UNIVERSITATEA DIN BUCURESTI

Facultatea de Geologie si Geofizica

Scoala doctorala pentru domeniul GEOLOGIE

SISTEME DE FRACTURI ACTIVE CRUSTALE PE TERITORIUL

ROMANIEI
TEZĂ DE DOCTORAT

REZUMAT

Conducător stiintific Doctorand

Prof.dr.ing. Victor Mocanu CS.III. ing. Mihail Diaconescu

BUCURESTI
Septembrie 2017

1
CUPRINS

INTRODUCERE........................................................................................................................... 4

I. CADRU TECTONIC GENERAL AL TERITORIULUI ROMÂNIEI. .............................. 9

I.1. Unităţi tectonice majore ..................................................................................................... 9

I.1.1. Platformele Est-Europeană şi Scitică ............................................................................ 9

I.1.1.1. Platforma Est-Europeană....................................................................................... 10

I.1.1.1.2. Platforma Scitică .................................................................................................. 10

I.1.2. Platforma Moesică ......................................................................................................... 11

I.1.3. Blocul Nord-Dobrogean ................................................................................................ 15

I.1.4. Orogenul Carpatic ......................................................................................................... 16

I.1.4.1. Carpații Orientali .................................................................................................... 16

I.1.4.2. Avanfosa Carpatică................................................................................................. 17

I.1.4.3. Carpații Meridionali ............................................................................................... 17

I.I.4.4. Depresiunea Getică .................................................................................................. 18

I.1.5. Zona de nord vest .......................................................................................................... 19

I.1.5.1 Geologia şi tectonica de ansamblu a Pienidelor .................................................... 20

I.1.5.2. Evoluția tectonică Miocen-Acutal a Pienidelor .................................................... 21

I.1.6. Orogenul Munților Apuseni ...................................................................................... 22

I.I.7. Bazinul Panonic .......................................................................................................... 23

I.1.8. Geologia şi tectonica Bazinului Transilvaniei ......................................................... 25

I.1.8.2. Tectonica neogenă a Bazinului Transilvaniei ....................................................... 25

I.2. Sisteme de falii................................................................................................................... 28

I.2.1. Sistemele de falii din estul României ........................................................................ 28

I.2.2. Sisteme de falii la vest de Falia Intramoesică .......................................................... 30

I.2.3. Sistemele de falii din vestul României ...................................................................... 31

I.2.4. Sistemele de falii din Depresiunea Transilvaniei .................................................... 35

II. DATE SEISMOLOGICE. ..................................................................................................... 36

2
 II.1. Catalogul de cutremure şi de mecanisme focale .......................................................... 37

II.1.1. Cataloage de cutremure ........................................................................................... 37

II.1.2. Catalogul mecanismelor focale ale cutremurelor româneşti ................................ 38

II.2. Localizarea şi descrierea ariilor cu seismicitate ridicată din România ......................... 39

II.2.1. Zona de nord-est .............................................................................................................. 39

II.2.1.1. Zona Carpaţilor Orientali şi Platforma Moldovenească ................................... 39

II.2.1.2. Cutremurele crustale din zona Vrancea.............................................................. 42

II.2.1.3. Platforma Scitică ................................................................................................... 45

II.2.1.4. Zona Nord-Dobrogeană ........................................................................................ 46

II.2.2. Zona sud-estică a României ............................................................................................ 50

II.2.2.1. Dobrogea centrală şi de sud .................................................................................. 52

II.2.2.2. Zona de est a Platformei Moesice......................................................................... 53

II.2.2.3. Zona Făgăraş-Câmpulung .................................................................................... 53

II.2.2.4. Zona Sinaia............................................................................................................. 54

II.2.2.5. Zona Bucureşti ....................................................................................................... 57

II.2.2.6. Zona Oltului ........................................................................................................... 58

II.2.2. 8. Depresiunea Getică ............................................................................................... 60

II.2.3. Zona de sud vest a României .......................................................................................... 61

II.2.3.1. Zona Danubiană .................................................................................................... 62

II.2.3.2. Zona Banat ............................................................................................................. 62

II.2.4. Zona de vest şi nord-vest a României............................................................................. 65

II.2.4.1. Zona Crişana - Maramureş .................................................................................. 65

II.2.4.2. Depresiunea Transilvaniei .................................................................................... 67

III. MODELE GEOFIZICE ALE SISTEMELOR DE FRACTURI ACTIVE DIN

ARIILE CU SEISMICITATE RIDICATĂ DIN ROMÂNIA ................................................. 69

III.1. Zona 1. (Dobrogea) ........................................................................................................ 71

III.1.1 Seismicitatea Dobrogei ............................................................................................ 71

3
 III.1.2. Secvențele seismice din Dobrogea.......................................................................... 73

III.1.2.1. Secvențe seismice în Dobrogea de Nord ............................................................. 74

III.1.2.2. Secvențe seismice din Dobrogea Centrală și de Sud ......................................... 78

III.1.3. Falii active ................................................................................................................ 79

III.1.3.1. Falii active din Dobrogea de Nord ...................................................................... 79

III.1.3.1. 1. Falia Peceneaga - Camena............................................................................... 79

III.1.3.1.2. Falia Sfântul Gheorghe..................................................................................... 80

III.1.3.1.3 Falia Sulina-Tarhankut ..................................................................................... 81

III.1.3.1.4. Falia Nufărul ..................................................................................................... 81

III.1.3.1. 5. Falia Agighiol ................................................................................................... 82

III.1.3.1.6. Falia Turcoaia Est ............................................................................................. 82

III.1.3.2. Dobrogea Centrală și de Sud .............................................................................. 82

III.1.4. Stresul regional........................................................................................................ 83

III.2. Zona 2 (Platforma Moesică) ...................................................................................... 86

II.2.1. Seismicitatea Platformei Moesice ............................................................................ 87

III.2.2. Falii active din Platforma Moesică ......................................................................... 88

III.2.3. Analiza şi discuţia datelor ...................................................................................... 90

III.3. Zona 3 (Banat) ............................................................................................................... 94

III.3.1. Seismicitatea Banatului .......................................................................................... 94

III.3.2. Secvenţe seismice şi particularităţi geodinamice ................................................. 95

III.3.3. Falii active din Banat .............................................................................................. 97

III.4. Model geofizic al faliilor active de pe teritoriul României ................................... 103

CONCLUZII ............................................................................................................................. 114

BIBLIOGRAFIE ....................................................................................................................... 120

INTRODUCERE

4
 Tema de cercetare privind faliile crustale active din România are un obiectiv complex,
cu ramificaţii atât în Geologie cât şi în Fizica Pământului, motiv pentru care se vor enunţa
câteva din elementele de bază care vor facilita înţelegerea informaţiilor prezentate în
capitolele acestei teze.
Falia poate fi definită ca o discontinuitate planară care separă două compartimente
(mase) de roci, de-a lungul căreia un compartiment (masă) alunecă în raport cu cealaltă, sau o
suprafaţă planară între compartimente (blocuri) de rocă care în trecut s-au deplasat unul în
raport cu celalalt, pe o direcţie paralelă cu discontinuitatea. O zonă de falie este o regiune
care poate conţine numeroase falii paralele (Hobbs et al., 1988).
Ținând cont de deplasarea relativă a celor două compartimente ale falie, acestea se pot
încadra în trei categorii: falii normale (gravitaționale, extensionale), inverse şi cu alunecare
pe direcţie (de decroşare). Săritura totală a faliei este definită de vectorul de deplasare care
uneşte punctele iniţiale alăturate, de o parte şi de alta a faliei. Componentele săriturii totale pe
direcţie şi înclinare se numesc săritură pe direcţie şi săritura pe înclinare a faliei (Hobbs et al.,
1988).
Conceptul de falie activă implică producerea unui proces de deplasare într-o perioadă
recentă, cu probabilitatea de a se produce şi în viitor. Faliile active reprezintă locul de
acumulare a deformărilor elastice contemporane, de producere a seismicităţii sau de deplasare
aseismică pe falie. Deducerea caracterului activ se face prin observaţii geologice de
suprafaţă, pe secţiuni seismice, sau pe baza observaţiilor seismologice.
În cadrul tezei vom folosi în principal date seismologice furnizate de soluţiile de plan
de falie dar şi informaţii geologice furnizate atât de articolele de specialitate cât şi de hărţile
geologice. Soluţiile de plan de falie furnizează pe de o parte orientarea planului de falie
("strike"), înclinarea acestuia ("dip") şi alunecarea pe planul de falie ("rake of slip", "slip").
Pe de altă parte soluţiile de plan de falie furnizează și azimutul și unghiul sub care acţionează
forţele de tensiune, atât cele compresionale (P) cât si cele extensionale (T) care ajută la
descrierea caracteristicilor generale ale câmpurilor de forţe care acționează asupra zonelor
seismogene pe teritoriul României.
În România cercetările în domeniu au marcat o etapă importantă în anul 1961, odată
cu apariţia tratatului „Cutremurele de Pămînt din Romînia” de Ion Atanasiu cu concluziile,
sistematizări şi unele completări de Conf.dr. Emilia Saulea. Înaintea lui Ion Atanasiu
observaţii macroseismice a făcut și St. Hepites în perioada 1893-1926. Tot la nivelul întregii
țări, V. Răileanu et al., 2009 au publicat articolul "Crustal seismicity and associated fault
systems in Romania" în Cahier du Centre Europeen de Geodynamique et de Seismologie,

5
vol.28, Luxembourg. Acest articol este bazat doar pe distribuția cutremurelor în raport cu
faliile cunoscute la acel moment. În anul 2015, Bălă et al., 2015 au publicat articolul
"Crustal seismicity and active fault system in Romania" în Romanian Reports in
Physics, vol.67, no.3, p.1176-1191, bazat tot pe distribuția cutremurelor în raport cu faliile
existente și pe baza cutremurelor istorice.
În anul 2000 lucrarea “Seismotectonica României. Corelația dintre cinematica
blocurilor litosferice si seismotectonica României. Încadrare în spațiul European” de
Diaconescu M. şi Bitter M. a fost onorată cu Medalia și Diploma de excelență în cercetare.
În ultimi ani s-au pus în evidență în urma unor studii efectuate in cadrul Proiectului
Nucleu PN 09 30-01 07/2009 studii care au condus la conturarea unor zone seismogenetice
specifice desprinse din zonele clasice; astfel s-au adus argumente pentru separarea sursei
seismice Sinaia-Câmpulung în două surse seismice independente: o zona seismogenetică
Sinaia și o altă zonă seismogenetică Câmpulung, diferite prin domeniul de adâncime a
cutremurelor, tipul de faliere și structura seismogentică (Possible deep lithospheric roots
beneath South-Eastern Carpathians back-arc region. C. Neagoe, M. Popa, M.
Diaconescu, M. Radulian. Acta Geodaetica et Geophysica Hungarica 01/2010; 45(3):340-
355).
A fost evidențiată sursa seismică NV București care prezintă un caracter compozit.
Datorita acestui caracter, zona se afla sub supraveghere în continuare pentru determinarea cu
acuratețe a caracteristicilor (Active fault systems and their significance for urban
planning in Bucharest, Romania. Dumitru Ioane, Mihaela Stanciucu, Florina Chitea,
Mihail Diaconescu in Earthquake Hazard Impact and Urban Planning, Enviromental hazards
Series, Springer , 2014. 04/2014; 12:15505.).
În zona Mării Negre și în zona Dobrogei s-au pus în evidență activitatea faliilor:
Insula Șerpilor, Sulina-Tarhankut, Sf. Gheorghe, Peceneaga-Camena, Capidava-Ovidiu etc.
S-a analizat și potențialul tsunamo-genetic al acestor falii, rezultând că există posibilitatea
apariției unor fenomene de tip tsunami la intersecția Faliilor Insula Șerpilor și Sf. Gheorghe
cu Falia Nistrului și la intersecția Faliei Costinești cu Falia Lacul Roșu (Active fault from
onshore and offshore of the Black Sea coast, M. Diaconescu, A. Craiu, D. Toma-Dănilă,
The 15th International Balkan Workshop on Applied Physics, 2-4 July 2015), respectiv
lucrarea Active fault from the eastern part of Romania (Dobrogea and Black Sea). Part I:
Longitudinal fault system. M. Diaconescu, Craiu A., Toma-Dănilă D., Craiu M. 2017,
Romanian Reports in Physics, lucrare acceptata spre publicare.

6
 Zona Valea Oltului se remarcă prin existența unor cutremure istorice destul de
importante cum ar fi cutremurul cu Mw=6,4 din data de 26 ianuarie 2016, precum și altor
cutremure cum ar fi secvența seismica din 12 aprilie 1969 (Mw=5,2 și cele cca. 500 de replici)
și secvența din 29 decembrie 2015, Ml=4,2 (cu un precursor și 12 replici). Lucrarea în care a
fost prezentată această zonă este Seismicity of the Olt valley(Romania) and surrounding
area. Mihail Diaconescu, Dragoș Toma-Dănilă, Andreea Craiu, Proceedings of 15th
International Multidisciplinary scientific geoconference, SGEM 2015, Book 1, vol III, p. 991-
999, 18-24 June, 2015, Albena, Bulgaria.
O alta lucrare publicată în anul 2015 este 2013 seismic swarm recorded in Galați
area, Romania-Focal mechanism solutions, Andreea Craiu, Marius Craiu, Mihail
Diaconescu, Alexandru Mărmureanu, acceptată spre publicare în Acta Geodetica et
Geophysica (Hungarica), DOI: 10.1007/s40328-016-0161-9.
Tot legat de zona menționată se poate aminti și lucrarea Izvoarele High sesimicity
sequence in the Izvoarele area (Galați county)-Romania. Dumitru Ioane, Adrian Șerban,
Mihail Diaconescu, Florina Chitea, Irina Caragea, Proceedings of 15th International
Multidisciplinary scientific geoconference, SGEM 2015, Book 1, vol III, p. 1043-1051, 18-24
June, 2015, Albena, Bulgaria
În cadrul proiectului Parteneriate 31-024/2007 s-au evidențiat secvențele seismice din
zona nord Tg. Cărbunești, concretizate în lucrarea premiată UEFISCDI în anul 2015 „Source
parameters of the December 2011 – January 2012 earthquake sequence in Southern
Carpathians, Romania.” M. Radulian, E. Popescu, F. Borleanu, M. Diaconescu,
Tectonophysics 01/2014.

În anul 2016 au apărut doua lucrări: The main characteristics of the seismicity from
the north-western part of Romania. Diaconescu M., Craiu A., Toma-Danila D., Craiu.
Proceedings of 15th International Multidisciplinary scientific geoconference, SGEM 2016,
Book I, vol. 3, p. 655-663, 18-24 June, 2016, Albena, Bulgaria și lucrarea The seismological
features of the contact between Moesian Platform and intersection of Southern
Carpathians with Eastern Carpathians. Diaconescu M., Craiu M., Craiu A. Proceedings of
15th International Multidisciplinary scientific geoconference, SGEM 2016, Book I, vol. 3 p.
695-703, 18-24 June, 2016, Albena, Bulgaria.

In anul 2017 au fost trimise spre publicat două lucrări una despre Bazinul Hateg iar
alta despre faliile transversale si oblige din zone de edst a Romaniei.

7
 Pe plan internațional problema faliilor active este studiată încă din anii 1980.
Institutul National de Geofizică și Vulcanologie din Italia a selecționat date primare despre
faliile din zona Mării Tireniene, a Mării Adriatice şi estul Mării Mediteraneene. Către
sfârșitul anilor 1990, în cadrul acestui Institut s-a conceput baza de date privind faliile cartate
și îndosariate până în acel moment. În anul 2000 a apărut prima versiune oficială a DISS-
Database of Individual Seismogenic Sources. În anul 2002 au apărut a doua versiune și, în
anul 2004, cea de- a treia. Prin etape succesive s-a ajuns ca în anul 2015, luna Iunie să apară
versiunea 3.2.0.
Acest institut a impus modelul de descriere a faliilor și a zonelor active seismic,
jucând un rol cheie în proiectele dezvoltate în cadrul FP 6 și FP 7, institutul fiind depozitarul
bazei de date construite în cel mai proeminent proiect al cadrului FP7- Share. Alte proiecte
internaționale care au fost influențate și care au contribuit la această bază de date sau care
sunt rezultatul acestei baze de date sunt:
 NERIES(2006-2010) care a generat o serie de instrumente privind hazardul și riscul
seismic, în plus facilitând accesul la datele seismologice și la infrastructura din
Europa;
 SHARE (2009-2012) care a generat o abordare unitară a hazardului seismic
probabilistic la nivel euro-mediteranean, furnizând datele necesare în cadrul EFEHR
(European Facility for Earthquake Hazard and Risk);
 Syner-G (2009-2012) a abordat problema vulnerabilității seismice ăi analiza de risc a
clădirilor și infrastructurii, devenind furnizorul principal de date pentru „Built
Enviroment” și „Seismic Risk”, componente ale EFEHR;
 NERA(2010-2014) este continuatorul programului Syner-G, înglobând și datele
NERIES, care integrează infrastructurile de cercetare din Europa pentru
monitorizarea cutremurelor și evaluarea hazardului și riscului seismic;
 GEM-Global Earthquake Model furnizează facilități pentru estimarea hazardului și
riscului seismic;
 EPOS – European Plate Observation System este un proiect pe termen lung privind
integrarea infrastructurilor de cercetare din domeniul Științelor Pământului solid.
Proiectul a debutat în anul 2008 cu o fază de concepție și a continuat cu o fază de
pregătire, 2010-2014; ulterior, începând cu sfârșitul anului 2014 - începutul anului
2015 a intrat în faza de implementare care va dura până în anul 2019. Începând cu

8
 anul 2020 se intră în faza de start operațional, pentru ca din anul 2025 să devină
operațional pe deplin;
 ASTARTE, proiect început în anul 2014 este tot o consecință a existenței acestei
baze de date, de data aceasta urmărindu-se potențialul tsnumo-genetic al zonei Marii
Mediterane și mărilor conexe.

I. CADRU TECTONIC GENERAL AL TERITORIULUI ROMÂNIEI.

I.1. Unităţi tectonice majore

Pe teritoriul României se regăsesc două domenii geostructurale în care se încadrează

unităţile geo-tectonice majore: ariile cratonizate și unitățile carpatice. Ariile cratoniozate au
încheiat evoluția de arii labile înainte de ciclul alpin şi formează domeniul precarpatic sau
forelandul carpatic. Unităţile carpatice (spațiul carpatic) cuprind ariile cutate în orogenaza
alpină.
În primul domeniu se încadrează Platforma Est Europeană, cunoscută pe teritoriul
românesc mai ales sub denumirea de Platforma Moldovenească (de vârsta precambriană,
Schmidt et al, 2008), Platforma Scitică (parte a Platformei Europei Centrale, vârstă
paleozoică, Schmid et al., 2008) şi Platforma Moesică (tot de vârsta paleozoică, Schimd et
al., 2008). Între cele trei platforme (Fig.I.1 şi Fig. I.2) consolidate anterior ciclului alpin se
regăsește un spaţiu cu o evoluţie ca arie instabilă încheiată în primele stadii ale ciclului alpin,
dar care s-a cratonizat înainte de încheierea ciclului alpin (tectogeneza chimerică) cunoscut
sub denumirea de Structogenul/Orogenul Nord Dobrogean (Mutihac et al., 2007).

I.1.1. Platformele Est-Europeană şi Scitică

Platforma Est-Europeană şi Platforma Scitică reprezintă blocuri crustale distincte care

sunt delimitate de Falia Trotuşului spre sud, iar Falia Câmpulung-Bicaz le delimitează spre
vest (Săndulescu şi Visarion, 1988) (Fig. I.1, I.2).
Structura de adâncime a platformelor Est-Europeană şi Scitică a fost pusă în evidenţă
de metodele geofizice. Din datele sesimicii de reflexie rezultă o grosime medie de 10 km
pentru cuvertura sedimentară, iar discontinuitatea Conrad este situată la 20 km adâncime.

9
Moho este situat la 40 km (Răileanu et al., 1994). Datele seismologice (Enescu et al., 1992)
evidenţiează o grosime a crustei de 43 km. Visarion et al., 1988 evidentiează şi el prin
metode magnetotelurice o subtire a crustei la 35 km.
Falia Solca este limita estică a Zonei de Sutură Trans-Europeană (Tornquist-Teissere)
(Botezatu şi Calotă, 1983), care pe teritoriul României se suprapune Platformei Scitice şi
Dobrogei de Nord.

I.1.1.1. Platforma Est-Europeană

Platforma Est-Europeană (Moldovenească) este delimitată de partea frontală a

Carpaţilor Orientali, în partea nordică a Faliei Bistriței şi la est de Falia Solca (Fig. 1). Falia
Siretului care traversează Platforma Est-Europeană pe o direcţie NNV-SSE, divizează această
platformă în două parţi: Partea estică prezintă elemente de fundament similare cu cele care
sunt găsite în Masivul Ucrainean(Airinei et al., 1966). Partea vestică este localizată între
faliile Siret şi Solca. În timp ce rocile paleozoice observate în câteva foraje adânci sunt
similare cu cele din blocul estic, natura fundamentului este necunoscută (Airinei et al., 1966).

I.1.1.1.2. Platforma Scitică

Platforma Scitică este orientată NV-SE la vest şi est , extinzându-se între faliile Vaslui
şi Trotuş (Visarion et al., 1988). Structura internă nu este la fel de bine cunoscută ca cea a
Platformei Est-Europene, şi asta se datorează unor sedimentelor Terţiare mai groase ca şi
subîncălecării prezenta în faţa stiva de pânze din Carpaţi. În orice caz, trei cicluri sedimentare
majore au fost definite (Ionesi, 1989): Paleozoic superior-Mezozoic inferior (Permian -
Triasic inferior), Mezozoic-Paleogen (Jurasic-Eocen) şi Terţiar (Badenian superior-
Romanian), sedimentele acestei ultime perioade aparţinând parţial avanfosei nedeformate.
Aceste deformaţiile se constituie in doua mari grupe de falii: O prima grupa din falii
normale orientate NV-SE care determină adâncirea în trepte a unităţilor tectonice sub
pânzele flişului, şi o a doau grupa de falii orientate NE-SV care sunt asociate cu o afundare
fundamentului spre sud.

10
 Fig.I.1. Unitățile tectonice majore ale Carpaților şi zonele limitrofe. (Schmid et al., 2008)

I.1.2. Platforma Moesică

Platforma Moesică este un bloc de vârstă Precambriană care este inclus în cadrul
platformelor Epihercinice (Săndulescu, 1984). Platforma Moesică (Fig. I.1) se extinde la sud
de Falia Trotuş şi respectiv sud-vest de Falia Peceneaga-Camena. Platforma Moesică este
compusă din două domenii majore, care sunt separate de Falia Intramoesică: domeniul
Dobrogean şi domeniul Valah (Visarion et al., 1988). Zona Dobrogeană este împărţită de-
alungul Faliei Capidava-Ovidiu în două părţi. Cele doua părţi sunt caracterizate de
fundamente şi cuverturi sedimentare specifice fiecaăreia: unitatea Dobrogei centrale la nord şi
unitatea Dobrogei de sud. Visarion et al. (1988), arată că Dobrogei centrale este ridicată în
raport cu Dobrogei de sud (Rădulescu et al., 1976). Fundamentul dobrogean are o înclinare
înspre VNV sub Carpaţi (Airinei, 1958), şi o subţiere a grosimii fundamentului şi a cuverturii
pre-Terţiare sub Depresiunea Focşani.
Falia Intramoesică separă Platforma Moesică în două domenii: domeniul Dobrogean
şi domeniul Valah, reprezintă o fractură crustală adâncă, extinzându-se spre mult spre nord
11
(Săndulescu, 1984). Ea reprezintă locul de generare a unui număr destul de mare de cutremure
adânci şi mai puţin adânci (Rădulescu et al., 1976; Cornea şi Polonic, 1979). Studiile
seismice (Maţenco, 1997) sugerează mişcări laterale dextre de 10 - 15 km în Miocenul târziu;
personal nu sunt de acord cu această afirmație deoarece din punct de vedere seismologic Falia
Intramoesică nu se face remarcată (a se vedea cap. II. 2.2.2).
Cuvertura sedimentară a Platformei Moesice are grosime maximă în zona Vrancea
(până la 18 km; Cornea et al., 1981) şi se subţiază până la 8 - 10 km în alte părţi. Sedimentele
sunt organizate în patru succesiuni majore (Ionesi, 1989). Succesiunea Cambrian superior-
Westphallian este compusă dintr-un grup inferior detritic (argilos) şi un grup superior
calcaros. Urmează, transgresiv și discordant, o succesiune Permian-Triasică, predominant
clastic (argile-gresii) cu nivele evaporitice şi de tuf Permiene, urmate de roci carbonatice-
evaporitice groase Triasic medii. Depozitele mai tinere sunt alcătuite dintr-o secvenţă detritică
Jurasică (gresii şi argile) şi una dominant carbonatică, Jurasic superior-Cretacic superior, fiind
urmată de sedimente detritice Terţiare (Paleogen-Pliocen).
În compartimentul nordic, dintre Falia Peceneaga-Camena şi Falia Capidava-Ovidiu,
cunoscut sub numele de Dobrogea Centrală, aflorează pe mari întinderi fundamentul
anchimetamorfic în faciesul șisturilor verzi, de vârstă Proterozoic superior. În zona Faliei
Peceneaga-Camena se găseşte un corp geologic alungit, efilat la capete, de roci mezozonale,
proterozoic medii, cunoscut sub numele de Grupul de Altân Tepe, care este prins între Falia
Peceneaga-Camena şi seria metamorfica a şisturilor verzi. Grupul de Altân Tepe şi Şisturile
Verzi sunt două serii metamorfice distincte între care există raporturi de discontinuitate
stratigrafică şi tectonică. Grosimea Şisturilor Verzi este de 4 - 6 km. În aria dintre faliile
Histria şi Capidava-Ovidiu, cercetările magnetotelurice au indicat o discontinuitate la
adâncimile menţionate, fapt care ar putea indica existenţa, sub seria metamorfică a şisturilor
verzi, a unui fundament de tip sud dobrogean (Grupul de Palazu Mare) (Visarion et al., 1988).
În compartimentul sudic al Platformei Moesice, cunoscut sub numele de Dobrogea de
Sud, extins între Falia Capidava-Ovidiu şi Falia Intramoesică, fundamentul se găseşte la
adâncimi mari. El este constituit din gnaise de mezo-catazonă şi din cuarţite şi amfibolite
mezozonale, acoperite discordant de o stivă uşor metamorfozată de roci vulcano-sedimentare
şi terigene. Gnaisele au fost atribuite Arhaicului. Rocile intens metamorfozate constituie
Grupul de Palazu Mare, de vârstă Proterozoic inferior, iar cele situate deasupra discordanţei
constituie Grupul de Cocoşu, Proterozoic superior. Fundamentul compartimentului sudic al
Platformei Moesice a fost cercetat cu foraje numai imediat la sud de Falia Capidava-Ovidiu.
De aici el pare a coborî accentuat spre sud (Paraschiv et al., 1983).

12
 În Depresiunea Focşani fundamentul Platformei Moesice se află la adâncimi de 18 -
20 km, iar stiva de depozite paleozoice şi mezozoice de aici are 8 - 10 km grosime. Acestei
stive sedimentare, care face parte din fundamentul depresiunii, i se adaugă umplutura neogenă
groasă de 11 km, şi cea cuaternară de 2 km grosime. Asemenea grosimi ale sedimentelor din
umplutura Depresiunii Focşani trebuie să se coreleze cu amploarea mare a flexurării
fundamentului moesic, corelată la rândul ei cu viteza avansării frontului pânzelor de şariaj şi
cu rata importantă a sedimentării.
Dobrogea Centrală constituie un bloc ridicat (Blocul Şisturilor Verzi) în care
aflorează la zi fundamentul anchimetamorfic în faciesul șisturilor verzi, de vârstă Precambrian
superior. La vest de Dunăre șisturile verzi nu mai aflorează. Ele se găsesc aici la adâncimi de
până la 3 km. Fundamentul de șisturi verzi al Dobrogei Centrale prezintă structuri plicative şi
disjunctive semnificative (Mirăuţă, 1969).
Structurile plicative au caracter de cute largi, simetrice, cărora le sunt asociate cute
secundare. De la sud - partea cea mai coborâtă tectonic -, spre nord, are loc ridicarea treptată a
structurilor. În partea centrală a Dobrogei Centrale sunt prezente următoarele structuri
plicative (de la nord spre sud): Sinclinoriul Măgurele, Anticlinoriul Neatârnarea-Războieni,
Sinclinoriul Râmnic, Anticlinoriul Istria, Sinclinoriul Săcele. Axele acestor structuri sunt
orientate SVS -ENE. La nord de Falia Ostrov-Sinoe se află Anticlinalul Dorobanţu-Ceamurlia
al cărui ax este orientat nord-vest. În sud, în sectorul dintre Falia Capidava-Ovidiu şi o falie
paralelă cu aceasta, situată la nord, se găseşte Sinclinoriul Băltăgeşti al cărui ax este orientat
tot nord-vest. Structurile centrale, orientate SVS - ENE, au fost generate în Orogeneza
Assyntică (= Baicaliană), fapt susţinut de absenţa oricărui indiciu privind depozite ale
Paleozoicului inferior în cutele șisturilor verzi. Structurile plicative din nordul şi din sudul
Dobrogei Centrale, orientate diferit faţă de cele centrale, se datoresc reluării șisturilor verzi în
orogenezele Caledoniană, Hercinică şi Chimmerică Veche. Cutarea a produs un metamorfism
regional slab (anchimetamorfism).
Structurile disjunctive. Între Falia Peceneaga-Camena şi Falia Capidava-Ovidiu se
găsesc patru falii orientate tot NV-SE, paralele cu acestea. Ele sunt marcate şi de epicentre ale
unor secvențe seismice crustale. Faliile delimitează trepte denivelate, înguste şi alungite,
paralele cu cele două linii tectonice majore care conturează Blocul Dobrogei Centrale. Aceste
falii sunt, începând cu cea mai apropiată de Falia Peceneaga-Camena: Falia Ostrov-Sinoe
(Mirăuţă, 1969) (falie dextră), Falia Histria (prelungire a Faliei Viziru), Falia Horia-
Pantelimonu de Sus (falie dextră) şi Falia Taşaul-Hârşova. Jocul blocurilor pe care le
delimitează a dus la formarea unei structuri tip graben alungit pe direcție NV - SE. De-a
lungul aceloraşi falii a avut loc şi translaţia laterală a blocurilor, în majoritatea cazurilor
13
dextră. La vest de Dunăre faliile transversale, orientate NE - SV provoacă afundarea
accentuată, în trepte, a întregii Platforme Moesice către NV, spre Avanfosa Carpatică.
Dobrogea de Sud. În ce priveşte soclul vechi al Dobrogei de Sud, formaţiunile
proterozoic inferioare şi superioare (Grupul de Palazu Mare şi Grupul de Cocoşu) încalecă
Şisturile Verzi în sectorul de la sud de Falia Capidava-Ovidiu. Încălecarea a avut loc înaintea
Jurasicului. Tectonica internă a soclului a relevat şi faptul că Falia Cocoşu, generată în
Orogeneza Assyntică, a creat raporturi de superpoziţie între Grupul de Cocoşu şi Grupul de
Palazu Mare. O falie transversală importantă este Falia Constanţa, paralelă cu ţărmul mării.
Ea se află pe prelungirea sudică a „Flexurii Voiteşti” şi a provocat decroşarea Faliei
Capidava-Ovidiu, dar are la activ şi ridicarea şi deplasarea spre sud a compartimentului său
răsăritean, cândva, în cursul Orogenezei Assyntice ori Hercinice(Sandulescu 1984).
La vest de Dunăre soclul de tip sud dobrogean (cristalin de Palazu) al
Platformei Moesice este parcelat de două sisteme de falii (Visarion et al., 1988; Paraschiv et
al., 1983).
Un sistem de falii, cu largă dezvoltare regională, este orientat NV - SE. Două din cele
mai importante falii ale acestui sistem sunt Falia Brăgăreasa - Eforie şi Falia Smirna - Agigea.
Pe teritoriul Dobrogei de Sud, Falia Brăgăreasa - Eforie este convergentă cu Falia Rașova -
Costineşti. Sistemul de falii de mai sus este paralel cu prelungirea nord-vestică a Faliei
Capidava - Ovidiu, situându-se la SV de aceasta.
Cel de al doilea sistem de falii, mai vechi, care a fost dislocat de sistemul amintit,
prezintă orientări SV - NE. Intersecţia celor două sisteme de falii face ca fundamentul şi
cuvertura să aibă o structură complexă şi să apară fragmentate în numeroase compartimente
tectonice care cad în trepte către curbura Carpaţilor. O parte din faliile celor două sisteme au
afectat doar fundamentul şi cuvertura paleozoică şi mezozoică, altele însă au dislocat şi
cuvertura neogenă, fapt ce reflectă mobilitatea Platformei Moesice.
1.3.4.4. Platforma Moesică de la vest de Falia Intramoesică
În sectorul de la vest de Falia Intramoesică, liniile tectonice, relativ lungi, au orientare
V - E, urmând un traseu şerpuit. Acest caracter este propriu faliilor situate la sud de traseul
atribuit liniei care marchează marginea externă a Avanfosei Externe. Sistemul de falii
orientate V - E pe cuprinsul Platformei Moesice a determinat o tectonică în blocuri, ca rezultat
al cedării fundamentului şi al căderii în trepte, spre nord, a compartimentelor. Aceste falii
vechi sunt active şi azi, aşa cum dovedeşte asocierea lor cu focare de cutremure. Pe teritoriul
Avanfosei Externe de la vest de Falia Intramoesică faliile au orientări NV - SE şi SV - NE,
caracter ce face ca acest sector al platformei să apară compartimentat în blocuri mari, alungite
V - E, separate de câmpuri de falii cu aceeaşi orientare.
14
Fig.I.4. Harta structurală a zonei de contact dintre Carpaţii Meridionali şi Platforma Moesică. (Paraschiv 1975,
Sandulescu 1984, Dicea 1996, Matenco şi Schimd 1998, Hyppolyte et al., 1999, Besutiu 2001, Harta geologica
1:200000)

La vest de Falia Intramoesică, etajul structural superior, cu structură monoclinală,

prezintă pante scăzute la sud de marginea externă a Avanfosei Externe, aşa cum este ea trasată
astăzi. Această falie este interpretată ca marcând pragul platformei, la nord de care panta
platformei devine accentuată, cu denivelări în trepte.
Falia Intramoesică a provocat o denivelare între compartimentele pe care le separă,
astfel încât compartimentul estic, cu fundament dobrogean, apare căzut cu 100-500 m.
Totodată, în compartimentul apusean, depozitele mezozoice înclină către falie. La est de falie
fundamentul începe să se ridice treptat, sub forma unei largi ondulaţii, urmate de o zonă intens
tectonizată în care fundamentul ocupă o poziţie din ce în ce mai ridicată.

