Ahmet Hromadzic Piticul Din Tara Uitata
Ahmet Hromadzic Piticul Din Tara Uitata
Ahmet Hromadzic Piticul Din Tara Uitata
Piticul
din
Ţara
Uitată
În româneşte de
!"I# $RUIA
%i
&ERAR RADI'OI
EDI
EDITU
TUR
RA TI
TINER
ERET
ETU
ULUI
COP
OPERTADEMA
MAGDAARDE
DELEANU
I
LUSTRAŢI
ILERE
REPRODUSEDUPĂEDI
ŢIAÎ
NLI
MBA
RUSĂ
Ti
tlull
ucrări
iînori
ginal
:
AHMEDHROMADŽI Ć
Patuljakizzaboravl
jenezeml
je
NarodaProsvjeta
IzdavačkoPreduzéce
Sarajevo
1959
Undevaseaflăoţ ară.
Nuî nt
rebaţiunde!
Însoare,înceaţ
ă,
Înbraţelevî
nturi
lor,
Lîngămare,
Substele—
Nimenin- ovagăsinici
odat
ă..
.
ŢARA UITAT!
Ţara Uitată!
— Dar unde e această ţară şi cum arată? va f
poate cea dintîi întrebare a voastră.
Eu însă nu vă pot răspunde aşa cum doriţi,
pentru că nici eu nu ştiu prea multe despre ea. tiu
numai că se întindea spre miaănoapte, lîn"ă
mare, că era deseori cercetată de vînturi şi
scăldată de valuri, că pe vîr#urile munţilor ei se
odi$neau norii, iar pe malurile sale stîncoase,
pescăruşii albi. %n nopţile luminate de lună cîntau în
lar" peştii, ieşiţi din adîncuri necunoscute, dintr&o
împărăţie unde n&a putut pătrunde niciodată oc$i
omenesc. 'întau pînă&n ori şi&apoi plecau, osteniţi
dar veseli, aşteptînd altă noapte cu lună. i pe cînd
peştii se ascundeau în apă, pe malurile stîncoase şi
abrupte se treeau pescăruşii şi&şi luau borul spre
răsărit pentru a se înc$ina soarelui. Ţipetele lor se
aueau multă vreme deasupra mării.
i mai ştiu ceva( corăbiile ocoleau cu teamă
ţărmurile Ţării Uitate. )oate din pricina vînturilor
care se stîrneau pe neaşteptate şi învolburau
apele, iar valurile în"$iţeau tot ce întîlneau în cale*
poate şi din pricina poveştilor despre corăbiile care
nu s&au mai întors niciodată, despre marinarii care,
ademeniţi de cîntecul peştilor, au coborît în
adîncuri şi au rămas acolo.
+ă f #ost Ţara Uitată atît de neobişnuită, sau
poate prea puţin cunoscută, şi de aceea tot ce se
spunea despre ea aducea a basm? )oate şi
povestirea mea despre +orel şi ul"uşoara va
semăna cu un basm, dar eu vă #ă"ăduiesc dinainte
că voi povesti numai ceea ce am auit. i acum voi
o să mă întrebaţi(
— Dar cine erau +orel şi ul"uşoara?
'a să nu aşteptaţi prea mult răspunsul şi să
su#eriţi, ascultaţi( erau pitici. -răiau în Ţara Uitată,
într&o căsuţă de corali roşii, aşeată pe malul
stîncos, alb şi înalt al mării. alurile cu vuietul lor îi
adormeau seara şi îi treeau dimineaţa. 'u
pescăruşii şi cu peştii, cei doi pitici erau prieteni. i
să vă mai spun ceva( +orel şi ul"uşoara erau #raţi
şi nu ştiau că, în a#ară de ţara lor, se mai a/ă şi
alte ţări, nu credeau să fe pe lume ceva mai
#rumos decît ţărmul lor şi decît munţii lor, cu
piscurile pînă la cer. Dacă ar f ştiut, poate că ar f
#ost mai puţin #ericiţi. )oate că i&ar f c$inuit dorul
depărtărilor şi al tainelor nedescoperite. +pun
poate, findcă nu pot susţine că presupunerile mele
ar f cele adevă&
rate. De un sin"ur lucru
însă nu mă îndoiesc(
+orel şi ul"uşoara erau
#ericiţi, #ără "ri0i şi liberi
ca păsările cerului.
ul"uşoara avea părul
auriu şi "lasul cristalin ca
al ivorului de munte. 1a
apusul soarelui, #ata
ieşea din căsuţa de
coral, se urca pe o stîncă
albă şi acolo cînta pînă la
ivirea stelelor. 2tunci din
toate părţile veneau
pescăruşii s&o asculte, iar
peştii cîntăreţi ieşeau din
apă
ca s&o acompaniee.
ul"u
şoara cînta minunat. Dacă vreun necunoscut ar f
trecut în clipa aceea pe lîn"ă ţărmul Ţării Uitate, ar
f creut pesemne că ascultă o sirenă. i ar f
aşteptat şi seara următoare, ca să&i mai audă
"lasul #ermecător, şi n&ar f avut ast3mpăr călătorul
dacă n&ar f auit&o iar, precum nu aveau astîmpăr
pescăruşii albi cînd se întîmpla ca ul"uşoara să nu
vină la vreme sau c$iar să nu se arate de loc pe
stînca albă. i se întîmpla şi asta. +e întîmpla să
plece cu +orel în pădurea de brai ne"ri, unde nu
a0un"ea vuietul mării, unde, în locul ţipetelor de
pescăruşi, se auea urletul lupilor sau mu"etul
cerbilor.
2ceeaşi ţară şi două lumi în ea!
1a umbra brailor, sub poalele muntelui, totul
era alt#el. 'iocănitoarele ciocăneau, privi"$etorile
c3ntau. )rin desiş se strecurau fare sălbatice. %n
cren"i se 0uca v3ntul, iar în apele limpei ale
lacurilor se scăldau păsări cu cioc aurit şi lebede
albe, minunate.
2colo nu se a/a nicăieri vreun loc pustiu, un
loc cu totul liniştit.
4ile între"i $oinăreau +orel şi ul"uşoara prin
munţi, dormeau prin poieni cu iarbă #rumos
mirositoare, se spălau cu rouă de pe /ori, cule"eau
#ra"i cît nucile de mari şi ciuperci mai dulci ca
mierea.
5eau apă la ivoarele tinereţii.
5eau apă la ivoarele #rumuseţii.
'unoşteau "raiul păsărilor şi vorbeau cu ele,
cunoşteau "raiul farelor sălbatice şi nu se temeau
de ele.
%ncălecau pe cerbi, pe lupi şi se duceau în
ospeţie în viuinile urşilor. %n #aţa lor nu se înc$idea
nicio uşă, pentru ei nu se a/a nicio taină. +puneţi şi
voi( cum să nu fe rîvnită atare viaţă?
