Modernismul

Definiție: Modernismul este un curent literar din perioada interbelică care

apare ca o reacție împotriva realismului. Aceste se caracterizează prin
perspectiva narativă subiectivă și mediul urban sau citadin, temele acestor
opere fiind întrebările existențiale ale omului modern, apelându-se la analiza
psihologică.
Modernismul este un curent literar initiat la noi in 1919 de Eugen Lovinescu,
a carui doctrina porneste de la ideea ca exista "un spirit al veacului" care
impune procesul de sincronizare a literaturii romane cu literatura europeana,
cunoscut si ca principiul sincronismului.

Mondernismul este o miscare artistica de mare amploare care se opune

traditiei, normelor academice, cuprinzand mai multe influente literare precum
simbolismul, futurismul, dadaismul, suprarealismul, expresionismul (partial)
si chiar simbolismul. Deci avandagarda este cuvantul-cheie.
Trăsături:
 perspectiva narativă subiectivă
 personajul principal este încadrat în tipologia intelectualului
 mediul rural al realiștilor este înlocuit cu cel urban
 romanele moderniste sunt considerate romane de analiză
psihologică
 timpul narațiunii nu este unul cronologic deoarece apar multe
analepse
 Negarea valorilor poetice
 Refuzul capodoperei și al ideii de frumos, de perfecțiune
 Ruptura de trecut
 Revolta și libertatea de exprimare
 Originalitatea și tendința de a șoca
 starea de conflict între luciditatea conștiinței și spaimele
necunoscutului
 luciditatea, efortul prin care gândirea își cucerește adevărurile
 problematica conștiinței nelinistite
 predilecția pentru stări limită:coșmar, halucinație, ridicol, grotesc
 exacerbare a sensibilității, a facultăților perceptive, vederea
monstruoasă
 drama tristeții metafizice, a omului problematic înstrăinat de tainele
genezice ale universului
 aspirația spre regăsirea echilibrului originar

Baudelaire, Charles (-Pierre) Poet, traducător şi critic literar şi de artă

francez, faimos îndeosebi datorită lucrării Florile răului (Les Fleurs du
mal, 1857), care a fost, poate, cea mai importantă şi mai influentă colecţie
de poezii publicată în Europa în sec. XIX. În mod similar, Mici poeme în
proză (Petits poèmes en prose, 1868) a fost cel mai reuşit şi mai inovator
experiment de poeme în proză din timpul său.Ca poet şi critic, Baudelaire
este situat în poezia franceză şi europeană asemeni prozei lui Gustave
Flaubert şi picturii lui Edouard Manet: cu toţii sunt o legătură esenţială
între romantism şi modernism şi un exemplu suprem, atât în viaţa, cât şi
în opera lor, a ceea ce înseamnă artistul modern. El a fost, după spusele
discipolului său Jules Laforgue, primul poet care a scris despre Paris.
Baudelaire este un scriitor fundamental al literaturii şi gândirii europene,
iar influenţa sa asupra poeziei moderne a fost uriaşă.

Jean Nicolas Arthur Rimbaud (n. 20 octombrie 1854 Charleville(d),

Champagne-Ardenne, Franța – d. 10 noiembrie 1891 Marsilia, Franța. a
fost un poet francez, figură centrală a literaturii moderne, precursor al
simbolismului.

A început să scrie poezii deja la vârsta de 10 ani, în 1870 publică prima sa

scriere "Les étrennes des orphelins".În aceste creații de debut se
simte influența lui Charles Baudelaire, dar - în același timp - se
recunoaște propria sa originalitate în asociațiile metaforice
neașteptate și în amestecul între conștiința de sine și resemnare,
care va fi prezent și în operele ulterioare.
Paul Verlaine este considerat un poet parnasian, apreciat pentru
că a exercitat o mare influență asupra mișcării simboliste. De
asemenea, este și una dintre personalitățile marcante ale
decadentismului care se dezvoltă de la începutul anului 1870.
Verlaine citește în copilărie volumul de debut al lui Baudelaire
(Florile răului), fascinat de poezia aceea diferită, decadentă,
este inspirat să scrie la rândul său. Paul Verlaine debutează în
anul 1866 cu Poemele saturniene (Poèmes saturniens), în
anul 1869 publică Fêtes galantes, un volum scris în memoria
verișoarei sale Elisa Dehee. Paul Verlaine a marcat trecerea
de la romantism la simbolism. Opera lui se diferențiază prin
ruperea de retorica sonoră a majorității predecesorilor săi.
Acesta sparge bariera dintre limbajul considerat ales, demn
poeziei, și limbajul obișnuit. Demonstrând că, inclusiv, așa-
numitele clișee franțuzești pot fi poetice.

Charles-Marie-Georges Huysmans (n. 5 februarie 1848,[ Paris, Franța[7]

[8] – d. 12 mai 1907 Paris, Franța[8]) a fost un scriitor francez.

