TEMA 1

PROCESE CARE AU LOC ÎN MASA DE SEMINŢE

Unităţi de învăţare:
1.1 Însuşirile fizice ale masei de seminţe
1.2 Procese fiziologice care au loc în timpul păstrării
1.3 Încingerea şi încolţirea în timpul păstrării

Obiectivele temei:
• cunoaşterea însuşirilor fizice ale masei de seminţe privind friabilitatea, autosortarea
porozitatea şi proprietăţile termice;
• prezentarea proceselor fiziologice relevante din masa de seminţe care au loc de-a lungul
păstrării: postmaturaţia şi respiraţia seminţelor;
• desfăşurarea proceselor de încingere şi încolţire în timpul păstrării seminţelor şi factorii
care determină aceste procese pentru a controla apariţia fenomenelor.

Timpul alocat temei: 6 ore

Bibliografie minimă recomandată

1. BORCEAN, A., BORCEAN, I., DAVID, GH., - Condiţionarea, păstrarea şi protecţia
produselor agricole vegetale, Ed. Eurobit, Timişoara, 1999
2. FEHÉR, ECATERINA - Tehnologii de conservare a produselor agricole, Ed. I, Repr.
Univ. Craiova, 1996
3. FEHÉR, ECATERINA,…MATEI GH. – Tehnologii de păstrare a produselor agricole,
Editura Universitaria, 2003
4. MOGÂRZAN AGLAIA şi colab. – Conservarea şi păstrarea produselor agricole vegetale.
Ed. Ion Ionescu de la Brad, Iaşi , 2003

1.1 ÎNSUŞIRILE FIZICE ALE MASEI DE SEMINŢE

Cunoaşterea însuşirilor fizice ale masei de seminţe are importanţă deosebită în

gestionarea operaţiunilor de manipulare, transport, condiţionare (curăţire, sortare, uscare) şi de
păstrare pe termen îndelungat ale acesteia.
Sintagma „însuşiri fizice ale masei de seminţe” se referă în principal la următoarele
caracteristici:
• capacitatea de curgere sau friabilitatea seminţelor;
• autosortarea;
• porozitatea;
• sorbţia şi higroscopicitatea;
• conductibilitatea termică sau termoconductibilitatea.

CAPACITATEA DE CURGERE (FRIABILITATEA)

Prin capacitatea de curgere sau friabilitatea seminţelor se înţelege însuşirea
seminţelor de a se deplasa pe un plan înclinat şi de a forma o pantă naturală cu un anumit
unghi faţă de orizontală.
Căderea liberă pe o suprafaţă plană a masei de seminţe conduce la formarea unei
aglomerări de seminţe sau a unei grămezi, ce se aşează sub forma unui con a cărui
generatoare poartă denumirea de taluz natural, iar unghiul format cu orizontala se numeşte
unghiul taluzului natural.
Acest unghi al taluzului natural este o caracteristică constantă a masei de seminţe
pentru fiecare specie în parte şi nu se modifică, indiferent de mărimea mase de seminţe.
Cunoaşterea unghiului taluzului natura şi a capacităţii de curgere a seminţelor prezintă o
importanţă practică deosebită în proiectarea şi construirea depozitelor de seminţe, a instalaţiilor
de transport şi curăţire ce deservesc aceste obiective (transportoare mecanice sau pneumatice,
elevatoare, instalaţii de sortat, calibrat, etc).
Determinarea în mod practic a unghiului taluzului natural se poate realiza prin mai multe
metode, însă una dintre cele mai simple constă în utilizarea unei prisme de formă
dreptunghiulară din sticlă aşezată în poziţie verticală care se umple cca 1/3 cu seminţe din
specia analizată, ulterior răsturnându-se uşor în poziţie orizontală (figura 1). Cu ajutorul unui
raportor se poate determina unghiul taluzului natural format de masa de seminţe a speciei
analizate.

Figura 1 - dispozitiv folosit la determinarea

unghiului taluzului natural

Factorii care influenţează capacitatea de curgere a seminţelor sunt: forma, mărimea şi suprafaţa
seminţelor, umiditatea seminţelor, puritatea fizică şi suprafaţa pe care are loc curgerea.
Forma seminţelor - este factorul care influenţează cel mai mult curgerea. Capacitatea
de curgere cea mai ridicată o prezintă seminţele sferice sau apropiate ca formă de aceasta,
care formează unghiul taluzului natural cel mai mic. Cu cât forma seminţelor diferă mai mult de
forma sferică cu atât scade şi friabilitatea.
Curgerea cea mai bună o prezintă seminţele de leguminoase (mazăre, soia şi fasolea) şi
mai scăzută cele de la cereale (orz, ovăz, orez) sau cele cu forme neregulate (glomerulele de
sfeclă) ori cele legumicole de formă aplatizată sau colţuroasă (morcovi, mărar, pătrunjel, ţelină).
Mărimea seminţelor - (masa specifică a acestora) influenţează şi ea capacitatea de
curgere, seminţele mai grele deplasându-se în instalaţiile de transport prin cădere liberă mai
rapid decât cele cu o masă specifică mai mică.
Suprafaţa seminţelor - influenţează de asemenea capacitatea de curgere, seminţele cu
tegument neted (soia, ricinul, mazărea) prezentând valori ridicate ale friabilităţii comparativ cu
seminţele care au tegumentul rugos, îmbrăcate în palei (orz, ovăz, orez nedecorticat, bumbac)
sau cu cele cu tegument zbârcit (porumb zaharat, mazăre zaharată) ori la care s-a manifestat
fenomenul de şiştăvire (triticale).
Umiditatea seminţelor – Seminţele care prezintă un procent mai mare de umiditatea au
o curgere mai lentă, iar cele uscate curg mai uşor.
În cazul seminţelor umede vracul de seminţe rezultat din curgere are forma unui con de
ascuţit, iar la cele uscate formează un con cu baza mai largă.
Puritatea fizică sau conţinutul şi natura corpurilor străine din masa de seminţe -
are influenţă diferită în funcţie de specie, ea poate să crească sau să scadă friabilitatea
seminţelor. În general, cu cât masa de seminţe conţine mai multe impurităţi şi este insuficient
condiţionată, cu atât scade capacitatea de curgere.
Această caracteristică face ca anumite loturi de seminţe să se încarce şi se descarce
mai greu, să ducă la înfundare frecventă a conductelor de transport, iar uscarea seminţelor să
fie îngreunată.
O puritate fizică ridicată a seminţelor favorizează friabilitatea, seminţele curg rapid prin
conducte şi se manevrează uşor în mijloacele de transport, la depozitare şi în timpul alimentării
maşinilor de semănat.
Forma şi starea suprafeţei pe care are loc curgerea – pe suprafeţele netede şi
lucioase, curgerea seminţelor este mai rapidă decât pe cele cu asperităţi. La fel şi în conductele
circulare, curgerea este mai bună decât în cele pătrate. De asemenea, la conductele şi
jgheaburile din metal se înregistrează o mai bună capacitate de curgere a seminţelor decât în
cazul celor realizate din material lemnos (tab. 1).
 Tabelul 1
Unghiurile calculate pentru înclinarea conductelor la instalaţiile de transport prin cădere liberă la
silozuri în funcţie de produsul transportat şi tipul de conductă

Forma geometrică a conductei în secţiune

Pătrat Triunghi Tubulară
transportat
Produsul

Materialul de execuţie al conductei

zincată

zincată

zincată
neagră

neagră

neagră
Lemn

Lemn

Lemn
Tablă

Tablă

Tablă

Tablă

Tablă

Tablă
Grâu
25-28 24-27 24-27 30-35 29-33 30-34 - 24-27 24-27

Ovăz
24 21 22 24 21 22 - 21 21

Orez
26 22 21 26 22 21 - 20 21

Cunoaşterea capacităţii de curgere a seminţelor în funcţie de specie este importantă şi

la construirea pantelor înclinate, a tuburilor de curgere şi a instalaţiilor de transport prin cădere
liberă, la tratarea seminţelor pentru semănat, la încărcarea şi descărcarea sacilor, la
alimentarea semănătorilor, etc.
La construirea instalaţiilor de transport din silozuri sau depozite de seminţe înclinarea
conductelor de curgere circulare va fi de 45o, iar la conductele pătratice va fi de 50o. Se va ţine
seama şi de lungimea conductelor şi unghiul taluzului natural al seminţelor de la următoarele
specii:
 la grâu – unghiul taluzului natural este între 23oşi 38o;
 la orz - unghiul taluzului natural este între 28o şi 45o;
 la ovăz - unghiul taluzului natural este între 31o şi 54o;
 la porumb - unghiul taluzului natural este între 30o şi 48o;
 mazăre - unghiul taluzului natural este între 22o şi 28o;
 floarea soarelui - unghiul taluzului natural este între 31o şi 45o.
Curgerea seminţelor din celulele de siloz la golirea acestora mai este influenţată şi de
alţi factori cum sunt (Feher Ecaterina şi colab. 2003):
 forma celulei de siloz (circulară, hexagonală, pătratică);
 forma pâlniei de scurgere (trunchi de con sau trunchi de piramidă);
 înclinarea pantei la gira de scurgere;
 raportul între înălţimea şi lărgimea celulelor;
 poziţia şi numărul gurilor de evacuare.

Curgerea normală – are loc la celulele de siloz al căror diametru este mare în
comparaţie cu înălţimea acestora şi unde gurile de alimentare şi evacuare a seminţelor se
găsesc aproximativ în acelaşi plan vertical (Aglaia Mogârzan şi colab., 2003). În timpul golirii
sunt antrenate mai întâi seminţele din zona centrală şi ulterior cele din partea superioară şi
zonele laterale în drumul către gura de scurgere (fig. 2 a, 3 a)
 Figura 2
Curgerea produselor din celule
a – normală, b – simetrică, c – asimetrică
Curgerea simetrică – figura 2 b – se întâlneşte la celulele de siloz înguste şi cu înălţime
mare la care viteza de deplasare a seminţelor din canalul de golire ce se formează este mai
mare decât a celor din zonele laterale. După ce aproximativ 50% din celulă s-a golit această
curgere devine normală.

Curgerea asimetrică – este specifică celulelor de siloz la care gura de evacuare este
asimetrică faţă de cea de umplere (fig. 2 c, 3 b). Evacuarea masei de seminţe din celulă se face
în coloane verticale din imediata vecinătate a canalului de golire ce se formează odată cu
începerea procesului.

Figura 3
Tipuri de guri şi curgerea produselor din celule
a – normală, b – asimetrică

AUTOSORTAREA
Autosortarea reprezintă însuşirea masei de seminţe de a se separa, grupa sau aşeza
în straturi în mod natural, în funcţie de forma, mărimea, greutatea şi seminţelor.
Această segregare are loc în timpul curgerii, seminţele se separă în mod automat pe
categorii de mărime. Fenomenul se observă în timpul operaţiunilor de transport, la încărcarea
sau descărcarea seminţelor în depozite, la umplerea şlepurilor, vagoanelor de tip container şi a
celulelor de tip siloz sau la cernerea seminţelor cu ajutorul sitelor.
Prin autosortare, masa de seminţe devine neuniformă, corpurile cu greutate specifică
mai mică se aşează spre periferia vracului, iar cele mai grele, mai mari şi mai pline se depun
spre centrul grămezii fapt confirmat de analizele realizate pe eşantioane de seminţe prelevate la
golirea unei celule de siloz unde s-a observat că în ultima parte a produsului golit calitatea
seminţelor a scăzut comparativ cu rezultatele obţinute la eşantioanele extrase la începutului
golirii celulei.
Pe parcursul manipulării seminţelor, seminţele de buruieni care sunt mai mici, mai
uşoare şi mai umede cad spre periferie, creând astfel condiţii favorabile proceselor de
încingere, fenomen frecvent întâlnit în celulele de siloz, unde pe lângă pereţi se acumulează
seminţele mici, şiştave, uşoare, seminţele de buruieni şi se dezvoltă microorganismele.
De acest aspect se va ţine seama la recoltarea eşantioanelor de analiză a seminţelor
recomandându-se ca şi extragerea probelor să fie făcută din cât mai multe puncte
reprezentative pentru masa de seminţe analizată.
Pentru păstrarea seminţelor fenomenul de autosortare este unul negativ, deoarece
conduce la formarea unor vetre neuniforme, cu grad de umiditate şi corpuri străine fapt care
favorizează apariţia fenomenelor de încingere, dezvoltarea microorganismelor saprofite şi în
final la degradarea produselor agricole .
În vederea evitării instalării acestui fenomen se iau măsuri de combatere care constau în
amplasarea unor dispozitive speciale la gurile de umplere ale celulelor sau la cele de evacuare,
după caz, numite conuri de împrăştiere.
Autosortarea se manifestă şi la golirea seminţelor din buncărul combinei de recoltat în
mijloacele de transport a seminţelor la bazele de recepţie şi silozuri fapt ce duce la acumularea
seminţelor pline şi grele pe centrul mijlocului de transport sau al containerului.
Autosortarea se întâlneşte şi în magazii sau depozite când încărcarea acestora de face
cu instalaţii automate, însă fenomenul este mai redus, mai discret deoarece înălţimea stratului
de seminţe este mult mai mică decât la silozuri.

POROZITATEA
Porozitatea sau spaţiul intergranular, al masei de seminţe, cum mai poate fi definit,
reprezintă totalitatea spaţiilor goale dintre componentele solide ale masei de seminţe ocupate
de aer.
Porozitatea (P) se mai poate defini ca fiind raportul dintre volumul spaţiilor ocupare de
aer şi volumul total ocupat de masa de seminţe. Ea se exprimă cu ajutorul formulei:
V−v
P% = × 100
v
în care:
P% - porozitatea în %; V – volumul total al masei de seminţe; v - volumul părţilor solide (al
seminţelor).

Pornind de la formula porozităţii se poate calcula un alt indice definit de cele două
volume luate în calcul şi anume densitatea masei de seminţe.
Densitatea (D) – reprezintă exprimarea procentuală a raportului dintre volumul ocupat
de partea solidă a masei de seminţe şi volumul total al acesteia. Se poate calcula cu ajutorul
formulei:
v
D= × 100
V în care:
D – densitatea seminţelor; V – volumul total al masei de seminţe; v – volumul părţilor solide (al
seminţelor);
Porozitatea este diferită de la o specie la alta, în funcţie de forma şi mărimea seminţelor,
de umiditatea lor, de suprafaţa seminţelor, natura impurităţilor, tipul depozitului, grosimea
stratului de seminţe.
Porozitatea influenţează atât procesele fizice, dar mai ales pe cele fiziologice care au loc
în masa de seminţe. Ea permite circulaţia aerului printre seminţe şi schimbarea temperaturii din
interiorul vracului, dă posibilitatea pătrunderii oxigenului în vederea menţinerii viabilităţii
seminţelor, a gazelor folosite la combaterea bolilor şi dăunătorilor pe timpul păstrării.
Porozitatea seminţelor ajută la calcularea debitelor de aer insuflat în masa de seminţe
pentru ventilare, la dimensionarea tipurilor de ventilatoare şi a duratei de funcţionare a acestora,
durata de uscare, etc.
În spaţiul intergranular se acumulează CO2 rezultat din respiraţia seminţelor, care influenţează
negativ germinaţia seminţelor astfel că la seminţele cu o porozitate mai mică se impune pentru
menţinerea viabilităţii o aerare la intervale de timp mai scurte.
Porozitatea şi densitatea masei de seminţe sunt influenţate de o serie de factori, după
cum urmează:
 mărimea şi forma componentelor solide din masa de seminţe;
 starea suprafeţei componentelor solide şi umiditatea acestora;
 procentul de corpurile străine din masa de seminţe;
 tipul depozitului.
Mărimea şi forma componentelor solide din masa de seminţe - când masa de
seminţe conţine un amestec omogen de corpuri mari şi mici, porozitatea scade deoarece are loc
o mai bună omogenizare a acestor componente, cele mai mici putând ocupa uşor spaţiile libere
dintre componentele mai mari. La seminţele ovale, turtite, care se aşează mai bine în spaţiu, se
înregistrează o porozitate mai scăzută decât la cele sferice.
Starea suprafeţei componentelor solide şi umiditatea acestora - loturile cu seminţe
netede, lucioase, fără asperităţi, prezintă o porozitate mai redusă decât cele cu asperităţi sau
rugoase ori şiştave. Umiditatea ridicată a seminţelor duce la creşterea porozităţii comparativ cu
loturile care prezintă un grad de umiditate mai scăzut.
Procentul de corpurile străine din masa de seminţe - în funcţie de natura lor
impurităţile pot să reducă sau să crească gradul de porozitate a unor loturi de seminţe.
În cazul impurităţilor mici, acestea ocupă spaţiile libere dintre seminţe şi scad astfel
porozitatea masei de seminţe. Cu cât procentul de impurităţi mici din masa de seminţe este mai
mare, se reduce şi spaţiul intergranular.
Impurităţile mari conduc în general la creşterea porozităţii, creând mai multe spaţii libere
şi „afânând” astfel lotul de seminţe.
Tipul depozitului – influenţează porozitatea prin înălţimea masei de seminţe care poate
fi stocată. Astfel, la aceeaşi specie vom găsi o porozitate mai mică atunci când este depozitată
în celule de siloz (la care înălţimea vracului de seminţe poate să atingă 30 m iar greutatea
coloanei de seminţe face ca tasarea să fie mult mai accentuată) decât la loturile depozitate în
magazii sau containere, unde înălţimea stratului de seminţe nu depăşeşte 2,5 – 3 m.
Chiar şi în cazul aceluiaşi tip de depozit, porozitatea este diferită, la baza celulei este
cea mai mică porozitate din cauza tasării puternice a stratului de seminţe.
Din cauza autosortării, porozitatea poate fi diferită în masa de seminţe, variaţia valorilor
ei influenţând negativ procesele fizice şi fiziologice din cadrul respectivelor loturi.
Porozitatea diferă mult şi în funcţie de specie, principalele specii cultivate înregistrând
valorile prezentate în tabelul nr. 2.

Tabelul 2
Porozitatea (%) la diferite specii în timpul depozitării (după L.V.Thierer, 1971)

Nr. Specia Porozitatea Nr. Specia Porozitatea

crt. crt.
1 Grâu şi secară 35-45 5 Porumb 30-50
2 Orz şi orzoaică 45-55 6 Floarea soarelui 55-75
3 Ovăz 50-70 7 Soia 40-60
4 Orez 50-65 8 In 30-50

SORBŢIA
Sorbţia reprezintă proprietatea masei de seminţe de a absorbi vapori de apă, substanţe
chimice sau gaze din mediul înconjurător datorită structurii coloidale, capilar poroase a
seminţelor (Aglaia Mogârzan şi colab., 2003).
Sorbţia sau sorbţiunea seminţelor se desfăşoară prin următoarele procese:
 absorbţia;
 adsorţia;
 condensarea capilară;
 chemosorbţia.
 Absorbţia – are loc prin pătrunderea vaporilor de apă şi gaze în seminţe datorită
presiunii osmotice, a diferenţei dintre presiunea osmotică din interiorul celulelor şi cea din
exteriorul acestora.
Adsorţia – reprezintă capacitatea seminţelor de a reţine şi fixa la suprafaţa seminţelor
vaporii de apă sau gaze fără a intra în reacţii chimice cu substanţele din seminţe.
Condensarea capilară – are loc atunci când vaporii nesaturaţi pătrunşi în capilarele
seminţelor devin saturaţi şi se condensează, datorită atracţiei exercitate de pereţii capilarelor
seminţei.
Chemosorbţia – nu este altceva decât un proces de absorbţie al vaporilor de apă şi
gaze, însoţit de reacţii chimice, care determină modificări de ordin chimic în seminţe.
Pe lângă mecanismele prezentate, prin care masa de seminţe reţine vapori de apă şi
gaze, se manifestă şi fenomenul invers, de cedare a acestora în mediul înconjurător, parţial sau
total, fenomen ce poartă denumirea de desorbţie.
Sorbţia are loc pe toată suprafaţa seminţelor, aşa încât masa de seminţe constituie un
sorbant foarte bun reacţionând unitar la acest fenomen.
Compoziţia chimică a boabelor (difuziunea internă), cât şi temperatura sorbantului
(difuziunea externă) umiditatea influenţează sorbţia. În aceeaşi măsură o influenţează şi
temperatura şi presiunea aerului din mediul înconjurător.
Sorbţia prezintă importanţă deosebită pentru:
• uscarea seminţelor;
• aerarea şi gazarea seminţelor;
• conservarea de lungă durată a produselor agricole.
Uscarea seminţelor – prin uscarea directă, în funcţie de agentul de uscare (cu agent
direct sau indirect) şi metoda utilizată, seminţele pot împrumuta diverse mirosuri de fum, de sulf,
etc., fapt ce le face inutilizabile în anumite domenii de valorificare, iar masa de seminţe trebuie
bine aerisită după uscare.
Aerarea şi gazarea seminţelor – în vederea asigurării unei bune conservări sunt
necesare aplicarea unor măsuri de prevenţie sau curative pentru combaterea dăunătorilor de
depozit specifici fiecărei specii supuse păstrării. Acest lucru presupune efectuarea unor
tratamente cu substanţe chimice care pot imprima seminţelor anumite mirosuri neplăcute sau
datorită chemosorbţiei să ducă la degradarea ori declasarea unor loturi de seminţe,
schimbându-le astfel destinaţia.
Conservarea de lungă durată a produselor agricole - în timpul păstrării mai îndelungate
seminţele pot reţine diferite mirosuri neplăcute, în special de uleiuri eterice de la unele plante
aromatice (chimion, pelin, coriandru), care impurifică masa de seminţe sau pot pierde unele
substanţe volatile, depreciindu-le astfel calitatea.

HIGROSCOPICITATEA
Fenomenul alternativ de sorbţie şi desorbţie a vaporilor de apă de către seminţe
reprezintă higroscopicitatea acestora.
Higroscopicitatea este unul din procesele importante pentru păstrarea seminţelor,
întrucât apa reţinută de seminţe influenţează direct procesele fiziologice care au loc în masa de
seminţe.
Higroscopicitatea depinde de temperatura şi umiditatea aerului, de compoziţia chimică a
boabelor şi suprafaţa acestora, de integritatea tegumentelor şi mărimea embrionului.
Sorbţia şi desorbţia au loc până la un punct, când între tensiunea vaporilor de apă din
aer şi tensiunea vaporilor din seminţe se stabileşte un echilibru, numit echilibru de
higroscopicitate sau hidric.
Umiditatea boabelor la care se instalează acest echilibru în seminţe, se numeşte
umiditate stabilă sau umiditate de echilibru, care poate descreşte sau creşte în funcţie de
umiditatea relativă a aerului (tab. 3).
Umiditatea de echilibru stabilită la temperatura aerului de 200 C şi umiditatea relativă a
aerului de 70% se numeşte şi umiditate STAS şi este limita maximă admisă pentru o bună
păstrare a seminţelor.
 Tabelul 3
Umiditatea de echilibru a seminţelor la principalele specii cultivate, la temperatura de 20oC.
(după L.A.Trisveatschi, citat de L. S. Muntean şi colab. 2001)

Nr. Specia Umiditatea relativă a aerului - %

crt. 20 30 40 50 60 70 80 90
1 Grâu 7.8 9.2 10.7 11.8 13.1 14.3 16.0 19.0
2 Secară 8.3 9.5 10.9 12.2 13.5 15.2 17.4 20.4
3 Orz 8.3 9.5 10.9 12.0 13.4 15.2 17.5 20.9
4 Ovăz 6.7 8.3 9.4 10.8 12.0 14.4 16.8 19.9
5 Orez 7.5 9.1 10.4 11.4 12.5 13.7 15.2 17.6
6 Mei 7.8 9.0 10.5 11.6 12.7 14.3 15.9 18.3
7 Porumb 8.2 9.4 10.7 11.9 13.2 14.9 16.9 19.2
8 Soia 5.4 6.5 7.1 8.0 9.5 11.6 15.3 20.9
9 Fl.soarelui - - 5.0 5.9 6.9 7.8 9.1 11.4
10 In - - 5.1 5.9 6.8 7.9 9.2 12.1
11 Cânepă - - - 5.6 6.6 7.7 9.0 11.3
12 Ricin - - - - 5.5 6.1 7.1 8.9

Se poate observa că seminţele cu un grad mai ridicat de amidon şi proteine, cum sunt cele de
cereale şi leguminoase, au umiditate de echilibru mai ridicată decât seminţele bogate în grăsimi,
de oleaginoase, fapt care face ca pentru păstrarea pe termen îndelungat indicii STAS de
conservare să fie diferiţi.
Dacă pentru grupa cerealelor umiditatea STAS este de 14%, pentru speciile cu conţinut
ridicat de ulei, umiditatea de echilibru se calculează cu ajutorul formulei:

Wechilibru

Exemple de calcul.
- la floarea soarelui cu un conţinut de ulei în achenă de 50%.
Wechilibru
- la floarea soarelui cu un conţinut de ulei în achenă de 40%.
Wechilibru

Se poate uşor observa că odată cu scăderea procentului de ulei din produsul supus
păstrării creşte şi nivelul la care se atinge umiditatea de echilibru şi loturile devin stabile
pentru păstrare.

CONDUCTIBILITATEA TERMICĂ
Conductibilitatea termică sau termoconductibilitatea reprezintă însuşirea seminţelor de
transmitere a căldurii de la un corp la altul, generată de diferenţa de temperatură existentă între
acestea.
Schimbul de căldură are loc permanent în masa de seminţe, migrarea căldurii putându-
se realiza prin mai multe procese: conductibilitate calorică sau conducţie, convecţie şi iradiere
calorică.

Conductibilitatea calorică sau conducţia - se defineşte ca fiind procesul de

transmitere a căldurii de la o sămânţă la alta prin contactul direct dintre seminţe. Masa de
seminţe are o conductibilitate calorică redusă şi se caracterizează prin inerţie termică, fapt ce
face ca aceasta să îşi păstreze mult timp temperatura şi să fie considerată un slab conductor
termic.
 Conducţia este influenţată în mod direct de procentul de umiditate din masa de seminţe,
crescând proporţional cu acesta.
Schimbul de căldură ce are loc în masa de seminţe este caracterizat de coeficientul de
conductibilitate termică, coeficient care reprezintă cantitatea de căldură care trece printr-un
m3 de seminţe, timp de o oră, la o diferenţă de temperatură între început şi sfârşit de 10 C.
Valorile coeficientului de conductibilitate termică pentru produsele agricole supuse
păstrării pe termen îndelungat variază între 0,12-0,40 Kcal/m2/h. Aceste valori sunt extrem de
mici dacă luăm ca reper coeficientul de conductibilitate termică al cuprului, care este cuprins
între 260 şi 340 Kcal/m2/h în funcţie de puritate metalului.

Convecţia – procesul prin care transmiterea căldurii de la o sămânţă la alta se face cu

ajutorul aerului, vaporilor de apă sau lichidelor care circulă printre spaţiile libere din masa de
seminţe.
În cazul acestui fenomen, straturile de gaz sau lichid se încălzesc, devin mai calde, mai
puţin dense şi mai volatile şi urcă în masa de seminţe. Viteza de propagare a căldurii este mică,
aerul cald din straturile inferioare urcă spre suprafaţă, ceea ce face ca atunci când apar
fenomene de încingere într-o primă fază să fie afectate numai straturile superioare, nu şi cele
care sunt situate sub nivelul de manifestare a fenomenului de încingere. Aerul cald din spaţiul
intergranular se deplasează lent spre suprafaţă, deşi focarul de încingere rămâne pe loc sau se
propagă în jur.
Termoconductibilitatea seminţelor se schimbă atât în funcţie de conţinutul de umiditate
din seminţe, cât şi în funcţie de temperatura şi umiditatea aerului. Când creşte umiditate din
seminţe, creşte şi conductibilitatea calorică. Acelaşi lucru se întâmplă şi la produsele depozitate
vara, în perioada caldă a anului, când temperatura aerului este mai ridicată şi aerul este mai
umed. De aici şi necesitatea aerării sistematice a masei de seminţe, cu deosebire la celulele de
siloz.

Iradierea calorică - reprezintă procesul prin care un corp expus încălzirii la soare sau la
o sursă artificială de căldură se încălzeşte şi ulterior iradiază, cedează din surplusul de căldură
acumulat.
Fenomenul se evidenţiază la uscare seminţelor prin fie prin solarizare, fie prin uscare
artificială unde odată cu căldura cedată în mediu extern seminţele încălzite pierd şi un anumit
procent de umiditate, ducând astfel la uscarea acestora.
Propagarea căldurii în interiorul masei de seminţe se face foarte greu şi de aceea, se
recomandă ca în cazul solarizării, grosimea startului de seminţe să fie cât mai mică sau pentru
eficientizarea procesului să se execute lopătări repetate.
Datorită conductibilităţii termice reduse a seminţelor, transmiterea căldurii de la
suprafaţa vracului de seminţe către interiorul acestuia se face foarte încet, aşa încât straturile
din mijlocul vracului sau coloanei de seminţe aproape nu sunt influenţate de căldura din mediul
extern.
Acest aspect este benefic procesului de păstrare pe termen îndelungat, întrucât prin
aerare activă în lunile anotimpului rece (lunile decembrie - februarie), când şi umiditatea relativă
a aerului este scăzută (în zilele cu ger uscat), prin introducerea de aer rece în masa de seminţe
are loc o scădere a temperaturii produselor stocate şi menţinerea apoi a acestei temperaturi
timp de mai multe luni, produsele putând fi conservate fără alte intervenţii până la 4-6 luni.
Temperatura scăzută duce la încetinirea proceselor fiziologice sau chiar stoparea
acestora la seminţele păstrate,la inactivarea sau moartea dăunătorilor de depozit, la stoparea
înmulţirii şi activităţii microorganismelor, etc.
Termoconductibilitatea redusă a seminţelor prezintă însă şi inconveniente. În cazul
apariţiei de focare de încingere în masa de seminţe, căldura degajată de aceste procese este
reţinută în interior duce la creşterea temperaturii şi propagarea focarului de încingere în zonele
limitrofe fără a ajunge la suprafaţa seminţelor astfel încât se impune o testare periodică a stării
de conservare prin ridicare de probe sau eşantioane de la diferite adâncimi în masa de seminţe
în vederea analizării în cadrul laboratoarelor de specialitate.
 1.2 PROCESE FIZIOLOGICE CARE AU LOC ÎN TIMPUL PĂSTRĂRII

Principalele procese fiziologice care au loc în masa de seminţe în timpul păstrării sunt :
• postmaturaţia;
• respiraţia;
• încingerea seminţelor;
• încolţirea în timpul păstrării.
POSTMATURAŢIA
Postmaturaţia sau maturitatea fiziologică este un complex de procese biochimice şi
fiziologice care au loc în seminţe după recoltare şi care în final duc la atingerea maturităţii
fiziologice şi câştigarea capacităţii maxime de germinare (Ec. Fehér, 1996).
Se mai numeşte şi repaus seminal sau germinal. Maturitatea fiziologică a seminţelor nu
se confundă cu maturarea sau coacerea acestora.

Fazele de coacere ale seminţelor sunt:

Coacerea în lapte, caracterizată prin:
 conţinut apos, lăptos al bobului;
 conţinutul de apă al seminţelor este de până la 50%, iar raportul între apa liberă şi cea
legată este 1,5 : 1;
 plantele sunt complet verzi;
 seminţele au tegumentul moale şi se pot străpunge cu unghia;
 în seminţe se acumulează intens substanţe de rezervă şi se dezvoltă embrionul;
 faza durează între 7 şi 10 zile şi se poate prelungi până la 15 zile.

Coacerea în pârgă sau în galben :

 boabele au un conţinut mai consistent;
 scade apa din boabe la 35-40%;
 seminţele au consistenţa cerii şi încă se mai pot străpunge cu unghia;
 endospermul are aspectul unei paste groase;
 plantele sunt galbene la bază şi verzi spre vârf;
 acumularea substanţei de rezervă este foarte intensă, depunându-se în bob 80-90% din
substanţa uscată;
 embrionul este definitiv format;
 durează 4-5 zile.
Spre sfârşitul fazei de pârgă, acumularea substanţei uscate se încheie şi se poate
începe recoltatul.
Coacerea deplină sau maturarea deplină:
 bobul este tare, dur şi nu se mai poate străpunge cu unghia;
 conţinutul de apă scade sub 20-22%, până la 14-16%;
 seminţele au culoarea, luciul caracteristic speciei, varietăţii sau soiului cultivat;
 acumularea substanţelor de rezervă s-a încheiat;
 se recoltează din plin.

În situaţia în care recoltarea se prelungeşte peste timpul optim de recoltare se instalează

o fază nedorită : supracoacerea sau răscoacerea, când umiditatea din seminţe scade sub 12%
şi boabele se scutură foarte uşor, ducând la pierderi mari de recoltă.
După recoltare începe procesul de postmaturare sau atingerea maturităţii fiziologice a
seminţelor, la sfârşitul căreia germinaţia şi însuşirile tehnologice ale seminţelor ating valorile
maxime.

Fazele postmaturaţiei
Faza I – începe imediat după recoltare, când germinaţia este scăzută şi se continuă
procesele fiziologice din seminţe.
Boabele se usucă treptat, umiditatea este de 14% şi conţinutul de apă liberă se reduce.
Semănate în această fază, seminţele au germinaţia foarte scăzută şi culturile ies rare şi
neîncheiate.
 În seminţe au loc unele transformări chimice complexe: se continuă şi se încheie sinteza
compuşilor proteice macromoleculari, moleculele hidraţilor de carbon cresc, activitatea
fermenţilor scade, s.a.
Pe măsură ce conţinutul de apa al bobului se micşorează se instalează şi echilibrul
hidric şi se reduce respiraţia.
Seminţele îşi îmbunătăţesc şi calităţile tehnologice:
 creşte glutenul la cereale;
 la oleaginoase se continuă sinteza grăsimilor;
 la prelucrare se obţine un randament ridicat de extracţie, etc.

Faza a II–a a postmaturaţiei care urmează după încheierea primei faze, se parcurge
diferit de la o specie la alta şi chiar de la un soi la altul. Durata acesteia este de la câteva zile
până la câteva luni, în funcţie şi de condiţiile în care este păstrată sau conservată sămânţa.
În această fază se maturizează embrionul şi se îmbunătăţeşte calitativ sămânţa.
Loturile destinate semănatului au repausul seminal când germinaţia are valoarea
maximă, loturile pentru consum la prelucrare ating parametrii maximi. La cerealele panificabile
se îmbunătăţesc însuşirile de panificaţie.
Ca atare, fiecare specie, soi sau hibrid are o durată proprie de atingere a maturităţii
fiziologice în funcţie de zestrea genetică şi condiţiile de mediu în care aceasta se desfăşoară.
Când la recoltare este vreme uscată, cu umiditatea relativă a aerului scăzută şi durata fazelor
de postmaturaţie se reduce.
Pe vreme umedă, cu multe ploi la recoltare, fazele se prelungesc, compoziţia chimică a
boabelor se schimbă, o serie de substanţe nu se transformă în produşi finali şi tehnologia de
păstrare este îngreunată.
Condiţii optime pentru parcurgerea repausului seminal sunt acelea în care umiditatea
relativă a aerului este cuprinsă între 15-35oC, după recoltare.
S-a constatat că seminţele păstrate la temperatura camerei au parcurs cel mai bine
repausul seminal, iar cele păstrate la o temperatură scăzută au necesitat o perioadă mai lungă
de timp pentru atingerea maturităţii fiziologice.
Postmaturaţia se scurtează când seminţele sunt aerate şi au suficient oxigen, pe când
dioxidul de carbon din masa de seminţe insuficient ventilată duce la frânarea acesteia.
Durata repausului seminal este diferită:
• 1-2 luni la cerealele păioase;
• 1-2 săptămâni la porumb;
• 6-8 săptămâni la floarea soarelui;
• 3-5 săptămâni la cânepă, etc.
Repausul seminal este o însuşire genetică ereditară, dar direct influenţat de condiţiile în
care este recoltată şi păstrată sămânţa.
Pentru ţara noastră, probleme în parcurgerea repausului germinal se întâlnesc la
seminţele provenite din zonele nordice, mai reci, mai umede (Transilvania, nordul Moldovei) sau
la culturile de toamnă recoltate în condiţii ploioase. Asemenea loturi de seminţe intră la
depozitare cu conţinut ridicat de apă, se maturizează fiziologic mai lent, au o respiraţie mai
ridicată şi o păstrare mai dificilă. Microorganismele se dezvoltă şi se înmulţesc rapid, datorită
conţinutului de apă ridicat din seminţe, atacă tegumentul seminţelor şi îngreunează
postmaturaţia.
În asemenea cazuri, se impun măsuri rapide de uscare a seminţelor, pentru reducerea
respiraţiei şi frânarea proceselor de încingere.
Atenţie deosebită se acordă loturilor destinate semănatului, orzului şi orzoaicei pentru
bere, dar şi loturilor pentru consum sau export.
Pentru judeţele din centru şi nordul ţării se recomandă ca pentru semănatul cerealelor
de toamnă să se procure sămânţa necesară din judeţele sudice ale ţării, unde recoltatul se face
mai timpuriu şi condiţiile de climă sunt mai favorabile postmaturaţiei.
 RESPIRAŢIA SEMINŢELOR
Seminţele, ca orice organism viu, respiră intens. În acest fel, prin procesele chimice de
oxidare îşi asigură energia necesară menţinerii vitalităţii.
Respiraţia seminţelor se desfăşoară în strânsă dependenţă de gradul de coacere, de
postmaturaţie şi umiditate.
Împreună cu seminţele respiră şi dăunătorii şi microorganismele din masa de seminţe.
În timpul păstrării, se consumă o parte din substanţa uscată a seminţelor, rezultând
pierderi de masă şi o schimbare mai mare sau mai mică a calităţii produsului.
Respiraţia este însoţită inevitabil de:
• pierderi în greutate;
• creşterea umidităţii în masa de seminţe, datorată vaporilor de apă degajaţi prin respiraţie;
• reducerea procentului de oxigen în favoarea dioxidului de carbon degajat de seminţe;
• creşterea temperaturii în masa de seminţe.
Dintre factorii externi, temperatura şi oxigenul din aer influenţează cel mai mult respiraţia
seminţelor.

Respiraţia aerobă şi anaerobă

În procesul de respiraţie, în prezenţa oxigenului, în seminţe are loc oxidarea compuşilor
organici, în special hidraţilor de carbon şi a grăsimilor, rezultând dioxid de carbon, apă şi
energie. O asemenea respiraţie, care se petrece în prezenţa oxigenului se numeşte respiraţie
aerobă.
Ex.
glucoză + oxigen din aer → CO2 + H2O + Kcal
sau
C6H12O6, + 6 O2 → 6 CO2 + 6 H2O + 674 Kcal
Ca atare, pe lângă apă şi dioxidul de carbon eliminat rezultă şi o importantă cantitate de
căldură, egală cu 674 kcal. Pentru oxidarea unui gram de glucoză se consumă 0,747 l oxigen.
În lipsa oxigenului intergranular în seminţe se desfăşoară o respiraţie anaerobă,
caracteristică fermentaţiilor alcoolice, rezultând în final alcool etilic, acid acetic, acid formic, acid
oxalic, CO2 şi o cantitate relativ redusă de căldură (L.V.Thierer, 1971).
În faza de început, în timpul respiraţiei anaerobe, reacţia se prezintă astfel:
C6H12O6 → 2C2H5OH + 2CO2 +22 kcal
Dacă respiraţia este intensă şi aerisirea seminţelor slabă, CO2 eliminat prin respiraţie
înlocuieşte treptat oxigenul din spaţiile intergaranulare. Mai greu decât aerul, acesta coboară la
baza stratului de seminţe şi declanşează respiraţia anaerobă, care se extinde treptat spre
suprafaţa coloanei de seminţe.
Degajarea de alcool etilic incomplet oxidat duce la pierderea germinaţiei seminţelor. În
condiţii de temperatură şi umiditate ridicate, respiraţia anaerobă favorizează activitatea
microorganismelor anaerobe, care folosind hidraţii de carbon din seminţe produc o intensă
fermentaţie lactică, ducând la alterarea completă a seminţelor.
Ventilarea şi aerarea periodică a masei de seminţe este obligatorie. Introducerea aerului
proaspăt, oxigenat, în masa de seminţe şi eliminarea dioxidului de carbon acumulat este
importantă pentru menţinerea germinaţiei seminţelor.
Pentru o respiraţie normală, coeficientul de respiraţie (K) trebuie să fie egal cu 1, ceea
ce arată un echilibru perfect între O2 consumat şi CO2 degajat.
CO2
K= =1
O2
Plantele cultivate au un consum diferit de oxigen în procesul de respiraţie. Astfel,
uleioasele consumă mai mult oxigen decât cerealele, întrucât o parte din oxigen este folosit
pentru oxidarea grăsimilor şi în cazul acesta K=0,7.
Imediat după recoltare K>1,o parte din oxigen fiind preluat în procesul de formare a
acizilor graşi.
Coeficientul de respiraţie este influenţat şi de procentul de apă din seminţe. La seminţele
mai verzi K scade, iar la cele uscate creşte.
În timpul păstrării seminţelor, tipul de respiraţie este foarte important. Astfel, pentru
loturile destinate însămânţărilor şi la orzul şi orzoaica de bere, pentru menţinerea germinaţiei
seminţelor este nevoie de o respiraţie aerobă, pe când la seminţele destinate consumului
alimentar sau zootehnic, cât şi cel industrial, respiraţia anaerobă este recomandată.

