Bodnar Iuliana,

masterandă anul II,

EI și terapia persoanelor cu CES,
Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” din Chișinău
Îndrumător științific: Maximciuc Victoria, dr. conf., universitar

DEZVOLTAREA SOCIALIZĂRII LA COPIII CU TULBURĂRI DE SPECTRU AUTIST

(TSA)
DEVELOPMENT OF SOCIALIZATION OF CHILDREN WITH AUTISM SPECTRUM
DISORDERS (ASD)

Summary:
Socialization is essentially a process of learning how to behave in different social situations.
The development of socialization helps a child to make friends, to learn, to acquire interests and
hobbies, to build family relationships.
There are several types of social skills, thanks to which children develop behaviors and skills
that are appropriate to their age and level of development. In the development of socialization there
are methods that have strengths and weaknesses that must be taken into account when applying in
practice and also must be adapted according to age.
Key words: Autism Spectrum Disorder (ADS), socialization, game, abilities, interaction,
development.
Rezumat:
Socializarea este în esență un proces de învățare a modului de comportament în diferite
situații sociale. Dezvoltarea socializării îl ajută pe copil să își facă prieteni, șă învețe, șă își capete
interese și hobby-uri, să își structureze relațiile de familie.
Există mai multe tipuri de abilități sociale, datorită cărora copiii își dezvoltă comportamente și
competențe adecvate vârstei și nivelului de dezvoltare. În dezvoltarea socializării există metode care
au puncte forte și puncte slabe ce trebuie luate în considerație în momentul aplicării în practică și, de
asemenea, trebuie adaptate conform vârstei.
Cuvinte cheie: Tulburare de Spectru Autist (TSA), socializare, joc, abilitate, interacțiune,
dezvoltare.
Înțelegerea socializării la început a fost exprimată în anii 40-50, de către A. Bandura și J.
Coleman și a fost inițiată ca proces de modelare sau învățare prin supraveghere: în baza
supravegherii a celor înconjurători, copilul dezvoltă modelul său de comportament [13].
Din punctul de vedere al psihologiei sociale, socializarea este prezentată de către activitatea
personalității și este condiționată de nevoia de a aparține societății. După părerea psihologului
sovietic și rus Б. Г.Мещерякова, socializarea se înțelege ca proces complex de asimilare și
înțelegerea persoanei a normelor de conduită, conoștințelor, a atitudinilor psihologice care permit
personalității să se realizeze cu succes în societate [15]
Н. Ф. Голованова, cercetând socializarea în psihologie- prin aspectul pedagogic a dedus
câteva căi de abordare a interesului dat:
o Sociologic ( socializarea ca mecanism de interacțiune între generații);
o Factor-instituțional ( socializarea ca totalitate a factorilor de interacțiune);
o Intra-individual ( socializarea ca interacțiune interpersonală);
o Extra-individual ( socializarea ca adaptație a personalității către condițiile
înconjurătoare, realizarea sa creativă). [12]
După părerea psihologului sovietic И. С. Копа, funcțiile prezentate mai sus descriu deplin
procesul de dezvoltare a personalității individului, de asemenea determină calitativ perspectivele
acesteia. [14]
Abilitatile sociale în cadrul tulburarilor de spectru autist (TSA)
 Abilitățile sociale reprezintă un set de comportamente și cunoștințe care facilitează adaptarea
persoanei la numeroase situații sociale, îi permit să comunice eficient, o ajută să se exprime și să îi
înțeleagă pe ceilalți, să evite conflictele și să își mențină relațiile interpersonale (Brodeski,
Hembrought, 2007; Gresham, 2002; Stone et. al., 2002)
Acestea au scopul de a ajuta oamenii să acționeze competent și adecvat, conform contextului
cultural din care fac parte, într-o varietate de context sociale și sunt considerate comportamente
esențiale în adaptarea individului la diferite situații și medii complexe (Walker, Colvin, Ramsey,
1995; Walker, Irving, Berthelsen, 2002).
