NORMATIV PENTRU PROIECTAREA CONSTRUCŢIILOR DE CAPTARE A APEI

Indicativ NP028-98
Cuprins
Cap. A. CAPTĂRI DE APĂ. OBIECTUL NORMATIVULUI. DOMENIUL DE APLICARE ŞI POTENŢIALII UTILIZATORI
1. Obiectul normativului
1.1. Prezentul normativ se referă la proiectarea lucrărilor de captare a apei din surse subterane şi de suprafaţă, pentru a fi utilizată în scop potabil şi
industrial.
El pune la dispoziţia specialiştilor care proiectează construcţii de captare a apei, elemente teoretice, tehnologice şi constructive privind aceste
lucrări.
Normativul nu se referă la calculele de rezistenţă, fundaţii, betoane etc., acestea urmând să fie făcute conform reglementărilor tehnice de
specialitate existente.
Prevederile normativului nu exclud consultarea şi a altor reglementări tehnice şi a literaturii de specialitate şi nu limitează iniţiativa proiectanţilor în
adoptarea justificată a unor soluţii tehnice favorabile.
2. Domeniul de aplicare şi consideraţii tehnice
2.1. Prevederile normativului se aplică la următoarele tipuri de captări:
- captări de apă din surse subterane, prin puţuri săpate sau forate;
- captări de apă din surse subterane, captarea izvoarelor;
- captări de apă din surse subterane, prin drenuri;
- captări de apă din surse de suprafaţă din cursuri de apă, canale de derivaţie, lacuri artificiale sau naturale.
2.2. Prevederile normativului nu se aplică la proiectarea prizelor pentru folosinţe hidroenergetice şi pentru cele de la sistemele de irigaţii, care se va
face pe baza unor reglementări specifice departamentale.
2.3. Normativul se corelează cu standardele de specialitate şi cu legislaţia în vigoare privind proiectarea lucrărilor de captare a apei pentru a fi
utilizată în scop potabil sau industrial.
2.4. Lucrările de captare a apei dintr-o sursă subterană sau de suprafaţă trebuie să se încadreze în schema de amenajare şi de gospodărire a
apelor din bazinul hidrografic respectiv, iar soluţia tehnică optimă care va fi adoptată este necesar să rezulte din compararea tehnico-economică a
mai multor variante studiate.
2.5. Captările de apă, amenajate în scop funcţional, sunt lucrări hidrotehnice complexe care cuprind în ele construcţii, echipamente hidromecanice,
instalaţii electrice, aparatură de măsură şi control şi alte amenajări constructive pentru stabilizarea albiei sau pentru protejarea şi conservarea
întregii zone de captare. Captările au rolul de a prelua apa dintr-o sursă naturală sau amenajată în vederea satisfacerii necesităţilor de consum a
unor folosinţe cu caracter economic, social sau de agrement.
2.6. Pentru proiectarea oricărei captări de apă trebuie să se întocmească, în prealabil, o temă de proiectare care să cuprindă următoarele date:
- mărimea debitului de apă necesar pentru satisfacerea folosinţei cerute de beneficiar cu asigurarea corespunzătoare categoriei sale importanţă;
- calitatea necesară apei ce va fi captată făcându-se precizări asupra limitelor maxime şi minime ale principalilor indicatori.
2.7. Condiţiile generale ce trebuie să le îndeplinească o lucrare de captare a apei sunt următoarele:
- furnizarea cantitativă a debitului de apă necesar folosinţei, ţinând seama de asigurarea de calcul şi verificare impusă de categoria de importanţă a
acesteia;
- asigurarea calităţii apei preluate prin prize pe întreaga durată de funcţionare a captării de apă, aceasta trebuie să aibă caracteristicile fizico-
chimice, bacteriologice şi organoleptice cerute de folosinţa de apă, înaintea intrării sale în procesul de tratare.
2.8. Captările de apă din surse subterane, care au de regulă apă corespunzătoare calitativ, în stare naturală, netratată, vor fi destinate cu precădere
pentru alimentarea cu apă potabilă a populaţiei şi animalelor.
Aceste ape vor putea fi utilizate însă şi pentru satisfacerea altor folosinţe numai în baza autorizaţiei obţinute de la organele teritoriale de gospodărire
a apelor, după ce folosinţele de alimentare cu apă potabilă ale zonei au fost asigurate în totalitate.
2.9. Investigaţiile locale, studiile de teren şi cercetările de laborator necesare vor fi legate de faza de proiectare, iar amploarea lor urmează să fie
stabilită de către proiectant, în funcţie de complexitatea lucrărilor de captare a apei şi de condiţiile naturale existente în amplasament.
2.10. Pentru lucrări de captare importante, unde situaţia locală este complexă, efectuarea studiilor şi calculelor se va face cu metode moderne şi
încercări de laborator, pentru a se putea modela matematic cât mai exact efectele interacţiunii dintre sursele de poluare, condiţiile hidrogeologice din
amplasament şi apa captată.
Pentru faze preliminare de proiectare, studii de prefezabilitate (SPF), sau studii de fezabilitate (SF), volumul studiilor de teren esenţiale se stabileşte
de către proiectant ţinând seama de prevederile ordinului MLPAT nr. 1243/69/N/1996.
2.11. Asigurarea cerinţelor de calitate de calitate privind atât materialele utilizate cât şi sistemul complex de asigurare a calităţii lucrărilor executate
se va face cu respectarea prevederilor legii 10/1995 privind calitatea în construcţii.
3. Potenţialii utilizatori ai normativului
3.0. Normativul se adresează specialiştilor şi organelor administrative din Ministerul Lucrărilor Publice şi Amenajării Teritoriului şi din Ministerul
Apelor, Pădurilor şi Protecţiei Mediului.
3.1. Normativul se adresează cercetătorilor şi proiectanţilor care elaborează studii, proiecte, caiete de sarcini ale documentaţiilor de licitaţie şi detalii
de execuţie pentru captări de apă, verificatorilor de proiecte, antreprenorilor care le execută şi personalul responsabil cu urmărirea execuţiei.
3.2. Normativul va putea fi utilizat şi de personalul care va exploata captările de apă precum şi de consiliile judeţene şi locale, regiile, societăţile
comerciale de profil şi primăriile locale.
3.3. Normativul urmăreşte să ofere utilizatorilor un punct de vedere unitar asupra problematicii captărilor de apă privind studierea, proiectarea şi
executarea acestora în corelaţie cu legislaţia în vigoare şi cu reglementările tehnice din domeniul hidrotehnic.
3.4. Normativul se adresează în aceeaşi măsură şi studenţilor şi cadrelor tehnice din învăţământul superior de specialitate pentru a contribui, alături
de literatura tehnică existentă, la formarea de specialişti în domeniul alimentărilor cu apă.
3.5. În măsura în care prevederile normativului nu intră în contradicţie cu alte reglementări tehnice privitor la proiectarea şi execuţia captărilor de apă
pentru folosinţe hidroenergetice sau de irigaţii, acestea vor putea fi aplicate şi la acest gen de lucrări.
3.6. Se atrage atenţia tuturor utilizatorilor asupra obligaţiilor proiectantului privind respectarea prevederilor legii 10/95, a calităţii în construcţii,
referitoare la cerinţele de calitate obligatorii, stabilirea fazelor determinante de control a execuţiei precum şi verificarea proiectelor de verificatori
atestaţi MLPAT.
[top]
 
Cap. B. CAPTĂRI DE APĂ DIN SURSE SUBTERANE
1. Investigaţiile, studiile de teren şi cercetările de laborator
Pentru proiectarea oricărei construcţii de captare a apei este necesar ca, în prealabil, să se întocmească studii temeinice şi complete, care să
asigure cunoaşterea tuturor fenomenelor previzibile de natură hidrologică şi geomorfologică din amplasamentul viitoarei lucrări de captare. Se vor
consulta obligatoriu şi prevederile legii 171/97 de aprobare a planului de amenajare a teritoriului naţional, secţiunea a II-a – APA.
În S.R. 1628-1/1995 sunt prevăzute următoarele categorii de studii:
 studii geologice;
 studii hidrogeologice, hidrochimice, hidrobiologice şi pentru determinarea radioactivităţii apei subterane;
  studii topografice;
 studii privind calitatea apei subterane;
 investigaţii geofizice;
 modelarea numerică a dinamicii apelor subterane;
 investigaţii geomorfologice;
 date climatice şi meteorologice;
 investigaţii hidrologice;
 studii privind influenţa lucrărilor inginereşti asupra surselor de apă subterane;
 studii privind fiabilitatea captărilor existente;
 studii privind necesitatea şi modul de instituire a zonelor de protecţie a surselor de ape subterane;
 studii de evaluare a impactului lucrărilor şi dimensiunii acestuia asupra mediului şi a mediului asupra lucrărilor propuse.

În funcţie de importanţa captării de apă proiectantul poate renunţa la unele studii dintre cele mai sus menţionate.
1.1. Studii şi investigaţii preliminare specifice
Cercetările preliminare trebuie să analizeze toate sursele potenţiale de apă subterană din zona investigată pe baza gradului de cunoaştere
hidrogeologică din documentaţiile existente.
Pentru faza investigaţiilor preliminare se va consulta studiul PROED privind “Modalităţile de creare a unei baze de date cu resursele de apă
subterană (expoatare, expoatabile şi disponibile) în vederea dezvoltării hidroedilitare a României”.
Se vor consulta studiile PROED (I.S.L.G.C.) întocmire între anii 1981-1997 pentru evaluarea şi omologarea pe judeţe (28 judeţe) a rezervelor de apă
subterană. (Este posibil ca între anii 1998 şi 2004 să se completeze întreaga bancă de date privitor la sursele de apă subterană).
Cercetările ce se efectuează, volumul şi gradul de aprofundare ale acestora se stabilesc în funcţie de faza de proiectare, de gradul de cunoaştere şi
complexitatea acviferului avut în considerare, în special de afectarea antropică a acestuia, precum şi de importanţa obiectivului proiectat ce urmează
a fi alimentat cu apă.
Temele de studii şi proiectare trebuie să cuprindă:
 amplasamentul obiectivului pentru care se proiectează alimentarea cu apă;
 cerinţa de apă stabilită conform S.R. 1343-1/95 pentru localităţi şi STAS 1343-2/89 pentru unităţi industriale etc.;
 condiţiile de calitate a apei pentru folosinţa respectivă (pentru apa potabilă STAS 1342/91);
 gradul de asigurare a folosinţei, stabilit conform STAS 1343-0/89;
 clasa de importanţă a obiectivului proiectat conform STAS 4273/83 şi STAS 4068/87.

În vederea întocmirii temelor de studii şi proiectare şi a programelor de lucru trebuie să se realizeze documentări prealabile şi recunoaşteri de teren
privind zona interesată cum ar fi:
 identificarea pe teren a zonei de cercetat;
 informarea pe teren asupra condiţiilor social-economice a folosinţei terenului;
 obţinerea de date asupra captărilor de apă existente în zonă, a căilor de comunicaţii, a condiţiilor generale morfologice, hidrologice,
climatice, hidrogeologice, hidrochimice, de inundabilitate, de stabilitate a terenului etc.;
 posibilitatea stabilirii zonelor de protecţie a surselor de apă subterană şi indicaţiile acestora asupra regimului de proprietate a terenului;
  documentarea generală privind zona solicitată prin: hărţi de ansamblu, cadastru apelor de suprafaţă şi a celor subterane, hărţile geologice şi
hidrogeologice, proiecte şi studii existente întocmite anterior, planuri de amenajare a bazinelor hidrografice locale, avize de gospodărire a
apelor, documentaţii hidrogeologice de stabilire şi omologare a rezervelor de apă subterană din hidrostructurile zonei, prevederi ale
documentaţiilor de urbanism etc.;
 obţinerea unui aviz de principiu de la organele bazinale de gospodărire a apelor privind posibilitatea de captare a noi cantităţi de apă din
subteran sau din surse de suprafaţă.

1.2. Studii geologice

Studiile geologice trebuie să precizeze elementele referitoare la:
 litostratigrafia, tectonica şi alte caracteristici ale terenului cu referire specială asupra orizonturilor permeabile (posibil să cantoneze strate
acvifere);
 elemente geometrice ale orizonturilor permeabile (pat, acoperiş, grosime);
 elemente geologice specifice pentru evaluarea acviferelor şi anume: granulozitatea pentru acviferele aflate în strate granulare, sisteme de
fisurare ale rocilor pentru acviferele din strate fisurate, caracteristicile geometrice ale carstului de suprafaţă şi ale celui subteran pentru
acviferele din mediu carstic.

1.3. Studii hidrogeologice

Pentru valorificarea datelor existente se va consulta “Studiul privind metodologii moderne de abordare a problemelor hidrologice şi de alimentare cu
apă din surse subterane” PROED 1996-1998.
Lucrările cu specific hidrogeologic pot fi:
 cartare şi inventariere a zonelor cu rezerve potenţiale de apă subterană (izvoare, foraje, drenuri etc.);
 de valorificare a datelor furnizate de reţeaua hidrogeologică, gestionată de I.N.M.H. (Inst. Naţional de Meteorologice şi Hidrologie);
 de testare hidrodinamică a capacităţii stratelor acvifere prin pompări, realizate din foraje singulare sau grupuri experimentale de foraje;
 de testare a capacităţii şi vitezei de refacere a volumului de apă din strat, prin urmărirea revenirii nivelului piezoelectric iniţial după oprirea
pompării;
 de stabilire a unei reţele de foraje hidrogeologice în zona studiată, care vor servi ca piezometre;
 de estimare a vârstei apei subterane;
 de definire a dinamicii acvifere cu o structură internă complicată (de ex. acvifere carstice) folosind tehnica trasorilor artificiali (chimici,
coloranţi, radioizotopi);
 de estimare aproximativă a duratei probabile de exploatare a lucrărilor de captare a apei subterane.

Studiile hidrogeologice realizate, în etapa preliminară trebuie să definească condiţiile hidrogeologice naturale (de zăcământ), iar în etapa definitivă
să se urmărească aceleaşi elemente pentru situaţia de exploatare.
Toate studiile hidrogeologice, indiferent de gradul de detaliere, vor fi prezentate la I.N.M.H. pentru expertizare din punct de vedere al bilaţului
hidrologic global.
Obiectivele etapei preliminare sunt:
 delimitarea bazinului hidrogeologic al acviferului;
 definirea tipului de acvifer în zona studiată: freatic, cu nivel liber sau subpresiune, ascensional sau artezian, monostrat sau multistrat;
  definirea completă a hidrostructurii prin identificarea orizonturilor semipermeabile şi a celor practic impermeabile;
 întocmirea hărţilor hidrogeologice (cu trasarea curbelor hidroizohipse);
 stabilirea grosimii stratului, a capacităţii de debitare, vitezei reale de curgere;
 calcului parametrilor hidrogeologici principali ai acviferului: conductivitate hidraulică, porozitate reală, transmisivitate, coeficient de
înmagazinare, difuzivitate hidraulică, factorul de drenanţă, sarcina piezometrică, pantă hidraulică;
 întocmirea hărţilor piezometrice pe baza cărora se pot determina direcţiile de curgere, gradienţii hidraulici, debitul unitar al curentului acvifer,
relaţiile dintre acvifer şi cursurile de apă ce îl alimentează sau îl drenează;
 în cazul acviferelor freatice şi al celor de medie adâncime se vor determina variaţiile în timp ale nivelurilor piezometrice; interesează în
special variaţia nivelului minim în funcţie de asigurare.

Etapa definitivă trebuie să furnizeze următoarele date:

- O fişă tehnică a fiecărui foraj de exploatare care va cuprinde:
 sistemul de tubaj;
 modul de echipare, tipul şi poziţia filtrelor;
 graficul cu rezultatele pompărilor experimentale şi al revenirilor, în funcţie de timp, al nivelului apei subterane;
 analizele granulometrice ale straturilor acvifere de captare;
 calcului debitelor de expoatare;
 biochimismul apei captate;
 diagramele cu caracteristicile forajelor de expoatare, stabilite pe baza datelor de pompări în regim permanent;
 calcului diferitelor categorii de rezerve şi resurse de apă subterană cu referire la variaţia lor în timp şi la contribuţia lor la formarea debitului
exploatabil;
 bilanţul hidric global al bazinului hidrografic de suprafaţă şi bilanţul hidrogeologic al domeniului subteran respectiv cu ajutorul cărora se pot
verifica posibilităţile naturale de formare şi refacere a rezervelor şi resurselor expoatabile de apă subterană, evaluate prin alte procedee;
 în cazul unor debite importante necesar a fi preluate trebuie să se acorde o atenţie deosebită resurselor de apă subterană induse, prin
captările amplasate în apropierea cursurilor de apă (captări de mal) sau fenomene de drenanţă;
 posibilităţile şi modul de instituire a zonelor de protecţie hidrogeologică şi sanitară a captării;
 analiza cauzelor hidrogeologice sau tehnice care au determinat apariţia unor deficienţe la unele captări de apă subterană existente în zonă;
 recomandări privind: tipul de captare, modul de amplasare şi gradul de interferenţă hidrodinamică reciprocă a lucrărilor componente, debitul
şi denivelarea în regim de expoatare;
 izvoarele care necesită a fi captate trebuie să fie cercetate cel puţin un an; se va stabili regimul de variaţie al debitului şi calităţii apei în timp
în corelaţie cu regimul pluviometric înregistrat;
 pentru captările cu îmbogăţire artificială vor fi furnizate elementele necesare (vezi studiul PROED ’97 – Contract 876/1996) “Ghid privind
proiectarea, execuţia şi exploatarea construcţiilor şi instalaţiilor pentru realimentarea artificială a apelor subterane în scopul asigurării
siguranţei în exploatare şi protecţiei sănătăţii oamenilor”.

1.4. Studii topografice

Studiile topografice trebuie să conţină planul de situaţie, profile topografice, detalii de planimetrie şi de nivelment la scările corespunzătoare fazei de
proiectare. Pe planurile de situaţie trebuie să fie localizate forajele de studii executate sau cele în exploatare, existente.
Planurile de situaţie trebuie să redea:
 limitele terenurilor şi natura juridică a proprietăţii, zonele construite, incintele industriale, zootehnice, depozitele de reziduuri şi alte posibile
surse de poluare a apelor subterane;
 căile de comunicaţii existente, reţeaua hidrografică cu localizarea posturilor hidrometrice, construcţiile amenajărilor hidrotehnice, reţelele
edilitare subterane, starea lor actuală şi proprietarul;
 toate sursele de poluare din zonă, indicate de beneficiar, proiectant sau unităţile locale de protecţia mediului descoperite cu ocazia
recunoaşterii pe teren.

1.5. Studii privind calitatea apei subterane

Calitatea apei subterane este definită ca o sinteză a unor indicatori şi proprietăţi care se determină în laborator pe mai multe eşantioane prelevate
după un program care prevede: reţeaua de eşantionare, tehnicile de recoltare, volumul probelor, conservarea şi manipularea lor şi eşantionarea
recoltărilor în timp.
În cazul acviferelor freatice, la care se înregistrează o variabilitate în timp a calităţii apei, este necesară repetarea (de regulă sezonieră) a
eşantionării. În cazul apariţiei unui proces de poluare a acviferului se impune repetarea în timp a eşantionării, în cadrul unei reţele, care să poată
identifica sursele de poluare.
În situaţia acviferelor freatice, care sunt în legătură hidraulică cu reţeaua hidrografică de suprafaţă, reţeaua de eşantionare trebuie să cuprindă şi
câteva secţiuni din albia râului.
În cazul pompărilor experimentale de durată, eşantionarea se face la sfârşitul fiecărei pompări, pentru a constata eventualele variaţii de calitate a
apei subterane, determinate de dinamica intensă a pompării.
La forajele de observaţie (inactive tehnologic), recoltarea probelor trebuie precedată de evacuarea unui volum semnificativ de apă (până la de trei ori
volumul de apă din interiorul puţului) pentru a se evita obţinerea unor rezultate calitative neconcludente.
Fiecare probă trebuie să fie însoţită de o fişă de recoltare (identificare) care să cuprindă data şi condiţiile de recoltare, forajul şi acviferul probat.
Conservarea şi manipularea probelor reprezintă o operaţie foarte importantă întrucât în timp se manifestă o variaţie mai mare sau mai mică a
diferitelor proprietăţi ale componenţilor din probele de apă datorită proceselor de oxidoreducere, activităţii microorganismelor şi schimbului de ioni
dintre apă şi pereţii recipientului.
Este recomandabil ca unii componenţi şi unii indicatori (Ph, temperatura, conductivitatea electrică) să se determine in situ cu ajutorul laboratoarelor
mobile de teren.
Studiile de calitate a apelor subterane trebuie să prezinte date şi o caracterizare completă cu privire la agresivitatea acestora faţă de betoane şi
metale.
Pentru captări prin mal este necesar să se stabilească o corelaţie de durată între apa din râu şi apa infiltrată (debite, nivele şi indicatori de calitate).
În scopul asigurării unui sistem informativ de monitorizare integrată a caracteristicilor fizico-chimice a resurselor de apă subterană pentru localităţi
urbane se va consulta studiul PROED cu acelaşi titlu elaborat între anii 1996-1998.
1.6. Investigaţii geofizice
Această investigare geofizică se face pe forajele hidrogeologice cu metode electromagnetice şi pune în evidenţă caracteristicile diferitelor tipuri de
hidrostructuri cum ar fi:
 acviferele freatice;
 reliefuri de eroziune îngropate;
 falii ce constituie praguri hidraulice sau zone cu potenţial acvifer ridicat;
 sinclinale cu acvifere multistrat;
  zone puternic fisurate;
 zone carstice acvifere;
 determinarea zonelor poluate în cadrul acviferelor de adâncime redusă;
 zone de intruziune a apelor marine în acviferele litorale;
 direcţiile de curgere a apelor subterane.

1.7. Modelarea numerică a dinamicii apelor subterane

În cazul captărilor importante, cu fenomene complexe, este necesar să se întocmească un program de modelare numerică a dinamicii apelor
subterane.
Metoda modelării numerice permite luarea în considerare a oricărei forme de neomogenitate şi anizotropie precum şi a tuturor condiţiilor de margine
ale acviferului studiat.
Prin modul de discretizare a domeniului (acviferului) se deosebesc trei metode:
 metoda diferenţelor finite, care operează cu reţele rectangulare;
 metoda elementului finit, care poate discretiza orice formă de frontiere (limite);
 metoda elementului de frontieră.

Utilizând modelarea numerică se pot obţine date preliminare importante privind evoluţia nivelelor şi a debitelor extrase din subteran în diverse
ipoteze de exploatare a captării.
Programele de calcul sunt elaborate atât pentru regimul de curgere nestaţionar cât şi pentru regimul staţionar care caracterizează captarea.
Modelarea matematică a fenomenelor legate de apele subterane face parte din metodologia de elaborare a studiilor hidrogeologice şi are la bază
date temeinice furnizate de studiile de teren. (Vezi studiul PROED 1992-1997, Utilizarea modelelor matematice în vederea creşterii eficienţei în
folosirea resurselor de ape subterane).
1.8. Investigaţii geomorfologice
Investigaţiile geomorfologice trebuie să se refere la:
 gradul de fragmentare a reliefului care determină apariţia izvoarelor;
 raporturile dintre nivelurile de terasă şi de luncă, care determină legăturile hidraulice dintre acviferele respective;
 influenţa proceselor geomorfologice actuale asupra condiţiilor hidrogeologice locale sau zonale.

