Unitate de învăţare Nr.

5
CONTRACTELE COMERCIALE SPECIALE (III)

Cuprins Pagina

Obiectivele Unităţii de învăţare Nr. 5

1. Contractul de report..................................................44
2. Contractul de cont curent………………………......45
3.Contractul de expediţie……………………………..47
4. Contractul de furnizare.............................................47
5. Contractul de asociere în participaţie.......................49
6. Contractul de intermediere ………………………..50
Lucrare de verificare Unitate de învăţare Nr. 5
Răspunsuri şi comentarii la întrebările din testele de autoevaluare
Bibliografie Unitate de învăţare Nr. 5
OBIECTIVELE Unităţii de învăţare Nr. 5

Principalele obiective ale Unităţii de învăţare Nr. 5 sunt:

 introducerea cursanţilor în studiul contractelor comerciale speciale;

1. Contractul de report

Contractul de report constă în cumpărarea pe bani gata a unor titluri de

credit, care circulă în comerţ şi în revânzarea simultană cu termen şi pe un
preţ determinat către aceeasi persoană a unor titluri de aceeaşi specie.
Contractul de report este un act juridic complex, care cuprinde o dublă
vânzare: o vânzare se execută imediat, atât în privinţa predării titlurilor, cât
şi a preţului, iar cea de-a doua este o revânzare cu termen şi la un preţ
determinat. Pentru validitatea contractului, se impune predarea reală a
titlurilor date ,contractul de report fiind un contract real, iar nu consensual.
Spre deosebire de vânzarea-cumpărarea comercială, contractul de report este
faptă de comerţ indiferent de intenţia părţilor contractante. Acest contract
este o faptă de comerţ conexa (accesorie) si dobândeşte comercialitate
datorită obiectului său, pe care îl constituie titlurile de credit.
În temeiul contractului de report, o persoană deţinătoare de titluri de
credit care circulă în comerţ, denumită reportat, dă în report (vinde temporar)
aceste titluri unei alte persoane, denumită reportator (de obicei, un bancher),
în schimbul unui preţ plătibil imediat.Prin acelaşi contract, părţile se înţeleg
ca, la un anumit termen, reportatorul să revândă raportatului titluri de credit
de aceeaşi specie, primind preţul determinat.Reportatorul va primi de la
reportat o remuneraţie, denumită preţ de report sau premiu, care constituie
preţul serviciului prestat de reportator.
Contractul de report prezintă avantaje pentru ambele părţi; reportatul
poate obţine suma de bani de care are nevoie, fără a pierde definitiv dreptul
asupra titlurilor; reportatorul îşi valorifică sumele de bani temporar
disponibile, prin aceea că va primi o sumă de bani mai mare decât cea
achitată reportatului, precum şi remuneraţia cuvenită.Contractul de report
poate fi folosit nu numai de cel care are nevoie de numerar, ci şi de cel
interesat să deţină anumite titluri de credit.
Condiţiile reportului.
Pentru a fi în prezenţa unui contract de report sunt necesare
următoarele condiţii:
a. să existe un acord de voinţă între reportat şi reportator, în sensul
unei vânzări pe bani gata şi a unei revânzări pe termen;
b. manifestările de voinţă privind vânzarea şi revânzarea să fie
simultane şi să aibă loc între aceleaşi persoane (reportat şi reportator);
 c. vânzarea şi revânzarea să aibă ca obiect titluri de credit care circulă
în comerţ (acţiuni, obligaţiuni emise de societăţile comerciale etc).
Legea cere ca vânzarea şi revânzarea să privească titluri de credit de
aceeaşi specie, ceea ce înseamnă că revânzarea nu trebuie să aibă ca obiect
titlurile de credit vândute. Titlurile de credit trebuie să fie predate efectiv de
către reportat reportatorului.
Efectele contractului de report
Transferul dreptului de proprietate.
Contractul de report este un contract translativ de proprietate.
Proprietatea asupra titlurilor de credit care fac obiectul contractului de report
„se transferă la cumpărător".Întrucât contractul de report cuprinde două
operaţiuni de vânzare, el operează un dublu transfer de proprietate asupra
titlurilor care fac obiectul său. Acest transfer operează la date diferite; primul
transfer are loc între reportat şi reportator la încheierea contractului de report,
iar al doilea, în sens invers, între reportator şi reportat, la termenul stabilit şi
asupra unor titluri de credit de aceeaşi specie.
Fructele civile ale titlurilor de credit.
În cursul duratei contractului de report, titlurile de credit pot să
producă anumite fructe civile, care pot fi, după caz, dividende, dobânzi etc.
Dacă în contractul de report nu s-a prevăzut altfel, fructele civile
produse de litlurile de credit se cuvin reportatorului.Urmare a încheierii
contractului de report, titlurile de credit au trecut în proprietatea
reportatorului şi, în această calitate, el culege fructele.
Părţile pot conveni însă ca fructele produse de titlurile de credit în
cursul duratei contractului de report să revină reportatului.

