Dezvoltarea comportamentelor de autonomie personală și socială ale preșcolarilor

Prof.înv.preșcolar Simion Adelina

12.02.2024

Formarea autonomiei personale constă în capacitatea de autodeterminare a

persoanei, în abilitatea de a lua singur decizii, de a evalua opțiunile existente, precum și în
sentimentul pe care îl are persoana că poate face ceva și că este liberă să ia anumite decizii.
Dezvoltarea autonomiei personale / abilităților de viață se realizează prin educație formală,
non – formală sau informal, cu scopul de a forma adulți independenți și responsabili.

Abilitatile de autonomie personala sunt un aspect extrem de important in

dezvoltarea copilului, si de aceea toate scalele de evaluare a dezvoltarii in primii 6 ani de
viata includ si acest domeniu. Destul de frecvent, parintii gandesc ca aspectul cel mai
important in dezvoltarea copilului lor este inteligenta. Fara indoiala ca abilitatile cognitive
conditioneaza succesul de mai tarziu (la scoala si in viata), insa doar inteligenta nu este
suficienta.

Autonomia personala, abilitatile sociale si emotionale, cele de comunicare dar si

abilitatile motorii sunt alte aspecte extrem de importante care completeaza puzzle-ul unei
dezvoltari armonioase si netezesc calea catre reusita in viata. O simpla evaluare psihologica a
nivelului de dezvoltare iti poate spune daca micutul tau corespunde standardelor varstei si ce
anume ai de facut pentru a-l ajuta sa se dezvolte.

Ce este autonomia personala?

La varstele mici, autonomia este definita ca abilitatea de a efectua independent

activitati / sarcini de zi cu zi, specifice fiecarei etape de varsta (sa manance singur, sa se
imbrace singur, sa se spele singur, etc.). Este foarte important sa cunosti exact care sunt
activitatile pe care copilul le poate face independent pentru a-ti seta corect asteptarile si a-l
stimula corespunzator cu etapa de dezvoltare in care se afla. Nu este bine nici sa-l
“cocolosesti”, dar nici sa-i pui pe umeri o responsabilitate mai mare decat poate duce la
varsta lui.
 De ce este importanta pentru copil autonomia personala?

Autonomia personala este unul dintre ingredientele cele mai importante ale stimei

de sine. Constientizarea de catre copil a faptului ca se poate descurca singur si, implicit,
cresterea gradului de independenta a acestuia, duc treptat la sentimentul de incredere in
sine si la dezvoltarea abilitatii de a gasi solutii la probleme fara a apela la ajutorul celor
din jur. Nu putem vorbi despre dezvoltarea capacitatii de rezolvare a problemelor inainte de
dezvoltarea autonomiei personale!

Cum devine copilul independent?

Capacitatea de a deveni independent se construieste insa treptat, sub atenta

ghidare si incurajare a unui adult. Fiecare copil are ritmul lui in a deveni independent si
cantitatea de sprijin necesara difera. Parintele trebuie sa acorde la inceput sprijin, retragandu-
se treptat, pe masura ce copilul demonstreaza ca se poate descurca singur.

O greseala frecventa pe care o fac parintii este aceea de a considera ca bebelusul lor
va deveni independent lasandu-l sa adoarma singur, sa se joace singur, sa planga pana
oboseste sau impunandu-i un program de somn/ joaca/ alimentatie extrem de strict, care mai
degraba corespunde nevoilor lor decat ale copilului. Nimic mai eronat! In loc de un copil
independent vor avea cu siguranta un copil cel putin frustrat, ale carui nevoi - in primul rand
emotionale - nu au fost satisfacute.

Ce poti face pentru a-l ajuta pe copilul tau sa-si castige independenta?

 Lasa-l sa incerce si nu te grabi sa faci tu in locul lui (chiar daca aceasta inseamna mai
mult timp consumat pentru fiecare activitate)

 Ofera-i posibilitatea de a alege si de a decide singur pentru el (Vrei bluzita albastra

sau pe cea rosie?)

