UNIVERSITATEA ECOLOGICA DIN BUCURESTI

FACULTATEA DE EDUCATIE FIZICA SI SPORT

KINETOTERAPIE SI MOTRICITATE SPECIALA

DISCIPLINA:
KINETOTERAPIA IN
AFECTIUNI REUMATOLOGICE

REFERAT
REUMATOLOGIE

PROF.CONF. UNIV. DR. SLAVILA MIRCEA

STUDENT: DOBRE AMELIA-FLORENTINA

SPECIALIZARE:KINETOTERAPIE SI MOTRICITATE SPECIALA
ANUL III SEM I

AN UNIVERSITAR 2022-2023
 CUPRINS
1. Spondiloza cervicala: definitie, cauze, factori de risc, simptome
2. Principiile kinetoterapiei
3. Exercitii fizice: definitie, clasificare
4. Alcatuiti un program kinetic pentru recuperarea spondilozei cervicale
5. Bibliografie
 1. Spondiloza cervicala: definitie, cauze, factori de risc, simptome

Spondiloza cervicală este denumirea generică a afecțiunilor care vizează segmentul superior
al coloanei vertebrale. Degradarea vertebrelor și a articulațiilor intervertebrale, din zona gâtului,
afectează persoanele cu vârsta de peste 60 de ani, dar poate să apară și mai devreme. Afecțiunea
se poate ameliora, de cele mai multe ori, prin tratamente medicamentoase și kinetoterapie.
Numită și artrita gâtului, spondiloza cervicală este o afecțiune care apare din mai multe
cauze, dar cel mai adesea, este un proces degenerativ provocat de îmbătrânirea fiziologică. La fel
ca toate celelalte articulații, și discurile intervertebrale ale coloanei vertebrale se degradează
progresiv.  Extrem de frecventă, spondiloza cervicală apare la circa 85% dintre persoanele care
au trecut de 60 de ani și la peste 60% dintre cei care au trecut de 50. Aproape jumătate dintre
persoanele din segmentul de vârstă 40-50 de ani au discurile intervertebrale afectate.
Coloana vertebrală este formată din 24 de vertebre, legate prin articulații așezate unele peste
altele și formează canalul spinal, care protejează măduva spinării. Vertebrele din zona cervicală,
în număr de șapte, formează coloana vertebrală de la baza craniului, în partea din spate a gâtului.
Între aceste vertebre se află discuri intervertebrale, care, la nivelul cervical, au o grosime de
aproximativ jumătate de centimetru. Discurile sunt alcătuite dintr-un inel exterior dur și o zona
centrală mai moale, gelatinoasă. Procesul natural de îmbătrânire face ca articulațiile să piardă din
grosime, să se deshidrateze și să se subțieze. În timp, vertebrele osoase se freacă unele de altele,
ceea ce provoacă formarea de țesut osos nou, adică pintenii osoși, care produc afectarea nervilor
din canalul vertebral, rigiditate și o presiune anormală pe nervi și măduva spinării (stenoză). De
aici, o serie de reacții neplăcute, care definesc simptomatologia în spondiloza cervicală.
 Cauze și factori de risc

Spondiloza cervicală este una dintre afecțiunile degenerative instalate pe măsură ce

înaintăm în vârstă. Aceste schimbări sunt normale și apar la toată lumea, dar cu grade de afectare
diferite.Nu doar înaintarea în vârstă provoacă spondiloza cervicală.Sunt mai multe cauze care pot
accelera acest proces degenerativ, dar există și factori de risc:

 predispoziția genetică, printr-o calitate scăzută a materialului din care sunt formate
articulațiile;
 leziuni și traumatisme suferite la nivelul coloanei vertebrale cervicale (sporturi de
contact, box, judo, accidente auto);
 fumatul și consumul de alcool, ca factori care contribuie la deteriorarea accelerată a
articulațiilor;
 alimentatia nesănătoasă și obezitatea, care pune presiune suplimentară pe articulații, în
general, și pe discurile intervertebrale, în special;
 sedentarismul, care, pe de-o parte, slăbește musculatura din jurul coloanei vertebrale, ce
are rol de suport pentru aceasta, iar pe de alta, pozițiile vicioase asociate sedentarismului;
 deformări ale coloanei vertebrale, ce provoacă solicitarea asimetrică a discurilor
intervertebrale și, în consecință, degradarea rapidă a acestora;
 activități și munci care solicită coloana vertebrală la tensiune și efort.