I.1.3. Blocul Nord-Dobrogean

Blocul Dobrogei de Nord cunoscut sub denumirea improprie de “Orogenul Nord –

Dobrogean”, reprezintă după unele opinii, un tronson al unei catene alpine cutate, aflorând în
partea septentrională a Dobrogei, la nord de Falia Peceneaga - Camena, ce se continuă în est
până în Asia Centrală, fiind situată la nord de aria alpină din care fac parte Carpații. Limita
nordică a orogenului este reprezentată de Falia Sfântu Gheorghe (Gavăt et al., 1963) care

15
urmărește aproximativ marginea sudică a Deltei Dunării. Cercetările gravimetrice şi
magnetotelurice au permis sublinierea caracterului profund al acestei falii cu un caracter
seismic activ dovedit prin seisme normale. Limita sudică şi sud-vestică este dată de Falia
Peceneaga – Camena, accident tectonic major ce pune în contact domenii tectonic diferite
(platformă şi orogen alpin), falie ce penetrează inclusiv litosfera.
În concluzie, “orogenul Nord Dobrogean” este situat în cuprinsul Plăcii Europene.
Evoluția alpină s-a încheiat în Cretacic inferior, după care orogenul s-a integrat în Vorladul
Carpatic. De altfel, extremitatea nord-vestica a “Orogenului Nord Dobrogean” este acoperită
de depozite sedimentare ale Avanfosei Carpatice, purtând numele de Promontoriul Nord
Dobrogean.

I.1.4. Orogenul Carpatic

I.1.4.1. Carpații Orientali

Lanțul cutat al Carpaților Orientali constituie o unitate tectonică ce întregește

ansamblul structural din estul României şi este cunoscut sub numele de Orogenul Carpatic.
Orogenul Carpatic este alcătuit din trei grupe de unităţi tectonice, care de la interiorul spre
exteriorul Carpaților Orientali sunt: Dacidele Mediane, Dacidele Externe, Moldavidele
(Săndulescu, 1984), fiecare cu stratigrafie, tectonica şi tectogeneza distinctă (Fig.I.1).

Dacidele Mediane (Săndulescu, 1984), cu poziție internă în cadrul orogenului, sunt

constituite dintr-un sistem de trei pânze: Pânza Bucovinică (superioară), Pânza Subbucovinică
şi Pânzele Infrabucovinice Acestea au în alcătuire un soclu de roci metamorfice şi o cuvertură
sedimentară mezozoică.
Dacidele Externe (Săndulescu, 1984), situate între Dacidele Mediane şi Moldavide,
sunt constituite dintr-un sistem de patru pânze: Pânza Flişului Negru (superioară), Pânza de
Baraolt, Pânza de Ceahlău și Pânza de Bobu (inferioară). Aceste pânze sunt constituite din
depozite turbiditice de vârstă Jurasic superior - Cretacic. Primele două pânze şi ultima au
extindere areală limitată, dar a treia este o unitate polifacială, cu tectonica complicată şi cu
participare semnificativă la edificiul Dacidelor Externe. Pânza de Ceahlău are în alcătuire
depozite turbiditice în facies de Sinaia, tithonic-neocomiene, urmate de faciesuri diversificate
ale Barremian-Albianului.
Moldavidele (Săndulescu, 1984) au cea mai largă extindere areală în edificiul
Orogenului Carpatic, constituind unitatea tectonică externă, compusă din șase pânze. De la

16
interior către exterior pânzele din alcătuirea Moldavidelor sunt: Pânza Flişului Curbicortical,
Pânza de Macla, Pânza de Audia, Pânza de Tarcău, Pânza Cutelor Marginale, Pânza
Subcarpatică.

I.1.4.2. Avanfosa Carpatică

Avanfosa este depresiunea tectonică din faţa Carpaților Orientali a cărei umplutură
este constituită din depozite neogene acumulate după Tectogeneza Moldavă (intrasarmaţiană).
Avanfosa este rezultatul subsidenței flexurale a Forlandului, subsidenţă ce urmează
perioadelor de tectogeneza când aglomerarea pânzelor ar supraîncărca Forlandul, forțându-l să
se afunde sub sarcină (Paraschiv et al., 1979).
Granița vestică a Avanfosei Externe este considerată Falia Pericarpatică ce a putut fi
trasată numai la nord de valea Trotușului, iar la sud de aceasta vale, Falia Cașin-Bisoca
constituie limita tectonică. Acolo unde nu este prezentă o limită tectonică, granița Avanfosei
este dată de contactul sedimentelor ei cu relieful de eroziune instalat pe cutele Moldavidelor
(Rădulescu, 1976).

I.1.4.3. Carpații Meridionali

Carpaţii Meridionali sunt alcătuiţi dintr-un sistem complex de pânze de încălecare:

Pânza Supragetică, Pânza Getică, Pânza de Severin şi Autohtonul Danubian. Cu excepţia
Pânzei de Severin, care reprezintă o dislocare de rabotaj a cuverturii cretacice inferioare,
celelalte pânze au în compoziţie atât formaţiuni din fundament cât şi sedimentare. Sistemul
de pânze s-a format în două faze tectonogenetice: Austrică (Cretacic mediu), de importanţă
premonitoare, şi Laramică (Cretacic superior), ca fază principală. Punerea în loc a Carpaţilor
Meridionali s-a făcut prin subîmpingerea Autohtonului Danubian sub Pânza Getică pe o
distanţă de cel puţin 50 km. Procesul de coliziune a generat în vest magmatismul subsecvent
banatitic. La nord, rădăcina este ascunsă şi pare a urmări un aliniament vest-est, aliniament
sugerat de anomalia gravimetrică pozitivă, suprapusă pe un maxim magnetic situat pe sub
zona nordică a munţilor Lotru şi Făgăraş (Cornea şi Lăzărescu, 1980).
Pânza Supragetică apare în Banatul de sud și pare a fi fost formată dintr-un soclu
epimetamorfic cu o cuvertură mezozoică calcaroasă ce dispare sub formaţiunile neogene ale
Depresiunii Panonice (Diaconescu et al., 2015).
Pânza Getică are un fundament slab penetrat de corpuri granitice, fiind de natură
mezo-catazonală. Ea este acoperită de depozite molasice cu cărbuni ale Carboniferului
17
superior şi formaţiuni grezoase-calcaroase permian-cretacic inderioare (Diaconescu et al.,
2015).
Pânza de Severin cuprinde depozite de fliş de tip Strate de Sinaia asociate cu
fragmente dezrădăcinate discontinuu (ofiolite) la contactul Getic-Danubian.
Autohtonul Danubian are fundament cristalin epimetamorfic, penetrat frecvent de
corpuri granitice, şi depozite de molasă hercinică permo-carboniferă acoperite discordant de
formaţiuni mezozoice puternic diferenţiate pe zone (Diaconescu et al., 2015).
Carpaţii Meridionali sunt delimitaţi la nord de Falia Dealul Mare (culoarul Mureşului-
curbura Carpaţilor), de faliile din culoarul Dâmbovicioarei (Carpaţii Orientali), de un sistem
de falii în releu care îi separă de Depresiunea Getică.

I.I.4.4. Depresiunea Getică

Profilele seismice realizate în arealul Depresiunii Getice, au evidenţiat importante

structuri geologice, apărute în timpul Terţiarului şi începutul Cuaternarului, ca un efect al
preceselor de convergenţă şi coliziune din interiorul Carpaţilor Meridionali precum şi din
cauza evenimentelor tectonice sin- şi post-colizionale (Răileanu et al., 1994, 1998,
Diaconescu M., et al., 1995, 1999, Diaconescu C., et al., 1994, 1996). Caracterizarea acestor
structuri este bazată pe interpretarea unui număr de profile seismice executate cu precădere în
scopuri industriale, pentru industria de hidrocarburi şi integrarea acaestora cu date geologice
de suprafaţă şi din adâncime obţinute din literatura ( Mațenco şi Schmid, 1999, Mațenco et al
1997b, Răbăgia şi Mațenco 1999, Krezsek et al., 2013, Schmid S.M., et al., 2008, Mutihac
2007, Săndulescu 1998). Pentru zona situată la vest de Olt au fost separate (de la vest la est)
trei domenii (fig.I.4), situate după cum urmează: (1) între Dunării şi Motrului, (2) între Motru
şi Olteţ şi (3) între Olteţ şi Olt.
Arhitectura actuală a Depresiunii Getice este rezultatul unei evoluţii complexe atât la
nivel structural, cât şi sedimentologic, fiind recunoscute patru mari episoade în timpul
Terţiarului: (1) extensiune/transtensiune Miocen inferioară (Burdigalian) cu o direcţie
aproximativă N - S a stressului tensional (Krezsek et al, 2013); (2) compresiune Miocen
medie (Burdigalian târziu-Badenian) orientată NE - SV (Krezsek et al, 2013); (3)
transpresiune dextră Miocen superioară (Sarmaţian mediu), parţial divizată între falii dextre
de strike-slip cu direcţie NV - SE şi încălecare orientată N - S (punerea în loc a pânzei
Subcarpatice) (Krezsek et al, 2013) şi (4) falii de strike-slip senestre Miocen terminal
(Sarmaţian târziu-Meoţian) cu direcţie NNE - SSV (Krezsek et al, 2013) şi unele reactivate

18
dextre cu direcţie NV - SE (Răbăgia şi Maţenco, 1999). Reactivări minore ale structurilor
compresionale au avut loc la sfârşitul Pliocenului în partea de est (Maţenco et al., 1997b).

Fig.I.6. Harta structurala a Depresiunii Getice între Jiu şi Olteţ, după Neagoe et al., 2010

I.1.5. Zona de nord vest

Zona de NV a României, corespunde în mare parte provinciilor geografice Crişana şi

Maramureş. Din punct de vedere geologic, acest areal este alcătuit din unităţi tectonice
distincte aparținând zonei de NE a Depresiunii Panonice, zonei de N a Carpaților Orientali,
reprezentați prin Pienide, zona flişului transcarpatic şi extremitatea nordică a lanțului vulcanic
neogen, precum şi a Bazinului Transilvaniei.

Zona Maramureș, este localizată la interiorul Carpaților Orientali, în apropierea

tranziției cu Carpații Vestici. Are în componenţă (în terminologie tectonică a domeniului
Carpato - Panonic) Blocului Tisza sau Unitatea de Bihor, partea ei de nord-est dezvoltare
nordică a blocului Dacia (pânzele Bucovinice).

Deformări alpine au început cu faza austrică ( finalul Cretacicului inferior) şi au

continuat până în faza laramică (sfârșitul Cretacicului superior) (Săndulescu 1981, 1984).

19
Fig.I.7. Harta tectonică a teritoriului din nord vestul României (compilat după Dumitrescu şi Săndulescu, 1970,
Visarion et al., 1977, 1988). Liniile mov reprezintă falii crustale majore

Peste contactul dintre blocurile Tisza şi Dacia şi rămăşiţele ofiolitice ale zonei de
sutură dintre cele două, se depune discordant sedimentele Cretacic superioare - Paleocene.
Blocurile Tisza şi Dacia, au fost încălecate de către Pienide (Burdigalian), zona extrem estică
a blocului Alcapa (Schmid et al., 2008). Pienidele sunt alcătruite din încălecări externe: cum
ar Petrova, Leordina şi pânzele de Wildflish şi încălecări interne: pânza de Botiza (Schmid et
al., 2008). Structură tectonică cea mai importantă a zonei, este de sistemul de falii Bogdan
Vodă- Dragoş Vodă, falii de strike-slip, senestre cu o directie vest-est. Înspre partea vestică,
Falia Bogdan Vodă afectează atât sedimentele acoperitoare ale blocurilor Tisza - Dacia,
Pienidele, fiind acoperită de sedimente vulcanice de vârstă Miocen. Falia Dragoş - Vodă, la
est, reprezintă limita nordică a horstului Rodna, un corp cristalin cu formă de horst, constituit
din pânzele Bucovinice (Diaconescu et al., 2016a).

I.1.5.1 Geologia şi tectonica de ansamblu a Pienidelor

La nord de fractura nord-transilvană, sutura majora tethysiana (reprezentată la sudul

fracturii de domeniul Transilvanidelor) este decalată spre vest, unităţile cu ofiolite nu mai
20
aflorează sau sunt extrem de rare, iar tectogenezele cretacice sunt dublate şi de tectogeneze
miocene. Poziția pe care Transilvanidele o au între Dacidele interne şi Dacidele mediane este
urmată la nord şi vest de fractura nord-transilvană, de către Pienide care se situează, în partea
de nord a Carpaților Orientali (Maramureș şi Ucraina subcarpatică), între aceleași două mari
ansambluri de unităţi de soclu continental (Krezsek et al., 2006).

Una dintre trăsăturile fundamentale care caracterizează Pienidele este dubla

tectogeneză, cretacică şi miocen - inferioară. Ambele faze au produs structuri importante,
determinând o scurtare a crustei. Tectogeneza Miocenă a atenuat într-o oarecare măsură
efectele fazelor cretacice, antrenând elementele deja deformate în structuri de tipul pânzelor
de șariaj, sau acoperind unele structuri prin încălecarea celor situate mai la interior (Lorinczi
et al., 2010).

Cel mai important şi mai specific element al Pienidelor este reprezentat de zona
klippelor pienine. Pe lângă aceasta, ele mai cuprind structuri situate la exteriorul zonei,
aparținând Pânzei de Măgura din Carpații Occidentali şi echivalenţei acesteia dinn Carpații
Orientali, și anume Pânza de Petrova (Săndulescu, 1972, 1975).

I.1.5.2. Evoluția tectonică Miocen-Acutal a Pienidelor

Tischler et al., 2007 au identificate următoarele faza majore de deformare:

1. Incălecarea Pienidelor( spre SE) în Burdigalianul inferior. Principala trăsătură a

acestei încălecări este zona de forfecare, punerea în loc a pânzelor. Direcția încălecării a fost
NV - SE şi a avut loc pe falii din apropierea zonelor de forfecare (Fig.I.9a).

2. Extensia din Burdigalianul superior, pe o direcţie NE-SW. Extensia este

caracterizată de falii normale cu orientarea NV-SE. În partea sud vestică a Masivului Rodna,
falii normale care aparţin pânzelor Bucovinice afectează unităţile de fundament ce aparţin
pânzelor Bucovinice, cât şi stratele oligocene. Cinematica indică o extensie orientată NE-SV,
cu componente de strike-slip (Fig I.9.b).

3. Structurile post-Burdigaliene. După punerea în loc a Pienidelor a urmat un episod

de formarea de falii extensionale; In această perioadă, mișcările de tip strike-slip în lungul
sistemului Bogdan Vodă – Dragoş Vodă au fost împărţite într-un regim transpresiv (iniţial) şi
care a fost urmat de unul transtensiv.

21
 - Regimul transpresiv. Este sugerat de formarea cutelor cu axa orientată NV - SE (fig
I.10.a). Caracteristic acestui regim este preluarea structurilor existente în cadrul cutărilor ce au
avut loc cu ocazia punerii în loc a pânzelor. Tipul dominant de faliere este falierea inversă
orientat NV - SE, apar însă şi falii transpresive orientate E - V.

- Regimul transtensiv. Acestui regim este caracterizat de faliile strike-slip cu orientare

E - V, cât şi de faliile normale orientate NE – SV (fig I.10.b). Deformațiile sunt decroșările
seneste, însoţite de componente normale. În zona estică a sistemului de falii Bogdan Voda-
DragoşVodă, apar faliile normale, orientate NE - SV, cu componente laterale. In lungul Faliei
Preluca, regimul transtensiv deformează încălecările precedente.

I.1.6. Orogenul Munților Apuseni

Munții Apuseni reprezintă un masiv izolat în interiorului arcului carpatic, format din
cute complexe şi centuri şariate formate în perioada Cretacică, urmarea a interacţiunilor dintre
mai multe microplăci separate de ramurile oceanului Tethys (Balintoni, 1998).

O reconstrucţie palinspastică făcută de Balintoni (1998) ia drept componente ale

modelului marile cratoane ale Eurasiei şi Apulian (African), microcontinentele Euxinic, Getic
şi Preapulian, şi ramurile Tethysiene mezozoice Vardar, Transilvania, riftul dacidic extern şi
Meliata. În timpul perioadei de convergenţă, riftul dacidic extern a fost subdus sub cratonul
Getic, riftul Transilvan sub cratonul Preapulian iar ramura Meliatică sub cratonul Apulian.
Perioada de coliziune a început în Cretacicul inferior între cratonul Getic şi capătul vestic al
cratonului Euxinic; în Albian (Cretacic inferior) s-a închis ramura estică a Tethysului
Transilvan iar ramura Meliatică și-a încetat activitatea probabil în Jurasicul superior.
Convergenţa între cratoanele Euxinic şi Getic şi între placa Eurasiatică şi cratonul Getic a
continuat până în Sarmaţian (Neogen), iar între cratoanele Getic şi Preapulian până în
Turonian (Cretacic superior). Convergenţa a operat episodic fiind acţionată de mişcările dintre
continentele Apulian şi Eurasian. În timpul coliziunii Tethysului Transilvan sub cratonul
Preapulian s-a format un arc insular şi un bazinul marginal back-arc. Ulterior, în timpul
coliziunii cratoanelor Getic şi Preapulian, arcul insular şi bazinul marginal au fost obduse
formând Transilvanidele. Continuarea convergenţei a dus la forfecarea marginii Tethysiene a
Preapulian în sistemul de pânze de fundament cratonului Biharia.
Convergența din Cretacicul superior a avut ca rezultat o subducţie însoţită de un
vulcanism calco-alcalin (banatite), care a străpuns marginea Tethysiana a cratonului
Preapulian. În timpul perioadei Terţiare, cartonul Preapulian a fost divizat de către zona de

22
forfecare Medio-Ungară în NV de blocul Alcapa şi în SE de blocul Tisa. Extensia sincronă a
blocului Tisa a generat vulcanismul extensional Terţiar din Munţii Apuseni. Authothtonul de
Bihor este amplasat sub întregul edificiu de şariere (Balintoni 1998) .
.

Fig.I.12. Schiţa tectonică generală a Munţilor

Apuseni.

Legendă:

1-Transilvanide;

2-Sistemul Pânzelor de Biharia;

3-Sistemul Pânzelor de Codru;

4-Unitatea Autohtonului de Bihor;

5- Vulcanism Neogen;

6-Banatite Cretacic superior;

7- Granitoide ale arcului Eocretacic;

8-limita magmatitelor;

I.I.7. Bazinul Panonic 9-frontul Transilvanidelor;

10-supraşariere Pre-Gossau;

11-Şariajul Terţiar de Meseş;

Depresiunea Panonică este prezentă pe teritoriul României în partea de vest a țării, fiind
limitată la N, E şi SE de Munții Carpați, spre S12-transgresiune;
de Alpii Dinarici şi spre V de Alpii Sudici şi
Estici. Depresiunea Panonică a fost consolidată în urma
13-sensul mai multor
de transport tectonic cicluri orogenice

proterozoice şi paleozoice şi ulterior a celui alpin, căpătând

(Balintoni, 1998).un caracter eterogen care va fi
afectat de mișcările disjunctive neogene ce au condus în final la formarea depresiunii în sine. În
timpul Miocenului, zona intra-Carpatică a fost caracterizată de o istorie complexă a subsidenţei,
strâns legată de evoluţia tectonică a Lanţului Alpino - Carpatic şi a Dinarizilor. Relaţiile
spaţiale şi temporale între scurtarea din sistemul cutat şi subsidenţa din regiunea intra-Carpatică
arată că cele două fenomene sunt legate şi fac parte din acelaşi sistem dinamic.

În evoluţia sistemului alpin trebuie să luăm în considerare că iniţierea şi finalul

deformărilor contracţionale de-a lungul lanţului cutat sunt heterocrone, din ce în ce mai tinere
spre E şi S (Săndulescu, 1988; Royden, 1988).

23
 Concomitent cu ultimele faze de deformare din Arcul Carpatic şi după ele se deschid în
regiunea intra-Carpatică o serie de bazine, mai mult sau mai puţin individuale, (Horvath şi
Royden, 1981).

Fig.I.13. Harta structurală a fundamentului Bazinului Panonic (Visarion şi Săndulescu, 1979)

24
 Procesul a fost însoțit de activitate vulcanică intensă, mai ales în partea de nord a
Depresiunii Panonice, în Carpaţii Orientali şi în Munţii Apuseni.
Istoria subsidenţei în Bazinul Panonic se împarte în trei intervale, în funcţie de
mecanismul dominant al subsidenţei:
a. Oligocen superior - Miocen inferior, „escape tectonic” şi colaps gravitaţional;

b. Miocen mediu, perioada sin-rift;

c. Miocen superior - Actual, perioada post-rift.

I.1.8. Geologia şi tectonica Bazinului Transilvaniei

Bazinul Transilvaniei reprezintă un bazin de sedimentare post Cenomanian dezvoltat

pe pânzele de fundament din Cretacicul mijlociu (Krezsek et al., 2006).
Acceptând idea că Orogenul Carpato-Balcanic a rezultat din evoluţia a patru
paleozone de rift: transilvană, central-carpatică, vest carpatică şi trans-carpatică, spaţiul
transilvan până la sfârşitul Jurasicului mediu aparţinea şi evolua în cadrul plăcii Transilvano-
Panonice, individualizarea petrecându-se după apariţia riftului sud-apusean care a condus la
divizarea Microplăcii Transilvano-Panonice în blocul Transilvan şi blocul Panonic (Mutihac
et al.,2007).
Acceptând această evoluţie, fundamentul Bazinului Transilvan (Fig.I.14) este comun
cu cel al estului Depresiunii Panonice, preterţiar, şi constă din unităţi paleozoice cristaline:
micaşisturi cu granaţi, paragnaise, amfibolite şi ofiolite. Cuvertura sedimentară post tectonică
care acoperă fundamentul cristalin este de vârstă Triasic-Cretacic şi constă din conglomerate,
dolomite, marno calcare şi calcare (Mutihac et al., 2007, Krezsec et al., 2006).

I.1.8.2. Tectonica neogenă a Bazinului Transilvaniei

Trăsătura caracteristică bazinului Transilvaniei în timpul Miocenului mediu-superior

este subsidența regională, care a avut loc pe un fond convergent generat de orogeneza
Carpaților. Deși mult timp un regim extensional a fost sugerat pentru formarea bazinului, prin
acest studiu opinăm faptul că bazinul s-a format şi evoluat în urma unui regim compresional
(așa cum a fost sugerat și de către Mutihac et al., 2007).

25
 Falia Odorhei (Falia F6 din fig.I.15) este falie de încălecare şi situată în partea de SE a
bazinului Transilvaniei cu o orientare NNE - SSV. Această falie aflorează la suprafață într-un
singur loc (lângă Odorheiul Secuiesc)(Ionescu et al.,1986).

Structura bazinului Transilvanieie este formată din unităţi carpatice, Dacide Intene,
Transilvanide şi Dacide Mediane, formate anterior Miocenului. Se remarcă două tipuri
structurale: extensional, cât şi compresional.

Stilul extensional este alcătuit din structuri din partea de nord vest, zona Dej -
Someșului Mic, cât şi din partea centrală (asociate unei structuri mai vechi: Falia Sud
Transilvană) (Ionescu et al.,1986).

În partea de vest dominantă este Falia Alba Iulia (sau Sud Transilvană, F11 din
Fig.I.15), caracterizată ca o falie crustală şi care poate reprezenta prelungirea a unei structuri
din zona Transilvanidelor. Săritura pe falie este de 500 m la nivelul Paleogenului (Ionescu,
1986).

În partea de sud vest mai există câteva falii de încălecare, ca de exemplu structura de
la Alamor, vârsta acestea fiind post-Panoniană. În zona estică, în apropiere de Valea Oltului,
este prezentă o altă falie de încălecare. Orientarea structurilor este NV-SE (Ionescu et
al.,1986).

Falia Odorhei se prezintă ca o imbricare cu inclinare mare care afectează atât

fundamentul, cât şi sedimentele Miocene. Vârsta faliei este Pliocenă, sedimentele Panoniene
sunt afectate de deformare.

26
 Fig.I.15. Hartă morfo-structurală la nivelul fundamentului cristalin din Depresiunea Transilvaniei.
1-izobate la nivelul fundamentului după date seismice; 2-falie cu traseu sigur; 3-falie cu traseu nesigur; 4-falie cu
activitate vulcanică neogenă; 5-linie de şariaj; 6-conturul corpului intruziv bazic; 7-sondă cu adâncimea de
interceptare a fundamentului; 8-denumirea faliilor: F1-falia Turda, F2-falia Ocna Mureş, F3-falia est Măgoaja-
Puini, F4-falia Ulieş-Noul Săsesc, F5-falia Teaca-Gălăţeni, F6-falia Beclean-Odorhei, F7-falia Gurghiu, F8-falia
est Transilvană, F9-falia Topliţa-Miercurea Ciuc, F10-falia Blaj-Rupea, F11-falia Alba Iulia -Ucea (sud
Transilvană). După Ionescu et al.,(1986).

27
I.2. Sisteme de falii.
I.2.1. Sistemele de falii din estul României

Marginea vestică şi sudică a Platformei Moldovenești de pe teritoriul României se

află în contact tectonic cu Platforma Scitică. Limita vestică a Platformei Moldovenești este
dată de Falia Solca, iar limita sudică este materializată de Falia Vaslui - Cetatea Albă. Falia
Solca, cu traseu NV -SE urmărește aproximativ cursul Văii Moldovei, între Solca şi Roman,
unde se oprește la Falia Siretului, este acoperităde pânzele Carpaților Orientali. Falia Vaslui-
Cetatea Albă, cu traseu NV - SE este paralelă cu Valea Bistriței, trecând la 10-20 km nord de
cursul acesteia şi poate fi urmărita de la sud de Agapia către sud Roman, unde traversează
Siretul, trece apoi pe la Vaslui şi traversează Prutul la sud de localitatea Leovo din Republica
Moldova. În estul teritoriului Moldovei platforma este străbătuta pe direcția N - S de Falia
Prutului. Această falie decroșează Falia Vaslui - Cetatea Albă şi Falia Bistriței. Paralelă cu
Falia Solca, apoi convergentă cu ea la nord de Roman se aliniază Falia Siretului.
Limita nordică a Platformei Scitice de pe teritoriul României este dată de Falia Solca
şi Falia Vaslui - Cetatea Albă, descrise mai sus. Limita sudică a Platformei Scitice este
materializată de Falia Trotușului, cu traseu VNV - ESE, iar de la convergenţa acesteia cu
Falia Sfântu Gheorghe limita sudică a platformei urmărește traseul acestei ultime falii. Falia
Trotușului pune în contact sudul Platformei Scitice cu Platforma Moesică şi cu Blocul
Dobrogei de Nord. Planul acestei falii retează terminația nordică a faliilor crustale
Peceneaga - Camena şi Capidava - Ovidiu. Falia Sfântu Gheorghe, de la convergenţa cu
Falia Trotușului (la est de râul Bârlad şi de localitatea Țepu) este orientată NV - SE, trecând
pe la nord de Frumușița unde traversează Prutul şi intră pe teritoriul Republicii Moldova şi al
Ucrainei, după care intră pe teritoriul Deltei Dunării, la nord de Tulcea.
Platforma Scitică apare ca un bloc tectonic alungit pe direcție NV - SE, divizat de
falii longitudinale şi transversale care au creat o tectonică de horsturi şi grabene. Paralel cu
marginea nordică a Platformei Scitice se aliniază Falia Bistriței, între sud Bicaz și nord
Fălciu. Falia Nord Dobrogeană, paralelă cu Falia Sfântu Gheorghe, traversează Delta
Dunării de la sud de Sulina până la Pardina, apoi suferă o inflexiune spre NV, pe teritoriul
Ucrainei şi Republicii Moldova, convergând cu Falia Trotușului la Găvăneasa. Limita ei
nordică este dată de Falia Bistriţei, iar cea sudică de Falia Trotuşului, ambele falii având
caracter de decroşare senestră. Soclul pre-Mezozoic al depresiunii se află la cota -1000 m în
extremitatea nord-estică şi coboară spre sud-est la cota -5500. În partea estică, două falii

28
orientate N - S (Falia Iaşi - Crasna - Adam şi Falia Huşi - Roşcani) determină ridicarea în
trepte, către Prut, a fundamentului pre-Mezozoic.
În zona cea mai coborâtă a depresiunii se află Falia Murgeni - Bârlad - Nord
Pogoneşti, orientată V - E. La nord de această falie depresiunea urcă în trepte despărţite de
trei falii cu aceeaşi orientare (Cornea, 1964).
Blocul Dobrogei de Nord este constituit dintr-un corp geologic în forma de pană,
strivit între Platforma Scitică la NE şi Platforma Moesică la SV. Blocul se efilează către
terminația lui nord-vestica, în teritoriul numit Promontoriul Nord Dobrogean. Blocul
Dobrogei de Nord este delimitat de Platforma Scitică prin Falia Sfântu Gheorghe şi de
Platforma Moesică prin Falia Peceneaga - Camena. Falia Peceneaga - Camena este o
fractură transcrustală orientată NV - SE, care pune în contact Platforma Moesică cu Blocul
Dobrogei de Nord.
Platforma Moesică este delimitată la NE de Blocul Dobrogei de Nord prin Falia
Peceneaga - Camena şi spre nord de Falia Trotușului, ambele falii crustale. Falia Capidava-
Ovidiu este numită şi Falia Palazu (Fig.I.3). Fundamentul dobrogean al Platformei Moesice
vine în contact tectonic cu fundamentul de tip valah de-a lungul Faliei Intramoesice. Falia
Intramoesică, de translație senestră, cunoscută şi ca Falia Călăraşi - Fierbinţi, are caracter
transcrustal
În ce privește fundamentul vechi al Dobrogei de Sud, formațiunile paleozoic inferioare
şi superioare (Grupul de Palazu Mare şi Grupul de Cocoșu) încăleca peste Șisturile Verzi în
sectorul de la sud de Falia Capidava - Ovidiu. Încălecarea a avut loc înaintea Jurasicului.
Tectonica internă a soclului a relevat şi faptul ca Falia Cocoșu, generată în Orogeneza
Assyntică a creat raporturi de superpoziție între Grupul de Cocoșu şi Grupul de Palazu Mare.
O falie transversală importantă este Falia Constanţa, paralelă cu ţărmul Mării Negre. Ea a
provocat decroșarea Faliei Capidava - Ovidiu, dar are la activ şi ridicarea şi deplasarea spre
sud a compartimentului sau răsăritean, cândva, în cursul Orogenezei Assyntice ori Hercinice.

Tectonica depozitelor pre-jurasice este caracterizată de o compartimentare produsă de

sistemul de fracturi NV - SE, proprii Dobrogei (Fracturi Dobrogene, cf. Visarion et al., 1988).
După Paraschiv et al. (1983) cele patru falii identificate: Falia Ianca - Palazu (= Falia
Capidava - Ovidiu), Falia Smirna - Agigea (= Falia Agigea), Falia Brăgăreasa - Eforie (=
Falia Eforie), Falia Lipia - Mangalia (= Falia Mangalia) au caracter regional putând fi
urmărite departe, la vest de Dunăre. Depozitele groase, de platformă, de vârstă jurasică şi
cretacică sunt aproape orizontale. Ele au fost afectate de sistemul de falii longitudinale
dobrogene (Falia Nord Agigea, Falia Costinești, Falia Mangalia, Falia Vama Veche) care

29
au produs denivelări cu diferite amplitudini între compartimente

I.2.2. Sisteme de falii la vest de Falia Intramoesică

Falia Intramoesică este o falie crustală profundă, ,compozită, iniţial cu translaţie

dextră şi apoi senestră, aşa cum o găsim şi în prezent.

Falia Jiului traversează platforma pe direcţia NV - SE şi are compartimentul estic mai

ridicat, având o translaţie probabil senestră.

Falia Motrului reprezintă continuarea spre nord a Faliei Timoc, fiind o falie
compozită cu compartimentul estic ridicat şi cu o importantă translaţie dextră.