Factorii care influenţează respiraţia

Indiferent de destinaţia seminţelor, fenomenul cel mai important pentru conservarea
seminţelor este intensitatea respiraţiei.
Cu cât respiraţia este mai intensă, cu atât pierderile de substanţă uscată sunt mai mari
şi modificările fizico-chimice sunt mai intense.
Principalii factori care influenţează intensitatea respiraţiei sunt:
• specia, soiul, hibridul;
• integritatea tegumentului seminţelor;
• umiditatea seminţelor;
• temperatura din masa de seminţe;
• gradul de coacere al seminţelor;
• proporţia de O2 şi CO2 din masa de seminţe;
• insectele şi microorganismele prezente în masa de seminţe.
Astfel, speciile cultivate respiră cu intensitate diferită: cel mai intens respiră
oleaginoasele, apoi cerealele, leguminoasele având intensitatea cea mai scăzută a respiraţiei.
Diferenţe există şi între soiurile sau hibrizii aceleiaşi specii şi chiar între loturile provenite
de la acelaşi soi sau hibrid, în funcţie de conţinutul de umiditate al seminţelor, de impurităţi,
gradul de coacere, atacul de boli şi dăunători.
Seminţele mai mici respiră mai intens decât cele mari. Boabele şiştave respiră de 2-3 ori
mai intens decât seminţele normale, având o suprafaţă de contact cu aerul mai mare.
Seminţele cu tegumentul deteriorat respiră de 3 ori mai redus decât seminţele
sănătoase, cu coajă integră şi de aceea manipularea seminţelor trebuie să se facă atent,
evitându-se deteriorarea accidentală a învelişului seminţei.
La seminţele cu tegumentul fisurat, crăpat sau zgâriat şi embrionul respiră mai intens.
Cu cât umiditatea din seminţe este mai scăzută şi intensitatea respiraţiei este mai
redusă şi pierderile de substanţă uscată sunt mai mici.
Când seminţele depozitate sunt bine uscate, apa din seminţe este strâns legată coloizii
protoplasmatici şi substanţele proteice, seminţele respective fiind în repaus relativ.
Fără existenţa apei libere în seminţe nu se declanşează procesele fiziologice. Odată cu
creşterea umidităţii seminţelor, apare apa liberă, se activează sistemul enzimatic şi încep
procesele biochimice, respiraţia se intensifică, seminţele transpiră şi se încălzesc, se
acumulează dioxid de carbon şi încep procesele de încingere.
Prezenţa seminţelor necoapte în masa de seminţe măreşte intensitatea respiraţiei.
Dacă apa din seminţe se menţine în limitele STAS, atunci apa liberă din seminţe este
redusă şi seminţele se păstrează în bune condiţii.

De reţinut ! Cu cât seminţele sunt mai uscate, cu atât respiraţia este mai înceată şi
cantităţile de CO2, H2O şi căldură eliminate de seminţe sunt mai mici şi seminţele se
păstrează mai bine.

Aceasta este regula de aur numărul 1 ce trebuie respectată la bazele de recepţie şi

silozuri.
Nivelul de umiditate la care începe să apară apa liberă în seminţe se numeşte umiditate
critică, care:
 pentru cereale este de 14,5-15,5%;
 pentru uleioase este de 8-9%; sau de 6-8% la speciile foarte bogate în grăsimi;
 pentru leguminoase este de 14,5-16%.
De aceea, seminţele trebuie depozitate când umiditatea din seminţe se încadrează în
limitele STAS sau sub valoarea acestora.
Cu cât seminţele depozitate sunt mai uscate cu atât se păstrează mai bine pe timp
îndelungat şi pierderile sunt mai mici.
Temperatura masei de seminţe influenţează de asemenea intensitatea respiraţiei. Cu cât
temperatura este mai scăzută, spre 00 C, cu atât se reduce intensitatea respiraţiei. Creşterea
temperaturii duce la intensificarea respiraţiei seminţelor.
 Intensitatea maximă a respiraţiei are loc la o temperatură de 500-550 C în masa de
seminţe. Peste aceste valori, respiraţia scade brusc, întrucât embrionul seminţelor şi
vieţuitoarele mor.
Temperatura are un rol mai mare chiar şi decât umiditatea seminţelor. Pentru fiecare 100
C în plus, respiraţia creşte de 2-3 ori, până ce temperatura seminţelor ajunge la 300-320 C,
peste aceste valori începând deteriorarea proteinelor şi a fermenţilor, care sunt sensibili la
temperaturi ridicate.

De reţinut ! Viabilitatea seminţelor se dublează pentru fiecare procent în minus de

umiditate şi pentru fiecare reducere cu 50 C a temperaturii.

Este a doua regulă e aur în păstrarea produselor agricole. O bună păstrare se face între
0 şi 100 C, când intensitatea respiraţiei este foarte scăzută.
Gradul de maturare influenţează direct conservarea seminţelor. Când seminţele se
recoltează insuficient maturate şi conţin multă apă, respiră intens şi păstrarea lor este
îngreunată. Recoltate la coacerea deplină, conţinutul de umiditate este mai mic şi intensitatea
respiraţiei scade.
Proporţia dintre O2 şi CO2 din masa de seminţe influenţează intensitatea respiraţiei. Cu
cât în masa de seminţe este mai mult oxigen, seminţele respiră mai intens, având loc o
respiraţie aerobă. Când creşte conţinutul de dioxid de carbon, se reduce intensitatea respiraţiei
şi se instalează respiraţia anaerobă. Seminţele se pot conserva prin intermediu dioxidului de
carbon, dar nu cele destinate semănatului.
Microorganismele şi insectele respiră foarte intens. Respiraţia seminţelor este dată de
fapt atât de respiraţia proprie, cât şi de cea a microorganismelor şi insectelor din masa de
seminţe.
Dacă seminţele sunt bine uscate, cu conţinut scăzut de umiditate, activitatea
microorganismelor este lentă, practic neinfluenţând intensitatea respiraţiei. Pentru a deveni
active, ele au nevoie de un anumit conţinut de umiditate, care apare atunci când aerul este
umed şi umiditatea depăşeşte 70%, iar umiditatea din seminţe depăşeşte limitele STAS.
Loturile atacate de insecte sau alţi dăunători au respiraţia intensă şi sunt expuse
fenomenului de încingere.

1.3 ÎNCINGEREA ŞI ÎNCOLŢIREA ÎN TIMPUL PĂSTRĂRII

ÎNCINGEREA SEMINŢELOR
Masa de seminţe reţine în interiorul său întreaga cantitate de căldură degajată prin
respiraţie. Seminţele încep să transpire, devin umede, jilave, creând un mediu foarte prielnic
pentru activitatea microorganismelor, care sunt factorul principal al încingerii seminţelor.
La seminţele uscate, încingerea nu are loc, dar poate apărea la loturile la care seminţele
sunt infestate cu multe insecte.
Activitatea microorganismelor, mai ales a mucegaiurilor duce la creşterea temperaturii
în masa de seminţe până la 55-65°C, favorizând încingerea seminţelor.
Încingerea provoacă schimbări chimice, depreciază calitatea seminţelor şi însuşirile
tehnologice şi de prelucrare şi duce la pierderea definitivă a germinaţiei seminţelor.
Astfel, făina provenită din grâu încins este de slabă calitate, scade elasticitatea
glutenului şi pâinea rezultată este de calitate inferioară.

Încingerea seminţelor este un fenomen nedorit, care provoacă schimbări fizice şi

chimice în masa de seminţe, depreciază calitatea seminţelor şi însuşirile tehnologice şi de
prelucrare şi duce la pierderea germinaţiei seminţelor.
Încingerea apare în vetre şi parcurge mai multe faze.

Faza I se caracterizează prin:

• intensificarea respiraţiei;
• creşterea temperaturii la 24-30oC;
 • seminţele devin umede, transpirate;
• apar microorganismele saprofite, de tipul Bacterium herbicola şi mucegaiuri din
genul Mucor şi Penicillium. Când temperatura creşte, apar Aspergillus niger,
Aspergillus flavus şi Aspergillus candidus, iar la peste 20oC şi Bacillus subtilis,
Bacillus mesentericus şi Bacillus micoides, care descompun materia organică din
seminţe;
• în boabe apar glucide uşor solubile în apă, rezultate din descompunerea
hidraţilor de carbon şi un uşor miros de pâine coaptă.
• se simte mirosul de seminţe încinse;
• seminţele îşi păstrează friabilitatea şi se pot recupera prin lopătări şi aerisiri repetate.

Faza a II – a se recunoaşte prin:

• creşterea temperaturii de 34-38oC;
• seminţele sunt foarte transpirate;
• scade friabilitatea şi seminţele curg greu;
• boabele încep să se brunifice;
• se instalează procesul de fermentaţie şi apare un intens miros de mucegai,
alcool etilic şi amoniac;
• se degradează glutenul la cereale;
• ciupercile sunt treptat înlocuite numai de bacterii de putrefacţie (Bacillus subtilis şi
Bacillus mesentericus).
• la începutul fazei, seminţele se mai pot folosi parţial în zootehnie sau pentru
obţinerea de alcool.

Faza a III – a se caracterizează prin :

• temperatura în masa de seminţe ajunge la 50oC;
• scade complet friabilitatea şi apar mici grămăjoare de seminţe;
• boabele devin sfărâmicioase, înnegrite;
• se instalează definitiv bacteriile de putrefacţie;
• se descompun şi amidonul şi proteinele;
• mirosul de putregai este foarte intens;
• seminţele şi-au pierdut definitiv calitatea şi nu se mai pot recupera.
Încingerea seminţelor nu este un proces uniform, uneori se instalează rapid, în câteva
ore de la depozitare, alteori mai încet, la câteva zile de la depozitare, în funcţie de umiditatea,
temperatura şi corpurile străine din seminţe.
Uneori, chiar loturile vechi, păstrate normal câţiva ani, se pot încinge. Aici, controlul
seminţelor este greoi, luarea probelor de analiză se face dificil, seminţele fiind tasate puternic şi
sondele pătrund cu greu la baza coloanei de seminţe. Una din cauzele care determină
încingerea este deplasarea umidităţii în masa de seminţe , către zonele unde se produc variaţii
de temperatură. Aşa se întâmplă în magazii sau în celulele de siloz, în apropierea zidurilor sau
pe pardoseală şi în jurul stâlpilor de susţinere.
Pentru prevenirea încingerii sunt necesare controale sistematice ale masei de
seminţe, condiţionarea sau curăţirea de impurităţi înainte de depozitare, reducerea conţinutului
de umiditate până la limitele prevăzute de STAS prin lopătări, aerisiri, ventilări repetate şi
depozitarea seminţelor în straturi subţiri.
Încingerea seminţelor trebuie evitată, stopată din prima fază, când seminţele pot fi
recuperate integral.
Încingerea apare în vetre sau în cuiburi, într-un loc sau altul al masei de seminţe, pe
lângă zidurile depozitelor sau pereţii celulelor, pe pardoseală sau în jurul stâlpilor de susţinere.
Există o încingere de suprafaţă sau de profunzime, pe straturi orizontale sau pe
verticală, o încingere locală sau una generală.
Încingerea se produce în 3 forme :
• în cuiburi;
• în straturi;
• încingerea generală.
 Încingerea în cuiburi apare când sunt depozitate produse neomogene, cu multe
impurităţi şi umiditate diferită, în magazii şi depozite cu hidroizolare necorespunzătoare sau
atunci când în masa de seminţe se găsesc mulţi dăunători.
Încingerea în straturi orizontale sau verticale, la baza vracului sau la suprafaţă, apare
frecvent toamna şi primăvara, când aerul este încărcat cu vapori de apă şi umezeala pătrunde
în masa de seminţe. Periculoasă este mai ales încingerea orizontală, de la baza stratului de
seminţe, care se depistează greu şi se instalează la seminţele insuficient răcite şi depozitate pe
pardoseala rece a magaziei sau depozitului.

Încingerea verticală apare sub forma unei coloane de seminţe care se formează pe
lângă pereţii sau stâlpii de beton ai depozitelor şi celulelor, unde seminţele transpiră intens.

Încingerea generală este mai rar întâlnită şi se produce numai în cazuri de neglijenţă, la
seminţele proaspăt recoltate, cu conţinut mare de umiditate şi multe seminţe verzi de buruieni.
Încingerea poate fi evitată printr-o atentă organizare a procesului de recepţionare,
condiţionare şi uscare a seminţelor, prin respectarea normelor de depozitare şi controale
sistematice în timpul păstrării.
Loturile de seminţe care dovedesc instabilitate în păstrare se livrează cu prioritate.

ÎNCOLŢIREA SEMINŢELOR ÎN TIMPUL PĂSTRĂRII

În anumite condiţii, seminţele pot încolţi în timpul păstrării, ducând la deteriorarea calităţii
produsului. În mod obişnuit pe timpul păstrării nu se înregistrează fenomenul de germinare.
Declanşarea acestui fenomen este cauzată de prezenţa apei în cantităţi mai mari, necesarul de
apă pentru încolţire al seminţelor variind în funcţie de specia, după cum se prezintă în tabelul
nr. 4.
Tabelul 4
Necesarul mediu de apă al diferitelor specii
agricole pentru germinare
Specia % de apă necesar pentru germinare
raportat la greutatea bobului uscat
Cereale (cu excepţia meiului) 50,0
Mei 25,0
Mazăre 98,5
Fasole 109,0
Linte 99,6
Năut 75,5
Bob 91,7
Latir 106,0
Lupin alb 118,0
Lupin galben 116,0
Soia 107,0
Ricin 32,0
Sfecla pentru zahăr 120,0
Gălbenele 150,0
Floarea soarelui 100,0

Fenomenul se întâmplă mai rar, când în masa de seminţe au loc infiltraţii de apă, care
provoacă încolţirea seminţelor. El nu apare datorită umidităţii relative a aerului care pătrunde în
masa de seminţe ci este declanşat de apa care pătrunde prin infiltraţiile din acoperiş, din timpul
transportului, manipulării la încărcare – descărcare, scurgeri pe lângă pereţii spaţiilor de
depozitare sau infiltraţii din pardoseală.
Dacă se remediază defecţiunile şi se înlătură sămânţa încolţită, restul masei de seminţe
se poate conserva în continuare fără probleme deosebite.
În timpul încolţirii se consumă o mare cantitate de substanţă uscată din seminţe,
aproximativ 50% în numai 3-4 zile, fapt care duce la pierderea nu numai a valorilor semincere
ale lotului respectiv dar şi la o declasare din punct de vedere al însuşirilor tehnologice.
 Procesul este nedorit, întrucât seminţele respective sunt complet pierdute şi nu se mai
pot recupera.
Prevenirea apariţiei acestui fenomen se realizează printr-un plan riguros de pregătire,
remediere şi revizuire a spaţiilor utilizate la depozitarea produselor de origine vegetală, a
verificării periodice a loturilor de seminţe păstrate în conformitate cu graficele de păstrare
întocmite şi a luării tuturor măsurilor de prevenire a apariţiei fenomenului pe timpul cât
produsele sunt transportate.

REZUMATUL TEMEI NR 1

În fiecare an, în ţara noastră sunt recepţionate, condiţionate şi conservate milioane de

tone de seminţe. Aceasta presupune cunoaşterea aprofundată a metodologiei de lucru, a
complexului de lucrări şi operaţiuni ce se aplică în vederea asigurării unor produse agricole de
calitate, precum şi mijloacele necesare pentru o bună păstrare.
Procesele care au loc în masa de seminţe pe timpul păstrării au fost împărţite după
natura lor în două categorii:
• procese fizice;
• procese fiziologice.
Din cadrul proceselor fizice au fost prezentate în cadrul acestei teme friabilitatea,
autosortarea, porozitatea, sorbţia, higroscopicitatea şi termoconductibilitatea.
Importanţa cunoaşterii proceselor de natură fizică din masa de seminţe este esenţială
pentru a putea dirija diverşi factori de care depinde păstrarea în bune condiţii pe termen lung a
produselor agricole. Seminţele au capacitate de curgere diferită de la specie la specie, cu o
manifestare a fenomenului de autosortare mai mult sau mai puţin evidentă.
Cunoaşterea porozităţii seminţelor are importanţă deosebită în procesul de păstrare pe
termen lung al produselor de origine vegetală. Cunoscând valoarea porozităţii pentru diferite
specii de plante cultivate se pot dimensiona corect nivelul curenţilor de aer din masa de seminţe
atunci când se fac tratamentele contra dăunătorilor de depozit sau se stabileşte timpul de
funcţionare al ventilatoarelor la aerarea masei de seminţe păstrate.
Conductibilitatea termică scăzută a seminţelor este un alt indicator de care trebuie să se
ţină seama în timpul conservării masei de seminţe. Căldura se propagă foarte încet în masa de
seminţe şi de aceea se impune ca pe timpul păstrării se să realizeze controale dese care să
monitorizeze starea de sănătatea a seminţelor şi să împiedice apariţia fenomenelor de
încingere. Căldura se transmite prin conducţie, convecţie şi iradiere calorică, iar masa de
seminţe este caracterizată de coeficientul de conductibilitate, coeficient care variază în funcţie
de specie, tipul de depozit şi înălţimea stratului de seminţe.
În procesul de păstrare pe termen lung, postmaturaţia seminţelor joacă un rol important
în stabilitatea la păstrare a loturilor de seminţe şi se găseşte într-o interdependenţă directă cu
respiraţia acestora. Durata postmaturaţiei este influenţată de specie, soi şi chiar de condiţiile de
climă din perioada de recoltare a seminţelor. Cu cât postmaturaţia este mai scurtă, cu atât lotul
de seminţe păstrat poate să capete o stabilitate la păstrare mai rapidă cu influenţă benefică
asupra perioadei de păstrare.
Respiraţia seminţelor, cu cele 2 forme ale sale – aerobă şi anaerobă – ajută la păstrarea
în bune condiţii a masei de seminţe. Dacă în cazul loturilor semincere suntem obligaţi să
păstram în masa de seminţe o respiraţie aerobă pentru a asigura oxigenul necesar embrionului
pentru a menţine viabilitatea seminţei, în situaţia unui lot de consum putem chiar induce o
respiraţie anaerobă pentru a inactiva dăunătorii specifici şi microorganismele din masa de
seminţe.
 TEMA 2

CONSTRUCŢII FOLOSITE PENTRU DEPOZITAREA

PRODUSELOR AGRICOLE

Unităţi de învăţare:
2.1 Construcţii pe orizontală;
2.2 Construcţii pe verticală;
2.3 Sistematizarea unei unităţi şi pregătirea spaţiilor pentru depozitare.

Obiectivele temei:
• prezentarea principalelor spaţii construite pe orizontală folosite la depozitarea produselor
agricole;
• cunoaşterea tipurilor de silozuri şi a capacităţilor de stocare a acestora;
• prezentarea modului organizare a unei unităţi de primire a produselor agricole şi de
pregătire tehnică a obiectivelor construite pentru păstrarea acestor produse.

Timpul alocat temei: 6 ore

Bibliografie minimă recomandată

1. BORCEAN, A., BORCEAN, I., DAVID, GH., - Condiţionarea, păstrarea şi protecţia
produselor agricole vegetale, Ed. Eurobit, Timişoara, 1999
2. FEHÉR, ECATERINA - Tehnologii de conservare a produselor agricole, Ed. I,
Reprografia Universităţii din Craiova, 1996
3. FEHÉR, ECATERINA,…MATEI GH. – Tehnologii de păstrare a produselor agricole,
Editura Universitaria, 2003
4. THIERER, L.V., POPOVICI, A., BORŞ, GH., COSTESCU, N., - Tehnica recepţionării,
depozitării, condiţionării şi conservării produselor agricole, Ed. Agro – Silvică, Bucureşti,
1966
5. THIERER, L.V.- Determinarea calităţii produselor agricole vegetale, Ed. Ceres,
Bucureşti, 1971
6. THIERER, L.V., DUMITRESCU, N., HUŞTIU, I., OPRESCU, I. - Tehnologia
recepţionării, depozitării, condiţionării şi conservării produselor horticole, Editura Ceres,
Bucureşti, 1971

2.1 CONSTRUCŢII PE ORIZONTALĂ

Produselor vegetale sub formă de boabe după recoltare trebuie să li se asigure
menţinerea integrităţii şi însuşirile calitative ale acestora. Ele pot să fie depozitate în spaţii
ocazionale (diverse încăperi, podurile construcţiilor civile, etc.) sau în depozite speciale
construite.
Depozitele pe orizontală se pot clasifica astfel:
• Platformele de beton descoperite
• Platformele acoperite
• Arioaiele demontabile
• Pătulele de lemn
• Pătule prefabricate din beton armat.
• Pătule metalice
• Magazii din lemn de tip CEREMAG
• Magazii cu capacitate de 1500 de tone
• Magazii de 2500 de tone
• Magazii mecanizabile cu capacitatea de 3000 de tone
• Magazii mecanizabile cu capacitatea de 5000 de tone
• Depozitele celulare
 Platformele descoperite – au apărut ca o necesitate la bazele de recepţie pentru
depozitarea temporară a porumbului ştiuleţi sau pentru expunerea la soare a loturilor de
seminţe care au un conţinut de umiditate ridicat (fig. 4).

Figura 4 - Platformă descoperită

(vedere plan şi vedere transversală)

Ele sunt realizate din pământ stabilizat sau din beton, cu două pante transversale pentru
scurgerea apei, cu scopul ca produsele să fie cât mai ferite de degradare, iar recuperarea
boabelor să se poată face cu uşurinţă şi cu cât mai puţine pierderi.
Partea centrală a platformei este betonată sau asfaltată pentru a uşura accesul
vehiculelor la locurile de descărcare a produselor. Sunt de asemenea prevăzute cu rampe de
acces pe fâşia carosabilă la fiecare din capete, cu lăţimea de 6 m şi lungimea de 4 m (M. Duda,
2007).

Platformele acoperite - Sunt şoproane în care produsele agricole sunt depozitate

pentru perioade scurte de timp, până la condiţionarea şi depozitarea definitivă în magazii şi
silozuri. Pe astfel de platforme acoperite se poate depozita şi porumbul ştiuleţi cu umiditate
ridicată la recoltare, pentru o perioadă mai lungă de timp sau loturile de seminţe asupra cărora
trebuie intervenit pentru aducerea la parametrii calitativi pentru a putea fi depozitate definitiv
(fig. 5).
Platformele acoperite sunt de fapt rezultatul montării unui acoperiş la platformele
descoperite. Ele prezintă parte centrală carosabilă, iar pe margine acesteia la distanţă de 6 m
sunt plantaţi stâlpii centrali cu fundaţii izolate în beton. Panourile de lemn vor fi montate prin
prindere directă cu ajutorul unor bride sau şuruburi pe stâlpii laterali aflaţi la cca. 3 m de stâlpii
centrali.
Scheletul construcţiei este din lemn, iar acoperişul este realizat din plăci fibrolemnoase
acoperite de 2-3 straturi de bitum şi carton asfaltat.
Şoproanele multifuncţionale – sunt construite din elemente de prefabricate cu acoperişul
realizat din traverse de beton vibrat acoperite cu placi de azbociment sau tablă ondulată.
Au întreaga suprafaţă betonată şi o capacitate de stocare de peste 500 t porumb ştiuleţi,
la o depozitare a acestora pe înălţimea medie de 2,2 m şi luându-se în calcul o greutate a
produsului de 450 kg/m3.
 Figura 5 - Platformă acoperită
secţiune transversală

Arioaiele demontabile – sunt construcţii simple folosite la depozitarea porumbului

ştiuleţi şi sunt alcătuite din panouri demontabile, de lemn, cu dimensiunile de 2 x 1 m, panourile
aşezându-se pe 2-3 rânduri, suprapuse pe înălţime şi sprijinite pe stâlpi de lemn (fig. 6).

Figura 6 - Arioaie demontabile

vedere laterală şi în secţiune

Prezintă podină din margini de scândură care se reazemă pe traverse de lemn, iar
acoperişul este din carton asfaltat, prins cu şipci de lemn la înălţimea de minim 20 cm deasupra
stratului de ştiuleţi
Arioaiele sunt construcţii relativ simple, ce pot fi montate de personal necalificat. Au
durată de exploatare limitată, sunt mari consumatoare de material lemnos. În anumite situaţii,
panourile de lemn pot fi înlocuite şi cu plasă groasă de sârmă pentru mărirea ventilaţiei naturale
şi favorizarea uscării porumbului ştiuleţi depozitat.

Coşarele de lemn sau nuiele împletite – sunt utilizate în gospodăriile particulare

pentru depozitarea porumbului ştiuleţi în cantităţi mici. Sunt construite pe schelet de lemn şi
prevăzute cu 1-2 compartimente realizate din plasă de nuiele de răchită împletită (figura 7).
 Figura 7 - Coşare din lemn

Acoperişul este construit pe căpriori din lemn rotund acoperiţi cu scândură şi carton
asfaltat prins cu şipci de lemn.

Pătulele. Sunt construcţii special destinate păstrării porumbului sub formă de ştiuleţi. În
funcţie de materialul de construcţie folosit la construirea acestora, în practica agricolă din ţara
noastră avem:
• pătule din lemn;
• pătule elemente prefabricate;
• pătule metalice.
Pătulele din lemn – sunt construite în mai multe variante care să asigure respectarea
condiţiilor tehnologice de păstrare a produselor depozitate, în funcţie de umiditatea atmosferică
medie locală şi de cantitatea procentuală de apă conţinută de masa porumbului (ştiuleţi). Ele au
capacităţi diferite de depozitare, putând fi construite după necesităţi, de capacitate mai mică
pentru gospodăriile particulare şi cu capacitate ridicată de stocare la bazele de recepţie (fig. 8,
9).

Figura 8 - pătul de lemn

a –vedere laterală
 Figura 9 - pătul de lemn
b - secţiune transversală

Proiectate la dimensiuni optime, pătulele de lemn au o capacitate de înmagazinare de

340 tone ştiuleţi.
Pătulul are pereţii formaţi din şipci de lemn, cu spaţii între ele de 2,5 cm pentru a asigura
o bună circulaţie a aerului printre ştiuleţi. Stâlpii sunt fixaţi pe soclurile fundaţiei şi în grinzile
pardoselii. Fundaţiile sunt din beton simplu, ridicate de la sol la nivelul de 50 – 70 cm în vederea
izolării hidrice sau a evitării atacului dăunătorilor de origine animală.
Pătulul prezintă două compartimente dispuse pe lungime, trapezoidale în secţiune, cu
baza mică la podină de 1,7 m şi baza mare de 2 m situată în parte superioară.
Acoperişul este realizat din ţiglă profilată bătută pe şipci.
Încărcarea pătulului se va face progresiv, în staturi dispuse pe lungimea celor două
compartimente, prin folosirea rampelor exterioare executate odată cu acesta, în număr de 12
pentru fiecare latură a pătulului (la tipul constructiv realizat după proiectul director).
Pătulele prefabricate din beton armat – sunt realizate din elemente prefabricate (stâlpi,
grinzi de podină, chesoane pentru acoperiş) standardizate care se îmbină prin buloane şi
mustăţile din oţel beton lăsate în piesele prefabricate (fig. 10).
Proiectul standardizat de construire a acestor tipuri de pătule cuprinde următoarele
dimensiuni: lungime 54,66 m,lăţimea la straşină 3,32 m, înălţimea totală de 4,5 m, iar suprafaţa
utilă depozitării porumbului 328 m2 ceea ce corespunde unei cantităţi de cca 150 de tone.
După asamblarea pieselor prefabricate şi monilizarea cu beton, pe stâlpii pătulului se
prind panouri de şipci de lemn aşezate pe trei rânduri (L.V. Thierer, 1971).

Figura 10 - Pătul din prefabricate

a – vedere generală
b – secţiune transversală
 Pătulele metalice – au durată de exploatare de cca. 30 de ani, elimină în totalitate
consumul de material lemnos, sunt foarte practice pentru depozitarea porumbului ştiuleţi şi se
găsesc atât la bazele de recepţie cât şi în gări, fie singulare, fie în baterie de pătule (figura 11).
Au formă cilindrică, cu diametrul de 5 m, înălţimea de 8,2 m, din care 6 m sunt partea
cilindrică metalică, iar restul este brâul de ciment şi acoperişul. Au capacitatea de 60 tone. La
partea bazală este prevăzut cu un brâu betonat pentru evitarea împrăştierii boabelor care cad
din ştiuleţi. Se pot construi şi pe stâlpi betonaţi.

Figura 11 - Pătule metalice

La partea centrală superioară se găseşte gura de încărcare sub care se află montat un
deflector din tablă galvanizată ce are rolul de a împrăştia cât mai uniform ştiuleţii. Accesul la
gura de umplere se face cu o scară mobilă, uşoară. Încărcarea pătulelor se face mecanizat,
utilizând benzi transportoare simple sau cu racleţi.
În centru corpului cilindric al pătulului se găseşte un tub cu secţiune pătrată sau rotundă,
prin cu buloane de fundaţie, compus din două tronsoane de schelet metalic, pe care se
montează plasă de sârmă şi care are rol în aerarea artificială a ştiuleţilor.
Pătulele metalice se aşează în baterii, grupate în număr de 40 de bucăţi distribuite pe o
platformă betonată cu două pante transversale şi a cărei suprafaţă este ridicată faţă de cota
terenului cu 10 – 25 cm pentru favorizarea scurgerii apei din precipitaţii (fig. 12).

Figura 12 - Aşezarea pătulelor

metalice în baterii
 Analizând cele trei tipuri de pătule descrise anterior, putem sintetiza principalele
elemente ale utilizării lor în practica păstrării porumbului ştiuleţi după cum reiese din tabelul 5 .

Tabelul nr. 5
Principalele caracteristici ale utilizării tipurilor de pătule
Tip
Avantaje Dezavantaje
constructiv
• durată de exploatare
• montare şi demontare limitată în timp;
uşoară; • costuri mari de
• posibilitatea mutării pe execuţie cu multă
Pătul din lemn
un alt amplasament; forţă de muncă
• coeficient de aerare necalificată;
naturală ridicat; • costuri mari de
întreţinere
• costuri ridicate de
• durată de exploatare achiziţie;
mare în timp; • imposibilitatea mutării
• mecanizarea lucrărilor pe alt amplasament
Pătul din prefabricate
de umplere şi golire; după realizare;
• costuri de întreţinere şi • o capacitate mai mică
exploatare scăzute; de stocare decât
pătulele din lemn
• durată de exploatare
mare;
• capacitate limitată de
• mecanizarea lucrărilor
stocare;
Pătul din fier de încărcare;
• lucrări de întreţinere
• posibilitatea aerării
relativ scumpe;
artificiale a produsului
stocat

Magaziile. Sunt depozitele desfăşurate pe orizontală. Ţinând cont de condiţiile pe care

acestea trebuie să le asigure pentru păstrarea în bune condiţii a produselor agricole,
menţionăm ca obligatorii următoarele:
- să ofere un spaţiu de depozitare uscat;
- să permită aerarea mecanică a produselor depozitate;
- să permită sortarea produselor depozitate în vederea controlării lor;
- să fie prevăzute cu un număr suficient de uşi de acces.
Magaziile pentru depozitarea produselor agricole sunt de mai multe tipuri şi pot fi
clasificate după mai multe criterii, după cum urmează:
1. după natura materialului din care sunt construite:
a. magazii din lemn;
b. magazii din zidărie de cărămidă;
c. magazii din zidărie de cărămidă şi beton;
d. magazii din elemente prefabricate.
2. după gradul de mecanizare:
a. magazii nemecanizabile (cu capacitatea de până la 3000 tone);
b. magazii mecanizabile (cu capacitatea cuprinsă între 3000 şi 5000 de
tone).
3. după capacitatea de stocare:
a. magazii de 1500 tone;
b. magazii de 2500 tone;
c. magazii de 3000 tone;
d. magazii de 5000 tone.
 Magazia de lemn de tip CEREMAG – are capacitatea de stocare de 3000 tone, realizată
pe fundaţii din blocuri de beton, astăzi aproape scoasă din uz datorită duratei de exploatare
limitată. Magazia prezintă pereţii longitudinali alcătuiţi dintr-un schelet din stâlpi de lemn
ecarisat la distanţa de 1 m şi podina din lemn.
Acoperişul este învelit în 2 staturi de carton asfaltat prinse între trei starturi de bitum
aşezate pe o astereală din scândură fălţuită (figura 13).
Este utilizată la păstrarea cerealelor vrac, cu suprafaţa de depozitare de 2466 m2.
Accesul se face prin intermediul a 8 uşi prevăzute de-a lungul pereţilor longitudinali.

Figura 13 - Magazie tip CEREMAG

Magazia cu capacitatea de 1500 tone - se găseşte în două tipuri constructive: cu

fundaţii izolate şi cu fundaţii continue. Diferenţa între cele două tipuri constructive constă în
faptul ca la cea cu fundaţii izolate podeaua este din lemn, pe când la cea cu fundaţii continue
podeaua este betonată (fig. 14).

Figura 14 - Magazie de zidărie de 1500 tone tip 1951

Este realizată din zidărie de cărămidă plină, presată, executată cu variaţie a grosimii
zidului până la înălţimea de 2 m, înălţime care şi marchează nivelul maxim până la care se
poate face încărcarea în condiţii de siguranţă.
Magazia are 8 uşi dispuse pe pereţii longitudinali care corespund 2 câte 2 fiecărui
compartiment. Fiecare compartiment are câte 16 ferestre, din care câte 4 sunt aşezate
deasupra uşilor de acces. Prin intermediul acestora se asigură lumina naturală la interior şi
posibilitatea aerisirii produselor depozitate.
Pentru a se realiza o etanşeitate cât mai bună a produselor, acoperişul este realizat din
ţiglă aşezată pe scândură acoperită cu o foaie de carton asfaltat.
La capetele magiei se găsesc rampe ce se termină cu un plan înclinat de 4-5 m pentru a
uşura procesul de încărcare – descărcare a produselor.

Magaziile de 2500 şi 3000 de tone – au început să fie construite după cel de-al doilea
război mondial când s-a trecut la mărirea capacităţii de depozitare şi a rezervelor de stat. Sunt
folosite tot mai mult materiale cu durabilitate ridicată (betonul armat, plăcile de azbociment, plăci
aglomerate de PFL, etc). Odată cu aceste tipuri constructive se stabileşte cota pardoselii la
minim 20 cm deasupra nivelului natural al solului.
Tipul constructiv de 3000 de tone capacitate de stocare beneficiază de mecanizarea
unor lucrări şi de practicarea de canale de aerare în pardoseală a căror acoperire se face cu
plăci din beton prefabricat sau panouri de lemn pe porţiunile de racordare a canalelor de aerare.
 Magazia mecanizabilă de 5000 de tone – reprezintă încununarea muncii de proiectare şi
a experienţei acumulate de inginerii români în construcţia depozitelor de cereale (fig. 15).
Acest tip de magazie are pereţii din cărămidă cu elemente prefabricate sau este
realizată în totalitate din panouri prefabricate. Pe faţade au fost prevăzute câte 10 ferestre de
1,8 x 0,7 m în pereţii de 25 cm grosime.

Figura 15 - Magazie de 5000 tone

(vedere laterală şi în secţiune)

La realizarea hidroizolaţiei acoperişului s-a luat în calcul pragul de umiditate relativă a

aerului din incintă, care nu trebuie să depăşească 60% şi de aceea, înainte de acoperiş, s-au
aşezat plăci de beton celular autoclavizat, montate în mortar, peste bariera de vapori.
Fiind o magazie mecanizată, la acest tip sunt prevăzute canale de aerare din beton sau
beton şi cărămidă, acoperite cu elemente prefabricate la nivelul pardoselii, cu posibilitatea de
golire şi umplere mecanizată. Datorită acestor caracteristici tehnice a fost posibilă
construirea acestui tip de magazii în tandem, magaziile fiind legate tehnologic între ele sau în
alte cazuri cu silozurile din imediata vecinătate (fig.16, 17).

Figura 16 – Magazie de 5000 t legată

tehnologic de siloz (original).
 Figura 17 – Magazii de 500 t legate tehnologic (original)

Depozitele celulare – ca şi soluţie constructivă se situează între magazii şi silozuri,

având elemente comune de cele două tipuri de spaţii de depozitare. Au capacitate de
depozitare de până la 17000 de tone (fig. 18).

Figura 18 - Depozitul celular

a - secţiune longitudinală
b - secţiune transversală
c - planul depozitului celular

Depozitul celular cuprinde o magazie centrală şi un şir de celule perimetrale, în număr

de 26, celule pătrate, cu latura de 4,32 m şi înălţimea de 10 m şi o magazie centrală de 35,82 ×
13,32 m.
La mijloc este situat turnul central, unde sunt amplasate staţiile de uscare a seminţelor,
de curăţire-sortare şi transport pe verticală. Este de fapt turnul maşinilor, cu parter, două niveluri
la subsol şi 7 nivele supraterane. Între turnul central şi celule există un culoar subteran şi o
pasarelă aeriană.
 Construcţia este din zidărie şi beton armat. Depozitul celular prezintă staţii auto şi pe
cale ferată, protejate de câte o copertină, iar pentru încărcarea vagoanelor şi autovehiculelor s-
au prevăzut buncăre speciale.

2.2. CONSTRUCŢII PE VERTICALĂ

Silozurile sunt ansambluri constructive de mare capacitate, destinate depozitării şi

conservării a mii de tone de seminţe de cereale, leguminoase, oleaginoase sau furajere. Există
şi silozuri pentru făină, cum sunt cele din incinta fabricilor de pâine sau pentru conservarea
porumbului boabe, cum sunt cele de la fabricile de bere ori pentru ciment, cărbune sau alte
materiale granulate.
Comparativ cu alte tipuri de depozite, silozurile prezintă numeroase avantaje:
 utilizarea spaţiului pe verticală;
 capacitate mare de depozitare;
 mecanizarea completă a operaţiilor;
 conservare de lungă durată;
 sunt prevăzute cu staţii de uscare şi condiţionare a seminţelor;
 sunt dotate cu laboratoare proprii de analize şi personal calificat;
 au staţii de aprovizionare şi livrare, auto şi pe cale ferată;
 sunt construcţii rentabile din punct de vedere economic;

Scurt istoric al construcţiei de silozuri în ţara noastră.

Pe măsură ce s-au obţinut producţii mai mari de cereale şi plante cultivate a apărut şi
posibilitatea alcătuirii unui fond centralizat de stat, sporit, impus şi de creşterea demografică. De
aici şi necesitatea construirii de silozuri pentru păstrarea pe timp îndelungat a unor cantităţi mai
mari de seminţe şi în special de cereale şi făină.
De-a lungul timpului, la construirea silozurilor de cereale s-au folosit lemnul, cărămida,
metalul şi betonul armat.
Construcţia de silozuri a început în ţara noastră în 1888, primele silozuri fiind date în
funcţiune în anul 1891, fiecare având o capacitate de stocare de 25.000 t. S-au construit la
Galaţi şi Brăila de către celebrul ing. Anghel Saligny, care a construit şi podul de peste Dunăre
de la Cernavodă şi portul Constanţa.
Încă din perioada anului 1884 s-a constatat că vechile magazii din lemn, din porturile
Brăila şi Constanţa, nu mai puteau satisface cerinţele de stocare din ce în ce mai mari. Noile
silozuri construite în ţara noastră din beton armat au fost primele lucrări de acest gen din
Europa (L.V. Thierer, 1971).
Între 1906-1909, ing. A. Saligny a mai construit încă 3 silozuri a 30.000 t fiecare la
Constanţa şi date în folosinţă în 1909.
După primul război mondial apare din nou necesitatea construirii de silozuri, dar situaţia
economică mai grea de după război nu permitea alocarea unor fonduri aşa de mari.
Începând cu anul 1938 se reia executarea unei noi reţele de silozuri, în regiunile
cerealiere ale ţării. După anul 1950 se disting două etape evolutive în construcţia de silozuri în
România:
• în perioada 1950 - 1958 când s-a realizat mărirea capacităţii de înmagazinare a
silozurilor existente;
• după anul 1961 care a marcat o nouă etapă în construirea de noi silozuri de mare
capacitate.
În prezent, se construiesc silozuri foarte mari, numite şi Terminale de cereale, de peste
100 mii tone fiecare, cum sunt cele din portul Constanţa.

Părţile componente ale unui siloz:

• fundaţia (radier general);
• subsolul (unde sunt amplasate instalaţiile de golire a celulelor şi cele pentru transportul
cerealelor ce trebuie livrate);
• bateriile de celule - cu pâlnii de golire în partea inferioară şi instalaţii pentru umplere în
partea superioară, pe planşeu;
 • galeria superioară (construcţia ce închide instalaţia de umplere);
• turnul silozului (casa maşinilor), cu elevatoare, maşini de curăţire, instalaţii de predare a
produselor;
• staţii de primire şi predare - pe cale ferată, pentru a primi vagoanele de transport şi
staţie auto, pentru autovehicule, prevăzute cu buncăre de golire a seminţelor;
• instalaţii de uscare, care se pot amplasa fie în turnul central fie în exterior, lângă celule;
• instalaţii de desprăfuire a utilajelor şi spaţiilor de lucru;
• instalaţii de gazare a produselor infestate cu dăunători;
• laboratoare de analiză a calităţii produselor agricole.
1
TIPURI DE SILOZURI
Silozurile din lemn – prezintă celulele realizate din scânduri de lemn dispuse pe lat,
care se încrucişează şi formează astfel spaţiul d depozitare. Au fost scoase din uz deoarece
prezentau numeroase dezavantaje:
• dimensiuni reduse de depozitare;
• slaba izolare faţă de factorii atmosferici;
• pericol de incendiu ;
• costuri de realizare şi întreţinere mari.

