DECIZIA DE NERESUSCITARE

ASPECTE ETICO-LEGISLATIVE

Coordonator: Liliana Marcela Rogozea Autori: Iacob Roxana-Mihaela

Cretu Florina Roxana

Programul de studii: Laborator Clinic, anul III

BRAŞOV, 2024

1
 CUPRINS

CAPITOLUL I: INTRODUCERE…………………………………………………….……..3
1.1 Definirea conceptului de decizie de neresuscitare…………………………….……3
1.2 Influența culturala asupra luării deciziilor de neresuscitare (DNR)…………….….5
CAPITOLUL II: ASPECTE ETICE………………………………………………………...7
2.1 Discuție despre autonomia pacientului și dreptul acestuia de a lua decizii privind
neresuscitarea. Consideratii Etice……………………………………………………………...7
2.2 Posibile conflicte etice………………………………………………………………9

CAPITOLUL III: ASPECTE LEGISLATIVE……………………………………………..10

3.1 Exemplificarea legislatiei in Romania………………………………………………12

3.2 Cadrul legislative care ar permite ordinii DNR sa fie aplicate in Romania………….13

CAPITOLUL IV: CONCLUZII………………………………………………………………19

BIBLIOGRAFIE……………………………………………………………………………….21

2
 CAPITOLUL I: INTRODUCERE

1.1 Definirea conceptului de decizie de neresuscitare.

Conflictele pot apărea în timpul resuscitarii cardiopulmonare (RCP) din cauza a două factori:
-urgența evenimentului

- capacitatea ocazional redusă a pacienților de a lua decizii în mod independent.

Principiul „stabilirii autorității” sau autonomia pacientului spune că pacientul sau
reprezentantul acestuia are autoritate, nu medicul. Acest principiu a devenit o componentă
dominantă a procesului de luare a deciziilor medicale. Este dreptul moral al pacientului să decidă
dacă acceptă sau refuză o intervenție medicală. În România, posibilitatea creării și implementării
ordinelor de neresuscitare (DNR) este în discuție ca urmare a modificărilor legislative recente 1.

Cuvinte cheie: resuscitare cardiopulmonar , etica , urgenta , legislatie.

Consiliul European de Resuscitare spune că aplicarea principiilor etice din Ghidul Consiliului
European de Resuscitare poate duce la conflicte dacă sunt emise ordine DNR (nu resuscitați) sau
DNAR (nu încercați resuscitare). Autonomia pacientului, sau principiul „stabilirii autoritaii”,
spune că pacientul sau reprezentantul are acum autoritatea, nu medicul. Încălcarea acestui
principiu poate duce la conflicte semnificative. Acest principiu a devenit componenta dominantă
a procesului de luare a deciziilor medicale2.

Este dreptul moral al pacientului să decidă dacă acceptă sau refuză o intervenție medicală.
Cu toate acestea, există multe situații în medicina de urgență în care timpul și starea pacientului
nu permit ca aceste saedicale să mențină viața pacientului, indiferent de calitatea acesteia.

Opțiunea pacientului de a accepta manevrele de resuscitare este clară dacă el apelează un

număr de urgență înainte de pierderea conștienței sau solicită o persoană apropiată să facă acest
lucru (3.

1
Diana Cimpoesu, Irinel Rotariu, Irina Costache, Antoniu Petris, "DECIZIA DE A NU RESUSCITA" (II). ETICĂ SI LEGE ÎN
RESUSCITAREA CARDIOPULMONARA", Revista Româna de Bioetica, Vol. 10, Nr. 2, anul Aprilie - Iunie 2012.
2
Cherniack EP, "Increasing use of DNR in the older elderly worldwide: whose choice is it?", PubMed, anul 28 Oct 2002.
3
Beauchamp TL, Childress JF, "Principles of Biomedical Ethics,4th Edn.", New York: Oxford University Press, 1994.

3
 Respectarea autonomiei pacientului necesită declarația scrisă sau verbală a pacientului către
familie sau reprezentanții săi de a refuza manevrele de resuscitare (Fig. 1) și utilizarea
dispozitivelor medicale pentru a-și susține funcțiile vitale.

Dar cele mai multe cazuri de urgență care necesită manevre de resuscitare se află între aceste
două extreme distincte. În aceste cazuri, medicii încearcă să salveze viața unui pacient cu intenția
de „a-i face bine” și „a nu-i face rău”, dar nu sunt conștienți de dorințele pacientului pentru că nu
i-au putut spune sau obține consimțământul informat.

Figura 1.I - Formular DNACPR standardizat (sunt adesea folosite pentru a oferi acces imediat la decizii
în cazul unui stop cardiorespirator) – sursa: online

4
Deciziile luate în spital sunt de obicei luate după o consultare cu medicul care are în grijă
pacientul sau liderul echipei de resuscitare. Echipa medicală de urgență a spitalului poate decide
să nu înceapă resuscitarea după ce răspunde la solicitările personalului din secția pacientului 4.

