1. G.

S0R1CG
6 ' = "3

DOINELE MELE
- DIM ZILE DE LGPTfi -

EDIȚIA A DOUA

TIPOGRAFIA „LIBERTATEA“, ORĂȘT1E — 1919.

Trei Colinde.
 4

I.

COLINDUL DOAMNEI
— 1917. —

— Râurel de ploaie...
Sus, în cearcănul de lună,
Sloi de îngeri mi s’adună,
Cântec de mărire cântă /
’mpletesc cunună sfântă:
Lângă fiecare floare
Pun o rază dela soare,
Lângă îie-ce boboc
Un luceafăr plin de foc.
Când cununa isprăviră,
îngerii la rai porniră,
Ca s’o ducă, sfânt prinos,
Maicei Domnului Cristos.
 8

— Râurel de ploaie...
„Maică binecuvântată,
Străbăturăm lumea toată,.
Prin orașe și prin sate,
Prin colibe și palate,
Dar în lume n’am aflat
Chip ca Tine luminat
Strălucind de-alui credință
Și sfințit de suferință,
Umiliți să ne plecăm
Fruntea să-i încununăm.
Numai Tu ești, Maică bună,.
Vrednică de-așa cunună!..,“

— Râurel de ploaie...
„îngerași privighetori,
Prin văzduhuri călători,
Ori prea tare v’ați zorit,
Ori în noapte-ați rătăcit,
Ca să nu puteți afla
Maică de potriva mea.
Eu un singur fiu avui,
Ce muri pe crucea Lui,
Inima îndurerată
Mi s’a frânt numai odată;-
Sufletu-mi de jale strâns
Numai Ia o cruce-a plâns..
 9

— Râurel de ploaie...
„Dar la Dunărea ’ncrunială,
Este-o Doamnă luminată,
Mare printr’a ei! credință,
Ne ’ntrecuiă ’n suferință.
Moartea, plină de fiori,
O lovi de mii de ori;
Și cu plânsul ei fierbinte
A stropit mii de morminte,
Tot morminte de voinici,
Ai dreptății mucenicii...
Cătră Ea vă îndreptați,
Fruntea i-o încununați!...“

— Râurel de ploaie...
Stol de îngeri se închină
Și, pe-o rază de lumină
în bătrânul Iași se lasă .
La a crinilor crăiasă,
Și pe fruntea ei umbrită
Pun cununa strălucită,
Ca să-i fie răsplătire
Pentru jertfa de iubire,
Să-i vestească’n larg de lume,
Binecuvântatul nume,
C’a ’nfrățit bolțile-albastre
Cu durerea' țărei noastre 1...
 10

II.

COLINDUL LUI VODĂ

- 1918. -

— Cetinule, cetioare, dragule..,.

Dintre Nistru, dintre Mare,
Soare ’mi pare că răsare,
Dar nu-i soare lucitor,
Ci e Vodă luptător,
Numără șiragurile
Și le ’mparte steagurile,
Și le ’mparie arme tari
Bune de vânat Maghiari,
Și le ’mparte buzdugane
Pentru tidvele germane,
Ghioage grele de goruni
Pentru Turci și Căpcăuni.
 11

— Cetinule, cetioare, dragule...

„Dragii mei, vileji ostași,
Ai codrilor Păunași, j
De doi ani am fot luptat,
Râu de sânge am vărsat,
Stăvilind în negre zări
Dușmanii din patru țări.
Ne-a ’ndoit o clipă vântul,
Răii ne-au călcat pământul.
De ne-au rupt și ne-am lovit,
Steagul ne-a rămas cinstit,
Și-i curat și luminos
Ca și chipul lui Christos...

— Cetinule, cetioare, dragule...

„Azi pe bolta ’nseninată
Stea frumoasă -ni s’arată
Și ne chiamă ’n zări albastre
La căminurile noastre,
Ne lumină și ne chiamă
Să luăm dușmanilor vamă:
De-orice lacrimă căzută-
Vieți să le luăm o sută,
De-orice palmă de pământ
Să deschidem un mormânt,
C’am luptat cu gând cinstit
Și ei moartea ne-au gătit...“
 12

— Cetinule, ceiioare, dragule...