6&au #ost ei #ericiţi, nu le&a #ost oare bine în
Ţara Uitată?
eţi răspunde( da.
i eu spun( da. i mă bucur că n&a #ost alt#el,
şi cîteodată mă "îndesc ce bine ar f #ost să fu şi
eu cu ei.
7&aş f bucurat şi mai mult dacă totul ar f
rămas nesc$imbat pînă la
capătul vieţii lor. Dar n&a
rămas! i povestea mea,
din păcate, nu poate lua
s#îrşit, deoarece peste viaţa
lui +orel şi a ul"uşoarei s&a
abătut ceva, ceva care le&a
s#ărîmat pentru totdeauna
#ericirea lor deplină.
2cuma sînteţi, desi"ur, nerăbdători!...
încetişor. 6u se poate spune totul dintr&o dată. De
#apt, aici şi începe adevărata poveste.
Î#D (ORE" A "IP(IT DE
AA(!
unde
unde se a/ă
a/ă 'ast
'astel
elul
ul urtu
urtuni
nilo
lorC.
rC. i prin
prinse
se să&i
să&i
caute pe maluri, în peşte rile de piatră, în pădurile
străvec$i, în scorburile copacilor.
copacilor.
Dar piticii nu se
vedeau nicăieri.
8dată, pe cînd
dormea,
piticii au venit din pădure
spre mal şi l&au
încon0urat, înarmaţi cu
suliţe şi toporaşe de
piat
piatră
ră,, erau
erau spri
sprint
nten
enii şi
iuţi ca maimuţele.
%ncet&încet, l&au
încercuit pe +orel,
înţele"îndu&se între ei
prin semne şi scoţînd
ţipete aproape păsăreşti.
%n cele din urmă s&au
$otărît să se apropie de
+orel, care dormea
buşt
bu ştea
ean.
n. i nu
numa
maii du
dupăpă
ce i&au luat arcul şi
să"eţile, au prins a stri"a.
-reindu&se
reindu&s e din
somn, +orel nu s&a putut
demetici
de îndată. Dar cum a încercat să
se ridice, piticii i&au dat de
înţeles, cu vîr#ul suliţelor, că este
prionierul lor.
— ă arde de "lumă? i&a
întrebat +orel.
+orel. +au vreţi să
încercaţi ascuţişul
ascuţişul săbiei mele?
6u i&a răspuns nimeni. Dacă piticii i&ar f luat şi
sabia cum îi luaseră arcul şi să"eţile, cine ştie ce se
mai întîmpla cu +orel. Dar, avînd alături sabia, de
care se putea #olosi in orice clipă, el nu se tulbură
de loc şi aşteptă să vadă ce au de "înd să #acă
piticii sălbatici.
— +coală&te şi vino cu noi! i&au poruncit
aceştia.
— %ncotro? a întrebat +orel.
— 2i să vei! Eşti prionierul nostru şi nu&ţi
este în"ăduit să pui nici un #el de întrebare.
+orel porni cu piticii, în năde0dea că, atunci
cînd ei se vor linişti şi vor a/a de ce călătoreşte el
pe necuprinsul mărilor, îi vor spune ceva despre
'astelul urtunilor. 6u se temea de nimic, deoarece
putea să se ră#uiască uşor cu toată ceata piticilor.
1&au dus pe sub copaci uriaşi, prin #runişul cărora
cerul nu se vedea, pînă într&o poiană cu multe
colibe, în mi0locul căreia ardea un #oc. 'înd l&au
ărit pe prionier, din colibe au ieşit în #u"ă
puderie de pitici şi&au început să ţipe, să
dănţuiască şi să bată din palme.
— %l punem acuma pe #oc? întrebau ei.
2bia atunci şi&a dat seama +orel că se a/ă într&
adevăr printre sălbatici, dar rămase liniştit şi se
lăsă dus în #aţa colibei celei mari, din care ieşi un
pitic cu o în#ăţişare ciudată. )e cap purta o tic$ie
împodobită cu tot #elul de pene de păsări, avea un
mers săltăreţ şi bolmo0ea vorbe ce nu puteau f
pricepute nici de +orel, dar nici de ceilalţi pitici. în
poiană s&a #ăcut linişte şi toţi piticii au prins a
stri"a(
— ine vră0itorul cel mare!
2şadar, acesta trebuia să $otărască soarta lui
+orel şi lui i se înc$inau toţi piticii #ără să
crîcnească. 'a o pasăre de pradă, vră0itorul se
învîrti multă vreme în 0urul lui +orel. 5a îl atin"ea
cu mîinile, ba i se uita în oc$i, scoţînd din "îtle0
ţipete şi vorbe #ără noimă. 1ui +orel, 0ocul
vră0itorului i se păru destul de cara"$ios, dar se
$otărî să rabde totul şi să nu #acă nicio mişcare
prin care ar putea să&l supere. 2şteptă ca vră0itorul
să încetee şi apoi să&l întrebe ceva. ră0itorul însă
nu se "răbea. 2bia într&un tîriu, cînd a obosit, s&a
oprit din ţopăit şi l&a întrebat pe +orel(
— 'ine eşti şi de ce ai venit?
— Eu sînt +orel din Ţara Uitată 9 a răspuns
băiatul, liniştit.
— 6&am auit de ţara ta. -rebuie să mori. '$iar
astăi, înainte de asfnţitul soarelui.
— -are nerod mai eşti! ise +orel. 'rei oare că
am străbătut atîtea mări şi am în#runtat atîtea
#urtuni, ca să mă 0udeci tu?
— 6u&mi pasă de nimic, vei muri! )oruncile
mele se împlinesc îndată.
i #ără a mai aştepta vorbele lui +orel,
vră0itorul ridică braţele şi stri"ă către pitici(
— 1uaţi&l de aici şi #aceţi un #oc mare!
'a şi cum aşteptau doar această poruncă,
piticii, ibucnind în ţipete şi ţopăind, îl încon0urară
pe +orel.
— ăd că nu sînteţi primitori 9 rosti netulburat
+orel. +înt mî$nit că va trebui să vă arăt puterea
săbiei mele.
i trase sabia din teacă. 1ama oţelului #ul"eră.
ădu$ul se umplu de stele de #oc orbitor şi răsună
de un şuierat năprasnic, ca de vînturi delănţuite.
)iticii înlemniră de spaimă şi căură cu #eţele la
pămînt. ră0itorul #u"i în coliba sa, aşteptînd să&l
a0un"ă din urmă mînia lui +orel. Dar +orel nu se
"îndea să se răbune pentru purtarea lor. El îşi vîrî
sabia in teacă şi stri"ă(
— +culaţi&vă, pitici! Eu sînt ca şi #ratele vostru
şi n&am venit să vă aduc nenorocire.