1.9. Date climaterice şi meteorologice

Pentru evaluarea condiţiilor de alimentare, de la suprafaţă a acviferelor, sunt necesare date referitoare la:
 temperatura aerului (medie anuală şi multianuală, valorile maxime şi minime lunare);
 umiditatea relativă lunară, anuală şi multianuală;
 regimul de precipitaţii şi distribuţia sa în timp;
 evaporaţia potenţială şi reală.

1.10. Investigaţii hidrologice

Aceste investigaţii apar necesare când acviferul cercetat se găseşte în legătură hidraulică directă cu reţeaua hidrografică de suprafaţă. În astfel de
situaţii se poate aborda problema captării de mal, cu alimentarea indusă din râu, sau cu îmbogăţire artificială. (Vezi PROED 1997 Ghid privind
proiectarea, execuţia şi exploatarea construcţiilor şi instalaţiilor pentru realimentarea artificială a apelor subterane şi PROED 1996-1997 Exploatarea
resurselor subterane prin tehnologia realimentării artificiale în scopul reabilitării şi retehnologizării captărilor de mică adâncime).
Studiile hidrologice, în regim natural, trebuie să stabilească următoarele:
 condiţiile fizico-geografice ale bazinului de recepţie al cursului de apă respectiv şi date privind activitatea hidrometrică din zonă;
 debitele caracteristicile ale cursului de apă (minime, medii, maxime);
 nivelurile corespunzătoare ale debitelor minime, maxime şi medii în diverse secţiuni apropiate de zona de interes;
 dinamica albiei cursului de apă în zona respectivă cu referire specială la eventualele procese de autocolmatare.

În condiţiile captărilor de mal trebuie luate în considerare şi următoarele elemente:

 debitul de servitite, care va rămâne pe râu, în aval de amenajare;
 hidrograful nivelului apei din râu, după caz, din lacul de acumulare;
 prognoza calităţii apei subterane captate, în corelaţie cu calitatea apei de râu;
 posibilităţile de alimentare artificială a subteranului din suprafaţă, dacă este cazul.

1.11. Sudiul privind influenţa lucrărilor inginereşti asupra surselor se apă subterană
Influenţele acestora se pot manifesta ca surse de poluare, puncte (zone) de alimentare sau de descărcare ale acviferului cercetat. Studiile
respective trebuie să se refere la:
 captări de apă din surse subterane sau de suprafaţă existente pentru alte folosinţe;
 captări de apă subterană dezafectate total sau parţial, cu analiza cauzelor respective care le-au determinat şi starea actuală a lucrărilor
rămase;
 lucrări cu caracter hidrotehnic (aducţiuni, canale pentru evacuarea apelor uzate, batale pentru stocarea apelor uzate, staţii de epurare etc.)
din care se pot produce pierderi de apă care să pătrundă în subteran);
 modul de exploatare a eventualelor sisteme de irigaţii din zonă. cu privire în special la pierderile de apă, prin exfiltrare din canale şi aducţiuni
care pot alimenta acviferele subterane;
 cariere de balast, argilă etc.;
 alte reţele şi construcţii subterane (conducte pentru produse petroliere, canalizări etc.);
 alte surse de poluare (localităţi, căi de comunicaţii, unităţi economico-sociale şi industriale) ale căror evacuări de apă uzată pot ajunge, în
timp, în acviferul cercetat.

1.12. Studiul privind fiabilitatea captărilor existente în zonă

Aceste studii trebuie să stabilească modul de comportare în timp a captărilor de apă din surse subterane aflate în condiţii similare şi să recomande
parametrii hidrogeologici optimi de exploatare care să nu conducă la înnisipări sau alte fenomene care să compromită total sau parţial exploatarea.
(Vezi PROED 1996 Studiu privind siguranţa în exploatre a construcţiilor ce protejează rezervele de apă subterană cu caracter strategic şi asigurarea
în cadrul fiecărei localităţi urbane a unor rezerve de apă puţin vulnerabilă în caz de dezastru).
Concluziile acestor studii trebuie să se compare între ele, în timp, precum şi cu recomandările studiilor hidrogeologice iniţiale.
1.13. Studii privind necesitatea şi modul de instituire a zonelor de protecţie a surselor de apă subterană
În toate etapele de cercetare, proiectare trebuie să se studieze posibilitatea practică de instituire a zonei de protecţie a sursei şi mărimea ei în plan
pe perioada de exploatare, în funcţie de specificul activităţii economice ce se desfăşoară la suprafaţă în perimetrul bazinului de recepţie. Se
recomandă ca zonele de protecţie sanitară cu regim sever şi cu regim de restricţie să fie stabilite prin calcule de dispersie a poluanţilor conservativi
şi neconservativi.
1.14. Studii de evaluare a impactului asupra mediului
Studiul de evaluare a impactului asupra mediului se va face la cererea organelor locale de protecţia mediului, acolo unde este cazul.
Exploatarea unei surse de apă subterană poate avea efecte directe sau indirecte asupra calităţii mediului şi poate determina schimbări în funcţiunile
ecosistemului. Schimbările pot fi generate de variaţia nivelului apei subterane în special la nivelul acviferelor freatice, diminuând funcţia de
autoreglare a ecosistemului. Impactul asupra mediului al acviferelor de adâncime poate fi mai redus decât al celor freatice.
Deoarece exploatarea surselor de apă subterană de calitate bună, realizată în condiţii optime, nu generează noxe şi substanţe nocive, evaluarea
impactului se face într-o singură etapă prin studiul de evaluare globală a impactului. În cadrul acestora se vor cuantifica formele posibile de
manifestarea a impactului:
 asupra sănătăţii şi securităţii omului;
 asupra apelor subterane şi apelor de suprafaţă;
 asupra stabilităţii terenurilor;
 asupra peisajului, florei şi faunei;
 asupra monumentelor, siturilor, rezervaţiilor naturale sau istorice;
 se va evidenţia şi impactul mediului asupra captării.

În cadrul cercetărilor pentru proiectarea şi realizarea lucrărilor de captare se vor trata modificările ambientului natural al zonei. Procedura de
evaluare a impactului se va face conform legii 137/1995 – Legea protecţiei mediului - şi se materializează prin emiterea acordului sau autorizaţiei de
mediu. A se consulta şi studiul PROED 1997-1998 Studii şi cercetări privind metodele de protecţie şi remedierea poluării terenului şi surselor de apă
subterană..
2. Proiectarea captării de apă din surse subterane
2.1. Prescripţii generale
2.1.1. În funcţie de mărimea şi distribuţia stratelor acvifere unde se propune a se amplasa captarea, se recomandă verificarea amănunţită a
următoarelor aspecte cuprinse în studiile hidrogeologice:
 studiul hidrogeologic al interfluviilor teraselor, conurilor de dejecţie, trebuie să determine debitele minime capabile ce pot fi captate pe bază
de bilanţ hidrologic general, calculându-se cantitatea de apă ce se poate infiltra în strat din precipitaţii, ţinând seama de amplasarea şi
morfologia bazinului hidrografic;
 la stratele acvifere din luncile râurilor se vor verifica condiţiile de infiltrare a apei prin mal şi scurgerea ei spre frontul de captare propus, în
mai multe profile transversale, ţinând seama de caracteristicile hidrologice ale stratelor acvifere (permeabilitate minimă pe profile, grosimea
stratelor, panta de scurgere etc.);
 la stratele acvifere de adâncime se vor evalua rezervele (volumele) exploatabile de apă;
 nivelurile hidrostatice de calcul ale stratului exploatabil trebuie să fie stabilite pe timp de secetă, folosind observaţiile existente pe timp mai
îndelungat iar în lipsa acestora ele se vor aprecia pe baza factorilor climatologici, sau prin estimarea probabilistică pe modele matematice;
 în cazul în care frontul de captare cuprinde zone cu caracteristici diferite, datele hidrologice şi hidrogeologice vor fi stabilite în mod diferenţiat
pentru fiecare zonă;
  captările din strate subterane cu configuraţie complexă vor face obiectul simulărilor numerice atât în faza de proiectare cât şi ulterior în
timpul exploatării pentru a se urmări dinamica apelor subterane în condiţii de preluare a apei din strat pentru satisfacerea unor folosinţe.

2.1.2. Proiectele captărilor de apă subterană trebuie să analizeze şi să stabilească pe criterii tehnico-economice următoarele:
 alegerea tipului de captare;
 definitivarea amplasamentului;
 dimensionarea hidraulică a captării şi a zonei de protecţie sanitară;
 elementele constructive ale obiectelor captării;
 sistemul de colectare a apei şi racordarea la aducţiune;
 instalaţiile hidraulice, mecanice, electrice, de măsură şi control, sistemul informaţional;
 racordarea la sursele de alimentare cu energie electrică;
 instrucţiunile de exploatare ale captării;
 costul investiţiei şi costurile de exploatare raportate la debitul şi volumele de apă ce se preiau din sursa subterană.

2.1.3. Sistemele de captare a apei subterane se clasifică în funcţie de poziţia axului elementelor captării în trei tipuri:
 captări verticale:
o puţuri săpate sau forate;
 captări orizontale:
o drenuri, galerii şi captări de izvoare;
 captări mixte:
o puţuri vertical şi cuplate cu drenuri radiale.

Captările subterane prin puţuri şi drenuri se mai pot clasifica în: “perfecte” şi “imperfecte”, după cum dispozitivul de captare este dispus pe toată
grosimea stratului acvifer sau numai pe o parte din grosimea acestuia.
Captările orizontale pot fi:
 drenuri nevizitabile, realizate din tuburi preforate, cu diametrul sub 150cm;
 drenuri vizitabile realizate din galerii permeabile vizitabile, sau tuburi ceramice perforate cu diametrul mai mare de 150 cm.

2.2. Captarea apelor prin puţuri

2.2.1. Prescripţii generale
2.2.1.1. Captările vertical ale apei se pot realiza prin:
 puţuri forate, executate atât în sistem uscat (rotativ-manual sau semimecanic şi percutant mecanic), cât şi în sistem hidraulic (rotativ);
 puţuri săpate, executate manual sau semimecanic.

2.2.1.2. Proiectarea puţurilor “perfecte” se va face conform prevederilor din S.R. 1629-2/96 din care în cele de mai jos se prezintă un extras.
2.2.1.3. Captările prin puţuri săpate se prevăd de regulă cu diametre de 1,5-3 m în funcţie de capacitatea stratului acvifer şi de posibilităţile reale de
execuţie.
2.2.1.4. Captările prin puţuri săpate nu se recomandă în cazurile:
  când grosimea stratului acvifer depăşeşte adâncimea de 10 m în granulaţia rocii în care este înmagazinată apa subterană;
 structura terenului este constituită din nisipuri fine care pot fi antrenate cu apa în timpul epuismentelor;
 când trebuie executate un număr mare de puţuri pentru asigurarea debitului solicitat de folosinţă.

2.2.1.5. Captarea apei subterane prin puţuri forate se recomandă la strate acvifere de mică, medie şi mare adâncime cu peremeabilitate bună a
stratului şi de la adâncimi ale stratului acvifer mai mari de 10 m.
2.2.1.6. În cazul stratelor acvifere cu adâncimi de 10-25 m şi cu permeabilităţi variabile atât în sens vertical cât şi de-a lungul frontului de captare, se
recomandă prevederea puţurilor cuplate cu drenuri radiale, dacă există tehnolgie de execuţie adecvată.
2.2.1.7. După exploatarea integrală a tuturor datelor cuprinse în studiile întocmite, la proiectarea captărilor de apă prin puţuri trebuie să se ţină
seama de următoarele recomandări:
 estimarea resurselor de apă subterană, exploatabile trebuie să aibă în vedere toate condiţiile hidrogeologice microregionale şi locale;
 să se evidenţieze toate captările de apă subterană existente în zonă şi să se aprecieze posibilitatea de interferare a acestora cu captarea
proiectată;
 să se ţină seama de existenţa tuturor factorilor antropici de poluare a acviferelor luate în considerare;
 de regulă, amplasarea captărilor de apă potabilă este bine să se facă pe cât posibil în amonte de localitatea sau industria pe care urmează
să o alimenteze.

2.2.1.8. Valoarea debitului ce se ia în considerare pentru dimensionarea captărilor nu trebuie să depăşească resursa dinamică (debitul maxim
exploatabil) a acviferului, corespunzător lungimii frontului de captare proiectat (cu excepţia captărilor cu îmbogăţire artificială).
2.2.1.9. Proiectul unei captări prin puţuri trebuie să cuprindă:
 planul de situaţie cu amplasarea tuturor puţurilor, (de investigare, supraveghere şi de exploatare) a zonelor de protecţie sanitară, a lucrărilor
hidrotehnice aferente şi a construcţiilor anexe;
 secţiuni hidrogeologice longitudinale şi transversale pe linia puţurilor şi prin forajele de studii executate, cu menţionarea caracteristicilor
hidrogeologice ale stratelor acvifere;
 metoda cea mai adecvată de forare a puţurilor;
 coloanele de lucru ce urmează a fi utilizate în execuţie la forajul uscat sau diametrele de sapă, la forajul hidraulic (tubarea forajelor);
 operaţiile de studiu hidrogeologic ce trebuie realizat în timpul sau după forare (analize granulometrice, fizico-chimice şi de agresivitate
pentru apă şi sol, carotaj geofizic);
 detalii constructive pentru puţuri (modul de tubare, dimensiunile coloanelor de prelungire, a filtrelor şi decantorului şi materialele din care
sunt confecţionate, tipul coloanei filtrante şi a piesei de fund, cantitatea şi dimensiunile pietrişului mărgăritar folosit la execuţia filtrului, zonele
cimentate sau izolate, eventual utilizarea geotextilelor, cabina puţului) şi pentru construcţiile aferente;
 detalii pentru sistemul de extragere şi transport al apei din puţuri (conducte, pompe) cu profilul probabil de depresiune a nivelului hidrostatic
minim asigurat;
 detalii pentru sistemele de acţionare, de comandă, control şi automatizare;
 măsuri de instituire a protecţiei sanitare, conform reglementărilor tehnice specifice, în vigoare;
 aparatura necesară pentru urmărirea funcţionării normale a fiecărui puţ şi instrucţiuni privind tehnica urmăririi şi ţinerii evidenţei exploatării
puţurilor;
 prevederea unor foraje exclusiv de observaţie, pentru urmărirea în timp a evoluţiei nivelurilor de apă din acviferele exploatate;
  modul de punere în funcţiune (la începerea exploatării sau după un accident).

2.2.1.10. Materialele folosite la construcţiile şi instalaţiile sistemului de captare se aleg astfel încât să nu se altereze calitatea apei din subteran şi să
nu fie distruse în timp previzibil (min. 50 ani).
2.2.1.11. Sistemul de colectare şi pompare a apei, aparatura de măsură şi control, precum şi piesele metalice din interiorul cabinelor sau căminelor
puţurilor se protejează împotriva coroziunii, sau se realizează din materiale rezistente la coroziune. Fiecare puţ va avea mijloace de măsurat debitul
şi denivelarea.
2.2.1.12. Trebuie să evite realizarea contactului apă-aer în zona coloanei filtrante, în acest sens păstrându-se un spaţiu de gardă de cca. 0,5-1,0 m
între nivelul hidrodinamic şi limita superioară a zonei din coloana de la care încep fantele.
2.2.1.13. Gura coloanei de foraj, la puţurile forate, trebuie adăpostită într-o încăpere etanşă (cămin sau cabină) având capacul la cel puţin 0,7 m
deasupra terenului sau, în locuri inundabile, deasupra nivelului apelor mari ale viiturilor care corespund asigurării de verificare stabilite conform
STAS 4273/83.
2.2.1.14. La captările de apă potabilă golul de acces în cămin va fi centrat pe gura coloanei de foraj, iar în cabină sau pe puţ se prevede un capac
sau o uşă metalică, cu încuietoare corespunzătoare.
2.2.1.15. În jurul părţilor de construcţie ale cabinei puţului care depăşesc nivelul terenului, în locuri inundabile, se prevede o umplutură de pământ cu
taluzuri protejate.
2.2.2. Dimensionarea hidraulică a captărilor prin puţuri
2.2.2.1. Dimensionarea captărilor de apă prin puţuri săpate sau forate se va efectua conform prevederilor S.R. 1629-2/96. Debitul admisibil al
coloanei filtrante Qa se determină cu relaţia:
Qa = delfa (m3/s)
în care:
de - diametrul exterior al coloanei filtrante (diametrul exterior al peretelui de susţinere – pentru puţuri săpate) sau al filtrului de pietriş mărgăritar, în
metri;
lf - lungimea activă a coloanei filtrante (lungimea activă a filtrului), în metri;
a - viteza aparentă admisibilă, de intrare a apei în filtru, în metri pe secundă.
Viteza aparentă admisibilă, de intrare a apei în filtru, a se determină cu relaţia:

(m/s)
în care:
k - conductivitatea hidraulică medie (coeficientul de filtrare Darcy) a acviferului determinată prin pompări experimentale, în metri pe secundă.
În lipsa datelor experimentale, valoarea vitezei admisibile se poate estima în funcţie de granulozitatea acviferului conform tabelului 1.
Tabelul nr. 1

Diametrul granulelor corespunzătoare cantităţii de 40% a

materialului din sratul acvifer ce trece prin sită d40 (mm) a(m/s)
 0,25 0,0005

0,5 0,001

1 0,002

Debitele maxime exploatabile, Qa şi denivelările corespunzătoare, sa se estimează folosind reprezentările grafice din fig. 1 şi fig. 2, unde lf = (h0 - 1,0)
m.
Dreptele notate cu 2 din fig. 1 şi fig. 2 sunt reprezentările ecuaţiei Q = f(lf), iar curbele notate cu 1 reprezintă diagrama Q = f(s) realizată pe baza
pompărilor experimentale, în trepte, la mişcarea permanentă.
La intersecţia diagramei de indicaţie (curbele 1) cu dreptele 2 se obţin valorile debitului maxim al puţului (debitul Q a ce poate fi extras din acvifer la
denivelarea sa şi, în acelaşi timp cel ce poate fi admis de filtrul puţului fără a depăşi viteza admisibilă a).
2.2.2.1. Dimensionarea frontului de captare. Resursa acviferului q d (debitul maxim exploatabil), pe o lungime L de 1,0 m se poate estima cu relaţia:
qd = TlcL  (m3/s)
în care (conform SR 1629-2/96):
T - transmisivitatea acviferului, în metri pătraţi pe secundă;
lc - gradientul hidraulic mediu, de calcul, al stratului acviferului natural în zona captării.
Transmisivitatea acviferului reprezintă produsul dintre conductivitatea hidraulică şi grosimea acviferului:
T = KHc (m2/s) pentru acvifere cu nivel liber şi
T = Km    (m2/s) pentru acvifere sub presiune,
în care:
Hc - grosimea medie a acviferului cu nivel liber, pentru asigurarea de calcul considerată la dimensionarea captării, în metri;
m – grosimea medie a acviferului sub presiune, în metri.
În situaţia în care frontul de captare nu este situat pe o dreaptă perependiculară pe direcţia de curgere a apei subterane ci are un unghi , faţă de
acesta valoarea lui lc se calculează astfel:
lc = l0sin
în care:
l0 - este gradientul hidraulic mediu în regim natural în situaţia în care frontul de captare este perpendicular pe direcţia de curgere a stratului acvifer
( = 90o);
 – unghiul dintre direcţia frontului de captare şi direcţia de energie a apei subterane.
Pentru a înregistra valori maxime de eficienţă a frontului de captare acesta se va amplasa cât mai aproape de poziţia perpendiculară pe direcţia de
curgere a apei subterane ( = 900).
Pentru a compensa neuniformităţile litologice, dimensionale şi de permeabilitate ale acviferului din lungimea frontului de captare, debitul de calcul,
Qc debit total de exploatare a acviferului pe o lungime de L=1 m se consideră 80% din resursa dimanică disponibilă Q d.
Qc = 0,8Qd (m3/sm)
Numărul de puţuri necesare, n, lungimea frontului de captare, L c şi distanţa dintre puţuri 2 se estimează cu relaţiile:

(m)

(m)

(m)
în care:
QT - debitul optim total de exploatare al captării în metri cubi pe secundă;
Qo - debitul optim exploatabil al unui puţ;
Qc - debitul de calcul (0,8Qd).
Calcul lăţimii domeniului de alimentare a unui puţ se face cu relaţia:

, unde T şi lc au fost definite anterior.

Puţurile care funcţionează fără a se influenţa reciproc trebuie să respecte şi relaţia:

Pentru evitarea pierderilor de apă printre puţuri, fronturile de captare trebuie dimensionate astfel încât să se asigure interferenţa domeniilor de
alimentare, prin respectarea condiţiei:

în care:
c - jumătate din distanţa de calcul dintre două puţuri, în metri;
b – lăţimea domeniului de alimentare a unui puţ, în metri.
Valoarea finală a distanţei dintre puţuri şi numărul de puţuri necesare se stabileşte prin comparări şi reajustări succesive dintre 2 c şi 2.
Calculul denivelărilor de exploatare în fiecare puţ, în condiţiile de interferenţă, S op se face cu relaţia:

sau în cazul când puţurile sunt exploatate la debite egale:

în care:
Ri - raza de influenţă a unui puţ, determinată prin pompări experimentale, în metri;
r1p ... rnp - distanţele dintre puţuri, în metri;
rop - raza exterioară de influenţă a primului puţ, în metri.
Transmisivitatea (T) se calculează cu relaţia:
T = khm (m2/s)

în care:
Hc - grosimea stratului acvifer;
k - conductivitatea hidraulică, în metri pe secundă;
hm - grosimea medie a acviferului în condiţiile funcţionării şirului de puţuri, în metri.
2.2.2.2. Pentru dimensionarea fronturilor de captare cu infiltraţii de mal, standardul recomandă înlocuirea liniei de puţuri cu un dren orizontal
echivalent. Debitul captat de drenul perfect echivalent pe un front de 1 m (debitul unitar) este dat de relaţia:
q = qr + qa (m3/s)
în care:
qr - provine prin alimentarea de mal din râu;
qa - rezultă din resursa dinamică a acviferului în regim natural, iniţial drenată de râu;
valoarea qa rezultă din studiile hidrogeologice efectuate în zonă;
valoarea lui qr se calculează cu relaţia:
qr = Tlr  (m3/s)
Gradientul hidraulic (mediu) între râu şi dren lr rezultă din relaţia:

(vezi fig. 4, cap 2.3 “Captări prin drenuri”)

în care:
H0 - cota nivelului apei de râu, cu asigurarea de calcul considerată la dimensionarea captării, în metri;
hd - cota nivelului apei în drenul perfect echivalent, în metri;
D - distanţa de la frontul de captare până la malul râului, în metri.
Pentru Ho dat, dependenţa dintre D şi hd rezultă din impunerea condiţiei de regim sever pentru protecţia sanitară pentru apa infiltrată din râu:

(m)

în care:
Vc, Klr / nc - viteza efectivă de filtrare, în metri pe secundă;
nc - porozitatea efectivă (activă);
tn, minim 20 zile – timpul normat pentru definirea zonei de protecţie cu regim sever, eventual se stabileşte prin efectuarea calculului de optimizare în
funcţie de tipul de poluare, în concordanţă cu legislaţia în vigoare (conf. SR 1629-2/96);
Sd = H0 - hd - denivelarea în drenul prefect echivalent, în metri.
În continuare rezultă:

; 2c = 0,80·2;
Denivelarea în puţurile frontului de captare cu infiltraţie de mal se obţine adunând la denivelarea din drenul prefect echivalent, S d denivelarea
suplimentară:

în care:
Q0 - debit optim (maxim) al unui puţ, în metri cubi pe secundă;
T - transmisivitarea acviferelor, în metri pătraţi pe secundă;
c - jumătate din distanţa dintre puţuri, în metri;
de - diametrul exterior al coloanei filtrante sau al filtrului de pietriş mărgăritar în metri.
2.2.2.3. În cazurile unor captări de apă cu puţuri forate pentru prelevarea de debite mici, la fazele preliminare de proiectare când nu se dispune de
toate elementele hidrogeologice stabilite prin pompări de probă se pot folosi formulele din literatura tehnică de specialitate pentru calculul debitelor
capabile ce pot fi captate.