Resuscitarea este începută în afara spitalului cu excepția cazurilor în care s-a dat o
instrucțiune anterioară de neresuscitare sau atunci când resuscitarea este clar inutilă din cauza
leziunilor incompatibile cu viata, cum ar fi lividitatea corpului, macerarea fetală sau decapitarea
sau instalarea rigor mortis.

În alte cazuri, persoana care gestionează cazul (un medic sau un paramedic) confirmă
decesul, dar nu eliberează certificatul de deces, care este eliberat doar de un medic în majoritatea
țărilor.

1.2 Influența culturala asupra luării deciziilor de neresuscitare (DNR)

Ordinele "Nu resuscitați" (DNR) sunt afectate de o serie de convingeri personale,

culturale, etice și religioase. Dreptul de resuscitare și îngrijirea la sfârșitul vieții poate fi
privit diferit în diferite culturi. Se încearcă să se examineze numeroșii factori culturali care
afectează procesul decizional al ordinului DNR.
Când se confruntă cu astfel de alegeri, oameni din medii religioase diferite ar putea
consulta cărțile lor religioase sau liderii pentru ajutor.
Luarea deciziilor ca familie contează, de asemenea, foarte mult. Anumite culturi pun mai
multă valoare pe autonomia individuală decât altele, iar unele pun accentul pe consensul
familial.
Modul în care diferite culturi abordează moartea și moartea influențează modul în care
oamenii se simt despre DNR. În timp ce unele culturi se tem de moarte și lucrează pentru a
prelungi viața, altele pot vedea moartea ca o parte normală a vieții și o pot accepta mai ușor.
Deciziile privind îngrijirea la sfârșitul vieții pot fi, de asemenea, influențate de
disparitățile de comunicare dintre culturi.
Anumite culturi acordă o importanță mai mare comunicării deschise și oneste, în timp ce
altele favorizează metode mai subtile și indirecte.

4
Lippert FK, Raffay V, Georgiou M, "European Resuscitation Council Guidelines for Resuscitation", PubMed, 2010. The ethics of
resuscitation and end-of-life decisions, PubMed, 2012.

5
 Încercările medicale de a prelungi viața pot fi ghidate de ritualuri culturale distincte de
moarte și durere.
Nu în ultimul rând, alegerile DNR pot fi, de asemenea, influențate de contextul cultural și
regional al unui anumit sistem de sănătate.
Cu toate acestea, cel mai important aspect sunt opiniile, valorile și experiențele unui
individ, în ciuda acestor influențe culturale diverse. Alegerea de a obține un ordin DNR este
una privată care este motivată de preocupările pentru demnitate și autonomie.
Trebuie luate în considerare în mod constant elementele culturale și personale individuale
care influențează atitudinea unei persoane față de îngrijirea la sfârșitul vieții. Pentru a vă
asigura că dorințele pacientului sunt recunoscute și respectate, este esențial să se comunice
într-o manieră deschisă și politicoasă.
Cuvinte cheie: resuscitare, Do-Not-Resuscitate (DNR), etică, influențe culturale

6
 CAPITOLUL II: ASPECTE ETICE

2.1 Discuție despre autonomia pacientului și dreptul acestuia de a lua decizii

privind neresuscitarea. Consideratii Etice.

Obstacolul unui dialog nu pare să fi venit de la pacienți, ci de la medici, așa cum a fost
exprimat de Thomas Percival în 1803 și transmis de-a lungul generațiilor:

“Prin urmare, pentru un pacient, poate tatăl unei familii numeroase, sau unul a cărui viață
este de cea mai mare importanță pentru comunitate, care face întrebări care, dacă ar primi un
răspuns fidel, s-ar putea dovedi fatale pentru el, ar fi o greșeală grosolană și nesimțitoare să
dezvăluie adevărul. Dreptul său la ea este suspendat și chiar anihilat; Deoarece natura sa
benefică fiind inversată, ar fi profund dăunător pentru el însuși, pentru familia sa și pentru
public. Și el are cea mai puternică pretenție, din încrederea acordată medicului său, precum și
din principiile comune ale umanității, de a fi păzit împotriva a ceea ce ar fi în detrimentul său.
Singurul punct în discuție este, dacă practicantul trebuie să sacrifice acel simț delicat al
veridicității, care este atât de ornamental și, într-adevăr, formează o excelență caracteristică a
omului virtuos, pentru pretenția sa de justiție profesională și datorie social.”

Potrivit lui Percival, interesul superior al pacientului a fost adevăratul scop al medicinei. El a
afirmat că autoritatea profesioniștilor ar trebui să ghideze înțelegerea binelui atribute ale
medicinei și sunt, fără excepție, legate de responsabilitatea medicală 5.

De atunci, autonomia pacientului a fost consolidată, iar paternalismul diminuat, cel puțin în
ghiduri.

