Pirju Anamaria

Clasa a XI-a B

Conflicte regionale în Orientul Mijlociu

Orientul Mijlociu este o zonă geografică situată în sudul și estul Mării Mediterane,

care se întinde din estul Mediteranei până în Golful Persic. Orientul Mijlociu este o
subregiune a Asiei, însă unii geografi susțin că este o parte a Africii. Cele patru culturi
principale din Orientul Mijlociu sunt cea evreiască, cea persană, cea arabă și cea turcă.
Aceste sfere culturale au origini lingvistice și etnice diferite.

 Termenul Orientul
Mijlociu definește o zonă
generală, deci nu există
granițe precise.
Majoritatea
geografilor consideră că
acesta
include Arabia
Saudită, Armenia, Az erbaij
an, Bahrainul, Egiptu l, Emi
ratele Arabe
Unite, Georgia, Iranu l, Tur
cia, Irakul, Israelul, Io rdani
a, Kuweitul, Libanul,  Oma
nul, Qatarul, Siria, Y emen
ul și teritoriile
palestiniene (Cisiord ania ș
i fâșia Gaza).
 Țările
din Magreb (Algeria,  Libia, 
Maroc și Tunisia) au
legături strânse cu
Orientul Mijlociu,
datorită asocierii lor culturale și istorice puternice. Țările africane Mauritania și Somalia au de
asemenea legături cu regiunea. Turcia și Cipru, deși din punct de vedere geografic, fac parte
din Orientul Mijlociu, se consideră părți ale Europei (deși Universitatea Tehnică a Orientului
Mijlociu este situată în Ankara, Turcia). Afganistanul, situat în estul Orientului Mijlociu, este și
el uneori considerat ca făcând parte din acesta.

Începând din mijlocul secolului XX, Orientul Mijlociu este un centru de

afaceri mondial, și probabil cea mai sensibilă zonă a lumii din punct
de vedere strategic, politic, economic și cultural. În zonă se află
importante resurse de țiței, locul de naștere și centrul spiritual
al iudaismului, creștinismului și islamului. De asemenea, Orientul
Mijlociu este locul de desfășurare al conflictului arabo-israelian.
Pirju Anamaria
Clasa a XI-a B

Conflictul arabo-israelian se referă la tensiunile politice și ostilitățile deschise între popoarele

arabe și comunitatea evreiască din Orientul Mijlociu.

Războaie în Orientul Mijlociu

 Războiul arabo-israelian din 1948 („Războiul de independență” al Israelului)
 Criza Suezului (1956), „Războiul Suezului”, „Operațiunea Kadesh”
 Războiul de Șase Zile 
 Războiul de uzură (1967 - 1970)
 Războiul de Yom Kipur 
 Războiul din Liban din 1982 „Operațiunea Pace pentru Galileea"
 Războiul din Golf 
 Intifada el-Akța 
 Conflictul israeliano-palestinian
 Conflictul dintre Israel și Fâșia Gaza

1. Războiul arabo-israelian din 1948 (noiembrie 1947 - iulie 1949), numit

de israelieni Războiul de Independență s-a declanșat ulterior unui război civil de șase luni
(1947-1948) între arabii și evreii din Palestina mandatorie, în urma retrocedării mandatului
britanic în Palestina Organizației Națiunilor Unite în anul 1947 și a hotărârii (Rezoluția 181
din noiembrie 1947) Adunării Generale a ONU de împărți Palestina între evrei și arabi.
Conducerea „ishuv-ului” (evreii care locuiau în Palestina, cu excepția cercurilor de evrei ultra
religioși, „haredim”), a acceptat această împărțire, fără mare entuziasm, datorită hărții
geografice complicate și a pierderii Ierusalimului. Liderii arabi palestinieni au respins total
hotărârea de împărțire, pe baza promisiunii statelor arabe de intervenție armată masivă,
consecutivă declarației de constituire a unui stat evreiesc și a sfaturilor britanice, care le
garantau un succes militar imediat și definitiv care urma să se încheie cu aruncarea evreilor
în mare.