2 trebuit să treacă multă vreme pînă ce
piticii să&şi vină în fre, să se ridice de 0os şi să se
încredinţee că nu&i paşte nicio prime0die. 7ulţi
dintre ei au bu"$it&o şi s&au ascuns, iar cei care au
rămas i&au înapoiat lui +orel arcul şi să"eţile,
"răind ast#el(
— Dacă ai venit din partea celui mai mare
vră0itor, de eşti tu ful lui, noi ne supunem
ţie.
— 6u&s ful vră0itorului cel
mare.
— 2m a0uns aici, venind tocmai din Ţara Uitată
şi caut 'astelul urtunilor. De ştiţi unde se
a/ă, spuneţi&mi.
)iticii s&au liniştit, dar n&au putut să&i
răspundă.
— ră0itorul nostru ştie unde se înalţă acest
castel 9 au stri"at ei. El ştie tot ce este pe
lume.
+orel rîse. 6u credea că vră0itorul cunoaşte
locul unde se a/ă 'astelul urtunilor, dar ceru să
fe c$emat. %nspăimîntat de moarte, vră0itorul se
arătă în uşa colibei, #ără tic$ia împodobită cu pene,
şi cău îndată la pămînt, icînd(
— ie&ţi milă, nu mă omorî!
— +coală&te! porunci +orel. +pune&mi, ai auit
de 'astelul urtunilor?
— Eu sînt un vră0itor de rînd, un vră0itor
neînsemnat, n&am auit nimic.
— tiam eu prea bine, dar mai spune o dată, s&
audă şi piticii că nu ştii nimic, să a/e şi ei că
i&ai înşelat.
2tît a #ost de a0uns, ca piticii să&l încolţească
pe vră0itor din toate părţile.
— a să ică nu eşti vră0itor adevărat! stri"au
ei. -rebuie să mori!
+orel a #ost nevoit să&l apere pe vră0itor de
#uria piticilor sălbatici.
— 1ăsaţi&l să trăiască 9 le&a is el. Dar nu mai
plecaţi urec$ea la spusele lui, nu&l mai $răniţi şi nu&
l mai adăpaţi ca pînă acum. +ă mear"ă la vînătoare
ca şi voi, să&şi poarte sin"ur de "ri0ă. 2ceastă
pedeapsă îi va f de a0uns.
tiindu&se înşelaţi, piticii s&au potolit anevoie.
ăuseră cu oc$ii lor că vră0itorul n&are nicio putere
şi nicio ştiinţă. )oate că l&ar f ucis, dar nu voiau să
iasă din cuvîntul lui +orel. 6u doreau să mai vadă
iar sabia vîrlind scîntei orbitoare. ră0itorul s&a
#urişat iute şi s&a ascuns temător în coliba sa.
+orel nu mai avea de ce să rămînă printre
pitici. 1e&a spus că pleacă şi a început să&şi ia
rămas bun. )iticii n&au vrut să&l lase. 1&au ru"at
îndelun" să rămînă cu ei. &au adus cele mai alese
daruri, tot ce li se părea mai de preţ în colibele lor.
+orel însă nu s&a atins de nimic şi s&a îndreptat spre
barca lui, care&l aştepta le"ată la ţărm. )iticii au
stat pe mal pînă cînd barca s&a pierdut în lar".
7ultă vreme i&au #ăcut semne cu suliţele.
7ultă vreme au bătut din palme.
7ultă vreme au stri"at şi au ţopăit pe ţărmul
mării.
+&au bucurat oare piticii de plecarea lui +orel?
)oate că s&au bucurat. %n mîinile lui se a/a
sabia de #oc şi ei erau încredinţaţi că pe melea"ul
lor poposise ful marelui vră0itor. Drept care au
$otărît să însemnee acea i şi s&o prănuiască. %n
fecare an, cînd se apropia vremea sosirii lui, îl
aşteptau cu daruri alese pe ful marelui vră0itor.
+orel însă nici nu se "îndea să se mai întoarcă
printre piticii sălbatici. El avea "ri0ile lui, şi spre alte
ări îl purtau drumurile nes#îrşite ale mărilor.
Î# A(TE"U" )URTU#I"OR
6u cumva îl mintiseră stelele
pe +orel?
6u!
)e ul"uşoara o răpiseră într&
adevăr vînturile de miaăi şi o
duseseră în castelul lor, într&o insulă
pustie. 'e #el de castel era acela şi
cînd #usese idit, nu ştia nimeni.
-otuşi umbla vorba că, odinioară, pe
insula aceea se ridicau numai stînci
uriaşe pe care norii veneau să se
odi$nească. 6imic altceva nu se a/a
acolo. Doar piatră şi, de 0ur
împre0ur, apă. 6imic nu se a/a acolo
pînă în iua cînd vînturile au $otărît
să&şi duree lăcaşul. 2bia atunci au
început să se petreacă pe insulă
lucruri ciudate. înturile s&au apucat
să&şi înalţe castelul. 2u c$emat în
a0utor #ul"erele şi trăsnetele, ca să
spar"ă şi să cioplească stîncile, au
c$emat apa mării să #acă şi ea ce se
va pricepe. i iată că a început o
muncă #ără odi$nă. ul"erele
brădau vădu$ul, trăsnetele
bubuiau, iar valurile întunecate şi
puternice loveau în bolovanii de
piatră.
'îtă vreme a durat idirea castelului, nimeni
nu poate să spună. )oate o mie de ani, poate mai
mult. Dar asta n&are prea multă însemnătate. E de
a0uns că insula şi&a sc$imbat în#ăţişarea şi că
vînturile au ibutit să&şi împlinească vrerea. 2u #ost
#ăurite #întîni ţîş nitoare cum nici un meşter din
lume n&ar f #ost în stare să #acă. 2u răsărit "rădini
cu /ori nemaivăute şi copaci uriaşi. După ce
temeliile de piatră au #ost aşeate, vînturile au
adus nori, şi din nori au înălţat idurile. 2u adus
nori şi au ridicat turnuri semeţe, au despărţit săli şi
încăperi de oaspeţi. i tot ce au avut nevoie, din
nori au #ăcut. 'înd castelul a #ost "ata, vînturile s&
au mutat în el. 2colo se odi$neau şi de acolo
porneau la drum, acolo petreceau laolaltă cu
#ul"erele şi trăsnetele, şi acolo ţineau s#at şi
$otărau toate #urtunile ce aveau să bîntuie apele.
Bur împre0urul insulei, pînă $ăt departe, marea
nu era niciodată liniştită. 'orăbierii cunoşteau
acele locuri şi nu se apropiau de insulă, ştiind că,
dacă s&ar încumeta, ar plăti cu moartea
îndrăneala lor. înturile îşi păeau straşnic
castelul de oaspeţii nepo#tiţi, căci erau puternice.