Fundamentul platformei Moesice este divizat în câteva zone majore de ridicare şi

afundare, care par a se fi individualizat încă din orogeneza baikaliană, când s-au consolidat
ultimele catene de şisturi verzi din Dobrogea centrală. Cutările caledoniene, hercinice şi
alpine au avut o influenţă slabă asupra platformei sub aspect plicativ, însă au marcat puternic
evoluţia platformei sub aspect disjunctiv (Paraschiv, 1975). Ridicările majore au avut un rol
activ, amplitudinea lor diminuându-se până în Jurasic - Cretacic inferior. Principalele zone de
ridicare sunt:

- ridicarea Strehaia - Vidin se evidențiază printr-o anomalie intensă de maxim

gravimetric, cu fundament la 4,5 - 5 km adâncime acoperit cu depozite sedimentare de vârste
de la Cambrian - Ordovician şi Carbonifer superior până la Neogen şi Cuaternar. Are o orientare
NNE - SSV.

- ridicarea Leu - Balş - Optaşi - Ciurești sau ridicarea Olteană se află în partea central-
vestică a platformei. Este conturată de o anomalie gravimetrică pozitivă, dublată de o
anomalie magnetică.

- ridicarea Nord-Bulgară situată în SE platformei prezintă la nord de Dunăre o

prelungire care se afundă spre NV. Este separată de depresiunea Roşiori - Alexandria de o
falie pe direcţia Bucureşti - Giurgiu.

- ridicarea Dobrogei Centrale se află în SE platformei şi este mărginită de faliile

Peceneaga - Camena în NE şi Capidava - Ovidiu în SV. Fundamentul ei conţine şisturi verzi
rifeo-cambriene şi este acoperit de depozite sedimentare neo-jurasice şi apţiene.

30
 Fig.I.17. Morfologia paleozoica a soclului Platformei Moesice (După Juralve, 2015)

Zonele de coborâre majoră ale platformei sunt reprezentate de depresiuni alungite,

situate pe blocuri crustale care au suferit mişcări de subsidenţă.

- Depresiunea Lom - Craiova se află în partea vestică a platformei şi se interpune între

ridicările Strehaia - Vidin şi Leu - Balş - Optaşi - Ciurești.

- Depresiunea Roşiori - Alexandria este plasată în zona central-sudică a platformei şi

separă masivul Leu - Balş - Optaşi - Ciurești în NV de ridicarea Nord-Bulgară în SE.

- Depresiunea Urziceni - Călăraşi este deschisă la nord spre avanfosa carpatică şi este
mărginită de ridicarea Dobrogei Centrale la est, masivul Leu - Balş - Optaşi - Ciurești la vest
şi ridicarea Nord-Bulgară la sud.

- Depresiunea Focşani, situată în NE platformei, aparţine avanfosei carpatice.

Separarea fundamentului de platformă de cel al unităţii danubiene are loc de-a lungul
Faliei Călimăneşti - Târgu Jiu (pentru sectorul nordic) și respectiv de-a lungul Faliei
Timocului (pentru sectorul vestic,).

I.2.3. Sistemele de falii din vestul României

Pe baza naturii diferite a fundamentului de pe rama estică a depresiunii se pot distinge

trei sectoare: unul nordic corespunzător zonei Flişului Transcarpatic, un sector median
corespunzător prelungirii unităţilor alpine ale Munţilor Apuseni şi un sector sudic, unde

31
depozitele sedimentare acoperă prelungirile zonei ofiolitice ale Munților Apuseni şi ale
cristalinului Carpaţilor Meridionali (Fig.I.18) (Polonic, 1985).

Sectorul nordic include structuri ale Dacidelor Interne şi Pienidelor.

Sectoarele central şi sudic sunt mărginite la est de trei ansambluri structurale majore:

- Apusenii Septentrionali cu autohtonul de Bihor, sistemul pânzelor de Codru şi

sistemul pânzelor Biharia-Muncel;

- Apusenii Meridionali (zona Munţilor Metaliferi) cu pânze de soclu având şisturi

cristaline (Metaliferii sialici) şi pânze cu ofiolite (Metaliferii simici);

- domeniul supragetic grupează în principal mase cristaline acoperite cu o cuvertură de

depozite de vârstă paleozoic-superior şi mezozoic, în general subţiri şi lacunare (Visarion şi
Săndulescu, 1979).

Fig.I. 18. Activitatea neotectonică şi

sesimicitatea estică a depresiunii Pannonice
(Polonic 1985).1.Formaţiuni pre-neogene, 2.
Subsidenţă pliocenăa/ridicare cuaternară, 3.
Subsidenţă pannoniană /ridicare pliocenă, 4.
Ridicare sarmaţiană/subsidenţă cuaternară, 5.
Subsidența badeniana/, 6. Subsidenţă
pliocenă, 7 subsidenţă cuaternară, 8 falii, 9
epicentre

32
 O succesiune de horsturi şi grabene compun structura fundamentului Panonic de la sud
la nord (Fig.I.13,I.18,I.19). Cele mai importante sunt: grabenul Caraş, grabenul Sânnicolau
Mare, grabenul Caransebeş, grabenul Zarand, grabenul Beiuş, grabenul Borod, grabenul
Sânnicolau, grabenul Galoşpetreu, grabenul Satu Mare şi horstul Sălaj. Sisteme de falii separă
grabenele de blocurile adiacente mai ridicate.
În sud, două falii arcuite (Fig.I.13) Nord Timişoara şi Calacea, împreună cu mai
recentul sistem de falii NV - SE fragmentează structura neogenă în horsturi şi grabene, cu
aceeaşi tendinţă a fundamentului de a se afunda spre vest. Elementele structurale în
prelungirea Carpaţilor Meridionali sunt limitate spre nord şi vest de zona ofiolitică. Faliile
Lugoj - Zarand şi Arad - Sacoşul Mare (Buziaș) împart aria traversată în trei
compartimente: nordic (cu roci cristaline în fundament, asemănătoare celor din Poiana
Ruscă), median (care corespunde grabenului Lugoj). O importanţă particulară o au faliile
Lugoj - Zarand, Sacoşul Mare (Buziaş) - Arad şi Nădlac - Jimbolia, care au orientări NV -
SE şi traversează mai mute unităţi majore din subasmentul depresiunii. Polonic şi Maliţa
(1997) consideră Falia Lucareţ ca o limită de separaţie dintre blocul Geto-Danubian de
blocul Pannonic, iar Falia Cernei ca o limită de separare dintre blocul Moesic şi cel Geto-
Danubian.
În partea centrală a Depresiunii Panonice, între Arad şi Oradea, sunt remarcate faliile
active sud Salonta, Dobreşti - Sânnicolau Român şi Borod (Visarion şi Săndulescu, 1979).
Aceste falii au flancul sudic coborât marcând marginea sudică a depresiunilor Borod, Beiuş şi
Zarand.
Stadiul neotectonic al Depresiunii Panonice a început în Badenian, mai devreme decât
în unităţile Carpaţilor Externi, fiind marcat prin subsidenţă şi mişcări distensive, în timp ce în
unităţile carpatice propriu-zise mişcările de compresie au continuat. Sistemul de fracturi din
zonă a funcţionat din Neogen până în Cuaternar, permiţând mişcarea diferenţială a blocurilor.
Cel mai important accident tectonic din zonă este Falia Dragoş Vodă care separă
fundamentul Autohtonului de Bihor de cel al Flişului Transcarpatic, şi care este activă
împreună cu un sistem secundar de falii. Acest sistem complex de fracturi compartimentează
zona în structuri majore.
Activitatea neotectonică este legată de mişcările diferenţiale din ariile Baia Mare şi
Satu Mare pe de o parte, şi de horstul Sălaj, pe de altă parte. Mişcările au loc pe faliile
Dragoş Vodă şi Halmeu.. Aria Satu Mare limitată de faliile Dragoş Vodă şi Halmeu, apare
ca un segment subsident în Badenianul superior-Pliocen.
Horstul Sălaj, cu un fundament mezometamorfic al Autohtonului de Bihor este
fragmentat de un sistem de falii paralele NE - SV în blocuri mai mici, horsturi şi grabene,
33
alungite pe direcţia faliilor: horstul Codru, grabenul Galoşpetreu - Mecenţiu şi grabenul Zalău
- Cehul Silvaniei. În acest sistem de blocuri apar evidente tendinţele extensionale E - V ale
blocului de Codru şi căderea în trepte spre cele două domenii de maximă subsidenţă,
depresiunile Panonice şi Transilvania.

Fig. I.20. Principalele unităţi structurale şi distribuţia epicentrală în zona Baia Mare-Sighetul Marmaţiei –
Halmeu. Legenda: 1-depresiuni interne; 2-cuvertură post-tectonică, 3-unităţi piennine, 4-cristalinul Carpaţilor
Orientali, 5-cristalinul Apusenilor nordici, 6-vulcanite neogene; 7-linie de supraîncălecare; 8-falie; 9-falie după
imagini satelitare; 10-13-epicentre macraoseismice de diferite magnitudini de la 2,0 la 4,7; 14-staţie
seismologică (Polonic, 1980).

Depresiunea Satu Mare este situată peste un fundament de Fliş Transcarpatic

reprezentat de cuvertura post-tectonică a Carpaţilor Orientali şi unităţilor Piennine. Această
depresiune este un compartiment al Depresiunii Panonice cuprins între faliile Dragoş-Vodă şi
Halmeu, fiind supusă la o uşoară contracţie de către unităţile învecinate, în special blocurile
mediane ale horstului major Sălaj (Fig.I.20) (Polonic, 1980, 1985).
Blocul Oaş - Gutâi are de asemenea fundament de Fliş Transcarpatic, acoperit cu
sedimentele cretacice şi paleogene de tip pienninic, precum şi de depozite neogene mai subţiri
în partea mijlocie, ocupată de vulcanitele neogene. El este delimitat de Falia Halmeu şi de
jumătatea estică a Faliei Dragoş Vodă. Pe acest bloc sunt localizate depresiunile
intramontane Oaş şi Sighet. Masele de vulcanite sunt traversate de o serie de falii depistate

34
geofizic şi din imagistica satelitară. Pe acest bloc sunt prevalente mişcările paralele cu Falia
Dragoş Vodă.
Falia Dragoş-Vodă este o falie crustală şi activă, din Neogen până în Cuaternar. De-a
lungul ei au loc mişcări diferenţiale ale compartimentelor pe care le separă: extensie în plan
orizontal, subsidenţă în sectorul nordic.
Falia Halmeu are mişcări slabe de şariaj ca rezultat al compresiunii blocului eruptiv
Baia Mare asupra depresiunii Satu Mare în vest. Stresul acumulat controlează seismicitatea în
ariile Halmeu, Livada şi Raşca.
Falia Mara traversează blocul Gutâi şi depresiunea Sighet. Aici se află aria
epicentrală Sighetul Marmaţiei cu seismicitate generată de mişcărilor de ridicare ale blocului
Oaş-Gutâi.
Falia Benesat - Ciucea permite o mişcare diferenţială a flancului estic al grabenului
Zalău - Cehul Silvaniei, în raport cu flancul vestic care are o mişcare de subsidenţă. Acest fapt
explică seismicitatea din aria epicentrală Jibou.

I.2.4. Sistemele de falii din Depresiunea Transilvaniei

Depresiunea Târnavelor este delimitată de la E la V de un sistem de falii extinse care

converg înspre nord. Zona de maximă adâncime atinge, conform aceloraşi autori, cca 10,5
km, fiind delimitată de faliile: Ulieş - Nou Săsesc (F4) şi Teaca - Gălăţeni (F5). Spre sud,
delimitarea se face de-a lungul unor falii E - V: Falia Blaj - Rupea (F10) şi Falia Sud
Transilvană (F11). Spre vest, Depresiune Târnavelor este separată de scufundarea Turda -
Beclean (cca 5 km adâncime maximă) şi de ridicarea relativ îngustă Luduş - Pogăceaua -
Stupini. Spre est se desprind trei ramificaţii care separă între ele două ridicări ale
fundamentului de mică amploare: Târgu Mureş - Gurghiu şi Ocna de Sus -Benţid. Aceste
ramificaţii conectează Depresiunea Târnavelor de Depresiunea Deda (cca 5 km adâncime).
Între cele două depresiuni se găseşte un prag structural ridicat, delimitat de faliile Beclean -
Odorheiu Secuiesc (F6) şi Gurghiu (F7).

In vestul Bazinului Transilvanieise se pot contura structuri cu o orientare N - S şi cu

vergență vestică care se urmăresc pe o lungime mare de aproximativ 100 km. În zona sudică
faliile sunt tăiate oblic de către Falia Alba Iulia (F11, fig. I.15).

35
În sectorul de sud vest apare Falia Ruși - Cenade. Această falie de încălecare este arcuită cu
o orientare NV-SE şi cu înclinarea spre SV. In traseul ei de la sud est catre nord vest falia se
divizează pe parcurs în mai multe falii paralele (Krezsek și Bally, 2006).

II. DATE SEISMOLOGICE.

Cutremurele de pământ sunt fenomenele naturale, imprezivibile care prezintă o gamă

largă de mişcări ale solului și subsolului.
La scara globului, distribuţia cutremurelor este concentrată la contactul dintre plăcile
tectonice. În Romania au loc şi cutremure intraplacă, datorită mişcărilor neotectonice care
acţionează în zonele seismic active.
După cum se poate observa în Fig. II.1, pe teritoriul României se produc atât
cutremure cu focare la nivel crustal, aşa numitele cutremure normale, cu adâncimea în focar h
≤ 50 km, cât şi cutremure cu hipocentre la adâncimi h > 50 km, așa-numitele cutremure
intermediare.
Seismicitatea observată pe teritoriul României se concentrează în mai multe zone
epicentrale importante: Vrancea şi zona din faţa Carpaţilor de curbură, zona Munţilor Făgăraş,
în Dobrogea, Banat, , Maramureş şiCrişana , regiunea Jibou şi nordul şi vestul Olteniei, zona
Târnavelor, nordul Moldovei, Câmpia Româna (zona NV Bucureşti). Distribuţia seismicităţii
din România între anii 984-2014 este prezentată în Fig. II.1 (după catalogul ROMPLUS,
Oncescu et al., 1999 – adus la zi).
Alte zone cu o seismicitate moderată sunt puse în evidenţă de-a lungul marginii sudice
a Carpaţilor Meridionali la limita cu Depresiunea Getică şi a limitei dintre Carpatii Orientali
si Platforma Est Europeană precum şi în Depresiunea Panonică. Cutremure intracrustale, care
se produc in aceste zone au focarele situate la adâncimi între 5-40 km, uneori însoţite de
numeroase replici. De obicei aceste cutremure se produc pe falii sau la intersecţia unor falii
precum cele ce separă la nord Masivul Făgăraş de Bazinul Transilvaniei, sistemul de fracturi
dintre vestul Carpaţilor Meridionali şi Depresiunea Panonică, în zona Timişoara, zona Banloc,
faliile din zona Oradea, falia Sf. Gheorghe de pe marginea nordică a Dobrogei de Nord cu un
sesim crustal (h= 9 km) de 5.2 (mb) in data de 13 noiembrie 1983, falia Peceneaga Camena cu
un seism crustal (h=40km) de 5.7(Mw) în data de 22 Noiembrie 2014.
Se remarca existenţa cutremurelor cu adâncimi mai mari (h≥60km) şi în alte zone
decât zona Vrancea, respectiv extinderea lor până în zona Sinaia, Bucureşti şi Sf. Gheorghe,

36
ca expresie a legăturii genetice cu zona Vrancea şi care reflectă existenţa unor procese post
coliziune care au avut loc în zona de curbură. În ipoteza lui Sperner (2001) şi a lui Mațenco
(1997) a segmentării multiple, coliziunea a început în NV şi a migrat spre SE şi S, un singur
segment rămânând ataşat în zona Vrancea, restul segmentelor fiind detaşate şi scufundate în
mantaua superioară.
O caracteristică importantă a seismicității teritoriului românesc este prezenţa
secvențelor seismice, în zone ca Râmnicu Sărat, Vrâncioaia, Banat, Sud Câmpulung
Moldovenesc, Tulcea, Nord Tg. Cărbunești şi Petreşti(Mărăşeşti).

Fig. II.1. Distribuţia epicentrală a seismicităţii teritoriului românesc (984-2014), după catalogul
ROMPLUS, Oncescu et al., 1999 – adus la zi, Mw≥2.5

II.1. Catalogul de cutremure şi de mecanisme focale

II.1.1. Cataloage de cutremure

De-alungul timpului au fost întocmite mai multe cataloage de cutremure, principalele

cataloage fiind realizate de:

37
 1. Radu (1979) a realizat un catalog care este o însumare a mai multor cataloage
elaborate de-a lungul timpului.
2. Constantinescu şi Mârza (1980) au ținut cont de toate sursele interne, cât şi
externe şi au creat un catalog al cutremurelor româneşti. Perioada la care face referinţă
catalogul este între 984 şi 1979.
3. Trifu şi Radulian (1991), Bazacliu şi Radulian (1999) şi Popescu et al. (2001)
au elaborat cataloage de cutremure vrâncene cu adâncime intermediară. În prezent, catalogul
cuprinde 19321 de evenimente.
4. Actualul catalog folosit și publicat pe site-ul Institutului Național de cercetare-
Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP) este cel elaborat de Oncescu et al. (1999)
care a reconsiderat cataloagelor de cutremure româneşti existente, rezultând catalogul denumit
ROMPLUS.

II.1.2. Catalogul mecanismelor focale ale cutremurelor româneşti

Un catalogul de cutremure oferă informaţii legate de localizarea, momentul şi

mărimea evenimentului seismic. O analiză a distribuţiei epicentrelor cutremurelor produse pe
teritoriul României (Fig. II.1) evidenţiează tendinţa generării acestora de-a lungul faliilor
majore identificate în zona avanfosei Carpaţilor sau la contactul dintre orogen şi Depresiunea
Panonică.
Lucrările lui Radulian et al., 1999; Radulian et al., 2000; Radulian et al., 2002a, b;
Bălă et al., 2003, Oros et al, 2007, au realizat un catalog revizuit şi adus la zi al soluţiilor
planelor de falie.
Soluţia planelor de falie este determinată pe baza semnelor primelor sosiri P citite pe
formele de undă digitale ale reţelei româneşti cu telemetrare şi pe înregistrările analoge locale;
de câte ori a fost posibil s-au utilizat de asemenea semnele înregistrate la staţiile situate în
afara teritoriului ţării.
Soluţiile de mecanism focal sunt determinate folosind algoritmul lui Wickens şi
Hodgson (1967), modificat de Oncescu (1980). Parametrii planelor nodale A şi B sunt
definiţi în acord cu Aki şi Richards (1980), respectiv azimutul (sau strike) este măsurat faţă de
nord în sensul acelor de ceasornic, unghiul de înclinare (dip) este măsurat faţă de orizontală
pe direcţia înclinării, iar unghiul de alunecare (slip) este măsurat pe planul de falie faţă de
direcţia planului în sens. Cele trei axe principale ale deformării (P, B, T) sunt determinate
prin azimut (az) şi înclinare (plunge, pl). Axa P este axa comprimării, axa B este axa
vectorului nul, iar axa T este axa dilatării. După anul 2005, pentru calculul soluţiilor de plan

38
de falie s-a folosit programul SEISAN, iar pentru localizarea evenimentelor seismice s-a
folosit programul HYPOPLUS. Pentru interpretarea datelor soluțiilor de plan de falie s-au
folosit diagramele dezvoltate în cadrul programelor din Wolfram Demonstration Project
(Earthquake focal mechanism, 2009).

II.2. Localizarea şi descrierea ariilor cu seismicitate ridicată din

România

În continuare se va face o descriere a principalelor zone cu seismicitate crustală din

România.

II.2.1. Zona de nord-est

Partea de est a României are o activitate seismica crustală intensă numai în partea ei
sudică, chiar dacă magnitudinile nu au depăşit Mw=5.6 (Fig. II.6). Vom face referire la
următoarele zone: Zona Carpaţilor Orientali și Platforma Moldovenească, Vrancea cutremure
crustale şi zona Nord Dobrogeană (unde se va analiza şi promontoriul nord dobrogean).

II.2.1.1. Zona Carpaţilor Orientali şi Platforma Moldovenească

În zona de nord şi în zona centrală a Platformei Moldoveneşti şi a orogenului

Carpaţilor Orientali s-a manifestat o activitate seismică crustală cu evenimente ce nu au
depăşit Ms≤5,2 şi adâncimi de 5-20 km. Seismicitatea a fost observată în câteva arii dispuse
de-a lungul unor falii ce separă compartimente ale orogenului carpatic şi platformei cu mişcări
de ridicare diferenţiată. Aici se poate menţiona cutremurul din zona Broşteni – Poiana Teiului
din 15.10.1975 (47,200N/25,800E) cu Ms= 4.5 (Mw=4.39) (Polonic, 1986, Diaconescu et al.,
2014) .
O secvenţă de cutremure a fost înregistrată la 25 km nord de epicentrul cutremurului
din 1975; secvența a fost alcătuită din două preşocuri, şocul principal la data de 24.06.2011,
cu ML= 4.5, şi un număr de 31 de replici. Dintre acestea numai cinci au putut fi înregistrate la
un număr suficient de staţii pentru a putea fi localizate, şi doar trei dintre ele au avut
magnitudine mai mare ca 2(Mw) (Diaconescu et al., 2014).
Mai la sud, pe Falia Trotuşului a fost înregistrat un cutremur la SE de Tănăsoaia
(46,10N/ 27.400E) pe 18.04.1956 cu Ms=4,5 (Polonic, 1986, Diaconescu et al., 2014).

39
 În zona Vatra Dornei - Iacobeni (47.300N/25.330E) s-a produs un cutremur de
5.3(ML), la adâncimea de 28 de km la data de 6 decembrie 1989.
În Moldova de Nord sunt prezente cutremure normale, legate de fracturile marginale
ale Platformei Moldovenești, situate pe un aliniament orientat nord vest – sud est: Dorohoi -
Botoşani - Hârlău (Atanasiu, 1961; Polonic, 1986, Diaconescu et al., 2014). Neconcordanţa
dintre poziţia epicentrelor şi traseul faliilor identificate la suprafaţă şi faptul că regiunea de
platformă manifestă o mişcare de ridicare neotectonică a condus la ipoteza că seismele din
Platforma Moldovenească sunt generate de flexuri care se rup, rezultând falii normale de
dimensiuni reduse, cu flancul estic ridicat, iar flancul vestic blocat sub depozitele din molassa
Carpaţilor Orientali.

Fig. II. 7. Seismicitatea

crustală a zonei de nord-
est a teritoriului
României. Punctele roşii
reprezintă cutremurele
crustale cu Mw≥ 2.5.
Punctele verzi reprezintă
cutremurele cu soluţie de
plan de falie. Vezi Anexa
1. Tectonica după
Visarion, 1998, Polonic
1986, Raport Faza I, 2007

40
Fig. II.8. Secvență seismică din data 24.06.2011. Tectonica după Raport Faza I, 2007. Punctele roșii reprezintă
secvența seismică, iar punctul verde cutremurul (20) cu soluție de plan de falie.

În această zonă, distribuţia epicentrelor nu indică faptul ca s-ar grupa pe aliniamente

preferenţiale (aliniamente de sensibilitate seismică) şi de aceea nu se poate face referire la
zone seismogenetice bine conturate, ci de o seismicitate difuză.
Excepție face secvența seismică din data de 24.06.2011; aceasta prezintă o distribuţie
epicentrală perfect aliniată faliei transversale Avrămeşti - Suceava ce decroşează spre vest
întregul sistem de falii orientat nord nord vest – sud sud est
De remarcat faptul că soluţia de plan de falie a şocului principal (Fig. II.9) indică
faptul că, pe lângă componenta de alunecare spre est a compartimentului nordic, există şi o
componentă slabă de ridicare compartimentului sudic, acesta fiind ridicat şi deplasat spre vest.
Planul de înclinare al faliei practic este vertical, prezentând totuși o ușoara înclinare spre nord
P axis in degrees: 275.59 25.71
nord vest. T axis in degrees: 182.29 6.82

North

U´

B P

stereographic lower
fault plane in degrees: 136.00 67.00 14.00
Fig. II.9. Soluţii de plan de falie
auxiliary plane pentru şocul 231.56
in degrees: 77.13 (20)
principal 156.37al secvenţei seismice
din data de 24 iunie 2011(Fig. II.7, fig. II.10 şi Anexa A1)

41
 Soluţia de plan de falie (Fig. II.9) precum şi distribuţia epicentrală (Fig. II.8) este în
concordanţă cu tectonica cunoscută pentru zona menționată. Extinderea spre SV a
aliniamentului de cutremure indică faptul că Falia Avrămeşti – Suceava este posibil să se
extindă şi să afecteze şi zona vulcanismului neogen. În aceste condiții se poate presupune că
această falie este mai tânără decât vulcanismul neogen, probabil de vîrstă Pleistocen inferior.
Ea afectează întregul sistem de falii decroșate din zonă dar și limitele dintre unitățile tectono-
stratigrafice, ceea ce indică deasemenea o vârstă post-depozițională (după depunerea şi
formarea stratelor). Este foarte probabil, dar deocamdată rămâne la stadiul de speculație, ca
această falie să se unească cu Falia Drăgănești – Belcești - Probota între localitățile Crucea și
Stulpicani, generând în aceea zonă o densitate mai mare de cutremure. Ceva mai spre est,
direcţia aliniamentul de cutremure păstrează orientarea Faliei Avrămeşti – Suceava.

II.2.1.2. Cutremurele crustale din zona Vrancea

Zona Vrancea crustală se suprapune peste Depresiunea Focșani şi este situată în faţa
arcului de curbura al Carpaţilor Orientali. Se mărgineşte spre est şi nord-est cu Promontoriul
Nord Dobrogean, spre nord ajunge probabil până la Falia Trotuşului, iar la vest cu pânzele
carpatice. Are o direcţie nord nord est – sud sud vest şi conţine depozite neogene de cca 15
km grosime în centrul bazinului. Fundamentul aparţine Platformei Moesice şi se află la
adâncimi de 20-22 km în partea centrală.
Seismicitatea crustală din faţa Arcului Carpatic se distribuie către est, delimitată de
Falia Peceneaga - Camena către nord şi est, iar spre sud se pierde către Falia Intramoesică.
Seismicitatea crustală nu depăşeşte magnitudinea de 5.6 (Mw) şi se pare că nu are nici o
legătură cu activitatea seismică din litosfera "subdusă". Activitatea seismică este caracterizată
prin grupări în spaţiu şi timp, în subzonele Râmnicu Sărat prin intermediul secvenţelor
seismice şi a roiurilor seismice în zona Vrâncioaia, prin şocurile principale ale secvenţelor
care sunt însoţite de roiuri de cutremure, de replici şi de preşocuri (Oncescu şi Apolozan,
1984; Oncescu şi Trifu, 1987, Popescu E., 2001, 2007, 2010).
Analizând distribuţia epicentrelor cutremurelor secvenţelor seismice din zona Rm.
Sărat rezultă o similitudine remarcabilă între ele şi persistenţa unui câmp de tensiune cu axa
principală a compresiei orientată SE-NV. De asemenea, planul de rupere pare să fie orientat
paralel cu Arcul Carpatic, în concordanţă cu orientarea replicilor pe aceeaşi direcţie. Se
evidenţiază o serie de trăsături constante ale proceselor de deformare din zona de avanfosă din
imediata vecinătatea a zonei epicentrale Vrancea.

42
 Fig. II.27. Distribuţia epicentrelor cutremurelor crustale din zona Vrancea

Soluţii de mecanism de tip faliere inversă apar numai în zona Râmnicu Sărat, care
reprezintă o zonă de tranziţie între falierea inversă predominantă în zona subcrustală Vrancea
şi câmpul de deformare extensional din tot restul ariei extracarpatice. Soluţia de mecanism
focal pentru secvenţa din anul 2007 (cutremurul principal) este de tip alunecare în direcţia
aliniamentului, cu o componentă de faliere normală, în timp ce pentru cutremurul principal
din secvenţa din anul 2009 este de faliere inversă, ceea ce denotă caracterul complex al zonei
din faţa Curburii Arcului Carpatic (Popescu, 2010).
Caracteristica secvenţelor de cutremure din zona Râmnicu Sărat este orientarea
planelor de faliere pe o direcţie nord est – sud vest, similară cu direcţia faliilor secundare din
zonă (falierea principală fiind orientată nord vest – sud est) precum şi cu orientarea
distribuţiei epicentrale a replicilor, caz întâlnit în toate secvenţele seismice din zonă. Pentru
toate secvenţele seismice ruperea are loc de la sud vest la nord est. Roiurile din zona
Vrâncioaia sunt asociate Faliei Soveja - Carpen, orientată nord vest – sud est care este
delimitată la este de Falia Spineşti (Popescu, 2000, 2007). În zonă sunt prezente şi zone de
diapirism la adâncimi de 5 - 5.5 km, cu o structură a stratelor sedimentare puternic
heterogenă. Cutremurele din zonă se caracterizează prin magnitudini mici, MD≤4 şi se produc
fie grupate sub forma roiurilor seismice, fi singulare. S-a constat că procesul de fracturare
care generează roiul de cutremure nu este capabil să producă un şoc principal.
Roiul seismic produs în aria adiacentă observatorului seismologic Vrâncioaia în
perioada 6-30 septembrie 2008 a constat din 42 de microcutremure. Ţinând cont de distribuţia
epicentrală a replicilor, de forma unei elipse cu axa mare orientată N36V, în raport cu poziţia

43
cutremurului principal se poate spune că ruperea a fost circulară (Popescu, 2010). Cutremurul
principal a avut loc pe data de 6 septembrie 2008, ora 19:48, cu MD= 4.4(Popescu, 2010)/
Mw=3.4.

Fig. II.29. Secvențe seismice în zona Râmnicu Sărat şi roiuri sesimice în zona Vrâncioaia. Tectonica după
Visarion et al., 1998 și Săndulescu, 1984.
P axis in degrees: 229.47 58.81
T axis in degrees: 220.70 30.89

North

B
U´

stereographic lower
fault plane in degrees: 134.00 76.00 86.00
auxiliary plane in degrees: 297.88 14.55 105.63
Fig. II.34. Soluția de plan de falie pentru cutremurul din data de 22 noiembrie 2014, ora 21:14:17 (Secvența
noiembrie 2014). Fig. II.28 şi Anexa A3

44
 La acest ultim eveniment soluţia de plan de falie indică un cutremur cu faliere normală
în care compartimentul sud vestic are o mișcare descendentă pe verticală, forța de
compresiune acționează pe o direcție nord vest – sud est sub un unghi de 59o, iar axa
relaxărilor sub un unghi de 30o pe o direcție nord vest – sud est. De remarcat faptul că
unghiul sub care acţionează forţa P nu mai este cvasiorizontal ca în majoritatea cazurilor
cutremurelor crustale.
La două săptămâni de la producerea acestui puternic cutremur crustal, cel mai puternic
din epoca instrumentală, s-a produs, la o distanţă de 1200 metri nord est, o replică de 4,5(Mw)
pe data de 7 decembrie 2014, cu soluții de plan de falie aproape identice celor ale
cutremurului din data de 22 decembrie
P axis 2014.
in degrees: 250.47 73.15
T axis in degrees: 211.31 13.22

North

B U´

stereographic lower

Fig. II.35. Soluția de plan de falie pentru

fault plane
cutremurul
auxiliary plane din data287.57de33.02
in degrees: 130.00 59.00
in degrees: 7 78.00
decembrie
109.09 2014, ora 21:04:05 (Secvența
noiembrie 2014). Fig. II.27 şi Anexa 3

Un alt tip de eveniment seismic remarcabil şi remarcant pentru zona de curbură este
apariţia dubletului seismic. Dubletul seismic este evenimentul care constă din două cutremure
de același tip de adâncime (crustală / intermediară etc.), apropiate în timp şi ca magnitudine,
astfel încât primul eveniment produs să nu poată fi considerat preşocul celuilalt, iar ultimul
produs să nu poată fi considerat replica primului.

II.2.1.3. Platforma Scitică

Depresiunea Bârlad (Depresiunea Predobrogeană) corespunde Platformei Scitice de pe

teritoriul românesc (Săndulescu, 1984).
Depresiunea Predobrogeană s-a format prin fracturarea părţii nordice a Orogenului
Nord-Dobrogean şi a celei sudice a Platformei Moldoveneşti. Faliile prin intermediul cărora s-
a facilitat aceast lucru sunt: Falia Sf.Gheorghe, în sud, cu prelungirea ei înspre Tecuci spre
nord vest şi Falia Bistriţei (Falia Fălciu - Plopana) în nord nord est (Mutihac, 2007). A treia
falie, Falia Trotuşului, asigură contactul dintre domeniul scitic cu cel nord-dobrogean şi
respectiv moesic (Fig. II.5.).

45
 Fundamentul depresiunii este mixt: în nord nord est, un fundament de origine est-
europeană (stabil), iar în sud sud vest, un fundament de origine nord dobrogeană (cutat)
(Mutihac 2007).
Depresiunea Bârlad este o depresiune de subsidenţă situată la nord-est de regiunea
Vrancea, în Platforma Scitică, şi reprezintă extinderea spre NV a Depresiunii Predobrogene.
Este delimitată spre S de Falia Trotuşului, care o separă de Platforma Moesică şi Orogenul
Nord-Dobrogean, iar la nord de Falia Bistriţei, care delimitează contactul ei cu Platforma
Moldovenească. În zonă au fost observate numai evenimente de mărime moderată (patru
şocuri cu MW > 5,0, dar care nu depăşesc MW=5,6). Distribuţia epicentrelor este difuză şi nu
evidențiază vreo orientare preferenţială a acestora.

