Colegiul Național ,,Calistrat Hogaș”

Florea Gabriela
Clasa a XII-a E

ÎN GRĂDINA GHETSEMANI

Poezia „În grădina Ghetsemani” este scrisă de către Vasile Voiculescu și face parte din volumul
„Pârgă”, apărut în anul 1921. Opera este una tradiționalistă iconografică, fiind inspirată din viața
religioasă, mai exact, din scena biblică ce urmează după Cina cea de Taină, când Iisus este trădat de
Iuda și arestat.
Titlul poeziei denumește spațiul sacru ce se află în Israel, pe Muntele Măslinilor, în același timp
fixând și planul spiritual, locul în care Iisus se confruntă cu ideea dualității între om și mântuitor. De
asemenea, titlul ilustrează și locul unde acesta s-a purificat, reușind să își controleze patimile.
Tema poeziei este una biblică, specifică tradiționalismului, ea fiind reprezentată de suferința și
moartea lui Iisus. Printre motivele literare prezentate de către autor se numără măslinii, veninul, mierea
sau sângele. Opera este inspirată din rugăciunea lui Iisus de pe Muntele Măslinilor, din ultima sa
noapte petrecută în libertate, după ce a avut loc Cina cea de Taină. Scena este redată complet în
Evangheliile după Luca, Marcu și Matei. Prin faptul că eul liric lipsește, opera se încadrează în lirismul
obiectiv, autorul reușind să redea zbuciumul sufletesc al lui Iisus prin procedee precum propoziția
exclamativă sau punctele de suspensie.
Trăsăturile curentului tradiționalist sunt reflectate și în imaginarul poetic prezentat de către
autor. Astfel, poezia este structurată în două secvențe lirice, cu ritm iambic, rimă încrucișată și măsura
de 14 silabe. Prima secvență cuprinde primele trei catrene, în care este descrisă cititorului ruga lui
Iisus, iar cea de-a doua secvență este prezentată în ultimul catren, ce înfățișează imaginea grădinii, dar
în același timp relevă zbuciumul sufletesc al Mântuitorului. Prin intermediul acestora, autorul redă
natura duală a lui Iisus: Fiu al Omului – Fiu al lui Dumnezeu. Inițial el este cuprins de îndoială,
trăsătură specific omenească, dar prin natura sa divină reușește să își învingă temerile, sacrificându-se
pentru a izbăvi păcatele omenirii.
Printre motivele literare prezentate de către autor se numără măslinii, veninul, mierea sau
sângele. Opera este inspirată din rugăciunea lui Iisus de pe Muntele Măslinilor, din ultima sa noapte
petrecută în libertate, după ce a avut loc Cina cea de Taină. Scena este redată complet în Evangheliile
după Luca, Marcu și Matei. Poezia „În grădina Ghetsemani” este structurată în două secvențe lirice, cu
ritm iambic, rimă încrucișată și măsura de 14 silabe.

pg. 1
Colegiul Național ,,Calistrat Hogaș”
Florea Gabriela
Clasa a XII-a E

Relevantă pentru tema suferinței și cea a conflictului dintre natura umană și cea divină a lui
Iisus este prima secvență lirică, formată din primele trei catrene ale poeziei. Folosindu-se de o serie de
alegorii și simboluri, Voiculescu reușește să redea natura duală a lui Iisus, Fiu-al-Omului și Fiu-al-lui-
Dumnezeu, zbuciumul sufletesc al Mântuitorului, prins între îndoiala că nu va face față așteptărilor și
suferința ce vine din frica omului de moarte. Astfel, începutul primei strofe „Isus lupta cu moartea și
nu primea paharul” este de mare importanță pentru temele alese de către autor, paharul simbolizând
păcatele omenirii în prima strofă, dar și frica omului de moarte, în cea de-a doua strofă: „O mâna
nendurată, ținând grozava cupă”.
Într-un mod specific operelor ce se încadrează în curentul tradiționalist, gesturile lui Iisus devin
simboluri cu conotații religioase. Iisus este prezentat înfrânt, îngenuncheat, refuzând să accepte
responsabilitatea care i s-a oferit, autorul reușind să creioneze această imagine prin intermediul
verbelor „nu primea”, „se-mpotrivea”, „căzut”. Tema conflictului dintre sacru și profan reiese și din
descrierea pe care autorul i-o face lui Iisus, în prima strofă, din nou folosindu-se de simboluri:
„Curgeau sudori de sânge pe chipu-i alb ca varul”. Aici sintagma „sudori de sânge” este reprezentativă
pentru natura umană, trecătoare, însângerată, ce devine ușor vulnerabilă, „chipu-i alb ca varul”
reprezentând natura divină a lui Iisus și puritatea care derivă din aceasta.
Astfel, prin antiteza roșu-alb, poetul aduce în atenția cititorului cele două simboluri diametral
opuse: natura umană și cea divină. Conflictul între natura umană și cea divină este redat de către autor
și prin intermediul oximoronului „viață-moarte” sau „venin-dulceață”. În timp ce Iisus se luptă cu el
însuși pentru a găsi tăria necesară de a se ridica la așteptările tatălui divin, Dumnezeu este prezentat ca
fiind implacabil, prin sintagma „o mână neîndurată”, ce apare pentru a-l convinge pe Iisus să își asume
rolul de Mântuitor.
Titlul poeziei denumește spațiul sacru ce se află în Israel, pe Muntele Măslinilor, în același timp
fixând și planul spiritual, locul în care Iisus se confruntă cu ideea dualității între om și mântuitor. De
asemenea, titlul ilustrează și locul unde acesta s-a purificat, reușind să își controleze patimile.
Poemul este structurat în două secvențe lirice, ce reflectă tema suferinței și cea a conflictului
dintre natura umană și cea divină ale lui Iisus. Prima secvență lirică este formată din primele trei
catrene, iar cea de-a doua, din ultimul catren. Prin faptul că eul liric lipsește, opera se încadrează în
lirismul obiectiv, autorul reușind să redea zbuciumul sufletesc al lui Iisus prin procedee precum
propoziția exclamativă sau punctele de suspensie: „Isus lupta cu soarta și nu primea paharul...”.

