STUDIEREA ȘI PROPAGAREA PATRIMONIULUI CULTURAL DIN

FRANȚA LA FACULTATEA DE ISTORIE ȘI ETNOPEDAGOGIE A

UNIVERSITĂȚII PEDAGOGICE DE STAT „ION CREANGĂ”

Eugen CERTAN,
prof. univ. dr. hab., Catedra Istorie Universală,
UPS Ion Creangă

Summary
At the Faculty of History and Etnopedagogy of State Pedagogical University „Ion
Creanga” shall be given to the study of National Heritage of the Republic of Moldo-
va to educate patriotism but also Heritage of other countries, especially of France.
France occupies a special place by the cultural monuments in general, and archi-
tecture and painting in particular. European cities do not have a density of works
comparable to the architectural in France. This country is distinguished by fantastic
constructions like the Palace of Versailles and the Louvre Fontenbleau, Chambord,
cathedrals of Notre Dame in Paris, Reims, Eiffel’s Tower, etc.
Key Words: France, architecture, Chateau, Napoleon, Josephina, Louvre, gallery,
pantheon.

În anul 1972 UNESCO a aprobat Convenția pentru protejarea patrimoniu-

lui natural și cultural al omenirii. Cele 146 de state participante desemnează
moștenirile omenirii ca „valoare extraordinară și universală”.
Actualmente se găsesc 496 de monumente pe Lista patrimoniului mondial a
UNESCO. Franța ocupă un loc special cu monumentele sale culturale. Niciun
oraș european nu prezintă o densitate de opere arhitecturale comparabilă cu
orașele din Franța. Această țară se deosebește prin construcții ca: Palatul și
parcul Versailles, Palatul și parcul Fontainebleau, catedralele Notre-Dame din
Paris și Reims, Turnul Eiffel etc.
Patrimoniul Franței se deosebește prin faptul că nu numai regii sau statul
francez acordau atenție dezvoltării culturii. Un mare rol au mecenații și acele
legi care oferă anumite facilități persoanelor care sponsorizează artiști și pro-
iecte culturale1, ceea ce ar fi bine să se facă și în Republica Moldova.
La Facultatea de Istorie și Etnopedagogie se studiază patrimoniul național
al Republicii Moldova, dar și patrimoniul altor țări, în special al Franței.
Doctorul conferențiar Nicolae Ciobotaru prezintă un curs opțional Relațiile
româno-franceze în sec. al XIX-lea – începutul secolului al XX-lea. Domnia sa
1
Vezi Модели и практики спонсорства и фандрейзинга во Франции, http://www.cpolicy.
ru/issledovania.html/france.html (accesat 18.12.2013).
158 Noi tendințe în protecția şi promovarea patrimoniului cultural național şi european

împreună cu prof. A. Petrencu de la USM au organizat o masă rotundă la „Vo-

cea Basarabiei”. Se scriu teze de licență și de an. Profesorii și studenții participă
la Zilele Franței, organizate de Alianța Franceză.
Profesorul Eugen Certan a acordat o atenție sporită studierii patrimoniului
cultural al Franței în procesul predării istoriei moderne. Se organizau prele-
geri, seminare, dispute. Mulți studenți făceau referate, se organizau conferințe
studențești în colaborare cu Catedra de limbă franceză. De Ziua Națională a
Franței, 14 iulie, în diferiți ani au fost publicate articole în ziare și s-au ținut
conferințe la radio și televiziune.
Studierea patrimoniului Franței începe cu Palatul Louvre. El a fost reședința
regilor francezi de la Francisc I până la Ludovic XIV, a lui Napoleon și a lui F.
Mitterand. Louvre este o operă istorică grandioasă de o importanță vitală. S-a
identificat întotdeauna cu însuși destinul Franței și cu patrimoniul său artistic.
Cel care transformă palatul într-un adevărat templu al artei este Ludovic XIV
– „Regele Soare”. Transformarea palatului Louvre în cel mai mare muzeu din
lume va dura încă un secol. În timpul lui Ludovic XV, marchizul D. Marigny, di-
rectorul general al Clădirilor Regale, lansează inițiativa de a expune publicului
tablourile care aparțineau regelui, punând la dispoziția publicului câteva săli ale
palatului. În 1755, Grande galerie, construită în timpul lui Henric IV, a devenit
un centru al expozițiilor de pictură. Iar între 1594 și 1608, a devenit sală de
expoziție. Coridorul imens de 500 m – coloana vertebrală a muzeului ‒ devine
un spațiu ideal în urma adăugirii unui element nou: deschiderea furnizată de
bolta de sticlă pentru ca lumina naturală să pătrundă în interior.
După încarcerarea regelui Ludovic XVI, Adunarea Națională hotărăște
ca galeriile fostului palat să fie transformate în muzeu public, denumit în
anul 1793 Muzeul Central al Artelor. În luna ianuarie a aceluiași an, muzeul
găzduiește o serie de tablouri în Salonul Carré, iar din anul 1800 se extinde în
Grande galerie2.
În anul 1692 Academia Regală de Pictură și
Sculptură își stabilește sediul în incinta palatului.
Rechiziționarea operelor de artă de către armata lui
Napoleon în întreaga Europă transformă Louvrul în
cel mai spectaculos muzeu din lume.
În el se găsesc opere din școala franceză a lui Geor-
ges de La Tour. A sa La Madeleine pénitente (1630-
1635) este o veritabilă meditație despre viață și fragili-
tatea acesteia, sugerate de craniul ținut în mâna dreaptă
și de flacăra lumânării, efemeră și tremurândă.

