UNIVERSITATEA “PETRE ANDREI” DIN IAŞI

Facultatea de Psihologie, Știnţele Educaţiei şi Asistență Socială

DISCIPLINA: DEFECTOLOGIE
TITULAR: lect.univ.dr. Ana Maria Lăzărescu

Student : LUCHIEAN (actuală CĂSĂNEANU) GEORGIANA

SPECIALIZAREA ASISTENȚĂ SOCIALĂ

Cititi cu atenţie şi marcaţi cu x răspunsul/răspunsurile corect(e):

1. Handicapul de auz face parte din categoria :

a. Deficienţelor intelectuale
b. Deficienţelor senzoriale X
c. Deficienţelor de vorbire
2. La persoanele cu handicap fizic sunt alterate:
a. Posibilităţile de achiziţionare X
b. Căile de acces
c. Condiţiile de exersare
3. Sistemele de bază ale învăţării copiilor surzi sunt:
a. Sistemelor semnelor metodice X
b. Alfabetul Braille
c. Sistemul german sau metoda orală X
4. Deficienţa mintală desemnează:
a. stări de nedezvoltare, opriri în dezvoltare sau dezvoltare incompletă a
activităţii psihice
b. o scădere, o diminuare în funcţionarea mintală. X
c. incapacitatea de a desfăşura activităţi de abstractizare, generalizare, sau
operaţiile instructiv-educative X
5. Depistarea precoce a disfuncţiei auditive se face de către:
a. Audiolog
b. Orl-ist
c. familie X
6. Instruirea nevăzătorilor se face prin
a. Alfabetul Braille X
b. Pipăire X
c. Scrisul alb-negru X
 7. Surditatea de percepţie este cauzată de :
a. Afecţiuni ale urechii externe
b. Afecţiuni ale urechii interne X
c. Afecţiuni ale nervului auditiv X
8. In Braille scrierea se realizează pe:
a. Orizontală
b. Verticală X
c. De la stânga la dreapta
9. Cauzele predispozante ale handicapurilor fizice au în vedere:
a. Condiţiile inadecvate a activităţilor X
b. Condiţiile de mediu şi de viaţă X
c. Ereditatea X
10. Q.I. între 20-50 reprezintă:
a. Handicap de intelect moderat X
b. Imbecilitatea X
c. Deficienţa mintală de gradul II X

11. Enumeraţi principalele categorii de deficiențe.

Principalele categoriile de deficiențele sunt:
- Deficiențe senzoriale (auz, văz, limbaj)
- Deficiențe fizice/motorii
- Deficiențe mintale
- Deficiențe asociate(sindrom Down, autism, surdocecitate)
- Deficiențe de învățare
- Deficit de atenție și hiperactivitate

12. Care sunt principalele cauze ale deficiențelor fizice

Cauzele pot fi sistematizate după diferite criterii în mai multe categorii.
1. Primul criteriu îl reprezintă cauzele interne care sunt determinate de
creşterea, dezvoltarea şi de natura funcţiilor somatice organice şi psihice.
Nu trebuie să neglijăm şi cauzele externe, respectiv condiţiile de mediu şi
viaţă.
 2. Al doilea criteriu este acţiunea directă, care interesează elementele
proprii ale deficienţei şi indirectă care produce o afecţiune sau o deficienţă
morfologică sau neuromotorie. Ele pot să producă deficienţe globale sau totale, ori
să se limiteze la anumite regiuni, segmente, porţiuni ale corpului şi să determine
deficienţe regionale, segmentale sau locale.
3. Al treilea criteriu frecvent folosit, îl reprezintă criteriul de
împărţire a cauzelor în predispozante, favorizante, determinante /declanşatoare.