Silozurile din cărămidă – construirea lor a prezentat avantaje în utilizare, cum sunt
buna izolare termică şi hidrică a produselor stocate sau siguranţa împotriva incendiilor, dar şi
inconveniente legate de consumul ridicat de cărămidă pentru asigurarea rezistenţei pereţilor;

Silozurile metalice – au avut două perioade distincte de utilizare în practica agricolă din
ţara noastră: perioada anilor 1960 – 1990 şi după 1990.
Silozurile metalice construite în prima perioadă prezentau anumite avantaje în
exploatare, concretizate în:
• soluţie tehnică de construire rapidă, iar la aceeaşi suprafaţă ocupată de baza celulei
capacitatea de stocare este cu 12% mai mare decât la silozurile din beton;
• datorită utilizării metalului care preia forţe mari de tensiune s-au proiectat celule
cilindrice cu diametru foarte mare ce au permis înmagazinarea unor cantităţi ridicate de
produs/celulă;
• etanşare hidro foarte bună.
Totuşi, în ciuda acestor avantaje, din cauza unei izolaţii termice reduse şi a complexităţii
întreţinerii s-a renunţat în timp la aceste tipuri constructive.
După anul 1990, odată cu restituirea terenurilor conform Legii fondului funciar şi apariţiei
a unei noi categorii sociale, fermierii, care aveau în exploatare suprafeţe medii de 10-15 ha şi a
liberalizării pieţei cerealelor, a apărut necesitatea stocării produselor agricole excedentare
obţinute pe astfel de exploataţii, care să fie comercializate atunci când preţul de achiziţie este
convenabil producătorului.
Aceste noi tipuri de silozuri metalice (fig. 19) diferă mult de tipurile anterioare, fiind
alcătuite din celule de siloz cu pereţii din panouri ondulare executate din oţel de înaltă
rezistenţă, al căror diametru variază de la 4,57 m până la 59,48 m la cele cu structură de
rezistenţă sau de la 3,66 m la 14,63 m la cele fără structură de rezistenţă.

Figurile după L.V.Thierer, 1971

1
 Figura 19 - Siloz metalic

Sistemul de descărcare – încărcare este dispus în lateral sau la capătul bateriei de

celule. La polul opus se pateu ataşa o instalaţie de uscare, fixă sau mobilă ori o instalaţie de
răcire a produselor agricole depozitate pentru situaţia în care acestea au fost stocate temporar
la o umiditate mai mare decât cea prevăzută în normative.
Pe lângă cele două tipuri amintite mai sus se mai găsesc pe piaţă şi variate constructive
cu celule cu fund conic, cu capacitate de înmagazinare de până la 1000 de tone care se
construiesc pe suporţi deasupra căilor ferate sau a zonelor de încărcare a camioanelor, pentru
o mai uşoară descărcare a produselor care curg liber: seminţe de plante agricole, îngrăşăminte
chimice granulate, pulberi, etc. (fig. 20).

Figura 20 - Celule de siloz metalic cu fund conic

 Acoperişul este construit din oţel galvanizat pe ambele părţi, foarte rezistent. El este
complet etanşeizat pentru a reduce pătrunderea umezelii. Panourile de acoperiş sunt realizate
prin ambutisare, cu precizie pentru asigurarea calităţii şi rezistenţei. Fiecare panou are nervuri
în plan longitudinal pentru a obţine maxim de forţă în susţinere.
Poansonarea prealabila a panourilor de acoperiş elimina inconvenientele şi dificultatea
perforării la faţa locului a orificiilor pentru tuburile de încărcare şi de evacuare, cu muchie
extrudata, destinate echipamentului pneumatic opţional de încărcare şi asigura o etanşare
sigură, impermeabila la umezeala (fig. 21).

Figura 21 - Detaliu acoperiş siloz metalic

Capacul exterior asigură o cale de acces sau încărcare printr-un diametru de 30 de inch.

Silozurile regionale
Construcţia lor a început în anul 1938, iar între 1938 – 1941 acestea s-au conceput,
după licenţă românească, de către inginerii Direcţiei regionale a silozurilor de pe lângă
Administraţia porturilor şi comunicaţiilor pe apă (fig. 22).

Figura 22 - Siloz regional cu capacitate mărită

În acest mod s-au executat silozuri de capacităţi diferite, între 4.000 şi 10.000 t,
amplasate pe lângă staţiile de cale ferată, în porturile dunărene sau în diferite zone cerealiere.
Cele cu capacitate de 8.000 şi 10.000 de tone au rezultat din dublarea capacităţii de stocare a
celor de 4.000 şi 5.000 de tone cu baterii de celule construite adiacent silozului vechi şi legate
tehnologic de acesta.
 Silozuri de tip SUKA SILO-BAU
Acest tip de siloz se caracterizează prin aceea că au pereţii din cărămidă presată, de 14
cm grosime, zidite cu mortar de ciment şi armate cu bare de oţel cu diametrul de 8-12 mm, câte
2 bare la fiecare al treilea rând de cărămizi.
Silozurile sunt alcătuite dintr-o baterie de 64 celule de siloz, de formă poligonală, turnul
maşinilor fiind amplasat la unul din capetele bateriei de celule, totul sprijinindu-se pe o fundaţie
de beton armat de 65-70 cm grosime (fig.23.).

Figura 23 - Siloz de tip SUKA SILO-BAU

Cuprinde, de asemenea şi 5 hambare cu o capacitate totală de 500 tone. Celulele sunt

aşezate pe 4 rânduri × 16 celule fiecare, 2 centrale numite curente şi două rânduri laterale,
capacitatea de stocare a unei celule curente fiind de 121 tone, iar a uneia laterale de 52 de
tone. După anul 1950, când s-a trecut la mărirea capacităţii de stocare, s-au ataşat la silozul
iniţial baterii de celule din beton armat turnate prin glisare turnate în cofraje metalice păşitoare
de tip canadian (fig. 23).
Acestea au fost realizate la distanţa de 1,8 – 2 m faţă de siloz şi sunt utilizate exclusiv
pentru depozitarea produselor după ce au fost curăţate şi uscate cu instalaţiile silozului
principal.

Figura 23 - Siloz de tip SUKA SILO-BAU

cu capacitate de stocare mărită (original)
 Silozul de tip FROMENT-CLAVIER
Celulele au pereţii din beton armat; au formă poligonală, cu diametrul celulei de 3,70 m.
Înălţimea celulelor este de 16,70 m.
Un siloz de 5.000 t are 35 celule amplasate pe 5 rânduri × 7 celule fiecare rând. Între
cotele +4,90 şi + 21,60 m, pe 5 nivele sunt amplasate 5 hambare de depozitare a cerealelor, cu
o capacitate totală de 400 t (fig.24).
Fundaţia este realizată din beton armat, cu grosimea de 65 cm, iar cota de fundare a
turnului maşinilor este la -7,45 m, mai jos decât cota celulelor pentru montarea elevatoarelor.

Figura 24 - Siloz FROMENT-CLAVIER

La silozurile SUKA SILO-BAU şi FROMENT CLAVIER, la fiecare 16 celule de siloz sunt

prevăzute instalaţii de aerare activă.

Silozul regional de tip P.C.A.

S-au construit după un proiect românesc al inginerilor de la Direcţia silozurilor şi
cuprinde o baterie de 64 de celule, cu turnul maşinilor amplasate la un capăt al bateriei (fig. 25).
Celulele sunt executate din beton armat, amplasate pe un radier general de 70
centimetri grosime.
Aceste silozuri, prin construcţie nu au fost prevăzute cu celule de aerare activă şi nici cu
instalaţiile respective, fiind adaptate ulterior.
Hambarele pentru depozitarea în vrac a seminţelor sunt identice cu cele de la silozurile
de tip FROMENT-CLAVIER.

Figura 25 - Siloz regional de tip PCA

 Silozuri de 2.000 de tone
Aceste silozuri au fost construite în zonele montane, cu suprafeţe cerealiere mai mici
(fig. 26).
S-au construit patru asemenea silozuri în perioada anilor 1940-1941, din beton armat.
Fiecare siloz are 12 celule dreptunghiulare, iar pe unele nivele sunt amenajate hambare
cu pereţi demontabili, din dulapuri de lemn.
Celulele sunt aşezate pe 2 rânduri, înălţimea de depozitare fiind de 21 m. Turnul de
utilaje este amplasat la capătul opus celulelor.
Silozul este prevăzut cu ascensor de persoane şi scară de acces.
Ca şi în alte situaţii, silozurile au fost supuse, ulterior dării în folosinţă, unui plan de
extindere, la capacitatea de 6.000 tone fiecare, având ataşate câte 2 rânduri × 6 celule, deci în
total 12 celule noi, în prelungirea vechiului siloz.

Figura 26 - Siloz montan de 2.000 tone

Silozuri de tip C.S.V.P.A. de 15.000 t şi 30.000 t

Construcţia acestor silozuri s-a început în 1962, reprezentând o nouă etapă în
construirea de silozuri în ţara noastră.
Sunt construite după proiecte româneşti, din beton armat, celulele având diametrul
interior de 7,24 m, deci, cu celule largi, spaţioase. (Fig. 27 a şi b )

a b

Figura 27 - Siloz CSVPA de 15.000 tone (a) şi 30.000 t (b)

 La silozurile de 15.000 tone turnul maşinilor este amplasat în centrul construcţiei, având,
de o parte şi de alta, grupurile de celule. Fiecare grup are 4 celule cilindrice, pe două rânduri,
câte 8 într-o parte a turnului şi 8 în partea cealaltă, în total 16 celule.
La silozurile de 30.000 t sunt câte 5 celule pe 3 rânduri = 15 celule într-o parte a turnului
şi alte 15 în partea cealaltă, în total 30 de celule, dispuse cu o pauză între rândurile 3 şi 4.
Silozurile sunt prevăzute cu staţie de primire auto şi pe calea ferată. Au în dotare şi 1-2
uscătoare de seminţe, montate în afara silozului, lângă unul din grupurile de celule.

Silozurile de tip I.S.P.A. de 44.000 tone

Aceste silozuri au capacitatea de 44.000 tone, însă prin ansamblul de magazii şi alte
spaţii de depozitare pot ajunge la capacităţi de stocare de 52.000 tone sau 56.000 tone.
Sunt silozuri foarte mari, cu o fundaţie de 80 cm grosime, fiecare grup de celule având
radier independent, iar iluminarea se face şi natural, prin ferestre, şi electric.
Silozul prezintă 13 nivele şi turnul maşinilor este plasat în centru. Au staţie auto şi de
cale ferată şi două uscătoare montate în afara silozului. Celulele sunt aşezate în 4 grupuri × 35
celule cilindrice fiecare = 140 celule, cu diametrul de 6,5 m şi înălţimea de 26-28 m. Capacitatea
de stocare a unui grup este de 11.000 t când celulele au înălţimea de 26 m. Celulele sunt
aşezate în baterii distincte (fig. 28).

Figura 28 - Siloz ISPA de 44000 t

Diagrama unui asemenea siloz este cea din fig. 29.
Acestea sunt silozurile cele mai mari din ţara noastră. Mai mari decât aceste silozuri
sunt Terminalele de cereale, cu capacitate dublă de înmagazinare.

Figura 29 - Diagrama unui siloz de tip ISPA

 2.3 SISTEMATIZAREA UNEI UNITĂŢI ŞI PREGĂTIREA
SPAŢIILOR PENTRU DEPOZITARE

Orice unitate de recepţionare, condiţionare şi păstrare a produselor agricole are un

anumit mod de organizare a spaţiului şi de dispunere în teren a clădirilor şi instalaţiilor aferente
acestui tip de unitate.
Astfel, depozitele pe orizontală se găsesc în mod obişnuit grupate în baze de recepţie
alături de magazii, dar şi în incinta silozurilor se întâlnesc frecvent magazii sau depozite care au
un rol foarte important în preluarea, stocarea sau depozitarea produselor.
Modul de aşezare a construcţiilor este făcut în aşa fel încât să permită circulaţia liberă şi
rapidă a mijloacelor de transport şi să asigure fluenţă pentru întreaga activitate desfăşurată. O
unitate „standard” are în dotare următoarele elemente componente:
• laborator pentru analiza produselor agricole;
• pod basculă rutieră;
• construcţii pentru depozitare produselor agricole (platforme, pătule, arioaie,
şoproane, magazii, silozuri, depozite celulare, etc;
• staţii de uscare (fixe sau mobile);
• drumuri de acces;
• linii de cale ferată;
• rezervoare şi instalaţii pentru stingerea incendiilor – conform normelor PSI;
• ateliere mecanice pentru întreţinerea utilajelor;
• pavilion administrativ;
• clădiri pentru cazarea muncitorilor sezonieri;
• locuinţe pentru personalul bazei.
Pregătirea spaţiilor destinate depozitării produselor agricole are în vedere două obiective
majore:
a. pregătirea tehnică a obiectivelor construite;
b. pregătirea tehnică a instalaţiilor.
Pregătirea tehnică a obiectivelor construite
Pregătirea tehnică a obiectivelor construite pentru păstrarea produselor agricole constă
în:
• revizuiri şi reparaţii la clădiri;
• curăţenia spaţiilor;
• dezinfectarea, dezinsectarea şi deratizarea acestora.

REPARAŢIILE LA CLĂDIRI
Revizuirea şi remedierea defecţiunilor apărute cuprinde şi lucrări mai mici şi lucrări mai
mari, cum sunt (după Ec. Feher, 1996, 2003):
 verificarea învelitorilor (acoperişurilor), jgheaburilor şi burlanelor;
 revizuirea şi reparare uşilor, ferestrelor, tocurilor;
 înlocuirea geamurilor sparte;
 repararea sau schimbarea plaselor de sârmă de la ferestre;
 astuparea gropilor la drumurile din incintă şi la cele de acces spre depozitul
respectiv,
 curăţirea buruienilor, colectarea gunoaielor şi a ciocălăilor, plevelor, paielor,
cocenilor şi a altor resturi vegetale;
 întreţinerea rigolelor şi şanţurilor pentru scurgerea apei.
Acestea sunt considerate lucrări mai mărunte de revizie.
Există şi lucrări mai importante:
 înlocuirea unei părţi din învelitori, acoperiş; repararea elementelor de rezistenţă;
 refacerea tencuielilor;
 repararea crăpăturilor şi deteriorărilor de la zidărie şi pardoseli;
 refacerea canalelor şi puţurilor de absorbţie a apelor;
 refacerea straturilor de rezistenţă şi de izolări la platforme şi drumuri;
  remedieri la liniile de garaj, conform indicaţiilor şi normelor tehnice CFR şi a altor
organe specializate;
 remedierea tuturor defecţiunilor care apar pe durata unui ciclu de producţie de un an
la construcţiile respective.

De reţinut ! Lucrările de revizuire şi remediere de la orice spaţiu de depozitare vor

începe în cel mult 15 zile de la golirea completă a acestuia.

CURĂŢENIA SPAŢIILOR
Se execută după golirea şi eliberarea spaţiilor de depozitare şi după încheierea
reparaţiilor efectuate. Se execută o curăţenie generală temeinică prin:
 răzuirea şi eliminarea impurităţilor din fisuri, crăpături, găuri, care se astupă
ulterior, jgheaburi, burlane, elevatoare, transportoare, canale de aer etc.;
 măturarea, perierea, şi colectarea gunoaielor şi, unde este necesar, spălarea
elementelor de construcţie (atenţie - când se fac spălări, să se scoată din priză
instalaţiile electrice şi să fie ferite de pătrunderea apei);
 văruirea anuală a turnurilor de maşini, galeria superioară, subsolul, staţia de
primire auto şi CFR şi exteriorul soclului de la celule;
 la fel se văruiesc şi magaziile, şoproanele, laboratoarele, staţiile de uscare, de
cântărire, ateliere, birouri administrative, grupurile sanitare, cabinele portarilor,
gardurile etc.).

Văruirea sau vopsirea unor elemente de construcţie se face numai atunci când este
necesar pentru a păstra elementele curate şi a contribui la îmbunătăţirea aspectului general al
unităţii.
DEZINFECTAREA, DEZINSECTAREA ŞI DERATIZAREA SPAŢIILOR
Se face cel puţin o dată pe an sau ori de câte ori este nevoie, cu substanţe specifice.

Dezinfectarea magaziilor şi a depozitelor se face prin văruirea acestora, cu soluţie de

var + 3 - 7% sulfat de cupru, pentru a stopa instalarea mucegaiurilor.
Pardoseala se spală cu apă + sodă, folosindu-se 17,5 - 18 kg sodă/100 litrii apă.
Se dezinfectează atât stâlpii de susţinere cât şi baza cimentată a zidurilor.

Dezinsectarea se face în fiecare an prin stropirea spaţiilor de depozitare cu soluţii

chimice sau produse fumigene, pentru distrugerea oricărei surse de infestare.
Odată cu dezinsectarea spaţiilor, se dezinsectează şi utilajele şi instalaţiile existente.
Dezinsectarea se poate face pe cale umedă sau uscată.
Pe cale umedă stropirile se execută cu produse specifice:
• Actelic 50 E.C. (0,2 l/m2);
• Coopex 50 W.P. (0,25%);
• Damfin 950 E.G. (0,2 l/m2);
• K'othorine Grain E.C. 2,5 (1,5 mg s.a./m2);
• Satisar C.E. 50% (0,5 - 1 g s.a./m2);
• Digrain Stock (0,25 l/100 m2 spaţiu gol);
• Propaxan 200 E.C. (50 ml/m2);
• Prostore 250 E.C. (0,625 l în 15 litrii apă/100 m2 de depozitare).

Pe cale uscată se fac tratamente cu produse fumigene:

• Fumitox 10 P.F. (3 g/m3spaţiu);
• Fumlindox 50 (500 g/1000m3spaţiu);
• Fumisin 10 PF (2 – 2,4 kg/500 m3).

Deratizarea se efectuează cu unul din produsele: Antan 80 P; Actosin P, Brumoline

C.M. 0,7, Detia Gas Ex-T, Fostoxin (2 tablete introduse în galeriile şoarecilor), Fosfură de zinc
C.M. 70-80%, Baraki Wax, Blocks (1-2 batoane/locaţie), Baraki Pellets - pentru şobolani, Kerat,
Ratac, ş.a.
 De reţinut ! Nu se stropeşte cu emulsie interiorul celulelor de siloz (aici se
folosesc numai aerosoli).

La folosirea aerosolilor sau prin gazare, spaţiile se închid etanş, prin lipirea geamurilor, a
uşilor şi a tuturor fisurilor cu hârtie pelur, scotch şi cocă din făină albă.
Se respectă normele de protecţia muncii şi tehnicile de preparare şi aplicare pentru
fiecare insecticid folosit, în conformitate cu instrucţiunile de folosire.

Pregătirea tehnică a obiectivelor instalaţiilor - Defecţiunile apărute la instalaţii, utilaje,

aparatură şi instrumentar, se vor remedia în timp scurt de la apariţia lor, asigurând funcţionarea
corespunzătoare a acestora.
În fiecare an, la terminarea operaţiunilor curente se face revizia acestora, se execută
remedierile necesare. Se curăţă, se ung, se reglează şi se asigură buna funcţionare pentru
perioada următoare de activitate.
Aceste lucrări se fac eşalonat, începând cu luna ianuarie şi până în aprilie.

a) Pregătirea instalaţiilor fixe se referă la:

 utilajele şi instalaţiile de curăţire (tarare, trioare);
 instalaţiile de uscare (generatoare de căldură, arzătoarele, tronsoanele de uscare-
răcire, ventilatoarele, dispozitivele de reglare a debitului, conductele de combustibil,
rezervoarele de combustibil etc);
 instalaţiile de aerare (canalele şi capacele, ventilatoarele, tuburile, racordurile etc.) ;
 instalaţiile de desprăfuire (reţeaua de aspiraţie, tubulatura, clapetele, ventilatoarele
etc.);
 instalaţiile de basculare (pompele hidraulice, cilindrii hidraulici, dispozitivele de
siguranţă, cablurile, motorul ş.a.).

b) Pregătirea instalaţiilor mobile

Se face la fel ca şi a celor fixe pentru releele mobile, uscătoare sau alte instalaţii mobile.
Reviziile şi reparaţiile privesc: transportoarele mobile cu bandă, transportoarele cu melc,
utilajele de curăţit produsele agricole, cele de aerare activă, cricurile hidraulice, utilajele de
manipulare (greifere, tihuri, fadrome etc.);
Aparatele de cântărire se verifică de specialiştii metrologi. Toate utilajele se verifică, se
repară, se ung şi se reglează corespunzător, asigurându-le o perfectă funcţionare. Utilajele cu
folosire permanentă (tractoare, locomotive, autoîncărcătoare) se întreţin conform normelor în
vigoare.
Toate instalaţiile şi utilajele fixe şi mobile trebuie să poarte număr de inventar şi plăcuţe
privind revizia tehnică şi protecţia muncii.
 REZUMAT TEMA 2

Încă din cele mai vechi timpuri, din spirit de conservare, omul a înmagazinat excesul de
alimente în spaţii special create pentru a le păstra ferite de acţiunea distrugătoare a diferiţilor
agenţi biologici, atmosferici, etc.
Păstrarea alimentelor s-a făcut iniţial în peşteri naturale sau săpate în acest scop unde
alimentele erau aşezate iniţial vrac sau mai târziu în vase de diferite mărimi.
Mărturii ale existenţei acestor construcţii cu destinaţie specială se cunosc de la chinezi,
unde au fost semnalate de cca. 4000 de ani şi care aveau rolul de a păstra alimente pentru anii
secetoşi.
Produselor vegetale sub formă de boabe după recoltare trebuie să li se asigure
menţinerea integrităţii şi însuşirile calitative ale acestora. Ele pot să fie depozitate în spaţii
ocazionale (diverse încăperi, podurile construcţiilor civile, etc.) sau în depozite speciale
construite.
Din grupa construcţiilor pe orizontală, cele mai reprezentative tipuri folosite la noi în ţară
sunt următoarele: platformele descoperite, platformele acoperite sau şoproanele, arioaiele
demontabile, coşarele de lemn, pătulele, magaziile şi depozitele celulare.
Silozurile sunt ansambluri constructive destinate depozitării şi conservării unor cantităţi
mari de seminţe de cereale, leguminoase, oleaginoase sau furajere. Există şi silozuri pentru
făină, cum sunt cele din incinta fabricilor de pâine sau pentru conservarea porumbului boabe,
cum sunt cele de la fabricile de bere ori pentru ciment, cărbune sau alte materiale granulate.
Utilizarea acestor silozuri prezintă numeroase avantaje, concretizate în utilizarea
judicioasă a spaţiului pe verticală, mecanizarea completă a operaţiilor de manipulare a
seminţelor, asigură o conservare de lungă durată loturilor supuse păstrării şi sunt în acelaşi timp
construcţii rentabile din punct de vedere economic.
Principalele tipuri constructive sunt: silozurile regionale, de tip Suka Silo-Bau, silozurile
Froment Clavier, silozurile regionale PCA, cele de tip CSVPA de 15 şi 30 mii tone şi cele mai
mari de tip ISPA.
În afară de cele două categorii de construcţii prezentate există şi un tip particular de
construcţie care împrumută elemente comune celor două tipuri de depozite – desfăşurate pe
orizontală şi pe verticală – depozitul celular.
Tipurile descrise în această temă au un areal de răspândire ridicat în România,
actualmente majoritatea găsindu-se în proprietate privată în exploatarea unor societăţi
comerciale de profil.
Elementele de sistematizare a unităţilor de păstrare a produselor agricole se referă la
modul de organizare a unei asemenea unităţi existând un anumit mod de organizare a spaţiului
şi de dispunere în teren a clădirilor şi instalaţiilor aferente, cu elemente constitutive (clădiri
administrative, ateliere mecanice, puncte PSI, etc.).
 TEMA 3

RECEPŢIONAREA, COMPARTIMENTAREA ŞI DEPOZITAREA PRODUSELOR

AGRICOLE

Unităţi de învăţare:
3.1 Organizarea punctelor de primire a produselor agricole;
3.2 Recepţia produselor agricole;
3.3 Compartimentarea produselor agricole;
3.4 Depozitarea produselor agricole.

Obiectivele temei:
• prezentarea principalelor măsuri care impun în organizarea punctelor de primire
mecanizată a produselor agricole şi a stării de funcţionare a laboratoarelor de analiză a
calităţii produselor;
• cunoaşterea principalelor criterii de compartimentare a mesei de seminţe care intră în
unitatea de depozitare şi păstrare;
• cunoaşterea principalelor posibilităţi de depozitare a produselor agricole şi a modului
cum se întocmeşte corect planul de compartimentare şi depozitare.

Timpul alocat temei: 5 ore

Bibliografie minimă recomandată

1. AGAIA MOGÂRZAN şi colab. – Conservarea şi păstrarea produselor agricole vegetale.
Editura Ion Ionescu de la Brad, Iaşi , 2003
2. DUDA M., TIMAR A. – Condiţionarea şi păstrarea produselor agricole. Editura
AcademicPres, Cluj-Napoca, 2007
3. FEHÉR, ECATERINA - Tehnologii de conservare a produselor agricole, Ed. I, Repr.
Univ. Craiova, 1996
4. FEHÉR, ECATERINA,…MATEI GH. – Tehnologii de păstrare a produselor agricole,
Editura Universitaria, 2003
5. THIERER, L.V., POPOVICI, A., BORŞ, GH., COSTESCU, N., - Tehnica recepţionării,
depozitării, condiţionării şi conservării produselor agricole, Ed. Agro – Silvică, Bucureşti,
1966

3.1 ORGANIZAREA PUNCTELOR DE PRIMIRE A PRODUSELOR AGRICOLE

În scopul preluării rapide a produselor agricole şi evitarea staţionării inutile a mijloacelor

de transport, pentru fiecare bază de recepţie sau siloz se organizează un număr suficient de
puncte de primire.
Punctele de preluare se stabilesc avându-se în vedere următoarele:
• preluarea rapidă a produselor agricole sosite în bază pe toată durata campaniei
agricole, inclusiv în perioadele de vârf;
• mecanizarea corespunzătoare a punctului de primire şi de randament ridicat;
• instalaţiile să fie compatibile între ele şi să lucreze în ritm înalt de preluare;
• să aibă instalaţii de basculare sau planuri înclinate pentru descărcarea
mijloacelor de transport care nu sunt prevăzute cu autobasculare;
• liniile de primire mecanizată să fie dotate cu utilaje de precurăţire în ritmul şi
fluxul de preluare a produselor;
• punctele de primire se amplasează şi în funcţie de distanţa sau dispersarea
localităţilor sau a fermelor faţă de bază sau siloz.
În perioadele de vârf este necesar ca instalaţiile fixe de preluare a produselor să fie
suplimentate cu unul sau mai multe relee mobile.
 Acestea se distribuie atât la magaziile cât şi la şoproanele clasice sau multifuncţionale,
la pătule, arioaie etc.
Releele mobile se amplasează fără a împiedica circulaţia în depozit sau incinta bazei.
Se deschide un punct de primire pentru fiecare 200 tone produs primit zilnic în bază sau
150 tone pentru orz şi orzoaică.
În deschiderea punctelor, baza de recepţie sau silozul vor ţine seama şi de planul de
recepţionare şi graficul zilnic de primire.
La începerea campaniei de recoltare, punctele de preluare trebuie să fie în stare de
funcţionare.

ORGANIZAREA LABORATOARELOR PENTRU CONTROLUL CALITĂŢII

PRODUSELOR.
Laboratoarele pentru controlul calităţii seminţelor pot fi sezoniere sau permanente.
Laboratoarele sezoniere - sau temporare, activează numai în perioada campaniei de
recepţionare şi se organizează numai în bazele de recepţie cu volum mare de primire sau la
punctele situate la distanţe mai mari de sediul bazei sau silozului din zonă. Acestea efectuează
numai analizele de bază, care sunt strict necesare pentru recepţionarea produsului.
Laboratoarele au în dotare tot instrumentarul, reactivii şi toată aparatura necesară
efectuării analizelor.
La laboratoarele sezoniere se instalează rampe de sondare mobile pentru recoltarea
probelor.
Un laborator sezonier (sau punct de primire) se înfiinţează în bazele de recepţie sau
silozuri atunci când fluxul de primire în unitate depăşeşte 200 de tone de produs pe zi pentru
cereale şi leguminoase, cu excepţia orzului şi orzoaicei la care limita la care se impune
suplimentarea laboratoarelor este de 150 tone de produs pe zi.
Laboratoarele permanente - funcţionează în tot cursul anului şi efectuează toate
analizele necesare pentru recepţionarea, condiţionarea, uscarea, păstrarea şi livrarea
seminţelor. Sunt amplasate lângă intrarea principală a bazei sau silozului, aşa încât la sosirea
mijloacelor de transport să se recolteze imediat probele de seminţe în vederea efectuării
analizelor de calitate.
Laboratoarele permanente sunt dotate cu toată gama de aparatură necesară
determinării indicilor de calitate care stau la baza calculării preţului de achiziţie pentru produsele
care sosesc în baza de recepţie.

De reţinut !
Probele elementare se recoltează din fiecare mijloc de transport, iar prin
amestecarea şi omogenizarea acestora rezultă proba medie din care se extrag ulterior
probele de analiză.
În cazul sosirii unor convoaie de transport de la acelaşi producător şi care predau
produse din acelaşi soi sau hibrid, se recoltează probe din fiecare mijloc de transport, dar se
alcătuieşte o singură probă medie sau generalizată pentru întreg convoiul şi pe aceasta se fac
ulterior analizele. Rezultatele se trec într-un singur buletin de analiză.
Toate produsele aduse în bază sunt atent examinate organoleptic şi se determină masa
hectolitrică, umiditatea şi corpurile străine, în funcţie de care se face recepţia seminţelor şi se
stabileşte contravaloarea produsului. Se pot face şi unele determinări specifice menţionate
anterior.
Până la plecarea mijloacelor de transport se întocmesc actele necesare şi dispoziţia de
plată.

ASIGURAREA ŞI PREGĂTIREA SPAŢIULUI PENTRU DEPOZITAREA

PRODUSELOR AGRICOLE RECEPŢIONATE
Având în vedere necesitatea stabilirii cât mai exacte a necesarului de spaţiu ce urmează
a fi utilizat la depozitarea produselor agricole se întocmeşte un plan de recepţionare la care se
mai pot prevedea şi alte spaţii în eventualitatea suplimentării capacităţii iniţiale de stocare.
Pentru asigurarea spaţiului necesar depozitării se iau unele măsuri, cum sunt:
 • se realizează toate livrările programate către beneficiari, în funcţie de contractele de
prestări servicii încheiate cu aceştia;
• se concentrează produsele din stoc prin operaţiuni de comasare, acolo unde acest lucru
este posibil, amestecând specii şi soiuri care au aceleaşi însuşiri tehnologice şi aceeaşi
destinaţie;
• în magaziile de zidărie de cărămidă sau de prefabricate se înalţă startul de seminţe
până la limita maximă permisă de construcţie, iar spaţiile eliberate se delimitează de
acestea prin panouri care nu permit amestecul de seminţe;
• se construiesc spaţii noi pentru depozitare care măresc capacitatea totală a unităţii
pentru depozitarea produselor de origine vegetală;
• se amenajează noi spaţii pentru depozitarea provizorie de scurtă durată, utilizând
panouri delimitatoare, prelate, etc.

ÎNTOCMIREA PLANULUI DE RECEPŢIONARE

Recepţia produselor agricole la bazele de recepţie şi silozuri este o operaţiune ce are un
caracter sezonier, derulându-se cu un maxim de intensitate în perioadele campaniei de
recoltare din vară şi toamnă:
• în intervalul iunie – iulie – când se recepţionează seminţe de la cerealele de toamnă
(orz, orzoaică, grâu, triticale), mazăre, in, ovăz, fasole, plante medicinale şi rapiţă;
• în intervalul septembrie – noiembrie – când se recepţionează seminţe de porumb,
floarea soarelui, soia, orez, etc.
Cele două perioade sunt diferite în ceea ce priveşte numărul de zile cât mai ales
condiţiile climatice, fapt ce face ca în multe cazuri campania de toamnă să se prelungească
foarte mult, ajungând spre sfârşitul lunii noiembrie.
În afară de cele două vârfuri ale fluxului de primire, în unităţile de păstrare a produselor
agricole pot să sosească diferite alte cantităţi de seminţe care ajung în urma contractelor de
achiziţii de pe piaţa liberă a cerealelor, din importuri, din transferuri sau în urma derulării unor
contract de prestări servicii (contracte de custodie).
Având în vederea activitatea intensă din campaniile agricole, dar şi capacitatea de
primire a fiecărei unităţi de păstrare este necesar ca pentru buna derulare a operaţiunilor de
recepţionare a produselor agricole să se întocmească un plan de recepţionare care să asigure
fluenţa activităţii în unitate şi să distribuie sarcini precise la personalul existent angrenat în
activitate.
Principalele elemente care se vor lua în considerare la întocmirea acestui plan sunt
următoarele:
• tipul depozitelor şi capacitatea de înmagazinare;
• gradul de mecanizare a operaţiunilor de preluare;
• calitatea medie a produselor recepţionate în ultimii ani din zona de producţie;
• numărul contractelor de prestări servicii încheiate, a spaţiilor închiriate şi a graficului
de livrări către industria de morărit şi panificaţie;
• posibilitatea dirijării fluxului de primire către alte unităţi din zonă când capacitatea de
primire este depăşită.
Aceste planuri de recepţionare se întocmesc cu minim 15-20 de zile înaintea declanşării
campaniilor de recoltare, elaborându-se grafice de predare – primire cu principalii furnizori de
seminţe în care sunt specificate ritmurile orare de preluare şi cantităţile zilnice care pot fi primite
şi procesate.
 3.2 RECEPŢIA PRODUSELOR AGRICOLE

Recepţia produselor agricole se face în două moduri: recepţia cantitativă şi recepţia

calitativă.
Recepţia cantitativă – este operaţiunea prin care se stabileşte cantitatea de produs
care este adusă în unitatea şi care se face prin cântărirea mijloacelor de transport cu ajutorul
cântarelor automate existente în incintă.
Cântărirea este obligatorie pentru oricare vehicul care transportă seminţele în bază şi se
execută numai pe cântare verificate şi aprobate de unităţile de metrologie din fiecare judeţ, atât
la intrare (plin) cât şi la ieşirea din unitate, după ce produsul a fost descărcat (stabilirea tarei
autovehiculului), pentru determinarea cantităţii de produs adus în unitate prin efectuarea
diferenţei dintre cele două cântăriri. La cântăriri participă atât recepţionerul bazei respective cât
şi delegatul producătorului sau producătorul care a adus transportul de seminţe.
După L.V.Thierer şi colab. (1971) aparatele de măsurare a greutăţii folosite la bazele de
recepţie şi silozuri pot fi grupate în două categorii: balanţe şi bascule.
Balanţele - sunt aparate de măsură alcătuite dintr-o singură pârghie de cântărire ce pot
avea braţe egale sau inegale. Ca tipuri constructive, întâlnim:
• balanţele simple sau compuse – unde pentru echilibrarea balanţei sunt utilizate greutăţi;
• balanţe romane – la care echilibrarea se face prin deplasarea de-a lungul unei pârghii
divizate în valori absolute a unei greutăţi;
• balanţe cu cadran – unde citirea greutăţii se face cu ajutorul unui ac indicator care se
roteşte în perimetrul unui cadran etalonat.
Basculele sunt aparate ce cântăresc cantităţi mari de produs şi care se bazează exclusiv
pe utilizarea unor pârghii cu braţe neegale (fig. 30).

Figura 30 - Aspect de la cântărirea unui mijloc de transport

în unitate pe basculă de tip automat (original)

Basculele pot să fi de mai multe tipuri:

• bascule zecimale;
• bascule romane;
• bascule semi-automate;
• bascule automate.
O altă clasificare a acestor aparate de cântărit se poate realiza şi ţinând cont de numărul
şi natura operaţiilor necesar a fi derulate pentru înregistrarea cântăririi: aşezarea corectă a
corpului de cântărit, echilibrarea balanţei şi descărcarea sau scoaterea corpului cântărit.
Pe baza acestui criteriu, aparatele de cântărit pot fi clasificate în:
• aparate de cântărit manuale;
• aparate de cântărit semiautomate;
• aparate de cântărit automate.
 Bascula romană transportabilă – este destinată cântăririi unor cantităţi mai mici de
produs şi în funcţie de tipul constructiv poate avea o sarcină maximă de 500 sau 1000 kg (fig.
31).

Figura 31 - Balanţă romană transportabilă

cu platformă obişnuită
Pârghie principală gradată (15); Pârghie secundară (16); Cursor mare (17); Cursor mic (18); Indicator
(13); Contragreutate (23); Manivela de blocare (9); Platforma pentru cântărit (29).

Bascula romană transportabilă cu pâlnie – este utilizată la cântărirea materialelor

granulate, a cerealelor şi are acelaşi principiu de funcţionare ca şi bascula romană obişnuită
(fig. 32).
Materialul de cântărit se aşează în pâlnia basculei, iar pentru golire se deschide şuberul
din partea inferioară.

Figura 32 - Basculă romană cu pâlnie

Pâlnie (1); Manetă descărcare (2); Contragreutate (3); Cârlig (4).
 Bascula fixă pod pentru autovehicule rutiere – este destinată cântăririi mijloacelor de
transport care aduc cantităţi mari de produse agricole (figura 33). Mecanismul de cântărire
poate fi cu lamele gradate sau cursor.

Figura 33 - Bascula fixă pod pentru vehicule rutiere

Postament (1); Platformă de cântărire (42); Gură de vizitare (39);
Pârghie (33); Cursor (32); Arătător fix (34); Arătător mobil (35); Contragreutatea (27).

Basculă automată pentru vehicule rutiere – este destinată la înregistrarea automată a

greutăţii vehiculului rutier şi are dispozitivul de cântărire cuplat la instalaţia de automatizare (fig.
34).
Principiul de funcţionare a mecanismului de cântărire este asemănător cu cel al basculei
fixe pod, greutatea vehiculului de pe platforma 1 fiind înregistrat automat în centralizatorul cu
intrările zilei.

Figura 34 - Bascula automată

Platforma basculei (1); Automatizări (2,3); Cabină de comandă (4); Autovehicul (5).

Bascula automată pentru cântărirea produselor pe banda transportoare – cântăreşte

ciclic produsele care se găsesc pe lungimea benzii, putând fi dotată şi cu dispozitiv de însumare
a valorilor de masă cântărite ciclic (fig.35). Se utilizează la silozurile ce au capacitate mare de
stocare a produselor agricole şi poate servi la verificarea cantităţilor de seminţe înmagazinate.
 Figura 35 - Bascula automată pentru cântărirea pe bandă
Postament (1); Suport (2); Tije (3); Cadrul basculei (4); Tub (5);

RECEPŢIA CALITATIVĂ
Recepţia calitativă - se face în urma rezultatelor analizelor de laborator, executate pe
probele extrase din mijloacele de transport de către personalul calificat al laboratorului de
analiză (fig.36).

Figura 36 - Aspect de la extragerea eşantionului (probei) de seminţe cu ajutorul sondei

automate dintr-un mijloc de transport (original)

Analizele se execută în prezenţa producătorului sau a delegatului producătorului şi

urmăresc stabilirea calităţii produsului adus în bază în conformitate cu STAS - urile în vigoare.
Asupra eşantioanelor extrase se efectuează la început un atent examen organoleptic
privind aspectul, culoarea, luciul, mirosul şi prezenţa mucegaiurilor sau a dăunătorilor în masa
de seminţe. Ulterior se determină o serie de indici care ajută atât la compartimentarea loturilor
cât şi la stabilirea preţului de cost al produsului intrat în unitate.
Analizele efectuate se pot grupa în:
• analize generale – care se execută la toate speciile care ajung în unitatea de păstrare:
masa hectolitrică - MH - kg/hl;
puritatea sau corpurile străine - P%;
umiditatea fizică a seminţelor - U%;
starea sanitară sau atacul de boli şi dăunători - B.D.
• analize caracteristice speciei:
indicele glutenic, indicele de cădere (la grâul pentru panificaţie);
uniformitatea boabelor (la orzul şi orzoaica pentru bere sau la grâul şi secara
pentru arpacaş);
procentul de boabe îngălbenite (la orez);
procentul de boabe îmbrăcate în pleve (la grâu);
specia, soiul (la mazăre, fasole);
sticlozitatea (la grâu);
conţinutul de proteină şi germinaţia (la orzul şi orzoaica pentru bere).
 Analizele se fac pe soiuri sau hibrizi şi pentru fiecare mijloc de transport sosit. În cazul
convoaielor de vehicule care transportă acelaşi soi sau hibrid de la acelaşi producător se poate
face o probă medie din toate probele elementare extrase din mijloacele de transport ce
alcătuiesc convoiul respectiv şi analizele se efectuează pe această probă medie întocmită după
regulile STAS.
Pentru seminţele cu procent mai mare de corpuri străine sau cu umiditate ridicată, care
depăşeşte valorile maxime prevăzute de STAS, se eliberează o dispoziţie de condiţionare, după
modelul de mai jos (fig. 37 a şi b).

a – faţă

b - verso

Figura 37 - Model dispoziţie de condiţionare

Rezultatele analizelor se pot da în aceeaşi zi pentru unele analize sau a doua zi de la
recoltare şi pe baza acestor rezultate se stabileşte calitatea produsului respectiv şi preţul de
cost al acestuia.
Până la plecare mijloacelor de transport se întocmesc actele necesare şi se eliberează
dispoziţia de plată sau buletinul de calcul şi plată - B.C.P.
Prin efectuarea recepţiei calitative se urmăreşte asigurarea încadrării produselor
agricole în loturi omogene ca însuşiri de calitate, loturi care au cerinţe diferite de procesare.