'înd au adus&o pe ul"uşoara, i&au spus(
— +ă nu crei că vei mai pleca de la noi. 8 să&
ţi fe bine, dar să ştii că pînă aici nu poate veni
nimeni în a#ară de noi, vînturile de miaăi.
ul"uşoara şi&a dat seama că îi sînt înc$ise
toate căile. %n 'astelul urtunilor, printre vînturile
sălbatice, ea se simţea cu desăvîrşire pierdută şi
era încredinţată că nicicînd nu&şi va mai vedea
#ratele şi ţara.
i&va oare nevoită să&şi petreacă toată viaţa în
acel castel ciudat şi blestemat? 2şa se părea.
-otuşi, se simţea parcă mai liberă decît pe
corabie. )utea să se plimbe în voie printre copacii
şi #întînile insulei, să stea pe ţărm şi să asculte
vuietul valurilor şi cîntul peştilor la lumina lunii.
Uneori, #oarte rar, se opreau pe stînci pescăruşii să
se odi$nească şi să&şi adune puterile spre a&şi
urma apoi drumul. ul"uşoara îi întreba(
— +puneţi&mi, pescăruşi, nu cumva veniţi din
Ţara Uitată?
— 6u 9 răspundeau ei. 6ici nu cunoaştem
acea ţară.
ul"uşoara pierduse năde0dea că vor sosi
vreodată pe melea"ul acela pescăruşi din ţara ei,
ca să&i poată da de veste #ratelui său. %ntotdeauna,
cînd pescăruşii cădeau pe mal #rînţi de oboseală,
#ata îi $rănea şi vorbea cu ei despre mări şi boruri
lun"i, iar seara, ca odinioară în Ţara Uitată, le
cînta. )escăruşii s&au încredinţat că ul"uşoara le
este prietenă şi&i ascultau cu dra" cîntecele, şi
veneau tot mai adesea s&o vadă. eneau cei care o
ascultaseră o dată, dar veneau şi aceia care doar
auiseră despre copila din 'astelul urtunilor.
)lecau mulţumiţi şi povesteau pretutindeni despre
ul"uşoara şi peste tot spuneau(
— )escăruşii n&au un prieten mai bun ca
ul"uşoara.
Dar pescăruşii n&au putut să nu vadă durerea
din oc$ii #etei. i odată, adunaţi pe malul stîncos,
după ce ul"uşoara îşi isprăvi cîntecul, i&au spus(
— 2m $otărît să burăm pînă&n ţara ta. +înt
printre noi pescăruşi tineri şi puternici. 7ulţi se pot
biui pe aripile lor. +pune&ne numai unde se a/ă
ţara ta.
— Departe de aici! Departe, înspre
miaănoapte, peste mări...
— 6imic nu e departe, nimic cu neputinţă.
+pune...
— 2colo trăieşte #ratele meu +orel. %ntr&o
căsuţă de măr"ean pe o stîncă albă, înaltă. 6u va f
"reu să&l "ăsiţi.
— %l vom "ăsi. Dacă trăieşte, de bună seamă
că&l vom "ăsi.
— Dacă&l "ăsiţi, spuneţi&i aşa( ;+ora ta
ul"uşoara se a/ă în mi0locul mării, în 'astelul
urtunilor. De vrei s&o a0uţi, părăseşte melea"urile
Ţării Uitate, căci surioara te aşteaptă.<
— 2sta e tot? au întrebat pescăruşii.
— -ot!
)escăruşii n&au mai stat pe "înduri. Din stol au
ieşit cei mai puternici, cei mai iuţi la bor şi mai
cura0oşi. +&au înălţat deasupra castelului, deasupra
mării şi s&au îndreptat spre miaănoapte, într&acolo
unde se a/a Ţara Uitată.
ul"uşoara i&a petrecut cu privirea şi a rămas
să&i aştepte, cu năde0dea în inimă.
6iciodată nu i s&au părut ilele mai lun"i şi
nopţile mai buciumate. +e "îndea #ără încetare la
pescăruşii plecaţi şi se întreba mereu dacă vor
avea destulă putere să străbată marea şi să
"ăsească Ţara Uitată. )escăruşii erau sin"ura ei
năde0de. De fecare dată. cînd deasupra malului
răsuna ţipătul pescăruşilor,, copila ieşea din castel,
arînd de nerăbdare, şi&i întreba(
— +&au întors pescăruşii din Ţara Uitată?
— 6u încă. 6u s&au întors.
ul"uşoara devenea din i în i mai
nerăbdătoare. 6u ştia cît de departe se a/ă Ţara
Uitată şi se temea ca nu cumva pescăruşii să se f
ră"îndit sau să f rătăcit drumul* sau poate că s&or
f întors, dar nu voiau să mai vină pe mal, lîn"ă
'astelul urtunilor.
'opila n&avea dreptate. 6u trebuia să se
îndoiască, ci să aştepte, să aştepte îndelun".
%ntr&o seară înstelată, pescăruşii au căut
istoviţi pe stînci şi au c$emat&o pe ul"uşoara.
— 2m "ăsit ţara ta 9 i&au spus ei.
— i pe +orel? a întrebat neliniştită
ul"uşoara.
— )e el nu l&am "ăsit. El a plecat de mult, de
mult, pe mare, în căutarea ta.
—& i n&aţi a/at unde este acuma?
— 6u. 6imeni n&a ştiut să ne spună nimic
despre el. 6imeni din Ţara Uitată nu l&a mai văut
de atunci.
— 2m ştiut eu că #ratele meu are inimă bună 9
a o#tat ul"uşoara. Dar el nu poate "$ici că eu sînt
în 'astelul urtunilor şi niciodată n&o să mă
"ăsească. a rătăci în adar şi, în cele din urmă, va
trebui să se întoarcă în Ţara Uitată. ar eu voi
rămîne toată viaţa aici, printre vînturi.
— 6oi te vom a0uta — i&au vorbit pescăruşii. îl
vom căuta pe #ratele tău pe mări şi, cînd îl vom
"ăsi, îi vom arăta unde te a/i. 2cum lasă&ne puţin
să ne odi$nim şi&apoi vom porni în toate cele patru
ări şi vom spune tuturor pescăruşilor să colinde
mările şi malurile, să ve"$ee toate trecătorile,
pînă cînd se va ivi +orel.
— ă mulţumesc 9 a răspuns ul"uşoara.
)rieteni ca voi n&o să mai am niciodată.
— 6ici noi nu avem alţi prieteni ca tine. i nu
vom pre"eta să te&a0utăm.
— ă mulţumesc încă o dată pentru tot ce aţi
#ăcut şi ce veţi #ace pentru mine. Dacă am să a0un"
vreodată în Ţara Uitată, am să vă po#tesc la mine,
pe un ţărm cum nu&i altul în lume.
)escăruşii s&au odi$nit toată noaptea. 'um a
început să se crape de iuă, şi&au luat borul în
toate părţile. ul"uşoara i&a petrecut cu privirea.
