Caracterizare personaj – Harap – Alb

Basmul

Basmul este o operă epică de întindere medie, care înfățișează lupta dintre
bine și rău, confruntare încheiată întotdeauna cu victoria binelui. Valorificând
categoria estetică a fabulosului/ a miraculosului, basmul este o naraţiune
structurată pe un singur plan epic, cu o acţiune convenţională (subiectul e
organizat într-un tipar consacrat), la care participă personaje sau forţe
supranaturale, neindividualizate, definite ca funcţii, ca arhetipuri. Basmul cult
poartă mărcile originalităţii autorului. Caracteristici specifice basmului sunt :
personaje fantastice, prezența cifrelor magice, a formulelor specifice basmului,
motive specifice basmului etc.
Autorul
Ion Creangă este prozator din epoca Marilor Clasici, membru al societății
Junimea și prieten bun cu Mihai Eminescu, la îndemnul căruia începe să își
scrie opera și să citească la ședințele Junimii. Creația acestuia conține volumul
"Amintiri din copilărie", povești și povestiri, dar adevărata măsură a talentului
său constă în savoarea limbajului marcat de oralitate.
Ceea ce se remarcă mai presus de orice la basmele lui Creangă este
realismul caracteristic acestora, fapt susţinut şi de Nicolae Manolescu în
lucrarea “Lecturi infidele“, care menţionează că ele “nu sunt rescrise,
împodobite, alterate în structura lor“, reflectând realitatea imediată. Acestuia i
se adaugă planul miraculos, extraordinar, cele două coordonate (real - ireal)
împletindu-se astfel într-o formă inovativă, conferind o viziune epică originală.
Opera
“Povestea lui Harap-Alb” este un basm cult publicat în anul 1877 în
revista "Convorbiri literare", care urmează tiparul narativ al basmului popular,
având si numeroase elemente de originalitate: fantasticul umanizat, accentuarea
elementului psihologic, perspectiva narativă, complexitatea personajelor,
oralitate si umor. Despre basm, George Călinescu afirma că “este oglindirea
vieții in moduri fabuloase” și că “e un gen vast, depășind cu mult romanul, fiind
mitologie, etică, știință, observație morală etc”.
Tema

Tema basmului o constituie, pe lângă lupta intre bine si rău, specifica

oricărui basm, si călătoria inițiatică, evoluția tânărului fiu de crai de la ipostaza
de mezin neajutorat la aceea de împărat luminat, ceea ce-i conferă operei
caracterul de Bildungsroman.
In urma selecției eroului prin probele impuse de tata, fiul de crai va porni in
călătoria de inițiere. La hotarele împărăției, reprezentate simbolic prin motivul
podului, este așteptat de tata pentru o ultima încercare, pe care mezinul o trece
cu bine.
Tatăl îl sfătuiește sa se ferească de ,,omul spân" si mai ales de ,,omul ros".
Astfel se anticipează ipostazele personajului negativ, cu care eroul nu va
întârzia sa se întâlnească: Spânul, care îl va supune prin vicleșug, furându-i
identitatea si fixându-i statutul de sluga, si Împăratul Ros, care va încerca printr-
un număr mare de probe, sa-i zădărnicească eforturile de rezolvare a sarcinilor
primite de la Spân. Prin urmare, conflictul exterior intre personaje se dovedește
a fi de natura morala, simbolica: eterna lupta intre bine si rău.
Ajutat de personaje cu puteri supranaturale - calul năzdravan, Sfântă Duminica,
crăiasa albinelor si cea a furnicilor, cei cinci năzdravani - eroul va reuși sa
treacă de toate încercările, învățând din aceasta experiență sa-si respecte
jurămintele, sa fie răbdător, milos, sa descopere esența dincolo de aparenta.
Abia acum este pregătit sa obțină ,,trofeul" - nuntirea cu fata Împăratului Ros si
dreptul la tron.
Călătoria mezinului presupune, așadar, câteva etape in evoluția personajului: fiu
de crai, sluga si, intr-un final, împărat
Despre personajul principal
Personajul principal din basm este fiul cel mic al Craiului ce întruchipează
motivul superiorității mezinului. El este și personajul eponim al operei, căci
primește numele de Harap-Alb în urma schimbării identității de prinț cu cea
falsă, impusă de spân, cea de rob. Eroul este unul atipic basmului, având calități
și defecte manifestate prin parcurgerea unui drum inițiatic de la ipostaza de
"boboc" până la cea de adult , fiind un drum de evoluție ce este un element
specific textului , care este un ,,bildungsroman”.
Statutul social al eroului se modifică pe parcursul acțiunii. Inițial, acesta este
un fiu de crai, însă în momentul coborârii în fântână, el se modifică
fundamental, devenind sluga antagonistului, sub numele de Harap-Alb, fapt
subliniat de fraza: „Și de azi înainte eu o să fiu nepotul împăratului… iară tu
sluga mea”. Deznodământul basmului prezintă încă o modificare de statut, când
eroul moare, iar prin renaștere își recapătă statutul de fiu de crai și avansează pe
plan social, devenind succesor al Împăratului Verde.
Statutul psihologic este strâns legat de cel social, variind pe baza experienței
dobândite. Inițial, eroul manifestă o atitudine egoistă, impulsivă și superficială,
lucru reliefat la întâlnirea cu Sf. Duminică și în încercarea de a găsi calul din
tinerețea tatălui său. În urma transformării lui în slugă, acesta evoluează
psihologic, devenind perseverent și sociabil, aspect care îl ajută în demersurile
și încercările sale și reușește să își facă prieteni loiali. Crăișorul este personajul
complex care simbolizează noblețea și sensibilitatea sufletului omenesc,
manifestând o serie de calități menite să arunce în derizoriu mici defecte precum
naivitatea sau lipsa de încredere.
Statutul moral al eroului evoluează, de asemenea, pe parcursul desfășurării
acțiunii. Acesta este evidențiat prin intermediul trăsăturilor morale ale
individului. Inițial, acesta are atât calități, cât și defecte precum impulsivitatea
sau naivitatea. Neascultarea sfatului părintesc este, de asemenea, un semn al
lipsei de experiență și duce la căderea lui pe plan social, prin acordarea de
încredere spânului. Acest gest denotă și incapacitatea personajului de a distinge
minciuna de adevăr sau esența de aparență, fapt ce subliniază lipsa de
experiență, necesară pentru obținerea înțelepciunii. Calitățile eroului sunt
evidențiate prin atitudinea lui față de personaje, din care se remarcă bunătatea
sufletească, altruismul, curajul, demnitatea și încrederea în sine.
Trăsătura principală + cele 2 scene

