Sisteme Fotovoltaice
Sisteme Fotovoltaice
Sisteme Fotovoltaice
BIBLIOGRAFIE 67
ANEXE
CAP 1. INTRODUCERE ÎN LUMEA FOTOVOLTAICĂ
5|
realizat iluminatul stradal. Însă curentul continuu utilizat de Edison, nu era potrivit
transportului la mare distantă. [man09]
Descoperirea utilităţii curentului electric a dus la un boom economico-industrial, un
impuls puternic pentru om, determinând o accelerare puternică în evoluţia omului. În ultimul
secol au apărut sute de invenţii pe bază electrică care au schimbat complet modul de viaţă a
omului.
Marea parte a centralelor electrice sunt din păcate pe bază termică. Mai exact, arderi
care produc în principal dioxid de carbon şi alţi poluanţi. Principalul dăunător este momentan
dioxidul, care a determinat în ultimii ani, cea mai mare problemă a omeniei, chiar dacă marea
majoritate a oamenilor nu conştientizează asta.
Problema constă în încălzirea globală datorită efectului de seră. Încălzirea globală are
efecte profunde în cela mai diferite domenii. Ea determină ridicarea nivelului mării, extreme
climatice, topirea gheţarilor, extincţia a numeroase specii şi schimbări privind sănătatea
oamenilor. Împotriva efectelor încălzirii globale se duce o luptă insuficient de intensă, al cărei
aspect central este ratificarea de către guverne a Protocolului de la Kyoto privind reducerea
emisiei poluanţilor care influenţează viteza încălzirii. Datorită oamenilor de ştiinţă cu spirit
ecologist, care au trăit şi trăiesc cu frica că familiile lor vor avea de suferit datorită acestui
fenomen, s-a căutat metode de generare a energiei electrice şi de propulsare a mijloacelor de
transport fără a se produce cantităţi imense de poluanţi.
6|
S-au încercat multe metode, multe sunt folosite, multe nu. Ce-a mai încercată şi
nereuşită variantă este dezvoltarea unui principiu de perpetuum-mobile, care în definiţie este
un dispozitiv care îşi menţine o mişcare ciclică permanentă încălcând legile de conservare
acceptate, sau încălcând ireversibilitatea fenomenelor din natură, ireversibilitate de asemenea
acceptată. există diverse perpetuum-mobile, numai că sunt dispozitive care nu
funcţionează:roata dezechilibrată, planuri înclinate, cupa lui Boyle, etc.
Există şi pseudo perpetuum mobile. Acestea sunt sisteme care aparent funcţionează,
iar explicaţia de ce funcţionează şi ce fel de surse de energie folosesc, uneori mascate, a fost
dată. Exemple: mişcarea electronilor în jurul nucleului, mişcarea planetelor, pasărea care bea
apă, ceasul care se trage singur, pompele de căldură.
În paralel cu aceste încercări de a păcăli fizica, s-au creat şi metode de generare a
energiei mai uşor de convertit şi folosit, energia electrică. Hidrocentralele sunt cele mai
răspândite la momentul actual, dar râurile sunt cam saturate deja. O altă variantă este centrala
nucleară, care produce, din păcate, resturi poluante extrem de periculoase, dar totuşi în
cantităţi mici, care amplasate corect şi etanșare nu afectează nici o fiinţă vie.
Problema cu aceste centrale este că sunt greu controlabile, stingerea/aprinderea ţine cam o
luna, şi în caz de urgenţă devine instabilă şi reaminteşte de dezastrul de la Cernobîl, care după
24 de ani, încă îşi lasă simţită prezenţa.
S-a trecut în ultimii ani la resurse regenerabile de energie: puterea vântului prin
centrale eoliene, puterea valurilor, puterea căldurii interne a pământului, puterea soarelui, alte
resurse regenerabile. Una dintre centralele interesante este cea pe bază de gunoi menajer,
despre care în 2008 s-a anunţat că şi România va avea o astfel de centrală, planul era ca pe
sfârşitul anului 2009 să fie funcţionabilă. Nu ştiu care este stadiul actual.[11]
Marea Britanie se va dota cu prima sa centrală electrică pe bază de iarbă care va
furniza energie pentru 2.000 de locuinţe. Centrala de doi megawaţi şi cu un cost de 6,5
milioane de lire sterline (9,425 milioane de euro), va fi amplasată în Staffordshire (centrul
7|
Angliei), şi va fi alimentată cu iarbă de 170 de agricultori. Combustibilul care va fi utilizat
este "iarba elefantului", de origine africană. Centrala va funcţiona 8.000 de ore pe an şi va
economisi o tonă pe oră de dioxid de carbon care ar fi ajuns altfel în atmosferă dacă ar fi fost
vorba de o uzină pe bază de energie fosilă. Statul scandinav va construi primul prototip din
lume al unei centrale electrice care va funcţiona pe bază de apă de mare, având ca scop
impunerea unei noi forme de energie regenerabilă, a anunţat grupul energetic Statkraft, ce se
află la originea proiectului. O centrală "osmotică" utilizează diferenţa de presiune dintre apa
sărată şi apa dulce: dacă două mase de apă, una sărată şi cealaltă dulce, sunt separate de o
membrană semipermeabilă, cea de-a doua se va deplasa spre prima, generând o supra-
presiune care va putea fi transformată în energie cu ajutorul unei turbine.[11]
Fig. 1.3 : Interacţiunile dintre energia solară, atmosfera şi suprafaţa terestră [rev03]
8|
Pentru studiul radiaţiei solare este important să definim constanta solară, care
reprezintă fluxul de energie unitară primită de la Soare. Aceasta este măsurată, cu ajutorul
sateliților pentru cercetări ştiinţifice, în straturile superioare ale atmosferei terestre,
perpendicular pe direcţia razelor solare. Valoarea general acceptată pentru constanta solară
este de aproximativ 1366W/m2 [wikie], reprezentând o valoare medie anuală globală,
maximele depăşind 6kWh/m2 în zilele de vară. Atmosfera terestră şi suprafaţa Pământului
interacţionează cu radiaţia solară, producând o serie de transformări acesteia.
Atmosfera terestră are grosime de 690km (până la trecerea în exosferă) [wikie].
Filtrarea radiaţiei solare începe de la 100km altitudine, nivelul fiind numit linia Karman,
astfel, fluxul de energie solară care ajunge la suprafaţa Pământului este mai mic decât
constanta solară. Absorbția, difuzia şi reflexia sunt fenomenele care duc la reducerea radiaţiei
solare. În atmosferă este absorbită aproape total radiaţia X şi o parte din radiaţia ultravioletă.
Vaporii de apă, bioxidul de carbon şi alte gaze existente în atmosferă, contribuie la absorbţia
radiaţiei solare. Prin absorbție energia se transformă în căldură, iar radiaţia difuză este
retrimisă în toate direcţiile.
Radiaţia globală ajunsă de la Soare la nivelul solului într-o o zi senină, reprezintă
suma dintre radiaţia directă şi radiaţia difuză.
Radiaţia solară directă depinde de orientarea suprafeţei receptoare. Radiaţia solară
difuză poate fi considerată aceeaşi, indiferent de orientarea suprafeţei receptoare.
Fig. 1.4 : Diferenţa dintre radiaţia difuză şi directă (la sol) [rev03]
9|
Interesant este faptul că radiaţia difuză are o pondere mai mare decât cea directă, din
radiaţia totala ajunsă la sol. Energia termică unitară primită de la Soare, măsurată la nivelul
suprafeţei Pământului, perpendicular pe direcţia razelor solare, pentru condiţiile în care cerul
este perfect senin şi lipsit de poluare, în zonele Europei de Vest, Europei Centrale şi Europei
de Est, în jurul prânzului, poate asigura maxim 1000 W/m 2 [7]. Această valoare reprezintă
suma dintre radiaţia directă şi difuză.
Fig. 1.5 : Cantitatea de radiaţii solare care ajung la sol şi ar putea fi colectate de panouri solare [7]
10 |
Modificarea distanţei Pământ - Soare (aproximativ 149 milioane km pe o
traiectorie eliptică, uşor excentrică.)
Latitudinea geografică.
Aceştia sunt factori care influenţează însorirea la nivel generalisim/global. Sunt şi
factori care influenţează la nivel local. Gradul de poluare a zonei respective determină gradul
de însorire a zonei respective. Poluarea este un factor puternic în difuzia luminii şi în reflexia
acesteia. Claritatea aerului şi gradul de seninătate a cerului influenţează iarăşi scăderea
radiaţiei directe.
România este o ţară cu un potenţial energetic solar acceptabil. Există zone în care
fluxul energetic solar anual, ajunge până la 1450... 1600kWh/m 2/an, în zona litoralului Mării
Negre şi Dobrogea, ca şi în majoritatea zonelor sudice. În majoritatea regiunilor ţării, fluxul
energetic solar anual, depăşeşte 1250.. 1350kWh/m2/an [7]. Aceasta indică un potenţial
energetic care ar justifica folosirea energiei solare pentru a produce energie utilizabilă. Mai
exact, s-ar merita construirea unor centrale electrice solare. În figura 1.7 [rev03] este
prezentată schematic repartizarea energiei solare care ajunge la suprafaţa solului în ţara
noastră. Din această cauză s-au început câteva proiecte în vederea folosirii acestei energii,
unul dinte ele fiind Casa verde, care a fost programat să înceapă în 01.06.2010.
11 |
Fig. 1.7 : Harta schematică a radiaţiei solare în România
12 |
subţire de tip semiconductor direct, ca de exemplu, GaAs sau chiar siliciu cu structură
cristalină puternic perturbată, sunt suficiente 10µm.
Siliciu este al doilea element chimic din compoziţia scoarţei terestre în privinţa
cantităţii. Se regăseşte în compuşi chimici cu alte elemente formând silicat sau cuarţ. Siliciul
brut numit şi siliciu metalurgic se obţine din cuarț prin topire în furnal. Reducerea siliciului se
petrece cu ajutorul carbonului la o temperatura de cca 1700°C, rezultând la fiecare tonă de
siliciu metalurgic de puritate de cca 98-99 % în jur de 1,5 tone de CO 2. Prin acest procedeu în
2002 s-au produs 4,1 tone de siliciu. Mare parte din acesta este utilizat de industrie la
fabricare a oţelului şi în industria chimică şi numai o mică parte în microelectronică şi la
fabricarea de celule fotovoltaice. [wikir]
Din siliciul brut printr-un proces de fabricaţie în trepte bazat pe triclorsilan se obţine
siliciul policristalin de cea mai mare puritate.
