Egipt

Egiptul antic a fost o veche civilizație din nord-estul Africii, care s-a dezvoltat în zonele joase de-
a lungul fluviului Nil, pe suprafața actuală a statului modern Egipt. Civilizația egipteană s-a format
în jurul anilor 3150 î.Hr. (în conformitate cu cronologia egipteană convențională), prin unificarea
politică a Egiptului de Sus și a Egiptului de Jos sub conducerea primului faraon. Istoria Egiptului
antic se împarte într-o serie de regate stabile Vechiul Regat Egiptean, Regatul Mijlociu
Egiptean și Noul Regat Egiptean separate prin perioade de instabilitate relativă cunoscute sub
numele de perioade intermediare. Egiptul a ajuns la apogeul puterii sale în timpul Noului Regat,
în perioada Ramesside care rivaliza cu Imperiul Hitit, Imperiul Asirian și Imperiul Mitanni, după care
a intrat într-o perioadă de declin lent. Egiptul a fost invadat și cucerit de o succesiune de puteri
străine (canaaniți/hicsoși, libieni, nubieni, asirieni, babilonienii, perși, macedoneni și romani), în a
treia perioadă intermediară și Perioada târzie. În urma morții lui Alexandru cel Mare, generalul
acestuia Ptolemeu I Soter, s-a proclamat noul conducător al Egiptului. Dinastia Ptolemeică a
condus Egiptul până în anul 30 î.Hr., când, sub domnia Cleopatrei, Egiptul a fost cucerit
de romani și a devenit o provincie romană.
Succesul civilizației egiptene antice a rezultat datorită capacității de a exploata eficient zonele
fertile de-a lungul văii Nilului. Surplusul de recolte provenit din exploatarea inundațiilor naturale
previzibile și a sistemului de irigații au facilitat dezvoltarea unui surplus de populație care a
contribut la dezvoltarea socială și culturală. De asemenea, resursele alimentare bogate au putut
susține exploatarea mineralelor din vale și din regiunile deșertice din jurul văii Nilului, dezvoltarea
unui sistem de scriere timpuriu, dezvoltarea construcțiilor și proiectelor agricole, dezvoltarea
comerțului și dezvoltarea forțelor militare necesare pentru apărare și pentru campaniile militare
care au dus la afirmarea dominației civilizației egiptene în regiune. Organizarea și conducerea
acestor activități a fost posibilă printr-o birocrație de elită formată din scribi, preoți și
administratori sub controlul unui faraon cu puteri divine care asigura cooperarea și unitatea
poporului egiptean.

Multele realizări ale vechilor egipteni includ tehnicile de extracție a mineralelor, măsurătorile
topografice, tehnicile de construcție care au facilitat construirea unor monumente grandioase
precum piramidele, templele și obeliscurile; un sistem matematic și un sistem practic și efectiv de
medicină, sistemele de irigații și tehnicile de producție agricolă, producția navală, tehnicile de
producție a faianței și a sticlei, noi forme de literatură și primul tratat de pace cunoscut, întocmit
cu Imperiul Hitit. Egiptul a lăsat o moștenire durabilă. Arta și arhitectura i-au fost preluate pe scară
largă, iar antichitățile din vechiul Egipt sunt expuse în toate colțurile lumii. Ruinele sale
monumentale au inspirat și îmbogățit imaginația multor scriitori și turiști timp de multe veacuri.
Pasiunea pentru antichități și săpăturile arheologice din perioada modernă timpurie a dus la
investigarea științifică a civilizației egiptene, punându-se bazele unei noi științe: Egiptologia.
 Mumie
O mumie este un cadavru ale cărui piele și organe au fost conservate intenționat sau accidental
prin expunerea la produse chimice, îngheț, umiditate foarte ridicată sau lipsă de aer, atunci când
cadavrul este scufundat într-o mlaștină. Cea mai veche mumie (naturală) descoperită până acum
este un cap uman cu o vechime de 6000 de ani, găsit în 1936 [1]. La fel ca egiptenii antici,
egiptologii victorieni credeau la rândul lor că persoanele decedate au nevoie de corpul lor în
lumea de apoi, fapt ce a întărit concepția greșită cu privire la mumificare. Foto: Profimedia
Images
Mult timp s-a crezut că egiptenii antici foloseau mumificarea ca pe un mod de
a conserva corpul după moarte. Acum, însă, o expoziție organizată de
cercetătorii de la Universitatea din Manchester indică faptul că nu aceasta ar
fi fost intenția originală: tehnica elaborată de înmormântare era de fapt o
metodă de a îndruma decedatul spre divinitate, scrie Live Science.