'înd ţipetele lor au amuţit, ea a mai ăbovit multă
vreme lîn"ă o stîncă şi a plîns. )entru întîia oară de
cînd părăsise Ţara Uitată, pe obra0i îi cur"eau
lacrimi de bucurie, încredinţată find că pescăruşii îl
vor "ăsi pe +orel şi că ea, împreună cu #ratele ei,
se va întoarce în căsuţa de coral.
Din iua aceea tristeţea i&a pierit din oc$i şi a
început să fe veselă ca un copil. Dacă ar f avut cu
cine să se 0oace, s&ar f 0ucat. Dacă ar f avut cui să&
i povestească, ar f povestit necontenit despre
+orel şi despre Ţara Uitată. Dar în 'astelul
urtunilor nu se a/a nimeni în a#ara vînturilor. i
vînturile nu trebuiau să a/e nimic. -otuşi, bucuria
ul"uşoarei nu era deplină. Uneori o întunecau
temerile. Dacă i s&a întîmplat ceva lui +orel, dacă a
pierit în #urtuni pe marea cea pustie?
Deseori, noaptea, cînd înc$idea oc$ii, îi
apăreau vedenii ciudate. +e #ăcea că din adîncul
mării ies peşti uriaşi care vor să&l în"$ită pe +orel.
)eştii erau #ără de număr, iar +orel nu putea să&i
biruie, şi ei parcă&l tră"eau în adîncuri. 2tunci
ul"uşoara desc$idea oc$ii şi stri"a(
— 6u!
Dar numai pereţii #ăcuţi din nori îi aueau
stri"ătul. ar pereţii erau muţi şi nu puteau să&i
şoptească, nici un cuvînt de mîn"îiere.
4iua nu i se părea atît de apăsătoare ca
noaptea. 4iua şedea pe mal şi nu&şi delipea oc$ii
din lar"ul mării. 2ştepta mereu ca de undeva să se
ivească pescăruşii sau barca lui +orel.
%n vremea asta, pe toate ţărmurile, pe toate
mările, pescăruşii, neobosiţi, povesteau
pretutindeni despre ul"uşoara. %n toate părţile
burau stoluri albe, ca să&l "ăsească pe +orel şi să&l
aducă la 'astelul urtunilor.
+e minunau marinarii de pe corăbii, se
minunau, panicii #arurilor şi se întrebau(
— %ncotro se "răbesc oare atîţia pescăruşi,
cînd cerul e senin, cînd vînturile nu bat?
2veau destule pricini să se minunee.
)escăruşii nu se mai astîmpărau nici iua, nici
noaptea, ci burau c$iar şi pe&acolo pe unde pînă
atunci nu buraseră niciodată. estitorii lor veneau
adesea pînă la ţărmul unde aştepta ul"uşoara şi&i
spuneau(
— 2i răbdare! 6&am dat încă de urma #ratelui
tău. Dar îl vom "ăsi.
-impul trecea, iar ul"uşoara se încredinţa tot
mai vîrtos că lui +orel i s&a întîmplat o nenorocire.
-risteţea prinse din nou să&i stin"ă strălucirea
obraului şi să&i #ure îmbetul. Deseori, copila se
scula în puterea nopţii, se ducea pe ţărm şi acolo,
nemişcată ca o statuie, aştepta orile. 'îteodată i
se părea că din benă, din vuietul valurilor, aude
"lasul lui +orel. 2ceastă nălucire nu ţinea mult, iar
apoi inima i se umplea şi mai tare ele teamă şi
mî$nire.
— 'ine ştie dacă +orel mai trăieşte! icea ea.
'ine ştie dacă nu&i în prime0die, şi el însuşi are
nevoie de a0utor.
ul"uşoara era o copiliţă fravă şi, poate, de
"ri0ă, de 0ale sau din altă pricină, s&a îmbolnăvit. 6u
mai avea putere să se ducă pe mal şi să stea de
vorbă cu pescăruşii. +imţea c&o să moară în curînd.
%n"ri0oraţi, pescăruşii intrau i şi noapte în 'astelul
urtunilor, pînă în odaia ei, şi încercau s&o
îmbărbătee.
ul"uşoara slăbea din i în i. 6u avea decît o
sin"ură dorinţă( să&l vadă pe +orel, să&şi ia rămas
bun. Dar el nu venea. )escăruşii îl căutau adarnic.
ul"uşoara se împăcase cu "îndul că nu&şi va mai
vedea #ratele. i ar f murit, #ără îndoială, într&o
seară cu lună, cînd lîn"ă mal cîntau peştii, dacă în
odaia ei n&ar f picat un pescăruş obosit, stri"înd(
— 1&am "ăsit pe +orel!
ul"uşoara n&a avut putere să se ridice în
capul oaselor şi nici să vorbească. 1acrimile
prinseră să cur"ă şiroaie pe c$ipul ei palid.
ETATEA DE DEA(UPRA I+'ORU"UI
Dra"i cititori, sînt pe deplin încredinţat că vreţi
să a/aţi ce s&a întîmplat mai departe. %nţele"
dorinţa voastră, dar vă ro" să aveţi răbdare.
— De ce ? mă veţi întreba.
ată răspunsul( pentru că trebuie să vă spun
mai întîi unde şi cui am povestit eu pentru prima
dată întîmplările celor doi #raţi, +orel şi ul"uşoara.
)oate vă temeţi să nu vă plictisească
povestea!
Dacă v&au interesat cele citite pînă acum, o să&
mi dau silinţa să nu vă răpesc în adar vremea nici
cu cele ce urmeaă. 'ăci ceea ce am să vă
istorisesc mai departe este în strînsă le"ătură cu
tot ce aţi a/at pînă aici despre +orel şi ul"uşoara.
2şadar, să începem!
'red că nu&i nevoie să vă spun că şi eu am #ost
copil. 2şa ca voi. 'e e drept, mai demult. Dar îmi
aduc bine aminte. %mi plăcea să mă 0oc, aveam
prieteni buni şi mărturisesc că de la şcoală nu
nimeream întotdeauna acasă. %ntîriam prin
ăvoaie, pescuiam şi înotam cu băieţii pînă la un
ostrov pustiu, unde în0"$ebasem o colibă din nuiele
de salcie în care ne păstram lucrurile noastre cele
mai de preţ. Dar, de cele mai multe ori şi cu cea
mai mare bucurie, rătăceam prin vec$ea cetate
aşeată pe un deal de sub care ivora rîul nostru.
:a să nu fe nici o nedumerire, trebuia să vă
spun din capul locului că eu am trăit la ţară, într&un
sat de la poalele munţilor. 7unţi al căror capăt nu
se ărea. i încă ceva trebuie să mai ştiţi( am
plecat din sat de mic copil, cum am isprăvit şcoala
primară, şi nu m&am mai întors acolo decît după
cincispreece ani înc$eiaţi.
7ult, nu&i aşa?
-otuşi, mai bine mai tîriu decît niciodată,
cum ice proverbul şi cum am is şi eu în iua cînd
am poposit în satul meu de baştină. 7ai întîi şi mai
întîi am încercat să&mi re"ăsesc prietenii. )e mulţi
nu i&am "ăsit. )lecaseră şi ei, ca şi mine, în lume şi
nu s&au mai întors.