Până în prezent (2006) în producţie se recurge la o tehnologie Siemens bazat pe un
procedeu de tip CVD condensare de vapori de siliciu, procedeu elaborat şi optimizat pentru
ramura de microelectronică. În microelectronică cerinţele de calitate sunt total diferite de cele
din fabricarea de celule fotovoltaice. Pentru fabricarea de celule solare este foarte importantă
puritatea plăcii de siliciu în toată masa ei pentru a asigura o cât mai mare durată de viaţă
pentru purtătorii de sarcină, pe când în microelectronică cerinţa de foarte înaltă puritate se
rezumă în principiu la stratul superior până la o adâncime de 20-30µm [10].
Deoarece între timp, consumul de siliciu de înaltă puritate pentru fabricarea de celule
fotovoltaice a întrecut pe cel pentru microelectronică, actualmente se fac cercetări intense
pentru elaborarea de procedee de fabricare speciale mai ieftine optimizate pentru celule
solare.
Cu toate că procesul de producţie a siliciului pur este foarte energofag (consumatoare
de multă energie), energia consumată la fabricarea celulelor solare, în funcţie de tehnologia
utilizată, se poate recupera în 1,5 până la 7 ani. Dacă se ia în considerare că durata de viaţă a
panourilor solare este de peste 20 ani, bilanţul energetic rezultat este pozitiv [10].
Siliciul pur, în continuare, poate fi prelucrat în mai multe feluri, în urmă căreia,
rezultă diferite aspecte, eficienţe, costuri finale. Se disting 3 tipuri principale de celule
fotovoltaice pe bază de siliciu, folosite la scară mare din punct de vedere comercial:
- monocristaline;
- policristaline;
- amorfe.
13 |
Monocristalinele se obţin sub formă de bară prin turnarea siliciului pur. Aceste bare
sunt feliate în plăci foarte subţiri cu un fierăstrău special constând dintr-o sârmă lungă pe care
s-au aplicat particule de diamant şi care este înfăşurată pe cilindri ce se rotesc. Un bloc este
complet secţionat în plăcuţe de cca 0,18…0,28 mm la o singură trecere. Praful rezultat în
urma debitării este inutilizabil şi reprezintă până la 50 % din material. Acest proces tehnologic
asigură cel mai ridicat nivel de eficienţă a conversiei fotoelectrice, dar este şi cea mai
costisitoare variantă. Pentru obţinerea de plăcuţe de siliciu la început se utiliza materia primă
excedentară rezultată din fabricarea de circuite integrate, care nu corespundea calitativ dar era
potrivită pentru fabricarea celulelor solare. Datorită cererii mult crescute a producţiei de
panouri solare, această sursă are o importanţă nesemnificativă. Celulele monocristaline
prezintă o suprafaţă omogenă. [10]
Policristalinele se obţin în urma unui proces de producţie mai puţin ieftin. Siliciul
pur se topeşte într-un cuptor cu inducţie după care se toarnă într-un recipient de formă pătrată
în care se supune la un proces de răcire cât mai lent posibil în cursul căruia vor apare cristale
cât mai mari posibil. Recipientul are dimensiunile 50*50 cm, masa solidificată având
înălţimea de 30 cm. Blocul, astfel solidificat, se taie în mai multe blocuri mai mici cu
lungimea de 30 cm. La marginea cristalelor se poate observa unele defecte, diferenţe între
cristale. Ca urmare a acestor defecte, celulele fotovoltaice fabricate prin această metodă sunt
mai puţin eficiente decât cele monocristaline, cel puţin teoretic.
Un alt mod reprezintă turnare continuă, procedeu prin care materialul este turnat
direct pe suport la dimensiunile cerute. Avantajul constă în eliminarea pierderilor rezultate din
tăiere. Procedeul numit după Percy Williams Bridgman este aplicat în procesul de fabricare a
siliciului policristalin. Siliciul pur se topeşte tot într-un cuptor cu inducţie dar procesul de
răcire în urma căruia în masa topită se formează mari zone ocupate de câte un cristal are loc
chiar în cuptor. Materialul se supune unei încălziri progresive pornind de la bază astfel încât
în momentul topirii stratului superior, la bază deja se produce întărirea materialului.
14 |
Dimensiunile blocurilor obţinute sunt mai mari (60*60 cm –70*70 cm) cu înălţimea de 20-25
cm, şi se procedează la tăierea lor în blocuri mai mici având lungimea de 20-25 cm. [10]
Structura amorfă se obţine prin depunerea unui film extrem de subţire de siliciu pe o
suprafaţă de sticlă, sau pe un substrat realizat dintr-un alt material. În acest caz, solidificarea
atomilor nu se realizează într-o structură cristalină ci sub forma unei reţele atomice cu
dispunere neregulată, denumită structură amorfă. În această reţea atomică apar şi numeroase
defecte, care diminuează performanţele electrice ale materialului. Grosimea stratului amorf de
siliciu, obţinut prin această metodă este mai mică de1μm. Pentru comparaţie grosimea unui fir
de păr uman este de 50…1μ0m0 . Costurile de fabricaţie ale siliciului amorf sunt
foarte reduse, datorită cantităţii extrem de reduse de material utilizat, dar eficienţa celulelor
fotovoltaice care utilizează siliciu amorf este mult mai redusă decât a celor care utilizează
structuri cristaline de material.
Datorită costului redus, celulele fotovoltaice cu siliciu amorf se utilizează
preponderent la fabricarea echipamentelor cu putere redusă, cum sunt ceasurile sau,
calculatoare de buzunar. Aceste celule ating un grad avansat de îmbătrânire de până la 25 %
în primul an de funcţionare de aceea pentru acest tip de panouri solare în caracteristicile
tehnice din documentele de însoţire nu se dă puterea atinsă la fabricaţie ci puterea de după
procesul de îmbătrânire.
Ca urmare, acest tip de panouri au caracteristici mai bune la cumpărare decât cele din
documente. Îmbătrânirea se produce sub acţiunea luminii şi este rezultatul aşa numitului efect
Staebler-Wronski (SWE). În cadrul acestuia, siliciul hidrogenat amorf (a-Si:H) metastabil
trece printr-o fază de creştere concentraţiei defectelor cu un ordin de mărime, paralel cu
scăderea conductivităţii şi deplasarea nivelului Fermi către mijlocul distanţei dintre banda de
valenţă şi banda de conducţie. După circa 1000 ore de expunere la soare, celulele de siliciu
amorf ating un grad de saturare stabil. [10]
15 |
Fig. 1.10 : Celulă din siliciu amorf [9]
16 |
Mai multe module formează un panou fotovoltaic. Un panou fotovoltaic poate ajunge să
genereze puteri de ordinul waţilor la ordinul sutelor de waţi, în funcţie de numărul de celule şi
de eficienţa tehnologiei folosite. Cele mai utilizate/comercializate panouri fotovoltaice sunt
cele cu 36-38 celule în total. Acestea generează în general o tensiune de între 12-24V. Aceste
panouri sunt uşor utilizabile datorită faptului că trebuie doar stabilizată tensiunea şi astfel se
stochează uşor în baterii.
Acesta trebuie să facă faţă unor condiţii de lucru neprielnice, pentru aceasta,
panourile sunt încapsulate în materiale rezistente la condiţii meteo neplăcute, ceea ce
înseamnă totul de la îngheţ la încălzire extremă, ploaie şi grindină. Aceste sisteme sunt
componentele de bază ale instalaţiilor, adică, de obicei se cumpără panouri individuale, mai
repede decât module sau celule individuale.
În figura 1.13 este prezentat un sistem clasic complet fotovoltaic insular, mai exact,
întregul sistem electric, alimentat strict fotovoltaic, al casei este complet izolat de reţeaua
electrică naţională.
Sistemul este alcătuit din următoarele componente:
panouri fotovoltaice
regulatorul de încărcare al bateriilor (convertor Buck sau Boost)
grupul de baterii de 12, 24 sau 48 V
invertor, ce transformă curentul continuu CC in curent alternativ CA, şi
conţine şi un transformator pentru a obţine 220V.
consumator CC
consumator CA
17 |
Fig. 1.13: Sistem fotovoltaic insular complet şi izolat [9]
Aceasta configurație este destul de complexă. Sunt folosite baterii pentru stocarea
energiei electrice produse in timpul zilei. Alimentarea consumatorilor se face direct in curent
continuu si alternativ in mod permanent zi si noapte, datorită reţelei de CC şi invertorului.
Capacitatea sistemelor pot atinge ușor valori de zeci de kilowați.
Situaţiile unde s-ar putea folosi acest tip de sistem sunt:
unele case
cabane turistice
aplicații industriale, comerciale, agricultură, alimentare staţii izolate cu
diverse destinaţii
iluminat public
alimentare panouri publicitare
18 |
1.4 Fotovoltaicele în ţară
19 |
în ruine. Diverse firme au pregătit proiecte pentru acea zonă şi acum aşteaptă
licitaţia. O firmă din Vladimirescu a pregătit un proiect în care centrala se
presupune că va genera 0,45MW zilnic. Costul iese în jur de 2,5Euro/W.
- Tot în Arad s-a anunţat pe data de 20.04.2010 că iluminatul public va fi alimentat
cu panouri fotovoltaice amplasate pe stâlpii de iluminat.
Acestea nu sunt singurele proiecte, dar nu sunt făcute toate publice. Una din cele mai
ambiţioase proiecte fac referire la o zonă în câmpia Bărăgan care se va întinde pe câteva
hectare, dar mai mult de atât nu am aflat.
20 |
CAP 2. TEHNOLOGIA FOTOVOLTAICĂ – DETALII
Def.: Efectul de apariţie a unei tensiuni electromotoare într-un material solid aflat
sub acţiunea luminii este denumit efect fotovoltaic [bal07].