 Lauda-l pentru cea mai mica reusita; acolo unde se poticneste, ofera-i sprijin doar atat
cat sa poata trece mai departe

 Lasa-l sa gaseasca singur solutii la problemele cu care se confrunta; fii insa alaturi de
el pentru a-l ghida discret si a-l incuraja
  Implica-l in activitatile casnice de zi cu zi si fa-l sa se simta util (spre exemplu, in
strangerea jucariilor sau aranjarea mesei)

 Lasa-l sa vorbeasca si sa hotarasca pentru el in fata celorlalti (nu intreba si nu

raspunde tu in locul lui)

 Daca refuza sa faca anumite activitati, arata-i cum se procedeaza facand tu insuti;
copiii invata foarte mult prin imitatie (spre exemplu, daca te vede pe tine colorand cu
placere un desen, va incerca si el in curand)

 In niciun caz nu trebuie sa ii impui cu forta sa faca ce vrei tu, cand vrei tu si cum vrei
tu. Copiii mici invata prin joaca, din placere si nu de frica!

 Nu il critica sau certa pentru greseli sau nereusite. Apreciaza pentru inceput intentia si
efortul, si nu performanta!

E foarte important să fim alături de copiii noștri în fiecare etapă a vieții lor. Să le
înțelegem nevoile, să îi sprijinim, să le insuflăm curiozitate și creativitate. Tocmai din acest
motiv am ales câteva tipuri de activități care să vă ajute în dezvoltarea personală a celor mici,
prin joc și multă distracție.

Acestea pot fi aplicate în diverse perioade ale dezvoltării copilului, așadar voi decideți când
le puneți în practică.

1 – Descoperim emoțiile de zi cu zi.

E important ca un copil să-și cunoască foarte bine emoțiile. Să le identifice, să știe cum se
numesc și ce fel de sentimente trezesc în el, dar și în oamenii din jurul său.

Pentru acest exercițiu avem nevoie de o oglindă în care să ne vedem amândoi. Părintele va
numi o emoție, după care o va descrie. Apoi o va mima în oglindă, astfel încât să fie primul
care o exemplifică. Prichindeii vor urma exemplul și vor încerca să coreleze fiecare expresie
facială cu explicațiile venite din partea părintelui.
Ca să fie ușor de implicat în joc, puteți începe cu mimarea unor emoții de care au parte
animalele. De exemplu, leul furios, maimuța curioasă etc. Acest exercițiu îi va ajuta pe copii
să se cunoască mai bine, dar le pune la încercare și memoria.

2 – Învățăm să ne cunoaștem corpul.

Pentru acest exercițiu, fie folosiți tot o oglindă, fie sunteți voi exemplul propriului copil. Cred
că e necesar să își cunoască fiecare parte a corpului, cât și funcțiile acesteia. În general, am
observat că e o activitate foarte plăcută de cei mici. Nu cred că veți avea probleme cu
implicarea lor în joc.

Cum procedăm? Numim fiecare parte a corpului (nas, gură, ochi, mâini, picioare, păr etc.) și
le spunem copiilor ce funcție are. Apoi le pasăm lor sarcina să le identifice pe propriul corp,
să le numească și să ne spună la ce i-ar putea ajuta. Simplu. 😊

Această activitate îi ajută pe copiii la coordonarea mișcărilor, la memoria vizuală, dar și la

asocierea organelor cu funcțiile lor. Bineînțeles, își exersează și capacitatea de memorare.

3 – Gătim împreună!

Acest exercițiu ne va ajuta copiii să se simtă implicați în familie și în treburile casnice. Se vor
simți responsabili și fericiți că, în sfârșit, pot și ei să facă ceva bun pentru părinți. E șansa să-i
răsplătească pentru toată bunătatea cu care ei sunt tratați în fiecare zi. De asemenea,
implicarea într-o activitate gastronomică le dezvoltă comportamentul social. În plus, îi și
ajută să înțeleagă care este treaba cu ingredientele și rolul lor în alimentația noastră.

4– Facem ordine.

V-am promis activități care să vă ajute copiii să-și dezvolte autonomia, iar aceasta este una
foarte bună în acest sens. Știm cu toții că făcutul de ordine prin casă nu prea e activitatea
preferată a nimănui. Dar acest lucru se poate schimba, dacă o facem într-un mod distractiv
pentru toată lumea.

Activitatea poate fi făcută chiar din perioada în care copiii încep să exploreze obiectele. De
fel, le place să le atingă și să le bage în gură. Dar dacă tot sunt curioși să le descopere, de ce
să nu afle și la ce folosesc? Și unde e locul lor? Și ce mai găsim în locul de unde provin?
Cum arată obiectele care sunt în același loc cu acestea? Bineînțeles, aici ne referim la o
mulțime de lucruri, începând cu jucăriile, continuând cu șosete, haine, cărți, chiar și
tacâmurile sau oalele din bucătărie.

Pentru această activitate numim obiectele, spunem la ce folosesc și unde le este locul. De
asemenea, începem deja să introducem copiilor noțiunea de ordine a lor și faptul că, după
folosirea lor, e bine să fie puse în locul de unde aparțin. Faceți lucrurile în ce ordine doriți.
Însă dacă vreți copii autonomi și responsabili, eu aș începe din camera lor

5 – Facem terapie prin desen și culori.

Pentru această activitate vom avea nevoie de foi de desen și creioane colorate. Copiilor le
plac la nebunie culorile, așa că acest tip de activitate este foarte bun pentru ca ei să asocieze
culoarea cu denumirea, dar și cu obiecte care în viața reală sunt alcătuite din culorile
respective.

Avem, de exemplu, un creion de culoare verde. Îi numim copilului culoarea, „verde” sau
„green” dacă vreți să învețe și noțiuni în limba engleză. Apoi îi povestiți și despre un obiect
care are această culoare în viața reală. Iarba, de exemplu. Desenați iarba pe foaie. După ce voi
ați făcut acest lucru, pasați misiunea către cei mici. Astfel, îi provocați să identifice culoarea,
să o numească, să deseneze obiectul colorat la fel și în viața reală și le veți stârni curiozitatea
să întrebe lucruri și despre celelalte creioane colorate.

6-Lecția de mișcare.

Chiar dacă nu sunteți cei mai mari fani ai mișcării, e important să știți că sportul este extrem
de benefic în viața noastră și a copiilor noștri. De exemplu, pe timpul iernii parcă e mai
complicat să mergem la sala de sport. Să ieșim cu un copil în parc, poate la fel. Mai ales dacă
vremea nu ne permite. Ei bine, ca o alternativă la aceste impedimente, puteți face câteva
minute pe zi de sport în propria casă. E sănătos, e distractiv, e interactiv.
 Comportamentele sociale ale copiilor se dobândesc, în cea mai mare măsură, prin
modelare şi învăţare explicită a acestora, cu sprijinul părinţilor şi al profesorilor. Ce înseamnă
modelare? Copilul observă comportamentul adulţilor şi îl imită. Ceea ce înseamnă că, atunci
când ne propunem să îi învăţăm pe copii abilităţile sociale şi emoţionale, care reprezintă
abilităţile de viaţă autonomă şi echilibrată, este necesar să le oferim ca model propriul nostru
comportament, al nostru ca părinţi şi al nostru ca educatori, profesori. Copiii învaţă din ceea
ce facem noi, adulţii, şi din ceea ce îi învăţăm să facă.

Comportamentul nostru ca şi părinţi, ca şi profesori sau educatori se va reflecta în

comportamentele sociale ale copiilor, modul în care aceştia rezolvă problemele sociale şi îşi
gestionează propriile emoţii. Mesajul este simplu: când ne propunem să îi sprijinim pe copii
să îşi dezvolte competenţele sociale şi emoţionale, începem prin a fi atenţi la propriul nostru
comportament. Care sunt comportamentele sociale pe care le încurajăm, cum ne gestionăm
propriile noastre emoţii? Care sunt convingerile noastre despre emoţii şi comportamentele
sociale de bază, cum ar fi empatia, cooperarea, rezolvarea de probleme, negocierea? Cum
reacţionăm atunci când suntem furioşi sau trişti? Ce învaţă copiii din propriile noastre reacţii?