2.2.3. Prescripţii pentru elementele constructive ale puţurilor

2.2.3.1. Prescripţii pentru puţuri forate

Înălţimea de siguranţă dintre filtru şi culcuşul, respectiv acoperişul impermeabil se ia de 0,5 m, respectând însă şi condiţia ca lungimea activă a
filtrului să reprezinte minim 75% din grosimea acviferului.

Diametrul interior minim al colanei definitive în care se montează pompa submersibilă trebuie să fie de cel puţin diametrul exterior al pompei plus
100 mm.

Sub coloana filtrantă se prevede decantorul (piesa de fund). Lungimea decantorului l d este invers proporţională cu granulaţia stratului acvifer
exploatat şi direct proporţional cu adâncimea totală a puţului, dar nu mai mică de 2 m.

La alegerea dimensiunilor granulelor pietrişul filtrant trebuie respectată regula de alcătuire a filtrului invers.

Grosimea stratului de pietriş trebuie să fie de cel puţin 100 mm pe direcţie radială şi va fi în concordanţă cu tipul de coloană şi granulozitatea
stratului.
Este interzisă aplicarea oricărui tip de sită metalică pe coloana filtrantă.

Materialele utilizate la execuţia puţurilor, care sunt în contact direct cu apa captată, trebuie avizate din punct de vedere sanitar.

2.2.3.2. Prescripţii pentru puţuri săpate

Pereţii puţului se prevăd cu goluri (barbacane) în care se montează piese speciale, alcătuite astfel încât să împiedice antrenarea în puţ a
materialului fin din strat după deznisipare. Golurile sunt amplasate începând da la o cotă cu 200-300 mm mai sus de fundul puţului şi până la nivelul
maxim al apei subterane, astfel încât să se asigure captarea pe tot perimetrul puţului în mod uniform, a întregului debit din strat.

Diametrul interior al puţului săpat trebuie să fie de cel puţin 1,5 m pentru a se permite accesul pe durata execuţiei.

În cazul în care apare pericolul refulării stratului de sub talpa puţului se execută un radier de beton la fundul puţului, amplasat cu cel puţin 1,5 m sub
patul inferior al stratului acvifer care se captează.

Golul de acces în puţ se închide cu un capac metalic, protejat împotriva coroziunii, care trebuie să fie etanş şi aşezat mai sus cu cel puţin 300 mm
de platforma amenajată din jurul puţului.

În săpătura de la exteriorul puţului, deasupra nivelului apei subterane, se recomandă executarea unui guler de argilă, cu cimentare, cu o grosime
minimă de 500 mm şi o lăţime de 2-3 măsurată radial în jurul puţului care să împiedice infiltraţia directă a apelor de suprafaţă în coloana puţului sau
în stratul filtrant.

2.2.3.3. Prescripţii privind punerea în funcţiune a puţurilor

După echiparea fiecărui foraj de exploatare se execută decolmatarea şi deznisiparea puţului, până la limpezirea completă a apei. Deznisiparea se
execută prin pompare cu instalaţia aer-lift cu un debit cu cca. 25% mai mare decât cel optim proiectat pentru exploatare şi care să funcţioneze nu
mai puţin de 4 ore. În cazuri speciale se pot adopta şi alte sisteme de deznisipare, funcţie de condiţiile locale.

Se face verificarea eficienţei hidrodinamice, respectiv a capacităţii puţului, pe baza datelor obţinute la o pompare cu 3...6 trepte, timp de 2...8 ore pe
treaptă şi cu valori crescătoare ale debitului, dar fără a se depăşi debitul maxim de deznisipare.

Prin executarea testului de performanţă se fac verificări continue ale debitului obţinut Q şi ale nivelului apei în puţ, S = f(t) şi în final se stabileşte
diagrama reală de funcţionare a puţului Q = f(s).

Pentru determinarea caracteristicilor de calitate ale apei se execută analizele organoleptice, fizico-chimice, de radioactivitate, bacteriologice şi
biologice şi se compară cu reglementările specifice în vigoare referitoare la indicatorii de calitate ceruţi pentru apa necesară beneficiarului.
În funcţie de nivelul dinamic corespunzător debitului ce urmează a fi captat, pompa submersibilă se recomandă a se amplasa între 5 m până la
10 m sub acest nivel şi în nici un caz în dreptul filtrului.

2.2.3.4. Sistemele hidraulice de colectare a apei captate prin puţuri care se recomandă a se adopta sunt următoarele:

 echiparea puţurilor cu electropompe submersibile performante;

 sifonarea apei captate din puţuri într-un puţ colector amplasat convenabil faţă de captare, din care aceasta se pompează spre obiectul
următor al schemei de alimentare cu apă; sifonarea se recomandă să se adopte cu dispozitiv autoamorsant deoarece acesta are o siguranţă
sporită în exploatare; sistemul de sifonare cu conducte în rampă spre puţul colector necesită o conductă perfect etanşă şi cu regim de
curgere a apei care să permită antrenarea aerului spre puţul colector, problemă greu de rezolvat şi întreţinut în exploatare, din care cauză
nu se recomandă să se adopte decât în cazuri speciale (pantă convenabilă la conductă, adâncime de pozare mică, colectoare de sifonare
de lungime redusă etc.);
 se menţionează că sistemul de aspiraţie directă din mai multe puţuri concomitent cu o staţie de pompare centrală nu este recomandabil a fi
adoptat din cauza dificultăţilor de exploatare.

2.2.3.5. Pentru dimensionarea sistemelor hidraulice la captările prin puţuri se fac următoarele recomandări:
 electropompele submersibile, cu care se echipează puţurile trebuie alese pe baza diagramelor caracteristice acestora şi se va urmări ca
diagrama “Q,H” a pompei să permită funcţionarea sa cu un randament corespunzător. Debitul pompei nu va fi mai mare decât debitul
puţului;
 conductele de sifonare sau aspiraţie se vor dimensiona pentru o viteză de curgere a apei de 0,6-1,0 m/s;
 pompele de vacuum, pentru amorsarea conductelor de sifonare se vor dimensiona astfel ca întregul volum de aer din sistemul de conducte
să poată fi evacuat în 20-40 minute. Se vor prevedea 2 pompe, una în funcţiune şi una de rezervă;
 pompele din staţia de pompare centrală se vor prevedea astfel ca să se asigure înălţimea de aspiraţie rezultată în ipoteza funcţionării
captării la Qmax captat şi la denivelări maxime de exploatare în puţuri.

2.2.3.6. Dimensionarea hidraulică a conductelor de colectare şi transport a apei trebuie să conducă la următoarele condiţii de funcţionare:
 captarea debitului capabil al tuturor puţurilor;
 menţinerea continuă a debitelor fără depăşirea denivelării maxime de exploatare stabilite la punerea în funcţiune (este admisă menţinerea
acestor caracteristici şi prin reglaj) succesiv de vane, făcut ulterior în timpul exploatării);
 conductele de transport a apei de la puţuri până la ieşirea din zona captării, trebuie să fie dimensionate pe criterii tehnico-economice şi să
fie etanşe şi sigure în exploatare;
 în cazuri judtificate, conductele de transport se vor putea prevedea a fi separate pentru grupuri de 5-8 puţuri şi branşate la conducta
generală de transport care va putea fi realizată cu 2 fire, astfel ca să permită evetualele reparaţii parţiale atât la grupurile de puţuri cât şi la
unele tronsoane de conducte, fără a se scoate total din funcţiune captarea.

2.2.4. Zonele de protecţie sanitară a captărilor de apă prin puţuri

Pentru dimensionarea zonelor de protecţie se iau în considerare următoarele criterii:
 capacitatea de purificare asigurată de formaţiunile geologice amplasate deasupra stratului acvifer;
  extinderea zonei de protecţie pe toată aria în care se înregistrează scăderi ale nivelurilor apelor subterane în timpul exploatării frontului de
captare;
 viteza reală de curgere în acvifer;
 mărimea în plan a bazinului de recepţie rezultată din calcule hidrodinamice;
 condiţiile la limită ale acviferului;
 natura şi poziţia sursei potenţiale de poluare, dacă aceasta există în zona captării;
 pentru captări importante vor fi făcute estimări pe baza simulărilor pe modele matematice.

La dimensionarea zonelor de protecţie sanitară cu regim sever şi la cea cu regim de restricţii se utilizează, de regulă, controlul timpului de tranzit al
unei particule de apă hidrodinamice active. În cazul captării de apă potabilă, mărimea zonei de protecţie sanitară cu regim sever a surselor
subterane se determină astfel încât să fie asigurată o durată de parcurgere de minimum 20 zile, pentru orice picătură de apă, presupusă
contaminată, care s-ar infiltra, de la limita acestei zone până la locul de captare a apei. Această distanţă va fi de minimum 50 m în amonte şi de 20
m în aval de captare. Zona de protecţie sanitară în regim de restricţie pentru sursele suterane va fi astfel dimensionată încât să asigure protecţia faţă
de contaminarea bacteriană şi impurificarea chimică, luând în considerare o durată de 50 zile pentru parcurgerea distanţei de la punctul de infiltrare
până la limita zonei de protecţie sanitară cu regim sever. La delimitarea zonei de protecţie sanitară se vor respecta prevederile STAS 1629/2-81.
Zona de protecţie sanitară nu ajută decât la biodegradarea unor substanţe care sunt transportate de ape subterane.
Dimensionarea perimetrului de protecţie hidrogeologică se face prin calcule având în vedere aria pe care se produce regenerarea resursei naturale
exploatate prin lucrările de captare.
Pentru acviferele de adâncime la care depozitele acoperitoare conferă o protecţie naturală împotriva factorilor poluanţi, iar în vecinătatea lucrărilor
de captare s-au luat toate măsurile pentru evitarea contaminării sau a impurificării apelor subterane, protecţia sanitară se realizează numai prin
instituirea zonei de protecţie cu regim sever. Aceasta va putea fi redusă numai la 10 m în jurul sursei în cazul unui strat freatic de adâncime peste 50
m, cu acoperişul impermeabil.
Zona de protecţie sanitară cu regim sever se va împrejmui, pentru oprirea accesului necontrolat al populaţiei, animalelor şi utilajelor de orice fel,
devenind astfel parte componentă a captării. Pot fi exceptate de la împrejmuire acele zone care se găsesc în zone greu accesibile persoanelor
fizice, datorită configuraţiei terenului. Aceată zonă va fi însă marcată vizibil cu plăcuţe de avertizare inscripţionate amplasate la limita zonei de regim
sever.
Zona de restricţie se va delimita pe planul de situaţie prin puncte cu coordonate date şi prin repere existente în teren, uşor detectabile. Ea va fi
bornată şi marcată cu plăcuţe de avertizare. În interiorul zonei beneficiarul captării va asigura condiţiile de protecţie a sursei prin convenţii stabilite cu
proprietarii terenului.
În “Normele speciale privind caracterul şi mărimea zonelor de protecţie sanitară” aprobate prin H.G. 101/1997, se prezintă în cap, V “Măsuri
referitoare la utilizarea terenurilor cuprinse în perimetrele de protecţie hidrogeologică”; în cap. VI, “Măsuri cu privire la exploatarea şi amenajarea
terenurilor incluse în zonele de protecţie sanitară cu regim de restricţie”, iar în cap VII, “Măsuri cu privire la utilizarea suprafeţelor incluse în zonele
de protecţie sanitară cu regim sever”.
În cazul captărilor de apă cu infiltraţie prin mal, se execută lucrări de consolidare a malurilor şi de stabilizare a albiei, necesare pentru protecţia
captării. Aceste lucrări nu trebuie să împiedice alimentarea captării prin infiltraţii şi nici să provoace colmatarea albiei.
Pentru menţinerea calităţii apei trebuie să se ia măsuri de protecţie împotriva inundaţiilor şi a stagnării apelor meteorice.
Lucrările de protecţie împotriva inundaţiilor se proiectează prin îndiguirea perimetrului aferent puţurilor sau prin supraînălţarea acestora astfel încât
ele să fie asigurate împotriva inundării la debitele maxime de calcul şi de verificare conform prevederilor din STAS 4273/83 şi STAS 4068-2/87.
2.3. Captări de apă prin drenuri
2.3.1. Prescripţii generale
2.3.1.1. Captările de apă prin drenuri trebuie proiectate ţinând seama de prescripţiile STAS 1629-3/82.
Captările prin drenuri pot fi: vizitabile sau nevizitabile.
2.3.1.2. Proiectarea captărilor prin drenuri, trebuie să fie precedată de studiile şi cercetările de teren, efectuate în conformitate cu prevederile SR
1628-1/95 al cărui extras s-a prezentat în normativ la cap. B1.
2.3.1.3. Captarea prin drenuri se aplică de regulă, în cazul unor straturi acvifere cu nivel liber şi cu grosimi de 2...5 m ale stratului de apă. Este
recomandabil ca adâncimea de pozare a drenului să nu depăşească 10 m.
Soluţia de captare cu drenuri se alege numai în urma unei comparaţii tehnico-economice cu soluţia de captare cu puţuri.
2.3.1.4. La captările importante care se execută pe etape, elementele care intră în dimensionarea întregului front de captare în principal valoarea
debitului captat, vor fi reconsiderate în funcţie de rezultatele efective, obţinute pe primele tronsoane executate şi puse în funcţiune.
2.3.1.5. Proiectul de execuţie al unei captări de apă prin drenuri trebuie să cuprindă şi următoarele prevederi specifice:
 verificarea posibilităţilor de alimentare continuă a stratului acvifer, corelat cu gradul de asigurare al folosinţei, în mod similar ca şi la captările
de apă cu puţuri;
 debitul unitar asigurat al stratului acvifer al drenului;
 măsurile realizate a zonei de protecţie sanitară;
 sistemul de colectare şi eventual de pompare;
 instrucţiuni de exploatare a captării.

În acest normativ nu s-a tratat proiectarea staţiilor de pompare aferente captărilor de apă, acestea urmând să fie proiectate după alte normative sau
după datele din literatura tehnică de specialitate.
2.3.1.6. Materialele folosite la construcţiile şi instalaţiile sistemului de captare vor fi alese astfel încât să nu schimbe calitatea apei captate şi să fie
rezistente la eventuala agresivitate fizico-chimică a apei.
2.3.1.7. Pentru drenurile care captează apa potabilă se recomandă execuţia, deasupra stratului filtrant şi sub adâncimea de îngheţ, a unui strat
izolant din argilă plastică compactată, a cărei grosime, în dreptul axului drenului, va fi de cel puţin 0,4 m. Stratul de argilă se va încastra în pereţii
tranşeei de execuţie a drenului, pe ambele părţi, cu cel puţin 0,3 m şi va avea la faţa superioară pante către laturile exterioare ale tranşeei pentru a
se evita colectarea şi staţionarea apei de suprafaţă din precipitaţii.
2.3.2. Prescripţii pentru dimensionarea drenurilor de captare a apei
2.3.2.1. Frontul de captare, pe lungimea drenului, va fi amplasat, de regulă, perpendicular pe direcţia generală de curgere a stratului acvifer ce se
captează. În cazul în care frontul de captare cuprinde zone cu caracteristici hidrologice şi hidrogeologice diferite, debitul total al captării va rezulta
din însumarea debitului capabil al fiecărei zone în parte.
2.3.2.2. Debitul teoretic captat faţă de cel necesar folosinţei trebuie să fie mai mare ţinând seama de un coeficient de siguranţă de 1,1...1,2. Pentru
compensarea efectului de colmatare în timp, debitul captat va fi 0,8 din debitul stratului pe lungimea captării.
2.3.2.3. Panta longitudinală a drenului urmăreşte în general panta terenului natural sau a rocii de bază a stratului acvifer şi se va stabili în funcţie de
parametrii caracteristici ai captării, astfel încât secţiunea de colectare a drenului să asigure curgerea gravitaţională a întregului debit către o cameră
de colectare din aval.
2.3.2.5. Pentru drenurile situate în curent acvifer subteran cu pantă mai mare de 1‰ şi de lungime mare, la care raportul între lungimea drenului şi
lungimea frontului de strat acvifer este mai mare de 0,8 se vor aplica formulele ce vor fi prezentate în normativ.
2.3.2.6. Pentru celelalte cazuri, dren în bazin acvifer sau dren scurt, dimensionarea va fi făcută prin metode speciale de calcul, care trebuie să ţină
seama de condiţiile reale de curgere a apei spre dren.
2.3.2.7. Pentru dimensionarea captărilor prin drenuri se pot folosi şi alte metode de calcul numeric, de modelare analogică etc.
2.3.2.8. Debitul unitar de calcul al captării prin drenuri perfecte, de lungime mare, este dat de relaţia:
q = kiH (m3/sm)
în care:
k - coeficientul de filtraţie al stratului acvifer, în metri pe secundă;
i - panta piezometrică a curentului subteran, în regim natural;
H - grosimea stratului de apă subterană, în metri.
Panta piezometrică a curentului subteran pentru diversele situaţii de captare se consideră:
- panta medie piezometrică a curentului acvifer subteran, în regim natural:

sau
în care:
H - valoarea hidroizohipsiei din amonte de dren, în regim natural;
h - valoarea hidroizohipsiei din aval de dren;
D - distanţa dintre cele două hidroizohipsie;
- panta piezometrică a curentului de infiltraţie la malul râului:

în care:
h - grosimea stratului de apă în dreptul drenului;
D - distanţa de la axul drenului la râu.
Pentru evitarea colmatării la captările cu infiltraţie prin mal, trebuie respectată condiţia:

În cazul straturilor acvifere cu nisipuri fine sau ape feruginoase, condiţia de pantă devine:

Denivelarea (s) a straturilor de apă în dreptul drenului este dată de relaţia:

S=H-h
(figura 3)
Debitul ce poate fi captat dintr-o zonă cu caracteristici apropiate din punct de vedere hidrogeologic este dat de relaţia:
Qc = qLc (m3/s)
în care:
Qc - debitul frontului de captare, în m3/s;
q - debitul unitar al frontului de captare, m 3/sm;
Lc lungimea reală a frontului de captare în zonă, în m.
Când drenul captează concomitent apa filtrată din malul râului şi din terasă, debitul total al captării este:
Qc = Qm + Qt
în care:
Qm - debitul de infiltraţie din mal;
Qt - debitul de terasă.
Debitul captat din terasă considerat la dimensionarea captării nu trebuie să depăşească 80% din debitul minim subteran aferent terasei, pe lungimea
captării.
2.3.3. Prescripţii constructive la proiectarea captării apei subterane prin drenuri
2.3.3.1. Drenurile se amplasează de regulă cu partea lor inferioară pe patul impermeabil al stratului acvifer, pentru a putea intercepta integral
curentul subteran (dren perfect).
2.3.3.2. Drenurile aşezate deasupra patului impermesbil (drenuri imperfecte) se pot utiliza în cazurile justificate tehnico-economi, când se poate
accepta captarea numai parţială a rezervei de apă din strat.
2.3.3.3. Tuburile de drenaj se vor aşeza, de regulă, pe un strat de egalizare din beton.
Tuburile de drenaj se execută din:
 beton simplu;
 beton armat;
 ceramică;
 materiale plastice (PAFS, PVC, Polietilenă).