Numele efectului provine de la termenul grecesc phos (lumină) şi de la numele
fizicianului care a realizat prima baterie electrică din lume, Allesandro Volta. Datorită
polarizării electrice a materialului, în urma eliberării de electroni şi goluri, ce are loc odată cu
expunerea la lumină, apare o tensiune electromotoare, care poate genera curent electric într-un
circuit închis.
21 |
Pentru majoritatea semiconductorilor intervalul de energie interzisă ΔE are valori
între 0,2 şi 2,3 eV. Pentru siliciul monocristalin, valoarea lui ΔE este aproximativ 1eV, iarîn
cazul siliciului amorf poate să ajungă la 1,7eV, din această cauză, siliciul amorf este mai puţin
eficient, electronii necesitând o energie mai mare pentru a devenii conductori.
Energia undelor electromagnetice este:
E = h∗ν
h – constanta universala a lui Plank h = 6,626 * 10-34 Js
– frecvenţa de oscilaţie a luminii, care reiese din:
𝑐 = ∗ν
- lungimea de undă a luminii
c – viteza luminii, 299.792.458 m/s
Folosind un sistem de 2 ecuaţii cu o necunoscută, se poate determina că pentru
intervalului energetic 0,2 – 2,3 eV îi corespunde intervalul de lungimi de undă 6,2 – 0,5 μm,
deci fotonii din domeniul vizibil şi infraroşu sunt cei ce determină tranziţia. Aceste valori ale
barierei energetice, reprezintă cuante de energie care trebuie să fie transmise electronilor de
pe stratul de valenţă pentru ca aceştia să devină liberi, în urma trecerii lor pe banda de
conducţie. Prin supunerea materialelor semiconductoare de tipul siliciului la radiaţia solară,
fotonii, sau cuantele de lumină, pot transmite electronilor de pe banda de valenţă, energia
necesară ΔE pentru a depăşi bariera energetică şi a trece pe banda de conducţie.
Acest fenomen este esenţial pentru funcţionarea celulelor fotovoltaice. În vederea
fabricării celulelor fotovoltaice, siliciul pur, sub diverse forme şi tipuri de cristale, este dopat
cu diferite elemente chimice pentru a duce la creşterea numărului de sarcini electrice negative
(electroni) sau pozitive (goluri). Se obţin astfel straturi de siliciu semiconductoare de tip n,
respectiv de tip p, în funcţie de tipul sarcinilor electrice care predomină. Siliciul dopat este un
semiconductor mai bun decât cel pur. Doparea cu Fosfor, spre exemplu, induce în siliciu
sarcini suplimentare negative, siliciul astfel dopat devenind siliciu tip n ( Fosforul are valenţa
5 şi siliciul are valenţa 4, astfel, astfel orice impuritate cu valenţa mai mare decât cea a
siliciului este capabil să doneze electroni suplimentari. Doparea siliciului cu Bor duce la
formarea unui semiconductor de siliciu tip p, acesta având un exces de sarcini pozitive.
Prin alăturarea a două straturi diferite de semiconductor, caracterizate prin
predominanţa diferită a sarcinilor electrice, în zona de contact dintre straturi, se obţine o
joncţiune de tip p-n. Sub acţiunea diferenţei de potenţial electric, manifestată în zona de
contact, electronii de valentă şi cei adăugaţi prin dopare din stratul n, prezintă tendinţa de
22 |
migraţie în stratul p, care are un deficit de electroni. Analog, golurile din stratul p, prezintă
tendinţa de a migra în stratul n. Amploarea migraţiei sarcinilor electrice între cele două
straturi ale joncţiunii p-n este limitată de nivelul energetic al purtătorilor celor două tipuri de
sarcini electrice. Astfel, cu toate că nu va avea loc realizarea unei reechilibrări la nivelul
sarcinilor electrice în toată profunzimea celor două straturi, o zonă superficială din stratul p va
fi ocupată de sarcini electrice negative (electroni), iar o zonă superficială din stratul n, va fi
ocupată de sarcini electrice pozitive (goluri). Efectul rezultat este redistribuirea sarcinilor
electrice în zona joncţiunii p-n. [bal07]
23 |
Dacă joncţiunea p-n este supusă radiaţiei solare, fotonii care au un nivel energetic
suficient de ridicat (această energie a fotonilor crescând odată cu creşterea intensităţii
luminii), sunt capabili să transfere energie electronilor aflaţi pe straturile de valenţă ale
atomilor, astfel încât să poată trece pe straturile de conducţie şi să devină electroni liberi.
Dacă în urma iluminării concentraţiile electronilor şi golurilor se modifică cu Δn şi
Δp, Δn = Δp , schimbarea conductivităţii va fi [curs1]:
∆𝜎 ∆𝑛𝜇𝑛 + ∆𝑝𝜇𝑝
=
𝜎0 𝑛0𝜇𝑛 + 𝑝0𝜇𝑝
Notăm b=µn /µp şi
reiese:
∆𝜎 ∆𝑛 (1 + 𝑏)
𝜎0 = 𝑛 𝑏 + 𝑝
0 0
𝐸 = (𝐷𝑛 − 𝐷𝑝 𝜕∆𝑛
)
𝜕𝑧
𝑧
𝑛𝜇𝑛 + 𝑝𝜇𝑝
Astfel, avem de a face cu o diferenţă de potenţial V. Dacă D n=Dp (atunci când μn =
μp) atunci Ez=0 şi V=0.
Într-o joncţiune p-n, ca urmare a difuziei electronilor din domeniul n în domeniul p
şi difuziei golurilor în sens invers, apare un câmp electric în stratul de baraj şi corespunzător o
diferenţă de potenţial .
Fig. 2.3 Apariţia unei diferenţe de potenţial în urma variaţiei concentraţiilor de electroni şi goluri [curs1]
25 |
Acest câmp electric împiedică continuarea difuziei şi în acelaşi timp duce la apariţia
unor curenţi de drift care se opun celor de difuzie. În stare de echilibru, curenţii de difuzie vor
fi egali cu cei de drift, astfel încât curentul rezultant va fi nul.
Dacă joncţiunea p-n este iluminată, se vor crea perechi electron-gol în exces. Dacă
αd>>l, fluxul de fotoni va varia exponenţial cu adâncimea. Electronii în exces creaţi în
regiunea p pot difuza prin joncţiune şi coboară bariera de potenţial spre zona n. Golurile în
exces create în zona n pot difuza şi ele prin joncţiune. Apare astfel o sarcină pozitivă pe faţa p
şi una negativă pe faţa n. Aceste densităţi de sarcină micşorează diferenţa de potenţial de la j 0
la j0 – V.
Ecuaţia de curent tensiune este [curs1]:
𝑒𝑉
𝑗 = 𝑗0 �𝑒𝑘𝑇 − 1� + 𝑗𝐿
Pentru j=0 se obţine din ecuaţia curent-tensiune, tensiunea în circuit deschis Voc:
𝑘𝑇 𝑗𝐿
𝑉𝑂𝐶 = ln (1 − )
𝑒 𝑗0
Curentul de scurt-circuit se obţine punând condiţia V=0 şi rezultă:
𝑗𝑆𝐶 = 𝑗𝐿
26 |
Fig. 2.5 Elementele constructive ale unei celule fotovoltaice şi funcţionarea acesteia [22]
Dacă suprafeţele exterioare ale joncţiunii sunt acoperite cu câte un strat metalic,
fiecare reprezentând câte un electrod, între aceştia se va avea loc o diferenţă de potenţial, care
într-un circuit închis va produce un curent electric. Diferenţa de potenţial şi curentul electric
se pot menţine la un nivel constant atâta timp cât se manifestă radiaţia solară la un nivel
constant. Este evident că variaţia intensităţii radiaţiei solare va produce şi variaţii ale tensiunii
şi mai ales ale intensităţii curentului electric, datorită faptului că electronii de valenţă nu mai
primesc suficientă energie că să părăsească zona de valenţă şi să intre în banda de conducţie,
astfel, trecând un număr mai mic de electroni şi producându-se un număr mai mic de goluri.
Joncţiunea p-n, împreună cu cei doi electrozi, alcătuieşte o celulă fotovoltaică sau o
celulă electrică solară. Pentru a se proteja celula de eventuale coroziuni, celula fotovoltaică
mai este îmbrăcată într-un strat de material transparent, izolator şi cu grad de reflexie aproape
nul. Rolul cel mai important a acestui strat este de a împiedica reflexia radiaţiei solare
incidente pe suprafaţa celulei electrice solare, astfel încât o cantitate cât mai mare de energie
să fie transferată electronilor de valenţă din cele două straturi semiconductoare.
Grosimea totală a unei celule fotovoltaice pe bază de siliciu monocristalin este de
aprox. 0,3mm, iar grosimea stratului n, este de circa 0,002mm [bal07]. La începutul
comercializării panourilor solare, celulele aveau o formă rotundă, păstrând forma barelor de
siliciu din care au fost debitate. Această formă, azi, este rar utilizată locul ei fiind preluat de
formele dreptunghiulare de cele mai multe ori pătrate având colţurile mai mult sau mai puţin
teşite. Până la sfârşitul anilor 1990 celulele solare aveau cel mai des mărimea de fabricaţie de
27 |
100x100 mm (în jargonul de specialitate numite celule de 4 ţoli). După aceea au fost introduse
pe scară tot mai largă celulele cu latura de 125 mm, şi de prin anul 2002 şi celulele cu latura
de 150 mm se utilizează tot mai des în modulele standard şi se prevede că nici celulele de
200x200 nu vor fi excluse a fi folosite în viitor.
28 |
randamentul celulei fotovoltaice este definit ca raportul dintre MPP (maximum power point)
şi produsul dintre expunere E şi suprafaţa celulei A.
În cazul calcului de randament, se respectă anumite condiţii standard de măsurare:
intensitate luminoasă de 1000W/mp, temperatură de 25oC şi AM1.5.