Abilitățile sociale îl vor ajuta pe copil să învețe cum să se comporte în diferite situații – de
la modul în care să poarte o conversație, la cum să se joace cu prietenii la școală. Îl pot ajuta pe
copil să-și facă prieteni, să învețe de la ei, să dezvolte interese sau hobby-uri noi și să-și
structureze relațiile de familie.
Încă din copilărie, chiar și prin interacțiunile simple, precum urmărirea cu ochii și contactul fizic,
se stabilesc elemente de bază în formarea și ulterior dezvoltarea abilităților sociale. [1, p.13]
De-a lungul anilor au existat numeroase încercări de clasificare a tipurilor de abilități sociale,
printer care se enumeră:
Abilități de bază:
 Contactul vizual (prima abilitate, menținem contact vizual autentic și adecvat)
 Gesturi
 Mimică
 Distanță adecvată.
 Ascultarea activă (înțelerea obiectelor, instrucțiilor)
Ce fel de abilitati sociale sunt necesare copilului?
 abilități de joc, jocul cu partenerul (la copii non-verbali se targhetează partea de așteptare
a rândului, de împărțire a jucăriilor, iar la copiii verbali se targhetează negocierea unei
jucării ex.: jocul cu zarul- odată dau eu cu zarul, odată dai tu cu zarul) și jocul de rol (se
pot creea scenarii de înțelegere a unor situații în contexte sociale, precum mersul la
magazin(cum comunicăm, cum acționăm), cum ne jucăm cu alții (cum interacționăm
șamd.);
 abilități de conversație – alegerea unui subiect de conversație, menținerea conversației,
interesul pentru a obține informații de la partenerul de conversație, postura sau limbajul
non-verbal din timpul acesteia;
 abilități emoționale – întelegerea emoțiilor celorlalți, exprimarea adecvată a propriilor
emoții, managementul emoțiilor în situații dificile;
 abilități de a rezolva o problemă – cum ar fi luarea deciziilor sau managementul unui
conflict.
Jocuri
Exersati abilitățile de joc, utilizând jucăriile preferate ale copilului sau jucării atractive
pentru a crea scenarii. De exemplu, puteti lua un ursuleț, pe care îl puneți în pat și îl înveliți,
creați o petrecere cu pizza la care participă mai mulți ursuleți, creați jocuri și povești utilizând
seturi de jucării: animale la fermă, aeroport, gară, excursie cu masinile. Jucandu-vă împreună
puteți exersa așteptarea rândului, acceptarea situațiilor de tip „am câstigat-am pierdut”,
respectarea regulilor de joc, crearea unor reguli noi. Copiilor mai mici s-ar putea să le placă
jocurile cu mișcare (cine ajunge primul, twist, curse cu mașini, ascunde și găsește jucăria), iar
celor mari, jocurile cu zar, „cine știe, castiga!” „maimu știe”.
Folosiți laude și încurajați copilul să-și aștepte rândul (acum e rândul meu, acum e rândul tău) ,
folosind o gamă variată de jocuri, de la jocurile în care punem piese pe rând, jocuri cu zaruri, la
Piticot sau aruncat bile într-un cos.[5, p.45]
Jocuri de rol
Jocurile de rol îl pot ajuta pe copil să dezvolte abilități pentru a se juca împreuna cu alți
copii. De exemplu, înainte de a veni în vizită un alt copil, puteți să:
  creați un joc de rol în care copilul sugerează sau alege ce se va juca împreună cu celălalt
copil
 exersați jocuri pe care copilul dumneavoastră este posibil sa le joace împreuna cu celălalt
 exersați subiecte de conversație despre ce desene a mai văzut copilul la televizor sau ce a
făcut în weekend.