pg. 2
Colegiul Național ,,Calistrat Hogaș”
Florea Gabriela
Clasa a XII-a E

În prima strofă, autorul redă natura duală a lui Iisus, Fiu-al-Omului și Fiu-al-lui-Dumnezeu,
zbuciumul sufletesc al Mântuitorului, prins între îndoiala că nu va face față așteptărilor și suferința ce
vine din frica omului de moarte. Începutul acesteia, „Isus lupta cu moartea și nu primea paharul...” este
de mare importanță pentru temele alese de către autor, paharul simbolizând păcatele omenirii.
Într-un mod specific operelor ce se încadrează în curentul tradiționalist, gesturile lui Iisus devin
simboluri cu conotații religioase. Iisus este prezentat înfrânt, îngenuncheat, refuzând să accepte
responsabilitatea care i s-a oferit, autorul reușind să creioneze această imagine prin intermediul
verbelor „nu primea”, „se-mpotrivea”, „căzut”.
În cea de-a doua strofă, autorul reia motivul cupei, de data aceasta cupa simbolizând frica
omului de moarte: „O mâna nendurată, ținând grozava cupă”. Metafora simbol „grozava cupă” este
folosită de către autor pentru a exprima dualitatea lui Iisus, natura sa umană ce intră în conflict cu cea
divină. Dubla sa identitate este scoasă în evidență de către autor prin tentativa acceptării, dar și prin
refuzul paharului. Deși își cunoaște destinul, Iisus refuză inițial să și-l asume, având momente de
ezitare.
În timp ce Iisus se luptă cu el însuși pentru a găsi tăria necesară de a se ridica la așteptările
Tatălui divin, Dumnezeu este prezentat ca fiind implacabil, prin sintagma „o mână neîndurată”, ce
apare pentru a-l convinge pe Iisus să își asume rolul de Mântuitor. Autorul sugerează dramatismul
operei prin epitetele „mână neîndurată”, „grozava cupă” și tăria de caracter a lui Iisus, care rezistă
tentațiilor, pentru a se purifica spiritual, prin epitetele „sete uriașă” și „infama băutură”.
Cea de-a treia strofă continuă în același ton, conflictul interior al lui Iisus fiind redat de către
autor și prin intermediul oximoronului „viață-moarte” sau „venin-dulceață”. Atracția pentru dulceața
care se află „sub veninul groaznic” este la fel de puternică precum respingerea cupei, aceasta
simbolizând atât păcatele omenești, cât și chinurile lui Iisus.
Suferințele la care va fi supus acesta după ce își va accepta condiția de salvator prin sacrificiu
sunt sugerate de către autor prin metaforele „apa ei verzuie” și „veninul groaznic”. El se împotrivește
„cu ultima putere”, fiind impulsionat de trăsăturile sale omenești, ce îi creează frica de moarte, intrând
din nou în conflict cu natura sa divină, care cere sacrificiu pentru a salva umanitatea, dar și pentru a
dobândi viața veșnică.
Ultima strofă corespunde celei de-a doua secvențe lirice, în care Vasile Voiculescu reia tema
suferinței lui Iisus prin intermediul imaginilor din natură, de data aceasta ele primind rolul de simboluri

