Conditionarea Si Pastrarea Pro Curs-MATEI GHEORGHE
Conditionarea Si Pastrarea Pro Curs-MATEI GHEORGHE
Conditionarea Si Pastrarea Pro Curs-MATEI GHEORGHE
Unităţi de învăţare:
1.1 Însuşirile fizice ale masei de seminţe
1.2 Procese fiziologice care au loc în timpul păstrării
1.3 Încingerea şi încolţirea în timpul păstrării
Obiectivele temei:
• cunoaşterea însuşirilor fizice ale masei de seminţe privind friabilitatea, autosortarea
porozitatea şi proprietăţile termice;
• prezentarea proceselor fiziologice relevante din masa de seminţe care au loc de-a lungul
păstrării: postmaturaţia şi respiraţia seminţelor;
• desfăşurarea proceselor de încingere şi încolţire în timpul păstrării seminţelor şi factorii
care determină aceste procese pentru a controla apariţia fenomenelor.
Factorii care influenţează capacitatea de curgere a seminţelor sunt: forma, mărimea şi suprafaţa
seminţelor, umiditatea seminţelor, puritatea fizică şi suprafaţa pe care are loc curgerea.
Forma seminţelor - este factorul care influenţează cel mai mult curgerea. Capacitatea
de curgere cea mai ridicată o prezintă seminţele sferice sau apropiate ca formă de aceasta,
care formează unghiul taluzului natural cel mai mic. Cu cât forma seminţelor diferă mai mult de
forma sferică cu atât scade şi friabilitatea.
Curgerea cea mai bună o prezintă seminţele de leguminoase (mazăre, soia şi fasolea) şi
mai scăzută cele de la cereale (orz, ovăz, orez) sau cele cu forme neregulate (glomerulele de
sfeclă) ori cele legumicole de formă aplatizată sau colţuroasă (morcovi, mărar, pătrunjel, ţelină).
Mărimea seminţelor - (masa specifică a acestora) influenţează şi ea capacitatea de
curgere, seminţele mai grele deplasându-se în instalaţiile de transport prin cădere liberă mai
rapid decât cele cu o masă specifică mai mică.
Suprafaţa seminţelor - influenţează de asemenea capacitatea de curgere, seminţele cu
tegument neted (soia, ricinul, mazărea) prezentând valori ridicate ale friabilităţii comparativ cu
seminţele care au tegumentul rugos, îmbrăcate în palei (orz, ovăz, orez nedecorticat, bumbac)
sau cu cele cu tegument zbârcit (porumb zaharat, mazăre zaharată) ori la care s-a manifestat
fenomenul de şiştăvire (triticale).
Umiditatea seminţelor – Seminţele care prezintă un procent mai mare de umiditatea au
o curgere mai lentă, iar cele uscate curg mai uşor.
În cazul seminţelor umede vracul de seminţe rezultat din curgere are forma unui con de
ascuţit, iar la cele uscate formează un con cu baza mai largă.
Puritatea fizică sau conţinutul şi natura corpurilor străine din masa de seminţe -
are influenţă diferită în funcţie de specie, ea poate să crească sau să scadă friabilitatea
seminţelor. În general, cu cât masa de seminţe conţine mai multe impurităţi şi este insuficient
condiţionată, cu atât scade capacitatea de curgere.
Această caracteristică face ca anumite loturi de seminţe să se încarce şi se descarce
mai greu, să ducă la înfundare frecventă a conductelor de transport, iar uscarea seminţelor să
fie îngreunată.
O puritate fizică ridicată a seminţelor favorizează friabilitatea, seminţele curg rapid prin
conducte şi se manevrează uşor în mijloacele de transport, la depozitare şi în timpul alimentării
maşinilor de semănat.
Forma şi starea suprafeţei pe care are loc curgerea – pe suprafeţele netede şi
lucioase, curgerea seminţelor este mai rapidă decât pe cele cu asperităţi. La fel şi în conductele
circulare, curgerea este mai bună decât în cele pătrate. De asemenea, la conductele şi
jgheaburile din metal se înregistrează o mai bună capacitate de curgere a seminţelor decât în
cazul celor realizate din material lemnos (tab. 1).
Tabelul 1
Unghiurile calculate pentru înclinarea conductelor la instalaţiile de transport prin cădere liberă la
silozuri în funcţie de produsul transportat şi tipul de conductă
zincată
zincată
zincată
neagră
neagră
neagră
Lemn
Lemn
Lemn
Tablă
Tablă
Tablă
Tablă
Tablă
Tablă
Grâu
25-28 24-27 24-27 30-35 29-33 30-34 - 24-27 24-27
Ovăz
24 21 22 24 21 22 - 21 21
Orez
26 22 21 26 22 21 - 20 21
Curgerea normală – are loc la celulele de siloz al căror diametru este mare în
comparaţie cu înălţimea acestora şi unde gurile de alimentare şi evacuare a seminţelor se
găsesc aproximativ în acelaşi plan vertical (Aglaia Mogârzan şi colab., 2003). În timpul golirii
sunt antrenate mai întâi seminţele din zona centrală şi ulterior cele din partea superioară şi
zonele laterale în drumul către gura de scurgere (fig. 2 a, 3 a)
Figura 2
Curgerea produselor din celule
a – normală, b – simetrică, c – asimetrică
Curgerea simetrică – figura 2 b – se întâlneşte la celulele de siloz înguste şi cu înălţime
mare la care viteza de deplasare a seminţelor din canalul de golire ce se formează este mai
mare decât a celor din zonele laterale. După ce aproximativ 50% din celulă s-a golit această
curgere devine normală.
Curgerea asimetrică – este specifică celulelor de siloz la care gura de evacuare este
asimetrică faţă de cea de umplere (fig. 2 c, 3 b). Evacuarea masei de seminţe din celulă se face
în coloane verticale din imediata vecinătate a canalului de golire ce se formează odată cu
începerea procesului.
Figura 3
Tipuri de guri şi curgerea produselor din celule
a – normală, b – asimetrică
AUTOSORTAREA
Autosortarea reprezintă însuşirea masei de seminţe de a se separa, grupa sau aşeza
în straturi în mod natural, în funcţie de forma, mărimea, greutatea şi seminţelor.
Această segregare are loc în timpul curgerii, seminţele se separă în mod automat pe
categorii de mărime. Fenomenul se observă în timpul operaţiunilor de transport, la încărcarea
sau descărcarea seminţelor în depozite, la umplerea şlepurilor, vagoanelor de tip container şi a
celulelor de tip siloz sau la cernerea seminţelor cu ajutorul sitelor.
Prin autosortare, masa de seminţe devine neuniformă, corpurile cu greutate specifică
mai mică se aşează spre periferia vracului, iar cele mai grele, mai mari şi mai pline se depun
spre centrul grămezii fapt confirmat de analizele realizate pe eşantioane de seminţe prelevate la
golirea unei celule de siloz unde s-a observat că în ultima parte a produsului golit calitatea
seminţelor a scăzut comparativ cu rezultatele obţinute la eşantioanele extrase la începutului
golirii celulei.
Pe parcursul manipulării seminţelor, seminţele de buruieni care sunt mai mici, mai
uşoare şi mai umede cad spre periferie, creând astfel condiţii favorabile proceselor de
încingere, fenomen frecvent întâlnit în celulele de siloz, unde pe lângă pereţi se acumulează
seminţele mici, şiştave, uşoare, seminţele de buruieni şi se dezvoltă microorganismele.
De acest aspect se va ţine seama la recoltarea eşantioanelor de analiză a seminţelor
recomandându-se ca şi extragerea probelor să fie făcută din cât mai multe puncte
reprezentative pentru masa de seminţe analizată.
Pentru păstrarea seminţelor fenomenul de autosortare este unul negativ, deoarece
conduce la formarea unor vetre neuniforme, cu grad de umiditate şi corpuri străine fapt care
favorizează apariţia fenomenelor de încingere, dezvoltarea microorganismelor saprofite şi în
final la degradarea produselor agricole .
În vederea evitării instalării acestui fenomen se iau măsuri de combatere care constau în
amplasarea unor dispozitive speciale la gurile de umplere ale celulelor sau la cele de evacuare,
după caz, numite conuri de împrăştiere.
Autosortarea se manifestă şi la golirea seminţelor din buncărul combinei de recoltat în
mijloacele de transport a seminţelor la bazele de recepţie şi silozuri fapt ce duce la acumularea
seminţelor pline şi grele pe centrul mijlocului de transport sau al containerului.
Autosortarea se întâlneşte şi în magazii sau depozite când încărcarea acestora de face
cu instalaţii automate, însă fenomenul este mai redus, mai discret deoarece înălţimea stratului
de seminţe este mult mai mică decât la silozuri.
POROZITATEA
Porozitatea sau spaţiul intergranular, al masei de seminţe, cum mai poate fi definit,
reprezintă totalitatea spaţiilor goale dintre componentele solide ale masei de seminţe ocupate
de aer.
Porozitatea (P) se mai poate defini ca fiind raportul dintre volumul spaţiilor ocupare de
aer şi volumul total ocupat de masa de seminţe. Ea se exprimă cu ajutorul formulei:
V−v
P% = × 100
v
în care:
P% - porozitatea în %; V – volumul total al masei de seminţe; v - volumul părţilor solide (al
seminţelor).
Pornind de la formula porozităţii se poate calcula un alt indice definit de cele două
volume luate în calcul şi anume densitatea masei de seminţe.
Densitatea (D) – reprezintă exprimarea procentuală a raportului dintre volumul ocupat
de partea solidă a masei de seminţe şi volumul total al acesteia. Se poate calcula cu ajutorul
formulei:
v
D= × 100
V în care:
D – densitatea seminţelor; V – volumul total al masei de seminţe; v – volumul părţilor solide (al
seminţelor);
Porozitatea este diferită de la o specie la alta, în funcţie de forma şi mărimea seminţelor,
de umiditatea lor, de suprafaţa seminţelor, natura impurităţilor, tipul depozitului, grosimea
stratului de seminţe.
Porozitatea influenţează atât procesele fizice, dar mai ales pe cele fiziologice care au loc
în masa de seminţe. Ea permite circulaţia aerului printre seminţe şi schimbarea temperaturii din
interiorul vracului, dă posibilitatea pătrunderii oxigenului în vederea menţinerii viabilităţii
seminţelor, a gazelor folosite la combaterea bolilor şi dăunătorilor pe timpul păstrării.
Porozitatea seminţelor ajută la calcularea debitelor de aer insuflat în masa de seminţe
pentru ventilare, la dimensionarea tipurilor de ventilatoare şi a duratei de funcţionare a acestora,
durata de uscare, etc.
În spaţiul intergranular se acumulează CO2 rezultat din respiraţia seminţelor, care influenţează
negativ germinaţia seminţelor astfel că la seminţele cu o porozitate mai mică se impune pentru
menţinerea viabilităţii o aerare la intervale de timp mai scurte.
Porozitatea şi densitatea masei de seminţe sunt influenţate de o serie de factori, după
cum urmează:
mărimea şi forma componentelor solide din masa de seminţe;
starea suprafeţei componentelor solide şi umiditatea acestora;
procentul de corpurile străine din masa de seminţe;
tipul depozitului.
Mărimea şi forma componentelor solide din masa de seminţe - când masa de
seminţe conţine un amestec omogen de corpuri mari şi mici, porozitatea scade deoarece are loc
o mai bună omogenizare a acestor componente, cele mai mici putând ocupa uşor spaţiile libere
dintre componentele mai mari. La seminţele ovale, turtite, care se aşează mai bine în spaţiu, se
înregistrează o porozitate mai scăzută decât la cele sferice.
Starea suprafeţei componentelor solide şi umiditatea acestora - loturile cu seminţe
netede, lucioase, fără asperităţi, prezintă o porozitate mai redusă decât cele cu asperităţi sau
rugoase ori şiştave. Umiditatea ridicată a seminţelor duce la creşterea porozităţii comparativ cu
loturile care prezintă un grad de umiditate mai scăzut.
Procentul de corpurile străine din masa de seminţe - în funcţie de natura lor
impurităţile pot să reducă sau să crească gradul de porozitate a unor loturi de seminţe.
În cazul impurităţilor mici, acestea ocupă spaţiile libere dintre seminţe şi scad astfel
porozitatea masei de seminţe. Cu cât procentul de impurităţi mici din masa de seminţe este mai
mare, se reduce şi spaţiul intergranular.
Impurităţile mari conduc în general la creşterea porozităţii, creând mai multe spaţii libere
şi „afânând” astfel lotul de seminţe.
Tipul depozitului – influenţează porozitatea prin înălţimea masei de seminţe care poate
fi stocată. Astfel, la aceeaşi specie vom găsi o porozitate mai mică atunci când este depozitată
în celule de siloz (la care înălţimea vracului de seminţe poate să atingă 30 m iar greutatea
coloanei de seminţe face ca tasarea să fie mult mai accentuată) decât la loturile depozitate în
magazii sau containere, unde înălţimea stratului de seminţe nu depăşeşte 2,5 – 3 m.
Chiar şi în cazul aceluiaşi tip de depozit, porozitatea este diferită, la baza celulei este
cea mai mică porozitate din cauza tasării puternice a stratului de seminţe.
Din cauza autosortării, porozitatea poate fi diferită în masa de seminţe, variaţia valorilor
ei influenţând negativ procesele fizice şi fiziologice din cadrul respectivelor loturi.
Porozitatea diferă mult şi în funcţie de specie, principalele specii cultivate înregistrând
valorile prezentate în tabelul nr. 2.
Tabelul 2
Porozitatea (%) la diferite specii în timpul depozitării (după L.V.Thierer, 1971)
SORBŢIA
Sorbţia reprezintă proprietatea masei de seminţe de a absorbi vapori de apă, substanţe
chimice sau gaze din mediul înconjurător datorită structurii coloidale, capilar poroase a
seminţelor (Aglaia Mogârzan şi colab., 2003).
Sorbţia sau sorbţiunea seminţelor se desfăşoară prin următoarele procese:
absorbţia;
adsorţia;
condensarea capilară;
chemosorbţia.
Absorbţia – are loc prin pătrunderea vaporilor de apă şi gaze în seminţe datorită
presiunii osmotice, a diferenţei dintre presiunea osmotică din interiorul celulelor şi cea din
exteriorul acestora.
Adsorţia – reprezintă capacitatea seminţelor de a reţine şi fixa la suprafaţa seminţelor
vaporii de apă sau gaze fără a intra în reacţii chimice cu substanţele din seminţe.
Condensarea capilară – are loc atunci când vaporii nesaturaţi pătrunşi în capilarele
seminţelor devin saturaţi şi se condensează, datorită atracţiei exercitate de pereţii capilarelor
seminţei.
Chemosorbţia – nu este altceva decât un proces de absorbţie al vaporilor de apă şi
gaze, însoţit de reacţii chimice, care determină modificări de ordin chimic în seminţe.
Pe lângă mecanismele prezentate, prin care masa de seminţe reţine vapori de apă şi
gaze, se manifestă şi fenomenul invers, de cedare a acestora în mediul înconjurător, parţial sau
total, fenomen ce poartă denumirea de desorbţie.
Sorbţia are loc pe toată suprafaţa seminţelor, aşa încât masa de seminţe constituie un
sorbant foarte bun reacţionând unitar la acest fenomen.
Compoziţia chimică a boabelor (difuziunea internă), cât şi temperatura sorbantului
(difuziunea externă) umiditatea influenţează sorbţia. În aceeaşi măsură o influenţează şi
temperatura şi presiunea aerului din mediul înconjurător.
Sorbţia prezintă importanţă deosebită pentru:
• uscarea seminţelor;
• aerarea şi gazarea seminţelor;
• conservarea de lungă durată a produselor agricole.
Uscarea seminţelor – prin uscarea directă, în funcţie de agentul de uscare (cu agent
direct sau indirect) şi metoda utilizată, seminţele pot împrumuta diverse mirosuri de fum, de sulf,
etc., fapt ce le face inutilizabile în anumite domenii de valorificare, iar masa de seminţe trebuie
bine aerisită după uscare.
Aerarea şi gazarea seminţelor – în vederea asigurării unei bune conservări sunt
necesare aplicarea unor măsuri de prevenţie sau curative pentru combaterea dăunătorilor de
depozit specifici fiecărei specii supuse păstrării. Acest lucru presupune efectuarea unor
tratamente cu substanţe chimice care pot imprima seminţelor anumite mirosuri neplăcute sau
datorită chemosorbţiei să ducă la degradarea ori declasarea unor loturi de seminţe,
schimbându-le astfel destinaţia.