Dintre Nistru, dintre Mare, .
Sună cornul de chemare,
Stol de vulturi trece sus
Și se ’ndreaptă spre Apus,
Iar pe calea arătată
Merge oaste întrarmată,
Merge oastea românească,
Țara să și-o desrobească,
Să-i aprindă soarele,
Să-i mute hotarele,
Să stea sfraje neclintită
Lângă Tisa înroșită...“

— Cetinule, ceiioare, dragule...

Și cum oastea pasă ’n cale,
Munții ’ncep să se prăvale,
Apele zbucnesc în cânturi,
Fug dușmani ’n patru vânturi,/
Și se zbat și se târăsc,
Drumul nu-1 mai nimeresc.
Fug Germanii sprintenii,
Perd Maghiarii pintenii,
Bulgarii-și rup șalele
Și Turcii cialmalele,
Și de dreapta răzbunare
Caută în mormânt scăpare.
 13

— Cetinule, cetioare, dragule....

De prin văi de sânge ude
Dulce cântec se aude,
De-mi răsună ’n piscuri tari
Și prin codri de stejari
Peste Murăș, peste Prut,
Pentr’un Domn neîntrecut:
— Mărit Doamne, să frăești,.
Și frumos să înflorești
Ca și merii ’n primăvară,
Că ne-ai făcut fara fără!
Să trăești, Doamne, cu bine,.
Zile multe și senine,
Veacurile-ji poarte hramul,
Că ne-ai unit -iarăș Neamul,.
Ca să stea pe lume tare
Cât va fi pe c'eruri soare’....
 14

III.

COLINDUL ȚÂREI
- 1916. -

— Arboret cu frunza verde...

Sus pe Argeș, la izvor,
Vine cerbul călător
Și din crâng de coarne-mi Iasă
Leagăn verde de mătasă.
Dar în leagăn cine-mi sta?
Sfântă Maica Precista,
Mângâind în plâns duios
Chipul Domnului Christos.

— Ce plângi, Maică, și suspini?

„C’am ajuns între creștini 1
 15

— Arborel cu frunza verde...

„Cum n’oi geme și n’oi plânge
Când izvoru-i piin de; sânge?
Și nu-i sânge păgânesc,
Ci e sânge creștinesc,
Curs din piepturi fără vină
Doritoare de lumină.

— Arborel cu frunza verde...

„Cum n’oi plânge, Doamne Sfinte,,
Dacă nu-ji mai ies nainte
Cu credin|ă, cu fiori,
Cete de colindători,
Să-ți presare blânde ’n păr
Dalbe florile de măr?

— Arborel cu frunza verde...

„Cum n’oi plânge, când în vale:
N’aud decât plâns și jale,
Și văd mame obidite
Și altare pângărite,
Iar pe șesuri moartea bate
Din aripi însângerate?“
 16

— Arborel cu frunza verde...

„Șterge-ji, Maică, ochișorii,
Că sosesc biruitorii
Dela Prut, dela Șiret,
Câtă frunză e ’n brădet.
Vin mai repezi ca săgeata,
Cruntă ei aduc răsplata
Pentru cei ce-au sămănat
Sânge, moarte și păcat...

„Ca furtuna vin în cale

Să-mi aline chin și jale,
Lanțul nopții să-l desprindă,
Soare nou pe cer s’aprindă,
.Frunți umbrite să desmierdel
— Arborel cu frunza verde...“
.Motive din Hrdeal.
 19

iv.
i

JOS PE MURAȘ

Jos pe Murăș, colo ’n șes,

îmi răsare codru des,
Dar nu-i codru de stefari,
Ci-s oșteni și ghinărari.

Vântul bate, frunza sună,

Dulce cântec mai răsună,
Dar nu-i doină din zăvoi,
Ci e cântec de război.

Și pe drumul deiungat
Merge badea într’armat
Și, cu cât se depărtează,
Tot mai din adânc oftează,

Nu de teama de omor,
Ci de jale și de dor
După codrul legănat,
După draga lui din sat.
 20

V.

PE DEALUL FELEACULU1

Pe dealul Feleacului
lese umbra lancului
Și jelește și se plânge
Că Ardealu-i plin de sânge..

