COMUNICAȚII ANALOGICE

ȘI DE DATE
CAPITOLUL II

Introducere.
Noțiuni generale
DISCUȚII DESPRE...

 Modelul simplificat al unui sistem de transmisiune

 Modelul detaliat al unui sistem de transmisiune

 Transmisiuni vs. Comunicații de date

 Ierarhii de protocoale

 Servicii vs Protocoale

 Modelul de referință OSI

2.1 MODELUL SIMPLIFICAT AL UNUI
SISTEM DE TRANSMISIUNE

Sursa digitală TX RX Terminal

Canal radio digital
{1,2,….,q} mi (ω0) s(t) y(t) (ω0) m̂i

 Sursa digitală: emite semnalul de date mi de forma 0/1.

 Tx (emițătorul): la nivelul acestuia se realizează modulaţia semnalelor
(formare simbol/ asociere forma de undă) + translaţie în frecvenţă.
 Canalul radio: Zgomot alb gaussian aditiv (ZAGA); Fading (în
amplitudine, în frecvenţă, etc); Distorsiuni (neliniarităţi, limitări de
bandă); Interferenţă (alte surse, propagarea multicale, etc).
 Rx (receptorul): la nivelul acestuia se realizează conversia inversă +
compensare efecte canal + demodulare.
 Terminalul digital: semnalul de date estimat.
2.1 MODELUL SIMPLIFICAT AL UNUI
SISTEM DE TRANSMISIUNE

Avantaje:

 Costuri reduse  implementări Tx/Rx la nivel de chip (tehnica software

radio) + prelucrări software la nivelul datelor (înainte de translația în
frecvență);

 structuri flexibile, adaptabile la mai multe standarde (SR, SDR, etc);

 Se poate folosi prelucrarea numerică a datelor pentru creşterea

performanţelor (codare/ criptare/ egalizare, etc).

 Se pot folosi tehnici de codare pentru detecţia / corecţia erorilor.

2.1 MODELUL SIMPLIFICAT AL UNUI
SISTEM DE TRANSMISIUNE

Avantaje:

 Securitate ridicată (codare / criptare)

 Imunitate mai mare la zgomot şi la distorsiunile introduse de canal

(codare / întreţesere / prelucrări de semnal).

 Se pot folosi repetoare regenerative pentru reconstrucţia semnalului.

 Se pot folosi mai multe tehnici de modulaţie decât în cele analogice.

 Pentru creşterea capacităţii sistemelor  acces multiplu.

2.2 MODELUL DETALIAT AL UNUI
SISTEM DE TRANSMISIUNE

Sursă Codare sursă Codare Modulator Acces

Criptare
Digitală {1,2,…,q} canal Date Multiplu

Canal

Terminal Decodare Decodare Demodulator Acces

Decriptare
Digital sursă Canal Date Multiplu
2.2 MODELUL DETALIAT AL UNUI
SISTEM DE TRANSMISIUNE

 Sursa digitală:
 direct dintr-o sursă digitală (ieşire calculator, procesor semnal, etc)
 prin transformarea unui semnal analogic:
 eşantionarea unei surse analogice  Nyquist: f s ≥ 2 f mM
 cuantizare  q nivele logice  fiecare reprezentat pe M =log2q (biţi) 
simbol;
 rata minimă de transmitere:

Rmin = M ⋅ f s = 2 ⋅ log 2 (q ) ⋅ f mM
2.2 MODELUL DETALIAT AL UNUI
SISTEM DE TRANSMISIUNE

 Codare / Decodare sursă:

 Simbolurile la ieşirea sursei nu sunt independente + probabilităţile de
apariţie ale diferitelor simboluri nu sunt egale;
 Se elimină această redundanţă (necontrolată d.p.d.v al utilizatorului) 
după etapa de codare a sursei simbolurile emise pot fi considerate
variabile aleatoare identice independente (v.a.i.i.d.)