2. Contractul de cont curent

Prin contractul de cont curent, părţile se inţeleg ca, în loc să achite
separat şi imediat creanţele lor reciproce, izvorâte din prestaţiile făcute de
una către cealaltă, lichidarea să se facă la un anumit termen, prin achitarea
soldului de către partea care va fi debitoare. Acest procedeu tehnic este
folosit de comercianţii care au un volum mare de afaceri reciproce, mai ales
când ei se găsesc în localităţi diferite, aflate la depărtare una de alta.
Părţile între care se încheie contractul de cont curent poartă
denumirea de corentişti. Prestaţiile pe care şi le fac părţile una celeilalte se
numesc remize sau rimese. Ele constau în operaţiuni prin care o parte pune
la dispoziţia celeilalte părţi cu valoare patrimonială de orice fel, urmând ca
suma cuvenită transmiţătorului să fie depusă în contul curent.
Cel care face prestaţia (trimite marfa sau trimite cambiile) va apărea
în cont în calitate de creditor, deoarece el are dreptul la preţul mărfii,
respectiv la sumele de bani încasate de la debitorii cambiali.Cel care
primeşte prestaţia (valoarea patrimonială) apare în calitate de debitor, fiind
obligat la plata sumelor de bani corespunzătoare.
Din moment ce o sumă de bani a fost trecută în cont, ea îşi pierde
individualitatea, contopindu-se în masa sumelor înregistrate în cont, la activ
subiectul pasiv,după caz. La scadenţă se vor aduna separat posturile de la
activ şi cele de la pasiv pentru a se stabili care dintre părţi este debitoare şi,în
această calitate, trebuie să achite soldul rezultat.
Caracterele juridice ale contractului.
a. Contractul de cont curent este un contract bilateral, deoarece
părţile se obligă să se crediteze reciproc pentru prestaţiile făcute.
b. Contractul de cont curent este un contract cu titlu oneros; sumele
trecute în cont produc dobânzi de la data înscrierii lor şi sunt datorate de
debitor.
c. Contractul de cont curent este un contract consensual; el se încheie
prir simplul acord de voinţă al părţilor.
Efectele contractului de cont curent
-Transferul dreptului de proprietate. Ca efect al contractului de cont
curent, prin înscrierea în cont a unei remiteri având ca obiect o anumită
valoare patrimonială, va opera transmiterea dreptului de proprietate privind
valoarearespectivă între transmiţător şi primitor.(art.2173 C.civ..)
-Novaţia. Contractul de cont curent operează şi o novaţie; obligaţia
iniţială se stinge şi este înlocuită cu o nouă obligaţie, al cărei temei este
contractul de cont curent. În baza contractului, primitorul mărfii datora
preţul.Cum acest preţ a fost trecut în cont, ca o creanţă a transmiţătorului
mărfii, obligaţia iniţială de plată a preţului s-a stins şi a fost înlocuită cu o
nouă obligaţie, care apare în cont sub formă de credit şi de debit.
-Indivizibilitatea. Ca efect al contractului de cont curent încheiat
între părţi, sumele înscrise în cont pe baza prestaţiilor făcute îşi pierd
individualitatea; ele se contopesc într-un tot indivizibil.
Până la data încheierii contului, la împlinirea termenului, între părţi
nu există nici creanţe, nici datorii. în consecinţă, nici una dintre părţi nu poate
formula vreo pretenţie faţă de cealaltă parte. Intr-adevăr, ca efect al
contractului, numai la împlinirea termenului convenit se va stabili soldul şi
deci se va cunoaşte partea care va datora celeilalte o sumă de bani.
-Compensaţia. Contractul de cont curent are ca efect între altele şi o
compensaţie.
Datoriile reciproce ale părţilor se sting până la concurenţa debitului şi
creditului, urmând a se plăti eventuala diferenţă.
-Curgerea dobânzilor. Contractul de cont curent produce efecte în
privinţa dobânzilor . Pentru sumele trecute în contul curent în debitul celui
care a fost creditat (primitorul prestaţiei) şi în favoarea celui care a făcut
prestaţia (transmiţătorul valorii), curg dobânzi de la data înscrierii
operaţiunii.Dobânzile datorate sunt cete comerciale şi se socotesc pe zile,
dacă părţile nu au prevăzut altfel. în absenţa unei convenţii, dobânda va fi
dobânda legală comercială.
-Dreptul la comision şi alte cheltuieli.Existenţa contractului de cont
curent nu exclude dreptul la comision şi plata heltuielilor pentru operaţiunile
înscrise în contul curent.Deci, în cazul în care, cu ocazia unei operaţiuni, cel
care primeşte prestaţia săvârşeşte anumite servicii care obişnuit se plătesc
(de exemplu, comision), partea în cauză are dreptul să se crediteze cu suma
ce i s-ar fi cuvenit, dacă părţile nu ar fi fost în raporturi de cont curent.
Incetarea de drept a contractului. Contractul de cont curent încetează, de
drept, în următoarele cazuri:
a) expirarea termenului convenit de părţi.De la această dată
eventualele operaţiuni trecute în cont nu vor mai produce dobânzi;
b) prin denunţarea uneia din părţi.În lipsa unei stipulaţiuni contrare,
oricare dintre părţi poate denunţa contractul.Cel ce denunţă contractul nu
trebuie să justifice actul său; întrucât buna-credinţă se prezumă, partea
interesată poate dovedi reaua-credinţă sau abuzul de drept al celeilalte părţi.
c) prin falimentul uneia dintre părţi. Aplicarea procedurii insolventei
asupra uneia dintre părţi are ca efect pierderea dreptului de a administra şi
dispune de bunurile sale.
Incetarea contractului la cererea părţilor.Contractul de cont curent poate
înceta la cererea uneia dintre părţi.Desfiinţarea contului se poate cere în caz
de moarte sau punere sub interdicţie a uneia dintre părţi.