DETERMINAREA UTILULUI DE ÎNREGISTRARE

În predarea şi recepţionarea produselor agricole la bazele de recepţie şi silozuri, în
calculul utilului de înregistrare şi stabilirea preţului de cost se pot întâlni mai multe situaţii, după
cum urmează în exemplul de mai jos realizat pentru cantitatea de 100 t grâu (tab. 6 - 9).
1. Când indicii calitativi ai produsului predat (calitatea efectivă) corespund indicilor STAS
(calitatea de bază). tab. 6.
Tabelul 6.
Utilul de înregistrare când produsul recepţionat
corespunde indicilor STAS.
Specificare Indicii de calitate
MH - kg/hl CS% U%
Calitatea de bază (STAS) 77 2 14
Calitatea efectivă (predată) 77 2 14
Diferenţa - - -

În asemenea situaţie, calitatea seminţelor aduse de producător este bună şi corespunde

întrutotul indicilor STAS, utilul de înregistrare trecut în acte fiind de 100 t, în funcţie de care se
stabileşte şi preţul de cost.
2. Când indicii calităţii efective sunt superiori celei de bază. tab.7.
Tabelul 7.
Utilul de înregistrare când produsul recepţionat
este superior indicilor STAS
Specificare Indicii de calitate
MH - kg/hl CS% U%
Calitatea de bază (STAS) 77 2 14
Calitatea efectivă (predată) 78 1 12
Diferenţa +1 +1 +2

În acest caz utilul de înregistrare şi calculul sumelor ce se încasează de către

producător se vor face la o cantitate de produs mai mare cu 4% (1+1+2=5) decât cea care s-a
adus datorită calităţii foarte bune a acestuia, peste indicii prevăzuţi de STAS.
Ca atare, la cele 100 t grâu se adaugă încă 4%, rezultând un util de înregistrare de 104 t
grâu.

3. Când indicii calităţii efective sunt inferiori calităţii de bază. tab. 8.

Tabelul 8.
Utilul de înregistrare când produsul recepţionat
nu corespunde indicilor STAS.
Specificare Indicii de calitate
MH - kg/hl CS% U%
Calitatea de bază (STAS) 77 2 14
Calitatea efectivă (predată) 74 5 15
Diferenţa -3 -3 -1

Pentru un asemenea produs, utilul de înregistrare şi preţul se calculează pentru o

cantitate de seminţe cu 7% mai mică, datorită calităţii mai slabe a acestuia, sub indicii prevăzuţi
de STAS. În acest caz utilul de înregistrare va fi de 93 tone grâu.

4. Când unii indici ai calităţii efective sunt superiori şi alţii inferiori celei de bază, tab. 9.
Tabelul 9.
Utilul de înregistrare când unii indici ai produsului sunt superiori şi alţi inferiori normelor STAS
Specificare Indicii de calitate
MH - kg/hl CS% U%
Calitatea de bază (STAS) 77 2 14
Calitatea efectivă (predată) 78 3 12
Diferenţa +1 +1 -2
 Utilul de înregistrare şi contravaloarea acestuia se calculează pentru 100 tone grâu,
întrucât indicii de calitate se compensează între ei.
La unele specii nu sunt cifre medii calculate pentru MH - kg/hl, datorită diversităţii mari
de soiuri şi hibrizi (tabelul 10). Acesta se determină pe probele recoltate de laborator pentru
fiecare produs analizat.

Tabelul 10.
Indicii STAS pentru principalele culturi agricole
Nr. Specia Indicii de calitate
crt. MH - kg/hl CS% U%
1 Grâu 77 2 14
2 Secară 70 4 15
3 Orz 60 5 14
4 Orzoaică 64 5 14
5 Ovăz 42 5 14
6 Orez 50 3 14
7 Porumb - 3 15
8 Fasole - 5 14
9 Mazăre - 10 14
10 Soia - 4 13
11 Linte - 8 14
12 Fl. soarelui 40 4 12
13 Rapiţă - 5 11
14 In - 6 11
15 Camelină - 5 11
16 Ricin decapsulat - 4 9
17 Cânepă - 3 10
18 Mei - 4 13
19 Dughie - 10 10
20 Măzăriche - 6 14
cultivată

3.3 COMPARTIMENTAREA PRODUSELOR AGRICOLE

Compartimentarea produselor agricole se poate face după următoarele criterii:

• Compartimentarea în funcţie de specie, soi sau hibrid;
• Compartimentarea în funcţie de destinaţie;
• Compartimentarea în funcţie de umiditate;
• Compartimentarea în funcţie de corpuri străine;
• Compartimentarea în funcţie de masa hectolitrică (MH );
• Compartimentarea în funcţie de starea sanitară;
• Compartimentarea în funcţie de alte calităţi;
• Compartimentare în funcţie de tipul depozitului;

COMPARTIMENTAREA ÎN FUNCŢIE DE SPECIE, SOI SAU HIBRID

După recepţionarea produselor agricole, depozitarea acestora se face separat pe specii,
evitându-se amestecarea seminţelor sau a produselor respective, care duce în mod inevitabil la
pierderea calităţii lotului respectiv.
Este cunoscut că seminţele altor specii de cultură sunt considerate impurităţi, cu
excepţia grâului în secara de consum sau a orzoaicei în orz.
În situaţia în care, în lotul respectiv se găseşte o cantitate prea mare de seminţe din alte
specii lotul se declasează şi primeşte altă destinaţie cu eficienţă economică mai scăzută
(zootehnie, industria amidonului, alcool).
 COMPARTIMENTAREA ÎN FUNCŢIE DE DESTINAŢIE
• pentru semănat;
• pentru consum.
a) Produsele pentru semănat, care au la bază acte de recunoaştere în câmp, se
compartimentează pe: specii, soiuri, loturi cu aceleaşi acte de recunoaştere şi aceleaşi
caractere;
b) Produsele destinate pentru consum se compartimentează în funcţie de destinaţia
produsului şi caracteristicile calitative ale fiecărui lot (corespunzător sau necorespunzător
STAS):
• consum alimentar;
• consum furajer;
• consum industrial;
• export etc.
Produsele necorespunzătoare STAS se depozitează pe grupe de umiditate, de
puritate fizică (corpuri străine), de MH etc., aşa încât prin cheltuieli minime să poată fi
îmbunătăţite, fie pentru atingerea indicilor STAS, fie pentru a se trece într-o categorie de
folosinţă superioară (exemplu: orzul poate trece de la categoria furajeră la cea industrială -
pentru bere după ce a fost condiţionat, iar indicii de calitatea au crescut).

COMPARTIMENTAREA ÎN FUNCŢIE DE UMIDITATE

Produsele agricole se depozitează separat, în funcţie de conţinutul de umiditate: cele
mai uscate separat de cele mai umede, care au un conţinut mai mare de umiditate.
Cele umede se compartimentează şi ele pe mai multe grupe, în funcţie de numărul de
treceri prin uscătoare, pentru a fi aduse la limitele prevăzute prin STAS, pentru conservare sau
livrare.
Amestecul unor seminţe de umidităţi diferite produce greutăţi atât pentru uscarea şi
conservarea lor, cât şi la prelucrarea industrială, la fabricile de morărit-panificaţie, de amidon,
ulei ş.a.
După reducerea conţinutului de umiditate al seminţelor dintr-un lot, aceasta se poate
amesteca şi depozita în continuare cu alte loturi, de aceeaşi destinaţie.

COMPARTIMENTAREA ÎN FUNCŢIE DE CONŢINUTUL DE CORPURI STRĂINE

Repartizarea loturilor în depozite se face ţinându-se seama şi de puritatea fizică a
acestora (P%) sau de conţinutul de corpuri străine, de felul şi numărul operaţiunilor la care
trebuie supus pentru curăţire.
Pentru aceasta se va ţine seama şi de faptul că toate produsele suportă o precurăţire
automată prin intermediul utilajelor, intercalate cu releele sau fluxurile de transport, spre
depozitare.
Ca atare, repartizarea în depozit se face după această precurăţire de corpuri uşoare.
Compartimentarea în cadrul depozitului se va face şi ea ţinând seama de numărul
lucrărilor de curăţire şi sortare necesare a se efectua pentru a aduce produsul respectiv la
normele STAS; de complexitatea operaţiunilor, de instalaţiile necesare pentru obţinerea purităţii
fizice a produselor.

COMPARTIMENTAREA ÎN FUNCŢIE DE MASA HECTOLITRICĂ (MH)

În mod obişnuit, prin uscare şi condiţionare creşte şi MH-ul seminţelor. Ca atare, masa
hectolitrică este un criteriu secundar pentru compartimentare, iar la produsele la care
standardele de livrare nu cuprind şi MH-ul, acesta nu se ia în calcul.
De asemenea, nici la floarea-soarelui şi orez nu se ţine seama de MH la repartizarea
producţiei în depozite. Pentru produsele la care MH-ul este un element important în procesul de
prelucrare se va face o compartimentare riguroasă în funcţie de acest indice
Exemplu: la grâul pentru panificaţie, care trebuie să aibă minim 75 kg/hl, iar pentru
paste făinoase de 77 kg/hl),.
 COMPARTIMENTAREA ÎN FUNCŢIE DE STAREA SANITARĂ
Loturile de seminţe infestate cu dăunători sunt în cea mai mare parte provenite de la
producători particulari şi mai rar de la societăţile agricole de stat sau asociaţii. Provin în special
din uiumul de la mori.
Când sunt recepţionate şi astfel de produse (cu insecte şi acarieni), acestea sunt dirijate
spre acele depozite care sunt izolate faţă de celelalte spaţii de depozitare.
Ajunse în depozite, ele se gazează, se dezinsectează, iar loturile nu se amestecă unele
cu altele, fiecare depozitându-se separat. Aceste loturi sunt primele care se livrează.
De asemenea, loturile infectate cu diferite boli criptogamice se depozitează separat şi
izolat de alte spaţii.

COMPARTIMENTAREA ÎN FUNCŢIE DE ALTE CALITĂŢI

Pentru unele specii, normele tehnice prevăd şi alţi indici calitativi de care să se ţină
seama la compartimentarea produselor agricole.
Exemple:
◊ la grâu - % de sticlozitate: grâul cu sticlozitate peste 65% (destinat pentru paste
făinoase) se depozitează separat de cel de panificaţie, cu procentul de sticlozitate
mai redus (cu destinaţie obţinerea de pâine, cornuri, covrigi, etc.);
◊ la orz şi orzoaică compartimentarea se face şi în funcţie de uniformitatea boabelor:
separat loturile de orz cu peste 70% boabe mari, de 2,5 mm lăţime, iar la orzoaică se
depozitează separat cele care au peste 80% boabe mai mari de 2,5 mm;
◊ la mazăre - în funcţie de culoare (cele galbene separat de cele verzi), sau de
tegument (cele netede separat de cele zbârcite); de forma seminţelor (rotunde sau
colţuroase);
◊ la fasole - în funcţie de soi, de forma şi dimensiunea boabelor, de culoare şi
conţinutul de boabe pătate ş.a.

COMPARTIMENTARE ÎN FUNCŢIE DE TIPUL DEPOZITULUI

În diferite tipuri de depozite, repartizarea produselor agricole se face ţinându-se seama
şi de influenţa pe care acestea o pot avea asupra condiţiilor de conservare a produselor.
Astfel, în celulele de siloz nu se depozitează pentru păstrare produse cu umiditate
ridicată. Acestea se pot păstra numai pentru o perioadă scurtă de timp, de 1-2 zile, pentru a fi
curăţite, tratate şi uscate.
În celulele mici de siloz, cu suprafaţă sub 12 m2 se depozitează cerealele cu umiditate
sub 13.5%.
În celulele cu diametrul peste 8 m şi suprafaţa peste 50 m2 se păstrează grâul, secara,
orzul şi porumbul cu umiditate sub 13% şi temperatură sub 8°C.

De reţinut !
Floarea-soarelui nu se depozitează în celule de siloz, deoarece în spaţii închise,
din seminţe se degajă gaze, care pot provoca incendii şi explozii în celulele silozului, dar
şi datorită masei hectolitrice mai scăzute aceasta ar ocupa un volum aproape dublu faţă
de cereale.
De asemenea, nu se depozitează nici alte seminţe uşoare, cum ar fi cele de ovăz.
În magazii, se pot depozita toate speciile indiferent de calitatea producţiei, diferind
înălţimea stratului de depozitare.
Stabilirea grosimii stratului de seminţe (a vracului) se face în funcţie de: postmaturaţie,
temperatura aerului, gradul de dotare cu instalaţii de aerare şi manipulare mecanică, de curăţire
şi uscare etc.
 3.4 DEPOZITAREA PRODUSELOR AGRICOLE

DEPOZITAREA SEMINŢELOR ÎN VRAC

În vrac se poate depozita orice sămânţă, cu condiţia evitării amestecului de seminţe,
fiecare lot etichetându-se şi depozitându-se separat.
Stabilirea grosimii stratului de seminţe se face în funcţie de: postmaturaţie, condiţionare,
uscare, dotare cu instalaţii de aerare.
Înălţimea vracului poate creşte dacă:
• lotul este uscat, cu umiditate scăzută;
• repausul seminal s-a încheiat;
• în depozitele au posibilităţi de aerare activă, când temperatura aerului este mai
scăzută etc.
Seminţele mai umede şi cele cu multe corpuri străine, se depozitează în straturi mai
subţiri, în special în perioadele mai calde ale anului.
Pentru stabilirea stratului de depozitare nu există norme fixe, dar există indicaţii
orientative, care se prezintă în continuare (tab. 11 - 14).

I. Înălţimea stratului de depozitare în vrac la produsele pentru consum (după

L.V.Thierer, 1971)

Tabelul 11
Cereale păioase
Umiditatea seminţelor Înălţimea stratului de depozitare
Magazii fără aerare activă Magazii cu aerare activă
sub 14% Până la limita de rezistenţă a magaziei
14,1 – 15% 1,5 – 2 m 3m
15,1 – 16% 1,0 – 1,5 m 3m

Tabelul 12
Porumb boabe
Umiditatea seminţelor Înălţimea stratului de depozitare
Magazii fără aerare activă Magazii cu aerare activă
sub 15% Până la limita de rezistenţă a magaziei
15,1 – 16% 1,5 m 3m
16,1 – 17% 1,0 m 3m
peste 17% sub 1 m (se usucă de urgenţă) 1,5 – 2,0 m

Tabelul 13
Leguminoase pentru boabe (mazăre, fasole, soia, linte)
Umiditatea seminţelor Înălţimea stratului de depozitare
Magazii fără aerare activă Magazii cu aerare activă
sub 13% 2,5 m la limita de rezistenţă
13,1 – 15% 1,5 m 2,5 m
15,1 – 17% 0,5 m 1,5 m
peste 17% se usucă de urgenţă 0,5 – 1 m
 Tabelul 14
Oleaginoase
Umiditatea seminţelor Înălţimea stratului de depozitare
Magazii fără aerare activă Magazii cu aerare activă
sub 8% 2-3m la limita de rezistenţă
10,1 – 12% 1,5 – 2 m 2-3m
12,1 – 14% 1 – 1,5 m 2-3m
peste 14% 0,5 m 2-3m

Pentru seminţele cu umiditate mai mare se folosesc straturi de grosimi mai mici, iar pe
măsură ce se usucă se poate mări grosimea stratului de depozitare.
Nu se amestecă seminţe din recolte diferite, chiar dacă sunt din acelaşi soi sau hibrid.

II. Înălţimea stratului de depozitare în vrac la loturile destinate însămânţărilor

Indiferent de specie, loturile de seminţe destinate semănatului se vor depozita în
magaziile cele mai bune - din zid şi cu pardoseala şi pereţii bine izolaţi faţă de apă (hidroizolate)
şi prevăzute cu instalaţii de aerare activă.
Pentru cerealele şi leguminoasele boabe, cu umiditatea maximă 14%; - pentru
oleaginoase cu umiditatea maximă 8% şi pentru soia cu maxim 12% umiditate, înălţimea
stratului de depozitare este:
* 1,5 m în anotimpul cald,
* 2 m în anotimpul rece.
Dacă valoarea umidităţii trece de aceste cifre, grosimea stratului de depozitare se
reduce, seminţele depozitându-se în straturi subţiri (sub 0,5 m), luându-se măsuri de uscare,
prin lopătare sau aerare activă, iar în cazuri speciale şi uscare artificială.

DEPOZITAREA ÎN SACI
Se depozitează în saci toate loturile de seminţe destinate însămânţărilor sau cele
pentru export.
Important este ca seminţele să fie uscate, pure, sănătoase şi ajunse la maturitatea
fiziologică.
Ambalarea se face în saci de iută, rafie sau hârtie groasă, stratificată, în care seminţele
îşi păstrează germinaţia.
Sacii se etichetează pe loturi, specii, soiuri sau hibrizi,cu două etichete identice, din care
una se introduce în interiorul sacului, iar cealaltă se lipeşte pe sac. Sacii se cos la gură, iar
pentru unele seminţe destinate exportului (mazăre, fasole) se pot aplica şi şabloane de diferite
culori care ajută la o mai bună identificare a acestora.
În magazie, sacii se stivuiesc pe înălţimea de 5-6 saci, pe grătare de lemn.

De reţinut !
Între stive, se lasă spaţii de aproximativ 1 m pentru circulaţie şi aerisire, iar până
la peretele magaziei spaţiul lăsat liber trebuie să fie de minim 0,5 - 1 m.

La stivele mai înalte de 5-6 rânduri de saci suprapuşi se intercalează câte un grătar de
lemn pentru aerisire. La o păstrare foarte îndelungată sacii se restivuiesc periodic.

DEPOZITAREA PORUMBULUI ŞTIULEŢI

Depozitarea porumbului ştiuleţi se poate face în pătule cu lăţimea maximă de 2 m şi
latura mare paralelă cu direcţia vântului dominant.
Pentru pătulele cu lăţime mai mare este necesară amenajarea de canale de aerare, prin
care se face ventilarea naturală sau activă a ştiuleţilor.
La depozitare, pentru început grosimea stratului de ştiuleţi va fi de 1 m până la
completarea întregului spaţiu de depozitare, după care se poate mări grosimea stratului în
funcţie de cantitatea de ştiuleţi disponibilă.
 Pentru compartimentare şi în acest caz se ţine seama de umiditatea ştiuleţilor, loturile
grupându-se în funcţie de umiditate.
Ştiuleţii atacaţi de boli şi dăunători se depozitează separat, tot în funcţie de umiditate.

DEPOZITAREA PORUMBULUI BOABE

Porumbul se poate depozita şi sub formă de boabe pentru loturile semincere sau pentru
export. De asemenea, la fabricile de bere care folosesc şi seminţe de porumb la fabricarea berii
alături de orz şi orzoaică , există şi silozuri speciale din tablă inox pentru păstrarea porumbului
boabe.

CONTROLUL PRODUSELOR DEPOZITATE.

În timpul depozitării produselor se fac controale periodice.
În primele săptămâni de depozitare se execută controlul umidităţii seminţelor, iar
temperatura se înregistrează zilnic.
Toamna şi primăvara controlul este din 5 în 5 zile iar iarna din 15 în 15.
Loturile pentru semănat se controlează astfel:
• până la încheierea repausului seminal - zilnic sau la 2-3 zile;
• în intervalul cu temperatura de 10°C - la 3-7 zile;
• în intervalul cu temperatura de 5-10°C - la 7 zile;
• în intervalul cu temperatura de 0-5°C - la 7 zile, iar pentru seminţele uscate la 30
zile.
În general, indiferent de temperatură, seminţele uscate se controlează mai rar, la 15-30
de zile odată.
Obligatoriu, în timpul controlului se fac observaţii pentru boli şi dăunători, iar în timpul
unei conservări mai lungi, din 5 în 5 luni se face controlul dăunătorilor.
Înainte de livrare, se face determinarea facultăţii germinative a seminţelor destinate
pentru semănat şi pentru orzul şi orzoaica de bere.

DEPOZITAREA SUBPRODUSELOR
Subprodusele rezultate în urma proceselor de condiţionare, sortare, desprăfuire, conţin
componente cu valoare de utilizare sau fără valoare de utilizare.

Componentele cu valoare de utilizare sunt:

◊ boabele speciilor cultivate, normal dezvoltate şi întregi;
◊ boabele nedezvoltate, sparte, strivite, şiştave, seci, cu defecte sau atacate de
insecte;
◊ seminţe de buruieni netoxice ce se pot folosi în furajarea animalelor;
◊ resturi vegetale comestibile (paie, pleavă, frunze);
◊ praf vegetal.
Acestea sunt cele care se pot valorifica.

Componente fără valoare de utilizare:

◊ impurităţi minerale (praf, pământ, nisip, pietriş);
◊ impurităţi organice (resturi vegetale alterate);
◊ insecte şi alţi dăunători precum şi reziduurile acestora;
◊ seminţele de buruieni toxice, vătămătoare;
◊ alte resturi şi gunoaie, fără utilizare.

Componentele fără valoare de utilizare se aruncă la groapa de sau se trimit pentru

platformele de gunoi de grajd.
Subprodusele valoroase, sunt acelea care se pot utiliza, ele se recondiţionează cu
maximum de atenţie, se strâng şi se depozitează în spaţii destinate special acestora.
 Spărtura
Spărtura este un subprodus valoros, care se poate valorifica şi se depozitează cu
exigenţă sporită, deoarece se conservă dificil, iar loturile cu umiditate ridicată se solarizează
sau se usucă prin aerare activă şi se depozitează în strat subţire.
Se depozitează în compartimente speciale, prevăzute cu aerare activă, aplicându-se
acelaşi măsuri ca şi la grâu.

Gozurile
Gozurile sunt depozitate în spaţii separate, mai departe de produsele de bază.
Depozitele sunt de tip uşor (şoproane), care feresc gozurile de ploi, zăpezi sau vânturi
puternice, iar pentru o bună păstrare se poate folosi şi aerarea activă.
Dacă este o cantitate prea mare, se evacuează rapid în afara silozului, în alte spaţii de
depozitare, disponibile pentru subproduse sau se vând.

Pleava
Pleava se depozitează în acelaşi mod ca şi gozurile.
Toate subprodusele, îndeosebi cele de cereale, sunt păstrate în compartimente
separate, special destinate acestora. Se livrează în perioadelor imediat următoare pentru
fermele zootehnice, la crescătorii de animale sau la producătorii particulari.

Componentele fără valoare de utilizare

Neavând valoare de utilizare, aceste componente nu se pot valorifica şi sunt
transportate la gropile de gunoi, iar resturile organice vegetale se pot depune la platformele de
gunoi, pentru fermentare, în vederea obţinerii de îngrăşământ organic.
 REZUMAT TEMA 3

Pe parcursul acestei teme sunt prezentate în sinteză principalele măsuri care se impun
în organizarea punctelor de primire mecanizată a produselor agricole şi a stării de funcţionare a
laboratoarelor de analiză a calităţii produselor, cunoaşterea principalelor criterii de
compartimentare a mesei de seminţe care intră în unitatea de depozitare şi păstrare şi se
prezintă principalele posibilităţi de depozitare a produselor agricole şi a modului cum se
întocmeşte corect planul de compartimentare şi depozitare.
În legătură cu organizarea punctelor de primire a produselor agricole în bazele de
recepţie şi silozuri se prezintă necesitatea preluării rapide a produselor agricole sosite în bază
pe toată durata campaniei agricole, inclusiv în perioadele de vârf şi cele două tipuri de
laboratoare – sezoniere şi permanente – cu caracteristicile fiecăruia, utilizate în procesul de
recepţionare.
Pentru fluidizarea traficului în timpul recepţionării este necesar să se întocmească în
prealabil, înainte de a începe campania de recepţionare şi depozitare, un plan de repartizare a
produselor în depozite în funcţie de calitatea rezultată în urma analizelor efectuate de
laboratoarele de control al calităţii seminţelor. Se întocmeşte şi o schiţă a spaţiilor de depozitare
şi a compartimentelor acestora, stabilindu-se clar felul, calitatea şi cantitatea produselor ce se
depozitează în fiecare magazie, celulă, hambar de siloz sau şopron.
Recepţionarea produselor agricole este de două feluri: cantitativă – prin care se
stabileşte cantitatea de produs care ajunge în unitate – şi calitativă – prin care se determină
calitatea loturilor de seminţe ce urmează a fi păstrate.
După recepţionarea produselor agricole, compartimentarea acestora se face separat pe
specii, evitându-se amestecarea seminţelor sau a produselor respective, care duce în mod
inevitabil la pierderea calităţii lotului respectiv.
Compartimentarea se realizează ţinând seama de mai multe criterii de calitate în
special, de tipul depozitului, dar şi după destinaţia lotului (pentru industrializare, consum furajer
sau pentru export)
Depozitarea produselor agricole este o operaţiune influenţată de mai multe elemente, în
special de calitatea loturilor depozitate şi tipul depozitului (gradul de mecanizare, dotarea cu
instalaţii de aerare, etc.), elemente care impun şi înălţimea stratului de seminţe maxim admisă
în respectivele depozite la păstrarea în vrac sau înălţimea loturilor la stivuire când produsele
sunt ambalate în saci.
 TEMA 4

METODE ŞI PARTICULARITĂŢI DE CONSERVARE A PRODUSELOR AGRICOLE

Unităţi de învăţare:
4.1 Metode de conservare a produselor agricole;
4.2 Particularităţi de conservare a produselor agricole;
4.3 Conservarea grâului.

Obiectivele temei:
• prezentarea principalelor metode utilizate în ţara noastră şi în străinătate în procesul de
păstrare a produselor agricole;
• cunoaşterea principalelor particularităţi de păstrare a speciilor mai importante cultivate în
ţara noastră;
• detalierea măsurilor de condiţionare ce trebuie aplicate loturilor de grâu pentru a le
imprima stabilitate la păstrare în vederea conservării pe termen îndelungat.

Timpul alocat temei: 6 ore

Bibliografie minimă recomandată

1. AGAIA MOGÂRZAN şi colab. – Conservarea şi păstrarea produselor agricole vegetale.
Editura Ion Ionescu de la Brad, Iaşi , 2003
2. DUDA M., TIMAR A. – Condiţionarea şi păstrarea produselor agricole. Editura
AcademicPres, Cluj-Napoca, 2007
3. FEHÉR, ECATERINA - Tehnologii de conservare a produselor agricole, Ed. I, Repr.
Univ. Craiova, 1996
4. FEHÉR, ECATERINA,…MATEI GH. – Tehnologii de păstrare a produselor agricole,
Editura Universitaria, 2003
5. MUSKET, A.E., - Biological technique for the evaluation of fungicides. Cap. I, The
evaluation of seed disinfectans for the control of Helminthosporium disease of oats, Ann.
Bot., nr. 2, pag. 699, 1938.
6. NAUMOVA, N. A. – Testing of seeds for fungus and bacterial infections, Keter Press.,
Jerusalem, 1972
7. THIERER, L.V., POPOVICI, A., BORŞ, GH., COSTESCU, N., - Tehnica recepţionării,
depozitării, condiţionării şi conservării produselor agricole, Ed. Agro – Silvică, Bucureşti,
1966

4.1 METODE DE CONSERVARE A PRODUSELOR AGRICOLE

FACTORII CARE INFLUENŢEAZĂ PĂSTRAREA.

Păstrarea produselor agricole este un proces influenţat de mai mulţi factori, însă unul din
factorii majori ai păstrării acestor produse îl reprezintă calitatea produselor agricole păstrate,
determinat de mai multe elemente, aşa cum reiese din tabelul nr. 15.

Tabelul 15
Factorii care influenţează calitatea producţiei la culturile de câmp (M. Duda, A. Timar, 2007)
ETAPE DE PRODUCŢIE FACTORII
Genul, specia, soiul şi hibridul; Categoria biologică
Sămânţa Pregătirea seminţelor pentru semănat (condiţionarea şi tratarea seminţelor)
Clasa de calitate
Zona geografică (latitudinea, altitudinea, clima); Solul (tip, însuşiri fizice,
fertilitate); Planta premergătoare;
Condiţiile de cultură
Lucrările solului, fertilizarea, semănatul, combaterea bolilor şi dăunătorilor,
irigarea, particularităţile climatice ale anului.
ETAPE DE PRODUCŢIE FACTORII
Epoca şi metoda de recoltare;
Condiţiile de recoltare Sistema de maşini folosită şi reglarea lor corectă în funcţie de starea culturii;
Condiţiile meteorologice.
Mijloacele de transport;
Transportul recoltei Felul şi starea ambalajului folosit;
Condiţiile de transport.
Modul de recepţionare;
Condiţionarea Momentul şi tehnologia de prelucrare folosită; Regimul de funcţionare al
maşinilor; Condiţiile meteorologice.
Pregătirea pentru păstrare; Metodele de păstrare; Tipurile depozitelor;
Păstrarea recoltei
Controlul produselor depozitate.

FAO estimează că anual prin condiţionare şi păstrare procentul de pierderi ajunge la 6-

10% la cereale şi 20-30% în cazul cartofilor, a legumelor şi fructelor. Aceste pierderi sunt atât
de natură cantitativă cât şi de natură calitativă. Există o corelaţie directă între pierderile de masă
şi pierderile de natură calitativă.

PRINCIPII GENERALE DE PĂSTRARE A SEMINŢELOR

Păstrarea produselor agricole depinde în mod direct de complexul de măsuri care se
aplică pentru încetinirea sau stoparea proceselor vitale ale seminţelor, menţinerea acestora
timp cât mai îndelungat în stare latentă şi reducerea pierderilor fiziologice şi mecanice pe timpul
păstrării.
Păstrarea optimă a produselor agricole se desfăşoară în condiţii de control ale factorilor
de mediu, a umidităţii şi temperaturii din masa de seminţe, prin care se dirijează în sens pozitiv
procesele biochimice din masa de seminţe, se împiedică dezvoltarea dăunătorilor şi se întârzie
apariţia fenomenului de îmbătrânire a boabelor, prelungind astfel vitalitatea acestora.
Aceste procese pot fi sistematizate în patru principii de bază: bioza, anabioza,
cenoanabioza şi abioza (J.J.Nikitinski, citat de I. Borcean şi F. Imbrea, 2005) tabelul 16.
Tabelul 16
Principii de păstrare a produselor agricole
A. Eubioză Păstrarea şi transportarea organismelor vii întregi
I. Bioză B. Hemiobioză Păstrarea fructelor şi a legumelor în stare
proaspătă
A. Termoanabioză Păstrarea în stare răcită sau congelată.
B. Xeroanabioză Păstrarea în urma deshidratării parţiale sau totale
a produsului.
II. Anabioză C. Osmoanabioză Schimbarea presiunii osmotice în produs.
D. Acinoanabioză Modificarea acidităţii mediului în produs în urma
introducerii de acizi.
E. Narpoanabioză Folosirea substanţelor anestezice.

A. Acidoanabioză Ridicarea acidităţii mediului în produs în urma

III. Cenoanabioză dezvoltării microorganismelor.
B. Alcoolocenoanabioza Conservarea în urma fermentării alcoolice.
A. Termosterilizarea încălzirea până la temperaturi înalte.
B. Fotosterilizarea Folosirea diferitelor feluri de radiaţii.
IV. Abioză
C. Sterilizarea chimică Introducerea substanţelor antiseptice.
D. Sterilizarea mecanică Filtrarea.

Pentru fiecare principiu s-au elaborat mai multe soluţii tehnice de păstrare.
În funcţie de modul cum sunt dirijaţi aceşti factori au fost elaborate mai multe metode
sau sisteme de păstrare:
• în stare uscată;
• la temperaturi scăzute;
• prin deshidrorefrigerare;
• prin aerare (naturală şi activă);
• prin asfixiere (păstrare anaerobă);
 • cu ajutorul substanţelor chimice;
• prin iradiere.

PĂSTRAREA SEMINŢELOR ÎN STARE USCATĂ

Este cea mai veche metodă de păstrare ce constă în reducerea conţinutului de umiditate
până la limita la care se elimină orice pericol de degradare a produsului. Prin utilizarea acestei
metode se asigură o perioadă mai lungă viabilităţii embrionului, a însuşirilor culturale şi a
tehnologice ale seminţelor.
Dintre produsele care ajung în bazele de recepţie şi silozuri în timpul campaniei de vară,
numai 10 – 15% din ele necesită intervenţie pentru micşorarea valorii umidităţii acestora, restul
uscându-se natural, în lan, până la recoltare.
Probleme mari legate de conservarea în stare uscată a produselor agricole le ridică
speciile care se recoltează în campania de toamnă, în special porumbul, soia formele târzii,
orezul şi floarea soarelui, asupra cărora trebuie intervenit. Acest lucru este explicabil prin
regimul pluviometric mai ridicat din toamnă care se suprapune perioadei de coacere şi recoltare
a speciilor enumerate.
Uscarea seminţelor se poate realiza pe cale naturală sau artificială, până la limitele
specifice pentru fiecare specie la care pierderile prin respiraţie sunt minime, iar produşii rezultaţi
nu prezintă pericol pentru păstrare.
Prin uscarea naturală şi artificială se reduc microorganismele din masa de seminţe, fără
a se realiza o sterilizare totală. În produsele uscate mai rămâne o cantitate de microorganisme
care, la umezirea seminţelor, se înmulţesc rapid contribuind la deprecierea produsului. Din
acest considerent se impune evitarea creşterii umidităţii produselor, prevenindu-se dezvoltarea
microorganismelor dăunătoare, a acarienilor şi insectelor.
La păstrarea seminţelor în stare uscată se ţine seama de izotermele sorbţiei şi desorbţiei
umidităţii, adică de procesul de umezire şi uscare a boabelor şi influenţa mediului înconjurător.
Uscarea naturală – are loc prin expunerea produselor la acţiunea directă a razelor
solare de unde şi denumirea de solarizare, aşa cum este cunoscută metoda în domeniul
conservării. Prin expunerea masei de seminţe la soare se realizează nu numai o reducere a
procentului de apă liberă din seminţe, dar şi o reducere însemnată a numărului
microorganismelor (în special mucegaiurile) de pe tegumentul seminţelor, de până la 40%.
Uscarea artificială - se realizează cu ajutorul unui agent de uscare introdus în masa de
seminţe, adică a unui mediu gazos cald ce prin contact direct sau indirect cu masa de seminţe
preia umiditatea din seminţe. Agentul de uscare poate fi reprezentat de gazele rezultate din
arderea combustibilului în amestec cu aerul atmosferic (agent direct) sau de aerul cald (agent
indirect).
Cea mai utilizată metodă de uscare actuală o reprezintă uscarea cu agent indirect care a
corectat neajunsurile uscării cu agent direct unde produsul uscat (masa de seminţe) împrumuta
diferite mirosuri de sulf, de hidrocarburi, etc., făcând inutilizabil o perioadă de timp respectivul
lot de seminţe, ce trebuia apoi intens aerat pentru a deveni apt pentru valorificare.
Cele mai utilizate procedee de uscare la noi în ţară sunt următoarele:
• uscarea prin contact direct cu suprafeţe încălzite;
• uscarea cu aer cald;
• uscarea cu gaze de combustie în amestec cu aer atmosferic;
• uscarea în vid parţial;
• uscarea prin combinarea a două sau mai multe metode.

Uscarea seminţelor prin contact cu suprafeţe încălzite – este o metodă de uscare cu

agent indirect (apă, gaze arse sau aer cald) ce încălzeşte conducte sau radiatoare metalice.
Masa de seminţe intră în contact cu aceste suprafeţe, seminţele se încălzesc prin radiaţie şi
apoi pierd căldura şi excesul de apă liberă din sămânţă în mediul înconjurător.
Această metodă are un randament de uscare ridicat şi previne apariţia fenomenului de
„călire” a seminţelor, fenomen care se produce deseori la uscarea cu agent direct şi care constă
în uscarea instantanee a învelişului bobului, sudarea capilarelor şi împiedicarea difuzării în
exterior a vaporilor de apă, fapt ce duce la creşterea presiunii în interiorul bobului şi implicit
datorită presiunii exercitate la fisurarea tegumentului bobului.
 Eficienţa uscării seminţelor prin această metodă depinde de modul în care boabele
alunecă pe suprafaţa radiatoarelor, de timpul de staţionare pe suprafeţele acestora şi de modul
cum acestea îşi modifică în permanenţă punctele de contact cu suprafeţele încălzite (Aglaia
Mogârzan, 2005).
Prin încălzire, apa liberă din seminţe se transformă în vapori a căror tensiune creşte
proporţional cu temperatura şi durata de încălzire difuzând apoi spre exteriorul seminţelor sub
forma unei pelicule foarte subţiri şi ulterior sunt eliminaţi în atmosferă prin antrenarea în curenţii
de aer din sectoarele de uscare şi răcire ale instalaţiilor (figura 38).

Figura 38 - Schema conductelor cu aburi sau apă caldă la un uscător de tip MIAG
I – treapta I de uscare; II – treapta a II-a de uscare

Această metodă este caracteristică principului de funcţionare a uscătoarelor de tip MIAG

care menţin sau chiar îmbunătăţesc însuşirile fizice şi biochimice ale seminţelor în urma uscării,
asigurând în acelaşi timp un randament de extracţie a apei ridicat, ce variază în funcţie de
specie de la specie. În medie procentul de pierdere a apei este cuprins între 2 şi 4% la o trecere
pentru instalaţiile cu o singură treaptă şi de 4 – 6% la cele prevăzute cu două trepte.
În ultimii ani au fost dezvoltate instalaţii de uscare de mare capacitate la care
randamentul de extracţie la o singură trecere este cuprins între 8 şi 12% la o singură trecere,
fiind influenţat de caracteristicile speciei uscate şi condiţiile de climă (fig. 39).
 Figura 39 - Uscător cu agent de uscare indirect
(original)
Uscarea cu aer cald – prin această metodă aerul atmosferic este absorbit de un
ventilator care îl trece prin radiatoare cu suprafaţă mare de contact unde se încălzeşte şi ulterior
în introduce sub presiune în masa de seminţe unde cedează căldura. Sub influenţa aerului cald,
apa liberă din seminţe se transformă în vapori, care sunt antrenaţi de curenţii de aer şi eliminaţi
în atmosferă. Odată cu eliminarea aerului din masa de seminţe sunt antrenaţi vaporii de apă din
spaţiile intergranulare şi umiditatea peliculară din masa de seminţe.
Această metodă este foarte economică atunci când se foloseşte în combinaţie cu
metoda de uscare prin contact cu suprafeţe încălzite sau cu cea de uscare în vid parţial. În
primul caz, utilizarea combinată cu suprafeţele încălzite asigură rezultate foarte bune, deoarece
curenţii de aer cald elimină umiditatea extrasă în sectorul de preîncălzire al instalaţiei, iar
datorită acţiunii aerului cald, apa liberă din boabe continuă să de deplaseze prin capilare către
exteriorul bobului prin porii dilataţi în procesul de transpiraţie.
Utilizată ca metodă independentă s-a constatat că randamentul de lucru este foarte
scăzut din cauza pierderilor mari de căldură în mediul exterior prin procesul de radiaţie şi a
eliminării curenţilor de aer folosiţi la uscare insuficient răciţi.
Un alt dezavantaj major al acestei metode îl reprezintă pericolul apariţiei fenomenelor de
„călire” a seminţelor, de fisurare sau spargere a tegumentului acestora sau generarea
fenomenului de zbârcire a tegumentului seminal.

Uscarea cu gaze de combustie în amestec cu aer atmosferic – este o metodă care a fost
mult utilizată în ţara noastră, mai ales în perioada derulării unei agriculturi centralizate datorită
productivităţii ridicate a instalaţiilor de uscare şi a necesităţii uscării rapide a unor cantităţi mari
de produse agricole cu umiditate ridicată (figura 40).
Principiul metodei constă în uscarea cu aer atmosferic a gazelor calde rezultate din
arderea diferiţilor combustibili şi introducerea acestui amestec în masa de seminţe care este
supusă uscării. Ca şi combustibili sunt utilizaţi: motorina, păcura, gazele naturale, lemnul sau
cărbunele care trebuie să fie de calitate superioară, pentru a nu afecta prin fum sau miros
produsele uscate. Această metodă este asemănătoare cu cea de uscare cu aer cald, cu
deosebirea că în această situaţie randamentul termic este mai ridicat.
În vederea realizării unui amestec optim de gaze calde şi aer atmosferic a fost stabilit
următorul raport: pe timp de vară la 1 kg de gaze arse se adaugă 30 kg aer atmosferic, iar pe
timp de iarnă 20 kg aer atmosferic la 1 kg de gaze arse, amestec este dozat de către instalaţiile
de automatizare. Nerespectarea acestor proporţii duce la o uscare defectuoasă, cu efecte
negative asupra calităţii finale a produselor uscate.
Un inconvenient major al acestei metode îl reprezintă faptul că uneori uscarea se face
neuniform, deoarece curenţii de aer cald nu sunt repartizaţi omogen în masa de seminţe, iar în
cazul unei temperaturi mai ridicate a gazelor apare fenomenul de „călire” a seminţelor care
influenţează negativ însuşirile fizice, biochimice şi de prelucrare ale acestora.