Un motiv adesea folosit de medici pentru a evita să vorbească cu pacienții despre limitarea
suportului de viață, în special ordinele DNR, este că va dăuna pacientului 6 7.

5
Percival T., "Medical Ethics; or a Code of Institutes and Precepts, Adapted to the Professional Conduct of Physicians and Surgeons", Lund
University, 2001
6
Schade SG, Muslin H, "Do not resuscitate decisions: discussions with patients", J Med Ethics, 1989

7
Tobias JS, Souhami RL, "Fully informed consent can be needlessly cruel.", BMJ, 1993

7
 Alte explicații pot fi că medicii se simt inconfortabil sau că pur și simplu nu știu cum să
vorbească despre astfel de probleme. Acesta din urmă este în concordanță cu o propunere
conform căreia "în mod ideal, clinicienii cu experiență ar trebui să întreprindă astfel de discuții
pentru a determina cât de mult dorește pacientul să se implice.”

Cu toate acestea, mulți pacienți doresc să fie informați. Un anumit numar de pacienți au fost
întrebați verbal dacă găsesc întrebările deranjante, dar niciunul nu a spus că da 8.

Cu excepția cazurilor în care s-a dat o instrucțiune anterioară de neresuscitare sau atunci când
resuscitarea este evident inutilă din cauza leziunilor incompatibile cu viata, cum ar fi lividitatea
corpului, macerarea fetală, decapitarea sau instalarea rigor mortis, resuscitarea este începută în
afara spitalului.

În alte cazuri, cel care gestionează cazul (un medic sau un paramedic) confirmă decesul, dar nu
eliberează certificatul de deces, care, în majoritatea țărilor, este eliberat doar de un medic. 9.

Anterior, mulți medici au avut o puternică abordare paternalistă față de pacienții lor.
Majoritatea deciziilor au fost considerate pur medicale și au fost luate fără a informa sau întreba
pacientul.

Resuscitarea este efectuată în afara spitalului, cu excepția cazurilor în care s-a dat o
instrucțiune anterioară de neresuscitare sau atunci când resuscitarea este clar inutilă din cauza
leziunilor incompatibile cu viata, cum ar fi lividitatea corpului, macerarea fetală, decapitarea sau
instalarea rigor mortis.

În alte cazuri, persoana care gestionează cazul (un medic sau un paramedic) confirmă decesul,
dar nu eliberează certificatul de deces, care este eliberat doar de un medic în majoritatea țărilor.

Dreptul pacientului la informare a fost consolidat, iar autonomia acestuia a fost sporită. Există
o creștere a conștientizării eticii medicale în practica clinică, iar vechile principii au fost ajustate
pentru a se potrivi cu cerințele societății contemporane.

Pe lângă autonomie, ar trebui luate în considerare principiile non-maleficenței (evitarea

răului), binefacerii (a face bine) și a justiției (a nu discrimina și, uneori, și datoria solidarității).

8
IBIDEM 7
9
No authors listed, "Guidelines for the appropriate use of do-not-resuscitate orders. Council on Ethical and Judicial Affairs, American Medical
Association.", PubMed, 1991 Apr 10

8
 De asemenea, virtuțile profesionale, de exemplu, respectul, adevărul, fidelitatea,
responsabilitatea, susținerea, persistența, curajul, compasiunea, discernământul, Încrederea,
10
integritatea și conștiinciozitatea au fost atrase în atenție .

2.2 Posibile conflicte etice

O dilemă etică apare atunci când două sau mai multe dintre aceste valori nu pot fi întotdeauna
susținute. Conflictele pot apărea, de asemenea, în cadrul aceluiași principiu, ca și în cazul unei
decizii DNR. O contradicție între autonomia pacientului și a medicului – mai precis, între
drepturile lor – apare atunci când se ia o astfel de decizie, la fel ca și întrebarea cine are
autoritatea de a o lua.

Pe lângă faptul că sunt pertinente pentru ordinele DNR, alte precepte și virtuți morale – cum ar
fi autonomia și binefacerea sau adevărul și non-maleficența – se pot contrazice reciproc.

10
Beauchamp TL, Childress JF, "Principles of biomedical ethics (4th ed).", New York, Oxford, Oxford University Press ,1994

9
 CAPITOLUL III: ASPECTE LEGISLATIVE

Deciziile cu privire la efectuarea sau nu a CPR în cazul unui stop cardiac sau pulmonar
trebuie luate rapid; nu este timp pentru analize detaliate a ceea ce este în interesul pacientului sau
pentru discuții cu pacientul, familia sau îngrijitorii.

Deciziile privind DNACPR sunt relevante aici. Scopul lor este de a determina dacă
pacientului trebuie să i se permită să moară sau dacă CPR ar trebui să fie încercat înainte de stop
cardiac sau respirator. Pentru a se pregăti pentru o situație de urgență viitoare, cum ar fi aparitia
stopului respirator.

Orientările privind CPR recomandă să se poarte discuții cu privire la CPR dacă este anticipată
sau destul de previzibilă.