𝑃𝑀𝑃𝑃
η =𝐴 ∗ 𝐸
AIM – coeficientul masic de aer - caracterizează spectrul solar după ce radiaţia
solară a trecut prin atmosferă, este folosit la caracterizarea performanţelor celulelor solare în
condiţii standardizate definite de simbolul AM şi un număr. AM1.5 este universal folosit de a
caracteriza puterea generată de panourile solare. Radiaţia solară traversând atmosfera
reacţionează cu anumiţi compuşi chimici care adsorb anumite lungimi de undă din spectru.
Absorbţia ultravioletelor de către ozon în atmosfera superioară reduce dramatic cantitatea de
lungimi scurte de undă care ar trebui sa ajungă pe pământ. O componentă mult mai activă
sunt vaporii de apă care adsorb spectrul solar pe diverse lungimi de undă. Oxigenul, bioxidul
de carbon şi azotul contribuie la adsorbţia radiaţiei solare, prin urmare spectrul solar ce ajunge
la suprafaţa pământului este restrâns între infraroşu îndepărtat şi ultraviolet apropiat. Pentru o
grosime l0 a atmosferei funcţie de unghiul de incidenţă a radiaţiei θ, ea parcurge un drum mai
lung, care poate fi calculat după următoarea formulă [13]:
𝑙 = 𝑙0/𝑐𝑜𝑠𝜃
Raportul l / l0 este coeficientul masic al aerului1. Spectrul solar în afara atmosferei
corespunzător radiaţiei corpului negru va avea AM0 / zero atmosfere. Celulele folosite pentru
tehnologia spaţială, cum ar fi comunicaţiile prin satelit, sunt în general caracterizate folosind
AM0. Spectrul solar la nivelul apei mării când soarele este perpendicular coeficientul este
AM1 ceea ce semnifică o atmosferă [13].
Celulele solare pe bază de siliciu nu sunt sensibile la spectrul pierdut în atmosferă.
Ele sunt dependente de lărgimea benzii interzise, care este corespondentă energiei fotonilor
din spectrul vizibil. Prin urmare celulele solare sunt mai eficiente la AM1 decât la AM0.
Panourile solare în general operează sub o anumită grosime a atmosferei dacă soarele este
incident sub un unghi de vizibilitatea diferit de cel de la ecuator. Deoarece dezvoltarea
celulelor solare este concentrată în SUA, Japonia, Europa se ia în considerare standardul
AM1.5, adică 1.5 grosimea atmosferei ceea ce corespunde un unghi de zenit solar de 48 0. Este
considerat standardul terestru de caracterizare a panourilor solare.
1
Peter Würfel (2005). The Physics of Solar Cells. Weinheim: Wiley-VCH
29 |
Panourile solare ce operează la poli va trebui să fie folosit AM2 iar cele care
operează la altitudini mari atunci AM<1.
Problema de bază este poziţionarea panourilor în aşa fel încât să fie perpendiculare
pe razele luminii. Cele două unghiuri determină poziţionarea optimă a panourilor în spaţiu, pe
două axe.
Unghiul faţă de orizontală este cel format între suprafaţa panoului şi cel al
orizontalei, şi este determinat de poziţia de pe glob a panoului, compensând astfel înclinarea
axei pământului şi forma bombată a acestuia.
Unghiul azimutului este unghiul format de direcţia sudului local şi direcţia soarelui,
sau în cazul nostru normala la suprafaţa panoului. Acest unghi compensează mişcarea de
rotaţie a pământului în jurul axei sale, sau mişcarea soarelui pe cer. Ideal, ar fi, un sistem
30 |
automatizat care să rotească panourile solare astfel încât să fie întotdeauna perpendiculare pe
direcţia razelor solare.
Deviaţia faţă de direcţia razelor solare a panourilor este calculată sub formă de un
coeficient numit factorul de orientare. Factorul de orientare are valori pe intervalul [0…1]. Se
poate face astfel un tabel prin care să se determine cu uşurinţă orientarea perfectă, tabel
valabil stric local, spre exemplu, un tabel pentru Sacramento, California:
Pentru Germania, a fost trasată o diagramă prin care se poate determina relativ uşor
poziţia optimă a panoului fotovoltaic, în funcţie de situaţiile în cauză. Această schemă este
aproape perfect aplicabilă pentru ţara noastră.
Fig. 2.7 : Influenţa celor două unghiuri asupra gradului de captare a energiei solare [bal07]
Mai exact, figura de mai sus face mult mai uşoară determinarea gradului de captare
în funcţie de unghiul faţă de orizontală şi cel al azimutului. Rezultatele variază în funcţie de
31 |
poziţia pe glob, dar nu drastic. În figură este semnalată situaţia în care înclinarea este de 30 o şi
unghiul azimutului este de +45o. în această situaţie, gradul de captare este de 95%. Eu,
personal, aş pune un panou fotovoltaic la înclinaţia de 47 o şi la -20o faţă de sud. Unghiul de
înclinare optim care duce la captarea optimă a radiaţiei se află între 15…55°. Variaţia faţă de
la direcţia Sudului poate să fie între ±40°, fără a fi afectată capacitatea de captare a energiei
solare. Aceasta variaţie se alege mai mult după situaţie şi preferinţe. Pentru unghiuri de
înclinare de 5…65°, radiaţia solară poate fi recuperată în proporţie de 90…95%. Dacă unghiul
de înclinare este foarte mic, situaţia duce la murdărirea panourilor prin acumulare de praf,
frunze şi alte obiecte străine, ceea ce duce la degradarea performanţelor panourilor, prin
degradarea stratului de material protector de pe panouri, prin reflexie accentuată şi opacizarea
panourilor. Panourile fotovoltaice montate vertical, cu o abatere de până la ±20° faţă de
direcţia Sud, pot capta până la 80% din radiaţia solară. Din acest motiv s-au luat în calcul
începerea unor proiecte de amplasare a panourilor pe pereţii clădirilor înalte din oraşe.
Această soluţie face referire la captarea a cât mai multă energie într-o anumită zonă,
având o constantă a radiaţiei solare constante. Astfel, dacă constanta luminoasă la sol este de
1000W/m2, captăm în jur de 900-950W/m2 maxim.
O altă soluţie, care este aplicabilă doar la scară mai mare, este amplasarea sistemelor
fotovoltaice în zone cu constanta radiaţiei solare la sol mai mare. Aceste zone se află în zonele
deşertice, zonele ecuatorului, zonele cu poluarea atmosferică minimală şi la altitudini cât mai
mari. La altitudini mari, este prea mare costul amplasării sistemelor, dar acolo radiaţia difuză
este mult mai mică, troposfera fiind mai subţire şi mai puţin poluată. Amplasarea în zonele
mai puţin poluate este esenţială, datorită faptului că gazele facilitează reflexia, absorbţia şi
dispersia radiaţiei solare. În zonele deşertice, numărul total de ore pe an în care cerul este
acoperit cu nori este cel mai scăzut de pe întreaga planetă, astfel, radiaţia solară nefiind
reflectată de către nori (penumbra reduce exponenţial performanţa panourilor).
32 |
2.2.2. Eficienţa conversiei radiaţiei solare în energie electrică
În momentul de faţă, aici se investesc cei mai mulţi bani posibili, în dezvoltarea
tehnologiei fotovoltaice pentru creşterea eficienţei şi scăderea costurilor. în termeni mai
economici, se urmăreşte creşterea raportului calitate/preţ.
Calitatea celulelor fotovoltaice nu este definit doar de randamentul lor, ci şi de
fiabilitatea lor, compatibilitatea, durabilitatea, robusteţe.
Cel mai cunoscut model de calcul pentru eficienta sistemelor fotovoltaice este dat de
formula de mai jos. Modelul a fost creat de Evans şi calculează puterea maximă ce poate fi
debitată de o fotocelulă / panou fotovoltaic [curs2]:
𝜂 = 𝜂𝑟[1 − 𝛽(𝑇𝑐 − 𝑇𝑟) + 𝛾𝐿𝑜𝑔]
η – randamentul sistemului fotovoltaic
ηr – randamentul de referinţă al sistemului fotovoltaic la temperatura T r şi radiaţia
1000W/m2 , la AM1.5. Randamentul de referinţă este calculat în condiţii
standard, acestea fiind obţinute în condiţii de laborator.
Tr – temperatura de referinţă = 25oC
Tc – temperatura actuală a joncţiunii
– radiaţie solară măsurată în W/m2
β – coeficientul de corecţie cu temperatura
γ – coeficientul de corecţie cu iradierea solară
În general parametriiη r, Tr, β si γ sunt parametrii dţai de constructor. Evans dă
parametrii pentru cristalele de siliciu β = 0,0048 °C-1 si γ = 0,12.
Eficienţa conversiei radiaţiei solare în energie electrică este determinată de toţi
parametrii de mai sus. Aceşti parametri variază în funcţie de tehnologia folosită pentru
realizarea celulelor, ceea ce implică totul de la alegerea materialelor folosite la tehnologia de
prelucrare până la tehnologia de finisare şi încapsulare a celulelor şi legarea acestora în
module.
Producătorii nu dau multe detalii despre procesul de fabricaţie, dar specifică câteva
caracteristici şi materialele folosite, cum ar fi siliciu, galiu, arsen. Detaliile despre aceste
materiale şi prelucrarea lor au fost discutate in capitolul anterior.
33 |
2.2.3. Calculul parametrilor electrici ai panourilor fotovoltaice
Panourile fotovoltaice sunt, de obicei, reprezentate în schemele electrice ca surse de
energie în paralel cu diode. Cel mai larg folosit model este cel al simplei diode. În figura
următoare este reprezentată o celulă fotovoltaică ideală [curs2].
Fig. 2.9 : Reprezentarea electrică conform modelului ideal „simpla diodă” a celulei fotovoltaice
Aceasta este ce mai simplă reprezentare a unei celule fotovoltaice, unde nu se tine
cont de rezistenţa electrică a materialului semiconductor şi nici de rezistenţa de şunt, care vor
fi abordate mai târziu.