O trăsătură principală a protagonistului este perseverența, aceasta reiese

din următoarele secvențe semnificative.
O primă secvență semnificativă ce evidențiază trăsătura de caracter
dominantă a personajului este reprezentată de coborârea in fântână . Acest loc
simbolizează locul misterios al morții și renașterii eroului, fiindcă în fântână
intră fiul craiului si iese Harap-Alb.. Viclean, Spânul îl convinge pe fiul de crai
să intre într-o fântână, al cărei aspect  prevestește urmări tragice: adâncă, nu
avea roata sau cumpănă, , doar „o scara de coborât pana la apa”. După ce fiul de
crai coboară, Spânul trage capacul peste gura fântânei, se așază peste și îl
forțează să-i devină slugă, în schimbul proprie sale vieți. Schimbarea statutului
ii un nume care un nume care reprezintă pentru el o identitate proprie, , pana
acum fiind definit doar prin raportare la statutul tatălui său. .Botezul primit de
la Spân înseamnă începutul adevăratei inițieri pentru care trebuie să
renunțe la vechiul statut și să dobândească o nouă identitate. Scena pune în
evidență începutul inițierii spirituale, al maturizării, personajul ieșind de sub
tutela părintească și fiind obligat să-și construiască o viată proprie. Ceea ce-i
lipsește încă lui Harap-Alb este lipsa de experiență , puterea de a cântări ceea ce
e sinceritate si ceea ce e  prefăcătorie in faptele oamenilor. Inocența și
credulitatea nu sunt defecte, ci doar trăsături firești la un tânăr crescut departe
de primejdiile vieții. Din acest moment începe un traseu al umilinței, necesar
unui viitor împărat, care va trebui să înțeleagă suferința supușilor. Intrarea sa în
slujba Spânului se face sub jurământ cavaleresc.

Cea de-a doua scenă semnificativă este finalul , în care are loc
pedepsirea răufăcătorului și restabilirea echilibrului. Harap-Alb a traversat
etapele inițierii, a devenit îndurător și tolerant, a învățat prudența, răbdarea,
valoarea ajutorului, a învățat să ocolească vicleșugurile. Deși este cea mai
dificilă încercare, duce Spânului pe fata împăratului Roș și își respectă cuvântul
dat. Spânul urzește planuri de răzbunare și ”icnește în sine”. Deconspirat,
retează capul lui Harap-Alb, dar este aruncat de cal din înaltul cerului și ucis.
Harap-Alb, înviat de apa vie și apa moartă a fetei împăratului Roș, este pregătit
să conducă împărăția. Spânul spusese verișoarelor sale: ” Dacă dobitoacele n-ar
fi fost înfrânate, de demult ar fi sfâșiat pe om”. Filozofia sa de viață este
infirmată. Harap-Alb dovedește milă și prietenie față de cel lipsit. Triumful
moral al binelui reface ordinea și firescul lumii, într-o concluzie în final
pozitivistă a autorului.