 Cinci state arabe, Egiptul, Irakul, Transiordania, Libanul și Siria și Liga arabă, prin

„Armata Arabă de Eliberare” au invadat Palestina ex-mandatară, înaintând în teritoriul
stabilit pentru Statul Israel nou creat.

 Războiul s-a încheiat cu un armistițiu semnat

în 1949 între Egipt, Iordania, Liban, Siria și Israel, care nu a fost urmat de tratate de
pace și nu a pus capăt conflictului arabo-israelian.

 În urma cuceririlor teritoriale ale Israelului din Războiul de Șase Zile (1967), majoritatea

statelor arabe și a palestinienilor, cu sprijinul unor factori internaționali, s-au arătat
dispuse să admită teoretic linia de încetare a focului din 1949, așa numita „Linia verde”
Pirju Anamaria
Clasa a XI-a B

ca graniță definitivă, denumind zonele cucerite ulterior de Israel „teritorii ocupate”, în

schimb, au cerut ca Israelul să accepte reîntoarcerea pe teritoriul său și în zonele aflate
sub controlul său, a sutelor de mii de refugiați arabi și a urmașilor lor.

2. Criza Suezului, Războiul Canalului de Suez din 1956 sau, pentru Marea

Britanie și Franța Operațiunea Musketeer, în lumea arabă, sub unul din numele
alternative: Agresiunea tripartită, Războiul Sinaiului, sau Războiul Suez-Sinai, iar
pentru israelieni, Campania din Sinai sau Operațiunea Kadesh (Mivtza Kadésh) a fost un
război declanșat în timpul Războiului Rece ca urmare directă a hotărârii Conducătorului
Egiptului, Colonelulul Gamal Abdel Nasser, din 26 iulie 1956, de a naționaliza Canalul Suez,
proprietate franco-britanică aflată sub control egiptean și respectiv, respingerea ofertei
americano-britanice de a construi barajul de la Assuan de pe Nil.

3. Războiul de Șase Zile a fost un conflict armat între Israel și alianța formată din
statele arabe Egipt, Iordania și Siria. Acest război a durat între 5 și 10 iunie 1967. În urma victoriei
militare asupra coaliției arabe, Israelul a ocupat Fâșia Gaza, Peninsula Sinai, Platoul
Golan și Cisiordania. Războiul de Șase Zile a fost cel de-al treilea conflict armat arabo-israelian.

Cronologia conflictului militar

 5 iunie - Forțele aeriene israeliene bombardează simultan, începând de la ora 7.45,
unsprezece baze aeriene egiptene, distrugând astfel o mare parte din aviația militară a
Egiptului.
 6 iunie - Trupele israeliene ocupă Fâșia Gaza. Unități israeliene de tancuri pătrund
în Peninsula Sinai.
 7 iunie - Israelul cucerește malul stâng al Iordanului și partea de est a Ierusalimului, care va
fi anexată Israelului pe data de 27 iunie 1967.
 8 iunie - Tancurile israeliene ajung până la Canalul Suez, deși forțele egiptene erau mult
superioare numeric celor israeliene în această zonă de conflict. Egiptul capitulează.
 9 iunie - Forțele armate israeliene atacă Siria și cuceresc, după lupte grele, mare parte
din Platoul Golan, inclusiv orașul Quneitra (Al Qunaytirah'). Gamal Abdel Nasser,
președintele Egiptului, își declară demisia, dar își va retrage peste o zi această declarație, în
urma demonstrațiilor masive în favoarea sa.
 10 iunie - Încetarea ostilităților. După război, Israelul domină un teritoriu de aproape patru
ori mai mare decât la începutul războiului. 400.000 palestinieni se refugiază în Iordania.

