EPISTOLA CATRE ROMANI

CAPITOLUL 1:5 – 15

3. Ea priveste pe Fiul Sau, nascut din samanta lui David, in ce priveste trupul,

4. iar in ce priveste duhul sfinteniei, dovedit cu putere ca este Fiul lui Dumnezeu, prin
invierea mortilor, adica pe Isus Hristos, Domnul nostru,

5. prin care (Domnul Isus Hristos) am primit harul

si apostolia,

ca sa aducem, pentru Numele Lui,

la ascultarea credintei pe toate namurile

6. intre care sunteti si voi,

Cei chemati sa fiti ai lui Isus Hristos.

7. Deci, voua tuturor,

care sunteti preaiubiti ai lui Dumnezeu, in Roma,

chemati sa fiti sfinti:

Har si Pace de la Dumnezeu, Tatal nostru, si de la Domnul Isus

Hristos!

v.3 – 4 “Ea (Evanghelia lui Dumnezeu) priveste pe Fiul lui Dumnezeu, nascut din samanta
lui David, in ce priveste trupul, iar in ce priveste duhul sfinteniei, dovedit cu putere ca este
Fiul lui Dumnezeu, prin invierea mortilor, adica pe Isus Hristos, Domnul nostru”

Aici apostolul Pavel ne ofera 2 repere prin care sa identificam exact cine este aceasta
Evanghelie:

- Nascut din samanta lui David in ce priveste trupul;

- Si dovedindu-si dumnezeirea prin invierea mortilor;

Daca primul argument putea fi valabil in dreptul mai multor oameni, cel de-al doilea este unic
in istorie, si rasunator, intrucat toata lumea a auzit despre ceea ce s-a intamplat cu acel Isus
din Nazaret si vestea invierii Lui.

Primul argument, in schimb, nu este nici el de lepadat, pentru ca acesta este preambulul
identificarii lui Isus Hristos ca fiind Mesia, este primul argument care trebuie urmarit in
dreptul persoanei istorice, din punct de vedere apologetic, pentru a vedea daca este Mesia,
implinirea promisiunilor lui Dumnezeu facute lui Avraam, Isaac, Iacov, tuturor inaintasilor si
poporului lui Dumnezeu.

Asadar, avem o persoana care se pliaza pe aceste argumente, iar acea persoana este Isus,
Hristos, deci prin aceste prime 4 versete, apostolul construieste o foarte scurta demonstratie
ca Evanghelia, implinirea promisiunilor lui Dumnezeu, Mesia si nu in ultimul rand Fiul lui
Dumnezeu este Isus din Nazaret, cel inviat din morti.

Toata aceasta demonstratie este menita sa aseze la locul cuvenit persoana Mantuitorului
nostru, pentru ca mai apoi destinatarii si cititorii epistolei catre Romani sa inteleaga obarsia
harului si apostoliei despre care vorbeste mai departe:

v.5 “prin care am primit harul si apostolia, ca sa aducem, pentru Numele Lui, la
ascultarea credintei pe toate neamurile.”

* De dezvoltat putin apostolia lui Pavel;

* De dezvoltat apostolia noastra, prin acel plural “ca sa aducem” – a cui este chemarea de a
aduce pe toate neamurile la ascultarea credintei?

 La cine se refera Pavel ca i-a oferit harul si apostolia (v.5)? La Evanghelie sau la
Isus Hristos?

Raspunsul la aceasta intrebare, daca am inteles bine textul precedent, este DA . Desi textul
continua: “ca sa aducem pentru Numele Lui (a celui de la care am primit harul si apostolia),
la ascultarea credintei pe toate neamurile”, totusi, textul anterior ne demonstreaza ca
Evanghelia este, de fapt, Hristosul, intrupat in persoana lui Isus. Deci harul si apostolia i-au
fost oferite de Evanghelia care este o persoana, care i-a fost descoperita in drumul spre
Damasc, si care i-a facut cunoscut toate tainele Evangheliei cand era in Arabia.

 Cand vorbeste despre primirea harului si a apostoliei, Pavel vorbeste la plural. La cine
se refera? E clar ca nu se refera la romani, pentru ca ei sunt de cealalta parte a
dialogului, conform v.6, deci nici la noi, dar la cine altcineva s-ar putea referi?

La ceilalti apostoli nu stiu daca face referire, tinand cont ca la consiliul de la Ierusalim,
apostolii si-au impartit lucrarea, ramanand lui Pavel sa vesteasca neamurilor: Galateni 2.

GRUP 10 DECEMBRIE 2022

“am primit harul si apostolia”

 La cine face referire? Cine a primit apostolia? Doar cei 12 + Pavel sau toti?

