Implicarea factorului “Putere” in relatiile internationale

PUTEREA este un concept - daca nu conceptul - cheie al politicii. Esenta

activitatii/luptei politice este accesul la putere. Aceasta permite, pe plan intern si
extern, transpunerea inpractica a propriilor programe politice, precum si satisfacerea
propriilor interese.Celelate categorii ale stiintei/stiintelor politice (actori, interese etc.)
sunt determinate de raporturile cu si fata de conceptul de Putere.

Pe plan international, puterea reprezinta, in acelasi timp atat un scop in sine, cat si un
mijloc de atingere a altor obiective. Ea este, intr-un cuvant, moneda de schimb in politica
internationala (definita ea insasi ca lupta pentru putere).

In domeniul relatiilor internationale operam concomitent cu un numar de termeni, care

se cer definiti:

RELATII INTERNATIONALE = ansamblul legaturilor dintre actori

POLITICA INTERNATIONALA = legaturile politice (implica puterea) dintre actori

POLITICA EXTERNA = o strategie (curs de actiune planificat) pentru atingerea unor

obiective, in raport cu alt actor

Puterea reprezinta capacitatea de a controla mintea si actiunile altora, de a-i determina

sa faca ce doresti tu, sau ceea ce altfel nu ar face. Puterea politica este o relatie reciproca de
control intre detinatorii de functii publice si intre acestia si restul societatii in ansamblul ei.
Sunt de subliniat cele doua planuri - intre detinatorii de functii, si intre acestia si ceilalti
membri ai societatii; de asemenea, faptul ca avem de-a face cu o relatie psihologica.Asa stand
lucrurile, se impune sa facem o serie de patru distinctii:

- PUTERE / INFLUENTA - vizibila cel mai bine in relatia dintre consilier si factorul
decizional. Primul are influenta asupra celui de-al doilea,in timp ce acesta din urma
are putere asupra primului;
- PUTERE / FORTA - cand recurgi la forta (inteleasa ca violenta fizica) inseamna ca
abdici de la putere - inteleasa ca relatie psihologica - in favoarea fortei - inteleasa ca
relatie fizica. Totusi, Puterea militraeste cel mai important atribut al puterii ingeneral.
Fara sanctiunea fortei, Puterea este lipsita de substanta (a se vedeaeficacitatea unei
legi, fara prevederea sanctiunilor pentru incalcarea ei);
 - Putere care poate fi utilizata (armele conventionale, de pilda) si putere care nu poate fi
utilizata (armele nucleare, de exemplu, care sunt utilizate prin intermediul amenintarii
cu utilizarea); in realitate,avem de-a face cu prezenta sau absenta FORTEI ca ultima
sanctiune a puterii;
- LEGITIMITATEA / NELEGITIMITATEA PUTERII; in primul primul caz exista o
justificare morala si/sau legala, in timp ce in al doilea avem de-a face cu putere / forta
bruta; exemplificarea situatiei politistului, care dispune de un mandat, si a jefuitorului,
care actioneaza absolut in afara legii.

I. ELEMENTELE CLASICE ALE PUTERII

Puterea este rezultanta prezentei si actiunii / valorificarii unor elemente, care poarta
numele de elemente ale puterii. Acestea sunt de mai multe feluri: imuabile/variabile, precum
si cuantificabile/necuantificabile.

* Geografia (vecini, relief, vulnerabilitate; popoarele din spatii deschise au tins sa se extinda
pana la atingerea unor limite / frontiere naturale - vezi rusii, prusacii, polonezii, ungurii; cei
care au dispus de frontiere naturale - romanii - au tins sa le apere);

* Resursele naturale (hrana si materii prime; existenta lor permite sustinerea unei populatii
mai numeroase si a unei dezvoltari mai sustinute; independenta in acest domeniu se traduce
printr-o mai mare libertate diplomatica de miscare);

* Capacitatea industriala (mult timp, respectiv intre revolutia industriala si cea

informationala, a constituit baza puterii; acum, ea trebuie sa fie reevaluata, prin prisma
costurilor pe care le implica - cazul Romaniei post-ceausiste);