2
Sylvie Béguin, Le musée du Louvre, Paris: Fernand Hazan, 1971, p. 35.
Materialele Conferinței științifice, 27-28 septembrie 2013 159

Louis Le Nain pictează portrete de familii

de țărani în diverse medii. Tablourile sale tind
spre realism și sunt capodopere ale observației
psihologice, făcute cu o tehnică specială de
nuanțe alb, gri și bej.

Hyacinthe Rigaud a pictat Ludovic al XIV-lea în cos-

tum sacru. Bătrânul rege este redat ca reprezentant al
atribuțiilor puterii, purtând o mare manta de hermină.
Poza, foarte studiată, pune în valoare o siluetă încă ele-
gantă, totuși se observă bătrânețea; opera aceasta pune
sfârșit unui mare secol.

Chardin este prezentat publicului cu o operă recu-

noscută, Tânăra pictoriță (1737). Ritmul armonios de
forme, raportul de tonalități, execuția prestigioasă: toa-
te aceste calități formau calitățile admirabile de portrete
de copii.

Portretul lui Madame de Pompadour, favorita lui

Ludovic XV, executat de Maurice Quentin de la Tour
(1755), excelează prin tehnica rapidă de pastel, care per-
mitea de a simți mobilitatea unei expresii de mare onoa-
re și atrăgea artiștii de un mare talent.

Puțini artiști sunt așa de bine reprezentați în Louvre ca Eugène Delacro-

ix (1798-1863). Vizitatorii pot să urmărească pas cu pas opera excepțională a
acestui maître. Operele lui Delacroix, Moartea lui Sardanapale, Luarea Con-
stantinopolului și Libertatea conduce popoarele, prezentată la Salonul din 1834,
uimesc publicul3.

3
Ibidem, pp. 41-78.
160 Noi tendințe în protecția şi promovarea patrimoniului cultural național şi european

Școala italiană este reprezentată prin opera lui Mantegna, Calvarul,

compoziție foarte elaborată prin schemele geometrice riguroase. Lumina me-
talică a desenului conferă o atmosferă eroică.

Școala olandeză și flamandă sunt reprezentate prin lucrări de Rembrandt,

Autoportret, Hendrickje Stoffels ș.a., de Rubens, Helene Fourment cu doi copii,
de Van Dyck, Portretul lui Carol I.
Sunt reprezentate de asemenea școala de pictură germană, spaniolă4 și en-
gleză5.
Palatul Versailles a fost la început doar
un castel de vânătoare, pe care Ludovic
XIII l-a construit în anul 1624. Arhitectul
Le Vau i-a dat o nouă fațadă, Jules Mansart
a dezvoltat mansardele castelului, prin fe-
restrele cărora intră lumina. Jules Mansart
a mărit castelul, construind în 1862 camere
și o fațadă spre oraș, lungă de 680 m.
4
Ibidem, pp. 79-106.
5
Ibidem, pp. 107-111.
Materialele Conferinței științifice, 27-28 septembrie 2013 161

