O SCRISOARE PIERDUTĂ

ION LUCA CARAGIALE

I.L. Caragiale a rămas in literatura română ca un observator lucid și ironic al viciilor, al

imposturii, al ridicolului și al prostiei. El este un scriitor reprezentativ pentru perioada Marilor
Clasici, alături de poetul Mihai Eminescu, povestitorul Ion Creangă și nuvelistul Ioan Slavici.
Opera sa are două componente: cea comică, reprezentată de schițe, momente și comedii și cea
tragică concretizată prin nuvele și drama „Năpasta".
Ca orientare tematică, „O scrisoare pierdută” este o comedie de moravuri reprezentată pe
scenă în 1884, care satirizează viața publică și de familie a burgheziei de la sfârșitul secolului al
XIX-lea. Subiectul se constituie prin îmbinarea tipurilor de comic.
Fiind o specie a genului dramatic, comedia este structurată în 4 acte, fiecare cu un
număr variabil de scene. Formula dramatică se bazează pe structuri tradiționale- succesiune
cronologică și tehnica „bulgărelui de zăpadă”, dar apar și structuri dramatice moderne precum
simetria situației scenice, asigurată de repetarea „istoriei" scrisorii pierdute. Ca în orice operă
dramatică modul principal de expunere este dialogul, structurat în replici ale personajelor numite
la începutul fiecărei intervenții. Totodată, autorul își face simțită prezența în text prin intermediul
didascaliilor. Se înscrie în specia literară a comediei, pentru că sunt ilustrate toate tipurile de
comic. Comicul de caracter și moravuri înfățișează personaje ridicole, intenția lui Caragiale fiind
aceea de a pune pe scenă ,,o lume pe dos”, a imposturii și a imoralității. Societatea despre care
vorbește Caragiale este populată de indivizi analfabeți , lipsiți de sentimente autentice, pe care nu
îi leagă nici tradiții și nici idealuri comune, ci doar dorința de parvenire. De exemplu,
Agamemnon Dandanache considerat a fi ,, mai prost decât Farfuridi și mai canalie decât
Cațavencu”, triumfă prin șantaj în confruntarea electorală, fapt sărbătorit cu tot fastul în finalul
comediei. Comicul de limbaj dezvăluie incultura prin folosirea ticurilor verbale, prin nonsens și
prin deformarea neologismelor. De exemplu, Zaharia Trahanache folosește expresia : ,, Ai
puțintică răbdare” pentru a câștiga timp de gândire, iar Pristanda asociază cuvântul ,,curat celor
spuse de interlocutori pentru a-și dovedi slugărnicia (,,Curat, murdar”; ,,Curat ca un câine” ).
Pentru că nu cunoaște sensul cuvintelor Pristanda pronunță greșit: ,, Andrisant”, ,,bambir”.
Comedia se înscrie în realism prin viziunea critică a scriitorului asupra societății din toate
timpurile, prin demascarea imposturii, a ridicolului, a orgoliului unor politicieni corupți, lipsiți de
sentimente autentice. El satirizează atât viața politică, cât și cea socială, prin surprinderea unui
episod din campania electorală pentru demascarea unui candidat. Personajele se înscriu în
tipologii ( Nae Cațavencu este tipul demagogului, Zoe Trahanache este femeia infidelă, iar
Zaharia Trahanache este tipul încornoratului simpatic).
Spațiul și timpul sunt precizate de către autor la începutul piesei după prezentarea
personajelor numite „persoane", plasând, astfel, acțiunea în atemporalitate, „în capitala unui
județ de munte , în zilele noastre”.
Tema comediei constă în satirizarea vieții politice și de familie a unor politicieni din
societatea românească de la sfârșitul secolului al XIX-lea. Comedia înfățișează aspecte din viața
politică( lupta pentru putere în contextul alegerilor pentru Cameră, șantajul, falsificarea listelor