* Pregatirea militara (cu indicatori/sub-elemente ca: tehnologia militara – vezi capacitatea

aeronautica romana fata de cea a altor fosti aliati din Tratatul de la Varsovia -, calitatea
conducerii, precum si cantitatea si calitatea fortelor armate; vezi necesitatea asigurarii
capacitatii operative a Armatei in paralel cu derularea procesului de restructurare a acesteia);

* Populatia (marime, distributie si tendinte; acesta este principalul rezervor de alimentare a

fortelor armate; ca atare, tendintele de evolutie a populatiei sunt urmarite cu mare atentie intre
adversarii potentiali, vecini etc. In zilele noastre, sunt de urmarit o serie de tari care au sanse
reale de a intra in "liga" marilor puteri in secolul viitor - China, India, Argentina, Brazilia,
Mexic, eventual Indonezia. Toate sunt tari dens populate);

* Caracterul national (impulsivitatea, flexibilitatea, rabdarea, sangele rece, diplomatia, finetea

- calitati care pot amplifica performanta externa; vezi cazurile Romaniei si, sa spunem,
Ungariei in acest secol);

* Moralul national (textura sociala/social fabric - element fundamental; in prezent se

actioneaza in special asupra acesteia; efectele sunt pe termen lung si determinante; de urmarit
evolutia solidaritatii sociale in Romania inainte de decembrie 1989, imediat dupa si in
perioada de tranzitie; element ce tine de calitatea societatii si guvernarii);

• Calitatea diplomatiei (element fundamental al supravietuirii nationale; amplifica sau

diminueaza puterea unui stat; vezi cazurile Romaniei, in care forta armata a fost compensate /
suplimentata de calitatea diplomatiei, precum si Marea Britanie in timpul lui M.Thatcher, in
special in relatiile cu Statele Unite);Calitatea guvernarii (sunt de urmarit raporturile dintre:
resurse-politica [eficienta utilizarii lor in raport cu obiectivele propuse]; politica-sprijin
popular [in ce masura politica exprima vointa poporului sau in ce masura este restrictionata de
aceasta]; guvern-politica externa [locul si rolul politicii externe in ansamblul politicii
promovate de guvern - atentie, profesionalism, mecanisme etc.]

II. PUTERE HARD SI PUTERE SOFT

Robert Keohane and Joseph Nye Jr., exponenti ai curentului institutionalist, au nuantat
abordarile contemporane ale puterii in era informationala.(Power and Interdependence in the
Information Age.Foreign Affairs.September-October 1998, Power and Interdependence / New
Edition - 2001).Ei au introdus o noua categorie, de putere soft, in completarea notiunii
traditionale a puterii, definite ca putere hard.

Puterea hard reprezinta abilitatea de a-i determina pe altii sa actioneze chiar si

impotriva propriei vointe, prin amenintari sau recompense, in timp ce puterea soft este
abilitatea de a obtine rezultatele dorite, pentru ca si ceilalti isi doresc ce iti doresti tu. Este
abilitatea de a obtine rezultate prin atractie si nu prin coercitie. In era informationala, aceasta
abilitate de a convinge actorii scenei internationale se realizeaza in principal prin informatia
libera si gratuita. In secolul XXII,, tehnologia informatiei, va fi probabil, cea mai importanta
resursa a puterii.

- Atributele structurale ale puterii - Neorealism

Pentru Kenneth Waltz, principalul exponent al neorealismului, elementele puterii sunt

relevante doar daca statul ocupa o pozitie critica in structura sistemului international. Statele
care au putere reala definesc “regulile jocului” in sistem si obtin beneficii prin folosirea
eficienta a elementelor puterii

III. ECHILIBRUL PUTERII

Echilibrul Puterii este o modalitate de mentinere a stabilitatii intr-un sistem compus

din mai multe unitati autonome. (Daca era vorba de un sistem compus din unitati subordonate
una fata de alta, aceasta misiune trebuia sa cada in sarcina autoritatii centrale, care regleaza
sistemul). Desigur, ramane problema "autoritatii" care asigura repartizarea echilibrata a puterii
in cadrul sistemului compus din unitati/entitati autonome. De regula, aceasta autoritate a fost
fie o mare putere, fie un grup de mari puteri care, la momentul respectiv, asigurau conducerea
sistemului ori prin deciziile pe care le impuneau altora, ori prin propria lor actiune.

