CUPRINS

Argument........................................................................................................... 2

Proprietățile lemnului......................................................................................... 3

Tăierea, prepararea și depozitarea scândurilor de lemn...................................... 4

Mărimile standard ale panourilor din lemn ca suport pictural............................ 5

Placajele multiplex din lemn............................................................................... 6

Cleiul, intelaggio și grunduirea............................................................................ 7

Elemente de biodegradare.................................................................................... 8

Concluzii.............................................................................................................11

Bibliografie.........................................................................................................12

1
 Argument

Creativitatea artistului nu cunoaște limite în ceea ce privește imaginația,

totuși, ea este limitată de posibilitățile tehnice de a transpune imaginarul în
materie. Pentru aceasta, artistul trebuie să își însușească temeinic cunoștințele
marilor maeștri ai artelor, lăsate ca neprețuită moștenire de-a lungul secolelor.
Așa cum astăzi ne bucurăm de capodoperele predecesorilor noștri și nu
contenim să învățăm din truda lor, așa artistul contemporan trebuie să pună în
operă arta sa cu conștiența clară că opera sa trebuie să dureze în timp.

„În general, toate operele pictate au o structură stratigrafică la care se

întâlneşte, de cele mai multe ori, o succesiune standard de straturi suprapuse:
- primul strat ar fi suportul;
- al doilea strat este grundul;
- cel de-al treilea strat este cel pictural unistratificat sau multistratificat;
- iar cel de-al patrulea strat este cel de protecţie (verniul).”1
Cum opera trebuie să supraviețuiască artistului, acesta are obligația de a
folosi materiale de înaltă calitate, durabile și compatibile cu tehnica aleasă, la
fiecare dintre cele patru straturi enumerate mai sus. Spre deosebire de vechea
tehnică a picturii pe perete, cu caracter monumental, pictura pe suport de lemn a
apărut ca necesitate de circulație a picturii pe un suport care poate fi deplasat
dintr-un loc în altul.
„Lemnul a fost folosit ca suport de către pictorii egipteni, greci, romani și
bizantini, de artiști ca Rafael, Rubens, Grigorescu și chiar de către unii pictori
contemporani”2

Lucrarea de față își propune să constituie un ghid sumar al condițiilor de

execuție a picturii pe lemn, cunoscută și sub denumirea de „pictură de șevalet”.

Vom aborda subiectul din punctele de vedere cele mai importante, ca

alegerea tipului de lemn, prepararea, uscarea, grunduirea cu sau fără intelaggio,
finisarea suprafeței de pictat și elementele de biodegradare în timp.

1
George Păunescu - STRUCTURA ȘI CAUZELE DEGRADĂRII MATERIALELOR UTILIZATE IN TEHNICILE
PICTURALE, Editura Pro Universitaria 2015, pag. 11
2
C. Săndulescu - Verna - MATERIALE ȘI TEHNICA PICTURII, Editura Marineasa, Timișoara 2000,
pag.12

2
 PROPRIETĂȚILE LEMNULUI

Lemnul este un suport de natură organică, în consecință, este predispus la

clivare, cojire, fisurare, contaminare cu microorganisme şi măcinare. La
alegerea blatului pentru pictură se va ține cont de structura și însușirile specifice
tipului de lemn. Se vor prefera cele cu structură uniformă, lemnul ușor, cu
fibrele mai uniforme și cu porii deschiși ca: plopul (populus), salcia (salix),
molidul (picea), pinul (pinus), mesteacănul (betula), teiul (tilia), cireșul
(cerasus). Stejarul (quercus) este de esență tare, dar diferența dintre fibrele care
intră în compoziție fac ca fibrele moi să absoarbă mai mult lichid ceea ce duce
la o colorare neuniformă reproducându-se în grund și din strat în strat. De aceea
lemnul trebuie preparat cu multă grijă. Frasinul (fraxinus), nucul (juglans), părul
(pirus), mărul (malus), mhonul (mahonia) și castanul (castanea) au structuri
bune, dar sunt folosite mai puțin din cauza rarității și a costurilor ridicate.