Conservarea de lungă durată a produselor agricole - în timpul păstrării mai îndelungate
seminţele pot reţine diferite mirosuri neplăcute, în special de uleiuri eterice de la unele plante
aromatice (chimion, pelin, coriandru), care impurifică masa de seminţe sau pot pierde unele
substanţe volatile, depreciindu-le astfel calitatea.
HIGROSCOPICITATEA
Fenomenul alternativ de sorbţie şi desorbţie a vaporilor de apă de către seminţe
reprezintă higroscopicitatea acestora.
Higroscopicitatea este unul din procesele importante pentru păstrarea seminţelor,
întrucât apa reţinută de seminţe influenţează direct procesele fiziologice care au loc în masa de
seminţe.
Higroscopicitatea depinde de temperatura şi umiditatea aerului, de compoziţia chimică a
boabelor şi suprafaţa acestora, de integritatea tegumentelor şi mărimea embrionului.
Sorbţia şi desorbţia au loc până la un punct, când între tensiunea vaporilor de apă din
aer şi tensiunea vaporilor din seminţe se stabileşte un echilibru, numit echilibru de
higroscopicitate sau hidric.
Umiditatea boabelor la care se instalează acest echilibru în seminţe, se numeşte
umiditate stabilă sau umiditate de echilibru, care poate descreşte sau creşte în funcţie de
umiditatea relativă a aerului (tab. 3).
Umiditatea de echilibru stabilită la temperatura aerului de 200 C şi umiditatea relativă a
aerului de 70% se numeşte şi umiditate STAS şi este limita maximă admisă pentru o bună
păstrare a seminţelor.
Tabelul 3
Umiditatea de echilibru a seminţelor la principalele specii cultivate, la temperatura de 20oC.
(după L.A.Trisveatschi, citat de L. S. Muntean şi colab. 2001)
Se poate observa că seminţele cu un grad mai ridicat de amidon şi proteine, cum sunt cele de
cereale şi leguminoase, au umiditate de echilibru mai ridicată decât seminţele bogate în grăsimi,
de oleaginoase, fapt care face ca pentru păstrarea pe termen îndelungat indicii STAS de
conservare să fie diferiţi.
Dacă pentru grupa cerealelor umiditatea STAS este de 14%, pentru speciile cu conţinut
ridicat de ulei, umiditatea de echilibru se calculează cu ajutorul formulei:
Wechilibru
Exemple de calcul.
- la floarea soarelui cu un conţinut de ulei în achenă de 50%.
Wechilibru
- la floarea soarelui cu un conţinut de ulei în achenă de 40%.
Wechilibru
Se poate uşor observa că odată cu scăderea procentului de ulei din produsul supus
păstrării creşte şi nivelul la care se atinge umiditatea de echilibru şi loturile devin stabile
pentru păstrare.
CONDUCTIBILITATEA TERMICĂ
Conductibilitatea termică sau termoconductibilitatea reprezintă însuşirea seminţelor de
transmitere a căldurii de la un corp la altul, generată de diferenţa de temperatură existentă între
acestea.
Schimbul de căldură are loc permanent în masa de seminţe, migrarea căldurii putându-
se realiza prin mai multe procese: conductibilitate calorică sau conducţie, convecţie şi iradiere
calorică.
Iradierea calorică - reprezintă procesul prin care un corp expus încălzirii la soare sau la
o sursă artificială de căldură se încălzeşte şi ulterior iradiază, cedează din surplusul de căldură
acumulat.
Fenomenul se evidenţiază la uscare seminţelor prin fie prin solarizare, fie prin uscare
artificială unde odată cu căldura cedată în mediu extern seminţele încălzite pierd şi un anumit
procent de umiditate, ducând astfel la uscarea acestora.
Propagarea căldurii în interiorul masei de seminţe se face foarte greu şi de aceea, se
recomandă ca în cazul solarizării, grosimea startului de seminţe să fie cât mai mică sau pentru
eficientizarea procesului să se execute lopătări repetate.
Datorită conductibilităţii termice reduse a seminţelor, transmiterea căldurii de la
suprafaţa vracului de seminţe către interiorul acestuia se face foarte încet, aşa încât straturile
din mijlocul vracului sau coloanei de seminţe aproape nu sunt influenţate de căldura din mediul
extern.
Acest aspect este benefic procesului de păstrare pe termen îndelungat, întrucât prin
aerare activă în lunile anotimpului rece (lunile decembrie - februarie), când şi umiditatea relativă
a aerului este scăzută (în zilele cu ger uscat), prin introducerea de aer rece în masa de seminţe
are loc o scădere a temperaturii produselor stocate şi menţinerea apoi a acestei temperaturi
timp de mai multe luni, produsele putând fi conservate fără alte intervenţii până la 4-6 luni.
Temperatura scăzută duce la încetinirea proceselor fiziologice sau chiar stoparea
acestora la seminţele păstrate,la inactivarea sau moartea dăunătorilor de depozit, la stoparea
înmulţirii şi activităţii microorganismelor, etc.
Termoconductibilitatea redusă a seminţelor prezintă însă şi inconveniente. În cazul
apariţiei de focare de încingere în masa de seminţe, căldura degajată de aceste procese este
reţinută în interior duce la creşterea temperaturii şi propagarea focarului de încingere în zonele
limitrofe fără a ajunge la suprafaţa seminţelor astfel încât se impune o testare periodică a stării
de conservare prin ridicare de probe sau eşantioane de la diferite adâncimi în masa de seminţe
în vederea analizării în cadrul laboratoarelor de specialitate.
1.2 PROCESE FIZIOLOGICE CARE AU LOC ÎN TIMPUL PĂSTRĂRII
Principalele procese fiziologice care au loc în masa de seminţe în timpul păstrării sunt :
• postmaturaţia;
• respiraţia;
• încingerea seminţelor;
• încolţirea în timpul păstrării.
POSTMATURAŢIA
Postmaturaţia sau maturitatea fiziologică este un complex de procese biochimice şi
fiziologice care au loc în seminţe după recoltare şi care în final duc la atingerea maturităţii
fiziologice şi câştigarea capacităţii maxime de germinare (Ec. Fehér, 1996).
Se mai numeşte şi repaus seminal sau germinal. Maturitatea fiziologică a seminţelor nu
se confundă cu maturarea sau coacerea acestora.
Fazele postmaturaţiei
Faza I – începe imediat după recoltare, când germinaţia este scăzută şi se continuă
procesele fiziologice din seminţe.
Boabele se usucă treptat, umiditatea este de 14% şi conţinutul de apă liberă se reduce.
Semănate în această fază, seminţele au germinaţia foarte scăzută şi culturile ies rare şi
neîncheiate.
În seminţe au loc unele transformări chimice complexe: se continuă şi se încheie sinteza
compuşilor proteice macromoleculari, moleculele hidraţilor de carbon cresc, activitatea
fermenţilor scade, s.a.
Pe măsură ce conţinutul de apa al bobului se micşorează se instalează şi echilibrul
hidric şi se reduce respiraţia.
Seminţele îşi îmbunătăţesc şi calităţile tehnologice:
creşte glutenul la cereale;
la oleaginoase se continuă sinteza grăsimilor;
la prelucrare se obţine un randament ridicat de extracţie, etc.
Faza a II–a a postmaturaţiei care urmează după încheierea primei faze, se parcurge
diferit de la o specie la alta şi chiar de la un soi la altul. Durata acesteia este de la câteva zile
până la câteva luni, în funcţie şi de condiţiile în care este păstrată sau conservată sămânţa.
În această fază se maturizează embrionul şi se îmbunătăţeşte calitativ sămânţa.
Loturile destinate semănatului au repausul seminal când germinaţia are valoarea
maximă, loturile pentru consum la prelucrare ating parametrii maximi. La cerealele panificabile
se îmbunătăţesc însuşirile de panificaţie.
Ca atare, fiecare specie, soi sau hibrid are o durată proprie de atingere a maturităţii
fiziologice în funcţie de zestrea genetică şi condiţiile de mediu în care aceasta se desfăşoară.
Când la recoltare este vreme uscată, cu umiditatea relativă a aerului scăzută şi durata fazelor
de postmaturaţie se reduce.
Pe vreme umedă, cu multe ploi la recoltare, fazele se prelungesc, compoziţia chimică a
boabelor se schimbă, o serie de substanţe nu se transformă în produşi finali şi tehnologia de
păstrare este îngreunată.
Condiţii optime pentru parcurgerea repausului seminal sunt acelea în care umiditatea
relativă a aerului este cuprinsă între 15-35oC, după recoltare.
S-a constatat că seminţele păstrate la temperatura camerei au parcurs cel mai bine
repausul seminal, iar cele păstrate la o temperatură scăzută au necesitat o perioadă mai lungă
de timp pentru atingerea maturităţii fiziologice.
Postmaturaţia se scurtează când seminţele sunt aerate şi au suficient oxigen, pe când
dioxidul de carbon din masa de seminţe insuficient ventilată duce la frânarea acesteia.
Durata repausului seminal este diferită:
• 1-2 luni la cerealele păioase;
• 1-2 săptămâni la porumb;
• 6-8 săptămâni la floarea soarelui;
• 3-5 săptămâni la cânepă, etc.
Repausul seminal este o însuşire genetică ereditară, dar direct influenţat de condiţiile în
care este recoltată şi păstrată sămânţa.
Pentru ţara noastră, probleme în parcurgerea repausului germinal se întâlnesc la
seminţele provenite din zonele nordice, mai reci, mai umede (Transilvania, nordul Moldovei) sau
la culturile de toamnă recoltate în condiţii ploioase. Asemenea loturi de seminţe intră la
depozitare cu conţinut ridicat de apă, se maturizează fiziologic mai lent, au o respiraţie mai
ridicată şi o păstrare mai dificilă. Microorganismele se dezvoltă şi se înmulţesc rapid, datorită
conţinutului de apă ridicat din seminţe, atacă tegumentul seminţelor şi îngreunează
postmaturaţia.
În asemenea cazuri, se impun măsuri rapide de uscare a seminţelor, pentru reducerea
respiraţiei şi frânarea proceselor de încingere.
Atenţie deosebită se acordă loturilor destinate semănatului, orzului şi orzoaicei pentru
bere, dar şi loturilor pentru consum sau export.
Pentru judeţele din centru şi nordul ţării se recomandă ca pentru semănatul cerealelor
de toamnă să se procure sămânţa necesară din judeţele sudice ale ţării, unde recoltatul se face
mai timpuriu şi condiţiile de climă sunt mai favorabile postmaturaţiei.
RESPIRAŢIA SEMINŢELOR
Seminţele, ca orice organism viu, respiră intens. În acest fel, prin procesele chimice de
oxidare îşi asigură energia necesară menţinerii vitalităţii.
Respiraţia seminţelor se desfăşoară în strânsă dependenţă de gradul de coacere, de
postmaturaţie şi umiditate.
Împreună cu seminţele respiră şi dăunătorii şi microorganismele din masa de seminţe.
În timpul păstrării, se consumă o parte din substanţa uscată a seminţelor, rezultând
pierderi de masă şi o schimbare mai mare sau mai mică a calităţii produsului.
Respiraţia este însoţită inevitabil de:
• pierderi în greutate;
• creşterea umidităţii în masa de seminţe, datorată vaporilor de apă degajaţi prin respiraţie;
• reducerea procentului de oxigen în favoarea dioxidului de carbon degajat de seminţe;
• creşterea temperaturii în masa de seminţe.
Dintre factorii externi, temperatura şi oxigenul din aer influenţează cel mai mult respiraţia
seminţelor.
De reţinut ! Cu cât seminţele sunt mai uscate, cu atât respiraţia este mai înceată şi
cantităţile de CO2, H2O şi căldură eliminate de seminţe sunt mai mici şi seminţele se
păstrează mai bine.
Este a doua regulă e aur în păstrarea produselor agricole. O bună păstrare se face între
0 şi 100 C, când intensitatea respiraţiei este foarte scăzută.
Gradul de maturare influenţează direct conservarea seminţelor. Când seminţele se
recoltează insuficient maturate şi conţin multă apă, respiră intens şi păstrarea lor este
îngreunată. Recoltate la coacerea deplină, conţinutul de umiditate este mai mic şi intensitatea
respiraţiei scade.
Proporţia dintre O2 şi CO2 din masa de seminţe influenţează intensitatea respiraţiei. Cu
cât în masa de seminţe este mai mult oxigen, seminţele respiră mai intens, având loc o
respiraţie aerobă. Când creşte conţinutul de dioxid de carbon, se reduce intensitatea respiraţiei
şi se instalează respiraţia anaerobă. Seminţele se pot conserva prin intermediu dioxidului de
carbon, dar nu cele destinate semănatului.
Microorganismele şi insectele respiră foarte intens. Respiraţia seminţelor este dată de
fapt atât de respiraţia proprie, cât şi de cea a microorganismelor şi insectelor din masa de
seminţe.
Dacă seminţele sunt bine uscate, cu conţinut scăzut de umiditate, activitatea
microorganismelor este lentă, practic neinfluenţând intensitatea respiraţiei. Pentru a deveni
active, ele au nevoie de un anumit conţinut de umiditate, care apare atunci când aerul este
umed şi umiditatea depăşeşte 70%, iar umiditatea din seminţe depăşeşte limitele STAS.
Loturile atacate de insecte sau alţi dăunători au respiraţia intensă şi sunt expuse
fenomenului de încingere.
ÎNCINGEREA SEMINŢELOR
Masa de seminţe reţine în interiorul său întreaga cantitate de căldură degajată prin
respiraţie. Seminţele încep să transpire, devin umede, jilave, creând un mediu foarte prielnic
pentru activitatea microorganismelor, care sunt factorul principal al încingerii seminţelor.
La seminţele uscate, încingerea nu are loc, dar poate apărea la loturile la care seminţele
sunt infestate cu multe insecte.
Activitatea microorganismelor, mai ales a mucegaiurilor duce la creşterea temperaturii
în masa de seminţe până la 55-65°C, favorizând încingerea seminţelor.
Încingerea provoacă schimbări chimice, depreciază calitatea seminţelor şi însuşirile
tehnologice şi de prelucrare şi duce la pierderea definitivă a germinaţiei seminţelor.
Astfel, făina provenită din grâu încins este de slabă calitate, scade elasticitatea
glutenului şi pâinea rezultată este de calitate inferioară.
Încingerea verticală apare sub forma unei coloane de seminţe care se formează pe
lângă pereţii sau stâlpii de beton ai depozitelor şi celulelor, unde seminţele transpiră intens.
Încingerea generală este mai rar întâlnită şi se produce numai în cazuri de neglijenţă, la
seminţele proaspăt recoltate, cu conţinut mare de umiditate şi multe seminţe verzi de buruieni.
Încingerea poate fi evitată printr-o atentă organizare a procesului de recepţionare,
condiţionare şi uscare a seminţelor, prin respectarea normelor de depozitare şi controale
sistematice în timpul păstrării.
Loturile de seminţe care dovedesc instabilitate în păstrare se livrează cu prioritate.
Fenomenul se întâmplă mai rar, când în masa de seminţe au loc infiltraţii de apă, care
provoacă încolţirea seminţelor. El nu apare datorită umidităţii relative a aerului care pătrunde în
masa de seminţe ci este declanşat de apa care pătrunde prin infiltraţiile din acoperiş, din timpul
transportului, manipulării la încărcare – descărcare, scurgeri pe lângă pereţii spaţiilor de
depozitare sau infiltraţii din pardoseală.
Dacă se remediază defecţiunile şi se înlătură sămânţa încolţită, restul masei de seminţe
se poate conserva în continuare fără probleme deosebite.
În timpul încolţirii se consumă o mare cantitate de substanţă uscată din seminţe,
aproximativ 50% în numai 3-4 zile, fapt care duce la pierderea nu numai a valorilor semincere
ale lotului respectiv dar şi la o declasare din punct de vedere al însuşirilor tehnologice.
Procesul este nedorit, întrucât seminţele respective sunt complet pierdute şi nu se mai
pot recupera.