 Criptare / Decriptare:
 securizarea informaţiei transmise prin introducerea unui cod cunoscut
doar de utilizatorul căruia ii este destinat mesajul.
2.2 MODELUL DETALIAT AL UNUI
SISTEM DE TRANSMISIUNE

 Codare / Decodare canal:

 se introduce o redundanţă controlată  biţi suplimentari  folosiţi pt.
detecţia / corecţia erorilor  cresc performanţele (scade Pe).
 Modulare / Demodulare :
 transformă succesiunea discretă de biţi într-o formă de undă continuă,
potrivită transmiterii prin canalul radio.
 se asociază un impuls purtător (dreptunghiular, sinusoidal, cosinus ridicat, etc)
 criterii de alegere: IIS redusă; demodulare facilă la recepție; facilități
legate de sincronizare; lărgime de bandă ocupată vs cea disponibilă, etc;

 se translatează în frecvenţă prin modulare folosind una sau mai multe

frecvenţe purtătoare;
2.2 MODELUL DETALIAT AL UNUI
SISTEM DE TRANSMISIUNE

 Modulare / Demodulare :
 Forma generală a semnalului modulat:

{ } [
x(t ) = Re A ⋅ m(t ) ⋅ e jω0t = A mI (t ) cos ω0t − mQ (t )sin ω0t ]
m(t ) = mI (t ) + j ⋅ mQ (t )
m(t) = anvelopa complexă a semnalului de date;
mI(t) = componenta în fază;
mQ(t) = componenta în cuadratură;
A = amplitudinea semnalului;
ω0=2πf0 = frecvenţa unghiulară purtătoare.
2.2 MODELUL DETALIAT AL UNUI
SISTEM DE TRANSMISIUNE

 Accesul multiplu:
 diviziunea canalulului radio între mai mulţi utilizatori (FDMA / TDMA /
CDMA / SDMA, etc).
 FDMA, TDMA: tehnici de bandă îngustă (mai mică decât banda de
coerență a canalului)
 FDMA (Frequency Division Multiple Access)
 TDMA (Time Division Multiple Access)

 CDMA: tehnică de bandă largă (mai mare decât banda de coerență

a canalului)
 CDMA (Code Division Multiple Access)
2.2 MODELUL DETALIAT AL UNUI
SISTEM DE TRANSMISIUNE
 Ipoteze simplificatoare:
 Zgomot = alb, gaussian, aditiv cu DSmP constantă în frecvenţă.
 Nu există limitare de bandă.
 La recepţie se cunosc: frecvenţa şi faza purtătoarei (demodulare
coerentă, sincronă); sincronizarea de tact (nu există interferența
inter-simbol);
 În realitate în sistemele reale de transmisiuni digitale:
 nu se cunosc exact la recepţie frecvenţa şi faza purtătoarei;
 refacerea tactului la recepţie nu este perfectă;
 zgomotul poate să nu respecte toate ipotezele (nu e alb, nu e aditiv);
 canalul poate introduce limitări de bandă, distorsionând semnalul
transmis;
 pot apărea neliniarităţi ale canalului atât înainte, cât şi după introducerea
zgomotului.
 2.3 TRANSMISIUNI vs.
COMUNICAȚII DE DATE
 Transmisiuni de date:
 transferul datelor între un emițător și unul sau mai multe receptoare ->
intrare / ieșire = șirul de biți.

