România postbelică

Stalinizarea/ sovietizarea României

Condiții int/ext la 23 august 1944, România a ieșit din războiul împotriva Aliaților, dar acest
fapt a creat condițiile instaurării comnismului în România. Comuniștii au intrat în legalitate; pt
prima dată acum, în guvernul nou format făcea parte un comunist și anume Lucrețiu
Pătrășcanu, singurul intelectual din partid, care deținea ministerul justiției. Conjnctura era
favorabilă comuniștilor:
- România era ocupată de Armata Roșie (1944-1958), considerată „armată eliberatoare”
iar prin înțelegerea dintre Stalin și puterile occidentale, cum ar fi acordul de procentaj
de la Moscova, din oct. 1944, dintre Churchill și Stalin, România a fost plasată în
proporție de 90% în sfera de influență sovietică.
- PCR a profitat de situație și -de la nici 1000 de membri înainte de 1944- și-a mărit nr. de
membri printr-un discurs demagogic și populist, devenind, de exemplu, cel mai mare
susținător al reformei agrare, dar în realitate urmărind stalinizarea imediată a României.
Comuniștii au avut de înfruntat opoziția PNL și PNȚ, Iuliu Maniu, din fruntea țărăniștilor,
afirmându-se ca cel mai mare militant anticomunist.

Etapele cuceririi puterii

1. 1945 După ce a bătut cu pumnul în masă, Vîșinski, adjunctul ministrului de externe
sovietic, Molotov, i-a cerut regelui Mihai demiterea guvernului democrat Rădescu. La
afirmația regelui că la Conferința de la Ialta, în același an, s-a hotărât ca popoarele din
Su-Estul Europei să-și decidă singure soarta, Vîșinski a spus: „Ialta sunt eu.”. Astfel , a
fost instalat cu forța guvernul pro comunist Petru Groza, la 6 martie 1945, în care
liberalii și țărăniștii au refuzat să facă parte. Însuși regele a intrat în grevă, refuzând să
semneze actele unui guvern acceptat cu forța.
2. 1946 Comuniștii au acceptat un țărănist și un liberal în guvernul Groza și organizarea de
alegeri libere în România. Alegerile, desfășurate în noiembrie 1946, într-o atmosferă de
violență din partea comuniștilor, au fost fraudate de aceștia, ei însușindu-și voturile
țărăniștilor. Astfel, alegerile au fost câștigate de comuniști și sateliții lor, iar această
situație a rămas neschimbată în ciuda protestelor PNL, PNȚ, ale Angliei și SUA.
3. 1947 În 1947 partidele de opoziție au fost desființate, iar aceasta a însemnat sfârșitul
pluralismului politic în România. După înscenarea de la Tămădău, Iuliu Maniu a fost
acuzat de trădare și conspirație împotriva guvernului și închis pe viață.
4. La sfârșitul anului 1947, singura piedică rămasă în calea stalinizării României era
monarhia. Regele Mihai era un simbol al lumii necomuniste, al speranței și
rezistenței în fața totalitarismului și avea încrederea poporului. Dar, la
presiuni deosebite, la 30 dec. 1947, suveranul a fost silit să abdice și să părăsescă
țara; monarhia a fost abolită și, în aceeasi zi, România a devenit Republica Populară
Română. De acum, comuniștii controleză complet puterea și societatea și trec la
măsuri ferme pt stalinizarea României.
 Regimul Dej (1947-1965)
Exponentul politicii de stalinizare în România este Gheorghe Gheorghiu Dej, un vechi
comunist, de profesie electrician, cunoscut încă din timpul grevei muncitorilor de la Atelierele
Grivița, din 1933; el a fost condamnat la muncă silnică, dar a reușit apoi să ocupe cele mai înalte
funcții în partid și în stat, cum ar fi: secretar general de partid, președinte al Consiliului de
Miniștri, președinte al Consiliului de Stat. Regimul Dej (1947-1965)a luat următoarele măsuri:
(caracteristici)
economice
- naționalizarea proprietății private. Legea naționalizării din 1948 prevedea confiscarea
fără despăgubire a întreprinderilor industriale, miniere, de transport, de asigurări și
bancare. Astfel, la 11 iunie 1948, au fost confiscate 1060 de astfel de obiective, iar
comuniștii au pus mana pe 90% din producția industrială a țării.
După modelul sovietic, autoritățile comuniste au început apoi un proces de
industrializare forțată, cu accent pe electrificare, mecanizare, automatizare și pe
industria constructoare de mașini, în defavoarea industriei ușoare și a bunurilor de
consum. Dirijarea și controlul economiei se făceau prin planurile cincinale, primul fiind
în 1951-1955. Au fost organizate șantiere naționale și medalia de „Erou al muncii
socialiste” care să mobilizeze populația în creșterea producției statului comunist.
- colectivizarea agriculturii (1949-1962). Printr-o hotărâre a PCR din 3-5 martie 1949 s-a
hotărât transformarea socialistă a agriculturii după modelul sovietic prin confiscarea
pământului țăranilor și înființarea de GAC-uri (Gospodării Agricole Colective), viitoare
CAP-uri (Cooperative Agricole de Producție) și GAS (Gospodării Agricole de Stat),
conduse de stat, care indica tipurile de cultură și prețurile produselor agricole. În 1962,
96% din suprafața agricolă a țării era colectivizată.
Împotriva țăranilor, mai ales a celor înstăriți, numiți „chiaburi”, s-au folosit violența,
arestările și campanii de presă; 80 000 de țărani au ajuns în închisoare. Colectivizarea a
distrus valorile tradiționale a le satului românesc, a desființat țărănimea înstărită de la
sate și a dus la o migrație de la sat la oraș.
Juridice – adoptarea unei noi constituții, în 1948, după modelul sovietic
Politice – În 1948, în cadrul Ministerului de Interne, s-a format DGSP, Direcția Generală a
Securității Poporului, condusă de agenți sovietici NKVD, iar în 1952 Miliția. Securitatea,
care a funcționat ca o poliție politică, a fost principalul instrument al represiunii și cea
mai odioasă instituție a regimului comunist prin teroarea împotriva opozanților
regimului: politicieni, intelectuali, țărani, preoți. Este dureros că în închisorile politice
comuniste, cum ar fi cea de la Sight, devenită acum muzeu, au murit oameni de valoare
și mari patrioți ca: Iuliu Maniu și Ghe. Brătianu (1953). Închisorile politice au fost
desființate abia în 1964, iar Securitatea abia în 1990.
Culturale -În 1948 a fost desființat cultul greco-catolic, mulți preoți fiind arestați
-legea învământului introduce ca materii obligatorii limba rusă și marxism-leninismul
-istoria a fost rescrisă mergând până la a afirma originea predominant slavă a românilor
în manualul de istorie al lui Mihail Roller din 1947.
-au fost marginalizați sau interziși autori de excepție ca: Eminescu, Rebreanu,
Alecsandri, Cantemir, Iorga, acuzați de „naționalism”.
 Politica externă/Relațiile internaționale