Figura 40 - Uscător mobil alimentat cu gaze naturale

Uscarea în vid parţial – este o metodă de uscare ce asigură obţinerea unor produse de
calitate superioară cu un consum redus de combustibil, de până la 30% comparativ cu celelalte
metode, acest sistem de uscare impunându-se în practica multor ţări europene.
Principul metodei se bazează pe diminuarea presiunii aerului din spaţiile intergranulare
din masa de seminţe facilitând astfel evaporarea apei libere din boabe la temperaturi mai
scăzute. Temperatura de uscare este produsă într-un generator termic şi transferată apoi unui
agent transportator (apa), care încălzeşte mai departe radiatoare de fontă amplasate într-o
cameră de vid unde produsele intră în contact cu suprafeţele radiatoarelor, se încălzesc şi
cedează apoi apa liberă din interiorul lor.
În zona de uscare, boabele proaspăt introduse au o temperatură mai mică decât cea a
vaporilor de apă din camera de vid, producându-se astfel condensarea vaporilor de apă pe
suprafaţa seminţelor, fenomen asemănător cu cel descris la metoda de uscare prin contact cu
suprafeţe încălzite.
Este o metodă care presupune existenţa unei surse de apă continue, cu un debit relativ
mare şi un consum de energie ridicat al pompelor de vid.

PĂSTRAREA SEMINŢELOR LA TEMPERATURI SCĂZUTE

Metoda se aplică la loturile de seminţe la care umiditatea este ridicată, cu scopul de a le
menţine integritatea până când este posibilă uscarea acestora sau livrarea, în cazul produselor
care, conform normativelor, pot fi livrate la un procent de umiditate mai mare decât umiditatea
critică.
Metoda bazează pe principiul termoanabiozei, adică reducerea considerabilă sau totală
a activităţii vitale a componentelor vii din masa de seminţe, prin intermediul temperaturilor
scăzute. Prin această metodă se diminuează foarte mult respiraţia, este inhibată sau stopată
activitatea dăunătorilor şi se stopează înmulţirea microorganismelor. Sub pragul termic de 15oC
insectele nu se mai dezvoltă, cu excepţia acarienilor al căror prag termic ce limitează
dezvoltarea este de 5oC. Temperaturi de 0oC asigură o protecţie ridicată a masei de seminţe
determinând inactivarea sau moartea acarienilor şi a majorităţii dăunătorilor de depozit (L.
Muntean, 1993 citat de M. Duda, 2007).
Pentru o bună asigurare a păstrării, temperatura în masa de seminţe diferă în funcţie de
umiditatea acesteia găsindu-se într-un raport invers cu aceasta (cu cât temperatura este mai
joasă, conţinutul de umiditate poate fi mai ridicat) (tab. 17, după L.V. Thierer şi colab., 1971).
 Tabelul 17
Limitele de temperatură pentru păstrare,
în funcţie de umiditatea seminţelor
Umiditatea seminţelor (%) 16 18 20 22
Temperatura maximă care asigură păstrarea
produselor timp de 2 luni fără depreciere (°C) 12,8 7,2 4,4 1,7

Scopul conservării prin folosirea temperaturilor scăzute îl reprezintă prevenirea

autoîncălzirii şi încingerii seminţelor. Conductibilitatea termică redusă a masei de boabe
contribuie la păstrarea lor în stare răcită.
Diminuarea temperaturii în masa de seminţe se poate realiza cu ajutorul aerului rece
atmosferic în timpul sezonului rece sau cu instalaţii frigorifice în perioadele calde ale anului.
Răcirea produselor agricole păstrate cu aer atmosferic rece se poate realiza prin
următoarele metode:
• depozitarea în strat subţire – favorizând astfel ca o cât mai mare suprafaţă a lotului de
seminţe să intre în contact cu atmosfera rece;
• manipularea masei de seminţe – cu ajutorul instalaţiilor de transport (benzi
transportoare, elevatoare, etc.);
• introducerea de aer rece atmosferic cu ajutorul ventilatoarelor în perioadele foarte reci
ale anului, cu ger uscat.
Cu cât umiditatea produsului răcit este mai ridicată, cu atât debitul de aer rece care
trebuie injectat în masa de produs trebuie să fie mai mare, pentru a asigura o răcire rapidă a
lotului de seminţe şi a nu da posibilitatea apariţiei fenomenelor de încingere şi degradare a
seminţelor.
Din determinările realizate s-a constatat că pentru a răci cu aer atmosferic cu
temperatura de 2-4oC un lot de grâu de 100 t a cărui umiditate este de 20% sunt necesare 4
zile de aerare cu un debit asigurat de 17 m3/h.
La păstrarea seminţelor în strat subţire (metode pasive), răcirea lor se realizează prin
ventilarea aerului din depozite prin deschiderea geamurilor şi a uşilor. Din cauza conductibilităţii
şi difuzării termice scăzute a masei de seminţe, porţiunile ei inferioare se răcesc foarte încet, iar
în cazul când există un procent de umiditate ridicată apare pericolul de încingere, chiar la
grosimi ale vracului de seminţe de până la 1 m.
Dintre metodele active, de manipulare a produsului prin aerul atmosferic rece, cea mai
simplă operaţiune o reprezintă lopătarea, adică dislocarea seminţelor cu ajutorul lopeţilor din
lemn, placaj sau alt material uşor. Pentru eficienţa operaţiunii, lucrarea se efectuează de 3-4 ori
succesiv mutând seminţele la distanţe cât mai mari. În acest fel masa de produs se răceşte şi
se reface şi rezerva de aer din spaţiul intergranular. Metoda se utilizează când în masa de
boabe apar procese de încingere, dar este mai puţin eficientă, necesită forţă de muncă brută,
cu randament scăzut şi se soldează cu “traumatizarea” seminţelor.
Mişcarea seminţelor cu ajutorul instalaţiilor transportatoare aşezate în serie, sau
trecerea lor prin maşini prevăzute cu ventilatoare, asigură o răcire mai bună. Cu cât distanţa de
mişcare este mai mare, cu atât seminţele vin în contact mai îndelungat cu aerul rece şi astfel
răcirea este mai bună.
De cele mai multe ori se optează pentru o metodă combinată: de răcire a seminţelor pe
transportoare concomitent cu folosirea instalaţiilor de curăţire a seminţelor, reducând în acest
fel numărul operaţiunilor mecanice şi micşorarea procentului de seminţe afectate de aceste
manipulări.
Reducerea temperaturii prin folosirea de agregate frigorifice sau refrigerarea masei de
seminţe, implică trecerea aerului peste o serpentină răcită, pentru a-l aduce la o temperatură
mult sub cea ambiantă, înainte de a-l insufla într-un spaţiu închis unde sunt depozitate loturile
de seminţe.
Limita de răcire a produselor agricole prezintă importanţă deosebită în lucrările de
conservare, deoarece prin scăderea excesivă a temperaturii se influenţează negativ procesul
de conservare. Astfel, realizarea unei temperaturi sub 10oC în masa de produs, mai ales
primăvara, când există o amplitudine foarte mare între temperatura exterioară şi cea a
produsului, apare fenomenul de condensare a vaporilor de apă la suprafaţa seminţelor şi
implicit la declanşarea proceselor de autoîncălzire şi încingere.
 De asemenea, răcirea excesivă a seminţelor duce la îngheţarea apei libere din capilare
şi afectează însuşirile de germinaţie ale acestora.
Metoda de conservare a seminţelor la temperaturi scăzute se aplică în mod particular în
băncile de gene, unde seminţele se pot păstra fără pierderea germinaţiei intervale lungi de timp,
de la 10 – 20 de ani la temperaturi de 4-5oC, până la 100 de ani în condiţii de temperatură,
aeraţie şi umiditate relativă a aerului controlate (M. Duda, 2007).
Se poate aprecia că, în ansamblu, metoda de conservare a produselor agricole prin
utilizarea de temperaturi scăzute se poate aplica atât la depozitele derulate pe orizontală
(magazii, depozite celulare), cât şi la cele derulate pe verticală (silozuri) şi de obicei precede
conservarea prin uscare, fiind o metodă mai puţin utilizată independent, cu excepţia intervalului
rece, unde prin utilizarea ei se poate asigura o perioadă de 4-6 luni de stabilitate şi păstrare
sigură a loturilor de seminţe.

PĂSTRAREA PRIN DESHIDROREFRIGERARE

Metoda constă în introducerea în masa de produs a aerului atmosferic răcit brusc,
pentru a-i diminua conţinutul de umiditate, şi apoi încălzit pentru a-i mări capacitatea de
absorbţie a apei din masa produsului.
Diminuarea bruscă a temperaturii curenţilor de aer ce străbat produsul conduce la
saturarea acestora în umiditate, reducerea capacităţii de reţinere a apei şi eliminarea prin
condensare a excesului de vapori de apă din aerul respectiv. Asemenea curenţi de aer
deshidrataţi la contactul cu produsele mai calde (masa de seminţe), îşi cresc temperatura
devenind apţi pentru a reţine vaporii de apă existenţi în spaţiile intergranulare şi în acest fel
micşorează prin absorbţia acestora nivelul umidităţii din masa de produs supusă conservării.
Punerea în practică a metodei necesită prezenţa unui refrigerator puternic care să
reducă temperatura aerului pentru condensarea umidităţii acestuia, iar în perioadele reci ane
anului o instalaţie de încălzire foarte uşoară a acestuia înainte de injectarea în masa de produs.
Prin utilizarea acestui procedeu se reduce în mod constant apa liberă din masa de
produs, însă extragerea excesului de apă se realizează în timp ceva mai îndelungat: la porumb
sunt necesare cca. 2-3 luni pentru extragerea a 10% umiditate.

PĂSTRAREA SEMINŢELOR PRIN AERARE NATURALĂ ŞI ACTIVĂ

Are drept scop răcirea, uscarea şi aerisirea masei de boabe, fără a fi mişcată prin
schimbarea aerului din spaţiul intergranular.
Metoda se utilizează la seminţele cu umiditate ridicată, până când urmează a fi uscate,
cât şi la finalizarea răcirii produselor trecute prin uscător.
Efectele aerării active se cuantifică în:
• reducerea umidităţii;
• prevenirea autoîncălzirii;
• reducerea pierderilor de substanţă organică;
• accelerarea maturării seminţelor;
• eliminarea CO2 acumulat în vrac,
• frânarea activităţii microorganismelor.
Aerarea pentru răcire se execută când temperatura aerului atmosferic este mai scăzută
cu 5°C faţă de temperatura produsului, iar umiditatea relativă a aerului este sub 75%. Aerarea
pentru uscare şi răcire se face cu temperatura şi umiditatea aerului de echilibru a boabelor.
Una din condiţiile de bază ale realizării unei aerări eficiente este ca aceasta să se
desfăşoare în condiţii atmosferice favorabile, astfel încât să se realizeze o reîmprospătare a
aerului din spaţiile intergranulare şi o răcire a produsului, fără însă a creşte umiditatea din masa
de produs generată de umiditatea relativă a aerului.
În practică, valorile stabilite prin măsurarea umidităţii şi temperaturii aerului, pe de o
parte, şi a umidităţii şi temperaturii seminţelor pe de altă parte, se interpretează prin intermediul
unor grafice (aeronomograma Viinz-Rost) şi tabele (tabelul Seidel), ajungându-se pe această
cale, să se stabilească limita superioară a umidităţii relative a aerului la care poate avea loc o
aerare eficientă (Ecaterina Feher, 2003).
Pentru stabilirea valorilor temperaturii aerului şi a produsului se vor utiliza termometre şi
termosonde, iar pentru valorile temperaturii şi umidităţii aerului se pot utiliza higrometre,
higrografe sau psihrometre ori termohigrografe.
Aerarea masei de seminţe poate fi naturală (sau pasivă) şi aerare activă.

Aerarea naturală (pasivă) are loc prin crearea unor curenţi naturali de aer (la presiune
normală) în depozite, prin deschiderea uşilor şi ferestrelor, favorizând astfel mişcarea maselor
de aer din incintă.
Pentru creşterea eficacităţii aerării naturale se pot amplasa în produse anumite
dispozitive care au menirea de a mări suprafaţa de aerare a masei de seminţe dirijând curenţii
de aer prin interiorul produselor depozitate vrac. Acestea sunt de forma unor cutii
paralelipipedice de 80 cm lungime şi 80 – 200 cm înălţime care se amplasează în rânduri
paralele cu direcţia curentului creat şi la intervale de 1 m între ele (fig. 41)..

Figura 41 - Dispozitiv cu jaluzele pentru aerarea

naturală a produselor
a – aspect general; b – amplasarea în produs
1 – perete lateral; 2 – jaluzea; 3 - ţesătură de sârmă

Lateralele acestor dispozitive prezintă jaluzele care împiedică curgerea produselor în

cutii, iar partea inferioară comunică cu exteriorul depozitului prin canale sau duşumele duble
Tot pentru creşterea eficienţei aerării naturale se mai practică în produs la suprafaţa
acestuia rigole sau canale orientate paralel cu direcţia curenţilor de aer care se astupă şi refac
periodic pentru răcirea produselor cât mai uniformă.

Aerarea activă se realizează cu ajutorul ventilatoarelor, care sunt în legătură cu

conducte de distribuire a aerului în masa de boabe. Cantitatea de aer introdus trebuie să
asigure o schimbare rapidă a aerului din spaţiul intergranular.
În cazul în care cantitatea de aer este prea mică, pe parcursul deplasării în masa de
seminţe se saturează cu vapori de apă care se condensează în lotul de seminţe. Pentru
evitarea acestui fenomen aerarea trebuie făcută astfel încât la ieşirea din produse umiditatea
relativă să nu depăşească 80%.
Pentru a cunoaşte cantitatea de aer necesară unei aerări optime, este necesar să se
calculeze alimentarea specifică cu aer (Q) în m3 pe oră/tonă de produs, după relaţia:
A
Q= ⋅ m3/oră/tonă,
G
în care: A este debitul de aer furnizat de ventilator, în m3/oră; G - greutatea, în tone, a
lotului supus aerării.
Cunoscând debitul necesar pentru o tonă produs, la o anumită umiditate (tab. 18, L.V.
Thierer şi colab.,1966), se poate calcula debitul necesar pentru întregul lot, pe baza rezultatelor
obţinute din calcul şi caracteristicile ventilatorului, micşorând sau mărind înălţimea “vracului”.
 Tabelul 18
Consumul minim de aer m3/oră la tonă, în funcţie de umiditatea seminţelor şi înălţimea
„vracului”, la 50% umiditate relativă şi 20°C temperatura aerului
Umiditatea Aer (m3/oră) la tona de Înălţimea maximă a “vracului” (m):
produsului produs cereale floarea-soarelui
(%)
16 30 3,5-4,0 2,0
18 40 2,5-3,0 2,0
20 60 2,0 1,8
22 80 2,0 1,6
24 120 2,0 1,5
26 160 2,0 1,5

Dacă grosimea stratului scade sub 1,5 m, aerarea activă este ineficace, deoarece
curenţii de aer nu se distribuie uniform în masa de seminţe.
De asemenea, dacă se depăşeşte limita optimă a înălţimii startului de seminţe, aerarea
are loc lent, existând posibilitatea condensării vaporilor de apă în spaţiul intergranular.
Ca elemente de distribuţie a aerului în masa de seminţe se pot utiliza atât canalele de
aerare practicate în pardoseala magaziilor de 3000 şi 5000 tone cât şi cilindrii sau semicilindrii
aşezaţi direct pe pardoseală la magaziile care nu dispun de o reţea de canale de aerare din
construcţie (fig. 41 a şi b, fig. 42 a şi b şi fig. 43).

b
Figura 41 - Reţea de aerare cu canale sub nivelul pardoselii magaziei:a - schiţa, b - detaliu
(original)

a b
Figura 42 - Secţiune printr-un canal de aerare
sub nivelul pardoselii
a – secţiune transversală; b – secţiune longitudinală;
 Figura 43 Semicilindrii metalici amplasaţi pe
podea pentru aerare

La celulele de siloz aerarea se realizează prin intermediul instalaţiilor cu care silozul este
prevăzut. Reţelele de conducte sunt deservite de ventilatoare puternice care pot asigura debitul
de aer necesar pentru 1-3 celule simultan (fig. 44).

Figura 44 - Instalaţie de aerare activă la silozul

de tip ISPA (original)

La interior, celulele silozului au diverse configuraţii ale tubulaturii instalaţiilor de aerare,

fapt ce face ca în funcţie de acest aspect să poată fi clasificate aceste instalaţii astfel:
• instalaţii cu aerare totală – care asigură ventilarea întregului lot de seminţe simultan, fără
a avea posibilitatea aerării succesiv pe straturi de produse. La aceste instalaţii este
necesar să existe ventilatoare cu debite mari de aer şi la presiuni ridicate care să
învingă rezistenţa opusă de întreaga coloană de seminţe;
• instalaţii cu aerare fracţionată – la care se poate realiza aerarea succesivă pe straturi de
produse, existând posibilitatea răcirii produselor numai în anumite puncte. Limitarea
distribuţiei aerului se face cu un sistem de clapete sau pistoane montate în conductele
de aerisire;
• instalaţii cu circulaţia curenţilor în plan vertical – la care curenţii parcurg de jos în sus (în
plan vertical) întreaga coloană de seminţe (aerare totală) sau numai un sector al celulei
(aerare parţială/fracţionată);
• instalaţii cu circulaţia curenţilor în plan orizontal – la care curenţii străbat masa de
produs în plan orizontal. Ca şi în cazul anterior, aerarea poate fi totală sau fracţionată;
• instalaţii de aerare prin refularea în produs a curenţilor de aer – la care ventilatoarele
absorb din atmosferă aerul şi îl dispersează sub presiune în masa de seminţe;
• instalaţii de aerare cu absorbţia aerului din produse – sunt cele care au capacitatea de a
absorbi din produsul stocat aerul din spaţiul intergranular. Sunt mai puţin utilizate din
cauza repartiţiei neuniforme a aerului în masa de seminţe.
 În figura 45 sunt prezentate câteva situaţii în care, prin reglajele efectuate asupra
tubulaturii instalaţiei de aerare, se realizează aerarea totală sau parţială a masei de seminţe
stocată în celulă.

Figura 45 - Secţiune longitudinală prin celula de siloz dotată cu instalaţie de aerare de tip
Littman
a – aerare totală; b – aerare straturile mediane; c – aerare straturi din partea inferioară a celulei; d – aerare starturi
din partea superioară a celulei; e – aerare în partea superioară a celulei; f – aerare în partea inferioară a celulei.

PĂSTRAREA SEMINŢELOR PRIN ASFIXIERE (ANAEROBĂ)

Metoda prezintă importanţă pentru produsele destinate consumului şi se bazează pe
oprirea respiraţiei aerobe, prin acumulare de CO2 rezultat din procesele de respiraţie sau prin
injectare de CO2.
S-a constatat că la o concentraţie de 7% CO2 respiraţia aerobă este încetinită mult, iar la
o concentraţie de 12-14% este practic oprită şi seminţele trec la respiraţie anaerobă. Pentru a
se realiza o bună păstrare, se cere ca seminţele să fie uscate şi răcite, în caz contrar, păstrarea
prin acest procedeu este limitată. Astfel, porumbul boabe cu 18% umiditate, în condiţii de
anaerobioză, se poate păstra 6 luni fără modificări, pe când dacă umiditatea creşte la 23-27%,
se depreciază în primele 14 zile, ca urmare a fermentaţiei lactice.
Avantajele metodei sunt:
• este stânjenită sau chiar oprită dezvoltarea microorganismelor aerobe, a insectelor şi a
acarienilor;
• cantitatea de căldură care se dezvoltă este de 24 ori mai mică decât la respiraţia
aerobă;
• pierderile de substanţă organică sunt mult diminuate.
Dintre dezavantajele mai importante ale metodei menţionăm:
• la produsele cu umiditate de circa 18% înlocuirea oxigenului cu CO2 provenit din
respiraţie este lentă, fiind pericol de apariţia mucegaiurilor aerobe, motiv pentru care se
impune injectarea de CO2 în masa de boabe sau extragerea oxigenului prin crearea de
vid;
• la produsele umede, ca rezultat al respiraţiei anaerobe se produce alcool etilic, acid
lactic şi alte substanţe care se degradează greu;
• materialul semincer păstrat în condiţii anaerobe îşi pierde germinaţia.
Autoconservarea grâului în spaţiu închis a condus la următoarele modificări (Thierer şi
colab., 1971):
• grâul cu umiditate de 12% păstrat timp de 2 ani, nu şi-a modificat însuşirile de
panificaţie; grâul cu 16,4% umiditate a primit „miros de stătut” după primele 4 săptămâni,
iar după 7 luni s-a constatat un pronunţat miros de alcool. Gustul şi mirosul pâinii
preparate din acest grâu erau însă normale.
• grâul cu 17,7% şi 19,9% umiditate şi-a înrăutăţit însuşirile de panificaţie după primele 2
luni de conservare anaerobă.
 Metoda este practicată în S.U.A. pe scară largă la păstrarea în silozuri metalice etanşe a
porumbului boabe cu destinaţie furajeră. În condiţii ermetice, după un timp de câteva luni acesta
suferă procese de fermentaţie anaerobă care îi modifică radical însuşirile organoleptice,
brunificând boabele şi generând un miros şi gust acru, caracteristic boabelor fermentate. În
această stare însă, porumbul este consumat cu plăcere de animale, în special de către suine.
În India, specialiştii englezi au realizat silozuri speciale cu pereţi de nylon de circa 22 m
diametru şi 7 m înălţime unde au conservat prin această metodă cereale, iar în unele ţări din
Africa, Asia, şi America de Sud se mai utilizează autoconservarea în gropi impermeabile.
În ţara noastră metoda prezintă importanţă pentru păstrarea porumbului boabe recoltat
cu umiditate mare cu destinaţie furajeră.

PĂSTRAREA CU AJUTORUL SUBSTANŢELOR CHIMICE

Conservarea chimică se bazează pe acţiunea unor substanţe chimice de a reduce
respiraţia şi împiedică dezvoltarea mucegaiurilor, insectelor şi acarienilor. Aceste substanţe
chimice se găsesc marea majoritatea în stare gazoasă, înlocuiesc aerul din spaţiul intergranular
şi acţionează în ca o variantă a conservării anaerobe.
Metoda are aplicabilitate în următoarele situaţii:
• la păstrarea de scurtă durată a produselor umede, până în momentul uscării;
• pentru păstrarea de lungă durată a seminţelor uscate, fără a fi mişcate;
• pentru oprirea încingerii, când produsele chimice sunt injectate direct în focarul de
încingere.
Dintre substanţele chimice prin a căror utilizare s-au obţinut rezultate bune menţionăm:
bioxidul de sulf; cloropicrina, dicloretanul, sulfamilamida, metabisulfitul, thioureea, granoranul,
TMTD-ul şi acidul propionic.
Bioxidul de sulf – a obţinut rezultate bună în testări, chir şi în cazul produselor cu
umiditate ridicată, de 18%, asigurând o conservare stabilă timp de 2 luni, cu efect negativ însă
asupra facultăţii germinative a produselor păstrate;
Cloropicrina – are toxicitate ridicată, iar în concentraţii mici anulează rapid procesele de
autoîncălzire şi încingere a produselor. Se utilizează la păstrarea de durată a produselor cu
umiditate până la 16%. Prezintă avantajul că substanţa activă se poate recircula periodic şi are
efect şi în combaterea dăunătorilor;
Dicloretanul - se utilizează pentru produsele cu umiditate ridicată, folosindu-se doze de
300g/m3 de produse. Are efect sterilizant asupra mucegaiurilor, împiedică dezvoltarea
acarienilor şi insectelor, însă nu opreşte procesul de autoîncălzire şi încingere a produselor.
Sulfamilamida – are efect de reducere a proceselor fiziologice ale seminţelor, în special
a respiraţiei, diminuând-o de cca. 10 ori faţă de păstrarea normală a seminţelor;
Metabisulfitul – se administrează în concentraţie de 1-1,2% la cerealele furajere la care
previne sau opreşte procesele de încingere, distruge microflora bacteriană dar afectează în
acelaşi timp şi germinaţia seminţelor. Perioada de protecţie asigurată loturilor tratate cu
metabisulfit este de 30 – 35 zile.
Thioureea, în proporţie de 1‰ reduce respiraţia cerealelor umede şi opreşte dezvoltarea
mucegaiurilor, iar în proporţie de 1% opreşte dezvoltarea mucegaiurilor chiar când masa de
boabe are umiditatea de 24%, fără a diminua mult viabilitatea seminţelor.
Granoranul – se utilizează la păstrarea speciilor de leguminoase (mazăre, lupin,
măzăriche) care au un procent ridicat de umiditate;
TMTD – ul (disulfura de tetrametil tiuram) - se administrează în doză de 2-4 kg/tona de
seminţe de leguminoase şi are ca efect inhibarea dezvoltării mucegaiurilor, fără a afecta
viabilitatea seminţelor;
Acidul propionic - pentru păstrarea porumbului boabe, proaspăt recoltat se folosesc
unele preparate pe bază de acid propionic (cu denumirea de „Pionicorn” la produsul englezesc
şi de „Luprosil” la produsul german), care opresc dezvoltarea microorganismelor, încălzirea şi
deprecierea boabelor.
Preparatele nu sunt toxice şi pot fi utilizate la produsele care ajung în hrana omului.
Doza de utilizare este cuprinsă între 0,5-2,1% din greutatea produsului respectiv şi este
proporţională cu procentul de umiditate al boabelor şi durata de păstrare (tab. 18, după D.
Davidescu, 1972).
 Tabelul 18
Cantităţile de „Luprosil”, în g/100kg boabe, în funcţie de conţinutul în umiditate al boabelor şi
durata de păstrare

Durata Conţinutul în umiditate (%)

de
18 20 22 24 26 28 30 35 40 45
păstrare
1 lună 350 400 450 500 550 650 800 1150 1400 1650
3 luni 400 450 500 600 700 800 1000 1300 1600 1950
6 luni 450 500 600 700 800 950 1100 1400 1750 2100

Se recomandă folosirea preparatului şi în cazul orzului furajer recoltat cu umiditate

ridicată (24-26%), pentru a preîntâmpina scuturarea.
Utilizarea acidului propionic a dat bune rezultate şi la soia, tratându-se cu 0,75% acid
propionic boabele de soia cu 22% umiditate, fără a se încălzi şi fără a-şi modifica compoziţia
chimică timp de 10 săptămâni (Stevenson Alexander, 1972).

PĂSTRAREA SEMINŢELOR PRIN IRADIERE

Este o metodă mai puţin răspândită, fiind într-o permanentă perfecţionare ajustare în
ceea priveşte nivelului de radiaţii şi timpului de acţionare la speciile la care se fac determinări.
Cele mai bune rezultate în ceea ce priveşte obţinerea unor efecte sterilizante şi
inhibitoare s-au obţinut atunci când produsele agricole testate (porumbul cu 19% umiditate) au
fost tratate cu raze gamma produse de Co60 la o doză de radiaţii de 2,5 milioane r. care a
asigurat păstrarea timp de trei luni fără deprecieri de ordin calitativ.
Doza de radiaţii se găseşte într-o corelaţie pozitivă cu umiditatea produsului, fiind
necesar să se stabilească pragul până la care produsele tratate pot fi utilizate în alimentaţie.
Astfel, la grâu s-au obţinut următoarele rezultate:
• grâul cu umiditate de 20% tratat cu o doză de 1 milion r. a mucegăit în câteva zile;
• grâul cu umiditate de 20% tratat cu o doză de 2 milion r. s-a conservat bine o perioadă
de 3 luni;
• grâul cu umiditate de 16% supus tratării cu o doză de 4 milioane r. s-a păstrat foarte
bine peste 3 luni;
Se remarcă faptul că mucegaiurile au o rezistenţă ridicată la acţiunea razelor gamma şi
necesită doze mari pentru prevenirea atacului acestora, dar prin aplicarea unor doze mari de
radiaţii, se ridică problema nocivităţii produselor tratate asupra consumului alimentar şi furajer.
Metoda se realizează în unele ţări, ca efect secundar al tratamentelor pentru
combaterea dăunătorilor, realizându-se atât inhibarea microflorei, cât şi reducerea respiraţiei
seminţelor cu conţinut scăzut de umiditate.

PĂSTRAREA SEMINŢELOR ÎN SACI – este o metodă care se aplică cu preponderenţă

în cazul loturilor semincere şi mai puţin la cele destinate consumului alimentar sau
industrializării, din cauza volumului mare al spaţiului de depozitare necesar.
Însăcuirea produselor supuse păstrării se face folosind cantare automate (fig. 46) care
sunt ataşate la gurile de curgere a celulelor şi saci de rafie, cânepă, nylon sau hârtie multistrat
(4-6 straturi), în funcţie de specia ambalată.
Greutatea sacilor variază şi ea în funcţie de mai mulţi factori, după cum urmează:
• la grâu – 40 kg, iar sacii folosiţi sunt de rafie;
• la porumb – greutatea poate fi cuprinsă între 10 şi 40 de kg, variind în funcţie de
numărul de boabe germinabile/sac, tipul de calibru utilizat (LL, LR, ML şi MR), sacii
utilizaţi putând fi de rafie, cânepă sau hârtie multistrat;
 Figura 46 - Cântar automat utilizat la
însăcuirea produselor agricole (original)

După însăcuire, produsele sunt lotizate, mărimea loturilor pentru fiecare specie
fiind precizată în standardele în vigoare: de exemplu, loturile de porumb vor avea maxim
40 t, iar cele de grâu 31,48 t.
Lotizarea se va realiza în magazii mecanizabile de 3000 sau 5000 de tone, pe specii,
soiuri sau hibrizi, sacii aşezându-se în stive ordonate până la atingerea greutăţii maxime a
lotului prevăzută în SR (fig. 47).
Între două loturi se va păstra o distanţă de cel puţin 0,7 – 1 m pentru ca să fie favorizată
aerarea seminţelor şi să permită sondarea în vederea recoltării de eşantioane pentru stabilirea
indicilor de calitate ai seminţelor.

Figura 47 - Mod de aşezare a loturilor de seminţe

în magazii de 5000 t (original)

SCĂZĂMINTE LA SEMINŢE ÎN TIMPUL PĂSTRĂRII

De-a lungul păstrării şi în timpul manipulării seminţelor se înregistrează unele pierderi,
care, în raport cu cauzele care le produc, pot fi împărţite în pierderi admisibile şi pierderi
inadmisibile.
Pierderile admisibile. Aici se încadrează: cele prin condiţionare; prin reducerea
umidităţii; pierderile fiziologice; pierderile mecanice prin transport şi manipulare.
Pierderile prin condiţionare se determină prin relaţia:
 G(CS 1 − CS 2 )
SG = ,
100 − CS 2
în care: SG este scăderea în greutate (kg); G - greutatea masei de boabe supuse
curăţirii (kg); CS1 - procentul de corpuri străine iniţial; CS2 - procentul de corpuri străine din
masa de seminţe după curăţire.
Pierderile de umiditate depind de conţinutul în apă al seminţelor înmagazinate.
Reducerea procentuală a umidităţii se determină după formula:

100 ⋅ ( a − b )
X= ,
100 − b

în care X reprezintă procentul scăderilor în greutate; a - umiditatea seminţelor la

înmagazinare; b - umiditatea seminţelor la un moment dat, pe parcursul păstrării sau la livrare.
Pierderile fiziologice datorate respiraţiei seminţelor depind de temperatura şi umiditatea
masei de seminţe. Ele sunt foarte reduse, când seminţele sunt păstrate în limitele umidităţii
critice. Cerealele cu conţinut de 11,5-12,5% umiditate pierd din substanţa organică, după o
păstrare de 2-3 ani, numai 0,2%.
Scăderile în greutate datorate transporturilor interioare, inclusiv încărcarea şi
descărcarea, se consideră 0,02% pentru seminţele de cereale şi leguminoase şi 0,03% pentru
seminţele bogate în ulei. Pentru fiecare manipulare se acordă scăzăminte de 0,01% pentru
toate speciile.
Pierderile neadmise. Pot fi cauzate de o depozitare necorespunzătoare, cât şi datorită
dăunătorilor animali, insectelor şi acarienilor, de sustrageri etc. Ele pot fi prevenite prin măsuri
de protecţie ferme.

TRATAREA SEMINŢELOR ÎNAINTE SE SEMĂNAT

Tratamentele care se aplică seminţelor înainte de semănat pot fi grupate în: obligatorii;
specifice şi facultative.

Tratamentele obligatorii - sunt cele care urmăresc:

• combaterea bolilor care se transmit prim sămânţă;
• protejarea seminţelor şi a germenilor împotriva unor ciuperci existente în sol şi care pot
provoca apariţia unor boli sau putrezirea seminţelor în timpul încolţirii;
• combaterea unor dăunători care atacă sămânţa în cursul germinării sau tinerele plante.

Tratamentele specifice. Sunt cele care se aplică numai la anumite grupe de seminţe,
cum sunt:
• tratamentele cu preparate bacteriene la leguminoase; mărirea gradului de monogermie
la glomerulele soiurilor plurigerme de sfeclă;
• îmbunătăţirea indicelui de curgere prin îndepărtarea diferitelor formaţiuni tegumentare
(lintersul de pe seminţele de bumbac, perişorii de pe seminţele de morcov etc.);
• mărirea permeabilităţii tegumentului prin scarificare la lupin, sulfină, tăierea vârfului
seminţelor cu lama, etc.

Tratamentele facultative cuprind:

• îmbunătăţirea facultăţii germinative prin tratament termic sau aerotermic;
• tratarea seminţelor cu microelemente, biostimulatori de creştere, iradiere, cu unde
electromagnetice, etc.
Tratamentele la seminţe sunt specifice fiecărei culturi.
 4.2 PARTICULARITĂŢI DE CONSERVARE A PRODUSELOR AGRICOLE

A. CEREALE

La grâu şi secară s-au desprins următoarele aspecte:

- cerealele recoltate cu combina se păstrează mai bine imediat după recoltare în magazii
şi silozuri dotate cu aerare activă;
- depozitarea în vrac, în spaţii fără aerare activă, poate favoriza încingerea boabelor;
- datorită umidităţii diferite a lanului de-a lungul unei zile, este necesară depozitarea
separată a produselor recoltate dimineaţa faţă de cele recoltate în cursul zilei şi seara;
- conţinutul de gluten umed şi uscat, calitatea glutenului şi toate însuşirile de panificaţie
au fost mai bune la grâul păstrat în depozite prevăzute cu instalaţii de aerare activă.
La porumb, conservarea boabelor, trebuie să se facă la un procent de umiditate de
14%. Resturile de pănuşi, bucăţile de tulpini şi frunze, impurităţile minerale micşorează
rezistenţa la conservare. În pătulele de porumb pănuşile şi mătasea măresc umiditatea
boabelor. Embrionul mare al boabelor de porumb este mai mare higroscopic decât restul
bobului, fapt care determină ca hibrizii cu embrion mare să se altereze mai uşor decât cei cu
embrionul mic.
Depozitarea ştiuleţilor şi a boabelor în magazii cu aerare activă asigură condiţii
superioare de păstrare faţă de spaţiile fără ventilare artificială.

B. LEGUMINOASE

La fasole, conţinutul mare de substanţe proteice şi minerale face ca boabele să fie

foarte higroscopice, considerent pentru care păstrarea lor este influenţată în mare măsură de
umiditatea relativă a aerului.
O condiţie esenţială pentru o bună conservare a fasolei este şi uniformitatea coacerii
boabelor.
În boabele nemature are loc un proces intens de respiraţie şi degajare de apă şi dioxid
de carbon. Astfel de loturi necesită o atenţie mărită. Probleme deosebite în procesul de păstrare
ridică şi loturile cu multe spărturi şi boabe cu tegumentul format, care se mucegăiesc uşor şi
sunt supuse unui atac intens al microorganismelor.
Prin păstrare îndelungată îşi modifică culoarea care devine mai închisă, iar cele albe se
îngălbenesc.
De calitate superioară pentru alimentaţie sunt boabele întregi, lucioase, cu culoarea
neschimbată, şi cu facultatea germinativă normală.
Păstrarea boabelor de fasole se realizează în bune condiţii în magazii cu duşumele din
lemn, uscate şi bine aerisite. Depozitarea se poate face în vrac sau în saci.
Prevenirea atacului de gărgăriţa fasolei (Acanthoscelides obsoletus) se realizează prin
tratamente în perioada de vegetaţie, cât şi la depozitare, prin gazare.

La mazăre, reuşita păstrării este determinată de umiditatea boabelor, conţinutul de

corpuri străine, uniformitatea boabelor, starea de sănătate.
Mărimea şi uniformitatea boabelor ne dă relaţii privind uniformitatea fierberii şi a cantităţii
de tegument, respectiv loturile cu boabe mari fierb mai repede şi au o cantitate mai mică de
tegument. Cu bobul mare sunt considerate boabele cu diametrul mai mare de 6 mm.
Cu referire la uniformitatea culorii, sunt considerate uniforme loturile care au minimum
90% boabe de aceeaşi coloare sau nuanţă.
Aspectul tegumentului seminal - neted sau zbârcit - reprezintă o particularitate de soi.
Cu referire la umiditate, sunt acceptate patru stări:
- boabe uscate - cu umiditate sub 14%;
- semiuscate - cu un conţinut de umiditate de 14-16%;
- umedă - 16-18%;
- foarte umedă - cu umiditate peste 18%.
Valoarea mazării este mult redusă dacă în masa lotului se găsesc impurităţi cum sunt:
mazăre sălbatică, seminţe de buruieni, boabe decolorate, incomplet dezvoltate, atacate de
gărgăriţă, atacate de boli, mucegăite. impurităţi minerale.
 Mazărea veche fierbe mai greu decât cea din ultima
recoltă. Se apreciază că fierberea este mai rapidă dacă se realizează în 60 minute, fierberea
este mijlocie între 61 şi 150 minute şi îndelungată dacă depăşeşte 150 minute.
Higroscopicitatea ridicată şi conţinutul mare de substanţe proteice din bob sunt condiţii
favorizate pentru degradarea uşoară a boabelor în timpul păstrării.
Prezenţa boabelor nemature îngreunează păstrarea, care în aceste situaţii impune
menţinerea loturilor la temperaturi scăzute şi în spaţii uscate

Soia. Conţinutul ridicat al boabelor în proteine (36-50%) şi grăsimi (13-27%) face dificilă
păstrarea acestora.
La recoltare boabele au un conţinut ridicat de umiditate şi sunt neuniforme sub acest
aspect, în masa de seminţe fiind frecvente şi unele seminţe nemature.
În procesele de păstrare se apreciază următoarele grupe, în funcţie de conţinutul în
umiditate:
- uscate, cu maxim 11% umiditate;
- semiuscate, cu maxim 13% umiditate;
- umede, cu maxim 15% umiditate.
În unele procese de păstrare la soia hotărâtoare sunt: temperatura boabelor, conţinutul
de umiditate acestora, umiditatea relativă a aerului şi gradul de ventilare a loturilor de soia.
Temperatura ridicată, procentul mare de umiditate şi insuficienta aerare a lotului, intensifică
respiraţia seminţelor.
De-a lungul păstrării trebuie urmărită şi umiditatea relativă a aerului, higroscopicitatea
boabelor de soia fiind mai ridicată decât la cereale şi chiar faţă de celelalte leguminoase,
datorită conţinutului ridicat de proteine.
Atenţie deosebită trebuie acordată şi procentului de spărturi. La o umiditate de 15,8%
activitatea microorganismelor creşte de circa 7 ori la spărturi faţă de boabele întregi, fapt datorat
difuziunii mai accentuate a gazelor în boabele fără tegument, cât şi dezvoltării mai intense a
microorganismelor pe suprafaţa spărturilor.
Perioada critică pentru păstrarea soiei este în timpul trecerii de la primăvară la vară
când din temperatura depozite se ridică. Din acest considerent se impune ca iarna boabele să
fie răcite, temperatura scăzută a acestora, dacă nu sunt mişcate, se menţine până în vară.
Dacă temperatura masei de boabe creşte, se va proceda la aerarea activă a lotului.
Păstrarea loturilor de soia se realizează în bune condiţiuni în magazii, de preferinţă
prevăzute cu duşumele din lemn.

Lintea. Atât lintea mare - macrosperma (cu diametrul seminţelor de 6-9 mm), c ât ş i
lintea mică - microsperma (cu diametrul de 2-6 mm), se poate găsi în următoarele stări de
umiditate:
- uscată, cu până la 14% umiditate;
- potrivit de uscată, cu 14-17% umiditate;
- umedă, 17-20% umiditate;
- foarte umedă, peste 20% umiditate.
În funcţie de conţinutul de impurităţi, se întâlnesc următoarele situaţii:
- pură, cu maxim 1% corpuri străine şi maxim 4% seminţe ale altor plante de cultură;
- puritate mijlocie, cu 1-3% corpuri străine şi 4-7% seminţe ale altor plante de cultură;
- impură, cu peste 3% corpuri străine şi peste 7% seminţe ale altor plante de cultură.
Păstrarea trebuie făcută în magazii întunecoase, deoarece sub acţiunea luminii şi în
special a razelor de soare directe culoarea seminţelor se modifică în brun uscat. Prevenirea
acestui fenomen se realizează prin camuflarea geamurilor şi acoperirea cu prelate a masei de
seminţe. În prealabil loturile de seminţe, trebuiesc uscate şi condiţionate pentru a preveni
pătarea seminţelor sau alterarea acestora.