II.2.1.4. Zona Nord-Dobrogeană

În aria nord-dobrogeană, distribuţia epicentrelor cutremurelor nu este evident asociată

cu falia Sf.Gheorghe. O mare parte din epicentre sunt localizate în zona centrală a blocului
Nord Dobrogean. Distribuţia epicentrelor urmăreşte traseul liniilor tectonice din aria nord-
dobrogeană (Diaconescu et al., 2008).
Altă caracteristică importantă este extensia către nord-vest a activităţii seismice,
corespunzătoare evident promontoriului nord-dobrogean de-a lungul extinderii Faliei
Peceneaga-Camena, care formează o zonă de forfecare cu tectonică activă.
Astfel, zona tectonic activă se dezvoltă mai ales la nord-vest de aria Brăila - Galaţi, pe
o lăţime considerabilă care poate atinge 40 de km, paralel la Râul Siret, în această zonă fiind
identificate câteva falii cu sărituri variabile. Acestea pot fi raportate la două sisteme majore:
sistemul extinderii Faliei crustale Peceneaga – Camena către nord-vest, şi un al doilea sistem
al faliei crustale Sf. Gheorghe. Identificarea acestui sistem complex de falii a fost posibilă
după studierea a numeroase secţiuni seismice care arată dezvoltarea acestor falii din adâncime
către suprafaţă. Corelaţia dintre poziţia faliilor şi distribuţia epicentrelor subliniază o zonă
tectonic activă care se dezvoltă imediat la sud de Falia Trotuşului (Diaconescu et al., 2008).
Seismicitatea zonei este moderată (Mw= 5,5) şi se grupează în interiorul limitelor
structurale Falia Galaţi - Tulcea - Sf.Gheorghe (la nord) şi Falia Peceneaga - Camena (la sud)
(Diaconescu et al., 2008).
Un cutremur produs la data de 13 noiembrie 1981 lângă oraşul Tulcea a avut o
magnitudine mb=5,2, o adâncime de cca 9 km şi o intensitate epicentrală de I0=VI+ (Oncescu

46
et al., 1989). Analiza replicilor care au urmat şocului principal a evidenţiat o migraţie a
activităţii seismice pe o distanţă de cca 23 km de la nord est spre sud vest, în 34 de ore.
Un alt cutremur a avut loc pe 3 octombrie 2004 în partea de nord-est a oraşului Tulcea,
circa 20 km distanţă epicentrală. Cutremurul a avut o magnitudine de Mw=3,7 şi a fost resimţit
pe o arie destul de mare, incluzând localităţile Chişinău în nord şi Constanţa în sud.
Pe 11 septembrie 1980 s-a produs un cutremur între localităţile Galaţi şi Brăila cu o
magnitudine Mw=4,6, cu hipocentru la cca 19 km adâncime şi cu o intensitate epicentrală de
VI grade. 49 de replici au fost înregistrate la staţia seismologică Carcaliu, la cca. 18 km
distanţă epicentrală, cea mai mare replică atingând ML=3,3 (Radu and Oncescu, 1988).
Mecanismul focal indică o falie normală având şi o componentă orizontală.

P axis in degrees: 306.39 57.58

T axis in degrees: 210.51 3.72

North

B U´

stereographic lower
fault plane in degrees: 150.00 50.00 46.00
auxiliary plane in degrees: 273.65 56.56 129.62
Fig. II.38. Soluţia de plan de falie pentru cutremurul nr. 34 din data de 11 septembrie din zona Brăila - Galaţi.

În data de 2 Octombrie 2014 s-a produs un cutremur la SE de orașul Brăila, în zona

cutremurului mai sus citat, cu magnitudinea de 3,4 şi adâncimea de 1 km.
P axis in degrees: 257.52 57.36
T axis in degrees: 39.38 26.73

North

B
U

U´

stereographic lower
fault plane in degrees: 274.00 24.00 137.00
Fig. II.39. Soluţia de plan de falie pentru cutremurul nr.
auxiliary planein degrees: 143.57 73.90
octombrie 2014 (Fig. II.7, II.10, II.44 şi
63 din data de 271.96
Anexa A2) din zona Brăila - Galaţi.

47
 Deşi cele două evenimente sunt apropiate ca distanţă iar cele două soluţii de plan de
falie sunt asemănătoare, nu putem trage o concluzie clară privind apartenenţa la aceeaşi falie,
zona trebuind să rămână sub observaţie
O serie importantă de cutremure (Mw≤5,0) s-au produs pe prelungirea de la NV de
Dunăre, a Orogenului Nord-Dobrogean, în aria Promontoriului Nord-Dobrogean. Ele sunt
legate de acest sector şi de contactul Orogenului-Nord Dobrogean cu Platforma Moesică în
aria Faliei Peceneaga Camena. Astfel, zona Galaţi - Brăila - Mărăşeşti se suprapune câmpului
de falii asociate Faliei Peceneaga-Camena unde activitatea seismică (deşi are magnitudini
relativ mici) este frecventă, cu mecanisme de faliere cu alunecare pe direcţie sau normale. În
aceasta zonă sunt inventariate alte 3 cutremure: 1894(Mw=3,2), 1983(Mw=3,1) şi
1999(Mw=3,7).
Un cutremur produs la data de 13 noiembrie 1981 lângă oraşul Tulcea a avut o
magnitudine mb=5,2, o adâncime de până la 9 km şi o intensitate epicentrală de I0=VI+
(Oncescu et al., 1989). Analiza replicilor care au urmat şocului principal a evidenţiat o
migraţie a activităţii seismice pe o distanţă de cca 23 km de la NE la SV, în 34 de ore.
Tabelul II.7
Parametrii hipocentrali ai șocului principal şi ai replicilor cutremurului de la Tulcea din
noiembrie 1981 (După Oncescu et al., 1989).

Nr.crt. Data Timp (UTC) Lat.N (0) Long.E (0) H (km) MD

1 81/11/13 09:07 45,20 28,93 4 5,4
2 /13 09:18 45,12 28,84 0 3,3
3 /13 12:53 45,00 28,89 0 2,9
4 /13 14:52 45,16 28,77 7 3,5
5 /13 22:37 45,10 28,67 7 2,9
6 /14 15:48 45,14 28,76 2 3,1
7 /14P axis 19:37 45,12
in degrees: 253.92 21.46
28,69 9 2,9
T axis in degrees: 349.30 13.41

North

P
B

U´

stereographic lower
fault plane in degrees: 213.00 65.00 174.00
auxiliary plane in degrees: 120.46 84.56
Fig. II.40. Soluţia de plan de falie pentru cutremurul nr. 35 (şocul principal)25.12
din data de 13 noiembrie 1981
(Fig. II.7, II.10,II.43 şi II.44 şi Anexa A2)

48
 Soluţia de plan de falie este de tip alunecare pe direcţie, cu planul de rupere orientat
aproximativ paralele pe Falia Sf. Gheorghe, Fig. II.42.
Pe 3 octombrie 2004 un nou cutremur semnificativ s-a produs în partea de NE a
oraşului Tulcea, circa 20 km distanţă epicentrală. Deşi cutremurul a avut o magnitudine de
Mw=3,7, el a fost resimţit pe o arie care include localităţile Chişinău în nord şi Constanţa în
sud. Valori mari ale intensităţii au fost înregistrate şi în zona oraşelor Galaţi şi Brăila. Cele
mai mari valori ale accelerașiei solului au fost semnalate în zona epicentrală (588 mm/s2 la
Tulcea, componenta NS), înspre NV (50 mm/s2 la Vârlezi, 47 mm/s2 la Onceşti, 42 mm/s2 la
Iaşi, 30 mm/s2 la Gohor, 29 mm/s2 la Berezeni). Intensitatea pe scara Mercalli estimată în
oraşul Tulcea a fost de VI grade, semnalându-se cu precădere fisuri şi desprinderi de tencuială
în clădirile construite din beton, în special la îmbinări (casa scării, rosturi etc.).

P axis in degrees: 296.95 3.20

T axis in degrees: 172.67 84.33

North

U
T
U´

stereographic lower
fault plane in degrees: 202.00 42.00 83.00
auxiliary plane in degrees: 31.38 48.38 96.26
Fig. II.41. Soluţia de plan de falie pentru cutremurul nr. 43 din data de 3 octombrie 2004 (Fig. II.7, II.10, II.41 şi
Anexa A2) produs în zona Tulcea.

Mecanismul focal al cutremurului (Fig. II.41) arată o faliere normală tipică cu un plan
nodal orientat aproximativ pe direcţia faliei Sfântu Gheorghe. Şocul principal a fost urmat la
un interval de aproximativ 3 ore de o replică (3.10.2004, 11:41, Mw = 3,5) care a putut fi
localizată. O replică mai slabă a fost înregistrată în aceeași zi la ora 19:07, numai la 2 staţii:
Tulcea (TLC) şi Amara (AMR). Au mai fost identificate replici mai mici timp de aproximativ
o lună după data producerii şocului principal, dar acestea nu au putut fi localizate din lipsa de
acoperire înspre est şi sud est şi a sensibilităţii scăzute a instrumentului de înregistrare din
oraşul Tulcea.

49
 II.2.2. Zona sud-estică a României

Aria studiată acoperă Platforma Moesică şi partea sudică a orogenului Carpaţilor

Meridionali (fig. II.83). Aceste două unități tectonice majore din România prezintă o
seismicitate crustală localizată în câteva arii. Ariile în care s-au înregistrat cutremure cu
magnitudini moderate şi mari sunt: Dobrogea de Sud, estul Câmpiei Române şi zona
Câmpulung - Făgăraş - Sinaia. O activitate seismică mai slabă a fost observată deasemenea în
Oltenia şi în nordul Depresiunii Getice.
După anul 1981, în zona sud-vestică a Platformei Moesice au fost semnalate mai
multe cutremure cu magnitudini peste 4 (Mw) cum ar fi: Mw=4,4 în 17 Ianuarie 1987 (Lat
45.550N, Long 27.790E, h=15 km); cutremurul cu Mw=4,7 pe 3 octombrie 2004 (Lat 45.210N,
Long 28.920E, h=3.7 km); cutremurul Mw=3,7 pe 18 decembrie 2009 (Lat 45.510N, Long
26.210E, h=70 km); cutremurul cu Mw=4,4 din data de 24 iunie 2014 de la Corabia (Lat
43.800N, Long 25.510E, h= 10,1 km) şi cutremurul de la nord Tg. Cărbunești din data de 1
ianuarie 2011 cu Mw=4,5(Lat 45.030N, Long 23.540h=6km), dar şi cutremure cuprinse între 3
şi 4 (Mw) cum ar fi cutremurul cu Mw=3,5 din data de 1 septembrie 1991 (Long 45.480N, Lat
26.930E, h=21,5 km) sau cutremurul de la nord Giurgiu cu Mw=3,9 (Lat 43.950N, Long
25.880E, h=19 km).
În apropiere de oraşul Urziceni este situată linia seismică Ciocăneşti - Lehliu -
Urziceni - Urlaţi, de-a lungul căreia s-au evidenţiat maxime de intensitate de la cutremurul din
1892, la cel din 1901 şi în cazul cutremurelor balcanice din 1912 şi 1913. În cazul
cutremurelor moldavice s-au înregistrat maxime de intensitate la Armăşeşti, Urziceni şi
Ciocăneşti - Mărgineni.
Printre faliile care au generat cutremure se pot enumera: Videle - Bălăria, cu epicentre
la Vidra (18 noiembrie 1905, M=3,2) şi Frumuşani (20 aprilie 1977, M=3,9 şi 3,4), Falia
Belciugatele - Ileana cu epicentre locale bucureştene (22 aprilie 1900, 5 august 1904, 14
ianuarie 1910, 7. noiembrie 1910, M=2,5) şi la Cernica (29 martie 1977, M=3,4), Falia Periş,
epicentru la Periş (1 decembrie 1977, M=3,7) şi Falia Pogoanele cu un epicentru în localitatea
cu acelaşi nume (18 aprilie 1916, M=2,5).

50
 Fig. II.84. Seismicitatea crustală a zonei de sud est a României pentru cutremurele
cu magnitudinea Mw>2,5. Punctele roşii Reprezintă epicentrele cutremurelor crustale.
Tectonica dupa Sandulescu 1984, 1988 Si Matenco 2007

În jurul municipiului Bucureşti, au avut loc o serie de cutremure, o parte din ele fiind
ca urmare ale cutremurului major de la 4 martie 1977 (Cornea şi Polonic, 1979). Majoritate au
magnitudini Mw≤3,0, şi doar câteva depăşesc 3 grade, acestea fiind aliniate de-a lungul Faliei
Olteniţa-Turtucaia.
În afara acestui aliniament este de remarcat existenţa unui aliniament orientat NE -
SV, la vest de București, cu magnitudinea maxima de 3,1 (Mw) pentru cutremurul din data de
29 februarie 2008, Lat 44.4630 N şi Long 25.770 E, h=0.7 km şi adâncimi crustale, valoarea
maximă fiind de 11,9 km pentru cutremurul din data de 20 iunie 2009, Lat 44.204 şi Long
25.734, Mw=2,8.
Între faliile Intramoesică şi Capidava-Ovidiu se observă o activitatea seismică
semnificativă cu multe cutremure de magnitudine (Mw 2,0-3,0) şi doar câteva cu Mw3,0
spre nord şi est de o linie Bucureşti-Ploieşti, cu epicentre la Tomşani, la vest Urziceni, Baba
Ana etc. Este de remarcat un cutremur cu Mw=5,4 la Căzăneşti în 4 ianuarie 1960.
Între Falia Intramoesică şi Valea Olt deşi activitatea seismică este mult redusă în
comparaţie cu cea de la est de Falia Intramoesică, au avut loc mai multe cutremure cu
magnitudini 3,0 (Mw) în zona localităţilor Găeşti, Alexandria, Buftea, Olteni, iar alte
cutremure, cele de pe Valea Oltului la Drăgăneşti Olt şi la Slatina.
Sinaia este o altă zonă seismogenă localizată în aria Carpaţilor Orientali. În această
zonă au fost înregistrate mai multe cutremure cu magnitudini mici şi moderate. Dintre ele se
remarca o secvenţă de tipul preşocuri-şoc principal-replici cu magnitudinea ML >1,3(peste
350 cutremure),(Enescu et al., 1996).

51
 Cutremurele făgărăşene își au originea în aria Carpaţilor Meridionali şi au focarele
situate la est de Valea Oltului (Atanasiu, 1961, Diaconescu 2015). În această arie s-a produs
cel mai mare cutremur, după zona Vrancea, de pe teritoriul românesc la data de 26 ianuarie
1916, cu o intensitate estimată a fi depăşit gradul 7 în epicentru (26 ianuarie 1916 (M=6,4),
care a fost urmat de nenumărate replici extinse pe cca 6 luni. Atanasiu (1961) citează și alte
linii seismice precum: Călimăneşti-Coteşti-Horezu şi Arefu-Ocnele Mari-Govora unde
intensitățile raportate au avut valori I<5 grade, regiunea Câmpulung, cu intensităţi relativ
frecvente de 5 grade în aria epicentrală,: 4 evenimente în 25 ani (1891-1916).

II.2.2.1. Dobrogea centrală şi de sud

La sud de Falia Peceneaga-Camena există o distribuţie a seismicităţii care urmăreşte

atât direcţia faliilor Palazu şi Horia-Pantelimonu de sus, cât şi o direcţie SV-NE, transversală
pe acestea două.
Totodată este de notat păstrarea tendinţei de orientare NV-SE şi în zona continentală a
șelfului Mării Negre. Este de remarcat faptul că marea majoritatea a cutremurelor, peste 99%,
au hipocentrul localizat în domeniul crustal, iar în primii 10 kilometri ai crustei sunt
localizate 67% dintre seisme. Numai câteva cutremure au hipocentrele localizate în domeniul
subcrustal. În ceea ce priveşte magnitudinea, putem remarca faptul că marea majoritate a
cutremurelor sunt situate în domeniul de magnitudini 2-3(Mw). În Dobrogea Centrală, unde
adâncimea maximă a hipocentrelor este de 96 de km, suprafaţa Moho fiind estimată la
adâncimea de 32 km în sud şi de 35 de km în nord, se remarcă deasemenea un salt al
adâncimilor hipocentrale dar mult mai mic, de la 20 km la 24 de km în zona cursului Dunării
(în dreptul mult discutatei falii a Dunării), adâncimea hipocentrelor evoluând după o pantă
descrescătoare lina de la est la vest. În Dobrogea de Sud, unde adâncimea maximă a
hipocentrelor ajunge la 96 de km, iar Moho este situat undeva în jurul valorii de 30 km
(Rădulescu, 1989), saltul se produce la nivelul meridianului de 28.70E, aproximativ la fel ca
în Dobrogea de Nord, de la 20 la 30 de km.

52
 Fig. II.86. Distribuţia epicentrelor cutremurelor cu Mw≥2. Tectonica după M. Visarion et al., 1988.

II.2.2.2. Zona de est a Platformei Moesice

Partea estică a Platformei Moesice se înscrie în categoria ariilor cu seismicitate

crustală cu cutremure cu magnitudini ≤ 5 grade: în 4 ianuarie 1960 la vest de Amara, între
Urziceni şi Slobozia, Mw= 5,4 cu focar la 40 km adâncime, sau cutremurul de la Răduleşti
(15 km nord Urziceni) din 27 februarie 1967 cu o magnitudine Mw=5,0. Cutremure cu
magnitudini ≤ 4,5 grade s-au mai înregistrat în ariile epicentrale din raza localităţilor:
Urziceni, Tomşani, Plopeni şi Urlaţi, Ploieşti, apoi între Bucureşti şi Ploieşti la Periș, Tg.
Fierbinți Căciulaţi, Otopeni şi Vereşti.

II.2.2.3. Zona Făgăraş-Câmpulung

Zona seismogenă Făgăraş-Câmpulung este situată la limita cu Carpatii Orientali. Zona

Făgăraş se face remarcată prin şocuri puternice ce pot ajunge la MW ~ 6,5 ( 26 ianuarie 1916
(MW = 6,4) care a fost urmat de un număr mare de replici (Atanasiu, 1961)). Mai este de
53
subliniat faptul că în zonă s-a mai produs un cutremur cu magnitudine de 5,2(Mw) la data de
12 aprilie 1969, 45.31 lat N, 25.12 long E, adâncime focală 8 km. Un alt cutremur este cel
produs în data de 14 decembrie 1955 cu magnitudinea de 4.2 (Mw). În anul 1940, pe data de 5
ianuarie, s-a produs la nord vest (în imediata apropiere a orașului Câmpulung Muscel) un
cutremur cu magnitudinea de 4,5 (Mw), în apropierea Faliei Intramoesice. Alte cutremure sunt
cele situate la intersecția Faliei Intramoesice cu cea a Cernei, în 1571 respectiv 1590,
amândouă cu magnitudinea de 6,5(Mw).

II.2.2.4. Zona Sinaia

Aceasta zonă este caracterizată de cutremure crustale cu magnitudini modeste

(Mw<4,0). Marea majoritate a adâncimile hipocentrelor sunt situate în domeniul crustal, dar
sunt prezente şi cutremure cu caracter intermediar. Se poate face ipoteza că evenimentele
crustale sunt generate pe o extensie a Faliei Intramoesice, care probabil ajunge în această
zonă. Aici analiza seismicităţii (Diaconescu et al., 2009) pune în evidenţă două clustere de
cutremure subcrustale (h> 60 km), una situată în zona Sinaia, sensul strict cu orientare N-S și
hipocentrele situate în intervalul 60-105 km, şi una mai la nord, cu o orientare NV - SE (în
depresiunea Braşov) faţă de zona Vrancea, cu hipocentrele situate în intervalul 60-136 km
(Fig. II.117). Rata energiei eliberate este mult mai mică (Mw≤ 3,7 în zona Sinaia şi Mw≤ 3,1 în
Depresiunea Braşov) faţă de zona Vrancea. Prezenţa acestor clustere corelate cu datele de
tomografie seismică (Zaharia et al., 2009) subliniază existenţa unor heterogenităţi
semnificative în manta (Neagoe et al., 2010). Pentru zona Sinaia (sensul strict) este
caracteristică existenţa unei secvenţe de cutremure crustale apărute în perioada mai-iunie
1993. S-a pus în evidenţă o creștere a activităţii seismice (serie de preşocuri), cu o serie de
345 de cutremure cu ML≥1,5 fiind identificate pe seismogramele înregistrate la staţia
seismologică de la Cheia. Soluţia de plan de falie a şocului principal (M L=5,1, Mw=3,4) este
una normală cu o orientare nord vest-sud est (Popescu, 2007).

54
Fig. II.117 Harta tectonică la nivelul fundamentului pentru zonele Câmpulung şi Sinaia. Punctele roșii reprezintă
epicentrele cutremurelor cu magnitudine mai mare ca 2.5; IF- Falia Intramoesică.; CTF – Falia Călimănești-Tg.
Jiu; BTF- Falia Bibești-Tinosu; DMF- Falia Dealu Mare; COF – Falia Capidava-Ovidiu; TF – Falia Trotuș;
STF – Falia Sud Transilvana; PCF- Falia Peceneaga-Camena; CF-Falia Cerna. Dupa Neagoe et al., 2010

II.2.2.4.1. Model geofizic pentru zona Campulung

In aceasta zona adâncimea hipocentrelor este situata în domeniul crustal, aici fiind
posibilă și o ușoară ridicare a fundamentului datorită forțelor de compresiune ce acționează.
Majoritatea soluțiilor de plan de falie indică falierea inversă, urmate de strike slip (Fig.
II.132), cu o deplasare orizontală a compartimentului dextru ce indică un stress compresiv al
zonei. Totodată, adâncimea hipocentrelor migrează de la 35,2 km în nord la 3-4 km spre sudul
zonei, urmând atât harta anomaliilor gravității în aer liber cât și harta discontinuității
Mohorovicic (Diaconescu, 2009).
Numărul de cutremure cu soluţii de plan de falie este însă insuficient încă pentru a
trage o concluzie clară privind caracterul şi distribuţia spaţială a faliilor din zona respectivă.
Dar prezenţa atât a falierii inverse cât şi a falierii de tip strike slip converg către ideea
enunţată în paragraful anterior, aceea că accidentele tectonice răspunzatoare de producerea
evenimentelor seismice sunt efectul procesolor dinamice corespunzătoare clădirii eşafodajului
carpatic.

55
 II.2.2.4.2. Model geofizic pentru zona Sinaia

În ceea ce privește zona Sinaia, modelul geofizic implică două componente: o

componentă crustală şi una subcrustală (Fig. II.132).
Se pare că mecanismele producerii falierii pentru cutremurele crustale sunt similare cu
cele din zona Câmpulung. În această zona cutremurele sunt situate de-a lungul văi Râului
Ialomiţa, în domeniul crustal, având același caracter preponderent de faliere inversă combinat
cu strike slip cu o deplasare orizontală a compartimentului dextru, marcând caracterul
compresiv al zonei, Valea Ialomiţei fiind considerată limita de contact dintre Carpaţii
Orientali şi cei Meridionali (Săndulescu, 1984, Mutihac, 2007).
În ceea ce priveşte componenta subcrustală, în zona Sinaia se face simţită prezenţa atât
a cutremurelor subcrustale şi intermediare cât şi prezenţa unor cutremure cu adâncime de până
la 108 km (intrând astfel în zona cutremurelor adânci).
.

BRASOV
45.6

B
D
45.5

45.4
_
+
SINAIA
B'
45.3
A'
A C

CAMPULUNG
45.2 _
+

+ _
45.1 D'
PUCIOASA

45

44.9

C'
PITESTI
44.8

44.7

24.8 24.9 25 25.1 25.2 25.3 25.4 25.5 25.6

Fig. II.132. Harta distribuției epicentrelor cutremurelor cu soluții de plan de falie.

Cruci roșii - faliere inversă; romburi albastre - faliere tip strike slip; linii negre – plane de
sensibilitate seismică.

56
 În figura II.132 s-a evidențiat existența a patru linii de sensibilitate seismică, astfel :
- Linia A-A’ corespunde unei falieri de tip falie de alunecare (strike slip) cu
deplasarea compartimentului nordic spre vest și având tendința de ridicare peste
compartimentul sudic (tip faliere strike slip senestru inversă).
- Linia B-B’ corespunde unei falieri de tip falie inversă în care compartimentul vestic
încalecă peste compartimentul estic după un plan cu un unghi de înclinare mediu de
400.
- Linia C-C’ corespunde unei falieri de tip falie inversă în care compartimentul vestic
încalecă peste compartimentul estic după un plan cu un unghi de înclinare mediu de
500.
- Linia D-D’ (zona Sinaia) este o faliere de tip falie inversă.

II.2.2.5. Zona Bucureşti

În ultimii ani, datorită îndesirii rețelei de observatoare seismice pe teritoriul României s-a
pus în evidenţă o altă zonă seismică în apropiere de București, în zona sa nord-vestică, pe un
aliniament orientat NE-SV, unind localitățile Crevedia Mare - Racari - Colacu, unde s-a
înregistrat un număr de 50 de cutremure în perioada 2007 - februarie 2010.
Deși acest aliniament nu este cunoscut din punct de vedere istoric ca fiind un real
pericol pentru zonele dens populate din zonă, magnitudinea maximă cunoscută fiind de 3,2
(Mw), a atras atenția orientarea sa similară cu aliniamentele de cutremure crustale din zona
Vrancea (Diaconescu, 2009), precum şi faptul că şi aici sunt cunoscute cutremure subcrustale,
domeniul maxim de adâncime fiind 70 km.
Primul cutremur înregistrat în această zonă a fost în anul 1983, zona remarcându-se
începând cu anul 2007 când au început să fie înregistrate în medie în jur de 27 de cutremure
anual.
Tot în această zonă, în anul 2009, pe 20 iunie s-a produs o secvenţă seismică de tip şoc
principal-replică, cu şocul principal de MD=3,8 iar replica de MD= 2,8.
În anul 2012, pe data de 7 martie s-a produs în zona lacul Morii un cutremur cu
magnitudinea (ML) de 3,4, resimțit în zona nord-vestică a Bucureștiului

57
 Fig. II.133. Distribuţia cutremurelor în zona Bucureşti. După Ioane et al., 2014

II.2.2.6. Zona Oltului

Cutremurele făgărăşene de pe valea Oltului şi zona adiacenta acesteia îşi au originea în

aria Carpaţilor Meridionali şi au focarele situate la est şi vest de Valea Oltului (Atanasiu,
1961). În această arie s-a produs cel mai mare cutremur, după zona Vrancea, de pe teritoriul
românesc, la data de 26 ianuarie 1916, cu o intensitate estimată a fi depăşit gradul 7 în
epicentru (Mw=6,4), care a fost urmat de nenumărate replici extinse pe cca 6 luni. În aceeaşi
zi cu seismul principal de 6,4 (Mw) s-au mai produs şi alte trei cutremure semnificative: unul
de 5,2(Mw), unul de 5,0 (Mw) și unul de 4,4 (MW).
În general, seismicitatea care caracterizează aria Carpaţilor Meridionali este
semnificativ mai mare comparativ cu cea din aria Carpaţilor Orientali, ceea ce ar putea indica
un contact mai activ al orogenului alpin cu Platforma Moesică, faţă de contactul cu Placa Est-
Europeană, care pare în prezent sudat (Diaconescu et al., 2015).

58
 În partea de sud a Olteniei s-au resimţit câteva cutremure în ariile Craiova şi Caracal.
Cutremurele din Oltenia sunt tectonic asociate fie sistemelor de falii transversale din
Platforma Moesică (exemple: Falia Jiului, Falia Motrului, Falia Oltului), fie sistemului de falii
orientat est-vest după care platforma se afundă sub avanfosă şi orogenul carpatic (Falia
Timoc, Falia Tg. Jiu-Călimănești) (Fig. II.164).

Fig. II.164. Seismicitatea zonei de la vest de Olt. Epicentre ale cutremurelor cu magnitudine M≥2. Tectonica
după Mațenco L., 1997

Unele cutremure din zona Craiova-Slatina ar putea fi legate de masivul intrusiv Balş-
Optaşi care a penetrat formaţiunile platformei, determinând și o ridicare structurală important
(apreciată ca atare de către cercetările de geologie a petrolului) şi de faliile care mărginesc
aceasta ridicare.
Cutremurul din data de 24 iunie 2014, ora 19:39:53, 43.7670 Lat N/ 24.43220 Long E,
ml=4,4 poate fi atribuit Faliei Jiului. Adâncimea (17 Km) la care s-a produs situează
cutremurul în categoria seismelor crustale.
Atanasiu (1961) pune în evidenţă, pe baza datelor din arhive, următoarele zone
seismic active din Oltenia:
(a) Regiunea Drăgoteşti: Două cutremure locale sunt observate în această zonă la 30
decembrie 1894 şi la 12 februarie 1916 cu I=4 şi respectiv 5,0.

59
 (b) Regiunea Baia de Aramă: cel mai semnificativ cutremur s-a produs la 11
octombrie 1910 şi a fost resimţit la Baia de Aramă, Balta şi Vârciorova (I=4), şi la Turnu
Severin. Baia de Aramă este considerată ca o regiune epicentrală pentru că acolo s-au
observat mişcări verticale. Între Baia de Aramă şi Balta apare un sinclinal cu aspect de graben
umplut cu depozite miocene.
(c) Alte focare în Oltenia de vest: la Turnu Severin - un cutremur slab în 11 martie
1894, la Samarineşti, în 20 mai 1893, I=4, Roşia de Amaradia la 4 februarie 1916, I=2,
Craiova pe 28 iunie 1902, I=3 şi Caracal pe 13 ianuarie 1898, I=3.

II.2.2. 8. Depresiunea Getică

Activitatea seismică de la vest de râul Olt se manifestă prin seisme cu magnitudine

moderată, care rareori depăşesc 5 grade, ultimul cutremur cu o magnitudine de 5,2 fiind
înregistrat în 1943 la Baia de Aramă.

Fig. II.166. Harta structurală a depresiunii Getice situată între văile Tismana şi Cerna.
Punctele albastre reprezintă epicentrele secvenței seismice din Ianuarie 2012. A, B, C reprezintă
cutremurele cu soluții de plan de falie. După Popescu et al., 2014

În vestul Olteniei, de la Turnu Severin spre Tg. Jiu, Tg. Cărbunești, Corabia s-au
înregistrat cutremure cu magnitudini de până la 5,6 (Mw). La est de Tismana (Mw=5,2 la 20
iunie 1943), alte două cutremure cu Mw=4,5 au avut loc pe 9 iulie 1912 la cca 9 km sud de Tg.
Jiu şi la 4 mai 1963, la cca 22 km NV de aceeaşi localitate. Mai la vest, în Oltenia, câteva
cutremure de Mw=3,9 şi 4,0 au fost localizate la 20 km SE de Petroşani (26 iulie 1962), la 15

60
km NV de Strehaia (20 mai 1893) şi la sud Drăgotești (12 februarie 1916). S-a înregistrat o
serie de cutremure cu magnitudine mai mici, de Mw 3,5-3,8 la NV de Tg. Jiu (6 martie 1987).
Alte numeroase cutremure cu Mw≤3,4 au fost identificate în Oltenia de vest şi de nord-vest.

II.2.3. Zona de sud vest a României

Zona de studiu se suprapune peste unităţile tectonice reprezentate de zona de vest a

orogenul Carpaţilor Meridionali şi Depresiunea Panonică.
Activitatea seismică crustală este localizată în câteva arii care se suprapun unor
elemente tectonice active: blocuri crustele cu mişcări diferenţiale sau linii de contact între
structuri adiacente. Zonele active sunt situate la limita sau în interiorul orogenului Carpaţilor
Meridionali sau în Câmpia Banatului: de la Orşova la Băile Herculane spre Teregova şi
Poiana Mărului, de la Moldova Nouă spre Anina şi Oraviţa până la Reşiţa, de la Timişoara
spre SV, la Jebel şi Banloc, la nord de canalul Bega în zona Sânnicolau Mare, la Arad - Vinga
şi Calacea, ca şi pe Valea Timişului spre Făget. Cutremurele crustale din aceste arii ating
magnitudini moderate de până la Mw 5,6. Adâncimea de producere este între 5 și30 km, unele
depăşind chiar acest interval.
În Zona Danubiană s-au înregistrat cutremure cu magnitudini de până la Mw=5,6.
Cutremurele care au depăşit Mw 5,0 au fost localizate în zona Mehadia - Băile Herculane
(Mw=5,6, la 18 iulie 1991), la Moldova Nouă (Mw=5,3 pe 10 şi 11 iulie 1879). Mai dese au
fost cutremurele cu Mw între 4,0 şi 5,0 grade. În primul rând se remarcă o secvenţă de cca. 11
cutremure produse în zona Moldova Nouă, din septembrie 1879 până în martie 1880, cu
magnitudini estimate la Mw =4,7. Un eveniment de Mw=4,7 (19 decembrie 1984) a fost
localizat la sud de Oraviţa. Două cutremure cu Mw =4,4 s-au produs în Zona Danubiană pe 31
august 1909 lângă Anina şi pe 31 mai 1927 lângă Sasca Montană. Pe 11 octombrie 1910 un
cutremur de Mw =4,3 se produce în zona Băile Herculane. Două cutremure cu Mw= 4,3 au loc
la sud de Reşiţa (16 aprilie 1912) şi la nord de Bozovici (24 martie 1922). O serie de
cutremure cu magnitudine mai mici, de Mw =3,5-3,8 au fost localizate la Sasca Montană (24
mai 2002), Novaci (10 mai 1980), nord Bozovici (18 ianuarie 1933), nord vest Tg. Jiu (6
martie 1987), 25 km sud Bozovici (22 octombrie 2004) şi Sasca Montană (23 mai şi 2 august
2002). Alte numeroase cutremure cu Mw≤3,4 au fost identificate în zona de nord vest, precum
şi în Zona Danubiană.

