Salmonide
Salmonide
Salmonide
Peştii fiind adaptaţi mişcării în apă, au un corp alungit, hidrodinamic, compus din cap, trunchi şi
coadă. Capul este delimitat de fanta branhială, acoperită de opercul. De la această fantă până în dreptul
orificiului anal se delimitează trunchiul, iar de la acest orificiu spre partea posterioară a peştilor se
găseşte coada. Pe corp se remarcă înotătoarele şi linia laterală. La peşti se întâlnesc: orificiul bucal,
orificiul anal, orificiul genital şi deschiderea branhială, situată în urma operculilor, care sunt dispuşi de
o parte şi de alta a corpului. Obişnuit, pe cap se găsesc doi ochi dispuşi lateral. Înotătoarele sunt în
Lungimea totală
150
Majoritatea peştilor au corpul acoperit cu solzi. Numărul lor însumat pe linia laterală poate da
indicii în legătură cu determinarea speciei. Solzii pot servi şi la determinarea vârstei. Pe suprafaţa lor
se disting inele concentrice al căror număr indică vârsta. Practic, solzii (5 - 7) se recoltează de la peştii
vii sau conservaţi în sare, se spală 5-10 minute cu o soluţie slabă de amoniac şi apoi, cu lupa, se
numără inelele. Lăţimea lor poate fi influenţată de condiţiile de existenţă în care trăieşte peştele.
Astfel, în structura lor se disting inele mai înguste de iarnă şi inele mai late de vară(un inel îngust şi un
inel lat reprezintă un an de viaţă).
Linia laterală este un organ caracteristic peştilor. Se găseşte pe părţile laterale ale corpului şi este
dispusă longitudinal, fiind dreaptă sau sinuoasă. Constă dintr-un canal umplut cu o masă gelatinoasă
cuprins în dermă. În el se găsesc celule senzoriale cu ajutorul cărora peştele simte direcţia curentului,
trepidaţiile, diversele obstacole, precum şi chimismul apei.
Din punct de vedere anatomic trebuie să subliniem că peştii dispun de un sistem muscular bine
dezvoltat, care acţionează înotătoarele, realizând sistemul de locomoţie.
Scheletul peştilor poate fi cartilaginos sau osos. Din organizarea internă mai fac parte un sistem
nervos, organe de simţ (tactile, olfactive, gustative, linia laterală şi ochii), tubul digestv (cavitatea
bucofaringiană, esofag, stomac, intestin mijlociu şi intestin terminal, iar ca anexe ficat, pancreas şi
vezica cu aer), aparatul respirator format din branhii, aparatul circulator, glande endocrine, aparat
excretor şi aparatul genital.
Vezica înotătoare, ca ramificaţie a tubului digestiv, având o origine comună cu acesta, este o
vezică umplută cu gaze (O2,N2,CO2), care serveşte la menţinerea echilibrului precum şi la ridicarea şi
coborârea peştelui în apă. Aceasta se realizează prin umplerea sau eliminarea gazelor(CO 2) prin care
se produce o schimbare a greutăţii specifice a peştelui.
Înmulţirea la peşti se realizează cu ajutorul glandelor sexuale, care poartă şi denumirea de gonade.
R Vî Ia
Br In St Sp Ap I T Oug Vu
În mod obişnuit ovarul se prelungeşte pe toată întinderea cavităţii interne a corpului, căpătând o
dezvoltare maximă în perioada de reproducere. Ovulele ies la exterior prin intermediul oviductului. La
salmonide acesta nu este individualizat, fapt care înlesneşte mulgerea, deoarece ovulele se elimină
direct din cavitatea generală prin orificiul urogenital. Testiculele salmonidelor nu au spermiducte; ele
se deschid în partea posterioară a cavităţii, între rect şi uretru.
Produsele sexuale ale peştilor sunt spermatozoizii şi ovulele (icrele). Spermatozoizii au, în mod
obişnuit, un cap rotunjit şi flagelul lung, cu dimensiuni între 2 - 60 µ. Este caracteristic faptul că,
151
introduşi în apă ei mor foarte repede (la păstrãvi în 23 secunde), iar în afara apei supravieţuiesc de la
câteva ore până la 2 - 3 zile (după P. Decei). Icrele au dimensiuni între 1-6 mm, iar numărul lor
variază foarte mult de la o specie la alta, dar şi în cadrul aceleiaşi specii, în raport de talie, de vârstă şi
de dimensiunea icrelor. În funcţie de numărul icrelor se stabileşte prolificitatea absolută, înţeleasă ca
numărul total de icre depuse de o femelă şi prolificitatea relativă, care reprezintă numărul de boabe de
icre raportat la greutatea corpului, exprimată în kilograme. Cei mai mulţi peşti se adună în vederea
reproducerii în locuri caracteristice fiecărei specii, numite locuri de reproducere. Epoca de reproducere
este bine determinată în timp pentru majoritatea peştilor şi ea depinde de temperatura apei. În cele mai
multe cazuri fecundaţia este externă: femela depune icrele pe un substrat sau într-un cuib, iar masculul
depune apoi lichidul spermatic peste icre, după care în unele cazuri, ca la păstrăv, acestea sunt
acoperite cu nisip (oviparitate). Acest proces este cunoscut în mod curent sub denumirea de bătaie sau
boişte. Peştii iau parte la ea în grupuri mai mari sau în perechi. În acest timp pot avea loc lupte între
masculi şi unii îmbracă aşa-numita haină de nuntă.