3.Contractul de expediţie
Contractul de expediţie (art. 2064-2071Cod civil) este o varietate a
contractului de comision căruia i se aplică aceleaşi reguli generale. Opţiunea
legiuitorului de a clasifica expediţia ca fiind o varietate a contractului de
comision constă în aceea că unde normele speciale al codului civil nu prevăd,
se vor aplica regulile de la comision şi în completare cele de la mandat.
Prin contractul de expediţie o persoană (expeditorul) este
împuternicită de o altă persoană (comitentul) să încheie în nume propriu un
contract de transport şi să îndeplinească operaţiunile accesorii. Expeditorul
se obliga sa incheie in nume propriu si in contul celeilalte parti, comitentul,
un contract de transport si sa indeplineasca operatiuni accesorii,(depozitarea
si inspectarea marfii sau serviciile specifice de vama) contra unei remuneratii
numite comision. Expeditorul nu are şi obligatia de executare a transportului,
ci doar pe aceea de a încheia în nume propriu, dar pe seama comitentului, un
contract cu un transportator. Totuşi, expeditorul se poate obliga faţă de
comitent să execute şi transportul, caz în care vor deveni aplicabile şi
dispoziţiile ce reglementează drepturile şi obligaţiile părţilor unui contract
de transport.
Obligaţiile expeditorului
-În alegerea traseului, mijloacelor şi modalităţilor de transport al mărfii
expeditorul va respecta instructiunile comitentului, iar dacă nu există
asemenea instructiuni, va acţiona în interesul comitentului.
- În cazul în care expeditorul îşi asuma şi obligaţia de predare a bunurilor
la locul de destinatie, se prezumă ca această obligaţie nu este asumată faţă
de destinatar.
- Expeditorul nu are obligaţia de a asigura bunurile decât dacă aceasta a
fost stipulată în contract sau rezultă din uzanţe.
- Premiile,bonificatiile şi reducerile tarifelor,obţinute de expeditor,apartin
de drept comitentului, daca nu se prevede altfel în contract.