61
II.2.3.1. Zona Danubiană

Zona seismogenă, numită „Zona Danubiană”, reprezintă zona sud vestică, adiacentă
Dunăriiea, a Carpaţilor Meridionali. Activitatea seismică este remarcabilă, mai ales în zona de
graniţă şi peste Dunăre în Serbia. Magnitudinea cutremurelor nu depăşeşte însă 5,6 grade (18
iulie 1991).
Zona Danubiană este considerată ca o zonă cu o seismicitate relativ ridicată.
Magnitudinea maximă observată a fost de Ms=5,6 pe data de 11 octombrie 1879. Un
eveniment mai recent s-a produs pe 18 iulie 1991, Ms=5,5, şocul principal fiind urmat de
numeroase replici. Soluţiile disponibile ale planelor de falie pentru trei cutremure, cel mai
mare fiind cel din 18 iulie 1991 indică o faliere normală, cu axa T pe direcţia N-S, în
concordanţă cu regimul extensional din Carpaţii Meridionali (Oncescu et al., 1988 şi
Radulian et al., 1996).
Cutremurele danubiene se caracterizează prin secvenţe cu replici numeroase. Zona
Danubiana cuprinde mai multe subzone:
(a) Zona Teregova: două cutremure au avut loc în anul 1886 cu I=2-3 grade. Focarul
din această zonă se suprapune peste zona de culminaţie seismică a cutremurului major din 10
noiembrie 1940, ceea ce sugerează o linie de sensibilitate seismică pornind de la sud de
Caransebeş și se extinde spre sud cel puţin până la Orşova.
(b) Zona Oraviţa-Sasca: între cele două localităţi s-au observat mai multe cutremure:
în anul 1887, un cutremur slab la Oraviţa, în 1907, Oraviţa, I=3+ iar în anul 1911 la Sasca,
I=4.
(c) Moldova Nouă: între octombrie 1879 și aprilie 1880 s-au înregistrat peste 80 de
secvenţe ale şocului major, în regiunea Moldova Nouă. Intensităţile atinse au ajuns până la
I=6+ - 7. Teritoriul afectat are o formă alungită pe direcţia NV - SE, de la Vrsac (Serbia) până
la Calafat.
(c) Zona Vrsac (Serbia): (20 km de graniţa cu Romania). Două cutremure au fost
resimţite şi pe teritoriul românesc, în anul 1883, gradul IV şi în anul 1884, I=3-4.

II.2.3.2. Zona Banat

Contactul Depresiunii Panonice cu orogenul Carpaţilor Meridionali, a Munţilor

Apuseni şi a Carpaţilor Orientali are loc în partea vestică şi nord vestică a României. Această
arie prezintă o intensă activitate neotectonică care generează o activitate seismică importantă.

62
O serie de epicentre ale cutremurelor locale s-au dovedit a se suprapune de-a lungul unor
fracturi care joacă un rol important în cadrul structural al regiunii (Polonic, 1985).
Pe baza distribuţiei seismicităţii putem defini două arii active, distincte pentru
Depresiunea Panonică: zona Banat la sud, şi zona Crişana - Maramureş la nord.
Caracteristic seismicităţii zonei Banat este prezenţa mai multor cutremure cu
magnitudine MW > 5, care nu depăşesc magnitudinea de 5,6(MW) precum si carcaterul
policinetic cu numeroase replici..
În zona Banat predomină falierea de alunecare pe direcţie urmată de cea inversă. Se
evidenţiază un câmp regional de compresie pe orizontală, orientat est-vest. Radulian et al.
(1996), a arătat că soluţiile de plan de falie situate în lungul marginii estice a Depresiunii
Panonice şi în zona Munţilor Apuseni, indică caracterul compresional al câmpului de
tensiune. Acest lucru este în concordanţă cu Grunthal şi Stromeyer (1992) care spune că
Bazinul Panonic are pentru regimul extensional care îl caracterizează, un modelul radial al
regimului extensional care implică un câmp compresional orientat pe o direcţie E-V în
regiunea intra-carpatică. Chiar dacă orientarea axelor P nu este perfect documentată, se
confirma un regim compresional pe direcţia E-V, sugerând caracterul compresiv al câmpului
de stres din Banat.
La vest de meridianul oraşului Timişoara s-au remarcat opt focare seismice, din care
cinci au produs intensităţi >5+: la Bulgăruş - Mokrin (Serbia), Timişoara, Sânmihaiu -
German, Vinga, Variaş, Elek (Ungaria), Pardani (Meda ?- Serbia), Rudna, Paniova.
Zona Canalului Bega: în această zonă s-au înregistrat mai multe cutremure în localităţi
situate de o parte şi de alta a graniţei cu Serbia. Un cutremur semnificativ (I=5+) s-a produs la
2 aprilie 1901. Au fost afectate mai multe localități, aria epicentrală având o direcţie NE-SV și
culminaţii la Rudna şi Beodra - Dragutinovo (Serbia) unde s-a atins I=6.
Zona Vinga-Variaş: un cutremur produs la 29 ianuarie 1900 prezintă izoseiste pe o
direcţie NE-SV având ca axă linia Arad - Gura Tisei. Cutremurul a produs pagube
construcțiilor pe o suprafaţă de cca 220 kmp. Un alt cutremur s-a produs la 10 iulie 1887 cu
I=5-7 grade, puternic resimţit la Vinga şi Periam.
Zona Bulgăruş-Mocrin: cutremurul din 31 octombrie 1879 a avut o distribuţie a
energiei pe direcţia E-V. Deşi nu se cunosc prea multe detalii, pare a fi o replică întârziată a
cutremurului de la Moldova Nouă din 10 octombrie 1879.

63
 Fig. II.178. Seismicitatea crustală a zonei de sud est a României pentru cutremurele cu magnitudinea Mw>2.5
Punctele roşii reprezintă epicentrele cutremurelor crustale
Elementele tectonice majore după Săndulescu, 1984, Visarion 1979, Mațenco., 2007

După datele documentate istoric, Timişoara pare a fi centrul seismic cel mai activ din
Banat. Intensitatea maximă atinsă pare a nu fi depăşit I>6 grade la cutremurul din 20
octombrie 1879. Energia disipată s-a propagat cu predilecţie spre E şi mai ales SE, decât spre
V şi NV, ca o consecinţă a unei mai bune „conductibilităţi” seismice a masei cristaline a
Carpaţilor.
Banatul are o activitate seismică ridicată, cu multe cutremure având Ml>5,0, fără a
depăşi 5,6 grade, cu hipocentre în partea superioară a crustei (h=5-10 km adâncime), urmate
de numeroase replici la intervale de timp relativ mari. Secvenţe semnificative s-au produs în
aprilie 1974, Ms=5,6, iulie 1991, Ms=5,7 şi decembrie 1991, Ms=5,6.

64
II.2.4. Zona de vest şi nord-vest a României

Zona analizată în acest subcapitol se află la contactul dintre orogenul Munților

Apuseni: spre vest cu Depresiunea Panonică iar spre est cu Depresiunea Transilvaniei,
respectiv la contactul Carpaţilor Orientali spre vest cu Depresiunea Transilvaniei.
Principalele zone active se află pe marginea Depresiunii Panonice, la contactul cu
fundamentului Munţilor Apuseni și al Carpaţilor Orientali. Corelarea seismicităţii crustale cu
elementele tectonice confirmă gruparea epicentrelor evenimentelor crustale în jurul unor zone
faliate care separă structuri cu fundament denivelat, cum ar fi structurile de la sud și respectiv
nord de Oradea: grabenele Borod, Sânnicolau şi Galoşpetreu-Mecentiu (Răileanu et al., 1992)
și horstul Sălaj, depresiunea Satu Mare şi blocul Oaş-Gutâi (Polonic, 1980).
Activitatea seismică observată în aria analizată este de nivel moderat. Datele istorice
sugerează două cutremure potenţiale cu magnitudini >6, unul cu magnitudinea de 6,2(Mw) în
anul 1802 şi unul cu magnitudine de 6 (Mw) in anul 1444. În general cutremurele
caracteristice zonei au magnitudine Mw≤5,6. Intervalul de adâncime al hipocentrelor este
situat în intervalul 3 - 33 km, conducând la repartizarea energiei seismice într-o arie
epicentrală redusă.

II.2.4.1. Zona Crişana - Maramureş

Informaţiile istorice sugerează pentru zona Crişana - Maramureş cutremure potenţiale

cu magnitudini > 6. Din secolul al XIX-lea şi până în prezent nu s-a înregistrat decât un
singur eveniment cu magnitudinea de Mw=5,6, pe 15 octombrie 1834 la sud de Carei (zona
Pişcolt-Petreşti) (cca. 15 km sud de Carei). Un alt cutremur important s-a produs în data 5
ianuarie 1823, având magnitudinea 5 (Mw), situat la est Sighetul Marmaţiei.
Zona în care s-au produs cutremurele din jurul localităţilor Oradea şi Carei se
suprapune intersecţiei unor falii cu orientări sud vest-nord est şi vest-est, cu focare normale,
cum ar fi cutremurul din data de 12 aprilie 1886 cu magnitudinea 4.1(M w) la sud de Oradea,
cutremurul cu magnitudine de 4.7(Mw) din data de 11 martie 1893 din zona Carei.
Pentru zona Crişurilor sunt citate, pe lângă focarul de la Elek (Mw= 3,8) din anul
1905, pe graniţa cu Ungaria, (Nord Arad), cutremurele din anii 1847 şi 1859, ambele creditate
cu magnitudinea 5(Mw).
Zona Petreni (SV Carei) este cunoscută ca locul unde s-a resimţit un cutremur slab în
anul 1893, cu magnitudine 4,7(Mw).

65
 În munţii Apuseni este consemnat un singur cutremur semnificativ, cu epicentru între
Băiţa şi Sudrigiu, pe 11 iulie 1911, având magnitudine 3,7(Mw). Tot în aceea zonă, la nord de
Zarand a mai fost raportat un cutremur cu magnitudinea de 4,3 (Mw) în 1910.
Cutremure semnificative s-au mai produs şi în zona Clujului, cu magnitudine de 4,7
(Mw) în data de 5 mai 1523 şi de 5.3 (Mw) în data de 15 februarie 1786.
În zona Maramureş în perioada 1876-1926 au avut loc o serie de cutremure cu
intensitate maximă V, (Polonic, 1980), cu multe replici. Cutremurele se produc intr-o zonă
situată la vest de Sighetul Marmaţiei, în lungul Tisei, sau pe aliniamente orientate nord vest-
sud est. Aceste orientate nord vest-sud est, paralele cu Carpaţii Orientali, reflectă fracturile în
trepte care conduc la scufundarea fundamentului cristalin sub Carpaţi.
Pe falia Dragoş Vodă şi faliile asociate, în zona Baia Mare, au avut loc cutremure mai
importante la 30 iune 1978 (MW = 4), vest Baia Mare, şi în martie 1979, trei cutremure, din
care cel din data de 8 martie a avut magnitudinea de 3.2 (M w). Zona este plasată pe o falie
crustală orientată vest-est, care spre est intră în contact cu falia ce limitează la nord Masivul
Rodnei.
Zona Maramureş este afectată de o seismicitate crustală grupată în jurul câtorva
localităţi (Polonic 1980). La Sighetul Marmației (pe faliile Mara şi Halmeu) s-au evidenţiat
câteva focare seismice destul de active ca frecvenţă de apariţie. În anii 1894 şi 1893 s-au
produs seisme cu magnitudinea de 3,8(Mw) şi respectiv de 4,7(Mw); în anul 1888 s-a produs
un cutremur cu magnitudinea de 3,8 (Mw) ce a avut loc la Coştiui; în anul 1911 a fost generat
un seism la Sarasău, magnitudine 4 (Mw), urmat la câteva zile de o replică mai slabă; în anul
1926 a avut loc un cutremur de magnitudine 4 (Mw) şi intensitate I=4+ (intensitate maximă pe
linia Sighet-Ocna Şugatag). După modul cum au fost afectate diferire localităţi sunt sugerate
liniile seismice de la Sarasău - Teceu, Sighet - Ocna Şugatag şi Coştiui - Strâmtura. Polonic
(1980) menționează că pe durata a 66 de ani (1876 - 1940) pentru care au fost disponibile
informaţii, nu s-au simţit intensităţi mai mari de I=5+, deci seismicitatea a fost relativ slabă.

66
II.2.4.2. Depresiunea Transilvaniei

În zona centrală a Depresiunii Transilvaniei, între Târnava Mare şi Târnava Mică,

există o zonă seismică cu un cutremur important produs la 3 octombrie 1880 cu magnitudinea
de 5.3(Mw) sunt mentionate cutremure cu magnitudinea de 5. 9 (Mw) în 1223 şi tot 5.9 (Mw)
în 1523 şi altul mai recent, din 10august 1994, cu magnitudinea Mw = 3.3, şi adâncime de 10
km.
Un alt cutremur important s-a produs la 3 octombrie 1880 cu magnitudinea de
5,3(Mw). Sunt deasemenea menționate caâteva cutremure cu magnitudinea de 5.9 (Mw) în
anul 1223 şi tot de 5.9 (Mw) în anul 1523. ceva mai recent, în 10 august1994 s-a produs un
seismic cu magnitudine M = 3,3, la o adâncime de 10 km. Cutremurul din anul 1880 s-a
resimţit, cu o intensitate de 5+, pe o arie definită de localităţile Turda-Târgu Mureş-Bazna-
Alba Iulia; acest seism a avut o zonă epicentrală difuză, cu două direcţii de intensitate ridicată,
spre N şi spre NV (Atanasiu 1961). Aici s-au observat culminaţii pe liniile Gâmbuţ-Ozd şi
Bazna-Băgaciu. Spre NV, o linie de maximum se extinde spre Cluj, cu alte două maxime, la
Nădăşelu şi Zimbor. Paralel cu această linie apar maxime la Şimleul Silvaniei şi Huedin
(Atanasiu, 1961). Pe această linie se află şi focarul de la Mănăștiur al cutremurului din 18
octombrie 1911. O altă prelungire apare spre vest, de la Alba Iulia înspre Zlatna, iar spre nord
un maximum de la Reghin-Teaca până spre Bistriţa (Atanasiu, 1961).
În sudul depresiunii Transilvaniei, între Târnava şi Olt, s-a observat o zonă cu maxime
de intensitate la Meşendorf şi Sibiu. Pe Valea Mureşului, o altă zona de maxim este situată
între Deva şi Orăştie. Cutremurul a fost resimţit pe o arie largă de cca 62000 km 2 până înspre
masivele Neogene Călimani-Harghita, dar nu şi dincolo de Carpaţii Orientali. Suprafaţa
afectata a depăşit 5000 km2. Acest cutremur pare să fi avut un epicentru difuz (ceea ce
sugerează o sursă mai adâncă), un singur șoc seismic şi o arie macroseismică relativ mare
comparativ cu aria epicentrală. În catalogul ROMPLUS, acest eveniment a fost evaluat cu o
magnitudine de Mw =5,3. Pe zonele de intensitate maximă observate în timpul cutremurului
din anul 1880 se suprapun maximele atinse în timpul altor cutremure, precum cel din 10
noiembrie 1940, din zona Vrancea. Astfel s-au menţinut liniile de maxim Bazna-Băgaciu,
Mediaş-Dumbrăveni (suprapusă în parte liniei Mediaş-Sighişoara), Meşendorf-Sibiu, Ozd-
Ogra, Turda-Cluj, Huedin-Şimleul Silvaniei (Atanasiu 1961).
La marginea Bazinului Transilvaniei s-a produs un cutremur la Jibou pe data de 26
mai 1885, resimţit în partea de nord a Transilvaniei pe cca 14300 km2, cu o intensitate de cel
puţin 5+ grade, cu un maximum de I=6 la Domnin (Atanasiu, 1961).

67
 Aici s-a definit linia de maxim a Jiboului, extinsă pe o direcţie NNV-SSE. Pe aceeaşi
linie pare a se fi manifestat şi cutremurul de la 22.01.1830 considerat ca fiind „puternic”
(Atanasiu 1961). Un alt cutremur, având (pe lângă şocul principal) mai multe replici s-a
produs la Deva, în intervalul 29-30 aprilie 1886. Cutremurul a fost apreciat ca fiind slab, I=4
(Atanasiu 1961).
Atanasiu (1961) arată că focarele pot fie situate pe fracturi foarte adânci. De remarcat
faptul că zonă seismogenă este definită numai pe baza cutremurelor istorice, activitatea
seismică din prezent fiind aproape absentă.

Fig. II.276. Seismicitatea crustală a zonei vestice şi de nord a României (puncte maro)
şi distribuţia cutremurelor cu soluţii de plan de falie (puncte verzi, Anexa 6)
Tectonica după Săndulescu, 1984, Polonic 1980, Raileanu et al., 1992

68
III. MODELE GEOFIZICE ALE SISTEMELOR DE FRACTURI ACTIVE
DIN ARIILE CU SEISMICITATE RIDICATĂ DIN ROMÂNIA

Criterii de interpretare a soluțiilor de plan de falie

În afara categoriilor de falii considerate standard: normale, inverse și de strike slip, mai
există și falii care reprezintă o combinație de falii normale cu componentă de falie tip strike slip
numite NS și falii inverse cu componentă de strike slip numite TS (vezi tabel III.1). NS
reprezintă tipul de faliere unde axa P acționează sub un unghi cuprins între 42 0 şi 520 față de
orizontală, iar în tipul de faliere TS unghiul sub care acționează T este cuprins între 420 și 520
față de orizontală (Zoback, 1992).
Tabel III.1
Azimutul stresului orizontal și tipul de faliere în funcție de înclinarea axelor P, B, T

Axa P/S1 Axa B/S2 Axa T/S3 Tip faliere SH-azimut

pl > 52 pl < 35 NF azim. of B-axis
40 < pl < 52 pl < 20 NS azim. of T-axis +90
pl < 40 pl > 45 pl < 20 SS azim. of T-axis +90
pl < 20 pl > 45 pl < 40 SS azim. of P-axis
pl < 20 40 < pl < 52 TS azim. of P-axis
pl < 35 pl > 52 TF azim. of P-axis

Valorile exacte pentru definirea regimului de stres sunt subiective, de aceea am preferat
să folosim cea mai largă definire a categoriilor de stres, aşa cum a descris-o Zoback (1992) și
folosită și în elaborarea hărții de stres global (Reinecker, J., et al., 2005). De asemenea, a fost
necesară şi elaborarea unor criterii pentru încadrarea în categorii de calitate a soluțiilor de plan
de falie bazate pe criteriile lui Zoback, 1992 şi adaptate condiţiilor seismotectonice din România
(vezi tabelul III.2).

Tabel III.2
Criterii de calitate
Indicator de stres A B C D

Mecanism focal unic M≥2.5, 7≤Ns≤10

M≥2.5, Ns ≥15 M≥2.5,10 ≤Ns≥15 M < 2.5, Ns ≥15
M < 2.5, 7≤Ns≤15

Pentru descrierea regimului de stres s-au folosit următoarele categorii de tipuri de faliere:

69
 NF: Falie normală (gravitațională)

NS: Falie predominant normală cu

componentă de strike slip

SS: Falie de alunecare (strike slip, decroșare);

de obicei include şi componente minore de
falie normală sau inversă

TS: Falie predominant inversă cu componentă

de alunecare.

TF: Falie inversă (de încălecare, șariaj)

Fig. III.1. Reprezentarea grafică a diverselor tipuiri de faliere (Zoback, 1992)

70
III.1. Zona 1. (Dobrogea)

III.1.1 Seismicitatea Dobrogei

Distribuția epicentrelor pentru cutremurele crustale cu o magnitudine mai mare sau egală
cu 2 (Mw) pentru perioada 1974 - Septembrie 2015 este prezentată în Fig.III.2. Cutremurele
prezintă o orientare generală nord vest – sud est și sunt localizate, în marea lor majoritate, pe
teritoriul Dobrogei de Nord și la limita dintre Dobrogea Centrală și Dobrogea de Sud.
Direcțiile de aliniere a epicentrelor pun în evidență două aspecte distincte, una pentru
zona Dobrogei de Nord și o altă caracteristică pentru Dobrogea Centrală și cea de Sud. În
Dobrogea de Nord epicentrele sunt mult mai numeroase și se aliniază oarecum paralel cu
aliniamentele tectonice majore cunoscute, iar la sud de Falia Peceneaga - Camena există o
distribuție a seismicității care urmărește atât direcția faliilor Palazu și Horia - Pantelimonu de
Sus, cât și o direcție nord est-sud vest, transversală pe acestea două.
Totodată este de notat extinderea tendinței de orientare nord vest-sud est și în zona
șelfului continental al Mării Negre. Este de remarcat faptul că marea majoritatea a cutremurelor,
peste 99% au hipocentrul localizat în domeniul crustal, iar în primii 10 kilometri ai crustei sunt
localizate 67% dintre seisme (Fig. III.3.a). Numai câteva cutremure au hipocentrele localizate în
domeniul subcrustal. În ceea ce privește magnitudinea se poate remarca faptul că marea
majoritate a cutremurelor sunt situate în domeniul 2-3(Mw).

În figura III.3 se constată o variație oscilatorie a numărului de cutremure suprapusă unei

tendințe generale de creștere. Acest lucru nu se datorează neapărat creșterii numărului de seisme
din Dobrogea (cu alte cuvinte nu este vorba neapărat de o intensificare a activității seismice sau
de o îndesire a numărului de observatoare, dintre care patru existente la data cutremurului 1977),
cel puțin pentru vârful de cutremure din anul1982, ci este vorba de o îmbunătățire a capacității de
localizare a rețelei de stații prin îmbunătățirea calității aparaturii folosite după anii 1980.

71
Fig. III.2. Distribuția epicentrelor cutremurelor cu Mw≥2. Tectonica după M. Visarion et al.,
1988

72
 a) b)
Fig. III.3. a) Distribuția numărului de cutremure în funcție de adâncimea hipocentrelor; b) Distribuția
magnitudinilor în funcţie de numărul de evenimente

Pentru Dobrogea de Nord se remarcă o schimbare bruscă de regim de adâncime

hipocentrală de la 22 km la 36 de km în dreptul meridianul de 28.60E, ceea ce ar corespunde unei
falii cu orientare NE - SV ce străbate toată Dobrogea de Nord. Adâncimea maximă a
hipocentrelor este de 60 km. Pentru zona Dobrogei de Nord, adâncime la suprafața Moho este
estimată la 45 de km (Rădulescu, 1989, Hauser et al., 2007). În Dobrogea Centrală, unde
adâncimea maximă a hipocentrelor este de 96 de km, suprafața Moho fiind estimată la
adâncimea de 32 km în sud şi de 35 de km în nord, se remarcă (la fel ca în Dobrogea de Nord) un
salt al adâncimilor hipocentrale dar mult mai mic, de la 20 km la 24 de km în zona cursului
Dunării (în dreptul mult discutatei Falii a Dunării), adâncimea hipocentrelor evoluând după o
pantă descrescătoare lină, de la est la vest. În Dobrogea de Sud, unde adâncimea maximă a
hipocentrelor ajunge la 96 de km iar Moho este situat la adâncimi în jurul valorii de 30 km
(Rădulescu, 1989), saltul se produce la nivelul meridianului de 28.70E, aproximativ la fel ca în
Dobrogea de Nord, de la 20 la 30 de km.

III.1.2. Secvențele seismice din Dobrogea

Una dintre caracteristicile principale ale zonei seismogene din Dobrogea de Nord este
apariția de secvențe seismice. O secvență seismică este o grupare spaţio-temporală a activităţii
seismice care se distinge de activitatea de fond a zonei seismogene (Popescu, 2007).

73
 În funcție de modul de manifestare și de imensa varietate a proprietăților structurale și
seismotectonice ale zonelor seismogene, secvențele seismice pot fi clasificate în:
1) Secvenţele de tip "şoc principal-replici" sunt grupări spaţio-temporale de cutremure
dintre care primul este mult mai puternic (de unde şi denumirea de "şoc principal") decât
celelalte cutremure (numite "replici"). Ele se produc cu o rată din ce în ce mai mică până
când se revine la activitatea de fond anterioară producerii şocului principal;
2) Secvenţele de tip "pre şoc-şoc principal-replici" sunt grupări de cutremure în
care şocul principal este precedat de un număr de şocuri mai mici numite "pre şocuri", a căror
rată de producere este crescătoare cu timpul până la producerea şocului principal, acesta fiind
urmat de replici cu rată de producere descrescătoare până la atingerea activităţii seismice de fond;
3) "Secvenţele de cutremure multiple" sunt grupări de cutremure dintre care două sau
mai multe sunt mult mai puternice decât restul care au magnitudini aproximativ egale, fiecare
dintre şocuri principale fiind urmat de replicile sale, existând posibilitatea suprapunerii
acestora;
4) "Roiurile seismice" sunt grupări de cutremure de magnitudini foarte apropiate,
neexistând nici un şoc a cărui magnitudine să fie mult diferită de a celorlalte; rata de producere
creşte cu timpul până când se atinge un maxim după care scade până când zona revine la
seismicitatea de fond.
III.1.2.1. Secvențe seismice în Dobrogea de Nord

În Dobrogea de nord se remarcă existența a două secvențe seismice clasice, una de tipul
șoc principal – replici și una de tipul preșoc – șoc principal.
Secvența seismică din 13 Noiembrie 1981
Secvență seismică a debutat cu un cutremur de 5,4(Md) și a fost urmată de șase replici în
următoarele 48 de ore. Analiza tabelului III. 3 arată faptul că aceste cutremure au avut loc în
partea superficială a crustei, adâncimea maximă nefiind mai mare de 9 km. Din analiza soluțiilor
de plan de falie pentru şocul principal produs pe 13 noiembrie 1981, la ora 9:07, rezultă că falia
are o componentă de alunecare cu deplasarea compartimentului nord-vestic spre nord. Forţa P
acţionează sub un unghi de 21,50 faţă de orizontală și are un azimut de 2540. Distribuţia
epicentrelor acestei secvențe seismice este ilustrată în Fig. III.5. Inițial s-a crezut că aceste replici
s-au produs de-a lungul unei singure falii, însă studiile ulterioare au arătat că de fapt cutremurul

74
principal a reactivat alte două falii din zonă, aşa cum se poate observa și din Fig.III.5.

Tabel III. 3
Parametri hipocentrali ai secvenței seismice din 13 Noiembrie 1981 (după Oncescu et al., 1989)

Nr. Data Ora Lat 0N Long 0E H(km) Md

2 13 Noiembrie 1981 09:07 45.17 28.93 4 5.4

2.1 13 noiembrie 1981 09:18 45.12 28.84 0 3.3

2.2 13 noiembrie 1981 12:53 45.00 28.89 0 2.9

2.3 13 noiembrie 1981 14:52 45.16 28.77 7 3.5

2.4 13 noiembrie 1981 22:37 45.10 28.67 7 2.9

2.5 14 noiembrie 1981 15:48 45.14 28.76 2 3.1

2.6 14 noimebrie 1981 19:37 45.12 28.69 9 2.9

75
 Fig. III.5. Distribuția spațială a epicentrelor cutremurelor din Dobrogea de Nord. Relocalizarea secvenței
seismice din 13 Noiembrie 1981, efectuată de Oncescu
P axis
et al., (1989)
in degrees: 253.92 21.46
T axis in degrees: 349.30 13.41

North

P
B

U´

stereographic lower

Fig. III.6. Soluţia de plan de falie a șocului

fault plane
auxiliary plane principal din Dobrogea
84.56 25.12 de Nord din 13 Noiembrie 1981.
in degrees: 213.00 65.00 174.00
in degrees: 120.46

Secvența seismică din 3 Octombrie 2004

În Dobrogea de Nord mai sunt remarcate și alte secvențe seismice cum ar fi cea din 3
Octombrie 2004 (45.21 0N, 28.920E) cu un cutremur de magnitudine 3,1(Mw) precedat de un pre
șoc (45.120N, 28.910E) în aceeași zi, a cărei magnitudine nu a putut fi determinată și produs doar
cu două ore înainte de șocul principal. Poziția acestui cutremur este oarecum similară cu ceea a

76
șocului principal al secvenței seismice din 13 Noiembrie 1981, dar mai la nord, și oricum în
apropierea și la nord de Falia Sfântul Gheorghe. Totodată, se remarcă și similitudinea între acest
cutremur și cel din anul 1981, în ceea ce privește modul de acţiune a forței P, aceasta având un
unghi de 3.21 faţă de orizontală și un azimut de 296.95, deci forțele generatoare ale șocului
seismic provenind tot dinspre vest.

Tabel III. 4
Parametri hipocentrali ai secvenței seismice din 3 Octombrie 2004

NR. An Luna Zi hh:mm:ss Lat.N Long.E Mw

Adâncime(km)

20.1 (419) 2004 10 3 09:02:04 45,21 28,92 3,7 0

20 2004 10 3 11:41:37 45,12 28,91 0 3,1

P axis in degrees: 296.95 3.20

T axis in degrees: 172.67 84.33

North

U
T
U´

stereographic lower
fault plane in degrees: 202.00 42.00 83.00
Fig.III.7. Soluţia de plan de falie a șocului principal
auxiliary plane al insecvenței
degrees: 31.38seismice
48.38 96.26din Dobrogea de Nord din 3 Octombrie

2004.

Secvența seismică din 6 Mai 2010

O secvență seismică de cupluri (perechi) de cutremure în Dobrogea de Nord este cea din
data de 6 mai 2010 (45.1040N, 28.2480E) cu un cutremur de magnitudine 2,1(Mw) urmat de un
alt cutremur (45.090N, 28.2550E) la câteva ore, cu o magnitudine 2,2 (Mw).

Tabel III. 5
Parametri hipocentrali ai secvenței seismice din 6 Mai 2010

77
 Adâncime
NR. An Luna Zi hh:mm:ss Lat.N Long.E Mw
(km)

151 2010 5 6 11:38:34 44.966 28.29 15 2.1

152 2010 5 6 13:38:42 45.104 28.248 12.8 2.2

Poziția acestor cutremure este în vestul Dobrogei de Nord, în Unitatea de Măcin,

evidențiind un caracter compresiv al zonei în care compartimentul sud-vestic alunecă pe direcție
și se deplasează spre nord-vest, unghiul sub care acționează forțele P fiind practic orizontal.
Azimutul forței P indică faptul că forțele generatoare ale șocului seismic acționează dinspre sud
(189.010)
P axis in degrees: 180.22 18.71
P axis in degrees: 189.01 0.00 T axis in degrees: 160.27 70.18
T axis in degrees: 279.01 1.41
North
North

U´
U´

T
B
B
T U

P
U

stereographic lower stereographic lower

a) fault plane
auxiliary plane
in degrees: 144.00 89.00 179.00
in degrees: 234.02 89.00 1.00
b)
fault plane
auxiliary plane
in degrees: 85.00 64.00 83.00
in degrees: 280.65 26.86 104.03

Fig.III.8. Soluţiile de plan de falie pentru cutremurele produse în zona Măcin în data de 4 Mai 2010, a) orele
11:38:34, și b) orele 13:38:42

Al doilea șoc pune și mai bine în evidenţă caracterul compresiv al zonei, analiza
mecanismului focal confirmând o mișcare de încălecare. Unghiul sub care acţionează forțele P în
acest caz este de 18.710 față de orizontală, iar azimutul forței este de 180.220, deci acțiunea fiid
tot dinspre sud.

III.1.2.2. Secvențe seismice din Dobrogea Centrală și de Sud

O remarcă deosebită pentru Dobrogea în ansamblul ei se poate face în sensul evidenţierii

clusterelor de cutremure, tip cutremure multiple. Analizând catalogul de cutremure începând cu

78
anul 2004 s-au evidențiat nu mai puţin de 60 de astfel de grupări.

Secvențe seismice au avut loc în Mai 2010, când au fost prezente nu mai puțin de trei
secvențe seismice spaţio-temporale. Magnitudinile acestor cutremure sunt situate în intervalul
1,9 - 2,3 (Mw), cu un interval de adâncime pentru hipocentre cuprins între 5 și 15 de km. Din
păcate, numărul de stații la care aceste cutremure au fost înregistrate sunt de patru, respectiv
cinci, insuficient pentru a elabora o soluție de plan de falie credibilă.

Secvența seismică din 6 mai 2010

Totuși, analizând sumar parametrii mecanismului focal pentru cutremurele din 6 mai
2010 se poate spune că ele au parametrii oarecum similari, cu o orientare a planului de falie est -
vest, având un caracter de falie de încălecare dar prezentând și o componentă de deplasare spre
vest a compartimentului nordic. Este de remarcat faptul că și adâncimea hipocentrelor este foarte
apropiată, practic aceste două cutremure acţionând ca un cuplu. În ceea ce privește modul în care
acţionează forțele P, se poate afirma că ele acționează dinspre nord, sub un unghi cvasi-orizontal,
aspect valabil în cazul celor două cutremure.