4. Războiul de uzură este una din tacticile militare, care constă în slăbirea inamicului prin
atacuri și amenințări permanente, astfel dușmanul suferind pierderi umane și materiale permanente,
în cele din urmă este pe punctul de a se prăbuși. Războiul de uzură, de obicei, se câștigă de partea
cea care dispune de mari resurse sau rezerve.
 Mulți generali de-a lungul istoriei au folosit tactici de uzură, în acest sens Frontul de vest al
Primului Război Mondial, este un exemplu elocvent de un război de uzură. Un alt exemplu
bine-cunoscut este războiul din Vietnam, când Statele Unite, au adoptat o tactică ce consta
în slăbirea inamicului într-o asemenea măsură încât să-i suprime "voința de a rezista".
Pirju Anamaria
Clasa a XI-a B

5. Războiul de Iom Kipur, Războiul arabo-israelian din 1973, Războiul de Ramadan,

sau Războiul din octombrie a fost un conflict armat dintre Israel și o coaliție de națiuni arabe
condusă de Egipt și Siria, care a durat între 6 octombrie și 26 octombrie 1973. Războiul a izbucnit
de ziua de Iom Kipur (Ziua Ispășirii, cea mai importantă zi de post evreiască), printr-un atac surpriză
conjugat egipteano-sirian, forțele atacatoare traversând liniile de încetare a focului din Peninsula
Sinai și respectiv, de pe platoul Golan, teritorii cucerite de Israel în Războiul de Șase Zile (1967)
 Egiptenii și sirienii au avansat în primele 24 – 48 de ore, după care situația militară a început
să se schimbe în favoarea israelienilor. După a doua săptămână de lupte, sirienii fuseseră
scoși definitiv din zona platoului Golan. În sud, în peninsula Sinai, israelienii au lovit la
punctul de joncțiune a două corpuri de armată egiptene, (Armata a II-a și Armata a III-a)
traversând canalul Suez, (vechea linie de încetare a focului), încercuind o întreagă armată
egipteană, chiar în momentul în care intra în acțiune rezoluția de încetarea a focului a ONU.
 Războiul a avut numeroase implicații pentru multe națiuni. Lumea arabă, care fusese umilită
de înfrângerea categorică a coaliției egipteano-siriano-iordaniene din timpul Războiului de
șase zile, s-a simțit răzbunată de seria de victorii de la începutul războiului. Același
sentiment a deschis calea către procesul de pace care avea să urmeze, ca și spre
liberalizările care au urmat, precum așa-numita infitah, "politica egipteană a porților
deschise". Acordurile de la Camp David, care au fost semnate la scurtă vreme după aceea,
au dus la normalizarea relațiilor dintre Egipt și Israel și la recunoașterea, pentru prima oară
de către un stat arab, a Israelului. Egiptul, care se distanțase deja de Uniunea Sovietică, a
părăsit după acest moment definitiv sfera de influența sovietică.

6. Războiul din Liban din 1982 denumit oficial de către Israel Operațiunea Pace pentru
Galileea a început la 6 iunie 1982, când armata israeliană a invadat Libanul de Sud. Guvernul
Israelului a lansat operațiunea militară în urma tentativei de asasinat comisă de Organizația Abu
Nidal împotriva ambasadorului Israelului în Regatul Unit, Shlomo Argov.
 După ce a atacat OEP, precum și forțele siriene, stângiste și musulmane libaneze, Israelul a
ocupat sudul Libanului și a încercuit OEP și elemente din armata siriană. Înconjurate în
vestul Beirutului și supuse bombardamentelor grele, forțele OEP și aliații lor au negociat
retragerea din Liban cu ajutorul trimisului special Philip Habib și sub protecția forțelor
internaționale de menținere a păcii.