Oamenii de știință de la Muzeul Manchester al universității din Marea Britanie scot

în evidență această concepție populară greșită în cadrul expoziției „Mumiile de aur
ale Egiptului”, care se va deschide anul următor.

Noua viziune despre motivul pentru care egiptenii practicau mumificarea răstoarnă
aproape toate teoriile despre mumii care li se predau studenților. „Este o schimbare
majoră de 180 de grade”, a spus Campbell Price, curatorul muzeului care se ocupă
de exponatele despre Egipt și Sudan.

Cum a înflorit această concepție greșită pentru atât de mult timp? Price a spus că
ideea, apărută în Occident, a început cu cercetătorii din era Victoriană care au greșit
atunci când au crezut că egiptenii antici își conservau morții la fel ca peștii, ambele
procese necesitând sare.

„Ideea era că păstrezi peștele ca să îl mănânci la un moment dat mai târziu”, a spus
Price. „Așadar, au presupus că ceea ce se întâmplase cu corpul uman era la fel ca
tratamentul pentru pești”. Substanța sărată folosită de egiptenii antici diferea de
sarea în care erau păstrați peștii. Cunoscută sub numele de „natron” (o combinație
de carbonat de sodiu, bicarbonat de sodiu, clorură de sodiu și sulfat de sodiu), acest
mineral natural se găsea din abundență pe fundul lacurilor din apropierea Nilului și
era ingredientul principal folosit în procesul de mumificare.

„Știm, de asemenea, că natronul era folosit în ritualurile templelor și aplicat

statuilor zeilor”, a explicat Price. „Era folosit pentru purificare”. Price a spus că o
altă substanță asociată de obicei cu mumiile este tămâia, care este folosită și ca
ofrandă pentru zei.

„Vezi tămâia și mirul – apar în pildele creștine cu Isus și sunt daruri de la cei trei
magi”, a spus Price. „În istoria Egiptului antic, am descoperit că erau și ofrande
demne de un zeu”.

Tămâia transformă corpul mumificat într-o ființă zeiască.

„Nu îl conservi neapărat.”

„Până și cuvântul pentru tămâie în Egiptul antic era 'senetjer' și înseamnă 'să faci
[ca ceva să fie] divin'”, a explicat Price. „Când folosești rășinile de tămâie pe corp,
faci corpul să fie divin și îl transformi într-o ființă zeiască. Nu îl conservi neapărat.”

La fel ca egiptenii antici, egiptologii victorieni credeau de asemenea că persoanele

decedate au nevoie de corpul lor în lumea de apoi, fapt ce a întărit concepția greșită
cu privire la mumificare.

Noua viziune despre motivul pentru care egiptenii practicau mumificarea răstoarnă aproape
toate teoriile despre mumii care li se predau studenților. Foto: Profimedia Images
„Nu a ajutat nici faptul că a existat o obsesie biomedicală apărută din idealuri ale
erei Victoriene despre nevoia de a întregi corpul în lumea de apoi”, a spus Price.
„Acest [proces] includea înlăturarea organelor interne. Cred că asta avea de fapt o
înțelegere ceva mai profundă despre modificarea corpului într-o statuie divină
pentru că persoana decedată s-a transformat.”