C. OLEAGINOASE

Floarea-soarelui. Păstrarea seminţelor, datorită conţinutului ridicat de ulei care în miez

poate să depăşească 60%, şi în achene variind între 44-53%, se face cu mare dificultate.
 Din acest considerent recoltarea mecanizată începe când umiditatea scade mult sub
15%, şi se încheie (pentru a preveni scuturarea) când umiditatea ajunge la 9-10%.
În condiţii de umiditate şi temperatură ridicată dezvoltarea microorganismelor şi a
ciupercilor este rapidă, seminţele primesc miros de mucegai şi se degradează.
O atenţie deosebită la depozitare, trebuie acordată seminţelor decojite şi impurităţilor,
care reduc mult rezistenţa la păstrare. Resturile culturii de bază (fracţiuni de inflorescenţă,
tulpini, frunze), având o higroscopicitate mare, măresc umiditatea, temperatura creşte şi sunt
create condiţii pentru înmulţirea microorganismelor.
Spărturile şi seminţele de buruieni reduc gradul de afânare al masei de seminţe.
Seminţele decojite râncezesc uşor.
Grosimea vracului la seminţele depozitate cu umiditatea de 12-13% nu trebuie să
depăşească 2,5 m iarna şi 1,5 m în celelalte sezoane.
Normele tehnice recomandă ca loturile cu umiditate de 14-17% să se păstreze în straturi
de 40-50 cm, iar cele cu 12-14% umiditate în straturi de 0,80-1,20m.
Pentru o bună păstrare, loturile de seminţe, cu peste 14% umiditate trebuiesc zilnic
lopătate sau aerate.

Rapiţa. Seminţele de rapiţă se păstrează cu dificultate, datorită conţinutului de peste

15% de grăsimi.
La recoltare, pentru a preveni scuturarea, conţinutul de umiditate al seminţelor este
ridicat, fapt pentru care, pentru o bună păstrare, se recomandă expunerea la soare a seminţelor
proaspăt recoltate, în straturi subţiri şi lopătarea lor de două trei ori pe zi.
Seminţele cu peste 15% umiditate se depozitează în straturi cu grosimea sub 5 cm şi
numai după ce umiditatea scade sub 11%, grosimea stratului poate să crească iarna până la
1,5 m, iar vara până la 1 m. Depozitată în saci, stivele trebuie să fie de 3 saci vara şi 5 saci
iarna.
După recoltare, până când se realizează uscarea, se recomandă păstrarea seminţelor
nevânturate, ca aerul să circule cu mai multă uşurinţă în masa de boabe.

4.3 CONSERVAREA GRÂULUI

COMPARTIMENTAREA GRÂULUI
Planul de compartimentare al grâului are în vedere următoarele aspecte:
• recepţionarea grâului;
• cantitatea şi calitatea loturilor;
• durata de păstrare;
• capacitatea de depozitare şi gradul de mecanizare al operaţiunilor.

Compartimentarea pe calităţi a grâului

a) Grâul sub 14% umiditate şi maximum 3% corpuri străine se depozitează definitiv
în magazii sau silozuri, fără aerare activă. Grâul cu 13% umiditate se trimite direct la silozuri, în
celule.
Se realizează 2 grupe:
◊ cu MH de 76 kg/hl;
◊ cu MH peste 76 kg/hl.
b) Grâul cu 14-17% umiditate şi maxim 6% corpuri străine se poate depozita
definitiv, în spaţii cu instalaţii de aerare activă şi se condiţionează imediat până la încadrarea în
indicii STAS.
Se poate depozita şi în spaţii provizorii (şoproane, arioaie, pătule) dacă sunt prevăzute
cu instalaţii de aerare activă şi se curăţă imediat.
Se poate depozita şi în silozuri şi magazii fără aerare, în limita cantităţilor care se pot
condiţiona şi usca în maxim 5 zile.
c) Grâul cu peste 17% umiditate şi peste 6% corpuri străine. Aceste loturi se curăţă
şi se usucă în prima urgenţă, imediat după recepţionare.
Se depozitează în şoproane sau alte spaţii provizorii prevăzute cu instalaţii de aerare
activă, de curăţire şi uscare. După îmbunătăţirea calităţii loturilor de grâu, se trimit probe la
fabricile de pâine sau paste făinoase pentru a se stabili calităţile de panificaţie ale făinii, în
funcţie de care se stabileşte destinaţia seminţelor.

Compartimentarea în funcţie de destinaţia loturilor:

• pentru panificaţie - grâul se compartimentează pe următoarele grupe de calitate, în funcţie
de:
* umiditate:
◊ sub 14% (sub 13% pentru celulele de siloz)
◊ peste 14%.
* corpuri străine:
◊ sub 3% impurităţi;
◊ peste 3% impurităţi.
* MH:
◊ peste 75 kg/hl;
◊ sub 75 kg/hl.
* gluten umed:
◊ sub 22%;
◊ peste 22%.
* indicele glutenic:
◊ sub 25;
◊ peste 25.
* alte caracteristici calitative.

• pentru paste făinoase şi alte destinaţii

Se repartizează loturile de grâu cu sticlozitate ridicată din grâul durum, sănătos, uscat,
fără atac de ploşniţă sau boli criptogamice sau din grâu comun, semisticlos.
Condiţiile de calitate sunt:
 MH = 77Kg minim;
 CS = 2% maxim;
 U % = 14% maxim
 Sticlozitate = 65% minim;
 Gluten umed = 28% minim;
 Boabe prăfuite sau fulguite de mălură, tăciune = 3% maxim;
 Infestare = 0.

CIRCULAŢIA ÎN INCINTĂ
Pentru o uşoară circulaţie în incintă fiecare spaţiu este prevăzut cu un panou de o
anumită culoare, care se trece şi în schiţa de compartimentare. Întregul drum este orientat de
săgeţi colorate identic, iar pe tichetul eliberat de laboratorul de controlul seminţelor se lipeşte o
bulină de aceeaşi culoare, care îl ajută pe şofer la orientarea în incintă.
Aplicele de pe panouri au diferite culori şi forme:
- pentru grâu;
- pentru secară;
- pentru orz;
- pentru orzoaică;
- pentru in, etc.
Culorile pot fi astfel:
◊ Grâul sub 14%, corpuri străine sub 3%, MH 76Kg = verde
◊ Grâul sub 14%, corpuri străine peste 3%, MH 76Kg = albastru
◊ Grâu cu 14-17% umiditate, corpuri străine sub 6% = galben
◊ Grâu cu 14-17% umiditate, corpuri străine peste 6% = portocaliu
◊ Grâu peste 17% umiditate, corpuri străine sub 6% = roşu
◊ Grâu peste 17% umiditate, corpuri străine peste 6% = maron
Pe panou se scrie şi denumirea depozitului, produsul şi calitatea acestuia.
 CONDIŢIONAREA GRÂULUI ŞI SUBPRODUSELE REZULTATE.
În vederea recepţionării seminţelor se face curăţirea sau condiţionarea grâului, pentru
reducerea conţinutului de impurităţi până la realizarea indicilor STAS pentru grâu şi se execută
concomitent cu operaţiunea de recepţionare. Cuprinde cele 2 operaţiuni:
• precurăţirea;
• curăţirea definitivă.

a) Precurăţirea sau curăţirea brută, se efectuează în fluxul de primire şi constă în

separarea impurităţilor uşoare. În acest scop, punctul de primire este prevăzut cu utilaje de
precurăţire, care pot fi intercalate în instalaţiile de transport de la buncăre.
Prin curăţirea brută se înlătură, în mod obişnuit, materialul inert (pleavă, paie, ariste,
pământ, pietriş, praf, nisip), resturi de insecte, seminţe de buruieni şi seminţelor altor plante de
cultură, care au formă şi mărime diferită decât grâul.
Atât la silozurile cât şi la magaziile cu mecanizare fixă, utilajele de precurăţire
funcţionează în toată perioada de depozitare a produselor.
În cazul în care nu s-a efectuat precurăţirea unui lot în ziua respectivă, aceasta se
execută obligatoriu în a 2-a zi. La magaziile fără mecanizare fixă, cât şi la şoproane, pătule,
arioaie, precurăţirea se execută cu tarare mobile, aeratoare "A-12", harfe, şnekuri simple, duble
sau triple.
La fluxurile mari de primire pot funcţiona, în paralel, două sau mai multe utilaje de
curăţire.
Precurăţirea se execută la loturile de grâu care au peste 3% impurităţi.
Precurăţirea se va termina în cel mult 10 zile de la închiderea recepţionării produsului.

b) Curăţirea definitivă sau curăţirea fină, se execută la loturile care la precurăţire nu

au putut fi aduse la indicii STAS, în maxim 60 zile de la încheierea campaniei de recepţionare.
Pentru curăţirea definitivă se folosesc aceleaşi utilaje ca şi la precurăţire, dar reglate
corespunzător în funcţie de conţinutul şi componentele impurităţilor.
Reducerea corpurilor străine diferă în funcţie de : puritatea iniţială, natura impurităţilor,
conţinutul de umiditate al seminţelor.
Pentru corpurile străine greu separabile se folosesc tararele pentru curăţirea fină (sitele
au o înclinare mai mică decât la precurăţire) şi trioarele au alveole pentru grâu.
Iniţial, pentru o curăţire de bună calitate, în prealabil se face proba utilajelor respective,
pe cantităţi mici de seminţe.

SUBPRODUSELE REZULTATE ŞI VALORIFICAREA LOR

În urma condiţionării, rezultă o serie de subproduse, unele cu valoare de utilizare, altele
fără valoare de utilizare.
Componentele sunt:
* Produsul de bază - reprezintă refuzul de pe sita cu ochiuri dreptunghiulare, cu
lăţimea de 1,5-2 mm (sita pentru impurităţi fine). Pentru o bună curăţire se pot face şi câte 2
treceri a seminţelor prin utilajele de curăţire, dacă la prima trecere nu s-a obţinut calitatea dorită.
* Spărtura - conţine boabe sparte, şiştave, strivite, care provin din cernutul (ce trece)
prin ciurul, sita fină, cu ochiuri dreptunghiulare de 1,5-2 mm, precum şi ce rămâne în jgheabul
de colectare de la trior. Aceasta să nu conţină mai mult de 6% boabe întregi, normale şi nici
material organic (pleve, paie, frunze, ariste, boabe seci) sau impurităţi minerale mai mult de
10%.
* Gozurile - rezultă de la loturile de grâu cu boabe sparte, şiştave, strivite şi cu procent
ridicat de buruieni. Gozurile sunt produsul care rezultă de pe sitele (ciururile) de sortare,
cernutul de la ciurul de nisip şi uneori din buncărele şi camerele de sedimentare ale
ventilatoarelor şi din jgheabul de la trior. Conţin şi impurităţi minerale. Au în componenţa lor:
• boabe normale, întregi, sparte, strivite, şiştave, maxim 8%;
• spărturile boabelor normale, boabe mâncate de insecte, până la 20%;
• corpuri organice uşoare (paie, pleavă, ariste, frunze, seminţe de buruieni),
nelimitat;
• impurităţile minerale şi alte resturi fără valoare, până la 20%.
 * Pleava - are în conţinut resturi vegetale uşoare (paie, pleavă, frunze, ariste, boabe seci
fără miez), rezultate la curăţirea seminţelor şi colectate în buncăre şi camerele de sedimentare.
Conţine 2% boabe normale, 20% impurităţi minerale, iar resturi vegetale uşoare (paie, pleavă)
nelimitat.
* Măturătura - este cea care rezultă din igienizarea, curăţirea spaţiilor de depozitare, a
utilajelor, platformelor, canalelor de aerare, rigole, drumuri, din bazele de recepţie sau silozuri.
Se poate recondiţiona în cazul în care conţine un procent mai crescut de boabe normale sau
sparte şi se poate valorifica.
* Deşeuri nevaloroase sunt alcătuite din resturi minerale sau organice alterate,
gunoaie, insecte, reziduuri nefolosibile, seminţe de buruieni toxice. Acestea se dirijează la
platformele de gunoi.
Subprodusele se depozitează separat, luându-se măsurile corespunzătoare de păstrare.
Ele sunt gestionate şi valorificate separat, în funcţie de modul de folosinţă a fiecărei categorii.

USCAREA GRÂULUI
Uscarea grâului se poate face prin mai multe metode:
a) Solarizarea - ceea ce presupune expunerea la soare a seminţelor, în strat subţire de
10-20 cm, pe platforme descoperite sau teren asfaltat, grâul uscându-se zilnic cu 2-3 procente,
uscarea făcându-se mai rapid în zilele calde (25-35oC) şi aer uscat.
Zilnic seminţele se amestecă din 2-2 ore, se nivelează din nou şi se trasează mici rigole
prin masa de seminţe.
La solarizare se expun seminţele recoltate la umiditatea de 17% sau şi peste aceasta.
Seara, se strâng în grămadă şi se protejează contra intemperiilor.
b) Uscarea în strat subţire - este asemănătoare cu solarizarea, numai că grâul nu se
expune la soare, ci este depozitat în şoproane, platforme acoperite, spaţiile dintre pătule, care
se pot betona şi acoperi, unde aerul circulă intens, alcătuindu-se un curent natural de aer, care
duce la uscarea seminţelor.
Seminţele se întind în straturi de 20-50 cm, se lopătează zilnic de 2-3 ori, şi pot pierde
zilnic 0,5-1% umiditate, mai ales când aerul este cald (t>20oC) şi uscat (U%<75%).
Este uscarea naturală, la aer, şi se aplică la grâul cu umiditatea sub 17%.
c) Uscarea prin aerare activă - se poate face pentru grâul depozitat în magazii sau
silozuri, prevăzute cu instalaţii de aerare activă.
Este o uscare "la rece", când în masa de seminţe se introduce cu ajutorul ventilatoarelor
aer natural, neîncălzit. La silozuri, se insuflă acest aer, cu temperatura de 30-35oC, în uscătoare
şi se trece prin masa de seminţe. Umiditatea seminţelor se reduce cu 1-1,5% pentru fiecare
trecere a seminţelor prin uscător.
d) Uscarea artificială - se efectuează în uscătorii speciale, la silozuri sau baze de
recepţie, cu aer încălzit cu combustibil, iar temperatura aerului încălzit se reglează în funcţie de
produsul care necesită uscare şi destinaţia acestuia.
În funcţie de umiditatea seminţelor se reglează şi viteza de trecere a produsului prin
uscător.
Pentru grâul destinat consumului, temperatura de uscare trece de 70-80oC, pe când
pentru grâul destinat însămânţărilor, aceasta este sub 50oC.
e) Draierarea - constă în combinarea uscării artificiale cu aerarea activă şi se face prin
suspendarea sectorului de răcire al uscătorului şi transformarea acestuia în sector de uscare şi
răcire.
Metoda are mai multe avantaje:
• se reduce consumul de combustibil cu 15-20%;
• se măreşte capacitatea de uscare a uscătorului cu 30-40%;
• scade procentul de boabe fisurate ş.a.
Procedeul cuprinde fazele:
• uscarea artificială a seminţelor în uscătorul la care se suspendă sectorul de
răcire;
• evacuarea produselor calde din uscător şi dirijarea lor într-o celulă de răcire,
numită "celulă de draierare", unde seminţele se aerisesc şi se răcesc, obţinându-
se un echilibru între umiditate şi temperatură.
Răcirea produsului se face prin aerare activă, cu 40-60 m3 aer/tonă/oră.
 La evacuarea seminţelor din uscător, umiditatea acestora este în mod obişnuit mai mare
cu 2-3% decât umiditatea finală, acestea eliminându-se prin aerarea activă în camera de
draierare.

DEPOZITAREA GRÂULUI
Pentru depozitarea grâului se poate face fie o depozitare provizorie, fie una definitivă, în
funcţie de calitatea loturilor de grâu şi de pregătirea acestora pentru conservare şi livrare.
• Depozitarea provizorie
Se foloseşte pentru grâul care nu se încadrează în condiţiile tehnice de conservare şi
livrare. Aici intră loturile cu conţinut ridicat de umiditate şi impurităţi, care în timpul depozitării
provizorii au nevoie de îmbunătăţire prin aerare, curăţire, uscare şi aduse la indicii STAS.
Se depozitează în arioaie, şoproane multifuncţionale sau clasice şi pătule amenajate
pentru depozitarea grâului, prevăzute cu instalaţii de aerare activă pentru seminţe cu umiditate
peste 14%.
Depozitarea provizorie se poate face şi în silozuri sau magazii, unde produsele se
condiţionează şi se usucă rapid şi apoi se depozitează definitiv.
Durata depozitării provizorii va fi cât mai scurtă şi în limitele stabilite de STAS.

DEPOZITAREA DEFINITIVĂ
Se depozitează definitiv grâul uscat, bine curăţit şi care corespunde indicilor STAS, care
se livrează pentru consum un timp mai îndelungat.
Loturile de grâu sunt depozitate în mod obişnuit în magazii sau silozuri, pentru o durată
mai scurtă sau mai lungă de timp şi în şoproane sau spaţii amenajate corespunzător. Acestea
se livrează în funcţie de solicitări în tot cursul anului. Pentru depozitarea definitivă se
încadrează loturile cu maxim 17% umiditate şi impurităţi sub 3%. Ele se usucă natural sau prin
aerare activă, aşa ca până la 1 octombrie să ajungă la 14-15% umiditate.

CONSERVAREA GRÂULUI
Implică un complex de măsuri ce trebuie aplicat masei de seminţe depozitate, care să
asigure integritatea cantitativă şi îmbunătăţirea însuşirilor calitative a loturilor, reducerea
pierderilor fiziologice şi mecanice şi împiedicarea fenomenelor de încingere.
Conservarea grâului este influenţată de o serie de factori, printre care:
• umiditatea şi temperatura masei de seminţe;
• integritatea seminţelor;
• prezenţa dăunătorilor;
• repausul seminal;
• tipul depozitului;
• instalaţiile de aerare existente;
• durat de păstrare;
• destinaţia produsului.
Umiditatea seminţelor este factorul principal în procesul de conservare a produselor
agricole şi este necesar să se situeze sub umiditatea critică de 14%, cea mai bună fiind sub
13%.
La aceste umidităţi, procesele fiziologice şi biochimice se desfăşoare lent, activitatea
microorganismelor şi dezvoltarea dăunătorilor animali este împiedicată.
Calitatea produsului se menţine timp îndelungat şi pentru aceasta grâul este supus unor
operaţiuni obligatorii:
• solarizare;
• aerare activă;
• uscarea artificială şi draierare;
• protejarea stocurilor împotriva umidităţii din mediul înconjurător;
• evitarea fenomenelor de condens, umiditatea sub 13% fiind cea mai potrivită
pentru o păstrare de lungă durată.
Temperatura are o importanţă deosebită pentru conservarea produselor agricole.
Temperatura ridicată şi umiditatea mare a seminţelor constituie factorii de bază care
declanşează procesele de încingere.
 De reţinut !
Există o corelaţie invers proporţională între temperatura şi umiditatea seminţelor:
cu cât umiditatea este mai mare temperatura trebuie să fie mai scăzută. (Ec. Feher, 1996).
Vara, recoltarea grâului se face, în mod obişnuit la temperaturi ridicate, de aproximativ
30°C.
În situaţia în care grâul are o umiditate scăzută (14%), temperatura nu periclitează
conservarea grâului. Pe măsură ce scade temperatura aerului din mediul înconjurător, apare
necesară scăderea temperaturii şi în masa de seminţe, pentru evitarea condensului.
Pentru loturile de seminţe cu umiditate mai ridicată trebuie obligatoriu scăzută
temperatura în masa de seminţe până la limita care asigură conservarea.
Temperatura trebuie menţinută astfel:
• între 1 aprilie - 1 octombrie = sub 25°C;
• între 1 octombrie - 31 martie = 18°C.
Aceste valori se menţin în limitele respective prin aerarea masei de seminţe,
deschiderea uşilor, geamurilor, gurilor de aerisire sau se manipulează seminţele noaptea când
este răcoare sau în zile noroase, mai reci.
Integritatea seminţelor are, de asemenea, importanţă în conservarea seminţelor,
întrucât seminţele cu tegumentul vătămat se păstrează greu, transpiră şi respiră intens, la fel şi
cele fisurate sau sparte. Aceste seminţe sunt uşor atacate şi de microorganisme şi acarieni, iar
pierderile fiziologice sunt mult mai mari.
Evitarea deteriorării tegumentului seminţelor se poate face prin:
◊ reglarea corespunzătoare a maşinilor, pieselor şi ansamblurilor din fluxurile
tehnologice de manipulare, curăţire, uscare;
◊ uscarea artificială să se execute în limitele corespunzătoare;
◊ loturile să fie lipsite de boli şi dăunători care atacă boabele;
◊ să fie lipsite de spărturi.
Prezenţa dăunătorilor vegetali şi animali deteriorează loturile de seminţe atât prin
consumarea de produs cât şi prin deprecierea calitativă a seminţelor.
Sunt necesare măsuri ferme de igienizare a spaţiilor de depozitare, a utilajelor,
instalaţiilor şi ambalajelor, reducerea temperaturii şi umidităţii din masa de seminţe precum şi
combaterea chimică a acestora.
Postmaturaţia seminţelor sau repausul seminal, înseamnă atingerea maturităţii
fiziologice a seminţelor, continuarea coacerii seminţelor în depozite şi îmbunătăţirea însuşirilor
de germinaţie şi tehnologice.
Când repausul seminal se prelungeşte, conservarea este mai dificilă. Scurtarea duratei
repausului seminal este necesară şi se realizează şi prin reducerea procentului de umiditate
(solarizare, aerare activă, uscare artificială), perioada de postmaturaţie micşorându-se de la 45-
60 zile la 10-20 zile.
Spaţiile de depozitare, indiferent de tipul depozitului, trebuie să îndeplinească condiţiile
tehnice de conservare.
În timpul păstrării, se vor face controale sistematice şi se vor aplica măsurile
corespunzătoare pentru a preveni deprecierea calitativă a loturilor şi pierderile cantitative.
Seminţele care sunt aerate şi răcite în perioada de iarna şi care au asigurată o
conservare corespunzătoare nu se aerează şi nu se mişcă până la livrare.
Pentru evitarea pătrunderii de aer umed în depozite, în perioadele cu umiditate relativă a
aerului ridicată se închid uşile, ferestrele, gurile de sondare sau vizitare şi periodic se măsoară
temperatura şi umiditatea şi se determină însuşirile calitative a seminţelor.

COMBATEREA DĂUNĂTORILOR.
Se poate face prin mai multe metode:
• mecanice;
• fizice;
• chimice;
• biologice.
 În timpul conservării pot apărea dăunători specifici, care aduc importante pierderi din
masa de seminţe. Măsurile de combatere trebuie aplicate, în cel mult 5 zile de la depistarea
infestării seminţelor constau în dezinsectare şi deratizare.

• Măsuri de combatere prin mijloace mecanice.

Dăunătorii se separă din masa de seminţe cu ajutorul utilajelor şi instalaţiilor de sortare,
prevăzute cu site şi sistem de aspiraţie (tarare, selectoare), însă nu se pot separa formele
ascunse în bob.
Nu este permisă folosirea ventilatoarelor şi a altor instalaţii prin curenţi de aer, care de
fapt duc la răspândirea dăunătorilor atât în spaţiile de depozitare cât şi pe terenul din jur.

• Măsuri de combatere fizică

Constau în răcirea seminţelor sub +10°C, temperatură sub care dăunătorii devin inactivi
sau prin temperaturi ridicate, de + 55°C, timp de 60-70 minute, care distrug insectele în toate
stadiile de dezvoltare.

• Metode chimice:
Se practică tratarea produsului cu substanţe chimice, ce distrug dăunătorii în toate
fazele de dezvoltare, dar nu depreciază calitatea şi valoarea de utilizare a produsului.
Printre tratamentele ce se aplică sunt:
a) gazarea cu bromură de metil (foarte toxică) - (CH3Br), se aplică numai în silozuri şi
magazii din zid, ce se închid etanş, iar celulele de siloz să aibă instalaţii de aerare activă.
Grosimea stratului de seminţe care urmează a fi tratate este până la 2,5 m. Produsele
se afânează în prealabil şi se evacuează personalul de lucru şi animalele.
Pentru produsele de consum, umiditatea maximă a seminţelor este de până la 18%.
Buteliile cu gaz se aşează în formă de şah peste vracul de seminţe şi se deschid
robinetele, folosindu-se 40 g/m3 de spaţiu. Temperatura buteliilor trebuie să fie de 25-30°C,
păstrate în camere încălzite, la 30-35°C, timp de 24-36 ore (iarna). Nu se încălzesc pe flacără.
Aerisirea, degazarea se face prin aerarea activă a spaţiilor, timp de 10-12 ore ori prin
deschiderea uşilor, geamurilor timp de 3-4 zile, în care muncitorii şi personalul de deservire nu
se apropie de depozitul respectiv. Sunt pericole de intoxicare, manifestate prin vomă, greaţă,
ameţeli, vedere dublă, lipsa poftei de mâncare, dureri abdominale, dificultăţi de vorbire.

b) Gazarea cu sulfură de carbon (CS2), gaz incolor sau uşor gălbui, cu miros de ouă
stricate, inflamabil şi explozibil, livrat în butoaie metalice fiind foarte toxic.
Acesta se aplică în amestec cu tetraclorură de carbon (CCl4), care este mai puţin toxică
şi neinflamabilă, în proporţie de 40% CCl4 ţi 60% CS2 sau în alte proporţii.
Temperatura minimă la care se administrează produsul este de +16°C, iar umiditatea
maximă a produselor tratate să nu depăşească 17% pentru cereale.
Grosimea stratului de seminţe să nu depăşească 1,2 m. Doza recomandată este de 1 kg
amestec/tona de sămânţă. Se lasă 24-48 ore după care se degazează spaţiile.
În caz de intoxicaţie apar dureri de cap, stare de agitaţie şi râs şi chiar stări de
inconştienţă şi comă.

c) Gazarea cu fosfură de aluminiu - AlP.

În contact cu aerul umed fosfura de aluminiu degajă hidrogen fosforat - PH3,, cu miros
de carbid sau usturoi.
Produsul comercial se găseşte sub formă de tablete cu denumirea Delicia, Phostoxin -
Detia, Delicia Gastoxin, Ultraphos C .
Tratamentele se pot aplica atât la cerealele pentru consum cât şi la cele pentru
semănat.
Durata expunerii pentru cereale este de :
• 7-8 zile la temperatura de 10-12°C;
• 5-6 zile la temperatura de 12-15°C;
• 4-5 zile la temperatura de 15-20°C;
• 3 zile la temperatura de peste 20°C.
 Aplicarea se poate face în orice anotimp, dacă temperatura trece de +10°C, iar
umiditatea maximă a seminţelor este de 18%.
Tratamentul se aplică la produsele depozitate în vrac, la silozuri şi magazii, iar când sunt
cantităţi mici acesta se poate face sub prelate, în aer liber sau în saci de plastic.
Pentru 1 tonă de produs se folosesc:
• 6-7 tablete la celulele de siloz foarte etanşe;
• 10-12 tablete la magazii de zid, cu etanşare bună;
• 12-15 tablete la magazii care nu se etanşează bine şi se folosesc prelate de plastic;
• 20 tablete în aer liber, sub prelate, bine fixate cu cărămizi pe margine;
• 1 tabletă/sac când produsul este depozitat în saci.
Dispunerea tabletelor trebuie să fie cât mai uniformă, la 50cm una de alta atât pe
verticală cât şi pe orizontală. În masa de seminţe tabletele se introduc cu sonda (3 sondări/m3
de produs).
La silozuri, tabletele se pun pe banda de transport, înainte ca produsul să fie dirijat în
celule.
Produsul este foarte toxic şi pot apărea da intoxicaţii grave, dureri de cap, ameţeli, stări
de vomă, diaree mergând până la paralizarea sistemului nervos.
Pentru Delicia Gastoxin se aplică 30 g/t sămânţă, pentru Daglesch-Plates, 2-5 g PH3/m3
produs, iar pentru Ultraphos C , 3-5 tablete/t sămânţă.

d) Combaterea cu "Actelic 50" EC

Se foloseşte pentru tratarea cerealelor cu maxim 18% umiditate şi temperatura
seminţelor de minim +10°C.
Soluţia se pulverizează direct pe produs, cu ajutorul pompelor de presiune, cu duze fine
de pulverizare. Se poate aplica şi pe banda de transport, în fluxul de circulaţie al seminţelor.
Doza folosită este de 10-15 ml/t produs, respectiv 1-1,5 l/100 t seminţe. Se foloseşte şi
înainte de introducerea seminţelor în depozit, utilizând 0,2 l/m2 de suprafaţă.
În vederea evitării intoxicaţiilor, căile respiratorii se protejează cu masca de tifon sau
pânză dublă de tifon, cu vată la mijloc, pentru evitarea apariţiei de dureri de cap, vedere dublă,
greutăţi de vorbire.
Se mai pot folosi şi alte substanţe, menţionate la întreţinerea spaţiilor.

CONTROLUL ÎN TIMPUL PĂSTRĂRII ŞI LIVRAREA GRÂULUI

Controalele se efectuează în două perioade:
• până la 1 octombrie - cuprinzând recepţia, compartimentarea şi condiţionarea;
• după 1 octombrie - pe toată perioada de păstrare şi până la livrarea producţiei.
Se controlează atent loturile cu 14% umiditate şi peste 14%, la 5-7 zile odată sau chiar
la 1-2 zile controlul se face zilnic sau la 2 zile, dacă vremea este prea caldă sau imediat după
recoltare.
Se verifică temperatura, umiditatea şi starea sanitară a fiecărui lot, cu deosebire în
primele 30-45 zile de la depozitare, când şi procesele fiziologice sunt mai intense.
Până la 30 septembrie sunt trimise la livrare loturile de seminţe cu instabilitate la
păstrare, cu peste 16% umiditate, loturile cu început de încingere, cele la care creşte
temperatura cu 2-3°C de la un control la altul.
În sezonul rece, când umiditatea seminţelor este sub 14% şi temperatura aerului este
sub 18°C se face un control pe lună; când temperatura creşte peste 18°C se face un control la
10 zile; când trece de 25°C se face un control la 5 zile, iar peste 30°C se controlează din 2 în 2
zile.
 REZUMAT TEMA 4

Păstrarea produselor agricole depinde în mod direct de complexul de măsuri care se

aplică pentru încetinirea sau stoparea proceselor vitale ale seminţelor, menţinerea acestora
timp cât mai îndelungat în stare latentă şi reducerea pierderilor fiziologice şi mecanice pe timpul
păstrării.
Păstrarea optimă a produselor agricole se desfăşoară în condiţii de control ale factorilor
de mediu, a umidităţii şi temperaturii din masa de seminţe, prin care se dirijează în sens pozitiv
procesele biochimice din masa de seminţe, se împiedică dezvoltarea dăunătorilor şi se întârzie
apariţia fenomenului de îmbătrânire a boabelor, prelungind astfel vitalitatea acestora.
În funcţie de modul cum sunt dirijaţi factorii care influenţează păstrarea produselor
agricole au fost elaborate mai multe metode sau sisteme de păstrare: în stare uscată, la
temperaturi scăzute, prin deshidrorefrigerare, prin aerare (naturală şi activă), prin asfixiere
(păstrare anaerobă), cu ajutorul substanţelor chimice şi prin iradiere. Fiecare metodă prezentată
are caracteristici proprii, avantaje şi dezavantaje în utilizare şi se pretează mai mult sau mai
puţin la păstrarea loturilor semincere sau pentru consum industrial ori furajer.
Se remarcă din toate aceste metode utilizate cea a păstrării seminţelor în stare uscată
ca fiind cea care se utilizează în cele mai multe cazuri, iar în funcţie de modul de uscare a
seminţelor (naturală sau artificială) putând fi considerată şi cea mai economică, ce imprimă
loturilor uscate stabilitate la păstrare asigurând în acelaşi timp o foarte bună conservare pe
termen îndelungat.
În ceea ce privesc particularităţile de conservare ale principalelor specii agricole cultivate
se prezintă elementele caracteristice păstrării ale grupelor cereale (grâu, porumb, orz),
leguminoaselor (mazărea, fasolea, soia, lintea), şi plantelor uleioase (floarea soarelui, rapiţa)
privind condiţiile de păstrare, măsurile tehnologice care se impun şi durata de conservare a
acestora.
La conservarea grâului sunt reliefate cele mai importante etape parcurse până la
aducerea loturilor în starea de conservare, la parametrii prevăzuţi în normative: recepţia
cantitativă şi calitativă, compartimentarea pe calităţi şi destinaţii a grâului, curăţirea şi
depozitarea loturilor de grâu, valorificarea subproduselor rezultate în urma curăţirii, combaterea
dăunătorilor specifici şi de depozit, controlul stării de conservare a loturilor în funcţie de calitatea
acestora şi perioada de stocare şi valorificarea loturilor de grâu păstrate.
 TEMA 5

CONSERVAREA DE LUNGĂ DURATĂ LA PORUMB, ORZ, ORZOAICĂ, CARTOF,

HAMEI, TUTUN ŞI A PLANTELOR MEDICINALE

Unităţi de învăţare:
5.1 Păstrarea porumbului;
5.2 Păstrarea orzului şi orzoaicei;
5.3 Păstrarea cartofului, hameiului, tutunului şi a plantelor medicinale.

Obiectivele temei:
• prezentarea măsurilor de condiţionare şi conservare ce trebuie aplicate loturilor de
porumb pentru a le imprima stabilitate la păstrare în vederea conservării pe termen
îndelungat;
• detalierea principalelor particularităţi de păstrare a orzului şi orzoaicei în vederea
conservării pe termen îndelungat;
• cunoaşterea măsurilor de condiţionare şi conservare ce trebuie aplicate la cartof, hamei,
tutun şi la unele plante medicinale în vederea păstrării.

Timpul alocat temei: 6 ore

Bibliografie minimă recomandată

1. AGAIA MOGÂRZAN şi colab. – Conservarea şi păstrarea produselor agricole vegetale.
Editura Ion Ionescu de la Brad, Iaşi , 2003
2. BORCEAN, A., BORCEAN, I., DAVID, GH., - Condiţionarea, păstrarea şi protecţia
produselor agricole vegetale, Ed. Eurobit, Timişoara, 1999
3. DUDA M., TIMAR A. – Condiţionarea şi păstrarea produselor agricole. Editura
AcademicPres, Cluj-Napoca, 2007
4. FEHÉR, ECATERINA - Tehnologii de conservare a produselor agricole, Ed. I, Repr.
Univ. Craiova, 1996
5. FEHÉR, ECATERINA,…MATEI GH. – Tehnologii de păstrare a produselor agricole,
Editura Universitaria, 2003
6. NAUMOVA, N. A. – Testing of seeds for fungus and bacterial infections, Keter Press.,
Jerusalem, 1972
7. RÁCZ, G., LAZA, A., COICIU, E. - Plante medicinale şi aromatice, Ed. Ceres, Bucureşti,
1970
8. THIERER, L.V., POPOVICI, A., BORŞ, GH., COSTESCU, N., - Tehnica recepţionării,
depozitării, condiţionării şi conservării produselor agricole, Ed. Agro – Silvică, Bucureşti,
1966

5.1 PĂSTRAREA PORUMBULUI

COMPARTIMENTAREA PORUMBULUI.
Este obiectiv de bază în conservarea porumbului.
Criteriile de bază pentru compartimentarea porumbului sunt: umiditatea boabelor,
tipul de depozit şi durata de conservare.
Porumbul ştiuleţi cu peste 30% umiditate, se depozitează în şoproane şi platforme
prevăzute cu canale de aerare, situate în vecinătatea staţiilor de batozare şi uscare. Acesta se
livrează cu prioritate, până la sfârşitul luni decembrie;
Dacă din această grupă sunt cantităţi prea mari, se vor lua măsuri ca loturile cu
umiditate mai redusă să fie depozitate în arioaie, în cantităţi mai mici, iar livrarea lor se va face
până la 1 februarie.
Porumbul ştiuleţi cu 28-30% umiditate, se depozitează în arioaie şi pătule cu lăţimea
de maxim 2 m şi prevăzute cu canale de aerare şi se livrează până la 1 februarie.
Porumbul ştiuleţi cu 25-28% umiditate, se păstrează tot în spaţiile menţionate anterior
sau în şoproane multifuncţionale şi pătule metalice circulare, prevăzute cu canale de aerare.
 Din această categorie, fac parte acele loturi care se pot păstra un timp mai îndelungat şi
se pot livra în trimestrul II sau III al anului.
Porumbul sticlos se livrează pentru fabricarea mălaiului. Din această grupă de umiditate
se pot stabili şi loturile cu livrări speciale: amidon, glucoză, export.
Porumbul ştiuleţi sub 25% umiditate se conservă în pătule înguste, de maxim 2 m
lăţime sau în pătule metalice circulare.
Loturile sunt destinate pentru mălai, amidon, glucoză, export sau alte livrări speciale.
În cazul pătulelor duble, aceste loturi vor ocupa numai compartimentele de la capăt şi
numai pentru timp scurt şi pe cele din mijloc.
Porumbul destinat obţinerii de mălai se depozitează în compartimente separate de
celelalte loturi de porumb, şi se păstrează pe convarietăţi sau hibrizi.

CIRCULAŢIA ÎN INCINTĂ
Pentru o mai uşoară dirijare a conducătorilor auto spre spaţiu respectiv se fixează
panouri sau plăcuţe colorate, care indică şi grupa de umiditate, astfel:
• roşu - pentru grupa cu peste 30% umiditate;
• galben - pentru grupa cu 28-30% umiditate;
• albastru - pentru grupa cu 25-28% umiditate;
• verde - pentru grupa sub 25% umiditate.
Pe panouri se scrie cu litere mari "Grupa de umiditate".
Dirijarea circulaţiei în incintă se face cu ajutorul indicatoarelor fixate pe drumurile din
incintă.

RECEPŢIONAREA PORUMBULUI ŞTIULEŢI

Recepţia calitativă
Se efectuează pe probe recoltate din mijloacele de transport, de către laboratoarele de
analiză pentru determinarea calităţii porumbului şi a randamentului, la care participă şi delegatul
producătorului.
Probele se recoltează cu mâna, fără alegere, din mai multe puncte:
• câte 5 ştiuleţi, din cel puţin 5 locuri, la mijloacele de transport de până la 5 tone;
• câte 5 ştiuleţi, din minim 10 locuri la mijloacele de transport de peste 5 tone.
La probele recoltate se fac următoarele analize:
• însuşirile organoleptice (aspect, miros);
• corpurile străine (mătase, pănuşi, frunze, pământ, pietriş);
• umiditatea boabelor (se determină la etuvă sau cu umidometrul);
• randamentul - pentru care se recoltează probe de 100 kg;
• procentul de boabe defecte.
Calitatea porumbului se stabileşte în funcţie de rezultatul analizelor.
Se determină şi randamentul, în funcţie de care se va stabili şi calcula cantitatea de
boabe şi de ciocălăi rezultată zilnic la batozare.
Dacă porumbul adus în bază nu se încadrează în indicii STAS se procedează în felul
următor:
• se atenţionează furnizorul că porumbul nu se încadrează în condiţiile de calitate;
• se pun la dispoziţia furnizorului utilajele necesare pentru îmbunătăţirea calităţii
produsului, contra cost;
• la prestarea de servicii de către bazele de recepţie, care efectuează din operaţiunile
necesare de îmbunătăţire a calităţii produsului, acestea se execută contra plată;
• produsele necorespunzătoare sunt preluate provizoriu, cu proces-verbal, până la
curăţire şi îmbunătăţire, urmând ca ulterior să se facă recepţie definitivă;
• furnizorul are obligaţia să sprijine baza de recepţie cu forţă de muncă, contra cost,
pentru operaţiunile de condiţionare, prefirare şi batozare.
Recepţia cantitativă
Se face numai prin cântărire, care se efectuează în prezenţa producătorului. În foaia de
transport sau pe tichetul eliberat de laborator se trece şi randamentul (% de boabe şi de
ciocălăi).
 DEPOZITAREA PORUMBULUI
Pentru păstrarea porumbului ştiuleţi se folosesc: pătule, coşare, arioaie, şoproane.
Pătulele pot fi:
• din lemn;
• din prefabricate de beton armat;
• pătule duble, cu spaţii tehnologice între compartimente;
• pătule metalice circulare.
Coşarele sunt asemănătoare pătulelor, dar simplificate, realizate din lemn sau nuiele, cu
o durată mai de folosire. Au unul sau două compartimente şi pereţii din panouri de lemn
demontabile, plasă de sârmă sau nuiele.
Arioaiele demontabile sunt construcţii simple din elemente tipizate, alcătuite din
panouri demontabile, prefabricate. Se montează şi demontează destul de uşor, în diferite spaţii
din incintă.
Şoproanele se folosesc pentru depozitarea porumbului şi a altor produse pe timp limitat,
în funcţie de calitatea acestora. Servesc şi ca spaţii de batozare a porumbului sau
condiţionarea produselor agricole, având pardoseala betonată. Şopronul multifuncţional cu
dimensiunile: L=60 m, l=18 m, h=6,5-7,15 m este cel mai folosit, înălţimea stratului de
depozitare a porumbului fiind de aproximativ 4,61 m.
Fluxul porumbului, indiferent de tipul depozitului, cuprinde aceleaşi operaţiuni:
• recepţionarea;
• descărcarea mijloacelor de transport;
• curăţirea ştiuleţilor de mătase, pănuşi şi înlăturarea celor alteraţi sau cu defecţiuni;
• batozarea porumbului;
• uscarea boabelor şi depozitarea acestora, în cazul în care păstrarea se face sub
formă de boabe.

