Contents

CAPITOLUL XIV ASPECTE SELECTIVE DIN MANAGEMENTUL EUROPEAN ........ 1

14.1. Anglia ............................................................................................................................... 1
14.1.1. Date introductive ..................................................................................................... 1
14.1.2. Organizarea firmelor britanice ................................................................................. 2
14.1.3. Iniţierea unei afaceri în Marea Britanie .................................................................... 3
14.1.4. Conservatorismul britanic şi lumea afacerilor .......................................................... 4
14.1.5. Cultura afacerilor .................................................................................................... 5
14.1.6. Încadrarea culturii engleze în abordarea lui Hofstede ............................................... 6
14.2. Germania.......................................................................................................................... 7
14.2.1 Date generale ........................................................................................................... 7
14.2.2. Organizarea companiilor germane ........................................................................... 8
14.2.3. Managementul resurselor umane în Germania ......................................................... 9
14.2.4. Încadrarea culturii germane în abordarea lui Hofstede ............................................. 9
14.2.5. Capitalul social în Germania.................................................................................. 10
14.3. Franţa ............................................................................................................................. 11
14.3.1. Franţa – Date introductive ..................................................................................... 11
14.3.2. Organizarea structurală în firmele franceze ............................................................ 11
14.4. Italia ............................................................................................................................... 13
14.4.1. Date generale ........................................................................................................ 13
14.4.2. Climatul organizaţional în firmele italiene ............................................................. 13
 CAPITOLUL XIV ASPECTE SELECTIVE DIN MANAGEMENTUL
EUROPEAN

14.1. Anglia

14.1.1. Date introductive

Având o populaţie de circa 60 milioane, suprafaţa 245.000 Km, 38000USD/loc, Anglia

se numără printre ţările mari europene, cu o economie dezvoltată. Anglia rămâne o ţară insulară
formată din trei insule principale (Anglia, Ţara Galilor şi Scoţia) la care se adaugă Irlanda de
Nord şi alte mici teritorii. Originile populaţiei britanice (celţii, germanii şi danezii etc) explică
apropierea culturală, lingvistică şi istorică de ţările germane şi cele din nordul continentului.
Avantajele obţinute prin naşterea în societatea engleză, apartenenţa la o clasă socială
(nobili), tind a se reflecta parţial şi-n lumea afacerilor. În plus, engleza britanică este mai puţin
accesibilă decât engleza americană; se adaugă o anume rezervă a salariaţilor sau managerilor
britanici în a învăţa limbi străine, aceste aspecte specifice, dublate de poziţia economico –
politică a SUA, au făcut ca engleza americană să devină treptat un standard internaţional în
afaceri. Marea Britanie rămâne ţara lui Adam Smith şi economia ce a generat „revoluţia
industrială” în întreaga Europă; lucrarea The Wealth of Nations (1776) a influenţat în aceiaşi
măsură organizarea industrială, relaţiile dintre proprietari şi salariaţi, managementul structurilor
macro din sec. XIX-XX. În perioada dintre 1500 și 1900 Anglia fost un „atelier industrial al
lumii”, întrucât această țară a reușit să se impună ca model economic, a menținut un monopol cu
privire la invenții/inovații tehnice etc.1 Conform cu Landes, Anglia s-a aflat (împreună cu alte
țări europene precum Germania sau Franța) la originea a ceea ce numi „inventarea invenției”
(Landes, 2013, pp. 41-66); în perioada ce a precedat Revoluția industrială, Anglia a creat valori
non-materiale, precum cultura, și anumite instituții sociale (protejarea proprietății individuale,
sistemul educațional, organizarea industriei în bresle și corporații, instituționalizarea cercetării
științifice etc.) ce au stat la baza unor succese industriale. De asemenea, Anglia a creat
mecanisme interne de acumulare a capitalului și a sprijinit consolidarea unor coporații gigant
precum Compania Indiilor de Est.
Pentru alte ţări europene, Anglia rămâne un model al disputei politice / parlamentare, un
model de echilibru social, o economie în care sindicatele deţin o influenţă notabilă. Ministerul
Industriei şi Comerţului /Department of Trade and Industry este instituţia guvernamentală cu real
direct în sprijinirea mediului de afaceri, a introducerii unor reglementări care să favorizeze
sectorul IMM, concurenţa şi libera iniţiativă; se adaugă Biroul pentru investiţii în UK ce oferă
asistenţă investitorilor străini; alte instituţii: Confederaţia Industriei Britanice, Asociaţia
Camerelor de Comerţ, Federaţia IMM, Institutul de Marketing (2000 firme – 12 miliarde cifra de
afaceri), Asociaţia Consultanţilor în Management (27000 persoane) etc. Contribuția principalelor
sectoare economice la PIB2:
- serviciile contribuie cu 70% la GDP;
- agricultura foloseşte aproximativ 2% din forţa de muncă şi asigură 60% din necesar;
- sectorul industriei foloseşte 17% din angajaţi şi participă cu 22% în GDP
Atunci când se analizează comparativ Anglia față de SUA, Germania sau alte țări, se observă că
în decursul ultimelor decenii au survenit repoziționări la anumiți indicatori și anumite sectoare
industriale:

1
North P. – Succes Secrets to maximize Business in Britain Time, Editions Std, Singapore, 1999
2
Anderson S. ş.a. Editors – Business The Ultimate Resourse, Bloomsbury Publishing, Plc, London, 2002
1
 - unele sectoare industriale au înregistrat un uşor declin: BMW din Germania a preluat
firma Rover (maşini de lux); Ford a preluat firma Jaguar; constructorul german
Wolkswagen a preluat Rolls Royce etc.
- firmele din principalele industrii recurg la utilizarea roboților și a rețelelor de computere
relativ pe scară extinsă;
- după SUA, Anglia atrage anual cele mai mari investiţii străine în toate sectoarele
economice, ca investiţii directe sau de portofoliu;
- în sectorul construcţiilor imobiliare, transport aerian, naval, cale ferată regăsim firmele
britanice între primele locuri din Europa (căile ferate sunt privatizate în prezent);
- în distribuţia cu ridicata şi amănuntul regăsim mari companii britanice; se adaugă şi City
Londonez pentru servicii financiare şi bursiere, London Stock Exchange este una din
marile burse din lume etc.
Alături de SUA, Anglia este una dintre ţările în care profesia de manager a devenit
treptat o profesie distinctă în plan social: cel puţin în cazul marilor corporaţii, afacerile zilnice
sunt administrate de manageri profesionişti care nu deţin sau deţin un procent nesemnificativ de
acţiuni. Totuşi, după unele estimări, 50-60% dintre managerii firmelor britanice deţin acţiuni la
propria companie sau alte companii.
Între diverse caracteristici specifice managerilor britanici amintim: 3
- sunt relativ conservatori, ceea ce prezumă o orientare spre trecut, tradiţii, cutume etc. şi o
viziune mai modestă asupra viitorului.
- managerii britanici pun un accent deosebit pe aspectele financiare, dar nu neglijează alte
funcţiuni;
- obţin venituri/compensații mai mici decât managerii americani, însă nivelul
compensațiilor depășeșete, de regulă, veniturile obținute de către managerii japonezi;
- optează relativ uşor şi sunt eficienţi pentru posturi de management în străinătate: filiale
ale firmelor britanice din alte ţări, inclusiv SUA – Japonia.

14.1.2. Organizarea firmelor britanice

În ceea ce priveşte organizarea structurală a companiilor britanice:

– majoritatea firmelor sunt organizate sub forma unor Holding-uri, ceea ce permite
aplicarea de strategii alternative flexibile;
– fiecare filială a holdingului are o autonomie considerabilă în a-şi alege procedurile de
lucru;
– există puţine schimburi şi relaţii de lucru/cooperare între filialele aceluiaşi holding; este
admisă şi competiţia între filiale.
Schematizat, organigrama unui holding britanic se prezintă cel mai adesea:

3
Anderson S. ş.a. Editors – Business The Ultimate Resourse, Bloomsbury Publishing, Plc, London, 2002
2
 CONSILIUL DE
ADMINISTRARE

PREŞEDINTE

FINANCIAR JURIDIC

FILIALA I FILIALA II FILIALA III FILIALA IV

Consiliul de
Administrare

Director
General

14.1.3. Iniţierea unei afaceri în Marea Britanie

Pentru investitorii străini, primul pas constă în alegerea formei juridice a unei companii,
prin care urmează să opereze pe piaţa britanică; dacă firma străină este de tip S.A. (Incorporated)
se preferă a înfiinţa o sucursală sau filială (subsidiares –Branches). În situaţia iniţierii unoi
companii, legislaţia engleză prevede forma de SRL (Limited) însă cu un dublu sens:
a) Private Limited (Ltd) – acţiunile sunt deţinute numai de persoane fizice şi nu se vând
public, prin bursă sau piaţa secundară;
b) Public Company Limited (PLC) – acţiunile se tranzţionează public, de obicei prin Bursa
de Valori, deci au un caracter deschis publicului larg;
Alte forme juridice ale proprietăţii prevăzute de Companies Act (1985) sunt:
c) Joint Ventures – recomandată pentru diverse tipuri de asociere temporară (exemplu: un
proiect de construcţii civile); legea engleză conferă acestui tip de afacere un caracter
contractual şi mai puţin de tip companie /instituţie (Joint Ventures nu sunt entităţi
distincte/ persoane juridice distincte);
d) Alte forme juridice (Sole Proprietor Ships, Partnerships etc).
În Anglia, prin textul de lege se prevăd o serie de responsabilităţi ce revin companiilor şi