 Comunicații de date:
 transferul datelor între unități funcționale, transfer efectuat conform unui
ansamblu de reguli privind transmisia și coordonarea schimbului de date;
 implică în plus controlul, verificarea și coordonarea transmisiei datelor și
includ:
 rețele, sisteme și circuite de transmisiune;
 componente HW și SW pentru realizarea funcțiunilor necesare comunicației
de date;
 standarde pt interfața utilizator – rețea de transmisiune
 reguli și proceduri de comunicație între entități – protocoale de comunicații.
 2.3 TRANSMISIUNI vs.
COMUNICAȚII DE DATE
 Pentru a asigura compatibilitatea între sistemele eterogene se definesc
norme de interconexiune ce trebuie respectate de toate sistemele.
 ISO (International Organization for Standardization) & ITU-T (International
Telecommunication Union – Telecomm sector) → modelul de referință
OSI (bază comună pentru interconectarea sistemelor)
 sisteme deschise = respectând aceleași reguli pentru schimbul de informații
pot fi interconectate între ele;
 OSI are în vedere numai interconectarea sistemelor deschise, nu
funcționarea internă a acestora = capacitatea sistemelor de a coopera pentru
a îndeplini o sarcină comună.

 Funcțiunile sunt de 2 tipuri:

 transferul informației;
 prelucrarea informației.
 2.3 TRANSMISIUNI vs.
COMUNICAȚII DE DATE
 Structura OSI are o organizare ierarhică și descentralizată →avantaje:
 facilitează studiul și realizarea rețelelor;
 simplifică funcționarea lor prin utilizarea unor reguli formale;
 crește fiabilitatea prin separarea funcțiilor;
 datorită modularității create asigură facilități de extensie.
 2.4 IERARHII DE PROTOCOALE

 Avantajele utilizării protocoalelor standard: permit

 încapsularea datelor care, la rândul ei, permite:
 o formă structurată de prezentare;
 segmentarea și reasamblarea;
 controlul și corecția erorilor.

 asigurarea ordinii pachetelor de date → controlul conexiunii

 facilități de:
 adresare
 multiplexare

 servicii de transmisiune (broadcast)

 2.4 IERARHII DE PROTOCOALE

 Încapsularea datelor = adaugă biți indicatori (header) pe măsură ce se

coboară la niveluri ierarhice inferioare => dimensiunile pachetelor
cresc => rata de transmisie crește.

Date Nivel aplicatie

HeadTr Date Nivel transport

HeadR HeadTr Date Nivel retea

Fig. 1.3 – Nivele stiva OSI

 2.4 IERARHII DE PROTOCOALE

 Segmentarea:
 mesajele aplicație au lungime mare, iar pachetele tip rețea sunt de
dimensiune limitată → pachetele de date sunt împărțite în subpachete
mai mici, asigurându-se legatura între ele.

 avantaje: controlul erorii – mai eficient;

accesul la rețea – mai facil;
întârzierile – mai mici;
bufferele – mai mici.

 dezavantaje: crește “overhead”-ul;

crește numărul de întreruperi la recepție;
crește necesarul de procesare.
 2.4 IERARHII DE PROTOCOALE

 Controlul conexiunii:
 stabilirea conexiunii ;
 asigurarea transferului de date;
 terminarea conexiunii;
 refacerea în caz de întrerupere;
 utilizarea numărului secvenței pentru:
 asigurarea ordinii livrării;
 controlul fluxului;
 controlul erorii .

 Controlul fluxului:
 este folosit la recepție pentru limitarea cantității de date (posibilități de
suprapunere) => strategii de tip stop & wait;
 2.4 IERARHII DE PROTOCOALE

 Controlul erorii:
 detecție / corecția erorilor (coduri): nivelul legăturii de date;
 verificare și retransmisie: nivelul rețea.

 Adresarea:
 alocă:
 numărul nivelului de adresare;
 numărul utilizatorului (router-ului);
 utilizarea unor adrese globale la nivel de sistem ;
 asigurarea modalităților de unicast / multicast / broadcast.

 Multiplexarea:
 gruparea mai multor legături pe același nivel fizic .