Și nu-i sânge păgânesc,

Ci e sânge românesc
. De feciori nevinovați
Drept în inimă 'mpușcaji.

Pe la Blaj, peste morminte,,

lese umbra lui Axinte
Și suspină năbușit
. Că Ardealu-i tot cernit.

Nu-i cernit de nouri grei,

Ci de lacrimi de femei
Și de lacrimi de măicufe
Și de jale de drăguțe.
 - 21 -

C’a ’nverzit frunza pe fagi

Și n’au mai venii cei dragi,,
Că de vii ni i-a ’ngropat
înălțatul împărat,
Răsplăfî-i-ar Dumnezeu
Numai după gândul meu!.,.
 22

VI.

MURĂȘ, MURĂȘ...

Murăș, Murăș, apă lină,

Mor feciorii fără vină,
Curge Murășul în jos,
Ni s’a dus ce-a fost frumos.

Cade frunza de pe fag,

Ni s’a dus ce ne-a fost drag,
Ni s’a dus și nu mai vine
C’a murit pe căi streine.

A murit în lumi pribeag,

L-a ucis Neamjul sub steag
L’a ucis, mânca-l-ar focul,
Cum ne-a mâncat el norocul!..
 23

Vil.

BATE VÂNTUL

Bale vântul pe hotare,

Din pomi cade alba floare:
Și ca fulgii de zăpadă
Mi s’așază în grămadă

Pe la cruce de răspinte,
Peste proaspete morminte,.
Pe morminte ’nstreinate
De căfane împușcate

Nu de glonț dela dușmani,/

Ci de glonț de căpitani
Și de tisturi ungurești
Și de căpitani nemțeștii...
 — 24

VIII.

SURIOARE CĂPRIOARE

Surioare căprioare,
Roadeți codrul de vlăstare,
Să nu mai cânte din ele
Mierle și cu turturele,
Nici din frunza lor rotundă
Cucul să nu mai răspundă.
Că prea cântă ’n zi de vară,
Și-al mieu piept e foc și pară,
Și-al mieu suflet e cernit
Ca și negrul amurgit.

Surioare căprioare,
Roadeți codrul de vlăstar^,
Că pe ele cântă iară
Vânt pribeag de primăvară
Cu-a lur mână nevăzută
Ca pe struna de lăută.
Și mă doare, când l-ascult,
Că bădița-i dus de mult,
Mi l-au dus dușmani haini
Să se stingă prin- streinii...
 25

IX. ,

BADEA CĂLĂTOR
<<oS>

Bădișor cu pana ’n sus,

Peste lume mi te-au dus,
Nu le-au dus la sărbătoare,
Ci la foc și la pierzare,
Și te-au dus ca să te bați
Pentru cânii de ’mpărați.

Bădișor îndepărtat,'
Cine ne-a fi blăstămat ?-
Când norocul ne-a zâmbit,
Neamțul crud ne-a despărțit
Și-a tins văl de noapte grea
Peste bucuria mea.

Bădișor cu ochi frumoși,

Mult am fost nenorocoși.
Când visam la cununie
Te-au dus răii ’n bătălie
Și te-au pus în foc de tun
La cetate la Verdun!
 26

X. >

S’A DUS BADEA

S’a dus badea la război

Și-a murit doina ’n zăvoi,
Pe cărările pustii
Cresc azi spini și bălării,
Iar în frunza de arin
Plânge freamătul strein
Mai duios, mai prelungit,'
Ca și dorul meu cernit.

S’a dus badea la război

Și-a lăsat jalea la noi,
De ne-a copleșit pământul
Și privirea și cuvântul,
Și-a ei mare de durere
Râu de lacrime ne cere,
Râu de lacrimi nesecat
De amar și de bănat.
 - 27 -

S’a dus badea la război

Și nădejdea moare ’n noi.
Și se stânge mulcomit
Ca și locul părăsit,
Și se stânge trist cu ea
Blânda visurilor stea
Ce ne-a străjuit odată
Ca o soră lumjnatăl...
 28

XI.