3
factorului de management (organismele ce conduc zilnic) din cadrul lor:4
 responsabilităţile Directorilor de companii privind modelul de ţinere a evidenţei
contabile, informaţiile ce se comunică public, măsuri de prevenire a falimentului etc.;
există un Institut al Directorilor ce oferă asistenţă privind cariera managerilor
profesionişti;
 legislaţia privind protecţia consumatorilor, drepturile lor în relaţiile cu toţi producătorii şi
consumatorii (calitate, etichetare, prezentare, standarde tehnice, compoziţie, instrucţiuni,
siguranţe în exploatare etc.); de exemplu: the Consumer Protection Act (1987), the
Weights and Measures Act (1985), the Food Safety Act (1990), the Medicinel Act (1968)
etc. În aplicarea legislaţiei de protecţie a consumatorilor există o serie de instituţii/agenţii:
Consiliul Naţional al Consumatorului, Agenţia pentru Comerţ etc.;
 Prevederi vizând achiziţiile, fuziunile şi politica antimonopol între toţi actorii economici:
se previn fuziunile cu tendinţe monopoliste (peste 25%) din piaţa unui produs sau
servicii, prelucrarea forţată a controlului unei firme dacă se atinge interesul public etc.;
 Legislaţia privind condiţiile de angajare a salariaţilor, drepturile şi obligaţiile ce revin
angajatorului; principiul este de a conferi protecţie maximă salariatului în raport cu
managementul (salariul minim, concedii legale, asigurări de sănătate, programe de
pregătire, protecţie împotriva concedierii, protecţie împotriva discriminărilor de orice fel
etc.); cu titlu de exemplu amintim: Equal Pay Act (1970), Sex Descrimination Act (1975),
Employment Protection Act (1978), Race Relations Act (1976) etc.; anual se încheie
contracte colective pe ramuri ale economiei şi pentru administraţia publică.

14.1.4. Conservatorismul britanic şi lumea afacerilor

Pe parcursul ultimilor două decenii cultura afacerilor în UK a înregistrat modificări

sensibile, cu tendinţă de internaţionalizare, de apropiere de practica afacerilor din spaţiul UE şi
SUA; totuşi, apartenenţa la clase sociale a unei persoane, dialecte distincte în engleza vorbită,
funcţie de nivelul educaţiei şi regiune geografică /istorică, alte caracteristici ale puterii imperiale
ce a influenţat lumea pentru secole etc. – se resimt şi în prezent în societatea engleză şi mediul de
afaceri. 5 Drepturile moştenite prin naştere, distincţia între clase sociale, reminescenţile unui
imperiu, apoi valurile de emigranţi din fostele colonii (India îndeosebi), drepturi moştenite de
secole de multe grupuri sociale / instituţii /universităţi, avansul tehnologic şi economic, etc. –
toatre acestea conferă caracteristici proprii societăţii britanice din sec. XXI; se poate discuta de
un anume mixaj cultural şi religios, de o toleranţă faţă de opţiunile unei persoane străine, de o
adaptare rapidă la cultura altor ţări. Un anume conservatorism se menţine şi astăzi în societatea
engleză, atât ca naţiune, cât şi la nivel individual6:
 în jurul anului 1500 s-a îndepărtat de Vatican (azi predomină catolicismul şi Biserica
Anglicană; regăsim islamimul, budismul, ortodoxismul etc.);
 ca stat a aderat mai târziu la UE, având unele „rezerve” faţă de Franţa şi Germania;
 relaţii la nivel de persoană: mai individualişti; relaţii rezervate, elemente ale sistemului
metric imperial, circulaţia autovehicolelor pe stânga sensului străzilor, disputa între ceai
şi cafea ca băutură preferat.
În mod indirect avem o imagine despre regulile societăţii britanice dacă analizăm atent două
aspecte:7
a) Sistemul editorial şi lumea presei scrise unde se păstrează reguli convenite cu secole în
urmă : nu există nici un fel de cenzură, editarea modernă prin utilizarea computerului

4
North P. – Succes Secrets to maximize Business in Britain,Time Edition Std, 1999, Singapore
5
Harrington H. J., Harrington J. S. – Total Improvement Management, McGraw – Hill, 1995
6
Hill Ch. W. – International Business, McGraw – Hill, Irwin, New York, 2002
7
North P. – Succes Secrets to maximize Business in Britain, Time Edition Std, 1999, Singapore

4
 abia recent a fost acceptată, organizarea exclusiv pe criteriul profitului, peste 60% din
populaţia majoră citeşte un cotidian (The Sun, 4 milioane tiraj; The Times, The Daity
Telegraph, The Financial Times, The Economist etc); presa scrisă deţine o putere
nonoficială considerabil şi influenţează politica guvernamentală.
b) Lumea sportului din Anglia păstrează unele reguli / principii ce se întâlnesc şi în afaceri,
îndeosebi organizarea pe criteriul lucrativ. Se consideră că peste jumătate din sporturile
practicate în lume au fost inventate în Anglia (golf, cricket, fotbal european, rugby, tenis,
squash etc.). Îndeosebi în domeniul „rugby şi fotbal” Marea Britanie a deţinut şi deţine o
poziţie privilegiată: cluburile din aceste domenii sunt organizate cel mai frecvent ca
Incorporated Public Company şi sunt listate la bursă; în 1996, cel mai bogat club britanic
de fotbal, Manchester United, înregistra 54 milioane lire sterline venituri (din care 11
milioane profit).