Alburnul - partea albă de lângă coajă, cu celule tinere - va fi îndepărtat

pentru că este moale, are durabilitate scăzută și este ușor de atacat de către cari.
Acesta putrezește primul și propagă mai repede deteriorarea întregului lemn.

Nu sunt recomandate nici scândurile din lemn tânăr sau din bușteni care
nu au stat la adăpost de soare cel puțin un an, riscul fiind acela de a se curba la
completa uscare sau de a se crăpa.

3
 Tăierea, prepararea și depozitarea scândurilor

Toate tipurile de lemn au proprietatea de a se contracta la uscare pierzând

aproximativ 20% din greutate. De aceea arborii trebuie tăiați în perioada lor de
repaus, adică din toamnă până în primăvară, când conțin mai puțină sevă. Riscul
este acela de a se contamina cu fungi. Pentru uscarea optimă, buștenii trebuie
depozitați la adapost de soare cel puțin un an. Scândurile continuă și ele să se
usuce și de aceea trebuie stivuite orizontal și în cruciș, departe de sursele de
căldură pentru a evita contractarea și curbarea, așa cum putem remarca la
anumite icone vechi. De asemenea, se vor alege numai scândurile tăiate în
direcția razelor butucului.

Fierberea și uscarea scândurilor

Pentru a evita contragerea, ondularea sau crăparea, scândurile se fierb

timp de 2-5 ore în cazane speciale cu apă, apoi se depozitează pentru uscare
pentru o perioada de 6 luni - 1 an. Nu se vor expune la soare, surse de căldură
sau vânt, ci în încăperi ventlate natural cu aer potrivit.
Din cauza umezelii pe care lemnul o absoarbe, acesta se dilată. Cel mai
mult se dilată lemnul de esență moale. Lăsată în apă timp de 24 de ore o bucată
de lemn atrage aproximativ 20% umiditate. În funcție de esență, lemnul se dilată
în proporții diferite, astfel: lemnul de pin 5%, lemnul de brad 7%, salcie 7,3%,
și tei 11%. Lemnul cu un procent ridicat de umiditate este mai expus pericolului
putrezirii și se va deforma cu siguranță.
O metodă de evitare a deformărilor, folosită mai ales în cazul panourilor
cu dimensiuni mai mari este lipirea a două scânduri una peste alta cu fibrele în
sens perpendicular sau pe spatele panoului se aplică cateva traverse dintr-un
lemn cu esență mai tare. Aceste traverse se pot lipi cu clei sau se pot înșuruba
cu ajutorul unor șuruburi pentru lemn.

pană de lemn

4
 MĂRIMILE STANDARD ALE PANOURILOR
DIN LEMN CA SUPORT PICTURAL

Lemnul este recomandat pentru picturi de dimensiuni mici. El este mai

rezistent decât panza, dar este mai greu. În funcție de mărimea blatului,
grosimea acestuia poate varia între 1 și 3 cm. În trecut, blatul de lemn putea să
ajungă și la grosimea de 5 cm pentru a preîntâmpina deformările.
În tabelul următor vom exemplifica alegerea formatelor pentru diferitele
teme de pictură. Numerele din tabel cel mai des folosite sunt între 1 și 40.

Aceste dimensiuni sunt

bazate pe așa numita
Secțiune de aur (sectio
aurea, proportiodivina, der
goldene Schnitt) cunoscută
din antichitate. Ele au avut
întotdeauna același raport 3/4
și diagonala 5.

Din tabel se observă că

suporturile pentru portret
sunt aproape pătrate, cele
pentru compoziție și peisaj
trec către dreptunghi, iar cele
pentru peisajele marine devin
și mai largi, după cum cere
3
acest gen pictural.

Aceste dimensiuni sunt standardizate în special în magazinele de artă din Apus

unde rafturile de expunere, precum și lăzile de ambalare și expediere, respectă
aceste standarde.

