentru un interes personal, dar pentru alte situații decât cele menționate anterior. O astfel de
suspendare nu poate depăși 2 ani în perioada exercitării funcției publice și nu poate fi mai mică de 30
de zile.
Suspendarea de drept a raporturilor de serviciu şi suspendarea raporturilor de serviciu la
iniţiativa funcţionarului public se constată prin act administrativ, iar suspendarea prin acordul părţilor
se aprobă prin act administrativ de către persoana care are competenţa de numire, la cererea
funcţionarului public.

7
 Încetarea raporturilor de serviciu ale funcţionarilor publici are loc, conform prevederilor
art. 516 – 523 din Codul administrativ, în următoarele condiţii:
• de drept. Încetarea de drept intervine în situaţii precum: la data decesului funcţionarului public; la
data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti de declarare a morţii funcţionarului public; la data
îndeplinirii cumulative a condițiilor de vârstă standard și a stagiului minim de cotizare, dacă nu este
depusă și aprobată o cerere de prelungire a activității, o astfel de solicitare poate fi aprobată, anual,
dar nu pentru o perioadă mai mare de 3 ani; ca urmare a constatării nulităţii absolute a actului
administrativ de numire în funcţia publică, de la data la care nulitatea a fost constată prin hotărâre
judecătorească definitivă; de la data expirării termenului până la care a fost exercitată, cu caracter
temporar, funcţia publică; la data emiterii deciziei medicale asupra capacităţii de muncă în cazul
invalidităţii de gradul I sau II, în situaţia în care funcţionarului public îi este afectată ireversibil
capacitatea de muncă; în cazul în care s-a interzis exercitarea dreptului de a ocupa o funcţie publică
sau de a exercita profesia ori activitatea în executarea căreia a săvârşit fapta, ca pedepse
complementare, sau ca urmare a interzicerii ocupării unei funcţii sau a exercitării unei profesii, ca
măsură de siguranţă, de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti prin care s-a dispus
interdicţia.
• prin acordul părţilor, consemnat în scris
• prin eliberarea din funcţia publică. Eliberarea din funcţia publică intervine în situaţii precum:
când autoritatea sau instituţia publică şi-a încetat activitatea, iar atribuţiile şi personalul acesteia nu
au fost preluate de o altă autoritate sau instituţie publică; când autoritatea sau instituţia publică a fost
mutată într-o altă localitate, iar funcţionarul public nu este de acord să o urmeze; când autoritatea sau
instituţia publică îşi reduce personalul ca urmare a reorganizării activităţii, prin reducerea postului
ocupat de funcţionarul public; ca urmare a cererii de reintegrare în funcţia publică ocupată de către
funcţionarul public a unui funcţionar public eliberat sau destituit nelegal ori pentru motive
neîntemeiate, de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti de reintegrare; pentru
incompetenţă profesională în cazul obţinerii calificativului „nesatisfăcător” la evaluarea
performanţelor profesionale individuale, etc.
• prin destituirea din funcţia publică. Destituirea din funcţia publică intervine în următoarele
situaţii: ca sancţiune disciplinară, aplicată pentru săvârşirea unei abateri disciplinare care a avut
consecinţe grave; dacă s-a ivit un motiv legal de incompatibilitate, iar funcţionarul public nu
acţionează pentru încetarea acestuia într-un termen de 15 zile calendaristice de la data intervenirii
cazului de incompatibilitate.
• prin demisie – aceasta își produce efectele juridice după 30 de zile de la data înregistrării. Codul
administrativ prevede, prin art. 523, și posibilitatea renunţării la demisie, ulterior înregistrării demisiei,
dar care poate fi făcută numai prin acordul părţilor și doar în termenul menționat de 30 de zile.
În cazul în care raportul de serviciu a încetat din motive pe care funcţionarul public le consideră
netemeinice sau nelegale, acesta poate cere instanţei de contencios administrativ, conform art. 527 din
Codul administrativ:
- anularea actului administrativ prin care s-a constatat sau s-a dispus încetarea raportului de serviciu, în
condiţiile şi termenele prevăzute de legea contenciosului administrativ,
- plata de către autoritatea sau instituţia publică emitentă a actului administrativ a unei despăgubiri
egale cu diferenţa între veniturile obţinute în perioada respectivă şi cuantumul salariilor indexate,
majorate şi recalculate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat funcţionarul public,
- reintegrarea sa în funcţia publică deţinută, reintegrare pe care instanța de judecată o poate dispune
doar dacă aceasta mai există în statul de funcţii al autorităţii sau instituţiei publice, sau, în cazul în care
funcţia publică deţinută nu mai există, într-o funcţie publică echivalentă.