14.1.5. Cultura afacerilor

Începând cu 1970, Guvernul conservator introduce o nouă orientare generală în lumea

afacerilor: promovarea spiritului antreprenorial şi inovativ în cadrul tuturor organizaţiilor de
afaceri. În contextul acestei orientări: statul a sprijinit direct sectorul IMM; a privatizat mari
monopoluri (căile ferate, producţia şi distribuţia de energie electrică, sectorul gazelor naturale, a
încurajat obţinerea energiei din centrale nucleare (20%) etc; statul a oferit granturi pentru
training salariaţi; tot statul încurajează activitatea de R&D a companiilor private, sprijină
producţia pentru export şi consolidarea tehnologiilor de vârf, îndeosebi IT şi roboţii 8.
Pe fondul acestor procese socio–economice, cultura şi mentalitatea de afaceri pe piaţa
britanică tind a se adapta și/sau modifica în decursul ultimelor decenii:9
a) În contextul privatizării şi a unei rate medii a şomajului ridicate, puterea sindicatelor, deşi
rămâne notabilă, a scăzut considerabil, deoarece statul a asigurat protecţia necesară
fiecărui angajat care se integrează în politica companiei;
b) Sindicatele sunt organizate pe principale ramuri / sectoare economice, înregistrează circa
25% din forţa de muncă activă şi negociază condiţii generale de angajare; disputele
deschise şi greve de proporţii s-au înregistrat numai în relaţie cu procesul integraţionist al
UE, îndeosebi PAC;
c) Majoritatea afacerilor în UK sunt derulate pe principiul creditului comercial (30 – 60
zile) ceea ce asigură relaţii de durată şi încredere între parteneri; în caz de acumulare a
unor debite peste 60 zile în relaţii cu un client, de regulă firma în cauză cedează
drepturile de încasat unei firme specializate;
d) Majoritatea produselor şi serviciilor în UK sunt acreditate ISO 9000 (International
Standard Office) însă în competiţia cu Japonia şi SUA , conceptul de TQM a condus la
rezultate relativ mai modeste.
e) Inovaţia tehnică şi socială a constituit o componentă culturală a societăţii engleze de
după 1500 şi până în prezent. Universităţile britanice rămân între cele mai renumite
universităţi din lume, aplică standarde de evaluare severe şi favorizează cercetarea
ştiinţifică individuală; aplică tradiţii acumulate pe parcurs de secole de evoluţie. Conform
unor estimări, Anglia rămâne una din cele mai inovative naţiuni din lume şi ţara cu un
sistem de educație extrem de performant.10 În decursul perioadei postbelice, Anglia a fost
depășită la anumiți indicatori absoluți de SUA, Japonia sau Germania (exemplu: numrul
de cărți vândute, numărul de patente etc.); totuși, indicatorii relativi privind pozționarea
Angliei în competiția globală ne arată o poziție tehnică, financiară și tiințifică dintre cele
mai bune (Anglia alocă circa 2% din PIB pentru R&D, însă obține rezultate relativ mai

8
Anderson S. ş.a. Editors – Business The Ultimate Resourse, Bloomsbury Publishing, Plc, London, 2002
9
North P. – Op. cit.
10
North P. – Op. cit.
5
 bune pe sume alocate anual; această țară își menține o anumită tradiție și continuitate
privind cercetarea științifică și activitatea inovativă din companii, institute și
universități).11
f) Anumiți indicatori relativi ne arată poziția semnificativă deținută de Anglia începând cu
anul 1900 și până în prezent (conform unor studii ale MITI din Japonia, în prima
jumătate a secolului XX, peste 40% din marile descoperiri ale lumii din toate domeniile
au avut loc în Marea Britanie; Anglia este depășită de SUA și alte țări cu privire la
numărul absolut de articole și studii științifice publicate anual, cât și cu privire la numărul
absolut al premiilor Nobel; dacă se face ierarhizarea între țări, raportat la 100.000
locuitori, atunci indicatorii științifici amintiți rămân predominant în favoarea Angliei ) 12
g) Aplicarea unor standarde severe de protecţie a mediului natural constituie o altă
caracteristică a societăţii engleze din ultimele decenii: legislaţie foarte severă pentru orice
tip de afacere, zeci de ONG-uri cu rol de protecţia mediului, control strict guvernament,
proceduri severe de colectare şi reciclare deşeuri, preocupări pentru fenomene mondiale
de degradare a Oceanului Planetar, încălzire globală etc.; promovarea unor campanii de
„marketing green” (Tesco, Avis etc).
h) În relaţiile de afaceri, negocieri, întâlniri oficiale etc. sunt admise doar unele elemente de
familiaritate; practica uzanţelor diferă de ceea ce întâlnim în SUA sau Franţa; încă se
menţin unele reguli cu privire la titluri sau poziţii de management în organigramă, reguli
de prezentare şi abordare a unor subiecte ce vor fi negociate (termeni ai contractului);
unele din tradiţiile iniţiate cu 70 de ani în urmă, privind deschiderea sesiunii
parlamentare, de exemplu, încă mai guvernează invizibil şi lumea afacerilor. Totuşi,
generaţiile mai tinere de salariaţi se adaptează foarte repede la cerinţele unui mediu
multicultural al afacerilor.
i) În 1870 Anglia introduce educaţia obligatorie de 8 ani, Sistemul de educaţie medie şi
universitară în UK include şcoli publice (finanţate parţial de la stat) şi şcoli particulare; şi
şcolile particulare au un caracter public. Începând cu 1988, Guvernul a iniţiat o reformă a
educaţiei cu scopul apropierii de regulile UE şi de performanţa universităţilor SUA.
Există universităţi britanice – Oxford, Cambridge, Harrow, Eton etc – care sunt
considerate a fi cele mai bune din lume, întrucât pregătesc tineri ce vor domina ştiinţific
diverse domenii de interes (Premiul Nobel, Field Medals în matematică etc.); alte
universităţi britanice sunt însă mai modest finanţate şi cotate ca nivel de performanţă.