Tuburile de drenaj vor fi prevăzute la partea superioară, pe 50% din perimetru, cu orificii conice având diametrul la exteriorul tubului de 1 cm şi de
1,25...1,50 cm la interior; suprafaţa totală a orificiilor de intrare a apei la exteriorul drenului va fi de min, 3...4% din suprafaţa laterală totală a zonei
perforate pe jumătatea superioară a tubului.
2.3.3.4. În jurul şi deasupra drenului, se va realiza un filtru de pietriş cu dimensiune minimă a granulei mai mare decât diametrul orificiului de intrare.
Grosimea acestui strat va fi de minimum 0,4 m.
În cazul când stratul acvifer este constituit numai din nisip sau preponderent cu nisip, se va executa în jurul drenului un filtru invers, compus din cel
puţin două straturi. Numărul straturilor şi compoziţia granulometriei straturilor filtrului invers se vor stabili în funcţie de compoziţia granulometrică a
nisipului din stratul acvifer şi de dimensiunile orificiilor drenului (care trebuie executate în corelaţie cu structura geologică a stratului acvifer). Se
poate monta un strat geotextil filtrant la baza filtrului invers.
2.3.3.5. Drenurile vor fi prevăzute cu cămine de vizitare, la schimbările de dimensiune a secţiunii, de direcţie şi de pantă. Cota radierului pentru
căminele de vizitare va fi cu cel puţin 50 cm mai coborâtă decât cota radierului drenului pentru a permite colectarea în vederea evacuării materialului
fin antrenat de apă, în perioada de exploatare a captării. La drenurile nevizitabile între 2 cămine vecine, drenul va fi drept.
2.3.3.6. La capătul aval al drenului, format din una sau mai multe ramuri, se va prevedea o cameră colectoare prevăzută cu dispozitive de măsurare
a debitului captat, organe de închidere pentru izolarea drenurilor, preaplin (dacă este cazul), conducte de golire, sorburi la conductele de plecare a
apei (eventual la aspiraţiile pompelor), ventilaţii, spaţii necesare pentru depunerea nisipului antrenat de apă.
2.3.3.7. Pentru captările nevizitabile, diametrul minim al drenurilor va fi de 300 mm; tuburile circulare se recomandă să fie cu mufă; căminele de
vizitare se amplasează la 60...80 m în aliniamente; la drenurile cu înălţimea interioară mai mare de 0,8 distanţa între cămine poate ajunge la 100 m.
2.3.3.8. Drenurile vizitabile se vor folosi numai în cazul captărilor importante, cu debite peste 200l/s şi unde condiţiile de exploatare justifică această
soluţie (necesitatea de curăţire periodică a depunerilor de calcar, fier, mangan etc.). La aceste drenuri căminele de vizitare se prevăd la distanţe de
cel mult 400 m.
2.3.3.9. În cazul captărilor de apă potabilă cu drenuri vizitabile, se prevede deasupra nivelului de scurgere a apei din cuvetă, la 30 cm, o banchetă
de circulaţie care trebuie să aibă deasupra o înălţime liberă de cel puţin 1,70 m care poate fi redusă, numai în cazuri speciale, la 1,20 m.
2.3.3.10. Prin proiect se vor preciza instrucţiunile de exploatare pe baza cărora beneficiarul va întocmi regulamentul de exploatare a lucrărilor de
captare a apei.
2.3.3.11. Se vor prevedea profile cu minim 3 puţuri de observaţie fiecare, amplasate transversal pe frontul de captare, două amonte şi unul aval,
pentru observarea şi înregistrarea variaţiilor în timp a nivelurilor apei din stratul captat, Profilele vor fi amplasate de-a lungul drenului la intervale de
200...500 m, în funcţie de caracteristicile stratului acvifer.
2.3.3.12. Proiectul de execuţie va cuprinde un program de urmărire de către beneficiar a comportării sursei pentru a obţine date ce vor folosi la
îmbunătăţirea exploatării sau privind posibilitatea de extindere a captării.
Captările pentru apă potabilă se vor da în funcţiune numai după o dezinfectare corespunzătoare a conductelor şi instalaţiilor componente şi avizarea
lor de către organele sanitare abilitate.
2.3.3.13. Căminele de vizitare şi camerele de colectare vor fi acoperite cu o placă de beton armat. Placa de beton de închidere a căminelor de
vizitare ca şi a camerei de colectare trebuie să aibă o gardă de cel puţin 0,7 m deasupra terenului sau în locuri inundabile, deasupra nivelului apelor
mari, cu asigurarea de calcul a captării ţinând seama şi de suprapunerea efectului valurilor, pentru a evita pătrunderea apei de suprafaţă în interiorul
drenului.
2.3.3.14. La captările pentru alimentarea cu apă potabilă, accesul în cămine şi camere colectoare va fi prevăzut cu capace sau uşi metalice cu un
sistem de închidere corespunzător, pentru a împiedica pătrunderea persoanelor străine, neautorizate.
 Capacele de acces vor fi aşezate pe un rebord de 20 cm deasupra plăcii.
 Tubul de aerisire va fi înălţat cu 2 m deasupra nivelului de gardă al accesului.

2.3.3.15. Pentru coborârea în căminele de vizitare şi în camerele de colectare, vor fi prevăzute, la interior, scări metalice fixe, protejate cu vopsea
anticorozivă.
2.3.3.16. În locurile inundabile, în jurul părţilor de construcţie care depăşesc nivelul terenului, trebuie prevăzut o umplutură de pământ cu taluzuri
protejate (asemănător ca la căminele captării prin puţuri).
2.3.4. Zonele de protecţie sanitară a captărilor de apă prin drenuri
Dimensionarea zonelor de protecţie sanitară pentru menţinerea calităţii apei, se face ca la captarea apei prin puţuri prezentată la pct. 2.2.4.
2.4. Captarea izvoarelor
2.4.1. Prescripţii generale şi constructive de proiectare
2.4.1.1. Captarea izvoarelor pentru apă potabilă sau industrială se va proiecta în conformitate cu prevederile STAS 1629/1-81.
2.4.1.2. După felul cum apare apa la zi, izvoarele pot fi:
 izvoare de coastă descendente la care apa apare difuz, pe o zonă mai întinsă, sau concentrat în mai multe zone apropiate;
 izvoare de terasă la care apa poate apare ascendent, concentrat sau difuz;
 izvoare de carsturi unde apa apare prin crăpături ale rocilor sau chiar prin galerii naturale.

2.4.1.3. Proiectarea captărilor de apă din izvoare trebuie corelată ca şi la celelalte tipuri de captări de apă cu schemele de gospodărire a apelor din
bazinul hidrografic respectiv.
2.4.1.4. Proiectarea captărilor de apă din izvoare trebuie să fie precedată de studiile şi cercetările de teren efectuate în conformitate cu prevederile
SR 1628-1/95 al cărui rezumat s-a prezentat în normativ la cap. B.1. Alte studii necesare sunt cele cerute de STAS 1242/89 “Teren de fundare –
Principii de cercetare geologică-tehnică a terenului de fundare”.
Se recomandă ca studiile prealabile de conservare privind debitul şi calitatea apei izvoarelor să fie extinse pe o durată de 1-3 ani.
2.4.1.5. Soluţiile constructive ale captărilor de izvoare pot fi:
 camere de captare pentru izvoarele mari, cu galerii sau drenuri laterale pentru captarea stratelor subterane difuze;
  camere de captare sub formă de puţ în cazul izvoarelor ascendente, cu sau fără drenuri laterale, pentru captarea zonelor de izvorâre
laterală;
 captări de carsturi care necesită, de multe ori, executarea de galerii şi puţuri de acces pentru a prinde izvoarele pe toată zona de izvorâre a
apei;
 pentru izvoarele de terasă, întinse pe zone mari se recomandă execuţia de drenuri sau galerii de captare.

2.4.1.6. Proiectele captărilor de izvoare vor prevedea măsuri eficiente şi sigure contra eventualelor pierderi de apă din sistemul de captare pe sub
pereţii de închidere a camerei de captare, din drenajele laterale ale acestuia, sau sub stratul pe care s-a construit captarea.
2.4.1.7. Pentru a nu apare remuu în strat de drenaj care ar putea schimba modul de debitare, captarea trebuie să realizeze “prinderea” izvorului
astfel ca nivelul maxim al apei din camera de captare să fie mai jos decât nivelul apei la izvorâre din stratul subteran cu cca. 0,30...0,50 m. Captarea
se va dimensiona pentru prinderea întregului debit al izvorului, urmând ca eventualul surplus să fie evacuat prin preaplin.
2.4.1.8. Proiectul unei captări de izvoare trebuie să cuprindă lucrările de construcţii şi instalaţii aferente captării, amenajările hidrotehnice
corespunzătoare, precum şi zonele şi măsurile de protecţie sanitară şi hidrogeologică.
2.4.1.9. Camera de captare va fi alcătuită de regulă din trei compartimente:
 compartimentul de colectare şi sedimentare în care soseşte apa din izvor şi care trebuie dimensionat astfel încât să poată permite
sedimentarea particulelor solide conţinute de apa izvorului; acest compartiment poate lipsi când apa izvorului captat nu conţine suspensii
(captări din zone carstice);
 compartimentul de priză, în care apa ce vine din compartimentul de colectare şi sedimentare este preluată de conducta de evacuare
(aducţiune);
 compartimentul de exploatare în care sunt instalate vanele, conductele funcţionale etc.

2.4.1.10. Camera de captare va fi prevăzută cu:

 conductă cu sorb de preluare a apei;
 conductă de preaplin;
 conductă de golire prevăzută cu vană de închidere;
 dispozitive pentru măsurarea debitului (deversor, debitmetru etc.) şi nivelelor;
 ventilaţie adecvată pentru aerisirea compartimentelor;
 instalaţii speciale de ventilaţie în cazul când în camera de captare se degajă gaze, care prin acumulare pot deveni periculoase.

2.4.1.11. La izvoarele cu debite mai mari de 50 l/s, când condiţiile locale permit, se pot prevedea două camere de captare care să funcţioneze
independent şi alternativ, permiţând intervenţia şi exploatarea care să nu oprească livrarea apei spre consumatori.
2.4.1.12. Pentru menţinerea calităţii apei trebuie luate măsuri de protecţie împotriva apelor meteorice, de şiroaie, evitându-se stagnarea şi infiltrarea
acestora în captare şi, de asemenea, măsuri împotriva inundaţiilor.
2.4.1.13. În zonele inundabile lucrările trebuie proiectate ţinând seama de asigurările de calcul prevăzute în STAS 4273/83 şi STAS 4068/2/87.
2.4.1.14. La captările izvoarelor trebuie proiectate şi organizate măsurile de securitate şi supraveghere (împrejmuire, pază, iluminat, acces etc.).
2.4.1.15. Pentru captările de izvoare situate în terenuri mai puţin stabile va fi stabilită limita zonei în care se interzice amplasarea de construcţii sau
folosirea exploziilor ce ar putea pune în pericol existenţa izvorului sau modificarea regimului apelor subterane cu diminuarea caracteristicilor
calitative sau de debit al izvoarelor captate.
2.4.1.16. Construcţiile şi instalaţiile anexa captării (cabine de pază, staţia de pompare, drum de acces etc.) vor fi amplasate aval de captare, astfel
ca să nu se afecteze regimul hidraulic şi protecţia sanitară a izvoarelor captate.
2.4.1.17. Camera de captare trebuie să fie vizitabilă şi izolată împotriva infiltraţiilor accidentale de apă şi influenţei variaţiilor de temperatură.
2.4.1.18. Pragul intrării de acces în camera de captare trebuie să aibă o gardă de cel puţin 0,7 m deasupra nivelului terenului, iar în locuri inundabile
deasupra nivelului apelor mari (de verificare) cu asigurarea conforn STAS 4273/83 şi STAS 4068-2/82
2.4.1.19. În jurul părţilor de construcţie care depăşesc nivelul terenului, în locurile inundabile, trebuie luate măsuri pentru protecţia construcţiilor
captării prin umplutură de pământ cu taluzuri protejate.
2.4.1.20. Accesul la compartimentele camerei de captare va fi asigurat în conformitate cu reglementările privind protecţia sanitară şi a muncii.
La captările de apă potabilă, capacele şi uşile de acces din exterior vor fi metalice şi prevăzute cu încuietoare pentru interzicerea accesului
persoanelor neautorizate.
Tubul pentru ventilaţie va fi înălţat cu cel puţin 1 m peste acoperişul camerei de captare.
2.4.1.21. Proiectul de execuţie va cuprinde un program de urmărire de către beneficiar a comportării sursei (variaţia debitului şi calităţii apei) în
scopul obţinerii de date care să permită stabilirea capacităţii reale de debitare a captării la diferite asigurări în vederea unor eventuale ameliorări sau
extinderi a captării.
2.4.1.22. Proiectul va cuprinde obligatoriu succesiunea şi modul de realizare a principalelor lucrări necesare. Pe toată durata execuţiei se vor da
instrucţiuni pa baza cărora beneficiarul va elabora regulamentul de exploatare.
2.4.2. Zonele de protecţie sanitară a captărilor de apă din izvoare
2.4.2.1. Dimensionarea zonelor de protecţie sanitară pentru menţinerea calităţii apei captate se face la fel ca la captarea apei prin puţuri, prezentată
în Normativ la pct. 2.2.4.
2.4.2.2. Instituirea zonei de protecţie sanitară şi modul de utilizare a terenurilor din acest perimetru se vor stabili în conformitate cu HG 101/1997,
Decretul 1059/67 şi Instrucţiunile 51/68.
2.4.2.3. Toate prevederile cuprinse în capitolul 2.2.4., se vor adapta la situaţia locală a fiecărei captări de izvoare, stabilită prin studii şi cercetări de
teren făcute de personal de specialiate în domeniul apelor subterane.
[top]
 
Cap C. CAPTĂRI DE APĂ DIN SURSE DE SUPRAFAŢĂ
1. Investigaţii, studii de teren şi cercetări de laborator
Elaborarea proiectelor pentru captări de apă de suprafaţă (din cursuri de apă, canale, lacuri artificiale sau naturale) vor fi precedate în conformitate
cu prevederile SR 1628-2/96 de următoarele investigaţii, studii şi cercetări de laborator:
 studii topografice;
 studii geomorfologice;
 studii geologice;
 studii hidrogeologice,
 studii climatologice şi meteorologice;
 studii hidrologice;
 studii hidrologice pe modele analogice şi matematice;
 studii privind calitatea apei şi soluţiile de tratare a apelor de suprafaţă;
 studii privind starea trofică a lacurilor, amenajate sau naturale;
 studii privind necesitatea şi modul de instituire a zonelor de protecţie a captărilor din surse de suprafaţă;
  studii de impact şi studii de siguranţă (risc);
 studii de gospodărirea apelor şi de amenajare a bazinelor hidrografice.

Pentru captările de apă din lacuri trebuie întocmite studii suplimentare asupra:
 stării de eutrofizare a lacului;
 vânturilor, valurilor şi curenţilor de apă din lac;
 stabilităţii fundului şi malurilor lacului;
 regimului optim de exploatare a apei din lac.

În funcţie de importanţa captării de apă, de gradul de complexitate al lucrărilor şi de situaţia naturală, proiectantul poate renunţa la unele din studiile
menţionate mai sus.
1.1. Conţinutul cercetărilor prelimnare
1.1.1. Cercetările şi studiile preliminare trebuie să ţină seama de ansamblul surselor de apă de suprafaţă (naturale şi artificiale) din zona investigată.
1.1.2. Cercetările trebuie să conducă la strategii coerente de utilizare raţională şi durabilă a apei, cu accent pe bilanţurile de gestiune şi pe
planificarea utilizării resurselor de apă de suprafaţă.
1.1.3. În funcţie de faza de proiectare, de gradul de cunoaştere, de complexitatea condiţiilor existente şi de importanţa obiectului proiectat, volumul
cercetărilor poate fi extins sau eventual redus.
1.1.4. Dacă bazinul hidrografic, lacul natural sau acumularea amenajată, luate în considerare, sunt cunoscute la un nivel satisfăcător, se poate
renunţa la etapa preliminară a cercetării, valorificându-se banca de date care are la bază cercetări anterioare de specialitate.
1.1.5. Cercetările se efectuează pe bază de teme de conţinut şi de programe de lucru întocmite de proiectanţi şi care trebuie să cuprindă:
 amplasamentul obiectivului pentru care se proiectează alimentarea cu apă;
 cerinţa de apă, determinată conform SR 1343-1/95, pentru localităţi, respectiv conform STAS 1343-2/89, pentru unităţile industriale etc.;
 condiţiile de calitate a apei, stabilite în conformitate cu folosirea acesteia în diferite scopuri;
 gradul de asigurare al folosinţei, stabilit conform STAS 1343-0/89;
 clasa de importanţă a obiectivului proiectat, stabilit conform STAS 4273/83 şi STAS 4068/2-87.

1.1.6. Pentru elaborarea temei de conţinut şi a programelor de lucru trebuie să se realizeze în prealabil:
 documentarea generală asupra zonei solicitate, prin consultarea hărţilor de ansamblu, cadastrul apelor de suprafaţă, hărţilor geologice,
hidrologice, hidrogeologice, hidrochimice, proiectelor şi studiilor existente, planurilor de amenajare a bazinelor hidrografice, avizelor de
gospodărire a apelor, reglementarea problemelor de inundabilitate, documentaţiile de urbanism şi de amenajare a teritoriului etc.;
 identificarea cadrului natural, aferent zonei ce trebuie cercetată;
 informarea la organele administraţiei locale, asupra condiţiilor social-economice, a folosinţei terenurilor şi a posibilităţilor de stabilire a
zonelor de protecţie sanitară, aferente surselor de apă de suprafaţă;
 constatări privitoare la gradul de solicitare a surselor de suprafaţă şi precizarea condiţiilor generale hidrologice, morfologice, hidrochimice,
hidrogeologice, de inundabilitate etc.;
 cercetări asupra calităţii apei prin analiza datelor existente la instituţiile specializate (ICIM, Regia Apele Române, Agenţia de protecţie a
mediului, Regiile locale de apă etc.);
 cercetări asupra surselor se impurificare şi modul real de funcţionare a staţiilor de epurare din zona amonte a captării.
1.1.7. La alegerea surselor de apă de suprafaţă se iau în considerare şi următoarele elemente de ordin general:
 încadrarea în planurile de amenajarea ale bazinului hidrografic respectiv;
 încadrarea în planul general de amenajare a teritoriului;
 în cazul constatării interdependenţelor dintre sursele de apă de suprafaţă şi cele subterane, precizări în legătură cu ordinul de mărime al
valorii, schimbului de apă dintre suprafaţă şi subteran.

1.2. Studii topografice

Elementele principale care trebuie furnizate sunt următoarele:
 planurile de situaţie (de ansamblu şi de detaliu), pe care să fie amplasată sursa de apă de suprafaţă luată în considerare;
 precizarea limitei de inundabilitate, corespunzător nivelului maxim istoric al apei şi pe care după calcule hidraulice se vor pune limitele zonei
de inundabilitate la diferite asigurări de calcul conform standardelor în vigoare;
 profile transversale prin albia râului;
 profile topografice în lungul cursului de apă prin talvegul râului şi în lungul malurilor;
 cote exacte, la nivelul oglinzii apei, măsurate instantaneu, în amonte şi aval de captare, pentru calcularea pantei naturale de curgere în zona
de amenajare a captărilor de apă;
 în cazul lacurilor de acumulare artificiale sau a celor naturale se fac periodic măsurători batimetrice, necesare la calculul volumului de apă
înmagazinat la un moment dat în funcţie de nivelul apei în lac şi pentru stabilirea ritmului de colmatare;
 limitele de proprietate, natura juridică a proprietăţii, zonele construite, perimetre degradate, indicarea balastierelor, a incintelor industriale, a
depozitelor de reziduuri, a tuturor surselor de poluare etc.

1.3. Studii geomorfologice

Studiile trebuie să furnizeze următoarele elemente:
 pantele naturale ale terenului pe diferite sectoare din cadrul bazinului hidrografic;
 sectoarele ocupate de terase şi lunci, unde infiltraţia în subteran este favorizată;
 influenţa condiţiilor geomorfologice asupra disponobilităţilor de captare a debitului necesar;
 sectoarele favorabile de amplasare a unor captări cu barare, captări de mal sau alte tipuri de captări;
 determinarea mărimii zonelor din subteran care pot crea condiţii favorabile de exfiltraţie (pierdere) a apei din acumulare spre aval prin by-
passarea subterană a secţiunii de captare.

1.4. Studii geologice

Studiile se referă la următoarele aspecte:

 constituţia litologică a bazinului hidrografic, precum şi gradul de tectonizare a acestor formaţiuni, care furnizează elemente privitoare la
scurgerea de suprafaţă, eventualele pierderi în teren, gradul de mineralizare în timp a apelor râului;
 posibilitatea apariţiei unor aporturi sau pierderi de apă din sau în subteran, în lungul unor sisteme de falie;
 stabilitatea malurilor lacului şi a amplasamentului lucrărilor auxiliare captării.
 1.5. Studii hidrogeologice şi geotehnice
Studiile precizează:
 pierderile prin infiltraţii de mal;
 pierderile în formaţiuni permeabile sau semipermeabile, din ampriza unei acumulări sau în lungul unui curs de apă;
 pierderi datorită fenomenului de drenanţă;
 aporturile de apă de suprafaţă în subteran şi invers;
 stratificaţia terenului în amplasament şi caracteristicile geotehnice ale fiecărui strat, atât în stare uscată cât şi umedă.

1.6. Studii climatologice şi meteorologice

Studiile furnizează următoarele date:
 precipitaţii medii anuale şi modul de repartiţie al acestora în cursul anului;
 volumele de apă furnizate sursei în cazul unor ploi excepţionale;
 umiditatea relativă lunară, anuală şi multianuală;
 temperatura medie anuală şi variaţia temperaturilor în decursul anului;
 evapotranspiraţia potenţială şi reală calculată cu formule empirice sau pe baza unor măsurători;
 regimul vânturilor din zonă.

1.7. Studii hidrologice

Studiile hidrologice iau în considerare atât regimul de scurgere natural, cât şi cel amenajat şi furnizează următoarele elemente:
 dinamica albiei în zona captării cu referire la fenomenele de eroziune, afuieri generale şi locale, limitele de inundabilitate;
 fenomene legate de acţiunea îngheţului (date medii de apariţie şi dispariţie a fenomenelor respective, formarea zăpoarelor şi a zaiului;
 debitul anual mediu;
 debitul minim de calcul cu asigurarea cerută de obiectivul pentru care se face captarea;
 debitul solid (târât şi în suspensie) şi corelarea acestuia cu debitele lichide;
 date privind temperatura apei şi variaţia ei în timp;
 cantitatea de apă furnizată sursei prin secţiunea de amplasare a captării în cazul unor ploi excepţionale;
 corelaţia dintre debitele şi nivelurile apei din râurile şi lacurile de acumulare;
 corelarea cu lucrările de amenajare sau de degradare a suprafeţei bazinului.

1.8. Studii hidrologice şi de stabilitate pe modele analogice, fizice şi matematice

Se recomandă ca problemele ridicate de aluvionarea şi stabilitatea albiilor râurilor în zona captărilor de apă să fie studiată în laborator pe modele
hidraulice, care să urmărească şi determinarea coeficientului de captare şi eficienţa soluţiei de spălare a aluviunilor din faţa prizei.
Studiile furnizează date suplimentare privind:
 nivelurile maxime, cu diferite asigurări (10, 5, 1, 0,1%);
 nivelurile minime ale apei, corespunzătoare debitelor minime cu diferite asigurări (90-98%);
 stabilitatea malurilor, lucrărilor etc.
 1.9. Studii privind calitatea şi tratabilitatea apelor din surse de suprafaţă
Studiile privind calitatea apei de suprafaţă se referă la:
 încadrarea în categoria de râu conform STAS 4706-86 şi asigurarea calităţii acesteia;
 încadrarea în criteriile stabilite de STAS 4706-88 pentru apa destinată potabilizării;
 inventarierea surselor de emisie în râu ce ar putea aduce substanţe periculoase pentru calitatea apei (ape uzate industriale, de canalizare,
spălare suprafeţe, drumuri etc.);
 agresivitatea apei faţă de betoane şi metale;
 precizarea cursurilor de apă de suprafaţă din zona care nu pot fi utilizate ca surse pentru staţiile de tratare de apă potabilă în conformitate
cu prevederile STAS 4706-88 în condiţii tehnico-economice acceptabile.

Studiile de tratabilitate a apei precizează:

 procedeele tehnologice de tratare care trebuie avute în vedere, în funcţie de caracteristicile fizice, chimice şi microbiologice ale apei de tratat
în concordanţă cu categoria de folosinţă;
 tipuri de reactivi necesari şi recomandaţi procesului de tratare;
 dozele necesare de reactivi în corelaţie cu caracteristicile apei brute;
 schemele tehnologice de principiu şi parametrii de proiectare tehnologică.