Peştii care ne interesează adăpostesc icrele fecundate, dar nu se îngrijesc de puiet. După depunere,
icrele trec printr-o perioadă de incubaţie, care este caracteristică pentru fiecare specie de un anumit
număr de grade-zile. Prin grade-zile se înţelege suma temperaturilor medii zilnice pentru numărul
zilelor cât durează incubaţia. De exemplu, la salmonide ecloziunea se produce la valori de până la 400
grade-zile. Dezvoltarea din icre a peştelui adult trece prin mai multe stadii:
- stadiul embrionar – de la fecundare până iese puiul din ou (icră), adică până la ecloziune;
- stadiul larvar – până la resorbţia sacului vitelin (stadiu de alevin);
- stadiul de puiet – până ajung la maturitatea sexuală;
Ovulele peştilor sunt înconjurate de o membrană vitelină sau înveliş primar şi de o membrană
secundară. Dimensiunile şi numărul lor în raport cu greutatea femelelor diferă de la o specie la alta.
Ovulele pot avea diferite prelungiri ce servesc la fixarea lor de plante sau obiecte. Se remarcă la ovul
un pol animal, unde se formează embrionul, şi un pol vegetativ, unde se găseşte vitelusul. Dezvoltarea
embrionului se face în etape. În primul rând se formează sistemul nervos, tubul digestiv, ochii şi
inima. Anusul există de la început şi se deschide în urma sacului vitelin. Gura apare după ecloziune.
După Diessner şi alţii se disting trei faze în dezvoltarea icrelor până la ecloziune:
- de la fecundare la apariţia şirei spinării (aproximativ 100 grade-zile);
- de la apariţia şirei spinării la apariţia ochilor (circa 120-140 grade zile);
- de la apariţia ochilor până la ecloziune.
Ecloziunea se produce cu ajutorul unui ferment, secretat de embrion care subţiază coaja icrei.
Alevinul iese obişnuit din icră cu coada înainte. El este prevăzut cu o pungă vitelină din care se
hrăneşte 4-5 săptămâni până la resorbţia totală. La început alevinul face foarte puţine mişcări; după
resorbţia pungii viteline în proporţie de 2/3 el începe să înoate.
Sub raportul rolului şi importanţei pe care o au, peştii din aceste ape se împart în două grupe:
a. Peşti principali, care formează obiect de cultură;
b. Peşti însoţitori, care au o importanţă mai mică din punct de vedere economic.
În prima grupă se situează peştii din Familia Salmonidae şi Familia Thymalidae, iar în a doua
grupă peşti ca boişteanul, grindelul, mreana vânătă etc.
152
a. Peştii principali
Peştii din această familie au corpul alungit, acoperit cu solzi mici şi deşi. Au două înotătoare
dorsale, cea posterioară fiind numită adipoasă. Ventralele sunt plasate in zona abdomenului. Capul nu
este acoperit cu solzi şi gura nu este prevăzută cu mustăţi. Linia laterală este evidentă. Oviductele sunt
rudimentare sau lipsesc. Reproducerea are loc în apele dulci. Familia cuprinde nouă genuri, dar la noi
trăiesc numai patru, două autohtone: Salmo şi Hucho, şi două introduse: Salvelinus şi Coregonus.
154
Păstrăvul de lac Salmo trutta lacustris L.
Specie originară din America de Nord, se deosebeşte de Salmo trutta prin lipsa petelor roşii de pe
flancuri şi frecvenţa mai mare a petelor întunecate şi rotunde. Din numeroasele rase cunoscute în
patria de origine, în Europa s-au introdus două: irideus şi shasta, prima având 120 - 130 solzi, iar a
doua 135 - 145 solzi pe linia laterală. Exemplarele din ţara noastră au caracteristici ce se apropie mai
mult de irideus, fapt pentru care îl vom prezenta numai pe acesta.
155
Păstrăvul curcubeu Salmo gairdneri irideus
Speciile cuprinse în acest gen diferă de cele din genul Salmo printr-un corp moderat alungit, capul
comprimat lateral, gura de la mijlocie la mare şi solzii mai mărunţi. Genul este răspândit în nordul
Americii, Europei şi Asiei, precum şi în Alpi. La noi este introdusă o singură specie: Salvelinus
fontinalis.
156
Păstrăvul fântânel Salvelinus fontinalis Mitchill 1815
157
Lostriţa Hucho hucho (Linnaeus) 1758
158
Familia Thymallidae Gil 1894
Deşi mulţi sistematicieni încadrează această familie ca un gen al Familiei Salmonidae, acceptăm
sistematica dată de “Fauna R.S.R.”, vol. III. Familia cuprinde un singur gen: Genul Thymallus Cuver
1829. El cuprinde 5 specii dulcicole, vicariante, dintre care la noi se găseşte una.
159
160