14.1.6. Încadrarea culturii engleze în abordarea lui Hofstede

Mică Mare
11
North P. – Op. cit.
12 D1
North P. – Op. cit.
0 100
Marea Britanie6 – 35 puncte
loc 44 într-un eşantion de 50 de ţări
 Dacă se evaluează poziţia deţinută de cultura britanică pe D1-D5, comparativ cu SUA sau
Japonia, este evident că tiparul cultural britanic se apropie foarte mult de cel american: societate
puternic individualistă, distanţă medie faţă de putere, relaţii echilibrate între bărbaţi şi femei etc.

14.2. Germania

14.2.1 Date generale

După reunificare, Germania a devenit cel mai mare stat european (82 milioane locuitori,
357.000 km2, administrare federală, circa 40 .000 USD/loc etc.), având în acelaşi timp o
economie extrem de performantă; nu întâmplător sediul B.C.E. a fost convenit pentru Frankfurt.
La baza managementului aplicat de companiile germane se află teoriile lui Max Weber privind
eficienţa socială şi structurile organizatorice; acest teoretician a dezvoltat „managementul
birocratic”, însă el tratează noţiunea de birocratic în sens pozitiv, ca o sumă de principii/reguli de
organizare socială extrem de riguroasă, în care se defineşte precis fiecare detaliu al funcţionării
eficiente a organizaţiilor.
În perioada postbelică, economia Germaniei s-a orientat spre modelul unei economii
sociale de piaţă, model ce se sprijină pe anumite principii: 13
- principiul respectării demnităţii umane, ce implică asigurarea unui standard ridicat de
viaţă pentru toţi membrii;
- principiul integrării obiectivelor vizate de individ în structura obiectivelor vizate
organizaţie, ceea ce implică o dublă responsabilitate;

13
Nicolescu O. – Management Comparat, Ediţia a II-a, Ed. Econ. Bucureşti, 2001
7
 - principiul asumării conştiente a riscurilor specifice oricărei afaceri proprii;
- obiectivul unei afaceri este satisfacerea unor nevoi ale comunităţii (clientul şi piaţa) şi
doar în plan secundar este vizat profitul;
- principiul potrivit căruia proprietatea privată este inviolabilă.

Încă din secolul al XVII, statul german a avut un caracter federal, un standard ridicat de
viaţă; puterea economică s-a bazat pe realizări tehnice şi economice de excepţie (cultură, ştiinţă,
invenţii etc.). La momentul actual, după reunificarea din 1990, economia Germaniei rămâne
pilonul integrării UE14:
- serviciile contribuie cu circa 66% în GDP, agricultura numai 1,5% din GDP; rata inflaţiei
1-2% anual şi şomaj 8-9% anual;
- educaţia este obligatorie între 6-15 ani, apoi tip „part time” până la 18 ani; există peste
300 universităţi finanţate majoritar de la buget dar administrate independent; universităţile
participă în 16 centre naţionale de R&D, activităţi finanţate 60% de sectorul privat etc.
- se asigură peste 600 scheme de finanţare şi asistenţă pentru noi afaceri, fondurile având
drept sursă guvernul federal, local, UE etc.; domeniile cele mai susţinute sunt IT,
biotehnologii, telecomunicaţii, servicii ecologice etc.
- ca regulă uzuală: firmele germane elaborează strategii pe termen mediu şi lung, aplică o
centralizare a deciziei şi un control riguros în realizarea obiectivelor pe subunităţi/ centre
de costuri; se aplică un flux informaţional complex, bazat pe instrucţiuni de detaliu;
procesul decizional este birocratic, iar la sediul central lucrează un staff numeros; se
folosesc tehnici moderne de selectare şi training a tuturor salariaţilor etc.
Companiile germane situează în centrul preocupărilor un set de valori:
- ele pun un accent deosebit pe calitatea produselor/serviciilor oferite și reușesc
frecvent să depășească inclusiv firmele japoneze cu privire la calitate;
- recurg permanent la metode noi de reducere a costurilor, incluisv prin cooperarea
tip „rețea” între mai multe firme ce pot controla lanțul valoric al unui produs;
- firmele germane susţin inovarea şi cercetarea fundamentală prin fonduri relativ
ridicate alocate anual și pregătirea continuă a salariaților;
- ele motivează salariaţii prin autocontrol şi oportunităţi de autorealizare etc.