Pentru copiii mai mari, jocurile de rol includ adesea situații sociale dificile: ce facem când
mai avem o singură prăjitură și sunt două persoane la masă. După ce ați ales scenariul, găsiți
soluția și exersați-o în jocul de rol: prăjitura se împarte la doi, mergem și mai cumpărăm una,
mâncăm bomboane în locul prăjiturii. Situațiile care pot fi transpuse, exersate și discutate în
jocurile de rol pot fi numeroase: ce fac când nu-mi place mâncarea la o petrecere sau când ne
aflam în vizită, cum procedez dacă un alt copil nu-mi dă voie să folosesc o activitate, ce fac dacă
am pierdut sau am stricat jucăria preferată a prietenului/ fratelui meu. [10, p. 543]
Modelarea video
Încercați să realizați filmulețe scurte ale abilităților pe care doriți să le predați, realizate de
persoane care au deja abilitățile însușite.
După ce vizionați împreună cu copilul un video în care doi copii se joacă și își asteaptă rândul,
încercați să vă jucați același joc. Opriți filmulețul și explicați/ accentuați ce face fiecare: „acum e
rândul lui, acum e rândul ei”.
De asemenea, puteți preda emoțiile cu ajutorul filmulețelor în care apar acestea, în diferite
contexte sociale. Împreună cu copilul, puteți identifica emoțiile, le puteți denumi sau puteți găsi
motivele pentru care apar. Opriți filmarea și arătați-i copilului expresiile faciale care apar,
postura, tonul vocii sau alte elemente cheie asociate emoțiilor.
Puteți folosi această strategie pentru a-l ajuta pe copil să se simtă mai confortabil în situații noi
sau dificile. De exemplu, înainte de a merge a frizer, puteți să-i arătați pe o filmare cum arata
frizeria, ce face frizerul, cum trebuie sa se stea pe scaun, astfel încat să știe la ce sa se aștepte și
să aibă un model al comportamentului necesar în locul respectiv.[6, p.2-8]
Povești sociale
Poveștile sau scenariile sociale pot
avea tipuri diferite de format și conținut, de
la cele simple, bazate pe imagini, la cele
scrise, complexe. Sunt extrem de utile în
explicarea regulilor sociale și
comportamentelor: cum ne putem juca cu
ceilalți, de ce este bine să stabilim contactul
vizual, ce trebuie
să facem când cineva are nevoie de ajutor,
ce înseamnă spațiul personal, igiena sau
siguranța. [9]
Orarul vizual
Prompturile vizuale pot ajuta orice copil să învețe abilităti sociale noi sau să și le
reamintească și să le folosească. În funcție de nevoile educaționale și nivelul abilităților
copilului, orarul vizual al abilităților sociale poate fi compus din imagini, cuvinte, cartonașe cu
indicații.
De exemplu, puteți folosi cartonașe cu imagini sau cuvinte, care să acționeze ca indiciu sau
prompt pentru diferite subiecte de conversație, cum ar fi o imagine cu o pisică pentru a-i reaminti
copilului să vorbească cu bunicii despre pisica lor.
Sau puteți utiliza cartonase cu indicații pentru a-l ajuta pe copil să învețe cum sa se joace cu un
anumit joc. De exemplu, imaginile pot reprezenta pașii unui joc de-a restaurantul (luăm
comanda, pregătim mâncarea, servim mâncarea, curățam masa, plata). [7, p.238]
Deficitul legat de abilitățile sociale poate fi observat încă din primul an de viață, înainte de
a pune un diagnostic. În comparație cu copiii tipici, copiii care sunt ulterior diagnosticați cu
autism, nu răspund când sunt strigați, nu se orientează către persoana care îi strigă. În jurul
vârstei de 8-10 luni (Werner et al, 2000), contact vizual deficitar la 12 luni (Osterling et al, 2002)
și imitație spontană scăzută între 16 și 18 luni (Werner et al, 2000). [11, p.157].
În ceea ce privește însușirea abilităților sociale și a preachiziților în cazul copiilor dar și a
adulților cu TSA, conștientizarea aspectelor particulare este esențială și presupune:
Dificultatea în a înțelege și exprima emoțiile
Deficit legat de aspectul social al limbajului (ex. în terapie, copilul a învățat să ceară ce își
dorește, să ceară ajutor în situații variate, a generalizat abilitățile în mediul de acasă, la bunici, în
parc, dar va face față și va putea interacționa la școală cu colegii și profesorii, demonstrând
abilitățile învățate, fiind un mediu cu mulți stimuli și situații imprevizibile?)