 cauzele predispozante sunt în legătură cu ereditatea, descendenţii prezintă de

regulă asemănări morfologice şi neuromotorii cu ascendenţii şi colateralii (fraţi,
surori, rude apropiate) şi cu influenţe nocive pe care le suferă organismul
fătului în viaţa intrauterină: debilitatea congenitală, imaturitatea, naşterea
prematură, accidente obstetricale. Acestea pot constitui baza unei deficienţe care
se manifestă nu numai imediat după naştere ci şi mai târziu cu repercursiuni în
evoluţie.
 cauzele favorizante sunt determinate de condiţii inadecvate a activităţilor,
regim alimentar necorespunzător, hrană insuficientă, nivel scăzut de aer şi
lumină în locuinţă, îmbrăcăminte incomodă defectuos confecţionată, dormitul în
paturi prea moi cu perne multe, boli cronice, covalescenţe lungi, intervenţii
chirurgicale diferite, anomalii senzoriale.Toate acestea influenţează negativ starea
de sănătate şi de dezvoltare activă a copilului, ele pot duce la slăbirea rezistenţei
organismului, reduc capacitatea funcţională a aparatului de sprijin şi mişcare,
diminuează rolul reglator alsistemului nervos central. Poziţia vicioasă în bancă,
servietele grele duc şi ele la deformări ale coloanei vertebrale.
 cauzele determinante acționează atât în perioada intrauterină , cât și postnatal.
- În perioada intrauterină se impart în două categorii:
a. malformaţii congenitale care se produc prin nedezvoltarea sau dezvoltarea
anormală a corpului întreg, dar mai ales a unei porţiuni sub acţiunea unor
infecţii cu caracter cronic (sifilis, tuberculoză, tulburări endocrine şi hematologice,
maladii ereditare etc.);
b. acţiunea mediului extern, nefavorabil, care se răsfrânge asupra fătului prin
intermediul organismului matern: temperatura prea joasă sau prea ridicată, umiditatea
excesivă, acţiunea razelor X, traumatizarea abdomenului gravidei, carenţe
alimentare, intoxicaţii cronice cu alcool, medicamente, plumb, avitaminoze,
mediul de muncă şi de viaţă, vârsta înaintată a păriniților şi alţi factori care pot
produce o dezvoltare anormală a copilului în uter .
- În a doua categorie sunt incluşi factori care afectează în mod nemijlocit
copilul (manevre obstetricale inoportune ce se pot solda cu fracturi, deformări
sau compresiuni ale unor zone anatomice delicate, traumatisme osoase, craniene
ori scheletale, boli sau intoxicaţii ale copilului, suprasolicitare osoasă sau musculară).
Trebuie luate în calcul şi afecţiunile neurologice ce se fac răspunzătoare
pentru o serie întreagă de handicapuri motorii şi psihomotorii, ca infirmitatea
motorie de origine centrală sau encefalopatia infantilă cronică.
 Malformaţiile congenitale se mai pot datora eforturilor excesive în
timpul naşterii, intervenţiilor traumatizante care favorizează instalarea unor
congestii sau hemoragii cu urmări foarte grave.
La toate acestea se mai adaugă o serie de cauze cum ar fi: tulburările de
metabolism şi hormonale, leziunile prin arsuri, degerături, atrofiile musculare
progresive, ataxiile, etc.
Bolile cronice degenerative (osteomielita, scleroza laterală amiotrofică,
tuberculoza osoasă , distrofia musculară, fracturile vicios consolidate, accidentele de
muncă) conduc la handicapuri fizice severe.

13. Prezentați care sunt avantajele și dezavantajele limbajului mimico-

gestual
Limbajul mimico-gesticular are avantaje şi dezavantaje.
Avantaje:
 În etapele iniţiale ale dezvoltării limbajului, copiii reuşesc să aibă un bun
control asupra mişcărilor mâinii, cu mult înainte de a putea exercita un control asupra
propriei voci;
Îi oferă posibilitatea de a comunica imediat, direct şi complet spre deosebire
de vorbire pe care o aude distorsionată şi incompletă;
 Îl învaţă mult mai uşor;
 Pot comunica între ei, pot să-şi transmită experienţa;
 Constituie baza de pornire pentru învăţarea limbajului vorbit, stă la baza limbajului
surdului demutizat.
Dezavantaje:
 Este foarte sumar, nu poate asigura dezvoltarea intelectuală a surzilor;
 Este sărac, polisemantic (acelaşi gest este folosit atât pentru obiectul acţiunii cât
şi pentru acţiune. Ex. ―a tăia‖ şi ―topor‖ au acelaşi semn, cuţitul şi pâinea, a
bea şi pahar);
 Nu are flexiune. Substantivul nu are număr, gen, caz. Verbul nu se conjugă.
 Alcătuirea propoziţiilor are o topică particulară specifică;
 Traducerea în limbajul verbal este defectuoasă;
 Deoarece şi acţiunea şi obiectul acţiunii sunt exprimate prin acelaşi gest,
majoritatea
propoziţiilor sunt fără predicat (Mama pâine cuţit);
 Limbajul gestual împiedică dezvoltarea corectă a limbajului oral, îl duce la
izolare faţă de societate, împiedică integrarea, nu poate fi folosit pe întuneric.
 14. Precizați în ce constă intervenția compensator-recuperatorie în deficiența
de vedere