În figura de mai sus Isc este curentul de scurtcircuit al sursei, I d este curentul ce trece
prin diodă, V este tensiunea sarcinii, iar I este curentul care trece prin sarcină. Curentul ce
trece prin dioda Id este dat de relaţia [curs2]:
𝑉
𝐼𝑑 = 𝐼0 (𝑒𝑉𝑡 − 1)
I0 - este curentul de saturaţie al diodei
Vt - este tensiunea termodinamică
𝑉𝑡 = 𝑛 𝑘
𝑇𝑗
n - constanta caracteristică a diodei 𝑞
k - constanta lui Boltzmann
q – sarcina electrică elementară
Tj – temperatura joncţiunii
Curentul ce trece prin sarcină este dat de relaţia:
𝑉
𝐼 = 𝐼𝑆𝐶 − 𝐼𝑑 = 𝐼𝑆𝐶 − 𝐼0 (𝑒𝑉𝑡 − 1)
Astfel se poate trasa un grafic, unde pe axa OX avem valoarea tensiunii
electromotoare V, exprimate în volţi, şi pe axa OY avem valoarea curentului electric I, care
trece prin sarcină şi este exprimat în amperi.
34 |
Acest grafic se numeşte caracteristica curent-tensiune I-V a celulei/modulului
fotovoltaic.
Fig. 2.10 : Caracteristica I-V a celulelor fotovoltaice (reprezentată pentru un panou) [15]
35 |
Astfel, la punctul de scurtcircuit ISC avem P=0 din cauză că V=0, iar la punctul de
tensiune de mers in gol VOC avem tot P=0 fiindcă I=0.
Există un punct marcat pe vârful curbei, acolo fiind punctul de putere maximă P MPP.
În cazul din fig. 2.10, puterea maximă este de aproximativ 42.5W, calculat prin produsul
dintre tensiunea V=17 V şi curentul I=2.5 A. Caracteristica dată de producător, în general,
este doar caracteristica în condiţiile standard STC (1kW/m2, 25oC, AM1.5).
Fig. 2.11 : Caracteristicile I-V şi P-V a modulului STP005S-12/Db pentru diferite expunerii [23]
Graficul de mai sus este luat din fişa tehnică a modulului STP005S-12/Db şi prezintă
pe lângă 3 caracteristici I-V, 3 caracteristici P-V. Derivată în principal de la caracteristica
curent-tensiune, P-V este o caracteristică putere-tensiune. Mai există şi caracteristica putere-
curent P-I.
36 |
Până acum am prezentat comportamentul ideal generalizat al unei celule, folosind
modelul simplei diode, dar problema este că comportamentul celulelor fotovoltaice diferă fata
de cazul ideal. În realitate trebuie luat în calcul mai mulţi parametrii care influenţează
funcţionarea, cum ar fi rezistenţele electrice a materialelor.
În figura 2.12 este prezentată schema folosită în cazurile reale pentru modelarea
celulelor fotovoltaice. Schema ţine cont de parametrii reali ai elementelor componente care
apar în procesul de fabricaţie. Prin aceasta se încearcă modelarea cât mai exactă din punct de
vedere electric a celulei solare.
Fig. 2.13 : Reprezentarea electrică conform modelului "dioda extinsă" a celulelor fotovoltaice [curs2]
Aceasta este schema echivalentă extinsă, modelul cu „simpla diodă” fiind schema
echivalentă simplă. Se observă în figură că imperfecţiunile modelului simpla diodă sunt
compensate, ca în cazul tuturor surselor de electricitate cu două rezistente, una în paralel R s şi
una în serie cu sursa, R U. Rezistenţa în paralel R S ia în considerare defectele de cristal,
impurificări neomogene şi defecte de material, prin care apar curenţi de pierdere care
traversează joncţiunea p-n. La celule solare bine construite această rezistenţă este relativ mare
(de multe ori este neglijabilă). Cu rezistenţa în serie R U se iau în considerare efectele în urma
cărora creşte rezistenţa totală a elementelor componente ale circuitului închis, fără sarcină.
Acestea sunt în principal rezistenţa semiconductorului, rezistenţa contactelor şi a legăturilor.
La celulele solare această rezistenţă trebuie să fie cât se poate de mică. Acest fapt este
realizabil prin procesul de fabricare, începând de la modul de prelucrare a semiconductorului,
la cantitatea de cositor folosit pentru legături. Curentul generat de sistem este dat de relaţia
[curs2]:
𝐼 = 𝐼𝑆𝐶 − 𝐼0 �𝑒 𝑉+𝑅
𝑉
𝑠∗𝐼 𝑉 + 𝑅𝑢 ∗ 𝐼
𝑡 − 1�
− 𝑅𝑠
Mai există o reprezentare a celulei fotovoltaice, mult mai exactă. Este un model cu
diodă extinsă care mai primeşte o diodă, în paralel cu prima, cu alţi parametri pentru a
37 |
evidenţia funcţionarea în regim de tensiune inversă. Formulele pentru această schemă conţin
referiri la conductivitatea gb, tensiunea de străpungere Vb şi coeficientul exponenţial de
avalanşă nb. Folosirea acestei scheme echivalente este mai complicată şi este evitată.
Fig. 2.14 : Reprezentarea electrică conform modelului "dioda extinsă cu 2 diode" a celulelor
fotovoltaice [wikir]
Pe timpul unei zile, lumina soarelui este valabilă pe o perioadă limitată de timp, si
cantitatea acesteia depinde incredibil de mult de condiţiile climatice. În majoritatea sistemelor
fotovoltaice, un algoritm particularizat de control, numit urmărirea punctului de putere
maximă – maximum power point traking MPPT, este folosit pentru a se folosi la maxim
energia solară disponibilă pe parcursul zilei.
Scopul lui MPPT este de a ajusta interfaţa fotovoltaică, astfel încât caracteristicile de
operare a sarcinii şi a panoului fotovoltaic să se potrivească la punctul de maximă putere, fără
să aibă vreo importantă ce fel de sistem fotovoltaic ar fi, insular sau conectat.
Condiţiile climatice nefavorabile fac referire la unele situaţii specifice în care
celulele solare îşi ajung la limite şi nu mai debitează puterea maximă. Cele mai comune
condiţii nefavorabile includ umbrirea parţială, radiaţii solare puţine, acumularea de praf, şi
îmbătrânirea celulelor. În general, este de preferat ca un modul de panouri, sau o matrice, să
fie asamblat folosind aceleaşi tipuri de panouri şi să fie poziţionate astfel încât să se evite
umbrirea parţială. Totuşi, nu este uşor să se evite umbrirea, mai ales în zonele urbane, din
cauza modificării direcţiei luminii solare pe perioada unei zile. În special, copaci, păsări,
diverse construcţii duc de obicei la umbrire totală sau parţială. Studiile realizate pe umbrirea
panourilor2 au demonstrat că o uşoară umbrire a unei matrice fotovoltaice poate duce la o
pierdere semnificativă de putere.
2
FSEC, Evaluation of Photovoltaic Module Shading on ASE Americas ASE-300-DGF/50. (2006, Oct.)
38 |
Un experiment3 a fost realizat pentru a cuantifica consecinţele umbririi în sistemele
fotovoltaice. S-au folosit 2 panouri fotovoltaice BP350, care au fost instalate pe acelaşi
schelet suport, la acelaşi orientări, permiţând să fie testate în aceleaşi condiţii. Fiecare modul
este constituit din 72 de celule fotovoltaice. Datele au fost achiziţionate cu un sistem de
achiziţie dedicat. În experiment, prima dată s-a testat şi calibrat curbele curent-tensiune I-V a
ambelor module. Apoi, s-a modificat sistemul, având o singură celulă umbrită pe un singur
panou. Curbele I-V au fost iar trasate pentru ambele panouri.
Caracteristicile de ieşire diferite ale panoului cu o celulă umbrită şi a panoului
neumbrit sunt trasate în figura 2.15.
Fig. 2.15 : Curbele I-V pentru un panou umbrit parţial si unul neumbrit [eee07]
După cum se vede în figură, punctul de putere maximă a panoului umbrit este
echivalent unei puteri de 15.44W, puterea iniţială, când panoul nu a fost umbrit, fiind de
21.48W. Acesta este rezultatul umbririi unei celule din 72, pierderea de putere fiind şi mai
severă atunci când sunt mai multe celule.
Problema mai mare apare când acest panou este conectat în serie cu alte module
neumbrite, putându-se observa o pierdere şi mai mare de putere pe întreg sistemul.
Caracteristicile de ieşire pentru sistemul nou, în care un panou cu o celulă umbrită este
conectat în serie cu unu sau mai multe panouri neumbrite sunt vizibile în figura 2.16.
3
Weidong Xiao, Student Member, IEEE, Nathan Ozog, Student Member, IEEE, and
William G. Dunford, Senior Member, IEEE
39 |
Fig. 2.16 : Curbele I-V pentru un panou umbrit parţial legat în serie cu mai multe [eee07]
4
Topology Study of Photovoltaic Interface for Maximum Power Point Tracking, Weidong Xiao
40 |
Fig. 2.17 : Schema bloc a unui sistem fotovoltaic cu convertoare pentru fiecare panou
Blocul semnalat în figură reprezintă soluţia efectivă care duce la creşterea puterii.
În acest sistem din figura 2.17, un modul care este dezafectat, din diverse cauze, este
ori deconectat, ori îi este modificată ieşirea, astfel încât acesta nu va afecta buna funcţionare a
întregului sistem. Astfel, magistrala principală de curent nu are fluctuaţii de tensiune,
prevenind astfel distrugerea aparatelor care constituie sarcina.
Modulele MPPT, cu conversie CC/CC, urmăresc punctele de putere maximă a
panourilor şi transmit puterea, mai departe, magistralei de curent continuu. Puterea este
transmisă prin magistrală consumatoarelor pe CC şi/sau stocată în acumulatori. Pentru
alimentarea aparatelor care funcţionează pe curent alternativ CA, în sistem se adaugă un
invertor, ce transformă curentul continuu în curent alternativ.
După cum am mai spus, variaţiile radiaţiei solare afectează semnificativ ieşirea
celulelor fotovoltaice, şi implicit, au loc schimbări semnificative a curbei I-V şi a punctului de
putere maximă a modulelor fotovoltaice. Aceasta poate fi observat în figura 2.18, unde sunt
reprezentate caracteristicile I-V ale unui panou fotovoltaic la diferite expuneri, simbolul G a
reprezentând expunerea.