Acest lucru se poate întâmpla în contextul unei planificări mai ample a îngrijirii în avans sau
se poate limita la scenariul specific al unei nevoi viitoare de CPR. De exemplu, procesul
RESPECT (Fig.2) care a fost aprobat de raportul CQC24 și recomandat de Consiliul de
Resuscitare UK23, a fost aprobat, si își propune să creeze recomandări individualizate pentru
îngrijirea clinică a unei persoane pe baza unei investigații a preferințelor lor în ceea ce privește
îngrijirea la sfârșitul vieții, inclusiv tipul de tratament pe care l-ar putea dori sau nu în caz de
urgență în cazul în care nu pot lua sau exprima decizii 11.

Procedura produce un plan de îngrijire care a fost convenit și este documentat pe un formular
ReSPECT. Printre componentele planului se numără sfaturile privind efectuarea CPR.

Cadrul ReSPECT este utilizat în mod progresiv în unităţile de îngrijire, potrivit Consiliului de
Resuscitare. Cu toate acestea, multe spitale şi unităţi de îngrijire au abordări diverse în această
privinţă, și unii oferă doar CPR folosind formulare DNACPR 12.

11
Sabine Michalowski, Wayne Martin,"DNACPR Decisions: Aligning Law, Guidance, and Practice." Oxford Academic, 2022

12
Sabine Michalowski, Wayne Martin, "A specimen copy of the ReSPECT for can be found", "DNACPR Decisions: Aligning Law, Guidance, and
Practice." Oxford Academic, 2022

10
Figura 2.III - Plan sumar recomandat pentru îngrijirea și tratamentul de urgență- sursa online

http://www.respectprocess.org.uk

11
3.1 Exemplificarea legislatiei in Romania.

Legislația țării noastre nu specifică consecințele medico-legale ale RCP, decât obligația de a
oferi primul ajutor, fără detalii tehnice sau de specialitate.

Titlul IV din Legea 95/2006 conține reglementări specifice cu privire la asistența medicală de
urgență și primul ajutor calificat, în special referindu-se la necesitatea intervenției pentru
echipele profesioniste medicale și paramedicale.13.

Următoarele pot fi bazele unui ghid DNR:

1. Nu va fi permisă niciodată eutanasia activă;

2. Decizia DNR nu înseamnă că pacientul va fi lăsat singur sau că atenția acordată reducerii
suferinței acestuia.

3. Decizia de neresuscitare va fi bazată pe dorințele pacientului informat, care are capacitatea de

a lua decizii.

4. În cazul în care nu există o decizie DNR care să specifice altfel, toate intervențiile medicale de
susținere a vietii, inclusiv RCP, sunt prezumate;

5. Pentru a ajunge la o decizie DNR, vor avea loc discuții deschise între personalul medical
calificat, pacienți sau reprezentanții pacienților;

6. Pentru a ajuta pacienții sau reprezentanții săi să ia decizii informate, medicul trebuie să ofere
informații adecvate despre opțiunile de tratament și diagnostic.

7. Decizia DNR va fi înregistrată pe foaia de observatie a pacientului de către medicul

responsabil de îngrijirea pacientului după ce a fost eliberată;

8. Decizia DNR va fi revizuită la nevoie și va fi înscrisă imediat în foaia de observatie a

pacientului dacă trebuie reînoită sau modificată.

9. Responsabilitatea pentru punerea în practică a acestei decizii revine medicului curant;

10. DNR nu are nicio valoare legală 14.

13
Fukaura A, Tazawa H, Nakajima H, Adachi M., "Do-not-resuscitate orders at a teaching hospital in Japan", N Engl J Med, 1995.
14
Manistry C, Wasman J, Haggingson IJ, "Doctor should not discuss resuscitation with
terminally ill patients. For. Against.", PubMed, 2003

12
Cuvinte cheie: resuscitare cardiopulmonară, etică, urgentă, legislatie.

3.2 Cadrul legislative care ar permite ordinii DNR sa fie aplicate in Romania

Există puține discuții în România despre ordinul de neresuscitare și despre autonomia

pacientului în oprirea tratamentului. Nu există nici o legislație în acest sens. O examinare a
acestora poate începe cu articolele Constituției, care în articolul 34 garantează dreptul la sănătate
și obligă statul să ia măsuri pentru a asigura igiena și sănătătia publică.15.

O bază de reglementare generală oferită de articolul 2 alineatele 2 și 9 din Legea 95/2006

privind reforma în domeniul sănătătii spune că scopul asistenței publice este promovarea
sănătătii, prevenirea bolilor și îmbunătățirea calitătii vietii. 16.

Legea 46/2003 privind drepturile pacientului este legea care concretizează aceste
reglementări într-o anumită măsură. Pentru analiza subiectului, enumerarea unora dintre acestea
este utilă, așa că le vom descrie pe scurt 17.