pg. 3
Colegiul Național ,,Calistrat Hogaș”
Florea Gabriela
Clasa a XII-a E

ale sentimentelor umane. Tabloul pe care îl conturează Voiculescu este unul apocaliptic, cu simboluri
antitetice.
Spre deosebire de prima secvență lirică, statică, cea de-a doua este una dinamică, în care
autorul cuprinde și tema cosmică, aceasta fiind o modalitate de a reflecta zbuciumul sufletesc al
Mântuitorului. Astfel, durerea este sugerată prin metafora „bătăi de aripi”, moartea, prin imaginea
uliilor, iar măslinii simbolizează pacea. Aici, imaginile poetice sunt reprezentate atât de metafore
„vraiștea grădinii” și „ulii de seară”, cât și de sintagmele dinamice „ulii de seară dau roate”, „se
frământau măslinii” sau „păreau că vor să fugă din loc”.
Pentru a reda atât tabloul exterior, cât și pentru a reflecta trăirile interioare ale lui Iisus și
zbuciumul acestuia, autorul se folosește de mai multe figuri de stil, printre care se numără epitetele,
metaforele sau oximoronul. De exemplu, conflictul între natura umană și cea divină ale lui Iisus este
redat de către autor prin intermediul oximoronului „viață-moarte” sau „venin-dulceață”. În timp ce
Iisus se luptă cu el însuși pentru a găsi tăria necesară de a se ridica la așteptările tatălui divin,
Dumnezeu este prezentat ca fiind implacabil, prin sintagma „o mână neîndurată”, ce apare pentru a-l
convinge pe Iisus să își asume rolul de Mântuitor.
Pentru portretul fizic al lui Iisus, Voiculescu folosește atât epitete cu forma de simbol, cât și
comparații, ce au rolul a reflecta natura sa duală: „Curgeau sudori de sânge pe chipu-i alb ca varul”.
Aici epitetul „sudori de sânge” este reprezentativ pentru natura umană, trecătoare, însângerată, ce
devine ușor vulnerabilă, iar comparația „chipu-i alb ca varul” este utilizată de către autor pentru a
reflecta natura divină a lui Iisus și puritatea care derivă din aceasta. Astfel, prin antiteza roșu-alb,
poetul aduce în atenția cititorului cele două simboluri diametral opuse: natura umană și cea divină.
De asemenea, din poezie nu lipsesc metaforele, și acestea având rol de simbol, precum
„grozava cupă”, care este folosită de către autor pentru a exprima dualitatea lui Iisus, natura sa umană
ce intră în conflict cu cea divină. Metafora „bătăi de aripi” are rolul de a sugera durerea Mântuitorului,
dar autorul se folosește de această figură de stil și pentru a descrie tabloul apocaliptic din ultima strofă:
„vraiștea grădinii” și „ulii de seară”. Autorul folosește și personificarea hiperbolizată, „se frământau
măslinii” sau „păreau că vor să fugă din loc” pentru a crea tabloul ultimei strofe.
Temele poeziei „În grădina Ghetsemani” sunt de inspirație biblică, fiind reprezentate de
suferința și moartea lui Iisus, dar și de conflictul între natura umană și natura divină ale Mântuitorului
sau cel dintre sacru și profan. Temele reflectă viziunea tradiționalistă a poetului, care este redată atât

pg. 4
Colegiul Național ,,Calistrat Hogaș”
Florea Gabriela
Clasa a XII-a E

prin folosirea simbolurilor, organizarea în secvențe poetice riguroase, cât și prin simplitatea expresiei
artistice.
Printre motivele literare prezentate de către autor se numără lupta cu destinul, cupa, măslinii,
veninul, mierea sau sângele, toate având rol de simbol. Astfel motivul cupei/paharului, care este reluat
de către autor pe parcursul poeziei, simbolizează atât păcatele omenirii în prima strofă: „Isus lupta cu
moartea și nu primea paharul”, cât și frica omului de moarte, în cea de-a doua strofă: „O mâna
nendurată, ținând grozava cupă”.
Metafora simbol „grozava cupă” exprimă dualitatea lui Iisus, natura sa umană ce intră în
conflict cu cea divină. Dubla sa identitate este scoasă în evidență de către autor prin tentativa
acceptării, dar și prin refuzul paharului.
Tradiționalismul este un curent literar apărut în perioada interbelică, ale cărui principale
trăsături au vizat manifestarea conștiinței religioase ortodoxe, punerea în valoare a specificului
național, în special a istoriei și a folclorului și exprimarea trăirilor și a complexității sufletului țărănesc.
Acest curent literar este legat de valorile trecutului, de multe ori prezentate în opoziție cu cele ale
prezentului.
Tematica tradiționalistă tratează, de obicei, teme precum religia ortodoxă sau lumea satului
românesc. O influență majoră asupra acestui curent a avut-o revista „Gândirea”, lansată la Cluj în anul
1921, de către Gib Mihăescu, Cezar Petrescu și Lucian Blaga. Această publicație a promovat
„gândirismul”, curent desprins din tradiționalism, ce a susținut în special aspectele autohtone și
ortodoxismul.
Concluzionând, în poezia „În grădina Ghetsemani”, Vasile Voiculescu prezintă transformarea
lui Iisus din om, în ființă divină, ce reușește nu doar să se salveze pe sine, ci și să izbăvească întreaga
omenire. Poemul este unul dintre cele mai reprezentative pentru curentul tradiționalist, autorul reușind
prin tema de inspirație religioasă și prin folosirea simbolurilor să descrie slăbiciunile omenești, cum
este îndoiala sau teama de moarte, lupta dintre natura umană și cea divină, dar și zbuciumul interior al
lui Iisus înainte de a-și asuma rolul de Mântuitor.

pg. 5