Galeria Oglinzilor, lungă de 73 m și lată de 10 m, cu 17 arcade cu oglinzi

înalte. Totul era folosit pentru a uimi vizitatorul cu dimensiunile impozabile,
magnificul materialelor care înfrumusețau pereții și plafonul, lunga perspecti-
vă, simetria riguroasă și jocul luminilor. Pe lângă vasele de porfir și busturile
împăraților romani, regii prezentau aici cele mai bune piese din colecția antică6.
Opera regală din palatul de la Versailles, căptușită cu lemn pictat și marmu-
ră, are o acustică minunată și este creația arhitectului Gabriel7.
Panteonul din Paris, inițial biseri-
ca Sfânta Genevieva, își lasă amprenta
prin lumină, eleganță. Proiectul a înce-
put în anul 1744, odată cu întronarea
lui Ludovic XV și cu jurământul lui de
a construi o biserică magnifică pentru
Sfânta Genevieva, protectoarea spiri-
tuală a Parisului. Arhitectul Soufflot a
deschis spațiul intern pentru revenirea la tipul de construcție gotică, conducând
acoperișul și cupola într-un curs combinat de coloane separate. Cupola grandi-
oasă a necesitat însă un sistem mai complicat de arce și pandative pentru trans-
ferarea considerabilei greutăți la pilastre și coloanele, pereții parapetului ascund
o structură care nu poate fi înțeleasă pe deplin decât analizând planul. Ames-
tecul dedicat al bolții, pandativele și coloanele în stil gotic creează o deschidere
vizuală în structura superioară și o continuitate de ordin fizic pentru navele
laterale, care sunt într-adevăr excepționale
la o biserică de factură clasică.
Opera din Paris este construită în anii
’60 ai secolului XIX. Ea este una din cele mai
proeminente clădiri ale Parisului. Vizitato-
rul pășește mai întâi într-o sală spațioasă,
concentrată spre o mare scară. O cascadă
policromă de balustrade, cariatide, coloane
și scări de marmură creează un spectacol
6
A. Laborde, Versailles ancien et moderne, Paris: Schneider et Langrand, 1984, p. 99.
7
I. Grecu, 1000 de minuni arhitecturale, Oradea: Aquila, 2009, p. 65.
162 Noi tendințe în protecția şi promovarea patrimoniului cultural național şi european

emoționant. Suprafața Operei este de 11 237 m2, lungi-

mea de 97 m, lățimea 125 m, înălțimea 73,6 m, marea
scară 30 m înălțime, locuri 2200, candelabre – 8 tone8.
Turnul Eiffel este cea mai înaltă construcție (300 m)
și un simbol al Parisului. Mai mult de 15 mii de detalii de
metal unite, cu o masă de 9 mii de tone, atrag ca un mag-
net milioane de oameni din întreaga lume. Înfățișarea
magnifică a Turnului Eiffel se deschide anume seara,
când mii de lumini schițează simbolul Franței.
În Franța sunt câteva catedrale purtând numele No-
tre-Dame: la Paris, Rouen, Chartre9.
Merită atenție și Arcul de Triumf din Paris, care a fost construit în cinstea
victoriilor lui Napoleon I Bonaparte. (Arcul de Triumf din Chișinău este o for-
mă mai mică a Arcului de Triumf din Paris.)

Desigur, studenții trebuie să cunoască și castelul Malmaison, care a fost un

cuib de fericire pentru Napoleon Bonaparte și prima sa soție, Josephine.

8
Laborde, Versailles ancien et moderne. Paris: Schneider et Langrand, 1984, p. 65.
9
Grecu, 1000 de minuni arhitecturale, pp. 68-69.
Materialele Conferinței științifice, 27-28 septembrie 2013 163

