JOCUL - FORMA DE ACTIVITATE INSTRUCTIV-EDUCATIVA

2.1 DEFINIREA SI CARACTERIZAREA JOCULUI

Powered By

"Omul este un om intreg numai atunci cand se joaca" (Fr. Schiller)

Jocul este forma de activitate dominanta in copilarie, dar nu trebuie sa

lipseasca de-a lungul intregii vieti. Este necesara dezvoltarea laturii ludice a
personalitatii pentru a pute privi solutiile cu fantezie si inventivitate.

Normele didactice impun respectarea principiului adaptarii continuturilor

invatarii la particularitatile de varsta ale celui educat. Jocul este prezent in
mediul institutional al gradinitei, dar continua in toate mediile sociale in care
se formeaza.

Jocul alaturi de invatare, munca si creatie este una dintre activitatile umane
fundamentale. Jocul este o activitate constientizata de copil si tratata ca
atare neputand sa o confunde cu celelalte activitati umane.

S-a constatat ca efortul depus de copil in joc este la fel cu cel depus de adult
in munca. Nu trebuie perceput jocul ca o activitate neserioasa, lipsita de
importanta deoarece pentru copil jocul este o activitate dominanta prin care
el construieste lumea, o apropie, o analizeaza si cauta sa o inteleaga, prin
care actioneaza si scoate la lumina sentimente si idei interiorizate. Astfel
jocul il introduce pe cel care-l practica in specificitatea lumii imaginare create
de jucatorul respectiv. Scopul jocului este actiunea insasi, capabila sa-i
satisfaca jucatorului imediat dorintele sau aspiratiile proprii. Prin atingerea
unui asemenea scop, se restabileste echilibrul vietii psihice si se stimuleaza
functionalitatea de ansamblu a cesteia.
Jocul este o activitatea specific umana, dominata in copilarie, prin care omul
isi satisface nevoile imediat, dupa propriile dorinte, actionand constient si
liber in lumea imaginara ce si-o crease.

Jocul are o semnificatie functionala esentiala si nu este un simplu

amuzament. El formeaza, dezvolta si restructureaza intr 949b14j eaga viata
psihica a copilului. Prin joc copiii isi dezvolta perceptiile, reprezentarile,
creativitatea, isi amplifica posibilitatile memoriei, isi formeaza insusirile
vointei, rabdarea, perseverenta, stapanirea de sine.

Tot prin joc sunt modelate trasaturile de personalitate:respectul fata de altii,

responsabilitatea, cinstea, curajul. Astfel psihologul Ursula Schiopu considera
faptul ca "jocul stimuleaza cresterea capacitatii de a trai din plin cu pasiune
fiecare moment, organizand tensiunea proprie actiunilor cu finalitate
realizata, avand functia de mare si complexa scoala a vietii"

Jocul este o scoala deschisa, cu un program tot atat de bogat precum este viata.
Prin joc, viitorul este anticipat si pregatit. Se apreciaza chiar ca jocul indeplineste
in viata copilului de 3-7 ani acelasi rol ca munca la adulti. Este forma specifica in
care copilul isi asimileaza munca si se dezvolta.

Este suficient sa amintim concentrarea copilului prins in joc, precum si gravitatea

cu care el urmareste respectarea unor reguli sau lupta in care se angajeaza pentru a
castiga. Copiii se joaca pentru a se juca.

Jocul este o forma de activitate bine gandita, necesara si indispensabila procesului

educatiei, este o activitate prin care continutul, forma si functionalitatea sa
specifica nu se confunda cu nici o alta forma de activitate instructiv-educativa,
motiv pentru care nu poate fi suplinita si nici nu este in masura sa suplineasca pe
una din ele.

Pentru a intelege specificul jocului ca forma de activitate instructiv-educativa,

trebuie sa cunoastem si celelalte sensuri ce i se atribuie jocului, cum ar fi: activitate
specific umana, activitate dominanta la varsta prescolara, factor hotarator in viata
copilului prescolar. Aceste sensuri indica, fie pozitia jocului in raport didactic cu
celelalte forme de activitate specifice omului, fie aportul jocului in procesul
educatiei.
Jocul este o activitate specific umana pentru ca numai oamenii il practica in
adevaratul sens al cuvantului. Este una dintre variatele activitati desfasurate
de om, fiind in stransa legatura cu acestea. Este determinat de celelalte
activitati - invatarea, munca, dar in acelasi timp este puternic implicat in
acestea. Invatarea, munca, creatia, includ elemente de joc si in acelasi timp
jocul este purtatorul unor importante elemente psihologice de esenta
neludica ale celorlalte activitati specific umane.