Premisele asigurarii stabilitatii pe aceasta cale sunt, in esenta, doua:

- ca toate unitatile/entitatile sunt necesare sistemului;

- si ca, daca nu se intervine, una din unitati/entitati va cauta sa le "inghita" pe
celelalte(politica este lupta pentru putere, atat pe plan intern, cat si extern) "Since the
goal is stability and the preservation of all the elements of the system, the equilibrium
must aim at preventing any element from gaining ascendancy over the others"
(Morgenthau, 189)

Pe plan intern, echilibrul este mentinut prin intermediul separatiei puterilor, in virtutea
caruia, pe de o parte, nici una dintre puteri nu o detine in totalitate, ceea ce presupune cu
necesitate colaborarea lor in exercitarea actului de conducere, iar, pe de alta, ca se pot
controla reciproc.

In ce priveste tipurile de actiune, in linii generale acestea sunt doua:

 - opozitia directa, in care doua puteri se confrunta reciproc (de retinut ca nu avem de-a
face cu o confruntare exclusiva, ci ca, in realitate, este vorba de o impletire intre
confruntare/conflict si colaborare; pana si in razboi, partile colaboreaza, chiar daca si
numai tacit);
- competitia, care presupune existenta unui obiect al acesteia, de regula o terta
parte(statele A si B sunt in competitie unul cu altul pentru statul C)

In decursul istoriei, s-au conturat o serie de metode practice de mentinere a

echilibrului si asigurare, pe aceasta cale, a stabilitatii in cadrul sistemului:

- metoda DIVIDE ET IMPERA, prin intermediul careia se crea un

conflict,manevrandu-se astfel incat ambele parti sa caute sprijin ("cine isi cauta un
protector,gaseste un stapan") de la cel care l-a provocat (istoria este plina de exemple
de acest gen, cele mai recente fiind inregistrate in cazul dezmembrarii imperiilor
britanic sisovietic - similitudinea este remarcabila -, precum si in Iugoslavia);

- metoda COMPENSATIILOR, in virtutea careia fie se atribuiau teritorii (care, la

randul lor, insemnau polulatie si/sau resurse), fie bani (compensatiile de razboi, de
pilda); in ce priveste teritoriile, practica inregistreaza fie posesiunea nemijlocita, fie
cea mediata, prin intermediul includerii in sfera proprie de influenta (in timp, pe
masura ce practicile din prima categorie au devenit tot mai dezavuate, accentul a
inceput sa cada tot mai mult pe cele din a doua categorie, cu precizarea ca, si in acest
caz, din cauza aceleiasi dezavuari crescande, s-a inregistrat o deplasare de accent
dinspre zona "vizibilului" spre cea a "invizibilului", in sensul ca asemenea intelegeri
au avut loc tot mai mult in secret - vezi si cazul Protocolului Secret al Pactului
Molotov-Ribbentrop, precum si al Acordului Procentajelor incheiat intre Churchill si
Stalin);