III.1.3. Falii active

III.1.3.1. Falii active din Dobrogea de Nord

III.1.3.1. 1. Falia Peceneaga – Camena

Falia Peceneaga - Camena are o orientare nord vest – sud est, fiind o falie crustală și de
fundament. Din datele seismologice avute la dispoziţie se pare că falia atinge adâncimea de 50
km la vest de Dunăre. În zona centrală și vestică a Dobrogei această falie are un caracter de
strike slip cu deplasarea compartimentului sudic spre nord-vest. Înspre est caracterul ei se
schimbă: în urma unei translații spre nord datorată unei falii cu orientare nord est-sud vest,
Peceneaga - Camena devine o falie inversă în care compartimentul nordic are tendința de a
încăleca compartimentul sudic, suferind în același timp o deplasare spre est, conform interpretării

79
soluţiilor de plan de falie (Tabel III. 9). Aceeași tendință a fost descoperită și la alte soluții de
plan de falie ale unor cutremure la vest de Dunăre situate în apropierea Faliei Peceneaga -
Camena, dar care, datorită erorilor de localizare şi a multitudinii de falii existente în zonă nu au
putut fi atribuite vreunei falii anume.

Oricum, această falie separă două tipuri de comportament seismologic: unul la nord, care
prezintă o seismicitate ridicată în care predomină falii cu o orientare nord vest-sud est şi unul
sudic, în care faliile (distribuția seismicității) au o orientare atât nord vest-sud est, cât și nord est
-sud vest.

Fig.III.13. Traseul Faliei Peceneaga - Camena și cutremurele care jalonează aceasta falie

III.1.3.1.2. Falia Sfântul Gheorghe

Falia Sfântul Gheorghe, de asemenea o falie cunoscută prezintă aceleași caracteristici ca

și Falia Peceneaga - Camena. Este oarecum paralelă cu aceasta dar nu penterează crusta. Pe
teritoriul dobrogean această falie are un caracter de strike slip, compartimentul nordic

80
deplasându-se spre est relativ la compartimentul sudic. La vest de Dunăre această falie are
caracter invers în care compartimentul nordic se ridică și se deplasează spre est.

III.1.3.1.3 Falia Sulina-Tarhankut

Falia Sulina-Tarhankut se desprinde din falia Sf. Gheorghe la nord de localitatea Victoria
și are o orientare vest-est. Caracterul acestei falii este de tip falie inversă în care compartimentul
nordic se ridică și se deplasează spre est .

III.1.3.1.4. Falia Nufărul

Falia Nufărul are caracter crustaln cu orientare NE - SV, caracterizată de falierea tip falie
inversă cu ridicarea și deplasarea spre nord a compartimentului estic.

Fig. III.16. Traseul Faliei Nufărul și epicentrele cutremurelor care o jalonează

81
III.1.3.1. 5. Falia Agighiol

Aceasta este o falie crustală cu orientare NV - SE ce își schimbă caracterul din falie de
strike slip în nord la falie inversă în sud, compartimentul nord estic se ridică ușor şi se
deplasează spre nord vest respectiv sud est. Schimbările au loc probabil în urma unor deplasări
ale faliei în urma intersecţiei acesteia cu unele fracturi cu orientare NE - SV. Acestea din urmă
nu sunt individualizate deoarece cutremurele care le jalonează nu îndeplinesc condiţiile
seismologice minime pentru a putea fi caracterizate, dar pot fi intuite din distribuția epicentrelor
pe teritoriul Dobrogei de Nord.

III.1.3.1.6. Falia Turcoaia Est

Este o falia crustală cu orientare nord vest – sud est cu planul de faliere cu înclinare
destul de mare, peste 600. În cadrul acesteia se remarcă compartimentul vestic care, pe lângă
faptul că se ridică, se și deplasează nord vest.

Variațiile în înclinare, care au loc de-a lungul direcției faliei se datorează faptului că
există posibilitatea ca aceasta să fie traversată de falii cu orientare est-vest care pot fi intuite din
distribuția epicentrelor, dar care nu pot fi caracterizate din cauza slabelor constrângeri
seismologice.
Această falie ar putea fi ceea ce geologii denumesc Falia Apucnar, despre care se credea
că nu este activă.

III.1.3.2. Dobrogea Centrală și de Sud

În ceea ce privește Dobrogea Centrală și de Sud, deși este bine reprezentată din punctul
de vedere al seismicității, doar trei cutremure îndeplinesc criteriile de constrângere seismologică
și care din păcate sunt distribuite pe tot arealul în discuție.

82
 Oricum, se poate aprecia că sistemele de falii (sistemul de falii Palazu, Horia-
Pantelimonu de Sus cu orientare nord vest – sud est și sistemul de falii care încadrează orașul
Medgidia, cu orientare nord est – sud vest) prezente în această zonă sunt active.

Fig.III.19. Distribuția seismicității în Dobrogea Centrală și de Sud

III.1.4. Stresul regional

Pentru teritoriul dobrogean au fost elaborate 175 de soluții de plan de falie pentru
perioada 1980-2015, dintr-un total de 915 cutremure produse în această regiune și cuprinse in
cataloagele existente. Din aceste date am selectat un număr de 40 de seisme cu soluţii de plan de
falie pentru care s-a considerat că mecanismul focal este bine determinat şi credibil. Pentru a face
selecția, soluţiile de plan de falie au fost clasificate în clasele A, B, C. Cutremurele aparținând
clasei A au soluții de plan de falie elaborate de diverși autori și toate sunt concordante, numărul
de stații fiind peste 15. Cutremurele aparținând clasei B sunt cutremurele cu soluții de plan de

83
falie elaborate de diverși autori, similare şi cu număr de stații cuprins între 10 şi 15. Cutremurele
clasei C sunt cutremure cu soluţii de plan de falie elaborate de INCDFP , cu citiri la un număr de
stații cuprins între 7 şi 10. Cutremurele cu mai puţin de șapte citiri au fost încadrate la clasa D.
Pentru a evita dispersia datelor din cauza slabei determinării a soluțiilor de plan de falie, au fost
selectate numai clasele A, B și C. Parametrii hipocentrali pentru cele 40 de cutremure selectate
se regăsesc în tabelul III.8. Valorile pentru axele P și T, clasa cutremurului și referințele sunt
date în tabelul III.15.
Pentru a studia orientarea componentelor orizontale ale principalelor axe de stres, P şi T,
vom face două proiecții separate. În figura III.19 s-a folosit softul pus la dispoziție de World
Stres Map Project, găzduit de către GFZ Potsdam. În figura III.20 am folosit un algoritm grafic
care să permită evidențierea sensului de acţiune a vectorului forței P, precum și înclinarea acestei
forțe. O prima remarcă care se poate face privind distribuția şi orientarea direcției de acțiune a
forței. Marea majoritate a direcțiilor de acțiune pentru componenta orizontală a forţei de
compresiune P sunt orientate NV - SE, concordant cu sistemul tectonic primar al Dobrogei de
Nord. Un număr mai mic de cutremure sunt consecvente cu cel de al doilea sistem de falii
cunoscut, cel secundar, cu o orientare nord est – sud vest (Fig. III.22).
O altă remarcă care se poate face este că unghiul sub care acționează forța P suferă o
modificare de la interiorul zonei înspre exterior, în sensul că în interiorul zonei unghiul de
acțiune este destul de mare 40 - 500 față de orizontală (Fig.III.20, III. 21 a), iar spre exterior acest
unghi de acțiune devine mai mic, o medie fiind de 200 față de orizontală (Fig.III.21 b).

84
 Fig.III.20. Proiecția orizontală a axei P pentru cutremurele crustale și Mw≥2 pentru Dobrogea

La vest de Dunăre se remarcă o oarecare dispersie a datelor, acolo unde situația tectonică
se complică și unde și tipul și azimutul faliei se schimbă, cel puțin pentru faliile crustale
Peceneaga-Camena și Sf. Gheorghe.
În ceea ce privește proiecțiile orizontale ale axei tensiunilor T, pentru cutremurele
crustale şi cu Mw≥2, se poate remarcă faptul că prezintă tendința de a fi perpendiculare pe planul
de faliere. De asemenea, orientarea acestora în cazul faliilor tip strike slip pune în evidența faptul
că acestea nu sunt un strike slip pur ci prezintă și o componentă de mișcare pe verticală a unuia
din compartimente în raport cu celălalt. Această concluzie se face remarcată prin faptul că doar
în puține cazuri componenta orizontală a forței T este paralelă la componenta orizontală a forței
P. În ceea ce privește falierea tip falie inversă este clară orientarea cvasi-perpendiculară a
componentei orizontale a forței T față de aceeași componentă a forței P în cazul Dobrogei de
Nord şi un unghi sensibil mai mare de 900 în cazul Dobrogei centrale și de sud.
Nu se poate face nicio remarcă cu caracter regional privind sensul de acțiune al
componentei orizontale şi nici direcția de acțiune (Fig.III.23). În ceea ce privește unghiul sub
care acționează forța T, acesta este aproape dublu față de unghiul sub care acționează forța P, o
medie fiind situată în jurul valorii de 450 față de orizontală. O altă remarcă este aceea că

85
înclinarea forței T este mult mai mică în cazul Dobrogei de Nord în raport cu Dobrogea de Sud.
In ceea ce priveste modul de actiune al forței T nu se poate face nicio remarcă cu caracter
regional privind sensul şi direcția de acțiune (Fig. III.24). În ceea ce privește unghiul sub care
acționează forța T(Fig. III.25), acesta este aproape dublu față de unghiul sub care acționează
forța P, o medie fiind situată în jurul valorii de 450 față de orizontală. O altă remarcă este aceea
că înclinarea forței T este mult mai mică în cazul Dobrogei de Nord în raport cu Dobrogea de
Sud.

III.2. Zona 2 (Platforma Moesică)

Platforma Moesică (Fig.80, 81) este afectată de două sisteme de falii: un sistem paralel cu
direcţia structurilor carpatice şi al doilea transversal la primul. Fracturarea Platformei Moesice s-
a realizat de-a lungul mai multor momente de tectonică casantă (Visarion et al., 1988), care au
diferenţiat şi delimitat perioadele și / sau zonele de sedimentare în care au avut loc importante
schimbări, atât ca dispunerea areală cât şi ca direcţii predominante. Faliile cele mai importante
sunt în mod concis descrise mai jos.
Falia Trotuşului delimitează spre nord platforma şi o separă de zona pre - dobrogeană
(Visarion et al., 1988).
Falia Pecenega - Camena constituie limita nord-estică a Platormei Moesice. Este o
fractură crustală cu o săritură de peste 10 km la nivelul discontinuităţii Moho. Spre sud-est se
extinde în zona platoului continental al Mării Negre, iar spre nord-vest se continuă până la Falia
Trotuşului. Caracterul activ al fracturii este confirmat de numeroase epicentre care-i marchează
traseul. Această falie este considerată ca o falie cu translaţie dextră.
Falia Capidava - Ovidiu (denumită și Falia Palazu) a fost urmărită cel puţin până la
nivelul discontinuităţii Conrad, cu compartimentul sudic mai coborât. Ea se caracterizează printr-
o translaţie dextră (Visarion et al., 1988).
Falia Intramoesică este o falie crustală profundă, fapt sugerat de hipocentrele
cutremurelor care marchează traseul faliei de la nord-vest, din Carpaţii Meridionali, până la sud-
est, în zona platoului continental al Mării Negre (Visarion et al., 1988). Este o falie compozită,
iniţial cu translaţie dextră şi apoi senestră, aşa cum se regăsește şi în prezent. Falia marchează

86
schimbări importante în regimul termic şi în configuraţia anomaliei magnetice în
compartimentele separate de falie.
Falia Jiului traversează platforma pe direcţia NV - SE şi are compartimentul estic mai
ridicat, având o translaţie probabil senestră.
Falia Motrului reprezintă continuarea spre nord a Faliei Timoc, fiind o falie compozită cu
compartimentul estic ridicat şi cu o importantă translaţie dextră.
Fracturarea pronunţată a platformei a impus o adaptare oarecum plastică a cuverturii la
tectonica în blocuri.

II.2.1. Seismicitatea Platformei Moesice

Platforma Moesică prezintă o seismicitate crustală localizată în câteva arii. Cele mai
concludente, în care s-au înregistrat cutremure cu magnitudini moderate şi mari sunt: Dobrogea
de Sud, estul Câmpiei Române la est de falia Intramoesică şi zona Câmpulung-Făgăraş-Sinaia.
O activitate seismică mai slabă a fost observată şi în Oltenia (Fig.II.84).
Fig.II.84 arată o seismicitatea ridicată în estul Platformei Moesice în comparaţie cu cea
generată în vest. Din analiza evenimentelor se remarcă faptul că cele mai mari cutremure: 1276 –
Mw 6,0; 1900 – Mw 5,9; 1276 – Mw 6,0; 1942 – Mw 5,1; 1943 – Mw 5,2; 1960 - Mw 5,4; 1967 -
Mw 5,0, au avut loc la est de Falia Intramoesică. După anul 1981, în zona sud-vestică a
Platformei Moesice a fost semnalat un singur cutremur cu Mw=3,4 pe 12 iunie 1990. Aceste
observaţii ne îndreptăţesc să apreciem că evenimentele seismice istorice ar putea fi uşor
supraestimate.
Partea de est a Câmpiei Române (în particular aria la est de Falia Intramoesică) apare ca o
zonă cu seismicitate ridicată.
În apropierea oraşului Urziceni se conturează linia de sensibilitate seismică Ciocăneşti-
Mărgineni-Lehliu-Urziceni-Urlaţi, linie de-a lungul căreia s-au evidenţiat maxime în timpul
cutremurului prebalcanic din anul 1892 (la Urlaţi şi Silistra), cutremurului pontic din 1901 (la
Lehliu şi Ceptura), în cazul cutremurelor balcanice din 1912 şi 1913 (la Călăraşi şi Lehliu). La
cutremurul din 1940 au apărut maxime de mică intensitate pe această linie, la Ciocăneşti şi
Lehliu.

87
 Printre faliile care au generat cutremure se pot enumera: Falia Videle - Bălăria cu
epicentre la Vidra (18 noiembrie 1905, M=3,2) şi Frumuşani (20 aprilie 1977, M=3,9 şi 3,4),
Falia Belciugatele - Ileana pe care sunt situate epicentrele locale bucureştene (22 aprilie1900, 5
august 1904, 14 ianuarie 1910, 7 noiembrie 1910, M=2,5), Falia Periş cu un epicentru la Periş (1
decembrie 1977, M=3,7) şi Falia Pogoanele cu un epicentru în localitatea cu acelaşi nume (18
aprilie 1916, M=2,5).

La intersecţia dintre Falia Pericarpatică cu două falii orientate nord vest- sud est sunt
localizate epicentrele de la Tomşani (16 februarie 901, Mw=3,9,), Urlaţi (9 martie 1977,
Mw=3,3), Cornetu Cricov (9 martie 1977, Mw=2,5) şi Baba Ana (2 aprilie 1977, Mw=3,4). Pe
faliile Bărăitaru - Făurei - Oprişeneşti şi Moara Vlăsiei - Urziceni sunt localizate epicentrele de
la Răduleşti (27 februarie 1967, Mw=5,0, Fig. II.83) şi Urziceni (25noiembrie 1897, Mw=4,2 şi
26 octombrie1898, Mw=3,9).
O activitatea seismică ridicată are loc şi între faliile Intramoesică şi Capidava-Ovidiu
unde se observă mai multe cutremure cu magnitudine mică (Mw 2,0-3,0), şi doar câteva cu Mw
3,0 . Un cutremur cu Mw =5,4 a fost înregistrat la Căzăneşti în 4 ianuarie 1960.
Între Falia Intramoesică şi Valea Oltului deşi activitatea seismică este mai redusă în
comparaţie cu cea de la est de Falia Intramoesică, au avut loc mai multe cutremure cu
magnitudini 3,0 (Mw) în zona localităţilor Găeşti, Alexandria, Buftea, Olteni, iar alte cutremure,
cele de pe Valea Oltului la Drăgăneşti Olt şi la Slatina

III.2.2. Falii active din Platforma Moesică

Din punct de vedere al mecanismelor focale în estul Câmpiei Române sunt observate
mecanisme de faliere pe direcţie dar şi de faliere normală sau inversă.
O prima remarcă care se poate face privind distribuția şi orientarea direcției de acțiune a
forței P este că datele sunt orientate oarecum paralel la sistemul tectonic cu faliile orientate vest-
est. Marea majoritate a direcțiilor de acțiune pentru componenta orizontală a forţei de
compresiune P sunt orientate E - V, concordant cu sistemul tectonic primar al coborârii
fundamentului în faţa orogenului Carpatic. Un număr mai mic de cutremure sunt consecvente cu
cel de al doilea sistem de falii cunoscut, cel secundar, cu orientare nord- sud (Fig. III.45).

88
 O altă concluzie care se poate trage este că unghiul sub care acționează forța P este
preponderant qvasiorizontal, cu valori cuprinse între 2 şi 200 faţă de orizontală, numai opt
cutremure având valori mai mari.
În ultimii ani, datorită îndesirii reţelei de observatoare seismice pe teritoriul României s-a
pus în evidenţă o altă zonă seismică în apropiere de Bucureşti, în zona sa nord vestică, pe un
aliniament orientat nord est-sud vest, unind localităţile Crevedia Mare, Răcari și Colacu, unde s-a
înregistrat un număr de 50 de cutremure în perioada 2007- octombrie 2009.
Deşi acest aliniament nu este cunoscut din punct de vedere istoric ca fiind un real pericol
pentru zonele dens populate din această parte a țării, magnitudinea maximă cunoscută fiind de
3,2 (Mw), a atras atenţia orientarea sa similară cu aliniamentele de cutremure crustale din zona
Vrancea Fig. III.29 (Diaconescu, 2009) precum şi faptul că şi aici sunt cunoscute cutremure
subcrustale, domeniul maxim de adâncime fiind 70 km.
În figura III.27 este prezentată distribuiţia epicentrelor, precum şi izoliniile de adâncime
pentru această zonă . Din această figură au fost excluse cutremurele de adâncime mare deoarece
numărul lor este mic şi denaturează orientarea aliniamentelor cutremurelor crustale, deşi şi ele
generează planuri de faliere orientate NE - SV (Fig.III.27, III.28, III.29).

Adancime

0
44.68 -2
-4
-6
44.66
-8
-10
44.64 -12
-14
-16
44.62
-18
-20
44.6 -22
-24
-26
44.58
-28
-30
44.56 -32
-34
-36
44.54 -38
-40
44.52 -42
-44
-46
44.5 -48
25.62 25.64 25.66 25.68 25.7 25.72 25.74 25.76 25.78 25.8
-50

Km
Fig. III.28. Distribuţia epicentrelor din zona nord vest Bucureşti

89
 Fig. III.29. Distribuţia epicentrelor în zona sud-estică a României

III.2.3. Analiza şi discuţia datelor

Studiile de tomografie seismică efectuate de Zaharia (2009) pun în evidenţă prelungirea

zonelor anomale de viteză a undelor P dar şi a undelor S spre sud-vestul zonei Vrancea, până la
nord vest de Bucureşti, pe un interval de adâncime de 130 de km (Zaharia, 2009). Desigur că
erorile către marginile careului de tomografie sunt mai mari decât erorile datorate localizării
cutremurelor, dar oricum indică prezenţa unor corpuri cu viteze anomale.

Atât în cazul undelor P cât şi în cazul undelor S, în studiile de tomografie se observă că în

primii 10 km lipsesc date, aşa că nu se poate afirma că focarele aparţin unei anumite zone, ele
fiind situate între două domenii anomale, una de viteze mari (la sud) şi alta de viteze mici (la
nord). Pentru adâncimi mai mari se poate aprecia că focarele aparţin zonelor de cu viteze mari.

Extinderea calculelor de tomografie seismică la adâncimea de 60 de km precum şi

lărgirea careului de calcul au permis punerea în evidenţă a faptului că focarele cutremurelor sunt
situate în zona de contact dintre un corp cu viteze mici şi un corp cu viteze mari (260 - 26,50 long

90
E şi 44,50 - 44,70 lat N), cu o orientare similară aliniamentului de cutremure NE- SV. De
remarcat extinderea corpului cu viteze mici până în zona Vrancea, ca şi ramificaţiile lui spre est,
până în dreptul Dunării, una dintre ramificaţii sugerând traseul Faliei Mangalia.

În aceeaşi măsură, studiile de anomalie gravimetrică de geoid pun în evidenţă (mai precis
modelare ponderii „slab”-ului vrâncean în anomalie de geoid observată, ponderea acesteia fiind
de 20 mgal, iar în efectul de geoid fiind de 5 m) extinderea slabului vrâncean până la sud şi vest
de Bucureşti (Fig. III.30).

Figura III.30 (stânga sus) EGM96 geoid pentru România (degree 2--360); (dreapta sus) Anomalia Bouguer pentru
România (Ioane & Atanasiu, 1998); (stânga jos) Efectul de geoid calculat pentru slab-ul Vrancea; (dreapta jos)
Anomalia Bouguer calculata pentru slab-ul vrâncean.

91
 Fig.III.31. Secţiune NE-SV prin distribuţia hipocentrelor din zona estică a României

Fig. III.32. Orientarea axelor forţei P (de compresiune), în zona NV Bucureşti .

O secţiune orientată nord est – sud vest (Diaconescu, 2009) pe aliniamentul sud vest
Bucureşti – nord vest Focşani (Fig. III.30) pune şi ea în evidenţă apariţia hipocentrelor
subcrustale în apropierea Bucureştiului, ceea ce converge la ideea extinderii planelor de faliere
ale slab-ului vrâncean la sud de ceea ce se considera până acum a fi Falia Intramoesică (ca limită

92
a extinderii cutremurelor subcrustale). Se poate observa și că “gap-ul” de cutremure din zona
Vrancea se extinde spre sud-vest şi se afundă până la adâncimi de cca. 100 km.

Fig.III.33. Unghiul (dip) sub care acţionează forţele P

Analizele de plan de falie pun în evidenţă faptul că este vorba de o faliere inversă, cu o
componentă de alunecare a compartimentului care se ridică.

Fig. III.34. Orientarea forţelor T (de dilatare, relaxare)

Histogramele cutremurelor pentru care s-au putut calcula soluţiile de plan de falie nu pun
în evidenţă o direcţie de compresie preferenţială (Unda P, Fig. III.32), unghiul sub care
acţionează aceste forţe fiind totuşi similar cu cel întâlnit şi în cazul celorlalte zone seismogene
din ţară, în jur de 15-200 (Fig.III.33). În cazul forţei T, orientarea preferenţială de acțiune este
nord vest-sud est (Fig. III.34) sub un unghi de actiune de 450. (Fig. III.35).

93
 Fig. III.34. Unghiul (dip) sub care acţionează forţele T

Din analizele preliminare privind direcţia de deplasare pe planul de falie 67% dintre
cutremure corespund falierii inverse dextre şi numai 33% corespund falierii inverse senestre

III.3. Zona 3 (Banat)

III.3.1. Seismicitatea Banatului

Distribuția epicentrelor pentru cutremurele crustale din Banat corespunzătoare perioadei

1974 - septembrie 2015 este prezentată în Fig.II.175. Cutremurele prezintă o distribuţie oarecum
difuză, sugerând totuşi concentraţii epicentrale la sud de Buziaş, sud-est Timişoara, toate acestea
aparţinând zonei seismogene Banat, aşa cum a fost definită în cap. II.1.3, precum Moldova Nouă
şi zona Băile Herculane-Teregova (Fig.II.175) ce aparţin domeniului Danubian definit tot în
cadrul cap. II.1.3.

900
800
700 765 Fig. III.35. Distribuţia cutremurelor pe intervale de
600
500 adâncime în zona seismică Banat
400 467
300 379
200
100 153 34 23 23 9 3 3 3 0 0 0 1
0

94
 Este de remarcat faptul că marea majoritatea a cutremurelor (peste 99%) au hipocentrul
localizat în domeniul crustal, iar în primii 20 kilometri ai crustei sunt localizate 94,69% dintre
sesime. Ținând cont de faptul că adâncimea la care se găseşte fundamentul este situată la 2-3 km,
se poate afirma că numai 3% dintre cutremure se regăsesc la nivelul sedimentarului, restul fiind
situat în domeniul crustei cristaline (Fig.III.35). Numai câteva cutremure au hipocentrele
localizate în domeniul subcrustal, discontinuitatea Moho fiind creditată aici cu adâncimea de 30 -
40 km (Rădulescu 1988, Enescu et al., 1992). În ceea ce privește magnitudinea se poate remarca
faptul că marea majoritate a cutremurelor sunt situate în domeniul 2-2,5(Mw) (Fig.III.36).

1600

1400 1515

1200

1000

800

600

400

200
19 12 221 32 18 11 24 7 4
0

Fig. III.36. Distribuţia magnitudinilor în funcţie de numărul de evenimente

Datele asupra seismicității regionale provin din Catalogul de cutremure ROMPLUS

elaborat de către Institutul Național de Cercetare Dezvoltare pentru Fizica Pământului. Totodată,
au fost consultate și cataloagele realizate on line în cadrul United States Geological Survey
(USGS), International Seismological Center (ISC) și European-Mediterranean Seismological
Centre (EMSC).

III.3.2. Secvenţe seismice şi particularităţi geodinamice

Studiile geodinamice bazate pe analiza mecanismului focal al cutremurelor au furnizat

informaţii preţioase asupra proceselor dinamice actuale. Astfel, analiza seismelor produse în

95
Banat în perioada 1988 – 1994 a indicat direcţiile câmpului de stres corespunzător celor două
blocuri majore ce intră în componenţa acestei regiuni (Polonic, Maliţa, 1997). În viziunea acestor
autori, blocul nordic - Panonic (situat la nord de Falia Lucareţ) este dominant de un stres
compresiv orientat nord vest-sud est în timp ce la sud de acest accident tectonic, în cuprinsul
blocului Geto – Danubian, se remarcă un stres orientat vest nord vest-est sud est. Acest model
geodinamic poate fi considerat rezultatul translaţiei către E – SE a ariei panonice, pe de o parte,
şi a mişcării relative spre V – NV a Plăcii Arabice către Blocul Moesic, pe de altă parte
(deplasare cu o viteză de cca. 3 cm/an, determinată din măsurătorile GPS) (Polonic, Maliţa,
1997). Trebuie specificat că în extremitatea sud-vestică autorii au separat domeniul Banloc, care
se extinde în Serbia. În cuprinsul acestui bloc crustal s-a identificat un stres principal maxim
orientat nord est-sud vest; blocul respectiv face parte din Blocul Adria adoptat de modelul
Csontos (1995). Adâncimea medie a focarelor seismice a fost de 12,6 - 13,2 km.
Informaţii asupra orientării stresului orizontal s-au obţinut pe baza determinării
elipticităţii găurilor de foraj. Asemenea studii s-au efectuat la nord vest de Timişoara şi N Oradea
(Neguţ et al., 1994). În zona Timişoara, direcţia stresului maxim a fost nord est – sud vest, în
concordanţă cu direcţia generală determinată în Depresiunea Panonică, Carpaţii Nordici şi
Platforma Est – Europeană (Harta Stresului din Europa).
În contextul tectonicii globale, Banatul reprezintă un segment al Microplăcii Intra-
Carpatice, format din trei blocuri principale: Transilvan, Panonic şi Geto – Danubian
(Zugrăvescu, Polonic, 1997; Polonic, Maliţa, 1997). Blocul Panonic este constituit, la nivelul
fundamentului, din unităţile metamorfice ale Pânzei de Biharia şi se extinde în sud până la Falia
Lucareţ, prin intermediul căreia vine în contact cu Blocul Geto – Danubian. Blocul Panonic
corespunde în cadrul modelului lui Csontos (1995) cu Blocul Tisa (dacă Unitatea de Bihor este
încorporată în acesta).
Blocul Geto – Danubian este mărginit în vest şi nord de Munţii Apuseni, iar în est de
Platforma Moesică. Contactele de adâncime ale blocului crustal respectiv sunt reprezentate de
fracturi crustale cum ar fi Falia Lucareţ în nord şi Falia Cernei în est. O activitate seismică
intensă (Fig.III.37) a avut loc în zona contactului dintre blocurile Panonic şi Geto – Danubian
(între faliile N Timişoara şi Lucareţ). Aici, fundamentul cristalin se afundă la o adâncime de
5000 m, este acoperit de Transilvanide şi se înregistrează seisme cu adâncime de 24 – 27 km (în
zona Ciacova – Banloc).

96
 În cadrul Blocului Panonic, activitatea seismică este concentrată de-a lungul faliilor care
limitează cele două principale grabene: Caransebeş (N Buziaş şi N Lugoj) şi Sânnicolaul Mare.
Magnitudinile (MS) nu depăşesc gradul 5,3 și respectiv 4,7.
În cuprinsul Blocului Geto – Danubian, seismele crustale se grupează de-a lungul a două
aliniamente tectonice importante şi anume : Bocşa – Dognecea – Anina – Moldova Nouă
(magnitudine maximă MS = 5,3) şi Orşova – Băile Herculane – Mehadia (magnitudine maximă
MS = 4,4). În partea de sud, acest bloc vine în contact cu Microplaca Moesică de-a lungul Faliei
Cernei, iar în nord cu fundamentul bucovinic al Depresiunii Transilvaniei şi Transilvanidele
Munţilor Metaliferi.

III.3.3. Falii active din Banat

Zona Banatului este constituită din unități geologice, fiecare cu propria ei structură și
tectonică: Bazinul Panonic (marginea lui sud-estică) şi Orogenul carpatic (Carpaţii Meridionali
şi Munții Apuseni), fiind identificate trei unităţi structurale majore: Dacidele interne (DI),
Transilvanidele (T) şi Dacidele mediane (DM) (Fig.III.37). Acestea aflorează în cuprinsul
catenei alpine și se prelungesc înspre vest, constituind fundamentul regiunii (Săndulescu,1984;
Polonic, 1985; Cloething et al., 2002).
Aceste structuri au rezultat ca efecte ale unei compresiuni tectonice importante, atât în
timpul tectogenezelor Mezocretacice, cât și în timpul tectogenezei Laramice și sunt grupate în
câteva sisteme de pânze de șariaj. Mişcările laramice au creat principalele structuri tectonice care
sunt afectate de falii crustale orientate NE - SV și NNE - SSV.
Această zonă, corespunzătoare uneia dintre cele mai complicate areale din punct de
vedere seismologic, aparține (din punct de vedere tectonic) Bazinului Panonic și contactului
acestuia cu zona orogenului Carpatic.
M. Radulian et al. (2000) au adoptat aceeaşi clasificare a zonelor seismogene din această
parte a Banatului. Seismele produse nu depăşesc magnitudinea (MW) ) de 5,6; soluţiile planului
de falie au indicat un regim extensional în zona danubiană şi un regim compresional în aria
banatică (Radulian et al., 2000). Aceşti autori subliniază caracterul activ al contactului dintre
Depresiunea Panonică şi Orogenul Carpatic, care reflectă un regim compresional orientat
predominant E - V.

97
 Analiza cutremurelor produse în Banat în perioada 1773-2015 a relevat existenţa a 20
zone epicentrale (cu intensităţi mai mari de gradul IV pe scara Mercalli).
Aceste seisme persistente s-au grupat în următoarele arii epicentrale : Timişoara, Arad,
Şag – Parţa, Banloc – Dolanţ şi Sânnicolaul Mare. Intensităţi epicentrale mari (gradul VII şi
VIII) s-au remarcat la Banloc, Liebling – Voiteg, Şag – Parţa, Timişoara, Jimbolia, Periam, Arad
şi Sânnicolaul Mare. Dintre seismele mai puternice produse în Câmpia Banatului, autorul citat
menţionează: 1915 (Banloc), 1959 (Şag – Parţa), 1973 (Sânmihaiu Român), 1988 (Buziaş) şi
1991 (Banloc). O activitate seismică remarcabilă este menţionată şi în Serbia, în apropierea
graniţei cu România, la Vršac, Kikinda etc.

Fig.III.38. Distribuția liniilor de sensibilitate seismică în zona Banatului Românesc

În zona sudică a Banatului, cu o orientare nord est-sud vest, Falia 1 (Fig. III.38) este una
la nivelul fundamentului, adâncimea hipocentrelor fiind cuprinsă între 5 și 10 km, izobatele la
suprafața fundamentului (Polonic, 1997) fiind situate la numai 1 km adâncime. Este o falie
compozită înspre sud, având un caracter predominant de strike slip, iar spre nord un caracter

98
predominant de falie normală. Compartimentul estic este cel care se ridică și deplasează spre sud
relativ la compartimentul vestic. Această falie poate să pară că este un segment activ din falia
Lucăreț.
Situată tot în sudul regiunii Banat, dar având o orientare nord vest-sud est, Falia 2 (Fig.
III.38) are caracter crustal, adâncimea suprafeței fundamentului fiind de 1-2 km (Polonic, 1997),
iar harta cu isobate la Moho indică o adâncime 40 km; cutremurele se păstrează în domeniul
crustal. În privința adâncimilor hipocentrale este de remarcat faptul că acestea sunt cantonate în
domeniul 10-25 de km faţă de 5-10 km în cazul Faliei 1. Este tot o falie compozită cu accentuat
caracter de strike slip, cu o componentă de comportament de falie normală înspre partea nordică
și de falie inversă spre sud. De data aceasta, compartimentul vestic se deplasează spre sud și
suferă mișcări descendente pe verticală în raport cu cel estic.
Aceste două falii par a face parte dintr-o zonă activă seismic care corelează perfect cele
două falii pentru care compartimentul dintre ele rămâne pe loc, iar flancurile exterioare ale
faliilor se deplasează amândouă spre sud
Situată în sudul regiuni Banat, cu o orientare nord vest – sud est, Falia 3 (Fig. III.38) este
cantonată în domeniul fundamentului cristalin, în intervalul de adâncime 10-15 km. Este o falie
cu puternic caracter de strike slip cu componentă de faliere inversă, în care compartimentul
nordic se ridică şi se deplasează spre NV în raport cu compartimentul sudic. Același tip de faliere
îl stabilesc și Polonic și Malița (1997) pentru această zonă.
Falia 4 (Fig. III.38) are orientare nord est-sud vest și este situată la nivelul fundamentului
cristalin. Compatimentul ei estic coboară și se deplasează spre sud în raport cu compartimentul
vestic. Tipul de faliere este cel normal cu componentă de strike slip. Domeniul de adâncime este
10-15 km. Acesta poate fi un alt segment activ, ca și Falia nr. 1 a zonei Faliei Lucareț (Polonic,
1997), dar care a fost decroșat și afundat (domeniul de adâncime 10-15 km față de 5-10 km
adâncime în cazul Faliei nr. 1) de către Falia nr. 3.