Dificultatea în a observa și înțelege indici sociali nonverbali mai subtili (ex. copilul inițiază
interacțiunea cu un coleg la școală adresându-i o întrebare, dar are abilitatea de a observa faptul
că în acest timp colegul său se uită cu coada ochiului la unul din colegi pentru că e atras de jocul
pe care îl are?)
Dificultăți în a iniția conversații și a răspunde verbal adecvat în contexte sociale variate.
Exceptând preachizițiile menționate, recent într-o librărie, am găsit cartea Dezvoltarea abilităților
sociale ale copilului tău, scrisă de Keri K Powers, care vine cu multe exemple/activități utile și
creative pentru copiii tipici între doi și opt ani, care pot fi adaptate și în cazul copiilor cu TSA.
[8, p.77]
Exemplele de activități sunt împărțite în:
– Abilități de comunicare; – Suport social;
– Abilități de interacțiune; – Cunoștința de sine;
– Abilități emoționale; – Autocontrolul;
– Cogniția socială; – Cunoștință socială;
– Asertivitate; – Gestionarea relațiilor;
– Abilități de exprimare; – Abilități de participare. [1, p. 14]
Ideile creative pot fi adaptate în funcție de nivelul de dezvoltare și motivația copilului. Nu
de puține ori, în cadrul practicii în centru, am fost puși în situația de a găsi constant idei
noi/creative de a preda cât mai multe abilități sociale care să cuprindă situații imprevizibile ce
pot apărea în mediu. Acestea ar putea să pună în dificultate copilul pentru că nu are însușit unul
din pașii necesari pentru a face față contextului social respectiv. Această carte vine cu pași clari
în procesul de a modela și forma abilitățile sociale și aduce o varietate de exemple care pot fi
utilizate atât în terapia 1 la 1 (pe lângă planul de intervenție personalizat nevoilor copilului), cât
și în mediul familial în vederea îmbunătățirii relației cu frații și părinții. [4]
Scopurile unui grup de socializare este recomandat să urmărească:
o oferirea unui mediu bogat în care copilul să fie expus la o varietate de activități ca:
o muzica și joc imaginativ, arte și meserii, activități sportive;
o activități în pereche pentru a crește motivația;
o lucrul pentru a stimula vorbirea prin motivație, utilizînd cererile;
o construirea de competențe și eficientă în activități noi;
o dezvoltarea abilităților de imitare și de așteptare a rîndului în joc;
o cresterea varietății limbajului utilizat de copil (în joc, salutul, exprimarea nevoilor);
o oferirea de oportuntăți pentru a interacționa cu ceilalți copii;stimularea independenției
prin activități distractive și plăcute;
o lucrul și impărțirea de jucării sau materiale cu ceilalţi copii;
o creșterea motivației în relație cu ceilalți;
o lucrul în dezvoltarea citirii și interpretării indiciilor nonverbale de la ceilalți copii;
o dezvoltarea și îmbunatățirea abilităților de autoservire.
Lorna Wing (1996) a delimitat 4 subgrupe de persone cu autism în funcție de tipul
interacțiunilor sociale, indicator și al gradului de autism:
*grupul celor destinați (aloof), forma severă de autism, unde indivizii nu inițiază și nici nu
reacționează la interacțiunea socială, deși unii acceptă și se bucură de anumite forme de contact
fizic; Unii copii sunt atașați la nivel fizic de adulți, dar sunt indiferenți la copiii de aceeași vârstă.
*grupul celor pasivi (passive), formă mai puțin severă, în care indivizii răspund la interacțiunea
socială, însă nu inițiază contacte sociale;
*grupul celor activi, dar bizari, (active but odd), în care indivizii inițiază conacte sociale, însă
într-un mod ciudat, repetitiv sau le lipsește reciprocitatea, este vorba adesea de interacțiune
unidirecţională, aceștea acordând puțină atenție sau neacordând nici o atenție reacției/răspunsului
celor pe care îi abordează;
*grupul celor nenaturali (stilted), în care indivizii inițiază și susțin contacte sociale, însă într-o
manieră foarte formală și rigidă, atât cu străinii, cât și cu familia sau prietenii.[3]
Socializarea copiilor cu autism nu se face brusc, ci treptat. Trebuie să-ți fixezi obiective pe
termen lung, nimic nu se întâmplă peste noapte în „țara autismului”. Dacă într-o lună a stat lângă
un copil, s-a uitat la el, l-a ținut de mână și i-a spus un „bună!” deja meriți medalie de aur!