14.2.2. Organizarea companiilor germane

În ceea ce priveşte organigramele din companiile germane: 15

- cel mai frecvent sunt organizate pe divizii sau funcţiuni;
- au un grad ridicat de centralizare a puterii/deciziilor;
- pondere redusă (30%) a funcţionarilor la nivel de top management;
- relaţiile informale şi comunicarea informală încep să predomine în managementul
zilnic;
- planificarea şi controlul sunt relativ rigide şi centralizate.

În managementul curent, deciziile majore se adoptă prin negocieri în organisme

colective: Consiliul Director, Consiliul de Administraţie etc. În cazul companiilor medii și mari,
există şi un organism colectiv de co-gestiune al firmei ce include şi reprezentanţi ai salariaţilor;
aceste organisme colective se numesc „consilii de lucru” și pot limita strict capacitatea patronilor
de a angaja și concedia salariați; dacă firma urmărește o strategie de reorganizare, ea trebuie să
propună proiecte de recompensare, perfecționare sau redistribuire a muncitorilor ce vor fi
concediați (Fukuyama, 2001, p. 128); aceste consilii au un efect similar în companiile germane

14
Anderson S. ş.a. editors – Business The Ultimate Resourse, Bloomsbury Publishing, Plc, London, 2002

15
Burduş E. – Management comparat, Editura Economică, 1998
8
cu cel al sistemului de angajare pe viață specific companiilor japoneze, în sensul că limitează
mobilitatea forței de muncă și trecerea specialiștilor de la o firmă la alta (Fukuyama, 2001, p.
128).
Din punctul de vedere al formei juridice, companiile germane sunt constituite cel mai
frecvent ca societăţi cu răspundere limitată sau societăţi pe acţiuni.

14.2.3. Managementul resurselor umane în Germania

În Germania, sindicatele şi asociaţiile patronale se organizează pe ramuri ale

economiei; relaţiile sindicate-patroni au la bază legea şi contractele încheiate prin negocieri. Cu
privire la pregătirea managerilor în Germania, amintim:
 există mai multe niveluri de angajare şi promovare pe post pentru managerii inferiori
(ucenic, muncitor calificat, maistru) şi managementul de mijloc; cerinţele pentru astfel de
posturi se distribuie pe intervalul „studii primare – studii liceu”;
 după terminarea liceului sau unei şcoli tehnice echivalente:
- accesul la universităţi;
- accesul la companii pe posturi modest salarizate;
 în cadrul managerilor superiori, titularii sunt absolvenţi a unor universităţi (colegii) sau
institute politehnice (4 ani); Tot în rândurile managerilor superiori întâlnim:
- absolvenţi ai universităţilor pe domenii de lungă durată;
- absolvenţi doctorat şi /sau Master

După 1999, în Germania au început a se organiza studii tip MBA cu predare în

germană/engleză; până la acest moment un master putea fi obţinut numai în străinătate (SUA,
Anglia etc.). Conform unor studii întreprinse:
- din totalul societăţilor pe acţiuni germane (uzual, firme mari şi medii) directorii aveau
un doctorat în proporţie de 37%;
- dintre cele mai mari 100 societăţi pe acţiuni germane: 53% dintre membrii conducerii
superioare aveau un Phd; la Siemens: din 20 de directori 14 directori aveau doctorat; la
Bayer: 10 din 12 directori aveau doctorat.

-
14.2.4. Încadrarea culturii germane în abordarea lui Hofstede

9
 Conform studiului efectuat de Hofstede, Germania poate fi încadrată între cele două
extreme ale fiecărei dimensiuni culturale identificate de autor:

Mică Mare
D1
0 100
Germania – 35 puncte
loc 44 într-un eşantion de 50 de ţări
Feminitate Masculinitate
D2
0 100
Germania – 66
puncte locul 9
Redus Puternic
Cultura germană se apropie mult ca tipar sau model de ţări precum Anglia sau SUA, fapt
D3 de valorile relative obţinute de Germania în studiul lui Hofstede.
confirmat
0 100
Germania – 65 puncte
locul 29 Termen lung
Termen scurt
D4
0 100
Germania – 31 puncte
(locul 14 între 23 ţări din eşantion )