 Serviciile de transmisiune permit stabilirea priorităților, parametri QoS, probleme

de securitate.
2.4 IERARHII DE PROTOCOALE

Protocolul nivelului 2
Nivel 2 Nivel 2
Comunicare virtuala
Interfata 1 – 2
(serviciul oferit de
Protocolul nivelului 1 nivelul 1 nivelului 2 )
Nivel 1 Nivel 1
Comunicare efectiva

Mediul fizic
Comunicare efectiva

Fig. 1.4 – Relația între nivele în structurile stratificate

 2.4 IERARHII DE PROTOCOALE

 datele nu sunt transferate direct între nivelurile superioare → se

transferă până la mediul fizic unde se produce efectiv comunicarea;
 între oricare 2 niveluri – o interfață: definește operațiile și serviciile
de bază oferite nivelului superior de către cel inferior.

 Definirea clară a interfețelor (proiectare):

 trebuie să minimizeze transferul de informații între niveluri;
 permite o înlocuire cât mai simplă a unui nivel de către o
implementare complet diferită (ex. conex. cablu – conex. satelitară) →
trebuie să ofere exact aceleași info + servicii;
 detaliile de implementare & specificarea interfeței nu fac parte din
arhitectură, fiind incluse în echipament; este necesar însă ca
interfețele să fie similare și fiecare rețea să poată utiliza corect toate
protocoalele.
 2.5 SERVICII vs PROTOCOALE

 Serviciul = setul de operații pe care un nivel le furnizează unui nivel

superior:
 definesc “abstract” operațiile efectuate;

 sunt legate de interfețele dintre niveluri adiacente.

 Protocol = setul de reguli ce guvernează formatul, semnificația cadrelor,

pachetelor sau mesajelor schimbate între ele de entități diferite situate
la același nivel:
 se referă la modul de implementare a serviciilor;

 entitățile folosesc protocoale pentru a implementa definițiile

serviciilor lor; ele pot modifica protocoalele după cum doresc, cu
condiția să nu modifice serviciul pe care îl văd utilizatorii;
 2.6 MODELUL DE REFERINȚĂ OSI
Open System Interconnection (modelul sistemelor deschise)

 Principii de determinare a celor 7 niveluri:

1. Niveluri diferite se creează pentru funcțiuni care diferă prin:

 prelucrarea efectuată sau

 tehnologia utilizată.

2. Nivelurile se creează numai atunci când este necesar:

 un grad de abstractizare diferit /

 se distinge o modalitate diferită de administrare a datelor

(morfologică, sintactică, semantică).

3. Fiecare nivel trebuie să îndeplinească un rol bine definit și să

grupeze funcții similare; modificări ale funcțiilor sau protocoalelor
trebuie să se poată realiza a.î. să afecteze cât mai puține niveluri.
 2.6 MODELUL DE REFERINȚĂ OSI
Open System Interconnection (modelul sistemelor deschise)

 Principii de determinare a celor 7 niveluri:

4. Frontierele între 2 niveluri trebuie create acolo unde:

 descrierea serviciilor poate fi concisă și

 numărul interacțiunilor la traversarea sa este minim

 fluxul de informații să fie cât mai mic; fiecare nivel are frontiere
doar cu nivelele superior/inferior.

5. Numărul de niveluri trebuie să fie:

 suficient de mare pentru a nu fi nevoie să se introducă în același
nivel funcții diferite;
 suficient de mic a.î. arhitectura să rămână funcțională.
 2.6 MODELUL DE REFERINȚĂ OSI
Open System Interconnection (modelul sistemelor deschise)

Protocolul Aplicatie
N7 (Aplicatie) N7 (Aplicatie)

Protocolul Prezentare
N6 (Prezentare) N6 (Prezentare)

Protocolul Sesiune
N5 (Sesiune) DIALOG N5 (Sesiune)

Protocolul Transpor
N4 (Transport) N4 (Transport)
tCIRCUIT VIRTUAL
Protocolul la nivel retea: PACHETE

N3 (Retea) N3 (Retea) N3 (Retea) N3 (Retea)

N2 (Leg date) N2 (Leg date) N2 (Leg date) N2 (Leg date)

N1 (Fizic) N1 (Fizic) N1 (Fizic) N1 (Fizic)