3
C. Săndulescu - Verna MATERIALE ȘI TEHNICA PICTURII, Editura Marineasa, Timișoara 2000, pag 31

5
 PLACAJELE MULTIPLEX

Placajul reprezintă un material derivat din lemn, realizat din trei sau mai
multe straturi de foi de furnir suprapuse, numai în numar fără soț, lipite una
peste alta în sens cruciș, adică alternând direcția fibrelor cât mai perpendicular
unele pe altele.
Sunt preferate placajele din lemn de tei cu cel puțin 5 foi suprapuse.
Acestea sunt lipite cu clei de caseină sau din rășini sintetice. Pot avea grosimi
cuprinse între 1 și 4 mm ajungând la o gosime totală de 13-15 mm. Plăcile cu un
număr mai mare de furnire sunt mai rezistente.
Structura și culoarea furnirului poate diferi, de aceea placajul se clasifică
în clase de calitate diferite (A, B, C, D). A este clasa superioară.
În comerț se găsesc plăci STAS de 125x200 cm care se debitează la
dimensiunile dorite.

Placaj multiplex de plop

Placajul multistrat prezintă avantajul că nu se deformează, dar se va avea

grijă la grunduire să nu se utilizeze clei prea cald și cu prea multă apă pentru a
evita dezlipirea foii superioare de pe unele porțiuni. Acest lucru se poate
întâmpla și dacă placajul este expus în aer umed fără a fi izolat, inclusiv pe
canturi, cu un strat de vopsea protectoare sau grund.
„Nu sunt sunt oferite spre vânzare, din câte cunosc, placaje gata preparate
cu un gesso pentru tempera”4 de aceea grundul de gesso se va aplica ulterior.

4
Daniel V.Thompson jr. - PRACTICA PICTURII ÎN TEMPERA Editura Sophia , 2004, pag. 24

6
 CLEIUL, INTELAGGIO ȘI GRUNDUIREA

Cum lemnul conține rașini și duritați diferite ale fibrei lemnoase care pot
face ca pigmenții să fie absorbiți în mod diferit, panoul de lemn necesită o
preparare atentă a suprafeței pentru pictură. Întâi se tratează suprafața panoului
cu un strat de clei de proveniență animală. Se aplică ușor băltit pentru a satura
suprafața lemnului, evitând aplicarea pe canturi, unde nu este necesară lipirea
pânzei (intellagio). Timpul de uscare este de cel puțin o zi.

Scopul acestui strat de clei este acela de a oferi aderență stratului de pânză care
va fi aplicat ulterior, tot cu clei, pentru o mai buna fixare a celor 9-12 straturi de
grund până la obținerea unei suprațe uniforme și suficient de solide încât
pigmentul să nu mai fie influențat de structura lemnului. Pentru al doilea strat de
clei timpul de uscare este tot de o zi sau mai multe în funcție de gradul de
umiditate din încăpere.

7
 INTELAGGIO

„Uneori, producătorii medievali de panouri aplicau cleiul pe panou, apoi

lipeau fâșii de in sau bucăți de pergament, astfel că, dacă panoul crăpa sau niște
articulații de-ale lui se separau, inul sau pergamentul țineau încă grundul de
gesso să nu crape”5
Pânza trebuie să fie veche dar nu uzată. Va fi bine spălată de apret în
prealabil pentru a nu se contracta. „Este într-adevăr o bună idee să se așeze
pânza de in pe întreaga suprafață a panoului de lemn. Acest lucru nu este însă
necesar, ci reprezintă numai o măsură de siguranță suplimentară împotriva
riscului de a apărea crăpături”6.

Se aplică dinspre centru spre extremități apăsând pensula suficient de ferm încât
cleiul să penetreze pânza pâna la lemn, dar în strat subțire de această dată.
Riscul unei aplicări băltite este acela de a se fisura/crăpa pelicula de clei după
uscare. Se insistă la colțuri și pe muchii pentru a evita dezlipirea ulterioară.

