Ion – Caracterizare

Opera “Ion” de Liviu Rebreanu, aparuta in 1920, este un roman realist de tip obiectiv, cu tematica
rurala, o capodopera a literaturii romane interbelice. Acesta prezinta lupta unui taran sarac pentru a
obtine pamant si consecintele actiunilor sale, analizate in contextul socio-economic al secolului al XX-lea.
Problematica pamantului se impleteste cu tema iubirii si tema destinului.

Ion al Glanetasului este personajul principal al romanului cu acelasi nume, scris de Liviu Rebreanu. El
este un erou puternic individualizat, dar, totodata, tipic pentru categoria taranilor care apartin unei
familii sarace, acesta fiind fiul lui Alexandru Glanetasu si al Zenobiei. Ei nu doar ca faceau parte dintr-o
categorie sociala inferioara, cum era considerat in satul traditional al sec. al XX-lea, cea a taranilor saraci,
ci sunt chiar printre cei mai stigmatizati din aceasta clasa sociala, facand parte din taranii care fusesera
candva bogati si au saracit. Tatalui lui Ion, Alexandru Glanetasu, risipise averea nevestei sale, Zenobia,
astfel condamnandu-si familia la un statut social inferior, din care numai o casatorie bine aranjata a lui
Ion ar mai putea sa ii salveze.

Protagonistul este caracterizat prin diferite moduri: prin caracterizare directa si indirecta.

Caracterizarea directa este realizata de narator, de celelalte personaje si de el insusi, prin

autocaracterizare. Naratorul prezinta atat calitatile lui Ion: “Era iute si harnic ca ma-sa.” , “era silitor”,
cat si defectul sau principal, obsesia pentru avutie: “pamantul ii era drag ca o ibovnica”, “pamantul i-o
fost mai drag ca o mama”, “Trebuie sa aiba pamant, trebuie!”. El este caracterizat si de alte personaje,
ca de exemplu: Vasile Baciu il numeste “sarantoc”, “hot” si “talhar” in episodul horei, iar preotul Belciug
il considera “stricat” si neserios. Aceasta viziune a preotului, insa, se schimba odata cu moartea lui Ion,
numindu-l “mandru crestin” deoarece toate averile sale au fost donate bisericii dupa moarte.
Autocaracterizarea surprinde framantarile interioare ale lui Ion despre sentimentele si dorintele sale, el
este neincrezator si trist: “ Ce sa fac..? Trebuie s-o iau pe Ana! Trebuie!”, “Ma molesesc ca o baba
naroada. Parca n-as mai fi in stare sa ma scutur de calicie.”

Caracterizarea indirecta a personajului este realizata prin fapte, limbaj, atitudine, comportament,
gesturi, vestimentatie si relatia sa cu celelalte personaje. Ion este un personaj complex, cu insusiri
contradictorii: viclenie si naivitate, gingasie si brutalitate, perseverenta si cinism, caracteristici care reies
din atitudinea si actiunile sale de pe parcursul romanului. Lacomia sa si patima pentru pamant sunt
cauzele psihologice ale actiunilor sale, care ii ghideaza deciziile si il motiveaza sa-si indeplineasca
dorintele. Prin faptele sale, Ion da dovada de o adevarata perseverenta; acesta nu renunta pana nu intra
in posesia pamantului. Nici iubirea fata de Florica, nici mila fata de Ana nu il indupleca sa renunte la
scopul sau de a obtine pamant si astfel, de a isi depasi conditia sociala. Mandria si orgoliul sau sunt cele
care nu ii permit sa-si accepte propriul statut social si economic, sacrificand orice urma de umanitate
ramasa in sufletul sau pentru a isi indeplini acest scop. Apogeul reusitei sale reprezinta un moment
important in roman, care ilustreaza profunzimea sentimentului sau de iubire patimasa fata de pamant.
Ion, ametit de fericire, adulmeca si ia in pumni pamantul inca umed si cleios. Mai apoi ingenunchiaza si
saruta ca pe o ibovnica pamantul smuls de la socrul sau. El este atat de coplesit de emotii la atingerea
lui, incat are impresia ca tine in mainile sale o femeie iubita, nu doar pamantul rece si umed. Dupa
sarutarea acestuia, tanarul se ridica si se uita rusinat in jurul sau pentru a se asigura ca nu il vazuse
nimeni in acest moment al sau de slabiciune. Un alt aspect care amplifica importanta acestui moment
pentru Ion este vestimentatia lui, flacaul imbracandu-se in haine de sarbatoare, care erau cele mai bune
haine ale sale. Acest gest semifica faptul ca momentul respectiv reprezenta pentru el o ocazie speciala,
chiar daca nu era o duminica sau vreo sarbatoare, ci era o zi de luni, intr-o primavara, dupa ce zapezile
se topisera. Chiar si momentul este special ales, deoarece este perioada in care pamantul iesise la iveala,
Ion dorindu-si sa simta pamantul in sine, nu doar sa-i vada intinderea. Astfel, acest episod este relevant
pentru evidentiarea patimei taranului pentru pamant, fiind inspirat dintr-o intamplare reala din viata
autorului , si pentru accentuarea legaturii stranse dintre taran si pamant.