Prevenirea apariţiei acestui fenomen se realizează printr-un plan riguros de pregătire,
remediere şi revizuire a spaţiilor utilizate la depozitarea produselor de origine vegetală, a
verificării periodice a loturilor de seminţe păstrate în conformitate cu graficele de păstrare
întocmite şi a luării tuturor măsurilor de prevenire a apariţiei fenomenului pe timpul cât
produsele sunt transportate.
REZUMATUL TEMEI NR 1
Unităţi de învăţare:
2.1 Construcţii pe orizontală;
2.2 Construcţii pe verticală;
2.3 Sistematizarea unei unităţi şi pregătirea spaţiilor pentru depozitare.
Obiectivele temei:
• prezentarea principalelor spaţii construite pe orizontală folosite la depozitarea produselor
agricole;
• cunoaşterea tipurilor de silozuri şi a capacităţilor de stocare a acestora;
• prezentarea modului organizare a unei unităţi de primire a produselor agricole şi de
pregătire tehnică a obiectivelor construite pentru păstrarea acestor produse.
Ele sunt realizate din pământ stabilizat sau din beton, cu două pante transversale pentru
scurgerea apei, cu scopul ca produsele să fie cât mai ferite de degradare, iar recuperarea
boabelor să se poată face cu uşurinţă şi cu cât mai puţine pierderi.
Partea centrală a platformei este betonată sau asfaltată pentru a uşura accesul
vehiculelor la locurile de descărcare a produselor. Sunt de asemenea prevăzute cu rampe de
acces pe fâşia carosabilă la fiecare din capete, cu lăţimea de 6 m şi lungimea de 4 m (M. Duda,
2007).
Prezintă podină din margini de scândură care se reazemă pe traverse de lemn, iar
acoperişul este din carton asfaltat, prins cu şipci de lemn la înălţimea de minim 20 cm deasupra
stratului de ştiuleţi
Arioaiele sunt construcţii relativ simple, ce pot fi montate de personal necalificat. Au
durată de exploatare limitată, sunt mari consumatoare de material lemnos. În anumite situaţii,
panourile de lemn pot fi înlocuite şi cu plasă groasă de sârmă pentru mărirea ventilaţiei naturale
şi favorizarea uscării porumbului ştiuleţi depozitat.
Acoperişul este construit pe căpriori din lemn rotund acoperiţi cu scândură şi carton
asfaltat prins cu şipci de lemn.
Pătulele. Sunt construcţii special destinate păstrării porumbului sub formă de ştiuleţi. În
funcţie de materialul de construcţie folosit la construirea acestora, în practica agricolă din ţara
noastră avem:
• pătule din lemn;
• pătule elemente prefabricate;
• pătule metalice.
Pătulele din lemn – sunt construite în mai multe variante care să asigure respectarea
condiţiilor tehnologice de păstrare a produselor depozitate, în funcţie de umiditatea atmosferică
medie locală şi de cantitatea procentuală de apă conţinută de masa porumbului (ştiuleţi). Ele au
capacităţi diferite de depozitare, putând fi construite după necesităţi, de capacitate mai mică
pentru gospodăriile particulare şi cu capacitate ridicată de stocare la bazele de recepţie (fig. 8,
9).
La partea centrală superioară se găseşte gura de încărcare sub care se află montat un
deflector din tablă galvanizată ce are rolul de a împrăştia cât mai uniform ştiuleţii. Accesul la
gura de umplere se face cu o scară mobilă, uşoară. Încărcarea pătulelor se face mecanizat,
utilizând benzi transportoare simple sau cu racleţi.
În centru corpului cilindric al pătulului se găseşte un tub cu secţiune pătrată sau rotundă,
prin cu buloane de fundaţie, compus din două tronsoane de schelet metalic, pe care se
montează plasă de sârmă şi care are rol în aerarea artificială a ştiuleţilor.
Pătulele metalice se aşează în baterii, grupate în număr de 40 de bucăţi distribuite pe o
platformă betonată cu două pante transversale şi a cărei suprafaţă este ridicată faţă de cota
terenului cu 10 – 25 cm pentru favorizarea scurgerii apei din precipitaţii (fig. 12).
Tabelul nr. 5
Principalele caracteristici ale utilizării tipurilor de pătule
Tip
Avantaje Dezavantaje
constructiv
• durată de exploatare
• montare şi demontare limitată în timp;
uşoară; • costuri mari de
• posibilitatea mutării pe execuţie cu multă
Pătul din lemn
un alt amplasament; forţă de muncă
• coeficient de aerare necalificată;
naturală ridicat; • costuri mari de
întreţinere
• costuri ridicate de
• durată de exploatare achiziţie;
mare în timp; • imposibilitatea mutării
• mecanizarea lucrărilor pe alt amplasament
Pătul din prefabricate
de umplere şi golire; după realizare;
• costuri de întreţinere şi • o capacitate mai mică
exploatare scăzute; de stocare decât
pătulele din lemn
• durată de exploatare
mare;
• capacitate limitată de
• mecanizarea lucrărilor
stocare;
Pătul din fier de încărcare;
• lucrări de întreţinere
• posibilitatea aerării
relativ scumpe;
artificiale a produsului
stocat
Este realizată din zidărie de cărămidă plină, presată, executată cu variaţie a grosimii
zidului până la înălţimea de 2 m, înălţime care şi marchează nivelul maxim până la care se
poate face încărcarea în condiţii de siguranţă.
Magazia are 8 uşi dispuse pe pereţii longitudinali care corespund 2 câte 2 fiecărui
compartiment. Fiecare compartiment are câte 16 ferestre, din care câte 4 sunt aşezate
deasupra uşilor de acces. Prin intermediul acestora se asigură lumina naturală la interior şi
posibilitatea aerisirii produselor depozitate.
Pentru a se realiza o etanşeitate cât mai bună a produselor, acoperişul este realizat din
ţiglă aşezată pe scândură acoperită cu o foaie de carton asfaltat.
La capetele magiei se găsesc rampe ce se termină cu un plan înclinat de 4-5 m pentru a
uşura procesul de încărcare – descărcare a produselor.
Magaziile de 2500 şi 3000 de tone – au început să fie construite după cel de-al doilea
război mondial când s-a trecut la mărirea capacităţii de depozitare şi a rezervelor de stat. Sunt
folosite tot mai mult materiale cu durabilitate ridicată (betonul armat, plăcile de azbociment, plăci
aglomerate de PFL, etc). Odată cu aceste tipuri constructive se stabileşte cota pardoselii la
minim 20 cm deasupra nivelului natural al solului.
Tipul constructiv de 3000 de tone capacitate de stocare beneficiază de mecanizarea
unor lucrări şi de practicarea de canale de aerare în pardoseală a căror acoperire se face cu
plăci din beton prefabricat sau panouri de lemn pe porţiunile de racordare a canalelor de aerare.
Magazia mecanizabilă de 5000 de tone – reprezintă încununarea muncii de proiectare şi
a experienţei acumulate de inginerii români în construcţia depozitelor de cereale (fig. 15).
Acest tip de magazie are pereţii din cărămidă cu elemente prefabricate sau este
realizată în totalitate din panouri prefabricate. Pe faţade au fost prevăzute câte 10 ferestre de
1,8 x 0,7 m în pereţii de 25 cm grosime.
Silozurile din cărămidă – construirea lor a prezentat avantaje în utilizare, cum sunt
buna izolare termică şi hidrică a produselor stocate sau siguranţa împotriva incendiilor, dar şi
inconveniente legate de consumul ridicat de cărămidă pentru asigurarea rezistenţei pereţilor;
Silozurile metalice – au avut două perioade distincte de utilizare în practica agricolă din
ţara noastră: perioada anilor 1960 – 1990 şi după 1990.
Silozurile metalice construite în prima perioadă prezentau anumite avantaje în
exploatare, concretizate în:
• soluţie tehnică de construire rapidă, iar la aceeaşi suprafaţă ocupată de baza celulei
capacitatea de stocare este cu 12% mai mare decât la silozurile din beton;
• datorită utilizării metalului care preia forţe mari de tensiune s-au proiectat celule
cilindrice cu diametru foarte mare ce au permis înmagazinarea unor cantităţi ridicate de
produs/celulă;
• etanşare hidro foarte bună.
Totuşi, în ciuda acestor avantaje, din cauza unei izolaţii termice reduse şi a complexităţii
întreţinerii s-a renunţat în timp la aceste tipuri constructive.
După anul 1990, odată cu restituirea terenurilor conform Legii fondului funciar şi apariţiei
a unei noi categorii sociale, fermierii, care aveau în exploatare suprafeţe medii de 10-15 ha şi a
liberalizării pieţei cerealelor, a apărut necesitatea stocării produselor agricole excedentare
obţinute pe astfel de exploataţii, care să fie comercializate atunci când preţul de achiziţie este
convenabil producătorului.
Aceste noi tipuri de silozuri metalice (fig. 19) diferă mult de tipurile anterioare, fiind
alcătuite din celule de siloz cu pereţii din panouri ondulare executate din oţel de înaltă
rezistenţă, al căror diametru variază de la 4,57 m până la 59,48 m la cele cu structură de
rezistenţă sau de la 3,66 m la 14,63 m la cele fără structură de rezistenţă.
Capacul exterior asigură o cale de acces sau încărcare printr-un diametru de 30 de inch.
Silozurile regionale
Construcţia lor a început în anul 1938, iar între 1938 – 1941 acestea s-au conceput,
după licenţă românească, de către inginerii Direcţiei regionale a silozurilor de pe lângă
Administraţia porturilor şi comunicaţiilor pe apă (fig. 22).
În acest mod s-au executat silozuri de capacităţi diferite, între 4.000 şi 10.000 t,
amplasate pe lângă staţiile de cale ferată, în porturile dunărene sau în diferite zone cerealiere.
Cele cu capacitate de 8.000 şi 10.000 de tone au rezultat din dublarea capacităţii de stocare a
celor de 4.000 şi 5.000 de tone cu baterii de celule construite adiacent silozului vechi şi legate
tehnologic de acesta.
Silozuri de tip SUKA SILO-BAU
Acest tip de siloz se caracterizează prin aceea că au pereţii din cărămidă presată, de 14
cm grosime, zidite cu mortar de ciment şi armate cu bare de oţel cu diametrul de 8-12 mm, câte
2 bare la fiecare al treilea rând de cărămizi.
Silozurile sunt alcătuite dintr-o baterie de 64 celule de siloz, de formă poligonală, turnul
maşinilor fiind amplasat la unul din capetele bateriei de celule, totul sprijinindu-se pe o fundaţie
de beton armat de 65-70 cm grosime (fig.23.).
a b
REPARAŢIILE LA CLĂDIRI
Revizuirea şi remedierea defecţiunilor apărute cuprinde şi lucrări mai mici şi lucrări mai
mari, cum sunt (după Ec. Feher, 1996, 2003):
verificarea învelitorilor (acoperişurilor), jgheaburilor şi burlanelor;
revizuirea şi reparare uşilor, ferestrelor, tocurilor;
înlocuirea geamurilor sparte;
repararea sau schimbarea plaselor de sârmă de la ferestre;
astuparea gropilor la drumurile din incintă şi la cele de acces spre depozitul
respectiv,
curăţirea buruienilor, colectarea gunoaielor şi a ciocălăilor, plevelor, paielor,
cocenilor şi a altor resturi vegetale;
întreţinerea rigolelor şi şanţurilor pentru scurgerea apei.
Acestea sunt considerate lucrări mai mărunte de revizie.
Există şi lucrări mai importante:
înlocuirea unei părţi din învelitori, acoperiş; repararea elementelor de rezistenţă;
refacerea tencuielilor;
repararea crăpăturilor şi deteriorărilor de la zidărie şi pardoseli;
refacerea canalelor şi puţurilor de absorbţie a apelor;
refacerea straturilor de rezistenţă şi de izolări la platforme şi drumuri;
remedieri la liniile de garaj, conform indicaţiilor şi normelor tehnice CFR şi a altor
organe specializate;
remedierea tuturor defecţiunilor care apar pe durata unui ciclu de producţie de un an
la construcţiile respective.
CURĂŢENIA SPAŢIILOR
Se execută după golirea şi eliberarea spaţiilor de depozitare şi după încheierea
reparaţiilor efectuate. Se execută o curăţenie generală temeinică prin:
răzuirea şi eliminarea impurităţilor din fisuri, crăpături, găuri, care se astupă
ulterior, jgheaburi, burlane, elevatoare, transportoare, canale de aer etc.;
măturarea, perierea, şi colectarea gunoaielor şi, unde este necesar, spălarea
elementelor de construcţie (atenţie - când se fac spălări, să se scoată din priză
instalaţiile electrice şi să fie ferite de pătrunderea apei);
văruirea anuală a turnurilor de maşini, galeria superioară, subsolul, staţia de
primire auto şi CFR şi exteriorul soclului de la celule;
la fel se văruiesc şi magaziile, şoproanele, laboratoarele, staţiile de uscare, de
cântărire, ateliere, birouri administrative, grupurile sanitare, cabinele portarilor,
gardurile etc.).
Văruirea sau vopsirea unor elemente de construcţie se face numai atunci când este
necesar pentru a păstra elementele curate şi a contribui la îmbunătăţirea aspectului general al
unităţii.
DEZINFECTAREA, DEZINSECTAREA ŞI DERATIZAREA SPAŢIILOR
Se face cel puţin o dată pe an sau ori de câte ori este nevoie, cu substanţe specifice.
La folosirea aerosolilor sau prin gazare, spaţiile se închid etanş, prin lipirea geamurilor, a
uşilor şi a tuturor fisurilor cu hârtie pelur, scotch şi cocă din făină albă.
Se respectă normele de protecţia muncii şi tehnicile de preparare şi aplicare pentru
fiecare insecticid folosit, în conformitate cu instrucţiunile de folosire.
Încă din cele mai vechi timpuri, din spirit de conservare, omul a înmagazinat excesul de
alimente în spaţii special create pentru a le păstra ferite de acţiunea distrugătoare a diferiţilor
agenţi biologici, atmosferici, etc.
Păstrarea alimentelor s-a făcut iniţial în peşteri naturale sau săpate în acest scop unde
alimentele erau aşezate iniţial vrac sau mai târziu în vase de diferite mărimi.
Mărturii ale existenţei acestor construcţii cu destinaţie specială se cunosc de la chinezi,
unde au fost semnalate de cca. 4000 de ani şi care aveau rolul de a păstra alimente pentru anii
secetoşi.
Produselor vegetale sub formă de boabe după recoltare trebuie să li se asigure
menţinerea integrităţii şi însuşirile calitative ale acestora. Ele pot să fie depozitate în spaţii
ocazionale (diverse încăperi, podurile construcţiilor civile, etc.) sau în depozite speciale
construite.
Din grupa construcţiilor pe orizontală, cele mai reprezentative tipuri folosite la noi în ţară
sunt următoarele: platformele descoperite, platformele acoperite sau şoproanele, arioaiele
demontabile, coşarele de lemn, pătulele, magaziile şi depozitele celulare.
Silozurile sunt ansambluri constructive destinate depozitării şi conservării unor cantităţi
mari de seminţe de cereale, leguminoase, oleaginoase sau furajere. Există şi silozuri pentru
făină, cum sunt cele din incinta fabricilor de pâine sau pentru conservarea porumbului boabe,
cum sunt cele de la fabricile de bere ori pentru ciment, cărbune sau alte materiale granulate.
Utilizarea acestor silozuri prezintă numeroase avantaje, concretizate în utilizarea
judicioasă a spaţiului pe verticală, mecanizarea completă a operaţiilor de manipulare a
seminţelor, asigură o conservare de lungă durată loturilor supuse păstrării şi sunt în acelaşi timp
construcţii rentabile din punct de vedere economic.
Principalele tipuri constructive sunt: silozurile regionale, de tip Suka Silo-Bau, silozurile
Froment Clavier, silozurile regionale PCA, cele de tip CSVPA de 15 şi 30 mii tone şi cele mai
mari de tip ISPA.
În afară de cele două categorii de construcţii prezentate există şi un tip particular de
construcţie care împrumută elemente comune celor două tipuri de depozite – desfăşurate pe
orizontală şi pe verticală – depozitul celular.
Tipurile descrise în această temă au un areal de răspândire ridicat în România,
actualmente majoritatea găsindu-se în proprietate privată în exploatarea unor societăţi
comerciale de profil.