De multe ori, arheologii găsesc mumii în sarcofage care arată asemănător cu

persoana decedată. O mască este ceva ce îți ascunde identitatea, pe când un portret
ți-o dezvăluie. „Aceste obiecte, panouri și măști creează o imagine idealizată a
formei divine.”
Expoziția muzeului din Manchester va prezenta mai multe măști funerare, panouri
cu portrete și sarcofage asociate cu funeraliile egiptenilor din Antichitate, ceea ce
oferă și mai multe dovezi despre intențiile originale ale mumificării.
 Cleopatra

Cleopatra a VII-a Filopator a fost ultimul conducător al Regatului Ptolemeic din Egipt, regină și
faraon. Ca membru al dinastiei ptolemeilor, ea a fost descendent al fondatorului Ptolemeu I Soter,
un general macedonean grec și companion al lui Alexandru cel Mare. În anul 58 î.Hr, Cleopatra și-
a acompaniat tatăl, regele Ptolemeu al XII-lea, pe durata exilului la Roma după o revoltă din Egipt,
care a devenit atunci un stat clientelar al Romei. Între timp, fiica sa, Berenice a IV-a a pretins
tronul, dar apoi în 55 î.e.n. a fost ucisă când Ptolemeu s-a întors în Egipt cu asistență militară
romană. Când Ptolemeu a murit în anul 51 î.Hr., Cleopatra și fratele ei, Ptolemeu al XIII-lea, s-au
căsătorit și au fost desemnați succesori pentru a conduce Egiptul, dar regatul a căzut într-o
perioadă de război civil dintre cei doi.

În anul 48 î.Hr., învins la Bătălia de la Pharsalus de către Iulius Cezar, generalul Pompei a fugit în
Egipt, sperând ca va primi sprijin de la egipteni, fiind aliat politic lui Ptolemeu al XII-lea. Dar
Ptolemeu al XIII-lea a ordonat asasinarea sa.

Iulius Cezar și trupele sale au sosit la Alexandria, ocupând orașul. Cezar a încercat să facă o
reconciliere dintre cei doi frați ptolemeici pentru ca rutele dintre Egipt și Roma să fie sigure, dar a
eșuat după ce Ptolemeu a văzut că termenii lui Cezar mai mult o favorizau pe sora sa Cleopatra
decât pe el. Forțele lui Ptolemeu au început astfel să asedieze palatul în care se afla Cleopatra și
cu Cezar. Însă Cezar a izbutit să respingă forțele inamice cu ajutorul unor întăriri din partea lui
Mithridates I de Bosfor, Ptolemeu al XIII-lea a fost ucis în bătălia de pe Nil din anul 47 î.Hr., sora
vitregă a Cleopatrei a fost exilată în Efes. Cezar i-a declarat pe Cleopatra și fratele ei mai mic,
Ptolemeu al XIV-lea, drept conducătorii legitimi ai Egiptului. Între timp, Cezar a întreținut o relație
intimă cu Cleopatra, ceea ce a dus la nașterea unui fiu, Cezarion. Cleopatra a călătorit la Roma ca
regină clientelară în anii 46-44 î.Hr. la invitația lui Cezar, locuind în vila sa. Dar după asasinarea lui
Cezar de către senatorii conspiratori , Cleopatra s-a întors în Egipt. L-a asasinat pe Ptolemeu al
XIV-lea și l-a numit pe Cezarion drept co-rege.