Toate acestea duc la instalarea spondilozei cervicale, care, de cele mai multe ori, este
asociată cu o afectare generală a calității articulațiilor, iar uneori, și cu osteoporoză.

Simptome

Majoritatea oamenilor care au spondiloză cervicală nu prezintă simptome. Când acestea

există, examenele clinice și paraclinice pot confirma afecțiunea.

1. Durere și rigiditate la nivelul gâtului, care pot fi ușoare și trecătoare ori severe.
Menținerea capului într-o poziție fixă mai mult timp (condus, privitul la televizor, cititul
etc.) poate accentua durerea. De regulă, senzația dureroasă dispare atunci când se stă în
poziția culcat sau când capul este sprijinit și greutatea acestuia nu mai este pusă pe zona
cervicală;
2. Un simptom tipic pentru spondiloza cervicală este zgomotul specific, de os pe os, pe care
pacientul îl aude la unele mișcări ale capului;
3. Dureri de cap, de regulă intense și continue;
4. În formele mai serioase ale afecțiunii, poate apărea senzația de amețeală (violentă, în
valuri care apar și dispar rapid), asociată cu slăbiciune în brațe, mâini și degete. Uneori
 apar amorțeala mâinilor, furnicături și durere difuză la nivelul umerilor, brațelor și
spatelui;
5. Dacă stenoza este profundă, pot să apară probleme la membrele inferioare, dificultăți la
mers, pierderea echilibrului, amorțeli ale picioarelor;
6. Uneori, pot să se producă spasme involuntare la nivelul gâtului și al umerilor sau chiar la
cel al feței, provocate de presiunea anormală la care sunt supuși nervii spinali.

2. Principiile kinetoterapiei

Pentru ca programul de kinetoterapie să se desfășoare în condiții optime, terapeutul trebuie să

respecte o serie de principii. Pentru aceasta este necesar o pregătire a căuta, teoretică și practico-
metodică a kinetoterapeutului. Totodată, terapeutul trebuie să se afle într-un permanent dialog cu
pacientul, care trebuie să-l informeze continuu asupra efectelor terapiei aplicate.

1. Principiul utilizării eficiente a cunoştinţelor de specialitate.

Este important a se utiliza în mod cât mai eficient bagajul teoretic și practic în raport cu situațiile
întâlnite, astfel încât stabilea diagnosticului și apoi planificarea activităților să se facă cât mai
eficient, cu cât mai puține riscuri pentru pacient.Acest principiu se subordonează principiului de
bază, creat de părintele medicinei, Hipocrate, fiind vorba de :"Primum non
nocere", adică "În primul rând să nu faci rău!"

2. Principiul evaluării și planificării.

Este recomandat ca evaluarea pacientului să se facă de medicul specialist. În privinţa
tratamentului kinetic, programul de recuperare va fi întocmit de kinetoterapeut. Pentru a
se verifică eficacitatea terapiei se va realiza o evaluare periodică în echipă. Precocitatea instruirii
tratamentului este un principiu care derivă din promptitudinea stabilirii diagnosticului de către
medical specialist.

3. Principiul colaborării și ajutorării reciproce .

Acest principiu se referă la relaţia kinetoterapeutului cu pacientul şi cu familia acestuia.
Kinetoterapeutul trebuie să fie informat de către pacinet sau de către familia/ anturajul acesta
despre integrarea pacientului în viața cotidiana: locul de muncă, responsabilitățile pe care le are
pacientul față de cei din jur, mediu înconjurător, etc., pentru a putea tine cont de acestea în
elaborarea programului terapeutic. De asemenea, relația pacientului cu terapeutul va fi o sinceră,
prin care pacientul va comunica efectele pe care le are tratament asupra acestuia.

4.Principiul dozării eficiente / accesibilității.

Acest principiu are o importanţă hotărâtoare în actul recuperator. Planificarea programului de
recuperare se realizează în funcție de toleranță la efort a pacientului; când capacitatea motrică a
pacientului este nulă, tratamentul kinetic va începe de la zero.
Gradarea efortului va avea la bază aceleași reguli ce se aplică în Educație fizică și sport: de la
simplu la complex, de la ușor la greu, de la cunoscut la necunoscut. Trecerea la exerciții noi sau
combinate se poate realiza numai după ce pacientul a învăţat foarte bine exerciţiile cele vechi
şi simplu.
Progresivitatea se va realiza urmărind reacţiile fiziologice şi fiziopatologice ale organismului.
Astfel, durata și numărul exercițiilor va scădea atunci când apar semne de neadaptare,
prelungindu-se în schimb pauzele. Numărul ședințelor se vor rări până la dispariția completă a
semnelor de oboseală sau intoleranţă la efort. De asemenea atunci când evoluţia este bună, se va
încerca depăşirea valorilor funcţionale anterioare îmbolnăvirii.