Elementele de sistematizare a unităţilor de păstrare a produselor agricole se referă la
modul de organizare a unei asemenea unităţi existând un anumit mod de organizare a spaţiului
şi de dispunere în teren a clădirilor şi instalaţiilor aferente, cu elemente constitutive (clădiri
administrative, ateliere mecanice, puncte PSI, etc.).
TEMA 3
Unităţi de învăţare:
3.1 Organizarea punctelor de primire a produselor agricole;
3.2 Recepţia produselor agricole;
3.3 Compartimentarea produselor agricole;
3.4 Depozitarea produselor agricole.
Obiectivele temei:
• prezentarea principalelor măsuri care impun în organizarea punctelor de primire
mecanizată a produselor agricole şi a stării de funcţionare a laboratoarelor de analiză a
calităţii produselor;
• cunoaşterea principalelor criterii de compartimentare a mesei de seminţe care intră în
unitatea de depozitare şi păstrare;
• cunoaşterea principalelor posibilităţi de depozitare a produselor agricole şi a modului
cum se întocmeşte corect planul de compartimentare şi depozitare.
De reţinut !
Probele elementare se recoltează din fiecare mijloc de transport, iar prin
amestecarea şi omogenizarea acestora rezultă proba medie din care se extrag ulterior
probele de analiză.
În cazul sosirii unor convoaie de transport de la acelaşi producător şi care predau
produse din acelaşi soi sau hibrid, se recoltează probe din fiecare mijloc de transport, dar se
alcătuieşte o singură probă medie sau generalizată pentru întreg convoiul şi pe aceasta se fac
ulterior analizele. Rezultatele se trec într-un singur buletin de analiză.
Toate produsele aduse în bază sunt atent examinate organoleptic şi se determină masa
hectolitrică, umiditatea şi corpurile străine, în funcţie de care se face recepţia seminţelor şi se
stabileşte contravaloarea produsului. Se pot face şi unele determinări specifice menţionate
anterior.
Până la plecarea mijloacelor de transport se întocmesc actele necesare şi dispoziţia de
plată.
RECEPŢIA CALITATIVĂ
Recepţia calitativă - se face în urma rezultatelor analizelor de laborator, executate pe
probele extrase din mijloacele de transport de către personalul calificat al laboratorului de
analiză (fig.36).
a – faţă
b - verso
Tabelul 8.
Utilul de înregistrare când produsul recepţionat
nu corespunde indicilor STAS.
Specificare Indicii de calitate
MH - kg/hl CS% U%
Calitatea de bază (STAS) 77 2 14
Calitatea efectivă (predată) 74 5 15
Diferenţa -3 -3 -1
4. Când unii indici ai calităţii efective sunt superiori şi alţii inferiori celei de bază, tab. 9.
Tabelul 9.
Utilul de înregistrare când unii indici ai produsului sunt superiori şi alţi inferiori normelor STAS
Specificare Indicii de calitate
MH - kg/hl CS% U%
Calitatea de bază (STAS) 77 2 14
Calitatea efectivă (predată) 78 3 12
Diferenţa +1 +1 -2
Utilul de înregistrare şi contravaloarea acestuia se calculează pentru 100 tone grâu,
întrucât indicii de calitate se compensează între ei.
La unele specii nu sunt cifre medii calculate pentru MH - kg/hl, datorită diversităţii mari
de soiuri şi hibrizi (tabelul 10). Acesta se determină pe probele recoltate de laborator pentru
fiecare produs analizat.
Tabelul 10.
Indicii STAS pentru principalele culturi agricole
Nr. Specia Indicii de calitate
crt. MH - kg/hl CS% U%
1 Grâu 77 2 14
2 Secară 70 4 15
3 Orz 60 5 14
4 Orzoaică 64 5 14
5 Ovăz 42 5 14
6 Orez 50 3 14
7 Porumb - 3 15
8 Fasole - 5 14
9 Mazăre - 10 14
10 Soia - 4 13
11 Linte - 8 14
12 Fl. soarelui 40 4 12
13 Rapiţă - 5 11
14 In - 6 11
15 Camelină - 5 11
16 Ricin decapsulat - 4 9
17 Cânepă - 3 10
18 Mei - 4 13
19 Dughie - 10 10
20 Măzăriche - 6 14
cultivată
De reţinut !
Floarea-soarelui nu se depozitează în celule de siloz, deoarece în spaţii închise,
din seminţe se degajă gaze, care pot provoca incendii şi explozii în celulele silozului, dar
şi datorită masei hectolitrice mai scăzute aceasta ar ocupa un volum aproape dublu faţă
de cereale.
De asemenea, nu se depozitează nici alte seminţe uşoare, cum ar fi cele de ovăz.
În magazii, se pot depozita toate speciile indiferent de calitatea producţiei, diferind
înălţimea stratului de depozitare.
Stabilirea grosimii stratului de seminţe (a vracului) se face în funcţie de: postmaturaţie,
temperatura aerului, gradul de dotare cu instalaţii de aerare şi manipulare mecanică, de curăţire
şi uscare etc.
3.4 DEPOZITAREA PRODUSELOR AGRICOLE
Tabelul 11
Cereale păioase
Umiditatea seminţelor Înălţimea stratului de depozitare
Magazii fără aerare activă Magazii cu aerare activă
sub 14% Până la limita de rezistenţă a magaziei
14,1 – 15% 1,5 – 2 m 3m
15,1 – 16% 1,0 – 1,5 m 3m
Tabelul 12
Porumb boabe
Umiditatea seminţelor Înălţimea stratului de depozitare
Magazii fără aerare activă Magazii cu aerare activă
sub 15% Până la limita de rezistenţă a magaziei
15,1 – 16% 1,5 m 3m
16,1 – 17% 1,0 m 3m
peste 17% sub 1 m (se usucă de urgenţă) 1,5 – 2,0 m
Tabelul 13
Leguminoase pentru boabe (mazăre, fasole, soia, linte)
Umiditatea seminţelor Înălţimea stratului de depozitare
Magazii fără aerare activă Magazii cu aerare activă
sub 13% 2,5 m la limita de rezistenţă
13,1 – 15% 1,5 m 2,5 m
15,1 – 17% 0,5 m 1,5 m
peste 17% se usucă de urgenţă 0,5 – 1 m
Tabelul 14
Oleaginoase
Umiditatea seminţelor Înălţimea stratului de depozitare
Magazii fără aerare activă Magazii cu aerare activă
sub 8% 2-3m la limita de rezistenţă
10,1 – 12% 1,5 – 2 m 2-3m
12,1 – 14% 1 – 1,5 m 2-3m
peste 14% 0,5 m 2-3m
Pentru seminţele cu umiditate mai mare se folosesc straturi de grosimi mai mici, iar pe
măsură ce se usucă se poate mări grosimea stratului de depozitare.
Nu se amestecă seminţe din recolte diferite, chiar dacă sunt din acelaşi soi sau hibrid.
DEPOZITAREA ÎN SACI
Se depozitează în saci toate loturile de seminţe destinate însămânţărilor sau cele
pentru export.
Important este ca seminţele să fie uscate, pure, sănătoase şi ajunse la maturitatea
fiziologică.
Ambalarea se face în saci de iută, rafie sau hârtie groasă, stratificată, în care seminţele
îşi păstrează germinaţia.
Sacii se etichetează pe loturi, specii, soiuri sau hibrizi,cu două etichete identice, din care
una se introduce în interiorul sacului, iar cealaltă se lipeşte pe sac. Sacii se cos la gură, iar
pentru unele seminţe destinate exportului (mazăre, fasole) se pot aplica şi şabloane de diferite
culori care ajută la o mai bună identificare a acestora.
În magazie, sacii se stivuiesc pe înălţimea de 5-6 saci, pe grătare de lemn.
De reţinut !
Între stive, se lasă spaţii de aproximativ 1 m pentru circulaţie şi aerisire, iar până
la peretele magaziei spaţiul lăsat liber trebuie să fie de minim 0,5 - 1 m.
La stivele mai înalte de 5-6 rânduri de saci suprapuşi se intercalează câte un grătar de
lemn pentru aerisire. La o păstrare foarte îndelungată sacii se restivuiesc periodic.
DEPOZITAREA SUBPRODUSELOR
Subprodusele rezultate în urma proceselor de condiţionare, sortare, desprăfuire, conţin
componente cu valoare de utilizare sau fără valoare de utilizare.
Gozurile
Gozurile sunt depozitate în spaţii separate, mai departe de produsele de bază.
Depozitele sunt de tip uşor (şoproane), care feresc gozurile de ploi, zăpezi sau vânturi
puternice, iar pentru o bună păstrare se poate folosi şi aerarea activă.
Dacă este o cantitate prea mare, se evacuează rapid în afara silozului, în alte spaţii de
depozitare, disponibile pentru subproduse sau se vând.
Pleava
Pleava se depozitează în acelaşi mod ca şi gozurile.
Toate subprodusele, îndeosebi cele de cereale, sunt păstrate în compartimente
separate, special destinate acestora. Se livrează în perioadelor imediat următoare pentru
fermele zootehnice, la crescătorii de animale sau la producătorii particulari.
Pe parcursul acestei teme sunt prezentate în sinteză principalele măsuri care se impun
în organizarea punctelor de primire mecanizată a produselor agricole şi a stării de funcţionare a
laboratoarelor de analiză a calităţii produselor, cunoaşterea principalelor criterii de
compartimentare a mesei de seminţe care intră în unitatea de depozitare şi păstrare şi se
prezintă principalele posibilităţi de depozitare a produselor agricole şi a modului cum se
întocmeşte corect planul de compartimentare şi depozitare.
În legătură cu organizarea punctelor de primire a produselor agricole în bazele de
recepţie şi silozuri se prezintă necesitatea preluării rapide a produselor agricole sosite în bază
pe toată durata campaniei agricole, inclusiv în perioadele de vârf şi cele două tipuri de
laboratoare – sezoniere şi permanente – cu caracteristicile fiecăruia, utilizate în procesul de
recepţionare.
Pentru fluidizarea traficului în timpul recepţionării este necesar să se întocmească în
prealabil, înainte de a începe campania de recepţionare şi depozitare, un plan de repartizare a
produselor în depozite în funcţie de calitatea rezultată în urma analizelor efectuate de
laboratoarele de control al calităţii seminţelor. Se întocmeşte şi o schiţă a spaţiilor de depozitare
şi a compartimentelor acestora, stabilindu-se clar felul, calitatea şi cantitatea produselor ce se
depozitează în fiecare magazie, celulă, hambar de siloz sau şopron.
Recepţionarea produselor agricole este de două feluri: cantitativă – prin care se
stabileşte cantitatea de produs care ajunge în unitate – şi calitativă – prin care se determină
calitatea loturilor de seminţe ce urmează a fi păstrate.
După recepţionarea produselor agricole, compartimentarea acestora se face separat pe
specii, evitându-se amestecarea seminţelor sau a produselor respective, care duce în mod
inevitabil la pierderea calităţii lotului respectiv.
Compartimentarea se realizează ţinând seama de mai multe criterii de calitate în
special, de tipul depozitului, dar şi după destinaţia lotului (pentru industrializare, consum furajer
sau pentru export)
Depozitarea produselor agricole este o operaţiune influenţată de mai multe elemente, în
special de calitatea loturilor depozitate şi tipul depozitului (gradul de mecanizare, dotarea cu
instalaţii de aerare, etc.), elemente care impun şi înălţimea stratului de seminţe maxim admisă
în respectivele depozite la păstrarea în vrac sau înălţimea loturilor la stivuire când produsele
sunt ambalate în saci.
TEMA 4
Unităţi de învăţare:
4.1 Metode de conservare a produselor agricole;
4.2 Particularităţi de conservare a produselor agricole;
4.3 Conservarea grâului.
Obiectivele temei:
• prezentarea principalelor metode utilizate în ţara noastră şi în străinătate în procesul de
păstrare a produselor agricole;
• cunoaşterea principalelor particularităţi de păstrare a speciilor mai importante cultivate în
ţara noastră;
• detalierea măsurilor de condiţionare ce trebuie aplicate loturilor de grâu pentru a le
imprima stabilitate la păstrare în vederea conservării pe termen îndelungat.
Tabelul 15
Factorii care influenţează calitatea producţiei la culturile de câmp (M. Duda, A. Timar, 2007)
ETAPE DE PRODUCŢIE FACTORII
Genul, specia, soiul şi hibridul; Categoria biologică
Sămânţa Pregătirea seminţelor pentru semănat (condiţionarea şi tratarea seminţelor)
Clasa de calitate
Zona geografică (latitudinea, altitudinea, clima); Solul (tip, însuşiri fizice,
fertilitate); Planta premergătoare;
Condiţiile de cultură
Lucrările solului, fertilizarea, semănatul, combaterea bolilor şi dăunătorilor,
irigarea, particularităţile climatice ale anului.
ETAPE DE PRODUCŢIE FACTORII
Epoca şi metoda de recoltare;
Condiţiile de recoltare Sistema de maşini folosită şi reglarea lor corectă în funcţie de starea culturii;
Condiţiile meteorologice.
Mijloacele de transport;
Transportul recoltei Felul şi starea ambalajului folosit;
Condiţiile de transport.
Modul de recepţionare;
Condiţionarea Momentul şi tehnologia de prelucrare folosită; Regimul de funcţionare al
maşinilor; Condiţiile meteorologice.
Pregătirea pentru păstrare; Metodele de păstrare; Tipurile depozitelor;
Păstrarea recoltei
Controlul produselor depozitate.
Pentru fiecare principiu s-au elaborat mai multe soluţii tehnice de păstrare.
În funcţie de modul cum sunt dirijaţi aceşti factori au fost elaborate mai multe metode
sau sisteme de păstrare:
• în stare uscată;
• la temperaturi scăzute;
• prin deshidrorefrigerare;
• prin aerare (naturală şi activă);
• prin asfixiere (păstrare anaerobă);
• cu ajutorul substanţelor chimice;
• prin iradiere.
Figura 38 - Schema conductelor cu aburi sau apă caldă la un uscător de tip MIAG
I – treapta I de uscare; II – treapta a II-a de uscare
Uscarea cu gaze de combustie în amestec cu aer atmosferic – este o metodă care a fost
mult utilizată în ţara noastră, mai ales în perioada derulării unei agriculturi centralizate datorită
productivităţii ridicate a instalaţiilor de uscare şi a necesităţii uscării rapide a unor cantităţi mari
de produse agricole cu umiditate ridicată (figura 40).
Principiul metodei constă în uscarea cu aer atmosferic a gazelor calde rezultate din
arderea diferiţilor combustibili şi introducerea acestui amestec în masa de seminţe care este
supusă uscării. Ca şi combustibili sunt utilizaţi: motorina, păcura, gazele naturale, lemnul sau
cărbunele care trebuie să fie de calitate superioară, pentru a nu afecta prin fum sau miros
produsele uscate. Această metodă este asemănătoare cu cea de uscare cu aer cald, cu
deosebirea că în această situaţie randamentul termic este mai ridicat.
În vederea realizării unui amestec optim de gaze calde şi aer atmosferic a fost stabilit
următorul raport: pe timp de vară la 1 kg de gaze arse se adaugă 30 kg aer atmosferic, iar pe
timp de iarnă 20 kg aer atmosferic la 1 kg de gaze arse, amestec este dozat de către instalaţiile
de automatizare. Nerespectarea acestor proporţii duce la o uscare defectuoasă, cu efecte
negative asupra calităţii finale a produselor uscate.
Un inconvenient major al acestei metode îl reprezintă faptul că uneori uscarea se face
neuniform, deoarece curenţii de aer cald nu sunt repartizaţi omogen în masa de seminţe, iar în
cazul unei temperaturi mai ridicate a gazelor apare fenomenul de „călire” a seminţelor care
influenţează negativ însuşirile fizice, biochimice şi de prelucrare ale acestora.
Uscarea în vid parţial – este o metodă de uscare ce asigură obţinerea unor produse de
calitate superioară cu un consum redus de combustibil, de până la 30% comparativ cu celelalte
metode, acest sistem de uscare impunându-se în practica multor ţări europene.
Principul metodei se bazează pe diminuarea presiunii aerului din spaţiile intergranulare
din masa de seminţe facilitând astfel evaporarea apei libere din boabe la temperaturi mai
scăzute. Temperatura de uscare este produsă într-un generator termic şi transferată apoi unui
agent transportator (apa), care încălzeşte mai departe radiatoare de fontă amplasate într-o
cameră de vid unde produsele intră în contact cu suprafeţele radiatoarelor, se încălzesc şi
cedează apoi apa liberă din interiorul lor.