14.2.5. Capitalul social în Germania

Analiza efectuată de Fukuyama (2001) ne arată anumite caracteristici ale capitalului

social din germania, între care amintim:
 Statul german a fost permanent relativ puternic și a sprijinit direct și indirect
consolidarea unor giganți precum Siemens, AEG etc. Astfel de corporații au constituit un
„model” chiar și pentru marile corporații americane ce s-au format după anul 1900.
 Se estimează că tiparul cultural ale Germanieid e Est a fost semnificativ afectat de
regimul comunist îndeosebi cu referire al autodisciplină și etica muncii, specifice salariatului
german; după unificare, managerii din Germania de Vest au fost surprinși să constate că unii
muncitori ce proveneau din Turcia asimilaseră mai multe din virtuțile salariatului tipic german
decât muncitorii proveniți din Germania de Est.
 Climatul general a relațiilor dintre conducerea companiilor și muncitori se
bazează pe un grad ridicat de încredere reciprocă și pe o relativă armonie sociale pentru
îndeplinirea unui scop comun; din acest unghi de vedere, relațiile muncitori-administrație din
Germania se aseamănă cu cele întâlnite în Japonia.
 Una dintre cele mai importante realizări ale guvernului german a constat în
sprijinirea educației superioare de tip universal (începând cu 1820, modelul Universității
Humboldt) și relația directă dintre școlile tehnice și lumea corporatistă, Germania este creditată
cu realizarea a ceea ce numim „a doua revoluție industrială” (industria oțelului, chimia și
industria echipamentelor electrice); această a doua revoluție s-a realizat sub coordonarea directă
a statului prin participarea lui la capitalul social al unor companii, acordarea de credite și
insituirea unor politici de salarizare și motivare a salariaților.

10
  În Germania, un loc aparte ocupă „grupul” sau echipa din cadrul oricărei firme; în
întreprinderea industrială grupul este condus de un maistru; în jurul acestei structuri s-a dezvoltat
și se menține sistemul de ucenicie ce contribuie la consolidarea încrederii între categorii
profesionale diferite. Sistemul de ucenicie în Germania se regăsește în aproape toate sectoarele,
atât pentru muncitori, cât și pentru funcționari (industrie, distribuție, bănci, asigurări, activități de
birou etc.). El face parte dintr-un context mai larg al întregului sistem educațional și se bazează
pe tradiții sociale și culturale unice în Europa centrală, argumentează Fukuyama (2001); el nu
poate fi „dezmembrat” și exportat în alte țări, el conduce la încredere și sociabilitate ridicate la
locul de muncă, deci la achiziția și distribuția de cunoștințe între membrii unui grup de salariați
însă se bazează pe un sistem educațional non-egalitar.

14.3. Franţa

14.3.1. Franţa – Date introductive

Franţa rămâne una dintre pilonii procesului integraţionist al UE, fiind alături Germania şi
Anglia, una dintre economiile puternice ale Europei. Principalele indicatori socio–economici ce
oferă o imagine despre poziţia Franţei în UE arată:16
- aproximativ 60 milioane locuitori;
- suprafaţa circa 550 000 km2;
- GDP: 1950 miliarde USD ;
- GDP per capita: 35000 USD;
- speranţa de viaţă: 78 ani;
- structura GDP: serviciile 72% (din care 17% sunt servicii guvernamentale); industrie şi
construcţii 20%; agricultura şi energie 3% (după SUA este al doilea exportator mondial de
produse alimentare);
- rata inflaţiei 2-3%; rata şomajului 1-12%;
- 75% din populaţie este urbană;
În anii ’90, Franţa începe un proces de privatizare a unor sectoare (bănci, asigurări,
energie etc.), dar statul încă centralizează France Telecom; introducerea telefoniei mobile a fost
foarte rapidă (50% din populaţiei), însă Internetul pătrunde mai lent în economie. Totuşi, noile
tehnologii şi computerul (posesori PC) se extind rapid în diverse medii sociale: se alocă peste 2%
din GDP pentru R&D (suportul este 50% stat şi 50 % sector particular din companii, universităţi
etc.) sunt lansate programe naţionale pentru nanotehnologii; generaţii noi de computere şi noi
tehnici IA de software; reţele de computere şi e-learning; biotehnologii etc.17 Forţa de muncă
este extrem de bine calificată: 78 universităţi de stat, 80 institute de elită (Grandes Ecoles), 100
colegi independente; peste 2,1 milioane studenţi; companiile alocă fonduri pentru trainingul
angajaţilor; diverse programe de calificare intermediar dar şi postuniversitar, doctorat şi
postdoctorat.
De menţionat că în septembrie 2000 Bursa de Valori Paris a fuzionat cu Bursa din
Amsterdam şi Bruxelles, constituind primul Stock Exchange pan-European (denumire:
EURONEXT) având o capitalizare de piaţă de 2,4 trilioane Euro.

14.3.2. Organizarea structurală în firmele franceze

În cazul companiilor mari şi medii din Franţa, structura formală uzual întâlnită este cea
de tip funcţional; în astfel de situaţii se acordă o importanţă echilibrată tuturor celor cinci
funcţiuni: de R&D, de producţie, de marketing de resurse umane şi financiar contabilă. Se
apreciază că managementul curent al firmelor franceze este relativ birocratic, puternic
16
Anderson S. ş.a. Editors – Business. The Ultimate Resourse, Bloomsbury Publishing Plc, London, 2002
17
Anderson S. ş.a. - Idem
11
centralizat, ierarhia însumând un număr mare de nivele ierarhice.18 Centralizarea puterii şi decizii
la vârful piramidei este dublată de un personal administrativ, de supervizare şi control relativ
ridicat, ca număr (15 % din total salariaţi). Schematizat organigrama tip pentru firme franceze de
dimensiune mare şi medie se structurează astfel:

Consiliul de
Administraţie

Preşedinte
Staff
Staff

Vicepreşedinte Vicepreşedinte

Direcţia Direcţia Direcţia Direcţia Direcţia

R&D Producţie Marketing Resurse Financiar
Umane Contabilă

În cazul firmelor franceze se estimează că autoritatea top managementului faţă de

muncitori este foarte ridicată, însă aceiaşi autoritate în relaţia cu staff-ul administrativ şi
funcţionari este mai modestă.19 Majoritatea firmelor medii şi mari au desemnat un Consiliu de
Administraţie compus din 3 – 12 directori executivi; survin două situaţii frecvente:
- Preşedintele CA îşi păstrează toate atribuţiile executive / decizionale în managementul
zilnic al companiei;
- Preşedintele CA desemnează un Director General care va prelua atribuţiile executive
/decizionale zilnice;
Salariaţii executanţi (muncitorii) din firmele franceze mari pot desemna reprezentanţi în
Consiliu de Administraţie sau în Consiliu de supervizare însă participarea şi influenţa reală sunt
modeste atunci când compania adoptă decizii majore (managementul participativ al tuturor
membrilor organizaţiei este deficitar).

18
Nicolescu O. – Management Comparat, Ediţia a II-a, Ed. Econ. Bucureşti, 2001
19
Idem
12
 14.4. Italia

14.4.1. Date generale

Având o istorie îndelungată, un patrimoniu cultural de excepţie, Italia s-a impus în

Europa şi ca o putere economică. Principalii indicatori socio-economici ai economiei italiene se
prezintă astfel (anul 2000): 20
- aproximativ 58 milioane locuitori populaţie şi 294000 km2 suprafaţă;
- GDP: 1863 miliard USD, GDP per capita 32000 USD anual;
- speranţa de viaţă 78 ani;
- structura GDP pe sectoare economice: industrie 26%, servicii 71%, agricultură 3%;
- serviciile acoperă 62% din locurile de muncă iar agricultura 6%;
- turismul aduce încasări formidabile la bugetul de stat, anual vizitează Italia circa 57
milioane de turişti (40 – 50 miliarde. Euro);
- aproximativ 25% din GDP este estimată „economia la negru/gri”, cel mai ridicat procent
din UE;
- rata anuală a inflaţiei 2-3%, iar rata medie a şomajului 11-12%, deci un şomaj destul de
accentuat;
- importă aproximativ 80% din necesarul de petrol şi gaze naturale, 80% din energia
electrică necesară;

Şi-n cazul Italiei, procesul de privatizare (1990) a inclus sectoare mari precum Telecom
Italia, bănci şi asigurări, petrol şi gaze, electricitate, autostrăzi, industria de apărare etc.
Forţa de muncă din firmele italiene este bine calificată, urmează programe de training în
diverse forme. Activitatea de R&D este susţinută de stat prin intermediul unor institute şi
universităţi; se adaugă sectorul privat din cadrul companiilor (per ansamblu sub 2% din GDP
anual); există 42 universităţi de stat şi şase universităţi particulare, pe domenii, preferinţa
tinerilor fiind dreptul, economia şi ştiinţele inginereşti. În activitatea de R&D se colaborează
strâns universităţi-firme private direct şi prin „parcuri tehnologice”: biotehnologii, comunicaţii,
IT etc.; se consideră că Bologna este universitatea cea mai veche din Europa (1088)

14.4.2. Climatul organizaţional în firmele italiene

Rădăcinile istorice latine, relativa întârziere a procesului de industrializare a Italiei – faţă

de Anglia sau Germania – la care se adaugă afinităţi culturale şi de limbă, apropie climatul
organizaţional din această economie de mediul de afaceri din România sau Spania. 21
– există un grup puternic de companii mari, cu tradiţie pe sectoare economice, mari bănci
comerciale şi grupuri de asigurări: structuri de management relativ birocratice, o
centralizare puternică a deciziei şi puterii asociate, influenţa redusă a muncitorilor în
mersul afacerilor etc.; rezistenţă la schimbarea culturii organizaţionale, la noi metode;
– există un sector dinamic de firme tip IMM în managementul cărora se identifică sprijinul
antreprenorial, adaptarea rapidă, flexibilitate, tehnici moderne de motivare/participare;
acestea au culturi în formare, sunt mai uşor de modelat spre succes;
– companii multinaţionale şi societăţi/filiale a unor concerne străine sunt pronunţat
orientate către inovaţie şi noutate în administrarea curentă şi viziunea pe termen lung;
astfel de companii sunt de regulă conduse de manageri profesionişti, puternic motivaţi de
oportunităţile oferite de UE şi competiţia globală; se caracterizează de un context
multicultural, toleranţă la alte culturi naţionale etc.

20
Anderson S. ş.a. Editors – Business The Ultimate Resourses, Bloomsbury Publishing, Plc, London, 2002
21
Cu precizarea că performanţa şi productivitatea companiilor italiene rămâne net superioare în competiţia globală

13
14