1
electorale) și de familie (triunghiul conjugal Zoe-Trahanache-Tipătescu) a unor politicieni
corupți.
O scena relevantă prin care Caragiale ilustrează conflictul de interese între cele două
grupuri politice și care declanșează satirizarea vieții private este aceea din actul I. Trahanache îl
cheamă pe Tipătescu să îi comunice că a fost invitat de Nae Cațavencu la redacția
ziarului ,,Răcnetul Carpaților’’ pentru a-l înștiința despre existenta unui document
compromițător. Arma de șantaj politic este chiar ,,scrisoarea’’ pe care o pierduse Zoe și de care
Tipătescu aflase de la Pristanda în scena I, în urma spionării întâlnirilor care au avut loc în casa
adversarului politic, Nae Cațavencu. În lumea în care și sentimentele devin obiecte de negociere
Trahanache îi urmărește reacțiile lui Tipătescu surprinse prin didascalii:,,(Tipătescu fierbe’’, ,,de
abia stăpânind-și emoția’’). Îi citește acestuia scrisoarea pe care o consideră ,,plastografie’’ și tot
el îl liniștește pe amantul soției invitându-l să îi țină de urât lui Zoe cât timp el este plecat la
întrunire. Comicul scenei este asigurat de contrastul dintre liniștea soțului înșelat și agitația
prefectului.
O altă scenă relevantă pentru corupția unei societăți,, fără moral și fără prințip’’, așa cum
spunea Trahanache este surprinsă în actul al-IV-lea. Comicul scenei este generat de existența
unei alte scrisori, de data aceasta furată de Agamemnon Dandanache din buzunarul unui prieten
care își uitase pardesiul la el. Cel căruia i se spune în mod comic ,,Agamiță’’ se dovedește a fi
mai viclean decât Cațavencu, căci după ce obține postul de deputat în orașul de provincie din
care nici măcar nu făcea parte păstrează scrisoarea compromițătoare în eventualitatea că :,, Mai
trebuie și altă dată’’. Alesul ,, în unanimitate’’ acumulează toate viciile celorlalte personaje,
surprinse în piesa.
Titlul piesei se constituie în intrigă, sugerând prin substantivul articulat nehotărât „ o
scrisoare" faptul că aceea scrisoare pierdută este doar unul dintre multele mijloace de șantaj
politic. Prin repetarea situației scenice (apariția unei alte scrisori care determină numirea de la
centru a lui Dandanache), aceasta scrisoare de dragoste devine simbolul corupției, al
compromisului, într-o lume în care până și sentimentele ajung obiecte de negociere. Astfel, se
conturează o dată în plus viziunea critică asupra societății din vremea respectivă.
Conflictul dramatic apare între două grupe de adversari care vizează conducerea
județului: pe de o parte membrii Partidului Conservator ( Ștefan Tipătescu, Zaharia Trahanache,
Farfuridi și Brânzovenescu) și pe de altă parte, reprezentanții opoziției, independenții care îl
susțin pe Nae Cațavencu. Conflictul are la bază contrastul dintre ceea ce sunt și ceea ce vor să
pară personajele, între aparență și esența. Există și un conflict secundar reprezentat de temerea
celor din grupul Farfuridi-Brânzovenescu că prefectul ar putea să îi trădeze.
Așadar, tema comediei ilustrează viziunea autorului asupra lumii politice din vremea
respectivă care își dovedește valabilitatea și în zilele noastre. Scriitorul satirizează impostura,
orgoliul unor politicieni corupți, lipsiți de sentimente autentice, faptul că polițistul nu se află în
slujba comunității, ci a oamenilor aflați la putere, șantajul, infidelitatea, demagogia și alte
moravuri ale societății.