În zona de uscare, boabele proaspăt introduse au o temperatură mai mică decât cea a
vaporilor de apă din camera de vid, producându-se astfel condensarea vaporilor de apă pe
suprafaţa seminţelor, fenomen asemănător cu cel descris la metoda de uscare prin contact cu
suprafeţe încălzite.
Este o metodă care presupune existenţa unei surse de apă continue, cu un debit relativ
mare şi un consum de energie ridicat al pompelor de vid.
Aerarea naturală (pasivă) are loc prin crearea unor curenţi naturali de aer (la presiune
normală) în depozite, prin deschiderea uşilor şi ferestrelor, favorizând astfel mişcarea maselor
de aer din incintă.
Pentru creşterea eficacităţii aerării naturale se pot amplasa în produse anumite
dispozitive care au menirea de a mări suprafaţa de aerare a masei de seminţe dirijând curenţii
de aer prin interiorul produselor depozitate vrac. Acestea sunt de forma unor cutii
paralelipipedice de 80 cm lungime şi 80 – 200 cm înălţime care se amplasează în rânduri
paralele cu direcţia curentului creat şi la intervale de 1 m între ele (fig. 41)..
Dacă grosimea stratului scade sub 1,5 m, aerarea activă este ineficace, deoarece
curenţii de aer nu se distribuie uniform în masa de seminţe.
De asemenea, dacă se depăşeşte limita optimă a înălţimii startului de seminţe, aerarea
are loc lent, existând posibilitatea condensării vaporilor de apă în spaţiul intergranular.
Ca elemente de distribuţie a aerului în masa de seminţe se pot utiliza atât canalele de
aerare practicate în pardoseala magaziilor de 3000 şi 5000 tone cât şi cilindrii sau semicilindrii
aşezaţi direct pe pardoseală la magaziile care nu dispun de o reţea de canale de aerare din
construcţie (fig. 41 a şi b, fig. 42 a şi b şi fig. 43).
b
Figura 41 - Reţea de aerare cu canale sub nivelul pardoselii magaziei:a - schiţa, b - detaliu
(original)
a b
Figura 42 - Secţiune printr-un canal de aerare
sub nivelul pardoselii
a – secţiune transversală; b – secţiune longitudinală;
Figura 43 Semicilindrii metalici amplasaţi pe
podea pentru aerare
La celulele de siloz aerarea se realizează prin intermediul instalaţiilor cu care silozul este
prevăzut. Reţelele de conducte sunt deservite de ventilatoare puternice care pot asigura debitul
de aer necesar pentru 1-3 celule simultan (fig. 44).
Figura 45 - Secţiune longitudinală prin celula de siloz dotată cu instalaţie de aerare de tip
Littman
a – aerare totală; b – aerare straturile mediane; c – aerare straturi din partea inferioară a celulei; d – aerare starturi
din partea superioară a celulei; e – aerare în partea superioară a celulei; f – aerare în partea inferioară a celulei.
După însăcuire, produsele sunt lotizate, mărimea loturilor pentru fiecare specie
fiind precizată în standardele în vigoare: de exemplu, loturile de porumb vor avea maxim
40 t, iar cele de grâu 31,48 t.
Lotizarea se va realiza în magazii mecanizabile de 3000 sau 5000 de tone, pe specii,
soiuri sau hibrizi, sacii aşezându-se în stive ordonate până la atingerea greutăţii maxime a
lotului prevăzută în SR (fig. 47).
Între două loturi se va păstra o distanţă de cel puţin 0,7 – 1 m pentru ca să fie favorizată
aerarea seminţelor şi să permită sondarea în vederea recoltării de eşantioane pentru stabilirea
indicilor de calitate ai seminţelor.
100 ⋅ ( a − b )
X= ,
100 − b
Tratamentele specifice. Sunt cele care se aplică numai la anumite grupe de seminţe,
cum sunt:
• tratamentele cu preparate bacteriene la leguminoase; mărirea gradului de monogermie
la glomerulele soiurilor plurigerme de sfeclă;
• îmbunătăţirea indicelui de curgere prin îndepărtarea diferitelor formaţiuni tegumentare
(lintersul de pe seminţele de bumbac, perişorii de pe seminţele de morcov etc.);
• mărirea permeabilităţii tegumentului prin scarificare la lupin, sulfină, tăierea vârfului
seminţelor cu lama, etc.
A. CEREALE
B. LEGUMINOASE
Soia. Conţinutul ridicat al boabelor în proteine (36-50%) şi grăsimi (13-27%) face dificilă
păstrarea acestora.
La recoltare boabele au un conţinut ridicat de umiditate şi sunt neuniforme sub acest
aspect, în masa de seminţe fiind frecvente şi unele seminţe nemature.
În procesele de păstrare se apreciază următoarele grupe, în funcţie de conţinutul în
umiditate:
- uscate, cu maxim 11% umiditate;
- semiuscate, cu maxim 13% umiditate;
- umede, cu maxim 15% umiditate.
În unele procese de păstrare la soia hotărâtoare sunt: temperatura boabelor, conţinutul
de umiditate acestora, umiditatea relativă a aerului şi gradul de ventilare a loturilor de soia.
Temperatura ridicată, procentul mare de umiditate şi insuficienta aerare a lotului, intensifică
respiraţia seminţelor.
De-a lungul păstrării trebuie urmărită şi umiditatea relativă a aerului, higroscopicitatea
boabelor de soia fiind mai ridicată decât la cereale şi chiar faţă de celelalte leguminoase,
datorită conţinutului ridicat de proteine.
Atenţie deosebită trebuie acordată şi procentului de spărturi. La o umiditate de 15,8%
activitatea microorganismelor creşte de circa 7 ori la spărturi faţă de boabele întregi, fapt datorat
difuziunii mai accentuate a gazelor în boabele fără tegument, cât şi dezvoltării mai intense a
microorganismelor pe suprafaţa spărturilor.
Perioada critică pentru păstrarea soiei este în timpul trecerii de la primăvară la vară
când din temperatura depozite se ridică. Din acest considerent se impune ca iarna boabele să
fie răcite, temperatura scăzută a acestora, dacă nu sunt mişcate, se menţine până în vară.
Dacă temperatura masei de boabe creşte, se va proceda la aerarea activă a lotului.
Păstrarea loturilor de soia se realizează în bune condiţiuni în magazii, de preferinţă
prevăzute cu duşumele din lemn.
Lintea. Atât lintea mare - macrosperma (cu diametrul seminţelor de 6-9 mm), c ât ş i
lintea mică - microsperma (cu diametrul de 2-6 mm), se poate găsi în următoarele stări de
umiditate:
- uscată, cu până la 14% umiditate;
- potrivit de uscată, cu 14-17% umiditate;
- umedă, 17-20% umiditate;
- foarte umedă, peste 20% umiditate.
În funcţie de conţinutul de impurităţi, se întâlnesc următoarele situaţii:
- pură, cu maxim 1% corpuri străine şi maxim 4% seminţe ale altor plante de cultură;
- puritate mijlocie, cu 1-3% corpuri străine şi 4-7% seminţe ale altor plante de cultură;
- impură, cu peste 3% corpuri străine şi peste 7% seminţe ale altor plante de cultură.
Păstrarea trebuie făcută în magazii întunecoase, deoarece sub acţiunea luminii şi în
special a razelor de soare directe culoarea seminţelor se modifică în brun uscat. Prevenirea
acestui fenomen se realizează prin camuflarea geamurilor şi acoperirea cu prelate a masei de
seminţe. În prealabil loturile de seminţe, trebuiesc uscate şi condiţionate pentru a preveni
pătarea seminţelor sau alterarea acestora.
C. OLEAGINOASE
COMPARTIMENTAREA GRÂULUI
Planul de compartimentare al grâului are în vedere următoarele aspecte:
• recepţionarea grâului;
• cantitatea şi calitatea loturilor;
• durata de păstrare;
• capacitatea de depozitare şi gradul de mecanizare al operaţiunilor.
CIRCULAŢIA ÎN INCINTĂ
Pentru o uşoară circulaţie în incintă fiecare spaţiu este prevăzut cu un panou de o
anumită culoare, care se trece şi în schiţa de compartimentare. Întregul drum este orientat de
săgeţi colorate identic, iar pe tichetul eliberat de laboratorul de controlul seminţelor se lipeşte o
bulină de aceeaşi culoare, care îl ajută pe şofer la orientarea în incintă.
Aplicele de pe panouri au diferite culori şi forme:
- pentru grâu;
- pentru secară;
- pentru orz;
- pentru orzoaică;
- pentru in, etc.
Culorile pot fi astfel:
◊ Grâul sub 14%, corpuri străine sub 3%, MH 76Kg = verde
◊ Grâul sub 14%, corpuri străine peste 3%, MH 76Kg = albastru
◊ Grâu cu 14-17% umiditate, corpuri străine sub 6% = galben
◊ Grâu cu 14-17% umiditate, corpuri străine peste 6% = portocaliu
◊ Grâu peste 17% umiditate, corpuri străine sub 6% = roşu
◊ Grâu peste 17% umiditate, corpuri străine peste 6% = maron
Pe panou se scrie şi denumirea depozitului, produsul şi calitatea acestuia.
CONDIŢIONAREA GRÂULUI ŞI SUBPRODUSELE REZULTATE.
În vederea recepţionării seminţelor se face curăţirea sau condiţionarea grâului, pentru
reducerea conţinutului de impurităţi până la realizarea indicilor STAS pentru grâu şi se execută
concomitent cu operaţiunea de recepţionare. Cuprinde cele 2 operaţiuni:
• precurăţirea;
• curăţirea definitivă.
USCAREA GRÂULUI
Uscarea grâului se poate face prin mai multe metode:
a) Solarizarea - ceea ce presupune expunerea la soare a seminţelor, în strat subţire de
10-20 cm, pe platforme descoperite sau teren asfaltat, grâul uscându-se zilnic cu 2-3 procente,
uscarea făcându-se mai rapid în zilele calde (25-35oC) şi aer uscat.
Zilnic seminţele se amestecă din 2-2 ore, se nivelează din nou şi se trasează mici rigole
prin masa de seminţe.
La solarizare se expun seminţele recoltate la umiditatea de 17% sau şi peste aceasta.
Seara, se strâng în grămadă şi se protejează contra intemperiilor.
b) Uscarea în strat subţire - este asemănătoare cu solarizarea, numai că grâul nu se
expune la soare, ci este depozitat în şoproane, platforme acoperite, spaţiile dintre pătule, care
se pot betona şi acoperi, unde aerul circulă intens, alcătuindu-se un curent natural de aer, care
duce la uscarea seminţelor.
Seminţele se întind în straturi de 20-50 cm, se lopătează zilnic de 2-3 ori, şi pot pierde
zilnic 0,5-1% umiditate, mai ales când aerul este cald (t>20oC) şi uscat (U%<75%).
Este uscarea naturală, la aer, şi se aplică la grâul cu umiditatea sub 17%.
c) Uscarea prin aerare activă - se poate face pentru grâul depozitat în magazii sau
silozuri, prevăzute cu instalaţii de aerare activă.
Este o uscare "la rece", când în masa de seminţe se introduce cu ajutorul ventilatoarelor
aer natural, neîncălzit. La silozuri, se insuflă acest aer, cu temperatura de 30-35oC, în uscătoare
şi se trece prin masa de seminţe. Umiditatea seminţelor se reduce cu 1-1,5% pentru fiecare
trecere a seminţelor prin uscător.
d) Uscarea artificială - se efectuează în uscătorii speciale, la silozuri sau baze de
recepţie, cu aer încălzit cu combustibil, iar temperatura aerului încălzit se reglează în funcţie de
produsul care necesită uscare şi destinaţia acestuia.
În funcţie de umiditatea seminţelor se reglează şi viteza de trecere a produsului prin
uscător.
Pentru grâul destinat consumului, temperatura de uscare trece de 70-80oC, pe când
pentru grâul destinat însămânţărilor, aceasta este sub 50oC.
e) Draierarea - constă în combinarea uscării artificiale cu aerarea activă şi se face prin
suspendarea sectorului de răcire al uscătorului şi transformarea acestuia în sector de uscare şi
răcire.
Metoda are mai multe avantaje:
• se reduce consumul de combustibil cu 15-20%;
• se măreşte capacitatea de uscare a uscătorului cu 30-40%;
• scade procentul de boabe fisurate ş.a.
Procedeul cuprinde fazele:
• uscarea artificială a seminţelor în uscătorul la care se suspendă sectorul de
răcire;
• evacuarea produselor calde din uscător şi dirijarea lor într-o celulă de răcire,
numită "celulă de draierare", unde seminţele se aerisesc şi se răcesc, obţinându-
se un echilibru între umiditate şi temperatură.
Răcirea produsului se face prin aerare activă, cu 40-60 m3 aer/tonă/oră.
La evacuarea seminţelor din uscător, umiditatea acestora este în mod obişnuit mai mare
cu 2-3% decât umiditatea finală, acestea eliminându-se prin aerarea activă în camera de
draierare.
DEPOZITAREA GRÂULUI
Pentru depozitarea grâului se poate face fie o depozitare provizorie, fie una definitivă, în
funcţie de calitatea loturilor de grâu şi de pregătirea acestora pentru conservare şi livrare.
• Depozitarea provizorie
Se foloseşte pentru grâul care nu se încadrează în condiţiile tehnice de conservare şi
livrare. Aici intră loturile cu conţinut ridicat de umiditate şi impurităţi, care în timpul depozitării
provizorii au nevoie de îmbunătăţire prin aerare, curăţire, uscare şi aduse la indicii STAS.
Se depozitează în arioaie, şoproane multifuncţionale sau clasice şi pătule amenajate
pentru depozitarea grâului, prevăzute cu instalaţii de aerare activă pentru seminţe cu umiditate
peste 14%.
Depozitarea provizorie se poate face şi în silozuri sau magazii, unde produsele se
condiţionează şi se usucă rapid şi apoi se depozitează definitiv.
Durata depozitării provizorii va fi cât mai scurtă şi în limitele stabilite de STAS.
DEPOZITAREA DEFINITIVĂ
Se depozitează definitiv grâul uscat, bine curăţit şi care corespunde indicilor STAS, care
se livrează pentru consum un timp mai îndelungat.
Loturile de grâu sunt depozitate în mod obişnuit în magazii sau silozuri, pentru o durată
mai scurtă sau mai lungă de timp şi în şoproane sau spaţii amenajate corespunzător. Acestea
se livrează în funcţie de solicitări în tot cursul anului. Pentru depozitarea definitivă se
încadrează loturile cu maxim 17% umiditate şi impurităţi sub 3%. Ele se usucă natural sau prin
aerare activă, aşa ca până la 1 octombrie să ajungă la 14-15% umiditate.
CONSERVAREA GRÂULUI
Implică un complex de măsuri ce trebuie aplicat masei de seminţe depozitate, care să
asigure integritatea cantitativă şi îmbunătăţirea însuşirilor calitative a loturilor, reducerea
pierderilor fiziologice şi mecanice şi împiedicarea fenomenelor de încingere.
Conservarea grâului este influenţată de o serie de factori, printre care:
• umiditatea şi temperatura masei de seminţe;
• integritatea seminţelor;
• prezenţa dăunătorilor;
• repausul seminal;
• tipul depozitului;
• instalaţiile de aerare existente;
• durat de păstrare;
• destinaţia produsului.
Umiditatea seminţelor este factorul principal în procesul de conservare a produselor
agricole şi este necesar să se situeze sub umiditatea critică de 14%, cea mai bună fiind sub
13%.
La aceste umidităţi, procesele fiziologice şi biochimice se desfăşoare lent, activitatea
microorganismelor şi dezvoltarea dăunătorilor animali este împiedicată.
Calitatea produsului se menţine timp îndelungat şi pentru aceasta grâul este supus unor
operaţiuni obligatorii:
• solarizare;
• aerare activă;
• uscarea artificială şi draierare;
• protejarea stocurilor împotriva umidităţii din mediul înconjurător;
• evitarea fenomenelor de condens, umiditatea sub 13% fiind cea mai potrivită
pentru o păstrare de lungă durată.
Temperatura are o importanţă deosebită pentru conservarea produselor agricole.
Temperatura ridicată şi umiditatea mare a seminţelor constituie factorii de bază care
declanşează procesele de încingere.