;Ei, şi ce! mi&am is eu. -rebuia să mă "îndesc
de la început că nu&i voi "ăsi, că nici ei nu mai sînt
copii.< Dar nu mi&a #ost uşor că nu i&am "ăsit. 8
tristeţe adîncă m&a cuprins. -otuşi în sat mai
rămăseseră amintirile, locurile atît de îndră"ite de
noi( rîul, cetatea de pe deal, poienile luminoase de
sub munte. 7&am $otărît să cercete îndată locurile
ştiute şi să văd dacă pe acolo se 0oacă băieţii aşa
cum mă 0ucam şi eu cu copiii de seama mea. 6u
m&am "îndit prea mult încotro s&o pornesc mai întîi.
'etatea de pe deal mă c$ema parcă şi într&acolo
am şi plecat.
'etatea!
6u spune oare acest cuvînt că acolo se pot
ascunde o mulţime de taine?!
>ecunoaşteţi şi voi care citiţi aceste rînduri că
nu v&aţi da în lături să aruncaţi o privire înăuntru şi
aţi încerca bucuroşi să vă urcaţi pe idurile ei
înalte. >ecunoaşteţi, căci ştiu prea bine că toţi
copiii se dau în vînt după locurile unde se ascund
lucruri necunoscuta şi misterioase.
%n ce mă priveşte, eu am recunoscut.
'înd eram copil, nimic pe lume nu mă atră"ea
mai mult decît vec$ea cetate. 7ă duceam acolo la
orice oră şi niciodată nu mă plictiseam. i nu
numai eu, ci toţi băieţii din sat se abăteau pe la
cetate.
5ătrînă, dărăpănată, roasă de vînturi şi de
#urtuni, cetatea noastră se pre#ăcuse de mult în
sălaş pentru ciori, bu#niţe şi lilieci. Dar ce ne păsa
nouă! -urnurile ei îşi împlîntau vîr#urile în nori, mai
rămăseseră încă între"i metereele turnurilor,
temniţa şi puţul secat. +ub pămînt se a/au
coridoare întunecoase ce duceau spre încăperi
tainice. 2/asem noi că pe undeva trebuie să fe o
intrare ascunsă. 8 uşă tainică. Dar unde? 2sta n&o
puteam şti şi în adar dădeam ocol idurilor,
săpam pămîntul şi ciocăneam pietrele. -aina acelor
odăi şi beciuri a rămas nedele"ată pentru noi. i
tocmai acolo se credea că erau "rămădite lucrurile
cele mai de preţ ale cetăţii( armuri şi suliţe, arcuri
şi să"eţi, puşti şi săbii. %nc$ipuiţi&vă ce #ericire ar f
#ost pe capul nostru să putem intra acolo! 6e&am f
înarmat pînă&n dinţi şi am f coborît în sat, aşa cum
coborau odinioară ostaşii care apărau cetatea.
i nu numai atîta. +e mai povestea că pe sub
iduri trăiesc puderie de pitici, care noaptea, cînd
răsare luna, se plimbă pe meteree. 7ulte se
spuneau. Dar noi n&am "ăsit uşa cea tainică.
4adarnice au #ost toate încercările noastre. i mai
era ceva( nu ne puteam urca pe idurile cetăţii.
+cara de piatră #usese dărîmată, iar la meteree nu
puteai a0un"e decît căţărîndu&te pe idurile semeţe
şi netede.
Dar cine ar f #ost în stare să săvîrşească o
asemenea #aptă?!
'u toţii am încercat, însă ne&am lăsat
pă"ubaşi.. 6umai unul sin"ur a ibutit( elen.
5ăiatul care, de acum înainte, va f eroul principal
al povestirii despre cetate. 6umai el a reuşit să se
urce, şi nu o sin"ură dată. +e cocoţa adeseori,
şedea pe meteree şi privea de aproape turnurile.
6ouă ne povestea că de acolo, peste munte, se
vede marea şi o corabie albă plutind pe ape. 6oi îl
credeam. %l credeam căci elen era cel mai cura0os
dintre toţi, şi rar întîlneşti băieţi ca el. 1a orice 0oc,
elen era primul. tia să călărească #ără şa, să
înoate ca un peşte şi să cînte atît de #rumos, încît
oamenii se opreau în loc să&l asculte(
— 'întă ca o privi"$etoare 9 iceau ei. 'înd va
creşte mare, cîntăreţ ca el nu se va a/a în tot
ţinutul.
1ui elen îi plăcea să cînte mai mult pe malul
rîului, seara, cînd în apă se scălda luna şi se
o"lindeau stelele.
6oi îl ascultam #ermecaţi.
Uneori, dar #oarte rar, se arăta nemulţumit şi
ne spunea(
— 6u mai ştiu ce să cînt. E plictisitor să repeţi
aceleaşi cîntece şi să trăieşti mereu într&un sin"ur
loc. 2m să plec odată în 0os pe rîu, să văd unde se
varsă, să aud alte cîntece, şi apoi am să mă întorc
în sat.
6oi îl cunoşteam bine pe elen şi nu ne&am f
mirat dacă şi&ar f împlinit "îndul. -otdeauna "ăsea
el cîte ceva mai alt#el. 5a aducea din pădure un pui
de iepure, ba o pasăre rară, ba descoperea un loc
ascuns şi ne lua cu el să ni&l arate. Dar tot ce
#ăcuse pînă atunci a rămas #ără însemnătate în
iua cînd a ibutit să se urce pe metereele cetăţii.
2tunci i s&a dus #aima printre băieţi.
%n cetate, elen se simţea ca la el acasă.
'unoştea toate un"$erele, toate cotloanele unde
se putea a0un"e. 6umai uşa tainică a subteranelor
n&a "ăsit&o nici el.
&am mai spus că mă $otărîsem să mă abat
înainte de toate pe la vec$ea cetate. i iată&mă
urcînd dealul pe aceeaşi potecă pe care umblasem
cu atîţia ani în urmă, încredinţat find că acolo îl voi
vedea pe elen cum alear"ă în 0urul idurilor sau
cîntă cocoţat pe metereele înalte, că voi mai
întîlni şi alţi băieţi, vec$i cunoscuţi şi prieteni. Dar
toate acestea au rămas numai dorinţe.
'etatea era pustie. Deasupra turnurilor burau
stoluri de stăncuţe, iar dinspre poiana de la
mar"inea pădurii de brai venea miros de pelin
sălbatic.
4idurile păreau nesc$imbate. 1ipseau însă
băieţii, prietenii mei.
Dar ce&o f oare?
7&am înşelat? )rivind cetatea, am auit "lasuri
de copii!
)oate mi s&a părut?