CONSERVAREA PORUMBULUI ŞTIULEŢI

Pentru păstrarea porumbului se ţine seama de următorii factori:
• umiditatea;
• temperatura loturilor şi a mediului exterior;
• însuşirile fizice, chimice, morfologice şi structurale ale loturilor de ştiuleţi;
• condiţiile de depozitare;
• prezenţa microorganismelor şi a dăunătorilor animali.

Umiditatea
Este principalul factor, care influenţează conservarea porumbului. Umiditatea ridicată
micşorează rezistenţa la păstrare, duce la pierderi substanţă uscată, intensifică respiraţia
boabelor şi a microorganismelor şi provoacă încingerea şi mucegăirea boabelor.
Prezenţa rahisului (ciocălăului) influenţează direct conservarea porumbului, ştiut fiind că
rahisul are întotdeauna umiditatea mai ridicată decât boabele.
Pe acelaşi ştiulete se întâlnesc boabe cu umidităţi diferite, cele din vârf şi de la bază
fiind mai umede decât cele de la mijloc.
Embrionul seminţelor de porumb conţine mai multă apă, are un procent ridicat de
grăsimi şi fermenţi, care la o umiditate mai ridicată duc la intensificarea proceselor fiziologice
din bob.
Există diferenţe între hibrizi şi chiar între ştiuleţii aceluiaşi hibrid, proveniţi de pe aceeaşi
parcelă.
De asemenea, reducerea temperaturii prin aerare activă sau naturală influenţează
păstrarea şi duce la frânarea proceselor vitale din seminţe, împiedicând dezvoltarea
microorganismelor şi insectelor.

Temperatura
Prezintă o importanţă deosebită mai ales pentru păstrarea loturilor cu umiditate mai
ridicată.
 La temperatura de 0°C, respiraţia boabelor este practic încetinită şi lipsită de importanţă,
dezvoltarea microorganismelor este stânjenită, insectele mor, iar calitatea produsului se
menţine corespunzătoare.

Higroscopicitatea
La porumb, higroscopicitatea ştiuleţilor este ridicată, datorită prezenţei rahisului şi a
fragmentelor de pănuşi, mătase, frunze.
Mătasea absoarbe cei mai mulţi vapori de apă din aer, urmată fiind de pănuşi, frunze,
ciocălăi şi boabe.

Condiţiile de depozitare
Tipul de depozit şi caracteristicile depozitului are o influenţă deosebită asupra
conservării porumbului.
În depozite, încărcarea porumbului se face eşalonat, pe straturi, la început depozitându-
se pe înălţimea de 1 m şi ulterior, după ce s-au umplut toate spaţiile, se trece la înălţarea
succesivă a straturilor.
Porumbul uscat se depozitează separat de cel mai umed. Conservarea se face în spaţii
care asigură protecţie contra intemperiilor, pe toată durata păstrării.
În spaţiile de depozitare trebuie să se asigure o aerare corespunzătoare în vederea
scăderii umidităţii ştiuleţilor.

Microorganismele
Seminţele de porumb, în timpul păstrării sunt atacate de diferite microorganisme
(mucegaiuri, drojdii, bacterii).
Dacă umiditatea ştiuleţilor şi temperatura sunt scăzute, activitatea microorganismelor
este redusă.
Când umiditatea ştiuleţilor este ridicată, pe timpul conservării porumbului se dezvoltă o
serie de mucegaiuri, dintre care cele mai răspândite sunt:
• Penicillium sp. - puf alb care apoi devine verde-cenuşiu;
• Aspergillus sp. - are culoare verde-deschis şi ulterior brună;
• Mucor sp. - este gălbuie la început şi apoi cenuşiu şi brun.
Atacul de mucegai începe de la baza rahisului şi se transmite apoi la boabele din vârf
sau la cele deteriorate, fisurate, sparte şi ulterior pe embrion şi endosperm. Se mai pot întâlni şi
o serie de boli care atacă porumbul încă din câmp şi al căror atac se continuă şi în depozite:
• Giberella zeae - putregaiul ştiuleţilor şi al tulpinilor este un mucegai roşu, boabele
atacate având culoare roşie-vişinie.
• Fusarium moniliforme - fuzarioza boabelor de porumb, care produce crăparea
boabelor. Are aspect de pâslă alb-roză, cu nuanţe de violaceu. Mai târziu, boabele
devin cafenii, porumbul fiind definitiv deteriorat.
• Nigrospora oryzae - putregaiul uscat al ştiuleţilor de porumb. Este un mucegai de
culoare negricioasă atât pe boabe cât şi pe rahis, care se înmoaie şi putrezesc.
Există şi alte genuri şi specii care populează pe porumb şi care sunt favorizate de
umiditate şi temperatura ridicată a ştiuleţilor şi mediului înconjurător. De asemenea un înveliş
deteriorat, cojit, fisurat al boabelor favorizează atacul de boli.
Înmulţirea bolilor se poate evita şi prin răcirea şi uscarea rapidă a ştiuleţilor folosind
aerarea naturală sau activă şi prin prefirare (mişcarea ştiuleţilor, aerisirea lor).
Se vor feri boabele de deteriorare, spargere, fisurare şi se vor înlătura toţi ştiuleţii
atacaţi, mucegăiţi, putreziţi.

Dăunătorii animali (insecte şi rozătoare)

Porumbul este frecvent atacat şi de insecte, dintre acestea cea mai periculoasă fiind
molia cerealelor (Sitotroga cerealella), a cărei larvă se dezvoltă în interiorul bobului, consumând
miezul.
Produce pagube cantitative şi calitative, datorită infectării boabelor cu secreţiile larvelor,
dându-le un miros specific, înţepător.
Când ştiuleţii sunt puternic atacaţi, se recomandă batozarea şi uscarea seminţelor.
 Porumbul ştiuleţi este atacat şi de rozătoare, care vatămă boabele şi impurifică loturile.
Se combat cu substanţe raticide specifice
Conservarea porumbului ştiuleţi în funcţie de umiditate şi tipul de depozitare se prezintă
în tab. 19 .

Tabelul 19
Conservarea porumbului în funcţie de umiditate
şi tipul spaţiului de depozitare
Nr. Grupa de Tipul spaţiului de Termen de
Aerare Observaţii
crt. umiditate depozitare păstrare
În şoproane şi platforme din
Cu canale Până la sfârşitul
vecinătatea staţiilor de -
1 Peste 30% de aerare lunii decembrie
batozare şi uscare
Arioaie cu lăţimea de 1 m - - -
Arioaie şi pătule cu lăţimea Fără canale Sfârşitul lunii
de 1 m şi 1,5 m de aerare februarie
Pătule simple,
2 28 – 30%
compartimentele de la Cu canale
- -
pătulele duble şi arioaiele cu de aerare
lăţimea maximă de 2 m
Şoproane multifuncţionale, Din acest porumb
Până în trimestrul
pătule metalice circulare, se separă loturile
II şi III în funcţie de
pătule simple, Cu canale speciale pentru
evoluţia stării de
compartimentele de la de aerare mălai, export,
3 25 – 28% conservare şi
pătulele duble şi arioaiele cu amidon, glucoză,
planul de livrare
lăţimea maximă de 2 m etc
Arioaie şi pătule înguste, cu Fără canale
- -
lăţimea 1,5 m – 2 m de aerare
Pătule înguste cu lăţimea de
Fără canale
4 Sub 25% maxim 2 m - -
de aerare
Pătule metalice circulare

USCAREA PORUMBULUI ŞTIULEŢI

În vederea păstrării în bune condiţiuni a porumbului este necesară depozitarea acestuia
în spaţii înguste, unde curenţii de aer pătrund cu uşurinţă şi scad umiditatea seminţelor.
În depozitele cu lăţime mai mari se practică intensificarea aerării, fie pe cale naturală,
fie prin aerare activă.
Aerarea naturală
Se face prin amplasarea unor canale de aerisire în vracul de ştiuleţi, permiţând
pătrunderea naturală a aerului în masa de ştiuleţi.
Canalele se dispun paralel cu latura lungă a depozitului, la distanţă de 2-3 m între ele
(distanţa dintre canale = dublul grosimii stratului de ştiuleţi) şi se execută din panouri
prefabricate, demontabile, sau din şipci de lemn ca la arioaie. Se pot amplasa şi transversal.
Aerarea activă
Aerul se introduce sub presiune în masa de ştiuleţi cu ajutorul ventilatoarelor, prin
intermediul canalelor de distribuţie. Sunt mai multe tipuri de canale pentru aerare activă:
• canale triunghiulare în secţiune, la capătul cărora se montează ventilatoarele,
căptuşite în interior cu folie de polietilenă sau carton asfaltat, pe 2 m adâncime,
pentru evitarea pierderilor.
o Aerarea se poate face simultan pe la ambele capete ale canalului sau
succesiv, când la unul se ventilează, celălalt capăt se astupă şi invers.
• canale din panouri orizontale , care sunt din şipci de 2x1 metri, sprijinite pe suporţi
(chituci), la distanţe de 25 cm de la sol. Se dispun sub forma unui canal central, lat
de 1 m, lung de 24 m şi înalt de 25 cm.
o Pe canalul central se montează perpendicular canale secundare, din metru în
metru, pe ambele laturi, înălţimea unui canal secundar fiind de 4 m. La unul
din capetele canalului central se montează ventilatorul, iar celălalt capăt se
astupă.
o Se pot aera 300-500 t porumb ştiuleţi.
 • canale tip IACS, se folosesc şi pentru porumbul ştiuleţi cât şi pentru aerarea
porumbului boabe.
Sunt confecţionate din tablă şi se montează la distanţa dintre canale de 2,5 m
Aerarea în pătule metalice, se face prin instalaţia de aerare prevăzută prin construcţie
(figura 48):
 tubul vertical de aerare, fixat în centrul pătulului, de formă pătratică sau rotundă şi
înălţimea de 4 m, din plasă de sârmă;
 cilindrul orizontal de aerare, din tablă ondulată galvanizată, cu lungimea de 2,2 m şi
diametru de 0,6 m, ce se racordează la canalul vertical;
 ventilatorul de tip axial care are un debit orar de 9000 m3/oră.

Figura 48 - Tipuri de tuburi verticale la pătulele metalice

PREFIRAREA PORUMBULUI ŞTIULEŢI

Prefirarea loturilor de porumb se face imediat după recoltare, pentru loturile de porumb
cu umiditate ridicată, care nu au asigurată conservarea de lungă durată.
Constă în schimbarea poziţiei ştiuleţilor, aşa încât cei din interiorul lotului să ajungă la
suprafaţă sau lateral, pentru o mai bună aerisire şi uscare.
Odată cu prefirarea se face şi sortarea ştiuleţilor, separându-se ştiuleţii cu defecţiuni,
mucegaiuri şi corpurile străine (mătase, pănuşi, frunze) care au mai rămas în vracul de ştiuleţi.
Se strâng şi se înlătură şi boabele căzute pe podea.
Prefirarea se poate executa atât manual când se înlătură impurităţile, corpurile străine,
cât şi mecanizat, folosind relee mobile pentru manipularea porumbului.
Nu se recomandă folosirea greiferelor întrucât se desprind prea multe boabe de pe
ştiuleţi şi se şi vatămă o mare parte din ele.

BATOZAREA PORUMBULUI ŞTIULEŢI

Prin această lucrare se urmăreşte separarea boabelor de pe ciocălăi, cu batoze
speciale.
Operaţiunea se efectuează fără vătămarea seminţelor, fisurarea, spargerea sau
strivirea acestora. Se recomandă ca batozarea să se facă atunci când boabele au un conţinut
mai ridicat de umiditate (25-28%).
Nici batozarea la o umiditate prea ridicată nu este indicată, întrucât boabele sunt umflate
şi îndesate şi desprinderea lor este mai greoaie şi cu consum mai mare de energie. Se reglează
corespunzător distanţa dintre bătător şi contrabătător.
Loturile se batozează în funcţie de starea de conservare a porumbului.
Batozarea se organizează în locuri adăpostite, care să protejeze porumbul , iar când are
loc în aer liber, se pregătesc şi prelatele necesare pentru acoperirea boabelor de intemperii.
 Boabele rezultate se transportă în maxim 24 de ore la uscare şi depozitare, iar ciocălăii
şi pleava se depozitează separat.
După încheierea batozării, se curăţă, se măturară şi se adună boabele şi ciocălăii
rămaşi.
Pentru batozare, se folosesc mai multe tipuri de batoze, printre care: BP-6; BP-9; BP-12;
BP-40; BPD-30 etc.
Boabele se usucă la maxim 20% umiditate şi se păstrează până la livrare în magazii cu
aerare activă, ventilându-se sistematic, în funcţie de umiditatea şi temperatura produsului .

Subprodusele rezultate din operaţiunile de prefirare, batozare sau curăţenia

depozitului şi a spaţiilor din jur rezultă o serie de subproduse cu sau fără valoare de utilizare.
Spărtura conţine şi boabe întregi de porumb (aproximativ 6%) şi de alte plante cultivate;
boabe sparte, seci, şiştave, strivite, cu defecte, atacate de insecte; praf vegetal (făină pospai) -
10%.
Pleava este formată din părţi de rahis, glume şi palee de la boabe şi impurităţi minerale
fără valoare.
Măturătura se obţine după curăţirea depozitelor şi a spaţiilor din jur şi din ea se pot
recupera boabele şi spărturile, cât şi resturile de ciocălăi.
Restul se trimite la platformele de gunoi sau drept combustibil.
Ciocălăii rezultaţi în urma operaţiunii de batozare, se colectează pe măsură ce se
batozează ştiuleţii şi se depozitează în pătule sau în compartimentele eliberate de ştiuleţi.
Deşeurile nevaloroase conţin praf, pământ, pietriş, hârtie, lemn sau impurităţi organice
alterate şi orice altceva care nu are valoare de utilizare. Se strâng şi se trimit la gropile de
gunoi.

CONTROLUL ÎN TIMPUL PĂSTRĂRI ŞI LIVRAREA PORUMBULUI

Controalele din timpul păstrării porumbului se fac în vederea evitării pierderilor de ştiuleţi
pe durata de conservare.
Se controlează temperatura şi umiditatea şi posibilitatea de aerare cât şi starea de
conservare a porumbului depozitat (tab. 20).

Tabelul 20
Periodicitatea controlului stării de conservarea porumbului ştiuleţi din depozite
Nr. Umiditatea Temperatura Aerarea Perioada de
crt. lotului control (zile)
0
sub 18 C cu aerare 30
fără aerare 25
1 sub 20% 0
peste 18 C cu aerare 25
fără aerare 22
0
sub 18 C cu aerare 22
fără aerare 20
2 20 – 23% 0
peste 18 C cu aerare 20
fără aerare 15
0
sub 18 C cu aerare 15
fără aerare 10
3 23 – 28% 0
peste 18 C cu aerare 10
fără aerare 8
4 peste 28% - - 5

La efectuarea controlului se recoltează probe din fiecare depozit şi se verifică starea de

conservare:
• aspectul general al ştiuleţilor(culoare, miros);
• dacă au apărut zone cu ştiuleţi anormali (atacaţi, mucegăiţi);
• dacă boabele sunt pătate, încolţite, mucegăite sau apar aglomerări de corpuri străine
sau boabe dezghiocate;
• se determină umiditatea boabelor.
Controalele se efectuează atent, pe toată adâncimea şi grosimea stratului de ştiuleţi, de
la podea până sus.
 Se extrag 100 ştiuleţi/punct controlat, pe care se fac analizele respective. Dacă în lotul
de porumb există boabe atacate, alterate (putrezite), încolţite, pătate, cu embrionul de culoare
schimbată şi fără luciu caracteristic al tegumentului demonstrează o păstrare
necorespunzătoare a porumbului şi se iau măsurile adecvate.

Livrarea porumbului, se face atât sub formă de ştiuleţi, cât şi sub formă de boabe în tot
cursul anului.
Se trimite la fondul de stat, alimentar sau semincer, la fondul furajer, pentru ferme
zootehnice sau crescătorii particulari de animale, în funcţie de necesităţi.
Ritmul de livrare se face în funcţie de solicitări, păstrându-se evidenţa cantităţilor livrate.
Spaţiile eliberate se curăţă, se dezinfectează şi se pregătesc pentru recolta viitoare.

5.2 PĂSTRAREA ORZULUI ŞI ORZOAICEI

Păstrarea orzului şi orzoaicei se face în mod asemănător grâului cu unele particularităţi:

• orzul şi orzoaica se distribuie pe două fonduri (fondul de stat şi cel furajer); fondul de stat
este alcătuit din fondul semincer şi cel pentru industria berii;
• orzoaica se distribuie numai la fondul de stat, iar orzul se distribuie şi la cel de stat şi la cel
furajer;
• organizarea punctelor de preluare se face pentru cantităţi mai mici, sosite zilnic şi anume
câte un punct de primire pentru 150 tone orz şi orzoaică/zi;
• laboratoarele de analiză efectuează aceleaşi analize ca şi pentru grâu, iar pentru orzul şi
orzoaica de bere se fac şi alte determinări:
o uniformitatea seminţelor;
o germinaţia seminţelor;
o procentul de proteină.

COMPARTIMENTAREA ORZULUI ŞI ORZOAICEI

Compartimentarea orzului şi orzoaicei se face în funcţie de destinaţie, aşa cum s-a
menţionat mai sus: orzoaica se depozitează cu destinaţia - industria berii; orzul se depozitează
pentru 2 destinaţii - pentru bere şi pentru furaj.
Loturile de orz şi orzoaică, destinate fabricilor de bere se depozitează fiecare separat.
Seminţele care imediat ce sosesc în bază nu corespund calitativ indicilor STAS, prin
măsuri ulterioare (curăţire, sortare, uscare, aerare) pot fi îmbunătăţite şi primesc destinaţie
pentru bere şi se depozitează, de asemenea, separat.
La compartimentare se ţine seama de:
• condiţionarea seminţelor;
• sortarea;
• uscarea seminţelor (naturală sau artificială);
• aerarea activă.
În urma acestor operaţiuni se realizează condiţii optime pentru parcurgerea repausului
seminal, creşte masa hectolitrică şi se îmbunătăţeşte germinaţia şi însuşirile tehnologice ale
seminţelor.
Depozitele în care se păstrează orzul şi orzoaica de bere trebuie prevăzute în mod
obligatoriu cu instalaţii de aerare activă.
Pentru furaj sunt destinate următoarele loturi:
• cele sub 14% umiditate şi maxim 5% impurităţi, care se depozitează definitiv în magazii
şi silozuri, ce pot fi şi fără aerare activă;
• loturile sub 13% umiditate ce pot fi depozitate în celule circulare cu diametrul 6,5,-7,2 m;
• loturile cu 14-18% umiditate care se depozitează separat, în spaţii provizorii (şoproane
clasice sau multifuncţionale, pătule, arioaie), care au obligatoriu instalaţii de aerare
activă. Aceste loturi, după uscare şi condiţionare se livrează direct sau vor fi transferate
în spaţii definitive.
 După încheierea operaţiunilor de îmbunătăţire a calităţii, se trece la comasarea loturilor
cu însuşiri, asemănătoare, în vederea compartimentării lor definitive. Compartimentarea se face
în funcţie de calitatea loturilor şi destinaţie: bere şi furaj.

CIRCULAŢIA ÎN INCINTĂ A MIJLOACELOR DE TRANSPORT

Este asemănătoare grâului, pentru marcarea spaţiilor şi a direcţiilor de circulaţie
folosindu-se următoarele semne::
• un cerc pentru orz;
• jumătate de cerc pentru orzoaică;
Culoarea panourilor şi a aplicelor de la depozite:
o verde - pentru loturile de orz şi orzoaică de bere, care au însuşiri calitative
corespunzătoare;
o albastru - pentru loturile ce necesită uscare;
o galben - pentru loturile care necesită curăţire sau sortare;
o portocaliu - pentru loturile care necesită uscare, curăţire, sortare.
Pentru orzul de furaj:
o roşu - la loturile corespunzătoare calitativ;
o negru - la loturile care nu corespund condiţiilor de livrare.

RECEPŢIA CALITATIVĂ ŞI CANTITATIVĂ

Recepţionarea orzului şi orzoaicei la bazele de recepţie şi silozuri se face respectându-
se planul de recepţionare, verificându-se atent loturile sosite, în vederea evitării acelora cu
multe boabe sparte, strivite, depaleate sau cu impurităţi.

Recepţia calitativă
Se recoltează probe pentru analiză din fiecare mijloc de transport, pentru stabilirea
calităţii seminţelor.

Pentru orz, se execută următoarele determinări:

• examenul organoleptic;
• conţinutul de corpuri străine;
• conţinutul de umiditate (U%);
• masa hectolitrică (MH kg/hl);
• uniformitatea boabelor (boabe mai groase de 2,5 mm);
• starea sanitară (infestarea);
• energia germinativă (EG%);
• conţinutul de proteine (%).
Determinarea purităţii - se face rapid, comparând probele cu mostrele etalon existente în
laborator. Determinarea exactă a purităţii, atât pentru stabilirea preţului de cost cât şi pentru
compartimentare se face seara sau a doua zi, în prezenţa delegatului producătorului.
Caracteristicile loturilor destinate pentru industria berii sunt următoarele: boabe uniforme
(minim 70%), MH 62 kg/hl, umiditate maxim 16% şi fără boabe golaşe.
Seminţele care nu se încadrează în aceste condiţii minime sunt repartizate pentru furaj.
Energia germinativă - se determină numai după încheierea postmaturaţiei, valori
superioare având seminţele de bună calitate, care au uniformitatea minimă 70%, MH 62 kg/hl,
umiditatea maximă 16% şi fără boabe golaşe. Aceste loturi se depozitează separat pe partide
omogene.
După parcurgerea repausului seminal se determină efectiv energia germinativă şi în
funcţie de rezultatele înregistrate şi a celorlalţi indici de calitate se stabileşte contravaloarea
produsului.
Substanţele proteice - se determină după depozitare, la loturile ce corespund calitativ,
destinate fabricilor de bere.

Pentru orzoaica de bere se fac următoarele determinări:

• autenticitatea seminţelor (dacă sunt de orzoaică sau orz);
• examenul organoleptic;
 • conţinutul de umiditate;
• corpurile străine;
• masa hectolitrică;
• uniformitatea seminţelor (boabe mai groase de 2,5 mm);
• infestarea cu dăunători;
• conţinutul de proteine.
Determinările se fac la fel ca la orz, iar la loturile care au masa hectolitrică sub 62 kg/hl
preţul se stabileşte ca şi în cazul orzului.
În situaţia în care loturile de orz şi orzoaică îşi depreciază calitatea în timpul conservării
şi nu mai corespund calitativ pentru bere, se declasează şi primesc altă destinaţie (amidon,
alcool, furaje).

Recepţia cantitativă
După recoltarea probelor din mijloacele de transport, acestea merg la cântărire.
Recepţia cantitativă se face numai prin cântărire directă, pe cântarele automate existente în
bază.
Se interzice recepţia cantitativă pe baza unor cubaje sau a altor unităţi de măsură
volumetrice.
Cântărirea se face pe cântare pod-basculă, cântare romane cu pâlnie şi cu mecanism
de ştanţare a cantităţii de produse pe tichet, cântare automate cu cupă basculantă etc.
La operaţiunile de descărcare şi manipulare a seminţelor se va evita vătămarea
boabelor, în fluxul de descărcare, manipulare mecanică şi a celorlalte operaţiuni tehnologice
folosindu-se numai acele instalaţii şi utilaje care nu fisurează, sparg, strivesc sau decojesc
seminţele.
Sunt mai puţin indicate transportoarele cu racleţi (redlere), transportoare elicoidale
(şnekuri) sau alte utilaje, care pot vătăma seminţele.

CONDIŢIONAREA ORZULUI ŞI ORZOAICEI ŞI SUBPRODUSELE REZULTATE

Condiţionarea orzului şi orzoaicei
Pentru înlăturarea corpurilor străine şi aducerea la indicii STAS şi la orz şi orzoaică se
face o atentă curăţire a seminţelor.
La toate loturile sosite în bază se face în prealabil precurăţirea şi în caz de necesitate şi
curăţirea fină sau de bază, iar la loturile cu destinaţia pentru bere, care nu au o uniformitate
corespunzătoare a seminţelor se va face şi sortarea acestora.

Precurăţirea sau curăţirea brută

Constă în îndepărtarea din masa de seminţe a corpurilor străine grosiere, a celor
uşoare, a seminţelor de buruieni, ale căror caracteristici (mărime, formă, greutate) diferă de cea
a produsului de bază.
Precurăţirea se execută obligatoriu în fluxul de depozitare, concomitent cu preluarea
produselor.
Lucrarea trebuie finalizată odată cu terminarea campaniei de recepţionare, în cel mult 5-
6 zile. Dacă nu se poate face precurăţirea în timp scurt pentru toate cantităţile de seminţe
preluate, se va lucra şi noaptea pentru încheierea acestei operaţiuni.
Pentru precurăţire se pot folosi următoarele tipuri de utilaje: tarar TA-100; TA-1216; Miag
oscilant, Miag vibrator, Magheru-Topleţ, Ialomiţa; Vânturătoarea mecanică VM-4; selector fără
trior; electroventilator A-12; sită înclinată fixă (harfă) şi altele.

Curăţirea definitivă, de bază sau fină

Aceasta se execută la loturile de seminţe care la precurăţire nu s-au curăţit suficient şi în
special a celor cu destinaţie pentru industria berii.
Dintre utilajele ce se pot folosi la curăţirea fină, cu eficienţă sporită pentru orz şi orzoaică
sunt: tarar tip Topf, SA-1212; Bühler DAG şi AG; selector cu trior; baterie (selector) de trioare
independente BT-70; trior Demuth etc.
Utilajele folosite în procesul de curăţire fină au randament mai scăzut decât la
precurăţire, dar calitatea este mult mai bună.
 Operaţia de curăţire fină sau definitivă a loturilor şi stocurilor existente se termină în cel
mult 30 de zile de la încheierea recepţionării.

Sortarea
Loturile, care prin operaţiunile de curăţire nu au putut fi aduse la condiţiile de
uniformitate prevăzute de indicii STAS pentru livrare sau au fost primite cu purităţi
necorespunzătoare se sortează.

De reţinut! Normativele în vigoare prevăd un conţinut de boabe mai mari de 2,5

mm (mai groase) de cel puţin 70% pentru orz şi 80% pentru orzoaică.

Utilajele folosite pentru sortare sunt prevăzute cu organe de cernere fină, care se reglează şi
echipează corespunzător:
• ciurul de presortare va avea ochiuri dreptunghiulare cu lăţimea de 8-10 mm şi prin el
se elimină complet impurităţi grosiere;
• ciurul de sortare va avea ochiurile dreptunghiulare cu lăţimea de 2,8 mm şi se vor
separa boabele de orz sau orzoaică mai groase de 2,8 mm;
• ciurul de nisip va avea ochiuri dreptunghiulare cu lăţimea de 2,5 mm prin care sunt
separate boabele cu lăţime 2,5-2,8 mm;
• în camerele de sedimentare se colectează impurităţi uşoare (pleavă, ariste, frunze,
paie).
Prin această sortare seminţele sunt separate în două categorii: de 2,5-2,8 mm şi peste
2,8 mm.
La alte utilaje ciurul de sortare are ochiuri dreptunghiulare, cu lăţimea de 3,5 - 4,5 mm
iar ciurul de nisip de 2,5 mm. În acest caz se obţine un singur sortiment cu boabe mai mari de
2,5 mm.

Subprodusele rezultate
În urma condiţionării şi sortării seminţelor, rezultă şi o serie de produse cu sau fără
valoare de utilizare.
Spărtura: se obţine sub ciurul de nisip de 2,5 mm şi conţine boabe normale şi întregi ale
altor specii cultivate, cele subţiri, subdezvoltare, sparte, strivite, seci, cele atacate sau mâncate
de insecte şi praf vegetal. Conţine şi boabe normale de la cultura respectivă şi de la alte plante
cultivate şi spărturi mai mari decât 1/2 din bob, maxim 6%, iar impurităţile uşoare (paie, pleavă,
frunze, boabe seci), seminţe de buruieni şi componente minerale - maxim 10%.
Gozurile: rezultă mai ales de la precurăţirea orzului pentru furaj şi mai puţin pentru cel
de bere .
Se obţin din cernutul de la ciurul de nisip de 1,5 mm; din refuzul de la ciururile de sortare
cu ochiuri de 4-6 ş i 3-3,5 mm; din jgheabul de la cilindrul trior şi uneori din camerele de
sedimentare sau buncărele de colectare a impurităţilor refulate de ventilatoare.
Acestea conţin şi boabe normale de orz şi orzoaică şi de la alte specii cultivate, boabe
subţiri, şiştave, sparte, strivite, seci, cu miezul nedezvoltat, cele atacate, mâncate de insecte şi
praf vegetal; seminţe subţiri, spărturi mai mari decât jumătatea bobului - max. 2%; corpuri
organice uşoare şi seminţe de buruieni - nelimitat, iar impurităţi minerale sau fără valoare de
utilizare - max. 20%.
Pleava - este alcătuită din impurităţile organice, uşoare, existente în masa de seminţe şi
care se colectează în buncărele şi camerele de sedimente sau în locurile din apropiere.
Conţine şi boabe normale ale altor plante de cultură, seminţe subţiri, subdezvoltate,
sparte, seci, strivite, atacate, defecte, mâncate de insecte, seminţe de buruieni şi praf vegetal -
max. 2%; corpuri organice uşoare (paie, pleavă, frunze, boabe seci şi fără miez) - nelimitat şi
impurităţi minerale fără valoare de utilizare - max. 20%.
Măturătura rezultată se strânge, se recondiţionează şi se valorifică în acelaşi mod ca la
grâu.
Deşeurile nevaloroase cuprind componentele fără valoare de utilizare, se aruncă la
gropile de gunoi.
 USCAREA ORZULUI ŞI ORZOAICEI
Reducerea conţinutului de umiditate la orz şi orzoaică se poate face şi prin uscare
naturală, fără combustibili, cât şi prin uscare artificială, cu consum de combustibili.

1.Uscarea naturală se face prin solarizare, manipularea seminţelor prin instalaţii de

uscare la rece, aerare, lopătări etc. Prin această uscare seminţele pierd în mod natural din
umiditatea, îşi îmbunătăţesc germinaţia şi calitatea tehnologică.
Prin solarizare - se usucă loturile de orz şi orzoaică destinate fabricilor de bere cu cel
mult 17% umiditate, iar loturile pentru furaj, cu cel mult 20% umiditate; amestecarea, nivelarea
şi trasarea rigolelor printre seminţe să se efectueze cu multă atenţie, fără vătămarea
seminţelor.
Uscarea în strat subţire - se face prin întinderea seminţelor într-un strat mai subţire, sub
20 cm, întrucât orzul şi orzoaica având bobul îmbrăcat în pleve se usucă greu într-un strat mai
gros şi se pot încinge.
Orzul şi orzoaica pentru bere se întind într-un strat de 20 cm grosime şi se lopătează de
2-3 ori pe zi , la o umiditate a seminţelor de maxim 16%, iar orzul pentru furaj se aşează într-un
strat de 20 cm, la umiditatea de maxim 18%, cu cel puţin 2 lopătări pe zi.
Uscarea prin aerare activă - se practică în zilele senine, folosindu-se aerul atmosferic
cald şi uscat.
Cantitatea de aer necesară pentru o bună alimentare la uscarea orzului şi orzoaicei la
depozitele pe orizontală, este următoarea:
- la loturile sub 15% umiditate = 35 m3/t/oră;
- la loturile cu maxim 17% umiditate = 50 m3/t/oră;
- la loturile cu maxim 19% umiditate = 70 m3/t/oră.
La silozuri numărul schimburilor de aer este:
- 50/oră la produsele cu maxim 15% umiditate;
- 75/oră la produsele cu maxim 17% umiditate;
- 100/oră la produsele cu maxim 19% umiditate.
Conţinutul de umiditate al seminţelor se poate reduce cu 1%/10-20 ore de aerare, la
loturile cu 17% umiditate, dacă se foloseşte aerul cald atmosferic, la temperatura medie de
28°C, cu o umiditate relativă a aerului de 65% şi cu alimentare specifică de 50 m3/t/oră.
Prin aerare activă se îmbunătăţeşte postmaturaţia, germinaţia şi însuşirile tehnologice
ale seminţelor, orzul şi orzoaica de bere depozitându-se numai în spaţiile prevăzute cu instalaţii
de aerare activă.
Orzul de furaj se usucă în acelaşi mod ca şi grâul pentru consum.
Reducerea umidităţii prin uscarea la rece - se foloseşte la seminţele cu cel mult 16%
umiditate. În cazul acestei metode nu se consumă combustibil, produsele trecându-se prin
instalaţiile de uscare "la rece". La seminţele cu peste 18% umiditate nu se recomandă uscarea
la rece, întrucât necesită un număr mai mare de treceri prin uscător şi se produce vătămarea
acestora.
Tehnologia uscării la rece şi reglarea uscătoarelor sunt identice cu cele de la grâu.
Uscarea cu ajutorul ventilatoarelor - se practică la silozuri, unde în fluxul tehnologic
seminţele trec prin instalaţii de desprăfuire, cu numeroase prize de aspiraţie, reducându-se şi
conţinutul de umiditate cu aproximativ 0,5%.

2. Uscarea artificială se face numai în cazuri deosebite, întrucât aceasta influenţează:

• însuşirile calitative ale seminţelor;
• uscarea la temperaturi prea ridicate depreciază calitatea orzului şi orzoaicei pentru
bere, reducând germinaţia şi vătămând seminţele;
• uscarea la temperaturi prea scăzute este neeconomică, deşi nu depreciază calitatea
seminţelor (tab. 21 )
 Tabelul 21
Regimul termic pentru uscarea orzului şi
orzoaicei de bere
Temperatura maximă oC
Umiditate Uscare indirectă Uscare directă
produs % La agentul de La agentul de
La seminţe La seminţe
uscare uscare
Sub 18% 70 43 65 40
18 – 20% 65 40 60 38

Când umiditatea seminţelor trece de 20%, se impune un regim termic moderat, stabilit
prin încercări repetate, în funcţie de tipul uscătorului şi umiditatea boabelor.
În cazul orzului şi orzoaicei pentru bere se recomandă folosirea mai ales instalaţiile cu
agent indirect, mai eficiente din punct de vedere calitativ, tip Bühler cu vid, US 17-50, Gompper
ş.a., în lipsa acestora folosindu-se şi uscătoare cu agent direct: Miag modificat, ITUB-12,5,
IUCB 8-10, Bental, Omnium etc.
Orzul pentru furaj se poate usca şi în instalaţiile cu agent direct, cu productivitate mai
ridicată şi consum de energie şi combustibil redus (tab. 22).
Tabelul 22
Regimul termic pentru uscarea orzului furajer
Umiditate produs Temperatura maximă oC
% la agentul de uscare la seminţe
Sub 18% 115 60
18 – 20% 95 55

Pentru răcirea masei de seminţe, care iese caldă din uscător, se face aerare activă.
Pe tot parcursul conservării, menţinerea unei temperaturi ridicate în masa de seminţe
influenţează negativ păstrarea acestora, chiar şi atunci când seminţele au un conţinut de
umiditate scăzută.
Când se instalează vremea rece, în sezonul de toamnă şi iarnă, aerarea activă se face
intens, odată cu scăderea temperaturii atmosferice, îndată ce s-a încheiat repausul seminal.
La loturile destinate pentru industria berii, răcirea masei de seminţe nu se face înainte
de desăvârşirea postmaturaţiei, întrucât aceasta se prelungeşte.
Nu sunt admise pentru orz şi orzoaică alternanţele între aerarea pentru răcire şi cea
pentru uscare, întrucât se fisurează boabele şi apare fenomenul de condens în masa de
seminţe.
Limitele normale de temperatură pentru răcirea orzului şi orzoaicei sunt cele până la
0 C, temperaturile negative, de sub -5oC ducând la scăderea germinaţiei seminţelor.
o

Aerarea activă necesită un număr mai mare de schimburi de aer, cu 10% mai mult decât
la grâu.

3. Draierarea constă în reducerea umidităţii seminţelor prin combinarea uscării artificiale

cu aerarea activă.
Se execută în acelaşi mod ca şi la grâu, cu următoarele precizări:
• umiditatea finală la ieşirea din uscător a seminţelor de orz şi orzoaică este de 16-
17%;
• răcirea masei de seminţe după ieşirea din uscător a seminţelor de orz şi orzoaică
este de 16-17%;
• pentru boabele cu 17% umiditate, pentru aerarea activă se va asigura o alimentare
specifică de aproximativ 50 m3 / t / oră.
 DEPOZITAREA ORZULUI ŞI ORZOAICEI
Depozitarea se face în spaţii curăţite, reparate, dezinsectate şi dezinfectate, orzul şi
orzoaica pentru bere depozitându-se numai în acele spaţii care sunt prevăzute cu aerare
activă.
În comparaţie cu alte produse care se recepţionează în baze, orzul şi orzoaica de bere
au prioritate pentru depozitarea în spaţii cu aerare activă, în magazii de zid, în celule de siloz cu
diametrul de 6,5-7,5 m, în hambarele orizontale de la silozurile de tip SUKA, Froment-Clavier şi
P.C.A.

Depozitarea orzului şi orzoaicei pentru bere

Orzul şi orzoaica pentru bere se pot depozita în vrac, luând-se măsurile necesare pentru
menţinerea germinaţiei şi evitarea încingerii, în acelaşi mod ca şi la loturile pentru semănat,
asigurându-se condiţiile optime pentru desăvârşirea postmaturaţiei, care în cazul orzului şi
orzoaicei se prelungeşte la aproximativ 2 luni după recoltare.
În timpul desăvârşirii maturităţii fiziologice, pentru parcurgerea repausului seminal, în
seminţe au loc importante transformări biochimice, care duc la îmbunătăţirea germinaţiei şi a
însuşirilor tehnologice, necesare în procesul de obţinere a berii.
Condiţii optime de păstrare se întâlnesc atunci când umiditatea boabelor scade sub 14%
şi temperatura se menţine la 20°C, la temperatură mai scăzută, procesele fiziologice
desfăşurându-se mai lent.
Accelerarea repausului seminal se obţine prin:
• solarizare, aerare activă cu aer atmosferic cald, reducându-se durata repausului
seminal cu 15-20 de zile;
• prezenţa oxigenului în masa de seminţe favorizează desfăşurarea postmaturaţiei,
reducerea repausului seminal, evitarea respiraţiei anaerobe şi pierderea germinaţiei
seminţelor;
• pentru prevenirea asfixierii seminţelor este necesară oxigenarea loturilor, prin aerare
activă sau manipularea, lopătarea şi aerisirea acestora;
• măsurile de reducere a procentului de umiditate, păstrarea temperaturii optime şi
aerisirea seminţelor sunt necesare pe toată durata de conservare a produselor;
• se va evita vătămarea şi deteriorarea boabelor şi se combat dăunătorii animali şi
microorganismele care influenţează negativ conservarea şi păstrarea seminţelor;
• este necesară respectarea normelor în vigoare pentru compartimentarea, curăţirea,
aerare, uscarea, tratarea şi controlul periodic din timpul păstrării.

Depozitarea orzului pentru furaj

La orzul furajer boabele sparte, strivite sau golaşe nu sunt considerate impurităţi. Aceste
loturi, destinate pentru furaj, se conservă mai dificil, datorită respiraţiei mai ridicate şi a
prezenţei microorganismelor pe boabele vătămate.
Se impun măsuri rapide de scăderea umidităţii boabelor, răcirea acestora şi valorificarea
lor cu prioritate pentru evitarea încingerii seminţelor.

COMBATEREA DĂUNĂTORILOR
Pentru combaterea insectelor, acarienilor, şoarecilor, se folosesc aceleaşi produse şi
aceleaşi procedee ca la grâu, cu menţiunea că pentru orzul şi orzoaica de bere, cu peste 16%
umiditate, nu se foloseşte bromura de metil, care are influenţă negativă asupra germinaţiei.