Pacientul are dreptul de a fi informat cu privire la informații despre starea sa de sănătate,

intervențiile medicale propuse, riscurile asociate fiecărei proceduri și alternativele existente la
procedurile propuse, inclusiv refuzul procedurii sau nerespectarea recomandărilor medicale,
conform articolului 6.

Articolul 649 din Legea 95/2006 privind reforma în domeniul sănătătii, în traducere, spune că
pacientul trebuie să acorde acordul scris înainte de a fi supus la metode de prevenție,
diagnosticare sau tratament care prezintă un risc pentru pacient..

Pacientul are dreptul să refuze sau să oprească o intervenție medicală, conform articolului 13
din Legea 46/2003, asumându-și răspunderea în scris pentru alegerea sa și pentru consecintele
refuzului sau opririi actelor medicale. Cu toate acestea, pacientul trebuie să fie informat despre
această decizie 18.

Legea nu solicită o explicație scrisă a acestor consecințe; în schimb, solicită o explicație

rostită când consimțământul informat nu poate fi obținut, dar este necesară o intervenție medicală

15
Constitutia României, " Monitorul Oficial, partea I, nr.767/2003", www.constitutia.ro ,2003
16
Camera Deputatilor, "Legea 95/2006 privind reforma în domenul sănătătii.", Monitorul Oficial, partea I, nr.372, 2006
17
IBIDEM 16
18
Colegiului Medicilor din România, "Codul de Deontologie Medicală. Hotărârea 3/2005.", Publicat in Monitorul Oficial, anul 2005

13
de urgență sau când o comisie de arbitraj decide intervenția în lipsa acordului reprezentantului
legal al pacientului (conform articolului 17 din aceeași lege) 19.

(Articolul 14 – Consimtământul poate proveni dintr-o atitudine anterioară a pacientului, de

obicei prezentarea la spital sau la medic sau cererea de ajutor).

Codul de Deontologie Medicală 20, descrie situații precum dezastre naturale, victime multiple
și comportamentul necesar al medicului în Secțiunea D, articolele 30-32 21.

Articolul 35 din Legea 46/2003 garantează că pacientul are dreptul la asistență medicală
22
continuă până la vindecarea complete . Colaborarea și parteneriatul dintre diferite unităti
medicale, fie ele publice, fie nepublice, spitalicesti sau ambulatorii, de specialitate sau de
medicină generală, conduse de medici, cadre medii sau alt personal calificat, garantează
îngrijirea continuă.

În plus, articolul 31 garantează dreptul pacientului la îngrijire medicală de ultimă oră pentru a
putea muri în demnitate.

Am examinat aceste reglementări și am stabilit că sistemul nostru legal nu prevede emiterea unui
ordin de neresuscitare.

Putem concluziona că pacientul nu poate opri aceste manevre, sau că medicul nu trebuie să se
conformeze decât dacă manevrele terapeutice ar pune în pericol viata pacientului, deoarece statul
garantează dreptul la sănătate și asistenta medicală trebuie să continue până la vindecare sau
ameliorare.23.

În plus, aceasta ipoteză este susținută de dreptul la moarte în demnitate cu acordarea de

îngrijiri medicale adecvate.

Cu toate acestea, raportarea eticii medicale la elemente financiare, cum ar fi cheltuielile

pentru tratamentele de menținere a vietii, are un impact negativ asupra ideii de solidaritate și
întrajutorare umanitară.

19
https://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocument/41483
20
Colegiului Medicilor din România, "CODUL DE DEONTOLOGIE MEDICALĂ", ColMedc, 2012
21
Colegiului Medicilor din România, "CODUL DE DEONTOLOGIE MEDICALĂ", Smlugoj, 2005
22
IBIDEM 20
23
https://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocument/175630

14
Acest lucru este făcut pentru a compara o valoare fundamentală, dreptul la viață, cu calcule
economice care nu pot fi comparate.

În aceste circumstanțe, întreruperea unor manevre terapeutice care ar putea duce la decesul
unei persoane poate fi ușor încadrată în infracțiunea de omor, conform art.174-176 Cod Penal,
sau, după caz, în infracțiunea de ucidere din culpă, conform art.178 Cod Penal, indiferent de
poziția exprimată sau neexprimată a pacientului.

Problema de a face legi în acest domeniu este mult mai complexă și se referă în primul rând la
crearea unei legi care să permită neresuscitarea în conformitate cu paradigma culturală a
cetăteanului mediu din România, astfel încât să se evite adoptarea de legi care nu se potrivesc cu
societatea noastră 24.

25
Dispozițiile articolelor 60 și 62 al. 2 din noul Cod Civil vor fi mult mai relevante în viitor,
deoarece acestea conțin reguli care permit emiterea ordinului de neresuscitare și specifică
situațiile în care acesta poate fi aplicat 26.