4.Contractul de furnizare
 Prin contractul de furnizare o parte, denumită furnizor, se obligă să
transmită proprietatea asupra unei cantităţi determinate de bunuri şi să le
predea, la unul sau mai multe termene ulterioare încheierii contractului ori
în mod continuu, sau să presteze anumite servicii, la unul sau mai multe
termene ulterioare ori în mod continuu, iar cealaltă parte,denumită
beneficiar, se obligă să preia bunurile sau să primească prestarea serviciilor
şi să platească preţul lor.
În cazul furnizării de bunuri, ca accesoriu al obligaţiei
principale,furnizorul se poate obliga să presteze beneficiarului acele servicii
necesare pentru furnizarea bunurilor.Dacă prin acelaşi contract se convin atât
vânzarea unor bunuri, cât şi furnizarea unor bunuri sau servicii, atunci
contractul va fi calificat în funcţie de obligaţia caracteristica şi cea accesorie.
Obiectul contractului de furnizare îl constituie transferul proprietăţii
asupra bunurilor de la furnizor la beneficiar.Proprietatea fiind transmisă în
momentul predării bunurilor. Preluarea bunurilor se face prin recepţia de
către beneficiar, ocazie cu care se identifică şi se constată cantitatea şi
calitatea acestora.
Beneficiarul are obligaţia să preia bunurile la termenele şi în
condiţiile prevăzute în contract. Când expedierea produselor este în seama
furnizorului, produsele recepţionate sunt socotite predate beneficiarului pe
data predării lor catre cărăuş.
Caracterele juridice ale contractului de furnizare
Din definiţie rezultă caracteristicile acestui contract:
a) contractul de furnizare este un contract bilateral
(sinalagmatic),întrucât dă naştere la obligaţii în sarcina ambelor părţi,
comisionarul şi comitentul;
b)contractul de furnizare este un contract cu titlu oneros ambele părţi
urmărind realizarea unui folos patrimonial;
c) contractul de comision furnizare este un contract consensual,luând
naştere prin simplul acord de voinţă al părţilor, fără a se cere forma scrisă a
contractului decât ad probationem;
d) este un contract cu executare succesivă.