41 |
Fig. 2.18 : Variaţia caracteristicii I-V a modulului BP350 funcţie de gradul de iluminare [eee07]
Fig. 2.19 : Variaţia caracteristicii I-V a modulului BP350 funcţie de temperatura celulei [eee07]
Variaţia temperaturii determină o mişcare a punctului MPP de-a lungul axei OX, cu
toate că nu pare a fi o schimbare drastică. Mai ales că coeficientul caloric al celulei determină
o inerţie termică favorabilă.
42 |
Pentru o condiţie de funcţionare particulară, sistemul de MPPT reglează ori tensiunea
ori curentul, astfel încât să corespundă punctului MPP. Totuşi, s-a dovedit că este mai simplu
şi mai ieftin să se regleze tensiunea decât curentul. În caz că reglează în funcţie de un curent
prestabilit, sistemul MPPT necesită o inerţie mică de funcţionare şi un răspuns rapid pe o
scară de variaţie mare, datorită posibilităţilor de variaţie rapidă a iluminării modulului,
curentul la MPP variind extrem de mult. În cazul în care se foloseşte tensiunea ca referinţă,
aceasta variază uşor cu schimbările de iluminare. Chiar dacă temperatura afectează mai tare
tensiunea la MPP, inerţia fiind mare, şi schimbările făcându-se lent pe un interval mic, nu
prezintă o problemă mare pentru sistemul MPPT.
Spre deosebire de IMPP, VMPP variază între 70-82% din VOC, acestea fiind limitele
sistemului de urmărire. Un sistem MPPT care urmăreşte curentul, poate duce curentul la
valoarea de saturare, care este egală cu I SC. Reglarea voltajului poate evita ajungerea la
saturare, datorită faptului că controlerul ştie că intervalul de funcţionare a modulului este între
70-82% din VOC. În plus, măsurarea tensiunii este mai simplă şi mai ieftină decât cea a
curentului.
Următoarea figură reprezintă schema bloc de control care este în general utilizată
pentru controlul de tensiune. În această structură se pot folosi sisteme MPPT care
funcţionează CC/CC şi CC/CA.
43 |
Cele mai des folosite convertoare sunt convertoarele CC/CC buck şi boost, datorită
simplicităţii şi eficienţei lor. Un convertor buck primeşte un curent discontinuu la intrare şi
scoate la ieşire un curent constant.
Diferitele caracteristici ale convertoarelor fac ca aplicaţiile în care sunt folosite să fie
diferite. Vbat simbolizează ieşirea de curent continuu care se „varsă” în magistrala de CC.
Convertoarele sunt folosite ca o interfaţă între un modul fotovoltaic şi o sarcină ce necesită o
tensiune constantă. Topologia boost are unele avantaje asupra celei buck. Luând în
considerare inductanţa din topologii, nici o variantă nu pare mai bună decât cealaltă. Pentru a
obţine aceeaşi ondulaţie de curent, topologia boost necesită o inductanţă mai mare decât cea
buck. Curentul RMS ce trece prin inductor la boost este mult mai mic decât la buck. În
schimb, dacă ne gândim la condensatoare, buck are nevoie de condensatoare mari şi scumpe
pentru a liniariza curentul. Curentul la boost este liniar ca cel ce iese din inductanţă, neavând
mare nevoie de un condensator . Diodele din circuit ajută mult noaptea, când nu este lumină,
în a preveni scurgerea curentului înapoi în panouri, ceea ce ar putea provoca până şi un foc.
Chiar dacă convertoarele sunt diferite, şi aplicaţiile în care sunt folosite sunt diferite,
ambele au un rol important în circuitele fotovoltaice, atât de echilibrare a ieşirii de la panou,
cât şi de protecţia panourilor. Folosirea lor este esenţială pentru eficientizarea conversiei
energiei solare în energie electrică.
44 |
CAP 3. STUDIU DE CAZ
45 |
pentru monitorizarea funcţionării sistemelor, şi pentru trasarea liniilor ce vor fi urmărite în
construcţia echipamentelor.
1
[mod1] şi [mod2]
46 |
3.2 Ecuaţia de ieşire a celulei fotovoltaice
2 J. C. H. Phang, D. S. H. Chan, and J. R. Philips, “Accurate analytical method for the extraction of solar cell model parameters,”Electronics
Letters, vol. 20, nr. 10, 1984, pag.406-408.
S. W. Angrist, , Direct Energy Conversion, Allyn and Bacon, Inc., var. 4, 1982, pag. 177-227
47 |
A – factor ideal
RSH – rezistenţă de şunt
RS – rezistenţa in serie
Curentul fotovoltaic IPH depinde în principal de expunere şi de temperatura actuală
TC . Mai exact, curentul fotovoltaic este definit de:
𝐼𝑃𝐻 = [𝐼𝑆𝐶 + 𝐾𝐼�𝑇𝑅𝑒𝑓−𝑇𝐶�]𝜆
KI – coeficientul de temperatură la curentul de scurtcircuit
TRef – temperatura de referinţă a celulei (25oC de obicei)
λ – expunerea exprimată în kW/m2
ISC – curentul de scurtcircuit a celulei la 25oC şi 1kW/m2
Pe cealaltă parte, avem curentul de saturaţie IS, numit în capitolul anterior I0, variază
în funcţie de temperatura celulei:
3 1 1
𝑇 𝑞 ∗ 𝐸𝐺 ∗ � −
𝐶 𝑇𝑅𝑒𝑓 𝑇
𝐼𝑆 = 𝐼𝑅𝑆 � exp 𝐶
𝑘∗𝐴 �
� �
𝑇𝑅𝑒𝑓
48 |
Astfel, relaţia3 între curent şi tensiune poate fi rescrisă astfel:
𝑞 ∗ (𝑉 + 𝐼 ∗ 𝑅𝑆)
𝐼 = 𝐼𝑃𝐻 − 𝐼𝑆 �exp � − 1�
� 𝑘 ∗ 𝑇𝑐 ∗ 𝐴
Fig. 3.4 : Circuitul echivalent real a unei matrice de celule fotovoltaice [mod1]
Ecuaţia prin care se modelează relaţia4 dintre curentul şi tensiunea de ieşire este:
𝑉
𝑞 � + 𝐼 ∗ 𝑅𝑆 �
𝑉
𝐼=𝑁𝐼 − 𝑁 𝐼 �exp 𝑁 𝑁𝑃 � − 1� − (𝑁 ∗ + 𝐼 ∗ 𝑅 )/𝑅
� 𝑆
𝑃 𝑃𝐻 𝑃𝑆 𝑆 𝑆𝐻
𝑘 ∗ 𝑇𝐶 ∗ 𝐴 𝑃
𝑁 𝑆
3 S. W. Angrist, , Direct Energy Conversion, Allyn and Bacon, Inc., 4th edition, 1982, pp. 177-227
4 M. Veerachary, T. Senjyu, and K. Uezato, “Voltage-based maximum power point tracking control of PV system,” IEEE Transactions on
49 |
Aerospace and Electronic Systems, vol. 38, no. 1, 2002, pp. 262-270
50 |
Cum am spus mai devreme, eficienţa variază odată cu variaţia valorii rezistenţei serie
RS şi insensibilă când variază rezistenţa şunt R SH. Pentru un modul sau matrice de celule,
rezistenţa RS capătă o importanţă foarte mare, pe când R SH devine aproape infinită,
considerându-se că acele noduri de circuit nu există. În sistemele comerciale, majoritatea
modulelor sunt formate din celule legate în serie pentru a se obţine o tensiune de lucru
acceptabilă. Apoi, modulele sunt legate în diverse configuraţii serie-paralel pentru a se putea
obţine o putere electrică semnificativă. Un circuit echivalent potrivit pentru o celulă, modul,
matrice este reprezentat în figura 3.5.
Fig. 3.5 : Circuitul echivalent practic a unei matrice de celule fotovoltaice [mod1]
Modelul cel mai simplist al unei matricei de celule fotovoltaice arată ca în figura 3.6,
(sursă ideală de curent, n diode şi fără rezistenţă serie sau şunt) şi are relaţia dintre curent şi
tensiune scris ca:
51 |
Aceasta este prima ecuaţie pe care o voi folosi pentru a încerca să modelez
funcţionarea unei celule fotovoltaice.
Fig. 3.6 : Circuitul echivalent generalizat a unei matrice de celule fotovoltaice [mod1]
Se observă foarte bine fiecare bloc din figură ce reprezintă. Celula din figură este în
sine o mască a unui subsistem care reprezintă implementarea modelului generalizat ideal al
celulei.
Tensiune In este un bloc care „delimitează” voltajul la care dorim să analizăm
curentul de la ieşire.
Expunerea se poate modifica pentru a se calcula eficienta la celulei funcţie de
expunere, si analog, blocul de temperatura pentru a se vedea modificarea curentului funcţie de
temperatură. Osciloscoapele P şi I sunt pentru monitorizarea ieşirii celulei în ceea ce priveşte
53 |
puterea debitată şi curentul generat. Am mai introdus în printre aparatele de măsură, un bloc
de desenare a unui grafic care să traseze caracteristica I-V a celulei.
Subsistemul este mascat, astfel încât la dublu-click apare o fereastră de dialog în care
se pot introduce unii parametrii de funcţionare a celulei fotovoltaice.
Astfel se vor introduce parametrii Ki, A, VOC, ISC, NS şi NP. La iniţializarea blocului
se vor iniţializa constantele k=1.38*10^(-23) şi q=1.6*10^(-19). În cadrul subsistemului
Celula, se regăsesc numeroase blocuri fiecare cu un scop bine definit.
54 |
Subsistemul are 3 intrări şi 3 ieşiri. Intrarea 1 coincide cu ieşirea 3, reprezentând
semnalul de tensiune. Intrarea 2 reprezintă expunerea la care este supusă celula, exprimat în
waţi, ieşirea fiind urmată de un bloc de Gain care are rolul de a converti W în kW.
Constanta din gain este 1/1000. Intrarea 3 reprezintă temperatura actuală a
celulei/joncţiunii, care afectează în plus sau în minus performanţele celulei. Ieşirea 1 este
semnalul de putere generată şi ieşirea 2 curentul generat.
