Curs Contabilitatea Tertilor Si A Trezoreriei
Curs Contabilitatea Tertilor Si A Trezoreriei
Curs Contabilitatea Tertilor Si A Trezoreriei
Atunci când unitatea patrimonială apare în calitate de vânzător, iau naştere drepturi de
creanţă faţă de clienţi, debitori etc., care, după încasare se sting.
Creanţele comerciale reprezintă dreptul unor persoane (creditori) de apretinde altor
persoane (debitori), plata bunurilor sau serviciilor cumpărate pe credit comercial. Creanţele sunt
reflectate în contabilitate din momentul creării dreptului faţă de terţi până în momentul stingerii
(încasării) lor.
Debitorul este persoana care a primit o valoare economică şi urmează să dea un echivalent
valoric sau o contraprestaţie.
Când unitatea patrimonială apare în calitate de cumpărător de bunuri sau servicii necesare
procesului de producţie, iau naştere datorii (obligaţii) pe termen scurt, care urmează să fie
achitate ulterior.
Creditorul este persoana care a avansat o valoare economică şi urmează să primească un
echivalent valoric sau o contraprestaţie.
Conform Standardului Internaţional de Contabilitate IAS 39 Instrumente financiare:
Recunoaştere şi Evaluare, creanţele întreprinderii reprezintă activele financiare create de
întreprindere prin furnizare de bunuri sau prestare de servicii direct unui debitor, altele decât cele
ce sunt iniţiate cu intenţia de a fi vândute imediat sau în termen scurt, care trebuie categorisite ca
reţinute pentru tranzacţionare.
Datoriile pe termen scurt provin din tranzacţiile cu persoane fizice sau juridice
(cumpărarea de bunuri, lucrări sau servicii, utilizarea forţei de muncă, plata impozitelor şi taxelor
etc.), în care întreprinderea trebuie să efectueze o plată sau o contraprestaţie într-o perioadă de
timp de până la un an. Standardul Internaţional de Contabilitate IAS 1 Prezentarea Situaţiilor
Financiare clasifică o datorie ca datorie curentă atunci când: se aşteaptă să fie achitată în cursul
normal al ciclului de exploatare al întreprinderii; sau este exigibilă în termen de 12 luni de la data
bilanţului. Datoriile comerciale trebuie clasificate ca fiind curente, indiferent de scadenţa lor.
Creanţele şi datoriile pe termen scurt pot fi împărţite în următoarele categorii:
• creanţe şi datorii comerciale;
• creanţe şi datorii salariale;
• creanţe şi datorii sociale;
• creanţe şi datorii fiscale;
• creanţe şi datorii diverse.
Creanţele şi datoriile comerciale sunt printre posturile recomandate de IAS 1 în structura
minimală a bilanţului. Se precizează că activele şi datoriile fiscal trebuie prezentate separat.
Criteriile de recunoaştere a datoriilor şi creanţelor în bilanţ sunt prezentate în IAS 39. Acestea
trebuie recunoscute doar atunci când întreprinderea devine parte a unui contract şi, ca urmare, are
dreptul legal de a primi numerar sau, respectiv, are obligaţia legală de a plăţi Creanţele şi
datoriile comerciale reflectă relaţiile întreprinderii cu alte întreprinderi legate de aprovizionarea
şi desfacerea de bunuri şi servicii.
Creanţele comerciale reflectă drepturile întreprinderii faţă de alte personae fizice sau
juridice, determinate de vânzări de bunuri, executări de lucrări şi prestări de servicii, pentru care
aceasta trebuie să primească un echivalent valoric sau o contraprestaţie. Din categoria creanţelor
comerciale fac parte:
• creanţele rezultate din vânzarea de bunuri, prestarea de lucrări sau servicii ce fac obiectul de
activitate al întreprinderii;
• creanţele pentru efectele de credit (comerciale);
• creanţele legate de lipsurile de bunuri, de natura stocurilor sau de altă natură, descoperite la
efectuarea recepţiei acest care se impută. Aceste creanţe sunt evidenţiate în contabilitate cu
ajutorul contului Clienţi.
După funcţia contabilă, contul Clienţi este un cont de activ, iar după conţinutul economic
este cont de active circulante de natura creanţelor. Se debitează cu drepturile faţă de client pentru
livrarea bunurilor, lucrărilor sau serviciilor evaluate la nivelul preţului de vânzare la care se
adaugă şi taxa pe
valoare adăugată aferentă. Se creditează în momentul încasării contravalorii bunurilor, lucrărilor
sau serviciilor vândute prin debitul conturilor de mijloace băneşti sau de efecte comerciale sau,
în cazul în care clientul prezintă risc de neîncasare, prin trecerea acestuia din categoria clienţilor
cerţi (obişnuiţi) în categoria clienţilor incerţi.
De asemenea, întreprinderea intră în relaţii cu bugetul statului, cu alteorganisme publice,
cu salariaţii, cu băncile etc., care generează drepturi decreanţă şi obligaţii.
Creanţele şi datoriile se pot grupa astfel:
• creanţe şi datorii comerciale – apar în relaţiile cu clienţii şi furnizorii;
• creanţe şi datorii salariale – apar în relaţiile cu salariaţii;
creanţe şi datorii sociale – apar în relaţiile cu bugetul asigurărilor sociale;
• creanţe şi datorii fiscale – apar în relaţiile cu bugetul statului;
• creanţe şi datorii diverse – apar în relaţiile cu diverşi debitori, respectiv creditori.
Operaţiile comerciale presupun relaţia dintre două unităţi patrimoniale:
• furnizorul - în calitate de vânzător livrează terţilor bunuri sau servicii
contra cost, pe baza unei înţelegeri prealabile;
• clientul - în calitate de cumpărător, achiziţionează contra cost bunuri sau servicii.
În funcţie de momentul decontării, vânzările – cumpărările de bunuri şi servicii se pot
clasifica astfel:
• vânzări – cumpărări cu decontarea imediată în numerar;
• vânzări – cumpărări pe credit comercial, când decontarea se face ulterior.
Creditul comercial reprezintă amânarea la plată acordată de către furnizor clientului, când
decontarea se face ulterior, cu ajutorul instrumentelor specifice (ordin de plată, cec, chitanţă;
bilet la ordin şi cambie).