ADN

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Pentru alte sensuri, vedeți ADN
(dezambiguizare).

ADN este prescurtarea de la acidul

dezoxiribonucleic (în engleză: deoxyribonucleic
acid, DNA). Acesta este format din molecule
organice dintre cele mai complexe. Substanța se
găsește în fiecare celulă a ființelor vii și este
esențială pentru identitatea oricărui organism, de la
Euglena viridis, mica ființă unicelulară aflată la
granița dintre plante și animale, și până la Homo
sapiens sapiens, omul contemporan.

Cuprins
Proprietăți chimice
Model simplificat
Istoricul descoperirii ADN-ului
Note
Referințe
Legături externe
Vezi și
ADN

Proprietăți chimice
Din punct de vedere chimic, ADN-ul este un acid nucleic. Este o polinucleotidă, adică un compus în structura
căruia se repetă un set limitat de macromolecule numite nucleotide; în acest sens, el este definit ca fiind un
„copolimer statistic”:

un „copolimer” este un polimer în compoziția căruia se repetă mai multe „motive” (monomeri); în
cazul ADN-ului, monomerii sunt nucleotidele.
iar „statistic” înseamnă că monomerii se repetă de manieră aleatorie în lanțul polimer, fără ca ei
să fie dispuși alternativ sau după oricare alt aranjament repetitiv (așa cum se întâmplă, de
exemplu, în etilen-acetatul de vinil (EVA) sau în acronitril-butadien-stiren (ABS).

Nucleotida, ce reprezintă unitatea de bază a ADN-ului, este o macromoleculă organică (o N-glicozidă)

compusă (prin policondensare) din:

o glucidă (mai exact o monozaharidă) de tipul „pentoză” (în formă furanozică)

 o bază azotată heterociclică („inel” sau „ciclu” aromatic în 5 atomi) de tipul pirimidinei, sau o
variantă a acesteia condensată cu inelul imidazolic, numită purină
și un rest de acid fosforic (esterificat cu unul din hidroxilii pentozei), adică un „grup fosfat”.[A]

Pentozele care intră în structura ADN-ului sunt D-2-dezoxiriboza (pentru acidul nucleic tip ADN) sau D-
riboza (pentru acidul nucleic tip ARN).[B] Două dintre bazele heterociclice azotate ale ADN-ului sunt purinice
(adenina și guanina), iar celelalte două sunt pirimidinice (citozina și timina). În ARN uracilul înlocuiește
timina. În cadrul elicei caracteristice, în formă de scară spiralată, resturile pirimidinice ale monomerului sunt
orientate spre interior, formând cu resturile purinice ale celuilalt monomer „treapta” scării, în timp ce pentozele
formează brațele acesteia, de la o dublă unitate la alta (adică de la un cuplu purinic-pirimidinic la următorul),
legătura fiind realizată de grupările fosfat (prin atomii lor de oxigen). Legăturile dintre resturile de purine și
pirimidine sunt de natură moleculară și nu chimică, ele fiind legături de hidrogen.

Model simplificat
O formă simplificată de reprezentare a ADN-ului:

ADN-ul este „rețeta” necesară sintezei de proteine, molecule

organice esențiale pentru organismele vii;
O moleculă de ADN conține zone numite gene, zone fără
funcție, precum și zone cu un rol încă necunoscut;
Acidul dezoxiribonucleic are o structură de elice dublă.
„Scara” este alcătuită din două lanțuri organice elastice ce
sunt conectate prin „treptele” realizate de legăturile de
hidrogen.
„Treptele” sunt de fapt de doar patru feluri, unind perechi de
baze azotate, ce pot fi patru tipuri diferite de molecule
organice, adenină (notată A), citozină (C), guanină (G) și
timină (T);
Cele patru baze (A, C, T și G) nu se pot combina decât într-un
anumit mod, și anume: adenina doar cu timina (A + T sau T +
A), și citozina doar cu guanina (G + C sau C + G); cu alte
cuvinte, o bază de tip A, în orice parte a lanțului s-ar afla ea,
nu se poate combina decât cu o bază de tip T, și invers; în
mod similar, G nu se poate combina decât cu C, și invers; Replicarea ADN-ului
Ordinea contează: A + T nu este același lucru cu T + A; vezi
codul genetic care e preluat de la ARN.
Având în vedere că orice bază se poate combina într-un singur fel, pentru notație se poate
alege prin convenție doar o catenă a dublei elici (secvența celeilalte catene rezultă din regulile
de combinare);
Secvența de baze este forma canonică a informației, altfel spus, pentru a descrie în mod
complet o secvență ADN nu este nevoie de nimic altceva;
Duplicarea moleculei de ADN este posibilă prin „desfacerea” secvenței „de-a lungul” ei (se
dezintegrează „treptele”) prin acțiunea unor proteine; cele două catene rezultante sunt copiate
de un complex proteic numit ADN-polimerază. Cum fiecare bază de pe catena inițială nu se
poate combina decât cu perechea ei predeterminată, rezultatul final constă din două secvențe
ADN identice, în afară de cazul în care apar unele erori ce determină mutațiile genetice;
Trei perechi de baze azotate formează în mod normal un „codon”. Acesta codifică un
aminoacid. Mai mulți codoni la un loc codifică o proteină.
Mutațiile nu sunt altceva decât imperfecțiuni în procesul de sinteză a ADN-ului: o bază este în
mod accidental ignorată („sărită”), introdusă sau copiată imperfect, sau lanțul este tăiat prea
 devreme sau i se adaugă baze la capete; aceste „operații” de bază generează toate mutațiile
posibile.
Mutațiile genetice sunt practic o alterare a unei părți din informația din molecula ADN. Este
suficient ca, de exemplu, să se șteargă doar o pereche de baze azotate dintr-o genă, pentru ca
toată funcția genei să fie abolită. Dacă este ștearsă o pereche de baze azotate, codonul din
care făcea parte aceasta va codifica alt aminoacid, care va codifica altă proteină, fapt ce, în
cele din urmă (așa se întâmplă probabil cel mai adesea, însă nu în mod obligatoriu), poate să-i
altereze acesteia din urmă funcția biologică. Mutațiile pot avea trei feluri de efecte: negative,
pozitive sau neutre (nu influențează funcțiile nici în bine, nici în rău).
Aceste mutații sunt provocate fie de așa numiții factori mutageni (radiațiile cosmice, substanțe
chimice ș.a.), fie de imperfecta fidelitate a sintezei enzimatice (ADN-polimeraza) a ADN-ului.
Mutațiile genetice pot fi și induse intenționat de către specialiști.
ADN-ul se găsește practic în orice celulă (excepții: hematiile (eritrocitele) și celulele (fibrele)
cristalinului ocular sunt celule care nu devin funcționale decât după ce pierd (prin expulzare,
ejecție) nucleul (și alte organite), moment în care însă încetează să mai răspundă la criteriile
care definesc o celulă vie (pentru că nu se mai pot nici divide, nici întreține ("repara") structural
vorbind):
de la organisme unicelulare cum ar fi bacteriile sau protozoarele,
până la organismele pluricelulare (fungi, vegetale sau animale),
precum și în structura internă a unor virusuri.
Structura ADN-ului este unică nu numai pentru o specie anume ci și pentru orice individ al
oricărei specii animale sau vegetale.
La om ADN-ul conține circa 3,27 miliarde de perechi de baze (3,27 miliarde de „trepte” între
catenele elicoidale ale dublei spirale).
Cantitatea de ADN conținută în celule (numită uneori și patrimoniu genetic) nu este corelată cu
complexitatea organismului. Astfel, de exemplu, există specii mai puțin „complexe” decât omul,
dar cu un patrimoniu genetic mai bogat cantitativ decât cel al omului.

Istoricul descoperirii ADN-ului

Structura ADN-ului a fost decodificată la începutul anilor 1950. Americanul James D. Watson și britanicul
Francis Crick sunt considerați drept primii care au descifrat structura de dublă spirală a ADN-ului. Conform
propriilor afirmații, saltul calitativ al descifrării „secretului vieții” s-ar fi produs în ziua de 23 februarie 1953.