5. Individualizarea tratamentului.
Acest principiu are o mare importanţă în aplicarea tratamentelor de kinetoterapie, deoarece
fiecare pacient are o reactivitate proprie față de boală ceea ce rezultă că tratamentul aplicat va fi
individualizat în funcție de nevoile și nevoile pacient.
Astfel, fiecare pacient va primi o prescripție medicală în corcordanță cu natura și faza bolii,
reactivitatea organismului și eventualele complicații.
Se va ține cont, de asemenea, de particularități legate de vârstă, sex, profesie, temperament,
condiţii de viaţă şi mediu etc. Un alt rol important îl au abilitățile intelectuale ale bolnavului
posibil faptului că nivelul ridicat a acestora contribuie în mare măsură la atingerea obiectivelor
urmărite.

6. Continuarea tratamentului până la recuperarea integrală.

Acest principiu este mai greu de înțeles pentru mulți dintre pacineți care considera că recuperarea
constă doar în vindecare somatică. Recuperarea completă se obţine în timp, după ce se obţine o
vindecare funcţioanlă completă.

7. Asocierea cu alte mijloace terapeutice.

De cele mai multe ori kinetoterapie vine în ajutorul mai multor tratamente, precum cele
ortopedico-chirurgicale sau medicamentoase, dovedind că este o verigă importantă a
complexului terapeutic.

PRINCIPIILE PSIHOPEDAGOGICE sunt obligatorii.

1. Convorbirea kinetoterapeutului cu pacientul are rolul informării acesta în legătură cu durata,

scopul și modul de acțiune a mijloacelor folosite. Astfel, pacientul nu se va supune tratamentului
pasiv si resemnat, ci va participa activ și cu încredere.
Unii dintre ei, cu afecțiuni care necesită un tratament prelungit cauza efectelor care se duc lent,
au o stare psihică depresivă. Acestea sunt cazurile cele mai delicate, în care prezenţa
psihologului este obligatorie. În rest, psihologul poate fi suplinit de medic specialist și de
kinetoterapeut, care prin încurajri, sugestii, exemplu pozitiv pot crea stări de bună
dispoziţie şi încredere în rezultate.
Psihopedagogia contemporană vede în optimizarea procesului instructiv-educativ şi principii
care să determine subiectul să acţioneze individual, în cadrul propriului proces de recuperare.

2. Principiul conştientizării presupune înțelegerea către pacient a efectelor incluse de mijloacele

folosite și a rațiunii pentru care se aplică într-o anumită succesiune.

3. Principiul activității independente este obligatoriu; pacientul trebuie să repete și în afara

ședințelor de sală de recuperare, procedee metodice (de exemplu contractii izometrice), tehnici
de psihoreglare sau exercitii fizice cunoscute și recomandate de kinetoterapeut.

4. Principiul motivaţiei presupune găsirea modalităților de al determina pe pacient să vină cu

încredere la tratament, să-și dorească efortul fizic, să nu se sperie de acesta sau de celelalte
mijloace folosite, cu alte cuvinte trebuie să crească motivația internă.

3. Exercitii fizice: definitie, clasificare

Exercițiul fizic este o activitate musculară în scop de a dezvolta sau menține o condiție fizică
bună și o sănătate generală pentru organism.

Miscari laterale ale capului

Acest exercitiu pentru spondiloza cervicala are scopul de reducere a rigiditatii gatului si
de crestere a mobilitatii.

Incepeti prin a va intinde pe spate pe podea. Indoiti-va genunchii, pastrand talpile lipite de
podea. Apoi miscati-va capul spre umarul drept si mentineti pozitia timp de 10 secunde.
Dupa aceea, rotiti-va capul spre umarul stang. Repetati aceste exercitii pentru spondiloza
cervicala de 5-10 ori pe fiecare parte.

Puteti efectua miscarile laterale si stand asezat pe scaun sau fotoliu, dar va sfatuim sa
adoptati o pozitie corecta, si anume capul trebuie tinut drept, cu barbia inainte si umerii
drepti.