România, ca satelit al URSS, a urmat indicațiile de la Moscova:

- în 1948, România asemnat un tratat româno-sovietic de prietenie, colaborare și
asistență mutuală pe 20 de ani

- în 1949 s-a format CAER (Consiliul de Ajutor Economic Reciproc) ca replică la Planul
Marshall, prin care SUA acorda ajutoare substanțiale țărilor distruse de al doilea război
mondial. Scopul declarat al CAER era o mai bună colaborare economică, comercială și
tehnico-științifică între țările socialiste, mergând până la construcția de hidrocentrale,
porturi, sisteme de irigație ș.a., dar sovieticii vor acorda puțină atenție acestui organism.
CAER cuprindea statele aflate în totală subordonare față de Moscova, printre care și
România, membru fondator, alături de Polonia, Cehoslovacia, Ungaria și Bulgaria. O
expresie a CAER este podul de la Giurgiu-Ruse dintre România și Bulgaria, construit la
sugestia lui Molotov, în 1950.

- Din 1955, România face parte din Pactul de la Varșovia, o alianță militară a statelor
comuniste, înființată ca replică la NATO și coordonată de URSS.

- În 1956, în Ungaria a izbucnit o revoltă anticomunistă înăbușită de tancurile sovietice.

Dej a susținut această intervenție, iar conducătorul maghiar Imre Nagy a fost închis în
România, fapt care arată docilitatea României față de URSS. Dar, în 1958, când s-au
retras trupele Armatei Roșii din România, Dej începe să se distanțeze față de Moscova.