Inovator al stilului prozei simboliste, romanele sale se remarcă prin

densitatea și abundența vocabularului, prin corelația dintre semnificația și
efectul sonor al cuvintelor. Discipol al lui Émile Zola și al naturaliștilor,
realizează o acută observație a mediilor sordide ale vieții.

 1876: Marta, povestea unei fete ("Marthe, histoire d'une fille")

 1879: Surorile Vatard ("Les Soeurs Vatard")
 1880: Cu sacul în spinare ("Sac au dos")
 1882: Pe apa sâmbetei ("À vau-l'eau")

Emil Verhaeren Cu 20 de ani mai tânăr, Emil Verhaeren, poet belgian de

limbă franceză, era şi el cunoscut şi preţuit în literatura europeană a
epocii. Născut în 1855, a fost unul dintre întemeietorii poeziei simboliste.
Era prieten cu majoritatea scriitorilor şi artiştilor inovatori ai vremii şi
protagonistul renaşterii artistice a Belgiei.

Prima colecţie de poeme, “Les Flamandes” (Flamandele), publicată în

1883, regăsea modul naturalist de abordare artistică a subiectului, folosit
de pictorii secolului al XVII-lea, Jordaens sau Teniers, şi a avut un
succes rapid în mediile de avangardă. I-a adus însă un conflict cu
Biserica catolică.
 Alfred Jarry (n. 8 septembrie 1873, – d. 1 noiembrie 1907, Paris,
Franța[12]) a fost un scriitor francez.

Opera sa literară, care se înscrie în domeniul absurdului, grotescului,

este considerată ca precursoare a suprarealismului.

 1894: Clipe de nisip, Memorial ("Les Minutes de sable. Mémorial")

 1895: César-Antéchrist
 1897: Zillele și nopțile ("Les jours et les nuits")
 1897: Ubu rege ("Ubu roi"), opera sa reprezentativă, satiră la adresa
autorității obtuze și barbare și al burgheziei birocratice
 1901: Messaline
 Jules Laforgue (n. 16 august 1860, – d. 20 august 1887, [7]) a fost
un poet, reprezentant al simbolismului.
 A scris o lirică reflexivă, cu accente patetice și pesimiste, scrisă în
vers liber, asociind sentimentul efemerului cu ironia dureroasă sau
cu intonații de cântec popular, litanie ori lied de imprevizibile și
rafinate efecte eufonice.
 1885: Tânguiri ("Les complaintes")
 1886: Imitația Madonei Luna ("L’Imitation de Notre-Dame de la
Lune")
 1886: Soborul feeric ("Le Concile féerique")

Guillaume Apollinaire, pseudonimul literar al lui Wilhelm Albert

Vladimir Apollinaris de Kostrowitzky, (n. 26
august 1880, Roma - d. 9 noiembrie 1918, Paris) a
fost poet, prozator și critic de artă, participant activ și precursor al
unora din importantele mișcări artistice ale secolului XX, așa cum
sunt dadaismul, modernismul și suprarealismul. Reprezentant
notoriu al avangardei artistice de la începutul secolului XX,
reformator al limbajului poetic, dadist, modernist și precursor
al suprarealismului, născut la Roma, în 1880, dintr-o mamă nobilă
poloneză (dar cu o identitate a tatălui incertă), viitorul critic de artă
Apollinaire a urmat școala la Monaco, Cannes și Nisa.

 Case d'Armons, 1915

 Le poète assassiné, 1916 ("Poetul asasinat")
 Les mamelles de Tirésias, 1917 ("Mamelele lui Tiresias")
 L'esprit nouveau et les poètes, 1918
 Calligrammes, 1918 ("Caligrame")
 Le Flâneur des Deux Rives, 1918
 La femme assise, 1920
Ezra Weston Loomis Pound (30 octombrie 1885 – 1 noiembrie
1972) a fost un poet și critic american expatriat, o figură importantă
în mișcarea de poezie modernistă timpurie și un colaborator fascist
în Italia în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Contribuția lui
Pound la poezie a început la începutul secolului al XX-lea, cu rolul
său în dezvoltarea Imagismului, o mișcare care pune accentul pe
precizia și economia limbajului. Lucrând la Londra ca editor străin al
mai multor reviste literare americane, el a ajutat la descoperirea și
modelarea operei unor contemporani precum T. S. Eliot, Ernest
Hemingway și James Joyce. Poet excepțional, dar și teoretician,
și-a asumat rolurile dificile de purificator al limbajului literar
și de critic al societății, devenind un personaj incisiv, un
temut formator de opinie. Animat de cultul prieteniei, al
solidarității umane și scriitoricești, i-a ajutat substanțial și pe
Joyce ori Hemingway; dar, printr-o lacună a
discernământului, a îmbrățișat ideile fasciste ale lui
Mussolini, le-a propagat prin emisiuni susținute la
radiodifuziunea italiană, număra anii după era fascistă, îi
proslăvea pe Mussolini și Hitler, exemple edificatoare
existente inclusiv în scrierile discutate aici. Arestat de armata
americană în anul 1945 și încarcerat vreme de trei săptămâni
într-o cușcă de metal cu gratii, unde a dormit pe ciment, în
lumina reflectoarelor, a clacat psihic.