5
Daniel V.Thompson jr - MATERIALE ȘI TEHNICI DE PICTURĂ ÎN EVUL MEDIU, Editura Sophia, 2006
pag. 30
6
Daniel V.Thompson jr. - PRACTICA PICTURII ÎN TEMPERA Editura Sophia , 2004, pag. 42

8
 GRUNDUL / GESSO

După îndepărtarea surplusului de pânză de pe canturi cu un șmirghel, se

aplică succesiv 9-12 straturi de grund preparat astfel:

- La 1000 ml de clei preparat și încălzit în bain marie se adaugă

- 1250 g de praf de cretă
Praful de cretă se adaugă treptat și se amestecă ușor cu pensula, presând
conținutul de marginea vasului, pentru a nu creea bule de aer. Inconvenientul în
cazul formării acestor bule este acela că sunt invizibile la intinderea straturilor
succesive de grund, dar vizibile, după finisarea cu șmirghel, sub forma unor pori
minusculi unde culoare nu poate pătrunde. Rezultă pete punctiforme albe pe
suprafața picturii, extrem de dificil, poate chiar imposibil, de corectat.
Fiecare aplicare necesită aproximativ două ore de uscare, dar nu mai mult
de atât pentru că există riscul ca ultimul strat aplicat, dacă s-a uscat complet, să
nu mai facă priză cu următoarele straturi. Din cartea lui Daniel V. Thompson -
Practica picturii în tempera - aflăm că „un gesso bun este absolut uniform în
culoare și textură, nedeteriorat de zgârieturi, pori sau pete din vreo materie
străină. Este atât de tare încât abia poate fi zgâriat cu unghia”.7
După 24 de ore de uscare, se finisează cu șmirghel până la obținerea unei
suprafețe netede, ușor lustruită, comparabilă cu coaja de ou. Marginile se teșesc
ușor pentru a evita ciobirea muchiilor. La final, întregul panou se șterge cu un
burete umezit în apă rece și bine stors pentru a îndepărta orice urmă de praf.
După toate aceste etape, panoul este pregătit pentru desen.

7
Daniel V.Thompson jr. - PRACTICA PICTURII ÎN TEMPERA Editura Sophia , 2004, pag. 56

9
 ELEMENTE DE BIODEGRADARE

Factorii de degradare fizico-mecanică a lemnului

- patinarea suprafeţei „cu un strat de impurităţi, de regulă grase, dându-i
acestuia un aspect inestetic sau chiar insalubru”8;
- eroziunea - tocire datorită folosirii îndelungate şi uzurii;
- deformarea - deshidratare ori hidratare excesivă.

Degradarea biologică a lemnului

În funcţie de oganismele şi microorganismele care deteriorează obiectele
din lemn sunt:
- Ciupercile - microorganisme ce se dezvoltă pe suprafaţa lemnului sau în
interiorul lemnului. Ciupercile pot distruge parţial şi uneori total pereţii celulari
cu următoarele efecte:
- putregaiul alb, lemnul devenind albicios la culoare;
- putregaiul brun,
- putregaiul umed - apare în condiţii de umezeală continuă şi de contact al
lemnului cu solul;
- alte ciuperci produc pete pe lemn
- Bacteriile şi actinomycetele - categorii de microorganisme care au fost găsite
în mediile terestre şi marine, produc eroziuni şi cavităţi în pereţii celulelor
lemnoase şi atacă stratul parietal secundar al celulei, schimbându-se
permeabilitatea.
-Insectele (ordinele coleoptere isoptera, hymenoptera) folosesc lemnul ca sursă
nutritivă, ca adăpost şi ca loc pentru depunerea ouălor.
-Algele şi lichenii sunt prezenţi numai dacă lemnul este păstrat în aer liber şi
are loc un atac biologic al organismelor autotrofe.
„Proprietăţile higroscopice ale lemnului, de regulă, afectează stabilitatea
dimensională a lemnului, care este relativ scăzută. Factorul ambiental este foarte
important pentru că el influneţează stabilitatea lemnului, cu cât este mai uscat
devine mai higroscopic, capacitatea de absorbţie este mai mare. De aceea
trebuie să fie un mediu echilibrat, variaţia concentraţiei de apă sub punctul de
saturare, determină schimbări ale structurii lemnului. Există un tip de lemn,
lemnul de tec, care are o concentraţie scăută de umiditate din cauza substanţelor
hidrofobe prezente în compoziţia sa. Multe clădiri veneţiene sun construite în
urmă cu 800 de ani pe piloni din lemn de tel şi durează şi astăzi”.9