CONTROLUL DIN TIMPUL PĂSTRĂRII

Determinarea calităţii orzului şi orzoaicei după recepţionare
După depozitarea orzului şi orzoaicei într-un spaţiu de depozitare sau după formarea
unor partide de orz şi orzoaică, se efectuează analizele de calitate ai fiecărui lot, în cel mult 10
zile de la formare.
Partidele de orz şi orzoaică destinate pentru bere se stabilesc în funcţie de rezultatul
analizelor şi de măsurile necesare de curăţire, sortare, uscare în vederea îmbunătăţirii calitative
ale acestora. La orzul furajer se procedează identic.
Loturile care prezintă instabilitate în conservare se livrează cu prioritate.
 Urmărirea stării de păstrare a orzului şi orzoaicei
Pe parcursul conservării seminţelor, în verificarea stării de păstrare se disting 2 etape:
• până la 1 octombrie - păstrarea în perioada de recepţionare, compartimentare,
depozitare, curăţire, sortare, uscare;
• după 1 octombrie - păstrarea produselor pregătite, până la livrare.
Până la 1 octombrie se efectuează verificări sistematice privind temperatura,
umiditatea, starea sanitară a produselor şi însuşirile organoleptice (tab. 23).
Tabelul 23
Controlul stării de conservare
la orz şi orzoaică, până la 1 octombrie
Umiditate produs % Temperatura oC Control (zile)
Sub 14% <18 20
18 – 25 7
25 – 30 4
>30 3
14 - 16% <18 10
18 – 25 7
25 – 30 3
>30 2

Controale dese se execută la loturile cu peste 16% umiditate şi temperatură peste 30°C.
Capacitatea de germinaţie a seminţelor se verifică lunar, iar uniformitatea şi procentul de
proteine se fac după terminarea recepţionării produselor. În cazul comasării unor loturi de
seminţe se repetă analizele, întrucât pe parcursul conservării şi păstrării seminţelor rezultatele
iniţiale s-au modificat.
În cazul în care în masa de seminţe se înregistrează creşteri de temperatură, mirosuri
anormale, schimbarea culorii seminţelor, atac de dăunători, loturile respective sunt
supravegheate special şi se livrează cu prioritate.
Tot până la 1 octombrie se efectuează şi alegerea (agreerea) calitativă a loturilor de orz
şi orzoaică destinate fabricilor pentru bere, în prezenţa delegaţilor beneficiarului.
Agreerea se face nu numai pentru loturile care au destinaţia bere, ci şi pentru loturile de
orz şi orzoaică ce se pot îmbunătăţi calitativ (prin condiţionare, sortare, uscare,) şi pot fi livrate
fabricilor de bere.
Loturile agreate se păstrează în bază şi sunt livrate numai la solicitarea beneficiarului,
încheindu-se un proces-verbal, în dublu exemplar, din care unul rămâne la baza de recepţie şi
altul la beneficiar.
După 1 octombrie operaţiunile de bază în conservarea produselor rămân:
• evitarea proceselor de încingere şi vătămarea seminţelor;
• îmbunătăţirea germinaţiei şi a stării sanitare.
Se efectuează controale sistematice în vederea verificării însuşirilor organoleptice, a
temperaturii şi umidităţii cât şi a stării sanitare a seminţelor, conform tab. .
Loturile de seminţe cu peste 16% umiditate sau cu temperaturi mai ridicate se
controlează mai des.
Germinaţia se determină lunar, iar uniformitatea seminţelor şi conţinutul de proteine
rămân cele determinate la inventarierea calitativă.
Pe parcursul păstrării, în cazul comasării sau amestecării unor loturi, se repetă analizele.
În situaţia în care se constată apariţia unor defecţiuni de conservare, se impun măsuri
de lichidare a loturilor respective, iar în cazuri de instabilitate, acestea se livrează cu prioritate.
Destinaţia loturilor se poate schimba şi odată cu aceasta se schimbă şi preţul
produsului.

LIVRAREA ORZULUI ŞI ORZOAICEI

Livrarea orzului şi orzoaicei se face eşalonat, în funcţie de:
• calitatea loturilor;
• posibilităţile de conservare ale bazelor de recepţie;
• de situaţia spaţiului de depozitare,
 • de agreerea loturilor de orz şi orzoaică;
• de stabilitatea în conservare a loturilor.
Loturile care prezintă instabilitate în conservare sau la care apar unele defecţiuni de
păstrare (autoîncălzire, tendinţă de mucegăire, infestare, schimbarea luciului sau culorii
boabelor), se livrează cu prioritate, în urma remedierii defecţiunilor.
Pentru livrare, orzul şi orzoaica trebuie să îndeplinească toate condiţiile de calitate
prevăzute de STAS.
Dacă se fac transferuri de seminţe, în actele însoţitoare se menţionează toţi indicii de
calitate pe care îi au loturile respective.

5.3 PĂSTRAREA CARTOFULUI, HAMEIULUI, TUTUNULUI ŞI A PLANTELOR MEDICINALE

PĂSTRAREA CARTOFULUI
Buna păstrare a tuberculilor de cartof depinde de starea fitosanitară, recoltarea la
maturitate deplină, pe vreme uscată, caldă şi cu rănile cicatrizate.
Dificultatea păstrării tuberculilor se datorează în principal conţinutului ridicat de apă,
cuprins între 70-78%, precum şi a duratei lungi de păstrare, de 60-240 de zile, care necesită
condiţii specifice de temperatură, umiditate şi aerare etc., astfel îmbinate şi dozate încât să
asigure menţinerea calităţilor culinare, industriale, furajere şi seminale (în cazul materialului
semincer) cât mai apropiat de valoarea optimă.
Deoarece, procesele biochimice, fiziologice şi microbiologice, care au loc în masa
tuberculilor ca organe vii, în timpul păstrării sunt foarte asemănătoare celor descrise la
păstrarea produselor sub formă de seminţe şi boabe ale celorlalte culturi, nu vom mai insista
asupra lor şi vom trece la precizarea fluxului tehnologic pe care-l urmează tuberculii de la
recoltare până la depozitarea în vederea păstrării (tab. 24).
Tabelul 24
Pierderile în timpul păstrării tuberculilor de cartof în perioada octombrie-martie în funcţie de
metodele de păstrare
Metoda de păstrare Pierderile medii (%) Limitele de variaţie a pierderilor
(%)
Depozite speciale 13,8 13,4-14,2
Pivniţe 17,0 12,0-21,3
Silozuri cu sau fără aerare 15,5 13,0-18,0
Şanţuri 20,0 18,8-30,3
În acest scop, tuberculii recoltaţi din loturile semincere sau cele destinate consumului
pentru iarnă, se transportă la marginea tarlalei, în fermă sau la centrele de condiţionare, unde
se presortează manual sau mecanizat cu instalaţia de presortare, operaţie prin care se elimină
tuberculii tăiaţi, răniţi, puiţi, atacaţi de boli şi dăunători, resturile vegetale, pietre, bulgări de
pământ etc.
Tuberculii sănătoşi se calibrează pe trei categorii de mărime: mari (peste 80-100 g),
mijlocii (50-80 g) şi sub STAS (sub 40-50 g) cu maşinile de sortat sau manual.
În cazul tuberculilor pentru sămânţă, pentru evitarea impurificării soiurilor între ele, vor
trebui bine curăţate maşinile şi locul de executare al sortării după fiecare soi.
Manipularea şi transportul tuberculilor pentru sămânţă sortaţi se va face în saci, coşuri
sau lădiţe, evitând la maximum folosirea furcilor, care oricât de atent s-ar lucra cu ele, pot răni
tuberculii.
Tuberculii recoltaţi în perioade umede, înainte de sortare, vor fi predepozitaţi timp de 10-
15 zile în câmp, şoproane sau magazii în vrac, pe soiuri şi categorii biologice, în scopul zvântării
şi cicatrizării rănilor datorate manipulărilor şi recoltării.
Păstrarea tuberculilor în condiţiile actuale din ţara noastră se face în majoritatea
cazurilor în:
• depozite speciale de mare capacitate, în pivniţe;
• în silozuri de pământ, cu sau fără aerisoare;
• şi în şanţuri sau tranşee (pentru plantările de vară).
 Depozitele speciale pentru păstrarea tuberculilor de cartof - sunt construcţii prevăzute
cu instalaţii pentru reglarea temperaturii, umidităţii şi aerării. Ele au o capacitate de 25-100
vagoane, fiind late de 12-20 m, înalte de 4-6 m, şi lungi de 50-100 m, după nevoie, construite fie
la suprafaţa solului, fie parţial sau total în pământ, din beton, cărămidă sau piatră. Se
preconizează construirea, în cele 4 zone închise, a unor depozite moderne, cu o capacitate de
200-300 vagoane.
În aceste depozite, tuberculii se păstrează în boxe de formă pătratică cu latura de 3-4 m
şi înălţimea de 3-5 m, construite din şipci distanţate la 2 m. Boxele au capacitatea de 10-15
tone şi sunt aşezate pe 2-3-4 sau mai multe rânduri la 20-25 cm, deasupra pardoselii
depozitului, peretele din faţa boxei fiind demontabil.
Între rândurile de boxe există culoare late de 2-3,5m, pentru accesul căruţelor,
remorcilor sau camioanelor.
Păstrarea tuberculilor în aceste depozite se poate face şi în lădiţe speciale, cu o
capacitate de 20-50 kg, stivuite pe câte 10-15 rânduri procedeu, care uşurează executarea
tratamentelor aplicate materialului semincer plantării (preîncolţirea, iradierea etc.).
Ventilaţia în aceste depozite se realizează prin trecerea curentului de aer printre
tuberculii din boxe în sens ascendent (de jos în sus), printr-un sistem de aerare naturală sau
artificială, cu ajutorul ventilatoarelor acţionate electric.
Ventilaţia naturală se asigură, obişnuit, prin canale de aerare longitudinale şi verticale,
circulaţia aerului fiind înlesnită datorită diferenţei densităţii existente între aerul cald şi cel rece.
Acest procedeu de ventilaţie este eficient numai în perioadele în care temperatura aerului din
exteriorul depozitului este mai scăzută decât cea din interiorul depozitului necesară păstrării (2-
6°C).
Primăvara, de îndată ce temperatura din depozit este mai mică decât cea din afara lui,
ventilaţia naturală nu mai poate fi aplicată, fiind înlocuită cu ventilaţia artificială prin intermediul
ventilatoarelor acţionate electric.
Majoritatea depozitelor construite recent în ţara noastră, sunt dotate cu instalaţii de
ventilaţie mecanică, automată, prevăzute cu canale principale şi secundare de aerisire, care
asigură ventilarea sub presiune a unei coloane de 4-5 m de tuberculi aflaţi în boxele depozitului.
Ventilarea în aceste depozite se face cu aer mai rece cu 3°C, în cazurile când
temperatura din masa tuberculilor din boxe are valori de până la 7°C şi cu aer mai rece cu 4-
6°C atunci când aerul din masa tuberculilor este de peste 8-9°C, cazuri mai frecvent întâlnite
toamna şi primăvara. Această operaţie se execută pe baza unor nomograme, a căror
respectare evită starea de condens la suprafaţa sau în masa tuberculilor din boxe, ori pe
tavanul şi pereţii depozitului (Ileana Stoianovici, 1973).
Temperaturile optime de păstrare, în funcţie de destinaţia tuberculilor, sunt considerate
următoarele:
• la cartofii pentru consum 3-5°C, s ub 3°C exis ăt pericolul de îndulcire al
tuberculilor, ca urmare a formării hidraţilor de carbon mai simpli, care depreciază
calitatea lor culinară; temperaturile peste 6°C favorizează încolţirea, acumularea
de solanină şi scăderea conţinutului de vitamine;
• la cartoful pentru semipreparate industriale (Chips, pommes frittes, făină sau fulgi
etc.) 8-12°C, care previn îndulcirea şi caramelizarea în timpul industrializării,
ceea ce ar denatura culoarea şi calitatea preparatelor.
Pentru siguranţa evitării acestor neajunsuri, tuberculii destinaţi acestui scop vor fi trataţi
la data însilozării cu inhibitori de creştere, iar pe durata păstrării li se vor aplica ventilări mai
dese şi cu cantităţi mărite de aer de peste 200 m3/t/h (faţă de 80-120 m3/t/h cât se aplică
obişnuit cartofului pentru consum).
• la cartoful pentru sămânţă, 2-3°C, eventuala îndulcire nu diminuează valoarea
biologică a tuberculilor destinaţi plantării.
În general, aerul din depozite, comparativ cu aerul atmosferic, este indicat să aibă un
conţinut mai redus de oxigen (11-13%) şi un conţinut mai ridicat de bioxid de carbon (până la
3%).
Umiditatea relativă a aerului din perioada păstrării va trebui să fie de 70-80%, în faza
zvântării tuberculilor; de 78-82% în faza cicatrizării şi vindecării leziunilor peridermei tuberculilor
şi de 85-93% în restul perioadei propriu-zise de păstrare (V. Birnaure, 1979).
 Pivniţele şi subsolurile - construite din piatră, beton sau cărămidă se folosesc pentru
păstrarea tuberculilor de cartof în unităţile cultivatoare cu suprafeţe mai mici şi în gospodăriile
individuale. Ele au uneori neajunsul că sunt prea umede şi cu slabe posibilităţi de aerisire.
Pivniţele şi subsolurile înalte, cu posibilităţi bune de aerisire, oferă condiţii favorabile de
temperatură păstrării în boxe sau lăzi stivuite, aşezate pe 2-3 rânduri, în care tuberculii se
aşează ca şi în cadrul depozitelor speciale.
Se va ţine seama ca între partea superioară a stratului de tuberculi a boxelor sau a
ultimului rând de lădiţe şi tavanul pivniţei sau subsolului să rămână un spaţiu de 1-1,2 m.
Pentru prevenirea răspândirii agenţilor patogeni specifici perioadei de păstrare,
depozitele speciale, pivniţele şi subsolurile destinate păstrării tuberculilor vor fi în prealabil
reparate şi riguros dezinfectate. Dezinfectarea pardoselii, a pereţilor, plafoanelor, boxelor, sau a
lădiţelor se va face prin stropiri cu soluţie de formalină 2,5%, folosindu-se 0,25 litri, soluţie/m2,
sau prin fumigaţie de sulf, folosind 30-40 g/m3.
În ambele cazuri, după dezinfecţie, spaţiile de depozitare se vor ţine ermetic închise timp
de 24-48 de ore, după care vor fi aerisite timp de 4-7 zile înainte de începerea încărcării lor cu
tuberculi în vederea păstrării (T. Stancu, Gh. Tusa, 1973).
Silozurile - sunt adăposturi temporare, cu o durată de 4-8 luni, amplasate cât mai
aproape de locul de utilizare a tuberculilor.
Astfel, silozurile destinate consumului, livrării sau industrializării, vor fi amplasate în
apropierea drumurilor de acces, în timp ce silozurile destinate păstrării tuberculilor pentru
plantare vor fi construite în vecinătatea viitoarei sole de cultură din anul următor.
Amplasarea silozurilor se va face, indiferent de destinaţia tuberculilor, pe locuri mai
ridicate, uşor înclinate, cu apa freatică la minimum 1,5 m adâncime, parale cu direcţia vântului
dominant din cursul iernii şi cu direcţia pantei terenului (dacă este cazul).
După felul de amenajare al silozurilor, în raport de asprimea iernii şi nivelul apei freatice
specifice zonei, silozurile pot fi construite:
• la suprafaţa solului cu sau fără aerisoare, în cazul zonelor cu ierni mai blânde şi
cu apa freatică sub 1,5-2 m.
• semiîngropate la 25-30 cm, cu sau fără aerisoare, în cazul zonelor cu ierni mai
aspre şi cu apa freatică peste 1,5-2 m adâncime.
În ambele cazuri silozurile au formă prismatic-triunghiulară, cu lăţimea 1,5-2,0 m,
înălţimea de 90-120 cm pentru silozurile de suprafaţă şi de 120-150 cm pentru cele
semiîngropate, şi lungimea de 25-30 m.
În aceste silozuri, tuberculii riguros sortaţi şi zvântaţi, se aşează ordonat, începând de la
un capăt şi continuându-se în limitele complete ale dimensiunilor amintite, pichetate în
prealabil, cu talazuri uniform înclinate sub un unghi de 45-60°C.
Silozurile se aşează în “baterii”, despărţite de drumuri de acces, late de 3-4 m între
fiecare grup (“baterie”) de 2-4 silozuri.
Silozurile cu aerisire sunt prevăzute cu aerisoare longitudinale, prismatic, triunghiulare,
cu lăţimea de 25-30 cm, construite din şipci, distanţate la 2-3 cm, sau dintr-un şanţ acoperit cu
grătar metalic sau de lemn, lat şi adânc de 25-30 cm, amplasat la mijlocul lăţimii, de-a lungul
silozului, prelungindu-se la ambele capete cu 30-40 cm. Aerisoarele longitudinale se
completează cu aerisoare verticale, paralelipipedice, cu latura de 20-25 cm, construite din şipci
sau din panouri P.V.C., perforate în spaţiul stratului de depozitare şi distanţate între ele la 3-4 m
de-a lungul silozului.
Acoperirea silozului se face cu un strat de paie de 15-20 cm, peste care se aşează un
strat de pământ de 10 cm, bine mărunţit, care asigură păstrarea tuberculilor în bune condiţii
până când temperatura aerului scade sub -5°C, după care în zonele cu ierni mai blânde stratul
de pământ se completează până la 25-30 cm grosime.
În cazul silozurilor fără aerisoare, se vor lăsa la ambele talazuri “guri” de aerisire de
60/60 cm la distanţe de 3 m, unde stratul de paie nu se acoperă cu pământ până în momentul
în care temperatura din siloz atinge valori de 3-4°C.
În vederea cunoaşterii temperaturii pe durata păstrării, silozurile vor fi prevăzute cu 3-4
tuburi perforate din esenţă lemnoasă sau din P.V.C., lungi de circa 100 cm şi diametru 5-6 cm
care se vor introduce echidistant în stratul de tuberculi, în cursul aşezării tuberculilor în siloz.
Şanţurile - sunt adăposturi amenajate în pământ, destinate păstrării tuberculilor încolţiţi
din plantările de vară,
care obişnuit sunt incomplet suberificate.
Ele pot fi utilizate numai în zonele cu apa freatică la adâncimi de peste 2 m.
Şanţurile au lăţime de circa 60 cm, adâncime de 80-100 cm, şi o lungime de 10-15 m, în
care tuberculii sortaţi se aşează stratificaţi cu pământ reavăn, bine mărunţit, care să intre bine
printre tuberculi şi să-i acopere circa 2 cm, continuându-se astfel cu umplerea lor până la circa
20 cm sub nivelul suprafeţei solului.
Acoperirea şanţurilor se face cu două straturi alternative de paie şi pământ, groase de
15-30 cm, în funcţie de asprimea iernii din zona respectivă.
O influenţă mare asupra bunei păstrări a tuberculilor o au:
• starea fitosanitară a culturii la data recoltării;
• executarea recoltării la încheierea deplină a procesului de suberificare, când
solul este reavăn, în zile senine, relativ călduroase;
• condiţionarea tuberculilor prin sortare şi calibrare, cât mai rapidă, îndepărtându-
se astfel impurităţile de tot felul şi asigurând o vindecare completă şi timpurie a
leziunilor produse tuberculilor cu ocazia recoltării şi manipulărilor;
Îndeplinirea riguroasă a măsurilor amintite conduce la asigurarea păstrării de lungă
durată a tuberculilor, cu pierderi minime, care însă totuşi, datorită conţinutului ridicat de apă, şi a
proceselor mai intense de respiraţie chiar şi în timpul păstrării, determină pierderi destul de
mari, care diferă în funcţie de condiţiile de păstrare.
Alături de metodele menţionate se mai practică şi altele, printre care:
• păstrarea sub formă uscată - folosită pentru tuberculii destinaţi consumului şi
industrializării pentru obţinerea unor semipreparate;
• păstrarea sub formă murată - folosită pentru tuberculii destinaţi furajării şi unor
scopuri industriale (alcool, dextrină, amidon etc.).
În ambele cazuri, tuberculii se spală, se taie sub forma unor tăiţei mai fini sau mai
grosieri, după care se usucă în uscătorii speciale (în primul caz) sau după spălare se opăresc în
cazane ermetic închise şi se însilozează în spaţii închise, construite din beton (în al doilea caz).
Prin aceste procedee se realizează o mare economie de spaţii de depozitare, iar,
pierderile cantitative prin păstrare se reduc considerabil, cifrându-se între 1-2%.

PĂSTRAREA SFECLEI
Depozitarea şi păstrarea sfeclei de zahăr în vederea prelucrării pentru obţinerea
zahărului trebuie făcută în anumite condiţii care sa reducă pierderile mari în greutate şi zahăr ce
au loc, având în vedere cerinţele deosebite pe care acest produs le solicită. (Gh. Rizescu,
1976).

Depozitarea la sfecla de zahăr, după modul de realizare, se poate clasifica în :

a. Depozitare temporară, care se efectuează:

• în câmp - care se poate realiza pentru maximum 24 de ore, sub formă de grămezi în
greutate de 500 până la 1000 kg;
• în staţii de recepţie – care de obicei se găsesc situate in incinta staţiilor CFR, până în
momentul transportării la fabricile de prelucrare.
În vederea reducerii pierderilor de greutate şi zahăr sfecla se aşează în stive de formă
trapezoidală cu lungime de 4-5 m, lăţime 2,5 –3 m şi înălţime de maxim 2 m pe suprafeţe
curăţate şi prăfuite cu var nestins.
La realizarea stivelor se va tine seama ca dimensiunile acesteia să nu fie prea mari
deoarece din cauza presiunii formate masa de sfeclă se încălzeşte favorizând apariţia bolilor
criptogamice şi a fermentului invertază care duce la formarea zahărului invertit necristalizabil.

b. Depozitare în silozuri – se realizează la sfecla ce urmează a fi prelucrată mai târziu,

când temperatura aerului scade sub 0oC, iar îngheţul produce deprecierea calitativă a sfeclei de
zahăr.
Amplasarea silozurilor se va face pe terenuri plane, cu o bună permeabilitate a solului
pentru a se evita acumularea apei.
Dimensiunile silozurilor vor fi stabilite ţinându-se seama de anumiţi factori cum ar fi:
momentul recoltării, starea fitosanitară a sfeclei, condiţiile climatice, etc.
 Depozitarea pe durată a sfeclei de zahăr în condiţiile ţării noastre se face de regulă în
unul din următoarele tipuri de silozuri:
• Silozul trapezoidal – are o capacitate mare de depozitare datorită dimensiunilor sale:
lăţimea la bază de peste 12 m, la coamă de 7 m, înclinarea părţilor laterale este de 45o, iar
înălţimea poate sa atingă 2,5 – 3 m atunci când încărcarea se face mecanic şi se foloseşte
aerare artificială. În mod obişnuit, acest siloz se acoperă la partea superioară cu rogojini
care permit aerisirea sfeclei. Este recomandat ca folosirea acestui tip de siloz să se facă la
sfecla recoltată mai devreme şi care se depozitează pe o perioadă mai scurtă de timp.
• Silozul prismatic - are o capacitate de depozitare mai mică decât a celui trapezoidal şi se
foloseşte pentru depozitarea sfeclei ce se recoltează mai târziu şi se conservă pe o
perioadă mai îndelungată. Ultimul rând de sfeclă se aranjează manual, colet lângă colet,
peste care se aşează un strat de pământ în grosime de 50 cm la bază şi 25 – 30 cm la
coamă, iar treimea superioară se acoperă cu snopi de coceni. În interiorul silozului variaţiile
de temperatură sunt mici, de 3 - 4 0oC, aspect ce contribuie la păstrarea pe termen mai
îndelungat a producţiei de sfeclă.
Suprafeţele de teren necesare pentru însilozare în funcţie de producţia obţinută sunt
cele recomandate în tab. 25 (după I.I. Popescu şi colab., 1975)
Tabelul 25
Suprafeţele necesare de teren pentru însilozare
Suprafaţa necesară -ha-
2 3 5 7,5 10 12
Producţia
(mii tone)
10 20 40 60 80 100

În vederea determinării pierderilor de greutate şi zahăr care au loc în perioada

depozitării se efectuează analize atât la începutul depozitării cât şi la desfacerea silozului
pentru livrarea sfeclei la fabricile de prelucrare urmând a se determina pierderile ce au avut loc
pe perioada de păstrare.
Se realizează următoarele analize:
• greutatea probei;
• conţinutul în apă şi procentul de zahăr al sfeclei;
• conţinutul în substanţă uscată;
• zahărul invertit, conţinutul de rafinoză şi azot vătămător al sfeclei;
• conţinutul în zahăr al sucului etc.;

PĂSTRAREA SEMINCERILOR DE SFECLĂ

La butaşii destinaţi obţinerii de sămânţă se execută obligatoriu înainte de depozitare o
lucrare de sortare la care participă muncitori bine instruiţi, eliminându-se butaşii mici, deformaţi,
ramificaţi sau bolnavi.
Butaşii aleşi pentru însilozare se fasonează cu atenţie eliminându-se frunzele şi "codiţa"
(Gh. Bâlteanu, 2001).
Butaşii fasonaţi se sortează pe grupe de mărimi : mari (peste 200 grame), mijlocii (80 -
150 grame) şi mici (sub 80 grame).
Păstrarea butaşilor de sfeclă peste iarnă se face în silozuri îngropate, semiîngropate sau
la suprafaţa solului în funcţie de condiţiile climatice (Gh. Bîlteanu, 2001).
În urma experienţelor executate în ţara noastră se recomandă ca pentru zona Banatului
silozurile la suprafaţa solului, pentru regiunile din sudul ţării să se folosească silozurile
semiîngropate, late de 80 -100 cm şi adânci de 20 - 30 cm, iar pentru zonele mai reci din est şi
sud - estul ţării, unde temperatura scade foarte mult iarna, să se folosească la depozitare
silozuri îngropate, cu lăţime de 80 cm şi adâncime cuprinsă între 60 şi 70 cm (Z. Stănescu şi
Gh. Rizescu, 1976 ).
Aşezarea butaşilor în silozuri se face în vrac. Partea superioară a silozului se acoperă
cu un strat de paie sau pleavă în grosime de 20 - 25 cm, apoi în funcţie de scăderea
temperaturilor se aşează un strat de pământ de 30 - 60 cm astfel încât în interiorul silozului sa
se realizeze o temperatură optimă de păstrare de 2-3 oC.
 PĂSTRAREA SFECLEI FURAJERE
Silozurile folosite la păstrarea sfeclei furajere sunt mai mici decât cele utilizate la
păstrarea sfeclei pentru zahăr, deoarece sfecla furajeră are un conţinut mai ridicat de apă şi se
alterează mai uşor.
Lăţimea la bază a silozurilor este cuprinsă între 1,5 şi 2,5 m, înălţimea 1 - 1,5 m, iar
unghiul de pantă al laturilor este de 60 - 70o. Acoperirea cestui tip de siloz se face direct cu
pământ lăsându-se coama descoperită care se acoperă cu snopi de coceni sau paie.
Pe toată perioada păstrării se va verifica dacă temperatura din interiorul silozului se
menţină în limita de 1 - 4 oC.

PĂSTRAREA HAMEIULUI
Imediat după recoltare, conurile de hamei au un conţinut de apă ridicat, de 75 - 82%, iar
pentru păstrare este necesar ca acest conţinut de apă să fie redus la 10,5 - 11,5%. Procesul de
uscare a conurilor de hamei presupune acordarea unei atenţii deosebite prevenirii pierderilor de
răşini moi şi uleiuri volatile ce pot apărea.
Acest proces se desfăşoară în uscătorii, în curent de aer cald (Gh. Bâlteanu, 2001).
Debitul aerului cald va fi de 1000 - 1250 m3/m2/oră, la o temperatură de 60 - 70 oC, timp
de 6-8 ore, astfel încât la final conurile de hamei sa aibă o umiditate de 6 - 7 %.
În medie, din 4 kg de conuri verzi se obţin e 1 kg de conuri uscate (Al. Salontai şi colab.,
citat de Gh. Bâlteanu 2001).
Condiţionarea hameiului ridică problema evitării pierderilor de lupulină care au loc în
timpul manipulării, având în vedere că se sfarmă cu uşurinţă.
Pentru evitarea acestui neajuns imediat după uscare conurile sunt introduse in camere
de climatizare sau tuburi aşezate în continuarea uscătoarelor în care umiditatea aerului se
situează în jurul valorii 70% până când conurile ajung la o umiditate de 11 - 13%.
O altă metodă folosită pentru creşterea umidităţii conurilor o constituie aşezarea lor sub
forma unor grămezi de 1 - 1,5 m, timp de 2-3 săptămâni, în care conurile absorb apă din mediul
înconjurător şi ajung la 11 - 13% umiditate.
În vederea măririi perioadei de păstrare şi a calităţii conurilor de hamei pentru asigurarea
unei culori gălbui, premergător ambalării acestea se supun unui tratament cu sulf în camerele
de sulfitare prin arderea florii de sulf. Aşezarea conurilor se face pe plase de sârmă, în straturi
de 100 cm şi se ard câte 100 g sulf pentru fiecare 100 kg de conuri uscate. Timpul de acţionare
este 10 - 15 ore.
Ambalarea definitivă în vederea păstrării se face în saci sau baloturi. Conurile de hamei
sunt presate cu ajutorul unor prese manuale sau hidraulice, greutatea unui balot putând fi
cuprinsă după caz între 100 şi 250 kg.
Păstrarea se realizează în încăperi curate, uscate, cu temperatura menţinută la nivel
constant de 2 - 3 oC, situaţie în care calităţile conurilor de hamei rămân neschimbate timp de un
an.

Calitatea conurilor de hamei - este dată de mai mulţi factori printre care enumerăm:
culoarea conurilor (care poate fi aurie, gălbuie, gălbui - roşietică, verzuie sau brună), conţinutul
în lupulină, conţinutul în substanţe amare (dat în principal de acizii amari alfa), intensitatea
aromei, mirosul, etc.
În mod practic aprecierea calităţii conurilor de hamei se face organoleptic la 100 de
conuri luând în considerare următoarele aspecte: gradul de uniformitate al conurilor, forma,
lungimea şi lăţimea conurilor, culoarea, luciul, fineţea bracteelor, gradul de umiditate.
Examinarea se face pe hârtie albastră.
Sunt considerate conuri de calitate superioară cele care au lungimea cuprinsă între 2,5
şi 3,5 cm şi o culoare gălbui - aurie sau gălbui - roşietică cu luciu mătăsos, cu ax fin, subţire (I.I
Popescu şi colab., 1975).
Numărul şi fineţea bracteelor constituie alte caractere care sunt apreciate la conurile de
calitate superioară.
Cu cât sunt mai multe bractei acestea sunt mai fine, au mai multe glande secretoare de
lupulină, iar conurile sunt mai închise.
 În categoria conurilor lipsite de calitate intră conurile de culoare verzuie (recoltate prea
de timpuriu sau păstrate în condiţii improprii) şi brune (cu un conţinut sărac în lupulină), cu
miros de usturoi, mucegai sau fân, fără luciu, etc.

Preparate şi extracte de hamei folosite în industria berii

Hameiul se poate folosi în industria berii ca atare - în doze de 150 - 450 g/hl de must -
sau sub forma unor preparate sau extracte. Cele mai des folosite preparate sunt:
• pulberi normale - rezultate din măcinarea conurilor uscate la 5-8% umiditate;
• pulberi concentrate - care se obţin din eliminarea parţială din conuri a rahisului şi
bracteelor;
• granule de hamei - rezultate din măcinarea conurilor de hamei şi presarea pulberii în
matriţe speciale;
Din cadrul extractelor de hamei ce se obţin din conurile măcinate de hamei cu ajutorul
unor solvenţi de tipul tricloretilena sau hexan, mai importante sunt următoarele:
• extractul standard - se obţine prin amestecarea extractului răşinos cu extractul taninos;
• extractele izomerizate - cu un conţinut ridicat de acizi amari;
• pulberile de extract - realizate din amestecarea extractului răşinos cu preparate
stabilizatoare de must;
În ultimul timp, folosirea preparatelor sau extractelor de hamei în locul conurilor întregi
este o metodă tot mai uzitată datorită avantajelor realizate : un randament de extracţie a
substanţelor amare superior, o mai bună conservare a substanţelor amare, uşurinţa folosirii în
timpul procesului tehnologic de fabricare a berii şi nu în ultimul rând reducerea spaţiilor de
depozitare.

PĂSTRAREA TUTUNULUI
Tutunul recepţionat de la producători este diferit în ceea ce priveşte calitatea şi procentul
de umiditate, la preluare el fiind depozitat în magazii diferite în funcţie de aceşti indici.
Repartizarea în magazii se face astfel încât tutunul mai umed să fie aşezat separat, cu
spaţii de trecere între el pentru a putea fi controlat periodic.
Condiţionarea tutunului.
Înainte de fermentare în scopul reducerii procentului de umiditate, de la 18 - 24% cu cât
vine de la producători la 13%, tutunul se condiţionează prin două procedee (N. Aniţia, 1983):
• condiţionarea la rece în mediu natural - realizată în încăperi fără instalaţii de condiţionare
artificială., condiţionarea făcându-se cu ajutorul curenţilor de aer; tutunul se aşează pe
grătare sau poduri mobile sub formă de păpuşi şi se remaniază din 2 în 2 zile când se scot
păpuşile de tutun uscat;
• condiţionarea la cald în mediu artificial - când uscarea se face în încăperi speciale cu
ajutorul unor aeroterme, cu temperatura aerului sub 20oC şi o umiditatea a aerului sub 60%.
Condiţionarea tutunului se poate face şi cu ajutorul unei instalaţii - instalaţia Redrying -
care permite condiţionarea rapidă a tutunurilor în vederea ambalării şi maturizării ulterioare şi în
unele cazuri a fermentării ulterioare.

Păstrarea tutunului uscat în vederea predării, se face în încăperi bine aerisite, lipsite
de igrasie şi umiditatea, cu posibilităţi de aerisire.
Tutunul uscat în şire se scoate din gherghefuri sau solarii, se îndoaie în patru şi se
aşează câte 3 - 5 în evenghiuri, după care se suspendă în încăperile destinate păstrării.
Pe întreaga perioadă până la livrare se fac controale periodice în care şirurile se verifică
să nu apară mucegaiurile şi în special la nervura mediană care trebuie să fie bine uscată.

Depozitarea şi păstrarea tutunului fermentat se face în stive. Balurile se aşează

suprapuse în 4 rânduri, unele peste altele.
După ce umiditatea tutunului scade la 13-14% acestea pot fi stivuite pe 5-6 rânduri.
Aşezarea balurilor se face pe grătare sau poduri, lăsându-se spaţii de circulaţie între ele.
Remanierea stivelor se face la fiecare 3 luni la începutul depozitării tutunului şi mai rar 6
- 12 luni, la tutunul depozitat de mai mult timp, la care procentul de umiditate este scăzut.
Pentru o păstrare cât mai îndelungată se recomandă ca umiditatea relativă a aerului în
spaţiul de depozitare să nu depăşească 75%.
 Dăunătorii tutunului fermentat - principalii dăunători ai tutunului fermentat sunt
reprezentaţi de ciuperci, gândăcelul tutunului, molia tutunului şi acarienii tutunului.
Ciupercile care provoacă mucegăirea tutunului atunci când acesta conţine prea multă
apă iar temperaturile sunt cuprinse între 15 şi 40 oC sunt: Aspergillus flavus, Penicillium
glaucum şi Rhizopus nigricans.
Gândăcelul tutunului - Lasioderma serricorne - atacă în stadiul de larvă prin roaderea
tutunului, provocând pagube foarte mari atât prin devorare cât şi prin excrementele care
murdăresc şi depreciază tutunul.
Molia tutunului - Ephestia elutella - consumă şi distruge ţesuturile foliare, murdărind
tutunul cu excremente şi învelişurile năpârlitoare.
Acarienii apar de obicei după fermentare şi dăunează calităţii tutunului prin mirosul
neplăcut pe care îl provoacă.
Măsurile de combatere preventive constau în curăţirea perfectă a depozitelor şi
respectarea parametrilor de păstrare, iar cele curative în tratamente cu bromură de metil şi oxid
de etilen.
Dăunătorii mai pot fi combătuţi prin mijloace fizice : creşterea temperaturilor în depozite
peste 70 oC sau scăderea acestora sub -15 oC timp de 4 zile.

PĂSTRAREA PLANTELOR MEDICINALE

Recoltarea plantelor medicinale şi aromatice se efectuează în anumite momente de
dezvoltare ale plantelor, când organele recoltate conţin cea mai mare cantitate de principii
active (G. Rácz şi colab., 1970).
După recoltare, acestea se transportă cât mai repede la locul de condiţionare şi uscare.
Uscarea este un proces delicat şi trebuie condus cu atenţie, pentru ca să nu scadă
valoarea terapeutică a organelor recoltate. El se poate realiza atât pe cale naturală, cât şi
artificială:
• uscarea pe cale naturală - se realizează la soare, în cazul organelor care rezistă expunerii
la acţiunea directă a razelor soarelui sau la umbră, metoda cea mai utilizată pentru
majoritatea speciilor.
Uscarea la umbră - se face în poduri, şoproane sau camere bine aerisite, cu posibilităţi
de ventilare, folosindu-se stative, rame cu suprafeţele acoperite cu rogojini, prelate sau hârtie.
• uscarea artificială - se face în uscătorii, ceea ce scurtează mult timpul de uscare şi asigură
realizarea unui produs de calitate.
Temperatura de uscare este diferită, în funcţie de specie şi părţile plantei supuse uscării.
Astfel, la 25-30 0C se usucă speciile care conţin ulei volatil, la 30-40 0C - speciile cu glicozide, la
40-60 0C - speciile ce conţin alcaloizi, iar fructele cărnoase - până la 70-80 0C.

Depozitarea şi ambalarea după uscare se realizează diferenţiat, în funcţie de tipul

organului recoltat :
 florile - se ambalează în lăzi de lemn căptuşite cu hârtie;
 frunzele şi iarba - se aşează în saci de pânză sau sub formă de baloţi;
 rădăcinile şi seminţele - se ambalează în saci de pânză sau cânepă.

Păstrarea se face în încăperi curate, ferite de umezeală şi mirosuri puternice, care se

pot transfera anumitor specii. Produsele se păstrează ambalate şi etichetate.
Pe întreg timpul păstrării se vor evita umezeala şi variaţiile de temperatură, care
favorizează instalarea unor mucegaiuri şi dezvoltarea insectelor.
De asemenea, se va evita expunerea produselor depozitate la acţiunea directă a luminii.
 REZUMAT TEMA 5

Pe parcursul temei intitulată „Conservarea de lungă durată la porumb, orz, orzoaică,

cartof, hamei, tutun şi a plantelor medicinale” sunt prezentate gradual elemente privind măsurile
de condiţionare şi conservare ce trebuie aplicate loturilor de porumb pentru a le imprima
stabilitate la păstrare în vederea conservării pe termen îndelungat, se detaliază principalele
particularităţi de păstrare a loturilor de orz şi orzoaică în vederea conservării pe termen
îndelungat şi se prezintă măsurile de condiţionare şi conservare ce trebuie aplicate la cartof,
hamei, tutun şi la unele plante medicinale în vederea păstrării până la valorificare.
La porumb – sunt prezentate criteriile de compartimentare în funcţie de calitatea loturilor
sosite în unităţile de primire, elementele care influenţează conservarea (umiditatea loturilor,
temperatura, higroscopicitatea, tipul de depozit şi dăunătorii specifici – microorganisme şi
rozătoare), uscarea şi batozarea ştiuleţilor de porumb. Fracţiunile care rezultă în urma
operaţiunii de batozare sunt la rândul lor valorificate în cea mai mare parte, constituind astfel o
sursă de profit pentru aceste unităţi de păstrare şi valorificare a produselor agricole.
Orzul şi orzoaica – sunt specii a căror compartimentare se face în funcţie de destinaţie:
orzoaica se depozitează cu destinaţia - industria berii; orzul se depozitează pentru 2 destinaţii -
pentru industria berii şi pentru fondul furajer.
Loturile de orz şi orzoaică, destinate fabricilor de bere se depozitează fiecare separat.
Seminţele care imediat ce sosesc în bază nu corespund calitativ indicilor STAS, prin
măsuri ulterioare (curăţire, sortare, uscare, aerare) pot fi îmbunătăţite şi primesc destinaţie
pentru bere şi se depozitează, de asemenea, separat. Stabilirea calităţii loturilor de orz şi
orzoaică se face în urma analizelor de calitate pe eşantioanele extrase din mijloacele de
transport, aprecierea calităţii făcându-se după norme specifice care cuprind în plus faţă de alte
specii condiţii privind uniformitatea boabelor mai mari de 2,5 mm, energia germinativă şi
conţinutul de proteină al boabelor.
Valorificarea orzului şi orzoaicei se va face în funcţie de destinaţia loturilor, de agreerea
loturilor destinate industriei berii şi de graficul de livrare convenit cu partenerii la încheierea
contractelor de vânzare sau prestare servicii.
Buna păstrare a tuberculilor de cartof depinde de starea fitosanitară, recoltarea la
maturitate deplină, pe vreme uscată, caldă şi cu rănile cicatrizate. Dificultatea păstrării
tuberculilor se datorează în principal conţinutului ridicat de apă, cuprins între 70-78%, precum şi
a duratei lungi de păstrare, de 60-240 de zile, care necesită condiţii specifice de temperatură,
umiditate şi aerare etc., astfel îmbinate şi dozate încât să asigure menţinerea calităţilor culinare,
industriale, furajere şi seminale (în cazul materialului semincer) cât mai apropiat de valoarea
optimă. Sunt prezentate tipurile de depozit utilizate şi caracteristicile de păstrare pentru fiecare
dintre acestea.
Sfecla pentru zahăr şi semincerii de sfeclă ridică probleme deosebite în păstrare, mai
ales sfecla destinată obţinerii zahărului a cărei depozitare trebuie făcută în anumite condiţii care
sa reducă pierderile mari în greutate şi zahăr ce au loc, având în vedere cerinţele deosebite pe
care acest produs le solicită.
Tutunul şi hameiul au de asemenea elemente specifice păstrării şi necesită atenţie
deosebită la stabilirea calităţii acestora solicitând gruparea loturilor pe calităţi şi depozitarea în
spaţii cu mediu controlat pentru o bună păstrare până la valorificare.