De reţinut !
Există o corelaţie invers proporţională între temperatura şi umiditatea seminţelor:
cu cât umiditatea este mai mare temperatura trebuie să fie mai scăzută. (Ec. Feher, 1996).
Vara, recoltarea grâului se face, în mod obişnuit la temperaturi ridicate, de aproximativ
30°C.
În situaţia în care grâul are o umiditate scăzută (14%), temperatura nu periclitează
conservarea grâului. Pe măsură ce scade temperatura aerului din mediul înconjurător, apare
necesară scăderea temperaturii şi în masa de seminţe, pentru evitarea condensului.
Pentru loturile de seminţe cu umiditate mai ridicată trebuie obligatoriu scăzută
temperatura în masa de seminţe până la limita care asigură conservarea.
Temperatura trebuie menţinută astfel:
• între 1 aprilie - 1 octombrie = sub 25°C;
• între 1 octombrie - 31 martie = 18°C.
Aceste valori se menţin în limitele respective prin aerarea masei de seminţe,
deschiderea uşilor, geamurilor, gurilor de aerisire sau se manipulează seminţele noaptea când
este răcoare sau în zile noroase, mai reci.
Integritatea seminţelor are, de asemenea, importanţă în conservarea seminţelor,
întrucât seminţele cu tegumentul vătămat se păstrează greu, transpiră şi respiră intens, la fel şi
cele fisurate sau sparte. Aceste seminţe sunt uşor atacate şi de microorganisme şi acarieni, iar
pierderile fiziologice sunt mult mai mari.
Evitarea deteriorării tegumentului seminţelor se poate face prin:
◊ reglarea corespunzătoare a maşinilor, pieselor şi ansamblurilor din fluxurile
tehnologice de manipulare, curăţire, uscare;
◊ uscarea artificială să se execute în limitele corespunzătoare;
◊ loturile să fie lipsite de boli şi dăunători care atacă boabele;
◊ să fie lipsite de spărturi.
Prezenţa dăunătorilor vegetali şi animali deteriorează loturile de seminţe atât prin
consumarea de produs cât şi prin deprecierea calitativă a seminţelor.
Sunt necesare măsuri ferme de igienizare a spaţiilor de depozitare, a utilajelor,
instalaţiilor şi ambalajelor, reducerea temperaturii şi umidităţii din masa de seminţe precum şi
combaterea chimică a acestora.
Postmaturaţia seminţelor sau repausul seminal, înseamnă atingerea maturităţii
fiziologice a seminţelor, continuarea coacerii seminţelor în depozite şi îmbunătăţirea însuşirilor
de germinaţie şi tehnologice.
Când repausul seminal se prelungeşte, conservarea este mai dificilă. Scurtarea duratei
repausului seminal este necesară şi se realizează şi prin reducerea procentului de umiditate
(solarizare, aerare activă, uscare artificială), perioada de postmaturaţie micşorându-se de la 45-
60 zile la 10-20 zile.
Spaţiile de depozitare, indiferent de tipul depozitului, trebuie să îndeplinească condiţiile
tehnice de conservare.
În timpul păstrării, se vor face controale sistematice şi se vor aplica măsurile
corespunzătoare pentru a preveni deprecierea calitativă a loturilor şi pierderile cantitative.
Seminţele care sunt aerate şi răcite în perioada de iarna şi care au asigurată o
conservare corespunzătoare nu se aerează şi nu se mişcă până la livrare.
Pentru evitarea pătrunderii de aer umed în depozite, în perioadele cu umiditate relativă a
aerului ridicată se închid uşile, ferestrele, gurile de sondare sau vizitare şi periodic se măsoară
temperatura şi umiditatea şi se determină însuşirile calitative a seminţelor.
COMBATEREA DĂUNĂTORILOR.
Se poate face prin mai multe metode:
• mecanice;
• fizice;
• chimice;
• biologice.
În timpul conservării pot apărea dăunători specifici, care aduc importante pierderi din
masa de seminţe. Măsurile de combatere trebuie aplicate, în cel mult 5 zile de la depistarea
infestării seminţelor constau în dezinsectare şi deratizare.
• Metode chimice:
Se practică tratarea produsului cu substanţe chimice, ce distrug dăunătorii în toate
fazele de dezvoltare, dar nu depreciază calitatea şi valoarea de utilizare a produsului.
Printre tratamentele ce se aplică sunt:
a) gazarea cu bromură de metil (foarte toxică) - (CH3Br), se aplică numai în silozuri şi
magazii din zid, ce se închid etanş, iar celulele de siloz să aibă instalaţii de aerare activă.
Grosimea stratului de seminţe care urmează a fi tratate este până la 2,5 m. Produsele
se afânează în prealabil şi se evacuează personalul de lucru şi animalele.
Pentru produsele de consum, umiditatea maximă a seminţelor este de până la 18%.
Buteliile cu gaz se aşează în formă de şah peste vracul de seminţe şi se deschid
robinetele, folosindu-se 40 g/m3 de spaţiu. Temperatura buteliilor trebuie să fie de 25-30°C,
păstrate în camere încălzite, la 30-35°C, timp de 24-36 ore (iarna). Nu se încălzesc pe flacără.
Aerisirea, degazarea se face prin aerarea activă a spaţiilor, timp de 10-12 ore ori prin
deschiderea uşilor, geamurilor timp de 3-4 zile, în care muncitorii şi personalul de deservire nu
se apropie de depozitul respectiv. Sunt pericole de intoxicare, manifestate prin vomă, greaţă,
ameţeli, vedere dublă, lipsa poftei de mâncare, dureri abdominale, dificultăţi de vorbire.
b) Gazarea cu sulfură de carbon (CS2), gaz incolor sau uşor gălbui, cu miros de ouă
stricate, inflamabil şi explozibil, livrat în butoaie metalice fiind foarte toxic.
Acesta se aplică în amestec cu tetraclorură de carbon (CCl4), care este mai puţin toxică
şi neinflamabilă, în proporţie de 40% CCl4 ţi 60% CS2 sau în alte proporţii.
Temperatura minimă la care se administrează produsul este de +16°C, iar umiditatea
maximă a produselor tratate să nu depăşească 17% pentru cereale.
Grosimea stratului de seminţe să nu depăşească 1,2 m. Doza recomandată este de 1 kg
amestec/tona de sămânţă. Se lasă 24-48 ore după care se degazează spaţiile.
În caz de intoxicaţie apar dureri de cap, stare de agitaţie şi râs şi chiar stări de
inconştienţă şi comă.
Unităţi de învăţare:
5.1 Păstrarea porumbului;
5.2 Păstrarea orzului şi orzoaicei;
5.3 Păstrarea cartofului, hameiului, tutunului şi a plantelor medicinale.
Obiectivele temei:
• prezentarea măsurilor de condiţionare şi conservare ce trebuie aplicate loturilor de
porumb pentru a le imprima stabilitate la păstrare în vederea conservării pe termen
îndelungat;
• detalierea principalelor particularităţi de păstrare a orzului şi orzoaicei în vederea
conservării pe termen îndelungat;
• cunoaşterea măsurilor de condiţionare şi conservare ce trebuie aplicate la cartof, hamei,
tutun şi la unele plante medicinale în vederea păstrării.
COMPARTIMENTAREA PORUMBULUI.
Este obiectiv de bază în conservarea porumbului.
Criteriile de bază pentru compartimentarea porumbului sunt: umiditatea boabelor,
tipul de depozit şi durata de conservare.
Porumbul ştiuleţi cu peste 30% umiditate, se depozitează în şoproane şi platforme
prevăzute cu canale de aerare, situate în vecinătatea staţiilor de batozare şi uscare. Acesta se
livrează cu prioritate, până la sfârşitul luni decembrie;
Dacă din această grupă sunt cantităţi prea mari, se vor lua măsuri ca loturile cu
umiditate mai redusă să fie depozitate în arioaie, în cantităţi mai mici, iar livrarea lor se va face
până la 1 februarie.
Porumbul ştiuleţi cu 28-30% umiditate, se depozitează în arioaie şi pătule cu lăţimea
de maxim 2 m şi prevăzute cu canale de aerare şi se livrează până la 1 februarie.
Porumbul ştiuleţi cu 25-28% umiditate, se păstrează tot în spaţiile menţionate anterior
sau în şoproane multifuncţionale şi pătule metalice circulare, prevăzute cu canale de aerare.
Din această categorie, fac parte acele loturi care se pot păstra un timp mai îndelungat şi
se pot livra în trimestrul II sau III al anului.
Porumbul sticlos se livrează pentru fabricarea mălaiului. Din această grupă de umiditate
se pot stabili şi loturile cu livrări speciale: amidon, glucoză, export.
Porumbul ştiuleţi sub 25% umiditate se conservă în pătule înguste, de maxim 2 m
lăţime sau în pătule metalice circulare.
Loturile sunt destinate pentru mălai, amidon, glucoză, export sau alte livrări speciale.
În cazul pătulelor duble, aceste loturi vor ocupa numai compartimentele de la capăt şi
numai pentru timp scurt şi pe cele din mijloc.
Porumbul destinat obţinerii de mălai se depozitează în compartimente separate de
celelalte loturi de porumb, şi se păstrează pe convarietăţi sau hibrizi.
CIRCULAŢIA ÎN INCINTĂ
Pentru o mai uşoară dirijare a conducătorilor auto spre spaţiu respectiv se fixează
panouri sau plăcuţe colorate, care indică şi grupa de umiditate, astfel:
• roşu - pentru grupa cu peste 30% umiditate;
• galben - pentru grupa cu 28-30% umiditate;
• albastru - pentru grupa cu 25-28% umiditate;
• verde - pentru grupa sub 25% umiditate.
Pe panouri se scrie cu litere mari "Grupa de umiditate".
Dirijarea circulaţiei în incintă se face cu ajutorul indicatoarelor fixate pe drumurile din
incintă.
Umiditatea
Este principalul factor, care influenţează conservarea porumbului. Umiditatea ridicată
micşorează rezistenţa la păstrare, duce la pierderi substanţă uscată, intensifică respiraţia
boabelor şi a microorganismelor şi provoacă încingerea şi mucegăirea boabelor.
Prezenţa rahisului (ciocălăului) influenţează direct conservarea porumbului, ştiut fiind că
rahisul are întotdeauna umiditatea mai ridicată decât boabele.
Pe acelaşi ştiulete se întâlnesc boabe cu umidităţi diferite, cele din vârf şi de la bază
fiind mai umede decât cele de la mijloc.
Embrionul seminţelor de porumb conţine mai multă apă, are un procent ridicat de
grăsimi şi fermenţi, care la o umiditate mai ridicată duc la intensificarea proceselor fiziologice
din bob.
Există diferenţe între hibrizi şi chiar între ştiuleţii aceluiaşi hibrid, proveniţi de pe aceeaşi
parcelă.
De asemenea, reducerea temperaturii prin aerare activă sau naturală influenţează
păstrarea şi duce la frânarea proceselor vitale din seminţe, împiedicând dezvoltarea
microorganismelor şi insectelor.
Temperatura
Prezintă o importanţă deosebită mai ales pentru păstrarea loturilor cu umiditate mai
ridicată.
La temperatura de 0°C, respiraţia boabelor este practic încetinită şi lipsită de importanţă,
dezvoltarea microorganismelor este stânjenită, insectele mor, iar calitatea produsului se
menţine corespunzătoare.
Higroscopicitatea
La porumb, higroscopicitatea ştiuleţilor este ridicată, datorită prezenţei rahisului şi a
fragmentelor de pănuşi, mătase, frunze.
Mătasea absoarbe cei mai mulţi vapori de apă din aer, urmată fiind de pănuşi, frunze,
ciocălăi şi boabe.
Condiţiile de depozitare
Tipul de depozit şi caracteristicile depozitului are o influenţă deosebită asupra
conservării porumbului.
În depozite, încărcarea porumbului se face eşalonat, pe straturi, la început depozitându-
se pe înălţimea de 1 m şi ulterior, după ce s-au umplut toate spaţiile, se trece la înălţarea
succesivă a straturilor.
Porumbul uscat se depozitează separat de cel mai umed. Conservarea se face în spaţii
care asigură protecţie contra intemperiilor, pe toată durata păstrării.
În spaţiile de depozitare trebuie să se asigure o aerare corespunzătoare în vederea
scăderii umidităţii ştiuleţilor.
Microorganismele
Seminţele de porumb, în timpul păstrării sunt atacate de diferite microorganisme
(mucegaiuri, drojdii, bacterii).
Dacă umiditatea ştiuleţilor şi temperatura sunt scăzute, activitatea microorganismelor
este redusă.
Când umiditatea ştiuleţilor este ridicată, pe timpul conservării porumbului se dezvoltă o
serie de mucegaiuri, dintre care cele mai răspândite sunt:
• Penicillium sp. - puf alb care apoi devine verde-cenuşiu;
• Aspergillus sp. - are culoare verde-deschis şi ulterior brună;
• Mucor sp. - este gălbuie la început şi apoi cenuşiu şi brun.
Atacul de mucegai începe de la baza rahisului şi se transmite apoi la boabele din vârf
sau la cele deteriorate, fisurate, sparte şi ulterior pe embrion şi endosperm. Se mai pot întâlni şi
o serie de boli care atacă porumbul încă din câmp şi al căror atac se continuă şi în depozite:
• Giberella zeae - putregaiul ştiuleţilor şi al tulpinilor este un mucegai roşu, boabele
atacate având culoare roşie-vişinie.
• Fusarium moniliforme - fuzarioza boabelor de porumb, care produce crăparea
boabelor. Are aspect de pâslă alb-roză, cu nuanţe de violaceu. Mai târziu, boabele
devin cafenii, porumbul fiind definitiv deteriorat.
• Nigrospora oryzae - putregaiul uscat al ştiuleţilor de porumb. Este un mucegai de
culoare negricioasă atât pe boabe cât şi pe rahis, care se înmoaie şi putrezesc.
Există şi alte genuri şi specii care populează pe porumb şi care sunt favorizate de
umiditate şi temperatura ridicată a ştiuleţilor şi mediului înconjurător. De asemenea un înveliş
deteriorat, cojit, fisurat al boabelor favorizează atacul de boli.
Înmulţirea bolilor se poate evita şi prin răcirea şi uscarea rapidă a ştiuleţilor folosind
aerarea naturală sau activă şi prin prefirare (mişcarea ştiuleţilor, aerisirea lor).
Se vor feri boabele de deteriorare, spargere, fisurare şi se vor înlătura toţi ştiuleţii
atacaţi, mucegăiţi, putreziţi.
Tabelul 19
Conservarea porumbului în funcţie de umiditate
şi tipul spaţiului de depozitare
Nr. Grupa de Tipul spaţiului de Termen de
Aerare Observaţii
crt. umiditate depozitare păstrare
În şoproane şi platforme din
Cu canale Până la sfârşitul
vecinătatea staţiilor de -
1 Peste 30% de aerare lunii decembrie
batozare şi uscare
Arioaie cu lăţimea de 1 m - - -
Arioaie şi pătule cu lăţimea Fără canale Sfârşitul lunii
de 1 m şi 1,5 m de aerare februarie
Pătule simple,
2 28 – 30%
compartimentele de la Cu canale
- -
pătulele duble şi arioaiele cu de aerare
lăţimea maximă de 2 m
Şoproane multifuncţionale, Din acest porumb
Până în trimestrul
pătule metalice circulare, se separă loturile
II şi III în funcţie de
pătule simple, Cu canale speciale pentru
evoluţia stării de
compartimentele de la de aerare mălai, export,
3 25 – 28% conservare şi
pătulele duble şi arioaiele cu amidon, glucoză,
planul de livrare
lăţimea maximă de 2 m etc
Arioaie şi pătule înguste, cu Fără canale
- -
lăţimea 1,5 m – 2 m de aerare
Pătule înguste cu lăţimea de
Fără canale
4 Sub 25% maxim 2 m - -
de aerare
Pătule metalice circulare
Tabelul 20
Periodicitatea controlului stării de conservarea porumbului ştiuleţi din depozite
Nr. Umiditatea Temperatura Aerarea Perioada de
crt. lotului control (zile)
0
sub 18 C cu aerare 30
fără aerare 25
1 sub 20% 0
peste 18 C cu aerare 25
fără aerare 22
0
sub 18 C cu aerare 22
fără aerare 20
2 20 – 23% 0
peste 18 C cu aerare 20
fără aerare 15
0
sub 18 C cu aerare 15
fără aerare 10
3 23 – 28% 0
peste 18 C cu aerare 10
fără aerare 8
4 peste 28% - - 5
Livrarea porumbului, se face atât sub formă de ştiuleţi, cât şi sub formă de boabe în tot
cursul anului.