Textele spun că orice practică eugenică care urmărește să organizeze selecție a persoanelor
este interzisă (art. 62) și că orice persoană are dreptul să dispună de sine însăși dacă nu încalcă
drepturile și libertățile altora, ordinea publică și bunele moravuri. Acceptarea practicilor eugenice
individuale este posibilă, conform ultimului text, care le interpretează „per acontrario”.

Consiliul National Român de Resuscitare este responsabil pentru preluarea și adoptarea

ghidurilor Consiliului European de Resuscitare (ERC) privind resuscitarea cardio-pulmonară și
cerebrală. Acest lucru trebuie luat în considerare în acest caz.

Fără îndoială, acesta poate fi o sursă excelentă de discuții cu privire la metodele exacte de
aplicare și emitere a ordinului de neresuscitare. Acesta poate discuta, de asemenea, despre
criteriile și parametrii care trebuie verificați înainte de emiterea ordinului.

Ghidul actual ERC de resuscitare cardiopulmonară, care este valabil și în România, are o
secțiune dedicată eticii resuscitării și deciziilor de final al vietii. Ghidurile sugerează menținerea
resuscitării în timp ce există fibrilație ventriculară (FV).

24
Cojocaru D, Sandu A.” (Bio)ethical and social reconstructions in transmodernity.”, Journal for the Study of Religions and Ideologies, 2011.
25
IBIDEM 24
26
Abrudan E.” Ethical expertise and bioethics.”, Journal for the Study of Religions and Ideologies , 2011.

15
 În cazul în care suportul vital avansat este efectuat neîntrerupt și nu există o cauză
reversibilă, asistola persistentă care durează mai mult de douăzeci de minute sau mai mult
este un motiv pentru a întrerupe resuscitarea. Acest lucru este o idee larg acceptată.

Rapoartele de cazuri excepționale, desigur, nu sprijină regula generală, așa că fiecare caz
trebuie examinat în mod individual. Resuscitarea continuă este necesară pentru pacienții cu stop
cardiac reversibil, cum ar fi hipotermia, înecul, copiii sau alte cauze.

Medicul care supraveghează echipa de resuscitare decide în cele din urmă să oprească
resuscitarea dacă pacientul aflat în stop cardiac nu răspunde la manevrele de suport vital avansat.

În opinia noastră, emiterea ordinului de neresuscitare trebuie reglementată prin lege în măsura
în care reglementările legale ale națiunii o permit.

Aceasta trebuie să includă principii cadru care să permită personalului să ia decizii și să

stabilească o listă de parametri care să permită luarea deciziilor concrete și justificate pe baza
criteriilor constante și nearbitrare. Lista poate include criterii care sunt semnificative, dar nu
reduse. (Tabelul 1)

Este esențial să subliniem că aceste criterii trebuie mereu modificate și îmbunătățite în funcție
de evoluția vieții sociale din România.

În consecință, este responsabilitatea și dreptul profesioniștilor în medicină să comunice

publicului toate aspectele procesului de neresuscitare într-un mod ușor de înțeles și coerent.

Acest lucru se corelează cu conceptul de ordine publică și valorile umane generale din
societatea noastră.

Cuvinte cheie: legislatie, procesul de neresuscitare, drepturi, articole

Tabelul 1.

Propunere de lege ferenda: listă de verificat înainte de emiterea ordinului de neresuscitare

16
1. Pacientul are un diagnostic medical care indică faptul că îngrijirile pe care le primește nu
afectează prognosticul imediat fatal sau calitatea vieții.

Da/Nu

2. A completat pacientul o declarație olografă cu privire la susținerea funcțiilor vitale sau a unei
„Împuterniciri permanente în probleme de sănătate”?

Da/Nu

Dacă „DA” este o decizie privind oprirea sau limitarea suportului vital? Dacă da, există o copiere
a acestui text pe foaia de observatie a pacientului?

Da/Nu

3. A fost informat medicul curant al pacientului despre posibilitatea limitării sau retragerii
suportului vital?

De acord/Nu:

Numele și specializarea medicului curant:

4. 4. S-a discutat cu al doilea medic din echipă despre retragerea suportului vital?

Da/Nu, specificând numele și specializarea medicului.

Da/Nu

5. A fost implicat pacientul în procesul de luare a deciziei de retragere a suportului vital dacă este
apt?

Nu/Da

6. A fost implicat împuternicitul în procesul de luare a deciziei de retragere a suportului vital în

cazul în care pacientul nu este apt sau este inconstient?

7. A fost informat familia sau reprezentantul legal de planul de îngrijire de către medicul curant?

De ce „Nu”?

17
8. Foaia de observatie a pacientului a fost citită de medicul ___________, asistenta medicală...
despre conversația care a avut loc cu familia.

9. A fost transmis un ordin DNR (care înseamnă „de neresuscitare”) în scris?

Datele:

Da/Nu

Data:

10. Există o cerință religioasă sau culturală specifică care ar trebui îndeplinită înainte sau în
momentul decesului pacientului?