În războiul civil al liberatorilor din anii 43-42 î.Hr., Cleopatra s-a alăturat triumvirilor (succesorul și
nepotul lui Cezar, Octavian, Marcus Antonius și Marcus Lepidus) împotriva forțelor pro-
republicane conduse de Brutus și Cassius, asasinii lui Cezar. După ce asasinii lui Cezar au fost
înfrânți și controlul asupra imperiului a fost împărțit între Augustus (în vest) și Antonius (în est),
Cleopatra s-a întâlnit cu Antonius în Tarsos în anul 41 î.e.n., debutând relația lor intimă, ce a dus la
nașterea lui Alexandru Helios, Cleopatra Selene a II-a și Ptolemeu Filadelfus. Acesta a executat-o
pe sora sa vitregă, Arsinoe, la comanda ei, și a devenit principalul aliat al regatului ptolemeic,
primind finanțări și ajutor militar de la Cleopatra în campaniile sale împotriva Imperiului Part și
Regatului Armeniei.

Prin testamentul său, publicat si citit in senatul roman de către Octavian, Antonius i-a declarat pe
copiii Cleopatrei și ai lui drept conducători și moștenitori ai teritoriilor aflate sub autoritatea
triumviratului roman estic, ceea ce ar fi însemnat pierdere de teritorii pentru Roma. Acest act care
i-a înfuriat pe senatori, divorțul lui Antonius de sora lui Octavian, Octavia Minor, care a ofensat
mapamondul latin, dar și căsătoria cu Cleopatra, a dus la izbucnirea unui nou și ultimul război civil
al republicii romane. Octavian a intrat în război, forțând aliații lui Antonius din senatul Roman să
declare război Cleopatrei. În Bătălia năvală de la Actium din anul 31 î.Hr., flota navala a lui
Antonius pierde în fața flotei lui Octavian, se retrage în Egipt și se sinucide. Forțele romane
conduse de Octavian ocupă Egiptul, iar când Cleopatra află că avea să fie adusă prizonieră la
Roma, se sinucide prin otrăvire.

Personalitatea Cleopatrei continuă să ne influențeze și astăzi prin lucrările și operele artistice

moderne. Istoriografia romană și poezia latină o critică, portretizând-o ca pe o regină depravată,
imagine propagată și în literatura medievală și renascentistă. În arta vizuală, frumusețea Cleopatrei
e reprodusă și portretizata în busturi, picturi, sculpturi, monede, mozaicuri, opere, scenete de
teatru, filme, seriale și chiar jocuri video, fiind cea mai celebra regina egipteană după Nefertiti.
 ANUBIS

Anubis, zeul morții și protectorul celor

trecuți în neființă. Legenda divinității
șacal a egiptenilor
Anubis se numără printre cei mai vechi zei ai Egiptului Antic,
întruchipat sub forma unei ființe înzestrate atât cu o latură umană,
cât și cu una monstruoasă. Divinitatea cu cap de șacal, după cum i-
a rămas imaginea în izvoarele istorice antice, a fost lăudată secole
întregi pentru puterea și abilitățile sale. Numele său a fost transmis în
prezent prin intermediul culturii grecești, care l-a tradus sub forma de Anubis. La
origini însă, numele său ar fi fost cunoscut celor care l-au slăvit sub forma de „Anpu”
sau „Inpu”.