7. Razboiul din Golf

La 2 august 1990, sub pretextul că deține drepturi istorice asupra Kuweitului, Irakul, condus

de Saddam Husein, a invadat acest emirat și l-a anexat. ONU a condamnat agresiunea și a instituit
un embargo commercial împotriva Irakului și, față de refuzul Bagdadului de a-și retrage trupele, a
declanșat la 3 ianuarie 1991, o operațiune militară (Operațiunea "Furtună în deșert"), grosul forțelor
aeriene fiind asigurat de SUA. În urma acestei acțiuni, Kuweitul a fost eliberat (27 februarie),
dar Irakul a rămas sub un regim de sancțiuni și de control al ONU, existând indicii că autoritățile de
la Bagdad fabrică în secret arme bacteriologice și chimice. Refuzul guvernului irakian de a coopera
cu echipele de control a determinat acțiunea de pedepsire americano-engleză (bombardamentele
aeriene), din decembrie 1998 (Operațiunea "Vulpea deșertului").
Pirju Anamaria
Clasa a XI-a B

8. Cea de-a doua Intifadă, de asemenea, cunoscută și sub numele de Intifada de la Al-Aqsa
a fost cea de-a doua revoltă arabă palestiniană contra Israelului produsă după Războiul de Șase
Zile din iunie 1967. Spre deosebire de Prima Intifadă (1987-1993), ea s-a declanșat după
semnarea Acordurilor de la Oslo, întoarcerea conducerii OEP în frunte cu Yasser
Arafat în Cisiordania și Fâșia Gaza și alcătuirea Autorității Naționale Palestiniene, și caracterul ei
spontan a fost discutabil. Intifada Al Aqsa a fost o perioadă de acte intense de violențe palestiniene
și represalii israeliene, care au început la sfârșitul lui septembrie 2000. Acțiunea care a încins
spiritele a fost vizita unui grup de deputați israelieni în frunte cu Ariel Sharon, pe Muntele Templului,
pe esplanada moscheii El Aqsa.
 "Al-Aqsa" este numele principalei moschei musulmane din Ierusalim, construită în secolul al
7-lea pe Muntele Templului în Orașul Vechi, în aria unde a fost Templul regelui Solomon,și
apoi cel de-al doilea Templu al evreilor, din care anumite urme sunt vizibile și astăzi.
 "Intifada" este un termen arab care literalmente înseamnă "scuturare" și se referă la revolta
violentă caracterizată prin acte numeroase de terorism împotriva persoanelor civile
israeliene, care a fost privită ca o modalitate politică legitimă, acceptată și încurajată de
instituțiile oficiale palestiniene. O caracteristică evidentă a Intifadei Al-Aqsa a fost folosirea
pe scară largă a atentatelor explozive sinucigașe, dar și a atentatelor cu arme de foc contra
civililor israelieni, inclusiv în localități din inima Israelului. Acestea au fost semnalate mai ales
din octombrie 2000. Numele de Intifadat al Aqsa a fost folosit, se pare, prima dată, la 30
septembrie 2000 de către politicianul arab palestino-israelian Ahmed Tibi, deputat
în Knesset.
 Intifada a provocat reacții militare care au dus la importante pierderi de vieți omenești
precum și la pagube materiale notabile suferite de palestinieni. Ea a dus la destrămarea în
mare măsură a procesului de pace israelo-palestinian promovat de Acordurile de la Oslo din
1993 și la escaladarea majoră a conflictului. În cursul ei au cazut mii de victime de ambele
părți, atât în rândurile combatanților cât și ale civililor. Intifada a doua a avut drept consecință
încetarea în mare măsură a folosirii mâinii de lucru palestiniene în Israel, o și mai mare
izolare între regiunile locuite de arabii palestineni și Israel, prin construirea gardului și zidului
de separare destinat să împiedice pătrunderea de teroriști arabi pe teritoriul locuit de
israelieni, a dus la arestarea și judecarea a numeroși conducători palestineni implicați in
conducerea acțiunilor violente, și pe termen lung, la evacuarea în anul 2006 a Fâșiei Ghaza
de către coloniștii evrei și armata israeliană și intrarea acestei regiuni în mâinile Organizației
islamiste Hamas. Economia Israelului a suferit în timpul Intifadei un proces de stagnare a
cărui culme s-a produs în anii 2002 si 2003, iar economia palestiniană a suferit o grea
lovitură.