Protocolul la nivel fizic : BIŢI Protocolul la nivel de date: CADRE

Sistem Sistem Sistem Sistem
Extremitate Intermediar Intermediar Extremitate
 2.6 MODELUL DE REFERINȚĂ OSI
Open System Interconnection (modelul sistemelor deschise)
 2.6 MODELUL DE REFERINȚĂ OSI
Open System Interconnection (modelul sistemelor deschise)

 Obs: primele trei niveluri (1-3) sunt dependente de rețea și protocoalele

corespunzătoare acestora operează între sisteme adiacente.
 Este posibil (nu obligatoriu!) ca între sistemele de extremitate care
rulează programele aplicație să existe sisteme intermediare care
acționează ca relee, dirijând datele de la un sistem la altul. Nivelul cel
mai înalt care poate realiza aceste funcții de releu este nivelul 3.
 Nivelurile 1-3 sunt nivele dependente de medie (înlănțuite), pe când
nivelurile 4-7 sunt nivele de tip gazdă.
 2.6 MODELUL DE REFERINȚĂ OSI
Open System Interconnection (modelul sistemelor deschise)

1. Nivelul fizic (orientat pe biți):

 Transmite informația prin canalul de comunicații.

 Include modalitatea de a transfera informația pe suport fizic +
porțiunea aferentă din Tx/Rx asociate canalului de comunicații.
 Gestionează:
 Alocarea nivelelor fizice 0/1;
 Suportul fizic alocat;
 Durata fiecărui bit;
 Posibilitatea de a transmite în 2 sensuri simultan (duplexare);
 Interfețele mecanice/electrice → conexiunea cu mediul de transmisiune
utilizat;
 Mijloacele electrice/interfețele sau mecanice necesare
stabilirii/menținerii/dezactivării legăturii (emițătoare- / receptoare);
 2.6 MODELUL DE REFERINȚĂ OSI
Open System Interconnection (modelul sistemelor deschise)

2. Nivelul legăturii de date (orientat pe cadre):

 Transformă un mijloc / mediu de comunicație oarecare într-o linie

de comunicație → o cale de comunicație, ce pare, pentru nivelul
rețea, fără erori.
 Grupează datele de transmis în cadre (sute / mii de octeți) pe care
le transmite secvențial. Asigură:
 Controlul și corecția erorilor;
 Transmiterea datelor în succesiunea corectă;
 Administrarea legăturii (activarea, menținerea, eliberarea acesteia);
 Probleme legate de sincronizarea cadrelor;
 Confirmarea recepției corecte; retransmisia dacă este necesar;
 Aspecte de reglare a traficului (evitarea congestiilor în cazul unui Rx mai
lent)→ asigurarea unor spații tampon;
 La rețelele de difuzare → partajare canalului comun.
 2.6 MODELUL DE REFERINȚĂ OSI
Open System Interconnection (modelul sistemelor deschise)

2. Nivelul legăturii de date se poate diviza în:

 subnivelul de control a accesului la mediu (MAC - Medium Access

Control) care vizează componentele fizice de comunicare (cablu
coaxial, fibra optică, radio etc.) și
 subnivelul de control logic al legăturii (LLC – Logical Link Control).
 2.6 MODELUL DE REFERINȚĂ OSI
Open System Interconnection (modelul sistemelor deschise)

3. Nivelul Rețea (orientat pe pachete):

 Asigură transferul pachetelor de date între două puncte terminale

din rețea.
 Maschează (pentru nivelul transport) diferențele între tehnologiile
de transmisie.
 Entitățile de transport se identifică prin adresele de rețea, în mod
unic, la fiecare extremitate. Funcțiuni:
 Strategii de verificare și retransmisie (ARQ);
 Rutarea (dirijarea pachetelor);
 Controlul calității serviciilor (întârziere, timp de tranzit, fluctuații)
 Fragmentări/reasamblări + corecția erorilor → nivelul 4 poate fi
considerat ca operând fără erori;
 Controlul congestiilor.
 2.6 MODELUL DE REFERINȚĂ OSI
Open System Interconnection (modelul sistemelor deschise)

4. Nivelul Transport (circuit virtual):

 Asigură transferul transparent al datelor între entitățile de sesiune.