Nașterea zeului șacal, născut din incestul

lui Osiris și al lui Nephthys
Originea zeului este una neclară, istoricii având până în acest
moment două ipoteze în ceea ce privește venirea sa pe lume. Prima
este că Anubis ar fi fost fiul Set, zeul deșertului, al violenței și al
hazardelor naturale, în timp ce a doua îl atribuie primei familii de zei
din Egiptul Antic. Conform legendelor egiptene, după ce Pământul a fost creat,
Zeii Geb și Nut, primele divinități ale lumii, s-au unit și au adus pe lume 4 moștenitori:
Osiris, Isis, Seth și Nephthys. Dintre aceștia, cel dintâi fiu, Osiris, a devenit
conducătorul lumii, alături de soția și sora sa, Isis, în timp ce frații lor au trăit alături
de ei. Anubis s-a născut din incest, fiind fiul lui Osiris și al lui Nephthys, zeița aerului
și gardianul familiei. Pentru a aduce pe lume un fiul, aceasta a fost nevoită să
apeleze la un șiretlic pentru a-și seduce fratele. L-a lăsat să bea alcool după pofta
inimii, apoi s-a transformat în Isis și l-a determinat să-și unească corpurile.
Reputația sa de zeu al morții i-a fost atribuită și datorită aspectului
său exterior. În perioadele de demult, șacalii erau ființe ale nopții
care profanau mormintele egiptenilor, distrugându-le și dezgropând
corpurile celor decedați. În consecință, Anubis era considerat
protectorul celor morți și ale locurilor sale de vezi, fiind înzestrat cu
puterea de a controla forțele incontrolabile ale acestor animale
sălbatice.
Anubis nu s-a bucurat însă de prezența mamei sale în copilărie.
După ce l-a născut, Nephthys l-a abandonat și l-a lăsat în grija
surorii sale, Isis, care i-a purtat de grijă după cum a putut mai bine și
i-a oferit și numele. Locul fiului nelegitim al lui Osiris nu era însă pe
Pământ, așa că s-a decis că cel mai bune pentru el ar fi să trăiască
în abis.
Anubis îl readuce la viață pe Osiris și-și câștigă rolul de călăuzitor al
celor morți

O altă legendă care face referire la același episod mitologic îi are

drept protagoniști pe Anubis și pe Seth, care au dus o adevărată
luptă pentru rămășițele lui Osiris. După ce Stăpânul Lumii a fost
adus înapoi pe tărâmurile sale de baștină de către Isis, zeul șacal a
fost însărcinat cu păzirea trupului acestuia neînsuflețit. Seth a aflat
însă de planul surorii sale și a făcut tot ce i-a stat în putere pentru a-
l distruge și a scăpa de amenințarea revenirii lui. În timpul
procesului de mumificare, corpul lui Osiris a fost păstrat într-un
șezământ sacru pe care egiptenii îl numeau wahet. Ziua era păzit
de Anubis, însă în momentul în care noaptea punea stăpânire
peste Egipt, acesta se retrăgea și îl lăsa pe tatăl său în paza
gardienilor. În cele din urmă, Seth a pus la punct un plan prin care
să fure trupul decedatului. S-a transformat în Anubis și a trecNu a
apucat să ajungă însă foarte departe, căci zeul șacal i-a găsit
imediat urma. Seth s-a transformat într-un bivol, motiv pentru care a
fost închis în Saka. A reuși să scape și și-a continuat planul,
decurgând la aceeași strategie. Scenariul s-a repetat, de data
aceasta însă fratele lui Osiris preschimbându-se într-un pisică
uriașă. Și de data aceasta a fost prins și capturat, iar drept
pedeapsă pentru nesăbuința sa a fost ars cu un fier încins. Astfel,
legendele spun că așa au luat naștere leoparzii, care și-au căpătat
petele negre pe blană.ut de cei care-l supravegheau, apoi a fugit cu
corpul acestuia. Implicarea lui în aducerea la viață a celui care a fost Stăpânul
Lumii i-a conferit un nou statut în rândul celor divinizați de egipteni. De la statutul său
de zeu al morții a devenit călăuzitorul și protectorul sufletelor