2
 CARACTERIZARE PERSONAJ ZAHARIA TRAHANACHE

I.L. Caragiale a rămas in literatura română ca un observator lucid și ironic al viciilor, al

imposturii, al ridicolului și al prostiei. El este un scriitor reprezentativ pentru perioada Marilor
Clasici, alături de poetul Mihai Eminescu, povestitorul Ion Creangă și nuvelistul Ioan Slavici.
Opera sa are două componente: cea comică, reprezentată de schițe, momente și comedii și cea
tragică concretizată prin nuvele și drama „Năpasta".
„O scrisoare pierdută” este o comedie de moravuri reprezentată pe scenă în 1884, care
satirizează viața publică și de familie a burgheziei de la sfârșitul secolului al XIX-lea .
Zaharia Trahanache este un politician vârstnic, obișnuit să fie în fruntea mișcării politice
din care își face un scop în viață. Importanța lui în acțiunea piesei este subliniată și de către
autor, după Tipătescu, în lista de „persoane" de la începutul piesei („ prezident al mai multor
comitete și comiții”). În viața familială, Trahanache o protejează pe Zoe, fiind soțul mai bătrân al
acesteia, dar si pe Tipătescu pe care îl consideră un bun prieten. Trahanache se înscrie în
tipologia omului politic „ fără moral și fără prințip”. Statutul de mentor politic îi dă dreptul sa-i
certe pe cei din jur, fapt evidențiat într-o discuție cu Farfuridi și Brânzovenescu: „Ce sunteți
dumneavoastră, mă rog? Vagabonzi de pe ulița?”. Ca om politic este respectat de toți , în virtutea
vârstei și a experienței.
Prin modalitățile comice, este surprins statutul de marionetă al lui Trahanache. Comicul
de nume subliniază zahariseala, ramolismentul, faptul că este ușor de modelat de către ceilalți,
dar mai ales de Zoe , „trahanaua" fiind o cocă moale. Limbajul dezvăluie incultura prin
pronunțarea greșită a unor cuvinte precum: „docoment”, „soțietate”, „prințip”, cât și prin
folosirea ticurilor verbale „ ai puțintică răbdare”, prin care reușește să câștige timp de gândire.
Comicul de caracter îl încadrează în tipologia încornoratului ridicol. Trăsăturile morale
reies indirect, din acțiunile, vorbele, atitudinile, reacțiile „venerabilului" Trahanache și mai ales
din situațiile în care este pus. Un procedeu important este monologul dar si caracterizarea prin
didascalii, ambele fiind procedee specifice de caracterizare ale personajului dramatic.
Trăsătura definitorie a lui Trahanache este viclenia așa cum mărturisește: ,,într-o soțietate
fără moral și fără prințip, trebuie să ai și puțintică răbdare”.
Triunghiul conjugal alcătuit din soții Trahanache și Ștefan Tipătescu se află în centrul
unor scene care susțin comicul de situație. În fața șantajului cei trei se comportă și reacționează
diferit. Soțul înșelat susține că „Fănică” nu i-a greșit în opt ani cu nimic si susține că scrisoarea
este un fals, iar Cațavencu un „plastograf". Tipătescu tratează întâmplarea cu indiferență, iar Zoe
plânge. Trahanache este indignat de comportamentul lui Cațavencu care amenință că publică
scrisoarea în ziarul lui de scandal „Răcnetul Carpaților” și consideră șantajul „mișelie”,
„infamie”, consolându-l pe Tipătescu atunci când se află în fața scrisorii: „ ei, astâmpăra-te
omule, avem lucruri mai serioase de vorbit”. Pentru el lucrurile serioase sunt cele politice dar
cunoaște scrisoarea pe de rost, afișându-i caracterul ridicol. Comicul scenei este asigurat și de
indicațiile scenice, prin care autorul surprinde trăirile personajelor. În timp ce soțul înșelat este
„calm”, „echilibrat”, amantul este „foarte agitat”, „înfuriat”, „emoționat”.