Recuperarea nu se poate desăvârşi numai prin exercitarea ei în procesul de

învățământ, ci ea trebuie făcută permanent în funcție de gradul de handicap al fiecărui
copil; deci, educația trebuie făcută individual.
La rândul ei, compensaţia exprimă capacitatea sistemului biologic de a realiza
rezistenţă la perturbaţii şi de a adopta forme comportamentale care să-i permită o
structurare organo-funcţională şi de autocontrol în raport cu influenţele
înconjurătoare.
Compensaţia se poate realiza prin :
 regenerare organică (refacere de ţesuturi) ;
 vicariere (suplinire a unor funcţii afectate prin altele ce sunt valide );

 restructurarea funcţională (transferul unor funcţii de la organul afectat al

nivelului sănătos).
Prin urmare, se poate vorbi de o compensaţie cu ajutorul mijloacelor
spontane, iar alta dirijată, organizată prin educaţie , în care o mare importanţă o au
modalităţile tehnice.
Ca și în cazul deficienței de auz, există trei nivele de intervenție:
 chirurgicală
 protetică
 psihopedagogică
a. Prin intervenție chirurgicală reparatorie se poate interveni asupra
deficienței vizuale cu etiologie organică precizată. De cele mai multe ori nu este
suficientă doar o singurăoperație. Există și anumite proceduri nechirurgicale
oftalmologice, folosite îndeosebi în corectarea strabismului, care vizează
dezambliopizarea ochiului cu deficit vizual.
b. Intervenția sau compensarea protetică se referă la corectarea sau
ameliorarea tulburărilor de refracție optică cu ajutorul lentilelor sau prin
protezare intraoculară (cristalin artificial). În unele forme de ambliopie, acuitatea
vizuală se remediază parţial, prin folosirea ochelarilor . Au fost confecţionaţi, de
asemenea, ochelari bazaţi pe celule fotosensibile care transformă sursa de lumină în
sunet, în scopul facilitării orientării în condiţiile de mediu. Este necesar controlul
oftalmologic regulat deoareceîn funcție de evoluția afecțiunii răspunzătoare de
ametropie se asigură și schimbarea lentilelor ochelarilor.
c. Intervenția psihopedagogică urmărește îmbunătățirea eficienței vizuale,
aceasta reprezentând un raport între nivelul restului vizual și capacitatatea subiectului
de a-l valorifica în activitățile de învățare, în activitatea profesională sau în viața
cotidiană.
 Astfel, prin educație vizuală se urmăresc patru mari grupe de obiective:
I. Educaţia sistematică a simţurilor rămase intacte
În recuperarea persoanelor cu ambliopie se acționează, în primul rând, asupra
ocrotirii vederii restante, prin limitarea activității vizuale şi evitarea condițiilor de
lucru care ar putea dăuna. Conservarea vederii presupune utilizarea ei în condiții
optime şi de aceea un obiectiv important în recuperarea copiilor cu ambliopie este
acela de a-l învăța pe elev să-şi folosească posibilitățile vizuale şi de a-i dezvolta
capacitatea de a percepe activ şi sistematic. Se urmărește:
 educarea resturilor de vedere sub control medico-pedagogic
 educarea auzului – perceperea, identificarea şi diferenţierea sunetelor şi zgomotelor
 educarea simţului tactil – perceperea formelor şi contururilor, perceperea,
identificarea şi diferenţierea caracteristicilor percepţiilor pentru pipăit
 educaţia kinestezică – poziţia membrelor, a corpului, senzaţiilor corporale şi
kinestezice
II. Educaţia orientării spaţiale cunoaşterea spaţiilor diverse şi a
particularităţilor lor prin tatonare
 localizarea şi căutarea surselor fixe şi mobile ale zgomotului
 recunoaşterea unor obstacole prin tatonare cu piciorul
Prin orientarea spaţială se înţelege :
 capacitatea omului de a percepe însuşirile spaţiale ale obiectelor, dispunerea lor în
spaţiu şi poziţia proprie faţă de ele. Aceasta are loc prin intermediul
percepţiei tactile.
 capacitatea păstrării şi restabilirii unei poziţii în spaţiu, precum şi
direcţionarea mişcărilor de deplasare spre diferite repere mai apropiate, perceptibile
sau îndepărtate, care nu se pot cunoaşte nemijlocit.
III. Învăţarea mişcărilor elementare
 se stimulează dorinţa de a se mişca liber, fără teamă
 se educă mişcările elementare
 recuperează retardările în dezvoltare
IV. Învăţarea tehnicilor de bază ale activităţilor şi jocurilor pentru nevăzători
 îmbogăţirea experienţei copilului nevăzător referitoare la mişcare, a mânuirii
jucăriilor şi obiectelor
 învăţarea rolului în colectivitatea în care se educă sociabilitatea prin acţiune
comună.
Punctaj : - fiecare întrebare de la testul grilă – 0,5 p (total 5 puncte)
- Subiectele 11-14 câte 1 p fiecare (total 4 puncte)
- 1 punct din oficiu