Socializarea este un process continuu, nu este un proces mărginit şi temporar, pentru că
orice individ participă vrând-nevrând la viaţa socială şi trebuie să se adapteze permanent la
schimbările care apar în societate, fiind tot timpul supus unor cerinţe şi provocări sociale.
Persoana cu autism face parte din societate. Nu putem s-o excludem, nu putem s-o
ascundem, nu are nevoie de mila noastră, ci de sprijinul nostru, permiţându-i să trăiască alături
de semenii lui, ca parte integrantă a comunităţii.
Pentru ca o persoană cu autism să socializeze este important să beneficieze de intervenţie
personalizată şi să participe la activităţi de grup. Accesul la educaţie trebuie făcut posibil pentru
orice copil, pentru orice persoană cu autism, atât în familie, cât şi în grădiniţă, în şcoală, în
grupuri sociale, în comunitatea locală.
Teoretic, fiecare copil trebuie să aibă şanse egale la educaţie. Practic, rămân în afara
şcolilor, a grădiniţelor un număr semnificativ de copii. Aceştia, cu timpul, vor fi marginalizaţi,
nemaiputând fi nicicând parte a societății.
Dacă considerăm şcoala ca principala instanţă de socializare a copilului, integrarea şcolară
reprezintă o particularizare a procesului de integrare socială a acestei categorii de copii, proces
care are o importanţă fundamentală în facilitatea integrării ulterioare în viaţa comunitară prin
formarea unor conduite şi atitudini, a unor aptitudini şi a unor calităţi favorabile acestui proces.
Procesul de integrare socială a persoanelor cu autism este poate cel mai greu de învăţat.
Capacitatea limitată de empatie duce la dificultăţi majore în relaţionarea cu cei din jur. Legile
nescrise existente între oameni trebuie învăţate, transformându-le în abilităţi sociale concrete.
Pentru ca regulile să poată fi însuşite, trebuie aplicate în multe şi diverse situaţii, toate explicate
şi vizualizate. Orice schimbare de situaţie produce confuzie în gândirea copilului cu autism şi
implicit rezistenţă din partea lui. Dar dacă continuăm să prezentăm situația respectivă în mod
conştient, ignorând atitudinea de opoziţie, vom reuşi să-i fixăm regula valabilă în situaţii
multiple, dar similar. [16]
Obiectivele socilarizării la copiii cu autism:
Exersarea salutului la venire și la plecare;
Întelegerea / generalizarea și efectuarea instrucțiunilor primate, instrucțiuni individuale sau
colective;
Realizarea de activități împreună cu ceilalți copii;
Implicarea în jocuri interactive;
Inițierea comunicării;
Dezvoltarea capacității de a-și aștepta rândul într-un joc;
Învățarea unor gesturi funcționale cu scopul de a comunica;
Încurajarea contactului vizual între copii și cu terapeuții;
Dezvoltarea abilităților de învățare prin imitare. [17]
Conform Manualului de diagnostic și clasificare statistică a tulburărilor mintale, ediția a
V-a (DSM-5, American Psychiatric Association, 2013), simptomele specifice TSA constau în
deficite în ceea ce privește comunicarea socială și comportamentele repetitive în diferite
contexte, deficite clasificate prin intermediul a două criterii. Primul criteriu, numit „criteriul A",
este reprezentat de deficitele de comunicare și interactiune socială specifice TSA; acestea
presupun dificultăți în reciprocitatea socioemotională, deficite în utilizarea comportamentelor de
comunicare nonverbală și deficite în dezvoltarea, menținerea și întelegerea relaților sociale. Al
doilea criteriu menționat în DSM-5, „criteriul B", se referă la prezența unor tipare restrictive și
repetitive de comportament, interese și activități.