BATE-L, DOAMNE

Bate-1, Doamne, pe ’mpăratul,

Că ne-a pustiit tot satul
Și ne-a dus sub strein steag
. Ce-am avut frumos și drag.
Și-au rămas spinii ’n ogor
Și ’n suflet amar și dor,
Și-au rămas spinii ’n poene
Și lacrimile pe gene
Și inima obidită
Ca o floare veștejită.

Bate-1, Doamne, pe ’mpăraful,

Că ne-a pustiit tot satul,
Negru ne-a cernit vestmântul
Și ne-a ’nfiorat cuvântul
Și ni l-a făcut să poarte
Numai blesteme de moarte.
Și pe ochii cei de jar
A adus blestem amar,
Ca să vadă înainte
Numai proaspete morminte!...
 29
\
\
.\
\

PE DRUM

Pe drumul, pe care-1 bat

Nu văd codru încheiat,
N’aud freamăt mângăios
Numai bocet tânguios.

Pe unde sunt călător

Nu-i fântână, nici izvor,
Numai câmp înțelenit
Și de sânge înroșit.

în călătoria mea
Nu s’aprinde nici o stea,
Nici luceferii nu vin
Să^mi lumine, că-s strein,

Numai vântul vine iară,

Sol pribeag din a mea fără,
Și-mi aduce vești amare
Din Ardealul care moare,
Cum muriră ’n foc pe-aici
To|i feciorii lui voinicii...
 30

XIII.

DIN STREINI

Pe subt lună, pe subt soare

Șoim cu pui golaș în ghiare...
Pui golaș de turiurea,
Dulce tinerețea mea
Bafe-și Neamțul joc de ea.

în dumbrava desfrunzită
Turturică obidită.
Amărâtă turturea,
Dragă măiculița mea
Cât amar căzu pe ea.

Călător în larg de zare

Trece vântul la hotare.
Vânt de Mărțișor pribeag,
Treci și la măicuța ’n prag
Și du-i vești dela cel dragi...
 31

XIV.

PRIMĂVARA

La tufița de argea
Cântă iar o turturea,
Las’ să cânfe măcar ea,
Că vine primăvara.
Și ’nverzesc răzoarele
Și se ’ntorc cocoarele
Și 'nîloresc câmpiile
Și vin ciocârliile
Și cu versul lor de vară
Ceru-albasfru-1 înfioară.

Fi-mi-aș îi cântat și eu,

Dar m-a bătut Dumnezeu,
Nu l-ar mai răbda pământul
P’ăl de mi-a dat jurământul.
C’am jurat pe steag strein
Dușmanului să mă ’nchin,
Și-am jurat neștiutor
Pentru Neamț în foc să mori..
 32

XII. ■

SĂRACI OCHIȘORII MEI

Săraci ochișorii mei,

Câtă moarte văd cu ei,
Secerând în znopi feciorii
Ca pe câmp 'secerăforii.

Săraci ochișorii mei,

Câtă jale văd cu ei,
Jale neagră și nespusă
Peste noi de Neamf adusă...

Săraci ochișorii mei,

Câtă noapte văd cu ei.
Noapte cruntă de obidă,
Lan cuprins de pălămidă,.
Codru tânăr desfrunzit,
Neam sărac și pizmuit,
Codru mistuit de foc,
Neam sărac fără noroci
 33

XVI.

M’A FĂCUT MAICA BĂIAT

M’a făcut maica băiat,

M’a ’nfășat și mi-a cântat."
Nani, nani, pui de șoim,
Vin’ la maica să te-adorm h

M-a legănat cu piciorul

Și din furc’a tras fuiorul,.
Din picior m’a legănat,
Din gură m’a descântat,
Dela brazi să iau statura,.
Dela sânul ei căldura.
Să-mi dea codru bărbăția,
Albinele hărnicia,
Și să-mi râdă dulce ’n față
Zorile de dimineață.
 34 -

'Când i-am fost maicii mai drag,

M’a luat Neamțul subt steag,
Subt steag negru de mătasă,
Ca să nu mai dau pe-acasă.
Să plângă maica cu foc,
C’am fost făt fără noroc,
Să plângă maica cu jele
După dragi zilele mele!
 35

XVII. I

NORII

Norii vin și norii trec,

Prin streini eu mă petrec..
Nu mă ploua, norișor,
Că și eu sunt călător,
Călător fără de stea,
Smuls’ de lângă vatra mea,.
Și târât fără de vină
Să mor în țară streină.