Jocul - activitate dominanta la varsta prescolara , are rol hotarator in evolutia

copilului. La varsta prescolara jocul este o activitate cu caracter dominant, fapt
demonstrat de modul in care polarizeaza asupra celorlalte activitati din viata
copilului, dar si de durata si ponderea sa. Aceasta idee este sustinuta si de rolul pe
care-l are pe planul dezvoltarii copilului, favorizand trecerea sa pe o treapta
superioara de dezvoltare. Pentru copil, evidentiaza J. Chateau, aproape orice
activitate este joc sau, dupa cum afirma Claparede "jocul este munca, este binele,
este datoria, este idealul vietiieste singura atmosfera in care fiinta sa psihologica
poate sa respire si, in consecinta, poate sa actioneze".

Jocul este elementul care face trecerea de la gradinita la scoala sa nu fie perceputa
de fiinta umana ca un "soc" ci ca o continuare fireasca a activitatilor desfasurate in
cadrul gradinitei numai cu un grad de dificultate mai ridicat.

Activitate dominanta, fundamentala la varsta prescolaritatii, jocul reprezinta o forta

cu caracter propulsor in procesul dezvoltarii copilului, permitandu-i acestuia sa
patrunda in realitatea pe care o cunoaste activ, sporindu-ti totodata intregul
potential de care dispune.

"Copilul traieste in lumina fericita a jocului, spiridus ce preface zilele in

sarbatoare si viata in minune" (S. Bivolaru).

2.2. IMPORTANTA SI FUNCTIILE JOCULUI

Sub influenta jocului se formeaza, se dezvolta si se restructureaza intr 949b14j
eaga activitate psihica a copilului. Modul serios si pasiunea cu care se joaca copiii
constituie indicatori ai dezvoltarii si perfectionarii proceselor de cunoastere. Prin
joc se dezvolta personalitatea copilului, prin crearea si rezolvarea progresiva a
diverse feluri de contradictii:
a)     intre libertatea de actiune si conformarea la schema de joc;

b)    intre invitatie si initiativa;

c)     intre repetitie si variabilitate;

d)    intre dorinta de joc si pregatirea prealabila necesara;

e)     intre ceea ce este partial cunoscut si ceea ce se cunoaste bine;

f)      intre absenta vreunui rezultat material util si bucuria jocului;

g)     intre operarea cu obiecte reale si efectuarea de actiuni simbolice;

h)     intre emotiile dictate de rolul indeplinit si emotia pozitiva provocata de

participarea la joc.

Putem afirma ca, la varsta prescolaritatii, jocul ofera cadrul pentru efort si depasire
a unor obstacole, iar "moralitatea ludica" contribuie la geneza comportamentului
socio-moral, la asimilarea unor elemente de disciplina in ansamblul expresiilor
comportamentale ale copiilor. Important este ca jocul le ofera copiilor posibilitatea
dezvaluirii naturii autentice a copilului, a fortelor sale, observandu-se o ultima
cerinta spre afirmare.

Este suficient sa privesti copiii in timpul jocului pentru a-ti face o impresie
referitoare la conduita acestora si la particularitatile lor psihologice. Unii copii se
exprima deschis, clar, dezinvolt, in timp ce altii sunt mai retinuti, mai putin activi.
Primii sunt mai usor de cunoscut deoarece manifestarile lor sunt spontane, iar
ceilalti exprima mai mascat trasaturile lor interne.
Se poate afirma ca, jocurile satisfac o anumita cerinta implacabila care il
stimuleaza pe copil la o activitate permanenta.

Valorificand disponibilitatile interne, jocul propulseaza copilul pe traiectoria

progresului in dezvoltarea sa. Solutiile adoptate in joc, inventivitatea si capacitatea
de a gasi strategiile cele mai nimerite pentru reusita actiunii odata cu corelarea cu
partenerii de joc, denota arta interogarii in colectivitate si in viata sociala. Cu cat
un prescolar este mai dezvoltat din punct de vedere psihologic, cu atat se joaca mai
mult, mai bine si mai frumos, se remarca a fi un veritabil creator si initiator de
actiuni, cu semnificatii multiple pentru evolutia ulterioara.

Jocul contribuie la dezvoltarea intelectuala a copiilor, la formarea perceptiilor de

forma, marime, spatiu, timp, la educarea spiritului de observatie, a imaginatiei
creatoare, a gandirii si nu in ultimul rand la dezvoltarea limbajului.