Majoritatea subsistemului este destinat implementării ecuaţiei:
𝑉
𝐼 = 𝑁𝑃𝐼𝑃𝐻 − 𝑁𝑃𝐼𝑆 �𝑒𝑥𝑝 � � − 1�
𝑁𝑆 ∗ 𝑉𝑡
Formula este implementată în părţi, prima dată calculându-se valoarea curentului ce
poate fi generat IPH, apoi a tensiunii termodinamice Vt şi apoi a curentului de saturaţie IS.
Abia după calcularea acestor parametri am trecut la calcularea curentului efectiv debitat de
modulul fotovoltaic. Calculul curentului care poate fi debitat de celulă IPH este calculat după
formula menţionată mai devreme, uşor schimbată:
𝐼𝑃𝐻 = [(𝐼𝑆𝐶⁄𝑁𝑝) − 𝐾𝐼�𝑇𝐶 − 𝑇𝑅𝑒𝑓�]𝜆
Diferenţa faţă de formula implementată şi cea menţionată la începutul studiului de
caz este diferenţa de semn (înmulţire cu – a unui termen) şi faptul că curentul de scurtcircuit a
modulului care poate fi dat este împărţit la numărul de module serie pe care îl conţine, din
cauză că producătorul dă curentul de scurtcircuit a întregii matrice de celule, nu a unui modul
serie. Implementarea formulei de mai sus are loc în blocurile din figura 3.10.
În subsistem mai apar 3 blocuri similare, dar diferite, de tip Function. Fiecare dintre
blocuri face un anumit calcul spre a reda Vt, IS şi I, funcţie de formula din interiorul blocului
şi de intrările sale.
55 |
Calc Vt – are rolul de a calcula valoarea tensiunii termodinamice Vt funcţie de TC.
Ecuaţia de implementare este : (A*20*k*u(1))/q
Calc IS – are rolul de a calcula valoarea curentului de saturaţie a diodei funcţie
de Vt şi ISC. Ecuaţia de implementare este : u(1)/(exp(Voc/(Ns*u(2)))-
1)
Calc I – are rolul de a calcula valoare curentului efectiv debitat de celulă la un
moment dat şi la o tensiune dată, funcţie de V, IPH, IS, Vt . Ecuaţia de
implementare a modelului formulat în prima parte a paginii 54 este :
Np*u(2)-Np*u(3)*(exp(u(1)/(Ns*u(4)))-1)
Ieşirea din blocul Calc I este înmulţită cu valoarea tensiunii, implementând astfel
calculul puterii : P = V * I
56 |
variaţia intensităţii luminii şi una de tip zimţi de ferăstrău, care se repetă sincron cu semnalul
scară.
A treia intrare este temperatura actuală a joncţiunii p-n. La dublu-click pe blocul PV1
apare o fereastră de dialog unde se pot introduce parametrii modelării.
57 |
MPP. Pentru astfel de situaţii este extrem de util modelul acesta. Subsistemul beneficiază de
un cod de iniţializare [mod2], care iniţializează valorile celorlalţi parametrii necesari
modelului:
Acest cod determină iniţializarea celulei şi funcţionarea acesteia. Acest cod face
parte din masca subsistemului. Codul Matlab compilează codul, inclusiv acel FOR, calculând
parametrii de circuit în fiecare moment dat. Parametrii care variază[mod2] mereu sunt
curentul de saturaţie IS, rezistenţa internă a celulei RS şi rezistenţa de şunt RP, care determină
pierderea de curent. Parametrii menţionaţi şi toţi ceilalţi care sunt necesari la implementarea
funcţiilor din blocuri sunt determinaţi de primii patru parametrii introduşi în fereastra de
dialog a blocului: ISC, Ir, VOC, Vr.
58 |
Fig. 3.13 : Subsistemul PV1
Modelul de bază este făcut pe principiul unei celule căruia i se modifică curentul
pentru a se determina tensiunea aferentă. Blocul de constrângere algebrică are rol de a calcula
IPV funcţie de tensiunea care iese din modulul fotovoltaic[mod2]. În blocul de însumare se
calculează diferenţa dintre temperaturile TC şi TRef pe care o numesc T.
59 |
care să prelucreze semnalul z, şi astfel, în funcţie de variaţia intrării, acesta poate „învăţa”
funcţia şi scoate la ieşire valoarea corectă a lui z. În acest caz, în sub-subsistem, f(z) este
curentul debitat de celulă, care se întoarce prin recalcularea termenilor care îl determină.
Toată implementarea teoremei 1 a lui Kirchhoff, menţionată mai devreme are loc în
zona celor trei blocuri sumatoare. Semnalul I PH întră într-un bloc sumator, din acesta
scăzându-se valoarea lui IPV, apoi se scade valoarea sumată a termenilor, din teoria lui
Kirchhoff, Vd/RP şi ID.
Aceasta este contribuţia mea efectivă la îmbunătăţirea sistemului din [mod2], printre
multe alte îmbunătățiri.
60 |
În această parte din sistem se implementează ecuaţia:
𝐼𝑃𝐻 = [𝐼𝑆𝐶 − 𝐾𝑖 ∗ ∆𝑇]𝜆
Blocul „curent prin diodă” calculează valoarea curentului ce trece prin diodă calculat
prin funcţia implementată : Io*(exp(u/Vt)-1) ; unde u este intrarea Vd
La ieşirea din ultimul bloc sumator avem valoarea Vd a unei singure celule din
întregul modul, astfel valoarea aceasta se înmulţeşte cu valoarea NS
calculată în codul de
iniţializare a blocului.
Datorită blocurilor [mod2] amplasate la intrarea blocului PV1 şi a celor de la ieşire,
din sistemul principal, se pot trasa caracteristicile I-V şi P-V la diferite valori ale expunerii,
prezentate în capitolul următor.
61 |
CAP 4. REZULTATE ŞI CONCLUZII
61 |
Se poate observa pe grafic comportamentul linear a curentului până la 17V. Valoarea
curentului se stabilizează aproape de valoarea curentului de scurtcircuit, aceasta datorită
ignorării rezistenţei de şunt, care determină scurgerea unei părţi din curent către masă.
Tensiunea maximă la care celula mai generează curent este egală cu tensiunea de mers în gol,
datorită ignorării rezistenţei serie.
Fig. 4.2 : Caracteristica P-V a panoului Solarex MSX 60 la 1kW/m2 – model celulă 1
Datorită faptului că nu avem pierderi de curent sau tensiune, celula fiind teoretic
ideală, puterea maximă la expunere de 1000W/m2 ajunge peste cea specificată de producător,
ajungând până la 67W, cu 7W mai mult decât real.
Fig. 4.3 : Caracteristica I-V a panoului Solarex MSX 60 – temperaturi diferite – model celulă 1
62 |
Şi în cazul unui model ideal, se poate observa că temperatura are clar o influenţă
asupra performanţele echipamentelor. Modelul fiind ideal, tensiunea maximă nu suferă mari
variaţii, în schimb, se poate observa scăderea valorii lui VMPP şi, totodată, scăderea curentului.
Nu tot timpul poţi spune că producătorul specifică toţi parametrii modulului. În majoritatea
fişelor de caracteristică a modulelor fotovoltaice nu apar decât câţiva parametrii, printre care
se numără VOC, ISC, VMPP, IMPP, PMPP, TREF. Pentru aceste situaţii am ales metoda #2 de
modelare a unei celule, bazându-mă pe studiile din [mod2]. Pentru a se putea face o
comparaţie între cele două variante, voi folosi acelaşi modul MSX 60.
În cazul celei de-a doua modelări, se ţine cont de rezistenţa internă R S şi de cea de
şunt RP, şi de aici rezultă neliniaritatea caracteristică celulei în ceea ce priveşte curentul
efectiv debitat de aceasta.
Se poate observa că valoarea curentului ajunge la I SC numai când V=0, în restul
momentelor, curentul scade uşor până în momentul în care ajunge aproape de punctul de
putere maximă unde începe să scadă puternic. Această scădere continuă până curentul ajunge
la valoarea zero, unde dăm de tensiunea de mers în gol, care este atinsă doar în condiţii STC.
În acest grafic, fiecare caracteristică a fost trasată la o diferită expunere: 1000, 800,
600, 400, 200 W/m2. Se poate observa cum valoarea curentului ISC scade mult mai puternic
decât valoarea tensiunii VOC. Acest rezultat este foarte aproape de realitate.
63 |
Fig. 4.5 : Caracteristica P-V a panoului Solarex MSX 60 la diferite expuneri – model celulă 2
Fig. 4.6 : Caracteristica I-V a panoului Solarex MSX 60 – temperaturi diferite – model celulă 2
64 |
În figura 4.6 sa trasat din nou caracteristica I-V, ca expunerea de 1kW/m2, dar la
temperaturile 15, 25, 40, 70 şi 100oC. caracteristica cu cea mai mare putere este cea trasată la
temperatura de 15oC. În această situaţie, curentul ajunge uşor peste 3.8A, curentul I SC
specificat de producător. Aceasta dovedeşte faptul că la temperaturi foarte mici, panourile
funcţionează mult mai bine.
4.2 Concluzii
65 |
determină o scădere per total a întregului sistem. Din această cauză este importantă modelarea
sistemelor de MPPT individuale pe panouri, care să ducă la o creştere eficienţei sistemelor
fotovoltaice. Modelarea unui sistem MPPT în mediu Simulink va face cel mai probabil
obiectivul unei viitoare lucrări a subsemnatului.
Un sistem fotovoltaic bine gândit, are o importanţă enormă în viitorul nostru, că
privim viitorul nostru individual sau colectiv. În ceea ce priveşte individualul, putem vorbi
despre utilizarea casnică a tehnologiei. În utilizarea casnică panourile solare au o importanţă
mai mare în cazul locuinţelor izolate fără racord la reţeaua de curent alternativ. În general în
sistemele mai evolute, opţional pe lângă panouri se mai montează şi sisteme alternative de
curent, cum ar fi un generator electric pe combustibil fosil sau sisteme electrice eoliene, care
au o eficienţă foarte mare.