Efectele contractului de furnizare

1. Obligaţiile furnizorului
a) Furnizorul este obligat să transfere proprietatea bunurilor, prin
prederea acestora la termenele şi în condiţiile prevăzute în contract.Dacă
există prevederi contractuale în ceea ce priveşte predarea bunurilor, se vor
respecta condiţiile stabilite în contract. În cazul în care nu există nicio
prevedere contractuală, sunt incidente dispoziţiile art. 1685-1694.
b) Furnizorul trebuie să îl garanteze pe beneficiar contra viciilor
bunului. În acest caz se aplică regulile de la vânzare, conform dispoziţiilor
art. 1707-1718.
2. Obligaţiile benificiarului
a) Beneficiarul are obligaţia să preia bunurile la termenele şi în condiţiile
prevăzute în contract.
 b) Beneficiarul are obligaţia să plătească preţul prevăzut în contract sau
în lege.
Dacă în cursul executării contractului se modifică reglementarea
legală a preţului sau mecanismului de determinare a acestuia, între părţi va
continua să se aplice preţul sau mecanismul de determinare a acestuia stabilit
iniţial în contract, dacă legea nu prevede expres contrariul. Dacă legea
prevede expres ca preţul sau modalitatea de determinare pe care le stabileşte
se va aplica şi contractelor în curs, fiecare dintre părţi poate denunţa
contractul în 30 de zile de la data intrării în vigoare a legii. Pe durata celor
30 de zile părţile vor aplica preţul stabilit prin contract.
Subcontractarea
Furnizorul poate subcontracta furnizarea bunurilor sau serviciilor catre o
terţă persoana, cu excepţia cazurilor în care contractul are un caracter strict
personal sau natura contractului nu permite.Există subcontractare ori de câte
ori produsul sau serviciul care face obiectul contractului de furnizare este în
fapt furnizat,în tot sau în parte, de către un terţ cu care furnizorul a
subcontractat în acest scop. În cazul subcontractarii,executarea contractului
de furnizare rămâne sub supravegherea furnizorului şi acesta răspunde faţă
de beneficiar pentru calitatea produselor şi a serviciilor furnizate de terţul
subcontractant, având drept de regres împotriva acestuia.