Se trimite la fondul de stat, alimentar sau semincer, la fondul furajer, pentru ferme
zootehnice sau crescătorii particulari de animale, în funcţie de necesităţi.
Ritmul de livrare se face în funcţie de solicitări, păstrându-se evidenţa cantităţilor livrate.
Spaţiile eliberate se curăţă, se dezinfectează şi se pregătesc pentru recolta viitoare.
Recepţia calitativă
Se recoltează probe pentru analiză din fiecare mijloc de transport, pentru stabilirea
calităţii seminţelor.
Recepţia cantitativă
După recoltarea probelor din mijloacele de transport, acestea merg la cântărire.
Recepţia cantitativă se face numai prin cântărire directă, pe cântarele automate existente în
bază.
Se interzice recepţia cantitativă pe baza unor cubaje sau a altor unităţi de măsură
volumetrice.
Cântărirea se face pe cântare pod-basculă, cântare romane cu pâlnie şi cu mecanism
de ştanţare a cantităţii de produse pe tichet, cântare automate cu cupă basculantă etc.
La operaţiunile de descărcare şi manipulare a seminţelor se va evita vătămarea
boabelor, în fluxul de descărcare, manipulare mecanică şi a celorlalte operaţiuni tehnologice
folosindu-se numai acele instalaţii şi utilaje care nu fisurează, sparg, strivesc sau decojesc
seminţele.
Sunt mai puţin indicate transportoarele cu racleţi (redlere), transportoare elicoidale
(şnekuri) sau alte utilaje, care pot vătăma seminţele.
Sortarea
Loturile, care prin operaţiunile de curăţire nu au putut fi aduse la condiţiile de
uniformitate prevăzute de indicii STAS pentru livrare sau au fost primite cu purităţi
necorespunzătoare se sortează.
Utilajele folosite pentru sortare sunt prevăzute cu organe de cernere fină, care se reglează şi
echipează corespunzător:
• ciurul de presortare va avea ochiuri dreptunghiulare cu lăţimea de 8-10 mm şi prin el
se elimină complet impurităţi grosiere;
• ciurul de sortare va avea ochiurile dreptunghiulare cu lăţimea de 2,8 mm şi se vor
separa boabele de orz sau orzoaică mai groase de 2,8 mm;
• ciurul de nisip va avea ochiuri dreptunghiulare cu lăţimea de 2,5 mm prin care sunt
separate boabele cu lăţime 2,5-2,8 mm;
• în camerele de sedimentare se colectează impurităţi uşoare (pleavă, ariste, frunze,
paie).
Prin această sortare seminţele sunt separate în două categorii: de 2,5-2,8 mm şi peste
2,8 mm.
La alte utilaje ciurul de sortare are ochiuri dreptunghiulare, cu lăţimea de 3,5 - 4,5 mm
iar ciurul de nisip de 2,5 mm. În acest caz se obţine un singur sortiment cu boabe mai mari de
2,5 mm.
Subprodusele rezultate
În urma condiţionării şi sortării seminţelor, rezultă şi o serie de produse cu sau fără
valoare de utilizare.
Spărtura: se obţine sub ciurul de nisip de 2,5 mm şi conţine boabe normale şi întregi ale
altor specii cultivate, cele subţiri, subdezvoltare, sparte, strivite, seci, cele atacate sau mâncate
de insecte şi praf vegetal. Conţine şi boabe normale de la cultura respectivă şi de la alte plante
cultivate şi spărturi mai mari decât 1/2 din bob, maxim 6%, iar impurităţile uşoare (paie, pleavă,
frunze, boabe seci), seminţe de buruieni şi componente minerale - maxim 10%.
Gozurile: rezultă mai ales de la precurăţirea orzului pentru furaj şi mai puţin pentru cel
de bere .
Se obţin din cernutul de la ciurul de nisip de 1,5 mm; din refuzul de la ciururile de sortare
cu ochiuri de 4-6 ş i 3-3,5 mm; din jgheabul de la cilindrul trior şi uneori din camerele de
sedimentare sau buncărele de colectare a impurităţilor refulate de ventilatoare.
Acestea conţin şi boabe normale de orz şi orzoaică şi de la alte specii cultivate, boabe
subţiri, şiştave, sparte, strivite, seci, cu miezul nedezvoltat, cele atacate, mâncate de insecte şi
praf vegetal; seminţe subţiri, spărturi mai mari decât jumătatea bobului - max. 2%; corpuri
organice uşoare şi seminţe de buruieni - nelimitat, iar impurităţi minerale sau fără valoare de
utilizare - max. 20%.
Pleava - este alcătuită din impurităţile organice, uşoare, existente în masa de seminţe şi
care se colectează în buncărele şi camerele de sedimente sau în locurile din apropiere.
Conţine şi boabe normale ale altor plante de cultură, seminţe subţiri, subdezvoltate,
sparte, seci, strivite, atacate, defecte, mâncate de insecte, seminţe de buruieni şi praf vegetal -
max. 2%; corpuri organice uşoare (paie, pleavă, frunze, boabe seci şi fără miez) - nelimitat şi
impurităţi minerale fără valoare de utilizare - max. 20%.
Măturătura rezultată se strânge, se recondiţionează şi se valorifică în acelaşi mod ca la
grâu.
Deşeurile nevaloroase cuprind componentele fără valoare de utilizare, se aruncă la
gropile de gunoi.
USCAREA ORZULUI ŞI ORZOAICEI
Reducerea conţinutului de umiditate la orz şi orzoaică se poate face şi prin uscare
naturală, fără combustibili, cât şi prin uscare artificială, cu consum de combustibili.
Când umiditatea seminţelor trece de 20%, se impune un regim termic moderat, stabilit
prin încercări repetate, în funcţie de tipul uscătorului şi umiditatea boabelor.
În cazul orzului şi orzoaicei pentru bere se recomandă folosirea mai ales instalaţiile cu
agent indirect, mai eficiente din punct de vedere calitativ, tip Bühler cu vid, US 17-50, Gompper
ş.a., în lipsa acestora folosindu-se şi uscătoare cu agent direct: Miag modificat, ITUB-12,5,
IUCB 8-10, Bental, Omnium etc.
Orzul pentru furaj se poate usca şi în instalaţiile cu agent direct, cu productivitate mai
ridicată şi consum de energie şi combustibil redus (tab. 22).
Tabelul 22
Regimul termic pentru uscarea orzului furajer
Umiditate produs Temperatura maximă oC
% la agentul de uscare la seminţe
Sub 18% 115 60
18 – 20% 95 55
Pentru răcirea masei de seminţe, care iese caldă din uscător, se face aerare activă.
Pe tot parcursul conservării, menţinerea unei temperaturi ridicate în masa de seminţe
influenţează negativ păstrarea acestora, chiar şi atunci când seminţele au un conţinut de
umiditate scăzută.
Când se instalează vremea rece, în sezonul de toamnă şi iarnă, aerarea activă se face
intens, odată cu scăderea temperaturii atmosferice, îndată ce s-a încheiat repausul seminal.
La loturile destinate pentru industria berii, răcirea masei de seminţe nu se face înainte
de desăvârşirea postmaturaţiei, întrucât aceasta se prelungeşte.
Nu sunt admise pentru orz şi orzoaică alternanţele între aerarea pentru răcire şi cea
pentru uscare, întrucât se fisurează boabele şi apare fenomenul de condens în masa de
seminţe.
Limitele normale de temperatură pentru răcirea orzului şi orzoaicei sunt cele până la
0 C, temperaturile negative, de sub -5oC ducând la scăderea germinaţiei seminţelor.
o
Aerarea activă necesită un număr mai mare de schimburi de aer, cu 10% mai mult decât
la grâu.
COMBATEREA DĂUNĂTORILOR
Pentru combaterea insectelor, acarienilor, şoarecilor, se folosesc aceleaşi produse şi
aceleaşi procedee ca la grâu, cu menţiunea că pentru orzul şi orzoaica de bere, cu peste 16%
umiditate, nu se foloseşte bromura de metil, care are influenţă negativă asupra germinaţiei.
Controale dese se execută la loturile cu peste 16% umiditate şi temperatură peste 30°C.
Capacitatea de germinaţie a seminţelor se verifică lunar, iar uniformitatea şi procentul de
proteine se fac după terminarea recepţionării produselor. În cazul comasării unor loturi de
seminţe se repetă analizele, întrucât pe parcursul conservării şi păstrării seminţelor rezultatele
iniţiale s-au modificat.
În cazul în care în masa de seminţe se înregistrează creşteri de temperatură, mirosuri
anormale, schimbarea culorii seminţelor, atac de dăunători, loturile respective sunt
supravegheate special şi se livrează cu prioritate.
Tot până la 1 octombrie se efectuează şi alegerea (agreerea) calitativă a loturilor de orz
şi orzoaică destinate fabricilor pentru bere, în prezenţa delegaţilor beneficiarului.
Agreerea se face nu numai pentru loturile care au destinaţia bere, ci şi pentru loturile de
orz şi orzoaică ce se pot îmbunătăţi calitativ (prin condiţionare, sortare, uscare,) şi pot fi livrate
fabricilor de bere.
Loturile agreate se păstrează în bază şi sunt livrate numai la solicitarea beneficiarului,
încheindu-se un proces-verbal, în dublu exemplar, din care unul rămâne la baza de recepţie şi
altul la beneficiar.
După 1 octombrie operaţiunile de bază în conservarea produselor rămân:
• evitarea proceselor de încingere şi vătămarea seminţelor;
• îmbunătăţirea germinaţiei şi a stării sanitare.
Se efectuează controale sistematice în vederea verificării însuşirilor organoleptice, a
temperaturii şi umidităţii cât şi a stării sanitare a seminţelor, conform tab. .
Loturile de seminţe cu peste 16% umiditate sau cu temperaturi mai ridicate se
controlează mai des.
Germinaţia se determină lunar, iar uniformitatea seminţelor şi conţinutul de proteine
rămân cele determinate la inventarierea calitativă.
Pe parcursul păstrării, în cazul comasării sau amestecării unor loturi, se repetă analizele.
În situaţia în care se constată apariţia unor defecţiuni de conservare, se impun măsuri
de lichidare a loturilor respective, iar în cazuri de instabilitate, acestea se livrează cu prioritate.
Destinaţia loturilor se poate schimba şi odată cu aceasta se schimbă şi preţul
produsului.
PĂSTRAREA CARTOFULUI
Buna păstrare a tuberculilor de cartof depinde de starea fitosanitară, recoltarea la
maturitate deplină, pe vreme uscată, caldă şi cu rănile cicatrizate.
Dificultatea păstrării tuberculilor se datorează în principal conţinutului ridicat de apă,
cuprins între 70-78%, precum şi a duratei lungi de păstrare, de 60-240 de zile, care necesită
condiţii specifice de temperatură, umiditate şi aerare etc., astfel îmbinate şi dozate încât să
asigure menţinerea calităţilor culinare, industriale, furajere şi seminale (în cazul materialului
semincer) cât mai apropiat de valoarea optimă.
Deoarece, procesele biochimice, fiziologice şi microbiologice, care au loc în masa
tuberculilor ca organe vii, în timpul păstrării sunt foarte asemănătoare celor descrise la
păstrarea produselor sub formă de seminţe şi boabe ale celorlalte culturi, nu vom mai insista
asupra lor şi vom trece la precizarea fluxului tehnologic pe care-l urmează tuberculii de la
recoltare până la depozitarea în vederea păstrării (tab. 24).
Tabelul 24
Pierderile în timpul păstrării tuberculilor de cartof în perioada octombrie-martie în funcţie de
metodele de păstrare
Metoda de păstrare Pierderile medii (%) Limitele de variaţie a pierderilor
(%)
Depozite speciale 13,8 13,4-14,2
Pivniţe 17,0 12,0-21,3
Silozuri cu sau fără aerare 15,5 13,0-18,0
Şanţuri 20,0 18,8-30,3
În acest scop, tuberculii recoltaţi din loturile semincere sau cele destinate consumului
pentru iarnă, se transportă la marginea tarlalei, în fermă sau la centrele de condiţionare, unde
se presortează manual sau mecanizat cu instalaţia de presortare, operaţie prin care se elimină
tuberculii tăiaţi, răniţi, puiţi, atacaţi de boli şi dăunători, resturile vegetale, pietre, bulgări de
pământ etc.
Tuberculii sănătoşi se calibrează pe trei categorii de mărime: mari (peste 80-100 g),
mijlocii (50-80 g) şi sub STAS (sub 40-50 g) cu maşinile de sortat sau manual.
În cazul tuberculilor pentru sămânţă, pentru evitarea impurificării soiurilor între ele, vor
trebui bine curăţate maşinile şi locul de executare al sortării după fiecare soi.
Manipularea şi transportul tuberculilor pentru sămânţă sortaţi se va face în saci, coşuri
sau lădiţe, evitând la maximum folosirea furcilor, care oricât de atent s-ar lucra cu ele, pot răni
tuberculii.
Tuberculii recoltaţi în perioade umede, înainte de sortare, vor fi predepozitaţi timp de 10-
15 zile în câmp, şoproane sau magazii în vrac, pe soiuri şi categorii biologice, în scopul zvântării
şi cicatrizării rănilor datorate manipulărilor şi recoltării.
Păstrarea tuberculilor în condiţiile actuale din ţara noastră se face în majoritatea
cazurilor în:
• depozite speciale de mare capacitate, în pivniţe;
• în silozuri de pământ, cu sau fără aerisoare;
• şi în şanţuri sau tranşee (pentru plantările de vară).
Depozitele speciale pentru păstrarea tuberculilor de cartof - sunt construcţii prevăzute
cu instalaţii pentru reglarea temperaturii, umidităţii şi aerării. Ele au o capacitate de 25-100
vagoane, fiind late de 12-20 m, înalte de 4-6 m, şi lungi de 50-100 m, după nevoie, construite fie
la suprafaţa solului, fie parţial sau total în pământ, din beton, cărămidă sau piatră. Se
preconizează construirea, în cele 4 zone închise, a unor depozite moderne, cu o capacitate de
200-300 vagoane.
În aceste depozite, tuberculii se păstrează în boxe de formă pătratică cu latura de 3-4 m
şi înălţimea de 3-5 m, construite din şipci distanţate la 2 m. Boxele au capacitatea de 10-15
tone şi sunt aşezate pe 2-3-4 sau mai multe rânduri la 20-25 cm, deasupra pardoselii
depozitului, peretele din faţa boxei fiind demontabil.
Între rândurile de boxe există culoare late de 2-3,5m, pentru accesul căruţelor,
remorcilor sau camioanelor.
Păstrarea tuberculilor în aceste depozite se poate face şi în lădiţe speciale, cu o
capacitate de 20-50 kg, stivuite pe câte 10-15 rânduri procedeu, care uşurează executarea
tratamentelor aplicate materialului semincer plantării (preîncolţirea, iradierea etc.).
Ventilaţia în aceste depozite se realizează prin trecerea curentului de aer printre
tuberculii din boxe în sens ascendent (de jos în sus), printr-un sistem de aerare naturală sau
artificială, cu ajutorul ventilatoarelor acţionate electric.
Ventilaţia naturală se asigură, obişnuit, prin canale de aerare longitudinale şi verticale,
circulaţia aerului fiind înlesnită datorită diferenţei densităţii existente între aerul cald şi cel rece.
Acest procedeu de ventilaţie este eficient numai în perioadele în care temperatura aerului din
exteriorul depozitului este mai scăzută decât cea din interiorul depozitului necesară păstrării (2-
6°C).
Primăvara, de îndată ce temperatura din depozit este mai mică decât cea din afara lui,
ventilaţia naturală nu mai poate fi aplicată, fiind înlocuită cu ventilaţia artificială prin intermediul
ventilatoarelor acţionate electric.
Majoritatea depozitelor construite recent în ţara noastră, sunt dotate cu instalaţii de
ventilaţie mecanică, automată, prevăzute cu canale principale şi secundare de aerisire, care
asigură ventilarea sub presiune a unei coloane de 4-5 m de tuberculi aflaţi în boxele depozitului.