În 1964, România respinge Planul Valev care urmărea ca economia țărilor membre
CAER să se specializeze unele pe producție industrială, unele pe materii prime și
agricole; România urma să se transforme într-un teritoriu axat pe agricultură, servind
intereselor Moscovei. PMR a publicat o Declarație în care susținea egalitatea între
partidele comuniste, fară a mai exista o subordonare față de Moscova. Nu întâmplător,
în 1965, când a murit fulgerător la trei săptămâni după ce Dej a fost diagnosticat cu
cancer, a rămas convingerea iradierii lui la Moscova
 Regimul Ceaușescu, național comunist (1965-1989)
1965-1971
În 1965, după moartea suspectă a lui Dej, conducerea partidului a fost preluată de
Nicolae Ceaușescu, un ucenic de cizmar, fără studii sau cultură marxistă, dar avid de
putere. El a continuat linia națională a lui Dej, modelul său, iar până în 1971 a existat o
relaxare în societatea românească. Măsuri politice, sociale, economice/ fapte istorice
1) Lipsit de un trecut impresionant, C și-a construit o imagine de reformator. De exemplu,
în 1968, a fost reabilitat Lucrețiu Pătrășcanu și a condamnat energic intervenția militară
a Pactului de la Varșovia în Cehoslovacia împotriva mișcării reformatoare „Primăvara de
la Praga” care avea în frunte cu un comunist reformator, Alexander Dubcek; însuși
Vaclav Havel, președintele Cehoslovaciei, din 1989 si apoi al Cehiei, a participat la
evenimente. C a refuzat să participe la intervenția Pactului de la Varșovia; prin aceasta el
a obținut simpatia puterilor occidentale, Rom. primind vizite la nivel înalt: președinții de
Gaulle, Nixon, Ford și a reușit să încheie acorduri cu FMI și Banca Mondială. Relaxarea
a cuprins și viața culturală, limba rusă fiind treptat redusă din școli, accentul fiind pus pe
valorile naționale. Nu erau respectate, însă, drepturile omului, toate opiniile erau
controlate strict, iar contactele cu exteriorul restrânse.
1971-1989
2) În 1971, C vizitează China și Coreea de Nord și, impresionat de realitățile văzute în ac.
țări, cum ar fi spectacolele de propagandă, inaugurează „revoluția culturală” în Rom., folosind
modelul lui Mao, din China. C dorea crearea „omului nou”, îndoctrinat, supus; el cerea prim-
secretarilor județeni subordonarea ideologică totală, încât tot ce nu era comunist în sfera
publică trebuia să dispară, fie că era vorba de litertură, fie că era vorba de arte vizuale. Tinerii
trebuiau să participe la mari proiecte de construcție ca parte a muncii patriotice, iar în școli și
universități se făcea educație politico-ideologică comunistă. C a luat de la dictatorul comunist
Mao și modelul cultului personalității care va atinge în Rom dimensiuni fără precedent.
3) *În 1973, cu ocazia împlinirii a 55 de ani, a fost publicat un volum numit „Omagiu”, în
care C era numit cârmaci înțelept, erou neobosit, fiul luminat al patriei, iar conducerea
lui epoca de aur; numele lui era alăturat marilor conducători ai românilor: Ștefan cel
Mare, Mihai Viteazul, Cuza șa.* În 1974, când a devenit primul președinte al republicii, a
fost înfățișat cu un sceptru. *Încă din primii ani, copiii învățau poezii și cântece care
omagiau partidul și conducătorul.*Pt el erau dedicate ode, imnuri, lucrări artistice și
emisiuni televizate. În acest timp, România era o țară închisă, caracterizată prin
represiune în toate domeniile. Regimul devine autoritar, neostalinist, iar C concentra în
mâinile lui toate funcțiile înalte de conducere. Elena Ceaușescu, fără a avea studii reale,
a devenit doctor în chimie - ceea ce era o mare fraudă în domeniul cercetării științifice -
și vice prim ministru. Cultul personalității, inegalabil în Europa vremii, a atins punctul
maxim în anii 80, dar, în loc să-l apropie pe C de popor, l-a făcut indezirabil. Din 2015,
cultul personalității dictatorului NC este interzis prin lege, ca urmare a genocidului
asupra propriului popor.
4) În domeniul economic, C a lansat proiecte ambițioase în siderurgie, petrochimie, în
domeniul nuclear, dar fără a ține cont de materiile prime. Obsedat de industrializarea forțată, el
a alocat în acest scop 30% din venitul național (VN). Regimul se putea mândri cu realizări mari
ca: Hidrocentrala Porțile de Fier, Canalul Dunăre-Marea Neagră, Metroul, Transfăgărășanul,
Casa Poporului (actualul sediu al Parlamentului), dar acestea s-au făcut cu prețul înfometării
poporului și au încărcat enorm datoria externă care a ajuns la 11miliarde dolari în 1980.
5) În anii 80 au dispărut de pe piață alimentele, sub pretextul „alimentației raționale”
precum și produsele de primă necesitate, iar energia electrică era și ea raționalizată.
Foametea și frigul s-au asociat cu lipsa drepturilor cetățenești. După greva minerilor din
Valea Jiului, din 1977, protestele au culminat cu revolta celor 20 000 de muncitori
brașoveni, din 1987, când aceștia s-au ridicat împotriva reducerilor de salariu din cauza
unei norme de producție imposibil de realizat. Orgoliul lui Ceaușescu a fost zdruncinat.
În Brașov s-au auzit lozinci anticeaușiste, iar portretele sale din sediul PCR au fost
aruncate; toate acestea prevesteau evenimentele din 1989, începute la Timșoara.