 Optimizează utilizarea serviciului rețea pentru a asigura, cu cost
minim, performanța cerută de fiecare entitate sesiune.
 Toate protocoalele definite la nivelul transport au o semnificație cap-
cap, indiferent de releele pe care eventual le traversează.
 Prin negociere între entitățile de sesiune și serviciul transport se
stabilește ce tip de serviciu se furnizează nivelului sesiune (următor):
 Tipic- conexiune transport de tip canal punct la punct → furnizează biții
transmiși în ordine, fără erori;
 Transportul mesajelor individuale – fără a garanta ordinea lor la recepție;
 Difuzarea mesajelor către mai mulți destinatari.
 Se asigură controlul legăturii cap –la-cap: fără erori, în secvență,
fără pierderi, fără duplicat, cu un QoS garantat.
 2.6 MODELUL DE REFERINȚĂ OSI
Open System Interconnection (modelul sistemelor deschise)

5. Nivelul Sesiune (dialog):

 Asigură mijloacele necesare pentru organizarea și sincronizarea

dialogului între terminale + administrarea schimbului de date între
ele.
 Asigură:
 Stabilirea conexiunii la cererea uneia dintre entități;
 Tipul dialogului: bidirecțional simultan/bidirecțional alternat/ uni-
direcțional;
 Controlul dialogului: respectarea ordinii în raport cu dreptul de a
transmite;
 Sincronizarea: stabilirea unor puncte de control ce permit întreruperea
unui dialog lung și reluarea de la un punct de sincronizare;
 Gruparea și refacerea datelor provenite de la nivelul sesiune.
 2.6 MODELUL DE REFERINȚĂ OSI
Open System Interconnection (modelul sistemelor deschise)

6. Nivelul de Prezentare

 Se ocupă cu reprezentarea informației transferate între entitățile de

aplicație (sintaxa / semantica) – modalități de reprezentare 16/32 de
biți/ complement față de 2 / ASCII , etc.
 Nivelele 1-5 asigură transmiterea fiabila a octeților, dar aceștia pot
avea semnificații diferite în aplicații diferite → nivelul prezentare
asigură o sintaxă comună a datelor transferate între entitățile de
aplicație.
 Gestionează aceste structuri abstracte de date.
 Asigură compactarea informației (compresie) și securitatea acestora
(criptare).
 2.6 MODELUL DE REFERINȚĂ OSI
Open System Interconnection (modelul sistemelor deschise)

7. Nivelul Aplicație

 Cel mai aproape de utilizator;

 Identificarea partenerilor de comunicație → identitatea și
disponibilitatea partenerilor pentru o aplicație de comunicații de
date;
 Determinarea disponibilității de resurse → stabilește dacă rețeaua
are resursele necesare comunicației de date cerute;
 Sincronizarea aplicației de la end-user la end-user – cel mai aproape
de utilizator.
 2.6 MODELUL DE REFERINȚĂ OSI
Open System Interconnection (modelul sistemelor deschise)

o OBSERVAȚII:

o Primele trei niveluri de jos sunt dependente de rețea, deci

protocoalele corespunzătoare acestora operează între sisteme
adiacente;
o este posibil (nu obligatoriu) ca între sistemele de extremitate
care rulează programele aplicație să existe sisteme intermediare
care acționează ca relee, dirijând datele de la un sistem la altul.
Nivelul cel mai înalt care poate realiza aceste funcții de releu
este nivelul 3.
o Nivelele 1-3 sunt nivele dependente de mediu (înlănțuite), pe
când nivelele 4-7 sunt nivele de tip gazdă.