LUCIAN-CLAUDIU AMORAN s-a născut la 3 septembrie 1967 în

București. Este absolvent al Școlii Superioare de Jurnalistică din București

și licențiat al Facultății de Litere, Filozofie și Istorie din cadrul Universității
de Vest din Timișoara. După 1989, a fost redactor și colaborator la diferite
publicații, printre care Phoenix, Cuvântul, România liberă, Timpul.
Debutul literar și-l face în paginile revistei Flacăra, cu nuvela Un principiu
sfânt (1994), iar în anul 2006 obține Premiul de proză al Fundației
Luceafărul.
Apariții editoriale:
Deriva (roman), Fundația Luceafărul, 1997; Editura Dispergo, 2022
În gol (roman), Editura Albatros, 1999
Variațiuni pe tema răului (proză scurtă), Fundația Luceafărul, 2002;
Editura Dispergo, 2022
Secretele prietenilor (teatru), Editura Dispergo, 2013
Polemici fără replici (publicistică), Editura Dispergo, 2013
Eterocliteris (roman), Editura Dispergo, 2021
 © Lucian-Claudiu Amoran
www.lucianclaudiuamoran.ro

Toate drepturile asupra acestei cărți aparțin în exclusivitate autorului.

Reproducerea integrală sau parțială, multiplicarea prin orice mijloace și
sub orice formă, difuzarea în scop comercial sau gratuit, fără consimță-
mântul său scris, încalcă legislația privitoare la protecția proprietății
intelectuale și se pedepsesc în conformitate cu actele normative în vigoare.

© DISPERGO, 2022
pentru prezenta ediție electronică

ISBN 978-973-87685-9-8 (PDF)

Editura DISPERGO
București, România
tel. 0770.700.537
 CUPRINS

Ce oameni!... Ce lume!... ......................................................... 7

Lanțul ..................................................................................... 18
Miracolul ................................................................................ 35
Logica horoscopului .............................................................. 43
Eternul triumf al binelui ........................................................ 51
Mică poveste de dragoste și ură în cinci întâlniri .................. 56
O plajă prea îngustă ............................................................... 96
Bolnavii ................................................................................ 109
Catastrofa ............................................................................ 122
Triumful rațiunii ................................................................. 126
Confesiunile unui terorist ................................................... 146
Un principiu sfânt ............................................................... 160
Prin zăpadă ........................................................................... 169
Refugiul ............................................................................... 179
Patruzeci și doi ..................................................................... 185
Despărțire ............................................................................. 192
Biruitorul destinului ............................................................ 199
În cimitir .............................................................................. 205
 72

ÎNTÂLNIREA III
Lucian-Claudiu Amoran

Pășea grăbit pe strada acoperită cu o peliculă pământie de

zăpadă fleșcăită. În ajun ninsese, dar toată ziua fusese prea
cald. Acum, o dată cu căderea întunericului, se răcise din nou
și rămășițele încă netopite aveau tendința de a se coagula, fiind
împiedicate numai de picioarele trecătorilor, care le frământau
într-o bălăceală dezgustătoare.
Era în întârziere. Cu o săptămână în urmă o sunase pe
Andrina pentru a doua oară după întâlnirea din vară de la
Lăptărie; îi mai telefonase de ziua ei, prin octombrie, însă de
văzut nu se mai văzuseră. De altfel, convorbirea din toamnă
fusese destul de ciudată: ușor afumat, îi făcuse o vagă declara-
ție de dragoste, dând-o pe glumă, și tot în glumă fata i-o
respinsese, lucru care-l deprimase; în fond, tot în glumă, ar fi
putut să i-o accepte.
De cinci minute trebuia să fie în fața cinematografului Lu-
ceafărul și de-abia intra în pasaj, dinspre Universitate. Cu
toate astea, ajunse primul. Pe când își bătea capul cu două
întrebări inutile ‒ dacă nu cumva în cele câteva zile scurse de
când vorbiseră fata uitase de întâlnire și dacă o va recunoaște
în cazul în care totuși ar veni ‒, o mănușă îl bătu pe umăr. Era
răspunsul ambelor.
‒ Scuză-mă, te rog, pentru întârziere. Ai ajuns de mult?
Ar fi recunoscut-o, însă nu fără dificultate. Înfofolită
într-un pardesiu lung până la glezne, cu fularul ridicat până
sub năsucul mic și îngrozitor de roșu și o căciuliță ce-i ascun-
dea fruntea, părea mai mică decât astă-vară. Ochii îi sticleau
veseli, dându-i un aer de spiriduș. Era pur și simplu o fetiță.
‒ Nu. Și eu am întârziat puțin, recunoscu. Partea proastă e
că filmul a-nceput la fără un sfert.
 73

‒ Știu, am văzut în ziar, chiar când să plec... Ce facem?

Mică poveste de dragoste și

ură în cinci întâlniri
‒ N-am idee... Bem o cafea până la următorul spectacol?...
Sau e prea târziu?
‒ Pentru cafea?!
‒ Și pentru ea; dar mă refeream la următorul spectacol.
‒ A... Și unde mergem?
După ce trecură în revistă câteva posibilități, aleseră un
snack-bar din apropiere, propus de fată. Înăuntru aerul era
irespirabil, deși la ora aceea clienții nu se prea îmbulzeau.
Mirosea a cel puțin zece feluri de mâncare diferite, a țigări
proaste, a vopsea, a petrosin și a carbid. Asta, dacă stăteai să
analizezi; altfel, mirosea doar infect.
Andrina însă nu părea deloc deranjată. Ochí o masă în col-
țul cel mai întunecos al încăperii și așa tenebroase, o luă în
stăpânire depunându-și pe ea gentuța și începu să se dezbrace,
cu toate că nu era cine știe ce cald. Rămase într-un puloveraș
strâmt, care-i punea în valoare bustul, își aranjă părul
trecându-și de două-trei ori prin el degetele neobișnuit de
lungi și subțiri, cu unghiile date cu ojă sângerie, apoi se așeză
cu fața către bar. Scaunele parcă fuseseră șterpelite din căsuța
celor șapte pitici, și de îndată ce se așeză și el, se simți ridicol.
‒ Ce-ți comand? întrebă, în timp ce tot încerca, zadarnic,
să găsească o poziție mai demnă.
‒ O apă tonică și niște chipsuri cu brânză, hotărî fata, după
ce răsfoi ditamai meniul.
Ceru și el un cappuccino și o cutie de pepsi.
‒ Și?... Unde-ai petrecut revelionul? întrebă, după ce fata
care servea, o blondă durdulie, în fustă scurtă, dispăru de
lângă ei.
‒ La Herculane, cu... niște prieteni de familie.
 74

Ezitase puțin, și el se întrebă dacă nu cumva răspunsul co-

Lucian-Claudiu Amoran

rect ar fi trebuit să sune: „Cu prietenul meu”. Apoi își aminti

că fata nu împlinise nici șaisprezece ani.
‒ Tu? se auzi chestionat la rândul său.
Petrecuse un revelion romantic, în doi, cu o prietenă mai
veche, așa că răspunse:
‒ Cu gașca, la un coleg... Stă la curte, preciză, gândindu-se
că într-o minciună amănuntele pot spori impresia de veridici-
tate.
Andrina îi povesti de-a fir a păr cum se distrase, insistând
asupra escapadei de la miezul nopții, când, împreună cu tot
grupul, făcuse baie dezbrăcată într-un izvor termal. În cele din
urmă, în relatarea ei apăru și acela pe care-l bănuise de la bun
început a fi personajul central și care se dovedi, de fapt, un
înlocuitor ad-hoc al fostului personaj central, abandonat chiar
acolo, chiar atunci, de revelion, în favoarea vechiului rival.
Întreaga narațiune avea ceva de telenovelă, însă rămânea
realitatea surprinzătoare și tulburătoare a unei precocități la
care un bărbat mai de modă veche, așa cum era el, nu se
așteptase. Prin fața ochilor i se perindă imaginea „colegului”
din Lăptărie și se stăpâni cu greu să nu izbucnească în râs.
Apoi îi trecu orice chef.
‒ La discuția noastră te-ai mai gândit? întrebă, într-un
moment la fel de nepotrivit ca oricare altul.
Pe chipul fetei se citea clar nedumerirea, căreia îi dădu și
glas:
‒ Ce discuție?
Era, categoric, un început de rău augur.
‒ Cea de astă-toamnă... de ziua ta...
 75

‒ A... Îmi amintesc că m-ai sunat... Discuția... A... Da...

Mică poveste de dragoste și

ură în cinci întâlniri
Cea cu iele, zâne rele și... cum le spunea strigoaicelor ălora care
chinuiesc bărbații noaptea?...
‒ Sucubi.
‒ Așa... Ce-i cu ea?
El dădu din umeri, însoțindu-și gestul de un zâmbet pe
care-l vru sugestiv.
‒ Trebuia să mă mai gândesc?... Am crezut că ne-am lămu-
rit încă de-atunci.
‒ Nu știu dacă am reușit să mă fac înțeles... Glumeam și nu
prea.
‒ Așa mi s-a părut și mie.
‒ Și?...
‒ Nu știu ce să-ți spun... Oricum, nu mai mult decât ți-am
spus deja.
‒ N-am nicio șansă?
Fusese, i se părea, tranșant. În orice caz, pe cât de tranșant
se simțea în stare. Mai mult nu îndrăznea, deși își dădea seama
că e ridicol. Era un paradox: în mod normal n-avea de ce să fie
atât de fâstâcit în fața unei puștoaice, însă, pe de altă parte,
dacă Andrina ar fi fost o puștoaică obișnuită, nici discuția în
sine n-ar fi avut loc.
‒ Nu prea înțeleg ce vrei să spui, o auzi.
‒ Ei bine, asta n-o cred; știi foarte bine.
Deodată, în încăpere se făcu liniște: muzica se oprise, și o
dată cu ea încetaseră parcă și toate discuțiile de pe la mese.
Câteva clipe cineva încercă să găsească o nouă casetă, rând pe
rând auzindu-se ritmuri de rock și de muzică orientală; în cele
din urmă se optă pentru Julio Iglesias.
‒ De fapt, recunosc că ai dreptate, reîncepu fata odată cu
primele acorduri ale melodiei. Știu ce vrei, și nu se poate.
 76

‒ Dintr-un motiv anume?

Lucian-Claudiu Amoran

‒ Din mai multe... Oricum, nu m-am gândit niciodată la

tine altfel...
„Decât ca la un prieten”, ar fi fost continuarea obișnuită.
‒ ... decât ca la un prieten, veni confirmarea.
Mințea! Mințea? Cine putea să știe? Se gândi că poate da,
poate nu. Probabil ar fi trebuit s-o cunoască mai bine ca să-și
poată face o idee, cât de cât.
În mod normal ar mai fi fost multe de spus, de lămurit. Era
posibil, ba chiar probabil ca fata să nu înțeleagă exact ce voia
el, mai ales că nici el nu știa încă foarte bine. Sigur că ea se
temea de bărbatul din el, dar numai asta să fi fost? Atunci de
ce se ajunsese până aici?
‒ Presupun că tu ai vrea... să te iubesc, reluă fata pe neaș-
teptate. Or, eu...
‒ Or, tu...
‒ Nu mă pot îndrăgosti de tine! Chiar deloc, îmi pare rău.
Iată că o spusese, brutal, serios, categoric, fără putință de
recurs. Și nu era vorba de niciun fel de teamă. Orice altceva,
dar nu teamă. Pur și simplu nu-l plăcea în felul acela. Iar el o
urî pentru că nu-l putea iubi.
Când plecară, afară fulguia. Pe jos zăpada se transformase
în gheață și trebuiau să meargă cu mare atenție, fata ținându-se
strâns de brațul lui; o încleștare lipsită de semnificație. Trecuse
și ora de început a următorului spectacol, așa încât o conduse
direct la stația de autobuz. Se despărțiră simplu, fără ca
vreunul din ei să mai spună ceva important.

Continuarea pe www.amoran.ro