Elementele de structură și compoziție

Titlul operei „Povestea lui Harap-Alb” anunță încă de la început cititorul,

prin substantivul „poveste”, că va asista la o serie de evenimente care au
conturat existența unui erou numit semnificativ Harap-Alb.
Semnificația titlului ”Harap-Alb” reiese din scena in care Spânul îl păcălește pe
fiul craiului sa intre in fântână. Naiv, lipsit de experiență si excesiv de credul,
fiul craiului își schimba statutul de nepot al Împăratului Verde in acela de sluga
a Spânului. Numele este un oximoron, având sensul de “rob
alb”,deoarece”harap”inseamna”negru, rob”. Devenit sluga Spânului, își asuma
si numele de Harap-Alb pe care i-l dăduse acesta, dovedind in același timp
loialitate si credința fata de stăpânul sau, întrucât jurase pe paloș. Semantismul
celor doi termeni este vast. Albul sugerează puritatea, naivitatea, dar si originea
nobila a tânărului, in timp ce harap desemnează culoarea neagra si trimite, ca
semnificație, la robie, dar si maturizare.
Conflictul textului este unul dublu, fiind vorba pe de o parte de un
conflict general, specific basmului, (Bine-Rau) si pe de o alta parte, de un
conflict particular, intre Harap-Alb si Spân. Conflictul debutează in momentul
întâlnirii celor doi când fiul Craiului este păcălit de Spân si devine sluga
acestuia, fiind constrâns sa respecte cu sfințenie toate regulile impuse. Evoluția
conflictului se bazează pe toate probele la care este supus Harap-Alb, menite sa
îl duca la pierzanie dar care in cele din urma îl fac mai puternic. Conflictul se
finalizează într-un mod pozitiv deoarece Harap-Alb, deși este decapitat de Spân,
este mai apoi readus la viața de fata Împăratului Ros, iar Spânul sfârșește prin a
fi omorât de cal.
Harap-Alb este caracterizat atât in mod direct, cat si indirect, prin
toate mijloacele, având conturat un amplu portret moral, care se șlefuiește
pana in finalul basmului, când personajul are toate calitățile necesare unui
împărat demn de o împărăție așa de întinsa ca cea a unchiului sau. Este
caracterizat in mod direct, de către narator, de către celelalte personaje
sau prin procedeul de autocaracterizare. La început, personajul este
cunoscut sub sintagma de ,,fiul craiului” întrucât nu are o identitate
definita, urmând ca prin parcurgerea drumului inițiatic sa-si găsească un
nume. Astfel, naratorul ii evidențiază încă de la început lipsa de
experiență si naivitatea, prin sintagma ,,boboc in felul sau”. Acest lucru
ne este subliniat si prin intermediul autocaracterizării, fiul craiului
mărturisind Spânului ca ,,din copilaria mea sunt deprins a asculta de tata”.
Totodată, Harap-Alb este caracterizat si in mod indirect, prin limbajul
sau, faptele si comportamentul pe care îl are, relația sa cu celelalte
personaje si chiar prin intermediul numelui sau. Astfel, prin felul in care
vorbește, putem realiza faptul ca este un tânăr respectuos si educat,
adresându-și bătrânei prin ,,mătușă” si milos in adâncul sufletului sau
nobil ii spune ,,de la mine puțin, de la Dumnezeu mult”. El este un
slujitor loial si supus pana la moarte, întrucât jurase pe paloș credința
Spânului, mărturisind umil ,,sunt gata la porunca luminării voastre”. Nu
in ultimul rând, caracterizarea prin intermediul numelui ne sugerează
progresul precum si dubla identitate a personajului. Acesta pleacă de la
statutul de fiu de crai, sugerat de ,,alb”, ajungând sluga Spânului, lucru
sugerat de ,,negru”, pentru ca in final sa își definească identitatea de
împărat si persoana cu experiența de viată.
În concluzie personajul  Harap-Alb, eroul basmului, personaj fără
puteri supranaturale sau însușiri excepționale, dobândește prin trecerea
probelor impuse si a obstacolelor numeroase calități, absolut
indispensabile unui împărat.