Miscari de pronatie si supinatie a capului

Intindeti-va cu fata in jos pe o saltea si sprijiniti-va pe coate. Duceti-va capul in sus (ca si
cum ati privi spre cer). Mentineti pozitia timp de 5 secunde, apoi reveniti la pozitia initiala.
Repetati acest exercitiu pentru spondiloza cervicala de 10 ori, de 2-3 ori pe zi.
 Intindeti-va pe saltea cu fata in sus. Ridicati-va doar capul, ducand barbia spre piept, si
mentineti pozitia timp de 5 secunde. Repetati exercitiul de 10 ori, de 2-3 ori pe zi.

Exercitii pentru spondiloza cervicala cu barbia

Acestea au scopul de a tonifia muschii gatului si de a va ajuta sa adoptati o postura

corecta. Ele se pot efectua in timp ce stati culcat sau in pozitie sezanda. Cu privirea
indreptata inainte, duceti capul in jos, astfel incat barbia sa fie indreptata spre
piept.Mentineti pozitia timp de 5 secunde, apoi repetati de 10 ori. Acest exercitiu pentru
spondiloza cervicala ar trebui efectuat de 5-8 ori pe zi pentru a fi efficient

Exercitii pentru spondiloza cervicala cu umerii

Fie stand in picioare, fie pe scaun (adoptand o postura corecta), ridicati-va umerii si apoi
relaxati-va. Repetati de 5-10 ori. Apoi incercati sa efectuati miscari de rotatie a umerilor
(spre fata si spre spate).

Exercitiul de retractie scapulara

Stati in picioare cu bratele pe langa corp. Duceti-va umerii inapoi si pieptul inainte.
Mentineti aceasta pozitie timp de 10 secunde si repetati de 5-10 ori, de 2-3 ori pe zi. Daca
acest exercitiu pentru spondiloza cervicala vi se pare prea usor, puteti sa folositi o banda
elastica. Puneti banda in jurul unui obiect solid, cum ar fi un stalp al patului, la nivelul
taliei dumneavoastra. Tineti cu fiecare mana un capat al benzii si trageti de banda (incercati
sa va duceti umerii inapoi).

4. Alcatuiti un program kinetic pentru recuperarea spondilozei cervicale

Anamneza și examenul clinic conferă actului medical acel caracter uman,

realizând apropierea sufletească față de pacient, necesară în stabilirea diagnosticului, urmarea
corectă a tratamentului în recuperarea medicală și reintegrarea socio-profesională.
Medicul trebuie să obțină în cursul anamnezei nu numai informații, ci și încrederea
bolnavului. Contează foarte mult în aceasta aspectul medicului, care trebuie să fie îngrijit, atât în
ceea ce privește fizicul, cât și îmbrăcămintea.
Înainte de începerea programului kinetic, kinetoterapeutul va trebui să cunoască:
- obiectivele programului kinetic (stabilite pe baza diagnosticului dat de medicul
specialist şi în urma evaluării făcute de kinetoterapeut);
- tehnicile şi metodele utilizate în programul kinetic;
- aparatele şi obiectele folosite.
  Obiective programului:
- Asigurarea spațiului de lucru;
- Asigurarea stării de sănătate (tensiune, puls)
- Informarea pacientului asupra conținutului programului de recuperare
kinetoterapeutic:
- Captarea atenției;
- Informarea pacientului asupra conținutului programului de recuperare
kinetoterapeutic.
Înainte de a trece la programul de exerciții stabilit, kinetoterapeutul trebuie să-i explice
pacientului ce urmează să facă, astfel încât acesta să poată colabora. Atunci când pacientul este
informat asupra importanței programului kinetic pe care îl urmează, este mult mai motivat în
efectuarea acestuia.
De o importanță majoră este asigurarea condițiilor de desfășurare a activității de kinetoterapie.
Înainte de începerea programului kinetic, kinetoterapeutul trebuie să se asigure că sala răspunde
cerințelor igienice (curățenie, aerisire, iluminat, încălzire), de asemenea, trebuie să verifice ca
toate aparatele să fie în stare bună, evitând astfel unele incidente.