- metoda echilibrului prin intermediul ARMAMENTELOR, cu corolarul ei CURSA

INARMARILOR (de retinut ca, o continuare a ei nesupravegheata, pe fundalul
progreselor realizate in domeniul tehnologiei militare, implica producerea cu
suficienta siguranta a catastrofei pe care competitia trebuia tocmai sa o evite; de aici
cooperarea fortata a competitorilor, prin intermediul negocierilor si acordurilor de
control al inarmarilor si dezarmare);
 - metoda ALIANTELOR, care au fost, in ansamblu, de doua tipuri: impotriva
dominatiei mondiale (alianta creata impotriva Germaniei, Japoniei si Italiei) si
impotriva altei aliante (cazul Antantei si al Puterilor Centrale in primul Razboi
Mondial, precum si cel al Tratatului de la Varsovia impotriva NATO).In acest din
urma caz, al existentei unei aliante indreptate impotriva altei aliante,practica politica a
inregistrat si existenta unui balansor al puterii, respective al unei puteri care veghea
asupra mentinerii echilibrului dintre ele, urmand sa se alature aceleia dintre aliante
care parea sa piarda teren. Istoric, in Europa, acest rol l-a jucat Marea Britanie, care,
pentru a se proteja, a vegheat cca. doua secole ca Europa sa nu ajunga sa fie dominata
de o singura putere, pentru a preveni astfel aparitia unui pericol direct la adresa
securitatii sale fizice. Iata pentru ce Marea Britanie s-a aliat cu Prusia - si alte puteri -
impotriva Frantei lui Napoleon, dar si cu Franta impotriva Germaniei in cele doua
razboaie mondiale; de aici si celebra fraza: "Anglia nu are dusmani sau prieteni
permanenti, ci doar interese permanente !"

Unul din marii teoreticieni ai echilibrului puterii a fost Morton Kaplan, reprezentant de
seama al scolii behavoriste. El a identificat existenta a 6 tipuri de sisteme internationale
ipotetice bazate pe echilibrul puterii. In cadrul fiecarui tip, el a identificat 5 seturi de variabile:

1. reguli esentiale;

2. reguli de transformare;

3. variabile de clasificare a actorilor;

4. variabile de capabilitate;

5. variabile informationale.

Iata, spre exemplificare, regulile esentiale de functionare a sistemului clasic de

echilibru al puterii:

1. Actorii isi sporesc capacitatile, dar, mai degraba, negociaza decat lupta; (vezi relatia dintre
SUA si URSS in perioada postbelica).

2. Mai degraba lupta, decat sa scape ocazia de a-si spori capacitatile; (vezi decizia Germaniei
de a intra in primul si in cel de-al doilea Razboi Mondial).
3. Mai degraba opresc lupta, decat sa elimine un actor esential (vezi incheierea razboiului din
Golf, data fiind importanta Irakului pentru echilibrul local de putere).

4. Refuza preponderenta unui actor sau a unei aliante de actori; (vezi cazul Marii Britanii la
inceputul celui de-al doilea Razboi Mondial, cand, pentru aproape un an - din iunie 1940 pana
in iunie 1941 - a tinut piept singura Germaniei).

5. Cauta sa-i constranga pe cei ce cauta sa subscrie la principii supranationale (expresia

efortului de mentinere a unei individualitati distincte in cadrul sistemului;vezi opozitia actuala
a Marii Britanii fata de planurile de transformare a Uniunii Europene intr-o entitate
suprastatala).

6. Permit invinsului reintrarea/revenirea in sistem (vezi cazurile Frantei lui Napoleon si ale
puterilor invinse in primul si cel de-al doilea Razboi Mondial, care decurg din prima premisa
a echilibrului puterii - respectiv ca toate unitatile/ entitatile sunt indispensabile sistemului).

Transformarile recente din cadrul sistemului international pun in lumina impletirea

unor tendinte ce indica spre lumea de maine (de integrare) si tendintele ce indica recursul la
practicile clasice ale "politicii puterii" (power politics). In acest sens, si conceptul de
"echilibru al puterii" cunoaste atat o diminuare de utilitate determinata de intarirea
consensului si cooperarii, cat si o revigorare, tinand seama de competitia multipolara derivata
din aparitia unor noi centre de putere.

IV. PUTEREA SI REALISMUL POLITIC

Privit din unghiul relatiilor internationale, realismul politic se intemeiaza pe anarhia

existenta in sistem, ca urmare a absentei unei autoritati centrale si care face ca sa fie in natura
actorilor/statelor sa caute sa obtina cat mai multa putere. In consecinta, fraza cheie a
realismului politic este: "Daca modul de comportare al statelor - asa cum s-a dovedit de la
aparitia lor pana in prezent - nu poate fi reformat, el trebuie sa fie, pe cat posibil, controlat !"