Dacă vorbim despre beneficiile tehnologiei fotovoltaice la nivel de colectiv, vorbim
despre utilizarea industrială. Panourile solare pot fi şi sunt utilizate pe scară tot mai largă la
producerea de curent electric, ca surse principale/secundare de curent electric în cazul
clădirilor sau uzinelor. Centrale solare sunt un alt mod de a ne gândi la nivel de colectiv. Am
prezentat această tematică în subcapitolul 1.4.
Avantajul cel mai semnificativ al tehnologiei îl reprezintă faptul că, cel puţin
teoretic, celulele au durata de viaţă nelimitată, însă putem lua în considerare şi ca au un cost
de întreţinere foarte scăzut.
Investiţia iniţială este marele dezavantaj al tuturor sistemelor energetice alternative,
şi inclusiv a celor bazate pe panouri fotovoltaice. Însă aceasta se amortizează în timp, astfel
încât pe mai mulţi ani, instalarea unui astfel de sistem este un lucru recomandat, şi poate va fi
imediat avantajos, prin scăderea costurilor de producţie şi creşterii eficienţei.
Cu toate că avem tehnologia, noi trebuie să ne gândim bine cum să o folosim în
scopuri bune şi cum să o îmbunătățim mereu şi cât mai repede , pentru a trăi din ce în ce mai
bine. Pentru aceasta, noi trebuie să fim:
66 |
BIBLIOGRAFIE
a|
Fig. 1 : Sera pasivă
Energia geotermală este preluată de apa freatică pe măsură ce parcurge traseul dintre
puţul 2 şi puţul 1. Această variantă constructivă cu circuit extern deschis este aleasă deoarece
sera are nevoie de apa freatică şi pentru udarea plantelor. În cazul caselor pasive, cel mai
adesea circuitul extern este închis, adică realizat dintr-o reţea de tuburi îngropate în sol, prin
intermediul căreia se face schimbul de căldură dintre sol şi pompa de căldură.
Pentru a se obţine circulaţia agentului termic din circuitul intern este necesară
prezenţa unei pompe electrice de recirculare. Pentru alimentarea acestei pompe se cheltuiesc
15-20% din energia extrasă de pompa de căldură. Pentru a se putea obţine o seră pasivă
această energie va trebui furnizată tot de către surse de energie neconvenţionale.
În cazul serei pasive aceste surse sunt generatorul eolian şi panourile fotovoltaice, la
care se poate opţional adăuga un arzător cu gaz/biogaz. Arzătoarele cu gaz sunt deseori
utilizate şi în serele convenţionale, cu dublu rol: sursă de încălzire suplimentară în momentele
în care sursa principală este insuficientă şi mai ales sursă de bioxid de carbon, care este
materia primă din care plantele sintetizează ţesutul vegetal, prin procesul de fotosinteză. Prin
creşterea concentraţiei de carbon din atmosferă se obţin creşteri de producţie semnificative.
Pentru stocare şi gestionarea energiei electrice sera pasivă dispune de o baterie de
acumulatori de curent continuu.
b|
A2 Rolul panourilor fotovoltaice în sera pasivă
Rolul principal al panourilor fotovoltaice în sistemele energetice este acelaşi ca şi în
cazul serei pasive: captarea energiei solare. În cazul serei energia se utilizează la recircularea
apei din circuitul extern al pompei de căldură. Pe lângă acesta, energia electrică este necesară
şi alimentării echipamentelor pentru funcţii auxiliare de conducere automată, monitorizare şi
telecomunicaţie care sunt necesare operării serei. Acest rol este împărţit cu generatorul eolian.
Problema cheie ridicată de panourile voltaice este reprezentată de costurile ridicate
ale investiţiei. În cazul serei pasive doar maximum 20-25% din energia maximă necesară serei
trebuie furnizată de panouri, astfel că investiţia devine posibilă, dar optimizarea ei este în
orice caz necesară, în sensul alegerii cât mai adecvate a numărului şi a tipurilor de panouri
utilizate. Pentru optimizare este necesară modelarea şi simularea sistemului pentru diferite
situaţii care pot apărea în exploatare.
Pe lângă furnizarea de energie, panourile solare pot însă îndeplini şi un al doilea rol:
umbrirea plantelor în momentele în care intensitatea radiaţiei solare este foarte mare. Din
experienţa utilizatorilor serelor, se cunoaşte că efectul de seră poate ridica temperatura din
seră cu peste 10-15 oC faţă de temperatura mediului. Dacă pe durata perioadelor de frig acest
fenomen este benefic, în cea mai mare parte a anului supraîncălzirea serei trebuie evitată,
deoarece în regim de supraîncălzire plantele îşi opresc dezvoltarea şi se pot chiar îmbolnăvi.
c|
O soluţie clasică pentru evitarea supraîncălzirii este reprezentată de instalarea unei
perdele mobile semitransparente deasupra plantelor. Ea umbreşte parţial plantele şi evită
supraîncălzirea. Dimineaţa şi seara perdeaua mobilă este retrasă. Ea se desfăşoară şi pe durata
nopţilor reci, pentru a contribui la formarea unui strat de aer izolator în vecinătatea plantelor.
Instalând panouri solare în locul perdelei mobile se obţine un efect asemănător, de
evitare a supraîncălzirii. Pentru aceasta panourile solare trebuie să fie orientabile, adică să fie
montate pe suporturi mobile, care să permită atingerea a două poziţii de funcţionare:
- panouri desfăşurate, astfel încât ele să umbrească plantele şi să capteze cât mai
multă energie solară;
- panouri retrase, astfel încât să permită o iluminare cât mai bună a plantelor.
Prin exploatarea acestui efect panourile solare pot contribui la reglarea temperaturii
din seră. Este de remarcat că în acest fel reglarea temperaturii serei pe perioadele de
temperaturi normale sau crescute, nu consumă ci produce energie. Pentru ilustrarea acestei
posibilităţi se prezintă în figurile următoare evoluţia naturală a efectului de seră în cazul unor
temperaturi ambiante medii şi modul în care el poate fi controlat prin metode pasive
energetic: umbrirea cu panouri solare şi ventilarea naturală.
30
Te [grd. C]
20
10
0
0 0.5 1 1.5 2 2.5 3 3.5 4 4.5
4
400 x 10
Ls [W/m2]
200
0
0 0.5 1 1.5 2 2.5 3 3.5 4 4.5
40 4
x 10
Ti [grd. C]
20
0
0 0.5 1 1.5 2 2.5 3 3.5 4 4.5
time [s] 4
x 10
Fig. 3 : Efectul de seră în cazul unor temperaturi ambiante medii (date reale – Toulon)
d|
3
2
F
1
0
0 0.5 1 1.5 2 2.5 3 3.5 4 4.5
4
1 x 10
0.8
SPAC
0.6
0.4
0 0.5 1 1.5 2 2.5 3 3.5 4 4.5
30 4
x 10
Ti [grd. C]
20
10
0
0 0.5 1 1.5 2 2.5 3 3.5 4 4.5
time [s] 4
x 10
Fig. 4 : Reglarea temperaturii prin umbrirea plantelor cu panouri solare şi ventilaţie naturală
În simularea din figură [24] este prezentat cazul unei sere pasive identice cu sera
Universităţii din Toulon, la care în prima fază apare o supraîncălzire importantă datorată
efectului de seră. La o temperatură ambiantă de aproximativ 20 oC în seră se ajunge până la
38 oC, ceea ce este inacceptabil. În ipoteza că plantele pot fi umbrite printr-un regulator
adecvat (SPACT) şi că ventilaţia naturală poate fi de asemenea pornită sau oprită (F), putem
menţine o temperatură de cca. 20 oC în seră doar prin ventilaţie naturală şi apoi prin umbrire
(desfăşurarea panourilor solare) atunci când ventilaţia nu mai este suficientă.
Regulatoarele utilizate sunt secvenţiale, de tip releu, care pot fi implementate cu
uşurinţă fie prin circuite de electronice specializate fie prin automate programabile (PLC).
Dimensionarea precisă a panourilor fotovoltaice precum şi optimizarea funcţională şi
economică a întregului sistem se pot realiza cu ajutorul modelării matematice şi a simulărilor
pe calculator, pentru diferite scenarii semnificative în funcţionarea sistemului.
Dispunând de modelul panourilor fotovoltaice si de modelul serei pasive, devine
posibilă dimensionarea optimă a surselor de energie regenerabilă, astfel încât investiţia să fie
minimă iar funcţionarea adaptată climatului locaţiei serei.
e|
Principalele reguli de conducere a acestui sistem cu energii regenerabile sunt
următoarele:
1. Când temperatura exterioară este mai mică decât temperatura impusă în seră pompa de
căldură trebuie pornită.
2. Când temperatura exterioară este mult mai mare decât temperatura impusă în seră,
pompa de căldură trebuie pornită în regim de răcire.
3. Când temperatura exterioară este scăzută iar temperatura internă mai mică decât
temperatura impusă, ventilaţia trebuie oprită.
4. Când temperatura exterioară este medie iar în interior este prea cald ventilaţia trebuie
pornită.
5. Când vântul este puternic iar acumulatorul nu este încărcat generatorul eolian este
conectat pentru a încărca acumulatorul.
6. Dacă radiaţia solară nu este prea puternică panourile solare trebuie poziţionate astfel
încât plantele să fie luminate.
7. Când temperatura exterioară este mai mare decât temperatura impusă iar iluminarea
naturală puternică, panourile fotovoltaice trebuie să umbrească plantele, situaţie în
care panourile întră în funcţiune ca generatoare la potenţialul maxim care poate fi atins
funcţie de expunere. Dacă luăm în calcul datele reale de la Toulon, puterea maxim
generabilă de un modul Solarex MSX60, la ora 14, este de 24W, dar un panou având o
suprafaţă de 0,55m2, folosindu-se suficiente panouri pentru umbrire, se poate ajunge la
o putere de ordinul kW.
8. Dacă temperatura exterioară este scăzută iar temperatura internă mai mică decât
temperatura impusă iar vântul este puternic şi acumulatorul încărcat, generatorul
eolian încălzeşte sera. Aceasta este o situaţie de urgenţă.
f|
DATE TEHNICE PANOU SOLAR SOLAREX MSX 60 (+ MSX 64)
DIN DATASHEET
g|