Rolul lui Anubis în mitologia egipteană

Dacă nașterea zeului și originea acestuia sunt un mister,
neclaritățile despre figura lui continuă și atunci când vine vorba de
rolurile pe care le-a îndeplinit în calitate de zeu. Inițial, a fost
cunoscut drept zeul morții, însă după ce Osiris a devenit Stăpânul
Lumii de Dincolo, îndatoririle sale s-au schimbat. A devenit
călăuzitorul sufletelor spre Duat, care semnifică tărâmul de dincolo
în mitologia egipteană. Astfel, Anubis a devenit protectorul celor
care treceau în neființă, având putere atât asupra corpurilor
pământene ale acestora, precum și asupra sufletelor care urmau să
treacă în viața de apoi. Egiptenii îl considerau și zeul mumificării,
fiind slăvit în special de preoți datorită rolului esențial pe care l-a
jucat în învierea lui Osiris. După ce un membru al unei familii trecea
în neființă, rudele sale se rugau la zeul șacal pentru purificarea
sufletului acestuia și liniște în viața de apoi. Legendele spun că
Anubis îi conducea în barca sa pe cei morți până la porțile Duatului.
Acolo, cu ajutorul balanței sale, el le cântărea inimile în opoziție cu
pana zeiței Maat, care i-a fost dată în grijă. Astfel, se decidea soarta
veșnică a acestora. Judecata de apoi a egiptenilor nu implica noțiuni
precum Raiul și Iadul, ci în viața de apoi pășeau doar cei care erau
demni de ea, în funcție de faptele săvârșite în timpul vieții. Dacă
inima celui trecut în neființă era mai grea decât pana, sufletul său
era consumat de Ammit, fiind astfel distrus. În cazul fericit, când
inima cântărea întocmai cât pana adevărului, celui judecat i se
permitea accesul în Lumea de Dincolo și-și câștiga dreptul să ducă
o viață veșnică. Reprezentarea lui Anubis în cultura egipteană

Mai presus de orice, egiptenii își prețuiau strămoșii și persoanele dragi trecute în
neființă. Această atitudine a lor față de cei trecuți în neființă i-a determinat să acorde
o atenție deosebită lui Anubis, care s-a dovedit că este una dintre cele reprezentate
zeități în arta funerară antică.

Cu toate acestea, un lucru nu este clar: care este motivul pentru care zeul șacal nu
s-a bucurat de un templu al său, ci doar de reprezentații artistice, cum ar fi picturi sau
statui.
Se pare totuși că zeul nu și-a disprețuit familia pentru faptul că l-a
alungat, iar atunci când Seth l-a tăiat în mii de bucățele pe Osiris,
Anubis a fost cel care a ajutat-o pe Isis să-i reconstruiască corpul. În
timp ce mama lui adoptivă îi aduna rămășițele zeului, fiul lor adoptiv
le purifica și le dăruia din nou viață, făcându-le un întreg. El s-a
ocupat și de îmbălsămarea și mumificarea corpului celui decedat,
ritual menit să asigure prezervarea simțurilor acestuia în viața de pe
Celălalt Tărâm.
 Hieroglife egiptene
Hieroglifele egiptene erau sistemul de scriere formal folosit în Egiptul Antic. Hieroglifele
combinau elemente logografice, silabice și alfabetice, cu un număr de aproximativ 1.000 de
caractere diferite. Hieroglifele cursive au fost folosite pentru scrierea literaturii religioase pe
papirus și lemn. Scrierea hieratică și cea demotică de mai târziu derivă din scrierea hieroglifică, așa
cum a fost și cea proto-sinaitică care a evoluat ulterior în alfabetul fenician.[1] Printre sistemele de
scriere care s-au născut din alfabetul fenician se numără scrierea greacă și cea aramaică. Scrierea
hieroglifică egipteană este strămoș pentru majoritatea sistemelor de scriere în uz, cele mai
răspândite find alfabetele latin și cel chirilic (prin cel grec), abjadul arab și familia brahmică de
scrieri (prin aramaică). Folosirea scrierii hieroglife a apărut din sistemele de simboluri proto-
alfabetizate din Epoca de Bronz timpurie, în jurul secolului al XXXII-lea î.Hr. (Naqada III), cu prima
frază descifrăbilă scrisă în limba egipteană datând din A II-a Dinastie (secolul al XXVIII-lea î.Hr.).
Hieroglife egiptene s-au dezvoltat într-un sistem de scriere matur, folosit pentru inscripții
monumentale în limba clasică din perioada Regatului Mijlociu. În această perioadă, sistemul a
folosit aproximativ 900 de semne diferite. Folosirea sistemului ăstuia de scriere a continuat
în Regatului Nou și în Perioada Târzie, și până în perioada persană și în cea ptolemeică.
Odată cu închiderea definitivă a templelor păgâne în secolul al V-lea, cunoștințele despre scrierea
hieroglifică au fost pierdute. Deși s-au făcut încercări, scrierea a rămas nedescifrată pe tot
parcursul Evului Mediu și în perioada modernă timpurie. Descifrarea scrierii hieroglifice a fost
realizată în cele din urmă în anii 1820 de Jean-François Champollion, cu ajutorul Pietrei Rosetta.
 Cămilele din Egipt