Se remarcă utilizarea stereotipă a limbajului, o anumită insistență pe uniformitate și rutină,
interese intense și hiperreactivitate sau hiporeactivitate senzorială. Comparativ cu criteriile de
diagnostic din DSM-IV, în DSM-5 acestea s-au restrâns de la trei la două domenii de diagnostic.
[2]
O caracteristică importantă în dezvoltarea abilităților sociale o reprezintă percepția fețelor,
mai precis identificarea și recunoașterea emoților celorlalți și adaptarea discursului în funcție de
feedback-ul primit. Studiile recente care folosesc metode inovative de evaluare a
comportamentului copiilor cu TSA (Klin et al., 2002) arată că indivizii cu TSA, spre deosebire
de cei cu dezvoltare tipică, au un interes mai scăzut în imitarea expresiilor faciale, au dificultăți
în captarea și procesarea indicilor sociali de la nivelul feței. Procesarea fragmentată a expresiilor
faciale și focalizarea privirii spre anumite zone ale feței (de exemplu, zona gurii) reduce gradul
de recunoastere a emoților exprimate de partenerul de conversație, ceea ce poate influența
interacțiunea socială și întelegerea anumitor indici pe care partenerul îi ofera pe parcursul
conversației.
Un alt aspect caracteristic copilor cu TSA este lipsa contactului vizual. Această
caracteristica se poate observa la copii înca din primi ani de viață și se menține pe întreg
parcursul vieții.
Imitația constă în capacitatea de a observa mediul inconjurător, comunicarea verbală și
nonverbală a celorlalți și de a le încorpora în comportamentul propriu și în activitatea de zi cu zi.
Unul dintre motivele, pentru care copiii cu TSA nu învață incidental diferite abilități este acela
că au deficiențe privind imitația, indiferent de formele sale.
Atenția împărtășită reprezintă un alt deficit in TSA, ce poate fi observat începând cu luna a
opta la un copil (Hannan, 1987). Inițierea sesiunilor de atenție împărtășită se manifestă prin
atragerea atenției unei alte persoane asupra unui obiect ce copilului îi stârnește interesul. Dat
fiind că această abilitate nu apare spontan în TSA, copilul cu TSA pierde o serie de oportunităti
de interacțiune socială și de antrenare a competențelor sociale.
Interesul în discursul social poate fi redus la copiii diagnosticați cu TSA, fapt ce poate fi
observat încă din primul an de viață. Fața de copiii tipici, cărora atenția le este mai ușor atrasă de
vocea unei persoane decât de alte sunete din mediu, în cazul copilor cu TSA lucrurile par să stea
invers: ei nu prezintă interes față de vocea umană, care nu pare să le atragă atenția, nici chiar
atunci când persoana care vorbește cu ei folosește tonalități diferite (Ceponiene et al., 2003).
Jocul organizat și simbolic se dezvoltă de la simple manipulări ale diferitelor obiecte la
utilizarea funcțională și mai apoi la cea simbolică a obiectelor. În cazul copiilor cu TSA, jocul
este prezent, însă de multe ori este restrictiv și repetitiv. Indivizii cu TSA pot să aibă interese
restrânse, preferând doar anumite jocuri, în cadrul cărora se pot observa tiparele repetitive
specifice criteriului B descris in DSM-S.
Socializarea se realizează de-a lungul vieții unui individ și îl ajută pe acesta să se integreze
în societate prin adaptarea la mediul socio-cultural. De asemenea, îi satisface individului nevoia
de control, îi oferă siguranță prin adaptarea pe care acesta o dobândește pe durata procesului, dar
și de afecțiune și atașament.”
Odată ce evaluarea detaliată a interacțiunii sociale a fost finalizată, echipa ar trebui să
stabilească dacă deficitul de abilități se datorează lipsei dobândirii abilităților sau a aplicării
abilităților.