6u, într&adevăr se aueau "lasuri. %n cetate se
0ucau copiii şi n&a trebuit să aştept mult pînă să se
ivească. ăîndu&mă, s&au oprit, apoi s&au adunat
în "rup.
— eniţi încoace! i&am c$emat eu. eniţi mai
aproape, să #acem cunoştinţă.
'opiii au venit.
Unul dintre ei, un băiat isteţ cu părul ne"ru, m&
a întrebat(
— Dar cine sînteţi dumneavoastră?
— +înt scriitor 9 le&am răspuns. 'îndva
veneam şi eu aici în cetate. 2veam prieteni buni pe
atunci şi mă 0ucam cu ei la umbra idurilor.
5ăiatul cu părul ne"ru îmi amintea de elen.
2vea o privire a"eră. îndată m&am "îndit că el
trebuie să fe căpătenia băieţilor, şi nu m&am
înşelat.
— 2ţi încercat vreodată să vă urcaţi pe
metereele cetăţii? m&a întrebat el.
— 2m încercat de multe ori, dar niciodată n&
am ibutit.
— i noi #acem încercări, dar încă n&am reuşit.
Eu însă, odată şi odată, tot o să mă urc. reau să
văd de acolo, de sus, marea.
— )rime0dios lucru — i&am spus băiatului cu
părul ne"ru 9 #oarte prime0dios.
— tiu — mi&a răspuns el. Dar totuşi am să
încerc.
2m rămas pe "înduri cîteva clipe, pînă cînd
băiatul
m&a întrebat(
— 2ţi auit că în această cetate trăiesc pitici?
— 2u trăit 9 i&am răspuns eu. 2m cunoscut un
băiat care i&a văut şi care a #ost c$iar oaspetele
lor.
— 2 #ost la pitici? au întrebat toţi într&un "las.
— Da, la pitici 9 am rostit eu, îmbind. 8
noapte întrea"ă a petrecut cu ei.
— )ovestiţi&ne şi nouă! se ru"ară băieţii.
)ovestiţi&ne cum s&a întîmplat.
— 5ine. Dacă vreţi, o să vă povestesc. Dar să
ne&aşeăm, căci povestea mea nu va f c$iar aşa
de scurtă.
— 'u atît mai bine 9 se bucurară băieţii. 6oi
avem timp destul.
6e&am aşeat lîn"ă id, pe iarba bătută de
vînturi, şi eu am început a povesti.
(ER&AREA PRIM!'ERII
În braţele
vînturilor
,
Lîngă mare ,
Sub stele —
Nimeni n-o va găsi niciodată...
Undeva se "ăsea ţara lui, unde el trebuia să
se întoarcă. Dar în altă parte trăia ul"uşoara, #ără
de care el nu se putea întoarce.
+telele tăceau şi acum cînd le întreba(
— +puneţi&mi, unde este 'astelul urtunilor?
'îte ţări rămăseseră în urmă, cîte ţări se a/au
înaintea lui? 'ine ar putea răspunde?
)escăruşii l&au "ăsit în lar", în mi0locul
oceanului, acolo unde nici peştii nu îndrăneau să
înoate.
— -u eşti +orel din Ţara Uitată? l&au întrebat
pescăruşii.
— Eu sînt! Dacă şi voi sînteţi din Ţara Uitată,
spuneţi&mi încotro vă duceţi?
— 6u sîntem din Ţara Uitată, dar am burat
peste toate mările, ca să te "ăsim pe tine.
— )e mine!? se minună +orel.
— Da, pe tine. -e caută pescăruşii de pe toate
ţărmurile. -e caută să&ţi spună că sora ta
ul"uşoara trăieşte în 'astelul urtunilor.
— Dar eu nu ştiu unde se a/ă acest castel
blestemat. 'ine poate să mă ducă pînă acolo?
— 6oi te vom duce! De aceea am şi venit.
— %n s#îrşit! stri"ă +orel. %n s#îrşit am s&o văd
pe ul"uşoara!
%n clipa aceea, cine era mai #ericit pe lume?
'ine ar putea spune cum s&a simţit +orel cînd a
a/at vestea cea bună?!
)escăruşii erau sin"urii martori, dar ei n&au
priceput ce se petrecea în inima lui. Ei erau
mulţumiţi că l&au "ăsit. &au spus lui +orel(
— 'astelul urtunilor e departe, #oarte departe
de aici. Ţie ţi&ar trebui un an, ba poate şi mai mult
ca să a0un"i pînă acolo. Dar iată, noi îţi vom tra"e
barca.
+orel nu se aştepta la un asemenea a0utor.
— ă mulţumesc, pescăruşilor! le&a spus el.
Dar nu ştiu de ce #aceţi lucrul acesta?
— 6oi o cunoaştem pe sora ta ul"uşoara şi
am 0urat că te vom "ăsi şi te vom aduce la 'astelul
urtunilor.
+orel n&a mai avut ce să adau"e. 2 le"at o
mulţime de #rîn"$ii subţiri de prova bărcii sale şi s&
a lăsat tras de pescăruşi.
6iciodată de cînd e lumea n&a aler"at o barcă
mai repede pe apele mării. 6imeni şi nimic nu i&a
stat in cale. i a plutit +orel ece ile şi ece nopţi
pînă a a0uns la 'astelul urtunilor. 'înd s&au
apropiat de castel, pescăruşii i&au spus(
— a trebui să fm cu bă"are de seamă, căci
ul"uşoara este păită cu străşnicie. %n castel se
poate intra numai pe la mieul nopţii, cînd vînturile
dorm.
— ă voi asculta s#atul 9 ise +orel. 6u vreau
să pierd asemenea prile0.
Dar cu cită nerăbdare ar f pornit spre castel
c$iar în clipa aceea! ul"uşoara a/ase la vreme de
sosirea lui +orel. Dacă ar f putut, dacă n&ar f #ost
bolnavă, s&ar f strecurat pînă la ţărm, acolo unde
poposeau pescăruşii obosiţi. +&ar f urcat în barca
#răţiorului său şi ar f plecat împreună pe mare,
spre Ţara Uitată.
Dar nu putea.
ul"uşoara n&avea astîmpăr.
+orel n&avea astîmpăr.
2bia pe la mieul nopţii barca cea mică s&a
apropiat de mal. înturile dormeau duse şi nu l&au
simţit pe +orel cînd a pătruns in castel, acolo unde
ăcea ul"uşoara.
— răţioare! a stri"at ul"uşoara cînd l&a văut
pe +orel.
— +urioară! i&a răspuns +orel.
2tît au putut să&şi spună unul altuia, căci
ul"uşoara şi&a pierdut simţirea. +orel nu avea timp
de pierdut. El a luat&o în braţe şi a dus&o în barcă.
)escăruşii au apucat din nou #uniile subţiri le"ate
de prova şi şi&au luat borul prin benă, spre
miaănoapte.
-otul s&ar f s#îrşit cu bine.