8
George Păunescu - STRUCTURA ȘI CAUZELE DEGRADĂRII MATERIALELOR UTILIZATE IN TEHNICILE
PICTURALE, Editura Pro Universitaria 2015, pag. 61
9
George Păunescu - STRUCTURA ȘI CAUZELE DEGRADĂRII MATERIALELOR UTILIZATE IN TEHNICILE
PICTURALE, Editura Pro Universitaria 2015, pag. 61

10
 Concluzii

„Orice suport lemnos, cu neglijabile diferențe privind vechimea lui în

timp, rămâne permanent un organism „viu”, mai mult sau mai puțin sensibil la
influențele microclimatului. Panourile de lemn în funcție de felul în care sunt
alcătuite se pot încovoia, se pot fisura, sau micșora. Fisurile, crăpăturile sau
fracturile, alte deformări sau schimbări dimensionale sunt în strânsă legătură cu
sistemul de consolidare al fiecãrui panou (traverse, tacheți, încleieri), ca și de
însuși modul de debitare a suportului respectiv.
Șocurile mecanice și intervențiile ulterioare necorespunzătoare asupra
panoului reprezintă elemente care de asemenea pot duce la fisurarea și
degradarea panoului în cauză. Alãturi de frecventele deformări sub formã de
curburi regulate sau alte deformări neregulate, se întâlnesc multiple alte
degradări ca: rosăturile, zgârieturile, loviturile, arsurile, alterările cromatice ale
fibrei. O grupă însemnată a degradãrilor suportului o reprezintã cele biologice,
care de obicei sunt legate direct de procentul de umiditate a microclimatului,
care poate influența apariția, menținerea sau dezvoltarea agenților de
biodeteriorare (ciuperci, mucegaiuri, insecte, rozãtoare etc)”.10
În general cele mai grave degradări apar dinspre suport spre suprafață,
mai ales din cauza faptului că orice degradare a suportului se transmite stratului
pictural. De aceea, atunci când pictorul concepe o lucrare de artă, trebuie să
cunoască temeinic tot ceea ce s-a studiat în materie de tehnică a picturii pe
suportul de lemn.
Umiditatea și temperatura joacă un rol fundamental în procesul
îmbătrânirii, pe al doilea loc situându-se radiațiile luminoase. Condițiile
microclimatice optime, în care pictura nu este afectată sunt: umiditatea relativă
trebuie să se mențină între 50-60%, valorile de temperatură între limitele de
1-18 grade C, trebuie să se mențină la un prag constant cu variații admise de
maximum 3-4 grade, corelată desigur cu umiditatea relativă.
Alături de mecanismul îmbătrânirii firești se pot adăuga degradării
multiple cauzate de tehnica de autor defectuasă, ca și de intervenții ulterioare
necorespunzătoare care, cumulate, pot duce la pierderea ireversibilă a operei.

10
Onică Stelian - NOȚIUNI GENERALE DE CONSERVARE A ICOANELOR, dialogteologic.ro, 2000, pag.189

11
 Bibliografie

George Păunescu - STRUCTURA ȘI CAUZELE DEGRADĂRII

MATERIALELOR UTILIZATE IN TEHNICILE PICTURALE, Editura Pro
Universitaria 2015

C. Săndulescu - Verna - MATERIALE ȘI TEHNICA PICTURII, Editura

Marineasa, Timișoara 2000

Daniel V.Thompson jr. - MATERIALE ȘI TEHNICI DE PICTURĂ ÎN EVUL

MEDIU, Editura Sophia, 2006

Daniel V.Thompson jr. - PRACTICA PICTURII ÎN TEMPERA Editura

Sophia , 2004

Onică Stelian - NOȚIUNI GENERALE DE CONSERVARE A ICOANELOR,

dialogteologic.ro, 2000

Foto:

Arhiva personală
Internet

12