5.Contractul de asociere în participaţie

Contractul de asociere în participație este contractul prin care o

persoană acordă uneia sau mai multor persoane o participație la beneficiile
și pierderile uneia sau mai multor operațiuni pe care le întreprinde. Acest
contract are o vadită natură comercială,deoarece se încheie cu scopul vădit
de a împărți beneficiile și pierderile unei afaceri comerciale.
Asocierea în participaţie nu poate dobândi personalitate juridică şi nu
constituie faţă de terţi o persoana distinctă de persoana asociaţilor.Asociaţii
rămân proprietarii bunurilor puse la dispoziţia asociaţiei.Ei pot conveni ca
bunurile aduse în asociere, precum şi cele obţinute în urma folosirii acestora
să devină proprietate comună. Bunurile puse la dispoziţia asocierii pot trece,
în tot sau în parte, în proprietatea unuia dintre asociaţi pentru realizarea
obiectului asocierii, în condiţiile convenite prin contract şi cu respectarea
formaliăţilor de publicitate prevăzute de lege.Asociații pot stipula
redobândirea în natură a bunurilor la încetarea asocierii.
Asociaţii, chiar acţionând pe contul asocierii, contractează şi se
angajează în nume propriu fată de terţi.Dacă asociaţii actionează în această
calitate faţă de terţi sunt ţinuţi solidar de actele încheiate de oricare dintre ei.
Pentru că nu are personalitate juridică, asocierea nu este supusă nici
formalităților de publicitate prevăzute pentru persoanele juridice pentru a le
face opozabile terțelor persoane. Urmând același raționament, asociațiilor nu
le sunt aplicabile nici dispozițiile Legii nr. 31/1990, acestea fiind supuse
dispozițiilor din contractul de asociere în participațiune.
 Contractul este încheiat în formă scrisă, cerință ad probationem
rezultată din art.1950 C.civ.,care interesează în principiu doar raporturilor
dintre asociați, având în vedere că terții pot contracta doar cu asociații.
Caracterele juridice
Asocierea în participație este un contract consensual,
consimțământul părților nefiind necesar a fi exprimat într-o anumită formă
pentru valabilitatea contractului.
Contractul de asociere în participație are caracter sinalagmatic,
pentru că creează obligații în sarcina tuturor asociaților(fiecare asociat
trebuie să contribuie cu sume de bani,lucruri sau cu priceperea sa).Asocierea
în participație are caracter oneros, pentru că toți participanții la asociere
urmăresc obținerea unui profit(realizarea și împărțirea
beneficiilor).Contractul de asociere în participație este și comutativ, pentru
că asociații cunosc de la început întinderea drepturilor și obligațiilor născute
din asocierea ce au consimțit-o.
Asocierea în participație este un contract cu executare succesivă,
deoarece majoritatea operațiunilor specifice asocierii presupun trecerea unei
anumite perioade de timp.
Efectele contractului de asociere în participație în raporturile dintre
asociați
Datorită caracterului sinalagmatic, contractul de asociere în
participație dă naștere la drepturi și obligații în sarcina tuturor părților
contractante (asociaților).
a)Aportul la asociere
Una din principalele obligații ale asociaților o reprezintă aportul la
asociere. Fiecare asociat trebuie să contribuie la asociere cu aporturi bănești,
bunuri, cunoștințe specifice sau prestații. Așadar, aporturile asociaților pot
consta în sume de bani, diferite bunuri mobile sau imobile, bunuri corporale
sau incorporate, precum mărci, invenții, inovații, know-how-ul sau chiar un
întreg fond de comerț sau un patrimoniu de afectațiune.
Aportul în „cunoștințe specifice” poate consta în capacitățile
intelectuale, manageriale sau de altă natură ale asociaților participanți. Ca
regulă, pot fi aduse cu titlu de aport în cadrul unei asocieri în participație
orice fel de bun care se află în circuitul juridic. Bunurile pot fi aduse în
asociere cu titlu de proprietate sau doar cu titlu de folosință.
Bunurile aduse în asociere nu trebuie să fie de aceeași natură sau de
aceeași valoare, iar sumele de bani nu trebuie să fie egale pentru toți asociații.
Egalitatea participațiilor nu este de esența asocierii în participație. Se
înțelege că, întinderea participațiilor fiecărui asociat reprezintă un criteriu
esențial pentru împărțirea beneficiilor și suportarea pierderilor rezultate din
asociere.
b) Împărțirea beneficiilor și suportarea pierderilor
O altă obligație a asociaților o reprezintă împărțirea beneficiilor și
suportarea pierderilor rezultate din exercitarea comerțului în cadrul asocierii
în participație. împărțirea beneficiilor și suportarea pierderilor se va realiza
potrivit înțelegerilor părților contractante. în virtutea principiului libertății
contractuale, asociații au posibilitatea de a stabili cuantumul beneficiilor și
întinderea pierderilor atribuite fiecărui asociat participant.
c)Asociații din contractul de asociere în participație pot stabili și alte
obligații, precum: obligația de neconcurență, de confidențialitate etc.
Efectele juridice ale asocierii în participație față de terți
Asociații exercită toate drepturile decurgând din contractele
încheiate de oricare dintre ei, dar terțul este ținut exclusiv față de asociatul
cu care a contractat, cu excepția cazului în care acesta din urmă a declarat
calitatea sa la momentul încheierii actului.Potrivit legii, orice clauză din
contractul de asociere care limitează răspunderea asociaților față de terți este
inopozabilă acestora.De asemenea,orice clauză care stabilește un nivel
minim garantat de beneficii pentru unul sau unii dintre asociați este
considerată nescrisă.
Încetarea contractului
În lipsa unor dispoziții reglementări speciale, încetarea contractului
de asociere în participație este lăsată la aprecierea părților (asociaților) și va
fi cârmuită de regulile dreptului comun privind încetarea contractelor.
6. Contractul de intermediere
Intermedierea este o activitate care joacă un rol important în
economie şi se exercită în diverse sectoare ale acesteia regăsind-o în
domeniul comerţului, asigurărilor, transporturilor etc. În ciuda importanţei
acestei activităţi, dar şi a numărului mare de raporturi juridice intermediate,
prima reglementare a contractului de intermediere o regăsim în Codul civil.
Scopul intermediarilor este de a pune în contact alte persoane fizice
ori juridice în vederea încheierii anumitor contracte specifice sectorului
economic în care acestea activează. Art. 2096 Cod civil prevede că