Aceste studii sunt necesare în cazurile în care se proiectează şi lucrările de tratare a apei, dar şi în analizele tehnico-economice privind alegerea
unei surse de apă ce urmează a fi captată din mai multe posibilităţi (variante).
1.10. Studii privind starea trofică a lacurilor de acumulare sau a lacurilor naturale
Studiile privind fenomenele de eutrofizare trebuie să aibă o strategie pe termen lung, scurt şi mediu.
Evoluţia fenomenului de eutrofizare depinde de o serie întreagă de factori care caracterizează sursele de apă de suprafaţă, vegetaţia acvatică în
corelaţie cu modul de folosinţă al terenului din amonte de lacul de acumulare, modul de folosire al apei din lac, în anumite condiţii climatice etc.
Studiile privind aceste interdependenţe permit evitarea unor inconveniente ulterioare din exploatare, printre care:
 creşterea conţinutului în suspensii solide al sursei naturale de apă;
 creşterea conţinutului în azotaţi, azotiţi, fosfaţi, amoniac etc., atunci când sursa este în vecinătatea unor terenuri agricole pe care se aplică
neraţional îngrăşăminte minerale cu scop de fertilizare a terenurilor şi care pot duce la apariţia fenomenului de eutrofizare a apei din lacurile
de acumulare;
 la amenajarea în cascadă a acumulărilor este necesară o evaluare a fenomenelor pentru diferite regimuri de funcţionare a lucrărilor
hidrotehnice.

1.11. Studii privind necesitatea instituirii zonelor de protecţie a surselor de apă de suprafaţă
Studiile precizează:
 distanţa în special spre amonte, la care se pot amplasa obiective industriale sau agricole fără riscuri de poluare a sursei de apă de
suprafaţă;
 gradul de epurare solicitat pentru apele deversate în cursul natural în amonte de priză, sau date privind tehnologia adecvată de eliminare a
efectelor poluării existente;
  măsuri pentru evitarea poluării accidentale, în anumite condiţii date.

1.12. Studii de impact şi studii de siguranţă (risc)

Impactul unei surse de apă de suprafaţă poate avea efecte pozitive sau negative. Pentru evitarea efectelor negative trebuie luate măsuri speciale
pentru a nu fi depăşite limitele admise pentru protecţia mediului.
Procedura de elaborare şi conţinutul cadru al studiilor de impact trebuie să fie conform reglementărilor tehnice în vigoare.
Studiile de impact trebuie să abordeze atât influenţele factorilor de mediu asupra sursei de apă, cât şi a sursei, asupra factorilor de mediu.
Studiile de siguranţă (risc) comportă trei etape:
Etapa I: Analiza existentului
Se elaborează o documentaţie în care se analizează planurile de securitate actuale.
Etapa a II-a: Studiu de securitate are ca obiective principale:
 identificarea riscurilor care pot afecta lucrarea şi cauzele lor;
 evaluarea importanţei acestor situaţii de risc, caracterizate prin indicele de criticitate;
 menţionarea şi definirea măsurilor corective.

Etapa a III-a: Clasificarea riscurilor şi recomandări

 pentru situaţii de risc se ia în considerare indicele de criticitate actual;
 pentru măsurile corective, stabilirea unui grad potenţial de risc rezultat din diferenţele între indicii de criticitate, înainte şi după aplicarea
măsurilor;
 la un anumit risc se poate atribui o proporţie de risc total care influenţează sistemul de alimentarea cu apă;
 la o măsură corectivă dată se stabileşte influenţa asupra unei părţi din coeficientul de risc total.

Aprecierile de risc se fac pentru situaţia actuală şi de viitor. evaluarea factorilor de risc pentru sursa de apă se face atât din punct de vedere calitativ
cât şi cantitativ, ambele fiind la fel de importante pentru funcţionarea sistemelor de alimentare cu apă.
1.13. Studii de gospodărire a apelor şi de amenajare a bazinelor hidrografice
Aceste studii furnizează în principal următoarele elemente:
 măsuri inginereşti în proiectarea şi exploatarea lacurilor de acumulare, în vederea satisfacerii cerinţelor de apă, prevenirii şi întârzierii
eutrofizării, combaterii poluării din bazinul hidrografic amonte şi amenajării bazinelor de recepţie;
 debite minime de calcul, cu asigurarea dată de importanţa obiectivului;
 debite maxime de calcul;
 debite medii multianuale de aluviuni în suspensie;
 fenomene de iarnă posibile cu efecte asupra funcţionării captării de apă;
 corelaţia dintre debitele lichide şi solide, în perioadele de viituri.

Debitele pentru care se face corelaţia se referă la un regim de scurgere modificat prin executarea lucrărilor hidrotehnice necesare captării de apă.
Studiile trebuie să mai stabilească:
 interdependenţele dintre apele de suprafaţă şi cele subterane, în regim modificat;
 influenţele asupra calităţii apei din râu în cazul acestor interdependenţe şi în timpul exploatării intensive a apelor de suprafaţă;
  influenţele pe care le poate avea amenajarea unui curs de apă, pe ansamblu sau pe sectoare limitate asupra unor captări subterane
existente în zone adiacente sau în aval de această amenajare;
 posibilităţile îmbunătăţirii exploatării lacurilor de acumulare, în vederea majorării debitelor captate;
 nivelurile apei la priză, în funcţie de debitele luate în calcul;
 modul de încadrare a lucrării în schema de amenajare şi gospodărire a apelor, a bazinului hidrografic, calcule de bilanţ etc.;
 măsuri necesare pentru realizarea unor anumite cerinţe ale captării de apă.

1.14. Studii hidraulice şi încercări de laborator

Pentru captările de apă importante (încadrate în general în clasa I şi II de importanţă conform STAS 4273-83) şi cu condiţii dificile de captare, se
recomandă ca pe lângă studiile prevăzute de SR 1628-2/96 să se efectueze şi încercări pe model în laborator pentru verificarea hidraulică a:
 amplasamentul captării de apă şi a accesului apei la ferestrele de priză;
 lucrărilor de regularizare şi a capacităţii de transport a albiei în secţiunea de amplasare a captării, amonte şi aval de aceasta;
 capacitatea de descărcare a barajului (evacuatorului de ape mari);
 capacitatea de prelevare a apei şi poziţia prizei de apă faţă de direcţia curentului principal la ape mici, mari şi medii;
 eficacitatea dispozitivelor de spălare şi a construcţiilor de disipare a energiei din aval;
 formelor constructive ale prizelor, pilelor, culeelor;
 manevrarea stavilelor în diferite regimuri de exploatare şi efectele hidraulice obţinute;
 efectelor aval pe care le poate avea prezenţa prizei pe albie.

 
2. Proiectarea captărilor de apă din surse de suprafaţă
Proiectarea captărilor de apă din surse de suprafaţă se va face în conformitate cu prevederile legii 10/1995, urmărindu-se realizarea şi menţinerea
pe întreaga durată de existenţă a construcţiilor, a cerinţelor de:
a. rezistenţă şi stabilitate;
b. siguranţă în exploatare;
c. siguranţă la foc;
d. igienă, sănătatea oamenilor, refacerea şi protecţia mediului;
e. izolaţii termice-hidrofuge şi economie de energie;
f. protecţie împotriva zgomotului.

2.1. Clasificare
Captările de apă de suprafaţă din râuri şi lacuri se clasifică cum urmează:
2.1.1. După durată şi importanţă (conf STAS 4273/83):
 definitive sau provizorii;
 principale sau secundare.

2.1.2. După regimul de funcţionare în timp:

  continue (de exemplu, pentru alimentări cu apă potabilă şi industrială);
 intermitente (de exemplu pentru hidrocentrale electrice);
 sezoniere (de exemplu pentru irigaţii).

2.1.3. După sursă:

 captări din cursuri de apă (pâraie, râuri, fluvii);
 captări din canale artificiale;
 captări din lacuri (naturale sau artificiale).

2.1.4. Din punct de vedere funcţional:

 captări gravitaţionale;
 captări cu pompare.

2.1.5. După poziţia captării faţă de curentul apei şi tipul de construcţie adoptat:
 captări de mal în curent liber cu cameră fără prag de fund;
 captări în turn sau în pilă;
 captări cu crib;
 captări cu canal de aducţiune şi staţie de pompare plutitoare;
 captări în regim barat cu cameră de mal şi prag de fund;
 captări cu baraj mobil şi priză în culee;
 captări cu baraj fix şi priză pe coronament;
 captări cu echipament hidromecanic mobil sau neechipate.

2.2. Asigurări de calcul şi de verificare privind dimensionarea hidraulică a captării

2.2.1. Stabilitatea debitelor şi nivelurilor maxime de calcul şi de verificare pentru care se vor dimensiona şi asigura construcţiile şi instalaţiile de
captare se vor încadra în prevederile STAS 4273/83 şi 4068-2/87, privind determinarea clasei de importanţă a obiectivelor social-economice
deosebite, precum şi pentru apărarea împotriva inundaţiilor.
Când construcţia hidrotehnică are folosinţă complexă, clasa de ordin superior a folosinţei determină clasificarea captării.
2.2.2. Dimensionarea hidraulică a captărilor cu baraj mobil la debite maxime de calcul se va face considerând o stavilă blocată, iar la debitele
maxime de verificare se consideră toate stavilele deschise.
2.2.3. Debitele necesare a fi prelevate trebuie să aibă asigurările faţă de debitele din râu, exprimate ca valoare (medie, minimă, zilnică), conform
STAS 1343/0-89 pentru centre populate, ţinând seama de asigurarea şi a debitului minim salubru (de servitute) pentru albia aval.
 Localităţi urbane cu unităţi industriale de interes naţional
 localităţi balneare, climaterice deosebite sau cu caracter special                 95%
 alte centre urbane, alte localităţi balneare climaterice sau turistice               90%
 localităţi rurale                                                                                         80%
 Unităţi industriale (cu excepţia centralelor electrice nucleare)
 de interes republican                                                                               95%
  de interes local                                                                                       85%
 Unităţi zootehnice
 cu caracter industrial                                                                               90%
 alte unităţi                                                                                               80%
 Amenajări pentru irigaţii
 Amenajări piscicole
 pepiniere şi staţii de incubaţie                                                                   90%
 crescătorii furajate                                                                                   80%
 alte unităţi                                                                                               75%

Valori mai mari ale gradului de asigurare se pot adopta prin fundamentarea lor pe bază de analize tehnico-economice.
2.3. Criterii privind alegerea amplasamentului captării
2.3.1. Condiţiile care trebuie satisfăcute la alegerea zonei amplasamentului unei prize de apă de suprafaţă din râuri sunt următoarele:
 lucrările de captare a apei să se încadreze în planul general de amenajare al bazinului hidrografic respectiv;
 în zona captării de apă albia trebuie să fie cât mai stabilă în plan şi în profil longitudinal sau să poată să fie uşor stabilizată, prin lucrări de
regularizare, necostisitoare;
 captarea se recomandă să fie amplasată într-o concavitate a malului, în aval de punctul de curbură maximă, în al treilea sfert al curbei sau
cel puţin în aliniament; raza curbei R se recomandă să aibă valoarea: în care B este lăţimea albiei stabile în zona captării;
 în dreptul captărilor, parametrii albiei regularizate trebuie să asigure, pe cât posibil, şi după amenajarea captării, menţinerea capacităţii de
transport a materialului solid din secţiunea respectivă;
 se vor evita zonele în care se pot forma zăpoare sau zai, pe timp de iarnă, precum şi amplasamentele situate imediat în aval de confluenţe
sau de surse importante de impurificare a apei;
 la captările cu baraj se recomandă să se evite amplasamentele care conduc la mărirea gradului de inundabilitate a terenurilor riverane,
ridicarea dăunătoare a nivelurilor apelor subterane, scoaterea din circuitul agricol a unor suprafeţe importante sau influenţarea defavorabilă
asupra diverselor localităţi şi construcţii din zonă;
 să se asigure o protecţie maximă împotriva accesului zaiului la priza de apă.

2.3.2. Amplasamentul captării trebuie să permită realizarea convenabilă a elementelor constructive ale captării ca de exemplu:
 poziţia frontului prizei după tipul de captare să fie într-o zonă a curenţilor, cu turbiditate minimă, iar intrarea apei în derivaţie să se facă sub
un unghi convenabil, încât pierderile de sarcină hidraulică să fie minime;
 să se asigure spălarea continuă, preferabil prin antrenare hidrodinamică, a aluviunilor din faţa pragului ferestrelor de captare;
 lucrările de apărări de maluri şi de îndiguire să fie cât mai reduse;
 să se asigure accesul uşor la priză şi să aibă o siguranţă maximă în exploatare.

2.3.3. Terenul de fundare trebuie să fie corespunzător pentru amplasarea unei construcţii hidrotehnice, ca stabilitate şi capacitate portantă,
permiţând luarea măsurilor pentru împiedicarea pierderilor de apă prin infiltraţii, fără lucrări costisitoare.
2.3.4. Se recomandă ca albia să fie stabilă sau să se poată stabiliza cu lucrări de regularizare în zona prizei astfel:
 în amonte L1 = (4 ... 5)B  pentru sectoarele rectilinii şi L2 = (10 ... 14)B pentru sectoarele curbe;
  în aval L1 = (2 ... 3)B  pentru sectoarele rectilinii şi L2 = (10 ... 14)B

pentru sectoarele curbe

în care: B - lăţimea albiei minore stabile.
2.3.5. Adâncimea curentului într-un cot al albiei se va determina cu formula:

în care:
hk - adâncimea medie a râului în curbă;
h - adâncimea medie a râului în aliniament;
 - coeficienţi în funcţie de B / R (din tabelul de mai jos);
R - raza de curbură a albiei minore;
B - lăţimea albiei minore stabile.

B/R 0,16 0,2 0,25 0,33

 1,15 1,8 2,2 2,6

2.3.6. Prescripţii de amplasare a prizelor din lacuri

Prizele de apă din lacuri trebuie amplasate la adâncimi cel puţin egale cu de 3 ori înălţimea valului (2h v)
La alegerea amplasamentului se va ţine seama de următoarele:
 rezultatele studiilor prealabile asupra calităţii apei din lac şi evoluţia sa în timp;
 evitarea zonelor de instabilitate a fundului şi a malurilor lacului;
 evitarea zonelor în care vânturile dominante pot îngrămădi plutitori, alge, gheaţă şi zai, sau aduc apă cu caracteristici defavorabile;
 evitarea zonelor din imediata apropiere a punctelor de descărcare a canalizărilor sau de vărsare a râurilor şi torenţilor în lac;
 în cazul lacurilor artificiale se va analiza oportunitatea înglobării prizei de apă cu instalaţiile respective, în construcţia barajului frontal;
 este interzisă amplasarea captărilor de apă la coada lacului de acumulare, unde se depun cele mai multe aluviuni în cursul exploatării şi
captarea poate fi compromisă sau greu exploatabilă;
 corelarea lucrărilor de captare cu situaţiile care apar în perioadele de curăţire a lacului.

2.4. Criterii privind alegerea tipului de captare a apei din surse de suprafaţă
2.4.1. Alegerea tipului de captare se va face în funcţie de:
 felul sursei (curs de apă, lac);
 coordonarea cu schemele de gospodărire a apelor din bazinul hidrografic respectiv;
 cantitatea de apă necesară folosinţei (mărimea debitului);
  condiţiile de calitate a apelor preluate prin priză;
 de gradul de asigurare a captării pentru apele maxime şi minime;
 condiţiile specifice locale ale amplasamentului: topografice, geotehnice, hidrogeologice şi hidrologice.

2.4.2. La captările din cursuri de apă, tipul de captare se alege în funcţie de următorii factori:
 coeficientul de captare, determinat de relaţia:

în care:
Qc - debitul de calcul care urmează a fi captat;
Qmin - debitul minim afluent pe râu în amplasamentul prizei de apă, la gradul de asigurare a folosinţei deservite; în cazul în care se captează debite
pentru mai multe folosinţe, Qmin se stabileşte ţinând seama de gradul de asigurare şi procentul de debit captat pentru fiecare folosinţă în parte;
 adâncimea de apă minimă din râu, în faţa prizei Hmin corespunzătoare lui Qmin;
 adâncimea de apă minimă din râu, în faţa prizei Hmin pentru a permite prelevarea debitului de calcul Q c şi care să permită realizarea unui
prag la ferestrele prizei pentru a opri intrarea aluviunilor grosiere în priză, precum şi acoperirea suficientă cu apă a ferestrelor prizei pentru a
împiedica intrarea plutitorilor şi zaiului;
 necesităţile de autospălare a aluviunilor din faţa prizei.

2.4.3. Captările în curent liber se recomandă să fie utilizate în cazurile în care:

şi
2.4.4. Captările de mal cu cameră se recomandă să se folosească dacă adâncimea de apă H min lângă malul râului respectă condiţia:
= Hp + Hf + Ha
în care:
Hp - înălţimea pragului ferestrei faţă de fundul râului, având valoarea minimă de 0,3...1 m, în funcţie de posibilitatea pătrunderii aluviunilor târâte în
priză;
Hf - înălţimea ferestrei pentru captarea debitului Qc,
Ha - acoperirea cu apă a ferestrei, necesară pentru captarea apei fără încărcare cu particule solide; se adoptă valoarea cea mai mare dintre valorile
rezultate din aplicarea relaţiilor:
Ha = hv + hv2
Ha = hv1 + hv2
în care:
hv - este 1 din înălţimea totală a valului;
hv1 - grosimea maximă a gheţii;
hv2 - garda minimă până la oglinda apei (minimum 0,5).
2.4.5. Captările în turn sau în pilă se folosesc atunci când:
 adâncimea de apă Hnec este asigurată la o oarecare distanţă de mal;
  - adâncimea de apă Hnecnu este suficientă pentru folosirea captării cu criburi.

Alegerea turnului sau pilei se face în funcţie de mărimea corpurilor plutitoare care se scurg pe râu şi de mărimea frontului necesar prizei; la valori
mari ale acestora se recomandă utilizarea captării în pilă.
2.4.6. Captările cu crib se prevăd dacă adâncimea de apă H min în dreptul cribului respectă condiţia:
= Hp + Hf + Ha
în care:
Hp - înălţimea de la fundul râului până la limita inferioară de intrare a apei în grătar;
Hf - înălţimea ferestrei cribului (la grătar orizontal (nerecomandat H f = 0);
Ha - acoperirea cu apă necesară deasupra ferestrei, care se determină astfel:
 în cazul râurilor nenavigabile, cea mai mare dintre valorile rezultate din aplicarea relaţiilor:

Ha = hv1 + hvt + hv2

Ha = hv + hv1 + hv2
 în cazul râurilor navigabile, cea mai mare dintre valorile rezultate din aplicarea relaţiilor:

Ha = hv1 + hvt + hv2

Ha = hv + hv1 + hv2
Ha = p + hv + hv2
hv1, hv2, hv - conform pct. 2.4.4;
hvt - acoperirea cu apă necesară evitării vortexului;
p - pescajul maxim al navelor care circulă în zonă.
2.4.7. Captările de staţii de pompare plutitoare se recomandă în cazurile când adâncimea minimă permite această soluţie de plutire a prizei (în
principal pe Dunăre şi în lacuri) şi pentru:
 alimentări cu apă provizorii;
 alimentări cu apă sezoniere când necesită investiţii mai mici decât cele fixe, prezintă cheltuieli reduse se exploatare şi grad de siguranţă
corespunzător;
 variaţia nivelului apei este relativ mică (max. 3-6 m).

Condiţia ca să se poată face captare cu staţie de pompare plutitoare este ca care are valoarea cea mai mare dintre valorile rezultate din
aplicarea relaţiilor:
Hnec = hv1 + hvt + hs + hv2
Hnec = hv + hvt + hs +hv2
Hnec = hvn + p
în care:
hvn -garda de navigaţie a vasului staţiei de pompare;
hvs - distanţa minimă a sorbului faţă de fundul râului pentru a nu antrena aluviuni;
p - pescajul vasului staţiei de pompare;
hv1, hv2, hv, hvt - conform pct. 2.4.4;
2.4.8. Captările în regim barat se prevăd în cazurile în care:
Hmin < Hnec
Captările cu cameră de mal şi prag de fund se recomandă să se folosească dacă este îndeplinită condiţia:
0,25
Înălţimea pragului de fund se stabileşte astfel încât să se asigure:
 adâncimea necesară în faţa ferestrelor prizei;
 spălarea aluviunilor depuse în faţa ferestrelor prizei.

Acest tip de priză de poate utiliza şi când  > 0,25, cu condiţia ca:

în care:
Qc - debitul de calcul care urmează a fi captat;
Qs - debitul de servitute ce trebuie lăsat în aval de priză;
Qe - debitul care se pierde prin exfiltraţii pe sub apă şi pe lângă prag.
2.4.9. Captările cu baraj mobil şi priză în culee se folosesc în cazurile în care :
 > 0,25
 nu este posibilă o captare cu cameră de mal şi prag de fund;
 nu se recomandă o captare cu baraj fix şi priză în culee.

2.4.10. Captările cu baraj fix şi priză în culee se recomandă să fie utilizate atunci când :
 < 0,25
 nu este posibilă o captare cu cameră de mal şi prag de fund;
 malurile sunt înalte;
 condiţiile tehnico-economice conduc la o reducere a valorii de investiţii faţă de captările cu baraj mobil.

2.4.11. Captările cu baraj fix şi priză pe coronament se utilizează pe cursul superior al râurilor (în general în zone de munte) când:
 
 aluviunile cu diametru mai mic de 6 mm reprezintă maxim 25% din debitul solid total al râului.

2.4.12. Captările de apă din lacuri

Tipul de captare se alege în funcţie de următorii factori:
 felul lacului (natural sau artificial);
 tipul barajului (în cazul lacurilor artificiale);
 limitele maxime şi minime de variaţie a nivelului apei din lac;
 evoluţia nivelului fundului lacului, în timp în zona captării;
  variaţia calităţii apei în lac, atăt pe verticală cât şi în funcţie de distanţa de la ţărm;
 posibilităţile de etapizare a execuţiei captării;
 siguranţă în exploatare;
 uşurinţa în exploatare;
 economicitatea lucrării.

2.4.13. Tipurile de captări mai importante şi cu aplicare frecventă sunt:

 captări de mal cu camere;
 captări în turn;
 captări cu crib;
 captări în barajul lacului de acumulare (lacuri artificiale);
 captări cu staţie de pompare plutitoare.

Pentru toate tipurile de captări, înălţimea minimă de apă necesară H min se determină la fel ca la prizele din cursurile de apă pentru captări cu camere
de mal, cu turn sau cu staţii de pompare plutitoare (pct. 2.4.3.1.- 2.4.3.4.)
2.5. Prescripţii constructive la proiectarea captărilor de apă
2.5.1. Viteza de trecere a apei prin grătare, care se ia în calcul la dimensionarea ferestrelor, se recomandă să aibă valorile din tabel (la captările din
cursurile de apă şi lacuri).