Distingerea între lipsa de dobândire a abilităților și lipsa de practică în aplicarea lor.
În urma unei examinări complete a nivelului de interacțiune socială al copilului și după
determinarea abilităților pe care îl vom învăța, este necesar să înțelegem dacă motivul
subdezvoltării abilităților sociale este lipsa stăpânirii sau lipsa aplicării acestora (Elliott &
Gresham, 1991). Succesul programului dvs. de formare a abilităților sociale depinde de
capacitatea dvs. de a distinge între cele două.
Un bun indicator pentru a distinge între lipsa de dobândire a abilităților și lipsa de utilizare
a abilităților este întrebarea „Poate un copil să demonstreze o abilitate cu mulți oameni și în
multe situații?” De exemplu, dacă un copil începe o conversație numai cu mama sa acasă și nu
comunică cu colegii de la școală, atunci această dificultate ar trebui considerată ca o lipsă de
stăpânire a abilității.
Foarte des, abilitățile sociale subdezvoltate și comportamentul inadecvat sunt justificate de
lipsa utilizării abilităților. Acest lucru se întâmplă deoarece avem tendința să credem că dacă un
copil nu prezintă un anumit comportament, acesta se datorează respingerii sau lipsei de
motivație. Cu alte cuvinte, credem că un copil care nu începe să comunice cu colegii îl poate
face, dar nu vrea (lipsa abilității).
Să nu uităm că prima parte a socializării se realizează în cadrul familiei, de aici și
importanța ultimilor doi factori.
În fond socializarea este un proces de învățare care aduce foarte multe beneficii pe în plan
cognitiv, comportamental și emoțional.
În cadrul familiei copilul învață prin socializare un anumit model, un set de valori și anumite
idealuri. În cadrul grupului de joacă copiii exersează diverse roluri, analizează o gamă variată de
situații sociale și să relaționeze. La școală se transmit anumite valori sociale, modele culturale,
dar și roluri și stiluri comportamentale.
În cadrul grupurilor se urmăresc obiective specifice atinse prin joc, dans și cântec. Printre cele
mai importante obiective se numără: dezoltarea limbajului și a gesturilor funcționale (gata!, mai
vreau!, bate palma!, dă noroc!), dobândirea flexibilității corpului (exersarea motricității fine și
grosiere), înțelegerea și respectarea instrucțiunilor funcționale (vino!, stai jos!, ridică-te!). De
asemenea, în cadrul grupului se realizază cel mai bine programul de generalizare, prin abordarea
diferitelor teme, prin prezența mai multor persoane, a modului de a comunica ( dacă în camera
de terapie se dau instrucțiuni pentru un singur copil, la grup se folosește pluralul).[18]
Pe lângă faptul că copiii cu TSA pot începe să evite copiii de vârsta sa cu dezvoltare tipică,
încercările planificate de ,,socializare’’ a copilului pot duce la creșterea comportamentului
autostimulator. Trebuie de ținut cont că pentru copiii cu TSA supraîncărcarea senzorială poate fi
foarte emoțională, în calitate de apărare de ,,supra-încărcare’’ la copii poate suprasolicita
comportamentul autostimulator. Din câte cunoaștem, acest comportament apare drept
recompensă. Cu cât mai mult cineva folosește comportamentul autostimulator, cu atât mai mult
acest comportament se va menține și se va dezvolta pe viitor. Este important ca copilul să nu se
autostimule in sala de grupă sau de clasă, blocând totul ce se petrece în jurul său. Omului
neglijent i-se poate părea că acest copil se joacă în singurătate, dar specialiștii cu stagiu observă
automat diferența dintre autostimulare și joc.