Cămila (Camelus) este un mamifer erbivor rumegător din Africa de Nord și din Asia, de talie mare,
cu o cocoașă de grăsime pe spate (cămila dromader - Camelus dromaderies) sau cu două cocoașe
(cămila bactriană - Camelus bactrianus), folosit la transport în regiunile de deșert. Cămila
bactriană sălbatică (C. bactrianus ferus) are caracteristici mai apropiate de speciile fosile, de
exemplu C. alutensis (descoperită pe valea Oltului de Grigoriu Ștefănescu), decât de
forma domestică. Cămila aparține de familia Camelidae, familie de care mai aparțin și
rumegătoarele din America(guanako, lama, alpaca și vicunia). Asemănarea dunelor din deșert cu
valurile mării ca și mersul legănat al cămilelor a făcut ca ea să fie denumită „corabia deșertului”.
 Nisipul din Egipt

Plajele cu nisip fin si alb din Egipt pot lesne concura cu cele mai frumoase plaje din
lume. In plus, chiar si in timpul sezonului de iarna, nu este niciodata prea frig pentru
a va bucura de o baie de soare.
Cu toate acestea, trebuie sa cunoasteti cateva aspecte legate de vreme atunci cand
planuiti o vacanta in Egipt. Egiptul are 360 de zile de soare pe an si ploua doar 5 zile
pe an. Din acest motiv, este recomandat sa evitati vacantele in Egipt vara.
Lunile iunie, iulie si august sunt cele mai calduroase. In aceasta perioada
temperaturile la sol ajung si pana la 60 grade celsius! La o asa temperatura este mai
mult decat evident ca veti avea dificultati in a va adapta sa stati la plaja, nu mai
vorbim daca doriti sa vizitati obiectivele turistice de aici.
In lunile octombrie si noiembrie au loc cele mai multe furtuni de nisip, insa
temperatura este normala (intre 25 si 30 de grade celsius).
Ce mistere mai ascunde nisipul Egiptului: noi
elemente identificate de arheologi
Piramidele egiptene și alte relicve scoase la lumină de arheologi sunt cu
siguranță doar o mică parte din ceea ce ascunde de fapt zona deșertică a
Egiptului. Nisipul a acoperit multe dintre elementele rămase în urmă de
civilizațiile antice care au trăit în zonă. Totuși, siturile arheologice deja
deschise sunt cercetate în continuare și în paralel apar noi situri gata de
explorat. De curând, cu ajutorul tehnologiei imaginilor captate prin satelit,
s-au făcut progrese în sensul descoperirii a unor noi dovezi cu privire la
existența unei civilizații antice dispărute sub nisipurile deșertului Sahara,
notează Ziua News. Misterele sunt în curs de a fi deslușite în urma unor
excavări amănunțite. Imaginile din satelit includ movile care ar putea
ascunde piramide erodate și alte construcții străvechi.

"Deocamdată nu există dovezi că aceste structuri remarcabile sunt din

vremuri anterioare Marelui Potop, dar nu putem exclude posibilitatea ca
distrugerea lor să fi fost cauzată de potop", a declarat Angela Micol, care
conduce aceste cercetări bazate pe noile tehnologii de scanare a
suprafețelor din deșert.