intermedierea este contractul prin care intermediarul se obligă faţă de client
să îl pună în legătură cu un terţ, în vederea încheierii unui contract. Din
definiţie se desprind următoarele elemente caracteristice:
a) obiectul contractului îl constituie punerea în relaţie a părţilor
în vederea încheierii unui contract;
b) existenţa voinţei concordante a părţilor intermediate;
c) independenţa intermediarului.
Contractul de intermediere este un contract fără reprezentare,
intermediarul nefiind un reprezentant; rolul său de simplu mijlocitor rezultă
şi din faptul că el nu participă la încheierea efectivă a contractului dintre
părţile puse în legătură. Cu alte cuvinte, intermediarii nu sunt nici
reprezentanţi, nici mandatari.
Caractere juridice
Contractul de intermediere are următoarele caractere juridice:
- este un contract numit, fiind reglementat de noul Cod civil în art.
2096-2102
- este un contract sinalagmatic, întrucât încheierea sa creează obligaţii
reciproce în sarcina ambelor părţi: intermediarul are obligaţia principală de
a pune în legătură clientul cu un terţ, iar clientul are obligaţia principală de a
plăti remuneraţia stabilită numai în cazul în care intermediarul şi-a îndeplinit
obligaţia; rezultă că această obligaţie este afectată de o condiţie suspensivă,
ea neexistând până în momentul încheierii contractului intermediat;
- este cu titlu oneros; întrucât, în general, activitatea profesioniştilot
este prezumată a fi oneroasă, dar, în special, leguitorul a prezumat caracterul
oneros al activităţii intermediarului; astfel, dacă părţile nu stabilit
remuneraţia, acesta se datorează conform art. 2097 alin. 2 în conformitate cu
practicile anterioare statornicite între părţi sau cu uzanţele existente între
profesionişti pentru astfel de contracte;
- este un contract comutativ, întrucât din chiar mometul încheierii
părţile cunosc existenţa şi întinderea obligaţiilor ;
- este un contract consensual, leguitorul neprevăzând o anumită formă
în care urmează să se încheia contractul, precum în cazul contractului de
agent prin art.2078 c. civ.
Părţile contractante sunt intermediarul şi clientul.
Intermediarul este un profesionist independent, persoană fizică sau
persoană juridică, care acţionează în nume personal, având doar obligaţia de
a pune în legătură cele două părţi (clientul şi terţul) în scopul încheierii unui
anumit contract.Statutul juridic al intermediarului este precizat expres în
alin.2 din art. 2096 Cod civil care prevede că intermediarul nu este prepusul
părţilor intermediate şi este independent faţă de acestea în executarea
obligaţiilor sale.
Intermediarul nu face parte din categoria prepuşilor ori auxiliarilor
comercianţilor, întrucât la baza raporturilor dintre aceştia din urmă şi
comercianţi se află reprezentarea; intermediarul găseşte pentru client un
contractant,punându-l în legătură directă în vederea încheierii unui
contractual.Intermediarul este un profesionist, atât timp cât operaţiunile de
intermediere pe care le realizează au un caracter de repetabilitate, adică
constituie o exercitare sistematică a acestei activităţi de prestări de servicii.
Activitatea intermediarului este o activitate de prestări servicii, adică pe baza
cunoştinţelor acumulate şi a informaţiilor deţinute pune în legătură un client
cu un terţ contractant. Clientul şi terţul nu sunt neapărat profesionişti.
Intermediarul nu răspunde de neexecutarea ori executarea
necorespunzătoare a contractului încheiat prin mijlocirea lui; cu toate
acestea, însă intermediarul se poate obliga să garanteze executarea
contractului.
Clientul este persoana care apelează la serviciile intermediarului,
transmitându-i acestuia o ofertă care conţine elementele viitorului contract.
Obligaţiile intermediarului
- Principala obligaţie a intermediarului este de a pune în legătură
clientul cu un terţ în vederea încheierii unui contract (art.2096 alin.1),o
obligaţie este de rezultat, întrucât identificarea unui contractant şi încheierea
contractului fac să se nască dreptul intermediarului la remuneraţie (art.2097
alin.1), respectiv obligaţia clientului de a plăti această remuneraţie.
- Intermediarului îi revin anumite obligaţii care rezultă din exercitarea
cu caracter profesional a atribuţiilor sale :
- să se comporte cu bună credinţă şi să depună diligenţa unui bonus
pater familias, sens în care urmează:
- să garanteze identitatea terţului, în caz contrar răspunzând pentru
cazul punerii în legătură a clientului cu un terţ inexistent;
- să ofere informaţii exacte şi complete cu privire la operaţiunea ce
constituie obiectul contractului ;
- să nu divulge terţului informaţii cu privire la clientul său de natură a-
i aduce acestuia prejudicii în negocierea contractului cu terţul (art. 2100)
- Intermediarul răspunde în cazul în care pune în legătură clientul cu o
societate
comercială fictivă;
Obligaţiile clientului.Clientul are următoarele obligaţii:
- să plătească intermediarului remuneraţia stabilită (art.2097
alin.1);dacă prin contract nu s-a prevăzut nici o remuneraţie,aceasta se
datorează plecând de la caracterul oneros al contractului, iar cuantumul său
va fi stabilit de către instanţă prin raportare la art. 2097 alin. 2 şi la activitatea
efectivă realizată de către intermediar ;
- să restituie intermediarului contravaloarea cheltuielilor făcute, însă
numai dacă acest lucru a fost prevăzut expres în contract (art. 2098); în lipsa
unei astfel de clauze toate cheltuielile sunt suportate de către intermediar;
- să comunice intermediarului dacă s-a încheiat contractul intermediat
în termen de cel mult 15 zile de la data încheierii acestuia sub sancţiunea
dublării remuneraţiei dacă prin contract nu s-a prevăzut altfel (art. 2101 alin
1);
- în cazul în care remuneraţia nu este fixă, ci depinde de valoarea
contractului ori alte elemente să comunice intermediarului în termen de 15
zile de la încheierea contractului valoarea acestuia sau alte elemente
esenţiale ale contractului (art. 2101 alin. 2).
Remuneraţia
Intermediarul în schimbul mijlocirii realizate are dreptul la o
remuneraţie. Remuneraţia constă în remiterea unei sume de bani; folosirea
termenului de remuneraţie nu este întâmplătoare căci altfel leguitorul ar fi
folosit termenul de « plată » care constă în remiterea unei sume de bani sau,
după caz, în executarea oricărei alte prestaţii care constituie obiectul însuşi
al obligaţiei (art. 1469 alin.2).