Ce e de făcut în acest caz? Îl izolăm de contactul cu alți copii care îi provoacă reacții
negative? Nu este nici o necesitate în asta, mai mult decât atât, este important de modificat
mediul înconjurător și de a micșora treptat sensibilitatea copiilor cu TSA la grupurile spontane
de copii de aceeași vârstă. Scopul nostru nu este cel de izolare socială, ci dezvoltarea treptată a
indulgenței copilului cu TSA la asemenea mediu, de asemenea învățarea copilului cum să se
bucure de compania altor copii. Până la această etapă se pot creea jocuri de rol cu caracter de
întâlnire de joc, într-un mediu controlat și doar cu un singur copil, cu timpul celălalt copil i-se va
asocia cu un eveniment important și vesel.[19]
Concluzii:
Pentru copiii cu TSA, în urma analizei teoretice și practicii psihopedagogice, deducem că
procesul de socializare este unu destul de complicat și complex.
Problema socializării apare în urma tulburărilor de comportament, ignorarea de către copil
a mediului înconjurător, incapacitatea de a emite, reacțiilor emoționale, acceptarea modelelor
sociale, comunicării, incapacitatea de a comunica în comun (în grup sau în pereche). În acest caz
se formează o personalitate care este abstractizată de mediul social înconjurător.
 Un rol important în dezvoltarea socializării îl au modelele de scenarii sociale, datorită lor
se pot formula obiective care vizează indirect integrarea socială, și anume cele care au în vederea
abilitățile de reglare emoțională și care pot să asigure o colaborare eficientă între partenerii de
interacțiune.
Bibliografie:
1. Costescu C. Abilități sociale în tulburarea din spectrul autiismului, Polirom, 2021
2. DSM V Manual de diagnostic și clasificare statistică a tulburărilor mintale, Editura
Medicală Callistro, 2016.
3. Exkorn, K.S. Autismul. București. 2010.
4. A.J.O., K. Durkin, E. Jaquet, and K. Ziatas. (2009). Friendship, loneliness and depression
5. Carr EG, Darcy M. Setting generality of peer modeling in children with autism. J Autism
Dev Disord. 1990 Mar;20(1):45–59. [PubMed]
6. Corbett, B. A., & Abdullah, M. (2005). Video modeling: Why does it work for children
with autism? Journal of Early and Intensive Behavior Intervention, 2, 2-8.
7. Dauphin, M., Kinney, E. M., & Stromer, R. (2004). Using video-enhanced activity
schedules and matrix training to teach sociodramatic play to a child with autism. Journal
of Positive Behavior Interventions, 6, 238-250.
8. Humphrey, N. and W. Symes. (2010). Perceptions of social support and experience of
bullying among students with autistic spectrum disorders in mainstream secondary
schools. European Journal of Special Needs Education 25, no. 1: 77-91.
9. Quill, K. A. (2005). Do-Watch-Listen-Say: Social and Communication Intervention for
Children with Autism. Baltimore, MD: Paul H. Brookes Publishing Co.
10. Strain PS, Odom SL. Peer social initiations: effective intervention for social skills
development of exceptional children. Except Child. 1986 Apr;52(6):543–551. [PubMed]
11. Werner, E., Dawson, G., Osterling, J., & Dinno, N. (2000). Brief report: Recognition of
autism spectrum disorder before one year of age: A restrspective study based on home
videotapes. Journal of Autism and Developmental Disorders, 30(2), 157-162. 4.
Whitehouse,
12. Голованова, Н. Ф. Социализация и воспитание ребенка [Текст] :учеб. пособие для
студентов высших учебных заведений / Н. Ф. Голованова.–– СПб.: Речь, 2004. – 272 с.
13. Кон, И. С. Социология личности/ И. С. Кон. – М.: Политиздат, 1967. - 384 с.
14. Кон, И. С. Открытие «Я»/ И. С. Кон. – М.: Политиздат,1978. – 287 с.
15. Психологический словарь/ Под ред. Б. Г. Мещерякова, В.П. Зинченко. – М.: АСТ,
2008. – 92 с
16. https://autismancaar.ro/ro/programe-terapeutice/socializarea-persoanelor-cu-autism/
17. http://autismmoldova.md/ro/info-utile/terapii/terapie-prin-socializare

18. https://www.revistadeautism.ro/11-05-2017-importanta-socializarii-cazul-copiilor-cu-
autism/
19. https://outfund.ru/s-chego-nachat-socializaciyu-rebenka-s-autizmom/