Cum se realizează cercetările în zona de interes

Arheologii care au vizitat situl de la Abu Sidhum au descoperit cioburi de
ceramică care confirmă că în zonă există relicve ce așteaptă să fie
descoperite. În cadrul cercetărilor arheologice sunt utilizate detectoare de
metale și detectoare de cavități subterane - toate acestea pentru a se
identifica obiecte din aur, dar și tuneluri și alte cavități în cadrul unor
presupuse piramide. Conform estimărilor de până acum, se consideră că ar
putea fi identificate morminte ale unor faraoni, dar și un templu sau o
locuin Egiptul Antic, subiect de top pentru literatură,
cinematografie și jocuri online
Misterele Egiptului Antic rămân un subiect de maxim interes pentru public.
Nu întâmplător există și apar atât de multe noi cărți, filme și jocuri despre
Egiptul Antic, asociate acestor mistere încă neelucidate. Zeii Egiptului,
Cleopatra, Agora, Exodus: Zei și regi, Regele Scorpion sau Mumia sunt
printre filmele bazate pe intrigi legate de lumea antică egipteană, care
merită vizionate de fanii acestui gen cinematografic.

Mister, comori ascunse, legende - sunt doar 3 dintre factorii care fac din
Egiptul Antic o sursă de inspirație nesecată și pentru producătorii de sloturi
online. Book of Ra și Book of Dead sunt cele mai populare sloturi ce
abordează această tematică, iar Egypt Sky, Grace of Cleopatra, 40 Almighty
Ramses II și Rise of Ra de la EGT pot oferi în orice moment un
câștig jackpot la păcănele, astfel că sunt și ele extrem de populare.

Ce s-a descoperit în cele mai recente cercetări

arheologice
Se pare că în situl Abu Sidhum ar exista elemente mult mai vechi decât
ceea ce se știe în prezent despre Egipt. "Există o linie de demarcație
distinctă, cu o înălțime de aproximativ 15 metri, pe toate cele patru movile
piramidale, care indică dovezi ale eroziunii cauzate de apă în trecutul
îndepărtat. Acesta ar putea fi un sit neașteptat de vechi. Nu știm dacă are
legătură cu Marele Potop, dar dacă se va dovedi acest lucru, asta va duce
la rescrierea istoriei Egiptului Antic", a mai spus cercetătoarea Angela
Micol.

Există indicatori cu privire la relicve care datează din perioada preistorică a

Egiptului Antic, ceea ce ar putea reprezenta o descoperire majoră, deci noi
piese de puzzle în procesul de reconstituire a istoriei cu privire
la civilizațiile străvechi ce îi uimesc pe oamenii moderni. Cu siguranță,
multe alte elemente vor fi descoperite în anii următori, pe măsură ce
tehnologia va avansa și va fi capabilă de a ajuta în cercetările arheologice
la un nivel superior.
 Monumentele Egiptului
Arhitectura Egiptului antic, una dintre cele mai influente civilizații de-a
lungul istoriei, a dezvoltat o gamă largă de diverse structuri și
mari monumente arhitecturale de-a lungul Nilului, dintre cele mai mari și
faimoase sunt Marea Piramidă din Giza și Sfinxul de la Giza.
Relația complexă care s-a creat între climă și arhitectură s-a materializat prin faptul că deșertul a
influențat arhitectura egipteană.
Egiptul are un climat deșertic, călduros și secetos, rezultat din faptul că țara este localizată într-o
fâșie tropical-deșertică din nordul Africii. Un deficit extrem de apă afectează peisajul. Vegetația și
agricultura sunt posibile numai în imediata apropiere a rarelor zone umede. Cairo, amplasat la 30°
latitudine nordică și 31° longitudine estică, are o climă deșertică, cu valori tipice nordului
Egiptului, extrem de uscată, cu precipitații rare numai în semestrul de iarnă și doar pentru câteva
zile. Condițiile climatice ale acestor zone, în fapt, au determinat includerea unor tehnici pasive,
specifice, de control a climei, care, în trecut, au favorizat un confort termic mai bun în interiorul
caselor.