E clar ca nu toti suntem apostoli, trimisi ai lui Isus Hristos in mod direct, ci doar cei care au
umblat cu ei, cei 12 + Pavel, dar apostol inseamna “trimis”, iar o traducere coerenta in
!
context nu ar fi ca si noi suntem apostoli, ci noi suntem trimisi, iar asta inseamna acelasi
lucru. 2 Corinteni 5:20 “noi suntem trimisi, imputerniciti ai lui Hristos…”, “trimis”, aici
inseamna apostol, iar aici se refera la Pavel, dar si la echipa lui, ori, dintre toti doar Pavel era
apostol. Adica, trimiterea este valabila, apostolia, in sensul strict al cuvantului este pentru
toti, pentru ca toti suntem trimisi sa vestim harul lui Hristos.

Coloseni 1:24 – 29 Pavel vorbeste despre o particularitate specifica doar lui: nimeni altcineva
nu poate completa Cuvantul lui Dumnezeu, nimeni nu poate pune bazele Evangheliei in
dreptul neamurilor, dupa spusele lui, decat ei ca apostoli trimisi personal de Dumnezeu, iar cu
precadere el, in dreptul neamurilor, pentru ca a primit chemarea specifica pt a fi apostol al
neamurilor. Dar trimiterea de a duce Evanghelia mai departe survine fiecarui credincios.

2 Corinteni 3:1 – 6 Pavel nu isi flutura apostolia (desi ar putea sa o faca, tinand cont de
performatele lui spirituale si rezultatele foarte consistente), ci faptul ca a primit-o este pentru
el un HAR, o onoare si trateaza lucrul acesta cu smerenia ceruta de Hristos. Din acest motiv
se defineste in primul rand ca fiind ROB.

Cu ce atitudine privim chemarea, apostolia primita? Cand te trezesti in zi cu gandul ca ai

primit harul si apostolia ca sa aducem la ascultarea credintei pe toate neamurile, atunci nu
mergi la munca cu gandul ca iar te intalnesti cu oamenii aceia pe care cu greu ii suporti, cu
contextele acelea care iti scot peri albi.

 Ce inseamna ascultarea credintei? Ascultarea si credinta nu se exclud?

Adica la ce voia Pavel sa aduca toate neamurile? La mantuirea prin credinta, sau mantuirea
prin ascultare? Nu in zadar le uneste apostolul. Cele 2 sunt una.

Ca sa am neprihanirea lui Hristos trebuie sa umblu prin credinta in El. Si in acel moment,
Hristos vine si umbla cu mine si prin credinta in El, puterea Duhului cel vesnic se manifesta
prin mine. Dar pentru ca in mine sunt 2 lumi care se razboiesc, imi mai murdaresc picioarele
pe parcursul vietii pe pamant, iar aici, neprihanirea lui Hristos este cea care imi da speranta si
incredere ca sunt restaurat.

Mantuirea este aprotul lui Hristos singur. Pentru ca eu sa fiu mantuit, a trebuit sa moara
Hristos, iar eu sa cred acest lucru din toata inima mea. Mantuirea mea nu se capata prin
faptele facute de dupa credinta, ci prin credinta. Ascultarea credintei nu este un mijloc, ci un
scop prin care eu, imi primesc neprihanirea, ci scopul pentru care imi primesc neprihanirea.

Aceasta credinta este atat pentru momentul de inceput, cat si pentru tot parcursul vietii,
pentru fiecare moment de cadere. Dar atitudinea spune atat de multe despre viata mea: „Am
pacatuit, nu-i nimic, lasa ca Hristos a murit pentru mine.” Nu, nu, nu! Am pacatuit, ma intorc
in genunchi plin de smerenie in fata Celui care a patimit, stiind ca gasesc har acolo pentru
nenorocirea mea.

„Ascultarea credintei” nu este despre un moment al vietii, ci despre tot parcursul vietii.
„Ascultarea credintei” este titlul vietii credinciosului. E foarte important sa nu le amestecam
pe cele 2: in momentul pacatului esti doar tu, Hristos is promisiunea lui Dumnezeu. Nici
macar promisiunile tale nu iti aduc neprihanirea, ci faptul ca il crezi pe cuvant pe Domnul ca
are solutie si pentru acel pacat.

Geneza 15 este un tipar care il aduce in prima linie pe Avraam, ca exemplu de cum a capatat
neprihanirea: a crezut pe Dumnezeu pe cuvant si lucrul acesta i-a fost socotit ca neprihanire.
Dumnezeu i-a promis ca samanta lui va fi numeroasa ca stelele cerului. El nu avea nici un
copil macar, si era foarte batran, cum sa crezi asa ceva? Totusi, el crede si astfel e socotit
neprihanit. Dupa acelasi tipar, si noi primim neprihanirea. Suntem plini de pacate si vrednici
de moarte vesnica, dar avem o promisiune a lui Dumnezeu: Hristos a platit toate aceste
pacate. Credinta in acest adevar ne face neprihaniti.

8. Mai intai

Multumesc Dumnezeului meu, prin Isus Hristos,

Pentru voi toti,

caci credinta voastra este vestita in toata lumea.

9. Dumnezeu,

Caruia Ii slujesc in duhul meu, in Evanghelia Fiului Sau,

imi este martori

ca va pomenesc neincetat in rugaciunile mele

10. si cer totdeauna ca,

prin voia lui Dumnezeu,

sa am in sfarsit fericirea

sa vin la voi.