3
 O altă scenă care evidențiază viclenia lui Trahanache, dar și faptul că poate să
manipuleze desfășurarea alegerilor este surprinsă în actul al-IV-lea. În momentul în care ,, alesul
de la Centru ‘’ se prezintă în orășelul de provincie pentru a-și prelua funcția, Trahanache îl
primește cu căldură asigurându-l că nu o să aibă ,,majoritate’’, ci ,,unanimitate’’. El mizează pe
influența politică pe care o are în orășelul de provincie, garantând-i lui Dandanache susținerea
din partea alegătorilor.
Conflictul dramatic apare între două grupe de adversari care vizează conducerea
județului: pe de o parte membrii Partidului Conservator ( Ștefan Tipătescu, Zaharia Trahanache,
Farfuridi și Brânzovenescu) și pe de altă parte, reprezentanții opoziției, independenții care îl
susțin pe Nae Cațavencu. Conflictul are la bază contrastul dintre ceea ce sunt și ceea ce vor să
pară personajele, între aparență și esența. Există și un conflict secundar reprezentat de temerea
celor din grupul Farfuridi-Brânzovenescu că prefectul ar putea să îi trădeze.
Așadar, personajele comice oferă cititorului imaginea unei lumi de carnaval, ridicolă, o
lume a automatismelor, a ambițiilor și a orgoliilor nejustificate. Zaharia Trahanache rămâne un
simbol al politicianului contemporan dramaturgului, dar si al politicianului ipocrit, cu dorința de
parvenire din toate timpurile.

RELAȚIA DINTRE TRAHANACHE ȘI CATAVENCU

I.L. Caragiale a rămas in literatura română ca un observator lucid și ironic al viciilor, al

imposturii, al ridicolului și al prostiei. El este un scriitor reprezentativ pentru perioada Marilor
Clasici, alături de poetul Mihai Eminescu, povestitorul Ion Creangă și nuvelistul Ioan Slavici.
Opera sa are două componente: cea comică, reprezentată de schițe, momente și comedii și cea
tragică concretizată prin nuvele și drama „Năpasta".
„O scrisoare pierdută” este o comedie de moravuri reprezentată pe scenă în 1884, care
satirizează viața publică și de familie a burgheziei de la sfârșitul secolului al XIX-lea .
Zaharia Trahanache este un politician vârstnic, obișnuit să fie în fruntea mișcării politice
din care își face un scop în viață. Importanța lui în acțiunea piesei este subliniată și de către
autor, după Tipătescu, în lista de „persoane" de la începutul piesei („ prezident al mai multor
comitete și comiții”). În viața familială, Trahanache o protejează pe Zoe, fiind soțul mai bătrân al
acesteia, dar si pe Tipătescu pe care îl consideră un bun prieten. Trahanache se înscrie în
tipologia omului politic „ fără moral și fără prințip”. Statutul de mentor politic îi dă dreptul sa-i
certe pe cei din jur, fapt evidențiat într-o discuție cu Farfuridi și Brânzovenescu: „Ce sunteți
dumneavoastră, mă rog? Vagabonzi de pe ulița?”. Ca om politic este respectat de toți , în virtutea
vârstei și a experienței.
Prin modalitățile comice, este surprins statutul de marionetă al lui Trahanache. Comicul
de nume subliniază zahariseala, ramolismentul, faptul că este ușor de modelat de către ceilalți,
dar mai ales de Zoe , „trahanaua" fiind o coca moale. Limbajul dezvăluie incultura prin
pronunțarea greșită a unor cuvinte precum: „docoment”, „soțietate”, „prințip”.
Comicul de caracter îl încadrează în tipologia încornoratului ridicol. Trăsăturile morale reies
indirect, din acțiunile, vorbele, atitudinile, reacțiile „venerabilului" Trahanache și mai ales din