Nu/Da

Descriere:

11. Au fost luate măsurile de confort necesare?

Da/Nu

12. Pacientul a făcut o declarație prin care și-a exprimat dorința de a dona sau nu organe sau
tesuturi?

Nu/Da

13. A fost oferită familiei opțiunea de a se preleva pentru a dona un tesut sau un organ?

De ce „Nu”?

CAPITOLUL IV: CONCLUZII

18
 În cele din urmă, un pacient are dreptul moral să aleagă între acceptarea sau refuzul unei
intervenții medicale atunci când are toate informațiile necesare și informate.
Presupunerile legislative trebuie luate în considerare dintr-o varietate de surse, inclusiv
medici, prieteni, familie, experiențe personale, credință, cursuri de RCP și mass-media.
Importanța relativă a multor principii etice este încă în dezbatere.S-a afirmat că
autonomia este ideea fundamentală din care decurg toate celelalte principii.
Respectul autonomiei nu este singurul principiu, şi nu ar trebui să fie supraevaluat dacă
interferează cu alţi factori. Greutatea respectului pentru autonomie poate fi minoră în contextul
clinic al stopului cardiac, dar greutatea binefacerii și a non-maleficenței poate fi cea mai mare 27.
Este datoria medicilor să ia în considerare eficacitatea terapeutică a CPR. Cel mai bun
mod de acțiune ar fi să înceapă resuscitarea numai la pacienții care au capacitatea de a
supraviețui mult timp (beneficiu), dar acest lucru este rareori posibil să se stabilească într-un
stadiu incipient.
La persoanele sănătoase, standardul de îngrijire rămâne inițierea promptă a CPR.
Perioada de timp în stop cardiac necesită luarea deciziilor medicale în câteva secunde.
Nerespectarea CPR-ului prompt ar duce la moartea pacientului.Pacienții cronici sau în fază
terminală ar trebui să fie încurajați să determine în prealabil dacă trebuie inițiate eforturi de
resuscitare în cazul stopului cardiac 28.
La aceşti pacienţi stopul cardiac nu este un eveniment nou, ci sfârşitul procesului de
moarte - şi, prin urmare, ar putea fi anticipat 29.
Preferinţele pacienţilor trebuie evaluate cu atenţie şi atenţie. Luarea deciziilor care ar
putea însemna diferența dintre viață și moarte poate provoca disconfort pentru anumite persoane,
dar poate încuraja și participarea.
Deși adoptarea sa în contextul pre-spitalicesc este încă în discuție, utilizarea ordinelor
DNR în spitale pare să devină din ce în ce mai răspândită într-o serie de națiuni ( 30.
Este necesar să se elaboreze orientări medicale, norme etice și condiții legale pentru a
permite angajaților sistemului de servicii de urgență să respecte autonomia pacienților în

27
Engelhardt HT Jr. , “The Foundations of Bioethics.” , New York, Oxford University Press, 1996.
28
Beauchamp TL, Childress JF., “Principles of Biomedical Ethics,4th Edn.”, New York, Oxford University Press, 1994.
29
Bossaert L.,” Ethical issues in resuscitation.”, Springer Link, 1995.
30
American College of Emergency Physicians, "Guidelines for‘do not resuscitate’ orders in the prehospital setting. Annals
ofEmergency Medicine, vol. 17. issue 10, ScienceDirect, 1988.

19
domeniu prin aderarea la directive avansate, fără să vă faceți griji că vă confruntați cu
repercusiuni juridice.
Este evident că aceste subiecte trebuie discutate în public.
Deși nu credem că ar trebui să se solicite scrierea de directive în avans de la fiecare
cetățean, mai mulți oameni ar trebui să aleagă să facă acest lucru de bună voie, ca urmare a
creșterii gradului de conștientizare și educație a publicului.
Credem că uneori salvarea vieții pacientului ar putea să nu fie obiectivul final. Atunci
când se iau decizii cu privire la terapie, unul ar trebui să respecte ierarhia personală a fiecărui
pacient de valori și să ia în considerare modul în care pacientul se simte cu privire la calitatea
vieții sale.
Pacientul cu o boală gravă avansată poate profita minim de supraviețuire dacă starea lor
de sănătate înainte de oprire nu este restabilită. A trăi cu o dizabilitate fizică sau mentală poate fi
dificil. Uneori, încercarea de a reînvia pe cineva servește doar pentru a întârzia moartea lor; cu
toate acestea, moartea bruscă a stopului cardiac poate părea o ușurare.
În cazul în care există incertitudini cu privire la acuratețea timpului necesar pentru
începerea eforturilor de resuscitare, CPR ar trebui început. După o evaluare mai profundă a
aspectelor etice, legale și medicale, tratamentele de susținere a vieții pot fi întrerupte mai târziu.
Încorporarea programelor de formare în învățământul academic este necesară pentru a
permite medicilor să evalueze și să rezolve dilemele etice.
Amintindu-mi jurământul hipocratic, care afirmă, "Voi folosi tratamentul pentru a ajuta
bolnavii în funcție de capacitatea și judecata mea (beneficiu), a spus el, dar nu o voi folosi
niciodată pentru a le răni sau a le face rău (non-valevoință)", judecata morală a unui medic ar
trebui să se bazeze pe cunoașterea principiilor etice pertinente.
Autonomia pacientului, etica medicală și legislația sunt toate implicate în luarea unei
decizii de neresuscitare. Medicii trebuie să găsească un echilibru între îndeplinirea datoriei lor
profesionale și respectarea dreptului pacientului de a lua decizii informate. Cadrul legislativ din
România este în curs de dezvoltare, iar ghidurile și codurile de conduită etică sunt esențiale
pentru orientarea practicii medicale.
În cele din urmă, DNR este atât o decizie medicală, cât și o obligație legală și etică.