 Structura programului kinetic:

Oricare ar fi programul kinetic stabilit, acesta trebuie să respecte o structură formată din:
 Partea de încălzire:
- reprezintă pregătirea organismului pentru efort, fiind prima parte a
programului kinetic;
- se realizează prin exerciții active, mai ușoare, ale tuturor segmentelor, însoțite
de exerciții de respirație; exerciții de întindere. În cazul în care un pacient vine la gimnastică
direct de la bazin (unde a făcut programul de exerciții în apă), atunci se poate renunța la această
parte de încălzire;
- durata perioadei de încălzire este variabilă putând merge până la 10 minute,
fiind în funcție de intensitatea exercițiilor folosite pentru încălzire şi de nivelul de efort care
urmează să fie realizat în perioada de lucru propriu-zisă.
 Partea de exerciții propriu-zise:
- reprezintă perioadă programului de lucru propriu-zis;
- se realizează prin exerciții şi manevre specifice patologiei pacientului;
- durata programului de exerciții este în funcție de afecțiune şi de particularitățile
pacientului.
 Revenirea organismului după efort:
- reprezintă perioada de revenire a organismului după efort (după executarea
programului de exerciții, efortul nu trebuie oprit brusc şi organismul lăsat în repaus);
- între efort şi repaus trebuie să existe un interval scurt de activitate musculară
pentru a preveni apariția unor incidente neplăcute;
- durata acestei perioade poate fi de 5-10 minute;
- se realizează prin exerciții libere ample, relaxări segmentare prin mișcări
oscilatorii, mers pe bicicletă, exerciții de respirație, streching, etc.

 Încheierea programului de recuperare :

- Aprecieri cu privire la modul de desfășurare al programului de recuperare și al
modului cum au răspuns subiecții la program;
- Recomandări pentru activitățile independente;
- Încurajarea, motivarea, gândirea pozitivă.

 Principii de bază ale exercițiului fizic de care trebuie să se țină seama:

- exercițiile fizice se execută lent, ritmic, fără bruscări;
- exercițiile fizice se bazează pe poziții de start stabile, solide, care să permită
maximum de forță musculară;
- progresivitatea exercițiilor va fi lentă, de la stadiile cele mai joase de forță
musculară, redoare articulară şi coordonare, spre exerciții care cer forță, mobilitate articulară şi
coordonare aproape normale; (cu cât un exercițiu solicită o forță de contracție mai intensă, cu
atât pauza va fi mai lungă).
După ce s-au stabilit condițiile de lucru, o altă regulă, cu o importanță majoră, trebuie
respectată, şi anume regula nondurerii. În cazul în care pacientul acuză dureri în segmentul pe
care îl mobilizăm, se întrerupe efectuarea oricărei mișcări.
Cunoaşterea şi aprecierea corecta a posibilităților şi limitelor până la care se poate executa o
mişcare este o altă regulă importantă. Înainte de a executa pasiv mişcarea, pacientul va fi rugat să
facă activ mişcarea respectivă, astfel kinetoterapeutul va ști care sunt posibilitățile, dar şi limitele
până unde poate să meargă cu un exercițiu.
 Dozarea efortului este o problemă deosebit de importantă. Exercițiul fizic poate fi
un medicament preventiv, curativ sau nociv. În doze neînsemnate poate fi ineficient, în doze
corespunzătoare este folositor, iar în doze exagerate poate fi dăunător.
Colaborând îndeaproape cu medicul specialist, kinetoterapeutul, va stabili:
- volumul efortului (cantitatea totală de activitate practică, exprimată în numărul
de repetări, greutăți ridicate sau manevrate, timpul, durata de activitate etc.);
- intensitatea efortului (ca factor care permite aprecierea efortului în trepte
pornind de la valorile mici, medii, submaximale, maximale care se pot obține în urma folosirii
obiectelor portative sau a contracțiilor izometrice);
- amplitudinea de mişcare;
- complexitatea exercițiului fizic.

Tratamentul kinetic în cazul spondilozei cervicale este alcătuit dintr-un program de

exerciții de recuperare medicală, alcătuit de un specialist în kinetoterapie.
Kinetoterapia acționează asupra cauzei bolii, ajutând la rehidratarea discurilor intervertebrale
și reprezintă singurul tratament medical care poate să învingă boala. Acest tip de terapie ajută la
creșterea elasticității musculare, la îmbunătățirea tonusului muscular și la redobândirea
mobilității articulare. Kinetoterapia acționează asupra efectelor negative ale osteofitelor și
îmbunătățește starea generală a organismului. Pentru ca recuperarea să fie cât mai eficientă, se
recomandă ca ședințele de kinetoterapie să fie combinate cu masaj terapeutic.
În cazul spondilozei cervicale, exercițiile de recuperare trebuie efectuate într-o sală de
gimnastică medicinală, cu aparaturi corespunzătoare și sub supravegherea unui specialist.