9. Conflictul israeliano-palestinian este un conflict în curs de desfășurare între

statul Israel și palestinieni, care a început la mijlocul secolului al XX-lea.
 Semne evidente ale conflictului arabo-israelian au apărut la sfârșitul Primului Război
Mondial, la început cu o evoluție mai lentă, ca să se acutizeze, după 1947, pentru
că O.N.U. adoptase Rezoluția cu privire la înființarea a două state pe teritoriul Palestinei
istorice, Statul Israel și Statul Palestina.

10. Conflictul dintre Fâșia Gaza și Israel este o dispută pe termen lung, în desfășurare, care

este parte a conflictului israeliano-palestinian ce se desfășoară pe teritoriul Fâșiei Gaza. Rezistența
palestiniană activă la prezența Israelului a cunoscut o nouă escaladare în urma retragerii armatei
israeliene și a evacuării tuturor coloniștilor civili israelieni din Fâșia Gaza în anul 2005 și a victoriei în
alegeri a partidului politic islamist Hamas în 2005 și 2006.
Pirju Anamaria
Clasa a XI-a B

 Conflictul, în forma sa actuală, a luat avânt în urma neînțelegerilor dintre Autoritatea

Palestiniană și guvernul ales format de Hamas în Gaza în anul 2006, însoțite de înlăturarea
activiștilor Fatah din toate pozițiile de control în zonă. În timp ce Autoritatea Națională
Palestiniană (condus de Organizația pentru Eliberarea Palestinei sub conducerea mișcării
Fatah) și Israelul se recunosc reciproc în urma acordurilor de la Oslo, noii guvernanți ai
Hamasului din Fâșia Gaza nu recunosc Israelul și au optat pentru continuarea rezistenței
armate contra statului evreiesc, prin toate mijloacele disponibile. Încă în anii 2000-2004
mișcarea Hamas a fost foarte implicată (alături de forțe din Fatah) în valul de acțiuni de
teroare, inclusiv atentate sinucigașe și de alt gen contra Israelului din cadrul așa
numitei Intifada Al-Aqsa sau a doua Intifadă. Se apreciază că impasul prelungit în negocierile
dintre Israel și Autoritatea Palestiniană și măsurile de blocadă luate de Israel pentru a
împiedica efortul militar al Hamasului, contribuie și ele la perpetuarea sentimentelor de
frustrare și ură în rândul populației din Fâșia Gaza, care este tot mai atrasă de lozincile
militante ale mișcărilor islamiste. Acestea includ nu numai Hamasul, ci și organizații precum
Al Djihad Al Islami, și Comitetele populare ale rezistenței, susținute de Iran.
 Începând din 2001 militanți ai mișcărilor Hamas,Djihad Islami și altele au început să
lanseze rachete și proiectile asupra așezărilor israeliene limitrofe, și în anii 2007-2012, în
timpul guvernării Hamas, le-au intensificat îndreptându-le asupra a numeroase orașe din
sudul Israelului, ca de pildă Sderot, Ofakim, Ashkelon, mai apoi, și Ashdod, Beer Sheva etc.
Aceasta a dus la declanșarea de către Israel în anul 2009 a operațiunii Plumb topit care a
inclus bombardamente aeriene și intervenții terestre. Operația a atras critici în lume din
cauza numărului mare de victime palestiniene civile.
 În 2012, în urma creșterii din nou a numărului de atentate în apropierea graniței și a lansării
de rachete dinspre Fâșia Gaza asupra zonelor populate ale Israelului, statul evreiesc a
declanșat Operațiunea Pilonul Apărării sau „Stâlpul de nori” (amintind un episod din
cartea Exodului din Biblie, unde evreii, ieșind din Egipt au fost apărați de un stâlp miraculos
de nori), care a constat din bombardamente aeriene și uciderea țintită din aer a câtorva
comandanți ai Hamasului și ai Djihadului Islamic, și a multor lansatori de rachete.
 În timpul acestei ultime runde a ostilităților, care a durat o săptămână (14- 21
noiembrie 2012) militanții islamiști din Fâșia Gaza au lansat un număr de rachete adânc în
teritoriul Israelului, atingând și zona Tel Aviv și regiunea Ierusalimului.