Debite captate
(coef. de captare)

Condiţii
existente pe 0,5 0,5 Observaţii
râu sau lac

Viteza de trecere a
apei prin grătare (m/s)

Viteza poate fi mărită până la 0,6

m/s dacă se iau măsuri speciale
(încălzirea grătarului, apărător de
Zai 0,1 < 0,3 zai şi plutitori, acoperire mare cu
apă la grătar
 Viteza poate fi mărită până la 0,6
m/s dacă se iau măsuri speciale
Plutitori   0,3 < 0,4
(apărător de zai şi plutitori, acoperire
mare cu apă la grătar

La hidrocentrale, în funcţie de cerinţele impuse de turbinare, ca şi de pierderile de sarcină admise, se pot adopta viteze de intrare a apei până la
1,50...2,00 m/s. Pentru captările de apă ale termocentralelor ca şi pentru irigaţii se admit viteze de intrare până la 1,00...1,50 m/s.
La prizele de adâncime (din lacuri) se recomandă viteze brute prin grătar în funcţie de posibilitatea accesului pentru curăţire şi a modului de curăţire
cu utilaje speciale: 0,15...0,25 m/s la acces prin golirea lacului la intervale mai mari de un an, 0,20...0,30 m/s la care accesul este posibil anual şi
0,50...1,50 m/s în cazul curăţirii grătarelor cu dispozitive mecanice fără a se goli lacul.
2.5.2. Muchiile construcţiilor din beton armat amplasate în curentul de apă se recomandă să aibă forme rotunjite pentru a se evita apariţia de
vârtejuri, care conduc la afuieri locale şi la pierderi mari de sarcină hidraulică.
2.5.3. Captările de apă din râuri se construiesc şi se echipează cu instalaţii astfel concepute încât să se poată efectua orice manevră, indiferent de
anotimp sau intemperii, la orice nivel al apei, corespunzător gradului de asigurare a captării.
2.5.4. Captările de apă din râuri se recomandă să fie proiectate în construcţii comune sau alăturate cu deznisipatoare şi staţia de pompare de primă
treaptă.
2.5.5. La captările de mal cu camere, la cele în turn şi în pilă, când nivelul apei are variaţii mari, se prevăd minimum două rânduri de ferestre pe
verticală, pentru a putea fi folosite la diferitele niveluri de apă şi a capta apa cu o încărcare solidă cât mai redusă.
Aceste tipuri de captări care au obligativitatea funcţionării fără întrerupere, vor fi compartimentate în mai multe linii tehnologice, cu funcţionare
complet independentă, astfel ca să se asigure continuitatea alimentării cu apă, în cazul efectuării unei revizii, reparaţii sau întreţinere, la una din
liniile tehnologice.
2.5.6. Captările cu criburi se vor realiza cu minimum 2 criburi, recomandându-se 3 (în funcţie de mărimea debitului de apă ce se prelevă), cu
funcţionare independentă, care să permită interconectarea lor, pentru a se realiza spălarea în contra curent a fiecărui crib şi a conductei respective
(toate criburile vor funcţiona permanent, cu excepţia perioadei de întreţinere).
2.5.7. Captările de apă cu staţii de pompare plutitoare vor avea aceleaşi principii de funcţionare cu linii tehnologice independente ca la punctul 2.5.6.
2.5.8. Conductele de apă de la priză până la mal, în cazul captărilor cu staţii de pompare plutitoare, pot fi îngropate sau aşezate pe fundul lacului. la
suprafaţa apei pe flotori (cu excepţia perioadei de îngheţ), montate pe piloţi sau cuprinse în corpul barajului, cu prevederea unor sectoare flexibile
care să se adapteze la variaţia nivelului de apă din lac.
În cazul conductelor trecute prin corpul barajului, se vor lua măsuri severe pentru evitarea pierderilor de apă, pe lângă conducte, în timpul exploatării
sau în caz de avarie, care pot duce la antrenarea hidrodinamică a materialului din corpul barajului.
2.5.9. Schema de alcătuire a unei prize cu grătar pe coronament trebuie să cuprindă următoarele părţi principale:
 galeria de captare care funcţionează cu nivel liber, viteza apei fiind superioară vitezei de antrenare a particulelor ce trec prin grătare;
 vană de reglare a debitului captat, la capătul aval al galeriei colectoare;
 construcţii auxiliare, de racordare cu malurile şi dirijare a curenţilor spre grătar, stavile de spălare a aluviunilor din faţa pragului de captare.

Acest tip de captare poate fi proiectată şi fără prag de beton, cu grătarul de preluare a apei amplasat pe fundul râului şi cu galeria de captare
îngropată sub albia râului, transversal pe cursul apei, atunci când fenomenele de iarnă sunt grele.
2.5.10. Toate captările sunt alcătuite dintr-o priză de apă, în funcţie de tip şi condiţiile locale vor fi prevăzute cu lucrări de retenţie şi spălare la priză,
instalaţii hidromecanice, electrice, consolidări şi racorduri amonte şi aval cu malurile, lucrări de regularizare şi îndiguire aferente, platforme, drumuri
de acces etc.
Captările de apă pot face corp comun cu deznisipatoarele sau cu staţiile de pompare, dacă condiţiile din amplasament permit acest lucru, soluţia
fiind mai economică şi mai uşor de exploatat.
2.5.11. Cota pragului prizei se alege din condiţiile de micşorare a cantităţii de aluviuni intrate în priză, cât şi de necesitatea de asigurare a spălării
aluviunilor depuse în faţa prizei.
Pentru coeficienţi mari de captare se recomandă ca înălţimea pragului să fie cuprinsă între (0,50...0,60)h, unde h este adâncimea apei în faţa prizei
la cota retenţiei normale.
La captările de apă pentru centrale hidrotehnice, unde este necesară realizarea unei căderi cât mai mari, înălţimea pragului poate ajunge la
4.00...5,00 m.
La captările obişnuite pentru apa potabilă, ca şi la apă pentru irigaţii, înălţimea pragului este cuprinsă în mod curent între 0,50 şi 1,00 m.
La captările mai puţin importante de apă de munte (cu camere de mal), pe râuri cu pantă > 1% şi cu aluviuni grosiere (pietrişuri, bolovănişuri), cu
debite captate reduse, se poate admite în mod excepţional coborârea pragului prizei până la 0,20 m de fundul albiei.
Înălţimea pragului ferestrelor prizei de apă la captările de mal din Dunăre trebuie să fie minimum 1,50...2,00 m, cu excepţia unor situaţii
topohidrografice şi hidraulice favorabile (concavităţi stabile ale malului în terenuri rezistente), când se poate reduce înălţimea pragului la 1,00 m.
2.5.12. Acoperirea cu apă a ferestrelor sau grătarelor se socoteşte faţă de nivelul corespunzător asigurării de calcul pentru debitele minime sau faţă
de nivelul de retenţie.
Muchia superioară a ferestrei să fie acoperită cu o adâncime de apă de minimum:
 0,10 m sub grosimea maximă a stratului de gheaţă prognozat în zonă;
 0,50 m pentru asigurarea împotriva pătrunderii plutitorilor în priză;
 1.00 în cazul prezenţei zaiului şi a gheţii de fund.

În cazul folosirii de apărători de plutitori şi de zai, acoperirea de apă este dictată numai de îngheţuri (pod de gheaţă şi sloiuri de gheaţă).
Pentru fluviul Dunărea se recomandă o acoperire de 1,50 m.
2.5.13. Grătarele se vor prevedea cu o înclinare faţă de verticală cu 10-20 de grade pentru a facilita curăţirea şi a micşora efectul produs de
presiunea gheţii, pentru prizele de suprafaţă.
La prizele de adâncime din lacuri, grătarele se vor prevedea în plan vertical fără înclinare.
Mijloacele de curăţire a grătarelor trebuie alese în funcţie de transportul solid de pe râu, debitul captat şi importanţa folosinţei deservite. Curăţirea
grătarelor poate fi manuală, cu greble mecanice sau maşini de curăţat.
2.5.14. Prizele captărilor de apă din lacuri trebuie protejate prin măsuri adecvate împotriva pătrunderii gheţii de fund şi a puietului de peşte.
2.5.15. Construcţiile de spălare au ca scop să asigure îndepărtarea aluviunilor din faţa prizei, sau a aluviunilor intrate în priză, şi colectate în anumite
zone (galerii de pietriş, canale de spălare a deznisipatoarelor etc.).
Construcţiile de spălare a frontului prizei constau în galerii de spălare construite în pragul prizei, deschideri de spălare situate în corpul barajului
(stavile de spălare), canal de spălare format în faţa frontului de captare etc.
2.5.16. Construcţiile de retenţie (praguri de fund sau baraje) au ca scop asigurarea permanentă a nivelului de apă minim exploatabil necesar la
priză.
Pragul de fund barează albia minoră a râului, provocând o modificare mai însemnată a nivelului apei din râu la debite minime, fără a avea o influenţă
sensibilă la debitele de formare a albiei sau mai mari, dacă prgul este bine proiectat.
În faţa prizei de apă pragul se prevede îngropat sub fundul râului la nivelul talvegului pe o lungime determinată de caracteristicile hidrologice ale
râului şi de frontul prizei de apă, formând o deschidere de spălare a aluviunilor aduse în faţa prizei. Această porţiune este consolidată cu beton de
uzură pentru a stabiliza albia şi a evita eroziunile datorită transportului debitului solid.
În cazul în care pe pragul de fund nu se realizează nu nivel suficient pentru a asigura captarea apei în perioada debitelor minime, se prevede
amplasarea unei stavile deversante în deschiderea de spălare. Se recomandă ca nivelul superior al stavilei să fie cu 10-20 cm sub coronamentul
pragului de fund, pentru a permite evacuarea plutitorilor şi zaiul spre aval de secţiunea de captare.
Captările cu baraj de derivaţii ridică în mod artificial nivelul apei în râu până la cota necesară pătrunderii apei în priză. Aceste baraje se recomandă
să fie prevăzute cu stavile care să poată fi deschise la ape mari, ca să nu se înrăutăţească inundabilitatea în zonă amonte de baraj. La astfel de
baraje (cu stavile), cota coronamentului deversorului peste care sunt montate stavilele, este de obicei foarte coborâtă, uneori deversorul reducându-
se la un simplu prag.
Lungimea totală a evacuatorului (care este distanţa dintre culei) se recomandă a se lua apropiată de lăţimea albiei stabile.
Nu se recomandă adoptarea unei lungimi mai mari, pentru a nu crea în amonte şi aval de baraj o albie minoră instabilă cu depuneri de aluviuni.
2.5.17. Construcţiile de racordare cu malurile au ca scop să realizeze legătura între construcţiile din albia râului şi maluri, precum şi o scurgere
hidraulică controlată a apei spre aval. Din această categorie fac parte zidurile de dirijare amonte şi aval de priză la captările de mal şi culee la
captările cu baraj.
2.5.18. Construcţiile de regularizare a albiei în zona prizelor de apă din râu au ca scop asigurarea unei curgeri hidraulice a apei spre priză,
consolidarea malurilor şi protejarea împotriva inundaţiilor. Lucrările ce se prevăd sunt: apărări de mal, epiuri şi diguri.
2.5.19. Construcţiile de consolidare a albiei în aval de evacuatorii lucrărilor de barare, pentru limitarea eroziunilor produse de debitele descărcate,
constau din disipatori de energie şi rizberme (care au un rol foarte important în stabilitatea construcţiei de captare). Vezi cap. 2.8 “Dimensionarea
hiraulică a construcţiilor de consolidare aval”.
2.5.20. Toate materialele de construcţie ce vin în contact cu apa vor fi avizate din punct de vedere sanitar. Elementele construcţiilor metalice ce se
află în contact cu apa vor fi protejate împotriva coroziunii prin vopsire în straturi succesive sau prin alte procedee electrochimice care au
agrementarea organelor de control sanitar.

2.6. Dimensionarea hidraulică a captării de apă

2.6.1. Calculul hidraulic al ferestrelor prizei de apă

Dimensionarea prizelor aşezate în pile sau culee.

Dimensionarea ferestrelor se va face în ipoteza teoretică a orificiului înecat. Ferestrele pilelor fiind acoperite de grătare, în calcul se va introduce un
coeficient depinzând de procentul dintre pliuri şi goluri.

Notând grosimea barelor cu s şi intervalele dinte bare cu b şi ţinând seama de obturarea posibilă cu plutitori sau aluviuni cu un procent “p” care în
practică se poate lua 25%, suprafaţa totală a ferestrelor se captare este:

tot = (1 + )net

în care: ;

 este coeficientul de corecţie al construcţiei. Valoarea lui  se poate lua în practică de la 1,05 la 1,10 în funcţie de forma barelor, înclinarea lor şi de
direcţia generală a curentului apei faţă de planul de amplasare al grătarului.

Barele grătarelor prizei de apă pot avea diferite forme, mai mult sau mai puţin hidraulice. Lungimea şi înălţimea ferestrei se determină în formula:

tot = Btot × Hg

în care:Btot = (n + 1)b + ns, lăţimea ferestrei, iar Hg este înălţimea ferestrei, alegându-se o valoare impusă pentru B tot sau Hg.

În stabilirea debitului Q se va ţine seama şi de debitul de spălare din timpul funcţionării captării.

2.6.2. Dimensionarea prizelor de pe coronamentul deversorului

2.6.2.1. Calcului grătarului

Calcului se efectuează în ipoteza că mişcarea apei în galeria de captare se face cu nivel liber.

Prin calcul se determină lungimea grătarului Lgr şi lăţimea Bgr.

De obicei se dă lăţimea grătarului şi se determină lungimea. Lungimea grătarului se determină cu formula:

în care:

Qc - debitul captat;

qgr - debitul specific ce revine pe lungimea de 1,00 m grătar

în care:

 - coeficientul de debital grătarului când igr = 0,05 × tg1, se poate lua din curba  = f(), fig. 7;

 - coeficient care ţine seama de panta grătarului  = cos;

B - lăţimea grătarului;

K - coeficient care ţine seama de obturarea grătarului şi se alege în funcţie de forma barelor: K = 0,80 ... 0,85 pentru bare cu secţiune rotundă; K =
0,85 ... 0,90 pentru bare cu secţiune trapezoidală;

h1 - adâncimea curentului apei la începutul grătarului, în funcţie de caracteristicile râului (în practică de consideră h 1 0,40hcr);

igr - panta grătarului; - coeficientul de lumină al grătarului;

b - intervalul dintre barele grătarului; s - grosimea barelor.

Dimensiunile grătarului trebuie alese cu o rezervă de cca. +30% în ipoteza colmatării parţiale temporare.

La dimensionare se va avea în vedere şi debitul de spălare.

2.6.2.2. Calculul galeriei de captare a apei

Calculul va ţine seama de:

 debitul captat de priză;

 compoziţia granulometrică a aluviunilor de fund ce pot intra prin lumina grătarului şi modul lor de spălare şi evacuare;
 la nivelul corespunzător debitului de calcul galeria nu trebuie să funcţioneze în sistem înecat.

Secţiunea galeriei va fi dimensionată astfel ca să nu permită staţionarea aluviunilor intrate şi va avea o secţiune mărită pe verticală, pe măsură ce se
apropie de intrarea în aducţiune (va avea o pantă de maximum 10% spre intrarea în aducţiune). De obicei lăţimea galeriei este mai mică decât
lăţimea grătarului (Bgal < Bgr), pentru a permite rezemarea acestora pe pereţii de beton. Înălţimea galeriei la ieşire (intrarea în aducţiune) se
determină cu formula:
Hgal = hcr + iLgal + d0
în care:
 - înălţimea critică;

- debitul specific;
d0 - distanţa de la suprafaţa curentului apei în galerie, până la planul grătarului la începutul galeriei (practic d 0 = 10 cm;
Lgal - lungimea galeriei;
i - panta galeriei care se alege astfel ca să nu se producă sedimentări, cunoscând şi faptul că în galerie este o mişcare elicoidală ce îi reduce
capacitatea de transport.
2.6.3. Calculul prizelor cu canal curb
Din figura 8 rezultă:
B - lăţimea frontului de captare; H - adâncimea apei în faţa ferestrelor; p - înălţimea pragului prizei; R - raza de curbură a canalului care se poate lua
R = 2,5B1;  - unghiul dintre direcţia curentului râului şi al prizei; B 1 - lăţimea canalului; B = Bsin.
Lăţimea B1, adâncimea H şi înălţimea pragului, fiind legate între ele, trebuie alese simultan prin încercări succesive.
Din graficul figurii 9 se obţine zona de funcţionare optimă, în condiţiile specifice prizei cu canal curb, ceea ce permite să se aleagă mărimile H şi p.
debitul Qcap fiind dat de relaţia funcţională:

determinată experimental.
Trebuie să se ţină seama că o rază de curbură R mai mare, duce la creşterea nejustificată a volumului construcţiilor, iar o rază prea mică duce la
decolarea (desprinderea) firelor de curent.
Orificiul de spălare de la capătul tranşeei viraj trebuie calculat în două ipostaze de funcţionare: la deschiderea minimă pentru atragerea curenţilor de
fund (regim normal de funcţionare) şi la deschiderea maximă (regim de spălare).
Calculul se face cu formula:

în care:
 = 0,8 ... 0,9 în ipoteza I (regim normal de funcţionare);  = 0,45 ... 0,65  în ipoteza a II-a (orificiul este semiînecat);
e şi b - dimensiunile orificiului de spălare.
2.6.4. Calculul ferestrelor de captare la prizele cu barare
Cazurile de verificare ale acestor construcţii sunt: funcţionarea la debite minime şi funcţionarea la debitul maxim al evacuatorului.
Scurgerea la intrarea în prize se asimilează cu o scurgere peste un deversor cu prag lat, de regulă înecat datorită pierderilor de sarcină mici la
intrare. Când vitezele din aducţiune sunt mult mai reduse decât în priză, la intrarea în aducţiune are loc o restabilire a energiei cinetice, însoţită de o
ridicare corespunzătoare a suprafeţei libere. În situaţia unor viteze mari de scurgere în aducţiune (galerii, conducte) are loc o coborâre a suprafeţei
libere. În acset mod se obţin:
 ;
Notaţiile folosite sunt cele din figura 10. În plus Qcap - debitul captat; a1 - suprafaţa secţiunii vii de scurgere, pe aducţiune la adâncimea h1; y1 -
adâncimea centrului de greutate al secţiunii a1; a2 - suprafaţa secţiunii vii de scurgere pe aducţiune la adâncimea h2; y2 - adâncimea centrului de

greutate a secţiunii a2; - coeficientul de viteză din formula deversorului cu prag lat înecat, adaptată la cazul scurgerii
peste pragul prizei; Bp - lăţimea ferestrelor de captare (lăţimea B redusă cu grosimea pilelor).
În cazul în care pe prag se găsesc grătare şi timpan, coeficientul de viteză devine:

în care:
p - coeficientul de viteză definit anterior;
G - coeficientul de rezistenţă la grătare;
T - coeficientul de rezistenţă la timpan.
Ceilalţi coeficienţi ce intervin în relaţiile de mai sus se determină după cum urmează:

- coeficient de contracţie relativă determinat din datele de bază (Q D este debitul pe râu la adâncimea Hr);  
f = 0,84 - 0,96  - coeficient de formă, cu atât mai mare cu cât contururile construcţiilor sunt mai rotunjite atât în plan cât şi în secţiune.
Valorile coeficientului de viteză p s-au calculat şi se pot lua din tabela următoare:

f 0,84 0,88 0,92 0,96

 
0,1 0,84 0,88 0,92

 
0,2 0,86 0,89 0,93

 
0,3 0,87 0,9 0,93
 0,4 0,88 0,9 0,93 0,96

 
0,5 0,89 0,91 0,94

 
0,6 0,9 0,92 0,94

 
0,7 0,91 0,93 0,94

 
0,8 0,92 0,93 0,95

 
0,9 0,94 0,94 0,95

 
1 0,96 0,96 0,96

- coeficientul de rezistenţă locală la timpane. Aici  este scufundarea relativă a timpanului faţă de adâncime H;  a fost determinat
experimental şi este indicat în tabel în ipoteza că muchia inferioară a timpanului este rotunjită.
Valorile coeficientului de rezistenţă a timpanului:

 0,1 0,2 0,25 0,3 0,35 0,4

T 0 0,5 0,9 0,15 0,23 0,36

- coeficient de rezistenţă la grătare.

Aici s şi t sunt, respectiv, grosimea barei şi lumina grătarelor,  este unghiul de înclinare al grătarelor faţă de verticală, iar  este un coeficient de
formă indicat în tabelul următor.
Valorile coeficientului  de formă a barelor grătarelor:

Forma a b c d e f g

 2,42 1,83 1,67 1,03 1 0,76 1,17

Formele a şi g corespund cu cele din figura 5, figura 6.

Această relaţie este valabilă în cazul în care barele sunt atacate axial de către curent, În cazul în care direcţia vitezei de acces V 0 este înclinată faţă
de frontul de captare cu un unghi , coeficientul de rezistenţă a grătarelor creşte.
Creşterea coeficientului  cu unghiul  a fost determinată experimental şi se prezintă în fig. 11. Ecuaţiile se rezolvă prin încercări, dându-se diferite
valori parametrilor Bp şi h.
La fixarea limitelor de variabile ale valorilor Bp şi h trebuie să se ţină seama de înălţimea pragului p, de modul de spălare al frontului de captare,
precum şi de nivelul de retenţie necesar.
2.7. Dimensionarea hidraulică a evacuatorului
2.7.1. Generalităţi
Prin calculul hidraulic al acestor construcţii se urmăreşte stabilirea dimensiunilor necesare, astfel încât debitele maxime de calcul şi verificare să fie
evacuate la anumite niveluri în amonte care să nu necesite lucrări costisitoare de îndiguire.
Cele mai frecvente scheme de scurgere la evacuatorii barajelor de joasă cădere sunt:
 scurgeri peste prag de fund deversor;
 scurgerea peste deversor cu prag lat;
 scurgerea pe sub stavilă, parţial deschisă.

La barajele mobile, deversorul este împărţit în mai multe deschideri prin pile între care sunt prevăzute stavile.
Calculul evacuatorilor la barajele mobile se fac considerând o stavilă blocată, iar la verificare se face cu toate stavilele deschise.
La barajele deversoare fixe pot fi una sau mai multe deschideri echipate, amplasate lângă priza de apă, cu pile şi stavile pentru spălarea aluviunilor.
2.7.2. Dimensionarea hidraulică a deversorului cu profil practic
Formula de calcul al debitului evacuat peste deversor este:

în care:
B - lăţimea totală a deschiderilor deversante;
 - coeficient de înecare a scugerii;
 - coeficient de contracţie hidraulică în plan;
m - coeficient de debit în funcţie de profilul deversorului.

reprezintă sarcina la creasta deversorului.

Coeficientul de contracţie hidraulică în plan se ia după relaţia:

unde:
n - numărul de deschideri deversante;
k - coeficient de formă al culeelor (k = 1 pentru culee dreaptă şi k = 0,7 pentru culee rotunjită);
0 - coeficient de formă al pilelor (0 = 1 la cele dreptunghiulare, 0 = 0 la cele semicirculare şi 0 = 0,4 la cele ogivale).
Coeficientul de înecare  se va lua din tabel în funcţie de raportul h i / H0 în care hi este adâncimea de înecare.

hi/H0 0 0,1 0,2 0,3 0,4 0,5 0,6 0,7 0,75 0,8 0,9 1

0,91-
 1 0,998 0,996 0,991 0,983 0,972 ,975 0,933
0,80
0,76 0,59 0

Coeficientul de debit m este un produs de 3 coeficienţi:

m = fHmr
în care:
mr = 0,504 este un coeficient de debit al profilului;
f = 0,85...1,00 – un coeficient de forma pragului deversor;
H = 0,84...1,09 - un coeficient de concordanţă a sarcinii de profilare cu sarcina efectivă (în calcule se poate lua H = 1).
Din cele relatate rezultă pentru m valori cuprinse între 0,42...0,49.
2.7.3. Calculul deversorului cu prag lat
Deversorul cu prag lat trebuie să satisfacă relaţia:

unde: H - sarcina pe pragul deversor;  - lăţimea pragului.