Ventilarea în aceste depozite se face cu aer mai rece cu 3°C, în cazurile când
temperatura din masa tuberculilor din boxe are valori de până la 7°C şi cu aer mai rece cu 4-
6°C atunci când aerul din masa tuberculilor este de peste 8-9°C, cazuri mai frecvent întâlnite
toamna şi primăvara. Această operaţie se execută pe baza unor nomograme, a căror
respectare evită starea de condens la suprafaţa sau în masa tuberculilor din boxe, ori pe
tavanul şi pereţii depozitului (Ileana Stoianovici, 1973).
Temperaturile optime de păstrare, în funcţie de destinaţia tuberculilor, sunt considerate
următoarele:
• la cartofii pentru consum 3-5°C, s ub 3°C exis ăt pericolul de îndulcire al
tuberculilor, ca urmare a formării hidraţilor de carbon mai simpli, care depreciază
calitatea lor culinară; temperaturile peste 6°C favorizează încolţirea, acumularea
de solanină şi scăderea conţinutului de vitamine;
• la cartoful pentru semipreparate industriale (Chips, pommes frittes, făină sau fulgi
etc.) 8-12°C, care previn îndulcirea şi caramelizarea în timpul industrializării,
ceea ce ar denatura culoarea şi calitatea preparatelor.
Pentru siguranţa evitării acestor neajunsuri, tuberculii destinaţi acestui scop vor fi trataţi
la data însilozării cu inhibitori de creştere, iar pe durata păstrării li se vor aplica ventilări mai
dese şi cu cantităţi mărite de aer de peste 200 m3/t/h (faţă de 80-120 m3/t/h cât se aplică
obişnuit cartofului pentru consum).
• la cartoful pentru sămânţă, 2-3°C, eventuala îndulcire nu diminuează valoarea
biologică a tuberculilor destinaţi plantării.
În general, aerul din depozite, comparativ cu aerul atmosferic, este indicat să aibă un
conţinut mai redus de oxigen (11-13%) şi un conţinut mai ridicat de bioxid de carbon (până la
3%).
Umiditatea relativă a aerului din perioada păstrării va trebui să fie de 70-80%, în faza
zvântării tuberculilor; de 78-82% în faza cicatrizării şi vindecării leziunilor peridermei tuberculilor
şi de 85-93% în restul perioadei propriu-zise de păstrare (V. Birnaure, 1979).
Pivniţele şi subsolurile - construite din piatră, beton sau cărămidă se folosesc pentru
păstrarea tuberculilor de cartof în unităţile cultivatoare cu suprafeţe mai mici şi în gospodăriile
individuale. Ele au uneori neajunsul că sunt prea umede şi cu slabe posibilităţi de aerisire.
Pivniţele şi subsolurile înalte, cu posibilităţi bune de aerisire, oferă condiţii favorabile de
temperatură păstrării în boxe sau lăzi stivuite, aşezate pe 2-3 rânduri, în care tuberculii se
aşează ca şi în cadrul depozitelor speciale.
Se va ţine seama ca între partea superioară a stratului de tuberculi a boxelor sau a
ultimului rând de lădiţe şi tavanul pivniţei sau subsolului să rămână un spaţiu de 1-1,2 m.
Pentru prevenirea răspândirii agenţilor patogeni specifici perioadei de păstrare,
depozitele speciale, pivniţele şi subsolurile destinate păstrării tuberculilor vor fi în prealabil
reparate şi riguros dezinfectate. Dezinfectarea pardoselii, a pereţilor, plafoanelor, boxelor, sau a
lădiţelor se va face prin stropiri cu soluţie de formalină 2,5%, folosindu-se 0,25 litri, soluţie/m2,
sau prin fumigaţie de sulf, folosind 30-40 g/m3.
În ambele cazuri, după dezinfecţie, spaţiile de depozitare se vor ţine ermetic închise timp
de 24-48 de ore, după care vor fi aerisite timp de 4-7 zile înainte de începerea încărcării lor cu
tuberculi în vederea păstrării (T. Stancu, Gh. Tusa, 1973).
Silozurile - sunt adăposturi temporare, cu o durată de 4-8 luni, amplasate cât mai
aproape de locul de utilizare a tuberculilor.
Astfel, silozurile destinate consumului, livrării sau industrializării, vor fi amplasate în
apropierea drumurilor de acces, în timp ce silozurile destinate păstrării tuberculilor pentru
plantare vor fi construite în vecinătatea viitoarei sole de cultură din anul următor.
Amplasarea silozurilor se va face, indiferent de destinaţia tuberculilor, pe locuri mai
ridicate, uşor înclinate, cu apa freatică la minimum 1,5 m adâncime, parale cu direcţia vântului
dominant din cursul iernii şi cu direcţia pantei terenului (dacă este cazul).
După felul de amenajare al silozurilor, în raport de asprimea iernii şi nivelul apei freatice
specifice zonei, silozurile pot fi construite:
• la suprafaţa solului cu sau fără aerisoare, în cazul zonelor cu ierni mai blânde şi
cu apa freatică sub 1,5-2 m.
• semiîngropate la 25-30 cm, cu sau fără aerisoare, în cazul zonelor cu ierni mai
aspre şi cu apa freatică peste 1,5-2 m adâncime.
În ambele cazuri silozurile au formă prismatic-triunghiulară, cu lăţimea 1,5-2,0 m,
înălţimea de 90-120 cm pentru silozurile de suprafaţă şi de 120-150 cm pentru cele
semiîngropate, şi lungimea de 25-30 m.
În aceste silozuri, tuberculii riguros sortaţi şi zvântaţi, se aşează ordonat, începând de la
un capăt şi continuându-se în limitele complete ale dimensiunilor amintite, pichetate în
prealabil, cu talazuri uniform înclinate sub un unghi de 45-60°C.
Silozurile se aşează în “baterii”, despărţite de drumuri de acces, late de 3-4 m între
fiecare grup (“baterie”) de 2-4 silozuri.
Silozurile cu aerisire sunt prevăzute cu aerisoare longitudinale, prismatic, triunghiulare,
cu lăţimea de 25-30 cm, construite din şipci, distanţate la 2-3 cm, sau dintr-un şanţ acoperit cu
grătar metalic sau de lemn, lat şi adânc de 25-30 cm, amplasat la mijlocul lăţimii, de-a lungul
silozului, prelungindu-se la ambele capete cu 30-40 cm. Aerisoarele longitudinale se
completează cu aerisoare verticale, paralelipipedice, cu latura de 20-25 cm, construite din şipci
sau din panouri P.V.C., perforate în spaţiul stratului de depozitare şi distanţate între ele la 3-4 m
de-a lungul silozului.
Acoperirea silozului se face cu un strat de paie de 15-20 cm, peste care se aşează un
strat de pământ de 10 cm, bine mărunţit, care asigură păstrarea tuberculilor în bune condiţii
până când temperatura aerului scade sub -5°C, după care în zonele cu ierni mai blânde stratul
de pământ se completează până la 25-30 cm grosime.
În cazul silozurilor fără aerisoare, se vor lăsa la ambele talazuri “guri” de aerisire de
60/60 cm la distanţe de 3 m, unde stratul de paie nu se acoperă cu pământ până în momentul
în care temperatura din siloz atinge valori de 3-4°C.
În vederea cunoaşterii temperaturii pe durata păstrării, silozurile vor fi prevăzute cu 3-4
tuburi perforate din esenţă lemnoasă sau din P.V.C., lungi de circa 100 cm şi diametru 5-6 cm
care se vor introduce echidistant în stratul de tuberculi, în cursul aşezării tuberculilor în siloz.
Şanţurile - sunt adăposturi amenajate în pământ, destinate păstrării tuberculilor încolţiţi
din plantările de vară,
care obişnuit sunt incomplet suberificate.
Ele pot fi utilizate numai în zonele cu apa freatică la adâncimi de peste 2 m.
Şanţurile au lăţime de circa 60 cm, adâncime de 80-100 cm, şi o lungime de 10-15 m, în
care tuberculii sortaţi se aşează stratificaţi cu pământ reavăn, bine mărunţit, care să intre bine
printre tuberculi şi să-i acopere circa 2 cm, continuându-se astfel cu umplerea lor până la circa
20 cm sub nivelul suprafeţei solului.
Acoperirea şanţurilor se face cu două straturi alternative de paie şi pământ, groase de
15-30 cm, în funcţie de asprimea iernii din zona respectivă.
O influenţă mare asupra bunei păstrări a tuberculilor o au:
• starea fitosanitară a culturii la data recoltării;
• executarea recoltării la încheierea deplină a procesului de suberificare, când
solul este reavăn, în zile senine, relativ călduroase;
• condiţionarea tuberculilor prin sortare şi calibrare, cât mai rapidă, îndepărtându-
se astfel impurităţile de tot felul şi asigurând o vindecare completă şi timpurie a
leziunilor produse tuberculilor cu ocazia recoltării şi manipulărilor;
Îndeplinirea riguroasă a măsurilor amintite conduce la asigurarea păstrării de lungă
durată a tuberculilor, cu pierderi minime, care însă totuşi, datorită conţinutului ridicat de apă, şi a
proceselor mai intense de respiraţie chiar şi în timpul păstrării, determină pierderi destul de
mari, care diferă în funcţie de condiţiile de păstrare.
Alături de metodele menţionate se mai practică şi altele, printre care:
• păstrarea sub formă uscată - folosită pentru tuberculii destinaţi consumului şi
industrializării pentru obţinerea unor semipreparate;
• păstrarea sub formă murată - folosită pentru tuberculii destinaţi furajării şi unor
scopuri industriale (alcool, dextrină, amidon etc.).
În ambele cazuri, tuberculii se spală, se taie sub forma unor tăiţei mai fini sau mai
grosieri, după care se usucă în uscătorii speciale (în primul caz) sau după spălare se opăresc în
cazane ermetic închise şi se însilozează în spaţii închise, construite din beton (în al doilea caz).
Prin aceste procedee se realizează o mare economie de spaţii de depozitare, iar,
pierderile cantitative prin păstrare se reduc considerabil, cifrându-se între 1-2%.
PĂSTRAREA SFECLEI
Depozitarea şi păstrarea sfeclei de zahăr în vederea prelucrării pentru obţinerea
zahărului trebuie făcută în anumite condiţii care sa reducă pierderile mari în greutate şi zahăr ce
au loc, având în vedere cerinţele deosebite pe care acest produs le solicită. (Gh. Rizescu,
1976).
PĂSTRAREA HAMEIULUI
Imediat după recoltare, conurile de hamei au un conţinut de apă ridicat, de 75 - 82%, iar
pentru păstrare este necesar ca acest conţinut de apă să fie redus la 10,5 - 11,5%. Procesul de
uscare a conurilor de hamei presupune acordarea unei atenţii deosebite prevenirii pierderilor de
răşini moi şi uleiuri volatile ce pot apărea.
Acest proces se desfăşoară în uscătorii, în curent de aer cald (Gh. Bâlteanu, 2001).
Debitul aerului cald va fi de 1000 - 1250 m3/m2/oră, la o temperatură de 60 - 70 oC, timp
de 6-8 ore, astfel încât la final conurile de hamei sa aibă o umiditate de 6 - 7 %.
În medie, din 4 kg de conuri verzi se obţin e 1 kg de conuri uscate (Al. Salontai şi colab.,
citat de Gh. Bâlteanu 2001).
Condiţionarea hameiului ridică problema evitării pierderilor de lupulină care au loc în
timpul manipulării, având în vedere că se sfarmă cu uşurinţă.
Pentru evitarea acestui neajuns imediat după uscare conurile sunt introduse in camere
de climatizare sau tuburi aşezate în continuarea uscătoarelor în care umiditatea aerului se
situează în jurul valorii 70% până când conurile ajung la o umiditate de 11 - 13%.
O altă metodă folosită pentru creşterea umidităţii conurilor o constituie aşezarea lor sub
forma unor grămezi de 1 - 1,5 m, timp de 2-3 săptămâni, în care conurile absorb apă din mediul
înconjurător şi ajung la 11 - 13% umiditate.
În vederea măririi perioadei de păstrare şi a calităţii conurilor de hamei pentru asigurarea
unei culori gălbui, premergător ambalării acestea se supun unui tratament cu sulf în camerele
de sulfitare prin arderea florii de sulf. Aşezarea conurilor se face pe plase de sârmă, în straturi
de 100 cm şi se ard câte 100 g sulf pentru fiecare 100 kg de conuri uscate. Timpul de acţionare
este 10 - 15 ore.
Ambalarea definitivă în vederea păstrării se face în saci sau baloturi. Conurile de hamei
sunt presate cu ajutorul unor prese manuale sau hidraulice, greutatea unui balot putând fi
cuprinsă după caz între 100 şi 250 kg.
Păstrarea se realizează în încăperi curate, uscate, cu temperatura menţinută la nivel
constant de 2 - 3 oC, situaţie în care calităţile conurilor de hamei rămân neschimbate timp de un
an.
Calitatea conurilor de hamei - este dată de mai mulţi factori printre care enumerăm:
culoarea conurilor (care poate fi aurie, gălbuie, gălbui - roşietică, verzuie sau brună), conţinutul
în lupulină, conţinutul în substanţe amare (dat în principal de acizii amari alfa), intensitatea
aromei, mirosul, etc.
În mod practic aprecierea calităţii conurilor de hamei se face organoleptic la 100 de
conuri luând în considerare următoarele aspecte: gradul de uniformitate al conurilor, forma,
lungimea şi lăţimea conurilor, culoarea, luciul, fineţea bracteelor, gradul de umiditate.
Examinarea se face pe hârtie albastră.
Sunt considerate conuri de calitate superioară cele care au lungimea cuprinsă între 2,5
şi 3,5 cm şi o culoare gălbui - aurie sau gălbui - roşietică cu luciu mătăsos, cu ax fin, subţire (I.I
Popescu şi colab., 1975).
Numărul şi fineţea bracteelor constituie alte caractere care sunt apreciate la conurile de
calitate superioară.
Cu cât sunt mai multe bractei acestea sunt mai fine, au mai multe glande secretoare de
lupulină, iar conurile sunt mai închise.
În categoria conurilor lipsite de calitate intră conurile de culoare verzuie (recoltate prea
de timpuriu sau păstrate în condiţii improprii) şi brune (cu un conţinut sărac în lupulină), cu
miros de usturoi, mucegai sau fân, fără luciu, etc.
PĂSTRAREA TUTUNULUI
Tutunul recepţionat de la producători este diferit în ceea ce priveşte calitatea şi procentul
de umiditate, la preluare el fiind depozitat în magazii diferite în funcţie de aceşti indici.
Repartizarea în magazii se face astfel încât tutunul mai umed să fie aşezat separat, cu
spaţii de trecere între el pentru a putea fi controlat periodic.
Condiţionarea tutunului.
Înainte de fermentare în scopul reducerii procentului de umiditate, de la 18 - 24% cu cât
vine de la producători la 13%, tutunul se condiţionează prin două procedee (N. Aniţia, 1983):
• condiţionarea la rece în mediu natural - realizată în încăperi fără instalaţii de condiţionare
artificială., condiţionarea făcându-se cu ajutorul curenţilor de aer; tutunul se aşează pe
grătare sau poduri mobile sub formă de păpuşi şi se remaniază din 2 în 2 zile când se scot
păpuşile de tutun uscat;
• condiţionarea la cald în mediu artificial - când uscarea se face în încăperi speciale cu
ajutorul unor aeroterme, cu temperatura aerului sub 20oC şi o umiditatea a aerului sub 60%.
Condiţionarea tutunului se poate face şi cu ajutorul unei instalaţii - instalaţia Redrying -
care permite condiţionarea rapidă a tutunurilor în vederea ambalării şi maturizării ulterioare şi în
unele cazuri a fermentării ulterioare.
Păstrarea tutunului uscat în vederea predării, se face în încăperi bine aerisite, lipsite
de igrasie şi umiditatea, cu posibilităţi de aerisire.
Tutunul uscat în şire se scoate din gherghefuri sau solarii, se îndoaie în patru şi se
aşează câte 3 - 5 în evenghiuri, după care se suspendă în încăperile destinate păstrării.
Pe întreaga perioadă până la livrare se fac controale periodice în care şirurile se verifică
să nu apară mucegaiurile şi în special la nervura mediană care trebuie să fie bine uscată.