20
 BIBLIOGRAFIE

1. Diana Cimpoesu, Irinel Rotariu, Irina Costache, Antoniu Petris, "DECIZIA DE A NU RESUSCITA" (II). ETICĂ SI
LEGE ÎN RESUSCITAREA CARDIOPULMONARA", Revista Româna de Bioetica, Vol. 10, Nr. 2, anul Aprilie -
Iunie 2012.
2. Cherniack EP, "Increasing use of DNR in the older elderly worldwide: whose choice is it?", PubMed, anul 28 Oct 2002.
3. Beauchamp TL, Childress JF, "Principles of Biomedical Ethics,4th Edn.", New York: Oxford University Press, 1994.
4. Lippert FK, Raffay V, Georgiou M, "European Resuscitation Council Guidelines for Resuscitation", PubMed, 2010.
The ethics of resuscitation and end-of-life decisions, PubMed, 2012.
5. Percival T., "Medical Ethics; or a Code of Institutes and Precepts, Adapted to the Professional Conduct of Physicians
and Surgeons", Lund University, 2001
6. Schade SG, Muslin H, "Do not resuscitate decisions: discussions with patients", J Med Ethics, 1989
7. Tobias JS, Souhami RL, "Fully informed consent can be needlessly cruel.", BMJ, 1993.
8. IBIDEM 7
9. No authors listed, "Guidelines for the appropriate use of do-not-resuscitate orders. Council on Ethical and Judicial
Affairs, American Medical Association.", PubMed, 1991 Apr 10
10. Beauchamp TL, Childress JF, "Principles of biomedical ethics (4th ed).", New York, Oxford, Oxford University
Press ,1994
11. Sabine Michalowski, Wayne Martin,"DNACPR Decisions: Aligning Law, Guidance, and Practice." Oxford Academic,
2022
12. Sabine Michalowski, Wayne Martin, "A specimen copy of the ReSPECT for can be found", "DNACPR Decisions:
Aligning Law, Guidance, and Practice." Oxford Academic, 2022.
13. Fukaura A, Tazawa H, Nakajima H, Adachi M., "Do-not-resuscitate orders at a teaching hospital in Japan", N Engl J
Med, 1995.
14. Manistry C, Wasman J, Haggingson IJ, "Doctor should not discuss resuscitation with terminally ill patients. For.
Against.", PubMed, 2003
15. Constitutia României, " Monitorul Oficial, partea I, nr.767/2003", www.constitutia.ro ,2003
16. Camera Deputatilor, "Legea 95/2006 privind reforma în domenul sănătătii.", Monitorul Oficial, partea I, nr.372, 2006
17. IBIDEM 16
18. Colegiului Medicilor din România, "Codul de Deontologie Medicală. Hotărârea 3/2005.", Publicat in Monitorul
Oficial, anul 2005.
19. https://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocument/41483
20. Colegiului Medicilor din România, "CODUL DE DEONTOLOGIE MEDICALĂ", ColMedc, 2012
21. Colegiului Medicilor din România, "CODUL DE DEONTOLOGIE MEDICALĂ", Smlugoj, 2005
22. IBIDEM 20
23. https://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocument/175630
24. Cojocaru D, Sandu A.” (Bio)ethical and social reconstructions in transmodernity.”, Journal for the Study of Religions
and Ideologies, 2011.
25. IBIDEM 24
26. Abrudan E.” Ethical expertise and bioethics.”, Journal for the Study of Religions and Ideologies , 2011.
27. Engelhardt HT Jr. , “The Foundations of Bioethics.” , New York, Oxford University Press, 1996.

21
28. Beauchamp TL, Childress JF., “Principles of Biomedical Ethics,4th Edn.”, New York, Oxford University Press, 1994.
29. Bossaert L.,” Ethical issues in resuscitation.”, Springer Link, 1995.
30. American College of Emergency Physicians, "Guidelines for‘do not resuscitate’ orders in the prehospital setting.
Annals ofEmergency Medicine, vol. 17. issue 10, ScienceDirect, 1988.

22