Deversorul cu prag lat este considerat înecat cu condiţia ca:
a0 > hcr sau a = a0
unde: a0 - este diferenţa dintre nivelul aval şi cota pragului deversor;
hcr - adâncimea critică, determinată în cazul unui deversor de formă dreptunghiulară;
Adâncimea curentului pe prag  se consideră egală cu adâncimea critică la pragul neînecat.
h = hcr
Coeficientul de debit “m” se poate lua între 0,32-0,36, valoarea superioară corespunde unui prag cu muchie rotunjită.
Debitul peste deversorul cu prag lat neînecat se calculează cu relaţia (figura 12):

sau
în care: B0 - lăţimea totală a deversorului, ţinând seama de contracţie.
Valorile exacte ale coeficientului de debit “m” în funcţie de coeficientul de contracţie total la acces se dau în tabelul de mai jos:

m0 m 

0,447 0,3 0,3 0,9

0,456 0,38 0,307 0,913

0,466 0,317 0,315 0,927

0,474 0,328 0,323 0,94

0,495 0,341 0,332 0,953

0,514 0,357 0,34 0,964

0,538 0,376 0,348 0,975

 0,571 0,4 0,357 0,985

0,617 0,434 0,366 0,962

0,695 0,489 0,375 0,998

1 0,707 0,385 1

Debitul peste deversorul cu prag lat înecat se calculează cu relaţia (figura 13):

în care:
` - coeficient de înecare; a = a0;
b - lăţimea deversorului.
Valorile coeficientului de înecare ` la deversorul cu prag lat:

m 0,3 0,31 0,32 0,33 0,34 0,35 0,36 0,37 0,38

` 0,77 0,81 0,84 0,87 0,9 0,93 0,96 0,98 0,99

2.7.4. Scurgerea pe sub stavila parţial ridicată

În acest caz, contracţia în plan în amonte de stavilă este, de cele mai multe ori, neglijabilă, date fiind vitezele reduse şi presupunând pilele profilate.
Deschiderea parţială limită este determinată de începerea antrenării aerului şi a vibraţiei muchiei inferioare a stavilei. Re recomandă ca această
limită să fie c 0,25 sau chiar 0,20, în care:

Debitul pe sub stavila plană parţial ridicată, neînecată, este dat de relaţia:
în care notaţiile corespund cu cele din fig. 14.
Coeficientul de debit este produsul coeficientului de contracţie al lamei pe verticală şi a coeficientului de viteză . În funcţie de deschiderea relativă

în tabelul de mai jos se dau valorile coeficientului de debit , în care  = `; ` - coeficientul de viteză.

c `  c ` 

0,05 0,611 0,611 0,40 0,633 0,616

0,10 0,615 0,611 0,50 0,644 0,620

0,20 0,618 0,613 0,60 0,661 0,625

0,30 0,625 0,614 0,65 0,672 0,627

Debitul specific

În cazul stavilei înecate din aval, debitul specific se calculează cu relaţia:

în care  se ia la fel ca pentru scurgerea neînecată.

În literatura tehnică (4,11) sunt prezentate şi grafice pentru calculul rapid al debitelor specifice sub o stavilă plană neînecată ca şi pentru calculul
coeficientului de debit , sub o stavilă segment.
2.8. Dimensionarea hidraulică a construcţiilor de consolidare aval
2.8.1. Generalităţi
Pe baza calculelor hidraulice se pot fixa gabaritele bazinelor disipatoare sau înălţimile pragurilor de disipare şi se pot determina orientativ lungimea
risbermei şi diametrele anrocamentelor. Efectul unor dispozitive speciale de disipare (dinţi, şicane etc.) nu poate fi apreciat decât experimental.
Trecerea debitului maxim trebuie verificată deoarece acolo unde lăţimea evacuatorilor frontali B nu este impusă de necesitatea menţinerii stabilităţii
albiei amonte, dimensiunile consolidării aval se pot alege pe criterii tehnico-economice împreună cu lăţimea evacuatorilor, o lăţime. O lăţime B mai
redusă duce la debite specifice q mai mari, deci la o consolidare aval mai puternică şi reciproc; rezultă o soluţie optimă pentru care costul lucrărilor
la evacuatorul frontal şi la consolidare, în ansamblu, este minim. În practica hidrotehnică se admit debite specifice q care nu depăşesc mai mult de
3-4 ori pe cele din râu în regim neamenajat.
Toate calculele hidraulice referitoare la consolidarea aval se fac considerând problema plană. Dacă aspectul spaţial (real) al scurgerii este de natură
să introducă corective importante, acestea nu pot fi determinate decât prin încercări de laborator, pe modele.
Cazul de calcul al consolidării aval este cel pentru care energia de disipat, proporţională cu produsul dintre q şi z este maxim, deoarece la
amenajările de joasă cădere, trecerea debitelor maxime este însoţită de o ridicare a nivelurilor din aval atât de mare, încât saltul hidraulic este
puternic înecat.
În calculele hidraulice ale construcţiilor de consolidare, cheia limnimetrică aval trebuie coborâtă cu valoarea recesiei nivelurilor în cazul în care se
prevede o afuiere generală importantă a albiei în aval de baraj.
2.8.2. Determinarea adâncimii bazinului disipator realizat prin coborârea cotei radierului
În acest caz se va considera la limită hc`` = t0`·hc este adâncimea conjugată cu cea contractată.
Din figură rezultă
t0` = d0 + t + z
în care:
d0 - adâncimea bazinului disipator;
t - adâncimea în albia aval;
z - căderea de nivel la ieşirea din bazin.
Înlocuind t0 cu hc`` rezultă:
d0 = hc`` - t - z dar,
z = z0 - hv
în care:
z0 este căderea z corectată cu factorul cinetic;
hv - sarcina cinetică corespunzătoare ipotezei medii în bazinul disipator.
În cazul limită mărimea hv se poate exprima astfel:

hcr - adâncimea critică.

Din relaţiile anterioare se poate scrie ecuaţia:

Mărimea z0 se poate determina prin analogie cu schema de curgere peste un deversor cu prag lat şi rezultă:

în care: ` - este un coeficient care ţine seama de pierderile de sarcină la ieşirea din bazin.
Pentru a se asigura în bieful aval al evacuatorului o racordare cu salt înecat (fig. 15) adâncimea d0 ar trebui mărită conform relaţiei:
t` = hc``
în care:
t` - adâncimea apei în bazinul disipator, corespunzătoare adâncimii d;
 - un coeficient caracterizând gradul de înecare a saltului.
Din desen avem (figura 16):
t` = t+ d + z`
în care: z` este căderea la ieşirea din bazin, corespunzătoare adâncimii d.
Ţinând seama de relaţiile anterioare şi neglijând variaţia adâncimii hc`` şi a căderii z datorită creşterii adâncimii bazinului disipator cu d - d0 se
poate exprima următoarea relaţie:
d = d0 + ()(t + z)
Neglijând căderea z în raport cu adâncimea t, formula se simplifică:
d = do + ()t
În literatura tehnică (4) se dau grafice pentru determinarea adâncimii d 0.
2.8.3. Calcului hidraulic al adâncimii bazinului disipator, realizat cu ajutorul unui prag
Determinarea adâncimii bazinului disipator se reduce la determinarea înălţimii pragului. Pentru a asigura racordarea cu salt înecat adâncimea t`,
înaintea pragului, trebuie să satisfacă condiţia:
t` = hc``
în care:
hc`` - este adâncimea conjugată cu cea contractată;
 - un coeficient caracterizând gradul de înecare a saltului.
Din desen rezultă (figura 17):
t` = c + H1
unde c este înălţimea pragului, iar H1 sarcina pe prag, considerat ca un deversor.
c = hc`` - H1
Înălţimea pragului c poate fi mai mare sau mai mică decât adâncimea t. Dacă c > t, pragul va lucra ca un deversor neînecat, iar dacă c < t , pragul
disipator va funcţiona ca un deversor înecat. Calcului se face prin încercări sau se utilizează graficele prezentate în literatura tehnică (9).

2.8.4. Determinarea lungimii bazinului disipator

Problema lungimii bazinului disipator nu este rezolvată teoretic şi de aceea, la proiectare se folosesc diverse relaţii empirice, din care cauză
rezultatele sunt foarte diferite între ele. Încercările pe model arată că lungimea bazinului are rol foarte important în disiparea energiei.

Dacă lungimea bazinului va fi insuficientă, disiparea energiei va fi nesatisfăcătoare şi deci bazinul nu va răspunde integral funcţiei sale, ca atare
siguranţa prizei poate fi compromisă. Ar fi indicat ca lungimea bazinului disipator să fie corelată cu lungimea vârtejului de suprafaţă a saltului înecat.
Aici apar însă dificultăţi atât la determinarea lungimii “l” a zonei de vârtejuri, cât şi a lungimii l` care determină poziţia vârtejului. În aceste condiţii
lungimea bazinului disipator se poate defini astfel:
lb = ll + ls + l``

în care:

ll - distanţa de la evacuator la secţiunea contractată;

ls - lungimea saltului;

l`` - o lungime de siguranţă.

În calculele practice lungimea bazinului se determină cu relaţia:

lh = ll + ls

în care:  este un coeficient subunitar ( = 0,7 ... 0,80).

Problema lungimii saltului a fost studiată experimental şi diferiţi autori au propus o serie de relaţii empirice. Câteva din relaţiile ce se folosesc în
practica inginerească sunt:

 relaţia lui Safranez: ls = 4,5h``;

 relaţia lui N.N. Pavlovski: ;

 relaţia lui V.A. Saumian: ;

 relaţia lui M.D. Certousov: .

Uneori lungimea saltului se determină cu o relaţie de tipul ls = mc, în care: hc` - adâncimea conjugată amonte de salt (h` = hc); hc`` - adâncimea
conjugată aval de salt (h`` = t0`, h`` = t``); c - înălţimea saltului hidraulic (c = h`` - h`); Fr l - numărul Froude; m - coeficient egal cu 5...7.
În graficul figurii 18 se prezintă curba funcţiei ls / h` = f(Frl). Toate consideraţiile făcute până aici asupra lungimii saltului se referă la un salt hidraulic
într-o albie dreptunghiulară cu pantă mică (i < icr).
2.8.5. Determinarea lungimii risbermei
Lungimea risbermei este mai greu de determinat prin calcul, fiind legată de amortizare micropulsaţiilor de viteză. Un calcul orientativ se poate face
folosind graficul din fig. 18. Se calculează t în una din relaţiile:
sau

în care: .
Se menţionează că pentru  > 6, cele două formule de determinare a coeficientului t dau valori foarte apropiate. Variaţia coeficientului t în lungul
zonei de tranziţie scade la început foarte repede, cu primul sfert al lungimii zonei şi apoi scăderea coeficientului t este foarte lentă.

În graficul din fig. 19 coeficientul este o funcţie de . Aici x este distanţa de la începutul saltului hidraulic până la secţiunea iar t adâncimea în
bieful aval.
Condiţia de alegere a diametrului anrocamentelor este ca viteza critică de antrenare în condiţiile curentului de pe risbermă să rămână mai mare
decât viteza la fund în acest curent.
2.9. Zone de protecţie sanitară a captărilor din surse de suprafaţă
Zona de protecţie sanitară cu regim sever şi zona de protecţie sanitară cu regim de restricţii se vor institui în funcţie de condiţiile locale, astfel ca să
se reducă la minim posibilităţile de înrăutăţire a calităţii apei la priza de apă.
Pentru captările din râuri, zona de protecţie sanitară cu regim sever va fi determinată după caracteristicile locale ale albiei.
Dimensiumea minimă a zonei cu regim sever va fi:
 pe direcţia amonte de priza 100 m;
 pe direcţia aval de ultimele lucrări legate de priză 25 m;
 lateral de o parte şi de alta a prizei 25 m.

Când dimensiunea laterală nu poate fi respectată vor fi luate măsuri constructive compensatorii.
Pentru captările din lacuri, zona de protecţie sanitară cu regim sever va avea următoarele dimensiuni minime:
 radial spre lac 100 m;
 radial de-a lungul malului, unde este situată priza, 25 m;
 zona de protecţie cu regim sever se va împrejmui pe maluri.

A doua zonă de protecţie, zona de restricţie, cuprinde teritoriul care înconjoară zona de regim sever, delimitată astfel încât să asigure protecţia
surselor de apă faţă de contaminarea bacteriană şi impurificarea chimică ce s-ar produce ca urmare a folosirii suprafeţelor de teren aferent.
Pentru captările importante trebuie analizate şi posibilităţile de realizare a unor staţii automate de avertizare în secţiunea de amplasare a prizei sau
amonte de aceasta.
Distanţa staţiei faţă de priză se va stabili funcţie de tipul de aparatură folosită, timpul minim necesar pentru reacţie precum şi existenţa unor surse de
rezervă.
Zonele de protecţie sanitară se vor delimita pe planul de situaţie prin puncte cu coordonate şi prin reperi existenţi în teren, uşor detectabili. Ele vor fi
bornate şi marcate cu plăcuţe de avertizare vizibile.
În “Normele speciale privind caracterul şi mărimea zonelor de protecţie sanitară” aprobate prin Legea 101/1997, se prevăd atât măsurile privind
exploatarea şi amenajarea terenului incluse în zonele de protecţie sanitară cu regim de restricţii (cap. VI), cât şi pentru regim sever (cap. VII). Se vor
respecta şi prevederile H.C.M. 1059/67 şi Instrucţiunile 51/68.
[top]
 
Cap. D. INSTALAŢII HIDROMECANICE
1. Date de bază necesare proiectării
1.1. Importanţa lucrării
Clasa de importanţă a instalaţiilor mecanice se încadrează în clasa de importanţă generală a lucrării, stabilită pe baza STAS-urilor menţionate la
cap. 2.2.
1.2. Nivele, presiuni, debite
Studiul hidrologic al captării stabileşte nivelele maxime de calcul pentru instalaţiile mecanice de la prize, precum şi debitele de trebuie tranzitate prin
secţiunile în care se montează instalaţiile mecanice în regimuri normale de exploatare şi în cele din viitură
1.3. Dimensiuni
Stabilirea numărului şi dimensiunilor instalaţiilor mecanice aferente captărilor (instalaţii de închidere sau obturare) se va efectua în partea
tehnologică a studiului de fezabilitate.
Dimensionarea instalaţiilor auxiliare se va efectua în faza de studii de fezabilitate, pe bază de calcule mecanice în condiţiile tehnico-economice
impuse de partea de tehnologie a captării.
2. Principii de bază pentru proiectare
2.1. Dimensionare
Instalaţiile mecanice trebuie să corespundă elementelor constructive şi parametrilor funcţionali stabiliţi la partea de proiect tehnologic.
Dimensionarea acestora se va face în concordanţă cu solicitările la care sunt supuse în perioada de exploatare şi cu dificultăţile de remediere a
eventualelor avarii.
2.2. Siguranţa în funcţionare
Instalaţiile mecanice aferente captărilor trebuie să aibă o siguranţă deosebită în exploatare, ţinând seama de rolul lor în evacuarea viiturilor spre aval
şi în captarea volumului de apă care să asigure debitul necesar folosinţei.

Se impune siguranţa totală pentru:

 manevrări la evacuatorii de ape mari;

 captarea debitelor minime pentru folosinţa de alimentare cu apă.

2.3. Întreruperi admisibile

Prin tema tehnologică se stabilesc timpii de întrerupere admişi în funcţionare, precum şi numărul deschiderilor care pot fi blocate pentru activitatea
de revizii şi reparaţii. Totodată se stabileşte dublarea acţionărilor electrice şi mecanice cu cele manuale unde acest lucru este posibil ca şi
alimentarea cu energie electrică în regim de sursă dublă, precum şi suplimentarea alimentării cu grup electrogen pentru acea parte a acţionărilor de
care depinde siguranţa în exploatare a acumulărilor de importanţă excepţională.
2.4. Felul acţionării şi comenzii
Acţionarea electrică se utilizează în exclusivitate în cazul unor echipamente hidromecanice mari la care acţionarea manuală ar conduce la timpi de
acţionare de peste 30 minute pentru efectuarea unei deschideri (închideri) complete a vanei sau stavilei. În celelalte cazuri, modul de acţionare este
impus de condiţiile tehnologice sau de consideraţii tehnico-economice.
Comenzile acţionării: se adoptă pentru toate echipamentele comenzi locale care în cazuri justificate se dublează cu comenzi centralizate.
2.5. Măsuri contra îngheţului
Pentru funcţionarea în timpul iernii se iau măsuri speciale la stavile, scuturi, praguri şi grătare. Stavilele care se manevrează în mod curent în timpul
iernii vor fi prevăzute cu piese înglobate, încălzite, iar pentru împiedicarea formării podului de gheaţă cu instalaţii de tratare cu aer comprimat
(barbotare) sau prin realizarea de curenţi de apă, cu viteze ridicate.
La grătare, în vederea împiedicării depunerii zaiului pe barele grătarelor, acestea se protejează prin cauciucare sau vopsire cu vopsea epoxidică. În
cazurile în care există abur tehnologic disponobil se pot realiza grătare din ţeavă, grătare încălzite sau se introduce direct abur în apă, imediat în
amonte de grătar.
2.6. Suprastuctură
Instalaţiile mecanice şi mecanismele de acţionare în general necesită suprastructuri de rezemare speciale, ele descărcându-şi forţele pe betonul
construcţiei hidrotehnice de care sunt prinse prin intermediul pieselor înglobate. Mecanismele se protejează prin cabine tehnologice, copertine sau
apărători metalice ce acoperă părţile vulnerabile la factorii climatici, din mecanismele de acţionare. mecanismele de acţionare manuală, în general,
se proiectează pentru a lucra în aer liber.
3. Principalele utilaje şi echipamente mecanice
3.1. Grătare
Sunt destinate pentru reţinerea plutitorilor sau corpurilor în imersiune ce depăşesc anumite dimensiuni. Ele sunt stabilite din condiţii tehnologice sau
impuse de utilajele din aval (turbine, pompe etc.).
3.1.1. Tipuri folosite
În funcţie de lumina între bare se denumesc:
 grătare rare (lumina între bare 40 mm);
 grătare dese (lumina între bare 40 mm).

În funcţie de fixare:
 grătare fixe (încastrate în betonul construcţiei);
 grătare mobele (demontabile).

În funcţie de modul de curăţire:

 grătare fără curăţire;
 grătare cu curăţire manuală;
 grătare cu curăţire mecanică;
 grătare cu autocurăţire.

3.1.2. Date de proiectare

Se stabilesc din condiţiile tehnologice. datele generale sunt:
 secţiunea de obturare;
  lumina între bare;
 presiunea de calcul a apei din amonte.

3.1.3. Indicaţii metodologice de dimensionare

Barele grătarelor ce sunt solicitate la încovoiere se dimensionează la momente şi forţe tăietoare date de presiunea de calcul a apei stabilită prin
proiectul tehnologic; ele se consideră încărcate uniform distribuit în ipoteza unei obturări complete la o diferenţă de presiune amonte-aval stabilită în
funcţie de coloana de apă şi lumina între bare.
Grinzile de rezistenţă pe care se descarcă sarcinile din grătare se dimensionează la încovoiere (momente încovoietoare şi forţe tăietoare provenite
din încărcarea barelor componente). Se face şi o verificare a elementelor de rezistenţă la blocarea totală cu plutitori a deschiderii orificiului în care se
montează grătarul.
3.1.4. Elemente constructive speciale
Secţiunea barelor folosită, în general, este cea dreptunghiulară, cu raportul h / b = 2,5 - 10.
 h - înălţimea barei;
 b- grosimea barei.

În cazul în care este impusă o pierdere de sarcină mică se folosesc bare cu profil hidrodinamic special, dreptunghiulare cu colţuri rotunjite sau bare
rotunde.
Grătarele rare, cu lumină între bare foarte mare se execută cu barele din oţel laminat (şină de cale ferată, profil I sau U) care au însă o rezistenţă
hidraulică mare. Este de preferat ca profilul transversal al barelor din componenţa grătarelor să fie trapezoidal.
Grătarele prizelor tiroleze pentru reţinerea pietrişului de execută din bare cu secţiune trapezoidală, latura mare a trapezului amplasându-se în partea
amonte, pe direcţia de curgere a apei.
Grătarele de liniştire se execută din ţeavă de masă plastică sau oţel cornier.
3.1.5. Protecţia anticorozivă
Grătarele se protejează anticoroziv prin vopsire în sistem epoxigudronic, care constă în:
 sablare cu nisip cuarţos;
 grunduire în două sau trei straturi;
 vopsire în două sau trei straturi cu vopsea epoxigudronică.

Garanţia protecţiei anticorozive, minim 5 ani.

3.1.6. Elemente de tipizare
Lăţimea, înălţimea şi lumina între bare ale grătarului se vor alege din condiţiile tehnologice în dimensiuni conform cu seria numerelor naturale R 10.
3.2 Batardouri
Se folosesc pentru punerea la uscat a stavilelor în vederea reviziilor şi reparaţiilor sau pentru închiderea unor secţiuni de trecere a apei, cu frecvenţe
mici de manevrare. Manevrarea batardourilor se face numai în regim de apă echilibrat. Echilibrarea biefurilor se realizează printr-un by-pass
(incorporat în construcţia betardoului sau în betonul construcţiei prevăzut cu vană de închidere şi de golire).
3.2.1. Tipuri folosite
În funcţie de material:
 batardou din lemn;
  batardou din metal.

În funcţie de construcţie:
 batardou format din mai multe elemente;
 batardou dintr-un element cu etanşare pe trei laturi (inferioare şi laterale);
 batardou dintr-un element cu etanşare pe contur (inferioară, laterale şi superioară).

În funcţie de manevrare:
 batardou cu prindere directă la utilajul de ridicat;
 batardou cu prindere prin intermediul unei grinzi de manevră la utilajul de ridicat.

3.2.2. Date de proiectare

Se stabilesc din condiţiile tehnologice deschiderea batardoului, înălţimea şi numărul de elemente asemenea şi din condiţiile hidraulice şi de
importanţă, metodele de calcul şi verificare ale acestora.
3.2.3. Indicaţii metodologice de proiectare a echipamentelor de obturare
Ele se dimensionează ca un sistem de grindă supusă la o solicitare de încovoiere dată de o sarcină uniformă rezultată din presiunea apei cu
descărcarea forţelor în betonul construcţiei hidrotehnice. Pentru batardourile metalice (de dimensiuni mari) elementele componente se
dimensionează astfel:
 platelajul – ca o placă metalică sudată rezemată pe contur;
 antretoazele – ca grinzi solicitate la încovoiere încărcate din sarcina apei pe platelajul aferent fiecăruia;
 grinzile principale – ca grinzi solicitate la încovoiere încărcate din sarcina apei de pe platelaj şi antretoaze;
 se verifică sudurile la forţa tăietoare rezultată din încovoiere;
 se verifică eforturile de răsucire din grinzi, datorate încărcărilor asimetrice;

Dimensiunarea şi verificările vor ţine cont de repartiţia triunghiulară sau trapezoidală a presiunilor în funcţie de înălţime.
3.2.4. Elemente constructive speciale
Pentru etanşare se folosesc:
 grinzi din lemn pe elemente din oţel în cazul batardourilor de lemn;
 garnituri de cauciuc pe platbandele din oţel inoxidabil în cazul batardourilor metalice.