Dorinta sa de inavutire si patima pentru pamanturi reiese si din relatia lui Ion sau vecinul sau, Simion
Lungu. Un episod semnificativ pentru conflictul dintre Ion si Simion Lungu este scena in care Ion intra cu
plugul pe terenul lui Simion, teren care fusese inainte al Glanetasilor si muta hotarul:” Inima ii tremura
de bucurie ca si-a marit averea.” Insa, in mod neprevazut, vecinul apare tocmai cand flacaul se aseza sa
se odihneasca, gandindu-se cu multumire la noile brazde. Observand ca partea sa de pamant s-a
ingustat, Simion merge sa ii ceara socoteala lui Ion. “Talharul”, cum il numeste acesta, nu isi recunoaste
intentia, si afirma ca a facut asta deoarece hotarul nu se mai cunoaste bine. Cearta se incheie cu
injuraturi si lovituri, iar Simion il ameninta ca ii va cere socoteala pentru fapta sa. Mai apoi, sustinut de
preot, vecinul il cheama la judecata pe Ion si acesta este condamnat la doua saptamani de inchisoare.

O alta trasatura definitorie a acestuia este viclenia, care se desprinde din relatia sa cu Ana. Un episod
semnificativ pentru aceasta trasatura este scena horei, momentul in care lui Ion ii vine ideea de a o
seduce pe fata pentru pamanturile sale. Desi nu o iubeste, o ia la joc, pentru ca “Ana avea locuri si case,
si vite multe..”, si fiindca are o confruntare verbala cu tatal acesteia, Vasile Baciu, ceea ce il inversuneaza
pe flacau. O seduce, o lasa insarcinata, iar apoi se instraineaza, lasandu-i lui Vasile Baciu o singura
optiune: sa i-o dea pe Ana ca sotie. Casatoria nu reprezinta decat mijlocul de a obtine averea de la socrul
sau, folosindu-se de fata lui. Ion este insa si naiv, deoarece nunta nu ii aduce direct si pamantul, pana ce
baciul nu ii trece averile pe numele sau. Conflictul dintre cei doi se resfrange in principal asupra Anei,
care este batuta si alungata de amandoi, ceea ce o face sa recurga la sinucidere ; tragedia insa nu il
afecteaza pe Ion, ceea ce ii scoate in evidenta brutalitatea si insensibilitatea. Dupa un timp insa, inainte
de moartea Anei, preotul Belciug il convinge pe Vasile Baciu sa treaca o parte din pamanturile sale pe
numele lui Ion.

Un alt conflict in care este implicat Ion este cel cu George Bulbuc, pentru Florica. . Aceasta infruntare
dintre cei doi are ca finalitate deznodamantul romanului, care se incheie cu scena crimei pasionale, in
care George il loveste cu sapa pe Ion, astfel ucigandu-l, deoarece afla de adulterul Floricai. George este
apoi arestat, Florica ramane singura, iar averea lui Ion revine bisericii.

Titlul cartii este dat numele personajului principal, care devine exponent al taranimii prin dragostea sa
pentru pamant, dar este individualizat prin modul in care il obtine. Singulara in satul Pripas nu este
casatoria “sarantocului” cu o fata cu zestre, pentru ca Vasile Baciu si Ion al Glanetasului dobandisera
averea in acelasi fel, ci comportamentul sau: o face pe Ana de rusinea satului inainte de nunta, iar apoi
vrea sa se intoarca la Florica, care a devenit nevasta lui George.

In concluzie, Ion este un personaj memorabil si monumental, ipostaza a omului supus unui destin
tragic; acela de a fi strivit de forte aflate mai presus de vointa lui puternica; legile nescrise ale satului
romanesc.