înturile n&au bă"at de seamă şi nu au plecat
după ei. %n ori, abia în ori, ul"uşoara a desc$is
oc$ii. i a văut deasupra ei, pe cerul albastru,
cum boară o mulţime de pescăruşi albi.
— ise oare? a întrebat copila.
— 6u, i&a răspuns +orel. Eşti liberă, surioară, şi
călătoreşti spre Ţara Uitată.
— +întem departe de 'astelul urtunilor?
— Da, sîntem departe, nu&ţi fe #rică.
ul"uşoara a tăcut, şi pe #aţa ei au prins să
cur"ă
lacrimi mari, ferbinţi.
— De ce plîn"i, a întrebat&o +orel. )rime0dia a
trecut, acum poţi f veselă.
— Eu nu voi mai a0un"e în Ţara Uitată. +imt că
mi se apropie s#îrşitul.
— 6u vorbi aşa. Eşti numai obosită, dar asta
va trece repede.
— 6u va trece. tiu prea bine că nu va trece şi
te ro" să opreşti barca şi să mă dai 0os pe un ţărm
care seamănă cu Ţara Uitată. reau să mai văd o
dată răsăritul soarelui, şi să&mi iau rămas bun de la
el.
+orel a oprit barca.
2 ales un loc pe un ţărm pustiu şi a dus&o pe
ul"uşoara pe o st3ncă înaltă, sub care aler"au
valuri înspumate. )escăruşii albi s&au lăsat pe mal,
uimiţi şi neliniştiţi. ul"uşoara s&a aşeat pe stîncă
şi, spri0inindu&se de +orel, a început să privească
cum alear"ă valurile în lar" şi cum răsare soarele
din apă.
— E minunat 9 a spus ea. 2cuma mă simt
bine.
+orel s&a bucurat din inimă. ul"uşoara l&a
întrebat(
— 'ăsuţa noastră de corali oare s&a năruit?
— 6u ştiu. Dar cred că nu.
— i eu cred la #el. 8dată totuşi am visat&o
dărîmată.
— Dacă s&a năruit, o să #acem alta. 6e vor
a0uta pescăruşii şi peştii. 6e vor a0uta toţi piticii
care trăiesc în Ţara Uitată.
— tiu că ne vor a0uta...'înd te vei întoarce
acolo, spune&le din partea mea... salutări tuturor
piticilor şi pescăruşilor, peştilor şi păsărilor!
— 1e vei spune tu sin"ură.
— 6u, eu nu voi a0un"e acolo. +înt însă #oarte
#ericită că te&am văut măcar pe tine.
Din valuri a ieşit soarele mare şi roşu, dăruind
bucurii pămîntului şi apelor, poleind ţărmul pe
care, pentru cea din urmă oară, şedeau împreună
+orel şi ul"uşoara.
i, într&adevăr, aşa a #ost. ata cea mică a
murit în clipa cînd s&a ivit soarele. +&a stins #ără să
scoată un cuvînt...
ouă, copii, nu vă vine să credeţi că s&a putut
întîmpla asemenea lucru. 6ici +orel n&a creut. 1ui i
s&a părut că ul"uşoara şi&a pierdut numai simţirea,
şi multă vreme a încercat s&o treească din leşin.
Dar în adar.
ul"uşoara n&a mai auit c$emările lui. i
niciodată nu va mai aui nimic.
)înă la urmă, +orel s&a încredinţat că
ul"uşoara a murit şi că nu va mai a0un"e în Ţara
Uitată.
7area plîn"ea.
)escăruşii plîn"eau.
2 început să plîn"ă şi +orel. 2 plîns pînă la
amiaă, apoi s&a sculat şi a început să sape, cu
sabia de #oc adusă din Ţara Uitată, o "roapă în
vîr#ul stîncii.
'e putea să #acă?
8ri de cîte ori lovea cu sabia în cremene, în
vădu$ scăpăra puderie de stele de #oc şi se
auea un şuier prelun" ca şi cum vînturile s&ar f
prins într&o luptă cumplită. )iatra se supunea săbiei
de #oc. 6u era "reu să sapi un mormînt pentru
ul"uşoara.
'înd sabia a tăcut, pescăruşii şi&au luat borul
de pe stînci.
)eştii au ieşit din adîncuri.
7area a încetat să vuiască.
i ul"uşoara a #ost înmormîntată într&o linişte
plină de tristeţe, pe un ţărm necunoscut, #ără
nume. 'înd în vîr#ul stîncii s&a înălţat o moviliţă
proaspătă, pescăruşii au spus(
— 6oi îi vom ridica un monument, cel mai
#rumos monument din lume!
i îndată au burat în toate părţile şi au
început să aducă scoici ar"intii şi corali roşii. %n
vîr#ul stîncii, deasupra capului ul"uşoarei,
pescăruşii au durat un monument care iua
străluceşte ca purpura, iar noaptea aruncă o
lumină ar"intie ca luna.
Un ast#el de monument n&a mai #ost ridicat
niciodată nicăieri.
Un ast#el de monument n&a mai #ost ridicat
nimănui.
7ultă vreme nu s&a ştiut al cui este. i totuşi,
ori de cîte ori treceau pe lîn"ă stînca #ără nume,
marinarii ieşeau pe punte şi se descopereau, find
încredinţaţi că cel în cinstea căruia a #ost înălţat
monumentul merită oma"iul lor.
)escăruşii au $otărît să #acă de stra0ă la
mormînt. i au început să vină în fecare dimineaţă
şi seară, ca să sc$imbe stra0a. De atunci, ţărmul
necunoscut nu rămîne pustiu, de atunci,
ul"uşoara nu rămîne niciodată sin"ură.
U#DE Î" 'OR DUE DRUMURI"E
1a multe se va f "îndit
Ţî#nosu, numai la
asemenea vorbe nu. 6u&
i mai rămăsese alt de
#ăcut decît să se
întoarcă în cetatea
pustie şi să se căinee
pentru #apta lui. Dar n&a
putut să stea multă
vreme sin"ur în cetate.
)ărăsind&o, a început să rătăcească prin
pădure. Dar pretutindeni i se năărea că aude
şoapte(
— 2cesta&i Ţî#nosu, trădătorul!
)iticii îi trînteau în nas uşile colibelor lor.
4ice&se că păsările #u"eau speriate cînd îl
vedeau. 'ă ivoarele secau cînd se apropia să&şi
potolească setea, iar /orile îşi înc$ideau petalele
cînd încerca să le miroase.
i se mai spune ceva( într&o noapte, cînd cerul
era tulbure, răscolit de #urtună şi brădat de
#ul"ere, Ţî#nosu a murit în vîr#ul muntelui, sin"ur şi
tare ne#ericit.
6&a avut cine să&l 0elească.
6&a avut cine să&l bocească. i multă vreme
nici nu s&a ştiut de moartea lui.
G,
DE(PRE O Î#TÎMP"ARE TRI(T! %I O HOT!RÎRE
MARE