Aflați în competiție contra cronometru cu alte echipe, mult mai celebre și mult mai bine dotate, așa cum a fost
cea a chimistului american Linus Pauling, laureat al premiului Nobel pentru chimie în 1954, aparentul „cuplu
ciudat” a învins tocmai datorită orizontului lor intelectual foarte larg în care operau, a solidei și universalei lor
pregătiri interdisciplinare precum și a minților lor flexibile și deschise oricărei ipoteze confirmabile de către
realitate, dar și datorită datelor de primă calitate furnizate comunității în premieră de Rosalind Franklin, asta
deși, motivați probabil de sexism[1], Watson și Crick vor aminti în articolul lor din Nature de autorul celebrei
"fotografii 51" în ultima poziție și doar înainte de "și alții".[2][3].

Este demn de remarcat faptul că impecabilele imagini luate unor molecule „iluminate” prin difracția razelor X
de către Rosalind Franklin[4], specialistă în fotografii de difracție create cu raze X, l-a făcut pe Watson și Crick
să întrevadă structura de dublă elice a ADN-ului. Colegul acesteia, Maurice Wilkins, a contribuit de asemenea
decisiv la luarea unor fotografii edificatoare.

Din păcate Franklin a murit de cancer în 1958, în vârstă de numai 37 de ani, probabil din cauza prea intensei
iradieri. Cum premiul Nobel nu se conferă post-mortem, în 1962 doar Watson, Crick și Wilkins au fost
răsplătiți cu aceasta prestigioasă cunună de lauri științifică, mult dorită de către toți savanții din lume.
Note
ACovic, Ștefănescu, Sandovici (2004), p. 19[5]
BCovic, Ștefănescu, Sandovici (2004), p. 19[5]

Referințe
1. ^ Just before Dr Franklin was to leave King's College, Dr Wilkins wrote to the Cambridge
scientists that "the smoke of witchcraft will soon be getting out of our eyes". Explaining the
situation to BBC News, Nature's commissioning editor Sara Abdullah said it added to "the
canon of awful things said about [Dr Franklin]". "I think 'sexist' is what we are groping around
for. "Obviously, this is a different time, it's 1953. There was personal tension; she was very
unusual in being a leading woman in science at that time. - 'Lost' letters show strain between
DNA pioneers, Katia Moskvitch (Science reporter, BBC News, 29 September 2010)
http://www.bbc.co.uk/news/science-environment-11438569
2. ^ In early 1953, Maurice Wilkins showed James Watson the famous "Photograph 51". It was the
crucial X-ray image of DNA made by Dr Franklin in the previous months, and it helped the two
Cambridge biologists to develop the historic - and correct - double-helix model. - 'Lost' letters
show strain between DNA pioneers, Katia Moskvitch (Science reporter, BBC News, 29
September 2010) http://www.bbc.co.uk/news/science-environment-11438569
3. ^ http://profiles.nlm.nih.gov/SC/B/B/Y/W/_/scbbyw.pdf
4. ^ Ardell, David, Rosalind Franklin (1920 - 1958) (http://www.accessexcellence.org/RC/AB/BC/
Rosalind_Franklin.php)
5. ^ a b Covic, M., Ștefănescu D., Sandovici I. (2004), Genetică Medicală, Ed. Polirom, București

Legături externe
Cât de mult este modificat ADN-ul de mediul de viață (http://www.adevarul.ro/life/sanatate/medi
cina_clasica/Cat_de_mult_este_modificat_ADN-ul_de_mediul_de_viata_0_656934542.html),
3 martie 2012, Andrada Floria, Adevărul
De ce suntem unici? (http://www.descopera.ro/stiinta/929436-de-ce-suntem-unici), 31 iulie
2007, Crenguta Nicolae, Descoperă
Elicea vieții - cea mai mare descoperire științifică a secolului XX (http://www.descopera.ro/stiint
a/10528498-elicea-vietii-cea-mai-mare-descoperire-stiintifica-a-secolului-xx), 30 ianuarie 2013,
Mihaela Stănescu, Descoperă

Vezi și
Proiectul Genomului Uman

Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=ADN&oldid=13670788

Ultima editare a paginii a fost efectuată la 26 octombrie 2020, ora 20:47.

Acest text este disponibil sub licența Creative Commons cu atribuire și distribuire în condiții identice; pot exista și
clauze suplimentare. Vedeți detalii la Termenii de utilizare.