Tot jocul este un mijloc eficient si suficient pentru realizarea sarcinilor educatiei
morale a copilului, contribuind la dezvoltarea stapanirii de sine, autocontrolului,
spiritului de independenta, disciplinei constiente, perseverentei, precum si a multor
altor calitati de vointa si trasaturi de caracter. Valoarea jocului se observa si in
dezvoltarea sociabilitatii, a spiritului de colectivitate, a relatiilor reciproce intre
copii.

Jocul isi are importanta sa in formarea colectivului de copii, in formarea spiritului

de independenta, in formarea atitudinii pozitive fata de munca, in corectarea unor
abateri sesizate in comportamentul unor copii. Toate aceste efecte educative se
sprijina, ca pe un adevarat fundament, pe influenta pe care jocul o exercita asupra
dezvoltarii psihice a copilului, asupra personalitatii lui.

Jocul raspunde trebuintei de creatie a personalitatii, dar si a sinelui in raport cu

viata si ipostazele ei fericite.

Analiza jocului pune in evidenta (oglindeste) statutul mintal, cel afectiv, cel
de sanatate al copilului, dar si structura experientei si a mediului de cultura.

Prin toate jocurile, dar mai ales prin cele de miscare, se creeaza posibilitati
multiple de dezvoltare armonioasa a organismului. In plus, jocul determina o stare
de veselie, de buna dispozitie, cu efecte benefice pe planul dezvoltarii. Prin jocurile
de miscare se realizeaza numeroase din sarcinile educatiei fizice.

Prin joc copilul dobandeste deprinderi de autoservire, in scopul satisfacerii

trebuintelor proprii si odata formate acestea permit ca jocul sa devina mai complex
cu o valoare formativa sporita.

Participand la joc, prescolarul este initiat in tainele frumosului si invata sa-l creeze,
realizandu-se astfel si sarcini de educatie estetice.

In concluzie, se poate spune ca prin joc are loc o larga expansiune a personalitatii
copilului, realizandu-se o absorbtie uriasa de experienta si traire de viata, de
interiorizare si de creatie, conturarea de aspiratii, dorinte care se manifesta direct in
conduita si reprezinta latura proiectiva a personalitatii. Jocul ii permite individului
sa-si realizeze "eu-l", sa-si manifeste personalitatea, sa urmeze, pentru un moment,
linia interesului sau major, atunci cand nu o face prin alte activitati.

Este bine cunoscut ca acel copil care nu se joaca ramane sarac din punct de vedere
cognitiv, afectiv, al intregii dezvoltari a personalitatii.

Ca scoala a vietii sociale, jocul face apel la optimismul specific varstei, la dorinta
copilului de a avea un rol, de a indeplini o functie, de a avea o pozitie in grup, de a
se afirma si de a-si face datoria.
Diferite studii si observatii efectuate asupra jocului au evidentiat faptul ca
acesta indeplineste multiple functii.

J. Piaget stabileste urmatoarele functii ale jocului:

functia de adoptare realizata pe cele doua coordonate: asimilarea realului la "eu" si
acomodarea, transformarea "eu-lui" in functie de modelele exterioare;
functia catarctica, de descarcare energetica si rezolvare a conflictelor;
functia de socializare, constand in acomodarea copilului la ceilalti, asimilarea
relatiilor cu cei din jur la propriul "eu";

functia de extindere a "eu-lui", de satisfacere a multiplelor trebuinte ale copilului, de la

trebuintele cognitive de explorare a mediului la cele de valorificare a potentialului
de care dispune, de la trebuintele perceptive si motorii la cele de autoexprimare in
plan comportamental.

Psihologul Ursula Schiopu in lucrarea "Probleme psihologice ale jocului si

distractiilor" stabileste functiile jocului precizand ca acestea se pot grupa in functii
esentiale, secundare si marginale.

Functiile esentiale ale jocului sunt urmatoarele:

Ø         functia de cunoastere care se exprima in asimilarea practica si mentala a
caracteristicilor lumii si vietii;
Ø         functia formativ-educativa exprimata in faptul ca jocul constituie o scoala a
energiei, a educatiei, a conduitei, a gesturilor, a imaginatiei. Jocul educa atentia,
abilitatile si capacitatile fizice, trasaturile de caracter (perseverenta,
promptitudinea, spiritul de ordine), trasaturi legate de atitudinea fata de colectiv
(corectitudinea, spiritul de competitie, de dreptate, sociabilitatea, s.a), modeleaza
dimensiunile etice ale conduitei.
Ø         functia de exercitare complexa, stimulativa a miscarilor (pusa in evidenta mai
ales de Gross si Carr) concretizata in contributia activa pe care jocul o are la
cresterea si dezvoltarea complexa. Aceasta apare ca functie principala in jocurile
de miscare, jocurile sportive, de competitie si ca functie secundara in jocurile
simple de manuire, proprii copiilor mici. In perioada copilariei si tineretii este o
functie principala, devenind ulterior marginala.
Ø         Printre functiile secundare ale jocului se inscriu urmatoarele:
Ø         functia de echilibru si tonificare prin caracterul activ si compensator pe care-l
intretine jocul fata de activitatile cu caracter tensional;
Ø         functia catarctica si proiectiva
Ø         functia distractiva.
Ø         Ca functie marginala este precizata functia terapeutica ce se manifesta cu
succes in cazuri maladive.
 2.3. CLASIFICAREA JOCURILOR

Clasificarea jocurilor a constituit si constituie in continuare o preocupare

pentru multi specialisti, cu toate acestea, nu s-a ajuns la o clasificare
unanim acceptata, date fiind perspectiva din care au fost investigate si
criteriile diferite care au stat la baza diferentierii jocurilor. S-a operat, astfel,
cu criterii multiple de clasificare, cum ar fi: continutul, forma, sarcina
urmarita cu prioritate, materialele folosite, s.a.

In lucrarea "Probleme ale adaptarii scolare - ghid pentru perfectionarea

activitatii educatoarelor si invatatorilor", Editura All, Bucuresti 1999,
autoarea, Elvira Cretu realizeaza urmatoarea clasificare a jocurilor:

Ø   jocuri in care sunt solicitate functiile psihofiziologice (senzoriale, motorii,

      

intelectuale);

Ø   jocuri tehnice (productive) care solicita fondul de reprezentari, memoria,

      

motricitatea si care dezvaluie medii de viata (agricole, industriale, mestesugaresti,

scoala);

Ø         jocuri care exerseaza relatiile sociale (de familie, de grup scolar);

Ø         jocuri artistice (desen, muzica, arte plastice, s.a.)

Ø   J. Piaget abordeaza evolutia jocului la copil si realizeaza o interesanta
      

clasificare a jocurilor, concludenta pentru buna intelegere a functiilor sale:

Ø   jocul exercitiu - forma cea mai elementara a jocului, prezenta in etapa
      

inteligentei senzorio-motorii si consta in repetarea unei activitati insusite anterior

pe alte cai pentru placerea activitatii;

Ø         jocul simbolic (de imaginatie) indeplineste in cea mai mare masura functia de
adaptare. Permite asimilarea realului la "eu-l" copilului fara constrangeri si
sanctiuni, asigura retrairea unor realitati transformate dupa propriile trebuinte;

Ø   jocul cu reguli apare in stadiul gandirii preoperatorii (2-7 ani). Are un rol
      

deosebit in socializarea copilului, deoarece realizeaza intelegerea reciproca prin

intermediul cuvantului si disciplinei;

Ø         jocul de constructie care se dezvolta pe baza jocului simbolic dupa varsta de 5-

6 ani. Jocurile de constructie apar ca jocuri integrate in simbolismul ludic pentru ca
mai tarziu sa devina autentice adaptari, rezolvari de probleme, creatii inteligente

Clasificare a jocurilor realizeaza si A.N. Leontiev , stabilind urmatoarele

tipuri:

Ø         jocurile cu rol in care prim plan apare rolul asumat de copil, care reprezinta de
fapt o functie sociala generalizata a adultului;

Ø         jocurile cu rol si subiect in care copilul isi asuma o functie sociala anume pe
care o realizeaza prin actiunile sale;

Ø         jocurile cu reguli care apar mai tarziu, in cadrul lor copilul subordoneazaunei
ordini fixe si raporturi intre participanti, includ o anumita sarcina, au un mare rol in
structurarea personalitatii si in socializarea copilului;

Ø   jocurile de tranzitie spre activitatea de invatare ("jocurile de granita"). Din

      

aceasta categorie fac parte: jocurile distractive, dramatizarile, jocurile sportive,

jocurile didactice. Acestea pregatesc invatarea, incep sa substituie procesul de joc
cu invatarea.

Clasificare mai complexa si mai nuantata, luand in considerare mai multe

criterii ce opereaza succesiv, realizeaza autoarele lucrarii "Activitati de
joc si recreativ-distractie. Manual pentru scolile normale".
Ele impart jocurile in doua mari categorii dupa schema de mai jos: