UNIVERSITATEA ALEXANDRU IOAN

CUZA
FACULTATEA DE ECONOMIE și
ADMINISTRAREA AFACERILOR

LUCRARE DE LICENȚĂ

ÎNDRUMĂTOR :

Prof. dr. Octavian GROZA

ABSOLVENT:

IASI
2013

1
UNIVERSITATEA ALEXANDRU IOAN CUZA
FACULTATEA DE ECONOMIE și
ADMINISTRAREA AFACERILOR

TEMA:
Relatiile urban-rural in cadrul politicilor regionale
europene
Studiu de caz: orașul Târgul Neamt

2
 CUPRINS

INTRODUCERE........................................................................................................................5
Metodologia cercetării...........................................................................................................7
CAPITOLUL I...........................................................................................................................8
ASPECTE PRIVIND POLITICA DE COEZIUNE și DEZVOLTAREA REGIONALĂ........8
1.1. FUNDAMENTELE POLITICII REGIONALE și DE COEZIUNE...............................8
1.2. Regiunea – definiţie şi metode de delimitare..................................................................9
1.2.1. Teorii de dezvoltare regională................................................................................10
1.3. INSTRUMENTELE POLITICII REGIONALE...........................................................11
1.4. CONTROLUL AMPLASĂRII RAMURILOR ECONOMICE....................................12
1.5. POLITICI REGIONALE STIMULATIVE ŞI RESTRICTIVE ÎN CADRUL U.E.....12
1.6. IMPLEMENTAREA POLITICILOR REGIONALE...................................................13
1.7. COMENSURAREA EFECTELOR POLITICILOR REGIONALE.............................14
1.7.1. Costurile şi beneficiile politicilor regionale............................................................14
CAPITOLUL II........................................................................................................................15
Politica de coeziune 2007-2013...............................................................................................15
2.1. Strategia Europa 2020 şi coeziunea teritorială..............................................................15
2.2. Scurt istoric al Politicii de Coeziune a Uniunii Europene.............................................17
2.3. Dimensiunea urbană a politicii de coeziune..................................................................18
2.4. Politica de dezvoltare regională în România.................................................................20
2.4.1. Istoricul politicii de dezvoltare regională în România............................................20
2.4.2. MECANISME și INSTRUMENTE DE SPRIJIN ECONOMICO-FINACIARE ÎN
PERIOADA DE PREADERARE A ROMÂNIEI LA UNIUNEA EUROPEANĂ.........21
2.4.3 Finantarea Politicii de Coeziune prin Fondurile Structurale și de Coeziune în
perioada 2007–2013..........................................................................................................23
2.5. Convergenţa sau divergenţa nivelului de dezvoltare între regiuni?..............................38
CAPITOLUL III.......................................................................................................................40
Relatiile urban-rural în Romania..............................................................................................40
(Studiu de caz Târgu Neamț)...................................................................................................40

3
 3.1. Analiza sistemului urban – orașul ca sistem..................................................................40
3.2. Rolul oraşelor în dezvoltarea regională.........................................................................41
3.3. INCADRAREA PE ZONE A STRAZILOR DIN ORASUL TARGU NEAMT..........44
3.4. SCURTA PREZENTAREA A ORAȘULUI TARGU NEAMȚ................................46
3.4.1. ASEZARE GEOGRAFICĂ A ORAȘULUI TÂRGU NEAMȚ.............................46
3.4.2. LIMITE, VECINI, SUPRAFATA, CAI DE COMUNICATIE-ARTERE DE
PENETRATIE..................................................................................................................47
3.4.3 RELAŢII URBAN –RURAL GENERATE DE CONDIŢIILE SOCIO –
ECONOMICE...................................................................................................................47
Structura fondului funciar pe categorii de folosinţă - 2010..................................................49
3.5. RELATII URBAN –RURAL GENERATE DE URBANISM ȘI AMENAJAREA
TERITORIULUI..................................................................................................................56
3.5.1. Infrastructura de utilitati.........................................................................................57
3.5.2. Situatia locativa.......................................................................................................57
3.6. RELATII URBAN –RURAL GENERATE DE POTENTIALUL TURISTIC...........58
3.6.1. RELAŢII URBAN- RURAL GENERATE DE FUNCŢIA CULTURALĂ: ZONE
ȘI OBIECTIVE CU VALOARE DE PATRIMONIU......................................................58
3.7. RELAŢII URBAN- RURAL GENERATE DE MEDIUL DE AFACERI...............60
3.8. RELATIILE CAPITALULUI SOCIAL CU MEDIUL ECONOMIC IN ORASUL
NEAMȚ................................................................................................................................61
3.8.1. Caracteristicile socio-umane ale gospodariilor Urban și rurale.............................61
3.9. Proprietate, exploatare, tranzacţii funciare....................................................................68
3.10. Calitatea vietii Urbane și rurale..................................................................................70
Figura 3.6. Dotarea cu baie a locuințelor..........................................................................71
3.10.1. Structura veniturilor..............................................................................................71
3.10.2. Consumul alimentar...........................................................................................76
3.10.3. Cheltuieli totale la nivelul gospodăriilor ţărăneşti.........................................76
3.10.4. Cheltuieli totale la nivelul gospodăriilor de salariaţi......................................78
3.10.5. Cheltuieli totale la nivelul gospodăriilor de patroni.......................................78
3.10.6. Cheltuieli totale la nivelul gospodăriilor de şomeri........................................79
3.10.7. Cheltuieli totale la nivelul gospodăriilor de pensionari..................................80
3.11 PLANUL LOCAL DE ACTIUNE PENTRU DEZVOLTARE DURABILA.............80
3.11.1 OBIECTIVE GENERALE....................................................................................80
Concluzii și Propuneri..............................................................................................................86
4
BIBLIOGRAFIE......................................................................................................................87

INTRODUCERE

Politica regională europeană a devenit de-a lungul timpului una dintre cele mai
importante politici de dezvoltare, întrucât acţiunile sale se răsfrâng asupra unei varietăţi de
domenii, atât economice, cât și sociale. Integrând trei obiective prioritare ale Uniunii:
coeziunea economică și socială, aplicarea principiului subsidiarităţii şi dezvoltarea durabilă,
politica regională europeană este o politică distinctă, o creaţie originală a comunităţii. Prin
amploarea sa, prin procesele care stau la baza creării şi revizuirii periodice a acesteia, acest
tip de politică dezvăluie felul în care funcţionează Uniunea Europeană și în care acţionează
pentru binele cetăţenilor săi.
Strategia de la Lisabona, aplicată în cadrul ţărilor membre ale UE descrie obiectivele
focalizate asupra creşterii, coeziunii sociale și ocupării. Aceste obiective se realizează pe seama
progreselor din educaţie-inovare, a creşterii cheltuielilor cu cercetarea-dezvoltarea, a liberalizării
industriei serviciilor, creşterii ocupării şi, implicit, reducerii şomajului.

România, ca şi întreaga Uniune Europeană trece printr-o perioadă de schimbare

a paradigmelor economico-sociale. Criza a anulat ani de progrese economice și a pus
în evidenţă multiple deficienţe de ordin structural care produc vulnerabilitate pentru
multe economii europene. Dacă înainte de criză exista mult optimism cu privire la
reducerea decalajelor dintre ţări şi implicit a sărăciei, în prezent perspectivele nu mai
sunt atât de încurajatoare. Politica europeană de coeziune socială se află în evaluare şi
regândire conceptuală. (Structura ocupaţională şi reflectarea acesteia în veniturile și
cheltuielile populației din Regiunea Nord- Est - prezent şi perspective. Albu Lucian-Liviu.
Bucuresti.2011)
Politica regională transpusă la nivel european în politica de coeziune are un rol
decisiv în implementarea Strategiei Europa 2020. Astfel aşa cum s-a subliniat în cadrul
Consiliului European din iunie 2010, politica regională poate elibera potenţialul de creştere
al UE în ansamblul său şi a fiecărei ţări membre prin promovarea inovării în toate

5
regiunile, a cercetării dezvoltării la nivel regional cu impact direct n dezvoltarea
factorului uman.
Politica regională asigură nu numai coeziunea economică și socială ci este menită să
faciliteze îndeplinirea obiectivelor de ocupare şi a celor sociale stabilite prin Strategia
Europa 2020.
Odată cu aderarea la Uniunea Europeană, respectiv de la 1 ianuarie 2007, Romania a
trebuit să gestioneze circa 19,7 miliarde de euro, alocați din Fondurile Structurale și de
Coeziune, în perioada 2007-2013. În ceea ce priveste capacitatea administrativă de absorbție,
managementul programelor și proiectelor realizat de către autoritățile naționale și locale
presupune numeroase responsabilități, precum: luarea deciziilor în legătură cu programele și
proiectele, asigurarea coordonării tuturor partenerilor implicați, indeplinirea cerințelor
administrative și de raportare, efectuarea plăților și monitorizarea, evitarea apariției
neregulilor.
Necesitatea consolidării relaţiilor urban – rural este evidenţiată şi de CSDTR 2030.
Constituirea și evoluţia societăţii evidenţiază apariţia succesivă a ruralului şi urbanului, a
satelor și a oraşelor, în funcţie de succesiunea istorică a revoluţiilor agricole şi industriale,
ceea ce implică o dublă abordare a originii şi evoluţiei comunităţilor umane şi a diferitelor
spaţii sociale. În acest sens, analiza istorică se realizează, pe de o parte, din punct de vedere al
apariţiei și evoluţiei independente a satelor, acestea fiind considerate tipuri de „societăţi”
specifice, cu o dezvoltare orientată spre interior, fără influenţe din afară, iar, pe de altă parte,
din punct de vedere al raporturilor rural-urban, sat-oraş.
Prima abordare a ruralului şi a locului său în evoluţia societăţii cuprinde contribuţia
Şcolii Sociologice de la Bucureşti, unele din ideile lui Virgil Madgearu cu privire la
„gospodăria ţărănească”, bazată pe structuri familiale ca tip de organizare a muncii agricole şi
a vieţii rurale precum și ideile altor sociologi străini.
În cadrul celui de-a doua maniere de abordare a ruralului se înscriu contribuţiile
româneşti, cele ale lui Ion Ionescu de la Brad, C. Dobrogeanu-Gherea, prin teoria rural-
agrară a „neiobăgiei” precum și unele studii realizate în cadrul Institutului Social Banat-
Crişana, aparţinând Şcolii Sociologice conduse de Dimitrie Gusti.
Dezvoltarea zonelor rurale din România este abordată în corelaţie şi nu în contradicţie
cu oraşele, punându-se accentul pe stimularea parteneriatului local și pe o planificare
teritorială integrată. Dezvoltarea și creşterea rezilienţei regiunilor are la bază un complex de
politici publice corelate în plan orizontal (politici sectoriale) și vertical (politici europene,
6
naţionale, regionale şi locale) – PRSE 2013. Principalele forme de cooperare rural-urban
propuse de CSDTR sunt: zone metropolitane, sisteme sau clustere urbane și axe / coridoare
de dezvoltare.Ipoteza care stă la baza acestei lucrări de cercetare este că politica de dezvoltare
regională este o politică de tip intervenţionist, născută din nevoia unei dezvoltări echilibrate a
Uniunii şi din natura multidimensională a problemelor regionale, ce acţionează în mod
compensatoriu pentru atenuarea dezechilibrelor pe care piaţa unică nu le poate rezolva.
În demersul de cercetare am ales să analizez:
 problematica regiunilor și a dezvoltării regionale
 evoluţia conceptului de politică regională europeană; în capitolul respectiv am
optat pentru o perspectivă istorică, datorită numeroaselor evenimente care au
contribuit la apariţia şi dezvoltarea acestui tip de politică
 modalităţile de implementare a politicii regionale cu ajutorul instrumentelor
structurale
 maniera în care România s-a pregătit pentru accesarea instrumentelor
structurale și implementarea unei politici regionale europene.
Obiectul studiat prezintă o multitudine de aspecte, și poate fi analizat din mai multe
perspective: istorică (evoluţia de-a lungul timpului), juridică (implicaţiile implementării
asupra suveranităţii sau politicilor naţionale), economico-socială (impactul pe care îl are acest
tip de politică într-un teritoriu determinat), al managementului (având în vedere sistemul
complex de programare și administrare al politicii şi măsurilor acesteia).

METODOLOGIA CERCETĂRII

Lucrarea de faţă încearcă să ofere un diagnostic actualizat al dezvoltării regionale din

România și să evalueze implicaţiile globale ale acesteia asupra diversificării economiei rurale
și creării de locuri de muncă. Obiectul de studiu include tratarea problemelor teoretice ale
sistemului managementului în domeniul dezvoltării regionale precum şi trăsăturile
fenomenelor studiate, dirijate şi coordonate de managementul contemporan.
Baza informaţională a lucrării, se constituie din datele statistice ale instituţiilor
specializate din ţară și de peste hotare ca: Institutul Naţional de Statistică, Ministerul
Agriculturii Pădurilor și Dezvoltării Rurale, precum și instituţii specializate din România
(Institutul de economie agrară, Institutul de Economie Agrară al Academiei Române) precum
și Direcţia pentru agricultură a Comisiei Europene. În cercetare cel mai frecvent s-au utilizat
7
următoarele grupări de metode: sistemică, statistică, grafică, şi dinamică.

CAPITOLUL I
ASPECTE PRIVIND POLITICA DE COEZIUNE ȘI DEZVOLTAREA
REGIONALĂ

1.1. FUNDAMENTELE POLITICII REGIONALE ȘI DE COEZIUNE

Politica regională (sau politica de coeziune) a Uniunii Europene are ca scop general
promovarea prosperităţii economice și a coeziunii sociale în toate 27 de state membre și în
cele 271 de regiuni NUTS2. În exerciţiul financiar actual (2007-2013), bugetul pentru politici
regionale însumează 347 miliarde € pe o perioadă de şapte ani, care este mai mult de o treime
din bugetul general al UE din această perioadă. Cheltuielile din domeniul politicilor regionale
sunt canalizate prin intermediul a trei fonduri - adesea numite "fonduri structurale". Acestea
sunt Fondul European de
Dezvoltare Regională (FEDR), Fondul Social European (FSE) și Fondul de
coeziune.Coeziunea economică și socială este un principiu care exprimă solidaritatea
între Statele Membre şi între diferitele regiuni ale UE şi prin care este favorizată
dezvoltarea echilibrată şi durabilă, reducerea diferenţelor structurale dintre regiuni şi
promovarea şanselor egale.
Pentru România politica de coeziune este cu atât mai importantă cu cât
majoritatea regiunilor prezintă decalaje importante atât faţă de media UE cât şi faţă
de media naţională. În această grupă se include şi Regiunea Nord- Est, din care face
parte și Orașul Târgu Neamț, regiune care dispune de numeroase atu-uri pentru un
progres mai accelerat și pentru a reuşi să valorifice posibilităţile oferite de
implementarea Strategiei Europa 2020.
Deosebirile economice regionale care persistă o perioadă mare de timp afectează
nivelul eficienţei economice naţionale. În plus, aceste discrepanţe pot avea efecte de ordin politic şi
social extrem de importante. Cele mai semnificative efecte ale acestui fenomen sunt:

8
  manifestarea unei insatisfacţii şi a unui resentiment ca urmare a diferenţelor de
standard de viaţă dintre regiuni;
 consecinţe de ordin economic şi social: un nivel scăzut al şomajului determină și o
rată redusă a criminalităţii şi mult mai puţine probleme sociale;
 apariţia unor costuri economice mari pentru regiunile care se dezvoltă rapid, ca
urmare a excesului de cerere de capital social;
 atenuarea diferenţelor regionale legate de excesul de cerere de factor muncă poate
crea beneficii pentru întreagă economie naţională, prin diminuarea presiunii
inflaţioniste.
Scopul politicii regionale este acela de obţinere a unei eficienţe ridicate şi/sau a unei
distribuţii interregionale a activităţii economice cât mai echitabilă.

Analiza obiectivelor politicii regionale nu se poate realiza în afara premiselor de bază

ale ştiinţei regionale, și anume:

 investiţiile au ca rezultat creşterea profiturilor firmelor;

 profitul se converteşte în creşterea cheltuielilor aferente factorilor de producţie
utilizaţi de către firme, iar aceste cheltuieli (respectiv venituri pentru posesorii
factorilor de producţie) rămân în interiorul regiunii analizate;
 extravenitul este utilizat pentru a finanţa cheltuielile suplimentare la nivel regional.
În condiţiile în care obiectivul major al politicii regionale poate fi definit drept
crearea de posibilităţi reale de utilizare a factorilor de producţie, instrumentele politicii ca, de
exemplu, investiţiile, nu vor avea o semnificaţie legată de costurile efective de realizare a
acestui obiectiv.

Aceasta înseamnă că efectele politicii regionale constau în diversificarea activităţilor

economice existente, mai mult decât în crearea de activităţi economice adiţionale.

1.2. REGIUNEA – DEFINIŢIE ŞI METODE DE DELIMITARE

Regiunea reprezintă o parte dintr-un teritoriu care este delimitată după anumite criterii
(economice, administrative, geografice, sociale, culturale, istorice, ecologice) care are o
anumită omogenitate şi care se particularizează în raport cu spaţiul economic naţional. Din
punct de vedere politic, termenul de regiune este utilizat uneori şi în context transnaţional.

9
 Regiunea constituie unul dintre conceptele fundamentale ale geografiei, care defineşte
entităţi spaţiale caracterizate prin elemente geografice omogene care le conferă unitate,
distingându-se astfel de spaţiile adiacente înconjurătoare. (URBANPROIECT, 2005).
Regiunile naturale sunt considerate entităţi mezo-spaţiale definite de către
caracteristicile fizice: sol, vegetaţie, climă etc. Paul Vidal de la Blache, este cel care
introduce, la sfârşitul secolului al XIX-lea, noţiunea de regiuni omogene: legătura dintre
natură și societate creează o istorie şi o geografie comună pentru populaţie. Alte concepte în
legătură cu regiunea au fost cele referitoare la regiuni istorice (J. Bruhnes şi A. Demangeon)
şi regiuni culturale, concept dezvoltat de R. Dion, P. Deffontaines şi C. Sauer.
Dimensiunea funcţională a căpătat importanţă odată cu W. Christaler și A. Losch ,
care văd regiunea ca fiind un sistem ierarhizat de locuri centrale sau oraşe. Fiecare regiune
dispune de un număr mai mic de oraşe mari şi un număr mai mare de oraşe mici, în funcţie de
diversitatea și serviciile oferite de fiecare în parte. Se presupune că oraşele mici importă
bunuri şi servicii de la oraşele aflate pe treapta superioară a ierarhiei urbane.
Thisse J.F., 2000 consideră că componenta cea mai importantă în definirea regiunii
este similaritatea, „locurile care formează regiunea sunt, într-un fel sau altul, considerate
suficient de similare pentru a fi grupate împreună în interiorul aceleiaşi entităţi spaţiale”.
Această similaritate este privită fie după principiul omogenităţii – concept dezvoltat de către
geografi în secolul al XIX-lea, similarităţi dintre locuri, fie după principiul funcţional –
dezvoltate de către geografi şi economişti, similaritatea fiind văzută prin anumite relaţii dintre
diferitele locuri care formează regiunea (idem).
Ceea ce trebuie menţionat este că există o rară corespondenţă între limitele regiunilor
rezultate pe baza informaţiilor statistice şi limitele administrative și politice ale acestora. De
cele mai multe ori planificatorii sunt în situaţia de a elabora o strategie de dezvoltare
regională care, din cauza acestui aspect, rareori corespunde problemelor regionale (Dawkins
C. J., 2003). Pe de altă parte, deşi definiţiile și delimitările care iau în calcul criteriile
funcţionale economice sunt mult mai precise şi mai utile, imposibilitatea adunării de date
comparabile și faptul că limitele sunt dinamice, putându-se schimba de-a lungul timpului,
constituie impedimente în utilizarea lor în practică.

1.2.1. TEORII DE DEZVOLTARE REGIONALĂ

10
 Teoriile de dezvoltare regională elaborate de-a lungul timpului vin dinspre mai multe
discipline: economie, geografie, planificare și administraţie publică. Fiecare dintre aceste
teorii contribuie la înţelegerea surselor dezvoltării economice inegale la nivel regional,
naţional sau internaţional, dar niciuna nu poate explica în întregime cauzele dezvoltării
inegale.
Fără a avea o abordare exhaustivă, în cele ce urmează vom încerca să sintetizăm
principalele teorii de dezvoltare regională dezvoltate de-a lungul timpului (tabelul )1.
Tabelul 1.1

Teorii de dezvoltare regională

Teoria Tendinţe pe Mecanismul dezvoltări regionale
termen lung
Teoriile neoclasice ale creşterii Convergenţă Mobilitatea factorilor de producţie tari
(capital, tehnologie, forţă de muncă)
Teoria bazei de export Convergenţă Investiţii în activităţi de export
Creşterea cererii externe

Teoria cauzalităţii cumulative Divergenţă Economiii de aglomeraţie în regiunile

industrializate iniţial
Teoria polilor de creştere Divergenţă Industrii stimulatoare, motrice în zonele
urbane
Difuzarea dezvoltării economice în zona de
influenţă
Teoriile creşterii economice Divergenţă Progres tehnologic
endogene Învestiţii în capitalul uman
Efecte de învăţare
Noua economie geografică Divergenţă Aglomerarea activităţilor industriale,
determinată de economia de scară, costuri de
transport şi cerere
Mobilitatea forţei de muncă din industrie
Teoriile instituţionaliste - Instituţiile politice (constituţie, structura de
guvernământ), economice (drepturi de
proprietate etc.) şi sociale influenţează
creşterea economică
Sursa: Adaptare după Benedek, 2004

1.3. INSTRUMENTELE POLITICII REGIONALE

1
Dawkins Casey G. (2003) Regional development theory: Conceptual Foundations, Classic works, and
recent developments, Journal of Planning Literature, SAGE Publications.

11
 Indiferent de natura lor, politicile regionale sunt influenţate prin intermediul
instrumentelor specifice. Aceste instrumente pot fi clasificate după mai multe criterii şi sunt
destinate fie influenţării deciziilor de localizare a firmelor și menajelor, fie modificării
nivelurilor veniturilor şi cheltuielilor în anumite zone. Acest lucru sugerează o simbioză între
instrumentele micro și macroeconomice.

Instrumentele politicii microeconomice au drept finalitate influenţarea alocării

capitalului şi a factorului muncă între ramuri şi între regiuni, în timp ce, instrumentele
macroeconomice urmăresc modificarea veniturilor şi cheltuielilor regionale.

1.4. CONTROLUL AMPLASĂRII RAMURILOR ECONOMICE

O metodă de încurajare a migraţiei ramurilor economice în zonele asistate este aceea

de penalizare a firmelor care produc în zonele neasistate.

Nu lipsită de importanţă este și impunerea controlului asupra amplasării noilor

capacităţi de producţie sau comerciale. Acest control al amplasării prezintă o serie de
avantaje semnificative:

 este eficient în amplasarea anumitor tipuri de activităţi în zonele asistate;

 este susţinut financiar de către guvern ;
 reprezintă un instrument flexibil al politicii regionale ;
 permite realizarea unui canal de comunicaţii între guvern şi firme în legătură cu
noile proiecte de investiţii.
Avantajele controlului locaţiei trebuie comparate însă cu dezavantajele:

 firmele vor fi afectate în eficienţa lor, datorită constrângerilor legate de amplasarea

noilor capacităţi de producţie;
 controlul locaţiei poate avea o influenţă negativă şi asupra nivelului investiţiilor la
scară macroeconomică.

12
 1.5. POLITICI REGIONALE STIMULATIVE ŞI RESTRICTIVE ÎN
CADRUL U.E.

Activităţile economice pot fi încurajate să fie amplasate în regiuni care necesită

asistenţă prin măsuri de politică economică precum:

 taxele regionale discriminatorii;

 subsidiile industriale;
 controlul asupra oricărei pieţe;
 salariile și veniturile factorului muncă din sectorul apărării naţionale.
1.6. IMPLEMENTAREA POLITICILOR REGIONALE

Implementarea politicilor regionale întâmpină dificultăţi şi limitări analoage celor

aferente altor domenii ale politicilor economice.

Principalele dificultăţi sunt cele provenind din incertitudine, din decalaje de timp și
din natura climatului politic.

Figura 1.1 - Regiunile aflate sub incidenţa Obiectivului 1 al Politicii regionale europene

13
 Decalajele de timp generează probleme inerente, legate de implementarea politicilor
economice care se referă la :

 identificarea problemelor care se adresează politicii economice;

 descrierea şi implementarea celei mai bune politici;
 efectul iniţial al politicii la nivelul economiei regionale;
 efectele secundare multiplicatoare la nivelul economiei regionale.
Incertitudinea: nu se poate şti cum va evolua cererea în următorii ani. Ca urmare,
factorii politici de decizie beneficiază doar de informaţii incomplete, legate de perioada
viitoare şi de posibilităţi diminuate de intervenţie în acest domeniu.

Mediul politic : politica regională, ca și celelalte politici economice, este

implementată în contextul anumitor obiective politice.

1.7. COMENSURAREA EFECTELOR POLITICILOR REGIONALE

1.7.1. COSTURILE ŞI BENEFICIILE POLITICILOR REGIONALE

Analiza cost - beneficiu la nivelul politicii regionale a fost introdusă de către Armstrong și
Taylor (tab. 1.1).

Tabelul 1.1:

Principalele costuri şi beneficii sociale ale politicilor regionale

Beneficii (B) Costuri (C)

Gradul de ocupare a factorului muncă,

Pierderile de producţie, venituri şi factor
producţia şi veniturile suplimentare
B1 C1 muncă datorate diversificării resurselor
realizate din creşterea activităţilor
clasice ce sunt acum utilizate
economice

Scăderea numărului de migranţi, care

Costurile infrastructurii generate de efectele
determină reducerea costurilor pentru
B2 C2 politicii regionale asupra dezvoltării
sectorul public în realizarea serviciilor şi
activităţilor economice
a infrastructurii

Scăderea numărului de migranţi, care

Costurile aferente mutării într-o nouă locaţie
B3 determină reducerea costurilor private de C3
a capacităţilor de producţie
migraţiune

B4 Diminuarea externalităţilor C4 Creşterea externalităţilor (de ex.: pentru

14
 Beneficii (B) Costuri (C)

protecţia mediului înconjurător)

B5 Beneficii echitabile C5 Costuri administrative

B6 Beneficii politice C6 Costuri politice

CAPITOLUL II
POLITICA DE COEZIUNE 2007-2013

2.1. STRATEGIA EUROPA 2020 ŞI COEZIUNEA TERITORIALĂ

Noua Strategie Europeană pentru următorii zece ani propune o nouă viziune
pentru ţările membre prin care să se edifice o economie inteligentă, durabilă şi
favorabilă incluziunii sociale, cu niveluri ridicate de ocupare a forţei de muncă, de
productivitate și de convergenţă teritorială.
Cadrul general al Strategiei Europa 2020 a fost definit la Consiliul
european informal din 11 februarie 2010, fiind prezentate atât viziunea Preşedintelui
Comisiei Europene, domnul José Manuel Durão Barroso, asupra noii strategii cât şi
punctul de vedere al Preşedintelui Consiliului European, domnul Herman van Rompuy.
Ulterior pe 3 martie 2010, COM a publicat Comunicarea Europa 2020 - o strategie
pentru creştere inteligentă, ecologică şi favorabilă incluziunii, care reprezintă strategia de
creştere economică a Europei pentru următorii zece ani. Potrivit documentului, Strategia
Europa 2020 are ca obiectiv general transformarea UE într-o economie inteligentă,
ecologică și favorabilă incluziunii, pentru a oferi un nivel ridicat al ocupării forţei de muncă,
al productivităţii şi pentru a asigura coeziunea economică, socială și teritorială.
Cadrul general al strategiei (priorităţi, obiective, guvernanţă) a fost aprobat la
Consiliul European de primăvară din 25-26 martie 2010, care a convenit şi ca
aspectele referitoare la valorile de referinţă ale obiectivelor privind îmbunătăţirea

15
nivelului educaţiei şi promovarea incluziunii sociale să fie discutate și agreate la
Consiliul European de vară.
Europa 2020 propune trei priorităţi care se susţin reciproc:
 creştere inteligentă: dezvoltarea unei economii bazate pe cunoaştere şi
inovare;
 creştere durabilă: promovarea unei economii mai eficiente din punctul de
vedere al utilizării resurselor, mai ecologice și mai competitive;
 creştere favorabilă incluziunii: promovarea unei economii cu o rată ridicată
a ocupării forţei de muncă, care să asigure coeziunea socială și teritorială.
Drept principale priorităţi la orizontul anului 2020, Comisia Europeană îşi
propunea ca Europa să deţină un rol de lider, să susţină concurenţa şi să prospere
datorită unei economii bazate pe cunoaştere, conectată, mai ecologică și mai favorabilă
incluziunii, care să aibă o creştere puternică și durabilă şi să asigure atât un nivel ridicat
al ocupării forţei de muncă, cât şi progresul social.
Pentru a îndeplini aceste obiective, Europa are nevoie de o bază industrială
solidă și competitivă, de un sector al serviciilor modern, precum și de o agricultură, de o
economie rurală și de un sector maritim prosper. Având în vedere rolul său de iniţiator
al construcţiei acestei societăţi a viitorului, Europa poate obţine importante beneficii ca
urmare a dezvoltării de produse inovatoare și competitive, a dezvoltării de infrastructuri ale
viitorului, a intrării pe noi pieţe şi a creării de noi locuri de muncă de calitate. În acest fel, UE
va putea avea în continuare un rol de lider la nivel mondial, ţinând cont de noul cadru
politic existent şi folosind la maximum noii actori și noile structuri instituite de Tratatul de
la Lisabona, combinând deschiderea necesară asigurării unui dinamism economic
constant cu respectarea preocupărilor sociale şi de mediu ale cetăţenilor. Europa 2020
este strategia UE pentru promovarea unei creşteri inteligente, durabile și incluzive.
UE a stabilit obiective ambiţioase care trebuie atinse până în 2020 în cinci domenii
principale:
 Ocuparea forţei de muncă – populaţia între 20 şi 64 de ani trebuie să fie
angajată în proporţie de 75 %;
 Inovaţia – 3 % din PIB-ul UE trebuie investit în cercetare și dezvoltare;
 Schimbările climatice – trebuie atinse valorile ţintă „20/20/20” pentru
climat/energie (inclusiv o creştere la 30% a reducerii emisiilor dacă este posibil);

16
  Educaţia – cota celor care părăsesc şcoala de timpuriu trebuie să fie sub 10 %
și cel puțin 40 % din populaţia între 30 şi 34 de ani trebuie să fi absolvit studii de învăţământ
terţiar sau studii echivalente;
 Sărăcia – reducerea sărăciei prin obiectivul de a scoate cel puțin 20 de
milioane de persoane din sărăcie și excludere.

2.2. SCURT ISTORIC AL POLITICII DE COEZIUNE A UNIUNII

EUROPENE

În anul 19572, Tratatul de la Roma menţiona, în preambul, necesitatea de „a

consolida unitatea economiilor lor şi de a asigura dezvoltarea lor armonioasă prin
reducerea diferenţelor existente între diversele regiuni şi a decalajelor cu care se confruntă
regiunile mai puțin favorizate”. Această referinţă generală privitoare la necesitatea
consolidării unităţii economice dintre cele 6 ţări semnatare (Belgia, Franţa, Germania, Italia,
Luxemburg, Olanda) nu oferă însă un mandat explicit pentru adoptarea unei politici de
coeziune.
Anul 1986 marchează adoptarea Programului Pieţei Unice Europene şi semnarea
Actului Unic European. Se poate spune că începe o noua era pentru politica de coeziune
economică şi socială din CE. Actul Unic European pune bazele unei politici de coeziune de
sine stătătoare având ca scop facilitarea aderării la piaţa unică europeană a ţărilor din sudul
Europei.
În anul 1988 are loc, odată cu creşterea considerabilă a alocaţiilor din bugetul
comunitar, recunoaşterea importanţei Fonduri Structurale, denumire sub care sunt cunoscute
fondurile de solidaritate, pentru reducerea disparităţilor regionale la nivel comunitar.
Odată cu intrarea în vigoare, în anul 1993 a Tratatul de la Maastricht, coeziunea
economică și socială devine, alături de uniunea economică şi monetară şi piaţa unică, unul
dintre principalele obiective ale Uniunii Europene (UE). Totodată, se creează şi Fondul de
Coeziune, pentru sprijinirea proiectelor în domeniul mediului și transporturilor în statele
membre cel mai puțin prospere (Spania, Portugalia, Grecia, Irlanda).
Importanţa diminuarea disparităţilor de dezvoltare economică și realizarea coeziunii
economice și sociale la nivel comunitar este consacrată de Tratatul de la Amsterdam
(1997), care accentuează necesitatea colaborării în vederea reducerii şomajului.

2
Politica de dezvoltare regională în România, 2003, IER
17
 În anul 2000, pentru promovarea dezvoltării economice și sociale a ţărilor din Europa
Centrala şi de Est candidate la aderarea la Uniunea Europeană, programul PHARE este
completat de Instrumentul pentru Politici Structurale de Preaderare (ISPA) și
Programul Special de Aderare pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală (SAPARD).
Tratatul de la Lisabona (2007) adaugă, fără a modifica fundamental prevederile
legislative ale politicii de coeziune, o dimensiune nouă, și anume „coeziunea teritorială”, cu
impact asupra înţelegerii şi implementării politicii de coeziune.

2.3. DIMENSIUNEA URBANĂ A POLITICII DE COEZIUNE

Tratatele care guvernează Uniunea Europeană și Comunitatea Europeană nu oferă

nicio bază legală Uniunii Europene pentru a elabora şi implementa o politică în domeniul
dezvoltării urbane3. Cu toate acestea, Uniunea Europeană are o tradiţie îndelungată în
promovarea dezvoltării şi regenerării urbane şi, în consecinţă, a jucat şi are un rol major în
sprijinirea oraşelor cu scopul creşterii competitivităţii economice și promovării coeziunii
economice, sociale și teritoriale.
În „Orientările Strategice Comunitare privind Coeziunea 2007-2013”, document care
trasează liniile directoare pentru politica de coeziune în perioada 2007-2013, sunt specificate
modalităţile în care dimensiunea urbană a politicii de coeziune poate fi luată în considerare în
elaborarea programelor operaţionale cu finanţare din fonduri structurale:
 acţiuni de promovare a oraşelor ca motoare de dezvoltare regională, având ca
scop creşterea competitivităţii (promovarea antreprenoriatului, inovării și dezvoltării
serviciilor, cu efect asupra creşterii atractivităţii oraşelor);
 acţiuni de sprijinire a promovării coeziunii interne oraşelor prin sprijinirea
cartierelor aflate în dificultate, în special prin reabilitarea mediului ambiant, reabilitarea
anumitor zone, conservarea și dezvoltarea moştenirii culturale și istorice;
 acţiuni care au ca scop promovarea unei dezvoltări echilibrate, policentrice a
teritoriului Uniunii Europene prin dezvoltarea reţelelor urbane la nivel naţional şi comunitar.
Reuşita unor astfel de acţiuni depinde de realizarea creării unor reţele între oraşe, atât din
punct de vedere fizic (infrastructură, tehnologii informaţionale etc), cât şi din punct de vedere
uman (promovarea cooperării etc).

3
Promoting sustainable urban development in Europe. Achievements and opportunities, Comisia Europeană,
2009
18
 Principala caracteristică care diferenţiază sistemul urban de reţeaua urbană este faptul
că prima noţiune cuprinde şi relaţiile de interdependenţă dintre elementele (oraşele) unui
sistem urban.
Pentru a putea vorbi despre sisteme urbane regionale, trebuie ca mai întâi să
răspundem la două întrebări: Ce este un sistem urban? și Care sunt componentele unui sistem
urban?
Răspunsul pentru prima întrebare ar putea fi următorul: un sistem urban este „un
ansamblu naţional sau regional de oraşe care sunt interdependente între ele, astfel încât orice
schimbare semnificativă în activităţile economice, structura profesională, venitul sau
populaţia unuia dintre ele va antrena direct sau indirect modificări în activităţile economice,
structurile profesionale, venitul sau populaţia unuia sau mai multor elemente ale
ansamblului” (A. Pred, 1977, „City systems in advanced economies”, pag. 13).
Cea de-a doua componentă se referă la relaţii, fiind strâns legată de caracteristicile
aşezărilor urbane de puncte de concentrare a masei, energiei și informaţiei, fapt ce determină
crearea de relaţii reciproce între aşezările urbane. La rândul lor, relaţiile pot fi: interne sau
externe.
Delimitarea sistemelor urbane regionale s-a realizat luând în considerare
următoarele patru principii:
 a) relieful;
 b) regiunile (relaţiile) istorice;
 c) distanţa;
 d) primatul metropolei naţionale;
 În urma aplicării acestor principii asupra sistemelor urbane judeţene, s-au
obţinut 12 sisteme urbane regionale (Figura 1.2).

19
 Figura 1. 2: România – Sisteme urbane regionale

2.4. POLITICA DE DEZVOLTARE REGIONALĂ ÎN ROMÂNIA

2.4.1. ISTORICUL POLITICII DE DEZVOLTARE REGIONALĂ ÎN

ROMÂNIA

Putem spune că primele măsuri de politică economică cu caracter regional, adoptate

în anii 1992-1993, au fost stimulentele financiare acordate unor grupuri de persoane, cu
scopul de a dezvolta anumite activităţi de interes local, menţionând că acestea nu se încadrau
într-o concepţie coerentă de dezvoltare regională. Dar, criza economică din ce în ce mai
pronunţată, adâncirea dezechilibrelor economice între diferite regiuni, au făcut necesară
proiectarea unei politici economice orientată către zonele aflate în declin economic, să
stopeze și să elimine decalajele economice și sociale înregistrate, dar în acelaşi timp să
sprijine dezvoltarea economică.

20
 Astfel, în anul 1995 a fost elaborată strategia de pregătire a aderării României la
Uniunea Europeană, două capitole ale strategiei fiind consacrate problematicii dezvoltării
teritoriale: Strategia de dezvoltare economico-socială a judeţelor ţării şi a municipiului
Bucureşti în perspectiva anilor 1999 și 2004 și Strategia de pregătire a aderării României la
UE în domeniul amenajării teritoriului, urbanismului şi lucrărilor publice (Constantin L-D,
2004, b).
Politica de dezvoltare regională a început să se contureze în 1996, odată cu
implementarea programului PHARE. Prin acest program Uniunea Europeană a sprijinit
România să demareze un program pentru formularea principiilor fundamentale pentru
dezvoltarea regională în ţara noastră, care au fost prezentate în documentul „Carta Verde a
Dezvoltării Regionale în România”, apărută în anul 1997.
În anul 1998 se aprobă Legea 151 privind dezvoltarea regională în România privind
dezvoltarea regională care stabileşte cadrul legal ce reglementează conceptul de dezvoltarea
regională, fixează obiectivele dezvoltării economice regionale şi stabileşte instituţiile,
competenţele şi instrumentelor necesare promovării politicii de dezvoltare regională.
În anul 2004, prin Legea 315 privind dezvoltarea regională în România se aduc
corecturile de rigoare reglementărilor anterioare în raport cu noile cerinţe ale dezvoltării
economice a României şi din perspectiva etapei finale a negocierilor de aderare la Uniunea
Europeană, respectiv adaptează cadrul normativ şi instituţional românesc la prevederile și
cerinţele comunitare.
În anul 2007, odată cu accederea ţării noastre în Uniunii Europene, România are
acces la fondurile structurale și coeziune ale UE, puse la dispoziţie prin politica de coeziune.
România a trebuit, în concordanţă cu cerinţe europene, să elaboreze un Cadru Naţional
Strategic de Referinţă (CNSR), acesta fiind document de referinţă pentru programarea
fondurilor structurale și de coeziune. CSNR este documentul de legătură între priorităţile
naţionale de dezvoltare, stabilite în Planul Naţional de Dezvoltare, și priorităţile la nivel
european – Orientările Strategice Comunitare privind Coeziunea 2007-2013 și Liniile
Directoare Integrate ale UE pentru Creştere Economică şi Locuri de Muncă 2005-2008.

2.4.2. MECANISME ȘI INSTRUMENTE DE SPRIJIN ECONOMICO-

FINACIARE ÎN PERIOADA DE PREADERARE A ROMÂNIEI LA UNIUNEA
EUROPEANĂ

21
 În România abordarea integrată a problematicii dezvoltării rurale s-a produs târziu.
Procesul de integrare europeană jucând un rol determinant în schimbarea opticii autorităților.
Chiar dacă au existat unele măsuri isolate, cu efecte care depășeau cadrul strict agricol, o
strategie de dezvoltare rurală a fost formulată numai în 1998, în urma unei analize complexe
a spațiului rural realizate cu sprijinul Uniunii Europene. Primul document de programare care
vizează întreg spațiul rural este însă Planul Național pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală,
finalizat în anul 2000 și destinat implementării programului SAPARD în România. Dintre
cele 15 măsuri din meniul SAPARD, România a ales 11, relevând, prin comparație cu restul
țărilor candidate, una dintre cele mai disipate alocări a resurselor rurale.
Dificultățile de implementare din România au fost cunoscute odată cu lansarea
programului, acreditarea Agenției SAPARD începând cu jumătatea anului 2002. Crearea de
fonduri s-a caracterizat prin insuficientă informare și pregătire.
Sistemul de gestiune financiară, bazat pe avansarea întregii sume necesare de către
solicitanți și decontarea ei ulterioară în limita contribuției publice, pe baza documentelor
justificative, a fost unul dintre impedimentele majore în accesarea fondurilor SAPARD.
În decembrie 2004, odată cu inchiderea capitolului agricol, România beneficiază de
condiții de tratament rural, similar celor dobândite de statele care fac parte din primul val al
extinderii spre est.
Această politică de dezvoltare rurală se așteaptă să joace un rol mai important în
cadrul noii Politici Agricole Comune reformate, în conformitate cu propunerile curente CE
(reforma din 2003 a pilonului II al PAC).
Această propunere recomandă introducerea unui instrument unic de finanțare și
programare pentru ca noua politică să fie mai simplu de administrat și controlat.
Statele member ale Uniunii Europene vor avea mai multă libertate legată de
implementarea programului.
Principalele politici de dezvoltare rurală ale Uniunii Europene mai sus menționate
sunt următoarele:
 instrument de finanțare și programare, respectiv Fondul European Agricol și
de Dezvoltare Rurală (FEADR);
 strategia Uniunii Europene de dezvoltare rurală, cu un mai mare accent pr
prioritățile comunității;
 întărirea controlului, evaluării și raportării (auditul va fi extins la întreaga
dezvoltare rurală);
22
  abordarea consolidată de jos în sus (statele membre, regiunile și grupurile de
acțiuni locale vor avea o mai mare influență asupra ajustării programelor la
nevoile locale).
Implementarea PAC în România va avea după aderare ca cerință importantă,
asigurarea complementarității între cei doi piloni:
 Pilonul I, politica de piață care trebuie să fie sprijinită și prin măsuri de
dezvoltare rurală, pentru ca agricultura să producă în funcție de cerere și, pe
această cale, să asigure creșterea veniturilor producătorilor agricoli;
 Pilonul II, politica de dezvoltare rurală care asigură susținerea restructurării
agriculturii furnizoare de bunuri publice în legătură strânsă cu mediul și
spațiul rural românesc, ceea ce necesită asigurarea unei legături cu
instrumentele și politicile pilonului I.
Totodată, contribuie la gestionarea durabilă a resurselor naturale, la creșterea
competitivității în zonele rurale şi la coeziunea economică și socială.
Reforma Politicii Agricole Comune din iunie 2003 și aprilie 2004 a introdus
schimbări majore asupra dezvoltării rurale.

2.4.3 FINANTAREA POLITICII DE COEZIUNE PRIN FONDURILE

STRUCTURALE ȘI DE COEZIUNE ÎN PERIOADA 2007–2013

Relaţiile urban-rural reprezintă una din principalele provocări în planificarea

teritoriului european. Structura acestor relaţii şi efectele teritoriale diferă de la o ţară la alta și
de la o regiune la alta. Între 1994-2004, România se încadra în tendinţa generala a Europei de
Est, cu o accentuare a disparităţilor dintre oraşe și spaţiile rurale învecinate, aspect direct
legat de nivelul general de dezvoltare al regiunilor. În cazul oraşelor cu o dezvoltare rapidă,
precum Capitala, disparităţile faţă de spaţiul rural din jur tind să se accentueze mai rapid
(ESPON FOCI). (Programul ESPON 2013. Cercetările ESPON și planificarea teritorială
strategică în România).
Politica de coeziune a Uniunii Europene, integrată în tratate începând din 1986, şi-a
fixat ca obiectiv să reducă diferenţa între nivelurile de dezvoltare ale diferitelor regiuni,
pentru a consolida coeziunea economică și socială.
Odată cu integrarea celor zece ţări noi în 2004, apoi a Bulgariei și României în 2007,
acest efort de armonizare a trebuit întărit. Principalii beneficiari ai Fondului au fost chemaţi

23
să contribuie la dezvoltarea economică a noilor lor parteneri. În acelaşi timp, întreaga Uniune
face faţă unor provocări rezultând dintr-o accelerare a restructurării economice ca urmare a
globalizării, a deschiderii schimburilor, a efectelor revoluției tehnologice, a dezvoltării
economiei cunoaşterii, a unei populaţii pe cale de îmbătrânire și a unei creşteri a imigraţiei.
Pentru a răspunde acestor provocări diferite, s-a dovedit necesar, aşadar, un nou
dispozitiv legislativ.
Pentru perioada 2007-2013, politicii de coeziune i-a fost atribuit un buget de 347 de
miliarde de euro (exprimat în preţurile actuale), adică peste o treime din întregul buget
european. Dar ea nu se rezumă la un simplu ajutor financiar. Miza este ameliorarea
competitivităţii şi potenţialului de creştere la nivel local, regional şi naţional.
Competitivitatea economiilor este de folos tuturor teritoriilor Uniunii, inclusiv regiunilor
convergenţei.
Cel de-al Treilea Raport de Coeziune a concluzionat ca largirea Uniunii la 25 de state
membre, și ulterior la 27, reprezinta o provocare fara precedent pentru coeziunea interna și
competitivitatea Uniunii Europene. Largirea Uniunii a condus la cresterea decalajului de
dezvoltare economica, antrenand o deplasare geografica a disparitatilor spre est și la o
agravare a situatiei angajarilor, spre exemplu:
 in UE 25, 123 milioane de oameni (reprezentand cca. 27% din totalul
populației) traiesc în regiuni cu un PIB sub 75% din media UE, în comparatie
cu 72 milioane de oameni, reprezentand 19% din total, în UE 15.
 pentru a alinia nivelul mediu al locurilor de munca în cele 10 noi state membre
cu cel din restul UE ar trebui create patru milioane de slujbe. în interiorul UE
largite exista totodata decalaje importante în ceea ce priveste ocuparea fortei
de munca, în functie de varsta și sex.
In acelasi timp, intreaga Uniune trebuie sa faca fata provocarilor ce apar în urma
accelerarii restructurarilor economice ca rezultat al globalizarii, liberalizarii comerțului,
revoluției tehnologice, dezvoltarii economiei și a societății bazate pe cunoastere, a
imbatranirii populației și a cresterii imigrarii.
Pentru a îmbunatati performanța economica a UE, șefii de state și de guverne, reuniți
la Lisabona în martie 2000, au definit o strategie pentru a face din Europa cea mai
competitivă economie bazata pe cunoaștere din lume.
Politica de coeziune are o contribuție importanta în realizarea acestui obiectiv. De
fapt, cresterea economica și coeziunea se completeaza reciproc. Prin reducerea disparitatilor,
24
Uniunea contribuie la stabilirea premizelor ca toate regiunile și toate grupurile sociale sa
participe la dezvoltarea economica globala a Uniunii și sa beneficieze de aceasta. Din acest
motiv, politica de coeziune în toate dimensiunile ei trebuie vazuta ca parte integranta a
strategiei de la Lisabona și trebuie sa incorporeze obiectivele de la Lisabona și Gothenburg și
sa devina mijlocul lor principal de realizare prin programele nationale și regionale de
dezvoltare.
Obiectivele Politicii de Coeziune
Programele viitoare aferente perioadei de programre vor fi grupate în 3 obiective:
 convergenta;
 competitivitate regionala și ocuparea fortei de munca;
 cooperare teritoriala europeana.
Romania este eligibila în cadrul obiectivelor Convergenta și Cooperare teritoriala
europeana.
Obiectivul Convergenta are în vedere statele membre și regiunile mai puțin dezvoltate
care, conform tratatului, sunt prioritatile principale ale politicii de coeziune a Comunității și
vizeaza accelerarea convergentei celor mai puțin dezvoltate state membre și regiuni prin
imbunatatirea conditiilor de dezvoltare și ocupare a fortei de munca, bazata pe imbunatatirea
calitatii investitiilor în capitalul fizic și uman, dezvoltarea inovatiei și a societății
informationale, adaptabilitatea la modificarile sociale și economice, protectia și imbunatatirea
mediului, precum și eficienta administrativa.
Acest obiectiv priveste, în principal, acele regiuni al caror PIB pe cap de locuitor este
mai mic decat 75% din media Comunității. în acest context, obiectivul cheie al politicii de
coeziune este promovarea conditiilor care favorizeaza cresterea și o convergenta reala.
Programele vor fi sprijinite de resursele financiare ale Fondului European pentru
Dezvoltare Regionala (FEDR), Fondul Social European și Fondul de Coeziune. (Fondurile
Structurale și de Coeziune 2007-2013).
In cadrul obiectivului de convergenta, FEDR sustine dezvoltarea economica integrata
și durabila la nivelul regional și local, prin mobilizarea capacitatilor locale și diversificarea
structurilor economice, în special în domeniile: cercetare și dezvoltare tehnologica, inovare și
antreprenoriat, societatea informationala, protectia mediului, prevenirea riscurilor, turismul,
transport, energie, investitii în sanatate, sprijin pentru investitii pentru IMM-uri.
In cadrul obiectivului de convergenta, FSE sustine urmatoarele domenii de
interventie: sporirea adaptabilitatii fortei de munca și a intreprinderilor; cresterea accesului pe
25
piata fortei de munca a persoanelor aflate în cautarea unui loc de munca și a persoanelor
inactive, prevenirea somajului, sprijinirea incluziunii sociale a persoanelor dezavantajate și
combaterea discriminarii, reforma în domeniile ocuparii și incluziunii sociale, extinderea și
imbunatatirea investitiilor în capitalul uman, intarirea capacitatii institutionale și a eficientei
administratiilor publice și serviciilor publice la nivel national, regional și local, pentru a putea
implementa reforme, în special în domeniul economic, social, al ocuparii fortei de munca,
protectiei mediului și judiciar.
Obiectivul Convergenta este finantat și prin Fondul de Coeziune, destinat statelor
membre cu un PNB sub 90% din media Comunității.
Urmand prioritatile stabilite din perspectiva financiara, Fondul de Coeziune isi va
intari contributia pentru a realiza o dezvoltare durabila. De aceea, retelele de transport, în
special cel trans-european, proiectele de interes european și infrastructura de mediu vor
ramane prioritati centrale.
In scopul de a ajunge la un echilibru corespunzator pentru a reflecta nevoile speciale
ale noilor state membre, se are în vedere și sprijinirea proiectelor, cum ar fi: programele de
transport feroviar, maritim, pe cai navigabile interioare, și prin alte modalitati în afara TEN-
T, cele de transport urban durabil și investitii importante de mediu în domenii cheie ale
eficientei energiei sau a energiilor alternative.
Obiectivul Cooperare teritoriala europeana vizeaza cresterea cooperarii
transfrontaliere prin initiative locale comune, la nivel transnational prin actiuni ce determina
dezvoltarea teritoriala legata de prioritatile comunitare și prin schimb de experienta.
Pornind de la experienta actualei Initiative INTERREG, Comisia propune crearea
unui nou obiectiv destinat continuarii integrarii armonioase și echilibrate a teritoriului
Uniunii, prin sprijinirea cooperarii intre diferitele ei componente în probleme de importanta
comunitara la nivel transfrontalier, transnational și interregional.
Conform perspectivei financiare 2007-2013, Comisia Europeana a alocat 347 miliarde
euro pentru finantarea Polticii de Coeziune la nivelul UE. Repartizarea acestei sume pe cele
trei obiective ale politicii reformate este urmatoarea:
 81,7% pentru obiectivul Convergenta, din care 24.5% sunt destinate Fondului
de Coeziune
 15,8% pentru obiectivul "competitivitate regionala și ocuparea fortei de
munca".
 2,4% pentru obiectivul "cooperare teritoriala europeana".
26
 Instrumentele actuale legate de politica de dezvoltare rurala vor fi grupate intr-un
singur instrument din cadrul Politicii Agricole Comune, care are ca scop:
 Cresterea competitivitatii sectorului agricol prin sprijinirea acordata pentru
restructurare;
 Imbunatatirea calitatii mediului și a zonelor rurale prin sprijinul acordat
gestionarii terenului;
 Imbunatatirea calitatii vietii în zonele rurale și promovarea diversificarii
activităților economice.
 Actuala Initiativa comunitara, LEADER+, va fi integrata în programarea
generala.
In mod asemanator, actiunile în favoarea restructurarii sectorului de pescuit vor fi
grupate intr-un singur instrument, care se va concentra pe actiuni care sa insoteasca nevoile
de restructurare ale sectorului de pescuit și sa imbunatateasca conditiile de munca și de viata
în zonele unde sectorul de pescuit, incluzand piscicultura, joaca un rol important.
Conform perspectivei financiare 2007-2013, Comisia a alocat 69.75 miliarde pentru
finantarea Politicii Agricole Comune la nivelul UE.

2.4.3.1. MECANISME ȘI INSTRUMENTE DE SPRIJIN ECONOMICO-

FINANCIARE A AGRICULTURII DUPĂ ADERAREA ROMÂNIEI LA UNIUNEA
EUROPEANĂ

Conform Regulamentului Consiliului (CE) nr. 1290/2005, care stabilește

reglementările specifice pentru finanțarea cheltuielilor care se derulează prin PAC, inclusiv a
cheltuielilor de dezvoltare rurală și a Regulamentului Comisiei (CE) nr. 1698/2005 privind
sprijinul acordat, finanțat din Fondul European Agricol de Dezvoltare Rurală, mecanismele
de finanțare a agriculturii vor avea ca surse:
 Bugetul UE prin două fonduri europene pentru agricultură: Fondul European
de Garantare Agricolă (FEGA) pentru finanțarea măsurilor de piață și Fondul
European Agricol de Dezvoltare Rurală (FEADR) pentru finanțarea
programelor de dezvoltare rurală;
 Cofinanțare națională de la bugetul de stat;

27
  Surse proprii ale exploatațiilor agricole și beneficiarilor proiectelor de
investiţii;
 La acestea se adaugă și alte surse de finanțare, respectiv creditele pentru
producție și creditele pentru investiții în completarea surselor proprii (care au
fost prezentate la capitolul 1).
România beneficiază de sprijin comunitar pentru stabilizarea pieței sub forma plaților
directe și a măsurilor de piață, la care se adaugă sume considerabile alocate pentru
dezvoltarea rurală, în scopul creșterii competitivitații agricole și dezvoltării complexe a
economiei rurale.
Pentru a avea siguranța că fondurile comunitare sunt gestionate corespunzător,
comisia va trebui să desfășoare controale asupra gestionării lor de către autoritățile
responsabile cu efectuarea plăților.

Ajutoarele comunitare, cât și cele naționale, trebuie repartizate într-un timp

corespunzător, pentru ca beneficiarii să le poată folosi eficient, astfel:
 resursele financiare necesare pentru a acoperi cheltuielile efectuate de către
agențiile de plată acreditate, în conformitate cu FEGA, vor fi puse la dispoziție
de către Comisie sub forma rambursărilor conform registrelor de cheltuieli
efectuate de aceste agenții;
 Până la momentul acestor rambursări, resursele trebuie mobilizate de către țara
noastră, sub forma unor plăți lunare în conformitate cu necesarul agențiilor de
plată acreditate;
 Plățile pentru susținerea și dezvoltarea rurală vor fi efectuate în procent de
100%, din cele la nivelul UE în momentul aderării României, dar tot în același
sistem de mai sus (sub forma rambursărilor de cheltuieli efectuate de agențiile
de plăți);
 Costurile personale și administrative ale celor implicați în executarea PAC vor
fi însă suportate de către aceștia;
 Plățile (transferurile efective de la bugetul comunitar la bugetul național) vor
fi mai reduse decât angajamentele, din considerente procedural. Astfel, un
proiect acceptat potrivit metodologiei specific fiecărui program poate fi
finanțat prin sumele angajate într-un singur an, plățile urmând însă a fi
efectuate eșalonat, pe durata realizării effective a proiectului respective.
28
 În consecință, plățile depind de capacitatea de absorbție efectivă, capacitate
determinată de prezentarea unor proiecte (sau măsuri) eligibile, de funcționalitate a
instituțiilor și a procedurilor de management și control financiar al fondurilor de asigurare a
cofinanțării (de la bugetul de stat, bugetele locale sau din surse private).
La fel ca și în cazul angajamentelor, efortul bugetar al României (plățile) este
determinat pe baza principiilor de cofinanțare stabilite prin metodologiile de acces la
fondurile structural li de coeziune ale Uniunii Europene, precum și a calcului contribuției
României la bugetul Uniunii Europene.
În plus, în acest caz intervin și necesitățile de cofinanțare induse de defalcarea
fondurilor de preaderare angajate în anii anteriori (până în 2006).

Pentru România, plățile directe sunt introduce în conformitate cu următorul calendar

de creștere procentuală (tab. 2.1., graficul 2.1.).
Plățile directe acordate agricultorilor pot fi completate de România cu plăți
suplimentare din bugetul național (mecanismul ”top up”) până la 30% peste nivelul acordat
de Comunitate.
Dar aceste sume se pot aloca, fără să fie condiționate, temporar (2011).
Tabelul 2.1.
Calendarul alocării sumelor pentru plăți directe, din Bugetul Comunitar și din Bugetul
României, în perioada 2007-2016
% de creștere
a plafonului
25 30 35 40 50 60 70 80 90 100
plăților
directe
% de creștere
din bugetul 30 30 30 30 30 30 30 20 10 0
național
Total plăți
55 60 65 70 80 90 100 100 100 100
annual (%)

Sursa: Regulamentul Comisiei (CE) nr. 1290/2005 privind finanțarea cheltuielilor care se derulează
prin PAC, Regulamentul Comisiei (CE) nr. 1698/2005 privind sprijinul acordat din Findul European
Agricol de Dezvoltare Rurală și Planul Național Strategic 2007-2013, elaborate de MAPDR, iuniu
2006.

29
 Graficul 2.1. Reprezentarea grafică a calendarului alocării sumelor pentru plăți directe,
din Bugetul Comunitar și din Bugetul României, în perioada 2007-2016

Plățile directe (atât în sectorul vegetal, cât și animal) se alocă fără să fie condiționate
de producție, în limita suprafeței de bază națională negociată cu Uniunea Europeană și a
numărului de animale, în limita plafoanelor naționale negociate.
În anul 2006 în România, s-a introdus un mecanism asemănător, dar s-au fixat
criteriile de plată, ținându-se seama de culturile deficitare (sfeclă de zahăr, plante textile, soia
etc.).
Reușita unui asemenea mecanism depinde de nivelul plăților, care în prezent este
scăzut și nu va crește simțitor nici în primii ani după aderare.
România a decis ca plățile să se acorde de la un hectar eligibil în sus, cu condiția ca o
parcelă din această suprafață să fie de cel puțin 0,30 ha cultivat cu o singură cultură.
Suprafața de bază națională și producția de referință (media producțiilor la ha ale
perioadei 2000-2002) au fost negociate de fiecare țară și prevăzute în Tratatul de Aderare în
vederea alocării sprijinului direct din bugetul comunitar. Au fost, de asemenea, stabilite
plafoanele naționale pentru plățile de care ar putea beneficia fiecare stat membru, dacă
îndeplinește condițiile convenite.
Acestea sunt cuprinse în Tratatele de Aderare și în reglementările comunitare (tab.
2.2.).

30
 Tabelul 2.2.
Suprafețele de bază naționale și producțiile de referință negociate de noile state membre

Suprafața de bază (ha) Producții de referință

(t/ha)
Bulgaria 2.625.258 2,90
Republica Cehă 2.253.598 4,20
Estonia 362.827 2,40
Cipru 79.004 2,30
Letonia 443.580 2,50
Lituania 1.146.633 2,70
Ugaria 3.487.792 4,73
Malta 4.565 2.02
Polonia 9.454.671 3,00
România 7.012.666 2,65
Slovenia 125.171 5,27
Slovacia 1.003.453 4,06
Sursa: Tratatul de Aderar al Bulgariei și României la UE. Monitorul Oficial al României, 2005

S-a făcut un calcul mediu al producției la ha la culturile din arabil în perioada de

referință 2000-2002.
După cum rezultă din tabelul 2.2., în vederea alocării sprijinului direct din Bugetul
Comunitar, în Tratatul de Aderare au fost stabilite atât suprafața de bază națională la
7.012.666 ha, cât și producția de referință de 2.65 t/ha (media producției la hectar la culturile
din arabil în perioada de referință 2000-2002).
Din analiza mărimii suprafețelor de bază naționale și a cantităților producțiilor de
referință (randamentele medii ale perioadei 2000-2002), prezentate în tabelul de mai sus,
rezultă că România este cea de-a două țară, din punct de vedere al nivelului scăzut al
producțiilor de referință la hectar.
Randamentul de referință al României este scăzut atât datorită recoltelor afectate de
secetă în anii luați în calcul, cât mai ales al performanței agricole reduse.
Nivelul scăzut al randamentelor de referință a creat dificultăți la negocierea
Documentului de Poziție la Capitolul 7 – Agricultura.
Suprafața de bază națională și producția de referință (media producțiilor la ha a
perioadei 2000-2002) a fost negociată de țara noastră și este prevăzută în Tratatul de Aderare
în vederea alocării sprijinului direct din bugetul comunitar.

31
 Tabelul 2.3.
Plafoanele naționale alocate pentru plățile directe noilor state membre
-milioane euro-

Republica

România

Slovenia
Bulgaria

Slovacia
Lituania

Ungaria
Letonia

Polonia
Estonia
An calen--

Malta
Cipru
daristic Cehă

2005 - 228,8 32,4 8,9 33,9 92,0 350,8 0,67 724.6 - 35,8 97,9
2006 - 266,7 27,3 12,5 39,6 107,3 420,2 0,83 881,7 - 41,9 115,4
2007 200,3 343,6 40,4 16,3 55,6 146,9 508,3 1,6 1140,9 440,0 56,1 146,6
2008 240,4 429,2 50,5 20,4 69,5 183,6 634,9 2,05 1425,9 527,9 70,1 183,2
2009 281,0 514,9 60,5 24,5 83,4 220,3 761,6 2,46 1711.0 618,1 84,1 219,7
2010 321.2 600,5 70,6 28,6 97,3 237,0 888,2 2,87 1996,1 706,4 98,1 256,2
2011 401,4 686,2 80,7 32,7 111,2 293,7 1014,9 3,28 2281,1 883,0 112,1 292,8
2012 481,7 771,8 90,0 35,8 1125,1 330,4 1141,5 3,60 2566,2 1059,6 126,1 329,3
2013 562,0 857,5 100,9 40,9 139,0 367,1 1268,2 4,10 2851,3 1236,2 140,2 365,9
2014 642,3 857,5 100,9 40,9 139,0 367,1 1268,2 4,10 2851,3 1412,8 140,2 365,9
2015 722,6 857,5 100,9 40,9 139,0 367,1 1268,2 4,10 2851,3 1589,4 140,2 365,9
Anii 802,9 857,5 100,9 40,9 139,0 367,1 1268,2 4.10 2851,3 1766,0 140,2 365,9
următori
Conform calendarului stabilit. Sursa: Date prelucrate din Tratatul de Aderarea al Bulgariei
și României la UE. Monitorul Oficial l României, 2005.

Au fost, de asemenea, stabilite plafoanele naționale pentru plățile de care ar putea

beneficia România ca stat membru, dacă îndeplinește condițiile cuvenite. Astfel, în Tratatul
de Aderare și în reglementările comunitare, România cu o suprafață de bază negociată de
7.012.666 ha pentru culturile în arabil și cu producție medie de referință estimată la 2.65 tone
la hectar, la o producție totală anuală de cca. 18,5 milioane tone și un nivel al plății directe de
63 euro/tonă, a obținut, prin negociere, în plafon de 1.171 mil. Euro (sumă integral în anul
2016). În aceste condiții, plata directă la hectar provenită de la UE ar fi de 42 Euro în 2007 și
167 Euro în 2016 (fără zootehnie).
Sprijinul comunitar destinat sectorului agricol (sprijin direct pentru culturile în arabil,
lapte și produse lactate, carne de vită și vițel, ovine și caprine) pentru noile state membre și
candidate la aderare, în perioada 2005-2016, se înscrie în următoarele plafoane (tab. 2.3. și
figura 2.2.):

32
Figura 2.2. Raportarea plafonului financiar ce revine României în perioada 2007-2016 din
bugetul comunitar pentru culturile în arabil, lapte și produse lactate, carne de bovine, vițel,
ovine și caprine

2.4.3.2. Evoluția plăților directe ce revin României în perioada 2007-2016

Plățile directe de care poate beneficia România de la bugetul comunitar cresc de la

440 milioane de euro în 2007 (25% din suma negociată) la 1766 mil. Euro în 2016 (suma
integrală), dacă se respect angajamentele cuvenite.
Aceste sume s-au stabilit pentru cheltuielile din arabil (cereale, oleaginoase,
leguminoase boabe, sfeclă de zahăr, orez, tutun, hamei, plante textile etc.) și zootehnie (lapte
de vacă, carne de bovine și vițel, carne de oaie și caprine).
Nu s-a alocat plăți directe pentru cartofi de consum, legume și fructe, vii, dar se alocă
pentru pășuni permanente.
Întrucât România a optat pentru SAPS; MAPRD va solicita Comisiei ca sprijinul
direct provenit de la bugetul comunitar să se poată aloca și pentru suprafețele ocupate cu
pășuni permanente aparținând sectorului privat (cca. 2 milioane hectare).
În perioada de aplicare a mecanismului SAPS România poate să direcționeze sumele
complementare din bugetul național pentru anumite culturi deficitare (sfeclă de zahăr, plante
33
textile, tutun etc.) și pentru zootehnie, pe baza stabilirii unei structure de producție care să
răspundă nevoilor piței interne și exportului.
Odată cu trecerea la schema de plată unică (proces previzibil a fi încheiat în 2016 sau
într-o variantă optimistă în 2013), s-a stabilit numărul de drepturi de plată unică (DPU) pe
exploatație care, conform metodologiei utilizate în UE 15, pot include atât suprafața de bază
eligibilă (hectarul eligibil), cât și efectivele de bovine, ovine și caprine. Sprijinul la hectar
este suplimentat de la bugetul național, până la 30% din nivelul negociabil al plăților directe
de 1766 milioane de euro în 2016.
Dacă luăm în calcul suprafața agricolă utilizată în care se include suprafața arabilă de
bază negociată (7.012.666 hectare) și 2 milioane hectare de pășune premanentă, rezultă o
suprafață eligibilă de cca. 9 milioane hectare.
Suprafața agricolă utilizată înscrisă în Registrul fermelor era, la 12 mai 2006, de
8.925.802 hectare. În această ipoteză, estimarea sprijinului direct provenit de la bugetul
comunitar și a sumelor alocate de la bugetul național pentru sectorul vegetal și zootehnic,
raportat la suprafața agricolă utilizată, ar fi următoarea (tab. 2.4.).
Sumele alocate s-au raportat la un hectar SAU (suprafața admisă prin negociere de
7.012.666 ha + 2 milioane ha pășune).

Tabelul 2.4.
Estimarea sprijinului comunitar direct și a sumelor complementare din bugetul
României pentru perioada 2007-2016

Specificare 2007 2008 2009 2010 2011 …2016

Procent anual din sumele alocate de
25,0 30,0 35,0 40,0 50,0 100,0
UE. - (%)
Plățile directe conform rezultatelor
440 527,9 618,2 706,4 883 1766
negocierilor (mil. euro)
Sprijin maxim din bugetul național
30,0 30,0 30,0 30,0 30,0 -
(%)
(mil. euro) 529,8 529,8 529,8 529,8 529,8 -
Total sume allocate de la bugetul
comunitar și bugetul național -% 55,0 60,0 65,0 70,0 80,0 100,0
anual
mil. euro 969,8 1957,7 1147,8 1236,2 1412,8
Sume calculate annual la un hectar
98 108 118 128 133 200
eligibil pentru plăți directe din care:
- sprijin comunitar €/ha 48 58 68 78 83 -
- sprijin național €/ha 50 50 50 50 50 -
Sursa: Zahiu Letiția și colaboratorii: Agricultura UE sub impactul Politicii Agricole Comune,
Editura CERES 2006; Acordul de negociere România – UE, 2004; Tratatul de Aderare al Bulgariei și
României la UE, Ed. Monitorul Oficial al României, 2005; Reglementarea (CE) nr. 1782/2003;
Informații de la MAPRD ș.a.
34
 Plățile la ha sunt estimative și se pot schimba în funcție de definitivarea Registrului
fermelor.
Aplicarea SAPS este oportună, o perioadă de timp, pentru a se asigura restructurarea
exploatațiilor și a se dezvolta relațiile acestora cu piața. Trecerea la schema de plată unică
presupune un grad avansat de dezvoltare și stabilizare a producției și diversificarea activității
pentru a avantaja agricultura românească.
Agricultura României beneficiază ca și celelalte state membre și de alte forme de
sprijin, inclusiv pentru restructurarea fermelor de semisubzidență, sprijin comunitar din
Fondurile structural pentru investiții în exploatație agricole și alte activități economice din
zonele rurale, sprijin substanțial pentru dezvoltarea rurală și protecția mediului etc.
Aceste alocații multiplică efectele sprijinului direct acordat la hectar și pe animal.
Estimarea sprijinului total acordat României este dificil de realizat înainte de
finalizarea măsurilor de pregătire în vederea aderării (definitivarea Registrului fermelor,
stabilirea culturilor și produselor susținute din bugetul național etc.).
Din estimările efectuate rezultă că, în anul 2007, s-ar putea aloca un sprijin total de 98
euro/ha (cca. 3,5 mil, ROL/ha). Este previzibilă o suplimentare a sumelor din bugetul
comunitar, conform unor decizii ale Comisiei (din mai 2006).
La o cheltuială totală estimată de cca. 14 mil. lei pentru un hectar de grâu, ponderea
sprijinului comunitar + național ar fi de 25% din totalul cheltuielilor. La o producție de 4000
kg grâu la hectar, cu un preț de 3500 lei/kg, venitul net realizat ar fi egal cu cheltuiala totală.
Practic, venitul net realizat de agricultor ar rezulta numai din subvenția alocată (de 3,5
mil. lei).
Pentru a se moderniza, exploatația agricolă va trebui să obțină venituri din zootehnie
și din alte activități și să obțină o dimensiune care să-i permită obținerea unor venituri din
care să poată efectua cheltuielile de producție anuale și să participe la cofinanțarea proiectelor
de investiții.
Abia în anul 2016, sprijinul direct provenit integral de la Uniunea Europeană ar putea
ajunge la 200 euro/hectar.
Ca urmare, plata directă la hectar crește proporțional cu nivelul producției medii de
referință.
Până la o eventuală revedere a unor rezultate ale negocierilor în vigoare, agricultorii
români își pot spori veniturile ca umare a dezvoltării producției ecologice, a diversificării activității
35
și mai ales, ca urmare a sumelor provenite din fondurile de dezvoltare rurală, de coeziune economică
și socială, protecția mediului etc. Aplicarea SAPS este oportună, o perioadă de timp, pentru a se
asigura restrusturarea exploatațiilor, formarea unui sector comercial viabial și dezvoltarea realțiilor cu
piața a producătorilor agricoli. Trecerea la schema de plată unică presupune un grad avansat de
dezvoltare și stabilizare a exploatațiilor pentru a avantaja agricultura românească.
După aderare, sumele cuvenite se vor acorda conform mecanismului prevăzut de
Reglementarea Consiliului (CE) nr.1782/2003, pe baza plafoanelor negociate și a nivelului plăților
stabilite, gradual, din anul 2007 până în 2016 (tabelul 2.5.).

Tabelul 2.5.
Plafoanele regionale și naționale, nivelul plăților directe pe animal și sumele totale din bugetul
comunitar previzionate pentru anul 2016 pentru România

Specia și categori de Plafonul național Sumele din bugetul

Plăți directe (euro/cap)
animale (capete) comunitar (mii euro)
Viței pentru carne
452.000 210 98920
(plafon regional)
Vaci care alăptează 150.000 200 30.000
Bovine adulte pentru
abatorizare (plafon 1.148.000 80 91.840
regional)
Viței pentru aba torizare
85.000 50 4250
(plafon regional)
Total bovine 222.000
Ovine total din care: 5.880.000
-zona montană 1.764.000 28 49.392
-zona de câmpie 4.116.000 21 86.436
Caprine 400.000 16,8 6.720
Total ovine și caprine 93.156
Total general 315.156
Sursa: Tratatul de Aderare al României și Bulgariei la UE, Editura Monitorul Oficial al României, 2005 și
Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale.

Efectivele de animale care pot beneficia de plăți directe vor fi repartizate pe

exploatație, ținându-se seama de normele comunitare și criteriile naționale.
Au acces la plăți directe toți agricultorii care se înscriu în Registrul fermelor,
îndeplinesc condițiile de eligibilitate și îți fac cerere pentru obținerea sprijinului comunitar.
Agricultorii pot beneficia de sprijin comunitar și sprijin național (care se alocă
conform normelor stabilite), în limitele plafonului regional și a palfonului național.
Neîndeplinirea condițiilor și a obligațiilor stabilite atrage reducerea sumelor cuvenite.
36
 .Cu toate implicațiile aplicării Politicii Agricole Comune în agricultura României, a
dificultăților organizării piețelor în condițiile necesității respectării acquis-ului comunitar,
avantajul de-a face parte dintr-o mare piață performantă este considerabil.
Ținând cont de prevederile art. 17 din Regulamentul Consiliului nr. 1698/2005 cu
privire la sprijinul pentru dezvoltarea rurală acordat de Fondul European Agricol de
Dezvoltare Rurală, care stabilește o alocare minimă pentru cele trei axe prioritare și luând în
considerare specificul situației României și prioritățile naționale, alocarea financiară din
bugetul agricol al UE se regăsește în tab. 2.6.
Tabelul 2.6.
Alocarea financiară din bugetul UE pe fiecare axă (2007-2013)

Alocarea procentuală
AXA
-%-
Creșterea competitivității sectoarelor agricol și forestier 45,0
Îmbunătătțirea mediului în spațiul rural 25,0
Calitatea vieții în zonele rurale și diversificarea
27,5
economiei rurale
LEADER 2,5
TOTAL 100,0
Sursa: Planul Național Strategic, iunie 2006

Alocare de 45 % din totalul fondurilor pentru Axa 1 ”Creștera competitivități

sectoarelor agricol și forestier” este justificată de continuarea procesului de restructurare și
modernizare a sectorului agroalimentar și a celui forestier pentru îmbunătățirea
performanțelor întreprinderilor și obținerea de noi tehnologii, precum și de prioritățile
naționale în domeniul agriculturii care urmăresc reparcelarea terenurilor agricole, dezvoltarea
infrastructurii agricole, sprijinirea transformării fermelor de semi-subzidență în exploatați
viabile din punct de vedere comercial, precum și stimulaea dezvoltării unui sector agricol și
forestier competitiv care să facă față cerințelor unei piețe internaționale.
În cadrul Axei 1 sunt incluse și măsurile care au ca obiective specifice sprijinul pentru
investiții în exploatații agricole și silvice, preocesarea produselor agricole și silvice,
înființarea grupurilor de producători, suport pentru stabilirea tinerilor în mediul rural,
pensionarea timpurie, menținerea și dezvoltarea funcțiilor economice, ecologice și sociale ale
pădurilor în zonele rurale, și activității pentru formare și consultanță.
Pentru Axa 2 ”Îmbunătățirea mediului în spațiul rural” alocarea de 25 % din
totalul fondurilor din bugetul agricol al comunității include măsurile de sprijin pentru
fermierii care își desfășoară activitatea în zonele muntoase cu handicap natural, împădurii
37
terenurilor agricole și nonagricole și în același timp plățile compensatorii pentru agromediu în
zonele cu înaltă valoare naturală și în siturile Natura 2000.
În cadrul acestei axe în perioada de programare 2007-2013, prioritățile stabilite în
Planul Național pentru Dezvoltare Rurală se vor reflecta în cele naționale din domeniul
combaterii eroziunii solului și extinderii agriculturii ecologice.
Axa 3”Calitatea vieții în zonele rurale și diversificarea economiei rurale” are o
pondere de 27,5% din alocările financiare, având în vedere că pe lângă măsurile de
diversificare a activităților neagricole și turismului rural sunt prevăzute și măsuri pentru
renovarea satelor, infrastructură rurală și pregătirea formatorilor.
De menționat că față de SAPARD unde măsura de infrastructură rurală reprezintă
80% din axa 3, în PNDR, ea este limitată ca tipuri de investiții și amplasare la nivelul
localităților rurale, sens în care ponderea alocărilor financiare pentru această axă este mai
redusă.
Axa 4 ”LEADER” cu o pondere de 2,5% din totalul alocărilor financiare este o axă
nouă care în perioada 2007-2013 va sprijini formarea și susținerea parteneriatelor publice –
private la nivel local, elaborarea și promovarea strategiilor locale de dezvoltare.
Pentru a surmonta problememle cheie cu care se confruntă spațiul rural românesc este
necesară stabilirea unei legături între prirotățile celor patru astfel încât la sfârșitul perioadei
de programare, România să aibă un sector agricol și silvic mai dezvoltat care să facă față
competiției din piața comună, asigurând premisele dezvoltării unui spațiu rural care să
conserve mediul și care să ofere totodată noi oportunități pentru crearea și menținerea
locurilor de muncă și diversificarea activității economice.

2.5. CONVERGENŢA SAU DIVERGENŢA NIVELULUI DE DEZVOLTARE

ÎNTRE REGIUNI?

În cadrul politicii de convergență de importanță mare este legătură dezvoltării

regionalese cu perspectiva pe termen mediu și lung a evoluţiei disparităţilor de dezvoltare
dintre regiuni.
Pentru eliminarea disparităţilor în dezvoltarea infrastructurii a fost creat în anul
1988 un instrument financiar nou, “Fondul de coeziune”, care furnizează asistenţă regională
pentru finanţarea proiectelor de investiţii în infrastructură şi în protecţia mediului.

38
 În Uniunea Europeană sunt evidenţiate două tendinţe ale dezvoltării regionale care
s-au succedat la momente diferite de timp:
 atenuarea disparităţilor regionale (convergenţa regională);
 accentuarea disparităţilor regionale (divergenţă în dezvoltarea regională).
Disparităţile sunt evidenţiate mai ales între regiunile urbane și regiunile rurale,
existâd o strânsă legătură între gradul de dezvoltare economică și gradul de urbanizare al unei
regiuni.
Există discrepanţe şi în ceea ce priveşte distribuţia interregională a activităţilor de
cercetare-dezvoltare care sunt concentrate în regiunile dezvoltate.
Caracteristica actuală a dezvoltării UE este de divergenţă regională alimentată de:
 libertate în ceea ce privește mobilitatea forţei de muncă în interiorul UE;
 poziția statelor membre pentru o politică regională centralizată și unitară.
Chiar dacă regiunile urbanizate sunt considerate regiuni dezvoltate, ele sunt totodată,
regiunile în care sunt concentrate cele mai multe probleme ale U.E.: grad puternic de poluare,
sărăcie, şomaj, polarizarea populației după venit etc.
Teoriile de dezvoltare regională susţin fie convergenţa nivelului de dezvoltare –
nivelul de dezvoltare dintre regiunile unei ţări/dintre ţări/regiuni pe glob este tranzitoriu şi
provine din diferenţa cu care se propagă procesele de ajustare (ex. teoriile care susţin acest
lucru – teoria comerțului internaţional, teoria migraţiilor, creşterii regionale), fie divergenţa
nivelului de dezvoltare dintre regiuni: nivelul de dezvoltare dintre diferite regiuni creşte,
convergenţa fiind imposibilă (teoria polilor de creştere, a cauzalităţii cumulative, teoria
centru-periferie, etc.).
Unii autori (Barro R. J. și Sala-i-Martin X., 1999 citat în Dawkins C. J., 2003)
consideră că convergenţa între regiunile aceluiaşi stat sunt mult mai probabile decât
convergenţa la nivel mondial.
Disparităţile în nivelul de dezvoltare între regiuni apar şi sunt de obicei mai
pronunţate în faza de început sau intermediară a dezvoltării economice a unei ţări. Asta
pentru că, aşa cum menţionează și Parr J. B., 1999 activitatea economică nu se localizează
dispersat, ci doar în anumite puncte și regiuni care dispun de avantaje competitive: resurse,
acces la pieţe, proximitatea faţă de centrele politice şi administrative, etc. Un ritm susţinut de
creştere economică a ţării va conduce la un maxim al nivelului de disparitate dintre regiuni,
după care aceste disparităţi scad.

39
 CAPITOLUL III
RELATIILE URBAN-RURAL ÎN ROMANIA
(STUDIU DE CAZ TÂRGU NEAMȚ)

3.1. ANALIZA SISTEMULUI URBAN – ORAȘUL CA SISTEM

Orașul funcționează ca un sistem, analiza subsistemelor sale constituie o prioritate,

deoarece relațiile stabilite între acestea pot influența buna funcționare a sistemului, sau din
contră poate produce dezechilibre majore care să afecteze iremediabil sistemul. Pentru
determinarea funcționalității sistemului trebuie avută în vedere analiza subsistemului
componentelor naturale ale orașului ca suport pentru dezvoltare, analiza subsistemului
demografic, precum și analiza subsistemului economic. Aflate în relații de interdentedență,
subsistemele, prin analiză, pot ajuta la diagnoza și prognaza viitoarei evoluții a orașului, dar
și a zonelor înconjurătoare.
Multă vreme spaţiul rural era consacrat în mare parte pentru agricultură şi alte
sectoare primare furnizoare de materii prime naturale, iar spaţiul urban era rezervat pentru
sectoarele secundare (industriile de prelucrare), servicii şi alte activităţi economice. De
asemenea, centrele urbane concentrează cele mai importante activităţi culturale de tip urban.
Nu întotdeauna activitatea economică din zonele rurale este agricolă. În ţările
dezvoltate numeroase industrii şi chiar societăţi de servicii preferă să se instaleze în zonele
rurale. Acest fenomen se constată şi în ţările în curs de dezvoltare. De asemenea, numeroase
persoane ocupă un loc de muncă la oraş şi locuiesc la sat în case proprii care ocupă suprafeţe
considerabile în unele ţări.
Problemele zonelor rurale depăşesc cu mult pe cele ale sectorului agricol sau chiar
agroalimentar.
Raportul rural-agricol este raportul dintre întreg-parte, iar în proiecţie rurală raportul
dintre cei trei termeni merge descrescând: rural-agrar-agricol.
Sfera noţiunii de spaţiu rural, activitate rurală, de rural în general, este mai largă,
cuprinzând în interiorul sau și noţiunile de spaţiu agrar sau activitate agrară sau simplu agrar.
Chiar dacă cea mai importantă componentă a ruralului este agrarul, iar cel mai extins spaţiu al
40
ruralului este cel agrar, și chiar dacă cele mai importante și mai multe activităţi rurale sunt
cele agrare, cu toate acestea cele două noţiuni ne se suprapun și nu se confundă.
Fenomenul agrar cuprinde toate manifestările omeneşti legate de agricultură şi are o
bază obiectivă: pământul, deci este suma activităţilor legate de aceeaşi sursă (E. Mewes).
Relaţia rural-urban (care reprezintă mediul social şi locul geografic al existenţei
activităţilor umane) tinde spre integrare în ambele sensuri: rural în urban sau urbanizarea
ruralului.
În opinia lui Cappellin R., 2000 oraşele îndeplinesc cinci funcţii în economia
regională. Ele sunt:
centre administrative ale regiunilor;
1. centre de economii de aglomeraţie;
2. noduri ale reţelelor de transport şi comunicaţii la nivel interregional şi noduri
sau „porţi de intrare” („gateways”) în relaţia cu celelalte regiuni la nivel naţional şi
internaţional;
3. centre ale inovării şi ale noilor producţii,
4. centre de cercetare şi universitare;
5. centre ale identităţii culturale regionale.
Cei mai mulţi specialişti, consideră că urbanizarea este un efect al dezvoltării
economice, mai precis creşterea/dezvoltarea economică determină concentrarea populație în
oraşe.

3.2. ROLUL ORAŞELOR ÎN DEZVOLTAREA REGIONALĂ

Definitia unei zone urbane: în ciuda numeroaselor definițiilor a unei zone urbane/oras,
o zona urbana este de obicei definita ca un areal unde au loc activități nelegate de agricultura
(industrie și servicii) și unde locuiesc muncitorii acestora. Deasemenea orasul mai are și un
statut legal oferit de guvernul national sau provinciar și este asociat cu forme specifice
administrative. http://www.informnauka.ru/eng/2000/2000-09-15-043_e.htm
Existența unor centre urbane pare a fi condiția necesara (desi nu intotdeauna și
suficientă) pentu trecerea la o economie avansata, de o inalta productivitate.
În România distribuţia oraşelor după mărimea populației este stabilită prin Planul
Naţional de Amenajare a Teritoriului (PATN), iar diferitele categorii de arii urbane la nivel
European sunt stabilite în documentul „Perspectiva de Dezvoltare Spaţială a

41
 Europei/European Spatial Development Perspective (PDSE)”10. Concordanţa între cele două
categorii poate fi următoarea:
 Categoria „Oraşe de Rang III” în PATN, care includ oraşele cu până în 10.000 de locuitori,
precum şi oraşele cu o populație cuprinsă între 10.000-20.000 de locuitori sunt asimilate în
PDSE cu „Ariile Urbane Funcţionale (FUA)”;
 Categoria „Oraşe de Rang II” în PATN, care includ oraşele cu o populație cuprinsă între
20.000-50.000 de locuitori sunt asimilate în PDSE cu „Ariile de Integrare Policentrică
(PIA)”;
 Categoria „Polii Supraregionali” în PATN, care includ oraşele cu o populație cuprinsă între
50.000-250.000 de locuitori sunt asimilaţi în PDSE cu Ariile urbane de Tip „Orizont
Potenţial Urban Strategic (OPUS)”;
 Categoria „Oraşe cu peste 250.000 de locuitori” în PATN sunt asimilate în PDSE cu
Structura de Tip „Arie metropolitană de Creştere Economică (MEGA)”.
Oraşele cu sub 20.000 locuitori (217), în marea lor majoritate, sunt oraşe mici (rangul
III – conform PATN), au un nivel de dezvoltare și dotare foarte diferit, au rol de deservire
pentru spaţiul rural 11, aparţin categoriei oraşelor mici de importanţă locală. În cadrul
categoriei există 119 oraşe cu până în 10.000 de locuitori şi acestea reprezintă 37,3% din
numărul total al oraşelor din România. Cele mai multe dintre acestea sunt situate în Regiunea
Centru (27 de oraşe) şi în Regiunea Sud-Vest (20 de oraşe), iar cele mai puţine sunt în
Regiunea Sud-Muntenia (12) și în Regiunea Bucuresti-Ilfov (2).
Obiectivele politicii de dezvoltare regională, în viziunea sunt îndreptate spre
convergenţă, Competitivitate regională şi ocupare, respectiv Cooperare Teritorială Europeana
și sunt acoperite, pentru Perspectivele Financiare 2007-2013 după cum urmează:
Tabelul 3.1

Obiective Fonduri şi instrumente structurale

convergenţă FEDR FSE Fondul de coeziune

Competitivitate regională și ocupare FEDR FSE x

Cooperare teritorială europeana FEDR x x

Obiectivul Convergenţă promovează îmbunătăţirea condiţţilor care conduc la

creşterea convergenţei reale pentru statele membre şi regiunile mai puțin dezvoltate.

42
 În UE-27 acest obiectiv acoperă, în 17 state membre un număr de 84 de regiuni cu o
populație totală de 154 de milioane de locuitori şi cu un PIB-locuitor mai mic decât 75% din
media comunitară.
Obiectivul Competitivitate regională şi ocupare ţinteşte întărirea competitivităţii şi
atractivităţii regiunilor dintr-o dublă perspectivă. Prima este legată de promovarea
schimbărilor economice prin prin inovare, cea de a doua de creşterea gradului de ocupare prin
investirea în resursa umana.
În UE 27 sub obiectivul competitivitate regională şi ocupare sunt eligibile 168 de
regiuni.
Obiectivul Cooperare teritorială europeană se adresează întăririi cooperării trans
frontaliere prin iniţiative coumne la nivel local și regional,la colaborare intreregională și trans
naţională. Acest obiectiv acoperă practic toate regiunile spaţiului comunitar.
Obiectivele generale, prezentate mai sus, ale politicii de dezvoltare regională sunt stabilite pe
diferitele niveluri teritoriale: cel al Uniunii pe ansamblul acesteia, cel al fiecărui stat membru și cel al
unor unităţi teritoriale care cuprind mai multe state care formează o regiune.
Din considerente statistice şi de colectare a datelor s-a creat un sistem unitar la nivelul
Uniunii, numit NUTS (Nomenclature of Territorial Units) organizat pe şase niveluri
teritoriale pornind dinspre structurile mari spre cele mici. Nivelul NUTS II reprezintă nivelul
de bază la care se aplică politica de dezvoltare regională în ţările UE. Dimensiunea medie a
unei regiuni NUTS II este de 0, 2 milioane persoane şi 13.000 km 2 iar numărul mediu de
unităţi pe ţară este 15. Germania cu cele 82 de milioane de locuitori este împărţită în 40 de
regiuni NUTS II. Mărimea regiunilor în Europa este inevitabil – ţinând cont de specificităţile
fiecărui stat şi ale culturii administrative ale fiecăruia – un fel de puzzle cu o pondere
instituţională și economică diferită, o diversitate pe care aderarea noilor state membre a
accentuat-o şi mai mult.
Este foarte important de notat şi de a înţelege, mai ales de către cei implicaţi în
domeniul politicii regionale, că între dezvoltarea regională și urbanizare există o legătură
strânsă, putându-se spune că dezvoltarea sau înapoierea uneia afectează dezvoltarea/sau
regresul economic al celeilalte (Polese M., 1999).

43
3.3. INCADRAREA PE ZONE A STRAZILOR DIN ORASUL TARGU NEAMT

Figura 3.1. Harta oraşului Târgu Neamţ

1 - Primăria
2 - Biserica "Adormirea Maicii Domnului"
3 - Poliţia
4 - Poşta Română
5 - Policlinica
6 - Spitalul orăşenesc
7 - Gara C.F.R.
8 - Autogara
9 - Casa Culturii "Ion Creangă" 10 - Liceul "Ştefan cel Mare"
11 - Liceul "Ion Creangă"
12 - Parcul "Cetate"
13 - Parcul "Mihail Kogălniceanu"
14 - Casa muzeu Veronica Micle
15 - Muzeul Memorial Ion Creangă
44
 16 - Monumentul Vânătorilor de Munte
17 - Cetatea Neamţ
18 - Muzeul de Istorie și Etnografie (Şcoala Domnească)
Incadrarea pe zone a strazilor din orasul Târgu Neamt
Intravilan
Zona “A”
Suprafata cuprinsa intre strazile: Pod rau Ozana, str. Castanilor, str. Lalelelor, str.
Oituz, str. Gloriei, str. Cuza Voda, str. 9 Mai, str. 9 Mai, str. Stefan ce Mare, str. Decebal, str.
Marasesti, str.Primaverii pe liziera padurii pana la Spital, str. Plopului, spate S.C.
"Mondotour" (canal ape pluviale), str.
Veronica Micle, Pod rau Ozana.
Zona “B”
- oras Târgu Neamt, cu exceptia zonei “A”
- localitatea componenta Humulesti
- Zona “C” – localitatea componenta Humulestii Noi
- Zona “D” – localitatea componenta Blebea și str. Prundului

Figura 3.2: Harta fizică a orașului Târgu Neamț

45
 3.4. SCURTA PREZENTAREA A ORAȘULUI TARGU NEAMȚ

3.4.1. ASEZARE GEOGRAFICĂ A ORAȘULUI TÂRGU NEAMȚ

Zona oraşului Târgu Neamţ, este situată în partea central-estică a României, în

depresiunea Ozana-Topolită (Neamţului), pe cursul mijlociu al râului Ozana (Neamţ) la o
altitudine medie de cca. 365 m, marcând locul de intersecţie al coordonatelor 47 o12' latitudine
nordică și 26o21' longitudine estică.
Pe harta judeţului Neamţ, oraşul este situat în partea de nord-est, la o intersecţie de
drumuri mari, circulate, de mare importanţă economică și turistică.
 În prezent, oraşul Târgu Neamţ are rol de placă turnantă a căilor rutiere și a
turismului din această zonă, asigurând legătura cu mănăstirile nemţene şi cu cele din nordul
Moldovei, cu numeroase locuri şi localităţi istorice, cu lacul Izvorul Muntelui - Bicaz, cu
masivul Ceahlău și Cheile Bicazului sau cu importante staţiuni balneo-climaterice. Din
regiunile vestice se poate ajunge în ţinutul Neamţului prin Gheorghieni - pasul Bicaz - Lacul
Roşu - Cheile Bicazului, traseu în serpentine strânse, cu un peisaj sălbatic de o rară
frumuseţe, apoi oraşul Bicaz, în lungul lacului de acumulare Izvorul Muntelui - Bicaz, până
la Poiana Largului, iar de aici peste pasul Petru Vodă - Pipirig - Târgu Neamţ. Din
Transilvania se poate ajunge şi prin Topliţa - Borsec - pasul Tulgheş - Valea Bistricioarei - în
lungul lacului de acumulare Izvorul Muntelui - Bicaz - peste viaductul de la Poiana Teiului -
Poiana Largului - Târgu Neamţ, traseu mai uşor decât primul, dar deosebit de frumos şi
atrăgător, cu multe popasuri îmbietoare. Din nord, de la Sighetul Marmaţiei - Borsa, peste
pasul Prislop - Vatra Dornei - Valea Bistriţei, până la Poiana Largului - peste Petru Vodă - la
Târgu Neamţ, se parcurge un traseu pitoresc cu privelişti încântătoare.
       O variantă a acestui traseu trece prin popasul Mestecăniş - Câmpulung Moldovenesc -
Gura Humorului - Valea Moldovei, cu posibilităţi de vizitare a oraşului Fălticeni - Vadul
Moldovei - Boroaia - Târgu Neamţ. Acest traseu face legatura şi cu mănăstirile din nordul
Moldovei prin Rădăuţi - Suceava - Fălticeni - Vadul Moldovei - Boroaia - Târgu Neamţ. Din
sud sau din est, legatura se face uşor prin drumul european E 85 până la Cristeşti, iar de aici
la Târgu Neamţ. O altă posibilitate este varianta Bacău - sectorul inferior al Văii Bistriţei -
Piatra Neamţ - Târgu Neamţ.

46
 3.4.2. LIMITE, VECINI, SUPRAFATA, CAI DE COMUNICATIE-ARTERE
DE PENETRATIE
In partea de nord se invecineaza cu comuna Raucesti, la vest cu comuna Vanatori-Neamt, la
sud-est cu comuna Petricani și la est cu comuna Timisesti.
Suprafata orasului Târgu Neamt, -inclusiv localitatile componente: Humulesti, Humulestii Noi
și Blebea -este de 4731 ha , din care 2002 ha teren arabil, 1009 ha pasuni, 250 ha paduri, 121 ha livezi
și 1349 ha intravilan.
Pe harta judetului Neamt, orasul este situat în partea de N-E, la o intersectie de drumuri
nationale, judetene și comunale: D15B Poiana Teiului –Cristesti, DN15C Piatra Neamt-Vadul
Moldovei, DJ 155I Târgu Neamt – Tupilati, DC 7 Târgu Neamt – Raucesti -Ungheni și DC 171 Târgu
Neamt – Oglinzi – Raucesti.
Orasul Târgu Neamt se afla la o distanta de 45 km de municipiul Piatra Neamt, 120 km de
municipiul Iasi și 60 km de municipiul Suceava.
De asemenea, orasul beneficiaza de gara din anul 1986, fiind legat de unul din principalele
noduri de cale ferata, respectiv orasul Pascani.

3.4.3 RELAŢII URBAN –RURAL GENERATE DE CONDIŢIILE SOCIO –

ECONOMICE

Localitatea Tg. Neamţ cuprinde în cea mai mare parte din suprafaţa sa pădurea, care
alături de păşuni şi terenuri arabile şi-au pus amprenta pe modul de viaţă al locuitorilor:
exploatările forestiere, creşterea animalelor şi cultura plantelor.

Din această succintă prezentare se poate deduce că satele din Tg. Neamţ au funcţii
mixte în care dominantă este funcţia agricolă, urmată de cea forestieră, de industria mică şi de
prestări servicii. Terenurile agricole nu sunt suficiente pentru reţinerea forţei de muncă şi nici
exploatările forestiere, ceea ce duce la migraţia forţei de muncă sezonieră sau permanentă
spre alte localităţi din judeţ sau din ţară.

Forţa de muncă ocupată în agricultură este numeroasă depăşind 70% din populaţia
activă și 48% din totalul populației. Dacă la aceasta adăugăm și aportul salariaţilor care în
concedii sau în timpul liber lucrează tot în agricultură, putem aprecia că terenurile agricole nu
oferă un front de lucru permanent și suficient, din care cauză există un surplus de forţă de
muncă nevoit să se îndrepte fie în alte sectoare de activitate din localitate sau în afara ei, fie
în agricultura altor localităţi ale ţării.

47
 Dotarea materială a agriculturii localităţii Tg. Neamţ este relativ bună. Gospodăriile
individuale, în funcţie de suprafaţa agricolă de care dispune posedă o serie de utilaje agricole
în principal cu tracţiune animală: pluguri, semănători, prăşitoare, moto-cositori. Există și
tractoare dar nu toate sunt dotate cu utilajele necesare.

Prezenţa unui număr mare de animale de tracţiune (cca. 900 cai) asigură efectuarea în
condiţii bune şi la timp a lucrărilor agricole.

Fragmentarea loturilor arabile, prezenţa terenului accidentat în culturile agricole şi

existenţa dispersată a pomilor fructiferi, constituie un serios impediment în efectuarea
lucrărilor agricole cu ajutorul tractoarelor, folosindu-se cu precădere tracţiunea animală.

Structura terenurilor agricole scoate în evidenţă ponderea mare a păşunilor şi fâneţelor

naturale (62%), urmat de terenuri arabile (73%), vii şi livezi (1%).

Aceasta demonstrează că predominant în cadrul sectorului agricol este creşterea

animalelor urmată de cultura plantelor.

3.4.3.1. Spatii verzi și salubritate

Orasul Târgu Neamt are o suprafata de 56866 mp spatii verzi, dispusa astfel: -Parc
Cetate = 24434 mp -Gradina Publica = 7400 mp -Parc Ion Creanga= 1843 mp -
scuar+jandarmerie str. Mihai Eminescu = 1100 mp -spatii intre blocuri locuinte = 18350 mp -
jardiniere+scuar bloc M15 = 250 mp -scaur+jardiniere Stefan cel Mare = 1527 mp -str. Cuza
Voda, Petru Rares, curte sera+cimitir = 1962 mp .Din aceste suprafete, 9122 mp sunt arabile,
plantate cu flori diferite.
Activitatea de salubritate are in vedere executarea lucrarilor specifice anotimpului pe
o retea de cai rutiere de 72096 mp carosala și 62388 mp trotuare.

3.4.3.2. Suprafaţa agricolă şi dimensiunea exploataţiilor

Analizînd dimensiunile şi structura fondului funciar agricol pe categorii de
folosinţă în contextul judeţelor României, apreciem că Orașul Târgu Neamț ocupă locul 15,
respectiv deţine cca 2,5% din suprafaţa agricolă a ţării.
Orasul Târgu Neamt dispune de o suprafatã agricolã de 3025 ha teren, din care 2144
ha suprafata arabila, 37 ha livezi și pepiniere pomicole, 2 ha vii și pepiniere viticole, 810 ha
pasuni și 32 ha fanete.
48
 Pe suprafata arabila 140 ha sunt cultivate cu grau și secara, 581 ha porumb, 92 ha
cartofi, 5 ha sfecla de zahar, 41 ha legume.

Tabelul 3.2.

STRUCTURA FONDULUI FUNCIAR PE CATEGORII DE FOLOSINŢĂ -

2010
Specificare România Orașul Târgu Neamț % din total
suprafața
României
ha % ha % %
Fond funciar – total, din 23839071 100 4380 100 0,018
care:
1.Suprafaţa agricolă– 14801663 62,1 3025 48,94 0,020
total, din care:
* teren arabil 9350775 39,2 2144 18,49 0,023
* păşuni naturale 3402675 14,3 810 0,73 0,024
* fâneţe naturale 1503353 6,3 32 0,05 0,002

Productia de cereale a scãzut de la an la an, la fel și efectivele de animale.

Ruralul intins in vecinatatea orasului reprezintã un potential considerabil de productie
a materiilor prime (lapte, carne, porumb, plante furajere, cartofi, mere, pere, etc.), si implicit
al dezvoltarii industriei alimentare.
Terenul agricol pe locuitor, este un indicator de arealitate, care exprimă raportul
dintre suprafaţa agricolă a comunei (judeţ, zonă, ţară etc) şi populaţia acesteia. Acest
indicator oferă informaţii despre potenţialul general de producţie agricolă la nivelul unităţii
teritorial-administrative investigate. Fiind un indicator de mare variabilitate în spaţiu, rezultat
al condiţiilor geografice, economice şi sociale specifice foiecărei zone, cunoaşterea valorilor
sale poate avea o funcţie de orienatare pentru strategia agrară a diverselor zone agricole.
Valoarea indicatorului este în medie pe total spaţiu rural de 0,47 ha/locuitor şi este inferioară
mediei naţionale (0,64 ha/loc.).
Examinarea datelor din teren evidenţiază diferenţieri mari ca urmare a faptului că
terenul agricol ocupă suprafeţe diferite la nivelul comunelor, datorită poziţiei lor în cadrul
marilor unităţi geografice (câmpii, dealuri, podişuri), iar populaţia rurală totală variază și ea
conform gradului de dezvoltare economico-socială în profil teritorial. Nu se întâlnesc zone
omogene întinse în ceea ce priveşte repartiţia teritorială a acestui indicator. Grupa sau
49
intervalul de grupare a comunelor după suprafaţa agricolă pe locuitor care indică 1-2 ha este
cel mai bine reprezentată, însumând un procent de 38,2% din totalul comunelor (41,8% la
nivel naţional). Grupele extreme: < 0,5 ha/loc. și > 4 ha/loc., se întâlnesc în “insule” izolate,
nesemnificative ca suprafaţă în teritoriu.
Pe suprafata arabila 140 ha sunt cultivate cu grau și secara, 581 ha porumb, 92 ha
cartofi, 5 ha sfecla de zahar, 41 ha legume.
Referitor la efectivele de animale, se constatã cã anual efectivele de animale din
gospodãriile populației sunt în descrestere, principalele specii fiind bovinele, porcinele,
ovinele și pasarile. De asemenea, o descrestere substantialã se constatã la efectivele de
cabaline care sunt folosite la munca campului de cãtre detinãtorii de terenuri agricole.
In sectorul silvic s-a actionat an de an pentru exploatarea pãdurilor mature,
concomitent cu realizarea de impãduriri.
Comunele judeţului Neamţ au un teritoriu variat ca mărime, iar pe ansamblul
judeţului sunt amplasate 5 oraşe şi 77 comune. Dintre acestea, există două care deţin peste 20
mii hectare (Tarcău – 39870 şi Borca - 20518), iar un număr de 13 comune au suprafeţe
cuprinse între 10 – 20 mii hectare (Tabelul. 3.3). Cea mai mică comună din punct de vedere
al suprafeţei este Bălţăteşti cu 3.470 ha iar cea mai mare este Pipirig, cu 19681 ha.

Tabelul 3.3

Fondul funciar, după modul de folosinţă, pe judeţ şi localităţi, în anul 2011 (-hectare-)

din care:
Total
Specificare Suprafaţa din care: Alte
suprafaţă Păduri
agricolă Arabil Păşuni Fâneţe Vii Livezi suprafeţe

Total judeţ 589.614 284.030 170.927 70.063 40.059 682 2.299 260.613 44.971

Târgu Neamţ 4.301 3.024 2.144 812 31 0 37 420 857

Comune
limitrofe:
Agapia 5.868 2.401 1.364 782 145 0 110 3.081 386

Bălţăteşti 3.470 2.535 1.164 804 507 0 60 761 174

Brusturi 5.023 2.819 1.928 778 60 0 53 1.954 250

50
 din care:
Total
Specificare Suprafaţa din care: Alte
suprafaţă Păduri
agricolă Arabil Păşuni Fâneţe Vii Livezi suprafeţe

Crăcăoani 13.479 3.527 915 1.145 1.437 0 30 9.532 420

Grumăzeşti 3.980 3.426 2.409 688 119 0 210 270 284

Petricani 7.568 3.334 2.275 931 58 0 70 3.931 303

Pipirig 19.681 4.071 273 1.388 2.386 0 24 14.619 991

Răuceşti 7.710 6.116 4.620 1.203 168 0 125 941 653

Vânători- 16.709 4.185 1.420 1.946 759 0 60 11.641 883

Neamţ
Total comune 87.789 35.438 18.512 10.477 5.670 0 779 47.150 5.201
limitrofe
% din total 100 40,37 21,09 11,93 6,46 0,00 0,89 53,71 5,92

Analiza mărimii suprafeţelor agricole în profil teritorial ne arată, ca şi în cazul

suprafeţelor totale, o mare variaţie a mărimii suprafeţelor agricole, din cadrul comunelor.

Tot datele tabelului 3.3 ne reliefează faptul că suprafaţa ocupată cu păduri este de
47.150 ha, ceea ce reprezintă 53,71% din suprafaţa totală. Această situaţie ridică probleme
specifice privind structura activităţilor economice, precum şi în stabilirea strategiilor de
dezvoltare rurală.

51
 Figura 3.3: Ponderea utilizării terenurilor agricole

După 1989, odată cu revenirea la principiile economiei libere, terenurile agricole au

fost retrocedate, acţiune care poate fi considerată a fi încheiată în Depresiunea Neamţului,
proporţia cazurilor deja rezolvate depăşind 99% din total. În urma tuturor acestor acţiuni s-a
ajuns la o situaţie care poate fi analizată inclusiv statistic.
Astfel, ca o primă observaţie, în acest interval de timp dimensiunea medie a
proprietăţii agricole din Depresiunea Neamţului a înregistrat o scădere firească - de la 1,53 ha
la 1,03 ha - mai ales datorită fărâmiţării prin moşteniri. Aceste reduceri ale suprafeţelor s-au
manifestat diferit, cu intensitate locală maximă în cazul Târgului Neamţ (de la 1,45 ha la 0,74
ha), unde schimbările induse de economia centralizat-planificată au fost mai numeroase şi
mai profunde, dar cu o valoare mult mai mică în spaţiul rural, cu precădere la Grumăzeşti, de
la 1,5 ha la 1,28 ha. Doar pentru Agapia această reducere a fost mai însemnată (de la 1,57 ha
la 0,85 ha), justificată de atracţia turistică şi a acestei comune (cu numeroase reşedinţe
secundare ale orăşenilor şi cu recente pensiuni) dar şi de modul destul de original de locuire
al personalului monastic, în clădiri individuale situate în afara incintei mănăstirii.
Pentru întreaga depresiune, dimensiunea medie a proprietăţii agricole se reduce prin
modul tradiţional de succesiune cu 0,3 ha pe generaţie statistică, dar nu trebuie uitat faptul că

52
aproape jumătate de secol această cutumă nu a funcţionat, astfel încât, în situaţia ipotetică a
unui traseu fără rupturi sociale această rată a reducerii ar fi fost mai mare.
Pentru ambele momente (şi mai ales pentru anul 2002), dimensiunea medie a
proprietăţii agricole prezintă o dispunere spaţială foarte caracteristică, suprafeţele crescând în
general de la vest la est, în funcţie (în primul rând) de structura terenului agricol. Oricum
aceste valori certifică încă o dată caracterul de subzistenţă a agriculturii de aici şi permit o
anumită apreciere a dificultăţilor locale deformare în prezent a unor mari domenii agricole.
Cu toate acestea, în anul 1948 existau astfel de proprietăţi - 13 la număr având între 20 şi 50
ha şi 15 cu peste 50 ha - aparţinând statului şi mănăstirilor; dacă reprezentarea lor era
superioară la Vânători (6), la Agapia (6) şi la Târgu Neamţ (7), la Grumăzeşti exista doar o
singură astfel de proprietate. Însă, pe lângă exploataţiile agricole individuale, există şi unităţi
cu personalitate juridică ce deţin astfel de terenuri, fiind vorba mai ales de asociaţii agricole
(doar una, în Agapia), societăţi comerciale (câte una în Târgu Neamţ şi Bălţăteşti şi trei în
Agapia), şcoli, biserici parohiale (ambele au primit, în limita posibilităţilor locale, cel mult 5
ha) şi primării. Pe lângă aceste instituţii şi mănăstirile au reprimit o parte din terenul agricol
deţinut înainte de război, astfel încât, în prezent (în conformitate cu datele pe care le deţinem)
mănăstirea Văratec deţine 206,09 ha mănăstirea Secu 196,93 ha, iar mănăstirea Sihăstria
147,25 ha. În cazul Bălţăteştilor, dimensiunea medie apreciabilă a proprietăţilor aparţinând
unităţilor cu personalitate juridică - 596,6 ha - se datorează în special staţiunii
balneoclimaterice din centrul de comună.
O altă înregistrare statistică efectuată în cadrul recensământul agricol din anul 2002
permite analizarea proprietăţii agricole în funcţie de localizarea ei în raport cu domiciliul
posesorului. Pe acest plan, o primă deosebire este reprezentată de ponderea mai mare pe care
o deţin la nivelul depresiunii terenurile situate în aceeaşi localitate (altfel spus, în moşia
localităţii de domiciliu) în cazul proprietarilor individuali (92,9%) faţă de unităţile cu
personalitate juridică (82%). Dacă în cazul acestor unităţi proporţia terenurilor cu localizare
imediată prezintă o largă oscilaţie - între 60% pentru Târgu Neamţ şi 100% pentru Petricani -
pentru proprietarii individuali limitele acestea sunt mult mai apropiate, de această dată între
82,6% (la Târgu Neamţ, ceea ce demonstrează sporul migratoriu înregistrat de oraş) şi 97,5%
pentru Bălţăteşti).
Dar, pe lângă localizarea în teritoriu a proprietăţii agricole, contează şi fragmentarea
acesteia, atât depărtarea, cât şi fărâmiţarea acţionând în sensul scăderii randamentului muncii.
Destul de redusă în cazul oraşului (1,9 parcele/gospodărie), fragmentarea creşte pe măsură ce
53
ponderea terenului arabil în suprafaţa totală devine mai însemnată, rezultând o foarte
caracteristică dispunere spaţială, ghidată de un gradient care acţionează cu intensitate mărită
de la vest la est - 1,9 la Vânători, 2,1 la Agapia, dar 3 la Grumăzeşti şi 3,8 la Petricani.
Un efect cert asupra rentabilităţii şi productivităţii muncii îl are şi dimensiunea
parcelelor agricole. Fracţionat în funcţie de statutul juridic al proprietarului, apare o evidentă
discrepanţă între suprafaţa medie a unei parcele deţinute de o unitate cu personalitate juridică
(26,25 ha în medie pentru depresiune, dar de 63,15 ha în cazul Târgului Neamţ, Primăria
fiind principalul proprietar) şi cea a unei persoane particulare (0,37 ha). De această dată,
pentru proprietăţile individuale schema logică ce dirijează diferenţierile este mai complicată,
dar, în linii generale, se observă o creştere dimensională a parcelelor dinspre periferiile
depresiunii - indiferent dacă este vorba de cea vestică (0,32 ha la Vânători) sau de cea estică
(0,36 ha la Petricani) - şi compartimentul central al depresiunii (0,43 la Grumăzeşti).

Figura 3.4. Modul de folosință a terenului

In ceea ce priveşte modul de utilizare a terenului agricol, se remarcă, în primul rând, o

uniformitate mai slabă ca evoluţie şi caracteristici, însă pe acest plan sunt mult mai evidente
schimbările sociale şi de proprietate petrecute între anii 1989 şi 2010.
Terenul arabil-a înregistrat scăderi ale suprafeţei pe parcursul perioadei de guvernare
comunistă (de la 57,8% din totalul terenului agricol în 1989 la 55,9% în 1977), dar - în urma
54
retrocedărilor - a urmat o uşoară creştere (56,6% în 1992). Ultimilor ani le este caracteristică
o creştere procentuală (56,8% în 2010) care nu se regăseşte şi în valori absolute (de la 21.133
ha în 1992 s-a ajuns la 21.026 ha în 2010), ceea ce arată că, pe acest ultim plan, în realitate,
restrângerea suprafeţelor agricole a fost mai intensă decât cea proprie arabilului.
Totuşi, în acest cadru general, au existat şi creşteri consecvente ale suprafeţei arabile,
lucru valabil pentru Târgu Neamţ (de la 66,2% în1989 la 70,9% în 2010), iar din mediul rural
doar pentru Grumăzeşti, cu aproximativ aceeaşi rată (de la 66,9% la 70,3%). în rest, evoluţia
a fost una destul de oscilantă, la Agapia, Bălţăteşti şi Petricani - în parte efect al unor decizii
superioare aplicate în contextul unei agriculturi cooperativizate - sau de scădere continuă,
cazul Vânătorilor (de la 41,7% la 34% între extremităţile intervalului).
Păşunile au cunoscut o extindere în întreaga depresiune în cei aproape 40 ani, regăsită
atât în valori absolute (de la 5932 ha la 6601 ha), cât şi relative (de la 28,2% la 31,4% din
totalul terenurilor agricole). între această categorie şi cea anterior analizată există o legătură
foarte strânsă, o relaţie de evoluţie invers proporţională, demonstrată de scăderile înregistrate
de această dată de Târgu Neamţ (de la 32,2% la 26,8%) şi de Grumăzeşti (de la 21,6% la
20,1%), în paralel cu extinderile caracteristice comunei Vânători (de la 36,2% la 46,5%),
fiind astfel evidente deosebirile (fizico-geografice, dar cu efect şi pe planul valorificării
economice) dintre cele două compartimente ale depresiunii, de est şi de vest.
Referitor la fânețe, acestea au valoare economică superioară păşunilor, dar cu o
evoluţie ponderală în cadrul arabilului mult diferită, marchează o scădere clară între 1989 şi
1992 (de la 9,9% la 8,1% din terenurile agricole ale depresiunii), însă în urma retrocedărilor
recente, redresarea a fost puternică (9,1% în 2010), în consonanţă cu structura necesarului
unei gospodării agricole tradiţionale. Acest tip de evoluţie generală a fost imprimat de spaţiul
rural, unde creşterile mai însemnate între 1992 şi 2010 (în comunele dinspre munte) coexistă
cu stagnări (Grumăzeşti şi Petricani).
Pentru aceleaşi intervale de timp evoluţia Târgului Neamţ este inversă, fâneţele
marcând iniţial creşteri (de la 0,2% la 1,3%), urmate de reduceri în ultimii zece ani (1,1% în
2010).
Viile au deţinut întotdeauna suprafeţe modeste (fără să depăşească 0,1% din totalul
terenului agricol), motivat de situarea Depresiunii Neamţului la limita nordică de extindere a
acestei culturi.
Livezile au ponderi destul de apreciabile în cadrul terenurilor agricole au fost
caracteristice doar până în 1989, cu un maxim consemnat în anul 1989 (6,9%), an în care atât
55
Bălţăteştii, cât şi Grumăzeştii au depăşit 11% . Ulterior, scăderea a fost consecventă - s-a
ajuns la doar 2,8% în 2010 - cea mai afectată fiind comuna Bălţăteşti (de la 11,1% la 1,9% pe
parcursul intervalului sau altfel spus, de la 252 ha la 88 ha), singura unitate din depresiune
despre care se putea spune că are o astfel de specializare, în relaţie directă cu fragmentarea
mai accentuată a reliefului şi cu orientarea favorabilă a versanţilor (sudică) din zona şeii
Bălţăteşti. Pentru Târgu Neamţ creşterile procentuale existente între 1977 şi 1992 sunt
regăsite şi în valori absolute (de la 87 ha la 123 ha), în timp ce pentru Agapia, acelaşi fel de
evoluţie ponderală se inserează pe o uşoară restrângere absolută (de la 156 ha la 150 ha).
Oricum, evidenta diminuare a suprafeţelor ocupate cu livezi consemnată de anul 2010
nu poate fi pusă pe seama lipsei de rentabilitate a pomiculturii, dar contează mult costurile
mari ale investiţiilor de întreţinere. în plus, după renunţarea la sistemul socialist există o
tendinţă manifestă de reajustare a structurii generale a terenurilor în funcţie de noile necesităţi
- cazul livezilor de la est de Târgu Neamţ, defrişate în legătură cu extinderea predilectă a
oraşului în această direcţie.

3.5. RELATII URBAN –RURAL GENERATE DE URBANISM ȘI

AMENAJAREA TERITORIULUI
Tipurile de proprietate asupra terenurilor din intravilan conform Legii nr. 213/1998,
sunt: a) Proprietate publica
* terenuri proprietate publica de interes local – reprezentate de terenul ocupat de: -
dotarile de interes public (scoli, gradinite, primarie, spital, judecatorie,
parchet, politie, casa de cultura, posta etc.)
-cimitire
-strazi
-stadion
-spatii verzi, parcuri

b) Proprietate privata

.* terenuri proprietate privata (ale unitatilor administrative – teritoriale de interes

local): -terenuri arabile și constructii libere în intravilan, imasuri -terenuri concesionate
pentru locuinte sau unitati economice

56
 .* terenuri proprietate privata a persoanelor fizice sau juridice: -terenuri din curtile
locuintelor individuale și din incintele unor unitati economice private -terenul pe care se afla
lacasuri de cult
Aceasta este situatia existenta la sfarsitul anului 2010, dar acesta este un domeniu în
continua transformare, rezultata mai ales din procesul de privatizare.
Suprafata administrativa totala a orasului Târgu Neamt este de 4300,5678 ha.
Intravilanul actual al unitatii teritorial administrative este cel prevazut în Legea Fondului
Funciar, existent la 01.01.1990 în componenta intavilanului intra o serie de trupuri
reprezentand: -localitatea de reședinta – orațul Târgu Neamt : 672,5479 ha

Tabelul 3.4

Suprafata administrativa totala a orasului Târgu Neamt

Nr. Localitatea Suprafața

Crt.
Ha

1 Blebea 98,7683

2 Humulesti 312,5073

3 Humulestii Noi 51,6470

4 Total 1135,4705

3.5.1. INFRASTRUCTURA DE UTILITATI

-retea alimentare cu apã -45 km
-retea canalizare -25 km
-retea alimentare energie electricã - 152,42 km, din care:
-LEA MT – 9,35 km
-LES MT – 23,50 km
-LEA JT – 72,94 km
-LES JT – 46,63 km
-retea distributie gaz metan -42 km -retea repartitie gaz metan -1,740 km
3.5.2. SITUATIA LOCATIVA
 numar gospodarii : 7417 locuinte ; 6853 gospodarii ; 3520 cladiri
 numar abonati la reteaua de gaz metan : 3720, din care 245 societati și
institutii și 3475 abonati casnici

57
3.6. RELATII URBAN –RURAL GENERATE DE POTENTIALUL TURISTIC

Istoria acestei aşezări datează încă din perioadele străvechi precum neoliticul. În acest
sens vin spre susţinerea acestei afirmaţii existenţa aşezărilor neolitice, de cultură cucuteniană
descoperite pe dealurile dinspre Suceava, Bacău şi Iaşi. O piesă de referinţă în domeniu fiind
„Hora de la Frumuşica” aparţinând culturii cucuteniene cu o vechime de peste 6 000 ani,
expusă în muzeul de arheologie din Piatra Neamţ.
Piatra îşi trage originea de la îndepărtata Petrodava dacică, fapt demonstrat prin
săpăturile de la Bâtca Doamnei şi de la Măgura Cozlei cât şi prin menţiunile istoricilor.
Apropiindu-ne de timpurile noastre, Alexandru ce Bun ctitoreşte la Bistriţa o
impresionantă biserică, unde și odihneşte de veci.
Tot în aceeaşi perioadă s-au ridicat și Curţile Domneşti din mijlocul Pietrei.
Un alt obiectiv de o mare rezonanţă și importanţă istorică este Cetatea Neamţului
ctitorie a lui Petru Muşat.
Aceste meleaguri au inspirat pe mulţi cărturari ca Ion Neculce, Miron Costin, Dimitrie
Cantemir, pe inimitabilul Ion Creangă născut la Humuleşti, neîntrecutul Sadoveanu ce se
odihnea în ultima parte a vieţii la Vovidenie, pe îndrăgitul de munţi Calistrat Hogaş, care a
fost profesor la liceul „Petru Rareş”.

3.6.1. RELAŢII URBAN- RURAL GENERATE DE FUNCŢIA CULTURALĂ:

ZONE ȘI OBIECTIVE CU VALOARE DE PATRIMONIU
In orasul Târgu Neamt exista monumente de arhitectura cu valoare pentru patrimoniul
cultural national:
-CETATEA NEAMT (sau CETATEA NEAMTULUI) este nominalizata in Lista
Monumentelor Istorice (1991) și in Lista aprobata prin HG nr.1160/1955 la ‘‘Monumente de
arhitectura’’. Obiectivul face parte din grupa de monumente de categoria A, fiind cuprins și
in Legea nr. 5/06.03.2000 privind PATN, sectiunea III -zone protejate, anexa III.
Cetatea Neamt reprezinta, alaturi de Cetatea de Scaun a Sucevei, fortificatia cea mai
bine pastrata din Moldova, ca exemplu al conceptiei strategice de la sfarsitul secolului al
XIV-lea, dar și al sistemului unitar de aparare a tarii, desavarsit in timpul domniei lui Stefan
cel Mare. Cetatea Neamt va intra intr-un amplu program de reabilitare. Obiectivul general al
proiectului este reabilitarea infrastructurii de turism cultural-istoric in vederea sprijinirii
dezvoltarii economice integrate a sectorului turistic și a celor conexe in regiunea de
Dezvoltare Nord-Est.
58
 In fiecare an au loc la Târgu Neamt “Zilele Cetatii Neamt”, o sarbatoare de suflet a
oamenilor locului.
-Muzeul de Istorie al orasului Târgu Neamt, a carei cladire a fost construita in anul
1852 cu ajutorul manastirilor Neamt și Secu, in timpul lui Grigore Ghica. Destinatia initiala a
fost de Scoala Domneasca, unde a invatat și Ion Creanga, iar mai tarziu a devenit Scoala
generala nr. 2.
Din 1977 in aceasta cladire functioneaza muzeul orasului și totodata este declarata
monument istoric.
-Monumentul Vanatorilor de Munte, ridicat in memoria primului Batalion de vanatori
de munte, care a fost infiintat la 3 noiembrie 1916, ca unitate de elita. Constructia s-a
terminat in 1939 și au fost inmormantati 196 eroi. Inaugurarea a avut loc la 28 iunie 1939 și
au participat Regele Carol al II-lea și primul ministru din acea perioada, Armand Calinescu.
Monumentul are in componenta vulturul din bronz, 4 cruci regale și cripta cu oseminte. In
fiecare an, la 3 noiembrie, aniversam “Ziua Vanatorilor de Munte”.
-Casa memoriala “Ion Creanga”, unde s-a nascut și si-a petrecut anii copilariei
scriitorul Ion Creanga. Organizat in casa copilariei povestitorului Ion Creanga, muzeul din
Humulesti detine o valoroasa expozitie permanenta, reorganizata tematic dupa 1989,
completata cu un numar de 14 lucrari de grafica realizate de plasticianul Eugen Toru, pentru
ilustrarea editiei din 1989 a “Amintirilor din copilarie”. Alaturi de panouri foto-documentare
și de editii ale operei povestitorului roman, casuta din Humulesti gazduieste mobilier de
epoca și inventar cultural.
Anual, muzeul din Humulesti patroneaza manifestarile “Zilele Creanga”, precum și
activitati culturale – seri muzeale, expuneri cu tema, conferinte, simpozioane organizate la
sediul unitatii, la sediul Fundatiei Culturale “Ion Creanga” din Târgu Neamt sau la scolile din
localitate.
Unitatile de cazare și masa din Târgu Neamt sunt reprezentate de :
Hotelul “Trust Doina”-este situat in centrul orasului și are o capacitate de 30 de
camere dispuse pe 2 nivele, un restaurant și o terasa. Sunt disponibile la ora actuala 10
camere și 2 apartamente. Hotelul este cotat “doua stele”
Motelul “Casa Arcasului” – situat la poalele Cetatii Neamtului, are circa 18 camere
dispuse pe doua nivele și un restaurant. Motelul este cotat “doua stele”.
Hotelul “Oglinzi” – situat la 4 km de oras, este inconjurat de dealuri, castani și stejari
magnifici, marginind aleile din jurul hotelului. Sunt 22 de camere in cladirea principala,
59
dispuse de doua nivele și un restaurant. Hotelul este cotat cu “o stea”.
Ferma Agroturistica “La rascruce de vanturi”. Este catalogata ca o facilitate agro-
turistica. Exista un mic restaurant la parter și la etaj se afla camere. Motelul este cotat “doua
stele”.
Pensiuni agroturistice : 3 pensiuni de 3 stele (Bella, Miorita, Matei), 5 pensiuni de 2
stele (Artemis, Belvedere, Creanga de aur, Iustina, Rodica), 1 pensiune de 1 stea (Cassandra).
Turismul este in continua dezvoltare, deoarece zona are un potetial foarte mare.

3.7. RELAŢII URBAN- RURAL GENERATE DE MEDIUL DE AFACERI

Prin suportul special acordat pentru dezvoltarea intreprinderilor mici și mijlocii, ca

baza a dezvoltarii economice locale, la nivel de oras, Primaria Târgu Neamt vizeaza
materializarea obiectivelor cuprinse in strategia de dezvoltare pe termen mediu, dintre care :
 stabilirea prioritatilor care sa raspunda la problemele de dezvoltare;
 crearea unei viziuni pentru o dezvoltare durabila printr-un proces participativ
care sa implice toate sectoarele comunitatii locale;
 analizarea și evaluarea optiunilor strategice alternative;
 elaborarea unui plan strategic și a unui program de masuri care sa aiba la baza
utilizarea eficienta a resurselor locale și atragerea unor resurse externe;
 administrarea eficienta a bunurilor din patrimoniul comunitatii;
 parteneriat public-privat;
 integrarea unui management al calitatii, modern și eficient.
Preocuparea principala a administratiei locale este creșterea atractivității zonale, prin
revitalizarea și revigorarea turismului, al mediului de afaceri și atragerea investitorilor straini,
cu efect benefic in ridicarea nivelului calitativ al standardului de viata al comunitatii din
aceasta zona. Un aspect de loc de neglijat in procesul de elaborare/implementare/monitorizare
a deciziei publice la nivelul Primariei Târgu Neamt, îl reprezinta consultarea opiniei
comunitatii.
Societațile comerciale inregistrate cu sediul in Târgu Neamt au raportat la 30 iunie
2010 o cifra de afaceri de 142494 lei.
Perioada de tranzitie, trecerea la economia de piata și criza economică accentuata au
condus la inchiderea partiala sau totala a unitatilor industriale și ale cooperatiei
mestesugaresti, proces care a generat disponibilizarea unui numar insemnat de salariati .

60
 3.8. RELATIILE CAPITALULUI SOCIAL CU MEDIUL ECONOMIC IN
ORASUL NEAMȚ

Analizand toate aceste aspecte care caracterizeazã global viata economico-socialã a

orasului, se observã discrepante majore intre potentialul de fortã de muncã si posibilitãtile
concrete de utilizarea acesteia.
Orasul Târgu Neamt este o localitate care se confrunta cu o serie de probleme sociale:
somaj, situatia precara a persoanelor de varsta a III-a, persoane dependente de alcool, femei si
copii victimeale violentei in familie.
Orasul, ca furnizor de servicii de asistenta sociala, urmareste, ca prin intermediul
Serviciului Public de Asistenta Sociala sa rezolve, macar o parte, din aceste probleme. In
cadrul acestui serviciu, isi desfasoara activitatea 45 asistenti personali la domiciliu care, prin
serviciile lor, vin in sprijinul multor familii si persoane aflate in dificultate.
Pe teritoriul orasului isi desfasoara activitatea o filiala a Agentiei Judetene de Ocupare
a fortei de Munca Neamt. Serviciile legate de somaj, de mediatizarea muncii, de formare
profesionala, etc. se realizeaza prin aceasta agentie.
La agentia de somaj erau inregistrati, la data de 31.12.2010, un numar de 366 someri,
din care:
- 186 femei
- tineri cu varsta mai mica de 25 ani – 105
Din cei 366 someri, 175 erau someri indemnizati, iar restul de 191 someri
neindemnizati in cautarea unui loc de munca.
Rata somajului la nivelul judetului Neamt, la data de 31.12.2010 era de 5 %, la fel ca
cea inregistrata la nivel national, ponderea somerilor la nivelul orasului fiind de 2,6% (fata de
4,2% pe intreaga zona Târgu Neamt si fata de 3,0% la nivelul intregului judet).

3.8.1. CARACTERISTICILE SOCIO-UMANE ALE GOSPODARIILOR

URBAN ȘI RURALE
Dimensiunile definitorii ale resurselor umane sunt determinante pentru modurile de
acţiune și comportare la nivel microeconomic. Demografic, populaţia din eşantion reproduce
trăsăturile caracteristice ale populației rurale (tabelul 3.4).

Având în vedere faptul că agricultura reprezintă principala ramură economică în

spaţiul rural, prezentăm în tabelul 3.5, situaţia ponderii populaţiei ocupate în agricultură, faţă
de totalul populaţiei la nivel de judeţ şi separat pe unităţi administrative.

61
 În judeţul Neamţ există două municipii Piatra-Neamţ şi Roman şi trei oraşe: Bicaz,
Roznov şi Târgu Neamţ. Populaţia totală a acestor unităţi administrative urbane este de
216060 locuitori.

Municipiul Piatra Neamţ deţine jumătate din populaţia urbană. Menţionăm faptul că
cele două oraşe – Bicaz şi Roznov au o populaţie relativ redusă – de 8000-9000 locuitori,
fiind la nivelul comunelor mai mari din judeţ.

Tabelul 3.5

Populaţia stabilă a judeţului Neamţ și zonă cercetată după domiciliu, pe municipii, oraşe, comune şi
sexe la 1 ianuarie 2011
Specificare Total Masculin Feminin
Neamţ 566740 279397 287343
Mediu urban 216060 103483 112577
Municipiul Piatra Neamţ 108229 51334 56895
Municipiul Roman 68920 33251 35669
Oraş Bicaz 8650 4234 4416
Oraş Roznov 9381 4586 4795
Oraş Târgu-Neamţ 20880 10078 10802
Mediu rural 350680 175914 174766
Agapia 4707 1868 2839
Bălţăteşti 4362 2198 2164
Brusturi 3792 1911 1881
Crăcăoani 4594 2295 2299
Grumăzeşti 5494 2757 2737
Petricani 5915 2929 2986
Pipirig 8889 4569 4320
Răuceşti 8645 4388 4257
Vânători-Neamţ 8748 4449 4299
Total mediu rural 55.146 27.364 27.782
% din total 100 49,62 50,38

Stuctura pe sexe a fost echilibrată, fiind identică cu cea înregistrată la nivel naţional.
Numărul mediu de persoane pe gospodărie (3 persoane/gospodărie) se regăseşte şi la nivel
naţional. Vârsta medie a eşantionului, deşi s-a redus faţă de anul 1996, indică totuşi o
populaţie îmbătrânită în raport cu media naţională (38 de ani).

62
 Figura 3.5: Densitatea populației în orașul Târgu Neamț

Densitatea populației în orașul Târgu Neamț și arealul învecinat, înregistrează valori

discordante, normale însă pentru un areal care concentrează o așezare urbană, cu rol
polarizator și unități administrative de tip rural.
Având la nivelul orașului Târgu Neamț, o valoarea a densității cuprinsă între 136 și
480 de loc/km2, devine intuitivă distribuția populației în mod diferențiat pe suprafața
administrativă a localității.
Astfel, valorile ridicate sunt date de rezidenții în ansamblurile de locuit colective,
concentrate în zona centrală a orașului (malul stâng al râului Ozana), cartiere sistematizate în
perioada socialistă, când s-au dezvoltat activitățile industriale în oraș, înregistrându-se o
migrație a forței de muncă dinspre comunele învecinate. Totodată dinamica teritorială a
orașului a cuprins și așezările rurale limitrofe (fostele sate Humulești și Blebea), nuclee de
locuire secundară, care au intrat în componența orașului, păstrându-și în mare parte specificul
rural. Aceste cartiere beneficiază de suprafețe agricole adiacente proprietăților, iar populația
se încadrează în clasa de vârstă medie spre înaintată, fără a manifesta o dinamică
semnificativă. Concentrarea majorității populației în blocurile colective manifestă o tendință
regresivă, pe fondul prăbușirii sectorului industrial și preluarea rolului coordonator al
economiei de către sectorul turistic și în special agroturismul.

63
 Această stare de fapt a lucrurilor a dus la stabilirea unui număr semnificativ din
populație în comunele din vecinătate, în fapt o revenire în zonele de origine, aspect care a
influențat valorea densităților pentru unele comune precum Bălțătești, Grumăzești dar și
Vânători, unde însă pe fondul existenței unui vast areal natural, forestier, valorile sunt reduse.
Suprafața extinsă a unităților administrative din zona submontană și montană, Vânători,
Crăcăoani, viciază cifra densității, oferind în schimb o imagine asupra concentrării populației
în vetrele de locuire.
Consecinţă a crizei economice care a afectat sectorul industrial, procesul migraţional
urban-rural a condus la o creştere a numărului populației tinere având un grad de instruire
mai ridicat (în special studii liceale) în spaţiul rural. Dimensiunea educaţională încadrează
populaţia supusă investigaţiei în limite apropiate valorilor ruralului: o concentrare a
populaţiei în grupa celor care au absolvit şcola elementară şi/sau gimnazială şi o pondere
redusă a celor care au absolvit forme superioare de învăţământ (liceu, colegiu, facultate).
Tabelul 3.6.

Structura eşantionului pe sexe, vârstă și educaţie (%)

Specificare 1996 2011
Structura pe sexe 100 100
- bărbaţi 50 49
- femei 50 51
Structura pe categorii de vârstă 100 100
- 15-30 ani 21 24
- 31-54 ani 25 29
- peste 55 ani 54 47
Vârsta medie 57,14 54,40
Structura educaţională 100 100
- sub 4 clase 9 7
- 4 clase 24 21
- gimnaziu 33 31
- liceu 21 27
- şcoală profesională 6 6
- facultate 2 1
- alte 3 5
Sursa: INSSE 1996- 2011

Ocuparea forţei de muncă, componentă de bază a dezvoltării umane, rămâne unul

dintre subiectele cele mai sensibile ale tranziţiei. Monoactivitatea reprezintă trăsătura
caracteristică a comunităţilor rurale la nivel naţional. Atât în 2000, cât şi în 2011, pe structura

64
demografică existentă s-a inserat o structură ocupaţională specifică unui spaţiu marginalizat,
în care populaţia rurală a fost ocupată în agricultură în proporţie de aproximativ 80%.
Principalele cauze ale scăderii natalității sunt considerate a fi cele de ordin
economico-social. Astfel nivelul scăzut al veniturilor, oferta insuficientă de locuri de muncă
si dificultatea procurării unei locuințe sunt invocate de cele mai multe ori, drept cauze
fundamentale ale scăderii natalității. Se poate lua în considerare și factorul cultural,
schimbările de valori și mentalitate. Migraţia externă a dus la scăderea numărului populaţiei.
Orizontul unor realităţi economice substanţial diferite de cele actuale şi care să reprezinte un
obstacol pozitiv pentru emigrare nu se întrezăreşte, cel puţin pe termen mediu, astfel că
ipoteza unei creşteri a dimensiunii emigraţiei trebuie luată în considerare, mai ales în
contextul statutului României de membră a Uniunii Europene care permite libera circulaţie
a forţei de muncă.

Tabelul 3.7
Numarul salariaților din orasul Târgu Neamt (2010)
Sector Sector
Specificare primar Sector secundar terțiar Total
  Agricultura Industrie Energie Construcții    
Număr de
salariați 23 3344 170 142 2194 5873
% din total 0,39 56,94 2,89 2,42 37,36 100,00

Numarul salariatilor din orasul Târgu Neamt, conform datelor primite de la Directia
Regionala de Statistica Neamt este de 5873 persoane. Dintre acestia, 3334 lucrează in
industrie (din care 3164 in industria prelucratoare), 628 in comert, 570 in invatamant, 448 in
sanatate și asistenta sociala, 231 in transporturi, depozitare, posta, comunicatii, 170 in energie
electrica și termica, gaze și apa, 142 in constructii, iar 87 in administratie publica, 80
activitati financiare, bancare și de asigurari, 23 in agricultura și 160 in alte ramuri de
activitate.
Structura populației ocupate în spaţiul rural nu este rezultatul unei politici de
dezvoltare și investiţii, ci, mai degrabă, rezultatul lipsei acesteia, asociată cu absenţa unei
politici coerente vizând domeniul locurilor de muncă la nivel naţional, care a condus la un
proces de migrare a forţei de muncă din urban spre rural.

65
 Tabelul 3.8.

Ponderea populaţiei ocupată pe sectoare de activitate (%)

Nr. Crt. Specificare 2000 2011 (+/- 2011 față de

2000)
1 Agricultură 0,39 0,39 0
2 Industrie 54,22 56,94 2,72
3 Servicii 37,8 37,36 -0,44
4 Energie 3,49 2,89 -0,60
5 Construcții 4,1 2,42 -1,68

6 Total 100 100,00 0,00

Ponderea populației ocupate nonagricole s-a menţinut la acelaşi nivel, semnalând

perpetuarea unui grad redus de diversificare a activităţilor economice. În aceste condiţii se
impune elaborarea unei politici de dezvoltare integrată a spaţiului rural care să vizeze, pe de o
parte, sprijinirea unor oportunităţi de ocupare neagricolă, iar pe de altă parte, îmbunătăţirea
accesului forţei de muncă la învăţământ și formare profesională pentru a reduce costurile
mobilităţii intersectoriale.
Tipurile de utilizare a forţei de muncă identificate în ancheta din 1996 se regăsesc şi
în ancheta din 2010: utilizarea forţei de muncă familială a rămas tipul dominant (73,6% în
1996, 66,3% în 2010); utilizarea tipului „forţă de muncă la schimb” între vecini, prieteni şi în
special rude îşi consolidează poziţia; tipul angajării de lucrători sezonieri sau permanenţi,
deşi cu valori foarte scăzute, înregistrează o creştere faţă de anul 2010, indicând un început
de îndepărtare de autarhia ţărănească.
Analiza veniturilor arată o stare de sărăcie a comunităţilor rurale. Ca şi în cazul
datelor din anul 2000, înregistrarea veniturilor obţinute în anul 2011 s-a bazat pe propriile
aprecieri ale subiecţilor. În aceste condiţii, analiza rezultatelor trebuie făcută cu prudenţă,
avându-se în vedere tendinţa de diminuare a cuantumului declarat. Sursele principale de venit
sunt, atât în 2000, cât şi în 2011, pensiile, vânzarea produselor agricole şi salariile. Veniturile
obţinute din pensii în ansamblul lor au înregistrat o diminuare (10%), tendinţă care se
regăseşte şi la nivel naţional. Explicaţia poate fi găsită în faptul că pensia medie reală a
pensionarilor de asigurări sociale de stat a scăzut cu peste 20% în ultimii patru ani. Scăderea
ponderii salariilor poate fi explicată prin modificările intervenite în structura ocupaţională:

66
reducerea numărului şi ponderii salariaţilor concomitent cu creşterea ponderii lucrătorilor pe
cont propriu şi a celor familiali neremuneraţi.
Pe fondul scăderii ponderii gospodăriilor care comercializează produse agricole şi a
cantităţilor comercializate, scade şi ponderea veniturilor obţinute din vânzarea acestora cu
38%. Aceasta implică obţinerea de venituri reduse care limitează dezvoltarea acestor
gospodării (tabelul 3.9).
Veniturile obţinute din exploatarea terenurilor în cadrul asociativ au scăzut cu 28%,
ca o conescinţă a diminuării ponderii acestui sector. Extinderea arendării, consecinţă a
îmbunătăţirii cadrului legislativ, a determinat apariţia, deşi cu pondere redusă, a rentei ca
sursă de venit a gospodăriilor rurale.

Tabelul 3.9.

Ponderea surselor de venit a populației rurale (%)

Venit obţinut 2000 2011

- din vânzarea produselor agricole 51,8 32,3

- de la asociaţie / societate agricolă 17,3 12,4

- din arendă x 3,1

- din salarii 30,0 28,3

- din pensie 83,6 75,3

- din alocaţii de stat 12,4 27,8

- ca patron al unei firme neagricole 2,5 3,6

- ca bani primiţi de la rude 4,8 5,8

- din alte surse 14,6 16,4

Sursa: Calcule proprii pe baza INSSE 2000-2011

Ponderea alocaţiilor de stat a cunoscut o creştere însemnată (124%) raportat la anul

2011. Fenomenul a fost determinat de: creşterea nivelului alocaţiilor pentru copii cu peste
60%, la care s-a adăugat și creşterea datorată instituirii alocaţiei suplimentare pentru familiile
cu doi sau mai mulţi copii; creşterea veniturilor din prestaţiile de şomaj; instituirea plăţilor
compensatorii efectuate în cadrul programelor de restructurare, privatizare și lichidare.
67
 3.9. PROPRIETATE, EXPLOATARE, TRANZACŢII FUNCIARE
Mărimea medie a gospodăriilor rurale nu a suferit modificări importante, situându-se
în jurul valorii de 3 ha. Ca prim element se poate remarca menţinerea unei ponderi însemnate
(circa 60%) de gospodării cu dimensiuni mai mici de 3 ha și ponderea redusă a proprietăţii de
peste 5 ha. Un fenomen caracteristic anului 2011 este reprezentat de dublarea ponderii
proprietăţii cu dimensiuni mai mici de 1 ha: de la 12,1% în 2000 la 21,8% în 2011. Aceasta
pare a fi o consecinţă a ieşirii din indiviziune a moştenitorilor înscrişi pe titlurile de
proprietate.

Tabelul 3.10.

Structura gospodăriilor rurale pe clase de mărime (%)

Clasa de mărime 2000 2011

- sub 1 ha 12,1 21,8

- 1-3 ha 45,9 41,8

- 3-5 ha 26,1 22,0

- peste 5 ha 15,7 14,5

Mărimea medie a gospodăriei 3,18 3,02

Sursa: Calcule proprii pe baza INSSE 2000-2011

Conform datelor obţinute, gradul de fragmentare a proprietăţii funciare a fost şi a

rămas ridicat: pe o gospodărie rurală au revenit în medie 4-5 parcele. Fragmentarea funciară
este considerată în general un obstacol major pentru introducerea progresului tehnologic în
agricultură. Dimensiunea redusă a proprietăţii şi fragmentarea pronunţată nu pot asigura
funcţionalitatea unei agriculturi competitive.
La zece ani de la intrarea în vigoare a Legii Fondului Funciar numai 68% dintre cei
chestionaţi au primit titluri de proprietate, iar în 32% dintre cazuri s-a realizat recunoaşterea
proprietăţii printr-o adeverinţă în care este specificată suprafaţa deţinută, dar nu şi
amplasamentul.

68
 Tabelul 3.11.
Modul de exploatare a terenurilor agricole (%)
Specificare 2000 2011
Suprafaţa medie exploatată individual (ha) 2,1 1,73
Ponderea gospodăriilor care exploatează individual pământul (%) 91,9 91,5
Suprafaţa medie exploatată în asociaţii (ha) 0,8 0,63
Ponderea gospodăriilor care dau pământ în asociaţii (%) 33,7 26,3
Suprafaţa medie dată în arendă (ha) 0,3 0,14
Ponderea gospodăriilor care dau pământ în arendă (%) 14,4 18,0
Suprafaţa medie luată în arendă (ha) 1,0 2,52
Ponderea gospodăriilor care iau pământ în arendă (%) 2,6 6,8
Sursa : Calcule proprii pe baza INSSE 2000-2011

Modul predominant de exploatare al terenului agricol a rămas cel individual, deşi

mărimea medie a suprafeţei exploatate în acest fel a scăzut faţă de anul 2000 cu 18% (tabelul
3.9).
Orientarea gospodăriilor rurale către formele asociative de exploatare a cunoscut o
diminuare (22%), tendinţă care se regăseşte şi la nivel naţional. Exploatarea pământului în
asociaţii este calea cea mai frecvent urmată de familiile în vârstă, cu un număr mic de
membri şi lipsite de mijloace financiare.
După intrarea Legii arendei în vigoare, arendarea a înregistrat o tendinţă de extindere,
de consolidare. Comparativ cu anul 2000, ponderea gospodăriilor care au dat pământ în
arendă a crescut cu 30%. Suprafaţă dată în arendă a scăzut însă de la 0,3 ha la 0,14 ha.
Gospodăriile care au arendat terenuri, întreaga proprietate sau numai o parte, au fost, în
general, cele formate din persoane cu vârste înaintate care se confruntă cu o serie de
dificultăţi financiare, dar şi cele formate din proprietari care locuiesc în mediul urban şi care
au furnizat o parte însemnată din terenurile exploatate în această formă.
Adoptarea legislaţiei vizând piaţa pământului a fost percepută ca o măsură pozitivă de
circa 75% dintre cei intervievaţi. Cu cât gospodăriile au în compoziţie persoane mai tinere,
obţin venituri mai mari şi exploatează suprafeţe mai mari, gradul de acord cu dreptul de a
vinde și a cumpăra pământ este mai mare. Posibilitatea ca piaţa pământului să cunoască o
dezvoltare mai amplă în anii următori pare a fi redusă: numai 1,6% dintre respondenţi şi-au
manifestat intenţia de a vinde pământ în viitorul apropiat. Întrebaţi asupra intenţiilor privind
proprietatea funciară pentru următorii ani, apropae treu sferturi dintre cei intervievaţi cred că
vor lucra aceeaşi suprafaţă, 8,7% intenţionează să lase pământul moştenire în părţi egale

69
copiilor, 8,7% intenţionează să-l încredinţeze spre exploatare unei asociaţii, iar 3,2% să-l
arendeze.

3.10. CALITATEA VIETII URBANE ȘI RURALE

Calitatea vieţii rurale se poate aprecia analizând veniturile, cheltuielile, autoconsumul,
condiţiile de locuit, înzestrarea cu bunuri a gospodăriilor. Dezvoltarea umană durabilă nu
poate fi concepută în afara dezvoltării aşezărilor umane cu o economie viabilă și cu o viaţă
socială diversificată într-un mediu înconjurător sănătos, asigurate în respectul moştenirii
cultural-istorice a societăţii.
Agricultura și zona rurală, în general, marchează discrepanţa faţă de dezvoltarea
generală economică a ţării. De exemplu, în anul 2000 salarizarea în agricultură a reprezentat
în medie 83,2% faţă de nivelul pe economie şi de numai 70% faţă de situaţia din industrie.
Dacă avem în vedere dotările elementare de confort ale locuinţelor, situaţia este și mai
nefavorabilă. Conform datelor din anul 2011, confortul de locuit în mediul rural este cu mult
în urma celui din mediul urban, astfel:
Tabelul 3.12
Calitatea vieţii urbane și rurale
În %
Specificare
Urban Rural
- alimentare cu apă potabilă 88,2 14,3
- apă caldă 76,7 4,9
- canalizare 86,4 10,0
- grup sanitar 85,3 4,1
- încălzire centrală 71,9 1,7
- gaze la bucătărie 57,7 3,0
Sursa: Calcule proprii conform INSSE 2011.

Elementele negative de stare a spaţiului rural românesc, în afara dotării slabe a

locuinţelor, se referă în principal la: gradul redus de echipare tehnico-edilitară a localităţilor;
cantitatea și calitatea necorespunzătoare a infrastructurilor sociale și a serviciilor aferente;
activităţi economice foarte slab diversificate; un număr mic de locuri de muncă non-agricole;
starea drumurilor locale este necorespunzătoare, cu un grad redus de modernizare (sub 10%),
fiind în unele perioade ale anului impracticabile; reţeaua de alimentare cu apă în sistem

70
centralizat este prezentă în foarte puţine localităţi; există încă circa 2 000 de sate incomplet
electrificate.

Figura 3.6. Dotarea cu baie a locuințelor

3.10.1. STRUCTURA VENITURILOR

Veniturile totale ce revin unei persoane dintr-o gospodărie de ţărani, în medie pe lună,
calculate pentru anul 2011, se cifrau la 663 lei. Această valoare situează gospodăriile de
ţărani cu mult sub media gospodăriilor de salariaţi, dar şi a gospodăriilor de pensionari.
Numai în gospodăriile de şomeri, suma care revine lunar pe o persoană este mai mică, și
anume 558 lei.
Veniturile totale sunt compuse din venituri băneşti, contravaloarea prestaţiilor gratuite
sau cu reducere de preţ primite de la agenţii economici şi contravaloarea consumului de
produse agricole din resurse proprii.
Slaba orientare a gospodăriei ţărăneşti către piaţă este demonstrată de importanţa
consumului de produse agricole din resurse proprii (autoconsumul): 56%. În structura

71
 veniturilor totale, veniturile băneşti ale gospodăriei de ţărani reprezintă 43,3%, deci aproape
jumătate din veniturile băneşti corespunzătoare unei gospodării de salariaţi (83,4%).
Urmărind veniturile băneşti, la rândul lor, în structură, remarcăm că banii care intră într-o
gospodăriei ţărănească provin, în primul rând, din vânzări de bunuri şi terenuri (18,8%) şi din
activităţi pe cont propriu (8,2%), salariile având ponderea cea mai redusă, atât în cadrul
veniturilor băneşti ale gospodăriei ţărăneşti, dar și comparativ cu celelalte tipuri de
gospodării.
Analizând regiunile de dezvoltare, veniturile totale cele mai însemnate aparţin
vestului ţării şi Bucureştiului. În acelaşi timp, sud-vestul, nord-vestul şi vestul ţării sunt
regiunile în care, în rural, se înregistrează cele mai mici valori ale şomajului BIM. În schimb,
centrul, sudul, sud-estul şi nord-estul se situează pe ultimele locuri în ceea ce priveşte
mărimea veniturilor totale a gospodăriei de ţărani.
Pentru a putea desprinde mai multe caracteristici ale vieţii rurale, vom încerca să
observăm diferenţele ce există între gospodăriile din rural, în funcţie de tipologia acestora,
mărimea medie, aspectele ocupaţionale, veniturile, cheltuielile şi consumul, dar şi diferenţele
rural-urban ai acestor indicatori (tabelul 3.13).
Tabelul 3.13.
Componenţa gospodăriilor după statutul ocupaţional al persoanelor, pe medii
Specificare Total Urban Rural
Total persoane 100,0 100,0 100,0
Persoane active 43,9 45,7 42,3
- salariaţi 23,2 34,3 12,9
- patroni 0,2 0,3 0,1
- lucrători pe cont propriu în activităţi neagricole 1,8 1,8 1,8
- ţărani 11,6 0,9 21,3
- şomeri 0,6 7,9 5,5
- altele 0,5 0,5 0,6
Persoane inactive 56,1 54,3 57,7
- pensionari 27,5 22,1 32,4
- elevi, studenţi 17,2 20,8 13,8
- casnice 4,5 5,3 3,8
- alte persoane 6,9 6,1 7,7
Sursa: Calcule proprii conform INSSE 2011.

72
 Se remarcă faptul că, în rural, gospodăriile care cuprind persoane inactive sunt mai
frecvente decât în urban (57,7% faţă de 54,3%), iar gradul de îmbătrânire mai accentuat din
rural reiese şi din ponderea ridicată a pensionarilor comparativ cu urbanul.
Gospodăriile de salariaţi au următoarea structură pe vârste: 22,8% copii de până la 15
ani, 75,6% persoanele între 15 și 60 de ani și 1,6% persoanele de 60 de ani şi peste. Mărimea
medie a acestui tip de gospodărie este de 3,3 persoane, iar 71% din aceste categorii sunt
situate în urban.
Structura veniturilor totale nominale brute (care însumează 528 lei lunar pe
gospodărie, la nivelul anului 2011) se prezintă astfel: 83,4% venituri băneşti și 16,6% venituri
în natură. De asemenea, trebuie menţionat că, în rural, contravaloarea produselor
agroalimentare provenite din resurse proprii ale gospodăriei sunt de 2,8 mai mari decât în
urban. Ponderea principală aparţine veniturilor băneşti, în cadrul veniturilor totale, atât în
urban cât şi în rural (89,1% și respectiv 68,2%), dar structura lor diferă în funcţie de statutul
ocupaţional al membrilor gospodăriilor.

Tabelul 3.14.
Surse de formare a veniturilor băneşti pentru gospodăriile de salariaţi

Specificare Total Urban Rural

Venituri băneşti 100,0 100,0 100,0
- salarii 88,7 89,9 84,2
- activităţi pe cont propriu 1,3 1,1 1,9
- prestări de protecţie socială 6,1 5,7 7,4
- vânzări 1,5 0,5 4,9
Sursa: Calcule proprii conform INSSE 2011.
În ceea ce priveşte gospodăriile de patroni, doar 29% sunt situate în mediul rural, de
unde reiese că afacerile rurale au posibilităţi reduse de dezvoltare. Mărimea medie a acestor
gospodării este de 3,3 persoane, iar grupele de vârstă în care se încadrează patronii sunt 30-39
de ani (29,6%) și 40-49 de ani (47,6%).
Atât în rural, cât și în urban principala activitate desfăşurată este cea de comerţ, iar
potrivit publicaţiei editate de Comisia Naţională de Statistică – Veniturile, cheltuielile şi
consumul populației nr. 1/2011 – această sursă asigură 54,8% sub suma totală obţinută din
activităţile neagricole pe cont propriu, iar sumele obţinute de o gospodărie din activităţile
comerciale sunt aproape duble pentru urban şi triple pentru rural faţă de cele realizate din
73
prestarea unor meserii şi profesii. Gospodăria de patroni obţine venituri totale nominale brute
medii în valoare de 1522 lei, din care 87,8% provin din surse băneşti (tabelul 3.15).
În cadrul gospodăriei de ţărani 22,9% sunt copii în vârstă de până la 15 ani, 67,1%
persoane cu vârsta cuprinsă între 15 şi 59 ani, iar cei de 60 de ani şi peste reprezintă 10%.
Gospodăriile de ţărani sunt situate în proporţie de 95,2% în rural, iar numărul mediu de
persoane ce revine pe o gospodărie este de 3,2, cele mai frecvent întâlnite fiind cele formate
din 1-2 persoane (40,3%), iar cele formate din 5 și mai multe persoane au o pondere de
21,7%.

Tabelul 3.15.
Nivelul și structura veniturilor băneşti din activităţi
pe cont propriu, pe medii, pentru gospodăriile de patroni

Urban Rural
Specificare Medii lunare pe Medii lunare pe
% %
o gospodărie, lei o gospodărie, lei
Venituri din activităţi pe
3479 100,0 2357 100,0
cont propriu, total
- meserii 1138 32,7 292 12,4
- comerţ 2000 57,5 1057 44,9
- transport şi alte activităţi 3401 9,8 1007 42,7

Suma de bani care intră lunar într-o gospodărie de ţărani este de 927 lei, din care
43,3% reprezintă venituri băneşti, iar 56,7% venituri în natură.
Se remarcă preponderenţa veniturilor băneşti provenite din vânzarea de produse
agricole, animale şi păsări şi ponderea redusă a veniturilor salariale. Acest fapt se poate
explica prin statutul ocupaţional al membrilor gospodăriilor ţărăneşti, 59% desfăşurând
activităţi agricole pe cont propriu sau în asociaţii agricole şi doar 4,1% fiind salariaţi.
Sumele lunare provenite din vânzări au fost de circa 3 ori mai mici decât valoarea
produselor consumate din resurse proprii, fapt ce demonstrează că gospodăriile ţărăneşti
practică o agricultură profitabilă pe acoperirea necesităţilor proprii de consum.

Tabelul 3.16.
74
 Nivelul și structura veniturilor băneşti pentru gospodăriile de ţărani
Medii lunare pe o
Specificare %
gospodărie, lei
Venituri băneşti, din care, provenite din: 927 100,0
- vânzări de produse agricole, animale, păsări 380 41,0
- salarii şi alte drepturi salariale 132 14,3
- activităţi pe cont propriu 175 18,9
- prestaţii de producţie socială 145 15,7
Sursa: Calcule proprii conform INSSE 2011.

Majoritatea gospodăriilor de şomeri sunt situate în localităţi urbane (57,5%), având o

mărime medie de 3,4 persoane. Structura pe vârstă a şomerilor – cap de gospodărie se
prezintă astfel: 41,5% au vârsta cuprinsă între 40-49 ani, 27,5% au între 30-39 ani, iar 11,4%
au sub 30 de ani.
Statutul de şomer al capului gospodăriei afectează negativ nivelul şi structura
veniturilor totale (pentru gospodăriile rurale ponderea veniturilor în natură este de 49%), dar
şi veniturile băneşti (salariile reprezentând 36%, iar prestaţiile de protecţie socială 34,1%).
Deoarece valoarea cheltuielilor totale a depăşit valoarea veniturilor totale, membrii
acestui tip de gospodărie au fost nevoiţi să apeleze la împrumuturi şi la economiile realizate
anterior. Mărimea medie a gospodăriilor de pensionari este de 2,2 persoane, 77,5% din
membri fiind persoane inactive din punct de vedere economic. Situaţia financiară delicată a
gospodăriilor de pensionari din rural poate fi observată în tabelul 3.17.
Tabelul 3.17.
Structura veniturilor totale ale gospodăriei de pensionari, pe medii- % -
Specificare Total Urban Rural
Venituri totale 100,0 100,0 100,0
- venituri băneşti 61,8 82,6 49,9
- venituri în natură (evaluate în lei) 38,2 17,4 50,1
Sursa: Calcule proprii conform INSSE 2011.

75
 Veniturile în natură depăşesc veniturile băneşti, în cazul gospodăriilor din rural,
reprezentând contravaloarea autoconsumului şi sume de bani provenite din vânzarea
produselor agricole şi animale.

3.10.2. Consumul alimentar

În 2011 consumul mediu anual pe locuitor pentru carne şi produse din carne, peşte,
grăsimi animale, fructe este uşor redus faţă de anii anteriori. În schimb, a crescut cantitatea
consumată de cartofi, legume, grăsimi vegetale, ouă. Această situaţie se reflectă şi în
structura consumului, unde cea mai mare pondere aparţine caloriilor de origine vegetală, aşa
cum se ilustrează în tabelul 3.18.

Tabelul 3.18.
Consumul alimentar exprimat în calorii şi factori nutritivi, pe medii, 2011
- medii zilnice pe o persoană care s-a alimentat -
Gospodării din:
Specificare UM
Urban Rural
Calorii nr. 2 519,0 2 755,0
- de origine vegetală nr. 1 983,0 2 151,0
- de origine animală nr. 536,0 604,0
Protide gr. 78,9 88,3
- de origine vegetală gr. 46,0 54,4
- de origine animală gr. 32,9 33,9
Lipide gr. 86,8 84,2
- de origine vegetală gr. 48,2 40,4
- de origine animală gr. 38,6 43,8
Glucide gr. 334,4 381,0

3.10.3. Cheltuieli totale la nivelul gospodăriilor ţărăneşti

Pentru gospodăriile ţărăneşti, consumul alimentar zilnic al unei persoane era de 2 580
de calorii, 78,4% reprezentând ponderea caloriilor de origine vegetală. Au fost consumate în
special cereale și produse din cereale (50,2%), ulei şi grăsimi (14,1%), lapte și produse lactate
(8,5%), fasole și cartofi (6,8%), carne și preparate din carne (6,7%). Aceste produse provin în
principal din propria producţie a gospodăriei, fapt dovedit şi din cheltuielile băneşti efectuate
pentru cumpărarea produselor alimentare.

76
 Cheltuielile totale lunare ale unei gospodării de ţărani în anul 2011 au fost de 821 lei,
cu doar 19,7 lei mai mici decât veniturile. Din suma totală, 86,3% au reprezentat cheltuieli
pentru consumul curent de bunuri şi servicii, impozitele şi alte plăţi având o pondere de doar
1,7% (în valori absolute au fost de 7 ori mai mici decât media pe ansamblul gospodăriilor).
Cheltuielile medii lunare totale de consum au fost de 831 lei pe cap de locuitor, iar
cheltuielile medii lunare de consum băneşti au fost de 769 lei. În cadrul cheltuielilor băneşti,
cea mai mare pondere revine cheltuielilor pentru mărfuri nealimentare (44,7%), cheltuielile
pentru produse alimentare reprezentând 37,7%, iar plata serviciilor 20,6%. Structura
cheltuielilor băneşti de consum diferă clar faţă de celelalte tipuri de gospodării datorită
autoconsumului, acest fapt permiţând ca o parte mai mare din cheltuieli să fie destinată
bunurilor nealimentare și serviciilor (tabelul 3.19).

Tabelul 3.19.
Ponderea principalelor grupe de produse în totalul cheltuielilor băneşti,
pentru cumpărarea mărfurilor nealimentare
Grupe de produse %
Îmbrăcăminte şi încălţăminte 26,5
Combustibil 24,7
Ţigări, tutun, articole pentru fumat 11,8
Mărfuri de cultură, sport, turism, jucării 9,8
Articole de igienă şi cosmetică 6,7
Materiale de construcţii şi instalaţii 6,7
Sursa: Veniturile, cheltuielile şi consumul populației, Buletin Informativ nr. 1/2011, CNS.

Mărfurile nealimentare preponderente au fost articolele de îmbrăcăminte, încălţăminte

şi combustibilul. Produsele alimentare cumpărate au fost cele care se puteau obţine mai greu
sau deloc din producţia proprie: pâine şi produse de franzelărie, orez, preparate din carne,
peşte și produse din peşte, ulei, zahări și produse zaharoase, bere, margarină, citrice și fructe
exotice, cafea, cacao.
Serviciile au inclus într-o proporţie foarte mare plata muncii pentru producţia
gospodăriei, întreţinerea locuinţei, transport şi telecomunicaţii.

77
 3.10.4. Cheltuieli totale la nivelul gospodăriilor de salariaţi
Aproape 51% din cheltuielile totale de consum sunt destinate alimentelor şi
băuturilor, 17,6% locuinţei şi înzestrării cu bunuri şi 10,4% pentru transport şi
telecomunicaţii. Această structură diferă pe medii, în urban fiind cheltuţi mai mulţi bani
pentru cultură, învăţământ, educaţie, transport şi telecomunicaţii, iar în rural este alocată o
sumă mai mare de bani pentru locuinţă şi înzestrare cu bunuri.
În ceea ce priveşte cheltuielile cu alimente şi băuturi, contravaloarea produselor atrase
în consum din resursele gospodăriei a fost de 28% în urban şi 56%. Prin urmare, în timp ce
gospodăriile din urban sunt nevoite ca din cheltuielile băneşti de consum să aloce o mare
parte (41,8%) cumpărării produselor alimentare, gospodăriile din rural cheltuiesc în principal
banii pentru mărfurile nealimentare (43,4%).
Unei persoane dintr-o gospodărie de salariaţi îi revin 2 495 de calorii/zi, 78,4% fiind
de provenienţă vegetală şi 21,6% de provenienţă animală. În rural s-a înregistrat un surplus
zilnic de peste 100 calorii de persoană, datorită consumului mai ridicat de mălai, făină, lapte,
leguminoase.
În medie pentru rural şi urban, produsele consumate cu precădere au fost: cereale și
produse cerealiere (43,6%), grăsimi (16,4%), carne și preparate din carne (9,5%), lapte și
produse lactate (7,4%), carofi și legume (6,8%), zaghăr și produse zaharoase (6,7%).

3.10.5. Cheltuieli totale la nivelul gospodăriilor de patroni

În cadrul gospodăriilor de patroni cheltuielile lunare au fost mai mici decât veniturile
lunare, fapt care a permis creşterea cu 785 lei a soldului de bani în numerar la sfârşitul lunii
(tabelul 3.18).
Tabelul 3.20.
Structura cheltuielilor totale de consum
Specificare Valoare (%)
Cheltuieli pentru plata serviciilor 19,5
Cheltuieli pentru produse alimentare 44,2
Cheltuieli pentru mărfurile nealimentare 36,3
Sursa: Veniturile, cheltuielile şi consumul populației, Buletin Informativ nr. 1/2011, CNS.

În structura cheltuielilor totale de consum, cea mai mare pondere o deţin cheltuielile
pentru alimentaţie, urmate apoi de cheltuielile pentru mărfuri nealimentare şi servicii. Şi
78
totuşi, aceste cheltuieli alimentare au o proporţie redusă: 44,2%; în niciuna din celelalte
gospodării nu se întâlneşte o pondere atât de scăzută a acestor cheltuieli, fapt care
demonstrează capacitatea financiară a acestui tip de gospodărie.
O situaţie inversă o întâlnim pentru cheltuielile băneşti de consum unde mărfurile
nealimentare au o pondere mai mare decât cea a mărfurilor alimentare (41,8% faţă de 34,9%).
Produsele alimentare achiziţionate în principal de către gospodăriile de patroni au
fost: carnea și preparatele din carne (26%, legumele şi fructele (15,2%), pâinea și produsele
de franzelărie (11,2%). Trebuie menţionat că o treime din valoarea totală a consumului
alimentar a provenit din produsele agroalimentare intrate în consumul curent din resursele
proprii ale gospodăriilor.
Consumul alimentar zilnic al unui membru dintr-o gospodărie de patroni a înregistrat
un număr de 2 675 calorii, existând cea mai mare pondere a caloriilor de origine animală
(23,3%) faţă de restul gospodăriilor, iar 76,7% sunt de provenienţă vegetală. Ponderea
produselor consumate a fost următoarea: pâine și produse de franzelărie 26,4%, carne și
preparate din carne 10,8%, ulei comestibil 11%, lapte și produse lactate 7,9%, zahăr şi
produse zaharoase 6,7%, legume și fructe 5,9%.

3.10.6. Cheltuieli totale la nivelul gospodăriilor de şomeri

Cheltuielile totale ale unei gospodării de şomeri au însumat în medie pe lună 742 lei,
93% având ca destinaţie acoperirea nevoilor curente de consum și achitarea taxelor,
impozitelor și a altor plăţi obligatorii. În tabelul 3.19 observăm, referitor la sumele cheltuite
pentru consumul alimentar, diferenţierile de structură pe medii de rezidenţă.
Tabelul 3.21.
Structura cheltuielilor totale pentru consumul alimentar,
pe medii pentru gospodăriile de şomeri
Structura cheltuielilor Rural Urban
Cumpărarea produselor alimentare 35,4 61,4
Alimentaţie publică 0,7 1,3
Contravaloarea consumului din resurse proprii 63,9 37,3
Sursa: Veniturile, cheltuielile și consumul populației, Buletin Informativ nr. 1/2011, CNS.

Din totalul cheltuielilor băneşti 85% au fost alocate consumului zilnic de bunuri şi
servicii, iat impozitele şi plăţile obligatorii au fost de 2,8 ori mai mari în urban decât în rural.
79
 Structura consumului alimentar evidenţiază preponderenţa caloriilor de origine
vegetală, din 2 380 calorii/zi/persoană 79,1% fiind de origine vegetală. Deoarece în
gospodăriile din rural au fost consumate cantităţi mai mari de mălai, făină, fasole, preparate
din carne, lapte, băuturi alcoolice, numărul de calorii consumate a fost uşor mai crescut faţă
de gospodăriile de şomeri din urban.

3.10.7. Cheltuieli totale la nivelul gospodăriilor de pensionari

În structura cheltuielilor totale, ponderea cea mai mare au avut-o cheltuielile băneşti
(62,5%) în timp ce contravaloarea autoconsumului a reprezentat 37,5%.
Ca și în cazul celorlalte tipuri de gospodării, cele situate în rural cheltuiesc sume mult
mai mici pentru achiziţionarea produselor alimentare, acestea fiind asigurate din producţia
proprie, astfel încât gospodăriile de pensionari din rural au putut aloca o treime din veniturile
băneşti pentru cumpărarea mărfurilor nealimentare.
Din acelaşi motiv, numărul de calorii consumate pe zi de o persoană din rural a fost
mai mare decât pentru mediul urban. În medie însă au fost consumate 2 855 de
calorii/zi/persoană (78,2% de provenienţă vegetală şi 21,8% de provenieţă animală) din
următoarele produse: cereale și produse din cereale (45,6%), carne, preparate din carne, lapte
şi produse lactate (16,2%), ulei (10,6%) etc.

3.11 PLANUL LOCAL DE ACTIUNE PENTRU DEZVOLTARE DURABILA

Planul Local de Actiune (PLA) -ca instrument de planificare și implementare –
contine un set de politici pe domenii de activitate ce se aplica intr-un termen determinat in
scopul realizarii obiectivelor generale fixate intr-o strategie. Termenul de realizare a planului
local de actiune trebuie sa corespunda termenului de 10-20 de ani, fixat pentru realizarea
Strategiei Locale de Dezvoltare Durabila (SLDD).

3.11.1 OBIECTIVE GENERALE

Planul Local de Actiune pentru implementarea Strategiei Locale de Dezvoltare
Durabila (SLDD) a comunitatii orasului Târgu Neamt reprezinta un pachet de masuri și
proiecte necesare schimbarii comunitatii locale pentru atingerea unor parametrii specifici
societatii moderne, astfel incat Durabilitatea sa devina punctul tare al comunitatii locale.
Dimensiunile dezvoltarii actuale economice, sociale, de mediu și tehnologice au fost

80
analizate in cadrul procesului de analiza-diagnostic (partea I), iar tintele-obiective strategice
au fost creionate in partea a II-a, fixandu-se cateva repere ca și referinte pentru dezvoltarile
ulterioare.
Scopul documentului Planul Local de Actiune (PLA) il reprezinta prezentarea
principalelor masuri și proiecte necesare fazei de planificare și implementare a Dezvoltarii
Durabile, astfel incat procesul de dezvoltare sa poata fi evaluat continuu in complexitatea
factorilor SEMT (social-economic-mediu-tehnologic) prin indicatorii de dezvoltare durabila
(dimensiuni ale durabilitatii) selectionati ca și relevanti pentru orasul Târgu Neamt.
Necesitatea unui plan de actiune este data de amploarea și complexitatea actiunilor ce
trebuie executate pentru atingerea obiectivelor strategice definite in Strategia de Dezvoltare
Durabila a orasului Târgu Neamt.
Obiectivele principale ale dezvoltarii orasului Târgu Neamt, sunt urmatoarele:
 Dezvoltarea infrastructurii de baza și asigurarea accesului neingradit al
populației și consumatorilor industriali la aceasta infrastructura (apa -
canalizare, electricitate, transport, telefonie, internet, gaze naturale);
 Accesul la locuinte;
 Protectia mediului ;
 Reducerea saraciei ;
 Regenerare urbana (regenerarea capitalului natural, în special a
terenurilor și a resurselor de apa contaminate, precum și reabilitarea urbana
prin refacerea și dezvoltarea centrului civic, a clãdirilor istorice aflate în
patrimoniu și redezvoltarea cladirilor prin fatadism și a functiunilor de baza
sau redefinirea acestor functiuni).
 Dezvoltarea economica – prin amenajarea și dotarea cu utilitati a unor
terenuri, situate în apropierea orasului, și acordarea unor facilitati în vederea
atragrii și sustinerii agentilor economici;
 Dezvoltarea serviciilor publice

81
 Figura 3.7: Locuințe cu instalație de canalizare

Tinand cont de conditiile specifice ale zonei, în subsidiar obiectivelor generale, orasul
Târgu Neamt isi propune și isi asuma totodata responsabilitatea fata de zona rurala, fata de
persoanele defavorizate și pentru convietuirea etniilor.
Principiile de management urban în aplicarea celor cinci obiective, este conform
principiilor dezvoltrii durabile ale Raportului ,,Orase Europene Durabile” și a Declaratiei de
la Bremen din 1997in spiritul Tratatului de la Amsterdam.

Criterii în realizarea obiectivelor de dezvoltare durabila

Realizarea obiectivelor de dezvoltare durabila va lua în considerare urmatoarele criterii:
82
 Tabelul 3.22
Criterii în realizarea obiectivelor de dezvoltare durabila
Criterii Social Economic Mediu Tehnologia informatiei și
(planuri (planuri (planuri comunicatiilor
sociale) economice) ecologice)
Coeziunea Cresterea Cresterea Cresterea Cresterea gradului de acces al
/solidaritatea coeziunii numarului coeziunii cetatenilor la informatie,
cetatenilor sociale a de locuri de ecologice a cresterea conectarii
cetatenilor munca cetatenilor tehnologice tic individuale

Puterea Cresterea Cresterea Echilibru intre Cresterea puterii tehnologice

Orasului puterii puterii dezvoltare a orasului (infrastructuri
sociale a economice industriala și urbane, cresterea indicatorilor
orasului a poluare urbani it&c)
orasului (reducerea Management comunitar
poluarii,
reabilitare
urbana)
Dezvoltarea Minime Minime Minime Societatea informationala
Durabila probleme probleme probleme de Accesul tinerei generatii la
sociale economice mediu it&c Educatie continua LLL
Dezvoltare Aliniere la Aliniere la Aliniere la Aliniere la principiile OSI
calitativa = pricipii, principii, principii, (standarde deschise),
standarde de
mediu
Obiective standarde standarde europene standarde tehnologice
CADRU- sociale economice europene și mondiale
CALITATIV europene europene

Avand în vedere ca o asezare urbana nu este un sistem inchis, iar realizarea celor cinci
obiective generale se intemeiaza pe aplicarea unui management care sa conduca la dezvoltare
si/sau regenerare urbana, politicile, planificarea strategica urbana, precum și realizarea
programelor și proiectelor se vor face cu respectarea urmatoarelor principii:
 Transformarea orasului Târgu Neamt în municipiu;
 Dezvoltare durabilã, astfel incat pe termen lung sa se produca schimbari
majore de cultura și atitudine în ceea ce priveste utilizarea resurselor de catre
populație și operatorii economici;
 Intarirea capacitatii institutionale: prin management eficient, definirea și
restructurarea serviciilor publice în raport cu resursele financiare actuale, cu
obiectivele dezvoltarii durabile, precum și cu doleantele și cerintele
83
 Comunității;
 Crearea unei retele de comunicatii în scopul schimbului de informatii intre
municipalitati cu privire la utilizarea celor mai bune practici (in management
urban sau management de proiect);
 Integrarea politicilor atat pe orizontalã, pentru a se realiza un efect sinergic
simultan intre sectoare, cat și pe verticalã, avand în vedere corelarea și
integrarea politicilor de dezvoltare a orasului cu politicile de dezvoltare ale
judetului și ale regiunii din care face parte;
 Managementul resurselor, ce presupune integrarea fluxurilor de resurse
energetice, materiale, financiare și umane intr-un ciclu natural;
 Utilizarea mecanismelor de piata pentru a atinge tinta durabilitatii, respectiv
emiterea de reglementãri pentru eco-taxe și functionarea utilitatilor publice în
sistem de piata, evaluarea investitiilor dupa criterii de mediu, luarea în
considerare a problemelor de mediu la intocmirea bugetului local;
 Descentralizarea managementului în sectorul energetic;
 Caracterul durabil al arhitecturii, în temeiul caruia se stabilesc reguli privitoare
la materialele de constructii, design-ul unei clãdiri, bioclimatul, densitatea
cladirilor intr-un areal, orientarea spatiala a clãdirilor, ,,structuri verzi” în jurul
cladirilor, microclimat, eficienta energetica;
 Realizarea unui parteneriat cu Agentia de Dezvoltare Regionala N-E, pentru a
putea dezvolta proiecte pentru programe din fonduri structurale
 Interzicerea multiplicarii serviciilor publice, daca acestea nu servesc unei
nevoi locale.
 Fixarea regulilor de utilizare rationala a terenurilor pentru toate proiectele de
dezvoltare în baza planului de urbanism general, ca instrument de planificare
spatial;
 Evaluarea eficientei utilizarii resurselor financiare și umane;
 Evaluarea viabilitãtii financiare a unui program sau proiect prin prisma
veniturilor fiscale obtinute;
 Identificarea nevoilor Comunității locale și a prioritatilor acesteia;
corespondenta intre lansarea unui program sau proiect și nevoile Comunității;
 Evaluarea nevoilor Comunităților sarace și a capacitatii municipalitatii de a
asigura accesul acestora la locuinta, locuri de munca și serviciile publice de
84
 baza;
 Realizarea unui program sau proiect în parteneriat cu sectorul privat, ori
realizarea unui program sau proiect de catre sectorul privat, pentru a transfera
costurile unei investitii, daca exista oportunitatea de a obtine profituri viitoare;
Alternativele de optimizare sunt legate de adoptarea unui anumit model de
functionare, care sa poata fi luat ca sistem de referinta în evaluarea continua a rezultatelor,
astfel incat procesul de implementare sa poata fi monitorizat și evaluat de catre toti partenerii
implicati: -cetatenii și societatea civila (social, dezvoltare civica); -cetatea (comunitatea
economica) și componentele ei majore (administratia, infrastructuri urbane, sisteme financiar-
bancare, etc.); -tehnocratii ( experti, evaluatori, auditori, tehnologi).
Cele trei procese de baza principale: social, economic, mediu vor fi completate de alte
procese caracteristice orasului: procesele referitoare la tehnologia informatiilor și
comunicatilor și cele de calitate, configurand un proces comunitar integrat, alcatuit din
procesele paralele realizand un ansamblu functional, cu o viziune unitara.

85
 CONCLUZII ȘI PROPUNERI

Alcătuind câteva concluzii, se poate menţiona faptul că, în general, zonele rurale pot
fi diferenţiate de zonele urbane printr-o serie de caracteristici, dar sunt diferenţe însemnate și
între diferite zone rurale. Este importantă recunoaşterea impactului acestor diferenţe asupra
bunăstării generale a zonei (inclusiv situaţia ocupării forţei de muncă), precum şi asupra
măsurilor de intervenţie necesare pentru îmbunătăţirea situaţiei actuale, astfel politica „o
mărime se potriveşte tuturor” nu poate fi aplicată pentru dezvoltare rurală.
Capacitatea strategiei și a planurilor de actiune trebuie să răspundă nevoilor actuale,
utilizand eficient resursele existente și adaptandu-se viziunii generatiilor tinere reprezinta de
asemenea un criteriu fundamental de realizare a obiectivelor majore impuse.
În cazul exercitării rolului oraşelor în dezvoltarea regională prin intermediul
structurilor ierarhice ale activităţilor şi serviciilor oferite populaţiei, punctul de plecare îl
reprezintă acele instituţii publice sau private, care sunt organizate pe o structură ierarhică, iar
nivelul decizional superior este localizat în marile oraşe, de regulă centrele urbane regionale.

Având în vedere aceste canale diversificate de influenţă economică, socială şi cultural

a oraşelor regionale asupra regiunilor înconjurătoare, oraşele reprezintă cea mai importantă
pârghie de implementarea a diferitelor politici de dezvoltare regională şi nu numai.

Tinand cont de conditiile specifice ale zonei, în subsidiar obiectivelor generale, orasul
Târgu Neamt isi propune și isi asuma totodata responsabilitatea fata de zona rurala, fata de
persoanele defavorizate și pentru convietuirea etniilor.
Revitalizarea unor activităti care s-au desfãsurat pe teritoriul orasului si sprijinirea
unor activitãti prin folosirea resurselor naturale, trebuie realizată prin promovarea unor
activitãti desfãsurate anterior pe plan local;
Ruralul intins în vecinatatea orasului reprezintã un potential considerabil de producție
a materiilor prime (lapte, carne, porumb, plante furajere, cartofi, mere, pere, etc.), si implicit
al dezvoltarii industriei alimentare.

86
 BIBLIOGRAFIE

1. Albu Lucian-Liviu. Structura ocupaţională şi reflectarea acesteia în veniturile și

cheltuielile populației din Regiunea Nord- Est - prezent şi perspective. Bucuresti.2011
2. Bold Ion, Buciuman E., Drăghici M. – Spaţiul rural – definire, organizare, dezvoltare;
Editura Mirton; Timişoara 2003;
3. Chirca Constantin, Teşliuc Emil Daniel– De la sărăcie la dezvoltare rurală ; Comisia
Naţională pentru Statistică; Bucureşti 2010;
4. Costea Ştefan, Larionescu Maria, Tănăsescu Florin – Agricultura României – o
perspectivă istorico-sociologică ; Editura Ararat; Bucureşti 1996;
5. Dona I. – Politici agricole şi agroalimentare, Ed. Semne, ISBN. 973 – 654 – 007 – 3,
Bucureşti, 2000.
6. Gavrilescu Dinu (coordonator), Marioara Rusu – Economii rurale locale ; Editura
Agris; Bucureşti;
7. Gavrilescu Dinu, Davidovici Ioan, Giurcă Daniela (coordonator) – Lecţii ale tranziţiei
– Spaţiul rural şi sectorul agroalimentar românesc ; Editura Expert; Bucureşti 2001;
8. Groza, Octavian; Ţurcănaşu George – Geografie economică mondială, IDD-ISE,
Universitatea « Al. I. Cuza » Iaşi, 125 pg., 2003
9. Groza, Octavian – Modele şi metode cantitative în geografia umană, curs master pe
CD-ROM, Departamentul de geografie, Universitatea « Alexandru Ioan Cuza » Iaşi,
70 pg., 2003-2005
10. Groza, Octavian – Geografia industriei, Ed. Universităţii „Alexandru Ioan Cuza“, Iaşi,
179 pg., 2000
11. Groza Octavian, (2005), Bazele Teoretice ale Planificării Teritoriale, Universitatea
“Al.I.Cuza”, Iași
12. Miftode Vasile – Elemente de sociologie rurală ; Editura Ştiinţifică și Enciclopedică;
Bucureşti 1984;
13. Neagu Victor, Stanciu Gheorghe – România – Charta europeană a spaţiului rural ;
Editura Ceres; Bucureşti 1996;

87
14. Otiman Ion Păun – Dezvoltarea rurală în România ; Editura Agroprint; Timişoara
1997;
15. Simion Eugen (coordonator general) – Priorităţile politicilor agricole asupra
gospodăriei rurale ; Academia României, Secţia de Ştiinţe Economice, Juridice și
Sociologice; 2002;
16. Socol Gheorghe– Evoluţie, involuţie şi tranziţie în agricultura României ; Editura
I.R.L.I.; Bucureşti 1999;
17. Țurcănașu G. , (1997), Așezări rurale evoluate din Moldova-premisă a completării
rețelei urbane regionale , în Lucrările Seminarului “Dimitrie Cantemir”
18. Țurcănașu G. , (2006), Evoluția și starea actuală a sistemului de așezări din Moldova
19. Ungureanu G, Mateoc Nicoleta. Dezvoltare regională. Editura TipoMoldova. Iasi
2008.
20. Ungureanu Al., 1980, Oraşele din Moldova, Editura Academiei RSR, Bucureşti.
21. Urucu Veselina, Nancu Daniela, 1990, Tendinţe actuale în evoluţia numerică a
populaţiei oraşelor mari şi foarte mari ale României, Studii şi Cercetări de Geografie,
ton XXXVII, pag. 113-122, Bucureşti.
22. Vedinas Traian – Introducere în sociologie rurală ; Editura Polirom; Iaşi 2001;
23. Vincze Maria – Politici agricole în lume – teorii şi realităţi ; Editura Presa
Universitară Iașieană; Iași-Napoca 2010;
24. Vulcănescu Mircea – Prolegomene sociologice la satul românesc ; Editura Eminescu;
Bucureşti 1997;Juridice şi Sociologice; 2002.

88