Conflicte Regionale in Orientul Mijlociu
Conflicte Regionale in Orientul Mijlociu
Conflicte Regionale in Orientul Mijlociu
Clasa a XI-a B
Termenul Orientul
Mijlociu definește o zonă
generală, deci nu există
granițe precise.
Majoritatea
geografilor consideră că
acesta
include Arabia
Saudită, Armenia, Az erbaij
an, Bahrainul, Egiptu l, Emi
ratele Arabe
Unite, Georgia, Iranu l, Tur
cia, Irakul, Israelul, Io rdani
a, Kuweitul, Libanul, Oma
nul, Qatarul, Siria, Y emen
ul și teritoriile
palestiniene (Cisiord ania ș
i fâșia Gaza).
Țările
din Magreb (Algeria, Libia,
Maroc și Tunisia) au
legături strânse cu
Orientul Mijlociu,
datorită asocierii lor culturale și istorice puternice. Țările africane Mauritania și Somalia au de
asemenea legături cu regiunea. Turcia și Cipru, deși din punct de vedere geografic, fac parte
din Orientul Mijlociu, se consideră părți ale Europei (deși Universitatea Tehnică a Orientului
Mijlociu este situată în Ankara, Turcia). Afganistanul, situat în estul Orientului Mijlociu, este și
el uneori considerat ca făcând parte din acesta.
3. Războiul de Șase Zile a fost un conflict armat între Israel și alianța formată din
statele arabe Egipt, Iordania și Siria. Acest război a durat între 5 și 10 iunie 1967. În urma victoriei
militare asupra coaliției arabe, Israelul a ocupat Fâșia Gaza, Peninsula Sinai, Platoul
Golan și Cisiordania. Războiul de Șase Zile a fost cel de-al treilea conflict armat arabo-israelian.
4. Războiul de uzură este una din tacticile militare, care constă în slăbirea inamicului prin
atacuri și amenințări permanente, astfel dușmanul suferind pierderi umane și materiale permanente,
în cele din urmă este pe punctul de a se prăbuși. Războiul de uzură, de obicei, se câștigă de partea
cea care dispune de mari resurse sau rezerve.
Mulți generali de-a lungul istoriei au folosit tactici de uzură, în acest sens Frontul de vest al
Primului Război Mondial, este un exemplu elocvent de un război de uzură. Un alt exemplu
bine-cunoscut este războiul din Vietnam, când Statele Unite, au adoptat o tactică ce consta
în slăbirea inamicului într-o asemenea măsură încât să-i suprime "voința de a rezista".
Pirju Anamaria
Clasa a XI-a B
6. Războiul din Liban din 1982 denumit oficial de către Israel Operațiunea Pace pentru
Galileea a început la 6 iunie 1982, când armata israeliană a invadat Libanul de Sud. Guvernul
Israelului a lansat operațiunea militară în urma tentativei de asasinat comisă de Organizația Abu
Nidal împotriva ambasadorului Israelului în Regatul Unit, Shlomo Argov.
După ce a atacat OEP, precum și forțele siriene, stângiste și musulmane libaneze, Israelul a
ocupat sudul Libanului și a încercuit OEP și elemente din armata siriană. Înconjurate în
vestul Beirutului și supuse bombardamentelor grele, forțele OEP și aliații lor au negociat
retragerea din Liban cu ajutorul trimisului special Philip Habib și sub protecția forțelor
internaționale de menținere a păcii.
8. Cea de-a doua Intifadă, de asemenea, cunoscută și sub numele de Intifada de la Al-Aqsa
a fost cea de-a doua revoltă arabă palestiniană contra Israelului produsă după Războiul de Șase
Zile din iunie 1967. Spre deosebire de Prima Intifadă (1987-1993), ea s-a declanșat după
semnarea Acordurilor de la Oslo, întoarcerea conducerii OEP în frunte cu Yasser
Arafat în Cisiordania și Fâșia Gaza și alcătuirea Autorității Naționale Palestiniene, și caracterul ei
spontan a fost discutabil. Intifada Al Aqsa a fost o perioadă de acte intense de violențe palestiniene
și represalii israeliene, care au început la sfârșitul lui septembrie 2000. Acțiunea care a încins
spiritele a fost vizita unui grup de deputați israelieni în frunte cu Ariel Sharon, pe Muntele Templului,
pe esplanada moscheii El Aqsa.
"Al-Aqsa" este numele principalei moschei musulmane din Ierusalim, construită în secolul al
7-lea pe Muntele Templului în Orașul Vechi, în aria unde a fost Templul regelui Solomon,și
apoi cel de-al doilea Templu al evreilor, din care anumite urme sunt vizibile și astăzi.
"Intifada" este un termen arab care literalmente înseamnă "scuturare" și se referă la revolta
violentă caracterizată prin acte numeroase de terorism împotriva persoanelor civile
israeliene, care a fost privită ca o modalitate politică legitimă, acceptată și încurajată de
instituțiile oficiale palestiniene. O caracteristică evidentă a Intifadei Al-Aqsa a fost folosirea
pe scară largă a atentatelor explozive sinucigașe, dar și a atentatelor cu arme de foc contra
civililor israelieni, inclusiv în localități din inima Israelului. Acestea au fost semnalate mai ales
din octombrie 2000. Numele de Intifadat al Aqsa a fost folosit, se pare, prima dată, la 30
septembrie 2000 de către politicianul arab palestino-israelian Ahmed Tibi, deputat
în Knesset.
Intifada a provocat reacții militare care au dus la importante pierderi de vieți omenești
precum și la pagube materiale notabile suferite de palestinieni. Ea a dus la destrămarea în
mare măsură a procesului de pace israelo-palestinian promovat de Acordurile de la Oslo din
1993 și la escaladarea majoră a conflictului. În cursul ei au cazut mii de victime de ambele
părți, atât în rândurile combatanților cât și ale civililor. Intifada a doua a avut drept consecință
încetarea în mare măsură a folosirii mâinii de lucru palestiniene în Israel, o și mai mare
izolare între regiunile locuite de arabii palestineni și Israel, prin construirea gardului și zidului
de separare destinat să împiedice pătrunderea de teroriști arabi pe teritoriul locuit de
israelieni, a dus la arestarea și judecarea a numeroși conducători palestineni implicați in
conducerea acțiunilor violente, și pe termen lung, la evacuarea în anul 2006 a Fâșiei Ghaza
de către coloniștii evrei și armata israeliană și intrarea acestei regiuni în mâinile Organizației
islamiste Hamas. Economia Israelului a suferit în timpul Intifadei un proces de stagnare a
cărui culme s-a produs în anii 2002 si 2003, iar economia palestiniană a suferit o grea
lovitură.