Program kinetic de recuperare specific spondilozei cervicale

 Pozitie stand inclinarea caapului spre dreapta-revenire; stanga cu tendinta de a lipi urechea de
umar;- de 10 ori
 Pozitia stand intoarcerea capului spre stanga-revenire;dreapta deschid un arc de cerc cu
barbia de la un umar la celalalt;-de 10 ori
 Pozitia decubit ventral,mainile incrucisate sub barbie,asezarea succesiva a barbiei si fruntii
pe maini; -de 10 ori
 Pozitia decubit ventral mainile incrucisate sub barbie,ducerea barbiei spre umarul stang-
revenire si apoi spre umarul drept;- de 10 ori
 Pozitia decubit lateral ridicarea cului cu tendinta de a apropia urechea de umarul opus, se
executa si pentru partea opusa;- de 10 ori

Exerciții de gimnastică medicală corectivă:

 mers cu o carte pe cap – 10 m;

 mers fandat cu un baston fixat la nivelul omoplaților – 5 m;
 cu bastonul ținut la spate de la capete, executați mers cu extensia brațelor și ducerea
bastonului înapoi – 10 m;
 din mers, executați extensii ale brațelor, cu arcuire sus și lateral – de 10 ori pe o distanță de
10 m;
 cu bastonul ținut la ambele capete, duceți bastonul sus, cu arcuirea brațelor și privirea care
urmărește bastonul – de 10 ori;
 cu bastonul sprijinit pe omoplați, aplecați-vă trunchiul înainte la 40-50 de grade, cu arcuire și
capul sus – revenire – de 10 ori.

În poziția pe genunchi și sprijin pe palme:

 îndoiți coatele cu coborâre pe piept, ridicați capul cu privirea înainte și întindeți coatele – de
10 ori;
 îndoiți coatele cu ridicarea alternativă a unui picior întins cu revenire – de 10 ori;
 ridicați brațul și piciorul opus – revenire – de 10 ori;
 mergeți în patru labe, cu capul sus și privirea înainte – de 10 ori.
  Masajul
Are un rol principal chiar de la începutul programului de recuperare datorită efectelor
favorabile care în funcție de manevrele utilizate pot fi :
- efectuate antalgic şi miorelaxant;
- stimularea propriocepției cu mențiunea tonusului muscular;
- efectuarea circulației şi biotrofic tisular local (tonifiant).
 Electroterapie
- ultrasunete;
- curent galvanic;
- ionizare;
- unde scurte;
- raze infraroșii;
- curentul dinamic;
- curentul faradic.
 Tratament medicamentos:
- analgezice;
- infiltrații locale cu steroizi;
 Hidrokinetoterapie:
Hidrokinetoterapia este o metodă importantă în procesul de recuperare medicală prin efectele
benefice pe care le are asupra organismului cum ar fi:
- ameliorarea durerilor;
- relaxarea musculară şi a ţesuturilor moi;
- creşterea randamentului muscular şi a metabolismului celular.
-

Toate exercițiile trebuie făcute cu o poziție a spatelui corectă, care trebuie să se mențină drept,
cu umerii trași în jos și spre înapoi. Se vor evita exercițiile de flexie ale trunchiului.
Exercițiile vor fi făcute de patru ori pe săptămână, cu o pauză de zi între ele.
După o lună, se vor face două ședințe pe zi, cu două zile de pauză (de trei ori pe săptămână).
 BIBLIOGRAFIE

 Dr. Eugen D. Popescu, Dr. Ruxandra Ionescu - Compendiu de Reumatologie, editia a-II-a, editura
Tehnica Bucuresti 1995
 Antoanela Cretu, Florin Boboc –Ghid de Kinetoterapie in Bolile Reumatice,editura Bren,Bucuresti
2003
 Slavilă M. – Recuperare kinetoterapeutică în Reumatologie, curs de bază, Ed. Printeck, Buc.,
2016.
 Baciu C. – Aparatul locomotor, anatomie funcțională, biomecanica, semiologia
clinică, diagnostic diferențial, Ed. Medicală, Buc., 1981;
 Baciu C. – Kinetoterapia pre și postoperatorie, Ed. Sport-Turism, Buc., 1981.
 Roșulescu E. – Kinetoterapia în recuperarea afecțiunilor reumatologice, Ed. Universitaria,
Craiova, 2009.