Thomas Stearns Eliot, mai cunoscut sub numele de T.S. Eliot, a fost un
poet american, englez, dramaturg, critic literar și editor. Un lider al
mișcării moderniste în poezie, lucrările sale au influențat mulți poeți
britanici consacrați din acea zi. Născut în Statele Unite ale Americii la
sfârșitul secolului al XIX-lea, a fost infatuat de literatură încă din fragedă
copilărie, moștenind abilitatea literală a mamei sale, scriind prima sa
poezie la vârsta de paisprezece ani. Abia la vârsta de șaptesprezece ani,
talentul său literar a început să înflorească, iar la Harvard, unde a urmat
studiile universitare. Prin arta sa remarcabilă, T.S. Eliot a
revoluționat întreaga poezie modernă engleză.

 The Waste Land (Țara pierdută) (1922)

  Ash Wednesday (Miercurea Cenușii) (1930)
 Four Quartets (Patru Cvartete)

Ernest Miller Hemingway (n. 21 iulie 1899, a fost un romancier,

nuvelist, prozator, reporter de război, laureat al Premiului
Pulitzer în 1953, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în 1954,
unul dintre cei mai cunoscuți scriitori americani din întreaga lume.
Opera sa are ca sursă o experiență de viață profundă și originală,
relatând, conform concepției scriitorului, "lucrurile cele mai simple în
modul cel mai simplu", într-o proză energică, aspră, dură, cu o mare
economie a mijloacelor stilistice și susținută de un ton colocvial, stil pe
care scriitorul însuși îl denumise teoria aisbergului (în original iceberg
theory}.

 1923 - Three Stories and Ten Poems (Trei Povestiri și Zece

Poeme) (povestiri)
 1925 - In Our Time (În timpul nostru) (povestiri)
 1926 - The Torrents of Spring (Torentele primăverii) (roman)
 1926 - Fiesta (The Sun Also Rises)
 1927 - Men Without Women (Bărbați fără femei) (povestiri)
 1929 - Adio, arme (A Farewell to Arms) (roman)

Virginia Woolf (nume original Adeline Virginia Stephen, n. 25

ianuarie 1882, a fost o scriitoare engleză, eseistă, feministă, editoare și
scriitoare de povești, cunoscută drept una dintre
figurile moderniste literare de frunte ale secolului al XX-lea.
În perioada interbelică, Virginia Woolf a fost o personalitate marcantă în
societatea literară din Londra și membru al Grupului Bloomsbury.
Operele ei cele mai renumite includ Doamna Dalloway(1925), Spre
far (1927), Orlando (1928) și eseul de dimensiunea unei cărți A Room of
One's Own (1929), cu faimosul său dicton: „O femeie trebuie să dispună
de bani și de o cameră separată, dacă vrea să scrie ficțiune”.

Edmund Gustav Albrecht Husserl în germană [ˈhʊsɐl] , ( Proßnitz , 8

aprilie 1859 - Freiburg im Breisgau , 26 aprilie 1938 ) a fost
un filosof și matematician austriac german naturalizat , fondator
al fenomenologiei și membru al Școlii Brentano .
Curentul filosofic al fenomenologiei a influențat o mare parte a
culturii secolului al XX-lea în Europa și nu numai. Pe lângă Max
Scheler , el a avut o influență profundă
asupra existențialismului lui Martin Heidegger , dar indirect gândirea sa a
influențat și științele cognitive și filosofia minții de astăzi (potrivit
lui Hubert Dreyfus , Husserl este considerat „ tatăl cercetării
contemporane în psihologie inteligența cognitivă și artificială " [1] ).

Carl Gustav Jung (n. 26 iulie 1875, Keswil, cantonul Thurgau, Elveția –
d. 6 iunie 1961, Küsnacht, Elveția) a fost medic, psiholog și psihiatru
elvețian, fondatorul psihologiei analitice. Ruptura cu Freud este marcată
de apariția lucrării Wandlungen und Symbole der Libido (1912), în care
Jung încearcă o lărgire a orizontului de interpretare freudian și o implicită
critică a acestuia. Această ruptură îl va duce la elaborarea unui sistem
propriu de interpretare psihanalitică, axat pe reintroducerea culturii ca
dimensiune fundamentală a omului și pe un ansamblu de concepte noi,
deduse din experiența clinică.
Între 1921 și 1938 întreprinde călătorii de studii în Africa de nord, în
lumea arabă, la indienii pueblo din Arizona și India.