 V.8 – cum era credinta romanilor vestita in toata lumea?

E clar ca acolo este vorba despre faptele lor, despre actiunile lor.

v.9 „ca va pomenesc neincetat in rugaciunile mele” – ce atitudine fata de frati. Cat de mult
pomenesc in rugaciune pe fratii mei? Pentru cati dintre ei ma rog? Pentru care dintre ei ma
rog? Ce spune asta despre ascultarea credintei mele? Pavel le spune si Romanilor, si
Colosenilor, si nu cred ca le spune asta la fiecare ca sa dea bine, vorbeste fiecaruia despre ce
i-ar fi placut sa auda, ci era o realitate a vietii Sale? Dar cum poti sa te rogi neincetat pentru
Romani, daca te rogi neincetat si pentru Coloseni? Ca sa te rogi pentru Coloseni, trebuie sa te
opresti din rugaciunea pentru Romani, deci nu mai e o rugaciune neincetata.

Motivul consecvent al rugaciunilor lui Pavel arata inca odata inima lui fata de frati, si
totodata, arata importanta intalnirilor fizice. Partasia creata la nivelul duhului este ceva
frumos, dar intalnirile starnesc ceva din Hristos ce nu poate fi suplinit prin nimic altceva. Pe
de alta parte, darurile duhovnicesti ale lui Pavel puteau fi manifestate la o capacitate foarte
mare si completa in intalnirile fizice: la Efes, in timpul petrecut fizic acolo le-a descoperit
toate tainele primite de la Hristos, iar astfel, i-a incredintat in mana „Adevarului”, pe care il
aveau in inimi. Erau echipati pentru batalia spirituala ce statea sa urmeze.

11. Caci doresc sa va vad,

ca sa va dau vreun dar duhovnicesc

pentru intarirea voastra.

12. sau,

mai degraba, ca sa ne imbarbatam laolalta in mijlocul vostru,

prin credinta pe care o avem impreuna,

si voi, si eu.

Foarte interesanta smerenia apostolului. El, care era apostol si caruia Hristos ii descoperise
taine pe care unui om nu ii este ingaduit sa le auda, el abia astepta sa fie imbarbatat de altii,
abia astepta sa primeasca si el daruri spirituale din partea fratilor din Roma. Cu alte cuvinte,
apostolul stia sigur ca in urma vizitei sale in Roma, fratii aveau cu ce il hrani. Pe de alta parte,
biserica era una cu un renume foarte bun, o biserica a carei viata spirituala frumoasa era
vestita in toata lumea.

13. Nu vreau sa nu stiti, fratilor,

ca de multe ori am avut de gand sa vin la voi,

ca sa culeg vreun rod printre voi, ca printre celelalte neamuri,

dar am fost impiedicat pana acum.

14. Eu sunt dator si grecilor si barbarilor,

Si celor invatati si celor neinvatati.

15. Astfel, in ce ma priveste pe mine,

am o vie dorinta sa va vestesc Evanghelia

voua, celor din Roma.

Scopul slujirii nu este sa imi aduca mie satisfactie, ci zidirea Trupului lui Hristos!!!

 La ce fel de rod se refera Pavel?

Cred ca in primul rand face referire la oameni, persoane castigate pentru Hristos

„am o vie dorinta sa va vestesc Evanghelia”

„Dar eu nu m-am folosit de niciunul din aceste drepturi. Şi nu vă scriu aceste lucruri ca să
cer să se facă aşa cu mine, căci aş vrea mai bine să mor decât să-mi ia cineva pricina mea
de laudă. Dacă vestesc Evanghelia, nu este pentru mine o pricină de laudă, căci trebuie s-o
vestesc; şi vai de mine, dacă nu vestesc Evanghelia! Dacă fac lucrul acesta de bunăvoie,
am o răsplată. Chiar dacă-l fac de silă, este o isprăvnicie care mi-a fost încredinţată. Care
este atunci răsplata mea? Este să vestesc fără plată Evanghelia pe care o vestesc şi să nu
mă folosesc de dreptul meu în Evanghelie. Căci, măcar că sunt slobod faţă de toţi, m-am
făcut robul tuturor, ca† să câştig pe cei mai mulţi. Cu iudeii m-am făcut ca un iudeu, ca să
câştig pe iudei; cu cei ce sunt sub Lege m-am făcut ca şi când aş fi fost sub Lege (măcar că
nu sunt sub Lege), ca să câştig pe cei ce sunt sub Lege; cu cei ce sunt fără Lege m-am
făcut ca şi cum aş fi fost fără lege (măcar că nu sunt fără o lege a lui Dumnezeu, ci sunt
sub legea lui Hristos), ca să câştig pe cei fără lege. Am fost slab cu cei slabi, ca să câştig pe
cei slabi. M-am făcut tuturor totul, ca, oricum, să mântuiesc pe unii din ei. Fac totul
pentru Evanghelie, ca să am şi eu parte de ea.”
– 1 Corinteni 9:15 – 23