Tipurile de garnituri din cauciuc utilizate în mod frecvent sunt:

 garnituri plate pentru etanşări pe praguri inferioare;
 garnituri profilate tip”P”, “L”, “S” pentru etanşările laterale şi superioare.

Egalizarea presiunilor la batardouri se realizează prin instalaţii by-pass sau cu pompe.

3.2.5. Protecţia anticorozivă
Batardourile din lemn se protejează prin impregnare cu carbolineum (vezi pct. 2.5.20).
Batardourile metalice se protejează anticoroziv prin vopsire în sistem epoxigudronic care constă în:
 sablare cu nisip cuarţos;
 grunduire în două sau trei straturi;
 vopsire în două sau trei straturi epoxigudronice.

Garanţia protecţiei anticorozive trebuie să fie de minim 6 ani.

3.2.6. Elemente de tipizare
Deschiderile şi înălţimile batardourilor se vor alege ţinând seama de seria numerelor naturale R 10. Pentru batardouri cu etanşare pe contur
presiunea de dimensionare va fi corespunzătoare următoarelor coloane de apă: H = 1; 2,5; 4; 10; 16 mcA.
3.3. Stavile, vane
Aceste elemente constructive se utilizează pentru închiderea sau deschiderea secţiunilor de trecere a apei din amonte spre aval în vederea reţinerii
sale în acumulări, pentru evacuarea apelor mari, la viitură precum şi pentru spălarea materialului depus în cuveta lacurilor sau în faţa prizelor de
apă.
3.3.1. Tipuri folosite
În funcţie de scop:
 pentru acumularea apei în baraj sau pentru evacuarea apelor mari;
 pentru spălare;
 pentru separaţie (derivaţie);
 pentru evacuarea plutitorilor şi a gheţurilor.

În funcţie de materialul stavilei:

 stavile de lemn (se recomandă evitarea folosirii lor);
 stavile metalice.

În funcţie de tipul constructiv:

 stavile plane;
 stavile segment;
 stavile clapetă;
 stavile sector;
 stavile cilindrice;
 stavile combinate plane cu clapetă;
 segment cu clapetă.

În funcţie de modul lor de rezemare:

 pe patine (la stavile plane);
 pe role (la stavile plane);
 pe lagăre (la stavile segment, clapetă, sector);
 pe cremalieră (la stavile cilindrice).
În funcţie de acţionare:
 manuală-mecanică;
 electromecanică;
 electrohidraulică.

NOTĂ: acţionările electromecanice şi electrohidraulice se dublează cu acţionarea manualo-mecanică.

În funcţie de organele de transmitere a mişcării:
 acţionare cu mecanism cremalieră;
 acţionare cu mecanism tijă filetată;
 acţionare cu mecanism lanţ (calibrat, cu role, Galle);
 acţionare cu mecanism cablu;
 acţionare cu mecanism servomotor hidraulic.

3.3.2. Date de proiectare

Ele se stabilesc din condiţii tehnologice pe baza studiilor hidrologice rezultând: lăţimea şi înălţimea stavilei sau a vanei şi nivelele de calcul şi
verificare ale apei din frontul de captare, ca elemente de bază pentru dimensionare. Din condiţii funcţionale se alege tipul constructiv de stavilă şi
mecanismul de acţionare. Pentru stavile mici, , se adoptă în general stavile plane, iar pentru deschideri şi înălţimi mari, stavile
segment, stavile cilindrice, stavile clapetă sau combinate. În cazul în care este necesară spălarea aluviunilor se folosesc stavile sau vane
ridicătoare. Pentru evacuarea plutitorilor se folosesc stavile coborâtoare (stavile clapete simple sau combinate cu stavilă plană sau segment, stavile
plane duble sau dublu cârlig).
3.3.3. Indicaţii metodologice de proiectare
Stavilele sau vanele se dimensionează la presiunea apei amonte şi aval, ţinându-se seama de repartiţia triunghiulară pe înălţime a presiunilor. Se
iau în considerare unde este cazul şi încărcările date de depunerile de aluviuni. Fiecare tip de stavilă se dimensionează conform schemei statice
adoptate, ce diferă de la un tip de stavilă la altul.
Mecanismele de acţionare se calculează la sarcina totală rezultată din însumarea greutăţilor proprii (inclusiv lestarea), a forţelor de frecare ce apar
în elementele de rezemare datorită acţiunii apei, a efectelor hidrostatice şi a sucţiunilor hidrodinamice, precum şi frecările în garnituri etc. Rezultanta
se majorează cu un coeficient de siguranţă K = 1,3 - 1,5.
Mecanismele de acţionare se calculează atât la ridicare cât şi la coborâre. La coborâre, dacă greutatea proprie nu poate învinge frecările şi eforturile
din împingerea apei stavila se va lesta sau va fi împinsă prin elemente rigide (tije) de către mecanism.
3.3.4. Elemente constructive speciale
Ca material pentru asigurarea etanşării se folosesc:
 lemn pe oţel în cazul stavilelor de lemn;
 bronz pe oţel inoxidabil la stavile mari;
 garnituri de cauciuc cu diverse profile, profil plat, profil “P”, profil “L”, profil “S”, pe oţel inoxidabil, de asemenea la stavile mari.

Micşorarea eforturilor de ridicare şi coborâre la stavile şi vanele plane se face prin introducerea unor patine (bronz pe oţel inoxidabil, poliamidă pe
oţel inoxidabil) sau roţi de rulare pe bucşe din bronz sau teflon, sau pe rulmenţi în cazul unor sarcini mari. Stavilele şi vanele se manevrează de
regulă în regim hidraulic de curgere a apei. La stavilele şi vanele care urmează să se manevreze în timpul iernii se prevede încălzirea ghidajelor prin
rezistenţe electrice înglobate sau prin recirculaţie de agent termic încălzit.
3.3.5. Protecţia anticorozivă
Stavilele din lemn se protejează prin impregnare cu carbolineum.
Stavilele şi vanele metalice se protejează anticoroziv în sistem de vopsire epoxigudronică care constă în:
 sablare cu nisip cuarţos;
 grunduire în două sau trei straturi;
 vopsire cu vopsea epoxigudronică în două-trei straturi.

Suprafeţele pieselor metalice înglobate în beton (în contact cu betonul) se spoiesc cu lapte de var sau ciment, înainte de turnarea betonului
secundar. Garanţia protecţiei anticorozive trebuie să fie de minim 6 ani.
Piesele metalice ale ghidajelor pe care se sprijină garniturile de cauciuc se execută din oţel inoxidabil, în vederea micşorării frecării şi asigurării unei
suprafeţe de etanşare corespunzătoare, care să nu se modifice în timp, prin ruginire.
3.3.6. Elemente de tipizare
Pentru a se micşora gama tipo dimensională a elementelor în vederea tipizării elementelor se recomandă a se aplica următoarele orientări:
 Presiunea de dimensionare în cazul vanelor să se înscrie în valorile H = 1; 2,5; 4; 10; 16; 32 mcA;
 Lăţimea şi înălţimea stavilelor (vanelor) se vor alege ţinând seama de seria numerelor naturale R 10 pentru gama dimensională;
 sarcina de lucru a mecanismelor de acţionare se va încadra pe seria următoarelor valori:

Q = [ 2,5; 5; 10; 20; 32 (2x32); 50 (2x50); 80 (2x80); 100 (2x100); 125 (2x125); 200 (2x200); 300 (2x300); 500 (2x500) ] KN.
3.4. Instalaţii de ridicat
Se folosesc pentru montarea, demontarea, reparaţia şi revizia utilajelor şi echipamentelor, pentru manevrarea batardourilor, sitelor, grătarelor etc.
3.4.1. Tipuri folosite
 troliu manual;
 palan manual cu cărucior;
 palan manual cu trepied;
 macara monoşină;
 grindă rulantă suspendată;
 pod rulant;
 macara parţial simplă sau cu consolă;
 automacara.

În funcţie de acţionare:
 manuală;
 electrică;
 combinată (translaţie manuală, ridicarea-coborârea electromecanică).

3.4.2. Date de proiectare

Se stabileşte tipul instalaţiei de ridicat în funcţie de utilajele de ridicat existente în oferta producătorilor de utilaje şi spaţiile disponibile.
Se dau: sarcina de lucru, înălţimea de ridicare, înălţimea de manevră, ecartament, lungimea căii de rulare, culoarul de manevră.
3.4.3. Indicaţii metodologice de proiectare a echipamentelor
Se determină gabaritele de trecere ale instalaţiei de ridicat în vederea dimensionării construcţiei. Pentru podurile rulante gabaritele sunt conf. STAS
6879-88.
La dimensionarea construcţiei se vor avea în vedere şi gabaritele necesare la montajul utilajului de ridicat. Se proiectează căile de rulare, rezeme,
suporţi tampoane, limitatori (conf. STAS 6911-88).
Căile de rulare se calculează ca un sistem de grindă continuă supusă la încovoiere cu sarcini concentrate deplasabile. Se verifică săgeata care nu
trebuie să depăşească valorile limită admisibile.
3.4.4. Elemente constructive speciale
Instalaţiile de ridicare echipamente hidromecanice conf. R1/85 nu intră sub incidenţa autorizării I.S.C.I.R.
Pentru punerea în funcţiune a macaralelor de orice tip este necesar înregistrarea lor şi avizul de funcţionare al I.S.C.I.R.
3.4.5. Elemente de tipizare
Sarcinile nominale de ridicare sunt tipizate la valorile:
[0,5; 1; 2; 3,2; 5 (2x5); 6,3 (2x6,3) 8 (2x8); 12,5 (2x12,5); 20] tf.
Deschiderile podurilor rulante, macaralele portale ecartamentele sunt tipizate la valorile: 3,2; 5; 8; 11; 14; 17 m faţă de aceste deschideri, prin
specificare de comandă se pot executa poduri şi de alte deschideri sau dimensiuni.
[top]
 
Cap. E. INSTALAŢII ELECTRICE
1. Domeniul de referinţă
Normativul de faţă se referă la următoarele tipuri de instalaţii electrice utilizate la lucrările de captare a apei:
 branşamente electrice;
 instalaţii electrice interioare de forţă şi de lumină;
 instalaţii electrice de iluminat exterior;
 instalaţii de îmbunătăţire a factorului de putere;
 instalaţii de legare la pământ;
 instalaţii de automatizare, măsură şi control.

2. Restricţionări
Nu fac obiectul Normativului racordurile electrice la SEN pentru:
 instalaţii electrice de înaltă şi medie tensiune;
 posturile de transformare (PT) şi anexele lor aferente lucrărilor de captare a apei care se vor proiecta de către unităţile specializate ale
RENEL (MEE).

3. Normative aplicabile
În proiectarea instalaţiilor electrice vor fi respectate prevederile din următoarele:
 Normativul republican pentru proiectarea şi executarea instalaţiilor electrice cu tensiuni până la 100 V, 1-7-95;
  Normativul pentru proiectarea şi execuţia reţelelor cu cabluri electrice, PE 107-95;
 Regulamentul pentru furnizarea şi utilizarea energiei electrice PE 932-93

4. Surse de alimentare cu energie electrică

Pentru alimentarea consumatorilor din cadrul lucrărilor de captare a apei vor fi folosite următoarelor surse de curent alternativ:
 trifazic, sub tensiune de 380/220 V;
 monofazat, sub tensiune de 220 V.

Sursele de curent monofazat vor putea fi utilizate numai în cazul instalaţiilor de dimensiuni reduse, fără staţii de pompare. În localităţile unde există
surse de energie sub tensiune nestabilizată de 500 V sau 208/120 V, vor fi utilizate transformatoare de putere, care să permită transformarea în
tensiune standardizată 380/220 V. Condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească sursele de energie electrică vor fi corespunzătoare Normativului I-7-
95 şi regulamentul pentru furnizarea şi utilizarea energiei electrice PE 932-93.
La captările de apă de suprafaţă care au în componenţă baraje şi stavile mobile vor fi prevăzute surse duble de energie electrică la care nu se poate
produce o cădere (întrerupere a furnizării energiei electrice) simultană, pentru a preveni blocarea stavilelor în poziţie închisă în caz de viitură. În
situaţia când un alt mod de alimentare cu energie electrică nu este posibil se va prevedea obligatoriu şi posibilitatea de acţionare manuală a
stavilelor.
5. Branşamente electrice
Branşamentele electrice pot fi constituite din LEA sau din LES, în raport cu condiţiile local.
În cazul LEA vor fi respectate normativele PE 106/93 pentru întocmirea proiectelor de reţele electrice de joasă tensiune de distribuţie rurală şi PE
106/93 pentru construcţia liniilor aeriene de distribuţie a energiei electrice până la 100 V inclusiv.
În cazul LES va fi respectat normativul PE 107/95 pentru proiectarea şi execuţia reţelelor de cabluri electrice.
În proiectarea branşamentelor se va avea în vedere regulamentul pentru furnizarea şi utilizarea energiei electrice PE 932-93 şi instrucţiunile de
aplicare referitoare la condiţiile în care pot fi realizate branşamentele şi la obligaţiile pe care le are proiectantul în elaborarea documentaţiei.
6. Instalaţiile electrice de distribuţie
Instalaţiile electrice de distribuţie trebuie să cuprindă tabloul general de distribuţie, tablourile de distribuţie intermediare şi racordurile între acestea.
În elaborarea proiectelor pentru tablourile de distribuţie va fi respectat normativul I-7-95.
7. Instalaţii electrice interioare de forţă şi de lumină
La proiectarea nstalaţiilor electrice de forţă va fi respectat normativul I-7-95 menţionat, referitor la condiţiile necesar a fi îndeplinite de utilajele
electrice pentru a avea un grad de protecţie suficient în condiţiile de funcţionare pentru a se elimina încălzirea excesivă şi crearea pericolului de
incendiu. De asemenea va fi respectat acelaşi normativ referitor la condiţiile necesar a fi îndeplinite de aparatele de conectare, la condiţiile de
acţionare, protecţie şi montare a motoarelor electrice ca şi la dimensionarea circuitelor. Proiectarea instalaţiilor electrice de iluminat interior vor
respecta condiţiile din acelaşi normativ.
8. Instalaţii electrice de iluminat exterior
Pentru fixarea datelor privind condiţiile de iluminat exterior, precum şi pentru alegerea corpurilor de iluminat se va ţine seama de normativul pentru
proiectarea şi execuţia iluminatului public IRE-Ip3-91 şi PE 133-87.
9. Instalaţii de îmbunătăţire a factorului de putere
Instalaţiile de îmbunătăţire a factorului de putere pot cuprinde instalaţii cu condensatoare statice, concentrate pe secţiunile de bare ale tablourilor
principale, sau, dispersate, pe tablouri locale, respectiv la bornele receptoarelor mari de forţă. Pentru stabilirea soluţiei optime, vor fi avute în vedere:
  instrucţiunile pentru determinarea eficienţei economice a compensării consumului de putere reactivă din reţelele electrice de distribuţie
exploatate de întreprinderile de electricitate PE 120-94;
 instrucţiunile privind ameliorarea factorului de putere la consumatorii industriali de energie electrică PE 143-93.

Pentru proiectarea instalaţiilor de îmbunătăţire a factorului de putere va fi respectat normativul I-7-95.

10. Instalaţii de legare la pământ
Instalaţiile de legare la pământ cuprind instalaţii de paratrăsnete şi instalaţii de protecţie prin legare la pământ.
Pentru proiectarea instalaţiuilor de paratrăsnete vor fi respectate normativul pentru proiectarea şi executarea instalaţiilor de paratrăsnet pentru
construcţii I-20-94 precum şi instrucţiunile pentru proiectarea şi execuţia instalaţiilor de legare la pământ editat de ICEMENERG PE–Ip 30-90 şi
normativul I-7-95
11. Instalaţiile de automatizare, măsură şi control
Instalaţiile de AMC specifice captărilor pot fi:
 de măsură a nivelurilor şi debitelor;
 de semnalizări, control;
 de avertizare asupra schimbării calităţii apei.

Pentru proiectarea acestor instalaţii va fi respectat normativul I-7-95 precum şi standardele: STAS 7070/64, referitor la schema de automatizare şi
STAS 6755/67 referitor la schemele convenţionale pentru măsurare, reglare şi comandă.
12. Montarea echipamentului şi realizarea instalaţiilor electrice
Proiectul trebuie să conţină instrucţiuni de montare a echipamentului electric şi a elementelor componente, urmărindu-se prevederile din proiectele şi
cărţile tehnice ale acestora.
[top]
Cap. F. BIBLIOGRAFIE
1. Chiselev P.G. – Îndreptar petnru calcule hidraulice (traducere din limba rusa). Ed. Tehnică, 1988, Bucureşti.
2. *** - Instrucţiuni pentru proiectare. Prizele de apă din răuri I.S.C.H., 1964, Bucureşti.
3. *** - Normativ pentru proiectarea şi executrarea lucrărilor de captare a apei potabile şi industriale, redactarea I, I.S.P.G.C., 1973, Bucureşti.
4. *** - prescripţii generale de proiectare a amenajărilor hidroenergetice, PE 022/89, I.S.P.H., 1989, Bucureşti.
5. Certousov M.D. – Hidraulica (traducere din limba rusă). Editura Tehnică, 1966, Bucureşti.
6. Ionescu Siseşti, Pavel M. – Staţii de pompare plutitoare. Editura Agro-Silvică, 1957, Bucureşti.
7. Ionescu Siseşti, Pavel M. – Prize şi staţii de pompare pentru irigaţii. Editura Agro-Silvică, 1965, Bucureşti.
8. Manoliu I. – Hidraulica, Editura Didactică, 1962, Bucureşti, 1974, Bucureşti.
9. Mateescu Cr. – Hidraulica, Editura Didactică, 1962, Bucureşti.
10. Pop Radu ş.a. – Manualul inginerului hidrotehnician. Editura Tehnică, 1969, Bucureşti.
11. Pietraru V. – Calculul infiltraţiilor, Editura CERES, 1977, Bucureşti.
12. Răzvan E. – Prize de apă din râuri, Eidtura Tehnică, 1964, Bucureşti.
13. Trofin P. – Alimentări cu apă, Editura Didactică, 1983, Bucureşti.
14. Mănescu Al. Ş.a. – Exploatarea captărilor din ape subterane. Editura Tehnică, 1973, Bucureşti.
16. Florescu Al. Ş.a. – Exploatarea lucrarilor de alimentare cu apă şi canalizare. Editura Tehnică, 1984, Bucureşti.
17. S.R. 1628-1/1995 – Alimentări cu apă. Surse de apă subterană. Investigaţii, studii de teren şi cercetări de laborator.
18. S.R. 1628-2/1996 – Alimentări cu apă. Surse de apă de suprafaţă. Investigaţii, studii şi cercetări de laborator.
19. STAS 1629-1/1981 – Alimentări cu apă. Captarea izvoarelor. Prescripţii de proiectare.
20. S.R. 1629-2/1966 – Alimentări cu apă. Captarea apelor subterane prin puţuri. Prescripţii de proiectare.
21. STAS 1629-3/1991 – Alimentări cu apă. Captări de apă subterană prin drenuri. Prescripţii generale de proiectare.
22. STAS 1629-4/1990 – Alimentări cu apă. Captări de apă din râuri. Prescripţii de proiectare.
23. STAS 1629-5/1990 – Alimentări cu apă. Captări de apă din lacuri. Prescripţii de proiectare.
24. STAS 4273/1983 – Construcţii Hidrotehnice. Încadrarea în clase de importanţă.
25. STAS 4068-2/1987 – Debite şi volume maxime de apă. Probabilităţi anuale ale debitelor şi volumelor maxime în condiţii normale şi speciale de
exploatare.
26. STAS 1242-1/1989 – Teren de fundare. Principii de cercetare geologică a terenului de fundare.
27. STAS 1342/1991 – Apă potabilă.
28. STAS 1343-0/1989 – Alimentări cu apă. Determinarea cantităţilor de apă de alimentare. Prescripţii de proiectare.
29. STAS 1343-1/1995 – Alimentări cu apă. Determinarea cantităţilor de apă potabilă pentru localităţi.
30. STAS 1343-2/1989 – Alimentări cu apă. Determinarea cantităţilor de apă de alimentare pentru unităţi industriale.
31. S.R. 2852/1994 – Apa potabilă. Prelevarea, conservarea, transportul, păstrarea şi identificarea probelor.
32. STAS 3349-1/1983 – Betoane de ciment. Prescripţii pentru stabilirea gradului de agresivitate a apei.
33. STAS 3349-2/1983 – Betoane de ciment. Prescripţii pentru stabilirea agresivităţii apei faţă de betoanele construcţiilor hidrotehnice.
34. STAS 4706/1989 – Ape de suprafaţă. Categorii şi condiţii tehnice de calitate.
35. STAS 4621/1979 – Hidrogeologie. Terminologie.
36. H.G. nr. 101/1997 – Norme speciale privind caracterul şi mărimea zonelor de protecţie sanitară (Monitorul Oficial) nr. 62/1997).
37. Legea 137/1995 – Legea protecţiei mediului.
38. Legea 107/1996 – Legea apelor.
39. Legea 10/1995 – Legea privind calitatea în construcţii.
40. Legea 171/1991 – Legea privind aprobarea planului de amenajare a teritoriului naţional, secţiunea a II-a – APA.
41. MTPA 001 – Normativ privind stabilirea limitelor de încărcare cu poluanţi a apelor uzate evacuate în resursele de apă.
42. PROED 1997 – Ghid privind proiectarea, execuţia şi exploatarea construcţiilor şi instalaţiilor pentru realimentarea artificială a apelor subterane.
43. PROED 1996-1997 – Exploatarea resurselor subterane prin tehnologia realimentării artificiale în scopul reabilitării şi retehnologizării captărilor de
mică adâncime.
44. PROED 1996-1998 – Sistem informativ de monitorizare integrată a caracterisiticilor fizico-chimice a resurselor de apă subterană petnru locaţi
urbane.
45. PROED 1992-1997 – Utilizarea modelelor matematice în vederea creşterii eficienţei în folosirea resurselor de ape subterane.
46. PROED 1996 – Studiu privind siguranţa în exploatare a construcţiilor ce protejează rezervele de apă subterană cu caracter strategic şi
asigurarea în cadrul fiecărei localităţi urbane a unor surse de rezervă de apă puţin vulnerabilă în caz de dezastru.
47. PROED 1997-1998 – Studii şi cercetări privind metodele de protecţie şi remedierea poluării şi surselor de apă subterană.
[top]