Acest curent/scoala de gandire are radacini extrem de adanci si puternice. Printre cei
ce l-au slujit de-a lungul timpului se numara: Tucidide, Machiavelli, Hobes, Carr (1939),
Schwarzenberger (1939,1941), Wight (1946), ultimii trei in Marea Britanie, apoi Schuman
(1933), Niehbur (1936,1959), Spykman (1942) si, desigur, Morgenthau (1948), in Statele
Unite, pe fundalul rolului dominant obtinut de SUA in politica internationala in perioada
postbelica.

Functia realismului politic a fost, de la inceput, dubla: pe de o parte, se punea

problema intelegerii modului de comportare al statelor, ca principali actori ai sistemului
international, pe de alta, cea a orientarii propriului comportament in functie de cel al altora. In
practica, dihotomia dintre rolul explicativ si cel orientativ al realismului politic s-a dovedit
dificil de mentinut. Aceasta din cauza ca puterea insasi, adica tocmai conceptul sau cheie, desi
este indispensabila, este dificil de definit, mai ales in termenii valorizatori de bun si rau. In
orice caz, insa, in acest dublu rol - explicativ si orientativ - teoria realismului politic are putini
rivali in ce priveste gradul de raspandire.

Sub aspect metodologic, pot fi distinse urmatoarele sale trasaturi:

- recursul la istorie, atat ca sursa pentru ipotezele de lucru, cat si ca modalitate de

verificare a acuratetii afirmatiilor (izvorand din perenitatea puterii si a
comportamentului bazat pe putere);
- studiul multiplelor fatete ale comportamentului uman (omul politic,economic, moral,
religios), cu apropierile si deosebirile dintre ele; a se remarca aici o radacina cantonata
de realismul politic in stiintele comportamentale, care stau la baza behaviorismului;
- personificarea statului, respectiv tratarea unui actor colectiv ca un actor individual,
pentru mai buna intelegere a comportamentului sau;
- accentul pus pe triada: interes national - securitate - putere, pornind de la teza ca
primul element, interesul national, nu este un concept vag, ci este o entitate ce poate fi
definita.

In orice caz, insa, credinta ferma a realistului politic este ca omul este o fiinta
periculoasa si lipsita de credibilitate !

Realismul politic are la baza un numar de sase principii, asa cum au fost ele definite de
cel mai cunoscut reprezentant al sau, Hans Morgenthau:

1. Politica - la fel ca societatea - este guvernata de legi obiective, care isi au radacina in natura
umana;

2. Calauza realistului politic este interesul national definit ca putere (vezi dublul caracter al
puterii: de mijloc si obiectiv);
3. Interesul national, desi este o categorie universala, nu este dat o data pentru totdeauna;

4. Realistul politic, desi constient de importanta morala a actului politic, este treaz la
tensiunea dintre ele (vezi celebra fraza a lui Machiavelli: "scopul scuza mijloacele");Drept
urmare, el refuza sa identifice aspiratiile morale ale unei natiuni cu legile morale care
guverneaza universul (sau, cu alte cuvinte, respecta moralitatea pana la punctul de la care
aceasta devine o piedica in calea actului 56 politic);

Diferenta dintre realismul politic si alte scoli este, deci, reala si profunda. Pe baza
acestor principii, principalele propozitii ale realismului politic sunt urmatoarele:

- Datorita anarhiei din cadrul sistemului international (generata de absenta unei

autoritati centrale), statele nu au alta solutie decat sa caute pe orice cai sa isi
maximizeze puterea de care dispun.
- Omul de stat este cel chemat sa indice ce inseamna PUTERE (teritoriu = resurse
umane si materiale).
- Puterea militara este cea mai importanta masura a puterii (pornind de la teza ca: "forta
este ultima ratio a politicii").
- Echilibrul puterii reprezinta in ultima instanta echilibrul puterii militare.