Falia 5 (Fig. III.38) este orientată nord vest-sud est și este situată la nivelul
fundamentului. Este o falie cu puternic caracter de falie inversă, în care compartimentul sudic se
ridică și se deplasează spre sud în raport cu compartimentul nordic.
Falia 6 (Fig. III.38) este o falie de fundament cu orientare nord vest-sud est, cu caracter
normal și cu componentă de strike slip. Compartimentul sud-vestic coboară în raport cu

99
compartimentul nord-estic și se deplasează spre nord-vest. Domeniul de adâncime este 15-20
km.
Falia 7 (Fig. III.38) este orientată nord est-sud vest, este crustală, cu un domeniu al
adâncimilor hipocentrale situat între 5 și 10 km în partea sudică şi 1-5 km în partea nordică (după
intersectarea cu Falia nr. 6) și are un caracter de falie inversă în care compartimentul vestic se
ridică și se deplasează spre nord în raport cu compartimentul estic. După intersecția cu Falia nr. 6
Falia nr. 7 se pare că suferă o decroșare estică și o schimbare a domeniului adâncimilor
hipocentrale.
În acest caz nu poate fi identificat traseul unei falii propriu-zise deoarece, deși distribuția
de cutremure ar putea indica un traseu orientat nord est-sud vest, parametrii soluțiilor de plan de
falie sunt contradictorii și nesusținuți de elemente tectonice cunoscute. Îl semnalăm doar şi
așteptăm publicarea catalogului de cutremure pentru zona Banat pentru elucidarea
caracteristicilor seismologice. Se poate afirma doar că această "falie" urmărește pe toată
lungimea ei traseul Râului Timiș.
Falia nr. 9 (Fig. III.38) este orientată nord est-sud vestși prezintă un puternic caracter de
falie normală, fără componentă de deplasare, în care compartimentul nordic are o mişcare
descendentă în raport cu cel sudic. De remarcat faptul că direcția faliei urmărește traseul Râului
Timiș care trece prin apropiere. Din analiza profilului cotei de-a lungul faliei se poate remarca
faptul că flancul sudic al acesteia este situat cu 1.5-2 m mai sus decât flancul nordic.
Falia nr. 10 (Fig. III.38) este orientată nord est-sud vest și prezintă un caracter de falie
inversă, în care compartimentul nordic suferă o deplasare descendentă în raport cu cel sudic;
falia urmărește direcția culmilor muntoase din apropiere, diferența de nivel dintre cele două
compartimente fiind de aproximativ 30 de metri. Falia are caracter gravitațional.
Falia nr. 11 este orientată nord vest-sud est și urmărește traseul Dunării. Caracterul
acestei falii este cel corespunzător falierii normale, dar și cu o componentă de deplasare a
compartimentului nord estic spre est care suferă şi o mişcare descendentă în raport cu cel sud-
vestic.
Falia nr. 12 reprezintă un segment activ al Faliei Cerna - Jiu și are orientare nord est-sud
vest. Flancul vestic prezintă o diferență de cotă de -500 metri la nord de Băile Herculane, față de
flancul estic. La sud de Băile Herculane, situaţia se inversează si flancul estic prezintă o diferență
de cotă de -300 metri față de flancul vestic, probabil după intersecția Faliei Cerna - Jiu cu Falia

100
nr. 13. La nord de această locație tipul de faliere este de strike slip cu componentă normală, în
care compartimentul sud vestic coboară și se deplasează spre nord. La sud de intersecția cu Falia
13 tipul de faliere devine de falie normală, în care compartimentul sud estic suferă o cădere dar şi
o deplasare spre sud.
Falia nr. 13 este orientată nord vest – sud est, are caracter de falie normală și de strike
slip, în care compartimentul nord estic se deplasează spre sud-est și suferă în același timp şi o
cădere față de compartimentul sud-vestic.
STRESUL REGIONAL

O bună parte din cutremurele crustale înregistrate în partea de sud-vest a României s-au
produs în zonele ocupate de structurile Carpaţilor Meridionali şi legate de sistemul de falii Cerna
şi Timoc.
Cutremurele înregistrate în partea vestică a Carpaţilor Meridionali, în zona de curbură a
acestora (zona Autohtonului Danubian - DA) se corelează foarte bine cu cele înregistrate în zona
seismotectonică activă a Banatului Românesc (BANA). Distribuţia areală a cutremurelor,
densitatea mare a celor înregistrate în zona Petroman, Birda, Moraviţa, indică prezenţa unui
câmp de stres remarcabil

a b

Fig. III.39 Forţa P. a) Azimutul forţei P; b) unghiul forţei P pentru zona Banat

Sursa stresului compresiv care afectează Carpaţii Meridionali şi Banatul Românesc, de

fapt partea estică a Bazinului Panonic, o constituie mişcarea de convergenţă şi rotaţie a
microplăcii adriatice care exercită o presiune directă asupra lanţului cutat al Dinarizilor, această

101
extraordinară presiune fiind transmisă mai departe întregului eşafodaj de blocuri litosferice din
componenţa Bazinului Panonic. În acest model geodinamic, sectorul valah-prebalcanic al
Platformei Moesice continuă să joace acelaşi rol de meterez ce opune rezistenţă mişcărilor spre
est ale blocurilor litosferice din Bazinul Panonic.

a b

Fig. III.40 Forţa T. a) Azimutul forţei T; b) unghiul forţei T pentru zona Banat

În cadrul Bazinului Panonic se manifestă două zone seismogene, ceea ce seismologii au

denumit:
- Zona Danubiană (DA): reprezintă extremitatea vestică a unităţii orogene a Carpaţilor
Meridionali. Rata seismicităţii este relativ ridicată, în special la graniţa cu Serbia, de-a lungul
Dunării, precum şi de-a lungul Faliei Cerna-Jiu și a faliilor asociate acesteia. Magnitudinea
acestor evenimente seismice nu depăşeşte 5,6. Tipul de faliere este cel normal și de strike slip.
- Zona Banat (BANA): este situată în faţa contactului dintre Depresiune Panonică şi
Orogenul Carpatic. Este caracterizată de o seismicitate ridicată dar cu magnitudine mai mică de
5,6 și cu foarte multe cutremure cu magnitudine mai mare de 5,0. Distribuţia areală a
epicentrelor arată concentrarea evenimentelor seismice de-a lungul contactului dintre Bazinul
Panonic şi blocul crustal Geto-Danubian, între Faliile Nord Timișoara şi Lucăreţ, precum şi pe
faliile care mărginesc grabenele Caransebeş şi Sânnicolaul Mare. Tipul de faliere preponderent

102
este cel de faliere normală și de strike slip, dar este prezent într-o pondere mai mică şi tipul de
faliere inversă.
Între cele doua zone, active seismic mai sunt prelungirile pe teritoriului Romaniei a
fracturilor Ozren-Tron (pe linia Moldova Nouă-Oravița-Bocșa Montană (Dognecea)) și respectiv
Knajazeveck-Pirot (prin linia Brezeasca-Bozovici-Caransebeș).

III.4. Model geofizic al faliilor active de pe teritoriul României

Dacă în capitolul II s-au evaluat faliile active pe baza modelelor tectonice existente, în
prima parte a acestui capitol s-au trasat, ca exemple de abordare, faliile active pe baza
distribuțiilor epicentrale. De fapt aceste două metode sunt cele utilizate în descrierea
seismotectonică a unei zone.
O primă remarcă este dată de faptul că aparent apar foarte multe falii crustale active pe
teritoriul României. Acestă observație este datorată faptului ca s-a preferat considerarea unei falii
ca având caracter activ acea fractură ce are distribuite de-lungul ei numai două cutremure,
precum și datorită faptului că (de obicei) densitatea cea mai mare de cutremure este situată la
intersecția a doua falii și, prin urmare, ambele au fost considerate ca fiind active, neavând alt
criteriu de departajare.
În zona nord estică se remarcă două sisteme de falii, unele cu orientare nord vest-sud est,
paralel cu structura orogenului carpatic, şi un al doilea sistem, aproximativ transversal pe primul,
materializat printr-o serie de falii (Săndulescu şi Visarion, 1988; Polonic, 1986). Seismicitatea
este destul de redusă la nord de falia Vaslui - Cetatea Alba în Platforma Est Europeană
(Moldovenească), iar in zona de Avanfosa, în zona flișurilor, intern si extern, este difuza si
sporadică.
Din prima categorie fac parte faliile Siretului, Solca, Pericarpatică, Campulung
Moldovenesc-Bistrița și liniile de contact dintre diferitele pânze ale Carpaților Orientali
(Fig.II.7). Activitatea seismică a faliilor Solca, Siret, Câmpulung Moldovenesc-Bistrița, este
nesemnificativă prezentând o seismicitate slabă. La est de falia Siretului si la sud de Iași se
remarcă un aliniament bine conturat de epicentre de-alungul faliei Iași-Crasna. Linia
Pericarpatică prezintă și ea o seismicitate slaba spre nord de falia Vaslui - Cetatea Alba si
moderată la sud de aceasta. Liniile de contact dintre diferitele structuri tectonice din cadrul

103
Carpaților Orientali prezintă o seismicitate foarte scăzută, o seismicitate accentuată este
localizată în zona cristalino-mezozoică. Falia Siretului(în partea ei sudică) este marcată de un
cutremur cu soluție de plan de falie (Cutremurul 17, Fig. II.7) cu un plan de falie aproape
vertical, cu ridicarea compartimentului estic şi deplasarea acestuia spre nord.
Cel de-al doilea sistem de falii (cel latitudinal, cu orientări est - vest, est nord est -vest
sud vest sau vest nord vest-est sud est) include și Falia Avrămești - Suceava. Aceasta este activă,
bine conturată din punct de vedere seismologic, cu o secvență seismică de 34 de cutremure în
anul 2011 și distribuție epicentrală pe aliniamentul faliei. Extinderea spre SV a aliniamentului de
cutremure indică faptul că Falia Avrămeşti – Suceava este posibil să se extindă şi să afecteze şi
zona vulcanismului neogen. În aceste condiții se poate presupune că falia este mai tânără decât
vulcanismul neogen, probabil pleistocen inferior.
Această falie afectează întregul sistem de fracturi din zonă care sunt decroşate, dar și
limitele dintre unitățile tectono-stratigrafice, ceea ce indică de asemenea o vârstă post
depozițională (după depunerea şi formarea stratelor). Caracterul acestei falii de este de strike slip
dextru.
Falia Vaslui – Cetatea Albă prezintă o seismicitate slabă în zona de platformă și moderată
spre zona vestică. Cutremurul care o marchează are o faliere tip strike slip în care
compartimentul sudic se deplasează spre vest.
Falia Bistriței are o seismicitate moderată și este marcată de prezența a două cutremure cu
soluții de plan de falie în zona sa vestică.
Cutremurele cu numerele 6 şi 7 (Fig.II.7 si Fig. II.12) marchează Falia Bistrița în zona de
fliş extern a Carpaţilor Orientali. Se poate considera că aceste două cutremure se prezintă sub
forma unei secvenţe seismice tip “dublet”, probabil o alunecare pe planul de falie care este
înclinat spre sud. Aceste două cutremure descriu perfect Falia Bistriței la care compartimentul
nordic se deplasează spre vest în raport cu cel sudic (care se deplasează spre est).
Forța care din hipocentru are o direcție nord est - sud vest și acționează sub un unghi de
0
5 , practic cvasi-orizontală.
Falia Trotușului este o falie crustală compozită, mecanismul focal (Polonic 1986)
indicând o faliere inversă cu planul de rupere aproape de verticală. Maţenco (2007) evidențiază
și o componentă de deplasare senestră. Pentru Falia Trotușului, în această lucrare nu s-a putut
obține nici un cutremur bine constrâns pentru calcularea unei soluții de plan de falie credibile.

104
 Falia Pecenega - Camena separă Platforma Moesică de zona Nord Dobrogeană (inclusive
promontoriul Nord - Dobrogean) şi se extinde de la Falia Trotuşului în nord până pe platoul
continental al Mării Negre (Visarion et al., 1988). Este o falie compozită cu o componentă
orizontală dextră. Prezintă o structură care se ramifică spre suprafaţă, la vest de Dunăre, creând o
serie de falii satelite, normale, cu compartimentul sud vestic căzut, multe din ele având caracter
activ. La est de Dunăre are un caracter predominant de strike slip cu evidente caractere de faliere
normala și sensuri de mișcare care diferă în timp (Beșutiu, comunicare orală).
Falia Sfântul Gheorghe mărginește la Dobrogea de Nord si Promontoriu Nord Dobrogean
de la Falia Trotuşului în N până pe platoul continental al Mării Negre în SE. Este o falie
transcrustală, compozită cu o deplasare dextră, ca urmarea a încălecării compartimentului
dobrogean peste Platforma Scitică. Caracterul ei activ se manifestă periodic cu seisme de până la
5,3 (Mw), un exemplu fiind evenimentul din 13 noiembrie 198, cu magnitudine 5,1 (M w),
localizat pe această falie în vecinătatea oraşului Tulcea. Soluţia de mecanism focal a acestui
eveniment este de tip strike slip senestru.

Fig. III.41. Orientarea(azimutul) axei de tensiune compresională pentru zona nord estică

Pentru zona nord estică, azimutul forței P (axa de tensiune compresională) este foarte variat,
acoperind practic tot domeniul, de la 0 la 360o. Acest tip de comportament este specific falierilor
inverse care aparţin primului sistem de faliere, cel longitudinal. Unghiul de înclinare a axei P
este mic (sub 250), marcând faptul că forțele care acționează sunt superficiale și pot fi
determinate de ruperea unor margini de pânză, sau prin fracturări ale fundamentului cristalin sub
greutatea stivei sedimentare a Carpaților Orientali.

105
 Fig. III.42. Unghiul de inclinare a axei P pentru zona nord estică

Fig. III.43. Orientarea (azimutul) axei de tensiune extensională pentru zona nord estică

În ceea ce privește axa tensiunilor extensionale, azimutul acestora se grupează

preponderent spre est (nord-est dar și sud-est). Aceste orientări sunt specifice celui de-al doilea
sistem de falii, cel latitudinal, caracterizat preponderent prin falieri de strike slip cu unele
componente normale. Axa T acționează in plan vertical.

Fig. III.44. Unghiul de înclinare al axei T pentru zona nord estică

106
 Pentru caracterizarea câmpurilor de deformare care se manifestă în zona de sud a
României şi analiza caracterului activ al faliilor s-au utilizat mecanismele focale a câtorva zeci
de cutremure crustale, prezentate în subcapitolul II.2.2 si Anexa 4. Deși zona Vrancea nu a
reprezentat un obiectiv al acestui studiu (deja obiect a zeci de articole si teze de doctorat), s-a
analizat totuși o caracteristică importantă, și anume aceea a secvențelor seismice și a roiurilor de
cutremure crustale prezente in zonă. Toata aria situată in fața Arcului Carpatic se caracterizează
printr-un câmp de tensiune extensional și falieri normale, cu excepția zonei din apropierea
localității Vrâncioaia (unde câmpul de tensiuni este compresional, apărând falierile inverse si
roiuri seismice).
Cutremurele au magnitudini moderate (Mw < 5,5) şi sunt situate între faliile Intramoesică
şi Peceneaga - Camena. Adeseori cutremurele apar în secvenţe localizate pe linii tectonice active
orientate NE - SV. Soluţiile planelor de falie asociate şocurilor principale urmăresc aceeaşi
tendinţă de orientare, și anume paralelă cu cea a Arcului Carpatic. Această configuraţie
particulară a activităţii seismice este legată fără doar şi poate de procesele geodinamice care
controlează coborârea fragmentului de palcă litosferică sub zona Vrancea.
Cutremurele făgărăşene îşi au originea în aria Carpaţilor Meridionali şi au focarele situate
la est de Valea Oltului. În această arie s-a produs cel mai mare cutremur de pe teritoriul
românesc (cu excepția Zonei Vrancea) la data de 26 ianuarie 1916, cu o intensitate estimată a fi
depășit gradul 7 în epicentru, care a fost urmat de nenumărate replici extinse pe parcursul a cca.
șase luni. În general, seismicitatea care caracterizează aria Carpaţilor Meridionali este
semnificativ mai mare comparativ cu cea din aria Carpaților Orientali, ceea ce ar putea indica un
contact activ al Carpaților Meridionali cu Platforma Moesică faţă de contactul Carpaților
Orientali cu Placa Est-Europeană, care pare inactiv în prezent. Soluţiile de mecanism focal
determinate indică o faliere de tip alunecare pe direcţie ca tip predominant, cu o componentă
normală.
Cutremurele din Oltenia sunt localizate în ariile Tismana, Tg. Jiu, Baia de Aramă, Tr.
Severin, Craiova, Caracal, Tg. Cărbunești. Caracteristic pentru aceste seisme au fost intensităţile
relativ scăzute, nedepăşind 5 unităţi. Începând cu anul 2011 au fost înregistrate și secvențe
seismice, una în anul 2011 (cu 40 de cutremure) și alta în anul 2013 (cu 24 de cutremure) în zona
Nord Tg. Cărbunești.

107
 Pentru cutremurele din Platforma Moesica azimutul axei P este preponderent Nord Estică
și Sud Vestică, caracterizând faliile cu mecanismul focal tip falierile inversă care au tendința de a
fi situate oarecum transversal pe direcția Carpaților..

Fig. III.45. Orientarea axei de tensiune compresională pentru Platforma Moesică

Fig.III.46. Unghiul de înclinare al axei P pentru Platforma Moesică

Azimuturile axei tensiunilor extensionale (axa T), specifică falierii normale, sunt grupate
spre nord vest si sud-sud est. Ele sunt specifice faliilor care urmăresc linia Carpaților și care
permit coborârea în trepte a fundamentului platformei sub Carpații Meridionali. Unghiul sub care
acționează aceste forțe este situat in jurul valorii de 450.

Fig. III.47. Orientarea axei de tensiune extensională pentru Platforma Moesică

108
 Fig.III.48. Unghiul de înclinare al axei T pentru Platforma Moesică

Falia Capidava - Ovidiu (denumită și Falia Palazu) a fost urmărită cel puţin până la
nivelul discontinuităţii Conrad, având compartimentul sudic mai coborât. Ea se caracterizează
printr-o translaţie dextră. Similară acesteia este și Falia Horia-Pantelimonu de sus, considerată a
fi ramura nordică a sistemului de falii care însoțește Falia Capidava – Ovidiu. Planul de faliere
este vertical iar compartimentul nordic este ridicat.
Falia Intramoesică este o falie crustală profundă, traseul fiind de la nord-vest (din
Carpaţii Meridionali) până la sud-est (în zona platoului continental al Mării Negre). Este
considerată o falie compozită, iniţial cu translaţie dextră și apoi senestrăă. Din perspectiva
acestui studiu, Falia Intramoesică este inactivă, nefiind marcată de o suită de epicentre așa cum
sunt celelalte falii din sud-estul României și fiind situată intr-o zona cu o seismicitate difuză.
In zona oraşului Bucureşti, au fost resimţite o serie de cutremure cu magnitudini
Mw≤3,0, unele dintre ele fiind replici ale cutremurului major de la 4 martie 1977 (Cornea şi
Polonic, 1979). Câteva cutremure depăşesc 3 (Mw), fiind distribuite de-a lungul faliei Olteniţa-
Turtucaia (Fig. III.49).

109
Fig.III.49. Harta seismotectonica a părții de est a Platformei Moesice (Cornea si Polonic, 1979). Legendă: 1-
5=magnitudini, 6-7=adâncimea focala, 8=epicentru macroseismic, 9=epicentru instrumental, 10=falie, 11=falie
crustală, 12=linie de încălecare, 13=subsidența maxima, I=zona cu subsidența continua, II=zone cu ridicare
continua, III=zone relativ stabile, IV=zone subsidente in Mio-Pliocen si ridicate in Cuaternar, V=zone ridicate in
Mio-Pliocen și subsidențe în Cuaternar.

Între Falia Intramoesică şi Valea Olt deşi activitatea seismică este mai redusă în
comparaţie cu cea de la est de Falia Intramoesică, au avut loc mai multe cutremure cu
magnitudini 3,0 (Mw) în zona localităţilor Găeşti, Alexandria, Buftea, Olteni, şi alte cutremure,
cele de pe Valea Oltului la Drăgăneşti Olt şi Slatina.
Din punct de vedere al mecanismelor focale, în estul Câmpiei Române sunt observate atât
mecanisme de faliere pe direcţie cât şi de faliere normală sau inversă.
Sinaia este o altă zonă seismogenă localizată la vest de zona Vrancea, în aria Carpaţilor
Orientali. În această zonă au fost înregistrate mai multe cutremure cu magnitudini mici şi
moderate. Dintre ele se remarca o secvenţă de tipul preşocuri-şoc principal-replici cu

110
magnitudinea ML >1,3(peste 350 cutremure). Analiza distribuţiei epicentrelor precum şi a
mecanismelor focale pentru şocurile mai mari, mai bine constrânse, pune în evidenţă un plan de
faliere cu orientarea nord vest – sud est.
La vest de Râul Olt activitatea seismică este slabă, aproape inexistentă. In Oltenia de vest
se remarcă distribuția unor epicentre de-a lungul traseelor seismice Călimăneşti-Horezu şi
Râmnicu-Vâlcea-Govora-Turceşti precum și de-a lungul altor linii seismice ca Topeşti-Tismana-
Glogova şi Baia de Aramă-Balta-Vârciorova; în plus trebuiesc menționate câteva centre seismice
locale, la Tg. Jiu şi nord Tg. Cărbunești. Mecanismele focale din Oltenia de vest şi zona
Danubiană nu indică un tip unic de faliere. Astfel se observă falieri inverse la sud de Craiova, la
cca 25 km sud de Tr. Severin, la 30 km est şi 25 km nord-vest de Tg. Jiu, în timp ce la Băile
Herculane şi la cca 50 km est de Tg. Jiu apar falieri normale. Cutremurele sunt legate fie de
sistemele de falii transversale din Platforma Moesică, fie de sistemul de falii est-vest (de
afundare a platformei sub orogen).
În ultimii ani s-a evidențiat o activitate intensă la nord de Tg. Cărbunești manifestată mai
ales sub forma unor secvențe seismice; cele mai proeminente au fost cele 2011 (40 de cutremure)
și respectiv 2013 (24 de cutremure), dar fără a genera un aliniament specific.
Falia Jiului traversează platforma pe direcţia NV - SE şi are compartimentul estic mai
ridicat, având o translaţie probabil senestră.
Falia Motrului reprezintă continuarea spre nord a Faliei Timoc, fiind o falie compozită,
cu compartimentul estic ridicat şi cu o importantă translaţie dextră.
În ceea ce privește zona de sud-vest a României, aceasta a fost analizată pe larg în
capitolul III.3; în acest capitol fiind prezentată doar o succesiune de concluzii:
În zona de sud vest se observă:
- un sistem de falii orientat aproximative NV-SE, care separă grabenele Caransebeş şi Sânnicolau
Mare, de structurile mai ridicate, și anume faliile: Lugoj-Zarand, Sacoşul Mare (Buziaș)-Arad,
Nădrag-Jimbolia, cu planul de faliere vertical dar care prezintă și o componentă orizontală;
- un alt sistem de falii, aproximativ perpendicular pe primul, care fragmentează în blocuri
secundare grabenele şi horsturile orientate nord vest-sud est: faliile Lucareţ (falie dextră),
Nord Timişoara, Calacea.
- un alt treilea sistem, prezent în sudul depresiunii, are orientări aproximativ E-V.

111
 Ca falii active se pot accepta si Falia Cerna-Jiu și faliile asociate acesteia. Tipul de
faliere este cel normal și de strike slip.
Între cele doua zone se mai pot nota, ca aliniamente active, prelungirile (pe teritoriului
României) ale fracturilor Ozren-Tron pe linia Moldova Nouă-Oravița-Bocșa Montană care se
suprapune pe margine vestică a sinclinoriului Reşiţa-Moldova Nouă şi pe încălecarea
Supragetică dar și Knajazeveck-Pirot prin linia Brezeasca-Bozovici-Caransebeș, cu extindere la
nord spre Reşiţa şi la sud peste Dunăre, în Serbia.
Cutremurele de pe linia Orşova-Băile Herculane-Teregova sunt legate de o fractură care
se extinde spre nord, înspre depresiunea Caransebeş.
Zona de nord vest se remarcă printr-o seismicitate relativ redusă, unde se poate nota o
corelare relativ bună a epicentrelor cu principalele falii. Nu toate epicentrele se proiectează pe
faliile principale, unele din ele fiind proiectate pe faliile secundare care însoțesc faliile
principale. Pe de altă parte, din cauza erorilor de localizare, care pot atinge mai mulţi kilometri,
poziţia epicentrului este uneori deplasată faţă de falia pe care s-a produs. În plus, în cazul faliilor
înclinate, proiecţia la suprafaţă a hipocentrului cade în afara urmei faliei.
În sectoarele central şi nordic ale Depresiunii Panonice există un sistem principal de falii
orientate aproximative NV-SE, de la nord Arad până la Satu Mare, ca şi un alt sistem de falii,
aproximativ ortogonal pe primul şi paralel cu arcul Apusenilor, care fragmentează grabenele şi
horsturile majore în blocuri secundare. În zona Baia Mare sunt de asemenea două sisteme
principale de falii, unul paralel cu structurile Carpaţilor Orientali şi altul transversal/ oblic pe
primul. Activitatea seismica din aceste zone reprezintă probabil o consecinţă a activităţii
neotectonice actuale, ce se manifesta printr-o mișcare de ridicare a orogenului carpatic în raport
cu unitățile adiacente (Depresiunea Panonică). Componentele orizontale ale mişcării produc un
stres preponderent de compresiune evidenţiat de soluţiile de mecanism focal. Ariile seismogene
se suprapun adesea unor elemente tectonice active: blocuri crustale cu mişcări diferenţiale sau
linii de contact între structuri adiacente.
Principalele zone active se află pe marginea Depresiunii Panonice şi la contactul cu
fundamentului Munţilor Apuseni sau al Carpaţilor Orientali. Corelarea seismicităţii crustele cu
elemente tectonice confirmă gruparea epicentrelor în jurul unor structuri faliate care separă
structuri denivelate, cum ar fi cele de la sud de Oradea (grabenele Zarand şi Beiuş) și respectiv

112
de la nord (grabenele Borod, Sânnicolau şi Galoşpetreu sau horstul major Sălaj, Depresiunea
Satu Mare şi blocul Oaş-Gutâi).
Falia Dragoș Vodă este o falie crustală, activă. De-a lungul ei au loc mişcări diferenţiale
ale compartimentelor pe care le separă: extensie în plan orizontal, subsidenţă în sectorul nordic.
Activitatea seismică de-a lungul ei s-a manifestat la Moara Borşei, Crucişor, Baia Mare, Baia
Sprie şi Cavnic (M≤4,7).
Falia Halmeu are mişcări slabe de şariaj ca rezultat al compresiunii blocului eruptiv Baia
Mare asupra Depresiunii Satu Mare în vest. Stresul acumulat controlează seismicitatea în ariile
Halmeu, Livada şi Raşca.
Alte arii epicentrale sunt la Sighetul Marmației, pe Falia Mara ce traversează blocul Gutâi
şi Depresiunea Sighet, cu seismicitate generată de mişcărilor de ridicare ale blocului Oaş-Gutâi;
Jibou, pe Falia Benesat-Ciucea care permite o mişcare diferenţială a flancului estic al grabenului
Zalău-Cehul Silvaniei în raport cu flancul vestic care are o mişcare de subsidenţă, Valea lui
Mihai-Carei (pe Grabenul Galoș-Petreu si ridicarea Pișcolt) și N Oradea (Grabenul Sânnicolau).
În zona Munţilor Apuseni se observă concentrări ale epicentrelor seismice în zona
Câmpeni, cu Mw2,0-3,0 legate de contactul dintre unitatea de Bihor la nord şi Pânzele de
Biharia, la sud; ultimele le încalecă pe primele. Falia Mureșului prezintă o seismicitate slabă.
În Depresiunea Transilvaniei seismicitatea mai semnificativă este localizată în zona
Mediaş-Târnăveni, la nord de Cluj și în partea de SE a depresiunii, la contactul cu orogenul
Carpaţilor Orientali. Principalele sisteme de falii ce au caracter activ sunt: Falia Sud-Transilvană
(strike slip dextră) şi Falia Nord-Transilvană (translaţie dextră) cu prelungirea ei spre SE, Falia
Beclean- Odorhei, Falia Ruși-Cenade în SV şi Falia Turda în vest. Se remarcă prezența a două
sisteme de falii la nivelul fundamentului: un sistem orientat NNV-SSE, cu falii care brăzdează
întreaga depresiune şi un sistem de falii mai scurte, orientate E-V, mai puţine şi situate pe flancul
depresiunii. Zona seismică cea mai semnificativă este localizată între cele două Târnave, cu un
mecanism de faliere normal.

113
 Fig.III.50. Harta tectonica a României. Linii negre-falii existente ; linii roșii-falii active; linii verzi- falii trasate pe
baza distribuțiilor epicentrale.
Tectonica după: Visarion 1977, 1979,1988, Polonic 1980, 1986, Sandulescu 1984, 1988, Maţenco 2007, Răileanu
1992.

CONCLUZII

Primul capitol este dedicat descrierii unităţilor tectonice de pe teritoriul României. De-
alungul a 74 de pagini și 20 de hărți s-a încercat o prezentare sintetică a unităților tectonice
majore din care este constituit teritoriul României. Această trecere în revistă a fost strict necesară
pentru prezentarea și interpretarea faliilor cu amprentă seismică din Romania. Astfel s-au descris
Platforma Moldovenească (Est Europeană), Platforma Scitică, Platforma Moesică, Orogenul
Carpaţilor Orientali şi avanfosa lor, Zona Dobrogei de Nord, Orogenul Carpaților Meridionali,
Depresiunea Getică, Depresiunea Panonică, Depresiunea Transilvaniei și Orogenul Munților
Apuseni. Sunt furnizate date privind evoluţia lor la scara timpului geologic şi delimitarea

114
unităţilor tectonice prin prisma sistemelor de fracturi care le separă, informații despre litologia
lor majoră, acolo unde a fost posibil.
Vestul României corespunde din punct de vedere geo-tectonic Depresiunii Panonice care
prezintă in partea sudică două falii recurbate: Nord Timişoara şi Calacea. Acestea, împreună cu
mai recentul sistem de falii NV - SE fragmentează structura neogenă în horsturi şi grabene, cu
aceeaşi tendinţă a fundamentului de a se afunda spre vest. Faliile Lugoj - Zarand şi Arad -
Sacoşul Mare (Buziaș) împart aria traversată în trei compartimente: nordic (cu roci cristaline în
fundament, asemănătoare celor din Masivul Poiana Ruscă); median (care corespunde grabenului
Lugoj și care, pe lângă rocile cristaline, mai are şi o umplutură pre-terţiară de roci sedimentare)
şi respectiv sudic (mai extins, rocile din subasmentul fiind predominant cristaline, de diverse
tipuri, şi mai puţin sedimentare). O importanţă particulară o au faliile Lugoj - Zarand, Sacoşul
Mare (Buziaş) - Arad şi Nădlag - Jimbolia, care au orientări NV - SE şi traversează mai mute
unităţi majore din subasmentul depresiunii. Unele fracturi au, pe lângă componenta verticală, şi
una orizontală: spre exemplu, Falia Lucareţ are deplasări dextre, fiind considerată a fi limită de
separaţie între blocul Geto - Danubian și blocul Panonic, iar Falia Cernei ca o limită de separare
dintre blocul Moesic şi cel Geto - Danubian (Polonic și Malița, 1977).
În alt sector al Depresiunii Panonice, între Arad şi Oradea se evidențiază faliile active sud
Salonta, Dobreşti - Sânnicolau Român şi Borod. Înspre nord, cel mai important accident tectonic
din zonă este Falia Dragoş Vodă care separă fundamentul Autohtonului de Bihor de cel al
Flişului Transcarpatic. Această linie tectonică importantă este activă, împreună cu un sistem
secundar de falii. Altă falie cu importanță din nordul țării este Falia Halmeu cu mișcări slabe de
șariaj.
Falia Mara traversează blocul Gutâi şi Depresiunea Sighet. Aici se manifestă aria
epicentrală Sighetul Marmaţiei, cu seismicitate generată de mişcărilor de ridicare ale blocului
Oaş - Gutâi.
Falia Benesat - Ciucea permite o mişcare diferenţială a flancului estic al grabenului Zalău
- Cehul Silvaniei, în raport cu flancul vestic care are o mişcare de subsidenţă.
Depresiunea Transilvaniei nu se remarcă printr-o seismicitate accentuată. Cu toate
acestea pot fi puse în evidență faliile: Ulieş - Noul Săsesc (F4) şi Teaca-Gălăţeni (F5). Spre sud,
delimitarea se face de-a lungul unor falii direcționate E - V: Falia Blaj-Rupea (F10) şi Falia Sud
Transilvană (F11) (Ionescu ,1986) (Fig. I.15).

