Notiuni Practice de Morfologie Microscopica Vol 2

IULIANA CAZIMIR, D.V.M., Ph.D.
NICOLAE CORNIL�, D.V.M., Ph.D.
NO�IUNI PRACTICE DE
MORFOLOGIE MICROSCOPIC�
VOLUMUL II
EDITURA CERES
Bucure�ti, 2020
Volum premiat de către Academia Oamenilor de Știință din România
cu Premiul „Vasile Gheție” / 2011 la Secțiunea „Științe Agricole”.
© 2020 Toate drepturile pentru acest volum apar�in autorilor.

Reproducerea par�ial� sau total� a textului sau imaginilor, f�r� acordul scris al autorilor, este interzis� �i se va
pedepsi conform legilor în vigoare.
Coperta: Cristina Constantinescu

Redactare computerizat� �i ilustra�ii: Iuliana Cazimir
Ilustra�ii coperta 1:
- Foto dreapta sus: Ultrastructura polului apical enterocitar / TEM, 22 000x (original/preparat colec�ie/foto
�i prelucrare dr. I. Cazimir).
- Foto stânga jos: Firul de p�r senzitiv, în sec�iune longitudinal� / HE-Verde lumina, 20x (original/preparat
histotec� FMVB/foto �i prelucrare dr. I. Cazimir).
EDITURA CERES
Tel./fax: 021 317 90 23
E-mail: [email protected]
Website: www.editura-ceres.ro
ISBN 978-973-40-1142-1
PREFA��
Ideea „de a scrie un material” nu pare a fi foarte complicat�, �i nici nu

este, atunci când subiectul ales face parte din realitatea larg perceput�. Când
textul este încadrat în latura morfologiei microscopice practice din aria
�tiin�ific� medical� apare provocarea. Ceea ce trebuie exprimat va fi destinat
însu�irii unei baze de cuno�tin�e pentru to�i cei care vor dori s� se
familiarizeze în acest domeniu. Pe lâng� informa�iile elementare, aici vor ap�rea
(treptat sau „în val”), întotdeauna elemente noi, discrete sau importante
stiin�ific, ce determin� �i men�in în timp o munc� intens� de îmbun�t��ire a
modului în care ele vor fi redate. În plus, caracterul practic trebuie s� îmbine
no�iunile specifice domeniului cu modul de percep�ie al cititorului, r�spunzând
curiozit��ii sale.
Pornind de la aceste considerente, sf�tuindu-ne �i ascultând ani la rând
opiniile pertinente ale speciali�tilor, colegii no�tri, dar mai ales discutând
prolific cu studen�ii, principalii beneficiari ai muncii noastre, am redactat cu
mult� grij� volumul, care sper�m s� v� capteze interesul de la prima �i pân� la
ultima pagin�, aducând complicata �i abstracta lume a morfologiei microscopice
la un stadiu concis, util, explicit, atât prin modalitatea de structurare �i
prezentare, dar mai ales prin microfotografiile �i desenele originale create
special pentru acest material.
Întregul text descrie, analizeaz� �i compar� histostructura organelor
componente ale marilor aparate �i sisteme la mamifere �i p�s�ri, stabilindu-se
elementele definitorii unei diferen�ieri corecte. Se porne�te de la imaginea de
ansamblu, utilizându-se obiective cu putere redus� de m�rire, pentru început,
cum ar fi obiectivele de 3x, 4x, 6x �i 10x, dup� care se stabilesc anumite
câmpuri destinate cercet�rii, unde se vor studia �i prezenta structurile de
interes, prin imaginile de detaliu ob�inute cu ajutorul obiectivelor de 40x �i
90x. În situa�ia cercet�rii unor componente complicate histostructural, sau
care au importan�� major� în practica medical�, la informa�ia existent� se vor
ad�uga date de microscopie electronic� de transmisie, ce vin în sprijinul
l�muririi oric�rei problematicii luate în discu�ie. Astfel, to�i pa�ii urm�ri�i pe
parcursul întregului material nu fac altceva decât s�-l preg�teasc� pe cel
interesat, oferindu-i posibilitatea de a-�i însu�i cât mai clar �i solid, toate
criteliile ce stau la baza identific�rii histostructurii organelor.
Autorii
MUL�UMIRI…
Toate microfotografiile �i desenele din acest material au fost realizate dup�

preparate histologice permanente aflate în histoteca disciplinei de “Biologie celular�,
histologie �i embriologie”, a Facult��ii de Medicin� Veterinar� din Bucure�ti, destinate
activit��ilor practice cu studen�ii, la care se adaug� preparatele histologice implicate
în cercetarea universitar� �i preparatele de colec�ie. În ultimii ani, ne-am str�duit s�
accesibiliz�m �i imaginile de microscopie electronic�, mergând etapizat, comparativ pe
studiu histo- �i apoi ultrastructural.
Dorim s� le mul�umim tuturor celor care ne-au fost al�turi, ne-au încurajat �i
ne-au sf�tuit, ajutându-ne s� trecem peste fiecare etap�, s� c�p�t�m mai mult�
experien�� i s� finaliz�m întregul proiect.
Într-un mod deosebit mul�umim drei Cristina Constantinescu, dnei Marilena
Chereji, dnei Veroana P�lamaru, dnei Florica B�rbuceanu, dnei Simona Savin,
dlui Sorin M�noiu, drei Daciana Marta, dnei Daniela Deni�an �i dlui Mircea �tef�nache,
colaboratorii no�tri permanen�i.
Aducem mul�umiri Editurii CERES care s-a ocupat cu promptitudine �i profe-

sionalism de tip�rirea celor dou� volume ale lucr�rii „No�iuni practice de morfologie
microscopic�”.
Autorii
CUPRINS
1. SISTEMUL NERVOS ............................................................................................ 9

1.1. SISTEMUL NERVOS CENTRAL ............................................................................ 9
1.1.1. Măduva spinării .................................................................................................... 9
1.1.2. Cerebelul .............................................................................................................. 16
1.1.3. Creierul mare ...................................................................................................... 18
1.1.4. Meningele ............................................................................................................. 21
1.1.5. Plexurile coroide.................................................................................................. 22
1.2. SISTEMUL NERVOS PERIFERIC ....................................................................... 24
1.2.1. Ganglionii nervoşi ................................................................................................ 24
1.2.2. Nervii .................................................................................................................... 26
2. ANALIZATORII ....................................................................................................... 29
2.1. ANALIZATORUL CUTANAT ................................................................................ 29
2.1.1. Structura propriu-zisă a pielii ........................................................................ 29
2.1.2. Formaţiunile cornoase ale pielii ...................................................................... 32
2.1.3. Formaţiunile glandulare ale pielii ................................................................... 37
2.1.4. Formaţiunile nervoase de la nivelul pielii ..................................................... 38
2.1.5. Particularităţi regionale ale pielii la mamifere ........................................... 39
2.1.6. Pielea la păsări .................................................................................................... 40
2.2. ANALIZATORUL VIZUAL ................................................................................... 42
2.2.1. Globul ocular ........................................................................................................ 42
2.2.1.1. Tunica fibroasă ......................................................................................... 43
2.2.1.2. Tunica mijlocie .......................................................................................... 45
2.2.1.3. Tunica internă ........................................................................................... 46
2.2.1.4. Mediile transparente ale globului ocular............................................. 48
2.2.2. Anexele globului ocular .................................................................................... 49
2.3. ANALIZATORUL VESTIBULO-COCHLEAR .................................................... 53
2.3.1. Urechea externă ................................................................................................ 53
2.3.2. Urechea medie ................................................................................................... 53
2.3.3. Urechea internă ................................................................................................. 53
3. SISTEMUL CARDIO-VASCULAR ................................................................. 59
3.1. CORDUL ..................................................................................................................... 59
3.2. VASELE DE SÂNGE ............................................................................................... 61
3.2.1. Arterele ............................................................................................................... 63
3.2.2. Venele ................................................................................................................... 66
3.2.3. Capilarele ............................................................................................................. 68
3.3. VASELE LIMFATICE ............................................................................................. 70
5
4. GLANDELE ENDOCRINE .................................................................................... 73
4.1. HIPOFIZA ................................................................................................................. 73
4.1.1. Adenohipofiza (lobul anterior) ....................................................................... 74
4.1.2. Neurohipofiza .................................................................................................... 77
4.2. EPIFIZA .................................................................................................................... 78
4.3. GLANDA TIROIDĂ ................................................................................................ 80
4.4. PARATIROIDELE .................................................................................................... 82
4.5. GLANDELE SUPRARENALE .................................................................................. 83
4.5.1. Corticosuprarenala ........................................................................................... 84
4.5.2. Medulosuprarenala ........................................................................................... 86
4.6. PANCREASUL ENDOCRIN ................................................................................... 87
5. SISTEMUL LIMFOID .......................................................................................... 91
5.1. TIMUSUL .................................................................................................................. 91
5.2. BURSA CLOACALĂ (FABRICIUS) ...................................................................... 94
5.3. LIMFONODURILE SAU GANGLIONII LIMFATICI .................................... 96
5.4. SPLINA ...................................................................................................................... 98
5.5. STRUCTURILE LIMFOIDE ALE MUCOASELOR ............................................ 101
6. APARATUL DIGESTIV ........................................................................................ 105

6.1. TUBUL DIGESTIV ................................................................................................... 105
6.1.1. Histostructura cavităţii bucale ...................................................................... 105
6.1.1.1. Limba ............................................................................................................ 106
6.1.1.2. Obrajii ......................................................................................................... 110
6.1.1.3. Dinţii ............................................................................................................ 112
6.1.1.4. Glandele salivare ....................................................................................... 114
6.1.2. Histostructura faringelui ................................................................................ 116
6.1.3. Esofagul ............................................................................................................... 117
6.1.4. Stomacul .............................................................................................................. 121
6.1.4.1. Stomacul necompartimentat .................................................................. 121
6.1.4.2. Stomacul pluricompartimentat ............................................................. 124
6.1.4.3. Stomacul la păsări .................................................................................... 127
6.1.5. Morfologia microscopică a intestinului ......................................................... 131
6.1.5.1. Instestinul subţire ................................................................................... 131
6.1.5.2. Instestinul gros la mamifere ................................................................. 137
6.1.5.3. Instestinul gros la păsări ....................................................................... 139
6.1.5.3.1. Cecumurile ........................................................................................ 139
6.1.5.3.2. Colonul şi rectul .............................................................................. 140
6.1.5.3.3. Cloaca ................................................................................................ 140
6.2. GLANDELE ANEXE .................................................................................................. 142
6.2.1. Ficatul .................................................................................................................. 142
6.2.2. Pancreasul ........................................................................................................... 145
6
7. APARATUL RESPIRATOR .................................................................................. 149
7.1. CĂILE RESPIRATORII ........................................................................................... 149
7.1.1. Histostructura cavităţilor nazale ................................................................... 149
7.1.1.1. Regiunea vestibulară ................................................................................. 149
7.1.1.2. Regiunea respiratorie .............................................................................. 151
7.1.1.3. Regiunea olfactivă .................................................................................... 152
7.1.1.4. Septul nazal, sinusurile şi formaţiunile glandulare ........................... 153
7.1.2. Nazo-faringele ................................................................................................... 154
7.1.3. Laringele .............................................................................................................. 155
7.1.4. Traheea ................................................................................................................ 155
7.1.5. Histostructura siringeală ................................................................................ 157
7.1.6. Bronhiile extrapulmonare ................................................................................ 158
7.2. HISTOSTRUCTURA PULMONILOR LA MAMIFERE ..................................... 159
7.2.1. Componenta de conducere ............................................................................... 159
7.2.2. Componenta respiratorie ................................................................................. 162
7.3. HISTOSTRUCTURA PULMONILOR LA PĂSĂRI ............................................ 164
7.4. SACII AERIENI ...................................................................................................... 166
8. APARATUL URINAR ............................................................................................. 169

8.1. RINICHIUL ................................................................................................................ 169
8.1.1. Nefronul ............................................................................................................... 171
8.1.1.1. Corpusculul renal ....................................................................................... 171
8.1.1.2. Tubul urinifer ............................................................................................ 173
8.1.2. Complexul juxtaglomerular .............................................................................. 177
8.2. PARTICULARITĂŢI HISTOSTRUCTURALE ALE RINICHIULUI LA
PĂSĂRI ....................................................................................................................... 177
8.3. URETERUL ................................................................................................................. 179
8.4. VEZICA URINARĂ .................................................................................................. 180
8.5. URETRA ...................................................................................................................... 182
9. APARATUL GENITAL MASCUL ..................................................................... 185
9.1. TESTICULUL ............................................................................................................. 185
9.2. CĂILE SPERMATICE .............................................................................................. 188
9.2.1. Căile spermatice intratesticulare .................................................................. 188
9.2.2. Căile spermatice extratesticulare ................................................................ 189
9.3. PENISUL .................................................................................................................... 192
9.4. GLANDELE GENITALE ACCESORII .................................................................. 193
9.4.1. Glandele veziculare ........................................................................................... 193
9.4.2. Glanda prostată ................................................................................................. 194
9.4.3. Glandele bulbouretrale .................................................................................... 196
7
10. APARATUL GENITAL FEMEL ...................................................................... 199
10.1. OVARUL LA MAMIFERE ....................................................................................... 199
10.1.1. Foliculii ovarieni ................................................................................................ 200
10.1.2. Glanda interstiţială a ovarului ....................................................................... 203
10.1.3. Corpul galben şi corpul albicans .................................................................... 204
10.2. OVARUL LA PĂSĂRI ............................................................................................. 206
10.3. CĂILE GENITALE FEMELE LA MAMIFERE ................................................... 208
10.3.1. Oviductele ......................................................................................................... 208
10.3.2. Uterul ................................................................................................................. 209
10.3.3. Cervixul .............................................................................................................. 211
10.3.4. Placenta ............................................................................................................. 212
10.3.4.1. Vilozitatea corială .................................................................................. 213
10.3.4.2. Placenta epitelio-corială ....................................................................... 214
10.3.4.3. Placenta sindesmo-corială .................................................................... 214
10.3.4.4. Placenta endotelio-corială ................................................................... 215
10.3.4.5. Placenta hemo-corială ........................................................................... 216
10.3.5. Vaginul ............................................................................................................... 216
10.4. CĂILE GENITALE FEMELE LA PĂSĂRI .......................................................... 217
10.4.1. Pavilionul ............................................................................................................ 217
10.4.2. Magnumul .......................................................................................................... 218
10.4.3. Istmul ................................................................................................................ 218
10.4.4. Uterus şi vagina ............................................................................................... 219
10.5. GLANDA MAMARĂ ................................................................................................ 220
BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ ......................................................................... 225
8
1. SISTEMUL NERVOS
Descriere – Sistemul nervos (systema nervosum) este format din organe implicate în
explorarea şi cunoaşterea mediului extern şi intern, prin prelucrarea, analizarea şi integrarea
informaţiilor, pe baza cărora se elaborează senzaţii sau comenzi pentru organele efectoare. La
structurarea sa participă neuronii, celulele gliale, fibre nervoase, ţesutul conjunctiv şi vasele
de sânge, constituind sub raport funcţional:
- sistemul nervos al vieţii de relaţie, ce asigură desfăşurarea la un nivel optim a
interrelaţiilor dintre organism şi mediul ambiant;
- sistemul nervos vegetativ, care realizează modularea tuturor proceselor fiziologice şi
metabolice ale organismului, permiţând desfăşurarea normală a funcţiilor vitale (alimentaţie,
circulaţie, respiraţie,epurare, reproducţie), iar sub raport topografic:
- sistemul nervos central, ce cuprinde creierul format din cerebel, trunchiul cerebral (bulbul
rahidian, puntea, pedunculii cerebrali, tuberculii cvadrigemeni, diencefalul), telencefalul sau
emisferele cerebrale şi măduva spinării;
- sistemul nevos periferic, alcătuit din ganglioni nervoşi (spinali şi ai nervilor cranieni),
ganglionii vegetativi şi nervii periferici.
Componentele ţesutului nervos au o modalitate specifică de distribuire la nivel de organ,
constituind substanţa cenuşie şi substanţa albă.
Substanţa cenuşie apare formată din pericarioni, fibre nervoase amielinice, rare
fibre nervoase mielinice, macroglii protoplasmatice, oligodendroglii, microglii, celule gliale
ependimare şi capilare sangvine, însoţite de un ţesut conjunctiv extrem de fin.
Substanţa albă este reprezentată de fibre nervoase mielinice, rare fibre amielinice,
macroglii fibroase, oligodendroglii, microglii, capilare sangvine şi ţesut conjunctiv.
! ! ! De reţinut : Pentru colorarea secţiunilor realizate prin organele sistemului nervos se
utilizează metodele uzuale orientative, ce permit aprecierea imaginii de ansamblu, dar pentru studiul
detaliat, de o mare aplicativitate se bucură tehnicile impregnaţiei argentice (ex. met. Golgi, met.
Ramon Y Cajal, met. Bielschowsky), ce permit evidenţierea prelungirilor neuronale, stabilirea
locului lor de detaşare de la nivelul pericarionului şi urmărirea traseului pe care acestea îl parcurg.
De asemenea, pentru aprecierea distribuirii intraneuroplasmatice a corpusculilor Nissl se utilizează
metoda de colorare cu Albastru de toluidină.
1.1. SISTEMUL NERVOS CENTRAL
Învelit de meninge, întreg sistemul nervos central va prezenta o serie de particularităţi pentru
fiecare organ, pornind de la măduva spinării şi încheind cu emisferele cerebrale, regăsite în primul
rând sub raportul distribuţiei şi topografiei substanţei cenuşii şi a substanţei albe.
1.1.1. MĂDUVA SPINĂRII
Descriere – Măduva spinării (medulla spinalis) are un aspect alungit, cilindroid, uşor turtit
dorso-ventral. Ea ocupă canalul rahidian şi conţine doar două zone mai dilatate, localizate la nivelul
regiunilor cervicală şi lombară.
De studiat : secţiuni transversale realizate aleator în dreptul diferitelor regiuni.
9
Figura 1.1. Maduva spinării,
observată în câmpul
microscopic sub aspect
transversal/ob. 3x
(original/ preparat histotecă FMVB
/foto şi prelucrare dr. I. Cazimir)
1. Substanţa cenuşie;
2.Substanţa albă; 3. Corn
dorsal; 4. Corn ventral;
5. Comisura cenuşie; 6.Canal
ependimar; 7. Cordon dorsal;
8. Cordon lateral; 9.Cordon
ventral; 10. Fisura mediană
ventrală; 11. Septul median
dorsal; 12. Rădăcina dorsală a
nervului spinal; 13.Meninge;
14. Os spongios vertebral;
15. Neuroni motori.
Imaginea de ansamblu (ob. 3x, 6x, 10x), sub aspect transversal, evidenţiază cu
claritate teritoriul central, intens colorat, ocupat de substanţa cenuşie, căruia i se poate descrie un
contur asemănător literei H, prin prezenţa a două coarne dorsale, două coarne ventrale, două coarne
laterale şi o comisură cenuşie străbătută de canalul ependimar poziţionat central, căptuşit de
nevroglii ependimare sau ependimocite.
Coarnele dorsale sunt înguste, dar mai lungi, ajungând în apropierea şanţurilor laterale
dorsale, în dreptul cărora se termină efilat.
Coarnele ventrale apar scurte, groase şi rotunjite, terminându-se la distanţă de periferia
măduvei spinării.
Coarnele laterale sunt mai evidente în regiunile toracală şi lombară ale măduvei, unde au
aspectul a două proeminenţe laterale, detaşate de la nivelul bazei coarnelor dorsale.
Figura 1.2. Conturul

substanţei cenuşii,
asemănător literei H, într-o
secţiune transversală prin
măduva spinării/ob. 6x
1. Substanţa cenuşie;
2.Substanţa albă; 3. Corn
dorsal; 4. Corn ventral;
5. Comisura cenuşie; 6.Canal
ependimar.
10
Substanţa albă a măduvei spinării
acoperă substanţa cenuşie, fiind dispusă
periferic şi este formată din fascicule de
fibre mielinice, secţionate transversal, ce
alcătuiesc de fiecare parte, un cordon dorsal,
un cordon lateral şi un cordon ventral,
delimitate între braţele substanţei cenuşii şi
şanţurile longitudinale, dorsal şi ventral.
Raportul topografic stabilit între
substanţa cenuşie şi substanţa albă crează
imaginea de ansamblu a două jumătăţi
simetrice, delimitate între ele de o fisură
mediană ventrală şi de un sept median
dorsal.
Pe circumferinţa măduvei spinării, în Figura 1.3. Substanţa albă a măduvei spinării
contact cu substanţa nervoasă, se poate într-o secţiune transversală printr-un cordon
observa pia mater, stratul intern, medular, cu evidenţierea fibrelor nervoase
mielinizate/ob. 40x (original/ preparat histotecă
conjunctivo-vascular meningeal. FMVB /foto şi prelucrare dr. I. Cazimir)
Figura 1.4. Modalitatea de grupare a pericarionilor neuronilor senzitivi, în cornele dorsale (A)
şi a pericarionilor neuronilor motori, în coarnele ventrale (B),
în secţiuni transversale realizate prin măduva spinării/ob. 20x
(original/ preparat histotecă FMVB /foto şi prelucrare dr. I. Cazimir)
1. Substanţa cenuşie; 2. Pericarioni; 3. Substanţa albă; 4. Rădăcina dorsală a nervului spinal.
Detaliul de imagine (ob. 40x) permite, în substanţa cenuşie, studiul neuronilor

multipolari stelaţi, grupaţi în nuclei nervoşi. Pericarionii acestor neuroni au dimensiuni
variabile. Astfel, cei mai mari pericarioni aparţin neuronilor motori localizaţi în coarnele
ventrale, iar cei mai mici aparţin unor neuroni senzitivi din coarnele dorsale, ce formează substanţa
gelatinoasă Rolando şi zona periferică Lissauer. În coarnele laterale se pot observa neuroni ce au
pericarioni de dimensiuni medii, ce aparţin unor neuroni vegetativi, senzitivi, motori sau de
asociaţie.
Neuronii multipolari stelaţi se identifică uşor la nivelul coarnelor ventrale, indiferent de
coloraţia aplicată, atât după aspectul nucleului mare, sferic, veziculos, cu nucleoli evidenţi, cât şi
după modalitatea de distribuire a prelungirilor. În situaţia folosirii coloraţiilor speciale se pot
observa neurofibrilele (Impregnaţie argentică) şi corpusculii Nissl (Albastru de toluidină),
răspândiţi în toată citoplasma, mai puţin în zona de detaşare a axonului (conul de emergenţă).
11
În afară de pericarionii diverselor tipuri de neuroni, în structura substanţei cenuşii din
măduva spinării mai putem observa nucleii celulelor gliale mici, heterocromatici, fibre nervoase
amielinice, fibre nervoase mielinice rare, lipsite de teaca Schwann, alături de capilare sanguine şi
rare fibre şi celule conjunctive.
Figura 1.5. Histostructura substanţei cenuşii, în detaliu/ob. 40x (A) şi sub formă de schemă (B)
(original/ preparat histotecă FMVB /foto, desen şi prelucrare dr. I. Cazimir)
1. Pericarioni; 2. Fibre nervoase nemielinizate; 3. Fibre nervoase mielinizate.
În canalul ependimar se pot studia

celulele gliale ependimare dispuse pe un
singur rând, regiunea lor bazală prelungindu-se
în substanţa cenuşie învecinată. Ele sunt celule
columnare înalte, prevăzute cu cili şi microvili
la polul apical. Nuclei ovalari sunt plasaţi în
treimea bazală.
Figura 1.6. Secţiune transversală realizată prin
măduva spinării în dreptul canalului ependimar/
ob. 40x (original/ preparat histotecă FMVB /
foto şi prelucrare dr. I. Cazimir)
1. Lumenul canalului ependimar; 2. Celule ependimare;
3. Substanţa cenuşie; 4. Pericarioni.
Figura 1.7. Histostructura astrocitului protoplasmatic/ob. 40x (A) şi sub formă de schemă (B)/
(original/ preparat histotecă FMVB /foto, desen şi prelucrare dr. I. Cazimir) 1. Prelungiri celulare; 2. Capilare; 3. Nucleu.
12
În substanţa albă se remarcă fibrele nervoase mielinice de grosimi diferite, secţionate
transversal, care apar sub forma unor structuri circulare cu diametru variabil. Central, ele conţin un
punct cromatic, ce reprezintă neuritul mai mult sau mai puţin retractat. Zona clară din jurul
neuritului indică locul ocupat de teaca de mielină dizolvată în timpul prelucrării secţiunilor şi,
eventualul spaţiu rezultat prin retracţia neuritului după fixare. Această zonă clară este delimitată
periferic de o teacă circulară formată din prelungirile celulelor nevroglice întreţesute (astrocite
fibroase, oligodendroglii şi microglii). Printre fibre nervoase mielinice, în afară de celulele gliale se
mai pot întâlni rare fibre nemielinice, capilare sanguine şi o redusă cantitate de ţesut conjunctiv.
Figura 1.8. Imaginea microscopică a fibrelor nervoase mielinizate din substanţa albă/ob. 40x (A)
şi sub formă de schemă (B)/ (original/ preparat histotecă FMVB /foto, desen şi prelucrare dr. I. Cazimir)
1. Spaţiul ocupat de teaca de mielină; 2. Neurit; 3. Fibre nervoase nemielinizate; 4. Celule gliale; 5. Capilare.
Figura 1.9. Astrocitul fibros observat în câmpul microscopic(A) /ob. 90x şi sub formă de schemă (B)
1. Nucleu; 2. Prelungiri celulare; 3. Capilar.
Identificarea structurală a măduvei spinării în secţiune transversală se realizează pe

baza observării :
- neuronilor multipolari stelaţi de mari dimensiuni, localizaţi în coarnele ventrale ale
măduvei spinării ;
13
- modalităţii de distribuire a substanţei cenuşii, ce are forma literei H, în interiorul organului,
la care distingem coarnele dorsale, laterale şi ventrale, acoperită de substanţa albă formată din
cordoane de fibre nervoase predominant mielinizate ;
- canalului ependimar tapetat cu un rând de ependimocite columnare înalte.
Figura 1.10. Oligodendroglia observată în câmpul microscopic(A) /ob. 40x şi sub formă de schemă (B)
1. Oligodendroglia; 2. Teaca de mielină; 3. Capilar; 4. Neurit.
Figura 1.11. Imaginea microgliei în

câmpul microscopic(A) /ob. 40x
şi sub formă de schemă (B)
(original/ preparat histotecă FMVB /
foto, desen şi prelucrare dr. I. Cazimir)
◄ Microglia; 1. Capilar.
14
Reprezentarea schematică – presupune schiţarea imagini de ansamblu a măduvei
spinării şi se începe prin trasarea fină a conturului ovalar al organului. Urmează aplicarea liniilor ce
indică fisura mediană ventrală şi septul median dorsal. Se configurează apoi, teritoriul de forma
literei H, plasat central, străbătut de canalul ependimar. Se va avea în vedere aspectul subţiat,
alungit, efilat al coarnelor dorsale şi aspectul lăţit, rotunjit, depărtat de periferie, al coarnelor
ventrale. Se desenează neuronii multipolari stelaţi, după care se completează structura ţesutului
nervos în cadrul substanţei cenuşii. Desenul se va încheia prin aplicarea cordoanelor de fibre
nervoase ce aparţin substanţei albe, plasate la periferie.
Figura 1.12. Reprezentarea schematică a măduvei spinării secţionată transversal

(original/ după preparat histotecă FMVB / desen şi prelucrare dr. I. Cazimir)
1. Substanţa cenuşie; 2. Substanţa albă; 3. Corn dorsal; 4. Corn ventral; 5. Comisura

cenuşie; 6.Canal ependimar; 7. Cordon dorsal; 8. Cordon lateral; 9.Cordon ventral;
10.Fisura mediană ventrală; 11. Septul median dorsal; 12. Rădăcina dorsală a nervului
spinal; 13. Neuroni motori; 14. Meninge.
15
1.1.2. CEREBELUL
Descriere – Cerebelul (cerebellum) apare ataşat de faţa dorsală a trunchiului şi este alcătuit
dintr-un lob median numit vermis alături de doi lobi laterali (emisferele cerebeloase).
Suprafaţa cerebelului este străbătută de numeroase şanţuri, dintre care, unele profunde
delimitează lobii cerebelului, iar altele superficiale, delimiteazã lobulii. În cadrul fiecărui lobul
există alte şanţuri ce delimitează mai multe lame cerebeloase, pe care sunt dispuse lamelele
cerebeloase, rezultând un aspect general extrem de ramificat, arboriform.
În cazul cerebelului, substanţa cenuşie se întâlneşte la suprafaţa organului, în cea mai mare
parte, structurând scoarţa cerebeloasă (cortexul cerebelos), ce va acoperii substanţa albă, situată
central, în care se întâlnesc incluşi patru nuclei de substanţă cenuşie.
De studiat : secţiuni sagitale sau transversale realizate prin cerebel.
Imaginea de ansamblu (ob. 3x, 6x, 10x) permite observarea aspectului arboriform,
caracteristic cerebelului, datorat multitudinii de lame şi lamele cerebeloase, în care substanţa albă
apare plasată în profunzime, iar substanţa cenuşie o acoperă, fiind situată periferic, alcătuind scoarţa
cerebeloasă formată din straturile molecular, intermediar şi granular, pornind de la suprafaţă către
profunzime.
Figura 1.13. Imaginea de ansamblu a cerebelului observată în câmpul microscopic(A) /ob. 3x

1. Substanţa cenuşie; 2. Substanţa albă; 3. Pia mater.
Detaliul de imagine (ob. 40x) surprinde particularităţi histostructurale la nivelul celor trei
straturi ale cortexului cerebelos, interesând în primul rând substanţa cenuşie.
În stratul molecular, superficial, vom întâlni o predominanţă a fibrelor nervoase.
Neuronii sunt rari, mici, de tip multipolar stelat. Majoritatea lor poartă denumirea de „celule în
coşuleţ”, deoarece axonul lor se ramifică în jurul neuronilor Purkinje din stratul intermediar,
formând o adevărată ţesătură. Dendritele lor se îndreaptă către suprafaţa cerebelului constituind
arborizaţii la diferite nivele, în cadrul stratului molecular.
În stratul intermediar, numit şi stratul neuronilor piriformi (Purkinje) se poate
observa un singur rând de neuroni cu aspect de pară, ce au o zonă bazală dilatată şi rotunjită,
orientată către stratul granular, şi o regiune apicală efilată, orientată către stratul molecular. Nucleul
sferic, veziculos, eucromatic este situat central. De la nivelul polului apical se desprind 2-3 dendrite
groase, care se vor ramifica dihotomic, într-un singur plan, ocupând stratul molecular. Din zona
16
bazală celulară se desprinde axonul, care străbate stratul granular, unde emite colaterale, ajungând
în substanţa albă.
În stratul granular, profund, ce

vine în contact cu substanţa albă, întâlnim o
predominanţă celulară. Acest strat ocupă
cea mai mare suprafaţă din cadrul ariei
cerebeloase şi conţine două tipuri de
neuroni multipolari, deosebindu-se
neuronii granulari de 4-5 μm şi neuronii
Golgi. Neuronii granulari se încadrează în
categoria celor mai mici celule din
organism. Dendritele lor sunt scurte şi se
ramifică în jurul propriului pericarion,
prezentând terminaţii în formă de “gheare”,
iar axonii au un traiect ascendent, ajungând
în stratul molecular. Neuronii Golgi sunt
neuroni multipolari de talie mijlocie,
localizaţi sub rândul neuronilor piriformi.
Dendritele lor sunt lungi şi ajung în stratul
molecular, iar axonii scurţi, ramificaţi,
stabilesc sinapse cu dendritele în formă de
“gheară” ale neuronilor granulari.
Scoarţa cerebeloasă se
caracterizează printr-un număr impresionat
de sinapse interneuronale, centrate pe Figura 1.14. Scoarţa cerebeloasă observată în câmpul
celulele Purkinje, la care participă şi o serie microscopic/Impregnaţie argentică, ob. 40x (original/
preparat histotecă FMVB /foto şi prelucrare dr. I. Cazimir)
de fibre cu un aspect caracteristic, 1. Stratul molecular; 2. Stratul neuronilor Purkinje; 3. Stratul
reprezentate de fibrele muscoide şi fibrele granular; 4. Axonul neuronului Purkinje; 5. Axonii
agăţătoare. neuronilor “în coşuleţ”; 6. Fibre agăţătoare; 7. Dendritele
neuronului Purkinje; 8. Nucleul neuronului Purkinje.
Fibrele muscoide, vizibile în stratul granular, au aspectul unor tufe de muşchi şi sunt
ondulate, groase, cu numeroase îngroşări şi ramificaţii colaterale. Fibrele agăţătoare traversează
stratul granular şi ajung în stratul molecular în care se termină, agăţându-se precum viţa de vie (sau
iedera) pe dendritele neuronilor piriformi cu care stabilesc sinapse.
Fiecare neurofibră agăţătoare stabileşte
sinapse cu un singur neuron piriform. Alături
de neuroni şi fibre nervoase în scoarţa
cerebeloasă întâlnim nevroglii reprezentate de:
oligodendroglii, astroglii, microglii şi de
nevroglii specifice, precum nevroglia penatã şi
nevroglia Golgi.
Figura 1.15. Imaginea schematizată a scoarţei

cerebeloase(original/ după preparat histotecă FMVB /
desen şi prelucrare dr. I. Cazimir)
1. Stratul molecular; 2. Stratul neuronilor Purkinje;
3. Stratul granular; 4. Substanţa albă; 5. Dendritele
neuronului Purkinje; 6. Axonul neuronului Purkinje;
7. Pia mater.
17
Substanţa albă, la nivelul cerebelului, ocupă zona centrală a lamelor şi lamelelor şi este
formată din fibre nervoase mielinice, axoni ai neuronilor piriformi, celule gliale şi capilare
sanguine.
Identificarea structurală a cerebelului se bazează pe observarea:
- neuronilor piriformi (Purkinje) aranjaţi într-un singur rând în cadrul stratului intermediar;
- aspectului general arboriform datorat numeroaselor lame şi lamele cerebeloase.
Reprezentarea schematică – presupune schiţarea imagini de ansamblu a cerebelului
începută prin trasarea mai multor lame şi lamele cerebeloase. Urmează aplicarea neuronilor
Purkinje aranjaţi într-un singur rând, orientaţi cu zona apicală către suprafaţă. Se aplică apoi,
conţinutul fibrilar al stratului molecular şi nucleii aglomeraţi ai celulelor stratului granular. La final,
se desenează zona centrală a fiecărei lame şi lamele, ocupată de substanţa albă.
1.1.3. CREIERUL MARE
Descriere – Creierul mare (cerebrum) este format din cele două emisfere cerebrale,
legate între ele printr-o serie de formaţiuni comisurale. Fiecare emisferă cerebrală are câte o zonă
centrală ocupată de substanţa albă, acoperită de substanţa cenuşie, care alcătuieşte scoarţa
cerebrală (cortex cerebri) şi nucleii cenuşii telencefalici.
Scoarţa cerebrală prezintă o suprafaţa întinsă, creată prin apariţia unor denivelări numite
circumvoluţiuni (sau girusuri), delimitate de şanţuri (sau sulcusuri). Se obţine, astfel, o suprafaţă
funcţională mai mare la un volum cerebral relativ mic. Grosimea ei este variabilă, fiind mai redusă
la nivelul lobului occipital şi mai groasă la nivelul lobului frontal, unde are o structură tipică.
De studiat : secţiuni sagitale sau transversale realizate prin scoarţa cerebrală la nivelul
lobului frontal.
Figura 1.16. Imaginea de ansamblu a scoarţei cerebrale
în câmpul microscopic/Impregnaţie argentică, ob. 3x
1. Scoarţa cerebrală; 2. Substanţa albă.
Imaginea de ansamblu (ob. 3x, 6x,

10x) este creată în primul rând de succesiunea
celor şase straturi de substanţă cenuşie,
ce formează scoarţa cerebrală, în care
predomină neuroni piramidali cu dimensiuni
diferite. Pornind de la suprafaţă în profunzime
vom putea descrie :
- stratul molecular sau plexiform,
superficial, predominant fibrilar. În structura sa
se întâlnesc numeroase fibre nervoase, neuroni
de asociaţie (neuronii orizontali Cajal), de
formă triunghiulară, poligonală sau fusiformă,
mici şi rari, alături de celulele gliale;
- stratul granular extern în care
predomină neuroni reduşi dimensional, de
formă stelată şi piramidală, alături de fibre
nervoase;
18
- stratul piramidal extern ce
conţine neuroni piramidali mici şi
mijlocii, orientaţi cu vârful către
suprafaţa cortexului;
- stratul granular intern
remarcat datorită populaţiei dense de
neuroni stelaţi mici, prevăzuţi cu un
nucleu sferic normocromatic;
- stratul piramidal intern sau
ganglionar ce conferă unicitate structurii
scoarţei cerebrale prin prezenţa
neuronilor piramidali mari, numiţi şi
neuroni Betz, dispuşi grupat în cuiburi
Betz, caracteristice cortexului motor.
Alături de ei mai întâlnim neuroni stelaţi
şi neuronii Martinotti;
- stratul polimorf structurat din
pericarioni cu forme diferite (ex. neuroni
piramidali mici, neuroni poligonali -
Martinoti, neuroni stelaţi şi neuroni
fuziformi).
Pe lângă neuroni şi fibrele
nervoase, cortexul mai conţine astrocite,
oligodendroglii, microglii, capilare
sanguine şi foarte rare fibre conjunctive.
Substanţa albă întâlnită în Figura 1.17. Scoarţa cerebrală /ob. 6x (original/
centrul emisferelor cerebrale cuprinde 1.Stratul molecular; 2. Stratul granular extern;
fibre nervoase mielinice de proiecţie, 3. Stratul piramidal extern; 4. Stratul granular intern;
de asociaţie şi comisurale. 5. Stratul piramidal intern; 6. Stratul polimorf;
7. Vas de sânge.
Detaliul de imagine (ob. 40x) ajută în studiul celor cinci tipuri de neuroni, reprezentaţi de
neuronii piramidali, neuronii stelaţi, neuronii poligonali, neuronii fusiformi şi neuronii ovalari,
insistându-se asupra aspectului histostructural al neuronilor piramidali mari – Betz.
Neuronii piramidali au formă triungiulară în secţiune transversală, cu vârful orientat spre
suprafaţa cortexului. Axonul lor se detaşează de la nivelul bazei şi pătrunde în substanţa albă, iar
din unghiurile bazei se desprind dendrite scurte care se ramifică colateral. Mărimea acestor neuroni
variază, existând neuroni piramidali mici, mijlocii şi mari. Cei mai mari neuroni piramidali, întâlniţi
în stratul piramidal intern al cortexului motor, sunt cunoscuţi sub denumirea de neuroni Betz.
Neuronii stelaţi sau granulari sunt neuroni mici, cu un axon scurt, orientat vertical, şi cu
mai multe dendrite ramificate.
Neuronii Martinoti au un contur poligonal, puţine dendrite scurte şi cu un axon lung, care
se extinde spre suprafaţă şi se bifurcă în “T” în stratul molecular.
Neuronii fusiformi, mici şi medii, sunt orientaţi cu axul lung perpendicular pe suprafaţa
cortexului. Axonul lor se desprinde de pe o latură a pericarionului şi se dirijează spre suprafaţa
cortexului, iar dendritele se desprind de la extremităţile pericarionului.
Neuronii orizontali Cajal sunt celule mici, ovoidale prezente în stratul molecular.
! ! ! De reţinut : Aspectul celor şase straturi diferă foarte mult în funcţie de zona
cortexului cerebral din care a fost recoltat fragmentul de organ. Astfel, în lobii temporal şi parietal
19
sunt bine reprezentate straturile granulare, ce ating dezvoltarea maximă, iar în cortexul lobului
frontal predomină celulele piramidale, ce ajung la dimensiuni impresionante şi au tendinţă de
grupare.
Evidenţierea clară a formei pericarionului şi

stabilirea zonelor de desprindere a axonului şi a
dendritelor, precum şi trasarea orientativă a
traiectoriei acestora, elemente determinante în
configurarea imaginii de ansamblu a scoarţei
cerebrale, devin posiblile doar prin aplicarea
metodelor speciale de colorare bazate pe folosirea
impregnaţiei argentice.
Identificarea structurală a scoarţei
cerebrale are la bază observarea unei structuri
formate din ţesut nervos dispus sub formă de
straturi, în care predomină neuronii piramidali,
remarcându-se neuronii Betz, neuroni piramidali ce
ating dimensiunea maximă.
Figura 1.18. Aspectul histostructural al neuronului

piramidal Betz/Impregnaţie argentică, ob. 40x(original/
1. Pericarion; 2. Dendritele neuronului Betz.
Reprezentarea schematică –
presupune schiţarea imaginii de ansamblu a
scoarţei cerebrale şi va fi începută prin
trasarea aproximativă a teritoriului aferent
fiecăruia din cele şase straturi. Urmează
aplicarea pericarionilor neuronilor Betz în
stratul piramidal intern, izolaţi sau grupaţi sub
forma cuiburilor Betz, apoi se desenează
celulele mici, înghesuite ale straturilor
granulare şi restul neuronilor. La final, se
conturează celulele stratului polimorf, celulele
gliale, capilarele sangvine şi fibrele nervoase.
Figura 1.19. Aspectul histostructural schematizat

al scoarţei cerebrale
(original/după preparat histotecă FMVB /
1.Stratul molecular; 2. Stratul granular extern;
3. Stratul piramidal extern; 4. Stratul granular intern;
5. Stratul piramidal intern; 6. Stratul polimorf;
7. Substanţa albă; 8. Pia mater.
20
1.1.4. MENINGELE
Descriere – Măduva spinării şi encefalul sunt acoperite de trei straturi, diferit alcătuite de
către ţesutul conjunctiv, care se continuă şi la nivelul nervul optic, dar şi peste rădăcinile nervilor
periferici. Aceste straturi reprezentate de pia mater, arahnoidă şi dura mater formează meningele
(meninges), îndeplinind un rol protector.
De studiat : secţiuni sagitale sau transversale realizate prin straturile meningeale surprinse
în contact cu substanţa nervoasă.
Imaginea de ansamblu (ob. 3x, 6x, 10x) a meningelor se poate studia la suprafaţa oricărui
organ ce aparţine sistemului nervos central, observându-se în primul rând pia mater, stratul profund,
aflat în imediata vecinătate a substanţei nervoase, apoi arahnoida, stratul mijlociu. Dura mater,
stratul superficial meningeal poate fi descris doar atunci când fragmentul de organ este secţionat
împreună cu baza osoasă care-l protejează. În cele mai multe cazuri însă, fragmentele de organ se
prelucrează independent de baza osoasă la care aderă foarte bine, dura mater rămânând fixată la
aceasta.
Figura 1.20. Raportul dintre

meninge şi măduva spinării/
ob. 10x (original/
preparat histotecă FMVB /
1. Substanţa albă a măduvei

spinării; 2. Pia mater; 3. Spaţiu
subarahnoidian; 4. Componenta
membranoasă a arahnoidei;
5.Dura mater; 6. Artere; 7. Venă;
8. Lichid cerebro-spinal;
9.Componenta trabeculară a
arahnoidei.
Detaliul de imagine (ob. 40x) şi identificarea structurală permit observarea structurii

durei mater doar în cazul secţiunilor ce conţin măduva spinării integrată în canalul vertebral.
Dura mater apare constituită din fibroblaste, fibre de colagen, fibre elastice, fibre
nervoase, corpusculi senzitivi şi formaţiuni vasculare. Ea este separată de peretele osos al canalului
rahidian printr-un spaţiu epidural, umplut cu ţesut conjunctiv lax sau adipos şi cu plexuri venoase.
Arahnoida este formată dintr-o componentă membranoasă în contact cu dura mater şi o
componentă trabeculară, ce conţine numeroase trabecule de fibre conjunctive, dispuse în reţea
între porţiunea membranoasă şi pia mater. În arahnoidă vasele de sânge lipsesc. Între arahnoidă şi
pia mater se delimitează un spaţiu subarahnoidian care are un aspect areolar şi conţine lichidul
cerebrospinal. Arahnoida împreună cu pia mater alcătuieşte leptomeningele, iar ochiurile reţelei
trabeculare din spaţiul subarahnoidian sunt căptuşite de un singur rând de celule aplatizate,
denumite fibroblaste leptomeningeale, asemănătoare celulelor mezenchimale. Spaţiul
subarahnoidian poate fi observat şi în în jurul unor vase de sânge, care pătrund în creier, situaţie în
care poartă denumirea de spaţiu perivascular.
21
Pia mater conţine fibre de colagen, rare fibre elastice, vase de sânge, către arahnoidă
fibroblaste leptomeningeale, iar către substanţa nervoasă, dintr-un rând de celule mezoteliale
sprijinite pe o membrană bazală.
Reprezentarea schematică – urmăreşte schiţarea formaţiunilor fibrilare şi celulare
conjunctive şi epiteliale din structura meningelor, în care sunt încadrate formaţiuni vasculare.
Figura 1.21. Meningele în

reprezentare schematică (original/
după preparat histotecă FMVB /
1. Substanţa albă a măduvei

spinării; 2. Pia mater; 3. Spaţiu
subarahnoidian; 4. Componenta
membranoasă a arahnoidei;
5.Dura mater; 6. Arteră; 7. Venă;
8.Fibroblaste leptomeningeale;
9.Componenta trabeculară a
arahnoidei.
1.1.5. PLEXURILE COROIDE
Descriere – Plexurile coroide (tela choroidea) apar sub forma unor structuri conjunctivo-
vasculare întâlnite în peretele fiecărui ventricul cerebral. Ele reprezintă pliuri ale piei mater
implicate în producerea lichidului cerebro-spinal şi în reglarea presiunii intracraniene.
De studiat : secţiuni sagitale sau transversale realizate prin emisferele cerebrale la nivelul
ventriculilor cerebrali.
Figura 1.22. Aspectul

plexurilor coroide în secţiune
sagitală realizată printr-un
ventricul cerebral/ob. 10x
1. Spaţiul ventricular; 2. Ax
conjunctivo-vascular; 3. Epiteliu
simplu cubic; 4. Capilare;
5. Ţesut nervos; 6. Pia mater.
22
Imaginea de ansamblu (ob. 10x) şi identificarea structurală evidenţiază o serie de
prelungiri ale piei mater în aria ventriculilor cerebrali alcătuite dintr-un ax conjunctivo-capilar,
tapetat cu un epiteliu unistratificat cubic, ce conţine nevroglii ependimare modificate.
Detaliul de imagine (ob. 40x) permite observarea nucleilor sferici, eucromatici ai celulelor
epiteliale, ce prezintă la suprafaţă microvili, şi sunt separate printr-o membrană bazală de reţeaua
capilarã şi de ţesutul conjunctiv lax ce ocupă zona centrală a formaţiunilor.
Figura 1.23. Imaginea

histostructurală a plexurilor
coroide în câmpul microscopic/
ob. 40x (original/ preparat histotecă
FMVB /foto şi prelucrare dr. I. Cazimir)
1. Spaţiul ventricular;
2.Ax conjunctivo-vascular;
3. Epiteliu simplu cubic;
4. Capilar.
Reprezentarea schematică – constă în desenarea epiteliului simplu cubic ce tapetează

mai multe pliuri conjunctive ce conţin capilare dilatate.
Figura 1.24. Reprezentarea schematică a plexurilor coroide

(original/ după preparat histotecă FMVB / desen şi prelucrare dr. I. Cazimir)
1. Spaţiul ventricular; 2. Ax conjunctivo-vascular; 3. Epiteliu simplu cubic; 4. Capilare.
23
1.2. SISTEMUL NERVOS PERIFERIC
Sistemul nervos periferic (systema nervosum periphericum) include în structura sa

ganglionii nervoşi (cranieni, rahidieni, vegetativi) şi nervii (cranieni, rahidieni, vegetativi).
1.2.1. GANGLIONII NERVOŞI
Descriere – Ganglionii nervoşi se prezintă sub forma unor structuri globuloase plasate pe
traiectul nervilor, delimitate de o capsulă conjunctivo-vasculară ce trimite septe spre interior în
care vor schiţa loji ocupate cu neuroni şi celule gliale ganglionare.
De studiat : - secţiuni sagitale sau transversale realizate prin ganglionii spinali situaţi pe
rădăcinile dorsale ale nervilor rahidieni;
- secţiuni transversale realizate prin peretele esofagian, stomacal sau intestinal
unde se pot identifica ganglionii vegetativi parasimpatici.
Imaginea de ansamblu (ob. 10x) şi identificarea structurală sunt conferite în cazul
ganglionului spinal de prezenţa neuronilor pseudounipolari aranjaţi subcapsular, sub forma
unor grupări cu întindere variabilă, separare prin septe conjunctive discrete. În zona centrală a
ganglionului spinal se pot observa fibre nervoase mielinice. Capsula ganglionului alcătuită din
ţesut conjunctiv dens vascularizat se continuã cu tecile perineurale şi epineurale ale nervilor
asociaţi.
Figura 1.25. Imaginea de

ansamblu a ganglionului
spinal în secţiune sagitală/
ob. 3x(original/
1. Neuroni pseudounipolari;
2. Fibre nervoase
mielinizate; 3. Capsulă
conjunctivă; 4. Septe;
5.Ţesut conjunctiv adipos.
Ganglionii vegetativi localizaţi între straturile musculare netede din peretele tubului
digestiv cuprind în structura lor neuroni multipolari mici, dispuşi în cuiburi, celule gliale satelite şi
câteva fibre nervoase amielinice dispersate.
Detaliul de imagine (ob. 40x) pentru ganglionul spinal permite observarea neuronilor
pseudounipolari cu pericarion sferic mare, prevăzut cu nucleu sferic eucromatic ce are nucleolii
evidenţi sau cu pericarioni mici sferici ce au nuclei normocromatici. Fiecare pericarion este
înconjurat de un rând de celule gliale satelite, ovalare, aplatizate, ce au nuclei heterocromatici.
24
Fiecare neuron pseudounipolar împreună cu celulele gliale satelite este înconjurat, la rândul său, de
o capsulă conjunctivă formată din celule conjunctive, fibre conjunctive şi capilare sangvine.
Figura 1.26. Variabilitatea

dimensională a neuronilor
pseudounipolari /ob. 40x
1. Neuroni pseudounipolari; 2. Celule
gliale satelite; 3. Capsulă.
În ganglionii vegetativi
parasimpatici neuronii multi-
polari poligonali apar grupaţi şi
prezintă puţini pericarioni prevăzuţi
cu nuclei mari, eucromatici, nucleoli
evidenţi şi multă citoplasmă
bazofilă. Neuronii sunt înconjuraţi
de numeroase nevroglii mici şi de
fibre nervoase nemielinizate
dispersate, integrate într-o structură
de ansamblu conjunctivo-vasculară.
Figura 1.27. Histostructura ganglionului

vegetativ /ob. 20x
1. Neuroni multipolari; 2. Fibre nervoase
nemielinizate; 3. Celule gliale; 4. Capilar;
5. Ţesut conjunctiv; 6. Fibre musculare
striate scheletice.
Reprezentarea schematică
– pentru ganglionul spinal se
începe prin desenarea capsulei şi a
septelor conjunctiv, urmate de
schiţarea neuronilor pseudounipolari
cu celule satelite şi a fibrelor
nervoase mielinice.
În cazul ganglionilor
vegetativi parasimpatici se
desenează două straturi de fibre
musculare netede, secţionate diferit,
între care se aplică o grupare de
Figura 1.28. Ganglionul spinal sub formă de schemă (original/ neuroni multipolari poligonali,
după preparat histotecă FMVB / desen şi prelucrare dr. I. Cazimir)
celule gliale, fibre nervoase
1. Neuroni pseudounipolari; 2. Fibre nervoase mielinizate;
3. Capsulă conjunctivă; 4. Septe; 5. Ţesut conjunctiv adipos. amielinice şi fibre conjunctive.
25
1.2.2. NERVII
Descriere – Nervii sunt formaţi din fibre nervoase aferente sau eferente, ce reprezintă
dendrite sau axoni ai unor neuroni care aparţin sistemului nervos somatic sau vegetativ.
! ! ! De reţinut : Chiar dacă din punct de vedere funcţional dendritele şi axonii prezintă
diferenţe majore, histostructural sunt aproximativ identice, pentru ambele componente utilizăndu-se
termenul de fibră nervoasă, care însă poate avea un diametru variabil.
De studiat : - secţiuni transversale prin nervi cu localizare în diferite organe.
Imaginea de ansamblu (ob. 10x) permite şi identificarea structurală în cazul nervului
secţionat transversal prin observarea fasciculelor grupate de fibre nervoase.
Nervii periferici apar delimitaţi de o teacă formată dintr-un ţesut conjunctiv dens
vascularizat, numită epinerv, din care se desprind septe conjunctive ce împart teritoriul nervului în
loje. Totalitatea acestor septe formează perinervul, iar fiecare fibră nervoasă este înconjurată de
câteva fibre conjunctive, care o individualizează, alcătuind endonervul, ce acoperă teaca Schwann.
Figura 1.29. Imaginea secţiunii transversale prin nerv/ ob. 10x (A) şi aspectul schematizat (B)
1. Fibre nervoase; 2. Endonerv; 3. Perinerv; 4. Epinerv; 5. Celule adipoase; 6. Arteră;
7. Venă; 8. Ţesut conjunctiv fibros.
! ! ! De reţinut: În funcţie de numărul fibrelor nervoase pe care le conţin, nervii pot avea
grosimi diferite, putându-se întâlni nervi formaţi din câteva fibre nervoase, dar şi nervi ce prezintă
zeci de fibre nervoase. Indiferent de numărul fibrelor din structura lor, nervii au întotdeauna în
secţiune transversală un aspect circular, bine conturat, datorat condensării periferice a ţesutului
conjunctiv.
Detaliul de imagine (ob. 40x) evidenţiază fiecare fibră nervoasă secţionată transversal, în
care se poate observa central neuritul, alcătuit din neuroplasmă şi neurilemă, înconjurat de
teaca de mielină, teaca Schwann şi teaca conjunctivă Henle sau endonervul, formată din
puţine fibroblaste, fibre de colagen şi capilare sanguine.
În cazul perinervului prin mărirea imaginii se va distinge o componentă periferică
fibroasă structurată dintr-un ţesut conjunctiv dens şi epiteliul perineural, în care întâlnim celule
epiteliale aplatizate.
Reprezentarea schematică – se începe prin conturarea epinervului şi trasarea
componentelor perinervului, urmate de reprezentarea fiecărei fibre nervoase în parte, prin schiţarea
neuritului, a nucleilor celulelor Schwann şi a endonervului. Spaţiul ocupat de teaca de mielină va
rămâne necolorat în cazul aplicării unei metode generale de colorare (vezi descrierea modalităţii de
colorare a fibrelor nervoase realizată în volumul I, în cadrul ţesutului nervos).
26
ANEXA 1
Imaginea 1. Măduva spinării în secţiune transversală/ IA, Imaginea 2. Neuronul multipolar stelat din coarnele ventrale
ob.3x (original/ preparat histotecă FMVB/ ale măduvei spinării/ IA, ob.90x
foto şi prelucrare dr. I. Cazimir) (original/ preparat histotecă FMVB/
1. Substanţa cenuşie; 2.Substanţa albă; 3. Corn dorsal; 4. Corn ventral; foto şi prelucrare dr. I. Cazimir)
5. Comisura cenuşie; 6.Canal ependimar; 7. Cordon dorsal; 1. Pericarion; 2. Nucleu; 3. Nucleol; 4. Neurofibrile;
8. Cordon lateral; 9.Cordon ventral; 10. Fisura mediană ventrală; 5. Dendrite; 6. Celule gliale.
11. Septul median dorsal; 12. Rădăcina dorsală a nervului spinal.
Imaginea 3. Scoarţa cerebeloasă/ IA, ob.20x Imaginea 4. Scoarţa cerebrală/ IA, ob.3x
(original/ preparat histotecă FMVB/ (original/ preparat histotecă FMVB/
foto şi prelucrare dr. I. Cazimir) foto şi prelucrare dr. I. Cazimir)
1. Strat molecular; 2. Stratul neuronilor Purkinje; 1.Stratul molecular; 2. Stratul granular extern;
3. Stratul granular; 4. Substanţa albă. 3. Stratul piramidal extern; 4. Stratul granular intern;
5. Stratul piramidal intern; 6. Stratul polimorf;
7. Vas de sânge.
27
Imaginea 6. Meningele/ HEA, ob.40x (original/ preparat histotecă
Imaginea 5. Astrocitul fibros/ IA, ob.90x (original/ FMVB/foto şi prelucrare dr. I. Cazimir) 1. Substanţa albă a
preparat histotecă FMVB/foto şi prelucrare dr. I. Cazimir) măduvei spinării; 2. Pia mater; 3. Spaţiu subarahnoidian;
1. Astrocite fibroase; 2. Prelungiri celulare; 3. Capilare. 4. Componenta membranoasă a arahnoidei; 5.Dura mater; 6. Arteră;
7. Fibroblaste leptomeningeale; 8. Lichid cerebro-spinal;
9.Componenta trabeculară a arahnoidei; 10. Zona epidurală.
Imaginea 7. Neuroni pseudounipolari din ganglionul

spinal/ HEA, ob.20x (original/ preparat histotecă FMVB/ Imaginea 8. Ganglionul spinal/ HEA, ob.10x (original/
foto şi prelucrare dr. I. Cazimir) preparat histotecă FMVB/foto şi prelucrare dr. I. Cazimir)
1. Neuroni pseudounipolari; 2. Celule gliale satelite; 1. Neuroni pseudounipolari; 2. Fibre nervoase mielinizate;
3. Fibre nervoase mielinizate. 3. Capsulă.
Imaginea 9. Nervul periferic în secţiune transversală/ Imaginea 10. Plexurile coroide/HEA, ob.10x (original/
HEA, ob.20x (original/ preparat histotecă FMVB/ preparat histotecă FMVB/foto şi prelucrare dr. I. Cazimir)
foto şi prelucrare dr. I. Cazimir) 1. Ventricul cerebral; 2. Ax conjunctivo-vascular;
1. Epinerv; 2. Fibre nervoase; 3. Locul ocupat de teaca de mielină;
3. Epiteliu simplu cubic; 4. Capilare.
4. Neurit; 5. Celule gliale; 6. Ţesut conjunctiv dens;
7. Celule musculare.
28
2. ANALIZATORII
Pentru a se putea integra în mediul înconjurător, organismul şi-a dezvoltat o serie de
structuri care să-i poată furniza informaţii despre tot ceea ce se petrece în jurul său. Aceste structuri
periferice vor recepţiona diferiţi stimuli din exterior, pe care îi vor transmite către etajele nervoase
superioare unde, în urma unei analize atente, se elaborează senzaţiile. Toate aceste proprietăţi sunt
caracteristice analizatorilor alcătuiţi dintr-un segment receptor, un segment de conducere şi un
segment central.
Segmentul receptor sau periferic se află integrat în structuri implicate în recepţionarea
unor forme de energie din mediul extern sau intern, pe care le percepe ca excitaţii şi le transformă în
influx nervos.
Segmentul de conducere sau intermediar este constituit din căile nervoase care
transmit influxul nervos la scoarţa cerebrală.
Segmentul central reprezintă teritoriul scoarţei cerebrale unde ajung fibrele nervoase
ale segmentului de conducere în care se analizează excitaţiile şi se elaborează senzaţiile.
În continuare se vor descrie doar segmentele periferice ale principalilor analizatori
(cutanat, olfactiv, gustativ, vizual, acustic), cunoscute sub denumirea de organe de simţ (organa
sensuum).
2.1. ANALIZATORUL CUTANAT
Descriere – Segmentul periferic al analizatorului cutanat, implicat în recepţionarea

excitaţiilor tactile, termice şi dureroase, este integrat în structura pielii, numită şi tegument
(integumentum commune) sau cutis (cutis), organ de simţ ce acoperă suprafaţa externă a corpului.
Pielea are o structură complexă, conjunctivo-epitelială, diferită ca aspect, mobilitate,
grosime, în funcţie de regiunea corporală, sex, rasă, specie. Ea este acoperită cu păr, în cea mai
mare parte a suprafeţei, şi înglobează formaţiuni glandulare şi terminaţii nervoase libere sau
încapsulate. Lipsa totală sau parţială a părului se poate observa doar în unele regiuni, cum ar fi:
perniţele digitale, narinele, zona epidermică a botului etc. De nivelul orificiilor naturale ale
organismului pielea se continuă cu mucoasele.
! ! ! De reţinut : În cadrul prezentării histostructurii analizatorului cutanat se va descrie
iniţial pielea, urmată de evidenţierea caracteristicilor formaţiunilor sale cornoase, glandulare şi
nervoase.
De studiat : secţiuni transversale sau longitudinale realizate prin piele de diferite grosimi,
ce provine din zone distincte, recoltarea fragmentelor interesând pielea cervicală, a trunchiului, a
planului nazo-labial, a pleoapelor, zona podală palmară şi plantară. Aceasta poate fi lipsită de fire
de păr (piele glabră) sau poate prezenta fire de păr. Un caz particular îl constituie pielea păsărilor.
2.1.1. STRUCTURA PROPRIU- ZISĂ A PIELII
Histostructural, pielea este formată din epiderm, derm şi hipoderm.

Imaginea de ansamblu (ob. 3x, 6x, 10x) va evidenţia superficial prezenţa epidermului,
însoţit de dermul papilar, continuat în profunzime cu dermul reticular şi hipodermul.
► Epidermul – nu reprezintă altceva decât un epiteliu stratificat pavimentos keratinizat,
care poate atinge grosimea maximă în zonele palmară şi plantară, unde are şi o structură completă.
29
În aceste teritorii lipsite de fire de păr, apare alcătuit din şase straturi de celule, respectiv : bazal,
spinos, granular, lucidum, cornos şi descuamant. În majoritatea zonelor corporale însă, stratul
lucidum lipseşte, iar epidermul din pielea păsărilor este lipsit de strat granular.
! ? ! De revăzut : Caracteristicile celor şase straturi ale epidermului au fost evidenţiate
în cadrul volumului I, subcapitolul 5.2.1.3. ce se referă la structura epiteliilor de acoperire
stratificate.
Suprafaţa epidermului poate să apară netedă, dar şi ondulată, prin dispunerea unor
proeminenţe, corespondente pliurilor mai mult sau mai puţin accentuate ale membranei bazale.
► Dermul – este format dintr-un strat

superficial, aflat în imediata vecinătate a
membranei bazale a epidermului, numit stratul
papilar, ce se continuă, în profunzime, cu stratul
reticular, fără o departajare clară.
Stratul papilar cuprinde ţesutul
conjunctiv lax, vascularizat şi inervat, separat de
epiderm prin membrana bazală a acestuia, care
formează o serie de pliuri mai mult sau mai puţin
accentuate. Teritoriul ocupat de ţesutul conjunctiv
lax dermic, plasat în interiorul pliurilor epidermului
constituie papilele, o formă prin care se va mări
suprafaţa de contact cu epiteliul.
Figura 2.1. Imaginea de ansamblu a pielii podale,

lipsite de fire de păr/ob. 3x (original/
preparat histotecă FMVB/foto şi prelucrare dr. I. Cazimir)
1. Epiderm; 2.Derm papilar; 3. Derm reticular;
4.Hipoderm; 5. Glande sudoripare; 6. Celule adipoase.
Stratul reticulareste alcătuit

dintr-un ţesut conjunctiv dens, în care
întâlnim rădăcina firelor de păr, glande
sebacee, glande sudoripare, muşchii arectori,
vase sangvine şi limfatice, formaţiuni
nervoase.
► Hipodermul – cuprinde numeroase
fascicule fibroase, denumite conuri fibroase,
ce fuzionează cu stratul tendiniform al
Figura 2.2. Imaginea de ansamblu a pielii dermului reticular, printre care se structurează
cervicale, în care se observă fire de păr în aglomerări mai mult sau mai puţin întinse de
secţiune longitudinală/ob. 3x (original/ preparat adipocite albe, vase sangvine şi limfatice,
histotecă FMVB/foto şi prelucrare dr. I. Cazimir)
1. Epiderm; 2.Derm papilar; 3. Derm reticular;
corpusculi senzitivi, nervi.
4. Hipoderm; 5. Glande sudoripare; 6. Celule În regiunea sa superficială se pot
adipoase; 7. Rădăcina firului de păr; observa adenomerele glandelor sudoripare şi
8. Bulb pilos; 9. Muşchi arector. bulbii foliculilor piloşi.
30
Detaliul de imagine (ob. 40x) permite, în primul rând, diferenţierea celulelor
epidermului, reprezentate de keratinocite, melanocite, macrofage şi celule epitelioide tactile.
Keratinocitele, cele mai numeroase celule ale epidermului, îmbracă mai multe forme, în
funcţie de stratul epitelial în care sunt observate. Astfel, în stratul bazal ele sunt surprinse frecvent
în momentul diviziunii celulare.
În stratul spinos, keratinocitele au aspectul
tipic al celulelor poligonale, prevăzute cu câte un
nucleu eucromatic, cu nucleoli evidenţi. Periferic,
în citoplasmă, se pot identifica numeroase
elemente fibrilare care nu sunt altceva decât
tonofilamente de citokeratină, aglomerate,
legate de componenta intracelulară a
desmozomilor (macula adherens). Spaţiile
intercelulare sunt largi. La nivelul lor se pot
observa tonofibrilele, aglomerări de
tonofilamente, ce prelungesc desmozomii
extracelular. Legăturile dintre keratinocitele
învecinate, sudate prin intermediul desmozomilor,
poartă denumirea de “punţi intercelulare” şi sunt
determinante în stabilirea aspectului spinos al
stratului.
În stratul granular, keratinocitele se
alungesc şi devin romboidale. Asocierea dintre
citokeratina tonofilamentelor cu moleculele de
keratohialină sintetizate aici, determină apariţia
granulaţiilor bazofile de α-keratină, vizibile.
În stratul lucidum, keratinocitele îşi pierd Figura 2.3. Histostructura epidermului/ob. 40x
structura tipică. Ele devin turtite, acidofile, îşi (original/ preparat histotecă FMVB/
pierd nucleul şi au membranele îngroşate, iar în foto şi prelucrare dr. I. Cazimir)
1. Celule bazale nediferenţiate; 2. Keratinocite
stratul cornos aplatizarea celulară se accentuează. poligonale din stratul spinos; 3. Tonofibrile în
spaţiul extracelular; 4. Melanocite; 5. Keratinocite
romboidale din stratul granular; 6. Derm papilar.
Melanocitele se întâlnesc, de obicei, în stratul

bazal şi se pot recunoaşte după incluziile pigmentare
brune pe care le conţin. Ele sunt celule ramificate,
prezentând prelungiri care se intergrează în stratul
spinos printre keratinocite.
Macrofagele intraepidermice sau celulele
Langerhans, implicate în procesele imunitare, sunt
răspândite printre celulele stratului spinos. În sprijinul
observării lor vin forma stelată a celulei şi aspectul
clar, decolorat al citoplasmei.
Figura 2.4. Reprezentarea schematizată a epidermului/ob. 40x

(original/ după preparat histotecă FMVB/desen şi prelucrare dr. I. Cazimir)
1. Celule bazale nediferenţiate; 2. Keratinocite poligonale din
stratul spinos; 3. Tonofibrile în spaţiul extracelular; 4.Keratinocite
romboidale din stratul granular; 5. Strat lucidum; 6. Strat cornos;
7. Membrana bazală; 8. Derm papilar.
31
Celulele epitelioide tactile sau celulele Merkel care vin în contact cu terminaţiile
nervoase libere sunt dificil de identificat, mai ales în cazul utilizării unei coloraţii uzuale.
Detaliul de imagine în dermul papilar evidenţiază răspândirea uniformă a fibroblastelor,
fibrocitelor, plasmocitelor, macrofagelor, limfocitelor şi mastocitelor, alături de fibrele de colagen
şi de reticulină. Particulară, în acest segment, în imediata vecinătate a epiteliului, este prezenţa
numeroaselor anastomoze arterio-venoase, care au adesea un traseu deosebit de sinuos, formând
împreună cu ţesutul conjunctiv dens adiacent, glomurile vasculare. Fiecare arteriolă aferentă din
structura glomului vascular are peretele îngroşat.
În dermul reticular, detaliul

de imagine surprinde particularităţile
tuturor elementelor înglobate în ţesutul
conjunctiv fibros foarte intens
vascularizat. Reţeaua vasculară formează
reţele de capilare în jurul foliculilor
piloşi, în jurul glandelor sudoripare şi
sebacee.
În hipoderm, detaliul de
imagine permite observarea
histostructurii adipocitelor, grupate sub
formă de paniculi adipoşi, prin
interpunerea fibrelor conjunctive de
colagen şi elastice, alături de
Figura 2.5. Prezenţa glomului vascular în dermul papilar, în numeroasele vase de sânge, componente
imediata vecinătate a membranei bazale epidermale/ob. 20x ale plexului vascular profund.
(original/ preparat histotecă FMVB/foto şi prelucrare dr. I. Cazimir)
1. Epiderm; 2. Locaţia membranei bazale; 3. Derm papilar;
4. Glom vascular.
2.1.2. FORMAŢIUNILE CORNOASE ALE PIELII
Structurile puternic cornificate, de interes histostructural, întâlnite în plan cutanat sunt

reprezentate de păr, copită, ongloane, unghii şi coarne.
► Firul de păr - are un aspect alungit, chiar filiform şi este fixat la nivelul pielii prin
intermediul foliculului pilos. Din aceste considerente, într-o piele acoperită cu păr, cele două
elemente vor fi luate împreună în discuţie.
Imaginea de ansamblu (ob. 3x, 6x, 10x), în cazul firului de păr, permite identificarea a
două regiuni aflate în raport diferit cu pielea. Astfel, la suprafaţa pielii se află tulpina sau tija,
continuată în derm de rădăcină, care se termină la limita dintre derm şi hipoderm prin bulbul pilos,
ce conţine papila firului de păr.
La structurarea foliculului pilos participă formaţiuni ce aparţin epidermului, dermului şi
stratului superficial al hipodermului, alcătuind două teci epiteliale şi teaca fibroasă. Totuşi, la o
astfel de putere de mărire, se vor putea observa doar teaca epitelială externă şi teaca fibroasă.
Detaliul de imagine (ob. 40x), foarte important pentru studiul firului de păr, facilitează
descrierea fiecărui segment în parte, începând cu bulbul pilos şi până la nivelul tijei, adăugându-se
şi foliculul pilos.
Papila apare sub forma unei cavităţi aflate în structura bulbului pilos, ce determină
dilatarea acestuia. Ea conţine formaţiunile vasculo-nervoase ale firului de păr încorporate într-o
masă de ţesut conjunctiv lax. Celulele epiteliale, care tapetează concavitatea bulbului pilos,
32
acoperind papila acestuia, formează matricea celulară a părului, de unde se diferenţiază
keratinocitele, celule pe baza cărora se constituie şi creşte firul de păr.
Figura 2.6. Imaginea firului de păr sub aspect longitudinal, în raport cu elementele componente ale
pielii, observată în câmpul microscopic/ob. 10x (A) şi sub formă de schemă (B)
(original/ preparat histotecă FMVB/foto, desen şi prelucrare dr. I. Cazimir)
1. Tija firului de păr; 2. Rădăcină; 3. Bulb pilos; 4. Papilă; 5. Teca epitelială internă a foliculului pilos;
6.Teacă epitelială externă; 7. Teacă fibroasă; 8. Muşchi arector; 9. Glandă sebacee; 10. Adenomerul
glandei sudoripare; 11. Canalul de excreţie al glandei sudoripare; 12. Epiderm; 13. Derm; 14. Hipoderm;
15. Fir de păr secţionat transversal.
Histostructural, tija şi rădăcina firului de păr sunt formate din medulară, corticală şi
cuticulă, ce respectă un aranjament concentric.
Medulara este întâlnită în zona centrală a firului de păr şi conţine două sau trei rânduri de
celule ce au un aspect cuboidal în dreptul bulbului pilos, devin turtite în restul rădăcinii şi se
cheratinizează în tijă, după care dispar către vârf. În zona distală şi mijlocie a tijei au o formă
caracteristică în funcţie de specie. Firele de păr foarte subţiri şi lâna sunt lipsite de medulară.
Corticala sau scoarţa înveleşte medulara şi este alcătuită din celule cuboidale, cu nuclei
sferici sau ovoidali în rădăcină, care devin aplatizate, degenerând progresiv spre extremitatea
apicală a firului de păr. Citoplasma lor conţine incluzii pigmentare.
33
Cuticula reprezintă stratul superficial format dintr-un rând de celule pavimentoase în
rădăcină, ce capătă treptat, aspectul unor „solzi” cornoşi, a căror margine liberă este orientată spre
vârful firului de păr.
În cazul foliculului pilos se pot observa: teaca epitelială internă, teaca epitelială externă şi
teaca fibroasă.
Figura 2.7. Bulbul firului de păr în secţiune
longitudinală/ob. 40x
(original/ preparat histotecă FMVB/ foto şi prelucrare dr. I. Cazimir)
1. Rădăcină; 2. Bulb pilos; 3. Papilă; 4. Teaca fibroasă a
foliculului pilos; 5. Celule pigmentare; 6. Teaca epitelială
externă; 7. Ţesut conjunctiv dens; 8. Celulele stratului
germinativ, implicate în creşterea firului de păr.
Teaca epitelială internă înveleşte rădăcina
firului de păr, se întinde până în zona deschiderii
canalelor glandelor sebacee, şi este formată din
epidermiculă, stratul epitelial intern şi stratul epitelial
extern, dispuse concentric.
Epidermicula are în componenţă celule
keratinizate, anucleate, pavimentoase, turtite, foarte
asemănătoare cu celulele cuticulei firului de păr. Ele
îşi păstrează aspectul solzos, dar au marginea liberă
orientată spre papilă, se întrepătrund perfect cu
celulele cuticulare şi realizează o solidă implantare a
firului de păr în foliculul pilos.
Stratul epitelial intern, numit şi Huxley,
conţine unul sau două rânduri de celule epiteliale
turtite.
Stratul epitelial extern sau
Henle cuprinde un singur rând de
celule cuboidale şi se află în legătură
strânsă cu celulele tecii epiteliale
externe.
Teaca epitelială externă
este formată din mai multe straturi
de celule foarte asemănătoare celor
din stratul spinos al epidermului, din
care derivă. Practic, acestă teacă
reprezintă o continuare structurală a
stratului spinos epidermal la nivelul
dermului, în jurul fiecărui fir de păr,
iar numărul de straturi i se reduce
treptat, pe măsura apropierii de
bulbul pilos.
Figura 2.8. Rădăcina firului de păr şi foliculul pilos în Teaca fibroasă acoperă
secţiune longitudinală/ob. 40x
(original/ preparat histotecă FMVB/ foto şi prelucrare dr. I. Cazimir) întreg ansamblul celular separând
1. Corticală; 2. Cuticulă; 3. Epidermiculă; 4. Strat epitelial foliculul pilos de ţesutul conjunctiv
intern; 5. Strat epitelial extern; 6. Teacă epitelială externă; al pielii.
7.Teacă fibroasă; 8. Ţesut conjunctiv dens.
În componenţa ei întâlnim fibre de colagen şi elastice, dispuse într-un plan circular intern şi
în altul longitudinal extern. Pe această teacă se inseră fibrele musculare netede ale muşchilor
arectori, ce delimitează un unghi ascuţit cu deschiderea spre epiderm, în care sunt situate
glandele sebacee.
34
Figura 2.9. Rădăcina firului de păr şi foliculul pilos în
secţiune transversală, în câmpul microscopic/ob. 40x
(A) şi sub formă de schemă (B)/ (original/
preparat histotecă FMVB/ foto, desen şi prelucrare dr. I. Cazimir)
1. Corticală; 2. Cuticulă şi epidermiculă; 3. Strat epitelial
intern; 4. Strat epitelial extern; 5. Teacă epitelială externă;
6.Teacă fibroasă.
O variantă a firelor de păr o reprezintă perii tactili sau senzoriali întâlniţi la nivelul
capului, specializaţi pentru recepţionarea excitaţiilor tactile. Ei sunt înconjuraţi de un folicul pilos
foarte mare, ce cuprinde un sinus venos circular, situat între straturile intern şi extern ale tecii
fibroase. La nivelul lor ajung numeroase terminaţii nervoase.
Figura 2.10. Firul de păr senzitiv, în secţiune

longitudinală/ob. 3x (A) şi transversală/
ob.10x (B)/ (original/ preparat histotecă FMVB/
1. Tijă; 2. Rădăcină; 3. Medulară; 4. Folicul
pilos; 5. Glandă sebacee; 6. Epiderm; 7. Derm;
8. Hipoderm; 9. Celule adipoase; 10. Teacă
epitelială internă; 11. Stratul intern al tecii
fibroase; 12. Stratul extern al tecii fibroase;
13.Sinus venos; 14. Fibre musculare; 15. Nervi.
35
► Copita – este alcătuită din falanga distală, un segment al falangei medii, elemente
articulare şi tendinoase, învelite de o zonă cutanată puternic modificată, care formează cutia de
corn.
Imaginea de ansamblu (ob. 3x, 6x, 10x) permite şi identificarea structurală, datorită
particularităţilor apărute la nivelul dermului şi epidermului.
Dermul, la acest nivel, este alcătuit dintr-un strat periostal, un strat reticulat şi un strat
papilar.
Stratul periostal conţine ţesut conjunctiv dens, fibros.
Stratul reticulat are, pe lângă ţesutul conjunctiv dens, fibros, intens vascularizat,
numeroase fibre elastice şi nervoase.
Stratul papilar este bogat în celule, fibre conjunctive, terminaţii nervoase şi numeroşi
corpusculi senzitivi (Vater-Pacini, Krause). Papilele sale sunt accentuate şi au un aspect filiform sau
lamelar. Totalitatea papilelor dermice lamelare formează ţesutul podofilos al copitei (corium
parietalis), în timp ce papilele dermice filiforme de pe porţiunea soleară formează ţesutul velutos
sau catifelat al copitei (corium soleare).
Dermul, se întrepă-
trunde cu o parte din straturile
epidermului (stratul generator
şi primele rânduri de celule din
stratul spinos), formând
membrana cheratogenă,
prevăzută cu numeroase lamele
primare (aproximativ 500 –
600) orientate vertical. Pe
fiecare lamelă primară se
întâlnesc 100 - 200 de lamele
dermice secundare.
Epidermul copitei, prin
straturile sale superficiale,
formează cutia de corn, căreia i
se pot descrie o zonă externă, o
zonă mijlocie şi alta internă.
Zona externă (periopla
Figura 2.11. Aspectul histostructural al unei secţiuni transversale sau glazura) reprezintă un strat
realizate prin peretele copitei/ob. 6x subţire de corn moale, format
1. Zona tubilor cornoşi; 2. Lamelă cherafiloasă; 3. Lamelă podofiloasă; din câteva rânduri de celule
4. Derm; 5. Hipoderm. cornificate plate.
Zona mijlocie este
formată din tubii cornoşi, orientaţi paralel cu suprafaţa externă a peretelui cutiei de corn, şi cornul
intertubar. Pe secţiune transversală, tubii apar circulari, ovalari sau neregulaţi, având o zonă centrală
cu corn alb, moale, şi un perete ce conţine celule cornificate dispuse după un model helicoidal.
Zona internă este bogată în tubii cornoşi foarte fini, fibrilari, alcătuind un strat marginal
moale, elastic.
Hipodermul este redus cantitativ, apărând reprezentat de un ţesut conjunctiv lax.
Detaliul de imagine (ob. 40x) interesează aspectul membranei cheratogene,
evidenţiindu-se histostructura lamelelor dermice primare şi secundare.
►Ongloanele sunt derivate ale pielii ce înveleşte extremitatea distală a membrelor la
rumegătoare şi suine.
36
La nivelul ongloanelor, hipodermul este format din ţesut conjunctiv lax, iar dermul cuprinde
un strat periostal, format din ţesut conjunctiv dens, un strat reticular şi stratul papilar. Împreună cu
stratul generator şi primele rânduri de celule din stratul spinos al epidermului, dermul formează
membrana cheratogenă, care produce cutia de corn a ongloanelor. În acestă zonă dermul papilar are
aspectul unor lame înalte, numite lamele primare. Lamelele primare ale dermului papilar se
întrepătrund cu lamelele primare ale epidermului, alcătuite din celulele stratului bazal şi primele
rânduri de celule ale stratului spinos. Lamelele secundare lipsesc.
► Unghiile reprezintă formaţiuni cornoase care învelesc şi protejează falanga distală a
fiecărui deget la carnivore şi leporide. Fiecare unghie este formată dintr-un perete, care acoperă
feţele dorso-laterale ale degetului şi o porţiune soleară sau talpă. Peretele conţine papile dermice
înalte şi un epiderm ce are o dezvoltare accentuată a straturilor spinos şi cornos. Straturile granular
şi lucidum lipsesc.
► Coarnele îmbracă apofizele cornuale ale osului frontal şi cuprind în structura lor un
epiderm căruia îi lipsesc straturile granulos şi lucidum. Dermul aderă la periost, iar hipodermul fiind
redus, apare vizibil numai către baza formaţiunilor.
2.1.3. FORMAŢIUNILE GLANDULARE ALE PIELII
Glandele cutanate sunt reprezentate de glandele sudoripare şi de glandele sebacee, cu

variantele lor.
! ? ! De revăzut : Particularităţile acestor formaţiuni glandulare au fost descrise în
cadrul volumului I, subcapitolul 5.2.2., referitor la histostructura epiteliilor glandulare exocrine.
Figura 2.12. Poziţionarea glandelor sebacee şi sudoripare la nivelul pielii,

în raport cu firele de păr/ob. 3x (original/ preparat histotecă FMVB/ foto şi prelucrare dr. I. Cazimir)
1. Epiderm; 2. Derm; 3. Hipoderm; 4. Fir de păr; 5. Glande sebacee; 6. Glande sudoripare
apocrine; 7. Vas de sânge; 8. Ţesut conjunctiv dens.
37
Figura 2.13. Glanda sebacee, în secţiune Figura 2.14. Aspectul histostructural al glandelor
sagitală/ob. 20x (original/ preparat histotecă FMVB/ sudoripare merocrine, secţionate transversal,
foto şi prelucrare dr. I. Cazimir) într-un fragment de piele recoltată din
1. Stratul bazal al adenomerului; 2. Celule regiunea plantară/ob. 20x (original/
funcţionale; 3. Celulă cu nucleu picnotic; 4. Celule preparat histotecă FMVB/ foto şi prelucrare dr. I. Cazimir)
aflate în diferite stadii degenerative; 5. Canal scurt; 1. Lumen; 2. Epiteliu simplu cubic; 3. Celule
6. Teaca epitelială externă a firului de păr; mioepiteliale; 4. Ţesut conjunctiv.
7. Ţesut conjunctiv dens.
2.1.4. FORMAŢIUNILE NERVOASE DE LA NIVELUL PIELII
În piele se găsesc terminaţii nervoase libere şi diferite tipuri de corpusculi senzitivi, prin
care sunt recepţionate excitaţiile tactile, termice şi dureroase din mediul extern.
Terminaţiile nervoase libere ajung până la joncţiunea dermo-epidermică, unde iau
contacte strânse cu celulele epitelioide (Merkel), dispersate în stratul bazal al epidermului sau
rămân cantonate în derm distribuindu-se la nivelul foliculilor piloşi. Evidenţierea lor se poate
realiza doar prin utilizarea unor metode speciale de colorare (ex. impregnaţia argentică).
Figura 2.15. Corpusculul Vater-

Dintre corpusculii senzitivi, la structurarea cărora Pacini în câmpul microscopic/ob. 10x
participă terminaţiile nervoase încapsulate, amintim corpusculii (A) şi sub formă schematizată (B)
Meissner, prezenţi în dermul pielii lipsite de păr, corpusculii (original/ preparat histotecă FMVB/
Vater-Pacini, răspândiţi în straturile profunde ale pielii, 1. Capsulă; 2. Lamele concentrice;
corpusculii Ruffini, prezenţi în profuzimea dermului şi în 3.Celule gliale; 4. Terminaţie nervoasă.
hipoderm, corpusculii Herbst, specifici păsărilor etc.
38
►Corpusculii Vater-Pacini – sunt structuri ovalare, alcătuite dintr-o terminaţie nervoasă
dendritică amielinică, înconjurată de o capsulă dezvoltată.
Imaginea de ansamblu (ob. 3x, 6x,

10x), identificarea structurală, şi
detaliul de imagine (ob. 40x), evidenţiază
aspectul capsulei, în componenţa căreia se pot
observa numeroase lamele concentrice
formate din fibre de colagen şi elastice,
tapetate cu celule epitelioide perineurale.
Terminaţia nervoasă axială apare
dilatată. In jurul ei sunt plasate câteva celule
gliale.
Figura 2.16. Corpusculul Vater-Pacini/ob.40x

(original/ preparat histotecă FMVB/
1. Capsulă; 2. Lamele concentrice; 3. Celule gliale;
4. Terminaţie nervoasă
2.1.5. PARTICULARITĂŢI REGIONALE ALE PIELII LA MAMIFERE

pielii în diferite regiuni
corporale/ob. 3x (original/
preparate histotecă FMVB/ foto
şi prelucrare dr. I. Cazimir)
În funcţie de
solicitările întâlnite în
teritoriul pe care-l
ocupă, structura pielii
se poate caracteriza, în
linii restrânse, printr-o
oarecare variabilitate.
Pielea capului, botului
(D), cervicală (B),
pielea trunchiului şi a
membrelor, ce are o
structură tipică, cu un
epiteliu subţire, şi este A B
prevăzută cu fire de
păr, apare uşor diferită
de pielea planului
nazo-labial (A) cu
glande sudoripare
merocrine, pielea
pleoapelor, pielea
palmară şi podală (C),
lipsită de fire de păr, în
care epidermul atinge
grosimea maximă, C D
pielea ingvinală etc.
39
2.1.6. PIELEA LA PĂSĂRI
Descriere – la păsări, pielea prezintă un epiderm mult mai subţire decât cel studiat la
mamifere, format dintr-un strat intern germinativ şi un strat extern cornos. Stratul germinativ este
alcătuit dintr-un rând celular bazal, câteva rânduri celulare intermediare ce conţin celule poligonale
şi un rând de celule turtite, vacuolizate, în imediata vecinătate a stratului cornos.
Dermul, aproape lipsit de papile, este foarte bogat în fibre elastice, muşchi netezi,
numeroase anse capilare, vase şi terminaţiuni nervoase. Glandele sudoripare lipsesc.
În hipoderm predomină aglomerările de adipocite.
Formaţiunile cornoase ale

pielii la păsări sunt reprezentate de pene,
solzi, gheare, pinteni, cioc, creastă şi
bărbiţe.
►Pana - este cuprinsă într-un
folicul plumifer, şi apare constituită din
tijă şi rădăcină.
Imaginea de ansamblu (ob. 3x,
6x, 10x) permite şi identificarea
structurală, evidenţiindu-se rădăcina
prevăzută cu o papilă, în care pătrunde
un ţesut conjunctiv bogat vascularizat.
Tija este formată dintr-un perete
cornos, ce delimitează un lumen umplut
Figura 2.18. Imaginea histostructurală a pielii cu măduvă. În plan superficial, ea se
la pasăre/ ob. 6x continuă cu o zonă în care se formează o
1. Folicul plumifer; 2. Teacă epitelială externă; 3. Teacă epitelială
serie de expansiuni lamelare primare
internă; 4. Perete cornos; 5. Papilă; 6. Teacă fibroasă; 7. Tijă; numite barbe, urmate de expansiuni
8. Fibre musculare netede; 9. Vas de sânge; lamelare mai mici, barbulele.
10. Epiderm; 11. Derm; 12. Hipoderm.
Foliculul plumifer are în componenţa sa teaca epitelială internă, teaca epitelială externă
şi o teacă fibroasă. Pe fiecare folicul plumifer se inseră mai multe fibre musculare netede, iar în
cazul penelor de pe aripi, fibre musculare striate. În afara penelor cu aspect tipic, pe corpul păsărilor
se mai întâlnesc pene filiforme şi fulgi.
►Ghearele, pintenii şi ciocul -
au o histostructură asemănătoare unghiilor de
la mamifere, iar crestele şi bărbiţele
sunt diverticuli ai pielii ce conţin multe reţele
vasculare, ţesut conjunctiv lax şi celule
adipoase.
Figura 2.19. Imaginea unei secţiuni transversale
realizate în dreptul valvei superioare
a ciocului/ ob. 6x
(original/ foto şi prelucrare, preparat colecţie dr. I. Cazimir)
1. Valvă superioară; 2. Epidermul valvei; 3. Derm;
4. Periost; 5. Ţesut osos spongios, ce aparţine osului
palatin; 6. Mucoasa palatină; 7. Ţesut conjunctiv
dens; 8. Cavitate orofaringiană.
40
! ! ! De reţinut : Pielea trebuie privită în ansambul său, indiferent de zona de provenienţă
sau de specia de la care a fost recoltată.
Identificarea structurală a pielii, în general, se bazează pe observarea epiteliului
stratificat pavimentos, mai mult sau mai puţin keratinizat, urmat de un întins ţesut conjunctiv
neorientat lax şi/sau dens, în care se pot vedea sau nu, după caz, formaţiuni glandulare tubulo-
alveolare şi/sau tubulo-glomerulare, fire de păr, vase de sânge, terminaţii nervoase libere sau
încapsulate, nervi în profunzime, celule adipoase, etc.
Reprezentarea schematică – presupune schiţarea imaginii de ansamblu a pielii începută
prin trasarea zonelor corespunzătoare epidermului, dermului şi hipodermului. Urmează aplicarea,
dacă este cazul, a firelor de păr. Se completează apoi, desenul cu formaţiunile glandulare, ţesuturile
conjunctive, formaţionile vasculare şi nervoase.
A B
Figura 2.20. Imaginea de ansamblu, schematizată, a pielii cervicale, în care se observă

fire de păr în secţiune longitudinală (A) şi a pielii podale, lipsite de fire de păr (B).
(original/ preparat histotecă FMVB/ desen după foto şi prelucrare dr. I. Cazimir)
1. Epiderm; 2.Derm papilar; 3. Derm reticular; 4. Hipoderm; 5. Glande sudoripare;
6. Celule adipoase; 7. Rădăcina firului de păr; 8. Bulb pilos; 9. Muşchi arector;
10. Glande sebacee; 11. Ţesut conjunctiv dens.
41
2.2. ANALIZATORUL VIZUAL
Descriere – Segmentul periferic al analizatorului vizual, ce recepţionează, conduce şi

analizează stimulii luminoşi de la distanţă, este integrat în structura ochiului format din globul
ocular şi anexele sale.
De studiat : secţiuni sagitale realizate prin globul ocular şi anexele sale, interesând:
corneea, coroida, sclerotica, corpul ciliar, irisul, cristalinul, retina, pleoapele, conjunctiva, glanda
Harder şi glanda lacrimală.
2.2.1. GLOBUL OCULAR
Descriere şi reprezentare schematică - Globul ocular apare constituit din tunica

externă sau fibroasă, tunica mijlocie sau vasculară şi din tunica internă sau nervoasă, fotosensibilă,
toate trei suprapuse în mod concentric.
Figura 2.21. Imaginea de ansamblu, schematizată, a globului ocular

(original/ după preparat histotecă FMVB/ desen şi prelucrare dr. I. Cazimir)
1. Cornee; 2. Conjunctiva bulbară; 3. Conjunctiva palpebrală; 4. Limbul sclero-corneean;
5. Iris; 6. Pupila; 7. Cristalin; 8. Camera anterioară a globului ocular; 9. Camera posterioară
a globului ocular; 10. Procese ciliare; 11. Muşchi ciliar; 12. Ligamentul suspensor al
cristalinului (fibre zonulare); 13. Sclerotică; 14. Coroidă; 15. Retina vizuală;
16. Foveea centrală; 17. Nervul optic; 18. Papila nervului optic (pata oarbă); 19. Retina
oarbă; 20. Plex venos scleral; 21. Unghiul irido-corneean; 22. Ora serrata.
! ! ! De reţinut : Dacă secţiunea histologică cuprinde întreaga suprafaţă a unui glob

ocular, se va avea în vedere, în primul rând, stabilirea celor doi poli ai globului ocular : anterior şi
posterior. Se va observa conturul globului ocular şi prezenţa unei formaţiuni ovalare, opace,
uniform colorate, în interiorul său. Această structură nu este altceva decât cristalinul, care va fi
deplasat, mult, anterior. Astfel, distanţa dintre cristalin şi cornee va fi întotdeauna mai redusă decât
distanţa dintre cristalin şi retină, în zona mai apropiată cristalinului stabilindu-se polul anterior al
globului ocular, ocupat de cornee. Acest lucru, odată fixat, va uşura orientarea în preparat şi
identificarea, pe rând, a structurilor de interes.
42
2.2.1.1. TUNICA FIBROASĂ
Descriere – Tunica fibroasă prezintă o porţiune anterioară, transparentă, reprezentată de

cornee, şi o porţiune posterioară, fibroasă, numită sclerotică.
►Corneea - lipsită de vase sangvine, este structurată predominant dintr-un ţesut conjunctiv
lamelar, stroma, încadrat de o parte şi de alta de câte un epiteliu.
Imaginea de ansamblu (ob. 3x, 6x, 10x) va evidenţia superficial, epiteliul anterior
corneean, ce apare întotdeauna mai gros decât cel posterior, fiind un epiteliu stratificat
pavimentos moale, format din 4 - 12 rânduri de celule. El se sprijină pe membrana bazală
anterioară, dublată de membrana Bowmann.
Stroma corneei, predominantă structural, este formată dintr-un ţesut conjunctiv fibros
lamelar, în care fibrele de colagen sunt dispuse în straturi orientate paralel cu suprafaţa corneei.
Printre straturi se pot observa rare fibroblaste.
Membrana bazală posterioară numită şi membrana Descemet reprezintă membrana
bazală propriu-zisă, îngroşată, a epiteliului posterior corneean, care este un epiteliu simplu
pavimentos.
B A
Figura 2.22. Aspectul histostructural al corneei în câmpul microscopic/ob. 20x (A) şi sub formă
schematizată (B) (original/ preparat histotecă FMVB/ foto, desen şi prelucrare dr. I. Cazimir)
1. Epiteliul anterior (stratificat pavimentos nekeratinizat); 2. Membrana bazală anterioară,
dublată de membrana Bowmann; 3. Stroma (ţesut conjunctiv lamelar); 4. Membrana bazală
posterioară (Descemet); 5. Epiteliul posterior (simplu pavimentos).
Detaliul de imagine (ob. 40x) facilitează observarea histostructurii celor două epitelii şi a
membranelor ce le delimitează.
Cele două membrane bazale, anterioară şi posterioară, apar alcătuite, pe principiul general
de organizare al membranelor bazale, din : lamina rara, lamina densa şi lamina fibro-reticularis.
Membrana Bowmann este rezultatul condensării superficiale a substanţei fundamentale din ţesutul
conjunctiv adiacent structurii fibrilare a laminei fibro-reticularis. Membrana Descemet apare
îngroşată, fiind mai uşor de identificat.
Identificarea structurală a corneei se realizează prin recunoaşterea ţesutului conjunctiv
fibros lamelar predominant, încadrat de o parte şi de alta de câte un epiteliu. Fiecare epiteliu este
43
prevăzut cu câte o membrană bazală evidentă. Întotdeauna, un epiteliu este simplu pavimentos, iar
celălalt apare stratificat.
! ! ! De reţinut : În cazul corneei, studiul se va porni de la nivelul epiteliului anterior,
care, întotdeauna, este stratificat pavimentos nekeratinizat.
►Sclerotica - continuă posterior corneea din zona limbului sclero-corneean.
Imaginea de ansamblu
(ob. 3x, 6x, 10x) este asemănătoare
unei benzi fibroase, datorită
prezenţei în componenţa ei a
episclerei, stratul exterior,
conjunctiv, vascularizat, a
substanţei proprii, formată din
ţesut conjunctiv dens, şi a
laminei fusca, stratul intern ce
aderă la coroidă.
În lamina fusca, detaliul
de imagine (ob. 40x) evidenţiază
fibrele elastice, fibroblastele şi
melanocitele.
Figura 2.23. Histostructura scleroticii

la mamifere/ob. 20x (original/
preparat histotecă FMVB/ foto şi prelucrare dr. I. Cazimir)
1. Sclerotica; 2. Episclera; 3. Substanţa proprie;
4. Lamina fusca. 5. Vas de sânge; 6. Coroida.
! ! ! De reţinut : La păsări,
sclerotica prezintă zone ocupate de un
cartilaj hialin, cu tendinţă spre osificare,
pe măsură ce se înaintează în vârstă.
În unele secţiuni histologice, în
apropierea scleroticii, se pot observa şi
celule musculare striate scheletice, ce nu
sunt altceva decât fibre ale muşchilor
oculomotori cu inserţie la acest nivel.
Figura 2.24. Histostructura scleroticii la păsări

şi raportul său cu straturile învecinate, într-o
secţiune realizată prin regiunea posterioară a
globului ocular/ob. 6x (original/ preparat histotecă
FMVB/ foto şi prelucrare dr. I. Cazimir)
1. Retina; 2. Coroida; 3. Sclerotica (ţesut
cartilaginos hialin); 4. Ţesut muscular striat
scheletic (muşchi oculomotor).
44
2.2.1.2. TUNICA MIJLOCIE
Imaginea de ansamblu (ob. 3x, 6x, 10x) furnizează date referitoare la structura coroidei,
corpului ciliar şi irisului.
►Coroida apare în câmpul microscopic plasată între sclerotică şi retina vizuală, având o
structură conjunctivo-vasculară şi pigmentară. Ea conţine: epicoroida, stratul vascular, stratul
corio-capilar şi membrana bazală.
Epicoroida poate fi observată în imediata vecinătate a scleroticii, fiind recunoscută datorită
aspectului său fibros şi a unei culori intense. Conţine un ţesut conjunctiv fibros bogat în fibre de
colagen, fibre elastice, fibroblaste şi melanocite.
Straturile vascular şi corio-capilar se diferenţiază mai greu unul de celălalt. Ca
ansamblu, pot fi identificate după numeroasele formaţiuni vasculare de calibru variabil, pe care le
conţin, înglobate într-un ţesut conjunctiv bogat în melanocite.
Membrana bazală chiar dacă are o structură complexă din punct de vedere ultrastructural,
histostructural este percepută drept o componentă fibroasă ce separă coroida de stratul pigmentar al
retinei.
►Corpul ciliar poate fi observat către polul anterior al globului ocular, situat între
coroidă şi iris. Este alcătuit din muşchiul ciliar, prevăzut cu fibre musculare netede, şi din
procesele ciliare.
Procesele ciliare se prezintă sub
forma unor cute conjunctivo-vasculare,
tapetate de celule cuboidale pigmentate şi
nepigmentate. Fiecare cută prezintă un ax
conjunctiv intens vascularizat acoperit
de un epiteliu bistratificat cubic. Stratul
epitelial intern conţine celule pigmentare,
apărând sub forma unei benzi ce îmbracă
procesele ciliare. Stratul epitelial extern
este format din celule cuboidale sau
columnare nepigmentate. Din acest strat se
formează fibrele zonulare ce permit
fixarea proceselor ciliare pe suprafaţa
cristalinului.
Figura 2.25. Procesele ciliare la mamifere/ob. 10x
1. Ax conjunctivo-vascular; 2. Capilar; 3. Stratul
pigmentar extern al epiteliului bistratificat cubic;
4. Stratul nepigmentar intern al epiteliului
bistratificat cubic.
Figura 2.26. Procesele ciliare la păsări /ob. 20x

1. Epiteliu bistratificat columnar; 2. Stratul
pigmentar extern; 3. Stratul nepigmentar intern;
4. Sclerotica (ţesut cartilaginos hialin);
5. Pericondru; 6. Vas de sânge
din stroma periepitelială.
45
A B
Figura 2.27. Raportul stabilit între procesele ciliare şi cristalin prin intermediul fibrelor zonulare,
în câmpul microscopic/ob. 6x (A) şi sub formă de schemă (B)
(original/ preparat histotecă FMVB/ foto, desen şi prelucrare dr. I. Cazimir)
1. Procese ciliare; 2. Muşchi ciliar; 3. Fibre zonulare; 4. Cristalin (fibre cristaliniene);
5. Epiteliul anterior al cristalinului.
►Irisul are aspectul unei diafragme circulare, ce delimitează un orificiu central, pupila.
Prin poziţia sa, irisul împarte compartimentul anterior al globului ocular în două camere,
anterioară şi posterioară, care comunică între ele prin pupilă.
În structura irisului observăm epiteliul anterior, stratul avascular, stratul vascular, stratul
muscular şi epiteliul posterior. Primele două straturi sunt o continuare a coroidei, în timp ce
ultimele două, posterioare, reprezintă o continuare a retinei oarbe, ce acoperă corpul ciliar. Stratul
mijlociu are origine dublă, stroma provenind din coroidă, iar sfincterul peripupilar din elementele
retinei.
Epiteliul anterior al irisului este un epiteliu simplu pavimentos. Stratul avascular
conţine un ţesut conjunctiv foarte bogat în celule pigmentare. În stroma irisului se întâlnesc
numeroase fibre musculare netede întrepătrunse cu fibre, celule conjunctive şi formaţiuni vasculare.
Stratul muşchiului dilatator al pupilei conţine celule mioepiteliale de provenienţă retiniană. La
nivelul stratului posterior se poate observa epiteliul bistratificat cubic sau columnar descris la
prezentarea proceselor ciliare.
2.2.1.3. TUNICA INTERNĂ
Descriere – Tunica internă a globului ocular sau retina prezintă o porţiune vizuală,
fotosensibilă, situată posterior, majoritară, şi o porţiune oarbă, lipsită de elemente fotosensibile, ce
tapetează corpul ciliar şi irisul. Zona de trecere dintre cele două regiuni se numeşte ora serrata.
Imaginea de ansamblu (ob. 3x, 6x, 10x) surprinde particularităţile histostructurale ale
celor două zone retiniene.
►Retina vizuală apare formată din zece straturi de celule, din care unul singur, epiteliul
pigmentar al retinei, este de natură epitelială, iar celelalte nouă sunt de natură nervoasă, fiind
constituite din neuroni, nevroglii şi din prelungirile acestora.
Celulele pigmentare (I) sunt situate pe complexul bazal al coroidei. Ele au o formă
poliedrică turtită, apărând mai lungi decât înalte. De pe faţa lor internă se detaşează numeroase
prelungiri care se interpun între conurile şi bastonaşele celulelor vizuale (II), ajungând până
aproape de membrana limitantă externă. Nucleii, adesea dubli, mari, ovoizi şi nucleolaţi, sunt situaţi
central.
46
Celulele vizuale sau fotoreceptoare sunt neuroni modificaţi morfologic şi funcţional, de
formă alungită, prezentând un corp care conţine nucleul, o prelungire externă, cu semnificaţie de
dendrită, în formă de bastonaş sau con, şi o prelungire internă, relativ rectilinie, cu semificaţie de
axon. Astfel, celulele pigmentare formează primul strat al retinei, iar prelungirile cu conuri şi
bastonaşe, al doilea. Corpul şi nucleul celulelor vizuale se găsesc în stratul nuclear extern (IV),
separat prin membrana limitantă externă (III) de stratul conurilor şi bastonaşelor, ce conţine
prelungirile externe.
Neuronii bipolari au formă ovoidală şi prezintă o prelungire dendritică, externă, care face
sinapsă cu axonul unei celule cu con sau cu axonii mai multor celule cu bastonaş în stratul
plexiform extern (V). Prelungirea axonică, subţire şi lungă, stabileşte sinapse atât cu neuronii
multipolari cât şi cu neuronii amacrini în stratul plexiform intern (VII). Neuronii amacrini şi
neuronii intercalari sunt neuroni de asociaţie.
Stratul nuclear intern

(VI), interpus între cele două
straturi plexiforme, conţine
pericarionii neuronilor bipolari şi ai
neuronilor de asociaţie.
Neuronii multipolari
(VIII) sunt neuroni mari, cu nuclei
eucromatici, veziculoşi, prevăzuţi cu
nucleoli evidenţi. Prezintă mai multe
prelungiri dendritice care se ramifică
în stratul plexiform intern, stabilind
sinapse cu axonii neuronilor
bipolari. Axonii neuronilor A
multipolari trec în stratul fibrelor
optice (IX), de unde se îndreaptă
spre papila nervului optic.
Celulele de susţinere sunt
reprezentate de macroglii şi de
celulele Müller, sunt elemente
nevroglice mari, alungite, cu aspect
de fibre, întinse de la membrana
limitantă externă până la
membrana limitantă internă (X).
Corpul lor celular este situat în
stratul nuclear intern. Nevrogliile
Müller oferă suport mecanic şi
nutriţional neuronilor din retină.
B
Figura 2.28. Histostructura retinei la mamifere (A) şi păsări granivore (B) /ob. 40x
(original/ preparate histotecă FMVB/ foto şi prelucrare dr. I. Cazimir)
1. Stratul celulelor pigmentare (I); 2. Stratul conurilor şi bastonaşelor celulelor vizuale (II); 3. Membrana
limitantă externă (III); 4. Stratul nuclear extern (IV); 5. Stratul plexiform extern (V); 6. Stratul nuclear
intern(VI); 7. Stratul plexiform intern (VII); 8.Stratul neuronilor multipolari (VIII); 9. Stratul fibrelor optice
(IX); 10. Membrana limitantă internă (X); 11. Camera posterioară a globului ocular; 12. Coroida.
47
Reprezentarea schematică – presupune realizarea, într-o primă fază, a unei imagini de
ansamblu a retinei începută prin schiţarea zonelor corespunzătoare celor zece straturi. Urmează
colorarea stratului pigmentar, desenarea conurilor, bastonaşelor, aplicarea nucleilor în cele două
straturi nucleare şi conturarea neuronilor multipolari din stratul opt. Se trasează apoi, prelungirile
neuronale şi membranele limitante.
Figura 2.29. Imaginea schematizată a

retinei (original/ după preparat histotecă
FMVB/ desen şi prelucrare dr. I. Cazimir)
1. Stratul celulelor pigmentare (I);
2.Stratul conurilor şi bastonaşelor
celulelor vizuale (II); 3. Membrana
limitantă externă (III); 4. Stratul nuclear
extern (IV); 5. Stratul plexiform extern
(V); 6. Stratul nuclear intern(VI); 7.Stratul
plexiform intern (VII); 8.Stratul
neuronilor multipolari (VIII); 9. Stratul
fibrelor optice (IX); 10. Membrana
limitantă internă (X); 11. Camera
posterioară a globului ocular.
►Retina oarbă apare alcătuită dintr-o porţiune ciliară, care formează ligamentul
suspensor al cristalinului, prin fibrele zonulare desprinse din stratul epitelial intern ce tapetează
procesele ciliare, dar şi dintr-o porţiune iriană, constituind epiteliul posterior al irisului (un
epiteliu bistratificat cubic sau columnar, pigmentar).
2.2.1.4. MEDIILE TRANSPARENTE ALE GLOBULUI OCULAR
Sunt reprezentate de cornee, descrisă anterior, umoarea apoasă, cristalin şi corpul vitros.
►Cristalinul - este o formaţiune lenticulară, biconvexă, transparentă, elastică şi incoloră,
situată aboral de iris, între umoarea apoasă şi corpul vitros.
A B
Figura 2.30. Imaginea cristalinului în câmpul microscopic. Suprafaţa anterioară/ob. 20x (A) şi
suprafaţa posterioară/ob. 10x (B)
1. Capsulă; 2. Epiteliul anterior; 3. Fibre cristaliniene; 4. Celule epiteliale modificate.
48
6x, 10x) evidenţiază capsula, epiteliul
anterior şi fibrele cristaliniene incluse
într-o matrice amorfă ce are rol de ciment
intercelular.
Capsula, formată din fibre de
colagen, apare mai groasă la nivelul
suprafeţei anterioare.
Ţesutul epitelial ce înveleşte
cristalinul poate fi observat doar anterior,
şi este reprezentat de un epiteliu
bistratificat sau stratificat cuboidal.
Corpul cristalinului este ocupat de
fibrele cristaliniene dispuse în
matrice.
Fibrele cristaliniene sunt celule
foarte alungite, care şi-au pierdut nucleul
şi organitele celulare. În zona centrală a
cristalinului întâlnim fibre mature, iar
periferic fibre tinere. În regiunea
joncţională a celor două zone apar celule
epiteliale modificate, recunoscute prin Figura 2.31. Cristalinul şi corpul ciliar/ob. 6x
nucleii lor ovalari. Din ele se vor forma 1. Capsula cristalinului; 2. Epiteliul anterior; 3. Fibre
noi fibre. cristaliniene; 4. Procese ciliare; 5. Fibre zonulare;
6. Epiteliu pigmentar; 7. Muşchi ciliari; 8. Vas de sânge.
►Umoarea apoasă - produsă de procesele ciliare, ocupă camera anterioară a globului

ocular şi, într-o mică măsură, se extinde în camera posterioară a globului ocular. Ea are aspectul
unui lichid incolor, transparent, cu o compoziţie chimică asemănătoare lichidului cerebro-spinal.
►Corpul vitros - are un aspect transparent, consistenţă gelatinoasă şi ocupă camera
posterioară a globului ocular, delimitată între cristalin şi retină.
! ! ! De reţinut : atât umoarea apoasă cât şi corpul vitros reprezintă componente lichide,
ce se îndepărtează în urma prelucrării histologice.
2.2.2. ANEXELE GLOBULUI OCULAR
Globul ocular prezintă anexe implicate în protecţia sa, reprezentate de pleoape, conjunctivă
şi aparat lacrimal, alături de anexele ce-i asigură mişcarea, respectiv, muşchii globului ocular.
►Pleoapele - sunt pliuri cutaneo-mucoase formate dintr-un ax central conjuctivo-
muscular, acoperit pe faţa externă de piele, iar pe faţa internă de mucoasa conjunctivă.
Imaginea de ansamblu (ob. 3x, 6x, 10x) surprinde aspectul pielii palpebrale, ce apare
subţire şi conţine glande sudoripare, glande sebacee şi foliculi piloşi. Ea se îngroaşă către marginea
liberă a pleoapelor unde va prezenta un tegument rezistent, în care sunt plasate genele, de care sunt
anexate glandele sebacee Zeiss. Între gene se observă glandele sudoripare Moll lipsite de
glomeruli.
49
Stroma conjunctivo-musculară este formată din ţesut conjunctiv dens, în care sunt integrate
glandele tarsale (Meibomius) şi fibre musculare striate din muşchiul orbicularul
pleoapelor.
Figura 2.32. Histostructura

pleoapei/ob. 3x
1. Suprafaţă externă; 2. Suprafaţă
internă; 3. Margine liberă; 4. Gene;
5. Pielea palpebrală; 6. Mucoasa
conjunctivală; 7. Glande sudoripare
Moll; 8. Glande sebacee Zeiss;
9.Ţesut conjunctiv dens; 10. Fibre
musculare striate; 11. Glande
sebacee tarsale (Meibomius).
Detaliul de imagine (ob. 40x) creează posibilitatea analizării fiecărei structuri glandulare.
Glandele sebacee Zeiss au un adenomer redus. Apar dispuse câte 2-3, în jurul fiecărei
gene.
Glandele sudoripare Moll se deschid la nivelul foliculului pilos printr-un canal alungit.
Adenomerul lor ocupă o suprafaţă restrânsă, pe care îşi menţine un aspect spiralat.
Glandele tarsale (Meibomius) pot fi observate în profunzimea pleoapelor, dar devin mai
aglomerate către faţa conjunctivală. Adenomerul lor apare dilatat şi puternic ramificat. Celulele
secretorii sunt globuloase şi prezintă câte un nucleu sferic, în general normocromatic, cu nucleol
evident. In citoplasmă întâlnim numeroase vacuole inegale, ce-i conferă un caracter areolar intens.
Figura 2.33. Glandele sebacee tarsale/ob. 40x Figura 2.34. Glandele sudoripare Moll/ob. 40x
1. Celule glandulare; 2. Vacuole; 3. Nucleii celulelor 1. Lumen glandular; 2. Epiteliu; 3. Celule
secretorii; 4. Celule mioepiteliale; mioepiteliale; 4. Capilar; 5. Arteriolă;
5. Ţesut conjunctiv dens. 6. Ţesut conjunctiv dens.
50
►Conjunctiva este constituită din epiteliu şi lamina propria. Ea prezintă o regiune
palpebrală şi o regiune bulbară.
Detaliul de imagine (ob. 40x)

interesează foarte mult conjunctiva
palpebrală, tapetată cu un epiteliu
stratificat pavimentos sau polimorf,
ce are integrate în structura sa celule
mucogene. Ea se continuă cu
conjunctiva bulbară şi apoi, cu
epiteliul anterior corneean.
! ! ! De reţinut : Uneori,
celulele mucogene din epiteliul
conjunctival se grupează, formând
glande intraepiteliale alveolare
mucoase.
Formaţiunile conjunctivei sunt Figura 2.35. Particularităţile mucoasei conjunctivale
reprezentate de carunculul lacrimal, bulbare/ob. 20x
situat în unghiul intern al ochiului, 1. Epiteliu stratificat polimorf; 2. Celule mucogene; 3. Glandă
locaţie pentru punctele lacrimale şi intraepitelială alveolară mucoasă; 4. Celule limfoide; 5. Ţesut
membrana nictitantă. conjunctiv dens; 6. Vase de sânge.
■ Membrana nictitantă sau pleoapa a III-a se formează prin cutarea semilunară a

mucoasei conjunctivale, ce înveleşte un schelet cartilaginos la mamifere şi fibros la păsări. I se
poate descrie un aspect triunghiular şi două feţe: una palpebrală şi alta bulbară, tapetate cu un
epiteliu stratificat, bogat în celule mucogene. Aspectul epiteliului variază foarte mult în funcţie de
specie.
Imaginea de ansamblu (ob. 3x, 6x, 10x) ne oferă date privind glandele membranei
nictitante. La mamifere, întâlnim glande superficiale şi glande profunde, în funcţie de poziţia lor
faţă de scheletul membranei.
Glanda superficială, denumită şi glandă nictitantă, are o organizare tubulo-acinoasă
de tip seros, în general.
Figura 2.36. Poziţionarea

glandei Harder în raport
cu glanda nictitantă şi
cartilajul hialin, într-o
secţiune realizată prin
pleoapa a III-a la
rozătoare/ob. 6x
(original/ foto şi prelucrare,
preparat colecţie dr. I. Cazimir)
1. Glanda Harder; 2. Glanda

nictitantă; 3. Cartilaj hialin;
4. Pericondru; 5. Ţesut
conjunctiv dens.
51
! ! ! De reţinut : La unele specii, în secţiunile profunde ale glandei nictitante sunt
întâlniţi acini mucoşi, fapt ce a condus la confundarea acestei zone cu glanda profundă a
membranei nictitante, numită şi glanda Harder. Prezenţa acestei glande a fost notificată cu
precizie la suine, unde are un caracter tubulo-acinos mucos, şi la rozătoare, unde apare tubulo-
alveolară mucoasă.
La păsări, glanda Harder este bine individualizată şi are o structură tubulo-alveolară.
La nivelul membranei nictitante, în tot teritoriul, putem analiza o populaţie limfoidă
reprezentativă, indiferent de specia de la care a provenit secţiunea histologică luată în studiu.
►Glanda lacrimală - este o glandă tubulo-acinoasă compusă, predominant seroasă, cu
excepţia suinelor, la care predomină celulele mucoase. Printre unităţile secretorii sunt plasate canale
ce servesc la transportul compusului de secreţie. Canalele sunt tapetate cu un epiteliu simplu cubic
sau bistratificat cubic.

ansamblu a parenchimului
glandei lacrimale/ob. 6x
(original/ preparat histotecă FMVB/ foto
1. Lobuli glandulari; 2. Septe

conjunctive interlobulare; 3.Canale
extralobulare; 4. Vase de sânge;
Detaliul de imagine (ob. 40x) al celulelor secretorii numite şi lacrimocite surprinde

prezenţa intracitoplasmatică a incluziilor lipidice. Din aceste considerente, în coloraţiile uzuale,
citoplasma celulelor seroase apare mai decolorată decât în mod obişnuit.
Figura 2.38. Detaliu privind

histostructura parenchimului
glandei lacrimale/ob. 40x
1. Lobul glandular; 2. Sept

conjunctiv interlobular; 3. Acini;
4. Canal extralobular; 5. Epiteliu
bistratificat cubic; 6. Ţesut
conjunctiv dens; 7. Arteră.
52
2.3. ANALIZATORUL VESTIBULO-COCHLEAR
Descriere – Segmentul periferic al analizatorului vestibulo-cochlear, ce recepţionează,

conduce şi analizează informaţiile legate de auz şi echilibru, este integrat în structura urechii,
formată dintr-o componentă externă, una mijlocie şi alta internă.
De studiat : secţiuni transversale realizate prin labirintul osos al urechii interne.
2.3.1. URECHEA EXTERNĂ
Urechea externă conţine pavilionul şi conductul auditiv extern.

Imaginea de ansamblu (ob. 3x, 6x, 10x) ne poate clarifica datele referitoare la pavilionul
urechii, care prezintă un schelet cartilaginos elastic, învelit de o piele subţire, ce conţine glande
sebacee, sudoripare şi foliculi piloşi. În zonă apar fibre musculare striate scheletice provenite din
musculatura cu inserţie la acest nivel.
Conductul auditiv extern are un aspect tubular, fiind format dintr-o porţiune medială
osoasă şi o porţiune laterală cartilaginoasă, în care pielea este dispusă pe un strat redus de ţesut
conjunctiv adipos. Conţine peri îndreptaţi lateral şi glande ceruminoase.
2.3.2. URECHEA MEDIE
Descriere – Urechea medie este separată de urechea externă prin membrana timpanică.
Ea apare sub forma unei cavităţi înglobate în stânca temporalului, plină cu aer, tapetată de o
mucoasă de origine nazo-faringiană. Ajunge în raport direct cu urechea internă printr-o fereastră
ovală, acoperită de baza scăriţei şi de ligamentul inelar, şi prin fereastra rotundă, acoperită de
timpanul secundar. Între membrana timpanică şi fereastra ovală se întinde un lanţ format din trei
oscioare auditive: ciocanul, nicovala şi scăriţa, articulate între ele şi acţionate de doi muşchi striaţi
reduşi.
Imaginea de ansamblu (ob. 3x, 6x, 10x) evidenţiază aspectul mucoasei cavităţii
timpanice, ce îmbracă pereţii şi oscioarele auditive. Ea apare formată dintr-un epiteliu simplu
pavimentos şi lamina propria de natură fibro-elastică, vascularizată.
2.3.3. URECHEA INTERNĂ
Descriere – Urechea internă conţine un sistem de cavităţi osoase şi membranoase,

cunoscute sub termenul de labirint, între care se delimitează un spaţiu plin cu un lichid denumit
perilimfă.
Imaginea de ansamblu (ob. 3x, 6x, 10x) surprinde modul în care este alcătuit labirintul
osos. În secţiunile histologice realizate la acest nivel apar o serie de cavităţi neregulate,
intercomunicante, săpate în stânca temporalului, ce cuprind vestibulul osos, în care se deschid
trei canale semicirculare osoase şi melcul osos.
►Melcul osos sau cochleea este format dintr-un ax conic central, columela, o
expansiune transversală a columelei, lama osoasă spirală şi canalul osos spiral, dispus în jurul
columelei, delimitat de peretele extern. Datorită lamei osoase spirale, lumenul canalului osos este
compartimentat incomplet în două conducte sau rampe, ce comunică între ele la vârful melcului,
53
printr-un orificiu denumit heliocotremă. Astfel, rampa vestibulară corespunde ferestrei ovale şi
comunică cu spaţiul perilimfatic din jurul saculei, iar rampa timpanică corespunde ferestrei
timpanice, rotunde. Periostul canalului osos spiral formează două îngroşări numite ligamente
spirale. Spaţiul perilimfatic stabileşte legături cu spaţiul subarahnoidian.
ansamblu a melcului osos/ob. 3x
1. Perete extern cohlear; 2. Canal
osos spiral; 3. Ganglion spiral Corti;
4. Nerv cochlear; 5. Helicotremă.
►Labirintul membranos
prezintă două componente
morfofuncţionale reprezentate de
labirintul vestibular, format din
canale semicirculare, utriculă şi
saculă, ce adăposteşte receptorii
pentru echilibru şi labirintul sau
canalul cohlear, ce adăposteşte
organul auzului, organul Corti.
►Canalul cochlear sau
melcul membranos, situat în
interiorul melcului osos, ocupă
parţial rampa vestibulară,
întinzându-se de la saculă şi până la
vârful melcului osos.
Este delimitat de spaţiul rampei vestibulare prin membrana vestibulară Reissner, iar de rampa
timpanică prin lama spirală osoasă, completată de membrana bazilară.
Ligamentul spiral extern apare tapetat cu un epiteliu stratificat, cubic, pigmentar şi
vascular, care formează stria vasculară.
! ! ! De reţinut : Epiteliul striei vasculare este un epiteliu vascularizat. El este lipsit de
membrană bazală, sprijinindu-se direct pe un ţesut conjunctiv, intens vascularizat, de unde provin
capilarele ce pătrund şi în grosimea epiteliului.
Ligamentul spiral intern este prevăzut cu un epiteliu simplu columnar, care elaborează
materialul cuticular ce va structura membrana tectoria.
Membrana tectoria este o structură fixă, gelatinoasă, foarte sensibilă la prelucrarea
histologică, adesea apărând îndoită în câmpul microscopic.
Membrana vestibulară Reissner apare sub forma unei structuri extrem de fine, alcătuită
dintr-un ax conjunctiv tapetat de o parte şi de alta cu câte un epiteliu simplu pavimentos.
Membrana bazilară, formată dintr-un mare număr de fibre conjunctive, susţine organul
auditiv spiral sau organul Corti, ce reprezintă receptorul acustic, rezultat din diferenţierea epiteliulul
conductulul cochlear.
Detaliul de imagine (ob. 40x) ne permite observarea histostructurii organului Corti, ce
conţine celulele senzoriale auditive, celulele de susţinere şi formaţiuni nervoase.
Celulele de susţinere sunt reprezentate de stâlpii Corti, celulele Deiters, celulele Hensen
şi celulele Claudius.
54
Stâlpii Corti, unul intern şi altul extem, delimitează împreună cu membrana bazilară un
spaţiu triunghiular, denumit tunelul Corti, străbătut de fibrele nervoase cochleare, care se
distribuie celulelor auditive externe. Cei doi stâlpi, fixaţi cu baza pe membrana bazilară, sunt
înclinaţi convergent, articulându-se la nivelul extremităţilor apicale.
B A
Figura 2.40. Imaginea unei secţiuni transversale printr-un tur al melcului osos în câmpul microscopic/ob.
6x (A) şi sub formă de schemă (B)
1. Perete extern cohlear; 2. Lamă osoasă spirală; 3. Ganglion spiral Corti; 4. Nerv cochlear; 5. Rampă timpanică;
6. Rampă vestibulară; 7. Canal cochlear; 8. Membrana Reissner; 9. Membrana tectoria; 10. Membrana bazilară;
11. Organul Corti; 12. Ligamentul spiral; 13. Stria vasculară.
Celulele de susţinere Deiters formează stratul bazal al epiteliului auditiv senzorial.

Celulele Hensen sau celulele limitante externe au formă columnară, iar celulele Claudius
apar drept cele mai reduse celule din această zonă, fiind cubice. Ele se continuă cu celulele
epiteliale care acoperă ligamentul spiral extern.
Celulele auditive apar plasate superficial celulelor Deiters şi sunt dispuse într-un grup
intern alcătuit dintr-un singur şir de celule, adiacent stâlpului Corti intern şi dintr-un grup extern de
celule auditive, plasate pe 3 - 5 şiruri, pe partea externă a stâlpului Corti extern. Celulele auditive nu
au raporturi cu membrana bazală, fiind sprijinite doar pe celulele Deiters.
Celulele auditive prezintă un pol bazal rotunjit, sprijinit pe celulele Deiters subiacente,
înconjurat de dendrite ale neuronilor bipolari din ganglionul spiral Corti. Suprafaţa polului
apical este prevăzută cu cili auditivi ce ajung în contact cu membrana tectoria.
Reprezentarea schematică – presupune realizarea, într-o primă fază, a imaginii de
ansamblu a unei secţiuni prin canalul osos spiral. Urmează aplicarea periostului şi a striei vasculare,
după care se trece la compartimentare, prin aplicarea membranelor bazilară şi Reissner. Pe
membrana bazilară se desenează organul Corti, începând de la pilierii Corti. După schiţarea
membranei tectoria, a ganglionului spiral Corti şi a fibrelor nervului cochlear se colorează
corespunzător întregul ansamblu.
55
Figura 2.41. Stria vasculară/ob. 40x Figura 2.42. Ganglionul spiral Corti/ob. 40x
1. Celule epiteliale; 2. Capilare; 3. Ţesut conjunctiv 1. Neuroni bipolari; 2. Fibre nervoase nemielinizate;
dens; 4. Perete osos spongios extern. 3. Ţesutul osos spongios al lamei osoase spirale.
A Figura 2.43. Detaliul privind

histostructura organului Corti în
câmpul microscopic/ob. 20x (A)
1. Membrana Reissner;
2.Membrana tectoria; 3.Membrana
bazilară; 4. Tunelul Corti; 5.Pilierii
Corti; 6. Celule senzoriale
auditive; 7. celule de susţinere
Deiters; 8. Celule de susţinere
Hensen; 9. Celule de susţinere
Claudius; 10. Lamă osoasă spirală;
11. Ligament spiral; 12. Canal
cochlear; 13.Rampă timpanică;
14. Rampă vestibulară; 15. Nerv
cochlear.
56
ANEXA 2
Imaginea 1. Histostructura pielii şi a firului de păr/ HEA, ob.10x Imaginea 2. Epidermul în zona podală/ HE, ob.20x (original/
(original/ preparat histotecă FMVB/ preparat histotecă FMVB/ foto şi prelucrare dr. I. Cazimir)
foto şi prelucrare dr. I. Cazimir) 1. Strat bazal; 2. Strat spinos; 3. Strat granular; 4. Strat lucidum;
1. Epiderm; 2. Derm papilar; 3. Derm reticular; 4. Hipoderm; 5.Strat cornos; 6. Derm papilar; 7. Formaţiuni vasculare;
5.Rădăcină; 6. Bulb pilos; 7. Papilă; 8. Teca epitelială externă; 8. Derm reticular.
9.Muşchi arector; 10. Glandă sebacee; 11. Adenomerul glandei
sudoripare; 12. Ţesut conjunctiv dens.
Imaginea 3. Histostructura pielii şi a firului de păr/ HEVL, ob.3x Imaginea 4. Detaliu privind histostructura rădăcinii firului de
(original/ preparat histotecă FMVB/ păr şi a foliculului pilos/ HEA, ob.40x (original/ preparat
foto şi prelucrare dr. I. Cazimir) histotecă FMVB/ foto şi prelucrare dr. I. Cazimir)
1. Tijă; 2.Rădăcină; 3. Medulară; 4. Teca epitelială externă; 5. Glandă 1. Corticală; 2. Cuticulă; 3. Epidermiculă; 4. Strat epitelial intern;
sebacee; 6. Epiderm; 7. Derm; 8. Adipocite. 5. Strat epitelial extern; 6. Teacă epitelială externă; 7.Teacă
fibroasă; 8. Ţesut conjunctiv dens.
57
Imaginea 5. Cristalinul şi corpul ciliar/ HE, ob. 6x Imaginea 6. Histostructura regiunii posterioare a globului ocular la
(original/ preparat histotecă FMVB/ foto şi prelucrare dr. I. păsările granivore/ HE, ob. 3x (original/ preparat histotecă FMVB/
Cazimir) 1. Epiteliul anterior; 2. Fibre cristaliniene; 3. Zona foto şi prelucrare dr. I. Cazimir)
periferică; 4.Zona centrală; 5. Procese ciliare; 6. Muşchi ciliari. 1. Retina; 2. Coroida; 3. Sclerotica (ţesut cartilaginos hialin); 4. Ţesut
muscular striat scheletic (muşchi oculomotor); 5. Vas de sânge; 6. Ţesut
conjunctiv dens; 7. Adipocite; 8. Camera posterioară a globului ocular.
Imaginea 7. Secţiune realizată prin pleoapa a III-a la Imaginea 8. Glandele sebacee tarsale/VG, ob. 10x
rozătoare/HE, ob. 6x (original/ preparat histotecă FMVB/
(original/ foto şi prelucrare, preparat colecţie dr. I. Cazimir) foto şi prelucrare dr. I. Cazimir)
1. Glanda Harder; 2. Glanda nictitantă; 3. Cartilaj hialin; 1. Celule glandulare; 2. Ţesut muscular striat scheletic;
4. Pericondru; 5. Ţesut conjunctiv dens. 3. Ţesut conjunctiv dens; 4. Vase de sânge.
Imaginea 9. Imaginea unei secţiuni transversale printr-un tur al

melcului osos în câmpul microscopic/HEA, ob. 10x (original/ Imaginea 10. Histostructura membranei cheratogene/HE, ob. 10x
preparat histotecă FMVB/ foto şi prelucrare dr. I. Cazimir) (original/ preparat histotecă FMVB/
1. Perete extern cohlear; 2. Lamă osoasă spirală; 3. Ganglion spiral Corti; foto şi prelucrare dr. I. Cazimir)
4. Nerv cochlear; 5. Rampă timpanică; 6. Rampă vestibulară; 7. Canal 1. Zona tubilor cornoşi; 2. Lamelă cherafiloasă; 3. Lamelă
cochlear; 8. Membrana Reissner; 9. Membrana tectoria; 10. Membrana podofiloasă; 4. Derm; 5. Lamele secundare.
bazilară; 11. Tunelul Corti; 12. Pilierii Corti; 13. Celule senzoriale
auditive; 14. Celule de susţinere; 15. Ligamentul spiral;
16. Stria vasculară.
58
3. SISTEMUL CARDIO-VASCULAR
Descriere - Sistemul cardio-vascular (systema cardiovasculare et vasculare s. angiologia)

este format din cord, vase sangvine, capilare şi vase limfatice. Vasele sangvine pot fi artere şi vene
cu diametru variabil. Cordul pompează sângele în sistemul arterial, sub o presiune mare, care-i
asigură circulaţia către toate regiunile corporale, până la nivel capilar, unde are loc un schimb
bidirecţional de gaze şi metaboliţi între sânge şi celule. Astfel, prin peretele capilar va trece în
spaţiul intercelular, şi apoi în celule, filtratul sangvin, ce conţine oxigen şi molecule cu proprietăţi
nutritive, absolut necesare desfăşurării metabolismului celular. Celulele eliberează dioxidul de
carbon şi produşii de dezasimilaţie cu potenţial toxic în spaţiul intercelular şi, de aici, în capilare,
de unde vor lua direct calea sistemului venos sau vor fi transportaţi prin vasele limfatice către
organele limfatice, şi, în final, pe un traseu indirect, vor ajunge în circulaţia venoasă, îndreptându-se
către cord. În sistemul venos presiunea sângelui este redusă.
Cordul transportă sângele în organism prin două importante sisteme de vase ce alcătuiesc
circulaţia pulmonară şi circulaţia sistemică. Prin circulaţia pulmonară, sângele neoxigenat este
transportat către pulmoni, oxigenându-se la nivelul barierei hemato-aeriene, stabilită între capilare
şi alveolele pulmonare. Sângele oxigenat se întoarce la cord şi este pompat în circulaţia
sistemică, spre ţesuturile şi celulele organismului, după traseul descris anterior.
De studiat : secţiuni transversale şi longitudinale realizate prin cord, vasele sangvine şi
limfatice de calibru diferit, capilare.
3.1. CORDUL
Descriere - Histostructural, pornind de la interior către exterior, cordul (cor) are peretele
format din endocard, miocard şi epicard, ce îşi păstrează constantă modalitatea de alcătuire în cazul
atriilor şi ventriculelor, dar prezintă particularităţi la constituirea valvelor şi inelelor cardiace.
Imaginea de ansamblu (ob. 3x, 6x, 10x), sub aspect transversal, surprinde structura
celor trei straturi.

peretelui cardiac/ob. 3x
1. Endocardul; 2. Miocardul;
3.Epicardul şi tunica
subepicardică; 4. Ţesut
conjunctiv adipos; 5. Formaţiuni
vasculo-nervoase epicardice;
6.Arteră coronară; 7.Venă
coronară; 8. Valve venoase.
59
► Endocardul (endocardium) – apare sub forma unui strat intern, ce căptuşeşte cavităţile
atriale şi ventriculare, continuându-se cu endoteliul vaselor care se deschid la nivelul cordului.

evidenţiază histostructura componen-
telor endocardice, reprezentate de
endoteliu, stratul subendotelial şi un
strat mioelastic subendocardic.
Endoteliul endocardic nu este
altceva decât un epiteliu simplu
pavimentos delimitat de o membrană
bazală subţire.
În stratul subendotelial se
poate observa un ţesut conjunctiv dens
neorientat, cu fine fibre de colagen şi
fibre elastice sau, ocazional, celule
musculare netede. Fibrele elastice sunt
Figura 3.2. Endocardul şi miocardul/ob. 20x mai abundente în pereţii atriali, dispuse
(original/ preparat histotecă FMVB/ foto şi prelucrare dr. I. Cazimir) paralel cu suprafaţa endocardului.
1. Endoteliul endocardic; 2. Stratul subendotelial; 3. Stratul
mioelastic; 4. Miocard; 5. Arteriolă şi venulă.
Stratul mioelastic continuă, fără o delimitare, stratul subendocardic şi se continuă cu

ţesutul interstiţial al miocardului. În structura lui întâlnim un ţesut conjunctiv lax, cu fibre de
colagen, elastice, celule adipoase, vase sanguine, vase limfatice şi ramificaţii ale sistemului nodal.
! ! !
De reţinut : Endocardul participă la formarea valvelor cardiace
atrioventriculare şi semilunare ale trunchiului pulmonar, acoperind stratul central de ţesut
conjunctiv dens, alcătuit din fibre de colagen dispuse în fascicule.
Inelele cardiace se structurează prin aglomerarea şi întrepătrunderea fibrelor de colagen şi
elastice care înconjoară orificiile atrio-ventriculare, orificiul arterei aorte şi orificiul arterei
pulmonare. Ele servesc ca puncte de inserţie pentru fibrele musculare cardiace şi emit fascicule ce
pătrund în septul interventricular. Spaţiul dintre orificiile atrio-ventriculare, orificiul aortic şi
pulmonar este ocupat de două trigoane fibroase, stâng şi drept, formate din ţesut conjunctiv dens,
care se osifică la taurinele în vârstă, formând osul cardiac.
►Miocardul (miocardium) - foarte dezvoltat în zona ventriculară, este alcătuit din ţesut
muscular striat cardiac.
Printre miocardiocitele lucrătoare,
mai ales la nivel subendocardic, întâlnim
grupări de celule nodale P, T sau Purkinje.
! ? ! De revăzut : Particularităţile
celulelor musculare striate cardiace şi ale
celulelor nodale au fost evidenţiate în cadrul
volumului I, subcapitolul 5.4.1.2., referitor la
histo- şi ultrastructura ţesutului muscular
striat cardiac.
Figura 3.3. Miocardul şi celulele nodale Purkinje/
ob. 20x (original/ preparat histotecă FMVB/
1. Miocardiocite secţionate transversal; 2.Miocardiocite
secţionate longitudinal; 3. Stria Eberth; 4. Celule
nodale; 5. Ţesut conjunctiv; 6. Arteriolă.
60
! ! ! De reţinut : Epicardul şi pericardul reprezintă porţiunea viscerală şi parietală a
seroasei pericardice.
► Epicardul – apare în detaliul de imagine (ob. 40x) alcătuit dintr-un strat de celule
pavimentoase, mezoteliale, dispuse pe un fin strat submezotelial de ţesut conjunctiv lax,
continuat de tunica subepicardică. Ţesutul conjunctiv submezotelial cuprinde fibre de colagen şi
elastice, întretăiate sub diverse unghiuri, ce formează teci în jurul vaselor şi nervilor.
Tunica subepicardică apare bine

reprezentată, şi cuprinde un ţesut conjunctiv lax, cu
numeroase adipocite, grupate în jurul vaselor
coronare ce asigură vascularizaţia intrinsecă a
cordului. Uneori, în câmpul microscopic, putem
observa şi fibre nervoase vegetative.
Figura 3.5. Reprezentarea schematică a Figura 3.4. Epicardul/ ob. 10x

peretelui cardiac (original/ preparat histotecă FMVB/
(original/ după preparat histotecă FMVB/ foto şi prelucrare dr. I. Cazimir)
desen şi prelucrare dr. I. Cazimir) 1. Miocard; 2. Mezoteliu şi strat submezotelial;
1. Endocardul; 2. Miocardul; 3.Epicardul 3. Tunica subepicardică; 4.Arteră coronară;
şi tunica subepicardică; 4. Celule nodale; 5.Venă coronară;
5. Adipocite; 6. Vas de sânge coronarian.
► Pericardul - continuă epicardul şi reprezintă porţiunea parietală a seroasei pericardice.

El apare format din mezoteliu şi o componentă fibroasă, ce provine din fascia endotoracică
mediastinală, bogată în fibre de colagen şi fibre elastice.
3.2. VASELE DE SÂNGE
Imaginea de ansamblu (ob. 3x, 6x, 10x) a peretelui vaselor sangvine (vasa sanguinea)
surprinde succesiunea a 1 - 3 tunici suprapuse, dispuse concentric, reprezentate, de la interior către
exterior, de tunica internă, tunica mijlocie şi tunica externă. Această structurare stratificată se
menţine, indiferent dacă vorbim despre artere, vene, capilare sau despre vasele limfatice.
Detaliul de imagine (ob. 40x) ne oferă date suplimentare privind particularităţile
histostructurale ale straturilor.
61
►Tunica internă sau intima (tunica interna s. intima) delimitează lumenul vaselor şi
este formată dintr-un endoteliu vascular, un strat subendotelial şi o limitantă elastică internă.
Celulele endoteliale sunt celule aplatizate, pavimentoase, aranjate într-un singur rând, continuu
sau întrerupt, pe o membrană bazală tipică, învecinată cu stratul subendotelial. Limitanta
elastică internă este rezultatul condensării fibrelor elastice, în zona ce separă tunica internă de
tunica medie, şi apare evidentă, fiind foarte ondulată, la arterele de calibru mic şi mediu.
►Tunica medie (tunica media), alcătiută, în general, din celule musculare netede
dispuse circular, fibre de colagen, fibre elastice şi fibroblaste, prezintă variabilitate structurală în
funcţie de diametrul şi tipul vasului. Ea este separată de tunica externă prin membrana limitantă
externă şi poate cuprinde, în vasele mari, vase de sânge şi nervi ai vaselor (vasa et nervi
vasorum).
►Tunica externă sau adventiţia (tunica externa s. adventitia), se continuă, fără o
delimitare clar observabilă, cu ţesutul conjunctiv perivascular, şi conţine numeroase fibre de
colagen, fibre elastice, vase de nutriţie ale vaselor (vasa vasorum), terminaţii nervoase libere sau
încapsulate, plexuri nervoase.
! ! ! De reţinut : La vasele de sânge de calibru mediu şi mic, colorate cu orceină, cele trei
tunici se vor putea identifica mai uşor. De asemenea, se va putea realiza o diferenţiere clară şi
rapidă între artere şi vene, pe baza observării modalităţii de răspândire a fibrelor conjunctive
elastice în structura fiecărui perete vascular.
Figura 3.6. Vase de sânge de

calibru mijlociu şi mic /
Orceină, ob. 10x
1. Arteră (lumen cu elemente
figurate sangvine); 2. Intimă (se
poate observa limitanta elastică
internă); 3. Medie; 4. Adventice;
5. Venă (lumen cu elemente
figurate sangvine); 6. Arteriolă;
7. Vas limfatic; 8. Ţesut
conjunctiv; 9. Capilar.
Identificarea structurală a vaselor de sânge se bazează pe imaginea lor tubulară, atât în

secţiune transversală cât şi longitudinală. Întotdeauna, în jurul unui lumen circular sau ovalar, se va
construi un perete format din straturi musculare şi conjunctive. Lumenul va fi tapetat cu un epiteliu
simplu pavimentos. Grosimea peretelui variază împreună cu diametrul lumenului. În lumen, de cele
mai multe ori, se observă elemente figurate sangvine.
! ! ! De reţinut : Chiar dacă elementele componente ale sistemului cardio-vascular se
caracterizează printr-o foarte mare variabilitate structurală şi dimensională, ele au în comun
endoteliul vascular. Acest epiteliu simplu pavimentos căptuşeşte toate compartimentele,
întinzându-se de la cord până la nivel capilar.
62
3.2.1. ARTERELE
Descriere - sunt vase de sânge cu perete gros şi lumen relativ circular, în care sângele
circulă cardiofug, pornind de la nivelul cordului şi până la ramuri din ce în ce mai mici, care se
termină cu arteriolele, ce se deschid în capilare.
În funcţie de structura peretelui vascular se pot distinge artere de tip elastic, reprezentate de
majoritatea arterelor mari (ex. artera aortă, carotida comună, arterele pulmonare) şi artere de tip
muscular, în care se încadrează marea majoritate a vaselor arteriale.
►Arterele de tip elastic, în imaginea de ansamblu (ob. 3x, 6x, 10x) şi identificarea
structurală evidenţiază un perete caracterizat printr-o medie întinsă, în care predomină lamele de
fibre conjunctive elastice foarte ondulate.
De studiat : secţiuni transversale realizate prin artera aortă.
B
Figura 3.7. Imaginea arterei aorte în câmpul
microscopic/ob. 10x (A) şi sub formă de schemă (B)
1. Lumen; 2. Endoteliu vascular; 3. Limitantă elastică
internă; 4. Intimă; 5. Medie; 6. Lamele elastice;
A
7. Adventice; 8. Vasa vasorum.
Detaliul de imagine (ob. 40x), la arterele elastice, surprinde o intimă mai groasă decât la
alte tipuri de formaţiuni arteriale. Endoteliul se sprijină pe membrana bazală şi pe un strat
subendotelial, ce cuprinde ţesut conjunctiv cu fibre elastice fine, orientate longitudinal, fibroblaste
şi rare celule al căror aspect ultrastructural seamănă cu cel al celulelor musculare netede, fiind
numite celule miointimale. Limitanta elastică internă se individualizează mai greu, datorită fibrelor
conjunctive elastice, abundente, din medie.
Tunica medie este constituită din fibre elastice, grupate în lame continue sau fenestrate,
dispuse concentric, solidarizate între ele printr-un sistem de fibre elastice subţiri şi oblice. Între
lamele elastice sunt prezente fibroblaste şi celule musculare netede.
Adventicea apare structurată din fibre de colagen, orientate longitudinal, puţine fibre
elastice şi fibroblaste, alături de vasa vasorum, nervi şi vase limfatice.
63
A B
Figura 3.8. Intima şi media arterei aorte/ob. 20x (A), alături de

imaginea detaliată a lamelelor elastice/ob. 40x (B)
1. Lumen; 2. Endoteliu vascular; 3. Limitantă elastică internă; 4. Intimă; 5. Medie;
6. Lamele elastice; 7. Celule musculare netede.
►Arterele de tip muscular se studiază în secţiuni realizate prin diferite organe interne
şi au o imagine de ansamblu (ob. 3x, 6x, 10x) tipică, datorită limitantei elastice interne,
îngroşată, foarte ondulată şi fenestrată, ce conturează aspectul pronunţat circular al lumenului. Ea
devine discontinuă, şi, apoi, din ce în ce mai subţire, până la dispariţie, odată cu micşorarea
calibrului vascular. Datorită caracterului puternic ondulat al limitantei elastice interne, celulele
endoteliului vascular îşi restrâng suprafaţa, proiectându-şi către lumen nucleii, care devin
evidenţi şi apropiaţi. Tunica medie,
alcătuită predominant din
celule musculare netede,
aranjate într-un număr
variabil de straturi
circulare continue şi
concentrice, reprezintă
componenta majoritară la
arterele de tip muscular, ce le
conferă specificitatea
histostructurală. Printre
celulele musculare se
întâlnesc şi fibre elastice şi
de colagen.
În privinţa adventicei
nu sesizăm deosebiri
importante faţă de cea
existentă la arterele elastice.
Figura 3.9. Arteră de tip muscular secţionată transversal (1) şi longitudinal (2)/ob. 20x
3. Nucleii endoteliali; 4. Limitantă elastică internă; 5. Medie; 6. Adventice; 7. Vas limfatic; 8. Fibre musculare striate
scheletice secţionate longitudinal; 9. Fibre musculare striate scheletice secţionate transversal; 10. Arteriolă; 11.Venulă.
64
►Arteriolele (arteriola) sunt vase la care lipseşte limitanta elastică externă, iar adventiţia
formată din ţesut conjunctiv lax se continuă, fără o demarcaţie precisă, cu ţesutul conjunctiv
adiacent. Ele au un lumen circular foarte îngust, comparativ cu întinderea peretelui, în care
predomină media alcătuită din 2-3 straturi concentrice de celule musculare netede.
! ! ! De reţinut : în
preparatele histologice perma-
nente ce suprind histostructura
mezenterului, formaţiunile
vasculare pot fi observate prin
transparenţă, nefiind vorba,
într-un asemenea caz, despre o
secţionare obişnuită. Aceste
preparate vor prezenta ima-
ginea longitudinală a numeroa-
selor vase de calibru mic, a
arteriolelor, venulelor şi capila-
relor, evidenţiindu-se rapor-
turile de continuitate dintre ele.
Prezenţa eritrocitelor în
lumenul fiecărui vas sangvin,
uşurează stabilirea traseului
vascular.
►Metarteriolele sau
arteriolele precapilare sunt Figura 3.10. Imaginea de ansamblu a mezenterului la
mamifere/ob. 10x (original/ preparat histotecă FMVB/
arteriole foarte mici, alcătuite foto şi prelucrare dr. I. Cazimir)
din endoteliul vascular, 1. Capilare; 2. Arteriolă precapilar; 3. Arteriolă; 4. Venulă;
înconjurat de un strat întrerupt 5. Ţesut conjunctiv lax.
de celule musculare netede.
Imaginea longitu-
dinală poate fi uşor identificată
datorită stratului de celule
musculare netede ce înveleşte
membrana bazală a endoteliului
vascular, observându-se nucleii
leiocitelor aranjaţi ordonat,
perpendicular pe axul
arteriolar.
Figura 3.11. Imaginea unei

arteriole precapilar în mezenter, la
mamifere/ob. 40x
1. Arteriolă; 2. Nucleii celulelor
musculare netede; 3. Eritrocite;
4. Fibroblaste; 5. Plasmocit; 6. Fibre
conjunctive de colagen.
65
3.2.2. VENELE
Descriere - sunt vase de sânge cu perete subţire şi lumen deformat, aplatizat, în care
sângele circulă cardiopet, cu presiune scăzută, pornind de la nivel capilar, prin venule, vene mijlocii
şi vene mari, spre cord. Se studiază împreună cu arterele în secţiuni realizate prin diferite organe.
►Venulele se formează prin confluarea capilarelor, având o structură apropiată de acestea.
Detaliul de imagine (ob. 40x) evidenţiază un perete mai gros decât al capilarelor, fiind
format din endoteliu, membrană bazală şi ţesut conjunctiv cu rare celule musculare netede, dispuse
dispersat. Sub membrana bazală se găseşte un strat subendotelial de fibre colagene orientate
longitudinal, rare fibroblaste şi numeroase pericite, de unde şi denumirea de venule cu pericite.
! ! ! De reţinut : Pe măsură
ce diametrul venulelor creşte, depăşind
30 μm, celulele musculare netede
formează un strat incomplet, care devine
continuu, structurându-se venulele
musculare. Adventicea venulelor
musculare devine evidentă, conţinând
fibre elastice, fibre de colagen şi rare
fibroblaste.
Figura 3.12. Venula şi vena de calibru mic în

mezenter, la mamifere/ob. 40x (original/
1. Venulă; 2; Venă; 3. Celulă endotelială;
4.Pericite; 5. Eritrocite; 6. Fibroblaste; 7. Fibre
conjunctive de colagen; 8. Fibre elastice.
►Venele mici prezintă în detaliul de imagine (ob. 40x) o tunică medie distinctă, formată
din 2 - 4 straturi de celule musculare continue, concentrice, întrepătrunse cu ţesutul conjunctiv, care
se continuă în tunica externă.
Figura 3.13. Vene şi artere de
calibru diferit/ob. 20x
1. Venă de calibru mijlociu;
2. Arteră de calibru mijlociu;
3. Arteră de calibru mic; 4.Venă de
calibru mic; 5.Arteriole; 6. Venule;
7. Capilar;8. Intimă; 9. Medie;
10. Adventice.
►Venele mijlocii
sunt predominant vene fibro-
musculare, ce conţin în medie
fibre de colagen întrepătrunse
cu fibrele musculare netede.
În venele musculo-conjunc-
tive predomină elementele
contractile, dispuse în straturi
circulare, printre care se
găsesc reţele de fibre elastice.
66
În detaliul de imagine (ob. 40x), intima venelor mijlocii cuprinde endoteliul, membrana
bazală şi un fin strat subendotelial cu fibre de colagen şi fibre elastice, care se condensează,
structurând o limitantă elastică internă, evidentă în vasele mai mari.
Tunica externă apare formată din fibre elastice orientate longitudinal şi fibre de colagen
ancorate de tunica medie şi continuate în ţesutul conjunctiv perivascular.
Venele mici şi mijlocii sunt prevăzute cu valvule care previn refluxul sanguin. Valvulele
venoase, observabile în unele secţiuni, sunt acoperite pe ambele feţe de endoteliul vascular, şi
conţin un ax conjunctiv, format din fibre elastice şi, uneori, celule musculare netede.
►Venele mari conţin o

medie mai subţire decât cea
arterială, formată din câteva
straturi de celule musculare
netede, separate prin fascicule de
fibre de colagen. Limitanta
elastică internă apare bine
conturată, iar adventicea este
întinsă, şi cuprinde fibre de
colagen, fibre elastice şi celule
musculare netede.
Figura 3.14. Venă şi arteră de calibru

mijlociu/ Orceină, ob. 20x
1. Venă; 2. Arteră; 3. Intimă; 4. Medie;
5. Adventice.
Reprezentarea schematică – este iniţiată prin trasarea conturului lumenului fiecărei

formaţiuni vasculare, luându-se în calcul categoria din care face parte vasul şi dimensiunea dorită.
Urmează aplicarea nucleilor celulelor endoteliului vascular, trasarea limitantei elastice interne, acolo
unde este cazul, desenarea mediei şi a adventicei.
Figura 3.15. Schematizarea

arterelor şi venelor de calibru
diferit, alături de nervi şi fibre
musculare striate scheletice, în
secţiune transversală/(original/
1. Arteră de calibru mijlociu;

2. Venă de calibru mijlociu;
3. Arteră de calibru mic; 4.Venă de
calibru mic; 5.Arteriole; 6. Venulă;
7. Capilar;8. Vase limfatice;
9.Intimă; 10. Medie; 11. Adventice;
12. Adipocite; 13. Nervi; 14. Fibre
musculare striate scheletice;
67
3.2.3. CAPILARELE
Descriere - au peretele alcătuit doar din endoteliul vascular, membrană bazală şi pericite,
fiind vasele de sânge cu cel mai redus diametru, ce variază între 5 şi 10 μm. Chiar dacă au un perete
extrem de subţire, un lumen redus, şi lipsesc în cornee, epitelii şi cartilaje, din punct de vedere
numeric sunt cele mai numeroase vase de sânge, atingând răspândirea maximă la nivel muscular.
De studiat: mezenterul şi secţiuni transversale realizate prin diferite organe.
A B
Figura 3.16. Imaginea capilarului sub aspect longitudinal, în câmpul microscopic/

ob. 40x (A) şi sub formă de schemă (B)
1. Lumenul capilarului; 2. Celule endoteliale; 3. Pericite; 4. Fibroblaste; 5. Eritrocite;
6. Plasmocit; 7. Fibre conjunctive de colagen.
Histostructural, în funcţie de particularităţile endoteliului vascular, se pot distinge capilare

tipice sau cu un perete continuu, capilare fenestrate şi capilare sinusoide.
►Capilarele tipice sunt cele mai răspândite în organism, fiind caracteristice pentru
muşchi, pulmoni şi sistemul nervos central. Ele au un endoteliu vascular continuu, datorat
complexelor joncţionale stabilite între celule.
In detaliul de imagine (ob.
40x) şi în imaginea electono-
microscopică fiecare celulă
endotelială prezintă câte un nucleu
normocromatic aplatizat, şi conţine
în citoplasmă vezicule de pinocitoză
aglomerate şi mitocondrii.
Membrana bazală este continuă,
are puţine fibre de reticulină şi se
asociază cu pericitele dispuse
periferic.
Figura 3.17. Capilarul în secţiune

transversală/ob. 90x (original/ foto şi
prelucrare, preparat colecţie dr. I. Cazimir)
1. Acin seros; 2. Nucleul celulei secretorii;
3. Lumenul capilarului; 4. Celulă
endotelială; 5. Pericit; 6. Eritrocit.
68
Pericitele sunt celule musculare intim asociate capilarelor, având o membrană bazală
comună cu endoteliocitele. Ele prezintă caractere asemănătoare celulelor nediferenţiate, intrând uşor
în mitoză. În anumite condiţii se pot transforma în fibroblaste şi în celule musculare netede, fiind
observate şi în adventiţia arterelor şi venelor mici.
Figura 3.18. Imaginea electrono-microscopică

a capilarului/TEM, 2 800x
1. Lumenul capilarului; 2. Celulă endotelială;

3. Nucleu; 4. Zona periferică a celulelor
endoteliale; 5. Zona joncţională a două celule
endoteliale; 6. Eritrocite; 7. Membrană bazală;
8. Celule epiteliale.
Figura 3.19. Imaginea electrono-microscopică

a celulei endoteliale/TEM, 14 000x
1. Nucleu; 2. Plasmalemă; 3. Citoplasmă;

4. Mitocondrii; 5. Vezicule de endocitoză;
6. Membrana bazală; 7. Lumenul capilarului;
8. Eritrocite.
►Capilarele fenestrate apar în intestinul subţire, glandele endocrine şi rinichi, organe în

care se efectuează multe schimburi moleculare.
Fenestraţiile, evidenţiate
în imaginea electono-
microscopică, nu sunt altceva
decât o serie de pori cu un
diametru mai larg, stabiliţi la
nivelul plasmalemei, ce permit
menţinerea integralităţii
membranei bazale, care rămâne
continuă.
Figura 3.20. Imaginea electrono-

microscopică a capilarului fenestrat
din corpusculul renal/TEM, 14 200x
1. Lumen capilar; 2. Fenestraţii;
3. Membrană bazală; 4. Podocit;
5. Procese podocitare.
69
►Capilarele sinusoide întâlnite în ficat, măduva osoasă, splină, limfonoduri, în imaginea
electono-microscopică, au un lumen larg şi o membrană bazală discontinuă, care alături de
prezenţa spaţiilor dintre celulele endoteliale şi porii plasmalemali, permite efectuarea schimburilor
metabolice rapide.
3.3. VASELE LIMFATICE
Descriere - asigură transportul limfei formată din lichidul interstiţial şi îşi au originea în
reţelele de capilare limfatice, din care se desprind vase limfatice mici şi mijlocii care trec prin unul
sau mai multe noduri limfatice, ajungând în vase limfatice mari sau în trunchiuri şi conducte
limfatice colectoare, care drenează limfa în sistemul venos. Toate vasele limfatice, cu excepţia
capilarelor, sunt prevăzute cu valvule vasculare.
►Capilarele limfatice îşi au originea în “deget de mănuşă”, fără a se interpune între vase
aferente şi vase eferente.
In detaliul de imagine (ob. 40x) şi în imaginea electono-microscopică, au peretele
format dintr-un endoteliu subţire, fenestrat, dispus pe o membrană bazală subţire discontinuă, ce
poate lipsi. Pericitele sunt absente.
Figura 3.21. Histostructura vasului

limfatic într-o secţiune transversală
realizată prin corpul lingual/
ob. 40x (original/ preparat histotecă
1. Lumenul vasului limfatic;

2. Endoteliu vascular; 3. Arteriolă;
4. Capilare sangvine; 5. Nervi;
6. Fibre musculare striate scheletice
secţionate transversal; 7. Fibre
musculare striate scheletice secţionate
longitudinal; 8. Ţesut conjunctiv.
►Vasele limfatice mici şi mijlocii apar constituite, în detaliul de imagine (ob. 40x),
dintr-un endoteliu vascular, o membrana bazală, un redus ţesut conjunctiv subendotelial şi unul sau
două straturi de celule musculare netede întrepătrunse cu fibre elastice. Adventicea lor nu se
distinge de ţesutul conjunctiv perivascular. Începând cu acest stadiu, ataşate pereţilor, pot fi
observate valvule subţiri, asemănătoare cu cele venoase.
►Vasele limfatice mari (ex. vena limfatică dreaptă) şi conductele limfatice (ex.
canalul toracic) au peretele format din trei tunici, imprecis delimitate.
In detaliul de imagine (ob. 40x), tunica internă cuprinde endoteliul, membrana bazală şi
un strat longitudinal de fibre elastice şi de colagen. Lipseşte limitanta elastică internă.
Tunica medie conţine celule musculare netede, înconjurate de numeroase fibre elastice şi
de colagen, neorientate.
Tunica externă este formată din fibre elastice şi de colagen, putând cuprinde şi celule
musculare netede.
70
ANEXA 3
Imaginea 1. Endocardul şi miocardul/ Orceină, ob. 6x Imaginea 2. Artera aortă/ HE, ob. 6x (original/
(original/ preparat histotecă FMVB/ preparat histotecă FMVB/ foto şi prelucrare dr. I. Cazimir)
foto şi prelucrare dr. I. Cazimir) 1. Lumen; 2. Intimă; 3. Medie; 4. Limitantă elastică externă;
1. Endocard; 2. Miocard. 5. Adventice; 6. Vasa vasorum.
Imaginea 3. Vena de calibru mijlociu/ HEA, ob. 20x Imaginea 4. Arteră de calibru mic/ HEA, ob. 40x
1. Lumen cu eritrocite; 2. Intimă; 3. Medie; 4. Adventice; 1. Lumen; 2. Intimă (nucleii celulelor endoteliale); 3. Medie;
5.Epiteliu stratificat pavimentos nekeratinizat; 6. Fibre musculare 4.Adventice; 5. Fibre musculare striate scheletice
striate scheletice secţionate transversal şi longitudinal. secţionate longitudinal.
71
Imaginea 5. Histostructura miocardului/ HE, ob. 10x Imaginea 6. Artere şi vene de calibru diferit, secţionate
(original/ preparat histotecă FMVB/ transversal/ Orceină, ob. 10x (original/ preparat histotecă
foto şi prelucrare dr. I. Cazimir) FMVB/ foto şi prelucrare dr. I. Cazimir)
1. Miocardiocite secţionate longitudinal; 2. Miocardiocite 1. Arteră; 2. Venă; 3. Nerv.
secţionate oblic; 3. Celule nodale Purkinje.
Imaginea 7. Arteră de calibru mic/Orceină, ob. 40x (original/ Imaginea 8. Arteră de calibru mediu secţionată transversal
preparat histotecă FMVB/ foto şi prelucrare dr. I. Cazimir) într-o zonă de ramificare /VG, ob. 10x (original/ foto şi
1. Lumen; 2. Intimă (nucleii celulelor endoteliale); 3. Limitantă prelucrare, preparat colecţie dr. I. Cazimir)
elastică internă; 4. Medie; 5.Adventice; 6. Fibre musculare striate 1. Lumen; 2. Intimă (nucleii celulelor endoteliale); 3. Medie;
scheletice secţionate longitudinal. 4.Adventice; 5. Ramură; 6. Nerv.
Imaginea 9. Imaginea histostructurală a mezenterului de Imaginea 10. Imaginea în câmpul microscopic a vasului
broască /HE, ob. 10x (original/ preparat histotecă FMVB/ limfatic /HEA, ob. 20x (original/ preparat histotecă FMVB/
1. Capilar; 2. Arteriolă precapilar; 3. Venulă; 4. Arteriolă; 5. Arteră 1. Vas limfatic; 2. Arteră; 3. Nerv; 4. Fibre musculare striate
de calibru mic; 6. Celule pigmentare; 7. Ţesut conunctiv lax. scheletice secţionate transversal şi longitudinal.
72
4. GLANDELE ENDOCRINE
Descriere - Glandele endocrine (glandulae endocrine) sunt alcătuite din celule secretorii,
ce vin în contact cu spaţiul conjunctiv intercelular sau perivascular, în care îşi varsă produsul
elaborat, fiind lipsite de canale de excreţie. Ele produc hormoni, compuşi biochimici activi,
implicaţi în controlul şi reglarea creşterii, diferenţierii, maturării, nutriţiei, metabolismului şi
reproducţiei, unor celule, ţesuturi şi organe “ţintă”, pentru ca apoi, în mod secundar, să-şi exercite
rolul asupra organismului, ca întreg.
Celulele glandulare endocrine (endocrinocitele) se organizează sub forma unor structuri
individualizate morfologic (glandele endocrine propriu-zise: hipofiza, epifiza, tiroida, paratiroida,
suprarenala) sau a unor celule solitare, diseminate în diferite organe (sistemul neuro-endocrin difuz:
glandele interstiţiale din ovar, testicul, pancreasul endocrin, celulele entero-endocrine etc.).
Histostructural, glandele endocrine sunt alcătuite din capsulă, stromă şi parenchim, la care
se adaugă o reţea vasculo-nervoasă dezvoltată. Stroma şi capsula au structură conjunctivă, iar
parenchimul este reprezentat de celulele secretorii organizate în cordoane sau vezicule.
! ! ! De reţinut : Majoritar, glandele endocrine sunt structuri pluricelulare, mai mult sau
mai puţin individualizate. Totuşi, celula hepatică, hepatocitul, are caracter amficrin, elaborând
atât compuşi pe care-i transportă prin intermediul sistemului canalicular biliar (secreţie exocrină),
dar şi compuşi pe care-i varsă în sistemul capilar (secreţie endocrină).
De studiat : secţiuni transversale şi longitudinale realizate prin hipofiză, epifiză, tiroidă,
paratiroide, suprarenale şi pancreasul endocrin. Glandele diseminate vor fi studiate odată cu
descrierea organelor din care fac parte.
4.1. HIPOFIZA
Descriere - Hipofiza (hypophysis cerebri) sau glanda pituitară (glandula pituitaria) apare
sub forma unui apendice cerebral format din adenohipofiză (adenohipophysis) şi neurohipofiză
(neurohypophysis), ce îşi păstrează legătura cu faţa ventrală a hipotalamusulul prin tija hipofizară.

glandei hipofize/ob. 3x
1. Componenta distală a
adenohipofizei; 2. Fanta
hipofizară; 3. Porţiunea
intermediară; 4. Porţiunea
tuberală; 5. Lobul posterior;
6.Eminenţa mediană; 7. Tija
hipofizară; 8. Cavitate
infundibulară;
9. Vas de sânge.
73
4.1.1. ADENOHIPOFIZA (LOBUL ANTERIOR)
De studiat : secţiuni transversale şi longitudinale efectuate la nivelul lobului anterior

hipofizar.
! ! ! De reţinut : La unele specii, masa adenohipofizei apare separată prin fanta
hipofizară într-o porţiune orală, formată din componenta distală şi porţiunea tuberală, şi o porţiune
intermediară, alipită la neurohipofiză.
Imaginea de ansamblu (ob. 3x, 6x, 10x) surprinde cele trei structuri ale lobului anterior
hipofizar, format din componenta distală, porţiunea tuberală şi zona intermediară.
Figura 4.2. Raportul adenohipofizei cu

neurohipofiza, în cazul prezenţei
fantei hipofizare (A) sau
în absenţa acesteia (B)/ob. 10x
(original/ preparate histotecă FMVB/
1. Componenta distală a adenohipofizei;
2. Fanta hipofizară; 3. Porţiunea
intermediară; 4. Lobul posterior;
5. Vase de sânge.
A ► Componenta distală –
este predominantă, ocupând 75% din
volumul şi masa glandei. Ea apare
învelită de cortul hipofizar al durei
mater, ce îi formează capsula, în care
sunt cuprinşi ganglioni simpatici.
De pe faţa internă a capsulei
se detaşează septe conjunctive
scurte, care delimitează discret şi
incomplet un număr variabil de loje.
Parenchimul este alcătuit
din cordoane de celule secretorii
anastomozate, susţinute de o fină
reţea de fibre reticulinice, ce
înglobează numeroase capilare de
B tip sinusoid.
! ! ! De reţinut : Prin utilizarea unor metode speciale de colorare de tip imuno-histo-

chimic, celulele adenohipofizei pot fi clasificate, cu o oarecare precizie, în funcţie de hormonii pe
care îi produc şi conţin.
Metodele uzuale de colorare aplicate secţiunilor realizate prin lobul anterior hipofizar nu vor
face alt ceva decât să ne arate o evidentă variabilitate tinctorială. Astfel, în parenchim, vom
putea observa celule cromofile şi celule cromofobe.
74
Celulele cromofile reţin substanţele colorante, dar în funcţie de afinitate tinctorială apar în
câmpul microscopic acidofile şi bazofile.
Celulele cromofobe nu reţin coloranţii aplicaţi secţiunilor, prezentând în câmpul
microscopic o citoplasmă decolorată.
Ca o metodă de colorare utilizată cu succes pentru diferenţierea numeroaselor categorii
celulare din parenchimul adenohipofizar putem menţiona tehnica Azan.
► Porţiunea tuberală – reprezintă o expansiune a lobului anterior, ce înconjoară tija
hipofizară. În strucrura ei putem observa celule cubice sau prismatice, bazofile, dispuse în grupuri
mici sau cordoane scurte, orientate longitudinal, în strânse raporturi cu numeroase capilare
sanguine. Uneori, celulele pot delimita foliculi reduşi.
► Porţiunea intermediară –
apare strâns ataşată de neurohipofiză,
fiind aproape complet separată de
porţiunea distală prin fanta hipofizară, la
speciile la care aceasta este prezentă.
Aici, putem observa grupări de celule
bazofile, cromofobe şi foliculi reduşi,
ce conţin coloid. Vasele de sânge şi
ţesutul conjunctiv sunt slab
reprezentate.
Figura 4.3. Histostructura porţiunii
intermediare a lobului anterior hipofizar/
1. Componenta distală a adenohipofizei;
2.Porţiunea intermediară; 3. Lobul posterior;
4. Vase de sânge.
Detaliul de imagine (ob. 40x) permite studiul endocrinocitelor cromofobe, cromofile

acidofile şi bazofile din componenta distală, dar şi al celulelor cromofile bazofile şi cromofobe din
porţiunea intermediară.
Figura 4.4. Populaţia celulară a

componentei distale a adenohipofizei /ob.
20x (original/ preparate histotecă FMVB/
1. Celule cromofile acidofile; 2. Celule
cromofile bazofile; 3. Celule cromofobe;
4. Vase de sânge.
■ Celulele acidofile, PAS-

negative, predomină în parenchim
(75 %). Ele se recunosc după forma
ovalară, nucleul sferic, veziculos, plasat
central, şi granulaţiile cu afinitate pentru
coloranţii acizi de tip eozină, eritrozină,
fucsină, orange G, azocarmin.
Aplicarea metodelor imunohistochimice şi de electronomicroscopie permite identificarea
celulelor acidofile alfa (α) şi epsilon (ε).
75
Celulele acidofile alfa (somatotrope) sunt oranjofile, ovalare, şi au granulaţii
numeroase fine colorate în nuanţe de portocaliu. Ele sunt situate pe laturile porţiunii distale şi
produc hormonul de creştere (STH sau GH).
Celulele acidofile beta (mamotrope) sunt carminofile, ovalare, şi au granulaţii
distincte, de culoare roşie-cărămizie. Ele sunt răspândite în toate zonele adenohipofizei şi produc
hormonul luteotrop (LH) sau prolactina, ce induce activitatea lactogenică, stimulează
activitatea secretorie a epiteliului ingluvial la porumbel şi menţine activitatea corpului galben ce
produce progesteronul necesar desfăşurării gestaţiei.
■ Celulele bazofile, PAS-pozitive, sunt mai puţin numeroase (25 %). Ele se întâlnesc în
zona periferică a lobului anterior şi se recunosc după forma poligonală, nucleul sferic, veziculos,
plasat central, şi granulaţiile cu afinitate pentru coloranţii bazici. Granulaţiile celulelor bazofile sunt
mai fine decât cele acidofile şi prezintă variaţii de formă şi afinitate tinctorială, ceea ce duce la
apariţia unor celule de tip delta (Δ), beta (β) şi celulele epsilon (ε).
Figura 4.5. Detaliu de imagine al

adenohipofizei /ob. 40x
1. Celule cromofile acidofile
carminofile; 2.Celule cromofile acidofile
oranjofile; 3.Celule cromofile bazofile;
4. Celule cromofobe; 5. Vase de sânge.
Celulele bazofile
delta (tireotrope) sunt
poligonale, prezintă un nucleu
veziculos, binucleolat, localizat
central şi o citoplasmă intens
bazofilă. Ele produc hormonul
tireotrop (TSH) şi tireo-
stimulina, care modulează
activitatea glandei tiroide.
Celulele bazofile beta (gonadotrope) sunt ovalare, au dimensiuni medii, conţin un

nucleu plasat excentric şi o citoplasmă slab bazofilă. Ele produc hormonul foliculostimulant
(FSH) ce determină, la femele, maturarea foliculior ovarieni şi elaborarea de hormoni estrogeni. La
mascul, FSH-ul stimulează dezvoltarea tubilor seminiferi şi spermatogeneza.
Celulele bazofile epsilon (corticotrope) pot fi sferice, ovoide sau stelate, dispersate la
periferia părţii distale. Nucleul lor este localizat excentric şi conţine un nucleol evident. Ele produc
hormonul adrenocorticotrop (ACTH) sau corticotropina şi beta-lipotropina (B-LPH).
ACTH-ul stimulează activitatea zonelor glomerulată şi fasciculată din corticosuprarenală, iar
lipotropina este implicată în reglarea metabolismului lipidelor.
■ Celulele cromofobe pot fi stelate, foliculare şi granulate, sunt lipsite de granulaţii şi
formează o populaţie neomogenă. Ele sunt considerate celule aflate în faza de refacere, după
eliberarea produsului sau celule tinere, nediferenţiate.
În porţiunea intermediară se pot observa celule mari, slab colorate, care delimitează foliculi
plini de coloid. Ele produc hormonul melanocito-stimulator (MSH), ce controlează activitatea
celulelor pigmentare localizate în tegument.
76
Identificarea structurală – se bazează pe observarea endocrinocitelor cromofobe,
cromofile acidofile şi cromofile bazofile, organizate sub forma unor grupări, bine delimitate de un
ţesut conjunctiv intens vascularizat.
4.1.2. NEUROHIPOFIZA
De studiat : secţiuni transversale şi longitudinale ce cuprind neurohipofiza.

Imaginea de ansamblu (ob. 3x, 6x, 10x) surprinde cele trei structuri ale neurohipofizei,
formată din lobul posterior sau nervos, tija hipofizară şi eminenţa mediană. Histostructural,
toate aceste elemente prezintă acelaşi mod de organizare.
► Lobul posterior este delimitat de o capsulă conjunctivo-vasculo-glială, din care se
desprind septe bogat vascularizate, care delimitează slab lobulii. La nivelul spaţiilor pericapilare
întâlnim fibre nervoase nemielinizate ale fasciculului hipotalamo-hipofizar. De-a lungul
acestor fibre se găsesc zone dilatate, eozinofile, cu formă butonată, denumite corpusculi de
acumulare a neurosecreţiei sau corpii Herring.
Figura 4.6. Lobul posterior hipofizar şi

porţiunea intermediară a
adenohipofizei/ob. 10x (original/ preparat
histotecă FMVB/ foto şi prelucrare dr. I. Cazimir)
1. Lobul posterior; 2. Porţiunea
intermediară a adenohipofizei; 3. Fanta
hipofizară; 4. Pituicite 5. Corp Herring;
6. Capilare; 7. Foliculi.
Parenchimul neurohipofizei
cuprinde pituicite, celule conjunctive,
celule gonadotrope bazofile, fibre
nervoase nemielinizate şi corpii Herring.
Cele mai numeroase celule sunt
pituicitele, nevroglii transformate în
vederea desfăşurării unor funcţii
secretorii.
! ! ! De reţinut : Lobul posterior al neurohipofizei nu conţine neuroni (pericarioni)

în teritoriul său, chiar dacă are o structură asemănătoare ţesutului nervos.
Detaliul de imagine (ob. 40x) evidenţiază aspectul histostructural al pituicitelor
prevăzute cu nucleii sferici sau ovalari. Uneori, în citoplasma lor se pot identifica granule de
pigment melanic sau pigment de uzură, galben brun.
Fibrele conjunctive şi prelungirile celulelor gliale formează stroma lobului posterior.
Celulele bazofile gonadotrope sunt reduse dimensional, apar slab colorate, şi formează
grupe mici în vecinătatea lobului intermediar.
Fibrele nervoase sunt amielinice şi reprezintă axoni ai neuronilor hipotalamici
paraventriculari şi supraoptici. Fibrele nervoase se ramifică diferit, unele în jurul pituicitelor, iar
altele se dispun în jurul capilarelor. Ele constituie calea de deversare a hormonilor secretaţi de
neuronii paraventriculari şi supraoptici.
77
Corpii Herring se prezintă ca formaţiuni ovalare, sferoidale sau neregulate, plasate
interfibrilar. La nivelul lor se acumulează hormonii vasopresina şi ocitocina, produşi în
hipotalamus. Vasopresina sau hormonul antidiuretic (ADH) este produs de neuronii nucleilor
supraoptici, iar ocitocina de neuronii din nucleii paraventriculari ai hipotalamusului, de unde vor
fi transportaţi în corpii Herring pe calea axonilor ce traversează eminenţa mediană.
Identificarea structurală – presupune observarea aspectului fibrilar, asemănător
ţesutului nervos, bogat în fibre nervoase nemielinizate, celule gliale şi capilare. Se mai are în vedere
prezenţa corpilor Herring, specifici, a celulelor secretorii bazofile, plasate periferic, şi lipsa
pericarionilor neuronali.
Reprezentarea schematică a hipofizei - se începe prin trasarea conturului glandei,
urmată de schiţarea adeno- şi neuro-hipofizei.
Ulterior, se tra-
sează lojele componentei
distale a lobului anterior,
prin aplicarea ţesutului
conjunctiv, şi fibrele
nervoase nemielinizate ale
lobului posterior hipofizar.
Se vor desena apoi, celulele
secretorii şi se aplică nucleii
celulelor gliale şi corpii
Herring, sub forma unor pete
de culoare albastră. Desenul
se va finaliza prin
reprezentarea capilarelor
largi, ce conţin eritrocite în
lumen.
Figura 4.7. Aspectul histostructural schematizat al glandei hipofize/

1. Componenta distală a adenohipofizei; 2. Fanta hipofizară; 3. Porţiunea intermediară; 4. Porţiunea tuberală;
5. Lobul posterior; 6.Eminenţa mediană; 7. Tija hipofizară; 8. Cavitate infundibulară;
9. Vase de sânge; 10. Celule cromofile; 11. Celule cromofobe; 12. Corpii Herring; 13. Pituicite.
4.2. EPIFIZA
Descriere - Epifiza (epiphysis cerebri) sau glanda pineală (glandula pinealis) are o
structură histologică de tip nervos, asemănătoare cu cea a lobului posterior hipofizar.
Imaginea de ansamblu (ob. 3x, 6x, 10x) evidenţiază prezenţa unei capsule, ce înveleşte
stroma şi parenchimul.
Capsula apare constituită dintr-un ţesut conjunctiv fibros, dens. Ea formează septe
conjunctivo-vasculare, care împart parenchimul glandular în lobuli de forme şi mărimi diferite. În
septe, putem întâlni, la unele specii, celule musculare netede şi melanocite.
Stroma este fină, cuprinzând fibre conjunctive de reticulină, celule conjunctive şi
prelungirile celulelor din parenchim.
78
În parenchim putem
observa celule specifice, numite
pinealocite, celule gliale, celule
nervoase şi celule pigmentare,
alături de numeroase concreţiuni
calcare acidofile.
Pinealocitele produc
melatonină, serotonină, diferite
tipuri de compuşi indolici etc.
Figura 4.8. Epifiza/ob. 3x (original/

preparat histotecă FMVB/
1. Capsulă; 2. Parenchim;
3. Concreţiuni calcare;
4. Vase de sânge.
Detaliul de imagine (ob. 40x) ne completează datele histostructurale referitoare la

populaţia celulară. Astfel, pinealocitele sau pinocitele, celulele predominante pot fi identificate
cu uşurinţă după aspectul polimorf, nucleul sferic cu nucleoli evidenţi şi citoplasma bazofilă. Aceste
celule apar grupate în grămezi sau cordoane atât în jurul formaţiunilor vasculare, cât şi în jurul
concreţiunilor calcare.
Figura 4.9. Dispunerea în grămezi a

pinealocitelor în apropierea
formaţiunilor vasculare/ob. 40x
(original/ preparat histotecă FMVB/ foto şi
prelucrare dr. I. Cazimir)
1. Pinealocite; 2. Vas de sânge;

3. Endoteliu vascular; 4. Prelungiri
celulare.
Figura 4.10. Aspectul histostructural

al unei concreţiuni calcare
înconjurată de numeroase
pinealocite/ob. 40x
1. Pinealocite; 2. Celule gliale;

3. Capilare; 4. Prelungiri celulare;
5. Concreţiune calcară.
79
! ! ! De reţinut : Pinealocitele sunt neuroni modificaţi, prevăzuţi cu numeroase
prelungiri, intens ramificate, evidenţiabile prin impregnaţie argentică.
Celulele gliale apar dispuse în cordoane, frecvent în jurul pinealocitelor, şi sunt
reprezentate de astrocite, uşor de recunoscut după dimensiunile reduse ale nucleilor lor
heterocromatici.
Celulele pigmentare sunt celule ramificate, intens colorate, datorită conţinutului lor bogat
în pigment melanic, feruginos şi lipofuscină.
Concreţiunile calcare, numite şi acervuli, nisip cerebral sau corpi arenacei, au o
structură lamelară, şi ies în evidenţă în câmpul microscopic datorită caracterului acidofil, conferit de
matricea organică, mineralizată, pe care o conţin.
Identificarea structurală – se bazează pe observarea aspectului asemănător ţesutului
nervos, bogat în structuri fibrilare, alături de celulele specifice, pinealocite, celule gliale, celule
pigmentare, uneori, şi capilare.
! ! ! De reţinut : Recunoaşterea concreţiunilor calcare are un rol esenţial în identificarea
secţiunilor realizate la nivelul glandei epifize.
Reprezentarea schematică - presupune, într-o primă fază, trasarea conturului glandular,
urmată de schiţarea elementelor fibrilare, celulare, a vaselor de sânge şi a corpilor arenacei.

al glandei epifize în ansanblu (A) şi detaliu (B)/
(original/ după preparat histotecă FMVB/
1. Capsulă; 2. Parenchim; 3. Concreţiuni calcare;
4. Vase de sânge; 5. Pinealocite; 6. Celule gliale;
7. Prelungiri celulare.
A
4.3. GLANDA TIROIDĂ
Descriere - Glanda tiroidă (glandula thyroidea) are o structură de tip vezicular, fiind
alcătuită din foliculi umpluţi cu un lichid de vâscozitate variabilă, numit coloid, căptuşiţi de un
epiteliu simplu. Între aspectul coloidului, al epiteliului şi diametrul veziculelor, se pot stabili
corelaţii funcţionale. Astfel, o secţiune provenită de la o glandă aflată într-o activitate intensă va
prezenta foliculi reduşi, cu un coloid slab colorat şi un epiteliu columnar. Dacă secţiunea histologică
provine de la o glandă ce are o activitate redusă, ea va prezenta foliculi largi, coloid mult şi intens
colorat, şi un epiteliu simplu cubic, turtit.
80
Imaginea de ansamblu (ob. 3x, 6x, 10x) surprinde prezenţa unei capsule, ce înveleşte
stroma şi parenchimul.
Capsula, de natură conjunctivă, este bine reprezentată şi trimite către parenchim trabecule
conjunctivo-vasculare inervate, delimitând numeroşi lobuli.
Figura 4.12. Glanda tiroidă/ob. 3x

1. Capsulă; 2. Septe conjunctive;
3. Lobuli; 4. Vase de sânge;
5. Foliculi tiroidieni.
Stroma apare con-

stituită dintr-un ţesut conjunctiv
fibro-elastic, încărcat pe anumite
zone cu fibre de reticulină,
fibroblaste, mastocite, histiocite,
celule limfoide, capilare
sanguine şi limfatice, nervi etc.
Parenchimul este
format din foliculi ovalari sau
sferici, umpluţi cu un coloid,
aflaţi în diferite stadii de activitate, şi din celule parafoliculare, dispuse grupat printre foliculi.
Celulele epiteliului folicular produc tiroxină (T4) şi triiodotironină (T3), depozitate în coloid
sub formă de tiroglobulină, PAS+, iar celulele parafoliculare elaborează calcitonina. Foliculii
tiroidieni sunt grupaţi, câte 20-40, în lobuli, separaţi prin trabeculele conjunctive.
Detaliul de imagine (ob. 40x) surprinde aspectul foliculilor tiroidieni şi al celulelor
parafoliculare.

parenchimului tiroidian/ob. 20x
1. Capsulă; 2. Foliculi tiroidieni;
3. Epiteliu simplu cuboidal; 4. Coloid;
5. Celule parafoliculare; 6. Capilare.
Fiecare folicul ti-

roidian este tapetat cu un rând
de celule dispuse pe o
membrană bazală. Prin polul lor
apical, celulele foliculare
delimitează o cavitate în care se
depozitează coloidul tiroidian,
compusul lor de secreţie, ce
apare sub forma unei substanţe
omogene, vâscoase, cu o densitate diferită în funcţie de încărcătura hormonală.
! ! ! De reţinut : În câmpul microscopic, foliculii tiroidieni pot avea o imagine diferită,
în funcţie de diametrul pe care îl ating, dar şi de aspectul celulelor foliculare şi al coloidului. Aceste
considerente ce determină variabilitatea histostructurală a foliculilor sunt dependente de starea lor
81
funcţională din momentul recoltării probei, întâlnindu-se foliculi în repaus, în normofuncţie, în
hiperfuncţie şi în hipofuncţie.
Foliculii în normofuncţie au un diametru redus, sunt tapetaţi de un epiteliu simplu
cuboidal tipic, în care celulele prezintă nuclei sferici eucromatici, şi conţin un coloid diluat, bazofil.
Foliculii în hiperfuncţie sunt recunoscuţi după diametrul redus, epiteliul simplu columnar
înalt, în care celulele prezintă nuclei ovalari, eucromatici, şi coloidul intens bazofil aflat într-o
cantitate mică în lumenul strâmt.
Foliculii în hipofuncţie au un diametru larg, sunt tapetaţi de un epiteliu simplu cuboidal
aplatizat, şi conţin un coloid abundent, vâscos, intens acidofil.
Celulele parafoliculare vor fi observate printre foliculii tiroidieni, prinse, alături de
numeroase capilare, într-o reţea de fibre de reticulină. Sunt recunoscute după forma ovalară sau
poligonală, citoplasma decolorată şi nucleul ovalar, mare, eucromatic, cu nucleol evident.
Identificarea structurală – are în vedere recunoaşterea foliculilor tiroidieni aflaţi în
diferite stadii funcţionale şi a celulelor parafoliculare grupate, înconjuraţi de o dezvoltată reţea
capilară.
Reprezentarea schematică - se iniţiază în momentul trasării conturului glandular.
Urmează desenarea foliculilor încadraţi în lobuli, a celulelor parafoliculare şi a reţelei vasculare
capilare. La final, se aplică în lumenul fiecărui folicul conţinutul coloidal.
B
A

al glandei tiroide în ansanblu (A) şi detaliu (B)/
1. Capsulă; 2. Septe conjunctive; 3. Lobuli; 4. Venă;
5. Arteră; 6. Capilare; 7. Foliculi tiroidieni;
8. Glanda paratiroidă; 9. Epiteliu simplu cuboidal;
10. Celule parafoliculare; 11. Coloid.
4.4. PARATIROIDELE
Descriere - Paratiroidele (glandulae parathyroideae) apar, de obicei, în secţiunile

histologice împreună cu un fragment din glanda tiroidă, de care sunt strâns ataşate.
Imaginea de ansamblu (ob. 3x, 6x, 10x) permite şi identificarea structurală a
glandelor datorită particularităţilor parenchimului, stromei şi capsulei ce le delimitează.
Capsula apare formată dintr-un ţesut conjunctiv dens, bogat în fibre de colagen, fibre
elastice, vase de sânge, nervi şi celule adipoase. Ea trimite în parenchim trabecule conjunctivo-
vasculare, care vor delimita incomplet lobulii.
82
Parenchimul apare constituit din celule glandulare aglomerate în cordoane, încadrate alături
de capilare într-o stromă conjunctivă reticulară. Endocrinocitele paratiroidiene elaborează
parathormonul.
Figura 4.15. Poziţionarea

paratiroidelor în imediata
vecinătate a glandei tiroide/ob. 20x
1. Paratiroide; 2. Sept interlobular;
3. Capsulă; 4. Foliculi tiroidieni;
5. Celule parafoliculare tiroidiene;
6. Capilar; 7. Artere; 8. Venă.
Detaliul de imagine (ob.

40x) ne creează posibilitatea
identificării celor două tipuri de
endocrinocite din structura
parenchimului, reprezentate de
celulele principale şi de cele
oxifile.
Endocrinocitele principale predomină în parenchim. Ele au dimensiuni cuprinse între
8μm şi 14μm, un aspect poligonal, şi prezintă un nucleu eucromatic, ovalar, cu nucleol evident. Pot
avea citoplasma întunecată sau clară.
Endocrinocitele oxifile sunt celule rare, au dimensiuni apreciabile în comparaţie cu
celulele principale, de aproximativ 25μm, prezintă un nucleu mic, heterocromatic, şi o citoplasmă
intens acidofilă.
Reprezentarea schematică - se realizează, de obicei, în preajma foliculilor tiroidieni, de
care celulele paratiroidiene grupate în cordoane vor fi separate printr-o capsulă conjunctivă.
4.5. GLANDELE SUPRARENALE
Descriere - Glandele suprarenale (glandula suprarenalia) apar alcătuite din două teritorii
distincte, reprezentate de corticosuprarenală şi medulosuprarenală, diferite ca origine
embrionară şi aspect histostructural. Ele sunt învelite de o capsulă fină, conjunctivo-vasculară,
prevăzută la unele specii cu fibre musculare netede şi celule pigmentare. Din capsulă se desprind
septe conjunctivo-vasculare, care vor separa cordoanele celulare corticale şi medulare, ajungând
până în zona centrală a fiecărei glande. Trabeculele, alături de diferite celule conjunctive, capilare şi
o reţea de fibre de reticulină, formează stroma glandulară, ce serveşte drept suport pentru
cordoanele de endocrinocite, reprezentante ale parenchimului.
Reprezentarea schematică - presupune desenarea celor două componente împreună,
una în continuarea celeilalte, înconjurate de o capsulă comună. În parenchim se vor reprezenta
endocrinocitele, după descrierile corespunzătoare fiecărei zone în parte, trasându-se printre
cordoanele celulare cu aranjament diferit, formaţiunile vasculare.
83
A
Figura 4.16. Glandă suprarenală, recoltată de la rozătoare, în câmpul

microscopic/ob. 3x (A) şi sub formă schematizată (B)
1. Capsulă; 2.Corticosuprarenala; 3. Medulosuprarenala; 4. Vena centrală; 5. Zona
glomerulată; 6. Zona fasciculată; 7. Zona reticulată.
4.5.1. CORTICOSUPRARENALA

corticosuprarenalei prin observarea întinderii, pe un teritoriu predominant, într-o succesiune de trei
zone distincte din punct de vedere histostructural, reprezentate de zona glomerulată, zona
fasciculată şi zona reticulată.
Zona glomerulată conţine celule mici, poligonale, uneori alungite, bazofile, cu un aspect
intens columnar. Aceste celule sunt dispuse în cordoane arcuate, ce au convexitatea orientată spre
periferie, subcapsular, iar în concavitate vin în contact cu o reţea capilară. Endocrinocitele acestei
zone produc hormoni mineralo-corticoizi.
84
Zona fasciculată apare formată din cordoane alungite de endocrinocite, delimitate de
capilarele sanguine ce converg spre medulosuprarenală. Celulele acestei zone produc hormoni
glucocorticoizi.

al parenchimului glandei suprarenale,
recoltată de la rumegătoare/ob. 10x
1. Capsulă; 2. Zona glomerulată;
3. Zona fasciculată;
Zona reticulată
cuprinde o reţea neregulată de
cordoane celulare, în ochiurile
căreia putem observa capilare
sinusoide cu lumen larg. Celulele
din această zonă produc hormoni
steroizi sexuali.
Detaliul de imagine (ob. 40x) ne oferă date suplimentare privind aspectul celulelor
întâlnite pe tot traseul corticosuprarenalei, în cele trei zone.
În zona glomerulată se
vor observa celule alungite,
prevăzute cu nucleu eucromatic,
uşor ovalar şi citoplasmă
bazofilă. Nucleul fiecărei celule
apare deplasat către polul bazal.
În zona fasciculată
întâlnim celule cu citoplasmă
clară, numite şi spongiocite, şi
celule cu citoplasmă întunecată.
Spongiocitele sunt celule
voluminoase, poligonale. Ele
prezintă în citoplasmă
numeroase incluziuni lipidice ce
le conferă aspectul areolar,
spongios. Nucleii acestor celule
apar frecvent heterocromatici, Figura 4.18. Histostructura zonei glomerulate a glandei
chiar picnotici, dispuşi în zona suprarenale, recoltată de la ecvine/ob. 40x (original/ preparat histotecă
centrală celulară sau excentric. FMVB/ foto şi prelucrare dr. I. Cazimir)
1. Capsulă; 2. Endocrinocite alungite; 3. Capilare; 4. Sept conjunctiv.
Endocrinocitele dense pot fi observate spre partea centrală a zonei fasciculate, unde se
identifică datorită citoplasmei intens bazofile şi nucleului sferic, normocromatic.
În zona reticulată putem observa celule poligonale reduse dimensional, în comparaţie cu
celulele zonei fasciculate, ce pot avea citoplasma clară sau întunecată.
85
A B
Figura 4.19. Imaginea în câmpul microscopic a zonelor fasciculată (A) şi reticulată (B)
ale corticosuprarenalei, alături de medulosuprarenală/ob. 10x
1. Endocrinocite cu citoplasmă clară; 2. Endocrinocite cu citoplasmă întunecată; 3. Septe conjunctive;
4. Capilare; 5. Celule din zona reticulată; 6. Medulosuprarenala.
4.5.2. MEDULOSUPRARENALA

medulosuprarenalei prin studiul celulelor cu diametru de 20 - 30μm, dispuse într-o reţea, separate
între ele de capilare sinusoide. Aceste celule mari sunt neuroni ortosimpatici postganglionari
modificaţi, adaptaţi funcţiei secretorii, producând adrenalină şi noradrenalină.
Figura 4.20. Raportul medulosuprarenalei

cu zona reticulată a corticosuprarenalei/
1. Medulosuprarenala; 2. Zona reticulată a
corticosuprarenalei; 3. Endocrinocite cu
citoplasmă clară; 4. Endocrinocite cu
citoplasmă întunecată; 5. Venă centrală.

evidenţiază prezenţa unor
endocrinocite cu citoplasmă clară şi a
altora cu citoplasmă întunecată.
Endocrinocitele clare sau
epinefrocitele au formă aproximativ
prismatică, nucleu sferoidal mare,
eucromatic, cu nucleol evident,
citoplasma cromofilă.
Endocrinocitele dense sau norepinefrocitele au formă poligonală, nucleu mare
sferoidal, cu 2 nucleoli evidenţi. Ele conţin granule argentafine, autofluorescente, ce se colorează
puternic cu argint şi iod.
În medulosuprarenală se mai pot observa neuroni simpatici, dispuşi diseminat sau în
grupări mici, formând microganglioni.
86
4.6. PANCREASUL ENDOCRIN
Descriere - Pancreasul endocrin este reprezentat de insule pancreatice (insulae

pancreaticae). Aceste insule, numite şi Langerhans, pot prezenta forme şi dimensiuni variate. Ele
apar aleator, printre acinii pancreatici, de care se separă printr-un ţesut conjunctiv fin.
Imaginea de ansamblu (ob. 3x, 6x, 10x) permite şi identificarea structurală,
observându-se aglomerări celulare susţinute de o reţea conjunctivo-vasculară, printre acinii
seroşi ai parenchimului pancreatic.
Figura 4.21. Imaginea de ansamblu a parenchimului pancreatic/ob. 10x

1. Insulă Langerhans; 2. Acini seroşi; 3. Vase de sânge.
Detaliul de imagine (ob. 40x) permite observarea endocrinocitelor dispuse în cordoane

anastomozate, fără o ordine bine stabilită, înconjurate de capilare de tip sinusoid.
! ! ! De reţinut : În funcţie de hormonul pe care îl produc, vom întâlni mai multe tipuri
celulare în fiecare insulă Langerhans, pentru a căror identificare trebuie apelat la metode speciale de
colorare.
Endocrinocitele alfa – A, ce produc glucagonul, sunt celule mari, poligonale, cu nucleu
eucromatic, puternic incizat sau lobulat, şi citoplasmă acidofilă.
Endocrinocitele beta - B produc insulina. Ele sunt celule mici, imprecis delimitate,
poliedrice, neargirofile, prevăzute cu un nucleu sferoidal, uşor zimţat, cu nucleol evident.
Endocrinocitele - C sunt celule poligonale slab granulate. Ele reprezintă precursori ai
celorlalte tipuri de celule din insulele pancretice.
Endocrinocitele delta - D şi endocrinocitele F se diferenţiază mai greu, identificarea
lor prezentând un grad ridicat de dificultate. Endocrinocitele D elaborează somatostatinul, iar
endocrinocitele F produc hormoni gastro-entero-pancreatici.
87
Figura 4.22. Raportul dintre componenta
endocrină şi cea exocrină în parenchimul
pancreatic/ob. 20x (original/ preparat histotecă FMVB/
1. Insulă Langerhans; 2. Acini seroşi; 3. Capilare.
Figura 4.23. Detaliu privind histostructura

insulei Langerhans/ob. 40x (original/ preparat
1. Endocrinocite; 2. Capilare; 3. Acini seroşi.
Reprezentarea schematică - se începe prin desenarea acinilor seroşi, ce delimitează

insula Langerhans. Urmează aplicarea diferitelor endocrinocite, a capilarelor şi a suportului
conjunctivo-reticular.

schematizat al pancreasului endocrin şi exocrin/
1. Insulă Langerhans; 2. Acini seroşi; 3. Capilare;
4. Canal de excreţie; 5. Arteră; 6. Venă.
88
ANEXA 4
Imaginea 1. Histostructura porţiunii distale a adenohipofizei/ Imaginea 2. Glanda tiroidă/ HE, ob. 10x (original/ preparat
Azan, ob. 40x (original/ preparat histotecă FMVB/ histotecă FMVB/ foto şi prelucrare dr. I. Cazimir)
foto şi prelucrare dr. I. Cazimir) 1. Foliculi tiroidieni ce conţin coloid; 2. Epiteliu simplu cuboidal;
1. Celule cromofobe; 2. Celule cromofile carminofile; 3. Celule 3. Celule parafoliculare; 4. Capilar.
carminofile oranjofile; 4. Celule cromofile bazofile; 5. Capilare.
Imaginea 3. Glanda suprarenală/ HEA, ob. 6x (original/ Imaginea 4. Integrarea insulei Langerhans în parenchimul
preparat histotecă FMVB/ foto şi prelucrare dr. I. Cazimir) pancreatic/ HE, ob. 40x (original/ preparat histotecă FMVB/
1. Capsulă; 2. Zona glomerulată; 3. Zona fasciculată; 4. Zona foto şi prelucrare dr. I. Cazimir)
reticulată; 5. Medulosuprarenala; 6. Capilare. 1.Insulă Langerhans; 2. Acini seroşi; 3. Capilare.
89
Imaginea 5. Celule cromofile şi cromofobe din porţiune distală a Imaginea 6. Zona intermediară plasată lângă porţiunea distală
adenohipofizei/ Azan, ob. 20x (original/ preparat histotecă în cazul lipsei fantei adenohipofizare/ Azan, ob. 20x (original/
FMVB/ foto şi prelucrare dr. I. Cazimir) preparat histotecă FMVB/ foto şi prelucrare dr. I. Cazimir)
1. Celule cromofobe; 2. Celule cromofile oranjofile; 3. Celule 1. Celule cromofile carminofile; 2. Celule cromofile oranjofile;
cromofile bazofile; 4. Capilare. 3. Celule cromofile bazofile; 4. Celule cromofobe; 5. Capilare.
Imaginea 7. Lobul posterior al neurohipofizei/ Azan, ob. 20x Imaginea 8. Glanda epifiză/ HE, ob. 20x (original/ preparat
(original/ preparat histotecă FMVB/ histotecă FMVB/ foto şi prelucrare dr. I. Cazimir)
foto şi prelucrare dr. I. Cazimir) 1. Pinealocite; 2. Celule gliale; 3. Capilare; 4. Elemente fibrilare;
1. Pituicite; 2. Elemente fibrilare; 3. Corpii Herring; 4. Capilare. 5. Concreţiune calcară.
Imaginea 9. Aspectul foliculilor glandei tiroide/ Azan, ob. 20x Imaginea 9. Corticosuprarenala recoltată de la ecvine/ HEA, ob.
(original/ preparat histotecă FMVB/ 10x (original/ preparat histotecă FMVB/
1. Coloid; 2. Epiteliu simplu cuboidal; 3. Capilare. 1.Capsulă; 2. Zona glomerulată; 3. Zona fasciculată; 4. Trabecule
conjunctive; 5. Capilare.
90
5. SISTEMUL LIMFOID
Descriere – Sistemul limfoid apare constituit din anumite categorii de celule, ţesuturi şi
organe implicate în monitorizarea suprafeţei corporale şi a diferitelor compartimente ale
organismului. El are capacitatea de a reacţiona rapid, diferenţiind elementele proprii, utile
organismului „selful” de cele nocive „nonself”, oferindu-i astfel protecţie, în prezenţa unor
substanţe sau microorganisme dăunătoare, pe care le poate distruge sau inactiva.
Celulele predominante în sistemul limfoid sunt limfocitele, aflate pe parcursul stadiilor de
diferenţiere şi maturare, alături de plasmocite şi macrofage. Aceste celule imunocompetente se
întâlnesc în toate structurile organismului sub forma infiltraţiilor limfoide difuze şi a
limfonodulilor, dar şi în organe limfoide bine structurate, reprezentate de splină, limfonoduri,
amigdale, măduva osoasă, timus, bursa Fabricius etc. În organele limfoide, celulele au drept bază de
susţinere fibrele de reticulină, celule reticulare şi macrofage fixe, alături de care formează ţesutul
limfoid.
! ! ! De reţinut : În funcţie de rol, dar şi de momentul apariţiei lor în filogeneză şi
ontogeneză, organele limfoide pot fi primare şi secundare.
Organele limfoide primare apar primele pe scala evolutivă, au rolul de a forma celulele
limfoide şi sunt reprezentate de timus, bursa cloacală şi măduva osoasă hematogenă.
Organele limfoide secundare apar mai târziu decât precedentele şi servesc drept bază de
susţinere pentru celulele limfoide produse în organele limfoide primare şi vehiculate prin organism.
Ele sunt reprezentate de splină, limfonoduri, amigdale, plăci Peyer, apendicele cecal,
diverticulul Meckel şi de formaţiunile limfoide ataşate mucoaselor.
De studiat : secţiuni transversale şi longitudinale realizate prin timus, bursa cloacală,
splină, limfonoduri, amigdale. Secţiuni transversale realizate prin peretele intestinal, unde sunt puse
în evidenţă plăcile Peyer, apendicele cecal şi diverticulul Meckel. Câteva secţiuni transversale
realizate la nivelul unor segmente ale marilor aparate şi sisteme, unde se vor putea observa
formaţiunile limfoide ataşate mucoaselor.
! ? ! De revăzut : Histostructura măduvei osoase hematogene a fost prezentată în cadrul
volumului I, subcapitolul 5.3.2.2.3., ce se referă la structura ţesuturilor conjunctive de susţinere.
5.1. TIMUSUL
Descriere - Timusul (thymus) este învelit de o capsulă conjunctivă, din care se desprind
septe, care împart parenchimul în mai mulţi lobuli.
Imaginea de ansamblu (ob. 3x, 6x, 10x) surprinde histostructura lobulului timic, ce
conţine o zonă corticală, periferică, subcapsulară, în care celulele limfoide sunt mai aglomerate şi o
zonă medulară, centrală, ocupată de limfocite distanţate.
Zona corticală apare comună pentru mai mulţi lobuli, trecând dintr-un lobul în altul. Acest
aspect este creat de septele conjunctive scurte şi fine.
În zona medulară putem identifica o serie de formaţiuni acidofile, globuloase, diferite
dimensional, numite corpusculi Hassal.
! ! ! De reţinut : Întotdeauna, în imaginea de ansamblu, zona corticală va fi mai intens
colorată, datorită numeroaselor celule limfoide aglomerate la acest nivel, iar zona medulară va avea
un aspect mai decolorat. Diferenţa de densitate celulară dintre cele două zone se poate observa cu
uşurinţă, indiferent de coloraţia aplicată secţiunii luate în studiu.
91
timusului în câmpul
microscopic/ob. 3x (A) şi sub
formă de schemă (B)
1. Lobuli timici; 2. Zona

corticală; 3. Zona medulară;
4. Corpusculi Hassal; 5. Sept
conjunctivo-vascular.
Detaliul de imagine (ob. 40x) ne oferă date suplimentare privind histostructura

parenchimului timic.
În zona corticală vom observa o populaţie densă de limfocite T, rare celule epiteliale
reticulare dispersate, puţine macrofage şi limfocite mari. Celulele epiteliale reticulare au aspect
stelat, nuclei ovali, eucromatici.
În raport cu structura şi localizarea lor, se disting mai multe tipuri de celule epiteliale timice:
celule doică, celule epiteliale dendritice din cortexul profund şi celule epiteliale din medulară. Ele
nu sunt celule limfoide, dar deţin un rol cheie în proliferarea şi diferenţerea limfocitelor timice în
curs de dezvoltare. Identificarea lor presupune utilizarea electronomicroscopiei.
Celulele epiteliale din medulară au prelungiri lungi, care formează o reţea laxă, ce realizează
un cadru propice în care se asigură maturarea limfocitelor T. Unele din aceste celule se grupează
92
strâns, se dispun concentric şi realizează corpusculii Hassal prin hialinizarea citoplasmei şi
gruparea lor sub forma unor lamele concentrice în jurul unor zone centrale omogene eozinofile.
! ! ! De reţinut : Corpusculii Hassal, relativ sferici, sunt structuri specifice timusului.
În medulara lobulilor timici se găsesc două tipuri de celule dendritice nefagocitare,
reprezentate de celulele reticulare denditritice şi celule dendritice interdigitate, care contribuie
la formarea unei ţesături laxe.
Celulele limfoide din
linia “T” sau timocitele
formează populaţia celulară
dominantă. Ele ocupă reţeaua
formată de prelungirile
ramificate ale celulelor
epiteliale şi sunt mult mai
numeroase în cortexul timic
decât în medulară. Alături de
timocite, la nivelul joncţiunii
cortico-medulare putem observa
numeroase macrofage.
Figura 5.2. Imaginea microscopică a

corpusculilor Hassal/ob. 40x
1. Limfocite T; 2. Corpusculi Hassal;
Identificarea structurală – se bazează pe observarea particularităţilor celor două zone

ale lobulilor timici şi pe recunoaşterea corpusculilor Hassal în zona medulară.
! ! ! De reţinut : În secţiunile histologice realizate prin parenchimul timusului nu vom
întâlni structuri de tip limfonodular.
Reprezentarea
schematică a timusului -
se începe prin trasarea
conturului lobulilor timici,
urmată de schiţarea
demarcaţiei dintre corticală şi
medulară. Se vor desena apoi,
corpusculii Hassal în
medulară, şi se aplică nucleii
limfocitelor, mai aglomeraţi în
corticală şi mai rari în
medulară.

schematizat al timusului/
1. Zona corticală; 2. Zona medulară;
3. Corpusculi Hassal.
93
5.2. BURSA CLOACALĂ (FABRICIUS)
Descriere - Bursa cloacală sau diverticulul cloacal (diverticulum cloacae) este un organ
limfoepitelial specific păsărilor, cu aspect saciform, situat dorsal de proctodeum, cu care
comunică printr-un canal bursal.
Imaginea de ansamblu (ob. 3x, 6x, 10x) evidenţiază histostructura peretelui bursal care
este asemănătoare cu cea a tubului digestiv. Vom putea identifica din interior către exterior:
mucoasa, musculara şi seroasa.
Mucoasa ocupă cea mai mare parte din grosimea peretelui bursal, având lamina propria
ocupată, aproape în totalitate, de limfonodulii bursali. Ea apare puternic cutată, formând pliuri
groase, de aspect foliolar, al căror centru conţine limfonodulii primari sau secundari, ce au un
contur poliedric. Suprafaţa pliurilor este acoperită de un epiteliu simplu columnar sau
pseudostratificat columnar.
Musculara este formată din fibre musculare netede, dispuse în două straturi, longitudinal
extern şi circular intern.
Seroasa este reprezentată de peritoneul local, care acoperă diverticulul cloacal pe
extremitatea sa cranio-dorsală.
B
Figura 5.4. Histostructura bursei cloacale în câmpul

microscopic/ob. 3x (A) şi sub formă de schemă (B)
1. Pliuri ale mucoasei; 2. Epiteliu; 3. Limfonoduli;
4. Musculara; 5. Seroasa; 6. Lumen; 7. Lamina propria.
Detaliul de imagine (ob. 40x) ne completează datele histostructurale referitoare la

populaţia celulară limfonodulară din componenţa mucoasei bursale. Astfel, în timpul studiului
putem examina secţiuni în care limfonodulii bursali sunt de tip primar, având un aspect uniform,
datorat populaţiei celulare omogene. În alte secţiuni histologice realizate prin peretele bursal
limfonodulii pot fi de tip secundar.
Limfonodulii secundari apar după stimulări antigenice şi conţin o zonă medulară şi alta
corticală, iar la periferia medularei prezintă un strat de celule epiteliale nediferenţiate, cubice, şi un
strat de capilare. Corticala este separată de medulară printr-o membrană bazală.
94
Zona corticală apare mai închisă la culoare, şi cuprinde numeroase limfocite, limfoblaste,
celule în mitoză şi numeroase macrofage. Vascularizaţia zonei corticale este asigurată de arteriole,
venule şi capilare.
Zona medulară
apare mai deschisă la culoare
şi cuprinde celule
nediferenţiate, limfoblaste şi
limfocite. Vascularizaţia
zonei medulare este asigurată
de o reţea de capilare mari,
dispusă imediat sub
membrana bazală.

limfonodulului bursal/ob. 20x
1. Epiteliu simplu columnar;
2. Limfonodul; 3. Corticală
limfonodulară; 4. Medulara
limfonodulară; 5. Celule epiteliale
nediferenţiate; 6. Capilare.
Identificarea structurală – se realizează cu uşurinţă. Structura peretelui bursal este

asemănătoare cu cea a tubului digestiv, având mucoasă, musculară şi seroasă. Mucoasa tapetată cu
un epiteliu simplu columnar, în general, formează pliuri înalte foliolare, ocupate de numeroşi
limfonoduli primari sau secundari, geometrizaţi.

histostructural schematizat al
pliurilor bursei cloacale/
(original/ după preparat histotecă
FMVB/desen şi prelucrare
dr. I. Cazimir)
1. Pliurile mucoasei bursale;
2. Epiteliu; 3. Limfonodul;
4. Corticală limfonodulară;
5. Medulara limfonodulară;
6. Capilare.
Reprezentarea schematică a bursei cloacale - are în vedere, în primul rând, schiţarea

pliurilor foliolare ale mucoasei, urmată de aplicarea muscularei şi a seroasei. Urmează desenarea
epiteliului şi conturarea geometrizată, poligonală a numeroşilor limfonoduli. La final, se reprezintă
nucleii celulelor limfoide, formaţiunile vasculare şi ţesutul conjunctiv.
95
5.3. LIMFONODURILE SAU GANGLIONII LIMFATICI
Descriere - Limfonodurile numite şi ganglioni limfatici (nodus lymphaticum,

lymphonodus) sunt organe limfoide sferoidale sau cu aspect reniform, dispuse izolat sau grupate
de-a lungul vaselor limfatice.
Imaginea de ansamblu (ob. 3x, 6x, 10x) este creată de raportul dintre capsulă şi
parenchim. Din capsulă se desprind o serie de trabecule conjunctive care divid incomplet
parenchimul ganglionar alcătuit de la periferie către teritoriul central din zonele: corticală,
paracorticală şi medulară.
Figura 5.7. Limfonodul/ob. 3x (original/ preparat histotecă FMVB/ foto şi prelucrare dr. I. Cazimir)
1. Capsulă; 2. Trabeculă conjunctivă; 3. Zona corticală; 4. Zona paracorticală; 5. Zona
medulară; 6. Hil; 7. Limfonoduli; 8. Ţesut conjunctiv adipos perinodal.
Capsula şi parenchimul ganglionar sunt separate printr-un sinus periferic marginal numit
sinusul subscapsular, de la care pornesc sinusurile corticale perinodulare, care pătrund în
parenchimul cortical şi se continuă cu sinusurile paracordonale medulare, separate unele de
altele prin cordoane medulare.
Parenchimul limfonodului este format dintr-o reţea de celule şi fibre reticulare ce umple tot
spaţiul dintre trabecule şi capsulă, în ochiurile căreia se găsesc limfocite, plasmocite, macrofage,
sinusuri limfatice, vase de sânge.
Zona corticală are în structura sa ţesutul conjunctiv reticular şi celule limfoide grupate în
formaţiuni sferice sau ovale numite foliculi sau noduli limfoizi sau limfonoduli (lymphonodulus).
Zona paracorticală apare imprecis delimitată, situată între corticală şi medulară. Cuprinde
mase neregulate de ţesut limfoid dens, populat de limfocite T.
Zona medulară conţine ţesut limfoid dens, distribuit sub formă de cordoane medulare
separate de sinusurile medulare. Această zonă este apropiată de hilul limfonodului prin care
pătrund artera şi vena corespunzătoare.
96
Figura 5.9. Parenchimul limfonodal/ob. 10x Figura 5.8. Capsula şi zona subcapsulară a
(original/ preparat histotecă FMVB/ corticalei limfonodale/ob. 10x (original/ preparat
1. Zona corticală; 2. Zona paracorticală; 3. Zona 1. Capsulă; 2. Arteră; 3. Venă; 4. Sinus limfatic
medulară; 4. Limfonoduli; 5. Sinus limfatic subcapsular; 5. Limfonodul secundar;
perinodular; 6. Sinus limfatic paracordonal. 6. Limfonodul primar.
Detaliul de imagine (ob. 40x) ne oferă date suplimentare despre limfonoduli şi celulele
limfoide dispersate în teritoriile sinusale.
În zona corticală se pot observa limfonoduli ce au o populaţie celulară omogenă, uniform
răspândită. Aceştia sunt limfonodulii primari. În cursul răspunsului imun, limfonodulii se vor
transforma în noduli limfoizi secundari, caracterizaţi prin prezenţa unei zone de proliferare
celulară sau centru germinativ. Centrii germinativi au o existenţă tranzitorie. Ei apar în urma
acţiunii unui stimul antigenic şi marchează transformarea nodulilor primari în noduli secundari. Ei
sunt formaţi, în principal, din celule reticulare dendritice, care prezintă numeroase plieri ale
plasmalemei şi permit acumularea unei mari cantităţi de antigene.
Figura 5.10. Aspecte histostructurale de detaliu ale populaţiei limfoide din parenchimul limfonodal/
ob. 40x (original/ preparat histotecă FMVB/foto şi prelucrare dr. I. Cazimir)
1. Plasmocite; 2. Celulă reticulară; 3. Limfocite; 4. Macrofag.
În zona paracorticală, populaţia limfoidă va fi reprezentată de numeroase limfocite T.

Zona medulară cuprinde o populaţie celulară mixtă, predominant timus-independentă
datorită numărului mare de celule B, asociate cu plasmocitele, macrofagele şi celulele (limfocite T)
pregătite pentu migrare.
97
Identificarea structurală – presupune observarea unei structuri de tip limfoid, de
formă ovalară, care prezintă numai în zona subcapsulară, limfonoduli primari sau secundari dispuşi
pe un rând sau două. În zona centrală vom întâlni cordoane de celule limfoide separate prin sinusuri
limfatice paracordonale. În imediata vecinătate a capsulei se va evidenţia sinusul subcapsular, iar în
jurul fiecărui limfonodul, sinusurile perinodulare. Capsula este conjunctivă, vascularizată, iar
septele fine şi scurte, dispuse doar periferic.
Figura 5.11. Aspectul histostructural schematizat al limfonodului (original)/

după preparat histotecă FMVB/desen şi prelucrare dr. I. Cazimir)
1. Capsulă; 2. Trabeculă conjunctivă; 3. Zona corticală; 4. Zona paracorticală; 5. Zona
medulară; 6. Sinus limfatic subcapsular; 7. Sinus limfatic perinodular;
8. Sinus limfatic paracordonal; 9. Limfonoduli.
Reprezentarea schematică a limfonodului – se iniţiază prin trasarea conturului

capsular ovalar şi prin aplicarea septelor conjunctive fine. Urmează schiţarea limfonodulilor
periferici, a cordoanelor limfoide medulare şi a sinusurilor limfatice subcapsulare, perinodulare şi
paracordonale. Desenul se încheie prin aplicarea ţesutului conjunctiv şi a nucleilor celulelor
limfoide, în concordanţă cu specificitatea fiecărei zone.
5.4. SPLINA
Descriere – Splina (splen) este un organ limfoid dezvoltat, foarte intens vascularizat,
alcătuit din capsulă şi parenchim.
Imaginea de ansamblu (ob. 3x, 6x, 10x) este conturată cu ajutorul capsulei splenice
formată din ţesut conjunctiv dens neorientat, bogat în fibre de colagen, fibre elastice şi celule
musculare netede. Din capsulă pornesc trabeculele, prevăzute cu artere trabeculare, ce
delimitează compartimentele intercomunicante sau lojele splenice, ocupate de parenchim.
Parenchimul splenic apare dens, intens vascularizat, alcătuit din pulpa roşie şi pulpa albă.
Pulpa roşie este formată din cordoane splenice şi sinusuri venoase căptuşite de celule
endoteliale ce integrează fagocite.
98
Pulpa albă
este
formată din limfocite şi
celule înrudite, dispuse
organizat într-o reţea de
celule şi fibre reticulare,
formând teci limfoide
periarteriolare şi
limfonodulii splenici.

splinei/ob. 3x (original/ preparat
histotecă FMVB/
1. Capsulă; 2. Trabecule;
3. Arteră trabeculară;
4. Limfonoduli; 5. Arteriolă
limfonodulară; 6. Pulpa roşie.
Detaliul de imagine (ob. 40x) evidenţiază particularităţile parenchimului splenic. Astfel,

în cordoanele splenice se pot observa, mai ales în cazul utilizării unor coloraţii speciale, fibre de
reticulină, celule reticulare, macrofage, alături de care întâlnim toate tipurile de elemente figurate
albe şi un număr foarte mare de eritrocite.
Între pulpa roşie şi pulpa albă se
interpune o zonă marginală, care
delimitează pulpa roşie de pulpa albă. Este
o zonă bogat irigată de numeroase arteriole
terminale. În această zonă sunt reţinute cele
mai multe antigene provenite din sânge.
Conţine atât limfocite T, cât şi limfocite B,
fiind mai bogată în limfocite şi plasmocite
decât pulpa roşie.
Figura 5.13. Pulpa roşie/ob. 40x (original)/
1. Neutrofile; 2. Celule reticulare; 3. Limfocite;
4. Eritrocite; 5. Macrofag.
Tecile limfoide periarteriolare ale pulpei albe sunt manşoane de limfocite organizate în
jurul arteriolelor care se detaşează din arterele trabeculare şi pătrund în lojele splenice, dând
naştere la arterele pulpei albe. Fiecare teacă are o zonă internă, bogată în limfocite T, şi o zonă
externă, bogată în limfocite B.
Limfonodulii splenici primari au formă sferică sau ovalară, asemănându-se cu cei din
ganglionii limfatici. Sunt răspândiţi din loc în loc sau imediat în afara tecilor limfoide
periarteriorale, fiind situaţi frecvent la nivelul bifurcaţiilor arterei centrale (arteria lymphonoduli)
sau al ramificaţiilor ei, arteriolele penicilate. Ei se transformă în limfonoduli secundari cu centrii
germinativi, în timpul răspunsului imun. Arteriolele penicilate se continuă prin capilare sinusoide.
! ! ! De reţinut : În secţiunile histologice realizate prin parenchimul splenic,
limfonodulii apar răspândiţi în tot teritoriul şi sunt prevăzuţi întotdeauna cu arteriolă
limfonodulară.
99
Figura 5.14. Pulpa roşie/ob. 10x (original)/
1. Trabeculă conjunctivă; 2. Limfonodul; 3. Arteriolă limfonodulară; 4. Pulpa roşie.
Identificarea structurală – porneşte de la observarea capsulei groase conjunctivo-

musculare şi a trabeculelor evidente, răspândite în tot parenchimul splenic puternic infiltrat cu
eritrocite datorită numeroaselor capilare sinusoide. În toată această masă conjunctivo-vasculară se
pot identifica limfonoduli prevăzuţi întotdeauna cu o arteriolă limfonodulară sau manşoane
limfoide perivasculare.
Reprezentarea schematică a splinei – se începe cu trasarea capsulei conjunctivo-
musculare şi a trabeculelor bogate în fibre musculare netede, răspândite aleator prin tot
parenchimul. Se conturează apoi, limfonodulii prevăzuţi cu arteriolă limfonodulară şi arterele în
jurul cărora se aplică manşoanele limfoide. Urmează desenarea tuturor nucleilor celulelor limfoide a
capilarelor sinusoide, a eritocitelor intra- şi extracapilar, a ţesutului conjunctiv.
Figura 5.15. Aspectul histostructural schematizat al splinei (original)/

după preparat histotecă FMVB/desen şi prelucrare dr. I. Cazimir)
1. Capsulă; 2. Trabecule conjunctive; 3. Limfonoduli; 4. Arteriolă limfonodulară;
5. Manşoane limfoide perivasculare; 6. Capilare sinusoide; 7. Cordoane splenice.
100
5.5. STRUCTURILE LIMFOIDE ALE MUCOASELOR
Descriere – Mucoasele conţin un număr mare de celule imunocompetente reprezentate de

limfocite, plasmocite şi macrofage, răspândite difuz sau organizate limfonodular.
Bine organizate şi
studiate au fost formaţiunile
limfoide asociate aparatului
respirator, numite BALT
(bronchus associated lymphoid
tissue) şi structurile limfoide
asociate tractului digestiv
GALT (gut associated lymphoid
tissue), reprezentate de
amigdale, plăci Peyer,
diverticulul vitelin (Meckel),
amigdalele cecale şi populaţia
limfoidă a colonului, alături de
cea a cecumurilor la păsări.
Figura 5.16. Organizarea limfonodulilor în mucoasa peretelui bronhiei primare/ob. 10x (original)/
preparat colecţie/ foto şi prelucrare dr. I. Cazimir)
1. Epiteliu pseudostratificat columnar ciliat; 2. Inel cartilaginos hialin; 3. Lamina propria; 4. Infiltraţie limfoidă
difuză; 5. Limfonoduli; 6. Glandă tubulo-alveolară.
► Plăcile Peyer – pot

fi observate la toate
mamiferele, în secţiunile
transversale realizate între
duoden şi illeon, apărând mai
dezvoltate în jumătatea distală
a intestinului, în lamina
propria şi în submucoasă. Ele
se formează prin agregarea mai
multor limfonoduli, dar pot
conţine şi noduli limfatici
izolaţi. Epiteliul situat deasupra
foliculilor formează regiunea
domului, bogat infiltrată cu
limfocite.
► Apendicele cecal
– prezent la leporide are o
organizare limfoidă
asemănătoare cu a plăcilor Figura 5.17. Aspectul histostructural al unei regiuni a plăcilor
Peyer, conţinând numeroşi Peyer/ob. 3x (original)/ preparat histotecă FMVB/
limfonoduli, iar la păsări foto şi prelucrare dr. I. Cazimir)
1. Vilozităţi intestinale; 2. Limfonoduli; 3. Infiltraţie limfoidă difuză;
cecumurile au în peretele lor, 4. Musculara externă.
pe anumite segmente, o
populaţie limfoidă aglomerată.
101
► Amigdalele – se formează la nivelul unor cripte ale mucoasei bucale şi faringiene. Au
suprafaţa acoperită cu un epiteliu stratificat pavimentos nekeratinizat, infiltrat cu limfocite. În
apropierea epiteliului se constituie limfonodulii. Întreaga structură este delimitată de o capsulă de
natură conjunctivă.
B A
Figura 5.18. Histostructura criptei amigdaliene în câmpul microscopic/ob. 6x (A) şi sub formă de schemă (B)
1. Cripta amigdalienă; 2. Epiteliu stratificat pavimentos nekeratinizat; 3. Limfonoduli; 4. Capsula conjunctivă;
5. Fibre musculare striate scheletice; ; 6. Arteră; 7. Venă; 8. Acini mucoşi; 9. Lamina propria.
► Diverticulul vitelin (Meckel) – specific păsărilor, devine posteclozional un organ

limfo-plasmocito-formator. Are o histostructură asemănătoare cu cea a peretelui jejunal de care este
ataşat. În lamina propria se poate observa o populaţie limfoidă difuză sau organizată limfonodular.
Nodulii limfatici, au adesea tendinţa de a-şi contura centrul germinativ, devenind limfonoduli
secundari.
Figura 5.19. Histostructura peretelui

diverticulului vitelin/
ob. 10x (original)/preparat colecţie/ foto şi
1. Cavitate vitelină; 2. Vitelus; 3. Fibre

musculare netede; 4. Epiteliu simplu
pavimentos; 5. Glandă tubulo-
alveolară; 6. Epiteliu simplu columnar;
7. Infiltraţie limfoidă difuză.
102
ANEXA 5
Imaginea 1. Bursa cloacală/ HE, ob. 3x (original/ preparat Imaginea 2. Limfonodul/ HE, ob. 3x (original/ preparat
histotecă FMVB/ foto şi prelucrare dr. I. Cazimir) histotecă FMVB/ foto şi prelucrare dr. I. Cazimir)
1. Pliuri ale mucoasei; 2. Epiteliu; 3. Limfonoduli; 1. Capsulă; 2. Trabeculă conjunctivă; 3. Zona corticală; 4. Zona
4. Musculara; 5. Lumen. paracorticală; 5. Zona medulară; 6. Hil; 7. Limfonoduli.
Imaginea 3. Splina/ HEA, ob. 3x (original/ preparat histotecă Imaginea 4. Amigdala/ HE, ob. 3x (original/ preparat histotecă
FMVB/ foto şi prelucrare dr. I. Cazimir) FMVB/ foto şi prelucrare dr. I. Cazimir)
1. Capsulă; 2. Limfonoduli; 3. Arteriolă limfonodulară; 1. Cripta amigdalienă; 2. Epiteliu stratificat pavimentos
4. Arteră trabeculară; 4. Limfonoduli; 5. Pulpa roşie. nekeratinizat; 3. Limfonoduli; 4. Capsula conjunctivă;
103 5. Acini mucoşi.
Imaginea 6. Histostructura parenchimului timic/ HE, ob. 6x (original/
Imaginea 5. Corpusculii Hassal/ HE, ob. 40x (original/ preparat
1. Zona corticală; 2. Zona medulară; 3. Corpusculii Hassal
1. Limfocite; 2. Corpusculii Hassal
Imaginea 7. Celule limfoide din parenchimul limfonodal/ HEA, Imaginea 8. Limfonodulii bursei cloacale/ HE, ob. 10x (original/
ob. 40x (original/ preparat histotecă FMVB/ preparat histotecă FMVB/ foto şi prelucrare dr. I. Cazimir)
foto şi prelucrare dr. I. Cazimir) 1. Epiteliu; 2. Limfonoduli; 3. Zona corticală limfonodulară;
1. Plasmocite; 2. Limfocite; 3. Celule reticulare 4. Zona medulară limfonodulară..
Imaginea 10. Aspectul histostructural al limfonodulilor în

Imaginea 9. Limfonodulul splenic/ HE, ob. 20x (original/ limfonod/HEA, ob. 10x (original/ preparat histotecă FMVB/
preparat histotecă FMVB/ foto şi prelucrare dr. I. Cazimir) foto şi prelucrare dr. I. Cazimir)
1. Trabeculă; 2. Limfonodul; 3. Arteriolă limfonodulară; 1. Zona corticală; 2. Zona paracorticală; 3. Zona medulară;
4. Pulpa roşie. 4. Limfonoduli; 5. Sinus limfatic perinodular;
6. Sinus limfatic paracordonal.
104
6. APARATUL DIGESTIV
Descriere – Aparatul digestiv apare alcătuit din tubul digestiv sau canalul alimentar şi
structurile asociate lui, reprezentate de limbă, dinţi, alături de glandele anexe, respectiv glandele
salivare, ficatul şi pancreasul. Toate aceste elemente componente ajută la prelucrarea alimentelor
ingerate, care în urma proceselor de masticaţie, digestie şi absorbţie oferă organismului principii
biochimici nutritivi activi, absolut necesari bunei sale funcţionări.
6.1. TUBUL DIGESTIV
Descriere – Tubul digestiv este format, în ordine oro-aborală, din cavitatea bucală, faringe,
esofag, stomac, intestinul subţire şi intestinul gros.
Pe tot acest traseu întâlnim o structură de bază, care se regăseşte mai mult sau mai puţin la
nivelul tuturor segmentelor sale, cu variaţii sesizabile ale stratului intern, care suferă modificări
dimensionale, aflate în strânsă dependenţă cu aria de întindere şi aspectul elementelor glandulare.
! ! ! De reţinut : Peretele tubului digestiv repetă modelul organizării generale, respectat
de succesiunea celor patru tunici: mucoasă, submucoasă, musculară şi seroasă.
Mucoasa, tunica internă, tapetează lumenul, şi este formată dintr-un epiteliu, dublat de un
strat de ţesut conjunctiv, lamina propria, şi de alt strat foarte subţire, alcătuit din fibre musculare,
ce constituie musculara mucoasei. Sub aceasta, întâlnim submucoasa conjunctivă, ce conţine
plexul nervos descris de Meissner, vase sanguine, vase limfatice şi, uneori, glande. Submucoasa se
învecinează cu cele două straturi: circular intern şi longitudinal extern, ce constituie musculara
externă, între care întâlnim plexul nervos mienteric descris de Auerbach. Seroasa însoţeşte tot
ansamblul. În componenţa sa, intră un strat fin de ţesut conjunctiv lax, acoperit de un epiteliu
simplu pavimentos, care este prezent în toate cavităţile, dar lipseşte la nivelul esofagului. În
această zonă, stratul de ţesut conjunctiv lax lipsit de epiteliu, formează adventiţia.
6.1.1. HISTOSTRUCTURA CAVITĂŢII BUCALE
Descriere – Cavitatea bucală (cavum oris) conţine limba şi dinţii şi este delimitată de buze,
obraji, palatul dur şi palatul moale, podea, structuri acoperite de mucoasa bucală. În cavitatea bucală
se deschid, ca anexe, glandele salivare.
Buzele sunt alcătuite din mucoasă, stratul musculo-conjunctivo-aponevrotic şi piele, la
exterior. La acest nivel întâlnim fibre musculare striate scheletice din muşchiul orbicularul
buzelor, tendoane şi aponevroze ale muşchilor pieloşi ai botului. În ţesutul conjunctiv al
mucoasei se pot observa formaţiuni glandulare tubulo-acinoase seroase sau de tip mucos.
Tavanul cavităţii bucale este format din palatul dur şi palatul moale, tapetate cu o
mucoasă al cărui epiteliu devine puternic cornificat la nivelul secţiunilor realizate prin palatul dur.
Ţesutul conjunctiv fibros al laminei propria structurează la rumegătoare bureletul incisiv.
Podeaua cavităţii bucale este acoperită, în general, cu o mucoasă ce are un epiteliu
stratificat pavimentos nekeratinizat şi formaţiuni glandulare în ţesutul conjunctiv profund.
De studiat : secţiuni transversale şi longitudinale realizate prin limbă, mucoasa bucală ce
acoperă obrajii, dinţi, în timpul diferitelor faze de dezvoltare, şi prin glandele salivare.
105
6.1.1.1. LIMBA
Imaginea de ansamblu (ob. 10x) şi identificarea structurală – surprind în

componenţa limbii (lingua) baza de susţinere osoasă, muşchi striaţi, formaţiuni glandulare, vase,
nervi şi mucoasa.
Mucoasa linguală prezintă un epiteliu stratificat pavimentos moale sau keratinizat şi
apare netedă pe faţa ventrală a limbii, iar pe faţa dorsală prezintă papile linguale.
Figura 6.1. Histostructura limbii /ob. 3x

1. Mucoasa feţei dorsale; 2. Mucoasa feţei ventrale; 3. Papile; 4. Fibre musculare striate
scheletice; 5. Adipocite; 6. Vase de sânge.
Papilele linguale sunt reprezentate de papilele filiforme, conice, odontoide,

circumvalate, foliate şi fungiforme. Ele apar formate dintr-un ax conjunctiv acoperit de un epiteliu
stratificat pavimentos. Papilele circumvalate, foliate şi fungiforme conţin muguri gustativi
compuşi din celule de susţinere, celule nediferenţiate şi celule senzoriale. La extremitatea
inferioară a mugurelui gustativ se formează un plex nervos, din care se desprind fibre
nemielinizate.
Pe întreaga sa întindere, epiteliul lingual este dublat de un ţesut conjunctiv dens, care
formează lamina propria şi apare mai dens pe linia mediană, unde alcătuieşte septul lingual. Acest
ţesut conjunctiv îşi măreşte proporţia şi laxitatea pe măsură ce înaintăm către regiunea posterioară a
limbii.
Corpul lingual, delimitat de mucoasă, conţine glande salivare, musculatura şi piesa
scheletală, necesară susţinerii.
Scheletul limbii este reprezentat anterior, de porţiunea orală a osului hioid, entoglosul, iar
posterior de bazihioid. Alături de celelalte componente, el conferă limbii un aranjament diferit, în
funcţie de regiunea examinată.
106
Muşchii limbii (intrinseci sau extrinseci) sunt formaţi din fibre musculare striate, dispuse
vertical, longitudinal sau orizontal. Fasciculele de fibre musculare sunt învelite de un ţesut
conjunctiv fibro-elastic, ce conţine numeroase vase de sânge şi nervi care se ramifică în endomisiu.
►La păsări, limba apare ascuţită, având în secţiune transversală o formă triunghiulară, ce
urmăreşte conturul valvei inferioare a ciocului.
Suprafaţa sa, uşor concavă se
prezintă acoperită de un epiteliu
stratificat pavimentos keratinizat,
cu o grosime apreciabilă pe faţa
ventrală şi la nivelul zonei apicale.
În mod particular, epiteliul este
foarte bine dezvoltat şi pe suprafaţa
dorsală, unde stratul germinativ
apare întins, şi prezintă numeroase
invaginări, ocupate de un ţesut
conjunctiv foarte bine vascularizat.
În secţiunile realizate către baza
limbii se pot observa papile
filiforme şi un şir transversal de
papile conice înalte, orientate
aboral.
La păsările tinere, piesa de
susţinere este cartilaginoasă, Figura 6.2. Imaginea microscopică a limbii de pasăre /ob. 3x
(original/ preparat colecţie/ foto şi prelucrare dr. I. Cazimir)
pentru ca mai apoi, la păsările adulte
1. Şanţ median; 2. Epiteliul stratificat pavimentos keratinizat al feţei
să devină parţial sau total osificată. dorsale; 3. Epiteliul stratificat pavimentos keratinizat al feţei latero-
ventrale; 4. Vas de sânge; 5. Cartilaj hialin.
Detaliul de imagine (ob. 40x) permite evidenţierea histostructurii papilelor, a

formaţiunilor glandulare şi a celor vasculo-nervoase.
Papilele filiforme se pot

recunoaşte după aspectul lor fin, cu
un ax cojunctiv redus şi un epiteliu
stratificat pavimentos keratinizat
predominant. Ele sunt însoţite de
obicei de papile fungiforme, care
au formă de ciupercă, având o
regiune apicală rotunjită şi uşor
bombată.
Papilele conice sunt
numeroase în secţiunile realizate
prin limba de rumegătoare sau
carnivore. Ele au un contur
triunghiular, prezentând un vârf
ascuţit sau uşor rotunjit.
Papilele foliate se Figura 6.3. Prezenţa papilelor la nivelul feţei dorsale a limbii /ob.
identifică după imaginea lor 10x (original/ preparat histotecă FMVB/ foto şi prelucrare dr. I. Cazimir)
poligonală. Ele conţin câteva zone 1. Papilă filiformă; 2. Papilă fungiformă; 3. Papilă conică; 4. Lamina
în care epiteliul avansează foarte propria; 5. Fibre musculare striate scheletice.
mult în axul conjunctiv.
107
Aceste zone epiteliale sunt paralele între ele şi perpendiculare în raport cu suprafaţa
linguală. Pe feţele laterale putem observa mugurii gustativi.
Papilele circumvalate sau caliciforme sunt cele mai dezvoltate. Ele apar înconjurate de
un şanţ la nivelul căruia se deschid canalele glandelor salivare linguale diseminate. În cazul lor,
mugurii gustativi apar grupaţi în regiunea bazală.
A C
Figura 6.4. Papila fungiformă(A), papila conică (B)/

ob. 20x, papila caliciformă (C) şi papila foliată (D)
/ob. 10x (original/ preparate histotecă FMVB/
1. Epiteliu stratificat pavimentos nekeratinizat; 2. Ax
conjunctiv; 3. Epiteliu stratificat pavimentos
keratinizat; 4. Fibre musculare striate scheletice;
5. Muguri gustativi; 6. Canalele unor glande salivare
linguale diseminate.
B D
Mugurele gustativ (colicus gustatorius) apare integrat în epiteliul stratificat pavimentos

papilar şi are un aspect globulos, de „butoiaş”. Regiunea sa bazală este mai largă, iar extremitatea
apicală îngustă se deschide la suprafaţa epiteliului printr-un por gustativ. Fiecare mugure gustativ
conţine celule senzoriale gustative, celule de susţinere şi celule bazale nediferenţiate.
Celulele senzoriale gustative au un aspect alungit, fusiform, prezintă central câte un nucleu
ovalar, turtit, heterocromatic şi sunt prevăzute în dreptul polului apical cu microvili. Aceste celule
ocupă zona centrală a mugurelui gustativ.
108
Celulele de susţinere încadrează celulele senzoriale gustative. Nucleul fiecărei celule apare
sferic sau ovalar, eucromatic, plasat în treimea mijlocie, într-o zonă ce atinge lăţimea maximă.
Extremităţile sunt îngustate, mai accentuat către polul apical, unde celulele de susţinere vor delimita
un canal gustativ, care se deschide la nivelul porului gustativ.
Celulele bazale sunt celule tinere, nediferenţiate, precursori pentru celelalte categorii
celulare. Ele apar situate în profunzimea mugurelui gustativ.
B A
Figura 6.5. Mugurele gustativ în câmpul microscopic (A)/ ob. 40x şi sub formă schematizată (B)/
1. Epiteliu stratificat pavimentos nekeratinizat; 2. Lamina propria; 3. Muguri gustativi; 4. Celule senzoriale
gustative; 5. Celule de susţinere; 6. Celule bazale nediferenţiate.
Formaţiunile glandulare întâlnite mai ales către suprafaţa dorsală a limbii sunt tubulo-
acinoase predominant seroase, la mamifere şi tubulo-alveolare ramificate de tip mucos, la păsări.
A B
Figura 6.6. Formaţiuni glandulare linguale în câmpul microscopic (A)/ ob. 20x, (B)/ ob. 40x
1. Epiteliu stratificat pavimentos nekeratinizat; 2. Lamina propria; 3. Vase de sânge; 4. Acini
seroşi; 5. Adipocite; 6. Fibre musculare striate scheletice.
Reprezentarea schematică – se începe prin trasarea conturului fin celular,

accentuându-se aspectul bifurcat al prelungirilor subţiri, urmată de desenarea nucleului cu nucleolii
vizibili şi colorarea fondului citoplasmatic.
109
Figura 6.7. Aspectul histostructural schematizat al unei secţiuni transversale realizate prin limbă/
1. Mucoasa feţei dorsale; 2. Mucoasa feţei ventrale; 3. Papile filiforme; 4. Papile conice; 5. Papile
fungiforme; 6. Vase de sânge; 7. Adipocite; 8. Fibre musculare striate scheletice; 9. Nerv; 10. Sept lingual.
6.1.1.2. OBRAJII
Imaginea de ansamblu (ob. 10x) şi identificarea structurală evidenţiază

histostructura mucoasei bucale, pe faţa internă, urmată de stratul muscular şi piele, în componenţa
obrajilor (bucca).
Figura 6.8. Histostructura mucoasei bucale la

canide (A) şi rumegătoare (B)/ ob. 3x (original/
preparate histotecă FMVB/ foto şi prelucrare dr. I. Cazimir)
1. Epiteliu stratificat pavimentos nekeratinizat;
2. Lamina propria; 3. Ţesut conjunctiv dens;
B 4. Formaţiuni glandulare; 5. Fibre musculare striate
scheletice; 6. Vase de sânge; 7. Epiteliu stratificat
pavimentos cornificat; 8. Papilă odontoidă.
110
Mucoasa bucală (tunica mucosa oralis) are suprafaţa în general netedă şi este formată
dintr-un epiteliu stratificat pavimentos keratinizat sau nekeratinizat, în funcţie de specie, şi
lamina propria. În lamina propria sunt cuprinse glandele bucale tubulo-acinoase mucoase,
seroase sau mixte, înconjurate de fibre musculare striate.
La rumegătoare, pe faţa internă a obrajilor sunt prezente papile conice, foarte înalte, numite
şi papile odontoide, formate dintr-un ax conjunctiv acoperit de un epiteliu stratificat pavimentos
cornificat.
Pielea acoperă faţa cutanată, fiind despărţită de stratul muscular printr-un strat conjunctiv
mai mult sau mai puţin abundent.
Stratul muscular cuprinde muşchii striaţi zonali (m. buccinator, m. zigomatic, m.
maseter).
permite studiul epiteliului şi al
formaţiunilor glandulare.
Figura 6.9. Detaliu privind histostructura mucoasei

bucale la canide (A) şi rumegătoare (B)/ ob. 20x (original/
1. Epiteliu stratificat pavimentos nekeratinizat; 2. Lamina
propria; 3. Vase de sânge; 4. Ţesut conjunctiv dens;
5. Canale extralobulare; 6. Canale intralobulare; 7. Acini
A micşti; 8. Fibre musculare striate scheletice.
Epiteliului stratificat pavimentos nekeratinizat i se pot distinge cu uşurinţă straturile, pornind

de la membrana bazală: generator, intermediar şi superficial. În pliurile membranei bazale, în
lamina propria se observă o reţea vasculară bine organizată. În profunzime, integrate într-un ţesut
conjunctiv dens apar lobuli glandulari diseminaţi. Structurile glandulare predominante sunt de tip
tubulo-acinos seros la canide şi de tip tubulo-acinos sero-mucos la rumegătoare. Printre acini apar
canale intralobulare prevăzute cu un epiteliu simplu columnar, iar în apropierea acinilor
recunoaştem canalele extralobulare, după epiteliul lor bistratificat, cuboidal. Acestea din urmă, se
continuă către suprafaţa mucoasei bucale, la nivelul căreia se vor deschide. În plan superficial,
epiteliul lor îşi măreşte numărul de straturi, devenind stratificat pavimentos nekeratinizat.
Reprezentarea schematică – presupune schiţarea unui fragment, în care mucoasa bucală
este netedă, urmată de schiţarea unui alt fragment, care să conţină o papilă odontoidă, specifică
rumegătoarelor. Desenul se începe cu aplicarea epiteliului urmată de adăugarea laminei propria. Se
poate opri în acest stadiu sau se poate continua prin reprezentarea formaţiunilor glandulare şi
musculare aflate în profunzimea peretelui, structurându-se acinii seroşi, mucoşi sau micşti, dar şi
fibrele musculare striate scheletice, totul într-o masă de ţesut conjunctiv dens.
111
B A
Figura 6.10. Histostructura mucoasei bucale reprezentată schematizat la canide (A) şi

rumegătoare (B)/ (original/ după preparate histotecă FMVB/ desen şi prelucrare dr. I. Cazimir)
1. Epiteliu stratificat pavimentos nekeratinizat; 2. Lamina propria; 3. Ţesut conjunctiv dens;
4. Fibre musculare striate scheletice; 5. Artere; 6. Vene; 7. Epiteliu stratificat pavimentos
cornificat; 8. Papilă odontoidă.
6.1.1.3. DINŢII
Descriere – Dinţii (dentis) sunt formaţiuni dure, implantate în alveole, alcătuiţi din
coroană, gât şi rădăcină. Sunt escavaţi de o cavitate pulpară ocupată de pulpa dentară.
Cavitatea pulpară prezintă un orificiu situat la vârful rădăcinii, prin care pătrund în pulpă vasele şi
nervii.
În componenţa unui dinte intră formaţiuni dure, reprezentate de dentină, smalţ, cement şi
formaţiuni moi, reprezentate de pulpa dentară, iar în imediata lui vecinătate, întâlnim ligamentul
alveolo-dentar şi gingia.
! ! ! De reţinut : Imaginea de ansamblu (ob. 10x) şi identificarea structurală se
bazează pe studiul dintelui în cursul procesului său de formare. Pentru a fi observate cât mai clar
toate structurile viitorului dinte se va alege faza foliculului dentar.
În câmpul microscopic foliculul dentar apare sub forma unei structuri alungite, uşor
conice. În regiunea sa centrală, predominantă, întâlnim pulpa dentară, un ţesut conjunctiv
mezenchimal intens vascularizat şi inervat, acoperită de către dentină. Primul strat celular aflat în
imediata vecinătate a dentinei este format din odontoblaste, celule alungite, ramificate, prevăzute
cu câte un nucleu ovalar. Aceste celule apar plasate una lângă cealaltă, într-un mod ce conferă
ansamblului un aspect pseudostratificat. Toate odontoblastele prezintă câte o prelungire observabilă
pe toată întinderea dentinei, numită fibra Tomes, în jurul căreia se depune dentina, iniţial sub
formă de predentină, într-un strat subţire. După depunerea dentinei, fibrele Tomes se retrag, iar în
112
locul lor rămâne canaliculul dentinal. În zona ascuţită foliculară, corespunzătoare coroanei,
dentina este îmbrăcată cu un strat subţire de smalţ acidofil, dublat de celulele care-l produc:
adamantoblastele.
B A
Figura 6.11. Histostructura foliculului dentar în câmpul microscopic/ob. 3x (A) şi sub formă de schemă (B)
1. Foliculul dentar; 2. Pulpa dentară; 3. Papila dentară; 4. Odontoblastele; 5. Dentina; 6. Smalţul; 7.
Adamantoblastele; 8. Cementoblastele; 9. Stratul celulelor epiteliale stelate; 10. Stratul celulelor epiteliale cubice;
11. Sacul dentar; 12. Osul alveolar.
Adamantoblastele sunt celule epiteliale alungite, columnare, dispuse pe un singur rând.
Ele se învecinează cu un strat de celule epiteliale stelate şi apoi, extern, cu un alt strat de celule
epiteliale cubice.
Figura 6.12. Dentina şi cementul/ob. 10x (original/

1. Pulpa dentară; 2. Vase de sânge;
3. Odontoblaste; 4. Dentina; 5. Cementul;
6. Cementoblastele şi sacul dentar.
În zona bazală a foliculului dentar

se poate observa papila dentară. Dentina
din jurul regiunii papilare este învelită în
cement produs de cementoblaste,
celule conjunctive, diferenţiate din ţesutul
conjunctiv fibros ce înveleşte întregul
ansamblu, formând sacul dentar.
113
Detaliul de imagine (ob.
40x) permite o mai bună observare a
odontoblastelor, adamantoblastelor,
cementoblastelor şi a modului în care
sunt aranjate canaliculele dentinale.
Figura 6.13. Raportul odontoblastelor şi

adamantoblastelor cu dentina şi
smalţul/ob. 40x (original/ preparat histotecă
1. Odontoblaste; 2. Fibre Tomes;
3.Predentina; 4. Dentina; 5. Smalţul;
6.Adamantoblastele; 7. Stratul celulelor
epiteliale stelate.
Reprezentarea schematică – presupune schiţarea foliculului dentar în raport cu osul

spongios alveolar, urmată de aplicarea stratificată a tuturor componentelor sale.
6.1.1.4. GLANDELE SALIVARE
Descriere – Glandele salivare (glandula salivaria) au o structură tubulo-acinoasă. După

aspectul lor morfologic întâlnim glande salivare minore şi glande salivare majore, monostomatice şi
polistomatice.
Glandele salivare minore sunt diseminate în lamina propria mucoasei bucale labiale,
linguale, palatine. Au o organizare de tip tubular sau tubulo-acinos seros sau mixt.
Glandele salivare majore, reprezentate de glandele parotidă, mandibulară şi sublinguală,
sunt formate din capsulă, stromă şi parenchim.
De studiat : secţiuni transversale realizate prin glanda parotidă şi prin glanda
mandibulară.
Imaginea de ansamblu (ob. 10x) şi identificarea structurală – permit observarea
capsulei şi a parenchimului.
A B
Figura 6.14. Histostructura glandelor parotidă (A) şi mandibulară (B)/ob. 6x
1. Lobuli cu acini seroşi; 2. Sept conjunctiv; 3. Acini micşti; 4. Canale extralobulare;
5. Arteră; 6. Canal intralobular.
114
Capsula conţine vase de sânge, nervi, şi trimite septe conjunctive care împart parenchimul
în lobi şi lobuli.
Parenchimul glandelor este format din acini secretori seroşi, mucoşi şi/sau micşti, alături
de sistemul canaliculelor şi canalelor excretoare. Astfel, glanda parotidă va fi constituită
predominant din acini seroşi, acinii micşti observându-se doar accidental. În parenchimul glandei
mandibulare se vor identifica doar acini micşti.
În privinţa canalelor, va trebui să identificăm canalele intralobulare şi pe cele extralobulare.
Canalele intralobulare sunt reprezentate de canalul intercalar (Boll) şi de canalul striat
(Pflüger).
Canalele intercalare au un lumen foarte îngust şi sunt tapetate cu un epiteliu simplu cubic.
Canalele striate prezintă un lumen larg, circular, şi sunt tapetate de un epiteliu simplu
columnar înalt. Striaţiile lor tipice, apărute în regiunea bazală se datoresc pliurilor adânci
plasmalemale, care ordonează în şiruri mitocondriile.
B A
Figura 6.15. Imaginea parenchimului intralobular în glanda parotidă (A)/ ob. 20x şi
mandibulară (B)/ob. 40x (original/ preparate histotecă FMVB/ foto şi prelucrare dr. I. Cazimir)
1. Acini micşti; 2. Canale intercalare; 3. Canale striate; 4. Acini seroşi.
Canalele extralobulare, respectiv interlobare vor avea lumenul larg, uneori turtit, şi
sunt tapetate cu un epiteliu bistratificat cubic şi, apoi, stratificat pavimentos nekeratinizat.
Detaliul de imagine (ob. 40x) ne permite studiul amănunţit al acinilor şi al epiteliului
sistemului de canale intra- şi extralobulare.
B A
Figura 6.16. Histostructura septelor interlobulare în glanda parotidă (A)/ şi mandibulară (B)/ob. 20x
1. Acini micşti; 2. Canal intercalar; 3. Canal striat; 4. Acini seroşi; 5. Canale interlobulare; 6. Arteră; 7. Sept conjunctiv.
115
Reprezentarea
schematică – se începe
prin schiţarea capsulei, a
septelor conjunctive şi a
canalelor. Urmează
aplicarea acinilor seroşi în
cazul glandei parotide şi a
celor micşti, în cazul
glandei mandibulare. Spre
final, se desenează
formaţiunile vasculare şi
ţesutul conjunctiv
interstiţial.
Figura 6.17. Reprezentarea schematizată a unui teritoriu din glanda parotidă

1. Acini seroşi; 2. Canale intercalare; 3. Canale striate; 4. Acini micşti; 5. Canale interlobulare; 6. Arteră;
7. Sept conjunctiv; 8. Venă.
6.1.2. HISTOSTRUCTURA FARINGELUI
De studiat : secţiuni transversale şi longitudinale realizate prin faringe la mamifere şi

păsări.
Imaginea de ansamblu (ob. 10x) şi identificarea structurală - Peretele faringian
(pharynx) are o structură asemănătoare cu cea a cavităţii bucale.

faringelui în secţiune
transversală la păsări/ob. 10x
(original/ preparat colecţie/ foto şi
1. Cavitate orofaringiană; 2. Şanţ
infundibular; 3. Papile; 4. Glande
tubulo-alveolare mucoase;
5. Originea traheei; 6. Ţesut
muscular striat scheletic.
Mucoasa faringiană
apare formată din lamina
propria şi un epiteliu
stratificat pavimentos
nekeratinizat sau uşor
cornificat, cu multe
straturi de celule.
! ! ! De reţinut : În zonele prin care se desfăşoară comunicarea cu aparatul respirator,
epiteliul mucoasei faringiene devine pseudostratificat columnar ciliat.
116
Lamina propria la nivelul faringelui este constituită dintr-un ţesut conjunctiv lax, bogat în
glande salivare diseminate. Tot aici se structurează tonsilele sau amigdalele faringiene.
! ! ! De reţinut : Musculara mucoasei lipseşte. În aceste condiţii nu putem vorbi aici
despre prezenţa submucoasei.
Stratul conjunctiv profund cuprinde o reţea de fibre elastice, ce realizează o aponevroză
faringiană pe care se inseră musculatura striată scheletică a faringelui. Adventicea este
reprezentată de ţesut conjunctiv lax.
Detaliul de imagine (ob. 40x) interesează mai ales mucoasa, în zonele de trecere buco-
faringiene, faringo-laringiene şi faringo-esofagiene, unde pot să apară particularităţi ale epiteliului
sau infiltraţii limfoide difuze sau limfonodulare în lamina propria.
►La păsări, mucoasa faringiană conţine glande tubulo-alveolare compuse. Podeaua
faringiană, caudal şanţului median ventral, prezintă un rând de papile, ce marchează limita dintre
orofaringe şi esofag. În profunzimea şanţului median ventral mucoasa faringiană se continuă cu cea
laringiană, epiteliul devenind pseudostratificat columnar ciliat. La nivelul acestei regiuni se pot
observa în profunzime, secţiuni realizate prin cartilajele aritenoide şi ţesutul osos spongios al
cricoidului.
6.1.3. ESOFAGUL
Descriere – Esofagul (esophagus) apare sub forma unui tub subţire, musculos şi foarte
extensibil, care se întinde de la orificiul glotic, ce marchează extremitatea posterioară faringiană, şi
ocupă toată lungimea regiunii cervicale şi a toracelui, pentru a se deschide în stomac, la nivelul
cavităţii abdominale.
Structura esofagului este cât de cât constantă pe toată lungimea sa. În mod normal, el are un
lumen redus şi o mucoasă foarte cutată.
Figura 6.19. Esofagul la mamifere/ob. 3x (original/ preparat histotecă FMVB/ foto şi prelucrare dr. I. Cazimir)
1. Lumen; 2. Mucoasa; 3. Submucoasa; 4. Musculara; 5. Seroasa; 6. Epiteliu stratificat pavimentos nekeratinizat;
7. Lamina propria; 8. Musculara mucoasei; 9. Acini mucoşi; 10. Vase de sânge; 11. Strat muscular circular intern;
12. Strat muscular longitudinal extern.
117
De studiat : secţiuni transversale realizate prin esofag la mamifere. La păsări se vor studia
alături de secţiunile realizate prin esofag şi secţiuni ce surprind particularităţile guşei.
Imaginea de ansamblu (ob. 10x): - La exterior, este învelit de adventiţie (doar la
secţiunile provenite din fragmente recoltate din regiunea cervicală, pentru că în rest, vom observa
drept strat extern seroasa) formată dintr-un strat de ţesut conjunctiv lax bogat în fibre elastice şi de
colagen, vase de sânge şi nervi.
În cazul seroasei, ţesutul conjunctiv apare

dublat, pe toată suprafaţa de un epiteliu simplu
pavimentos numit mezoteliu. Urmează apoi
musculara externă (propriu-zisă) cu cele
două straturi: longitudinal extern şi circular
intern, separate de o zona de ţesut conjunctiv care
integrează un plex nervos.
! ! ! De reţinut : La mamifere,
musculara apare formată din ţesut muscular striat
scheletic în prima treime a organului şi din ţesut
muscular neted în rest. În secţiunile realizate din
esofagul păsărilor se evidenţiază prezenţa
exclusivă a ţesutului muscular neted în musculara
esofagiană, indiferent de teritoriul cercetat.
Figura 6.20. Musculara şi seroasa esofagului /ob. 10x

1. Strat muscular circular intern; 2. Strat muscular
longitudinal extern; 3. Ganglion nervos vegetativ din plexul
nervos Auerbach; 4. Seroasa.
Submucoasa este reprezentată de un

ţesut conjunctiv lax, învecinat cu fibrele
musculare dispuse longitudinal ale muscularei
mucoasei. Conţine glandele tubulo-acinoase
mucoase.
Mucoasa esofagiană apare foarte
plisată, caracteristică ce ajută la mărirea rapidă
a lumenului esofagian în timpul deglutiţiei.
Lumenul esofagului este tapetat de un
epiteliu stratificat pavimentos cu un număr
mare de straturi şi o structură aparte. Astfel,
celulele devin turtite, pe măsură ce ne
îndepărtăm de stratul bazal, fără însă să existe
procese de cornificare sau degenerare completă.
Figura 6.21. Mucoasa şi submucoasa esofagului /

1. Lumen; 2. Epiteliu stratificat pavimentos nekeratinizat;
3. Lamina propria; 4. Musculara mucoasei;
5. Submucoasa; 6. Acini mucoşi; 7. Canal de excreţie;
8. Vase de sânge;
118
La nivelul stratului superficial se observă o descuamare moderată permanentă. La
rumegătoare, epiteliul este cornificat.
În lamina propria, alături de vase de sânge, vase limfatice şi nervi, în ţesutul conjunctiv lax,
se pot observa şi câteva glande de tip mucos, ce au o structură simplă, tubulo-acinoasă. Deschiderea
lor în lumenul esofagului se realizează prin canale simple care traversează epiteliul. Frecvent aceste
glande apar asociate limfonodulilor sau suferă infiltraţii limfoide.
Musculara mucoasei separă mucoasa de submucoasă. În unele secţiuni apare întreruptă.
►La păsări, tapetarea lumenului esofagian se realizează cu un epiteliu stratificat
pavimentos uşor keratinizat, străbătut de canalele glandelor esofagiene, care-i stabilesc un aspect
dantelat. Pliurile mucoasei sunt înalte, accentuate, ascuţite sau rotunjite către vârf.
Figura 6.22. Imaginea de ansamblu a esofagului la păsări/ob. 3x

1. Epiteliu stratificat pavimentos nekeratinizat; 2. Glande tubulo-alveolare mucoase; 3. Lamina propria;
4. Musculara mucoasei; 5. Submucoasa; 6. Musculara externă.
Înainte de a intra în zona toracală, esofagul prezintă un diverticul ce are o capacitate bună de
distensie şi pereţii foarte subţiri, guşa (ingluviens).
Ea are o structură aproximativ identică
cu cea a esofagului, dar peretele său este mai
subţire decât cel esofagian. Formaţiunile
glandulare lipsesc de pe cea mai mare
suprafaţă a organului, fiind prezente doar în
zona de trecere dintre esofag şi guşă, la
majoritatea speciilor de păsări. Totuşi, la
prepeliţa japoneză şi porumbel, glandele au
fost observate pe toată întinderea guşei.
Musculara prezintă stratul circular intern şi
stratul longitudinal extern. Adventicea este
formată din ţesut conjunctiv lax.
Figura 6.23. Imaginea de ansamblu structurii peretelui ingluvial/ob. 10x
1. Epiteliu stratificat pavimentos nekeratinizat; 2. Glande tubulo-alveolare mucoase; 3. Lamina propria;
4. Musculara mucoasei; 5. Musculara externă.
119
Detaliul de imagine (ob. 40x) ne permite o observare mai bună a epiteliului mucoasei şi a
formaţiunilor din lamina propria şi submucoasă.
Acinii mucoşi întâlniţi în submucoasă au un aspect tipic, fiind alcătuiţi din numeroase celule
piramidale, prevăzute cu o citoplasmă spumoasă, areolară. Nucleul fiecărei celule este plasat
periferic, în apropierea plasmalemei bazale. Adesea, aglomerările de acini au tendinţa de a traversa
musculara mucoasei, avansând către lamina propria.
Figura 6.24. Detaliu de imagine privind
formaţiunile glandulare din submucoasa esofagului
la mamifere/ob. 40x (original/ preparat histotecă FMVB/
1. Lumenul acinului mucos; 2. Canal de excreţie
intercalar; 3. Musculara mucoasei; 4. Submucoasa.
Identificarea structurală- are la

bază particularităţile mucoasei şi
submucoasei. Astfel, prezenţa pliurilor
accentuate, a epiteliului stratificat
pavimentos nekeratinizat sau uşor cornificat,
a muscularei mucoasei şi a acinilor seroşi
tipici în submucoasă, constituie elemente
determinante, necesare recunoaşterii
secţiunilor histologice realizate prin esofag.
Reprezentarea schematică – se porneşte cu schiţarea proporţională a zonelor

corespunzătoare mucoasei, submucoasei, celor două straturi ale muscularei externe şi a seroasei sau
adventicei.
Urmează aplicarea tuturor
componentelor specifice acestor
teritorii şi aplicarea ţesutului
conjunctiv, alături de formaţiunile
vasculo-nervoase. La final, se
colorează mai intens structurile ce
au nevoie de un mai bun contrast.

peretelui esofagian mamifer/
1. Lumen; 2. Mucoasa; 3. Submucoasa;

4. Musculara externă; 5. Seroasa;
6. Epiteliu stratificat pavimentos
nekeratinizat; 7. Lamina propria;
8. Musculara mucoasei; 9. Acini mucoşi;
10. Artere; 11. Vene; 12. Ţesut conjunctiv
dens; 13. Strat muscular circular intern;
14. Strat muscular longitudinal extern;
15. Adipocite; 16. Nucleii celulelor
mezoteliale ale seroasei.
120
6.1.4. STOMACUL
Descriere – Stomacul (gaster), organ cavitar plasat între esofag şi intestin, este
necompartimentat la ecvine, suine, carnivore, leporide şi compartimentat la rumegătoare. La păsări
este bicompartimentat şi va fi tratat ca subiect separat.
În zona joncţională gastro-esofagiană putem observa la nivelul mucoasei, o trecere bruscă de
la aspectul său particular esofagului, la o construcţie specifică regiunii gastrice a tubului digestiv.
Figura 6.26. Imaginea de ansamblu a zonei joncţionale gastro-esofagiene la mamiferele

monogastrice/ob. 3x (original/ preparat colecţie/ foto şi prelucrare dr. I. Cazimir)
1. Mucoasă de tip esofagian; 2. Mucoasă de tip gastric; 3. Zona joncţională; 4. Epiteliu stratificat
pavimentos nekeratinizat; 5. Epiteliu simplu columnar; 6. Lamina propria; 7. Musculara mucoasei;
8. Submucoasa; 9. Musculara externă.
De studiat : secţiuni transversale realizate prin stomacul necompartimentat la carnivore şi

prin compartimentele gastrice ( rumen, reţea, foios) la rumegătoare. La păsări se vor studia secţiuni
transversale realizate prin proventricul şi ventricul.
6.1.4.1. STOMACUL NECOMPARTIMENTAT
Imaginea de ansamblu (ob. 10x): - Stomacul îşi păstrează modalitatea generală de

organizare histostructurală, specifică tubului digestiv.
Mucoasa gastrică apare alcătuită din epiteliu, lamina propria, musculara mucoasei şi
infiltraţii limfoide. Are o grosime variabilă şi prezintă numeroase falduri şi pliuri, la nivelul cărora
se deschid criptele gastrice, formate prin înfundarea epiteliului în lamina propria. În cripte se
deschid glandele gastrice.
Epiteliul de suprafaţă al mucoasei gastrice este un epiteliu simplu columnar bogat în
lipide şi mucus.
Lamina propria a mucoasei gastrice conţine glande merocrine tubulare simple, ce se
deschid la baza criptelor.
Musculara mucoasei cuprinde două straturi de fibre musculare netede, unul circular
121
intern şi altul longitudinal extern.
Submucoasa conţine un ţesut conjunctiv lax ce include plexul nervos Meissner.
10
A B
Figura 6.27. Stomacul necompartimentat la canide în câmpul microscopic/ ob. 3x (A) şi sub formă de
schemă (B)/ (original/ preparat histotecă FMVB/ foto, desen şi prelucrare dr. I. Cazimir)
1. Mucoasă; 2. Epiteliu simplu columnar; 3. Lamina propria; 4. Musculara mucoasei;
5. Submucoasa; 6. Musculara externă; 7. Seroasa; 8. Arteră; 9. Cripte gastrice; 10. Neuroni vegetativi .
Musculara externă apare formată din trei straturi de fibre musculare netede,
reprezentate de un strat oblic intern, altul circular mijlociu şi unul longitudinal extern. Între stratul
longitudinal şi cel circular se găseşte plexul nervos mienteric Auerbach.
Seroasa este un ţesut mezotelio-fasciculat, ce intră în componenţa porţiunii viscerale a
peritoneului.
Detaliul de imagine (ob. 40x) ne permite studiul amănunţit al mucoasei gastrice. Astfel, se
pot observa particularităţile epiteliului şi ale glandelor.
Epiteliul gastric apare format doar din celule columnare înalte, producătoare de mucus.
Aceste celule prezintă nucleul ovalar plasat în treimea bazală şi au polul apical uşor dilatat,
decolorat în coloraţiile uzuale, prezentând o citoplasmă spumoasă.
Glandele sunt delimitate de o membrană bazală şi conţin celule exocrine mucoase,
principale, parietale şi celule endocrine.
Celulele mucoase continuă epiteliul de suprafaţă în regiunea apicală glandulară. Ele au
aspect columnar înalt şi sunt PAS-negative şi albastru alcian-pozitive.
Celulele principale sau adelomorfe, de formă piramidală, sunt cele mai numeroase şi direct
implicate în producerea pepsinogenului. Fiecare celulă are câte un nucleu sferic, normocromatic.
122
Celulele marginale sau parietale, rare, au o formă globuloasă, deformând membrana
bazală. Ele sunt prevăzute cu 1 - 2 nuclei sferici, cu nucleoli evidenţi şi au o citoplasmă intens
acidofilă, fiind implicate în elaborarea acidului clorhidric.
Celulele endocrine sunt reprezentate de celulele argentafine localizate între membrana
bazală şi celulele principale. Ele secretă serotonină, gastrină şi bradichinină.
B A
Figura 6.28. Aspecte histostructurale privind epiteliul, lamina propria (A) şi glandele mucoasei gastrice (B)/
ob. 20x/ (original/ preparat histotecă FMVB/ foto şi prelucrare dr. I. Cazimir)
1. Epiteliu simplu columnar; 2. Criptă gastrică; 3. Lamina propria; 4. Limfocite; 5. Plasmocit;
6. Celule principale; 7. Celule parietale acidofile; 8. Capilar.
Lamina propria a mucoasei gastrice se interpune între extremitatea profundă a glandelor şi

musculara mucoasei. Prezintă o zonă superficială, formată din ţesut conjunctiv reticulat şi o zonă
profundă ce cuprinde un ţesut conjunctiv lax adesea infiltrat cu celule limfoide. Conţine vase
sanguine, vase limfatice şi fibre nervoase din plexul submucos Meissner.
Identificarea structurală- se realizează pe baza particularităţilor mucoasei, respectiv
prin observarea în câmpul microscopic a criptelor gastrice, a epiteliului simplu columnar alcătuit
doar din celule columnare mucogene, şi a glandelor gastrice întinse până la nivelul muscularei
mucoasei. În glandele gastrice ies în evidenţă cu uşurinţă celulele parietale acidofile, alături de cele
principale mici, decolorate.
corespunzătoare mucoasei, submucoasei, celor trei straturi ale muscularei externe şi a seroasei.
Urmează aplicarea tuturor componentelor specifice acestor teritorii şi aplicarea ţesutului conjunctiv,
alături de formaţiunile vasculo-nervoase. La final, se colorează mai intens structurile ce au nevoie
de un mai bun contrast.
123
6.1.4.2. STOMACUL PLURICOMPARTIMENTAT
Descriere – Stomacul pluricompartimentat, specific rumegătoarelor este format din patru

compartimente distincte, din care trei nu conţin glande şi se numesc prestomace, iar un
compartiment este glandular. Acest compartiment glandular, numit abomasul are o structură foarte
apropiată de cea a stomacului necompartimentat.
Prestomacele, reprezentate de rumen, reţea şi foios, au peretele structurat din mucoasă,
submucoasă, musculară şi seroasă.
! ! ! De reţinut : Diferenţierea celor trei prestomace în câmpul microscopic se realizează
pe baza analizării histostructurii mucoasei, ce va fi prezentată în continuare.
Imaginea de ansamblu (ob. 10x) şi identificarea structurală: se vor observa separat
pentru fiecare compartiment.
►Rumenul - prezintă pe suprafaţa mucoasei numeroase papile de forme şi dimensiuni
diferite, în general cele mai reduse, comparativ cu papilele întâlnite în reţea şi foios, alcătuite doar
dintr-un ax conjunctiv tapetat cu epiteliul stratificat pavimentos cornificat. Lamina propria
conţine fibre elastice şi fibre de colagen, iar musculara mucoasei are o prezenţă inconstantă.
Figura 6.29. Imaginea peretelui

ruminal/ ob. 3x (A), detaliu privind
histostructura papilei ruminale (B)/
ob. 10x şi aspectul schematizat (C)/
1. Mucoasă; 2. Papile; 3. Epiteliu

stratificat pavimentos cornificat;
4. Lamina propria; 5. Musculara
mucoasei; 6. Submucoasa;
7. Musculara externă; 8. Seroasa;
9. Vase de sânge.
C B
124
! ! ! De reţinut : În secţiunile histologice în care apare, se poate observa faptul că
musculara mucoasei nu pătrunde în papilă, distanţându-se uşor de baza acesteia.
►Reţeaua - are o mucoasă prevăzută cu numeroase papile primare, secundare şi
terţiare. Papilele mucoasei se intersectează şi delimitează celulele reţelei, teritorii cu aspect
hexagonal.
Histostructural, papilele reţelei sunt formate dintr-un ax conjunctiv ce conţine fibre
musculare netede, dispuse către porţiunea apicală, unde constituie muşchiul papilar. Aceste fibre
musculare se continuă spre baza papilei cu celulele din musculara mucoasei.
Figura 6.30. Histostructura unei papile din reţea/ ob. 10x (A), alături de aspectul schematizat al
întregului perete (B)/ (original/ preparate histotecă FMVB/ foto, desen şi prelucrare dr. I. Cazimir)
1. Mucoasă; 2. Papile; 3. Epiteliu stratificat pavimentos cornificat; 4. Lamina propria;
5. Muşchi papilar; 6. Musculara externă.
►Foiosul - are o mucoasă extrem de cutată, ce realizează o serie de lame foarte lungi, care
pot fi primare (I), secundare (II), terţiare (III) şi cuaternare (IV). Pe aceste lame se
găsesc papile reduse.
Lamele mucoasei foiosului conţin un ax predominant muscular, în care fibrele musculare
netede sunt dispuse pe un strat central cu fibrele secţionate longitudinal, provenit din musculara
externă, şi două straturi periferice cu fibrele secţionate transversal, ce se continuă în musculara
mucoasei.
! ! ! De reţinut : În cazul prestomacelor, submucoasa, musculara şi seroasa au o
histostructură asemănătoare. Astfel, submucoasa este reprezentată de un ţesut conjunctiv mai mult
sau mai puţin dens, iar musculara este formată din fibre musculare netede dispuse într-un strat
extern circular şi un strat intern, orientat cranio-caudal, mai aglomerat la nivelul pilierilor din
rumen. Seroasa este reprezentată de peritoneul visceral zonal.
Detaliul de imagine (ob. 40x) permite studiul epiteliului, a laminei propria şi o mai bună
identificare a fibrelor musculare netede în teritoriul papilar sau în imediata lui vecinătate.
125
A B
C
Figura 6.31. Diferite aspecte ale histostructurii foiosului:
lamele/ ob. 3x (A), baza lamelor şi musculara ob. 3x (B),
imaginea de detaliu a unei lame (C)/ ob. 10x şi aspectul
schematizat (D)/ (original/ preparate histotecă FMVB/
1. Mucoasă; 2. Papile; 3. Lame; 4. Epiteliu stratificat
pavimentos cornificat; 5. Lamina propria; 6. Musculara
mucoasei; 7. Submucoasa; 8. Musculara externă;
9. Seroasa; 10. Vase de sânge.
Reprezentarea schematică – se porneşte

cu schiţarea proporţională a zonelor corespunzătoare
mucoasei, submucoasei, muscularei externe şi a
seroasei. Proporţionalitatea va fi respectată şi la
D desenarea papilelor, care se vor reprezenta în funcţie
de dimensiunile specifice fiecărui compartiment.
Urmează aplicarea tuturor elementelor caracteristice acestor teritorii, alături de ţesutul
conjunctiv şi formaţiunile vasculo-nervoase. La final, se colorează mai intens structurile ce au
nevoie de un mai bun contrast.
126
6.1.4.3. STOMACUL LA PĂSĂRI
Descriere – La păsări, această componentă a tubului digestiv apare compartimentată,

distingându-i-se două segmente, reprezentate prin stomacul glandular (proventriculul) şi stomacul
muscular (ventriculul sau pipota).
►Stomacul glandular - îşi începe structurarea de la nivelul joncţiunii
esofago-proventriculare, reprezentată de o zonă în care se găsesc atât caracteristici esofagiene cât
şi proventriculare. Din acest punct, peretele esofagian îşi măreşte diametrul şi apar primele glande
proventriculare, delimitate la polul anterior de fibre musculare netede dispuse longitudinal, care
formează musculara mucoasei.
Figura 6.32. Imaginea de ansamblu a zonei
joncţionale proventriculo-esofagiene/ob. 10x
(original/ preparat colecţie/
1. Epiteliu stratificat pavimentos; 2. Glandă
tubulo-alveolară mucoasă; 3. Lamina propria;
4. Glandă proventriculară; 5. Limfonoduli.
În regiune se întâlnesc şi glande

mucoase esofagiene, care ocupă o
suprafaţă restrânsă în lamina propria,
înainte de a se transforma în criptele
proventriculare ce sunt tapetate cu un
epiteliu simplu columnar.
Din locul de unde glandele mucoase tubulare simple dispar, epiteliul mucoasei se transformă
brusc din stratificat pavimentos, în simplu columnar, neexistând o zonă care să aibă un epiteliu cu
caracter intermediar. Joncţiunea dintre esofag şi proventricul este frecvent infiltrată cu celule
limfoide, iar în submucoasă putem întâlni limfonoduli.
Imaginea de ansamblu (ob. 3x,10x) şi identificarea structurală - Stomacul glandular
sau proventriculul are un lumen îngust datorită structurii aparte a pereţilor. Aceştia sunt groşi,
spongioşi, şi au numeroase aglomerări de glande tubulare compuse.
Figura 6.33. Histostructura proventriculului/ob. 3x (original/ preparat colecţie/foto şi prelucrare dr. I. Cazimir)
1. Papile; 2. Mucoasă; 3. Glandă proventriculară tubulară compusă; 4. Musculara externă.
127
Mucoasa proventriculară apare cutată, datorită unor pliuri de înălţimi diferite. Pornind de
la baza lor, se observă glande scurte, tubulare simple, foarte numeroase, care se extind apoi în
toată lamina propria. Suprafaţa mucoasei este la rândul ei foarte plisată, de la simpla vizualizare
reieşind un aspect de suprafaţă ocupată de numeroase papile destul de înalte, prevăzute la vârf cu
un orificiu ce permite deschiderea glandelor proventriculare .
Figura 6.34. Histostructura mucoasei

şi submucoasei proventriculului/
ob. 10x (original/ preparat colecţie/
1. Glandă tubulară simplă superficială
din mucoasă; 2. Canal principal al unei
glande proventriculare tubulară
compusă; 3. Canal secundar; 4. Canal
terţiar; 5. Glandă tubulară simplă
profundă; 6. Musculara mucoasei.
Pliurile mucoasei proven-

triculului sunt aranjate pentru
fiecare papilă sub forma unor
rânduri concentrice dispuse în
jurul orificiului glandular,
aranjament care se pierde spre
baza papilei.
Ţesutul conjunctiv al submucoasei este foarte redus, încadrându-se între stratul circular
intern al muscularei externe şi musculara mucoasei. Este format dintr-o bandă subţire de ţesut
conjunctiv fibros, ale cărui fibre sunt plasate longitudinal. În unele locuri stratul este atât de subţire,
încât aproape că nu se observă existenţa sa, fiind dispersat printre glandele proventriculare.
Straturile muscularei externe sunt reprezentate de obicei dintr-un strat intern, gros,
circular şi un strat extern longitudinal, mult mai subţire. Straturile sunt formate din fibre musculare
netede. Între cele două straturi se găseşte plexul nervos mienteric. La exterior, întâlnim o zonă fină
de ţesut conjunctiv lax, şi foiţa peritoneului, alcătuind seroasa.
Detaliul de imagine (ob. 40x, TEM) permite studiul mucoasei şi submucoasei
Figura 6.35. Ultrastructura celulelor epiteliale întâlnite la

nivelul glandelor tubulare simple ale mucoasei proventriculare/
TEM, 14 200x (original/ preparat colecţie/foto şi prelucrare dr. I. Cazimir)
1. Nucleu; 2. Vezicule de secreţie; 3. Mitocondrii; 4. Microvili;
5. Reticul endoplasmic rugos.
Pliurile mucoasei proventriculului sunt aranjate

pentru fiecare papilă sub forma unor rânduri concentrice
dispuse în jurul orificiului glandular, aranjament care se
pierde spre baza papilei.
Epiteliul mucoasei este simplu columnar, fiind
format către vârful papilelor din celule prismatice înalte,
care au o tendinţă de reducere a înălţimii spre baza
papilară, unde capătă o formă cubică.
Celulele epiteliului au nucleii dispuşi bazal, iar regiunea
lor supranucleară este ocupată de vezicule cu un
conţinut mucos.
128
Aceste vezicule se reduc numeric sau ajung să dispară la celulele plasate în vârful papilelor
sau la cele de profunzime. Epiteliul este tapetat de lamina propria, care constituie şi axul papilelor
mucoasei. În lamina propria, pe diferite zone putem întâlni infiltraţii limfoide şi noduli limfoizi
asociaţi mucoasei papilare.
Glandele proventriculare ocupă cea mai mare parte din grosimea peretelui stomacal. Ele
sunt compuse din numeroşi lobi, care sunt aranjaţi în grupuri, fiecare grup deversându-şi produşii de
secreţie în lumen, printr-un singur canal care se deschide în vârful unei singure papile, traversând
musculara mucoasei. Pereţii lobilor sunt compuşi din numeroase glande tubulare simple cu o
dispunere radiară din dreptul unei cavităţi centrale.
Figura 6.36. Histostructura unui lobul

glandular din submucoasa
proventriculară/ob. 10x (original/ preparat
colecţie/foto şi prelucrare dr. I. Cazimir)
1.Lobul glandular; 2. Canal secundar;
3. Canal terţiar; 4. Glandă tubulară simplă
profundă; 5. Epiteliul simplu columnar al
canalului terţiar.
Grupări alcătuite din câteva

glande tubulare simple se unesc
pentru a forma un scurt canal
terţiar, comun, care se deschide în
cavitatea centrală a lobului.
Această cavitate este considerată
un mare canal secundar.
Canalele secundare a câtorva lobi se unesc pentru a forma un canal primar evident, cu un
epiteliu simplu columnar înalt, care traversează tot teritoriul mucoasei papilare, pentru a se deschide
în lumen. Fiecare lob este delimitat de un sept de ţesut conjunctiv format din fibre de colagen, fibre
elastice şi câteva fibre musculare netede, alături de vase de sânge şi nervi.
Canalele primare, secundare şi terţiare sunt tapetate cu un epiteliu simplu columnar,
asemănător celui întâlnit la suprafaţa mucoasei, alcătuit dintr-un singur rând de celule ale căror
forme variază între aspectul cubic şi columnar înalt.
Figura 6.37. Celule din glandele

submucoasei proventriculare/
TEM, 11 400x (original/ preparat colecţie/
1. Celulă tip I; 2. Celulă tip II; 3. Nucleoli;
4. Membrană nucleară; 5. Mitocondrii;
6. Canalicule intracitoplasmatice; 7. Reticul
endoplasmic rugos; 8. Vezicule;
9. Granule de secreţie.
Celulele glandelor pro-

ventriculare produc atât acid
clorhidric, cât şi pepsinogen. Unele
au o formă uşor conică, nucleu
alungit şi un sistem canalicular
dezvoltat. Altele prezintă nuclei
sferici, eucromatici, poliribozomi,
diferite tipuri de vezicule, reticul
endoplasmic rugos etc.
129
►Stomacul muscular sau ventriculul este un organ dilatat care are o foarte bine
dezvoltată tunică musculară.
Imaginea de ansamblu (ob. 10x) şi identificarea structurală – au la bază
particularităţile mucoasei şi ale muscularei externe.
Mucoasa apare formată din cuticulă, epiteliu şi lamina propria.
Epiteliul mucoasei este simplu columnar şi se observă cu o oarecare dificultate în secţiuni.
Lamina propria conţine glande răspândite uniform pe toată întinderea sa. Glandele au un
aspect lamelar şi sunt tubulare simple, deschizându-se la nivelul unor cripte superficiale.
Suprafaţa mucoasei este acoperită de o cuticulă groasă, de natură keratinoidă, care
pătrunde în lumenul glandular pe o treime din lungimea lui. Pentru fiecare braţ există 5-8 tubuli
glandulari, care se termină la nivelul submucoasei. Aceşti tubuli urmează un traseu sinuos, şi au
tendinţa de a se asocia în grupuri mici de câte 10-30, fiecare grup fiind separat de vecinul său prin
ţesut conjunctiv.
Diametrul glandelor rămâne aproape egal pe toată lungimea lor, existând o tendinţă de
expansiune doar în regiunea bazală. Ocazional, unele terminaţii glandulare sunt foarte dilatate.
! ! ! De reţinut : În structura stomacului muscular nu există musculara mucoasei.
Stratul de ţesut conjunctiv dens, situat profund, denumit impropriu submucoasă, conţine şi câteva
fibre elastice.
Musculara externă este
formată dintr-un strat foarte gros de
fibre musculare netede.
S-au descris trei straturi
musculare: un strat longitudinal
extern, un strat circular mijlociu, gros
şi un strat intern, oblic. Între stratul
mijlociu şi cel extern întâlnim un plex
mienteric evident. Oricum, în diferite
secţiuni ale straturilor musculare este
posibil să se observe doar un strat
muscular mijlociu, circular, foarte
gros. Stratul longitudinal extern se
pierde în timpul dezvoltării
embrionare, nefiind prezent în mod
normal la păsările adulte.
Figura 6.38. Histostructura stomacului

muscular/ob. 3x (original/ preparat histotecă
FMVB/foto şi prelucrare dr. I. Cazimir)
1.Cuticulă; 2. Glande tubulare simple

grupate în lamina propria;
3. Musculara externă.
Extern, stomacul muscular este acoperit de seroasă, sub care întâlnim un strat tendinos,
ce ocupă zona centrală a fiecărei feţe laterale a organului. În alcătuirea sa intră fibre de colagen
paralele, dispuse în mănunchiuri, printre care se evidenţiază fibroblaste, fapt ce-i conferă numele de
aponevroză.
130
Detaliul de imagine (ob. 40x) evidenţiază celularitatea componentei epiteliale a mucoasei
stomacului muscular, căreia i se descriu mai multe tipuri de celule: celule argirofile, celule bazale,
celule principale, celulele criptelor şi celulele epitelilului de suprafaţă. Chiar dacă par diferite, sunt
considerate, după anumite studii, reprezentante ale unui singur tip celular, aflat în diferite stadii de
dezvoltare.
B A
Figura 6.39. Detalii histostructurale privind cuticula (A) şi glandele ventriculare (B)/ob. 20x
(original/ preparat histotecă FMVB/foto şi prelucrare dr. I. Cazimir)
1.Cuticulă; 2. Epiteliul mucoasei ventriculare; 3. Glande tubulare simple grupate;
4. Lumenul glandular; 5. Lamina propria.
6.1.5. MORFOLOGIA MICROSCOPICĂ A INTESTINULUI
Descriere – Intestinul are aproximativ aceiaşi structură toată întinderea sa. Cu toate
acestea, poate fi separat în regiuni, pe baza dimensiunilor şi funcţiei. Totodată, apar şi o serie de
elemente distinctive în organizarea mucoasei. El este alcătuit din intestinul subţire şi intestinul gros.
De studiat : secţiuni transversale realizate prin peretele intestinului subţire (duoden, jejun,
ileon) la mamifere şi păsări; secţiuni transversale realizate prin peretele intestinului gros, respectiv
secţiuni realizate prin colon la mamifere şi prin colon, cecumuri şi cloacă la păsări.
6.1.5.1. INTESTINUL SUBŢIRE
Descriere – Intestinul subţire (intestinum tenue) conţine trei regiuni reprezentate de duoden,
jejun şi ileon, ce apar în secţiunile histologice transversale constituite dintr-un perete cu o grosime
relativ constantă.
Imaginea de ansamblu (ob. 10x) – surprinde planul general al organizării peretelui
intestinal ce cuprinde mucoasa, submucoasa, musculara şi seroasa, înlocuită în unele regiuni de
adventiţie.
131
Mucoasa intestinală este formată din vilozităţi foarte lungi, aranjate în zig-zag, cu
variaţii mari în ceea ce priveşte numărul, forma şi mărimea, în acord cu regiunea intestinului în care
sunt întâlnite. Astfel, vilozităţile ating înălţimea maximă în duoden, pentru ca apoi să scadă, pe
măsură ce ne apropiem de joncţiunea ileo-cecală.
Glandele Lieberkühn sunt scurte, simple, înguste, tubulare, şi se deschid între vilozităţi,
ocupând cea mai mare parte din lamina propria, între baza vilozităţilor şi musculara mucoasei.
Trebuie să amintim că lamina propria la acest nivel este formată dintr-un ţesut conjunctiv lax,
bogat în vase de sânge, vase limfatice, nervi, fibre musculare netede şi celule limfoide organizate în
limfonoduli sau cu dispunere difuză. Ea constituie şi axul fiecărei vilozităţi. Fibrele musculare
netede alcătuiesc muşchiul vilozităţii, iar vasul limfatic poartă denumirea de chilifer central.
Musculara mucoasei cuprinde fibre musculare netede dispuse într-un strat circular intern
şi altul longitudinal extern.
Figura 6.40. Imaginea intestinului subţire în câmpul

microscopic (A) /ob. 3x şi sub formă de schemă (B)
(original/ preparat histotecă FMVB/foto, desen şi prelucrare dr. I. Cazimir)
1. Lumen; 2. Vilozităţi; 3. Lamina propria; 4. Glande Lieberkühn;
5. Musculara mucoasei; 6. Submucoasa; 7. Musculara externă;
B 8. Seroasa; 9. Neuroni vegetativi din plexul Auerbach;
10. Muşchiul vilozităţii; 11. Chiliferul central.
Submucoasa este foarte redusă pe toată lungimea intestinului subţire. Ea apare construită
dintr-un strat fin de ţesut conjunctiv, cu fibre elastice, separând musculara propriu-zisă de
musculara mucoasei. Prezenţa ei devine evidentă în zonele ocupate de componentele plexului
nervos Meissner.
Al treilea strat al intestinului subţire este reprezentat de musculara externă, formată
dintr-un strat longitudinal extern şi un strat circular intern, bine structurat. Între cele două
straturi musculare întâlnim o zonă redusă de ţesut conjunctiv bogat în fibre elastice şi vase de sânge.
Tot aici putem observa şi plexul nervos Auerbach.
132
Extern, intestinul este învelit de seroasă, alcătuită din mezoteliu, dublat de un fin ţesut
conjunctiv lax ce conţine numeroase fibre conjunctive elastice şi celule adipoase. Vasele de sânge
şi nervii din acest strat îşi măresc diametrul pe măsură ce se înaintează către mezenter.
Detaliul de imagine (ob. 40x) – permite studiul epiteliului şi al laminei propria, ce
formează, alături de musculara mucoasei, mucoasa intestinală.
Figura 6.41. Histostructura mucoasei intestinului subţire (A) /ob. 6x şi imaginea de detaliu a
polului apical al unei vilozităţi (B)/ ob. 20x (original/ preparat histotecă FMVB/foto şi prelucrare dr. I. Cazimir)
1. Vilozităţi; 2. Glande Lieberkühn; 3. Musculara mucoasei; 4. Submucoasa; 5. Epiteliu simplu columnar
cu platou striat; 6. Enterocite; 7. Celule caliciforme; 8. Ţesut conjunctiv lax;
9. Plasmocite; 10. Muşchiul vilozităţii.
Figura 6.42. Ultrastructura

enterocitelor din epiteliul intestinal/
TEM, 18 200x (original/ preparat
1. Desmozomi; 2. Nucleu;
3. Mitocondrii; 4. Lizozomi; 5. Vacuole
lipidice; 6. Reticul endoplasmic rugos;
7. Poliribozomi; 8. Microvili; 9. Reţea
terminală; 10. Vezicule de endo- şi
exocitoză; 11. Joncţiuni impermeabile.
Epiteliul tapetează
vilozităţile şi glandele intestinului
subţire şi este alcătuit dintr-un
singur strat de celule columnare
înalte, în care se disting trei
categorii: celule epiteliale
propriu-zise (principale), celule
caliciforme şi celule
enterocromafine.
133
Toate aceste tipuri celulare sunt produse prin mitoză la baza glandelor, pentru ca apoi să
migreze treptat, la nivelul pereţilor glandulari şi ai vilozităţilor, după care, în urma descuamării, să
fie transferate în lumenul intestinal.
Celulele epiteliale principale, numite şi enterocite, sunt celule columnare înalte şi
înguste ca formă. Apical, prezintă o foarte evidentă margine în perie, cu o desime mare a
microvililor, sub care se distinge membrana celulară, caracterizată printr-o bună afinitate tinctorială.
Terminaţiile laterale ale celulelor formează la acest nivel complexe joncţionale. Nucleul este mare,
ovalar, uneori foarte alungit, plasat în treimea bazală. În regiunea nucleară apicală se poate observa
o zonă clară şi slab colorată a citoplasmei, corespunzătoare dispunerii supranucleare a complexului
Golgi, care apare format din numeroase cisterne, cu vezicule răspândite în interiorul şi exteriorul
lor. Către polii celulei se întâlnesc mitocondrii filamentare, granulare sau sub formă de bastonaş.
Reticulul endoplasmic rugos poate fi văzut în toată citoplasma, intercalat printre mitocondrii. Tot în
citoplasmă mai întâlnim ribozomi liberi dispersaţi sau aglomeraţi în poliribozomi.
Figura 6.43. Ultrastructura polului apical

enterocitar/ TEM, 22 000x (original/ preparat
1. Microvili; 2. Microfilamente de actină;
3. Reţea terminală; 4. Filamente intermediare;
5. Zonula occludens; 6. Zonula adherens;
7. Macula adherens; 8. Interdigitaţii
plasmalemale; 9. Mitocondrii; 10. Vezicule
de exocitoză; 11. Lizozomi.
Regiunile superioare, ce aparţin

membranelor laterale ale celulei
principale, sunt prinse unele de altele
prin complexe joncţionale. Apical, se
formează o joncţiune strânsă
impermeabilă sau zonula ocludens. În
imediata ei vecinătate apar
desmozomii în bandă sau zonula
adherens. Aceste joncţiuni ridică o
barieră între lumenul intestinal şi
spaţiul intercelular.
Pe măsură ce ne îndepărtăm de polul apical apar desmozomii în pată sau macula adherens.
De asemenea, la nivelul membranelor laterale celulare se întâlnesc numeroase interdigitaţii.
Membrana plasmatică inferioară este întotdeauna neuniformă pe toată întinderea ei, formând
expansiuni.
Celulele principale conţin lizozomi doar în regiunea supranucleară. Ei sunt de obicei sferici,
dar pot avea şi o suprafaţă neuniformă. Dimensiunile şi conţinutul lor variază. Majoritatea sunt
umpluţi cu un material granular, ce are o densitate electronică înaltă, dar există şi autofagozomi,
corpi reziduali sau corpi multiveziculari.
Celulele caliciforme au formă caracteristică de “cupă de şampanie”, cu regiunea bazală
îngustată, iar jumătatea superioară dilatată datorită acumulărilor masive de mucus. În ceea ce
priveşte mărimea, sunt mai mici decât celulele principale şi nu au margine în perie dispusă apical.
Celulele caliciforme sunt răspândite printre celulele principale, dar apar mai frecvent în
profunzimea glandelor şi la baza vilozităţilor.
! ! ! De reţinut : În intestinul subţire raportul dintre celulele caliciforme şi enterocite este
de aproximativ 1:8, 1:10.
134
Celulele enterocromafine se observă în număr redus la baza glandulară şi rar la nivelul
vilozităţilor. Au formă piramidală, cu suprafaţa bazală largă şi suprafaţa apicală îngustată,
îndreptată spre lumen. Nucleul este mai mic decât cel întâlnit la celulele principale şi mai sferic.
Numeroase granule, care se pot evidenţia prin impregnaţii argentice, sunt întâlnite în
citoplasma adiacentă membranei bazale sau în zona perinucleară. Sunt argirofile, argentafine şi
cromatofile.
La mamifere, în regiunea bazală a glandelor Lieberkühn, apar celulele Paneth,
asemănătoare cu celulele zimogene din glandele gastrice şi cu celulele seroase din pancreas. Au o
formă piramidală cu baza mare spre membrana bazală. La polul apical efilat, apar granule de
zimogen, în timp ce în citoplasma bazală se evidenţiază reticulul endoplasmic rugos.
Celulele Paneth secretă numeroase enzime, reprezentate de aminopolipeptidaze, lipaze,
amilaze, nucleaze, enterochinaze, erepsina şi lizozim.
Prezenţa celulelor Paneth apare discutabilă la păsări. Noţiunea este asociată cu existenţa
unui conţinut granular subnuclear, menţionat în câteva celule glandulare profunde, doar la unele
specii.
Numeroase leucocite sunt infiltrate printre celulele epiteliului glandelor şi vilozităţilor. De
obicei, sunt întâlnite în spaţiul intercelular sau în jumătatea bazală a epiteliului.
Figura 6.44. Ultrastructura regiunii

superioarea unei celule caliciforme/
1. Celulă caliciformă; 2. Enterocit;
3. Mitocondrii; 4. Nucleoli; 5. Vacuole
lipidice; 6. Reticul endoplasmic rugos;
7. Poliribozomi; 8. Vezicule mucogene;
9. Densificări ale mucusului.
Lamina propria este

formată din ţesut conjunctiv lax în
care întâlnim toate tipurile de fibre
şi celule conjunctive. Astfel, se pot
observa fibre de colagen, groase şi
numeroase fibre de reticulină, foarte
fine, care formează o reţea ce se
întrepătrunde cu reţeaua de reticulină a vaselor de sânge şi fibrelor musculare.
În lamina propria, pe toată lungimea intestinului, sunt prezente numeroase limfocite,
dispuse difuz sau aglomerate în limfonoduli. Limfonodulii pot fi solitari sau aglomeraţi în formă de
plăci Peyer, mai numeroase în jejun şi ileon.
Identificarea structurală – are la bază particularităţile mucoasei. Prezenţa vilozităţilor
intestinale tapetate cu un epiteliu simplu columnar cu platou striat, prezenţa glandelor tubulare
simple în lamina propria şi a muscularei mucoasei alcătuită din două straturi, sunt elemente
determinante pentru recunoaşterea secţiunilor realizate prin intestinul subţire.
corespunzătoare mucoasei, submucoasei, a celor două straturi ale muscularei externe şi a seroasei.
Urmează desenarea vilozităţilor intestinale şi apoi, a tuturor componentelor specifice acestor
teritorii şi aplicarea ţesutului conjunctiv, alături de formaţiunile vasculo-nervoase. La final, se
colorează mai intens structurile ce au nevoie de un mai bun contrast.
135
B A
Figura 6.45. Etapele (A, B, C, D) parcurse, absolut necesare, pentru realizarea

unei scheme ce reprezintă o secţiune transversală prin peretele intestinului
subţire (original/ după preparat histotecă FMVB/desene şi prelucrare dr. I. Cazimir)
D C
136
6.1.5.2. INTESTINUL GROS LA MAMIFERE
Descriere – Intestinul gros (intestinum crassum) este format din cecum, colon, rect şi se
întinde între orificiul ileo-cecal şi canalul anal.
Imaginea de ansamblu (ob. 10x) şi identificarea structurală – au în vedere lipsa
vilozităţilor intestinale, dar prezenţa unor glande tubulare simple alungite, prevăzute cu un lumen
larg, bogate în celule caliciforme. În ţesutul conjunctiv apar formaţiuni limfoide limfonodulare.
Figura 6.46. Histostructura intestinului

gros într-o secţiune transversală realizată
la nivelul colonului/ob. 3x
1.Lumen; 2. Cute ale mucoasei; 3. Glande
tubulare simple; 4. Musculara mucoasei;
5. Submucoasa; 6. Limfonodul;
7. Musculara externă; 8. Formaţiuni din
plexul nervos Auerbach; 9. Seroasa.
Mucoasa intestinului gros

prezintă un epiteliu simplu
columnar, care se invaginează în
lamina propria, alcătuind glande
Lieberkühn, numeroase, adânci şi
lipsite de celule Paneth.
Epiteliul mucoasei cuprinde: enterocite, cu un platou striat mai puţin înalt, celule
caliciforme extrem de numeroase, dilatate şi celule endocrine de tip argentafin, foarte rare.
Lamina propria mucoasei intestinului gros apare formată din ţesut conjunctiv lax şi
reticulat, infiltrat cu limfocite, neutrofile, eozinofile şi macrofage dispuse difuz sau organizate
limfonodular.
Musculara mucoasei este slab reprezentată, iar din ea se desprind fibre ascendente care se
infiltrează printre glande.
Submucoasa, constituită dintr-un ţesut conjunctiv dens, prezintă numeroase structuri
limfoide limfonodulare.
Figura 6.47. Aspectul histostructural al

mucoasei intestinului gros într-o secţiune
transversală realizată la nivelul
colonului/ob. 10x (original/ preparat histotecă
FMVB/foto şi prelucrare dr. I. Cazimir)
1.Epiteliu simplu columnar; 2. Glande
tubulare simple; 3. Infiltraţie limfoidă
difuză; 4. Musculara mucoasei;
5. Limfonodul.
Musculara externă are o

dispoziţie particulară. Astfel, stratul
muscular circular intern este
distribuit relativ continuu şi
uniform, în timp ce stratul
longitudinal extern prezintă
aglomerări longitudinale, în număr
137
de două sau trei, denumite tenii, întâlnite la suine şi leporide.
Seroasa îmbracă întregul perete şi apare alcătuită din mezoteliu, însoţit de un fin ţesut
conjunctiv lax.
! ! ! De reţinut : În zona ano-rectală lipsesc: musculara mucoasei şi stratul muscular
longitudinal extern, iar stratul muscular circular realizează sfincterul intern, continuându-se în sens
caudal cu fibre musculare striate.
Detaliul de imagine (ob. 40x) – ne permite o mai bună observare a formaţiunilor ce
alcătuiesc mucoasa. Celulele caliciforme apar foarte dilatate, atingând în epiteliul intestinului gros
o dezvoltare maximă. Enterocitele sunt rare, columnare, alungite, prevăzute în treimea bazală cu
câte un nucleu ovalar, normocromatic. În lamina propria se întâlneşte o populaţie limfoidă
infiltrată printre formaţiunile glandulare.
Figura 6.48. Imaginea de ansamblu a glandelor
mucoasei intestinului gros (A) /ob. 10x, detaliul
histostructural (B)/ ob. 20x şi aspectul schematizat
al întregului perete (C) (original/ preparate histotecă
FMVB/foto, desen şi prelucrare dr. I. Cazimir)
1.Epiteliu simplu columnar; 2. Glande tubulare
simple; 3. Lamina propria; 4. Musculara mucoasei;
5. Submucoasa; 6. Celule caliciforme; 7. Enterocite;
8. Limfonoduli; 9. Componentă a plexului nervos
Meissner; 10. Musculara externă; 11. Seroasa;
12. Neuroni vegetativi din plexul Auerbach; 13. Vase
de sânge; 14. Infiltraţie limfoidă difuză.
C
B
! ! ! De reţinut : În intestinul gros raportul dintre celulele caliciforme şi enterocite este de

aproximativ 1:1, 1:2.
corespunzătoare mucoasei, submucoasei, muscularei externe şi a seroasei. Urmează desenarea
glandelor tubulare simple, a limfonodulilor din mucoasă şi/sau submucoasă şi apoi, a tuturor
componentelor specifice acestor teritorii şi aplicarea ţesutului conjunctiv, alături de formaţiunile
vasculo-nervoase. La final, se colorează mai intens structurile ce au nevoie de un mai bun contrast.
138
6.1.5.3. INTESTINUL GROS LA PĂSĂRI
Descriere – În alcătuirea intestinului gros intră cecumurile, colonul, rectul şi cloaca,

compartimente, în care se constată o accentuare a proceselor de absorbţie a apei şi a electroliţilor,
redate histochimic prin prezenţa anhidrazei carbonice, enzimă regăsită şi în componenţa tubilor
colectori renali.
6.1.5.3.1. Cecumurile
Descriere – Cecumurile urmăresc în sens anterior intestinul subţire, de care sunt ataşate
prin peritoneu, şi au un diametru variabil. La origine, lumenul lor este foarte îngust, pentru ca apoi,
în regiunea mijlocie să se dilate foarte mult, iar pe măsură ce se înaintează către fundurile de sac să
se îngusteze din nou. Grosimea pereţilor cecali variază invers în raport cu diametrul.
Imaginea de ansamblu (ob. 10x) şi identificarea structurală – Cu toate că există o
bună asemănare între cecumuri şi intestinul subţire, cele câteva deosebiri apărute fac posibilă
diferenţierea a trei segmente: proximal, mijlociu şi distal.
Segmentul proximal se caracterizează printr-o grosime foarte mare a mucoasei, aceasta
ocupând 2/3 din suprafaţă. Vilozităţile apar suficient de înalte, tapetate de un epiteliu simplu
columnar cu o margine în perie deasă, dar glandele Lieberkühn sunt foarte scurte şi bogate în
celule caliciforme.
În lamina propria întâlnim o puternică infiltraţie limfoidă difuză, dar şi numeroşi
limfonoduli, mai ales la baza vilozităţilor.
Figura 6.49. Evidenţierea

limfonodulilor într-o secţiune
transversală prin segmentul proximal
al cecumurilor/ob. 4x
1.Vilozităţi intestinale; 2. Glande
tubulare simple; 3. Musculara externă;
4. Limfonoduli.
Musculara mucoasei este

slab dezvoltată, fiind reprezentată
de câteva fibre musculare netede
dispuse longitudinal, iar
submucoasa apare vizibilă doar
în locurile în care conţine vase de
sânge şi nervi.
Musculara externă este formată dintr-un strat muscular longitudinal extern şi altul circular
intern bine evidenţiat. Ea este acoperită de ţesut conjunctiv lax, dublat de epiteliul peritoneal.
În segmentul mijlociu peretele cecal apare foarte subţire datorită reducerii infiltraţiei
limfoide din corion, alături de micşorarea suprafeţei ocupate de submucoasă şi a straturilor
muscularei. În treimea posterioară a segmentului, mucoasa formează pliuri înalte, prevăzute cu
vilozităţi scurte. Axul acestor pliuri este de natură musculo-conjunctivă, în componenţa lui intrând
câteva fibre musculare netede, provenite din musculara mucoasei, şi un ţesut conjunctiv lax, infiltrat
cu celule limfoide.
Segmentul distal se caracterizează printr-un diametru maxim, scăderea accentuată a
139
vilozităţilor şi mici aglomerări limfonodulare în submucoasă. La nivelul fundurilor de sac populaţia
limfoidă traversează membrana bazală invadând epiteliul, pe care-l dezorganizează.
! ! ! De reţinut : După cum reiese din cele descrise anterior, mucoasa cecumurilor,
indiferent de regiune, se pretează infiltraţiei limfoide difuze sau limfonodulare.
6.1.5.3.2. Colonul şi rectul
Descriere – La păsări, colonul şi rectul alcătuiesc o singură piesă, deoarece între ele nu se
poate face o separare precisă. Ele se întind de la joncţiunea ileo-cecală până la cloacă.
Imaginea de ansamblu
(ob. 3x, 10x) şi identificarea
structurală – Lumenul larg al
acestui segment apare delimitat de o
mucoasă cu pliuri nesemnificative şi
vilozităţi reduse, chiar turtite, cu un
epiteliu foarte bogat în celule
caliciforme. La păsările adulte,
lamina propria suferă o infiltrare
limfoidă organizată.
Figura 6.50. Imaginea de ansamblu a
colonului/ob. 3x (original/ preparat colecţie/
1.Lumen; 2. Vilozităţi intestinale;
3. Musculara externă.
6.1.5.3.3. Cloaca
Descriere – Cloaca reprezintă segmentul terminal, comun aparatelor digestiv, urinar şi

genital. Ea este alcătuită, în sens cranio-caudal din coprodeum, urodeum şi proctodeum.
Separarea celor trei compartimente se efectuează
prin intermediul unor pliuri ale mucoasei. Între rect şi
coprodeum pliul este prevăzut cu un sfincter, iar cel
dintre urodeum şi proctodeum apare şters, realizând o
separare incompletă.
Figura 6.51. Histostructura coprodeumului/ob. 4x (original/

1.Vilozităţi; 2. Lamina propria; 3. Glande tubulare simple;
4. Musculara mucoasei; 5. Musculara externă, strat circular intern;
6. Musculara externă, strat longitudinal extern.
Imaginea de ansamblu (ob. 10x) şi

identificarea structurală – Peretele cloacal are o
organizare asemănătoare celei intestinale. Astfel,
mucoasa în coprodeum prezintă vilozităţi şi glande
Lieberkühn reduse.
140
Pe măsură ce avansăm aboral, vilozităţile îşi micşorează şi mai mult înălţimea, iar în
urodeum vor fi înlocuite de pliuri cu un epiteliu simplu columnar sărac în celule caliciforme.
Figura 6.52. Secţiune transversală prin

urodeum/ob. 10x (original/ preparat colecţie/
1.Vilozităţi; 2. Lamina propria; 3. Glande
tubulare simple; 4. Musculara externă.
La nivelul proctodeumului
se face trecerea de la epiteliul
simplu columnar la epiteliul
stratificat pavimentos necheratinizat,
în general, şi keratinizat în dreptul
orificiului cloacal.
În lamina propria observăm
o populaţie limfoidă difuză,
limfonoduli şi glande tubulare,
aglomerate mai ales în peretele
dorsal, în apropierea deschiderii
canalului bursal.
Figura 6.53. Aspectul mucoasei

proctodeumului în apropierea orificiului
cloacal/ob. 6x (original/ preparat colecţie/ foto şi
1.Epiteliu stratificat pavimentos cornificat;
2. Lamina propria; 3. Infiltraţie limfoidă;
4. Fibre musculare striate scheletice.
Musculara apare dezvoltată

în toate compartimentele, dar la
nivelul său se constată o inversare a
modului de dispunere a straturilor,
în segmentul distal.
Întregul perete apare învelit
de seroasă sau adventice.
Figura 6.54. Formaţunile glandulare din

mucoasa proctodeumului/ob. 6x (original/
1.Epiteliu stratificat pavimentos cornificat;
2. Glande tubulo-alveolare; 3. Fibre
musculare striate scheletice;
4. Limfonoduli.
141
6.2. GLANDELE ANEXE
Descriere – Glandele anexe, reprezentate de ficat, pancreas şi glandele salivare, sunt

organe parenchimatoase, alcătuite predominant din celule epiteliale specializate, implicate în
producerea unor compuşi, care eliberaţi la nivelul diferitelor segmente ale mucoasei tubului
digestiv, acţionează selectiv asupra bolului alimentar.
! ! ! De reţinut : În continuare vom vorbi doar despre ficat şi pancreas, deoarece glandele
salivare au fost descrise în capitolul 6.1.1. unde se prezintă histostructura cavităţii bucale.
De studiat : secţiuni transversale şi longitudinale realizate prin ficat şi pancreas, la
mamifere şi păsări.
6.2.1. FICATUL
Imaginea de ansamblu (ob. 10x) – Histostructural, ficatul (hepar) este alcătuit dintr-o
capsulă fină şi parenchimul hepatic.

lobulilor hepatici la suine (A)/ ob. 6x şi
canide (B)/ob. 10x
1. Lobuli hepatici; 2. Venă centrolobulară;
3. Cordoane de hepatocite;
4. Spaţiu porto-biliar.
Capsula este formată din

ţesut conjunctiv dens, care
pătrunde în ficat odată cu ramuri
A ale arterei hepatice şi venei porte,
alcătuind septe fine ce împart
parenchimul în lobuli. Ea apare
dublată la exterior de seroasa
peritoneală.
Lobulii hepatici au un
desen poligonal pentagonal sau
hexagonal evident la suine şi
rumegătoare. În zona de legătură
dintre doi sau mai mulţi lobuli
învecinaţi, se delimitează un spaţiu
angular numit spaţiul port sau
spaţiul Kiernan, unde întâlnim
ramura interlobulară a venei
porte, ramura interlobulară a
arterei hepatice, un canalicul
B biliar şi vase limfatice.
142
Parenchimul hepatic este reprezentat de hepatocite, care la mamifere sunt celule
cuboidale dispuse în coloane celulare, numite cordoane Remak, anastomozate între ele, cu
orientare radiară, de la vena centrolobulară spre periferie.

histostructural al venei
centrolobulare (A)/ ob. 20x şi al
spaţiului porto-biliar (B)/ob. 20x
1. Venă centrolobulară; 2. Capilare

sinusoide; 3. Nucleii celulelor
endoteliale; 4. Cordoane de
hepatocite; 5. Celule Kupffer;
6. Spaţiu porto-biliar;
7. Ramura arterei hepatice;
8. Ramura venei porte;
9. Canal biliar.
Detaliul de imagine A
(ob. 40x) – permite observarea
într-un cordon celular Remak a
două şiruri de hepatocite, ce
delimitează între ele un
canalicul biliar intralobular.
Cordoanele Remak sunt situate
între două capilare sinusoide.
Prezenţa capilarelor sinusoide
conferă capilarelor aspectul de
cordoane anastomozate în
preparatele histologice. În
cadrul cordoanelor, fiecare
hepatocit prezintă: un pol
vascular, orientat spre
capilarul sinusoid; un pol
biliar, orientat spre canaliculul
biliar şi patru feţe de contact
interdigitate, prin care se
realizează contactele B
intercelulare.
La periferia lobulului ele sunt continuate de canale foarte scurte, canalele Herring, ce au
peretele propriu tapetat cu un epiteliu simplu pavimentos. Prin intermediul acestora se stabileşte
legătura cu canalele biliare situate în spaţiul port Kiernan.
Şirurile de hepatocite sunt separate prin spaţiul Disse de capilarele sinusoide, care constituie
o reţea cu dispunere radiară, pornind de la vena centrolobulară, spre periferia lobulului, stabilind un
sistem port întins între două vene: vena centrolobulară şi vena interlobulară. Peretele sinusoidelor
are un endoteliu format din celule endoteliale, rare celule Kupffer (macrofagele hepatice) şi
membrana bazală, iar în alcătuirea spaţiului Disse intră fibre de reticulină şi celule mezenchimale.
►La păsări, pe secţiune transversală hepatocitele au formă uşor piramidală şi se grupează,
de obicei câte 4-6, în jurul unui canalicul biliar.
143
A B
Figura 6.57. Imaginea de ansamblu a parenchimului hepatic la păsări, în secţiune sagitală (A)/ ob. 10x şi
transversală (B)/ob. 4x (original/ preparate colecţie/ foto şi prelucrare dr. I. Cazimir)
1. Venă centrolobulară; 2. Hepatocite; 3. Spaţiu porto-biliar; 4. Capilare sinusoide; 5. Capsulă.
Ataşată ficatului, la mamifere şi la majoritatea speciilor de păsări granivore, cu excepţia

bibilicii, porumbelului, prepeliţei japoneze etc., întâlnim o vezică biliară fusiformă, cu un perete
format din mucoasă, musculară şi seroasă.
Mucoasa, foarte cutată, are un epiteliu simplu columnar de înălţime medie, acompaniat de o
lamina propria destul de groasă, bogată în fibre elastice. Celulele epiteliale au nuclei ovalari dispuşi
bazal şi vacuole sferice Periodic Acid Schiff pozitive, la polul apical. La subiecţii adulţi, în lamina
propria apare o infiltraţie limfoidă moderată.
Figura 6.58. Vezica biliară la păsări/ ob. 10x (original/
1. Mucoasă; 2. Musculară; 3. Seroasă.
Musculara prezintă o dispunere

inconstantă a straturilor, regăsindu-se pe anumite
zone un strat longitudinal intern ce alternează cu
unul circular şi un strat oblic extern.
Canalele biliare sunt prevăzute cu un
epiteliu simplu cubic, un corion redus şi câteva
fibre musculare netede. Pe măsură ce se avansează
către deschiderea duodenală, epiteliul suferă o
transformare columnară.
Figura 6.59. Aspectul schematizat al parenchimului

hepatic la suine (original/ după preparat histotecă FMVB/
1. Venă centrolobulară; 2. Capilare sinusoide; 3. Nucleii
celulelor endoteliale; 4. Cordoane de hepatocite;
5. Spaţiu porto-biliar; 6. Ramura arterei hepatice;
7. Ramura venei porte; 8. Canal biliar.
Reprezentarea schematică – se
porneşte cu schiţarea lobulilor hepatici şi a
venelor centrolobulare. Urmează desenarea
capilarelor sinusoide, alături de şirurile de
hepatocite, componentele spaţiilor porto-
biliare şi ţesutul conjunctiv. La final, se
colorează mai intens structurile ce au nevoie
de un mai bun contrast.
144
6.2.2. PANCREASUL
Imaginea de ansamblu (ob. 10x) – a pancreasului (pancreas) ne prezintă o glandă tubulo-

acinoasă compusă, de tip seros formată din capsulă şi parenchim.
Capsula pancreasului apare foarte fină şi trimite septe conjunctive ce împart discret
parenchimul în lobi şi lobuli. Totalitatea septelor conjunctive şi ramificaţiile lor formează stroma.
La parenchim se diferenţiază o componentă exocrină şi alta endocrină, reprezentată de
insulele Langerhans.
Componenta exocrină ocupă cea mai mare parte a glandei şi este constituită din acini
seroşi şi canale de excreţie.
La parenchim se
diferenţiază o componentă
exocrină şi alta endocrină,
reprezentată de insulele
Langerhans.
Componenta
exocrină ocupă cea mai mare
parte a glandei şi este
constituită din acini seroşi şi
canale de excreţie.
Figura 6.60. Histotructura
parenchimului pancreatic/ob. 3x
1. Lobuli cu acini seroşi; 2. Insule
Langerhans; 3. Sept conjunctiv;
4. Canal interlobular;
5. Vase de sânge.
Detaliul de imagine (ob. 40x) – permite studiul acinilor, canalelor şi pe cel al insulelor
Langerhans.
Figura 6.61. Acinii seroşi alături de

o insulă Langerhans în
parenchimul pancreatic/ob. 20x
(original/ după preparat colecţie/
Langerhans; 3. Sept conjunctiv;
4. Canal interlobular;
5. Vase de sânge.
Celulele acinare apar

de forme diferite în funcţie de
tipul secţiunii. Astfel, pe
secţiune transversală ele au
aspect piramidal, iar în secţiune
longitudinală sunt columnare.
Totuşi, indiferent de
tipul secţiunii, celulele posedă
nuclei veziculoşi, sferici,
plasaţi bazal.
145
Figura 6.62. Ultrastructura celulelor
secretorii ale acinului seros din
parenchimul pancreatic/
1. Nucleu; 2. Nucleoli; 3. Mitocondrii;
4. Reticul endoplasmic rugos;
5. Vezicule de secreţie.
La polul lor apical se pot

observa vezicule de secreţie
acidofile, iar la polul bazal apare
bazofilia pronunţată, datorită unui
reticul endoplasmic rugos abundent.
Sistemul canalicular
începe cu un canal intraacinar
(Boll), care se continuă cu un canal
intralobular, prevăzut cu un epiteliu simplu columnar. Aceste două tipuri de canale sunt foarte
greu de diferenţiat la păsări. De la canalele intralobulare pornesc canale interlobulare, prevăzute
cu un epiteliu columnar înalt, sprijinit pe o membrană bazală, dublată de câteva fibre conjunctive.
Urmează canalele interlobare, cu fibre musculare netede în peretele lor, şi apoi canalele
colectoare, care se deschid la nivelul duodenului, şi au peretele format dintr-o mucoasă cutată, o
musculară şi adventiţie.
Pancreasul endocrin este alcătuit din insule Langerhans circulare, reduse ca dimensiuni,
răspândite aleator în tot teritoriul pancreasului. Fiecare insulă este înconjurată de fibre conjunctive
argirofile şi conţine celule alfa şi beta şi delta, dispuse în cordoane, printre care se observă
capilarele sinusoide. Structura insulelor Langerhans a fost prezentată în cadrul capitolului 4.
referitor la histostructura glandelor endocrine.
Identificarea structurală –
se realizează pe baza observării unui
parenchim alcătuit din acini seroşi şi
insule Largerhans, alături de un
sistem canalicular mai slab
reprezentat decât cel parotidian. Din
lobulii pancreatici lipsesc canalele
striate intralobulare şi acinii micşti.
Figura 6.63. Aspectul schematizat al

pancreasului (original/ după preparat histotecă
FMVB/ desen şi prelucrare dr. I. Cazimir)
Langerhans; 3. Septe conjunctiv; 4. Canale
interlobulare; 5. Vase de sânge.
Reprezentarea schematică -
se începe prin desenarea septelor
conjunctive, a canalelor extralobulare
şi a insulelor Langerhans , după care se aplică acinii seroşi alături de formaţiunile vasculare.
146
ANEXA 6
Imaginea 1. Mucoasa şi submucoasa esofagului/ HE, ob. 20x Imaginea 2. Mucoasa gastrică/ Mallory, ob. 20x (original/
(original/ preparat histotecă FMVB/foto şi prelucrare dr. I. Cazimir) preparat histotecă FMVB/foto şi prelucrare dr. I. Cazimir)
1. Epiteliu stratificat pavimentos nekeratinizat; 2. Lamina propria; 1. Criptă gastrică;2. Epiteliu simplu columnar; 3. Lamina propria;
3. Musculara mucoasei; 4. Submucoasa; 5. Acini mucoşi; 4. Glande gastrice; 5. Musculara mucoasei; 6. Submucoasa.
6. Canal de excreţie.
Imaginea 3. Cuticula şi mucoasa ventriculului/Masson, ob. 10x Imaginea 4. Intestinul subţire/ HEA, ob. 3x (original/ preparat
(original/ preparat histotecă FMVB/foto şi prelucrare dr. I. Cazimir) histotecă FMVB/foto şi prelucrare dr. I. Cazimir)
1. Cuticulă; 2. Epiteliu simplu columnar; 3. Glande tubulare; 1. Vilozităţi intestinale; 2. Glande Lieberkhün; 3. Musculara
4. Lumenul glandular; 5. Lamina propria; 6. Musculara externă. mucoasei; 4. Submucoasa; 5. Musculara externă; 6. Seroasa;
7. Epiteliu simplu columnar; 8. Lamina propria.
147
Imaginea 5. Mucoasa linguală/HEA, ob. 10x (original/ preparat Imaginea 6. Mugurii gustativi/HE, ob. 20x (original/ preparat
histotecă FMVB/foto şi prelucrare dr. I. Cazimir) histotecă FMVB/foto şi prelucrare dr. I. Cazimir)
1. Papile conice; 2. Papilă fungiformă; 3. Epiteliu stratificat 1. Epiteliu stratificat pavimentos nekeratinizat; 2. Muguri gustativi;
pavimentos cornificat; 4. Epiteliu stratificat pavimentos 3. Lamina propria.
nekeratinizat; 5. Lamina propria; 6. Musculatura linguală.
Imaginea 7. Esofagul la păsări/ Impregnaţie argentică, ob. 4x

(original/ preparat colecţie/foto şi prelucrare dr. I. Cazimir) Imaginea 8. Dintele/ HEA, ob. 20x(original/ preparat histotecă
1. Epiteliu stratificat pavimentos cornificat; 2. Glande tubulo- FMVB/foto şi prelucrare dr. I. Cazimir)
alveolare; 3. Membrana bazală a epiteliului; 4. Lamina propria; 1. Pulpa dentară; 2. Capilare; 3. Odontoblaste; 4. Predentină;
5. Musculara externă; 6. Seroasa. 5. Dentină; 6. Canalicule dentinale.
Imaginea 9. Parenchimul hepatic/ HEA, ob. 20x (original/ Imaginea 10. Histostructura vilozităţii intestinale/ PAS, ob. 20x
preparat histotecă FMVB/foto şi prelucrare dr. I. Cazimir) original/ preparat histotecă FMVB/foto şi prelucrare dr. I. Cazimir)
1. Cordoane de hepatocite; 2. Capilare sinusoide; 3. Celulă Kupffer. 1. Epiteliu simplu columnar; 2. Enterocite; 3. Celule caliciforme;
4. Lamina propria; 5. Muşchiul vilozităţii.
148
7. APARATUL RESPIRATOR
Descriere – Aparatul respirator este alcătuit din căile respiratorii şi pulmoni, elemente
caracterizate printr-o serie de particularităţi histostructurale, care vor fi detaliate în continuare la
mamifere şi păsări.
7.1. CĂILE RESPIRATORII
Descriere – În cadrul prezentării histostructurii căilor respiratorii se vor studia, pe rând,

cavităţile nazale, faringele respirator, laringele, traheea şi bronhiile extrapulmonare.
Pe întregul traseu al căilor respiratorii vom putea observa, indiferent de secţiunea histologică
luată în discuţie, mucoasa formată din epiteliu şi lamina propria, susţinută de piesa fibro-
cartilaginoasă sau osoasă, ce menţine un anumit grad de rigiditate, care să facă posibilă permanenta
circulare a aerului. În anumite regiuni, însă, structura de bază se complică, prin apariţia fibrelor
musculare, a ţesutului conjunctiv elastic, dar şi prin prezenţa adventiţiei sau seroasei.
De studiat : secţiuni transversale realizate prin cavităţile nazale la mamifere şi păsări, în
care se vor putea observa mucoasa nazală vestibulară, respiratorie şi olfactivă, alături de corneţii
nazali. Apoi, se vor studia secţiuni transversale realizate prin laringe, trahee, dar şi secţiuni
longitudinale prin sirinx şi bronhiile extrapulmonare.
7.1.1. HISTOSTRUCTURA CAVITĂŢILOR NAZALE
Descriere – Cavităţile nazale (cavum nasi), separate de către septul nazal, se deschid
anterior prin intermediul nărilor, posterior continuându-se cu nazo-faringele. În acord cu
particularităţile histostructurale întâlnite pe întreaga lor suprafaţă putem diferenţia mai multe
regiuni, reprezentate de vestibul, regiunea respiratorie şi regiunea olfactivă, toate tapetate de
mucoasă.
7.1.1.1. REGIUNEA VESTIBULARĂ
Imaginea de ansamblu (ob. 10x) şi identificarea structurală – surprind

particularităţile mucoasei formată din epiteliu şi lamina propria.
Figura 7.1. Secţiune transversală prin

cavitatea nazală în zona deschiderii
nărilor la păsări/ob. 3x (original/ preparat
colecţie /foto şi prelucrare dr. I. Cazimir)
1. Deschiderea cavitară; 2. Opercul;
3. Cavitate nazală; 4. Segment vertical al
cornetului nazal anterior; 5. Regiunea
bazală a cornetului nazal anterior;
6. Sept nazal.
La nivelul nărilor, mucoasa

conţine superficial un epiteliu
stratificat pavimentos keratinizat.
Aspectul keratinizat se va reduce
treptat, odată cu avansarea către
epiteliul vestibulului nazal.
149
La acest nivel mucoasa conţine numeroşi foliculi piloşi, glande sebacee şi glande sudoripare.

mucoasei nazale vestibulare la canide/
1. Epiteliu stratificat pavimentos
nekeratinizat; 2. Lamina propria; 3. Acini
seroşi; 4. Canale intralobulare; 5. Canal
extralobular; 6. Vase de sânge.
La mamifere, epiteliul
mucoasei vestibulare este, în
general, stratificat pavimentos
nekeratinizat şi conţine în lamina
propria glande acinoase seroase.
Vestibulul include cornetul nazal ventral sau anterior.
►La păsări, întreaga suprafaţă a cornetului nazal ventral este acoperită de un epiteliu
stratificat pavimentos keratinizat ce are un aspect particular.
Figura 7.3. Histostructura cornetului nazal
anterior la păsări/ob. 10x
(original/ preparat colecţie /foto şi prelucrare dr. I. Cazimir)
1. Zona de curbură a cornetului nazal anterior;
2. Epiteliu stratificat pavimentos keratinizat, ce
prezintă coloane celulare; 3. Lamina propria;
4. Vase de sânge; 5. Cartilaj hialin.

permite observarea aspectului foarte încreţit
al acestui epiteliu, datorită formării unor
coloane celulare pe toată întinderea sa.
Stratul bazal al epiteliului este alcătuit dintr-
unul sau două rânduri de celule cubice, iar
deasupra lui se întind coloanele celulare.
Ele au înălţimi diferite, coloane cu 5-8
celule, alternând cu alte coloane ce au doar
2-3 celule. Celulele din rândurile
superficiale devin turtite, au nuclei picnotici
şi suferă o keratinizare uşoară.
Baza de susţinere a cornetului nazal
anterior este reprezentată de ţesutul
cartilaginos hialin, iar lamina propria
apare bine vascularizată.
Figura 7.4. Aranjamentul tipic al celulelor

epiteliului mucoasei cornetului nazal anterior la
păsările granivore/ob. 40x
1. Epiteliu stratificat pavimentos keratinizat, ce
prezintă coloane celulare; 2. Celule bazale;
3. Lamina propria.
150
7.1.1.2. REGIUNEA RESPIRATORIE
Imaginea de ansamblu (ob. 10x) şi identificarea structurală – În compartimentul

mijlociu, respirator, întâlnim cornetul nazal mijlociu sau maxilar, cel mai mare din cavitatea
nazală, care prezintă o mucoasă de tip respirator.
B A
Figura 7.5. Imaginea de ansamblu a cornetului nazal mijlociu la mamifere (A)/ ob. 3x
şi detaliul histostructural (B)/ ob. 20x
(original/ preparate histotecă FMVB /foto şi prelucrare dr. I. Cazimir)
1. Cavitate nazală; 2. Epiteliu pseudostratificat columnar ciliat; 3. Lamina propria; 4. Cartilaj hialin;
5. Vase de sânge.
! ! ! De reţinut : Majoritatea întinderii suprafeţei cavităţilor nazale este tapetată cu o
mucoasă de tip respirator. Ea are un epiteliu pseudostratificat columnar ciliat şi o lamina propria
bogată în glande tubulo-acinoase seroase şi mucoase.
Detaliul de imagine (ob. 40x) ne ajută să observăm în epiteliu, pe lângă celulele
columnare ciliate, celulele mucogene şi celulele bazale. La acest nivel, întâlnim celule columnare
prevăzute cu microvili scurţi, dar şi celule bazale ce conţin granule de secreţie.
►La păsări, glandele sunt alveolare mucoase, lipsite de canale de excreţie, deschizându-se
direct la suprafaţa epiteliului.
B A
Figura 7.6. Imaginea de ansamblu a cornetului nazal mijlociu la păsările granivore (A)/ ob. 3x
şi detaliul histostructural (B)/ ob. 40x (original/ preparate colecţie /foto şi prelucrare dr. I. Cazimir)
1. Epiteliu pseudostratificat columnar ciliat; 2. Lamina propria; 3. Glande tubulo-alveolare mucoase;
4. Capilar; 5. Cavitate nazală; 6. Baza cornetului nazal mijlociu; 7. Peretele lateral al cavităţii nazale;
8. Pielea facială; 9. Folicul plumifer.
151
Alături de glande, în lamina propria se mai întâlnesc vase de sânge, ce formează o adevărată
reţea, fibre nervoase, fibre elastice şi de colagen, şi numeroase celule limfoide răspândite uniform,
sau organizate limfonodular. Cartilajul este de tip hialin şi apare învelit într-un pericondru gros.
Figura 7.7. Imaginea schematizată a mucoasei

nazale în zona de trecere vestibulo-respiratorie/
(original/ după preparat histotecă FMVB /
1. Cavitate nazală; 2. Epiteliul stratificat
pavimentos nekeratinizat al mucoasei de tip
vestibular; 3. Epiteliu pseudostratificat columnar
ciliat al mucoasei de tip respirator; 4. Lamina
propria; 5. Celule limfoide; 6. Formaţiuni
glandulare acinoase seroase; 7. Vase de sânge;
8. Os spongios; 9. Fibre musculare
striate scheletice.
are în vedere surprinderea zonei de trecere
de la mucoasa de tip vestibular la cea de
tip respirator. Iniţial, se va stabili zona
joncţională a celor două tipuri de mucoasă, apoi se va desena epiteliul stratificat pavimentos
nekeratinizat pentru mucoasa vestibulară şi epiteliul pseudostratificat columnar ciliat pentru
mucoasa de tip respirator. Schema se continuă prin aplicarea laminei propria, a formaţiunilor
glandulare şi a bazei de susţinere cartilaginoase sau osoase.
7.1.1.3. REGIUNEA OLFACTIVĂ
Imaginea de ansamblu (ob. 10x) şi identificarea structurală - Compartimentul

olfactiv conţine cornetul nazal caudal, olfactiv sau dorsal, a cărui mucoasă este formată
dintr-un epiteliu olfactiv şi lamina propria.
Figura 7.8. Imaginea de ansamblu a mucoasei nazale
olfactive la mamifere (A)/ ob. 20x
şi detaliul histostructural (B)/ ob. 40x
(original/ preparate histotecă FMVB /foto şi prelucrare dr. I. Cazimir)
1. Cavitate nazală; 2. Epiteliu olfactiv; 3. Lamina propria;
4. Glande tubulo-acinoase seroase; 5. Canale de excreţie;
6. Celule senzoriale olfactive; 7. Celule de susţinere;
8. Celule bazale.
A
B
152
Detaliul de imagine (ob. 40x) ne ajută să identificăm în structura acestui tip de epiteliu
celule bazale, celule senzoriale olfactive şi celule de susţinere.
Celulele bazale au o înălţime redusă, sunt conice şi prezintă o citoplasmă granulară.
Celulele de susţinere sunt cele mai numeroase şi au o formă aparte, prezentând o zonă
bazală îngustată, bine ancorată la membrana bazală, o zonă mijlocie, ce conţine un nucleu
eucromatic, şi o zonă apicală dilatată, cu mulţi microvili.
Celulele olfactive sunt neuroni bipolari, prevăzuţi cu o terminaţie dendritică apicală
butonată. Din bulbul dendritic se desprind 8-20 cili olfactivi. Pericarionul acestei celule are un
nucleu veziculos şi se află situat în regiunea centrală a epiteliului.
Lamina propria este formată dintr-un ţesut
conjunctiv în care se găsesc fibre de colagen
subţiri, vase sanguine, fibre nervoase nemielinizate,
mielinizate şi glande olfactive tubulo-alveolare
seroase.
Figura 7.9. Imaginea schematizată a mucoasei nazale de

tip olfactiv/ (original/ după preparat histotecă FMVB /
1. Celule senzoriale olfactive; 2. Celule de susţinere;
3. Celule bazale; 4. Lamina propria; 5. Celule glandulare;
6. Canal de excreţie; 7. Vase de sânge; 8. Nervi.
porneşte cu schiţarea componentelor mucoasei.
Apoi, se aplică toate categoriile de celule cuprinse
în epiteliul olfactiv şi se desenează, pe rând,
formaţiunile glandulare, nervii şi vasele de sânge,
înglobate în ţesutul conjunctiv al laminei propria.
7.1.1.4. SEPTUL NAZAL, SINUSURILE ŞI FORMAŢIUNILE GLANDULARE
Imaginea de ansamblu (ob. 10x) permite şi identificarea structurală a fiecărei

formaţiuni în parte, după studiul susţinut al mai multor secţiuni histologice la mamifere şi păsări.
Figura 7.10. Histostructura septului nazal la

mamifere, într-o secţiune transversală realizată prin
compartimentul nazal mijlociu/ ob. 6x
1. Cartilaj hialin; 2. Pericondru;
3. Mucoasă nazală de tip respirator.
Septul nazal conţine central o lamă de

cartilaj hialin, cu un pericondru foarte fin. El
este tapetat de o parte şi de alta cu o mucoasă ce
poate avea un epiteliu de tip respirator sau
olfactiv, în funcţie de regiunea cavităţilor
nazale căreia îi corespunde.
153
Sinusurile paranazale asigură o continuare şi o mărire a suprafeţei mucoasei nazale de tip
respirator, la nivelul diferitelor oase ale capului, deosebindu-se sinusurile etmoidal, frontal,
sfenoidal şi maxilar. Toate sinusurile sunt tapetate de o mucoasă de tip respirator, bogată în
celule mucogene.
Figura 7.11. Secţiune transversală

realizată prin compartimentul nazal
mijlociu la păsări/ ob. 6x(original/
preparat colecţie /foto şi prelucrare dr. I. Cazimir)
1. Sept nazal; 2. Cavităţi nazale; 3. Epiteliu
pseudostratificat columnar ciliat; 4. Cartilaj
hialin; 5. Sinus infraorbitar; 6. Canalul
glandei nazale.
►La păsări, se constată

dezvoltarea particulară a unui sinus
infraorbitar şi a glandei nazale.
Sinusul infraorbitar
prelungeşte aboral cavitatea
cornetului nazal dorsal şi este căptuşit
în partea anterioară de un epiteliu
stratificat pavimentos, iar caudal de un epiteliu pseudostratificat columnar ciliat, cu celule
caliciforme.
Glanda nazală este o glandă tubulară ramificată, alcătuită dintr-o capsulă extrem de fină
şi un parenchim restrâns. Structurile tubulare ale parenchimului glandular apar tapetate de epiteliul
simplu columnar, ale cărui celule sunt joase şi au nuclei sferici, plasaţi bazal.
7.1.2. NAZO-FARINGELE
Descriere – Nazo-faringele (nasopharynx) sau faringele respirator reprezintă segmentul de

trecere dintre cavităţile nazale şi laringe.
Imaginea de ansamblu (ob. 10x) şi identificarea structurală – permit observarea în
acest teritoriu a unei mucoase tapetate cu un epiteliu pseudostratificat columnar ciliat, ce are
integrate numeroase celule caliciforme.
Figura 7.12. Imaginea de ansamblu a zonei de
trecere faringo-laringiene la păsări/ ob.6x
(original/preparat colecţie /foto şi prelucrare dr. I. Cazimir)
1. Mucoasa faringiană; 2. Epiteliul stratificat
pavimentos nekeratinizat laringian; 3. Epiteliu
pseudostratificat columnar ciliat; 4. Limfonodul;
5. Cartilaj hialin aritenoid; 6. Cricoidul; 7. Lamina
propria; 8. Cavitate laringiană.
În lamina propria întâlnim o

populaţie limfoidă bogată, răspândită difuz
sau organizată limfonodular, care în regiunea
posterioară se aglomerează, structurând
amigdala nazo-faringiană.
Musculara conţine fibre musculare
striate scheletice ce provin din muşchii
faringelui.
154
7.1.3. LARINGELE
Descriere – Laringele (larynx) este un organ tubular, interpus între faringe şi trahee, al
cărui lumen se menţine deschis prin prezenţa cartilajelor laringiene.
Imaginea de ansamblu (ob. 10x) şi identificarea structurală – ne ajută să observăm,
în primele secţiuni realizate prin peretele laringian, mucoasa prevăzută cu un epiteliu stratificat
pavimentos nekeratinizat foarte asemănător celui din cavitatea bucală. Acest epiteliu va fi înlocuit
treptat, în sens aboral, de epiteliul pseudostratificat columnar ciliat, caracteristic aparatului
respirator.
Figura 7.13. Poziţionarea laringelui în

raport cu orofaringele în dreptul
şanţului infundibular la păsările
granivore/ ob.3x (original/preparat colecţie
1. Cavitate laringiană; 2. Cricoid;
3. Fibre musculare striate scheletice;
4. Cavitate orofaringiană; 5. Şanţ median
ventral; 6. Şanţ infundibular; 7. Glande
tubulo-alveolare; 8. Epiteliu stratificat
pavimentos nekeratinizat.
Lamina propria apare

bine reprezentată şi îngroşată,
datorită gradului de întindere al
ţesutului conjunctiv, care este
puternic infiltrat cu o populaţie
limfoidă în tendinţă de organizare
limfonodulară. Tot aici apar şi
glande tubulo-acinoase seroase sau mixte, care la păsări sunt tubulo-alveolare mucoase.
La mamifere, mucoasa formează către lumen două pliuri numite corzile vocale, susţinute
de numeroase fibre conjunctive elastice, ataşate de muşchii vocali.
Cartilajele laringiene au predominant o structură de tip hialin, în care majoritare sunt
grupele izogenice coronare, dar pot conţine şi zone osificate mai mult sau mai puţin întinse.
Epiglota are însă un aspect diferit, fiind formată din ţesut cartilaginos elastic.
Musculatura laringiană este alcătuită dintr-un ţesut muscular striat scheletic.
7.1.4. TRAHEEA
Imaginea de ansamblu (ob. 10x) şi identificarea structurală – ne orientează în

câmpul microscopic, ajutându-ne să observăm, în componenţa peretelui traheal (trachea), mucoasa,
tunica fibro-cartilaginoasă şi adventiţia sau seroasa.
Mucoasa traheală este constituită dintr-un epiteliu pseudostratificat columnar ciliat şi
lamina propria, în care se întâlnesc glande simple acinoase seroase sau alveolare mucoase şi
ţesut limfoid difuz sau organizat.
Tunica fibro-cartilaginoasă cuprinde corpul traheal, alcătuit dintr-o succesiune de inele
formate din cartilaj de tip hialin, cu tendinţă de osificare la subiecţii adulţi şi la unele specii de
păsări. Inelele sunt complete sau incomplete, circulare sau uşor ovalare în regiunea cranială,
articulate între ele cu ajutorul unor ligamente formate din fibre elastice şi de colagen, aderente la
pericondru.
155
Figura 7.14. Traheea/ ob.3x
(original/preparat histotecă FMVB /foto şi
1. Lumen; 2. Mucoasă; 3. Piesa
musculo-fibro-cartilaginoasă; 4. Cartilaj
hialin; 5. Pericondru; 6. Adventice.
Musculatura este
reprezentată de muşchiul
traheal ce conţine fibre
musculare netede, dar şi de
muşchi extrinseci ce conţin
fibre musculare striate
scheletice.
Adventiţia are în
componenţa ei un ţesut conjunctiv
lax, vase de sânge şi filete nervoase, dublate în cazul seroasei de un epiteliu simplu pavimentos.
Figura 7.15. Histostructura completă a peretelui traheal

la mamifere, în câmpul microscopic (A)/ ob. 10x
şi sub formă de schemă (B)/ (original/preparat histotecă FMVB
/foto, desen şi prelucrare dr. I. Cazimir)
1. Epiteliu pseudostratificat columnar ciliat; 2. Lamina
propria; 3. Glande acinoase mixte; 4. Cartilaj hialin; 5. Ţesut
conjunctiv fibros; 6. Muşchiul traheal; 7. Adventice;
8. Vase de sânge.
Detaliul de imagine (ob. 40x) evidenţiază particularităţile celulelor din componenţa

epiteliului mucoasei, epiteliului glandular şi permite identificarea unor celule limfoide.
corespunzătoare mucoasei, piesei musculo-fibro-cartilaginoase şi adventicei. Urmează desenarea
epiteliului pseudostratificat columnar ciliat, a formaţiunilor glandulare, se completează structura
cartilajului hialin cu grupările izogenice axiale şi coronare, se aplică fibrele musculare netede ale
muşchiului traheal. La final, se reprezintă ţesutul conjunctiv, alături de formaţiunile vasculare şi se
colorează mai intens structurile ce au nevoie de un mai bun contrast.
156
7.1.5. HISTOSTRUCTURA SIRINGEALĂ
Descriere – Sirinxul (sirinx), organul specific păsărilor, implicat în fonaţie, se află plasat
în zona de ramificare traheală, la nivelul originii bronhiilor primare.
În organizarea histologică a sirinxului predomină structurile cartilaginoase şi osoase de la
nivelul pessulusului, cartilajelor craniale, intermediare, caudale, precum şi epiteliile în mucoasa
siringeală şi în alcătuirea membranelor timpaniforme: externă şi internă.
Imaginea de ansamblu (ob. 10x) şi identificarea structurală – presupun studiul
sirinxului într-o serie de secţiuni longitudinale, realizate într-un plan cât mai apropiat de cel median,
care să ne permită observarea tuturor elementelor sale.

sirinxului în secţiune sagitală/ ob. 3x
(original/preparat colecţie /
1. Pessulus; 2. Membrană
timpaniformă internă; 3. Membrană
timpaniformă externă; 4. Cartilaje
siringeale intermediare; 5. Cartilaje
siringeale caudale; 6. Ţesut osos
spongios.
Piesa cartilaginoasă
cranială sau timpanum apare
complet osificată la păsările
adulte, şi este tapetată cu o
mucoasă de tip respirator,
prevăzută cu un epiteliu
pseudostratificat prismatic ciliat
şi o lamina propria conjunctivă, în care proemină glandele tubulo-alveolare simple, integrate
transepitelial.
A doua piesă cartilaginoasă, pessulus, prezintă un miez format dintr-un cartilaj hialin,
cu tendinţă de osificare, încadrat de o mucoasă. Aceasta, are un epiteliu stratificat pavimentos
necheratinizat şi o lamina propria subţire, reprezentată de un ţesut conjunctiv lax. Zona sa
ventrală este vascularizată.
În structura cartilajului intermediar, întâlnim un ţesut cartilaginos hialin, ce are o
matrice bogată în fibre conjunctive elastice. De asemenea, fibrele conjunctive elastice vor participa
la formarea unui ţesut conjunctiv elastic tipic, alcătuind ligamentele de legătură stabilite între
cartilaje.
! ! ! De reţinut : În dreptul primului cartilaj intermediar, mucoasa siringeală suferă o
transformare a epiteliului, care din pseudostratificat prismatic ciliat, va deveni stratificat pavimentos
necheratinizat.
Ambele membrane timpaniforme au în structura lor o zonă centrală ocupată de un ţesut
conjunctiv fibros, ce încadrează câteva fibre musculare netede. Această zonă apare tapetată de o
parte şi de alta, cu un epiteliu care spre lumenul sirinxului este stratificat pavimentos necheratinizat,
iar spre exterior este simplu pavimentos sau cubic. Epiteliul feţei mediale a membranei
timpaniforme externe devine stratificat columnar sau cuboidal în anumite zone.
La nivelul sirinxului singurul muşchi extrinsec este muşchiul sterno-traheal alcătuit
din fibre musculare striate scheletice.
157
Figura 7.17. Membrana timpaniformă internă/ Figura 7.18. Membrana timpaniformă externă (mucoasa
ob. 20x (original/preparat colecţie / feţei mediale / ob. 20x (original/preparat colecţie /
1. Epiteliu tristratificat cuboidal; 2. Epiteliu 1. Epiteliu stratificat columnar; 2. Axul conjunctiv
simplu cubic; 3. Ax conjunctiv; 4. Capilare. membranar; 3. Capilare
Detaliul de imagine (ob. 40x) ne stabilizează informaţiile privind histostructura mucoasei

de la nivelul fiecărui segment. Se va pune totuşi accent, pe studiul membranelor timpaniforme.
7.1.6. BRONHIILE EXTRAPULMONARE
Descriere – Bronhiile extrapulmonare (bronchus principalis - dexter et sinister) sau

principale îşi au originea la nivelul bifurcaţiei traheale şi pătrund în pulmon la nivelul hilului, unde
se ramifică, continuându-se cu bronhiile lobare.
Imaginea de ansamblu (ob. 10x) şi identificarea structurală – permit observarea
inelelor cartilaginoase complete, însoţite de rare fibre musculare netede, ce alcătuiesc muşchiul
bronhial. Acesta apare dispus într-un strat continuu, situat între mucoasa tapetată cu un epiteliu
pseudostratificat columnar ciliat şi tunica fibrocartilaginoasă.
Figura 7.20. Histostructura mucoasei peretelui

lateral al bronhiei primare la păsări/ ob. 10x
Figura 7.19. Structura bronhiilor primare în secţiune (original/preparat colecţie /foto şi prelucrare dr. I. Cazimir)
sagitală la păsări/ ob. 6x 1. Epiteliu pseudostratificat columnar ciliat;
(original/preparat colecţie /foto şi prelucrare dr. I. Cazimir)
2. Glande tubulo-alveolare mucoase; 3. Lamina
1. Epiteliu pseudostratificat columnar ciliat; 2. Lamina propria; 4. Inele cartilaginoase; 5. Pericondru;
propria; 3. Inele cartilaginoase; 4. Muşchi neted; 5. Lumenul 6. Seroasă; 7. Vase de sânge; 8. Celule limfoide.
bronhiilor primare.
158
7.2. HISTOSTRUCTURA PULMONILOR LA MAMIFERE
Descriere – Pulmonii (pulmo) sunt organe parenchimatoase alcătuite din 3 - 5 lobi,

separaţi prin scizuri, diferiţi ca aspect, număr şi dezvoltare, în funcţie de specie. În cadrul fiecărui
lob se descriu mai multe segmente pulmonare, formate din lobuli, separaţi prin septe conjunctive.
Histostructural, parenchimul pulmonar este alcătuit dintr-o componentă de conducere a
aerului, o componentă respiratorie, în care se desfăşoară schimbul de gaze, ramuri ale arterei
pulmonare, venele pulmonare, nervi, vase limfatice şi foiţa viscerală a pleurei pulmonare, la
exterior.
Figura 7.21. Pleura viscerală şi

parenchimul pulmonar/ ob. 3x
(original/preparat histotecă FMVB /foto şi
1. Pleura; 2. Septe conjunctive; 3. Vase de
sânge; 4. Bronhie intralobulară; 5. Saci
alveolari; 6. Mezoteliu.
Pleura pulmonară apare

constituită din mezoteliu şi stratul
subpleural, dublat de o limitantă
elastică, ce reprezintă o condensare
de fibre conjunctive elastice, la
suprafaţa parenchimului.
În structura mezoteliului întâlnim un strat de celule pavimentoase şi lamina propria, formată
dintr-un ţesut conjunctiv, bogat în fibre elastice. Ţesutul conjunctiv al stratului subpleural, intens
vascularizat, se continuă în profunzimea pulmonului cu septele interlobulare.
7.2.1. COMPONENTA DE CONDUCERE
Descriere – Continuare a bronhiilor primare, componenta de conducere reprezintă arborele

bronhic intrapulmonar, alcătuit din bronhii şi bronhiole. Bronhiile sunt structuri plasate în afara
lobulului pulmonar, de unde şi denumirea de bronhii extralobulare, iar bronhiolele se află în
structura lobulului.
! ! ! De reţinut : Studiul componentei de conducere a pulmonului presupune, în primul
rând, identificarea şi diferenţierea în câmpul microscopic a bronhiilor extra- şi intralobulare.
►Bronhiile extralobulare - sunt reprezentate de bronhiile lobare, bronhiile segmentare
şi bronhiile interlobulare.
Imaginea de ansamblu (ob. 10x) şi identificarea structurală – permit observarea în
structura peretelui lor a mucoasei, muscularei, submucoasei, cartilajului bronhial şi a adventiţiei.
Mucoasa bronhiilor apare cutată şi prezintă un epiteliu pseudostratificat columnar ciliat,
ale cărui celule au o înălţime din ce în ce mai redusă, pe măsură ce bronhiile îşi diminuează
diametrul. Lamina propria este formată din ţesut conjunctiv lax bogat în fibre elastice, infiltraţii
limfoide şi glande de tip tubulo-acinos mucos.
Musculara reprezintă continuarea muşchiului traheal şi are aspectul unui strat continuu
circular de fibre musculare netede în bronhiile cu un diametru mare, pentru a fi alcătuită din
159
câteva fibre musculare cu aspect discontinuu, spiralat, în bronhiile cu diametru mic.
Submucoasa conţine un ţesut conjunctiv lax în care sunt prezente glande tubulo-
acinoase şi chiar celule adipoase, la bronhiile mari.
Figura 7.22. Imaginea de ansamblu a parenchimului pulmonar/ ob. 3x

(original/preparat histotecă FMVB /foto şi prelucrare dr. I. Cazimir)
1. Bronhie extralobulară; 2. Bronhie intralobulară; 3. Bronhiole terminale; 4. Saci alveolari;
5. Bronhiolă respiratorie; 6. Arteră; 7. Nuclei cartilaginoşi.
Cartilajul bronhial nu este complet, el fiind format dintr-o serie de nuclei cartilaginoşi
care devin tot mai mici pe măsură ce se avansează către nivel intralobular, unde dispar.
Figura 7.23. Histostructura bronhiei extralobulare în
imaginea de ansamblu (A)/ ob. 10x şi detaliu (B)/ ob. 40x
(original/preparate histotecă FMVB /foto şi prelucrare dr. I. Cazimir)
1. Lumen; 2. Epiteliu pseudostratificat columnar ciliat;
3. Lamina propria; 4. Muşchi bronhial; 5. Nucleu cartilaginos;
6. Nerv; 7. Arteră.
B A
160
Adventiţia este reprezentată de un ţesut conjunctiv dens care se continuă cu ţesutul
conjunctiv al adventiţiilor ramurilor arterelor pulmonare şi cu cel din septele interlobulare.
►Bronhiile intralobulare sau bronhiolele - continuare a bronhiilor interlobulare, sunt
reprezentate de bronhiolele de ordinul I, bronhiolele de ordinul II, bronhiolele de ordinul III, de
bronhiolele terminale şi de bronhiolele respiratorii.
Imaginea de ansamblu (ob. 10x) şi identificarea structurală – evidenţiază lipsa din
peretele lor a glandelor şi a nucleilor cartilaginoşi, fiind alcătuite doar din mucoasă şi lamina
propria, însoţite de câteva fibre musculare netede şi o adventiţie fină.
B A
Figura 7.24. Bronhia intralobulară în imaginea de ansamblu (A)/ ob. 10x şi detaliu (B)/ ob. 40x
(original/preparate histotecă FMVB /foto şi prelucrare dr. I. Cazimir)
1. Lumen; 2. Epiteliu simplu columnar ciliat; 3. Lamina propria; 4. Muşchi bronhial; 5. Adventice;
6. Sac alveolar; 7. Alveolă pulmonară.
Detaliul de imagine (ob. 40x) ne ajută în studiul mucoasei, ce formează pliuri aflate
într-o accentuată descreştere în înălţime către bronhiola terminală. Ea este tapetată cu un epiteliu
simplu columnar ciliat, care devine cubic la nivelul bronhiolelor terminale şi se aplatizează în
bronhiola respiratorie. Epiteliul conţine celule columnare ciliate, celule columnare neciliate
numite celule Clara, implicate în sinteza proteinelor surfactantului, celule mucogene şi celule
nediferenţiate. Lamina propria poate prezenta infiltraţii limfoide sau rari noduli limfoizi mici. Ea
este însoţită de câteva fibre musculare netede dispuse spiralat, acoperite de adventiţie.

parenchimului pulmonar/(original/ după preparat
histotecă FMVB /desen şi prelucrare dr. I. Cazimir)
1. Bronhie extralobulară; 2. Bronhie intralobulară;
3. Bronhiole terminale; 4. Bronhiolă respiratorie;
5. Canal alveolar; 6. Sac alveolar; 7. Alveolă
pulmonară; 8. Arteră; 9. Venă; 10. Muşchi
bronhial; 11. Nucleu cartilaginos.
se porneşte cu schiţarea proporţională a
bronhiilor extralobulare, intralobulare şi a
vaselor de sânge. Urmează desenarea
elementelor componentelor ale acestora
şi completarea schemei prin aplicarea
sacilor alveolari cu alveolele pulmonare.
La final, se reprezintă celulele peretelui
alveolar şi capilarele.
161
7.2.2. COMPONENTA RESPIRATORIE
Descriere – Componenta respiratorie este alcătuită din canalele alveolare, continuare a

bronhiolelor respiratorii, sacii alveolari şi alveolele pulmonare.
Figura 7.26. Bronhiola terminală şi bronhiola respiratorie alături de componenta

respiratorie parenchimului pulmonar/ ob. 10x
(original/preparat histotecă FMVB /foto şi prelucrare dr. I. Cazimir)
1. Bronhiolă terminală; 2. Bronhiolă respiratorie; 3. Canal alveolar; 4. Sac alveolar;
5. Alveolă pulmonară; 6. Arteriolă.
Detaliul de imagine (ob. 40x) ne va permite studiul acestor elemente deosebit de fine, dar
şi identificarea structurală.
►Canalele alveolare - sunt tapetate cu un epiteliu simplu cubic cu tendinţa de
aplatizare, însoţit de o lamina propria redusă şi câteva fibre musculare netede dispuse doar în
jurul deschiderii sacilor alveolari şi alveolelor.
►Sacii alveolari - au pereţii formaţi dintr-un epiteliu simplu pavimentos şi câteva fibre
conjunctive. La nivelul lor se deschid alveolele pulmonare.
►Alveolele pulmonare - sunt alcătuite din epiteliul alveolar şi membrana bazală a
acestuia. Fiecare alveolă este înconjurată de o reţea de capilare încadrate în structura septelor
alveolare, alături de o cantitate redusă de matrice extracelulară, fibre elastice, fibre de reticulină,
fibre de colagen şi celule septale de tip macrofagic.
! ! ! De reţinut : Septele alveolare, împreună cu reţeaua lor de capilare, sunt delimitate de
membranele bazale ale epiteliilor a două alveole adiacente.
Epiteliul alveolar este format din celule alveolare sau pneumocite de tipul I şi II, alături
de rare pneumocite cu margine în perie, iar în lumenul alveolar se întâlneşte macrofagul alveolar.
Celula alveolară de tip I este turtită, pavimentoasă şi ocupă aproximativ 95% din
suprafaţa alveolei. Ea nu se divide, se fixează prin joncţiuni impermeabile şi stabileşte o adevărată
barieră între lumenul alveolar şi peretele septal, participând la schimbul de gaze.
Celula alveolară de tip II este o celulă cuboidală implicată în producerea surfactantului.
În unele condiţii se transformă în celulă alveolară de tip I. În fiecare alveolă sunt distribuite
162
aproximativ 5 - 7 pneumocite de tip II.
Pneumocitul cu margine în perie prezintă microvilozităţi lungi la nivelul polului apical.
Capilarele septelor alveolare sunt capilare tipice, cu un diametru de 10 - 12 μm şi o
grosime a peretelui de aproximativ 1μm .
Figura 7.27. Histostructura alveolelor pulmonare în câmpul microscopic (A)/ ob. 40x şi
sub formă de schemă (B)/ (original/preparat histotecă FMVB /foto, desen şi prelucrare dr. I. Cazimir)
1. Alveolă pulmonară; 2. Pneumocit de tip I; 3. Pneumocit de tip II; 4. Macrofag septal;
5. Capilare; 6. Macrofag alveolar; 7. Sac alveolar.
163
7.3. HISTOSTRUCTURA PULMONILOR LA PĂSĂRI
Descriere – Histostructural, particularităţile pulmonilor la păsări sunt datorate prezenţei

bronhiilor intercomunicante, primare, secundare şi terţiare, care le conferă aspectul spongios.
Imaginea de ansamblu (ob. 10x) şi identificarea structurală – a peretelui
►bronhiilor primare, în teritoriul intrapulmonar şi regiunea iniţială a bronhiilor secundare
evidenţiază o mucoasă, accentuat cutată, însoţită de muşchiul bronhial şi de inelele
cartilaginoase fragmentate, reprezentate doar de câteva plăci de cartilaj hialin acoperite cu un
pericondru redus.
Figura 7.28. Imaginea de ansamblu a parenchimului pulmonar la păsările

granivore/ ob. 3x/ (original/preparat colecţie/foto şi prelucrare dr. I. Cazimir)
1. Bronhie secundară; 2. Parabronhie; 3. Epiteliu pseudostratificat columnar ciliat;
4. Muşchi neted; 5. Atriu; 6. Vase de sânge.
Mucoasa bronhiilor primare apare constituită dintr-un epiteliu pseudostratificat
prismatic ciliat şi din lamina propria. Pe măsură ce se avansează în profunzimea pulmonară, în
epiteliu apar celule caliciforme şi celule neuroepiteliale cu rol endocrin.
Lamina propria este ocupată de glande alveolare mucoase, mai numeroase în regiunea
anterioară, însoţite de un ţesut conjunctiv cu fibre elastice, vase sanguine şi filete nervoase.
Ocazional sau permenent, în funcţie de vârstă şi de stimularea antigenică, în lamina propria pot
apare limfonoduli sau limfocite diseminate.
Muşchiul bronhial este format din fibre musculare netede cu un aranjament circular,
spiralat sau longitudinal.
Structural, mucoasa ►bronhiilor secundare are în porţiunea iniţială un epiteliu
columnar ciliat, acompaniat de celule caliciforme. Epiteliul se transformă treptat în epiteliu
simplu cubic ciliat şi apoi în epiteliu simplu pavimentos, în regiunea terminală. Lamina propria
tapetează epiteliul, şi conţine glande mucoase, elemente vasculare, filete nervoase şi celule
limfoide. Ea este încadrată de fibre musculare netede, grupate în fascicule, peste care se adaugă un
alt strat de ţesut conjunctiv.
164
►Parabronhiile sunt alcătuite din mucoasă cu epiteliu şi lamina propria, alături de câteva
rânduri de fibre musculare netede. Ele formează, împreună cu ţesutul conjunctivo-vascular adiacent,
un lobul pulmonar.

parabronhiei/ ob. 20x
(original/preparat colecţie/ foto şi
1. Parabronhie; 2. Atriu;
3. Capilare aeriene; 4. Muşchi
atriali; 5. Vas de sânge.
Detaliul de imagine
(ob. 40x) ne permite studiul
zonei deschiderii în
bronhiile secundare, unde
mucoasa parabronhială
prezintă nişte cute cu aspect
de creste, ce conţin ţesut
conjunctiv lax, celule
limfoide cu predominanţa
macrofagelor septale şi a limfocitelor T, alături de foarte multe vase de sânge.
Epiteliul mucoasei parabronhiale este simplu cubic, reprezentat exclusiv de celule
granulare, prevăzute cu microvili la polul apical. Denumirea provine de la incluziile lamelare pe
care aceste celule le au înglobate intracitoplasmatic.

celularităţii pulmonare la nivelul
infundibulului şi al capilarelor
aeriene/ ob. 90x (original/preparat
colecţie/ foto şi prelucrare dr. I. Cazimir)
1. Atriu; 2. Infundibul;
3. Capilare aeriene; 4. Capilare
sangvine; 5. Celulele epiteliului
infundibular; 6. Pneumocite.
Mucoasa fiecărei
parabronhii apare perforată
de orificii, care sunt
deschiderile unor cămăruţe
dilatate, numite ►atri
aeriene. Aceste atrii sunt
căptuşite iniţial cu un
epiteliu simplu cubic, care
devine treptat pavimentos.
Celulele cubice, granulare şi cele pavimentoase posedă în zona de trecere parabronho-atrială
proprietăţi neuroendocrine.
Epiteliul este dublat de un foarte fin ţesut conjunctiv, ce formează septul atrial. Fibre
musculare netede există doar în zona deschiderii în parabronhii, unde alcătuiesc muşchiul atrial.
Atriile aeriene comunică, la păsările adulte, cu 3-6 ►infundibule, care se continuă cu
capilarele aeriene.
165
►Capilarele aeriene sunt circulare sau ovale, în secţiune transversală, şi au un diametru
de 5-10μm. Ele apar ramificate, sub forma unei reţele aflată în contact cu capilarele sanguine, care
au dimensiuni asemănătoare.
Figura 7.31. Ultrastructura epiteliului infundibular Figura 7.32. Pneumocitele membranare /

/ TEM, 11 400x (original/preparat colecţie/ TEM, 11 400x (original/preparat colecţie/
1. Celulă epitelială cubică; 2. Nucleu; 3. Nucleol. 1. Nucleu; 2. Prelungiri; 3. Eritrocite.
! ! ! De reţinut : La păsări, bariera

hemato-aeriană este foarte subţire şi cuprinde
epiteliul capilarelor aeriene, membrana bazală şi
endoteliul capilar. Aici, celulele granulare sunt
absente, iar cele interstiţiale se răresc.
! ! ! De reţinut : În componenţa
structurilor ce alcătuiesc parenchimul pulmonar,
există, după cum am precizat în cele enunţate
anterior, o importantă populaţie limfoidă, difuză
sau organizată limfonodular. Aceste condensări
limfoide, asemănătoare celor cunoscute la
nivelul tubului digestiv, au fost încadrate în
Figura 7.33. Pneumocitele scvamoase şi bariera noţiunea de Ţesut Limfoid Asociat
hemato-aeriană /TEM, 11 400x Bronhiilor – BALT.
(original/preparat colecţie/ foto şi prelucrare dr. I. Cazimir)
1. Celulă epitelială cuboidală; 2. Pneumocit scvamos;
►La păsări, populaţia limfoidă se
3. Bariera hemato-aeriană; 4. Eritrocite. poate organiza intensiv, formând limfonoduli cu
centru germinativ, mai ales în zona de trecere
dintre bronhiile primare şi cele secundare, precum şi în regiunea deschiderii sacilor aerieni.
7.4. SACII AERIENI

Descriere – Sacii aerieni sunt structuri specifice păsărilor şi au un perete subţire, format
dintr-un epiteliu, o membrană bazală şi o peliculă foarte fină de ţesut conjunctiv lax, cu fibre
elastice.
Detaliul de imagine (ob. 40x) ne va permite studiul epiteliului, dar şi identificarea
structurală.
Epiteliul este simplu cubic, în zona de legătură cu teritoriul pulmonar, şi devine simplu
pavimentos, dar poate prezenta, din loc în loc, grupări dispersate de celule columnare ciliate,
turtite, dar şi rare celule cu proprietăţi secretorii, posibil pneumocite granulare.
166
ANEXA 7
Imaginea 2. Histostructura peretelui traheal în zona

Imaginea 1. Traheea la mamifere/ HE, ob. 10x (original/ premergătoare sirinxului (secţiune longitudinală)/HE, ob. 6x
preparat histotecă FMVB/ foto şi prelucrare dr. I. Cazimir) (original/ preparat colecţie/ foto şi prelucrare dr. I. Cazimir)
1. Epiteliu pseudostratificat columnar ciliat; 2. Lamina propria; 1. Lumen traheal; 2. Epiteliu pseudostratificat columnar ciliat;
3. Inele cartilaginoase traheale suprapuse; 4. Inele cartilaginoase
3. Cartilaj hialin; 4. Vase de sânge; 5. Celule adipoase. traheale alăturate; 5. Muşchi striat scheletic extrinsec;
6. Ţesut conjunctiv adipos.
Imaginea 3. Imaginea de ansamblu a parenchimului

Imaginea 4. Imaginea de ansamblu a parenchimului
pulmonar la mamifere/ HEA, ob. 3x (original/ preparat
pulmonar la păsări/ HE, ob. 10x
1. Bronhie extralobulară; 2. Bronhie intralobulară; 3. Bronhiolă
1. Parabronhie; 2. Atriu; 3. Infundibul; 4. Muşchi atrial;
terminală; 4. Bronhiolă respiratorie; 5. Canal alveolar; 6. Sac
5. Vase de sânge.
alveolar; 7. Nucleu cartilaginos; 8. Vase de sânge.
167
Imaginea 5. Imaginea de ansamblu a regiunii caudale a Imaginea 6. Histostructura mucoasei traheale la păsări/
sirinxului (secţiune longitudinală)/ VG, ob. 3x (original/ Giemsa, ob. 20x (original/ preparat colecţie/ foto şi
preparat colecţie/ foto şi prelucrare dr. I. Cazimir) prelucrare dr. I. Cazimir)
1. Cartilaje siringeale intermediare; 2. Cartilaje siringeale caudale; 1. Epiteliu pseudostratificat columnar ciliat; 2. Glande tubulo-
3. Primele inele ale bronhiilor primare; 4. Lumenul bronhiilor alveolare mucoase; 3. Cartilaj hialin.
primare; 5. Vase de sânge.
Imaginea 7. Bronhia intralobulară în parenchimul Imaginea 8. Histostructura lobulului pulmonar/Impregnaţie

pulmonar la mamifere/ HEA, ob. 20x (original/ preparat argentică, ob.10x (original/ preparat colecţie/
histotecă FMVB/ foto şi prelucrare dr. I. Cazimir) foto şi prelucrare dr. I. Cazimir)
1. Lumen; 2. Epiteliu simplu columnar ciliat; 3. Lamina propria; 1. Parabronhie; 2. Atriu; 3. Capilar aerian; 4. Vase de sânge;
4. Muşchi bronhial; 5. Adventice; 6. Alveolă pulmonară; 5. Fibre de reticulină.
7. Pneumocit de tip II; 8. Pneumocit de tip I; 9. Capilare.
Imaginea 9. Detaliu privind histostructura cornetului nazal Imaginea 10. Bronhia extralobulară în parenchimul
anterior la păsări/HE, ob.40x (original/ preparat colecţie/ pulmonar la mamifere/ HE, ob. 10x (original/ preparat
1. Cartilaj hialin; 2. Grupare izogenică axială; 3. Grupare izogenică 1. Lumen; 2. Epiteliu pseudostratificat columnar ciliat;
coronară; 4. Condrocite; 5. Condroblaste; 6. Pericondru; 7. Epiteliu 3. Lamina propria; 4. Muşchi bronhial; 5. Glande; 6. Nucleu
cu coloane celulare; 8. Lamina propria. cartilaginos; 7. Vas de sânge; 8. Bronhiolă respiratorie; 9. Canal
alveolar; 10. Sac alveolar; 11. Alveolă pulmonară.
168
8. APARATUL URINAR
Descriere – Aparatul urinar apare format din rinichi şi căi urinare. Particularităţile
anatomice ale aparatului urinar se reflectă la nivel histostructural, în modalitatea de alcătuire a
parenchimului renal, a peretelui ureteral şi a vezicii urinare, continuate de uretră.
8.1. RINICHIUL
Descriere – Alcătuit din capsulă, stromă şi parenchimul renal, rinichiul (ren) are drept
unităţi morfo-funcţionale de bază nefronii, a căror structură şi modalitate de poziţionare determină
conturarea unui teritoriu cortical, periferic, subcapsular, urmat de zona medulară plasată central.
! ! ! De reţinut : În cazul studiului histostructurii parenchimului renal vom avea de
identificat teritoriile corespunzătoare zonelor corticală şi medulară, repartizarea componentelor
celor două zone în structura lobilor şi lobulilor renali, dar şi recunoaşterea segmentelor nefronilor.
De studiat : secţiuni sagitale realizate prin parenchimul renal.
Imaginea de ansamblu (ob. 10x) permite şi identificarea structurală prin
identificarea numeroaselor structuri tubulare ale nefronilor, printre care, în regiunea corticală, se vor
distinge corpusculii renali.
Capsula renală, observată la periferie, este acoperită de un ţesut adipos abundent şi apare
formată din ţesut conjunctiv dens, însoţit, la unele specii, de fibre musculare netede. De la
nivelul ei se desprind septele conjunctivo-vasculare.
Figura 8.1. Secţiune sagitală prin parenchimul renal la carnivore/ob. 3x

1. Capsulă; 2. Corticala corticalei; 3. Zona labirintică; 4. Coloane renale Bertin; 5. Piramide Ferrein;
6. Piramida Malpighi; 7. Corpusculi renali.
Stroma renală este reprezentată de un ţesut conjunctiv lax, ce constituie bază de

susţinere pentru nefroni, vasele de sânge, vasele limfatice şi nervii din parenchim.
169
Imediat sub capsulă identificăm cu uşurinţă zona corticală, bogată în corpusculi renali,
alcătuită din zona subcapsulară numită şi corticala corticalei, zona labirintică şi coloanele renale
Bertin, care ajung în profunzimea parenchimului, până în apropierea hilului.
! ! ! De reţinut : Corpusculii renali sau Malpighi, alcătuiţi fiecare din capsula
Bowman şi glomerulul renal, sunt structurile specifice zonei corticale.
Zona medulară continuă corticala şi are un aspect striat. Ea este constituită din una sau mai
multe structuri de formă piramidală, numite piramide renale sau piramide Malpighi, aşezate cu
baza orientată spre cortex, iar vârful îndreptat spre sinusul renal, unde alcătuiesc o papilă renală,
care este perforată de 15 - 30 de orificii papilare. Acestea se deschid într-o serie de formaţiuni ale
mucoasei bazinetului cu aspect de cupe, denumite calice mici. Prin unirea calicelor mici se
realizează calicele majore, care se deschid în lumenul bazinetului renal.
Figura 8.2. Reprezentarea schematizată a unui

lob renal în secţiune sagitală
1. Capsulă; 2. Corticala corticalei; 3. Zona
labirintică; 4. Coloane renale Bertin; 5. Piramide
Ferrein; 6. Piramida Malpighi; 7. Corpusculi
renali; 8. Vase de sânge.
Între medulară şi corticală se

interpune o zonă în care structurile
medulare se întrepătrund cu cele
corticale. Este vorba despre zona
labirintică, unde componentele medularei
sunt grupate tot sub formă piramidală,
dar, de această dată, piramidele sunt mici,
numeroase, având baza în contact cu baza
piramidelor Malpighi, iar vârful orientat
către capsulă. Ele poartă denumirea de
piramide Ferrein sau piramidele
corticalei.
! ! ! De reţinut : O piramidă
Ferrein împreună cu parenchimul cortical
aferent formează un lobul renal, în timp
ce o piramidă Malpighi împreună cu
coloanele renale, zona labirintică şi
corticala corticalei, aflate în teritoriul
aferent ei, până la capsulă, formează un
lob renal.
se porneşte cu schiţarea capsulei şi
teritoriului ocupat de un lob renal. Apoi,
se delimitează aproximativ întinderea
corticalei şi a medularei, se aplică
piramidele Ferrein şi corpusculii renali.
La final, se desenează, pe rând, epiteliile tuturor componentelor parenchimului renal, nervii
şi vasele de sânge, înglobate în ţesutul conjunctiv.
170
8.1.1. NEFRONUL
Descriere – Nefronul (nefronum) apare constituit din capsula glomerulului, numită şi

capsula Bowman, care împreună cu glomerulul capilar formează corpusculul renal. De la nivelul
capsulei porneşte tubul urinifer alcătuit din tubul contort proximal continuat cu tubul drept
proximal, tubul atenuat, tubul drept distal şi tubul contort distal, care se continuă, în afara
nefronului cu tubul colector.
! ! ! De reţinut : Tubul contort proximal şi tubul contort distal sunt plasaţi întotdeauna în
apropierea corpusculului renal, fiind integraţi în zona corticală. Restul tubilor nefronului sunt
componente ale medularei, unde tubul drept proximal, tubul atenuat şi tubul drept distal formează
ansa nefronului, numită şi ansa Henle.
8.1.1.1. CORPUSCULUL RENAL
Descriere – Capsula Bowman înveleşte şi delimitează glomerulul renal, împreună cu care

alcătuieşte corpusculul renal Malpighi (corpusculum renale). La nivelul corpusculului se disting
două teritorii distincte, reprezentate de polul vascular, prin care pătrunde arteriola aferentă şi iese
arteriola eferentă, şi de polul urinar, din care se desprinde porţiunea iniţială a tubului urinifer.

corpusculului renal la păsări/ob. 90x
(original/ preparat colecţie /
1. Celule pavimentoase din foiţa
parietală a capsulei Bowman;
2. Podocite; 3. Celule mezangiale;
4. Capilar glomerular; 5. Celulă
endotelială.
Detaliul de imagine
(ob. 40x, 90x) permite
observarea histostructurii
glomerulului renal şi a capsulei
glomerulare Bowman.
Glomerulul renal sau
ghemul vascular apare sub
forma unei reţele de capilare
fenestrate constituite prin ramificarea unei arteriole aferente, care după ce se capilarizează
confluează într-o arteriolă eferentă.
Reţeaua capilară structurată între două arteriole va purta denumirea de reţea admirabilă.
Aspectul ei este menţinut prin împachetarea capilarelor cu ajutorul unui ţesut conjunctiv aparte,
numit mezangiu, alcătuit dintr-o matrice conjunctivă, celule mezangiale şi o reţea de fibre de
colagen.
Capsula glomerulului prezintă o foiţă parietală externă şi o foiţă viscerală internă aderentă
la capilare. Între cele două foiţe se delimitează lumenul spaţiului capsular, în care se acumulează
filtratul glomerular.
Foiţa externă sau parietală a capsulei este alcătuită dintr-un epiteliu simplu pavimentos,
iar foiţa internă viscerală conţine celulele implicate în filtrarea glomerulară, numite podocite.
Acestea sunt prevăzute cu un corp celular ovoidal şi numeroase prelungiri.
171
Figura 8.4. Capsula Bowman în structura
corpuscului renal la păsări/TEM, 3 500x
1. Celule pavimentoase din foiţa parietală a
capsulei Bowman; 2. Podocite; 3. Spaţiu
urinar; 4. Capilar glomerular; 5. Eritrocit;
6. Celulă endotelială; 7. Celulă mezangială;
8. Nefrocite din epiteliul tubului contort distal.
Imaginile de microscopie
electronică (TEM), evidenţiază cel
mai bine relaţiile stabilite între
podocite şi peretele capilar. Se disting
prelungirile majore podocitare, care
înconjoară peretele capilar. De la
nivelul lor pleacă procesele minore
sau pedicelele, formaţiuni numeroase,
subţiri şi scurte, ataşate perpendicular
pe membrana bazală a capilarului. În dreptul originii au un aspect conic, după care se subţiază
treptat. Capătul distal este de asemenea lăţit, pentru a permite mărirea ariei de contact cu membrana
bazală. În citoplasma celor două extremităţi ale pedicelelor, dar mai ales în dreptul bazei dilatate, se
pot distinge fagozomi şi pinozomi, alături de un material granular, electrono-dens.
Nucleul podocitelor este ovalar, eucromatic, şi are nucleolii evidenţi. Uneori, se deformează
uşor, generând apariţia unei reduse identaţii.
În citoplasmă întâlnim grupări de poliribozomi, un complex Golgi, dezvoltat perinuclear,
discrete fragmente ale reticulului endoplasmic rugos, lizozomi primari, secundari şi rare
mitocondrii. În apropierea plasmalemei se formează numeroase vezicule de pinocitoză, iar în
citoplasma prelungirilor, mai ales, apar mai multe filamente subţiri.
Figura 8.5. Raporturile structurale stabilite între Figura 8.6. Ultrastructura podocitului/TEM, 18 200x
podocit şi capilar/TEM, 22 000x (original/ preparat colecţie /foto şi prelucrare dr. I. Cazimir)
(original/ preparat colecţie /foto şi prelucrare dr. I. Cazimir) 1. Podocit; 2. Capilar; 3. Nucleu identat; 4. Nucleoli;
1. Podocit; 2. Capilar; 3. Nucleu; 4. Procese majore; 5. Identaţie; 6. Procese podocitare; 7. Membrană
5. Pedicele; 6. Membrană bazală; 7. Fenestraţii; bazală; 8. Reticul endoplasmic rugos; 9. Complex
8. Fagozom; 9. Reticul endoplasmic rugos; Golgi; 10. Mitocondrie; 11. Lizozom.
10. Microfilamente; 11. Spaţiu de filtrare.
172
8.1.1.2. TUBUL URINIFER
Detaliul de imagine (ob. 40x) permite observarea histostructurii fiecărei componente a

tubului urinifer, respectiv: tubul contort proximal, tubul drept proximal, tubul atenuat, tubul drept
distal şi tubul contort distal.
Figura 8.7. Histostructura tubului contort

proximal/ob. 90x
1. Lumen; 2. Margine în perie; 3. Nucleu; 4. Nucleol;
5. Mitocondrii.
În dreptul polului urinar al

corpusculului renal, se formează ►tubul
contort proximal, care poate avea un contur
circular sau ovalar, în secţiune transversală. În
funcţie de localizare, celulele epiteliale din
structura sa, numite şi nefrocite, au un aspect
columnar sau piramidal, în zonele de curbură. Suprafaţa polului apical, prezintă o margine în
perie. Citoplasma celulelor este acidofilă şi conţine numeroase mitocondrii, în general sferice.
Figura 8.8. Imaginea microscopică a zonei de origine
a tubului contort proximal (polul urinar)/ob. 40x
1. Tub contort proximal; 2. Celule cu citoplasmă densă;
3. Celule de tip intermediar; 4. Zona de origine a tubului
contort proximal; 5. Celule pavimentoase din foiţa
parietală a capsulei Bowman; 6. Capilar glomerular;
7. Pliuri ale foiţei parietale; 8. Celule mezangiale
glomerulare; 9. Tub contort distal; 10. Capilar.
Imaginea electrono-microscopică
(TEM) a celulei, indică dispunerea
complexului Golgi, bogat în vezicule, printre
mitocondrii, mai ales în regiunea perinucleară.
Mitocondriile sunt numeroase şi apar
plasate ordonat în regiunea bazală celulară,
printre invaginaţiile membranei bazale, creând
un aspect striat celulei. Pe toată suprafaţa
întâlnim tubulii distanţaţi ai reticulului
endoplasmic rugos şi poliribozomi.
Nucleul apare plasat în treimea mijlocie,
este sferic, veziculos, intens eucromatic.
Nucleolema netedă vine în contact, pe interior,
cu un strat extrem de fin de heterocromatină.
Nucleolii globuloşi ocupă, de obicei, arealul
central nuclear.
Figura 8.9. Ultrastructura celulelor din epiteliul
tubului contort proximal/TEM, 7 100x
1. Nucleu; 2. Nucleol; 3. Mitocondrii; 4. Heterolizozom;
5. Microvili; 6. Complex joncţional; 7. Membrană bazală.
173
Între nefrocitele adiacente, la nivelul plasmalemelor laterale, se realizează joncţiuni de tip
zonula occludens şi zonula adherens.
Tubul contort proximal se continuă în zona medulară cu ►tubii drepţi, descendent şi
ascendent, uniţi prin tubul atenuat.
Figura 8.10. Histostructura tubului drept

proximal/ob. 90x
1. Lumen; 2. Nucleu; 3. Mitocondrii.
Pe măsură ce ne apropiem de
segmentul iniţial al tubului atenuat,
marginea în perie a epiteliului simplu
cubic, ce căptuşeşte porţiunea descendentă
a tubului drept se reduce, până la dispariţie.
Nucleii îşi păstrează sfericitatea, iar
intracitoplasmatic, pe întreaga suprafaţă,
sunt răspândite mitocondrii alungite şi
parţial ordonate.
►Segmentul intermediar al tubului atenuat se îngustează mult. El conţine un

epiteliu simplu pavimentos, ale cărui celule au nuclei ovalari, turtiţi şi eucromatici.
Figura 8.11. Histostructura segmentului subţire al

tubului atenuat/ob. 90x
1. Tub atenuat; 2. Celule endoteliale;
3. Tub contort distal.
Epiteliul tubului atenuat va deveni

simplu cubic în structura tubului drept
ascendent, care se va întoarce din nou în
corticală, unde se continuă cu ►tubul
contort distal.
Celulele epiteliale ale tubilor contorţi
distali sunt columnare sau piramidale şi
mărginesc un lumen larg. La polul apical,
marginea în perie a fost înlocuită de rari
microvili scurţi. Nucleul acestor celule,
situat în treimea distală, îşi pierde sfericitatea
perfectă, iar nucleolii lui se deplasează spre
periferie.
Figura 8.12. Imaginea tubului contort distal/ob. 90x

1. Lumen; 2. Celule piramidale.
174
Ultrastructural (TEM), în citoplasmă, este de remarcat aranjamentul periferic al
mitocondriilor foarte alungite, înşirate în cordoane aproximativ paralele cu pereţii laterali ai
celulei. Cordoanele formate sunt delimitate şi ordonate cu ajutorul expansiunilor plasmalemei
bazale, care pătrunde profund printre organite, mărindu-şi considerabil aria de contact. Tot în
dreptul polului bazal pot fi observate aderenţele create între membranele bazale ce aparţin unor tubi
uriniferi complet separaţi, între care se stabileşte o deschidere restrânsă traversată de filamente
perpendiculare pe cele două membrane.
Figura 8.13. Aspecte ultrastructurale

privind tubul contort distal/TEM, 11 400x
1.Nucleu; 2. Nucleol. 3. Mitocondrii.
Numeroase interdigitaţii
stabilesc şi plasmalemele laterale ale
celulelor, între care se va forma un
spaţiu intercelular restrâns,
obstrucţionat în dreptul polului apical
de către complexele joncţionale, ce au
rolul de a împiedica migrarea
necontrolată a moleculelor din lumen
în epiteliul tubului contort distal.
În apropierea suprafeţei celulare, mitocondriile se mai răresc, dar apar vezicule de diferite
dimensiuni, concentrate, mai ales, în imediata vecinătate a plasmalemei.
Faţă de tubii contorţii distali, tubii colectori aflaţi în continuarea lor, au un epiteliu
simplu cubic sau columnar aplatizat. Celulele conţin nuclei sferici, înconjuraţi de o citoplasmă
clară în dreptul polului bazal. Către polul apical, suprafaţa celulelor se îngustează uşor, iar aspectul
citoplasmei devine întunecat, datorită prezenţei vacuolelor umplute cu mucus.
Figura 8.14. Histostructura tubului

colector/ob. 90x
1. Lumen; 2. Celule cuboidale; 3. Nucleu.
Tubii colectori prezintă mai

multe segmente în alcătuirea lor, fiind
formaţi din tubii colectori arcuaţi,
tubii colectori drepţi şi canalele
papilare. Cu toate că prima porţiune
a tubilor colectori, respectiv tubii
arcuaţi se găsesc în zona corticală,
restul segmentelor sunt întâlnite în
zona medulară.
Către regiunea orificiului papilar, epiteliul simplu columnar al canalelor papilare devine
polimorf.
175
Figura 8.15. Aspecte histostructurale ale
parenchimului renal în zona corticală/ob. 20x
1. Tub contort proximal; 2. Tub contort distal;

3. Tub colector; 4. Zonă ocupată de complexul
juxtaglomerular; 5. Glomerulul corpusculului renal;
6. Foiţa parietală a capsulei Bowman;
7. Foiţa viscerală a capsulei Bowman;
8. Spaţiu urinar.
Figura 8.16. Aspecte histostructurale ale

parenchimului renal în zona medulară/ob. 20x
1. Tub colector; 2. Tub drept distal; 3. Segmentul

subţire al tubului atenuat; 4. Vase de sânge.
B A
Figura 8.17. Reprezentarea schematică a unor aspecte histostructurale ale parenchimului renal în
zona corticală (A) şi în zona medulară (B)
(original/ după preparat histotecă FMVB /desen şi prelucrare dr. I. Cazimir)
1. Glomerulul corpusculului renal; 2. Foiţa parietală a capsulei Bowman; 3. Foiţa viscerală a capsulei
Bowman; 4. Spaţiu urinar. 5. Tub contort proximal; 6. Tub contort distal; 7. Zonă ocupată de complexul
juxtaglomerular; 8. Tub drept proximal; 9. Segmentul subţire al tubului atenuat; 10. Tub drept distal;
11. Tub colector; 12. Vase de sânge.
176
8.1.2. COMPLEXUL JUXTAGLOMERULAR
Detaliul de imagine (ob. 40x) evidenţiază complexul juxtaglomerular la nivelul

polului vascular al corpuscului renal, observându-se raportul dintre arteriola aferentă, originea
tubului contort distal şi celulele mezangiale extraglomerulare.
Figura 8.19. Detaliu privind structura complexului

Figura 8.18. Detaliu privind structura complexului juxtaglomerular la mamifere/ ob. 20x
juxtaglomerular la păsări/ ob. 40x (original/ preparat histotecă FMVB /foto şi prelucrare dr. I. Cazimir)
(original/ preparat colecţie/foto şi prelucrare dr. I. Cazimir) 1. Glomerulul corpusculului renal; 2. Foiţa parietală a
1. Foiţa parietală a capsulei Bowman; 2. Podocite; capsulei Bowman; 3. Podocite; 4. Spaţiu urinar; 5. Capilar
3. Celule mezangiale; 4. Spaţiu urinar; 5. Capilar glomerular; 6. Celule mezangiale ale lacisului; 7. Celule
glomerular; 6. Celulă endotelială; 7. Macula densa; juxtaglomerulare; 8. Macula densa; 9. Arteriolă aferentă;
8. Arteriolă aferentă; 9. Tub contort proximal. 10. Tub contort proximal; 11. Tub contort distal.
El este format din macula densa, celulele juxtaglomerulare şi lacis. În peretele uşor
îngroşat al arteriolei aferente, se disting nucleii alungiţi, dilataţi, ovalari, ai celulelor
juxtaglomerulare, ce ocupă doar o foarte redusă suprafaţă. În schimb, celulele mezangiale
extraglomerulare ale lacisului se extind, urmărind curbura tubului contort distal, în structura
căruia celulele maculei densa apar înalte, diferenţiate.
8.2. PARTICULARITĂŢI HISTOSTRUCTURALE

ALE RINICHIULUI LA PĂSĂRI
Imaginea de ansamblu (ob. 10x) şi identificarea structurală – evidenţiază aspectul

capsulei şi al lobulilor renali.
Capsula conjunctivă, foarte fină, a rinichilor, acoperă parenchimul şi trimite septe,
marcând lobulii renali, ce apar sub forma unor mici proeminenţe poliedrice la suprafaţă, şi au un
diametru de aproximativ 1-2 mm. Aceşti lobuli prezintă un aspect piramidal în profunzime, cu baza
orientată subcapsular, şi sunt delimitaţi de venele interlobulare ale sistemului port renal, însoţite de
tubii colectori perilobulari. De asemenea, în lobuli întâlnim vene eferente şi artere centrale, care
sunt intralobulare.
La păsări, în lobulul renal, se pot observa nefroni de tip cortical, medular şi intermediar,
alcătuiţi din corpusculi renali şi tubi uriniferi. Porţiunea conică a lobulului renal, corespunzătoare
medularei, conţine pe lângă tubii colectori, şi anse Henle ale nefronilor de tip medular.
177
Detaliul de imagine (ob. 40x, TEM) ne oferă date suplimentare privind nefronii.
În regiunea corticală lobulară se vor observa atât nefroni de tip cortical, cât şi nefroni de
tip medular, dar şi nefroni cu caracter intermediar între aceste două tipuri, particularitate ce va
determina, în secţiunile sagitale, lipsa unei demarcaţii clare, macroscopice, dintre corticală şi
medulară.
Figura 8.20. Aspecte
histostructurale ale
parenchimului renal în zona
corticală la păsări/ob. 20x
1. Tub contort proximal; 2. Tub
contort distal; 3. Tub colector;
4. Tub drept; 5. Corpuscul renal;
6. Venă intralobulară.
Majoritatea nefronilor
din zona corticală,
exceptându-i pe cei situaţi la
periferie au glomerulul mult
micşorat, şi prezintă o ansă
Henle redusă. Ei se numesc
nefroni de tip cortical şi sunt
foarte asemănători cu cei
întâlniţi la reptile. Tubul lor
contort distal se flexează în
apropierea venei centrale
intralobulare. Acest tip de
nefron predomină la păsări,
determinând o creştere a
numărului conurilor medulare
de mici dimensiuni.
Figura 8.21. Aspecte

histostructurale ale parenchimului
renal în zona medulară
la păsări/ob. 20x
1. Canal colector; 2. Tub colector;
3. Tub drept; 4. Segmentul subţire al
tubului atenuat.
Nefronii de tip medular au un glomerul mare şi un tub contort proximal asemănător cu

cel al nefronului cortical. Prezintă ansă Henle tipică, cu numeroase mitocondrii în celulele
segmentului ascendent, tub contort distal, aparat juxtaglomerular, structura lor apropiindu-se de cea
a nefronului mamifer.
La ambele tipuri de nefroni, glomerulul este format din 2-3 capilare de tip fenestrat, aflate în
legătură cu o arteriolă aferentă şi alta eferentă.
Tubul urinifer apare alcătuit din tubul contort proximal, ansa nefronului şi tubul contort
distal, care se continuă cu tubul colector.
! ! ! De reţinut : La păsări, lipsa bazinetului, a vezicii urinare şi a uretrei, dezvoltă o
comunicare stabilită la nivel cloacal între aparatul urinar şi cel digestiv, având drept finalitate
posibilitatea reabsorbţiei în cecumuri şi colon a unor electroliţi, alături de apă şi de unele
macromolecule.
178
8.3. URETERUL
De studiat : secţiuni transversale realizate prin ureter la mamifere şi păsări.

particularităţile peretelui ureteral (ureter) format din mucoasă, musculară şi seroasă.
Lumenul ureterului apare în secţiune transversală circular sau stelat, datorat numeroaselor
pliuri ale mucoasei tapetate de un epiteliu stratificat polimorf la mamifere şi
pseudostratificat columnar la păsări.
Lamina propria este reprezentată de un ţesut conjunctiv lax, în care se pot observa uneori,
celule limfoide.
Figura 8.22. Histostructura ureterului

la mamifere/ob. 10x
1. Lumen; 2. Epiteliu polimorf;
3. Lamina propria; 4. Musculara externă;
5. Adventicea.
Musculara externă
conţine fibre musculare netede
dispuse în două straturi: unul
longitudinal intern şi altul circular
extern.
Seroasa sau adventicea
acoperă întreg peretele ureteral.
Detaliul de imagine (ob. 40x) ne permite studiul mucoasei şi identificarea celularităţii din
epiteliu şi lamina propria.
B A
Figura 8.23. Histostructura ureterului la păsări într-o imagine de ansamblu (A)/ob. 10x şi de
detaliu al mucoasei (B)/ ob. 20x
(original/ preparate colecţie /foto şi prelucrare dr. I. Cazimir)
1. Lumen; 2. Epiteliu pseudostratificat columnar;
3. Lamina propria; 4. Musculara externă; 5. Capilare; 6. Adventicea.
179
8.4. VEZICA URINARĂ
De studiat : secţiuni transversale realizate prin peretele vezicii urinare la mamifere.

particularităţile peretelui vezical (vesica urinaria) format din mucoasă, stratul conjunctiv submucos,
musculară şi seroasă.

peretelui vezicii urinare/ob. 3x
1. Epiteliu polimorf; 2. Lamina
propria; 3. Musculara externă;
4. Infiltraţie limfoidă.
Mucoasa prezintă un
epiteliu stratificat
polimorf, alcătuit dintr-un
număr variabil de straturi de
celule, în concordanţă cu
gradul de plenitudine al
vezicii.
! ? ! De revăzut:
Detaliile privind
caracteristicile epiteliului
vezicii urinare au fost
prezentate în cadrul volumului
I, capitolul 5.2, subcapitolul
5.2.1.3., referitor la structura
epiteliilor stratificate.
Lamina propria este alcătuită dintr-un ţesut conjunctiv mai mult sau mai puţin dens. La
nivelul ei lipsesc glandele, dar se pot observa aglomerări de fibre conjunctive elastice,
limfonoduli şi vase sangvine.
! ! ! De reţinut : Prezenţa muscularei mucoasei în vezica urinară este discutabilă. Uneori,
în profunzimea laminei propria, apar fibre musculare netede diseminate, ce delimitează o
submucoasă redusă, conjunctivă, cu numeroase fibre conjunctive elastice.
Fiind un organ cavitar al cărui diametru se modifică des, vezica urinară va conţine în
musculara externă trei straturi de fibre musculare netede, dintre care cel mijlociu are fibrele
dispuse circular şi este încadrat de o parte şi de cealaltă de două straturi musculare cu fibrele
dispuse longitudinal.
180
Ultima componentă, ce acoperă aproape în totalitate vezica urinară, este seroasa, înlocuită
în treimea caudală de adventice.
Figura 8.25. Epiteliul polimorf şi

lamina propria din histostructura
mucoasei peretelui
vezicii urinare/ob. 20x
1. Stratul celulelor umbeliforme;

2. Stratul celulelor în rachetă;
3. Stratul bazal; 4. Lamina propria;
5. Capilare.
Figura 8.26. Aspectul schematizat al histostructurii peretelui vezicii urinare/

1. Epiteliu polimorf; 2. Lamina propria; 3. Musculara externă; 4. Seroasa; 5. Vase de sânge.
Reprezentarea schematică – se porneşte cu schiţarea proporţională a teritoriilor

corespunzătoare mucoasei, muscularei şi seroasei. Apoi, se aplică celulele epiteliale, conjunctive şi
musculare reprezentative pentru fiecare strat. La final, se desenează nervii şi vasele de sânge,
înglobate în ţesutul conjunctiv şi se colorează structurile ce au nevoie de o mai bună contrastare.
181
8.5. URETRA
De studiat : secţiuni transversale realizate prin uretra mamiferelor la masculi şi femele.

particularităţile peretelui uretral (urethra) format din mucoasă, musculară şi adventice.
►Uretra la masculi - pote fi studiată în toate cele trei regiuni: prostatică, membranoasă
şi spongioasă, care se vor distinge prin particularităţi ale mucoasei.
În regiunea prostatică, mucoasa are un epiteliu stratificat columnar şi conţine în
lamina propria un plex venos dezvoltat.
În regiunea membranoasă se poate observa la nivelul mucoasei un epiteliu stratificat
columnar şi o lamina propria bine reprezentată.
În regiunea spongioasă, epiteliul mucoasei devine stratificat pavimentos, iar în lamina
propria apar glande uretrale mucoase.
Figura 8.27. Histostructura peretelui uretral în primele secţiuni realizate prin

regiunea spongioasă/ob. 10x
1. Lumenul uretrei; 2. Epiteliu stratificat columnar; 3. Lamina propria; 4. Corp spongios;
5. Caverne.
La nivelul muscularei, în afara fibrelor musculare netede, apar într-o anumită locaţie
fibre musculare striate scheletice, care formează sfincterul uretral.
►Uretra la femele - are o mucoasă prevăzută cu un epiteliu polimorf, care devine
stratificat pavimentos în apropierea meatului urinar.
În lamina propria, alături de ţesutul conjunctiv, întâlnim numeroase formaţiuni vasculare,
celule limfoide şi glande mucoase.
Musculara conţine fibre musculare netede dispuse într-un strat circular intern şi altul
longitudinal extern, la care se adaugă fibrele musculare striate scheletice ale sfincterului.
Adventicea prezintă un ţesut conjunctiv lax cu celule adipoase.
182
ANEXA 8
Imaginea 1. Histostructura zonei corticale a parenchimului Imaginea 2. Histostructura peretelui vezicii urinare/
renal / Mallory, ob. 10x (original/ preparat histotecă FMVB/ VG, ob. 3x (original/ preparat histotecă FMVB/
1. Corpusculi renali; 2. Tub contort proximal; 3. Tub contort 1. Epiteliu polimorf; 2. Lamina propria; 3. Musculara externă.
distal; 4. Tub colector.
Imaginea 3. Histostructura mucoasei ureterului/ Imaginea 4. Histostructura zonei medulare a parenchimului

VG, ob. 20x (original/ preparat histotecă FMVB/ renal / Mallory, ob. 20x (original/ preparat histotecă FMVB/
1. Lumen; 2. Epiteliu polimorf; 3. Lamina propria. 1. Tub colector; 2. Tub drept distal; 3. Segmentul subţire al
tubului atenuat; 4. Capilare.
183
Imaginea 5. Histostructura mucoasei vezicii urinare/ Imaginea 6. Histostructura zonei labirintice din corticala
HEA, ob. 10x (original/ preparat histotecă FMVB/ parenchimului renal / HEA, ob. 20x (original/ preparat
1. Cavitate; 2. Epiteliu stratificat polimorf; 3. Lamina propria; 1. Corpusculi renali; 2. Tubi colectori din piramidele Ferrein.
4. Vase de sânge.
Imaginea 7. Poziţionarea arteriolei aferente faţă de Imaginea 8. Histostructura ureterului la păsări/

corpusculul renal / Albastru de toluidină, ob. 40x (original/ Giemsa, ob. 10x (original/ preparat colecţie/
preparat colecţie/ foto şi prelucrare dr. I. Cazimir) foto şi prelucrare dr. I. Cazimir)
1. Foiţa parietală a capsulei Bowman; 2. Podocite; 3. Celule 1. Lumen; 2. Mucoasă; 3. Musculară, strat longitudinal intern;
mezangiale; 4. Spaţiu urinar; 5. Capilar glomerular; 6. Arteriolă 4. Musculară, strat circular extern.
aferentă; 7. Celulă endotelială.
Imaginea 9. Imaginea de ansamblu a parenchimului lobular Imaginea 10. Imagine de ansamblu privind locaţia complexului
renal la păsări / HE, ob. 6x (original/ preparat colecţie/ foto juxtaglomerular (păsări)/ Albastru de toluidină, ob. 20x
şi prelucrare dr. I. Cazimir) (original/ preparat colecţie/ foto şi prelucrare dr. I. Cazimir)
1. Corticală; 2. Con medular; 3. Venă intralobulară; 1. Tub contort proximal; 2. Tub contort distal; 3. Corpuscul renal;
4. Corpuscul renal. 4. Capsula Bowman; 5. Complex juxtaglomerular.
184
9. APARATUL GENITAL MASCUL
Descriere – Aparatul genital mascul este format din testicule, căi spermatice intra- şi
extratesticulare, glande anexe şi organul copulator. La nivelul său se produc şi se transportă
spermatozoizii şi sperma, dar şi o serie de hormoni sexuali.
9. 1. TESTICULUL
Descriere – Testiculul (testis) este un organ parenchimatos alcătuit din numeroşi tubi
seminiferi şi insule de endocrinocite, delimitat de o capsulă fibroasă, intens vascularizată, numită
albuginee.
De studiat : secţiuni transversale şi longitudinale realizate prin testicule provenite de la
masculii diferitelor specii de mamifere.
particularităţile parenchimului testicular.
Capsula testiculară conţine predominant fibre conjunctive de colagen şi puţine fibre
elastice. La unele specii, printre fibrele conjunctive se întâlnesc şi celule musculare netede. De la
nivelul ei se desprind septe care împart parenchimul în lobuli cunoscuţi şi sub denumirea de loje
testiculare.
Figura 9.1. Histostructura parenchimului testicular/ob. 6x

1. Capsulă; 2. Sept conjunctiv; 3. Loje testiculare; 4. Tubi seminiferi.
Lobulii testiculari au un aspect piramidal, prezentând baza orientată spre periferie şi

vârful spre mediastin. Ei sunt alcătuiţi din aproximativ 2 - 5 tubi seminiferi şi celule secretorii
interstiţiale.
►Tubii seminiferi - conţin epiteliul spermatogenetic. Ei sunt delimitaţi de o
membrană cu o structură complexă, numită membrana limitantă, formată din membrana bazală,
miofibroblaşti şi fibre conjunctive elastice. La exterior, sunt încadraţi de fibre musculare netede.
185
Figura 9.2. Histostructura tubului
seminifer/ob. 20x
(original/ preparat histotecă FMVB /foto
1. Tubi seminiferi; 2. Epiteliu
spermatogenetic; 3. Celule Sertoli;
4. Spermatocite primare;
5. Spermatocite secundare;
6. Spermatide; 7. Membrană
limitantă; 8. Tub drept; 9. Glanda
interstiţială.
În epiteliul seminal
sau spermatogenetic vom
întâlni celule de susţinere,
numite celulele Sertoli şi
celulele liniei seminale
aflate în diverse stadii
evolutive.
! ! ! De reţinut : La masculii foarte tineri, epiteliul este simplu şi conţine un singur strat
de celule. Pe măsură ce subiectul se maturizează, cu influenţă hormonală, epiteliul devine stratificat.
Detaliul de imagine (ob. 40x) permite studiul celulelor epiteliului spermatogenetic.
Celulele Sertoli sunt celule înalte, cu aspect piramidal. Ele se întind pe toată suprafaţa
epiteliului spermatogenetic, de la membrana limitantă şi până la lumenul tubului seminifer. Nucleul
lor se întâlneşte în imediata vecinătate a membranei bazale, este normocromatic şi are un nucleol
evident. Membranele lor laterale formează o serie de pliuri în care se fixează celulele liniei
seminale.
! ! ! De reţinut : Celulele liniei seminale sunt aranjate pe mai multe rânduri în cadrul
epiteliului spermatogenetic, la subiectul matur. Pornind de la membrana limitantă către lumen, vom
întâlni spermatogonii, spermatocite, spermatide şi spermatozoizi.
Figura 9.3. Epiteliul
spermatogenetic/ob. 40x
(original/ preparat histotecă FMVB /foto
1. Tub seminifer; 2. Spermatogonie;
3. Spermatocite primare;
4. Spermatocite secundare;
5. Spermatide; 6. Spermatozoizi
imaturi; 7. Celule Sertoli;
8. Membrană limitantă; 9. Glanda
interstiţială.
Spermatogoniile sunt
celule sferice, cu dimensiuni
de aproximativ 10 - 12 m.
Ele pot fi observate în
imediata vecinătate a
membranei limitante, unde se
recunosc, în primul rând după
nucleul heterocromatic, care
ocupă cea mai mare parte din suprafaţa celulară. Citoplasma lor este dispusă sub forma unei
pelicule ce îmbracă nucleul.
În cazul spermatocitelor distingem spermatocitele primare şi spermatocitele secundare.
186
Spermatocitele primare sau de ordinul I sunt cele mai mari celule ale liniei seminale,
ce ocupă 2 - 3 rânduri din cadrul epiteliului tubului seminifer. În general, au formă sferică şi
prezintă un nucleu prevăzut cu o cromatină dispusă sub aspect de reţea, aşa-numitul aspect reticulat
al cromatinei. Spre deosebire de ele, spermatocitele secundare sau de ordinul II sunt celule
mici, dispuse pe mai multe rânduri spre lumenul tubului seminifer. Ele au citoplasma bazofilă şi
sunt prevăzute cu un nucleu ovalar, a cărui cromatină este pulverulentă.
Spermatidele sunt plasate pe 2 - 3 rânduri la nivelul polului apical al celulelor Sertoli,
evidenţiindu-se cu uşurinţă datorită poziţionării, nucleului ovalar şi citoplasmei bazofile. În lumenul
tubilor seminiferi se întâlnesc spermatozoizi, alcătuiţi din cap, gât şi coadă.
►Glanda interstiţială
a testiculului apare răspândită
printre tubii seminiferi. Ea este
formată din cordoane de
endocrinocite interstiţiale
sau celule Leydig, mari,
poligonale, prevăzute cu câte
un nucleu normocromatic,
sferic, alături de care putem
observa capilare sanguine, un
ţesut conjunctiv fin, reticulinic,
fibrocite, macrofage şi capilare
limfatice.
Reprezentarea
schematică – se porneşte cu
schiţarea capsulei şi a tubilor
seminiferi. Apoi, se aplică toate Figura 9.4. Raportul dintre glanda interstiţială şi
categoriile de celule cuprinse în epiteliul spermatogenetic/ob. 40x
epiteliul spermatogenetic şi se (original/ preparat histotecă FMVB /foto şi prelucrare dr. I. Cazimir)
desenează, pe rând, 1. Tubi seminiferi; 2. Spermatogonie; 3. Spermatocite primare;
4. Spermatocite secundare; 5. Celule Sertoli; 6. Membrană limitantă;
formaţiunile glandulare, nervii 7. Endocrinocite; 8. Capilare.
şi vasele de sânge, înglobate în
ţesutul conjunctiv interstiţial.
Figura 9.5. Reprezentarea

schematizată a
parenchimului testicular
1. Capsulă; 2. Sept conjunctiv; 3. Loje

testiculare; 4. Tubi seminiferi;
5. Endocrinocite interstiţiale.
187
9. 2. CĂILE SPERMATICE
Descriere - Căile spermatice alcătuiesc un sistem de canale sinuoase prin care sunt conduşi
spermatozoizii până în momentul părăsirii organismului. În funcţie de locaţia lor, putem întâlni căi
spermatice intratesticulare şi căi spermatice extratesticulare.
De studiat : secţiuni transversale realizate în apropierea testiculului, în care se vor
evidenţia tubii drepţi, reţeaua testiculară, canalele eferente şi epididimul; secţiuni transversale
efectuate prin cordonul testicular, în care vom putea observa canalul deferent; secţiuni transversale
realizate prin uretră.
9.2.1. CĂILE SPERMATICE INTRATESTICULARE

particularităţile căilor spermatice intratesticulare, care sunt reprezentate de tubii drepţi, reţeaua
testiculară şi canalele eferente.
►Tubii drepţi (tubulus seminifer rectus) - stabilesc legătura între tubii seminiferi contorţi
şi reţeaua testiculară, şi se pot identifica în apropierea tubilor seminiferi după epiteliul lor turtit,
simplu cuboidal sau columnar.
►Reţeaua testiculară (rete testis) - conţine numeroase canale tapetate cu un epiteliu
simplu columnar, în structura căruia întâlnim celule columnare ciliate, celule cubice şi celule
endoteliforme. În jurul canalelor reţelei putem observa fibre de colagen, fibre elastice şi celule
musculare netede din mediastinul testicular.
Figura 9.6. Raportul dintre tubii seminiferi şi tubii Figura 9.7. Imaginea de ansamblu a reţelei
drepţi în parenchimul testicular/ob. 20x testiculare în raporturile stabilite cu canalele
(original/ preparat histotecă FMVB / eferente şi canalul epididimar /ob. 3x
foto şi prelucrare dr. I. Cazimir) (original/ preparat histotecă FMVB /
1. Tubi seminiferi; 2. Tubi drepţi; 3. Epiteliu foto şi prelucrare dr. I. Cazimir)
spermatogenetic; 4. Epiteliu simplu cuboidal; 1. Canale ale reţelei testiculare; 2. Canale eferente;
5. Endocrinocite interstiţiale; 6. Vase de sânge. 3. Canal epididimar; 4. Spermatozoizi.
►Canalele şi conurile eferente (ductulus efferens) - leagă reţeaua testiculară de

canalul epididimar. Ele sunt tapetate cu un epiteliu simplu columnar ciliat format din celule
secretoare columnare, celule columnare ciliate şi celule bazale. În apropierea membranei bazale
putem observa fibre de colagen, celule conjunctive şi fibre musculare netede, dispuse circular.
Legătura dintre canalele, conurile eferente şi epididim se stabileşte prin intermediul unor
canale de legătură tapetate cu un epiteliu pseudostratificat columnar ciliat.
188
9.2.2. CĂILE SPERMATICE EXTRATESTICULARE
Imaginea de ansamblu (ob. 10x) şi identificarea structurală – permit studiul căilor

spermatice extratesticulare, ce sunt reprezentate de conurile eferente, canalul epididimar, canalul
deferent, canalul ejaculator şi uretră.
►Epididimul (epididymis) - este alcătuit din canalul epididimar, albuginee şi seroasă.
Canalul epididimar are lumenul tapetat de un epiteliu simplu columnar sau epiteliu
pseudostratificat columnar, în ambele cazuri cu stereocili. Membrana bazală a epiteliului este
acoperită de o redusă cantitate de ţesut conjunctiv şi o tunică fibro-musculară, ce conţine celule
musculare netede dispuse circular.
Detaliul de imagine (ob. 40x) permite studiul epiteliului epididimar, unde putem observa
epiteliocite microviloase cu stereocili, celule holocrine şi celule bazale.
Figura 9.8. Histostructura canalului

epididimar /ob. 20x
1. Lumenul unor secţiuni transversale
prin canalul epididimar; 2. Epiteliu
pseudostratificat columnar ciliat;
3. Tunică fibro-musculară.
Epiteliocitele microviloase
sunt predominante, au formă
columnară alungită şi conţin cili
înalţi şi ramificaţi.
Celulele holocrine au
aspect cuneiform sau cuboidal, iar
celulele bazale sunt celule tinere,
nediferenţiate.
– se porneşte cu schiţarea capsulei
şi a numeroaselor secţiuni ale
canalului epididimar. Apoi, se
aplică celulele epiteliului
epididimar şi se desenează, pe
rând, formaţiunile vasculo-
nervoase, înglobate în ţesutul
conjunctiv interstiţial.
Figura 9.9. Reprezentarea

schematizată a canalului epididimar
1. Lumenul unor secţiuni realizate prin
canalul epididimar; 2. Epiteliu simplu
columnar ciliat; 3. Tunică fibro-
musculară; 4. Spermatozoizi; 5. Capsulă;
6. Capilare.
189
►Canalul deferent (ductus deferens) - continuă canalul epididimar. Identificarea sa este
permisă de lumenul îngust şi peretele gros, format din mucoasă, musculară şi seroasă.
Mucoasa canalului prezintă un epiteliu pseudostratificat columnar, care poate deveni
simplu columnar la extremitatea terminală. În porţiunea iniţială, celulele columnare prezintă
microvili scurţi, ramificaţi. În lamina propria putem observa numeroase fibroblaste, fibre
conjunctive elastice şi vase de sânge.
Musculara canalului deferent apare foarte groasă şi conţine fibre musculare netede
întreţesute, circulare, longitudinale şi oblice. Ea este învelită de seroasă sau adventice.
A B
Figura 9.10. Imaginea de ansamblu a canalului deferent (A) /ob. 3x şi
aspectul histostructural al mucoasei (B)/ob. 10x
1. Lumen; 2. Mucoasă; 3. Musculară; 4. Seroasă.
Porţiunea terminală a canalului deferent conţine glande tubulo-alveolare, simple

ramificate, prezentând un aspect de ampulă, la armăsar, rumegătoare şi canide.
A B
Figura 9.11. Imaginea de ansamblu a ampulei canalului deferent (A) /ob. 3x şi
aspectul histostructural al formaţiunilor glandulare din mucoasă (B)/ob. 20x
1. Lumen; 2. Epiteliu pseudostratificat ciliat; 3. Glande tubulo-laveolare; 4. Musculară; 5. Adventice.
190
Glandele tubulo-alveolare pot ocupa întreaga lamină propria la unele specii, înconjurată de
fibre musculare netede sau de un ţesut conjunctiv dens.
Musculara ampulei canalului deferent este subţire şi conţine celule musculare netede
dispuse variat, înglobate într-un ţesut conjunctiv lax, vascularizat, ce se continuă în adventice.
Figura 9.12. Reprezentarea schematizată

a canalului deferent
1. Lumen; 2. Epiteliu pseudostratificat
columnar ciliat; 3. Lamina propria;
4. Musculară; 5. Adventice;
6. Vase de sânge.
– se porneşte cu schiţarea conturului
canalului deferent şi a întinderii
aproximative a peretelui, stabilite în
urma aplicării conturului lumenului.
Apoi, se desenează toate
componentele mucoasei, muscularei
şi seroasei.
►Canalul ejaculator (ductus ejaculatorius) - prezintă o structură asemănătoare cu
peretele ampulei canalului deferent. Epiteliul apare pseudostratificat, cu celule columnare
secretoare şi celule bazale, devenind epiteliu de tranziţie şi continuându-se cu epiteliul uretrei.
►Uretra masculină (urethra masculina) - îndeplineşte rolul de conduct comun
uro-genital, cu peretele format din mucoasă şi musculară. Prezintă o zonă prostatică, o zonă
membranoasă şi o zonă spongioasă sau peniană, descrise şi în cadrul capitolului 8, ce vizează
histostructura aparatului urinar.
Zona prostatică se extinde de la gâtul vezicii urinare până la extremitatea caudală a
prostatei, unde se continuă cu porţiunea membranoasă.
Epiteliul mucoasei uretrale, predominant de tip tranziţional, prezintă şi teritorii intercalate
cu aspect de epiteliu simplu columnar, pseudostratificat columnar sau cuboidal. Lamina propria
are proprietăţi erectile, datorită prezenţei numeroaselor vase sangvine.
La nivelul zonei spongioase, numărul şi mărimea lacunelor vasculare cresc, structurându-se
corpul spongios. În acest teritoriu, putem observa un bogat plex de vene modificate, separate între
ele prin trabecule conjunctivo-musculare.
Musculara uretrei este alcătuită din fibre musculare netede în apropierea gâtului vezicii
urinare şi fibre musculare striate în restul uretrei. Ea apare înconjurată de o adventice cu
structură conjunctivă laxă sau densă.
Uretra peniană intră în alcătuirea organului copulator mascul. Are peretele format din
mucoasă, strat vascular şi musculară.
Mucoasa prezintă un epiteliu pseudostratificat columnar, ce devine stratificat
pavimentos la nivelul meatului urinar.
În lamina propria putem observa un ţesut conjunctiv lax, bogat în celule limfoide, glande
uretrale mucoase şi înfundături lacunare ale epiteliului.
Stratul vascular este alcătuit din ţesutul spongios, ce cuprinde areole mici, delimitate de
trabecule conjunctive ce conţin fibre elastice şi rare fibre musculare netede. El este delimitat la
exterior de o tunică conjunctivo-musculară fină, albugineea.
191
9. 3. PENISUL
Descriere - Penisul (penis) reprezintă organul copulator, cuprinzând în structura sa: uretra
extrapelvină, formaţiuni erectile, musculare, vasculare şi nervoase.
De studiat : secţiuni transversale realizate în diferite zone ale structurii peniene.
Imaginea de ansamblu (ob. 10x) şi identificarea structurală – permit evidenţierea
particularităţilor histostructurale ale corpilor spongios şi cavernoşi.
►Corpii cavernoşi, în număr de doi, separaţi între ei printr-un sept perforat şi delimitaţi de
un ţesut conjunctiv dens ce formează albugineea, sunt situaţi pe faţa dorsală a uretrei spongioase.
Septul penian apare complet la canide şi este continuat cranial de un os penian, prelungit cu o
formaţiune fibro-cartilaginoasă.
A B
Figura 9.13. Imaginea de ansamblu a unei secţiuni transversale realizate prin

corpul penian (A) /ob. 3x şi aspectul histostructural al uretrei (B)/ob. 10x
1. Uretră; 2. Corp spongios; 3. Corp cavernos; 4. Albuginee; 5. Fibre musculare striate scheletice;
6. Epiteliu stratificat polimorf; 7. Lamina propria.
Albugineea peniană cuprinde fibre de colagen şi elastice, dispuse pe două straturi: unul
circular intern şi altul longitudinal extern, intercalate cu fibre musculare netede.
Ţesutul erectil al corpului cavernos cuprinde o reţea de lacune sanguine neregulate,
interpusă între artere şi vene.
Figura 9.14. Histostructura corpului

cavernos/ob. 20x
1. Epiteliul stratificat polimorf al uretrei;
2. Corp spongios; 3. Corp cavernos;
4. Caverne.
! ! ! De reţinut : Pereţii
lacunelor sunt reprezentaţi de
trabecule conjunctive formate din
fibre groase de colagen, fibre
elastice, fibroblaste, fibrocite şi fibre
musculare netede. Lacunele sau
cavernele sunt căptuşite de
endoteliu.
192
►Corpul spongios înconjoară uretra peniană, fiind delimitat de o albuginee mai subţire, ce
cuprinde pe faţa internă fibre musculare netede, dispuse circular. La nivelul său, lacunele
sanguine au dimensiuni mai mici, aproximativ egale, fiind despărţite între ele de trabecule
conjunctive fine, ce conţin rare celule musculare netede şi rare fibre de colagen.
9. 4. GLANDELE GENITALE ACCESORII
Descriere - Glandele genitale accesorii (glandulae genitales accessoriae) sau glandele

anexe ale aparatului genital mascul sunt reprezentate de glandele ampulelor canalelor deferente,
glandele veziculare, prostata şi glandele bulbo-uretrale.
De studiat : secţiuni transversale sau sagitale realizate în diferite zone ale parenchimului
glandelor veziculare, prostatei şi glandelor bulbo-uretrale.
9.4.1. GLANDELE VEZICULARE
Imaginea de ansamblu (ob. 10x) ne permite şi identificarea structurală – în cazul

glandelor veziculare (glandula vesicularis), numite şi vezicule seminale, prin studiul peretelui lor
alcătuit din mucoasă, musculară şi adventice sau seroasă.
Mucoasa apare extrem de cutată, prezentând pliuri primare subţiri, care se vor ramifica în
pliuri secundare şi terţiare. Pliurile realizează o suprafaţă foarte mare de secreţie, putându-se
anastomoza între ele. Epiteliul este simplu columnar sau pseudostratificat columnar. El conţine
celule secretorii de tip mucos şi celule bazale nediferenţiate.
Lamina propria este fină, intens vascularizată, bogată în fibre de colagen şi elastice, ce intră
şi în structura pliurilor mucoasei.
A B
Figura 9.15. Imaginea de ansamblu a peretelui glandelor veziculare (A) /ob. 10x şi
aspectul histostructural al tubulo-alveolelor (B)/ob. 20x
1. Epiteliu pseudostratificat columnar ciliat; 2. Lamina propria; 3. Tubulo-alveole; 4. Fibre musculare netede.
Musculara apare subţire şi conţine două straturi de fibre musculare netede, incomplet
delimitate, unul longitudinal extern şi altul circular intern.
Adventicea sau seroasa cuprinde un strat subţire de ţesut conjunctiv lax, ce conţine o
serie de microganglioni vegetativi.
În secţiunile de microscopie ce conţin fragmente ale veziculelor seminale recoltate de la
cabaline, vom putea observa glande tubulo-alveolare ramificate, delimitate de fine trabecule
193
conjunctivo-musculare.
Canalele intralobulare şi canalul de excreţie principal sunt căptuşite de un epiteliu
simplu cuboidal sau stratificat columnar.
9.4.2. GLANDA PROSTATĂ
Descriere - Glanda prostată (prostata) este alcătuită din capsulă şi parenchim. Ea cuprinde
un număr variabil de glande tubulo-alveolare, derivate din epiteliul uretrei pelvine.
Capsula este formată dintr-un ţesut conjunctiv în care se integrează numeroase fibre
musculare netede.
Figura 9.16. Imaginea de ansamblu a parenchimului prostatic/ob. 3x

1. Septe conjunctivo-musculare; 2. Tubulo-alveole.
! ! ! De reţinut : Din capsulă pornesc septe conjunctivo-musculare, ce formează stroma şi
împart parenchimul în lobuli.
Figura 9.17. Histostructura tubulo-

alveolelor prostatei/ob. 20x
1. Epiteliu simplu columnar; 2. Pinteni
intralumenali; 3. Stromă conjunctivo-
musculară; 4. Vase de sânge.

permite şi identificarea
structurală – prin studiul
parenchimului reprezentat de glande
tubulo-alveolare compuse.
194
Alveolele, canalele de excreţie şi canalele intralobulare sunt căptuşite de un epiteliu simplu
cubic sau columnar.
Alveolele prostatei sunt cavităţi ovoide, cu lumen mare, în care se evidenţiază plierile
epiteliului, observate sub forma unor expansiuni orientate către lumenul unităţii secretorii. Aceste
expansiuni epiteliale, particulare glandei prostate, poartă denumirea de pinteni intralumenali.
Figura 9.18. Imaginea pintenilor intraluminali în parenchimul

glandei prostate/ob. 20x
1. Sept conjunctivo-muscular; 2. Epiteliu simplu columnar; 3. Pinteni intralumenali.
Epiteliul alveolar este simplu columnar, format din celule columnare secretorii cu
citoplasă spumoasă şi celule bazale.
Celulele secretorii au microvili şi un nucleu veziculos, nucleolat, plasat în regiunea distală.
Celulele bazale sunt puţin numeroase, au talie mică şi reprezintă celule de înlocuire.
Alveolele şi canalele prostatei sunt înconjurate de ţesut conjunctiv lax, ce conţine celule
musculare netede.
Canalele de excreţie sunt
căptuşite, iniţial de un epiteliu
simplu columnar, ce devine
stratificat polimorf.

unui canal colector prostatic/ob. 10x
(original/ preparat histotecă FMVB /foto şi
1. Canal colector; 2. Canalicule de excreţie;
3. Tubulo-alveole ale parenchimului
prostatic.
195
Reprezentarea schematică – se porneşte cu schiţarea capsulei şi a septelor conjunctivo-
musculare. Apoi, se desenează numeroasele glande tubulo-alveolare, înglobate alături de formaţiuni
vasculo-nervoase, în ţesutul conjunctiv interstiţial.
Figura 9.20. Reprezentarea schematizată a glandei prostate

(original/după preparat histotecă FMVB / desen şi prelucrare dr. I. Cazimir)
1. Septe conjunctivo-musculare; 2. Tubulo-alveole; 3. Pinteni intralumenali;
4. Compus de secreţie.
9.4.3. GLANDELE BULBOURETRALE
Imaginea de ansamblu (ob. 10x) ne permite şi identificarea structurală a glandelor

bulbouretrale (glandula bulbourethralis), care apar delimitate de o capsulă fibro-elastică ce conţine
o cantitate variabilă de fibre musculare striate. De la nivelul capsulei se detaşează trabecule
conjunctive ce conţin leiocite şi fibre musculare striate. Trabeculele împart parenchimul în lobuli.
Detaliul de imagine (ob. 40x) ne oferă date privind parenchimul alcătuit din formaţiuni
secretorii tubulo-acinoase şi tubulo-alveolare, căptuşite de un epiteliu simplu columnar, cu
rare celule bazale. Tubii, acinii şi alveolele se deschid în canalele colectoare fie direct, fie prin
intermediul unor piese de legătură, delimitate de un epiteliu simplu, cu celule întunecate.
Canalele colectoare, căptuşite de un epiteliu simplu cubic sau columnar, confluează
pentru a forma canale intraglandulare mari, cu un epiteliu pseudostratificat columnar.
Conductele intraglandulare mari se deschid într-unul sau în mai multe canale bulbo-uretrale
căptuşite de un epiteliu de tranziţie.
196
ANEXA 9
Imaginea 1. Histostructura canalului epididimar / HEA, Imaginea 2. Histostructura tubului seminifer / HE, ob. 20x
ob. 10x (original/ preparat histotecă FMVB/ (original/ preparat histotecă FMVB/
1. Lumenul unor secţiuni realizate prin canalul epididimar; 1. Tub seminifer; 2. Epiteliu spermatogenetic; 3. Celule Sertoli;
2. Epiteliu simplu columnar ciliat; 3. Tunică fibro-musculară; 4. Spermatogonie; 5. Spermatocite primare; 6. Spermatocite
4. Spermatozoizi; 5. Capsulă. secundare; 7. Spermatide; 8. Spermatozoizi imaturi; 9. Glanda
interstiţială; 10. Vase de sânge; 11. Membrană limitantă.
Imaginea 3. Histostructura canalului deferent / Orceină, Imaginea 4. Prostata / VG, ob. 6x (original/ preparat
ob. 10x (original/ preparat histotecă FMVB/ histotecă FMVB/ foto şi prelucrare dr. I. Cazimir)
foto şi prelucrare dr. I. Cazimir) 1. Septe conjunctivo-musculare; 2. Tubulo-alveole; 3. Pinteni
1. Lumen; 2. Epiteliu pseudostratificat columnar ciliat; intralumenali; 4. Fibre musculare netede.
3. Lamina propria; 4. Musculară; 5. Seroasă; 6. Vas de sânge.
197
Imaginea 5. Parenchimul testicular / HE, ob. 10x (original/ Imaginea 6. Glandele parenchimului prostatic / HEA, ob. 20x
preparat histotecă FMVB/ foto şi prelucrare dr. I. Cazimir) (original/ preparat histotecă FMVB/ foto şi prelucrare dr. I. Cazimir)
1. Septe conjunctive; 2. Tubi seminiferi; 3. Glandă interstiţială; 1. Tubulo-alveole; 2. Epiteliu simplu columnar; 3. Stromă;
4. Vase de sânge. 4. Vase de sânge.
Imaginea 7. Epiteliul canalului epididimar / HEA, Imaginea 8. Cordonul testicular / Orceină,

ob. 40x (original/ preparat histotecă FMVB/ ob. 6x (original/ preparat histotecă FMVB/
1. Epiteliu simplu columnar ciliat; 2. Tunică fibro-musculară; 1. Canal deferent; 2. Ţesut conjunctiv dens; 3. Artere;
3. Spermatozoizi. 4. Vene; 5. Vas limfatic.
Imaginea 9. Histostructura penisului / HE,

ob. 6x (original/ preparat histotecă FMVB/ Imaginea 10. Glanda veziculară / HEA, ob. 20x (original/
foto şi prelucrare dr. I. Cazimir) preparat histotecă FMVB/ foto şi prelucrare dr. I. Cazimir)
1. Lumenul uretrei; 2. Epiteliu stratificat polimorf; 3. Corp 1. Epiteliu pseudostratificat columnar; 2. Lamina propria;
spongios; 4. Corp cavernos; 5. Canal colector prostatic; 3. Tubulo-alveole.
6. Canalicule prostatice; 7. Muşchi striat scheletic.
198
10. APARATUL GENITAL FEMEL
Descriere – Aparatul genital femel este alcătuit din ovare, căile genitale şi glanda mamară.
Aceste structuri sunt implicate în producerea gametului femel, ovulul, în recepţionarea
spermatozoizilor, servesc drept locaţie pentru desfăşurarea fecundaţiei, asigură condiţiile necesare
dezvoltării fetusului până la expulzare, după care participă la hrănirea nou-născutului.
10. 1. OVARUL LA MAMIFERE
Descriere – Ovarul (ovarium) este un organ parenchimatos ce produce ciclic, la intervale

de timp controlabile gametul femel, dar şi o serie de hormoni sexuali, cum ar fi progesteronul şi
hormonii estrogeni, absolut necesari pentru nidaţia zigotului şi dezvoltarea embrio-fetală.
De studiat : secţiuni transversale şi longitudinale realizate prin ovare provenite de la
femelele diferitelor specii de mamifere.
Imaginea de ansamblu (ob. 3x, 6x, 10x) şi identificarea structurală – surprind
particularităţile histostructurale ale ovarului format din epiteliul superficial, albuginee şi parenchim.
! ! ! De reţinut : Aspectul parenchimului ovarian în diferitele secţiuni histologice luate în
studiu prezintă o foarte mare variabilitate în funcţie de specia de provenienţă, vârsta subiectului şi
faza ciclului sexual din momentul recoltării.
Figura 10.1. Imaginea de ansamblu a ovarului/ob. 3x

1. Epiteliu şi albuginee; 2. Foliculi ovarieni primordiali; 3. Foliculi ovarieni terţiari;
4. Corpi galbeni; 5. Corion citogen.
Epiteliul germinativ sau superficial poate fi observat pe anumite teritorii plasate

deasupra capsulei fibroase. El este format dintr-un singur rând de celule cubice aplatizate.
Capsula ovariană, numită şi albuginee, este alcătuită dintr-un ţesut conjunctiv dens, ce
conţine numeroase fibre de colagen orientate paralel cu suprafaţa ovarului.
Parenchimul ovarian este organizat pe două zone: corticală şi medulară.
199
►Zona corticală sau parenchimatoasă este situată periferic şi cuprinde corionul
citogen, foliculi ovarieni aflaţi în diferite stadii evolutive, corpii galbeni şi corpii albicans.
Figura 10.2. Imaginea zonei

subcapsulare/ob. 20x
1. Epiteliu simplu columnar; 2. Albuginee;
3. Fibre conjunctive; 4. Celule conjunctive.
! ! ! De reţinut : Corionul
citogen cuprinde numeroase celule
mezenchimale, fibroblaste, fibrocite,
histiocite, macrofage, şi grupări
scurte de fibre de colagen şi
reticulină, dispuse pe direcţii diferite,
realizând un aspect de vârtej pe
secţiuni.
Printre structurile fibrilare putem observa insule sau cordoane de celule interstiţiale
poliedrice, implicate în elaborarea hormonilor sexuali.
►Zona medulară sau vasculară conţine o regiune vasculară situată în jurul hilului,
formată din vasele mari, sinuoase, şi apoi, până la teritoriul corticalei, medulara propriu-zisă,
alcătuită din vase mai mici, ţesut conjunctiv, fibre musculare netede, filete nervoase, celule
cromafine paraganglionare şi corpusculi senzitivi.
! ! ! De reţinut : În secţiunile histologice realizate prin ovare ce provin de la ovine şi
carnivore, în zona medulară putem observa o reţea de canalicule (rete ovarii) neregulate, căptuşite
de un epiteliu simplu cubic.
10.1.1. FOLICULII OVARIENI
Descriere – Foliculii ovarieni sunt situaţi numai în zona corticală a ovarului, prezentând o
structură diferită în timpul vieţii fetale, postnatale, la pubertate şi la maturitatea sexuală.
Figura 10.3. Ovocite şi foliculi ovarieni în

diferite stadii ale dezvoltării/ob. 20x
1. Foliculi primordiali; 2. Foliculi primari;
3. Folicul secundar.
! ! ! De reţinut : În funcţie
de stadiul evolutiv în care au fost
surprinşi în secţiunea histologică
luată în studiu, în câmpul microscopic
vom putea identifica foliculi
primordiali, primari, secundari şi
terţiari.
200
Imaginea de ansamblu (ob. 10x) ne orientează în alegerea foliculilor ovarieni destinaţi
studiului, iar detaliul de imagine (ob. 40x) şi identificarea structurală – surprind
particularităţile celor patru tipuri de foliculi ovarieni.
Figura 10.4. Foliculi ovarieni primordiali/

1. Ovocit; 2. Nucleu; 3. Nucleol;
4. Celule foliculare.
►Foliculii primordiali (folliculus

ovaricus primordialis) sunt prezenţi şi în
secţiunile histologice realizate prin ovare
imature, recoltate chiar din perioada
fetală. Ei au un aspect sferoidal, globulos,
şi sunt alcătuiţi din ovocitul primar,
înconjurat de un singur strat de celule
foliculare aplatizate.
Figura 10.5. Foliculi ovarieni primari/

1. Folicul primordial; 2. Foliculi primari;
3. Folicul secundar.
►Foliculii primari (folliculus

ovarius primarius) sunt delimitaţi de
corionul citogen printr-o membrană
bazală. Ei sunt alcătuiţi dintr-o ovocită
primară, înconjurată de un singur
rând de celule foliculare cu aspect
cubic.
Figura 10.6. Foliculul ovarian secundar/

1. Ovocit; 2. Nucleu; 3. Ovolemă;
4. Celule foliculare; 5. Corion citogen.
►Foliculii secundari (folliculus

ovarius secundarius), multilamelari sau
în creştere, sunt formaţi dintr-un ovocit
primar în creştere, înconjurat de două
sau mai multe rânduri de celule
foliculare, poliedrice. La periferia
ovocitului primar putem observa un strat
glicoproteic cu grosimea de 3 - 5 m,
denumit zona pelucidă, aflat în contact cu
ovolema.
201
! ! ! De reţinut : În secţiunile histologice realizate prin ovare ce provin de la carnivore,
suine şi ovine putem observa foliculi secundari poliovulari, ce conţin mai multe ovule.
La foliculii secundari aflaţi într-un stadiu avansat al dezvoltării, putem distinge, printre
celulele foliculare, mici cavităţi pline cu lichid, iar la periferie se structurează un strat vascularizat
de celule tecale alungite.
►Foliculii terţiari sau cavitari (folliculus ovaricus vesiculosus s. tertiarus) se
caracterizează prin dezvoltarea unei cavităţi centrale denumită antru folicular, umplut cu
lichid folicular.
Figura 10.7. Foliculul ovarian terţiar/
1. Cavitate foliculară; 2. Resturi ale lichidului
folicular; 3. Ovocit; 4. Zona pellucida;
5. Corona radiata; 6. Granuloasa;
7. Teacă foliculară.
Ovocita primară, sferică,

are un nucleu eucromatic, situat
central, cu puţină cromatină şi un
nucleol evident. Membrana
plasmatică prezintă numeroşi
microvili care se întrepătrund cu
prelungirile celulelor foliculare din
coroana radiată, conferind aspectul
striat al membranei pelucide.
Cavitatea foliculară poate avea un diametru variabil, în funcţie de cantitatea lichidului
folicular acumulat, ce determină plasarea ovocitului într-o poziţie excentrică. Totodată, o parte din
celulele foliculare sunt împinse spre periferie, unde capătă un aspect poliedric şi se dispun pe mai
multe rânduri pe membrana bazală Slawjanski, formând granuloasa.
Figura 10.8. Ovocitul şi discul proliger/ ob. 40x

1. Ovocit; 2. Ovolemă; 3. Zona pellucida; 4. Corona radiata;
5. Discul proliger; 6. Granuloasa; 7. Teacă foliculară;
8. Cavitate foliculară.
O altă parte din celulele foliculare se grupează

în jurul ovocitului formând coroana radiată. Între
coroana radiată şi granuloasă se interpune o
aglomerare de celule foliculare cunoscute sub
denumirea de disc proliger sau cumulus oophorus.
În foliculii terţiari maturi (De Graaf),
celulele coroanei radiata devin columnare şi se dispun
radial.
La periferia foliculilor terţiari putem observa o
teacă internă, vasculară, şi alta externă, de natură
conjunctivă.
202
Teaca internă se formează prin transformarea celulelor mezenchimale şi a fibroblastelor,
rezultând celule tecale alungite, cu rol endocrin, şi este foarte bogată în capilare sanguine şi
limfatice, care nu pătrund în stratul granular.
În foliculii terţiari maturi, unele din celulele tecale fusiforme cresc în dimensiuni, capătă
forme poliedrice şi caracteristici epiteloide.
Teaca externă, mai puţin vascularizată, este formată dintr-un strat fin de ţesut conjunctiv
lax. Cuprinde fibre de colagen dispuse în lamele concentrice şi fibrocite fusiforme.
►Foliculii dehiscenţi sau preovulatorii apar în faza de oestrus a ciclului sexual şi
reprezintă faza finală a foliculogenezei. Au o dimensiune mare datorită acumulării exagerate de
lichid folicular, astfel că proemină la suprafaţa ovarului. Tecile foliculului se subţiază, iar
regiunea în care se va produce dehiscenţa (stigma) apare evidentă, cu aspect transparent, înconjurat
de o reţea de capilare, dispuse radial.
Figura 10.9. Foliculul ovarian terţiar matur

surprins imediat după producerea
dehiscenţei/ ob. 10x (original/ preparat histotecă
FMVB /foto şi prelucrare dr. I. Cazimir)
1. Cavitate foliculară; 2. Teritoriul dehiscenţei;
3. Granuloasa; 4. Teacă foliculară ruptă.
În unele secţiuni histologice se

poate identifica teritoriul în care se
produce ruperea tecilor foliculului
preovulator (dehiscenţa foliculară) şi
procesul fiziologic de eliberare a
ovocitului secundar (ovulaţia).
10.1.2. GLANDA INTERSTIŢIALĂ A OVARULUI
Descriere – Glanda interstiţială a ovarului conţine celule interstiţiale (endocrinocytus

interstitialis), care au funcţie endocrină, topografie variată şi provin din celulele tecii foliculare
interne a foliculilor cavitari sau din hipertrofierea celulelor granuloasei foliculilor precavitari.
Figura 10.10. Glanda intersţiţială/ ob. 20x

1. Foliculi secundari; 2. Glanda interstiţială
diseminată; 3. Corp albicans.

şi identificarea structurală –
surprind particularităţile histostructurale
ale endocrinocitelor interstiţiale, ce apar
dispuse în grămezi sau cordoane,
prezente mai ales în zona corticală a
ovarului.
203
Endocrinocitele interstiţiale se recunosc după aspectul poliedric sau epitelioid, nucleul sferic
sau ovalar normocromatic şi citoplasma cu tentă areolară, datorită incluziunilor lipidice aglomerate.
10.1.3. CORPUL GALBEN ŞI CORPUL ALBICANS
Descriere – Corpul galben (corpus luteus) poate fi observat în zona corticală a ovarului,
după ce a avut loc ovulaţia, având un caracter temporar în situaţii fiziologice. El se organizează pe
baza oferită de foliculul ovarian matur, după dehiscenţă şi ovulaţie, când în cavitatea foliculară se
formează un cheag sero-hemato-fibrinos, ce conţine lichid folicular şi celule foliculare.
Imediat după ovulaţie, o parte din celulele granuloasei prezintă picnoză nucleară, în timp ce
altele se multiplică, transformându-se în celule luteale (luteocytus s. endocrinocytus corporis lutei).
Din teaca internă se desprind muguri vasculari, ce traversează membrana bazală înaintând spre
centrul foliculului. La cele mai multe specii, la formarea corpului galben contribuie şi teaca internă,
celulele tecale transformându-se în luteocite tecale (thecaluteocytus).
Corpul galben îşi păstrează funcţia condiţionat de instalarea gestaţiei, deosebindu-se un corp
galben progestativ sau ciclic şi un corp galben de gestaţie.
Figura 10.11. Corpul galben progestativ/ ob.

10x (original/ preparat histotecă FMVB /
1. Foliculi primordiali; 2. Folicul primar;
3. Folicul secundar; 4. Folicul involuat atrezic;
5. Corpi galbeni; 6. Corion citogen.
►Corpul galben progestativ

sau ciclic se instalează şi evoluează
atunci când nu s-a produs
fecundaţia. După ce are o activitate de
câteva zile, el involuează,
transformându-se într-o formaţiune
hialino-fibroasă, denumită corp
albicans (corpus albicans).
Figura 10.12. Corpul galben gestativ/ ob. 3x

1. Corp galben de gestaţie; 2. Foliculi
secundari; 3. Vas de sânge; 4. Teacă fibroasă.
►Corpul galben gestativ se

instalează numai dacă ovulul a fost
fecundat. Funcţionează până la
jumătatea gestaţiei, după care
involuează, transformându-se în corp
albicans. Există specii de animale la
care prezenţa corpului galben este
necesară pe întreaga perioadă a
gestaţiei.
204
! ! ! De reţinut : Din punct de vedere histostructural, corpul galben ciclic şi corpul galben
gestativ sunt identici, deosebindu-se doar prin mărime şi durata existenţei lor.
Imaginea de ansamblu (ob. 3x, 6x, 10x) ne orientează în depistarea corpilor galbeni şi a
corpilor albicans destinaţi studiului, în parenchimul ovarian, iar detaliul de imagine (ob. 40x) şi
identificarea structurală – permit observarea celor două categorii celulare din componenţa
corpilor galbeni, integrate într-un suport conjunctivo-vascular, dar şi histostructura corpilor
albicans.
Celulele luteale mari, hipertrofiate, observate în corpii galbeni, apar poligonale, şi prezintă
un nucleu veziculos, sferoidal. Ele conţin numeroase incluziuni lipidice, şi se organizează în
cordoane printre celulele granuloasei.
Celulele luteale mici sunt prevăzute
cu câte un nucleu ovalar, nucleolat şi apar
dispuse în cuiburi printre capilarele sanguine.
Ele reprezintă numai o mică parte din celulele
corpului galben, putând fi observate către
periferia formaţiunii.
Corpul albicans are în structura sa
numeroase fibre conjunctive, rare celule şi este
slab vascularizat, având un aspect cicatriceal.
Figura 10.13. Corpul albicans/ ob. 10x (original/
1. Folicul secundar; 2. Corp albicans.
Figura 10.14. Imaginea de ansamblu schematizată a ovarului mamifer

1. Epiteliu simplu cubic şi albuginee; 2. Corticală; 3. Medulară; 4. Foliculi primordiali; 5. Foliculi
primari; 6; Foliculi secundari; 7. Folicul terţiar incipient; 8. Folicul terţiar matur; 9. Cavitate foliculară;
10. Corona radiata; 11. Zona pellucida; 12. Discul proliger; 13. Granuloasa; 14. Teacă foliculară
internă; 15. Teacă fibroasă; 16. Corp galben; 17. Corp albicans; 18. Corion citogen ; 19. Vase de sânge.
205
10. 2. OVARUL LA PĂSĂRI
Descriere – Ovarul păsărilor conţine o zonă corticală, în care putem identifica numeroşi
foliculi în diferite stadii evolutive şi o zonă medulară, intens vascularizată. Cele două teritorii ale
parenchimului ovarian sunt incomplet delimitate.
De studiat : secţiuni transversale şi longitudinale realizate prin ovare provenite de la
femelele diferitelor specii de păsări.
! ! ! De reţinut : La păsări, secţiunile histologice se pot realiza doar prin ovarul stâng,
singurul dezvoltat, ovarul drept rămânând rudimentar.
Imaginea de ansamblu (ob. 10x) permite identificarea structurală, şi ne orientează în
cercetarea parenchimului ovarian şi în alegerea foliculilor ovarieni destinaţi studiului, iar detaliul
de imagine (ob. 40x) surprinde particularităţile histostructurale ale acestora.
Figura 10.15. Imagine de ansamblu a

ovarului la păsări/ ob. 3x
1. Foliculi ovarieni; 2. Epiteliu simplu
cuboidal şi albuginee; 3. Medulară.
La suprafaţa ovarului
putem observa un epiteliu
germinativ simplu, cubic sau
pavimentos, sub care se dispune
albugineea fină.
Stroma ovariană, redusă
la ţesutul conjunctiv perifolicular,
conţine celule mezenchimale,
fibroblaste şi celule interstiţiale.
În zona corticală întâlnim foliculii ovarieni primordiali, primari, secundari şi terţiari,
constituiţi din ovocite primare şi celule foliculare.
! ! ! De reţinut : La
maturitate, ovulul sau zigotul
păsărilor apare foarte mare
datorită vitelusului pe care îl
acumulează, şi care trebuie să
asigure nevoile nutritive şi
plastice până în momentul
ecloziunii. Vitelusul este elaborat
de celulele foliculare ale
granuloasei.
Figura 10.16. Zona superficială a

ovarului la păsări/ ob. 40x
1. Epiteliu simplu cuboidal; 2. Foliculi
ovarieni; 3. Nucleul ovocitului;
4. Vitelus; 5. Celule foliculare;
6. Vase de sânge.
206
►Foliculul terţiar poate fi observat la suprafaţa ovarului, de care apare ataşat printr-un
pedicul. Spre deosebire de foliculul terţiar mamifer, el este format din ovocit, membrană
perivitelină, zona radiată, granuloasă, membrana bazală, teaca internă şi teaca externă.
Ovocitul este delimitat de o membrană perivitelină şi are în centru nucleul sau vezicula
germinativă, înconjurat de ovoplasmă formată din straturi concentrice alternative de vitelus alb şi
vitelus galben.
Zona radiată este situată între membrana vitelină şi celulele foliculare ale granuloasei. Are
un aspect striat datorită microvililor pe care îi prezintă celulele foliculare ale granuloasei şi care
pătrund în invaginările membranei viteline.
Granuloasa, delimitată de o membrană bazală subţire, apare sub forma unui strat de celule
foliculare cuboidale sau columnare, situate în imediata vecinătate a ovocitului
Teaca foliculară internă cuprinde celule interstiţiale clare şi întunecate. Celulele
interstiţiale clare au aspect poligonal sau ovalar, fiind dispuse grupat printre numeroasele capilare
sanguine. Celulele interstiţiale întunecate sunt dispuse la periferia grupelor de celule clare.
Figura 10.17. Histostructura foliculului

ovarian terţiar la păsări/ ob. 20x
1. Nucleul ovocitului; 2. Vitelus; 3. Membrana
perivitelină; 4. Granuloasa; 5. Teacă foliculară
internă; 6. Teacă foliculară externă; 7. Grupări de
celule interstiţiale clare.
Teaca foliculară externă este

formată din ţesut conjunctiv bogat în fibre
de colagen şi elastice. Fibrele de colagen
sunt mai groase şi mai evidente în
vecinătatea tecii interne. Printre fibrele
conjunctive se observă fibroblaste alungite,
aplatizate şi fibre musculare netede.
Fibrele musculare apar mai numeroase şi dezvoltate la nivelul pediculului folicular, mai rare
şi mai subţiri spre stigmă (locaţia dehiscenţei).
Figura 10.18. Imaginea de ansamblu schematizată a ovarului la păsări

1. Foliculi ovarieni în diferite stadii ale dezvoltării; 2. Epiteliu simplu cubic şi albuginee; 3. Medulară;
4. Pedicul; 5. Nucleul ovocitei; 6. Vitelus; 7. Membrană perivitelină; 8. Granuloasa;
9. Teacă foliculară internă; 10. Grupări de celule interstiţiale clare.
207
! ! ! De reţinut : La păsări, foliculii ovarieni maturi terţiari sunt lipsiţi de cavitate
foliculară, lichid folicular şi disc proliger, iar după dehiscenţa foliculară, ovarul nu formează corpul
galben.
►Glanda interstiţială este reprezentată de celulele interstiţiale din stromă şi de
endocrinocitele tecale, clare şi întunecate.
Celulele interstiţiale stromale au formă ovală sau poligonală, citoplasmă clară, şi pot fi
observate dispersat, printre foliculii ovarieni aflaţi în diverse faze de evoluţie.
Reprezentarea schematică – a ovarului, atât la păsări cât şi la mamifere, se porneşte cu
schiţarea epiteliului, a capsulei şi repartizarea aleatorie a foliculilor ovarieni. Apoi, se aplică toate
categoriile de celule cuprinse în structura foliculilor, corpii galbeni şi albicans dacă este cazul
numai în ovarul mamiferelor, celulele glandei interstiţiale, nervii şi vasele de sânge, înglobate în
corionul citogen, alături de formaţiunile vasculo-nervoase ale medularei.
10. 3. CĂILE GENITALE FEMELE LA MAMIFERE
Descriere – Căile genitale femele sunt conducte prin care circulă atât gameţii femeli cât şi
cei masculi, la un moment dat (ovulul şi spermatozoizii), în care are loc fecundaţia, în care se
dezvoltă produsul de concepţie şi prin care este expulzat fetusul. Histostructural, sunt alcătuite din
mucoasă, musculară şi seroasă sau adventice.
De studiat : secţiuni transversale realizate prin oviducte, uter, vagin, vestibul vaginal şi
vulvă la diferite specii de mamifere.
10.3.1. OVIDUCTELE
Descriere – Oviductele, numite şi tube uterine (tuba uterina) sau salpinxurile (salpinx)
sunt organe bilaterale, cu aspect flexuos, alcătuite din pavilionul (infundibul) asemănător cu o
pâlnie, corp şi extremitate uterină.
Imaginea de ansamblu (ob. 6x, 10x) permite identificarea structurală, şi ne
orientează în studiul peretelui.
Mucoasa oviductului apare cutată, formând numeroase pliuri înalte şi ramificate, ce-i
creează lumenului infundibular un aspect labirintic.
Figura 10.19. Histostructura oviductului/

1. Epiteliu simplu columnar; 2. Lamina propria;
3. Capilare.
Lamina propria cuprinde un

ţesut conjunctiv lax bogat în capilare
sanguine, limfatice, alături de care
putem observa şi câteva fibre musculare
netede. În profunzimea peretelui se
continuă cu un ţesut conjunctiv dens
submucos.
208
Musculara oviductului este redusă la un strat subţire de fibre musculare netede, dispuse
circular la nivelul pavilionului. Se îngroaşă spre uter prin adăugarea unor fibre longitudinale.
Seroasa este reprezentată de foiţa viscerală a peritoneului bine vascularizată şi inervată.
Detaliul de imagine (ob. 40x) surprinde particularităţile histostructurale ale epiteliului
mucoasei, ce apare simplu columnar ciliat şi conţine celule columnare ciliate, celule secretorii,
celule cuneiforme şi celule bazale nediferenţiate.
Celulele columnare ciliate sunt tipice, conţin un nucleu sferic, veziculos, plasat în treimea
mijlocie, şi sunt mai numeroase în pavilion şi în treimea anterioară a oviductului.
Celulele secretoare sunt columnare, neciliate şi prezintă un aspect spumos al citoplasmei.
Celulele cuneiforme sunt efilate la polul apical, au citoplasma clară şi nucleul situat în
treimea mijlocie.
10.3.2. UTERUL
Descriere – Uterul (uterus), plasat între oviducte şi vagin, este alcătuit din coarnele
uterine, corpul uterin şi cervix, elemente ce au o structură asemănătoare.
Imaginea de ansamblu (ob. 3x, 6x, 10x) permite identificarea structurală, şi ne
orientează în studiul peretelui uterin format din mucoasă, musculară şi seroasă.
Mucoasa numită şi endometru conţine epiteliul şi lamina propria numită şi corion
citogen datorită calităţilor sale regenerative.
Endometrul prezintă un strat spongios, superficial, care degenerează parţial sau total în
timpul ciclului reproductiv şi un strat profund.
Figura 10.20. Imaginea de ansamblu a peretelui uterin/ ob. 3x

(original/ preparat histotecă FMVB / foto şi prelucrare dr. I. Cazimir)
1. Cavitate uterină; 2. Endometru; 3. Miometru; 4. Perimetru; 5. Glande uterine.
Stratul spongios superficial este foarte bogat în celule şi glande. El persistă pe toată
perioada ciclului, apare mai subţire şi participă la refacerea stratului superficial.
Stratul profund are un aspect compact, dens, datorită elementelor fibrilare aglomerate.
209
Musculara sau miometrul este formată din fibre musculare netede dispuse într-un strat
longitudinal intern sau submucos, un strat plexiform vascular, mijlociu şi un strat longitudinal
extern sau subseros.
! ! ! De reţinut : Atât endometrul cât şi miometrul trec printr-un ciclu de modificări
şi prezintă o mare variabilitate structurală interspecii. Din aceste considerente, secţiunile
histologice pot avea un aspect foarte diferit în câmpul microscopic, studiul acestui organ,
necesitând vizionarea mai multor variante de preparate decât se practică în mod obişnuit şi
prezintă un oarecare grad de dificultate.
Seroasa sau perimetrul este constituită dintr-un ţesut conjunctiv şi din mezoteliu.
La nivelul său întâlnim fibre musculare netede, fibre nervoase, vase limfatice şi sanguine.
A B
Figura 10.21. Histostructura mucoasei (A) şi a muscularei (B) peretelui uterin/ ob. 3x
1. Epiteliu; 2. Stratul spongios al endometrului; 3. Stratul profund al endometrului; 4. Miometru, strat
longitudinal intern; 5. Miometru, strat mijlociu vascular; 6. Miometru, strat longitudinal extern
7. Perimetru; 8. Vase de sânge; 9. Ţesut conjunctiv; 10. Glande uterine.
Detaliul de imagine (ob. 40x) surprinde particularităţile epiteliului endometrial şi ale

corionului citogen.
Epiteliul uterin poate fi simplu columnar ciliat sau pseudostratificat columnar ciliat,
şi conţine celule ciliate şi celule secretorii.
A B
Figura 10.22. Epiteliul (A)/ ob. 40x şi glandele (B) mucoasei uterine/ ob. 20x
1. Epiteliu; 2.Lamina propria; 3. Glande uterine; 4. Capilare; 5. Endoteliu vascular; 6. Plasmocite.
210
Lamina propria prezintă în regiunea citogenă numeroase celule mezenchimale
nediferenţiate, fibroblaste, fibre de reticulină, macrofage, mastocite, plasmocite, neutrofile şi
eozinofile. În structura sa distingem stratul superficial, bogat în celule şi glande, şi stratul compact,
profund, dens, intens vascularizat.
Glandele uterine au un aspect
tubular sinuos ramificat şi sunt tapetate cu
un epiteliu simplu, columnar ciliat sau neciliat.
Figura 10.23. Reprezentarea schematică

a histostructurii peretelui uterin/
1. Epiteliu; 2. Stratul spongios al endometrului;
3. Stratul profund al endometrului; 4. Miometru, strat
longitudinal intern; 5. Miometru, strat mijlociu
vascular; 6. Miometru, strat longitudinal extern
7. Perimetru; 8. Vase de sânge; 9. Ţesut
conjunctiv; 10. Glande uterine.
porneşte cu schiţarea proporţională a
mucoasei, muscularei şi seroasei. Apoi, se
aplică epiteliul, formaţiunile glandulare şi
straturile musculare, completându-se cu toate
categoriile de celule aflate în structura lor. La
final, se desenează vasele de sânge şi ţesutul
conjunctiv.
10.3.3. CERVIXUL
Descriere – Cervixul (cervix uteri) este segmentul uterin care se interpune între corpul
uterin şi vagin, prezentând un perete mult îngroşat, mai consistent şi bogat în fibre elastice,
sistematizat într-o porţiune prevaginală şi o porţiune vaginală.
Figura 10.24. Imagine de ansamblu a cervixului/

1. Orificiu cervical extern; 2. Cervix; 3. Vagin;
4. Epiteliu stratificat pavimentos nekeratinizat;
5. Epiteliu simplu columnar; 6.Lamina propria;
7. Glande tubulare; 8. Limfonodul;

6x, 10x) permite identificarea
structurală, şi ne orientează în studiul
peretelui cervixului format din mucoasă,
musculară şi seroasă.
Mucoasa cervicală conţine un epiteliu simplu columnar în regiunea prevaginală, alături de
lamina propria, şi apare intens plisată, având cute primare, secundare şi terţiare, astfel încât
211
lumenul cervical să prezinte un aspect dantelat. În regiunea vaginală a cervixului epiteliul devine
stratificat pavimentos nekeratinizat.
Musculara cuprinde un strat circular intern, bine evidenţiat, şi altul longitudinal extern
subţire, în care vizionăm fibre musculare netede.
Seroasa este alcătuită dintr-un ţesut conjunctiv lax, acoperit de un mezoteliu peritoneal.
Detaliul de imagine (ob. 40x) surprinde particularităţile epiteliului mucoasei cervicale, în
care întâlnim celule caliciforme granulate, celule caliciforme veziculare, celule epiteliale ciliate şi
celule epiteliale cuneiforme. Toate aceste celule conferă epiteliului un aspect spumos areolar.
În lamina propria putem observa
numeroase glande cervicale tubulare
ramificate, înglobate într-un ţesut
conjunctiv dens. Epiteliul glandular este
columnar.
Figura 10.25. Mucoasa cervixului/ ob. 20x

1. Epiteliu simplu columnar; 2. Epiteliu
stratificat pavimentos nekeratinizat;
3.Lamina propria; 4. Glande tubulare;
10.3.4. PLACENTA
Descriere – Placenta se formează în timpul gestaţiei şi permite dezvoltarea embrionului,

stabilind o relaţie, în sens bidirecţional, între organismul matern şi organismul fetal, ce va asigura
schimburile de materiale morfogenetice, de hrană, energie, hormoni, enzime şi oxigen.
Figura 10.26. Imaginea de ansamblu a unei secţiuni

transversale prin placenta de la rumegătoare/ ob. 3x
1. Vilozitate corială; 2. Mucoasă uterină, strat superficial;
3. Mucoasă uterină, strat profund; 4. Glande;
5. Vase de sânge; 6. Miometru.
La formarea placentei participă componenta

fetală, reprezentată de corion, şi o componentă
maternă, reprezentată de mucoasa uterină.
Corionul placentar se formează pe seama
ectoblastului extraembrionar căptuşit pe faţa
internă de somatopleură.
Corionul primar (chorion primarius),
procorionul sau trofoblastul (trophoblastus), se
constituie pe seama macromerelor morulei, după
ce membrana pelucidă a dispărut. El este ornat pe
suprafaţa externă cu numeroase formaţiuni
filiforme, denumite vilozităţi primare.
212
Pe măsură ce se dezvoltă alantoida şi apar vasele sanguine, vilozităţile primare se
repartizează diferit şi se angrenează în criptele mucoasei uterine, transformându-se în vilozităţi
coriale secundare.
● În funcţie de repartizarea vilozităţilor coriale, placenta poate fi difuză (suine şi ecvine),
multiplă sau multicotiledonată (rumegătoare), zonală (carnivore), discoidală (rozătoare şi primate).
● În funcţie de raporturile ce se stabilesc între structurile histologice ale celor două
componente, putem distinge o placentă prin apoziţie şi o placentă prin concrescenţă.
La placenta prin apoziţie sau placenta adeciduată între vilozităţile coriale şi mucoasa
uterină se stabileşte un simplu contact de suprafaţă, ambele formaţiuni păstrându-şi integritatea.
La placenta prin concrescenţă sau placenta deciduată structura corionului vilos rămâne
intactă, în timp ce mucoasa uterină suferă distrugeri ale ţesuturilor ei, începând cu epiteliul,
continuând cu ţesutul conjunctiv subiacent şi cu endoteliul vaselor materne.
● În funcţie de păstrarea sau distrugerea parţială a integrităţii mucoasei uterine putem
distinge placenta epitelio-corială, sindesmo-corială, endotelio-corială, hemo-corială şi hemo-
endotelio-corială.
De studiat : secţiuni sagitale prin vilozităţile coriale şi transversale realizate prin diferitele
tipuri placentare.
10.3.4.1. VILOZITATEA CORIALĂ
Imaginea de ansamblu (ob. 10x) permite identificarea structurală a vilozităţii coriale

prin studiul epiteliului şi axului său conjunctiv.
În câmpul microscopic, forma vilozităţii prezintă variabilitate în funcţie de specia de la care
provine secţiunea histologică. Ea poate să apară arborescentă, ramificată (rozătoare), ramificată
dihotomic (suine), lamelifomă (carnivore) sau digitiformă, cu ramificaţii mici (carnivore).

vilozităţii coriale şi raportul ei cu
mucoasa uterină/ ob. 10x (original/
1. Vilozitate corială; Epiteliu de

acoperire; Vas de sânge; 4. Mucoasă
uterină, strat superficial.
Detaliul de imagine
(ob. 40x) surprinde o serie de
particularităţi histologice
privind epiteliul de acoperire
format din sinciţiotrofoblast şi citotrofoblastul cu aspect columnar sau cuboidal.
În axul conjunctiv, putem observa un ţesut mezenchimal embrionar, în care apar
integrate filete nervoase, o arteriolă, care se ramifică în capilare cu lumen larg, şi o venulă.
213
10.3.4.2. PLACENTA EPITELIO-CORIALĂ
Descriere – Placenta epitelio-corială se formează prin apoziţie, cu păstrarea integrităţii

mucoasei uterine, astfel încât epiteliul vilozităţii coriale să ajungă în contact cu epiteliul mucoasei
uterine, stabilind un raport de contiguitate. Între cele două componente se delimitează un spaţiu plin
cu un lichid trofic, histiotroful sau embriotroful, produs de glandele uterine hipertrofiate. În
momentul fătării, în acest caz, nu se produc distrugeri ale mucoasei uterine. Acest tip de placentă se
întâlneşte la suine şi ecvine.
orientează în cercetarea peretelui placentar, iar detaliul de imagine (ob. 40x) surprinde
histostructura angrenajului dintre vilozităţile coriale şi epiteliul mucoasei uterine.
A B
Figura 10.28. Imaginea de ansamblu (A)/ob. 3x şi raportul dintre vilozitatea corială şi

epiteliul mucoasei uterine (B)/ ob. 20x, la placenta de scroafă
1. Vilozitate corială; 2. Epiteliul de acoperire al vilozităţii; 3. Epiteliul mucoasei uterine;
4. Mucoasă uterină, ţesut conjunctiv; 5. Microplacentoame.
10.3.4.3. PLACENTA SINDESMO-CORIALĂ
Descriere – În cazul placentei sindesmo-coriale, vilozităţile coriale lizează epiteliul

endometrului şi intră în raport cu ţesutul conjunctiv al mucoasei uterine. Se realizează o legătură
mai strânsă cu mucoasa uterină, astfel încât o dată cu eliminarea placentei fetale vor fi antrenate şi
mici fragmente de mucoasă uterină. Este specifică rumegătoarelor, fiind totodată şi
multicotiledonată. Între cotiledoane, corionul lipsit de vilozităţi se aplică pe suprafaţa plană a
epiteliului uterin.
particularităţile histostructurale ale angrenajului dintre vilozităţile coriale şi corionul citogen al
mucoasei uterine.
214
Vilozităţile corionului prezintă o tijă principală care se ramifică progresiv, emiţând
vilozităţi de înălţimi diferite, ce corespund criptelor din carunculi. Septele principale dintre criptele
glandulare emit septe secundare, formând corespondenţa maternală a placentoamelor.
Epiteliul criptelor (glandelor) uterine apare cuboidal sau turtit, cu nuclei sferici şi
nucleoli evidenţi, spre deosebire de epiteliul vilozităţii coriale, unde celulele îmbracă forme diferite.
De remarcat sunt celulele gigante, prevăzute cu doi sau trei nuclei sferici şi puţină citoplasmă.
A B
Figura 10.29. Imaginea de ansamblu (A)/ob. 6x şi raportul dintre vilozitatea corială, epiteliul şi
corionul citogen din mucoasa uterină (B)/ ob. 20x, la placenta de vacă
1. Vilozitate corială; 2. Criptă a mucoasei uterine; 3. Mucoasă uterină, ţesut conjunctiv; 4. Epiteliul
simplu cubic al mucoasei uterine; 5. Epiteliul de acoperire al vilozităţii; 6. Celulă gigant binucleată.
10.3.4.4. PLACENTA ENDOTELIO-CORIALĂ
Descriere – În cazul placentei endotelio-coriale, vilozităţile coriale elaborează substanţe

litice care distrug epiteliul uterin şi elementele conjunctive ale mucoasei uterine, ajungând în
contact cu endoteliul capilarelor uterine. Prezintă o zonă labirintică, mai apropiată de făt,
caracterizată prin contactul strâns dintre vilozităţile coriale şi endoteliul vaselor din corion şi o zonă
A B
endoteliul vaselor sangvine din mucoasa uterină (B)/ ob. 20x, la placenta de căţea
1. Vilozitate corială; 2. Zonă labirintică; 3. Vas sangvin al vilozităţii; 4. Vas sangvin al mucoasei
uterine; 5. Epiteliu uterin; 6. Mucoasă uterină, ţesut conjunctiv; 7. Glande uterine profunde;
8. Sincţiciţiotrofoblast; 9. Citotrofoblast.
215
spongioasă, apropiată de miometru, caracterizată prin dilatarea fundurilor de sac ale criptelor
uterine, în care sunt cuprinse vârfurile vilozităţilor coriale.
În timpul parturiţiei, o dată cu componenta fetală, se va elimina şi zona labirintică din
componenta maternă. Placenta endotelio-corială este întâlnită la carnivore.
particularităţile histostructurale ale angrenajului dintre vilozităţile coriale şi endoteliul vascular al
capilarelor mucoasei uterine.
La periferia vilozităţilor coriale se pot observa hematoame cu întindere variabilă, în timp ce
corionul neted, lipsit de vilozităţi, ajunge în contact cu epiteliul columnar al mucoasei uterine.
10.3.4.5. PLACENTA HEMO-CORIALĂ
Descriere – Placenta hemo-corială se realizează prin concrescenţă şi este de tip discoidal,

în care vilozităţile coriale distrug epiteliul uterin, ţesutul conjunctiv uterin şi endoteliul vaselor
mucoasei uterine, astfel încât vilozităţile coriale vor ajunge în contact direct cu sângele matern. Este
întâlnită la primate, insectivore, rozătoare, iar la parturiţie, eliminarea sa produce hemoragie.
particularităţile histostructurale ale angrenajului dintre vilozităţile coriale şi lumenul vaselor
mucoasei uterine.
A B
vasele sangvine din mucoasa uterină (B)/ ob. 10x, la placenta de iepuroaică
1. Vilozitate corială; 2. Vase sangvine ale mucoasei uterine; 3. Mucoasă uterină;
4. Glande uterine profunde; 5. Fibre musculare.
10.3.5. VAGINUL
Descriere – Vaginul (vagina) apare sub forma unui segment musculo-tubular, ce se întinde
de la nivelul cervixului uterin la vestibulul vaginal.
De studiat : secţiuni transversale realizate prin peretele vaginal.
Imaginea de ansamblu (ob. 3x, 6x, 10x) permite identificarea structurală a peretelui
vaginal alcătuit din mucoasă, musculară şi adventice.
216
Mucoasa, cutată longitudinal, apare formată dintr-un epiteliu stratificat pavimentos şi
lamina propria, ce cuprinde un ţesut conjunctiv lax sau dens, intens vascularizat. Aici putem
observa numeroşi corpusculi senzitivi (Vater-Pacini, Krause, Meissner) şi limfonoduli, mai ales în
secţiunile realizate prin porţiunea caudală a vaginului.
Musculara conţine două sau trei straturi de fibre musculare netede. De obicei, apare un
strat circular gros, separat în fascicule prin ţesut conjunctiv, acoperit pe faţa externă şi internă
(suine, carnivore) cu straturi subţiri de fibre musculare dispuse longitudinal.
Stratul longitudinal extern poate fi considerat ca o porţiune a tunicii seroase, denumită
musculara seroasei.
Adventicea, înlocuită în jumătatea cranială de tunica seroasă, este formată din ţesut
conjunctiv lax, cu vase de sânge şi numeroşi ganglioni nervoşi.
Detaliul de imagine (ob. 40x) surprinde particularităţile histostructurale ale epiteliului de
acoperire format dintr-un strat bazal, strat parabazal, strat intermediar şi strat superficial.
10. 4. CĂILE GENITALE FEMELE LA PĂSĂRI
Descriere – Căile genitale femele sunt reprezentate doar de oviductul stâng, fiind lipsite de
porţiunea pentru nidaţie, întrucât dezvoltarea zigotului, cuprins în interiorul oului, are loc în
exteriorul organismului, desfăşurându-se prin procesul de incubare.
Oviductul se prezintă ca un organ tubular, foarte sinuos, ce se întinde de la ovar la cloacă şi
apare alcătuit din pavilion, magnum, istm, uterus şi vagina. Fiecare segment are un rol bine
determinat în formarea oului şi are peretele format din mucoasă, musculară cu două straturi de fibre
musculare netede şi seroasă.
De studiat : secţiuni transversale realizate prin fiecare segment al oviductului în parte.
10.4.1. PAVILIONUL
infundibular prin particularităţile histostructurale ale mucoasei.
B A
Figura 10.32. Imaginea de ansamblu (A)/ob. 6x şi detaliu (B)/ ob. 20x, a peretelui infundibular
1. Mucoasă; 2. Musculară; 3. Seroasă; 4. Epiteliu simplu columnar ciliat; 5. Lamina propria.
217
Mucoasa pavilionului, puternic încreţită, alcătuieşte cute tapetate cu un epiteliu simplu
columnar ciliat.
Detaliul de imagine (ob. 40x) surprinde particularităţile epiteliului infundibular format din
celule columnare ciliate, celule mucoase, celule secretorii, situate în partea profundă a şanţurilor
dintre creste şi celulele glandelor tubulare.
10.4.2. MAGNUMUL
magnumului prin particularităţile histostructurale ale mucoasei şi muscularei. Astfel, pereţii
magnumului se caracterizează printr-o grosime deosebită datorată dezvoltării mucoasei şi straturilor
musculare.
Mucoasa apare extrem de cutată, prezentând pliuri primare, pe care se dispun pliuri
secundare şi terţiare.
Musculara magnumului prezintă un dezvoltat strat longitudinal extern, format din fascicule
de fibre musculare netede, cu direcţie spiralată.
Detaliul de imagine (ob. 40x) surprinde particularităţile mucoasei magnumului formată
dintr-un epiteliu simplu columnar şi lamina propria.
Figura 10.33. Imaginea de detaliu a

mucoasei magnumului/ ob. 40x
1. Epiteliu simplu columnar ciliat; 2. Glande
tubulare ramificate; 3. Capilar.
Epiteliul de suprafaţă simplu,

columnar, înalt, conţine celule ciliate şi
caliciforme.
Celulele columnare sunt mai
înguste şi prezintă cili la polul apical.
Celulele caliciforme au un
nucleu discoidal situat bazal şi o regiune
apicală dezvoltată, conţinând numeroase
granule secretorii. Cele două tipuri de
celule alternează între ele.
În lamina propria sunt prezente numeroase glande ce apar mai dezvoltate la baza pliurilor,
dar se deschid pe toată suprafaţa mucoasei.
Glandele se formează prin invaginarea epiteliului de suprafaţă, prezentând un aspect
tubular, sinuos, frecvent ramificat. Celulele secretorii ale glandelor tubulare apar columnare
înalte şi prezintă un nucleu veziculos, nucleolat, situat bazal.
10.4.3. ISTMUL
istmului prin particularităţile histostructurale ale mucoasei şi muscularei.
În istm pliurile mucoasei apar mai reduse în înălţime, orientate longitudinal şi paralele între
218
ele, fără o direcţie spiralată. Epiteliul apare simplu, columnar, cu celule ciliate şi celule secretoare
de mucus. În lamina propria sunt prezente glande tubulare, însă stratul glandular este mai redus
decât în magnum.
Musculara istmului prezintă stratul circular intern mai dezvoltat, în timp ce stratul
longitudinal extern apare mai redus, neorganizat în benzi longitudinale cu direcţie spiralată.
A B
Figura 10.34. Imaginea de ansamblu (A)/ob. 3x şi detaliu (B)/ ob. 40x, a peretelui istmului
1. Lumen; 2. Mucoasă; 3. Musculară; 4. Epiteliu simplu columnar ciliat; 5. Glande tubulare ramificate.
10.4.4. UTERUS ŞI VAGINA
oviductului din uterus şi vagina pe baza particularităţilor histostructurale ale mucoasei.
Peretele uterusului apare mai subţire, iar pliurile mucoasei sunt mai rare, şi au aspect de
frunză, ce alternează cu suprafeţele netede. La nivelul vaginei cutele sunt joase.
Musculara uterusului apare bine dezvoltată, mai ales în stratul longitudinal extern, iar în
vagina prin stratul circular intern.
Figura 10.35. Imaginea de ansamblu (A)/ob. 10x şi detaliu (B)/
ob. 40x, a peretelui uterusului
1. Mucoasă; 2. Musculară; 3. Epiteliu simplu columnar ciliat;
4. Lamina propria; 5. Capilar.
A B
219
Detaliul de imagine (ob. 40x) surprinde particularităţile epiteliului mucoasei.
Epiteliul uterusului apare columnar înalt, format din celule ciliate, ce au nucleii dispuşi
apical şi celule secretorii cu nuclei plasaţi bazal.
În lamina propria apar numeroase glande tubulare grupate, ce cuprind 5 - 7 sau mai multe
celule poligonale, care proemină în lumenul glandular, obstruându-l.
Epiteliul vaginei cuprinde celule columnare ciliate şi neciliate, mai înalte decât în uterus,
iar lamina propria apare lipsită de glande.
A B
Figura 10.36. Imaginea de ansamblu (A)/ob. 10x şi detaliu (B)/ ob. 20x, a peretelui vaginei
1. Lumen; 2. Mucoasă; 3. Musculară; 4. Epiteliu simplu columnar ciliat; 5. Lamina propria.
10. 5. GLANDA MAMARĂ
Descriere – Glanda mamară prezintă un aspect diferit în funcţie de stadiul secretor în care
se află, este acoperită de piele şi fascia superficială şi este alcătuită din capsulă, stromă şi
parenchim.

ansamblu a glandei mamare
în repaus/ob. 10x
/ foto şi prelucrare dr. I. Cazimir)
1. Lobuli; 2. Septe
conjunctive; 3. Canal
intralobular; 4. Canal
extralobular; 5. Vas de sânge;
6. Tubulo-alveole.
Capsula înveleşte
parenchimul şi stroma
conjunctivă intens vascu-
larizată ce structurează
septele interlobulare.
220
De studiat : secţiuni transversale şi longitudinale realizate prin parenchimul glandei
mamare aflată în repaus şi în lactaţie.
Imaginea de ansamblu (ob. 3x, 6x, 10x) permite identificarea structurală datorită
particularităţilor histostructurale ale parenchimului mamar.
Figura 10.38. Imaginea de ansamblu/ob. 6x a glandei mamare în lactaţie

1. Tubulo-alveole; 2. Canale intralobulare.
Parenchimul apare format din adenomere tubulo-alveolare compuse numite alveole
mamare.
Alveolele mamare sunt înconjurate de un ţesut conjunctiv ce conţine vase de sânge, vase
limfatice, nervi, numeroase plasmocite şi limfocite.
Figura 10.39. Imaginea de detaliu/ob. 20x

a glandei mamare în repaus
1. Tubulo-alveole; 2. Septe conjunctive;
3. Canal interlobular; 4. Epiteliu simplu
cuboidal; 5. Vas de sânge.
Alveolele mamare se continuă

cu canalele alveolare lactifere
intralobulare tapetate de un epiteliu
simplu cubic, ce confluează şi formează
canale interlobulare tapetate cu un
epiteliu bistratificat cubic.
Canalele interlobulare conţin în peretele lor fibre musculare netede dispuse pe două
straturi. Ele se deschid în cisterna mamară, de la care porneşte canalul papilar sau mamelonar.
221
Detaliul de imagine (ob. 40x) surprinde particularităţile epiteliului alveolar.
Figura 10.40. Imaginea de detaliu

a unei tubulo-alveole glandulare mamare
aflată în stadiu secretor/ob. 20x
1. Tubulo-alveole; 2. Canal intralobular;
3. Epiteliu simplu cuboidal secretor; 4. Epiteliu
simplu cuboidal de căptuşire.
Fiecare alveolă mamară prezintă

un epiteliu glandular format din
lactocite, înconjurat de celule
mioepiteliale. În funcţie de starea
fiziologică lactocitele pot fi cubice sau
columnare. Nucleul lor are un aspect
sferic, veziculos.
! ! ! De reţinut : În cazul glandei mamare în lactaţie alveolele sunt foarte largi iar ţesutul
conjunctiv redus, septele fiind mult subţiate. Spre deosebire de această situaţie, la glanda mamară
aflată în repaus, ţesutul conjunctiv ocupă un volum mai mare decât ţesutul glandular, delimitând
insule izolate de alveole tapetate cu un epiteliu simplu cubic şi canale.
Figura 10.41. Imaginea schematizată

a glandei mamare în repaus
1. Lobuli; 2. Septe conjunctive; 3. Tubulo-alveole
4. Canal extralobular; 5. Vase de sânge.
se porneşte cu schiţarea proporţională a
lobulilor mamari avându-se în vedere
stadiul secretor. Apoi, se aplică
formaţiunile glandulare, canalele intra- şi
extralobulare şi epiteliul acestora. La
final, se desenează vasele de sânge şi
ţesutul conjunctiv.
Figura 10.42. Imaginea sub formă de schemă

a glandei mamare aflată în stadiu secretor
1. Tubulo-alveole; 2. Canal intralobular;
3. Epiteliu simplu cuboidal secretor; 4. Epiteliu
simplu cuboidal de căptuşire; 5. Vas de sânge.
222
ANEXA 10
Imaginea 1. Histostructura oviductului la păsări / VG, Imaginea 2. Histostructura ovarului mamifer / HEA,
1. Lumen; 2. Mucoasă; 3. Musculară; 4. Vase de sânge. 1. Folicul secundar; 2. Folicul terţiar; 3. Ovocit; 4. Granuloasă;
5. Cavitate foliculară; 6. Teacă foliculară; 7. Endocrinocite;
8. Corion citogen.
Imaginea 3. Histostructura mucoasei uterine / HEA, Imaginea 4. Placenta sindesmo-corială (vacă)/ HE,
1. Epiteliu simplu columnar; 2. Corion citogen; 1. Vilozitate coială; 2. Epiteliul vilozităţii coriale; 3. Celulă
3. Glande uterine. gigant binucleată; 4. Criptă uterină; 5. Epiteliul mucoasei
uterine; 6. Corion citogen uterin; 7. Capilar.
223
Imaginea 5. Histostructura ovarului la păsări / HE, Imaginea 6. Histostructura corpului albicans din parenchimul
ob. 10x (original/ preparat histotecă FMVB/ ovarian mamifer / HEA, ob. 20x
foto şi prelucrare dr. I. Cazimir) (original/ preparat histotecă FMVB/
1. Epiteliu şi albuginee; 2. Foliculi ovarieni; 3. Nucleu; 4. Teacă foto şi prelucrare dr. I. Cazimir)
foliculară; 5. Vase de sânge; 6. Stromă.
Imaginea 7. Histostructura glandei mamare în repaus/ HEA, Imaginea 8. Histostructura oviductului mamifer/ HEA,
1. Lobuli; 2. Septe conjunctive; 3. Canale extralobulare; 1. Epiteliu simplu columnar; 2. Lamina propria; 3. Capilare.
4. Vas de sânge.
Imaginea 9. Histostructura peretelui uterin/ HE, Imaginea 10. Foliculul secundar din ovarul mamifer / HEA,
1. Endometru; 2. Glande uterine; 3. Miometru, strat longitudinal 1. Ovocit; 2. Nucleu ovocitar; 3. Ovolemă; 4. Granuloasă;
intern; 4. Miometru, strat vascular mijlociu; 5. Miometru, strat 5. Teacă foliculară; 6. Folicul primordial; 7. Vas de sânge;
longitudinal extern; 6. Vase de sânge. 8. Corion citogen.
224
BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ
1. AUGHEY, E., FRYE, F.L. – Comparative Veterinary Histology with Clinical Correlates. Willy-Blackwell,
First Edition, 2001.
2. BACHA, W.J., BACHA, L. - Color Atlas of Veterinary Histology, 2nd ed. Lippincott Williams & Wilkins,
Philadelphia- Baltimore- New-York, 2000.
3. BACHA, W.J., BACHA, L.-Color Atlas of Veterinary Histology,third edition. Ed. Wiley-Blackwell, 2011.
4. BALLARD, W.W. - Comparative Anatomy and Embriology. The Roland Press Company, New York, 1964.
5. BANKS, W.J. - Applied veterinary histology. 3rd ed., Williams & Wilkins, Baltimore, USA, 1992.
6. BEAGLEY, K.W., HUSBAND, A.J. – Intraepithelial lymphocytes: origins, distribution, and function.
Crit. Rev. Immunol. 18, 237-254, 1998.
7. BERGMAN R., AFIFI A., HEIDGER P.JR – Histology. W.B. Saunders Company, Pennsylvania, U.S., 1996.
8. BERKOVITZ, B.K., HOLLAND, B.J. – Oral Anatomy, Histology and Embryology Text . Ed. By Elsevier
Health Sciences, 2009.
9. BEUCHAT, C.A., PREEST, M.R., BRAUN, E.J. - Glomerular and medullary architecture in the kidney
of Anna,s Hummingbird. Journal of Morphology. 240, 95-100, 1999.
10. BOTĂREL S., COTEA C., GABOREANU M. - Histologie şi embriologie. Ed. Didactică şi Pedagogică,
Bucureşti, 1982.
11. CAMPBELL, T.W. – Avian Hematology and Histology. Iowa State University, USA, 1998.
12. CASOTTI, G., BRAUN, E.J.- Functional morphology of the glomerular filtration barrier of Gallus
gallus. Journal of Morphology. 228(3): 327-334, 1996.
13. CASOTTI, G., LINDBERG, K.K., BRAUN, E.J. - Functional morphology of the avian medullar cone.
Am. J. Physiol.Regul. Integr. Comp. Physiol. 279, 1722-1730, 2000.
14. CAZIMIR, I., CORNILĂ, N. - Aspecte histologice întâlnite în compartimentele anterior şi mijlociu
ale cavităţilor nazale la prepeliţa japoneză (Coturnix coturnix japonica) . Lucr. Ştiinţ. USAMV, Seria C,
XLVIII, Vol.II, Bucureşti, 2005.
15. CAZIMIR, I., CORNILĂ, N., RISTEA, F., ŞTEFǍNACHE, M. - Histostructura esofagului la
prepeliţa japoneză (Coturnix coturnix japonica). Lucr. Ştiinţ.USAMV, Seria C, XLVIII, Vol.II, Bucureşti, 2005.
16. CAZIMIR, I. – Morfologia microscopică a aparatelor digestiv, respirator şi urinar la prepeliţa
japoneză (Coturnix coturnix japonica). Teză de doctorat F.M.V. Bucureşti, 2007.
17. CAZIMIR, I., CORNILĂ, N., PREDOI ŞT. - Noţiuni practice de morfologie microscopică, vol.I. ,
Editura Ceres, Bucureşti, 2008.
18. CAZIMIR I., CORNILĂ, N., PREDOI, ŞT., BELU, C., GEORGESCU, B., DRĂGHICI, A.,
CONSTANTINESCU, C.-Structural aspects of the lung in Japanese quail (Coturnix coturnix japonica).
Bulletin UASVM Veterinary Medicine, 65(1), 470, ISSN1843-5378, Academic Press, Cluj-Napoca, 2008.
19. CAZIMIR I., CORNILĂ, N., ZVORĂŞTEANU, R., MĂNOIU, S., SAVIN, S., PETCU, C.,
CONSTANTINESCU, C. - Ultrastructura tubului contort proximal al nefronului la unele specii din
familia phasianidae. Al XI- lea Congres National de Med. Vet.- Bucureşti, 2011.
20. ÇEVIK-DEMIRKAN, A., KÜRTÜL, I., HAZIROĜLU, R.M. - Gross Morphological Features of the Lung
and Air Sac in the Japanese Quail. Journal of Veterinary Medical Science. 68(9):909-913, 2006.
225
21. CHRISTIANSEN, K.J., MORILD, I., MIKELER, E., BOHLE, A. - Juxtaglomerular apparatus in the
domestic fowl (Gallus domesticus). Kidney Int. 22, Sp. 12, 24-29, 1982.
22. CORNILĂ, N. - Biologie celulară, histologie şi embriologie. Curs, vol. I şi II. Lito. A.M.D.-I.A.N.B.,
Bucureşti, 1992.
23. CORNILĂ, N., MANOLESCU, N.- Structura şi ultrastructura organelor la animalele domestice. Ed.
Ceres, Bucureşti, 1995.
24. CORNILĂ N., PREDOI G., IULIANA CAZIMIR - Glands of the nictitating membrane in some
domestic animals. 26-th World Veterinary Congress WVA, Lyon-France, 1999.
25. CORNILĂ, N. - Morfologia microscopică a animalelor domestice (cu elemente de embriologie), Vol.I.
Ed. ALL, Bucureşti, 2000.
26. CORNILĂ, N. - Morfologia microscopică a animalelor domestice (cu elemente de embriologie) , Vol.II.
Ed. ALL, Bucureşti, 2001.
27. CORNILĂ, N., DIACONESCU, L., DĂNACU, V., MOCANU, N. – Lucrări practice de biologie celulară,
histologie şi embriologie. Ed. Printech, Bucureşti, 2006.
28. CORNILĂ, N., CAZIMIR, I., GEORGESCU, B. – Structura microscopică a organelor. Ed. Asclepius,
Bucureşti, 2011.
29. COTEA, C., COTEA, I.- Atlas of histology. Ed. Tehnopress, Iaşi, 2006.
30. COTRUTZ, C., COTRUTZ, C., KOCSIS, M., IONESCU, C.R. - Manual de lucrări practice de biologie
celulară. Ed. Tehnică, Chişinău, 1994.
31. CUI, D., NAFTEL, J.P. – Atlas of histology. Lippincott Williams & Wilkins, 2010.
32. DELLMANN, H.D., BROWN, E.M.-Textbook of veterinary histology . Lea and Febiger, Philadelphia, 1992.
33. DELLMANN, H.D., EURELL JA. - Textbook of veterinary histology . Blackwell Publ. Profe, 1992.
34. DELLMANN, H.D., CARITHERS J.A. – Cytology and Microscopic Anatomy, First edition. Lippincott
Williams & Wilkins, 1996.
35. DIACONESCU, L., DUMITRESCU, S., MIHAI, R. - Ghid de tehnică microscopică. Lito.CEP-USAMV,
Bucureşti, 1996.
36. DIACONESCU, L. - Histologie veterinară în imagini. Ed. Printech, Bucureşti, 2002.
37. DICULESCU, I., DOINA ONICESCU - Histologie medicală. Vol. I-II. Ed. Medicală, Bucureşti, 1987.
38. DUNCKER, H.R.- Vertebrate lungs: structure, topography and mechanics. A comparative
perspective of the progressive integration of respiratory system, locomotor apparatus and
ontogenetic development. Respir. Phisiol. Neurobiol. 144(2-3): 111-124, 2004.
39. DYCE, K.M., SACK, W.O., WENSING, C.J.G. -Textbook of Veterinary Anatomy. W.B. Saunders
Company, Philadelphia, London, Toronto, 1987.
40. ELISEIEV, V.G., AFANASIEV, Yu.I., KOTOVSKI, E.F. - Atlas de la estructura microscopica y
ultramicroscopica de las celulas, tejidos y organos. Segunda edicion. Ed. Mir, Moscu, 1987.
41. EROSCHENCO, V.P. - Atlas of Histology with Functional Correlations,10-th Edition. Ed. By Lippincot
Williams & Wilkins, a Wolters Kluwer Company, 2003.
42. EURELL, JO ANN – Veterinary Histology. 1st edition. Ed. Tenton Neurmedia, 2003.
43. EURELL, JO ANN, FRAPPIER, L.B. – Delmann’s Textbook of Veterinary Histology . 6-th edition. Ed.
Wiley-Blackwell, 2006.
44. FAWCETT, D. - A textbook of histology. Ed. Chapman and Hail, 1994.
45. FITZGERALD, T.C. - The coturnix quail. Anatomy and Histology. The Iowa State University Press, Ames,
Iowa, first edition, 1969.
226
46. FREEMAN, K. – Veterinary Citology. Manson Publishing Ltd, First Edition, 2007.
47. GARTNER, L.- Cell Biology and Histology . Ed. By Lippincot Williams & Wilkins, 2010.
48. GARTNER, L.P, HIATT, L.J. – Concise Histology. Ed. By Elsevier Health Sciences, 2010.
49. GEORGESCU, B. – Cercetări morfotopografice asupra formaţiunilor limfoide la păsările domestice .

Teză de doctorat. F.M.V., Bucureşti, 2001.
50. GEORGESCU, B. – Morfologia sistemului limfatic la păsările domestice . Ed. Printech, Bucureşti, 2001.
51. GONCIAROV, M., CORNILĂ, N., DOJANĂ, N., GAVRILĂ, C., GEORGESCU B., CAZIMIR, I. - Unele
particularităţi histofiziologice ale uterului la căţea.. Simpozion " Alma Mater Veterinaria Bucurescensis"-
noiembrie 2001.
52. GRISSON, D.R., SONG, J.W.- Deja Review Histology & Cell Biology, second edition . Ed. By McGraw-
Hill Education, 2010.
53. HAMMERSEN, F., SOBOTTA, H. - Histology. A color atlas of microscopic anatomy. 3-rd ed.
Baltimore, Urban and Schwarzenberg, 1995.
54. HODGES, R.D. - The histology of the fowl. Academic Press Inc., London-New York- San Francisco, 1974.
55. JOHNSON, K.E. - Histology and cell biology. Harwall Publ. Comp. Malvern, 1991.
56. JUNQUEIRA, L.C., CARNEIRO, J., KELLY, R.O. - Basic Histology. Ed. Appleton&Lange, 1995.
57. JUNQUEIRA, L.C., CARNEIRO, J. - Basic Histology. 8th ed. Ed. Prentice-Hall International, 1998.
58. JUNQUEIRA, L.C., CARNEIRO, J. - Basic Histology. Text & Atlas, tenth edition. Lange Medical Books,
Ed. By McGraw-Hill Companies, 2003.
59. JUNQUEIRA, L.C., CARNEIRO, J. - Basic Histology. Text & Atlas, 12-th edition. Lange Medical Books,
Ed. By McGraw-Hill Medical, 2009.
60. KIERSZENBAUM, A., TRES, L. – Histology and Cell Biology: An Introduction to Pathology. Ed. By
Elsevier Health Sciences, 2011.
61. LIEBICH H. – Funktionelle Histologie der Haussäugetiere. Schattauer GmbH, Stuttgart, Germania, 2004.
62. LÏMAN, N., ASLAN, S., GÜLMEZ, N.- The histological observations on the large intestine of the
goose (Anser anser) during the pre- and post-hatching periods. J. Vet. Med. Sci. 64(8): 705-709, 2002.
63. MAINA, J.N.- Morphogenesis of the laminated, tripartite cytoarchitectural design of the blood-
gas barrier of the avian lung: a systematic electron microscopic study on the domestic fowl, Gallus
gallus variant domesticus. Tissue & Cell. 36, 129-139, 2004.
64. MANOLESCU, N., DICULESCU, I., COŢOFAN, V. – Histologie comparată în scanning. (SEM). Ed.
Ceres, Bucureşti, 1982.
65. MANOLACHE, V. - Histologie şi embriologie animală. Ed. Univ. Buc., Facult. de Biologie, Bucureşti, 1990.
66. MANOLACHE, V., NEAGU, A. N. – Histologia organelor. Volumul II. Ed. Universităţii Bucureşti, 2008.
67. MILITARU, M. - Anatomie patologică generală veterinară . Ed. Elisavaros, Bucureşti, 2006.
68. MUREŞIANU, E., BICA-POPII, O., PAMFILIE, I., RADU, C. - Anatomie, Histologie şi Embriologie.
Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1978.
69. PAPILIAN, V., PREDA, V. - Embriologie. Ed. H. Welther, Sibiu, 1946.
70. PAŞTEA, E. - Anatomia, Histologia şi Embriologia animalelor domestice. Vol. I şi II, Curs, Inst. Agr. „N.
Bălcescu”, Bucureşti, 1973.
71. PAŞTEA, E. - Anatomia, Histologia şi Embriologia animalelor domestice . Vol. II, Curs, Inst. Agr. „N.
Bălcescu”, Bucureşti, 1976.
227
72. PAULSEN, D. – Histology and Cell Biology: Examination and Board Review, Fifth Edition . Ed. By
McGraw-Hill Education, 2010.
73. PREDOI, G., BELU, C., GEORGESCU, B., IULIANA CAZIMIR - Research regarding the
morphotopography of the digestive tract in the Coturnix coturnix japonica . 27th World Veterinary
Congress WVA, Tunis, 24-30 sept. 2002.
74. ROSS, M., ROMRELL, L.J., KAYE, G.L. - Histology. Williams & Wilkins, Baltimore, Maryland, 1995.
75. ROSS, M., PAWLINA, W. – Histology: A Text and Atlas: with Corrlated Cell and Molecular Biology,
sixth edition. Ed. By Lippincot Williams & Wilkins, 2011.
76. SAMUELSON, A.D. – Textbook of Veterinary Histology, 1st edition. W.B. Sauders Company, 2006.
77. SHIINA, T., SHIMIZU, Y., IZUMI, N., SUZUKI, Y., ASANO, M., ATOJI, Y., NIKAMI, H.,
TAKEWAKI, T.-A comparative histological study on the distribution of striated and smooth
muscles and glands in the esophagus of wild birds and mammals . J. Vet. Med. Sci. 67(1): 115-117, 2005.
78. SOLCAN C. – Biologie moleculară. Ed.Ion Ionescu de la Brad, Iaşi, 2006.
79. SOLCAN C. – Histologie şi embriologie. Ed.Performantica, Iaşi, 2006.
80. STEOPOE I. – Citologie, histologie, embriologie. Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1967.
81. TUDOR, D. CONSTANTINESCU, GH., CONSTANTINESCU, I.A.- Nomina histologica şi
embriologica veterinaria: terminologie internaţională şi română. Ed. Vergiliu, Bucureşti, 2005.
82. WEISS, L. - Histology. Cell and tissue biology, fifth edition. Elsevier Biomedical, 1983.
83. YOUNG, B., HEATH, J.W. - Wheater’s Functional Histology. A text and colour atlas , third edition.
Churchill Livingstone, 2001.
84. ZHANG, S.Z. – An Atlas of Histology, First Edition, Springer, 1999.
85. *** Nomina Anatomica Veterinaria (Fourth Edition) together with Nomina Histologica (Revised Second
Edition) and Nomina Embryologica Veterinaria. Zurich and Ithaca, New York, 1994.
86. ***Nomina Anatomica Avium. Academic Press, London-Toronto-New York-Sydney-San Francisco, 1979.
228
ISBN 978-973-40-1142-1

Notiuni Practice de Morfologie Microscopica Vol 2

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Notiuni Practice de Morfologie Microscopica Vol 2

Încărcat de

Informații document

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Notiuni Practice de Morfologie Microscopica Vol 2

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

IULIANA CAZIMIR, D.V.M., Ph.D.

NICOLAE CORNIL�, D.V.M., Ph.D.

© 2020 Toate drepturile pentru acest volum apar�in autorilor.

Coperta: Cristina Constantinescu

Ideea „de a scrie un material” nu pare a fi foarte complicat�, �i nici nu

Toate microfotografiile �i desenele din acest material au fost realizate dup�

Aducem mul�umiri Editurii CERES care s-a ocupat cu promptitudine �i profe-

1. SISTEMUL NERVOS ............................................................................................ 9

6. APARATUL DIGESTIV ........................................................................................ 105

8. APARATUL URINAR ............................................................................................. 169

BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ ......................................................................... 225

1.1. SISTEMUL NERVOS CENTRAL

1.1.1. MĂDUVA SPINĂRII

Figura 1.2. Conturul

Detaliul de imagine (ob. 40x) permite, în substanţa cenuşie, studiul neuronilor

În canalul ependimar se pot studia

Identificarea structurală a măduvei spinării în secţiune transversală se realizează pe

Figura 1.11. Imaginea microgliei în

Figura 1.12. Reprezentarea schematică a măduvei spinării secţionată transversal

1. Substanţa cenuşie; 2. Substanţa albă; 3. Corn dorsal; 4. Corn ventral; 5. Comisura

Figura 1.13. Imaginea de ansamblu a cerebelului observată în câmpul microscopic(A) /ob. 3x

În stratul granular, profund, ce

Figura 1.15. Imaginea schematizată a scoarţei

1.1.3. CREIERUL MARE

Imaginea de ansamblu (ob. 3x, 6x,

Evidenţierea clară a formei pericarionului şi

Figura 1.18. Aspectul histostructural al neuronului

Figura 1.19. Aspectul histostructural schematizat

Figura 1.20. Raportul dintre

1. Substanţa albă a măduvei

Detaliul de imagine (ob. 40x) şi identificarea structurală permit observarea structurii

Figura 1.21. Meningele în

1. Substanţa albă a măduvei

1.1.5. PLEXURILE COROIDE

Figura 1.22. Aspectul

Figura 1.23. Imaginea

Reprezentarea schematică – constă în desenarea epiteliului simplu cubic ce tapetează

Figura 1.24. Reprezentarea schematică a plexurilor coroide

Sistemul nervos periferic (systema nervosum periphericum) include în structura sa

1.2.1. GANGLIONII NERVOŞI

Figura 1.25. Imaginea de

Figura 1.26. Variabilitatea

Figura 1.27. Histostructura ganglionului

Imaginea 7. Neuroni pseudounipolari din ganglionul

2.1. ANALIZATORUL CUTANAT

Descriere – Segmentul periferic al analizatorului cutanat, implicat în recepţionarea

2.1.1. STRUCTURA PROPRIU- ZISĂ A PIELII

Histostructural, pielea este formată din epiderm, derm şi hipoderm.

► Dermul – este format dintr-un strat

Figura 2.1. Imaginea de ansamblu a pielii podale,

Stratul reticulareste alcătuit

Melanocitele se întâlnesc, de obicei, în stratul

Figura 2.4. Reprezentarea schematizată a epidermului/ob. 40x

În dermul reticular, detaliul

2.1.2. FORMAŢIUNILE CORNOASE ALE PIELII

Structurile puternic cornificate, de interes histostructural, întâlnite în plan cutanat sunt

Figura 2.10. Firul de păr senzitiv, în secţiune

2.1.3. FORMAŢIUNILE GLANDULARE ALE PIELII

Glandele cutanate sunt reprezentate de glandele sudoripare şi de glandele sebacee, cu

Figura 2.12. Poziţionarea glandelor sebacee şi sudoripare la nivelul pielii,