4
situațiile în care este pus. Un procedeu important este monologul dar si caracterizarea prin
didascalii, ambele fiind procedee specifice de caracterizare ale personajului dramatic.
Prin caracterizare directă, Cațavencu este surprins de către autor, la începutul piesei, prin
funcțiile pe care le deține, aparent contradictorii. Pe de o parte, este avocat, deci om al dreptății și
al bunului simț și pe de altă parte, deține conducerea unui ziar de scandal, intitulat sugestiv
„Răcnetul Carpaților”. Prin caracterul său duplicitar și prin comicul de nume, cațaveica fiind o
haină cu două fețe, care face trimitere la ipocrizia personajului, dar și înclinația către bârfă
(„cață”=mahalagioaică). El este tipul demagogului, al omului politic care utilizează orice
mijloace pentru a câștiga lupta electorală, în acest sens, asemănându-se cu Trahanache, care face
publica chitanța falsificată de Cațavencu pentru a se răzbuna pe intenția acestuia de a publica
scrisoarea.
Oamenii politici din vremea aceea și din toate timpurile sunt lipsiți de scrupule atunci
când doresc să se afirme. Dacă Trahanache adoptă inocența în ceea ce privește relația amoroasa a
soției sale cu Tipătescu, devenind diplomat până la rezolvarea situației dificile, Cațavencu
amenință și face multă gălăgie în jurul scrisorii de amor. Prin comicul de limbaj, personajele își
dezvăluie incultura. Astfel, Trahanache are ticuri verbale, prin care dorește să câștige timp de
gândire („ai puțintică răbdare”), în timp ce Cațavencu vorbește mult, folosește cuvinte goale,
lipsite de substanță, ținând discursuri oratorice chiar și în fata lui Pristanda, din dorința de a fi
apreciat. Cațavencu ilustrează tipul păcălitorului păcălit, deoarece încercarea lui de parvenire
eșuează din pricina altei paralele și în locul lui este ales Agamemnon Dandanache, care obține
candidatura printr-un șantaj mai josnic –nu înapoiază scrisoarea furată din buzunarul unui prieten
căci „mai trebuie s-altă dată”.
Relația dintre cele doua personaje evoluează și este evidențiată în mai multe scene.
O scena relevantă este aceea din actul I. Trahanache îl cheamă pe Tipătescu să îi
comunice că a fost invitat de Nae Cațavencu la redacția ziarului ,,Răcnetul Carpaților’’ pentru a-l
înștiința despre existenta unui document compromițător. În fața șantajului cei trei se comportă și
reacționează diferit. Soțul înșelat susține că „Fănică” nu i-a greșit în opt ani cu nimic si susține că
scrisoarea este un fals, iar Cațavencu un „plastograf". Tipătescu tratează întâmplarea cu
indiferență, iar Zoe plânge. Pentru el lucrurile serioase sunt cele politice dar cunoaște scrisoarea
pe de rost, afișându-i caracterul ridicol. Comicul scenei este asigurat și de indicațiile scenice,
prin care autorul surprinde trăirile personajelor. În timp ce soțul înșelat este „calm”, „echilibrat”,
amantul este „foarte agitat”, „înfuriat”, „emoționat”.
O altă scena relevantă menită să evidențieze relația dintre cei doi este cea a discursului
electoral. La începutul acestuia, Cațavencu cu o modestie exagerată, cere umil președintelui,
Trahanache, să-i permită să înceapă discursul „D-le preşedinte, vă rog, cerusem şi eu
cuvântul...”. Adevărata relație dintre cei doi se poate observa în timpul discuției în spatele
aparentelor. Trahanache, sub pretextul că vrea să facă liniște că Nae să poată să-și continue
discursul neîntrerupt, de fapt întrerupe momentele în care Cațavencu este aclamat și admirat.
La rândul său, Cațavencu, profită de acesta situație și, demagog din fire, afirmă: „Puteţi, d-lor, să
întrerupeţi, pentru că eu am tăria opiniunilor mele...”. Cu toate acestea Zaharia continuă
încercarea de a întrerupe aplauzele și aclamațiile.
Conflictul dramatic apare între două grupe de adversari care vizează conducerea
județului: pe de o parte membrii Partidului Conservator ( Ștefan Tipătescu, Zaharia Trahanache,

5
Farfuridi și Brânzovenescu) și pe de altă parte, reprezentanții opoziției, independenții care îl
susțin pe Nae Cațavencu. Conflictul are la bază contrastul dintre ceea ce sunt și ceea ce vor să
pară personajele, între aparență și esența. Există și un conflict secundar reprezentat de temerea
celor din grupul Farfuridi-Brânzovenescu ,că prefectul ar putea să îi trădeze.
Așadar, dacă faptele lui Cațavencu susțin deviza „scopul scuză mijloacele”, faptele lui
Trahanache sunt scuzabile, căci ele vin să-i apere onoarea de soț înșelat în văzul tuturor.