Extern: În 1975, Rom. a participat la Conferința europeană de la

Helsinki unde C s-a angjat să respecte drepturile omului, pe care însă le-a încălcat. După
1980, Rom este tot mai izolată. Însuși Mihail Gorbaciov, președintele rus, înțelegea că
trebuie redus controlul partidului asupra societății și introduse reforme economice, dar
C nu accepta acest lucru. Regimul său era brutal , neostalinist, de aceea a fost îndepărtat
pe cale violentă. Revolta a început la Timișoara, la 16 dec 1989. La 22 dec, dictatorul a
părăsit capiatala, dar, capturat la Târgoviște, a fost executat la 25 dec 1989. De acum
Rom a intrat pe calea democrației și a capitalismului, reușind să facă parte din NATO, în
2004 și să se integreze în UE în 2007.

Disidența anticomunistă Disidența se referă la deosebirea de opinii și la

distanțarea de un partid; în cazul disidenței anticomuniste putem spune că este o
rezistență față de regimul comunist.
- Din 1948 a activat o puternică rezistență armată anticomunistă în Carpați, unde existau
grupări de rezistență, cum ar fi „Haiducii Muscelului”, condusă de colonelul Gheorghe
Arsenescu și de locotenentul Toma Arnăuțoiu. Începută imediat după instaurarea
comunismului la putere, mișcarea de rezistență armată anticomunistă a durat până la
începutul anilor 60; s-a apreciat că în țara noastră această mișcare a avut intensitatea
cea mai mare din țările cuprinse de comunism și nu a fost anihilată decât după 15 ani de
represalii masive în care au fost folosite Miliția, Securitatea și chiar militari.
- Cele două greve din epoca ceaușistă...
- Unii intelectuali au atras atenția asupra izolării României, a suprimării contactelor cu
exteriorul, neacordării vizelor și asupra cenzurii prin scrisori și memorii adresate
oficialităților din străinătate, posturilor de radio ca „Europa Liberă”, publicațiilor
occidentale. Astfel, cel mai cunoscut dizident roman, scriitorul Paul Goma, a trimis o
scrisoare Conferinței Drepturilor Omului de la Belgrad, iar în 1977 a devenit refugiat
politic la Paris. Alți disidenți sunt: istoricii Dinu C. Giurescu, Vlad Georgescu și scriitorii
Doina Cornea, Ana Blandiana, Mircea Dinescu.
- În 1989 A fost difuzată la „Europa Liberă” scrisoarea celor șase disidenți, printre care și
Silviu Brucan, adresată lui Nicolae Ceaușescu tocmai în pragul colapsului regimului.
În 1989, pe fondul falimentului regimului comunist, dictatorul Ceaușescu a fost
nevoit să renunțe la putere și România a revenit la democrație.
Încheiere: Privind în urmă, comunismul a lăsat o moștenire grea: a compromis
patriotismul, a învrăjbit societatea, a marginalizat valorile și talentul.
Impactul regimului comunist asupra societății s-a caracterizat prin:
- planificarea tuturor aspectelor vieții, de exemplu: raționalizarea alimentelor, gazului,
electricității;
- localitățile au fost sistematizate prin reconstrucția orașelor sau dărâmarea bisericilor;
- drepturile și libertăție omului au fost încălcate prin subordonarea intelectualilor
directivelor de partid sau mergând până la interzicerea întreruperilor de sarcină
printr-un decret din 1966.