115
 Următorul capitol, Capitolul II, conține156 pagini, 286 imagini (din care 31 de hărți si
255 de soluții de plan de falie) și este consacrat seismicităţii crustale din fiecare unitate tectonică
majoră, cu exemple de seisme şi informaţii privind mecanismele focale care indică tipul de
faliere. În deschiderea capitolului se face o trecere în revista a tipurilor de cataloage de cutremure
și cataloage cu soluții de plan de falie, precum și a principalelor ecuații de conversie a
magnitudinilor (Cap.II.I.I.)
Seismicitatea crustală din partea de sud-est a României, în particular din Dobrogea,
Câmpia Română, zona Câmpulung-Făgăraş-Sinaia şi Oltenia este generată de activitatea
neotectonică. Coliziunea din zona arcului Carpaţilor Orientali, începută în urmă cu 10 milioane
de ani se consideră a fi factorul principal care controlează și în prezent seismicitatea zonei de
contact a Platformei Moesice cu Orogenul Carpatic şi Orogenul Nord Dobrogean. Atât formele
de seismicitate crustală cât şi subcrustală pot fi puse în legătură cu acest proces. Caracterul
neobişnuit al subducţiei explică probabil concentrarea activităţii seismice din zona de curbură a
Carpaților Orientali, preponderenţa seismicităţii în zona de avanfosă şi lipsa de seismicitate din
zona internă a arcului carpatic. Variaţiile structurale laterale majore, atât pe direcţia NE - SV cât
şi NV - SE, transversal pe Arcul Carpatic explică neomogenităţile puse în evidenţă de analiza
seismicitîții crustale şi intermediare. Contactul dintre flancul nordic al Platformei Moesice cu
orogenul carpatic este marcat printr-o activitate seismică concentrată în Câmpia Română.
Această activitate nu se corelează întotdeauna cu prezenţa la suprafață a unor falii active; se
presupune că ar fi legată de dezvoltarea unor falii de fundament îngropate sub cuvertura
sedimentară. Din punct de vedere al mecanismului focal, caracteristic pentru aceste cutremure
este o combinaţie de falieri normale cu falieri inverse şi de alunecări pe direcţie. Din acest punct
de vedere, aceste cutremure par să marcheze o tranziţie între regimul predominant de compresie
din domeniul subcrustal şi regimul predominant de extensie semnalat în toată Platforma
Moesică.
Principalele zone seismice cu potenţial ridicat (unde este posibil să apară cutremure
distrugătoare) sunt Dobrogea de Sud, mai ales zona Şabla (Bulgaria) și zona de est a Carpaților
Meridionali (arealele Câmpulung și Sinaia). Câmpia Română conține zone cu potenţial seismic
moderat, unde s-ar putea genera cutremure cu magnitudini de peste 5 grade: între faliile
Intramoesică şi Capidava - Ovidiu, şi Oltenia, în zona faliilor Timok, Tg.Jiu-Călimăneşti, Jiului
şi Motru.

116
 Partea de SV a României este o zonă seismogenă în care cutremurele crustale pot atinge
magnitudini moderate de până la Mw 5,6. Adâncimea medie de producere este între 5-10 km,
ceea ce conduce la disiparea energiei seismice pe o arie epicentrală relativ redusă, deci cu o
densitate mai mare de energie, comparativ cu cutremurele intermediare vrâncene. Aceste
particularităţi, coroborate cu vulnerabilitatea adesea ridicată a clădirilor locale, conduce la un risc
seismic ridicat în ariile de manifestare. Astfel, o serie de cutremure produse în 1991 în Banat au
produs prejudicii asupra unor construcţii şi bunuri materiale.
Din punct de vedere geologic, această zonă se află la contactul dintre orogenul carpatic şi
Depresiunea Panonică spre NV şi respectiv orogenul carpatic şi Platforma Moesică spre SE. În
general, activitatea neotectonică actuală se manifestă printr-o mişcare de ridicare a orogenului
carpatic în raport cu unităţile adiacente, în particular cu Depresiunea Panonică. Alte componente
orizontale ale mişcării produc un stres preponderent de compresiune, aşa cum reiese dintr-o serie
de soluţii ale mecanismelor focale.
Activitatea seismică crustală este localizată în câteva arii, care adesea se suprapun unor
elemente tectonice active: blocuri crustele cu mişcări diferenţiale sau linii de contact între
structuri adiacente.
Principalele zone active se află pe marginea sau în interiorul orogenului Carpaţilor
Meridionali sau în Câmpia Banatului: în vestul Olteniei de la Turnu Severin spre Tg. Jiu, de la
Orşova la Băile Herculane spre Teregova şi Poiana Mărului, de la Moldova Nouă spre Anina şi
Oraviţa până la Reşiţa, de la Timişoara spre SV la Jebel şi Banloc, la nord de canalul Bega în
zona Sânnicolau Mare, la Arad-Vinga şi Calacea, şi pe Valea Timişului spre Făget.
Corelarea seismicităţii crustele cu elemente tectonice confirmă gruparea epicentrelor
evenimentelor crustale în jurul unor structuri faliate. Cutremurele din Oltenia par a fi legate de
contactul dintre domeniile Getic şi Danubian, pe faliile Timocului şi Jiului, sau de grabenul
Cernei, pe linia Vârciorova-Baia de Aramă. Cutremurele de pe linia Orşova-Băile Herculane-
Teregova par a fi legate de o fractură care se extinde spre nord, spre Depresiunea Caransebeş.
Linia seismică Moldova Nouă-Oraviţa-Dognecea este în legătură cu marginea vestică a
sinclinoriului Reşiţa-Moldova Nouă şi cu încălecarea supragetică. În Banat cutremurele par a
apărea în zona de contact dintre fundamentul carpatic şi cel panonic (de la Timişoara spre SV şi
spre ENE), dar şi la contactul dintre structurile denivelate, horsturi şi grabene, cum sunt Nădlag-
Jimbolia și Arad-Vinga-Calacea.

117
 Nord vestul României reprezintă o zonă seismogenă, cu seisme crustale ce ating
magnitudini moderate, care numai izolat au depăşit 6,0 (Mw), dar în general prezintă Mw≤5,6.
Adâncimea medie de producere este între 3 și 33 km, conducând adesea la disiparea energiei
seismice pe o arie epicentrală relativ redusă, deci cu o densitate mai mare de energie, comparativ
cu cutremurele intermediare vrâncene.
Principalele zone active se află pe marginea Depresiunii Panonice şi la contactul cu
fundamentului Munţilor Apuseni și respectiv al Carpaţilor Orientali. Corelarea seismicităţii
crustele cu elemente tectonice confirmă gruparea epicentrelor evenimentelor crustale în jurul
unor structuri faliate care separă structuri denivelate, cum ar fi cele de la sud de Oradea
(grabenele Zarand şi Beiuş) sau de la nord (grabenele Borod, Sânnicolau şi Galoşpetreu sau
horstul major Sălaj, Depresiunea Satu Mare şi blocul Oaş-Gutâi).
În zona nord Arad-Oradea există o structură în blocuri crustale de horsturi şi grabene
denivelate la nivelul fundamentului cristalin, având mişcări diferenţiate care induc o seismicitate
cu magnitudini moderate. Principalele arii epicentrale sunt la Socodor (cutremure produse la: 02
august 1905, Mw =3,8; 08 august 1910, Mw =4,3; 11iulie 1910, Mw =3,0; 6 februarie 22, 1978,
Mw =4,6 și 3,0); la Oradea (12 aprilie 1886, Mw=4,1; 29 ianuarie 1906, Mw =4,2).
La nord de Oradea structura este fragmentată în blocuri denivelate, cu mişcări diferenţiale
separate de falii active. Principalele structuri sunt horstul Sălaj cu fundament de tip carpatic, care
cuprinde mai multe blocuri (horstul Codru, grabenul Galoşpetreu-Mecenţiu şi grabenul Zalău-
Cehul Silvaniei), Depresiunea Satu Mare, cu fundament panonic şi blocul Oaş-Gutâi, cu
fundament est carpatic. Două falii majore separă unele dintre aceste blocuri: Falia Dragoş Vodă
şi Falia Halmeu, ambele fiind deosebit de active.
În centrul Depresiunii Transilvaniei există o zonă epicentrală secundară între cele două
Târnave. Cel mai semnificativ cutremur a avut loc în 3 octombrie 1880, Mw=5,3. Un seism mai
recent s-a produs în 10 octombrie 1994, Mw=3,3. Hipocentrul a fost estimat la cca 10 km
adâncime.
În capitolul final, Capitolul III, 75 de pagini și 50 de figuri sunt inventariate principale
sisteme de falii din România, făcându-se o caracterizare a lor însoțită de ilustrarea poziţiei şi
particularităţilor lor.

118
 Se analizează în detaliu seismicitatea Dobrogei și se analizează secvențele seismice
(distribuția cutremurelor, analiza soluțiilor de plan de falie) și stresul regional. Distribuția
epicentrală pentru zona de nord a Dobrogei urmărește principalele linii tectonice ale zonei.
Platforma Moesică este fracturată de două sisteme de falii: un sistem paralel cu direcţia
structurilor carpatice iar cel de-al doilea este transversal pe primul. Fracturarea Platformei
Moesice s-a realizat de-a lungul mai multor momente de tectonică casantă (Visarion et al., 1988)
care au diferenţiat şi delimitat perioadele sau zonele de sedimentare în care au avut loc
importante schimbări, atât ca dispunerea areală cât şi ca direcţii predominante. Seismicitatea este
foarte ridicată în estul Platformei Moesice, intre faliile Capidava – Ovidiu și Peceneaga –
Camena, în comparaţie cu cea generată în vest. Din analiza evenimentelor se remarcă faptul că
cele mai mari cutremure au fost identificate înainte de existenţa reţelelor seismice performante
instalate pe teritoriul României (anul 1981): 1276, Mw=6,0; 1900, Mw=5,9; 1276, Mw=6,0; 1942,
Mw=5,1; 1943, Mw=5,2; 1960, Mw=5,4; 1967, Mw=5,0. După anul 1981, în zona sud-vestică a
Platformei Moesice a fost semnalat un singur cutremur cu Mw=3,4 (în ziua de 12 iunie 1990).
Aceste observaţii ne îndreptăţesc să apreciem că evenimentele seismice istorice ar putea fi uşor
supraestimate.
Între faliile Intramoesică şi Capidava-Ovidiu se observă o activitatea seismică
semnificativă cu multe cutremure de joasă magnitudine (Mw=2,0-3,0) şi doar câteva cu Mw3,0.
La vest de Falia Intramoesică până în Valea Oltului s-au produs mai multe cutremure cu
magnitudini 3,0 la Găeşti, Buftea, la Olteni, Drăgăneşti-Vlaşca, Alexandria şi alte câteva la
sud de Drăgăneşti Olt şi la Slatina.
Pentru zona Banat distribuția epicentrelor pentru cutremurele crustale este oarecum
difuză, prezentând totuşi concentraţii epicentrale la sud Buziaş, sud-est Timişoara (acestea
aparţinând zonei seismogene Banat) dar și Moldova Nouă şi Băile Herculane-Teregova (ce
aparţin domeniului Danubian), conform definițiilor prezentate pe larg în Cap.II.3. Este de
remarcat faptul că marea majoritatea a cutremurelor (peste 99%) au hipocentrul localizat în
domeniul crustal, iar în primii 20 kilometri ai crustei sunt localizate 94,69% dintre focare.
Ținând cont de faptul că adâncimea la care se găseşte fundamentul este situată la cca. 2-3 km, se
poate afirma că numai 3% dintre cutremure se regăsesc la nivelul sedimentarului, restul fiind
situat în domeniul crustei cristaline.

119
 Sursa stresului compresiv care afectează Carpaţii Meridionali şi Banatul Românesc, de
fapt partea estică a Bazinului Panonic, o constituie mişcarea de convergenţă şi rotaţie a
microplăcii adriatice (apuliene) care exercită o presiune directă asupra lanţului cutat al
Dinarizilor. Această extraordinară presiune este transmisă mai departe întregului eşafodaj de
blocuri litosferice din componenţa Bazinului Panonic. În acest model geodinamic, sectorul
valah-prebalcanic al Platformei Moesice continuă să joace acelaşi rol de meterez ce opune
rezistenţă mişcării spre est a blocurilor litosferice din Bazinul Panonic.
În ultima parte a capitolului III se face o trecere în revistă a câmpurilor de forțe de care
actionează la nivelul zonelor geotectonice care s-au discutat in această lucrare, cu reliefarea
direcțiilor de actiune pentru forțele de tensiune de compresiune și de extensiune, precum și
unghiul sub care acestea acționează.
Tot odată se face și evidențierea faliilor active de pe teritoriul României și o caracterizare
a lor, elaborându-se în final o hartă a faliilor active.

BIBLIOGRAFIE SELECTIVA

Airinei S., 1958, Harta anomaliei magnetice dz din Dobrogea, Moldova de sud si estul
cı̂ mpiei Române, Stud. Cercet. Geol. Geogr. 3, 1958, 1 - 2,
Airinei S., Boisnard M., Botezatu R., Georgescu L., Suciu P., Visarion M., 1966. Harta
anomaliei magnetice Dz a Moldovei, Stud. Teh. Econ. - Geofiz., D, 1966, 4 - 22
Atanasiu I., 1961, Cutremurele de pământ din România, Editura Academiei, 194 pg.,
Bucureşti.
Bâlă A., Radulian M., Popescu E., 2003, Earthquakes distribution and their focal
mechanism in correlation with the active tectonic zones of Romania, Journal of Geodynamics
36, 129-145
Bâlă A., Răileanu V., Dinu C., Diaconescu M., 2015. Crustal seismicity and active fault
system in Romania, Romanian Reports in Physics, vol.67, no.3, p. 1176-1191.
Balintoni, I. 1988. The Apuseni Mountains. CERGOP-Monogrphy of South Carpathians,
vol 7(37), 93-109, Warszawa.

120
 Bazacliu O., Radulian M., 1999, Seismcity patterns in Vrancea (Romania) region, Natural
Hazards 19, 165-177.
Constantinescu L., Mârza V., 1980, A computer-compiled and computer-oriented catalogue
of Romania’s earthquakes during a millenium (984 – 1979), Rev. Roum. Geol., Geophys.,
Geogr., ser. Geophys. 24, 193-233.
Cornea I., Radulescu F., Pompilian A., Sova A.,1981. Deep seismic sounding in Romania,
Pure Appl. Geophys. 119, 1981, 1144 - 1156
Cornea, I. si Lazarescu,V., 1980,Tectonica si evoluţia geodinamică a a teritoriului
României, CSEN-CFPS, Arhiva INFP, Buc.
Cornea, I. şi Polonic, G., 1979. Date privind seismicitatea şi seismotectonica părţii de est a
Platformei Moesice, St.Cerc.Geol.Geof.Geogr., GEOFIZICA, 17, 2, 1979, pag.167-176.
Csontos L., 1995. Cenozoic tectonic evolution of the Intra-Carpathian area: a review. Acta
Vulcanol. 7, 1–13
Diaconescu C., Raileanu V., Diaconescu M., Andreescu M., Demetrescu C., Ene M.,
Radulescu F., Pompilian A., Enescu D., 1994.Complex geophysical study in the western part of
the Moesian Platform and Carpathian Foredeep, Revue Roumaine de Geophysique, vol. 38, p.
57-72, 1994.
Diaconescu C., Raileanu V., Diaconescu M., Radulescu F., Pompilian A., Biter M., 1996.
Seismic data of the Carpathian Foredeep basement (Romania), Basement Tectonics vol 11, p.
125 – 140
Diaconescu M., Raileanu V., Diaconescu C., Radulescu F., Dinu C., Mocanu V., 1995.
Deep seismic image of the Southern Carpathian foreland, Bulletin of the Romanian Society of
Geophysics, vol2.
Diaconescu M., Radulescu F., 1999. Seismic characteristics of the Moesian Platform,
Rev.Roum.Geophysique, 43, p.13-29.
Diaconescu M., Malita Z., 2008. Surse seismice în zona Mării Negre, Hazarde Naturale:
Evenimente tsunami în Marea Neagră, editor Gh. Oaie, ISBN 978-973-0-05181-0, pg.72-80,
Bucuresti
Diaconescu, M., (2009), Model geofizic preliminar al fracturilor active regiunii Campulung
– Sinaia, Referat teză de doctorat, Universitatea București, Facultatea de Geologie şi Geofizică,
Şcoala doctorală pentru domeniul GEOLOGIE, 2009.

121
 Diaconescu, M., Toma-Danila, D., Craiu, A.,(2014) Seismicitatea teritoriului Romaniei la
nord de 460N. Second international Conference on Natural si Anthropic Risks – ICNAR2014 ,
Bacau Romania
Diaconescu M., Toma-Danila D., Craiu A.2015. Seismicity of the Olt valley (Romania)
and surrounding area, Proceedings of International Multidisciplinary Scientific GeoConference
Surveying Geology and Mining Ecology Management, SGEM, 2015,vol III, issue 1, 991-997,
2015.
Diaconescu M., Craiu A., Toma-Danila D., Craiu M.2016a. The main characteristics of the
seismicity from the north-western part of Romania, Proceedings of International
Multidisciplinary Scientific GeoConference Surveying Geology and Mining Ecology
Management, SGEM, 2016, vol.III, issue 1, 655-662.
Diaconescu M., Craiu M., Craiu A.2016b. The seismological features of the contact
between Moesian Platforma and intersection of southern Carpathians with Eastern Carpathians,
Proceedings of International Multidisciplinary Scientific GeoConference Surveying Geology and
Mining Ecology Management, SGEM, 2016, vol.III, issue 1, 695-702.
Dumitrescu I., Sandulescu M., 1970. Harta Tectonica a Romaniei, 1:1,000,000, 2nd ed.,
1970, Inst. Geol. Si Geofiz, Bucharest
Enescu D., Popescu E., Radulian M., 1996, Source characteristics of the Sinaia (Romania)
sequence of May-June 1993, Tectonophysics 261, 39-49.
Enescu, D. (1992), Lithosphere structure in Romania. I. Lithosphere thickness and average
velocities of seismic waves P and S. Comparison with other geophysical data, Rev. Roum. Phys.
37, 623-639.
Gavăt,I., Airinei,St., Botezatu,R., Socolescu,M., Stoenescu, Sc.,Vencov,I., 1963, Structura
geologica profundă a teritoriului României dupa datele actuale geofizice (gravimetrice si
magnetice), St.Cerc.geof.,1,7-34.
Hauser F., Raileanu V., Fielitz W., Dinu C., Landes M., Bala A., Prodehl C., 2007. Seismic
crustal structure between the Transylvanian Basin and the Black Sea, Romania. Tectonophysics
430 (2007) 1–25
Hobbs B., Means W.D., Williams P.F. 1988. Principii de Geologie Structurală, traducere
din L.Engleză, T.Berza, Ed.Ştiinş. Enciclop. Bucureşti, 1988, 480 pg.

122
 Horvath F. si Royden L,, 1981, Mechanism for the Formation of the Intra-Carpathian Basins:
A Review, Earth Evol. Sci. l (3-4), 307-316
Ioane, D., Atanasiu, L., 1998. Gravimetric geoids and geophysical significances in
Romania, in: Ioane, D. (Ed.) Monograph of Southern Carpathians, Rep. Geod., 7(37), 157-175.
Ioane D., Diaconescu M., Chitea F., Garbacea G., 2014. Active Fault Systems and Their
Significance for Urban Planning in Bucharest, Romania, in Earthquake Hazard Impact and
Urban Planning, eds. Dan M.B., Armas I., Goretti A., Springer, pp. 15-43, DOI: 10.1007/978-94-
007-7981-5_2, ISBN: 978-94-007-7981-5; 978-94-007-7980-8, 2014
Ionescu Fl., Polonic P. şi Teodorescu V., 1986, Structura şi morfologia fundamentului
Depresiunii Transilvaniei după date geofizice, St.Cerc.Geol.Geof.Geogr., GEOFIZICA,Tom 24,
17-20.
Juralve D., 2015. Geologia Romaniei. Note de curs, http://doru.juravle.com/cursuri/
Krezsek C., Bally , A. W., 2006. The Transylvanian Basin (Romania) and its relation to
the Carpathian fold and thrust belt: Insights in gravitational salt tectonics, Marine and Petroleum
Geology 23 (2006) 405–442
Krézsek C.,Lăpădat A., Maţenco L., Arnberger K., Barbu V., Olaru R., 2013. Strain
partitioning at orogenic contacts during rotation, strike–slip and oblique convergence:
Paleogene–Early Miocene evolution of the contact between the South Carpathians and Moesia,
Global and Planetary Change 103 (2013) 63–81
Lorincz P., Houseman G., 2010. Geodynamical models of lithospheric deformation,
rotation and extension of the Pannonian Basin of Central Europe, Tectonophysics 492 (2010)
73–87.
Matenco L., Bertotti G., Leever K., Cloetingh S., Schmid S. M., Tarapoanca M., and Dinu
C. 2007. Large-scale deformation in a locked collisional boundary: Interplay between subsidence
and uplift, intraplate stress, and inherited lithospheric structure in the late stage of the SE
Carpathians evolution. TECTONICS, VOL. 26, TC4011, doi:10.1029/2006TC001951, 2007
Maţenco, L. and Schmid, S., 1999, Exhumation of the Danubian nappes system (South
Carpathians) during the early Tertiary: inferences from kinematic and paleostress analysis at the
Getic/Danubian nappes contact: Tectonophysics, v. 314, p. 401-422.

123
 Maţenco, L., 1997a, Tectonic evolution of the Outer Romanian Carpathians: constrains
from kinematic analysis and flexural modeling [Ph.D. thesis]: Amsterdam, The Netherlands,
Vrije Universiteit, 160 p
Maţenco, L., Bertotti, G., Dinu C. and Cloetingh, S., 1997b, Tertiary tectonic evolution of
the external South Carpathians and the adjacent Moesian platform (Romania): Tectonics, v. 16,
p. 896-911.
Mirauta, O. 1969 - Tectonica Proterozoicului superior din Dobrogea centrala. An. Inst.
Geol., 37, 7-36.
Mutihac V., Stratulat M.I., Fechet R.M., 2007, Geologia Romaniei. Editura Didactica si
Pedagogica, R.A., Bucuresti, 249pg
Neagoe C., Popa M., Diaconescu M., Radulian M., 2010. Possible deep lithospheric roots
beneath South-Eastern Carpathians, Acta Geodaetica Et Geophysica Hungarica, vol 45, issue 3,
340-355pp
Neguţ A., Dinu C., Savu I., Bardan R., Neguţ M.L., Craiciu I., (1994).Stress orientation
determination in Romania by borehole break-outs. Geodynamic significance. Rev. roum. géol.,
géophys., géogr. (Géophysique),38, p. 45–46.
Oncescu M., 1980, Program FORTRAN pentru determinarea solutiei de mecanism focal
din semnele undelor P, Raport CFPS/CSEN, Tema 30.87.3/80, 25.
Oncescu M., Mârza, V., Rizescu, M., Popa, M., 1999, The Romanian Earthquake
Catalogue between 984-1997, in Vrancea Earthquakes: Tectonics, Hazard and Risk Mitigation,
F. Wenzel, D. Lungu (eds.) & O. Novak (co-ed), pp. 43-47, Kluwer Academic Publishers,
Dordrecht, Netherlands.
Oncescu, M. C. and Apolozan L. (1984), The earthquake sequence of Râmnicu Sărat,
România, of 21-23 February, 1983, Acta Geophysica Polonica, 32, 231-238.
Oncescu, M. C., Ardeleanu, L., and Popescu, E. (1988), The state of stres under the
Meridional Carpathians. Proc. of XXIst Gen. Ass. of ESC, Sofia, 1988, 149-154.
Oncescu, M., Bazacliu, O., Popescu, E, , 1989. The Tulcea Earthquake of November 13,
1981, Rev.Roum.Geol.Geophys. et Geogr, 33, 23-26
Oncescu, M., C. and Trifu, C., I. (1987), A large seismic sequence on April 27-29, 1986 in
Vrancea foredeep, Romania, St.cerc.Geol., Geof., Geogr., GEOFIZICĂ, Tom 25, 88-97.

124
 Oros E., Popa M., Popescu E., Moldovan I.A., (2007). Seismological database for Banat
seismic region (Romania)-part 2: The catalogue of the focal mechanism solutions, Romanian
Journal of Physics, vol.53,nos.7-8, p.965-977.
Pagaczewski J., 1972, Catalogue of earthquakes in Poland in 1000-1970 years, Publs. Inst.
Geoph. Pol. Acad. Sci. 51, 3-36.
Paraschiv, D. et al., 1983. The present stage of the pre-Jurassic deposits knowledge in
South Dobrogea. An. Inst. Geol. Geoffiz., LIX, 30-37, Bucuresti.
Paraschiv, D., 1979, Platforma Moesică si campurile de hidorcarburi, București, Romania,
Editura Academiei, 196 p.
Polonic, G. (1980), Seismicity and tectonics of the Baia Mare-Sighetul Marmaţiei-Halmeu
area, Rev. Roum. Geol., Geophys. et Geogr. – Geophysiqu, 24(2), 255-268.
Polonic, G. (1985), Neotectonic activitz at the easter border of the Pannonian Depression
and its implications, Tectonophysics..
Polonic, G. 1980. Seismicity and Tectonics of the Baia Mare-Sighetul Marmatiei-Halmeu
area. Rev.Roum.G.G.G./Geophysique, 24,2, 255-268.
Polonic, G. and Malita, Z., 1997. Geodynamic processes and seismicity in Banat,
Rev.Roum. Geophysique, 41, 67-78.
Polonic, G., 1986. On the seismotectonic relations in the Moldavian Platform and adjacent
units, Rev. Roum. Geol., Geophys. et Geogr. - Geophysique, 30, 11-17.
Polonic,G.,1985 Neotectonic activity at the eastern border of the Pannonian Depression,
Tectonophysics, 1985, 117, 109-115.
Popescu E., (2007). Studiu complex al secvenţelor de cutremure de pe teritoriul Romaniei,
Editura Vox, Bucuresti.
Popescu E., (2010). Modele de propagare ale mişcării seismic. Surse seismic crustale.
Editura Granada, Bucureşti.
Popescu E., Bazacliu O., Radulian M., 2001, Time clustering properties of the Vrancea
(Romania) subcrustal earthquakes, Reports in Physics 53, 507-518.
Răbăgia, T. and Maţenco, L., 1999, Tertiary tectonic and sedimentological evolution of the
South Carpathians foredeep: tectonic versus eustatic control: Marine and Petroleum Geology, v.
16, p. 719-740.

125
 Radu C., 1979, Catalogue of strong earthquakes occurred on the territory of Romania. Part
I – before 1901; Part II – 1901-1979, in I. Cornea, C. Radu (editors), “Seismological Studies on
the March 4, 1977 Earthquake”, ICEFIZ, Bucharest, 723-752.
Radu, C. and Oncescu, M.C. (1988), The crustal earthquake of september 11, 1980 from
Brăila-Galaţi region, Rev. Roum. Geol., Geophys. et Geogr. - Geophysique,32, 19-27.
Rădulescu D., Cornea I., Săndulescu M., Constantinescu P., Rădulescu F. et Pompilian A.,
1976, Structure de la croute terrestre en Roumanie, Essai d´interpretation des etudes sismiques
profondes, Rev.Roum.Geophys.,5-32.
Rădulescu F. (1989),Sondajul seismic de adâncime. Preprint ICEFIZ-CFPS, 99 pp.
Radulian M., Mândrescu N., Popescu E., Utale A. and Panza G.F., 1999, Seismic activity
and stress field in Romania, Rom. Journ. Phys. 44, 1051-1069
Radulian M., Popescu E., Bala A., Utale A., 2002, Catalog of fault plane solutions for the
earthquakes occurred on the Romanian territory, Rom. Journ. Phys. 47, 663-685.
Răileanu V., Diaconescu C. C. and Rădulescu F., 1994. Characteristics of Romanian
lithosphere from deep seismic reflection profiling.Tectonophysics, 239: 165-185.
Răileanu V., Diaconescu C.C., Mateciuc D.&Diaconescu M., 1998.Velocity crustal models
under the Romanian telemetered seismological observatories, Romanian Reports in Physics, 50,
123–141
Răileanu V., Dinu C., Ardeleanu L., Diaconescu V., Popescu E., Bala A., 2009. Crustal
sesimicity and associated fault systems in Romania în Cahier du Centre Europeen de
Geodynamique et de Seismologie, vol.28, Luxembourg.
Răileanu V., Stiopol D., Birsan M., Mateciuc D., 1992. Profilare seismica de reflexie
crustala pe un aliniament scurt din sectorul NE al Depresiunii Pannonice,St.cerc.GEOFIZICA,
tom 39, p.29-39, Bucuresti
Royden L.H., 1988. Late Cenozoic tectonics of the Pannonian basin system. In: Royden,
L.H., and Horvath, F. (eds.), The Pannonian Basin, a study in basin evolution. AAPG Memoir,
45: 27-48.
Săndulescu M., (1984). Geotectonics of Romania(in Romanian), Technical Publishing
House, Bucharest, Romania.
Săndulescu M., 1976, La correlation structurale du troncon oriental avec celui meridional
des Carpates roumaines. D.S. IGG 62/5, 117-194.

126
 Săndulescu M., H. G. Krautner, I. Balintoni, D. Russo-Sandulescu M. Micu, 1981. The
structure of the East Carpathians. Guide Exc. B1. Carp.-Balk. Geol. Ass., XII Congr. Romania,
1-92, Bucharest.
Săndulescu, M. and Visarion, M., 1988, La structure des plates-formes situeès dans l’avant-
pays et au-dessous des nappes du flysch des Carpates orientales:Studii Tehnice şi Economice,
Seria Geofizică,v.15, p.61-69.
Schmid St., Bernoulli D., Fuegenschuh, B., Matenco L., Schefer S., Schuster R., Tischler
M., Ustaszewski K., 2008. The Alpine-Carpathian-Dinaridic orogenic system: correlation and
evolution of tectonic units, Swiss J. Geosci. 101 (2008) 139–183
Tischler M., Groger H. R., Fugenschuh B., Schmid S. M., 2007. Miocene tectonics of the
Maramures area (Northern Romania): implications for the Mid-Hungarian fault zone, Int J Earth
Sci (Geol Rundsch) (2007) 96:473–496
Trifu C.I., Radulian M., 1991. A depth-magnitude catalogue of Vrancea intermediate depth
microearthquakes (1974-1991), Rev. Roum. GÉOPHYSIQUE, 35, 31-45.
Visarion M. si Sandulescu M., 1979a, Structura subasmentului Depresiunii Pannonice în
România (sectoarele central si sudic). Stud.Cerc.Geol.Geofiz.Geogr., Ser.Geofiz., 17,2, 191-201
Visarion M., Polonic P., Ali-Mehmed E., 1979b, Contribuţii geofizice la cunoaşterea
structurii sectorului de nord-est al Depresiunii Pannonice si a unitatilor limitrofe. St.Teh.Ec.,
seria D, 12, 45-57,Buc.
Visarion M., Săndulescu, M., Stănică, D. and Veliciu, Ş., 1988. Contributions à la
connaissance de la structure profonde de la Plate-forme Moesienne en Roumanie: Studii Tehnice
şi Economice, Seria Geofizică, v. 15, p. 211-223.
Visarion, M. (1998), Gravity anomalies on the Romanian territory. In: Sledzinski, J. (ed.),
Reports on the Geodesy CEI CERGOP “South Carpathians” Monograph, 7(37), Politechnika,
Warszawska, 133–138.
Visarion, M., Sandulescu, M., Draghici, M., Dragoescu, I., Cornea, I. & Popescu, M. 1977
- Map of recent crustal vertical movements in Romania, scale 1,000,000. Inst.Geol.Geofiz.,
Bucharest
Wickens A.I., Hodgson J.H., 1967, Computer re-evaluation of earthquake mechanism
solutions, Publ. Dominion Observ., Ottawa, 1, p33

127
 Zaharia B., Enescu B., Radulian M., Popa M., Koulakov I., Parolai S., 2009. Determination
of the lithospheric structure from Carpathians arc bend using local data. Romanian Reports in
Physics, Vol. 61, No. 4, P. 748–764
Zoback, M. D., and M. L. Zoback, 1992. State of stress in the Earth’s lithosphere, in
International Handbook of Earthquake and Engineering Seismology, Int. Geophys. Ser., edited
by W. H. K. Lee, P. C. Jennings, and H. Kanamori, pp. 559 –568, Academic Press, Amsterdam.
Zugravescu, D., and Polonic, G., 1997. Geodynamic compartments and present-day stress
on the Romanian territory. Rev. roum. Géophysique, 41:3-24.

128