Castelul Malmaison este situat în orașul Rueil-Malmaison, departamentul

Hauts-de-Seine, în regiunea Île-de France. El a fost reședința împăratului Na-
poleon și al soției sale, Josephine.
Josephina fusese căsătorită înainte cu Alexandre
de Beauharnais, victimă a Revoluției Franceze de la
1789. Castelul Josephinei se afla în cartierul Rueil-
Malmaison, un cartier select în partea de nord-vest a
Parisului. E numit Malmaison și se află la aproxima-
tiv 12 km de centrul Parisului, pe domeniul Malmai-
son, ce se întinde pe o suprafață de 0,61 km2.
Nu la mult timp după ce Napoleon este numit co-
mandantul trupelor franceze în Italia, acesta o cere de
soție pe Josephina, căsătoriă fiind oficiată la 8 martie
1799, în biroul notarial al familiei de Beauharnais.
În acea perioadă soții Bonaparte locuiau mai
mult la castelul Malmaison, un castel mic,
dar elegant. În spatele acestuia, o grădină ti-
pic franceză, cu statui de marmură, cu multe
flori, cu un bazin circular cu fântânâ artezi-
ană, cu nuferi și multe alte plante acvatice,
asigura un loc de recreere.
Astăzi, o alee acoperită cu marmură spar-
tă te conduce la intrarea principală și în inte-
riorul castelului, apoi o altă poartă, frumos ornată cu două obeliscuri în mini-
atură, te scoate în grădina castelului. Amândouă pot fi vizitate. Josephina iubea
florile și dorea ca grădina ei să fie cea mai frumoasă din întregul Paris. Până la
sfârșitul vieții, ea a reușit să planteze peste 200 de plante exotice și arbuști aduși
din întreaga lume. Astăzi au rămas foarte puține plante. Se simte lipsa mâinii
unei femei iubitoare de frumos și lipsa banilor unui împărat!
După ce Champolion a descifrat tăblițele de la Roseta, aduse de savanții
lui Napoleon din Egipt, a început în Franța egiptomania și multe case nobili-
164 Noi tendințe în protecția şi promovarea patrimoniului cultural național şi european

are își amenajau curțile folosind simboluri

egiptene, precum cele două obeliscuri de la
castelul Malmaison. De fapt, unul ceva mai
mare și original, cu o superbă tichie de aur a
fost adus de soldații lui Napoleon de la Lu-
xor, Egipt, ca „pradă de război” și instalat în
Place de la Concorde.
La intrarea în castel, în prima încăpere,
în așa-zisa sală de recepție, găsești un scurt istoric al domeniului Malmaison,
apoi o reproducție la scară mică a castelului
și a domeniului.
Apoi apare sufrageria, o sală de biliard
și jocuri de societate, o bibliotecă, o sală de
recepție cu multe farfurii și tacâmuri de aur,
apoi urmează dormitoarele.
Josephina avea camera ei, Napoleon pe
a lui. Patul Josephinei, flancat de o oglindă
mare de Murano, mi s-a părut ceva mai mare decât patul lui Napoleon, mic,
care, spre surprinderea mea și a tuturor celor
prezenţi, era croit, după părerea ghidului, pe
măsura celui care dormea în el.
În multe alte săli poţi vedea obiecte per-
sonale ale Josephinei sau ale lui Napoleon, o
colecţie de săbii de luptă, ornice bogat împo-
dobite cu aur sau argint, candelabre somptu-
oase, mobilier de mahon sau acaju, tablouri
familiale sau individuale.

Bibliografie
1. Béguin, S. Le musee du Louvre. Paris: Fernand Hazan, 1971.
2. Blunt, A. Art et architecture en France. 1500-1700. 1983.
3. Christ, Y. Versailles. Paris, 1964.
4. Constans, C. Versailles. Chateau de la France et orgueil des roi. Paris: Gallimard, 1999.
5. Damien, A., Lagny, J. Versailles, deux siecles de vie municipale. Paris, 1980.
6. Escholier, R. Versailles. De la residence royale au musee historique. Paris: Mercator,
7. 1984.
8. Grecu, I. 1000 de minuni arhitecturale. Oradea: Aquila, 2009.
9. Jianou, I. Rodin. Paris: Artec, 1970.
10. Laborde, A. Versailles, ancien et moderne. Paris: Schneider et Langrand, 1984.
11. Meyer, A. Versailles, visite de chateau, des jardins et de Trianon. Paris, 1987.
12. Presteau, J. Il aitait une fois Versailles. Paris: Pygmalion, 1989.
13. Модели и практики спонсорства и фандрейзинга во Франции, http://www.cpolicy.
14. ru/issledovania.html/france.html (accesat 18.12.2013).