Abilităţile sociale şi emoţionale reprezintă resurse importante pe care urmărim să le

dezvoltăm la copii, pentru a le asigura adaptarea la viaţă. Abilităţile se exersează în cadrul
relaţiilor pe care copilul le stabileşte cu persoanele semnificative din viaţa sa. Felul în care se
comportă părinţii şi educatorii, explică comportamentul social al copilului, pe care acesta îl
urmează. S-a constatat că folosirea recompenselor externe ca motivaţie pentru a dezvolta
comportamentul de empatie, are efecte negative. În timp, recompensarea externă a
comportamentului de empatie scade probabilitatea apariţiei acestui comportament. De
exemplu, conform unui studiu realizat pe această temă, copiii care au primit jucării pentru
munca lor de voluntariat, în timp au muncit mai puţin şi le-a scăzut motivaţia semnificativ.

Socializarea elevilor prin joc

În aserţiunea general acceptată, socializarea înseamnă asimilarea experienţei sociale

(cunoştinţe, norme, roluri, idealuri), formarea capacităţilor acţionale (productive,
organizatorice, etc.), a concepţiilor, opiniilor, a trăsăturilor de personalitate, a inteligenţei
sociale, dezvoltarea valorilor, trebuinţelor, motivelor şi a aspiraţiilor personale sau colective.
Socializarea include atât organizarea motrică, cât şi îmbogăţirea conţinuturilor cognitive,
modelarea afectivă şi, în general, însuşirea largă a experienţei umane. Limbajul, operaţiile
logico-formale, cunoştinţele şi modalităţile practice de acţionare, normele de comportament
sunt toate cuprinse în sfera acesteia.

Socializarea nu se reduce la învăţarea socială, care reprezintă unul din mecanismele de bază
ale acesteia, alături de influenţa socială, controlul social, presiunea socială şi creativitatea
socială. Învăţarea socială însă, este, în cea mai mare măsură, responsabilă de formarea
nivelului psihosocial al conştiinţei sociale. Uneori, se consideră că diferenţierea noţiunii de
„învăţare” de cea de „învăţare socială” este inutilă şi că delimitarea lor este îndreptăţită doar
„din motive operaţionale”.

În psihologie, procesul de socializare este privit ca un aspect esenţial al dezvoltării

personalităţii. În cadrul ei, problema socializării s-a evidenţiat, în special, începând cu anii
douăzeci, cercetările fiind impulsionate de teoriile lui Freud. Personalități marcante, ca Mead,
Wallon, Vîgotski, Piaget, s-au ocupat, în lucrările lor, de aspectele socializării copilului.
Cercetările lui Mead au scos în evidență rolul interacțiunilor umane, al limbajului și al
luărilor de atitudini, în formarea „eului”. El consideră că însuşirea de roluri, atunci când
copilul se identifică cu un anumit status social, cu ţeluri şi norme, atitudini şi aşteptări
aferente acestuia, constituie condiţia cea mai importantă pentru formarea „eului”

Bibliografie

Arslan, E., Durmuşoğlu-Saltali, N, Yilmaz, H. (2011). Social skills and emotional and
behavioral traits of preschool children. Social Behavior and Personality 39(9) , 2011
Bernard, M.E. The relationship of young children’s social-emotional and behavioral traits of
preschool children. Social Behavior and Personality 39 (p 1281-1288), 2004
Dumitraşcu, D. Socializarea copilului- o credinţă. În Învăţământul primar 1-2 (p 193-194),
2005
Gough, A. Pedagogies of science (in)formed by global perspectives: encouraging strong
objectivity in the classroom. In Weaver J., Appelbaum P., Morris M.(Eds.),
Post(modern) science (education): propositions and alternative paths (p 275-300),
Peter Lang, New York, 2001
Gugiuman, A., Curcan, C. Stimularea dezvoltării sociale a copilului. În Învăţământul
preşcolar 3-4 (11-16), 1999
Mureşan, P. Învăţarea socială. Editura Tehnică, Bucureşti, 1980
Năstăsescu-Cruceru, Ş. Socializarea copiilor prin joc. În Învăţământul preşcolar 1-2 (p 4-7),
1980
Negreţ-Dobridor, I. Accelerarea psihogenezei. Puterea educaţiei asupra naturii umane.
Editura Aramis, Bucureşti, 2001
Piaget, J. Judecata morală la copil. Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1980