Test de autoevaluare 5.1– Scrieţi răspunsul în spaţiul liber din chenar.

Caracterizati conditiile contractului de report

Răspunsul la test se găseşte la pagina 44 .

 Test de autoevaluare 5.2 – Scrieţi răspunsul în spaţiul liber din chenar.

Enumeraţi efectele contractului de cont curent

Răspunsul la test se găseşte la pagina 46 .

Am ajuns la sfârşitul Unităţii de învăţare Nr. 5.

În loc de Vă recomand să faceţi o recapitulare a principalelor subiecte prezentate în
rezumat această unitate şi să revizuiţi obiectivele precizate la început.
Este timpul pentru întocmirea Lucrării de verificare Unitate de învăţare Nr.
5 pe care urmează să o transmiteţi tutorelui.

Lucrare de verificare Unitate de învăţare Nr. 5

Caracterizati contractul de asociere in participatiune

Răspunsurile şi comentariile la testele de autoevaluare

Răspunsul la test se găseşte la pagina 49-50.

Bibliografie Unitate de învăţare Nr. 5

Nemeș Vasile, Fierbinteanu Gabriela, Dreptul contractelor civile si
comerciale, editia revazuta si adaugita, Ed. Hamangiu, 2022
Piperea Gheorghe, Contracte si obligatii comerciale, Ed.C.H.Beck,
Bucuresti, 2019
Stanciu D. Cărpenaru,Tratat de Drept Comercial Român,Ed. Universul Juridic,
Bucureşti,2019.
1. Francisc Deak,Tratat de drept civil. Contracte comerciale, Ed. Universul Juridic,
Bucureşti, 2001.
2. Francisc Deak,Tratat de drept civil.Contracte speciale,vol.I,Ed. Universul Juridic,
Bucureşti, 2006.
3. Francisc Deak,Tratat de Drept civil.Contracte speciale,vol. III, Ed.Universul
Juridic, Bucureşti, 2007.