Călător fără noroc,

Mă trimete Neamțu ’n Ioc,.
Ca să-i apăr țara lui,
Ard-o para focului.
 — 36

XVIII.

DOINELE

'De când badea mi-a plecat,

S’au schimbat doinele ’n sat,
Și din dulci, alinătoare,
Se fac tot mai plângătoare,
Tot mai triste, mai umbrite,
■Cu blesteme împletite.

Bădișor, pe cin’ te-a dus,

Să nu-1 rabde Cel-de-sus,
Și să n’aibă alinare
Cum nu are apa ’n mare.
Și să-l poarte vânturile
Ca pe mine gândurile,
Pe la toate crucile,
Crucile, răscrucile,
Unde dorm înstrăinați
■ Cei Irumoși pe veci culcați.
 37 -

XIX.

RÂNDUNICA

Rândunică zburătoare,
Sorioară călătoare,
Toamna pleci, vara sosești, .
Flori la noi nu mai găsești
Și nici hori tr’auzi în cale,
Numai cântece de jale.

Călătoare vestitoare
Zilelor cu dulce soare,
De cât ioc ai întâlnit,
Portul gingaș |i-ai cernit,
Iar în versu-ji plin de teamă,
Plâng suspine lungi de mamă.

Căutătoare .știutoare
De amarul ce ne doare,.
Care vânt pribeag ți-a spus
Că norocul ne-a apus
Lângă apa Sânului,
Sânului, dușmanului ?...
 38

XX.

DE-AȘ FI FOST UN BRAD

De-aș îi îost un brad pe stâncă,

N’aș mai purta jale-adâncă,
Ci m’aș înveli ’ntr’un nor
Ca ’ntr’un giulgiu ocrotitor,
Așteptând să vie iară
înflorită primăvară
Să m-alinte soarele,
Să-mi cânte izvoarele,
Să m-adoarmă ’n vers duios
Dulce freamăt mângăios.
Cu nemărginirea ’n față
M-aș fi bucurat de viață.
Moartea de m-ar fi cerut,
împăcat aș fi căzut
De asprimea gerului,
De trăsnetul cerului,
Prăvălind cu mine ’n cale
Toate stâncile devale.
Și m-ar fi jelit vulturii,
Căprioarele, pădurii,
Și m-ar fi jelit în zori
Fluer dulce de păstori.
 39

Dar mi-am fost voinic fecior,

M-a dus Neamfu ’n foc să mor
Fără vorbă de-alinare,
La cap fără lumânare,
Fără mamă să jelească,
Nici surori să mă bocească,
Numai corbii vin în stol
Și, flămânzi, îmi dau ocol...

o:.
 40

XXI.

VOINICUL

Verde frunză de mohor,

Ai avut, maică, fecior,
I-ai dat sufletul din piept
Și cuvântul înțelept,
I-ai dat ochii tăi de foc,
N-ai putut să-i dai noroc.

Că norocul ce i-ai dat

Dușmanii i l-au mâncat,
Și l’au dus cu dinadins .
Unde-i focul mai aprins,
Unde fierul mânios
Seceră ce-avem frumos.

Tu, maică, să nu suspini,

De-oi muri printre străini,
C’așa mor, înstrăinați,
Cei necunoscuți de frați,
Și-așa mor, sub steag dușman
Frații cari așteaptă ’n van!..
 41

XXII.

SUBT STEAG STREIN

Bădișor frumos și drag

Te-am văzul pornind sub! steag,
Sub! sleag negru-gălbior,
Te-a dus xNeamțu la omor.

Ia-mă, bade, și pe mine,

jalea s’o împart cu line,
Să ne pierdem prin străini,
Ca doi muguri între spini.

Și mai ia, dragă,

Blânda-mi dragoste întreagă,
Slraje dulce să-ți rămâie,
Și la greu să te mângâie.

Și ia dorul meu fierbinte

Râul ochilor să-ți zvinte,
Cu năframă înflorită -
Lângă Murăș înălbită.
 - 42 -

De-om cădea, bădiță ’n foc,

Să ne ’ngroape la un loc,
Soarele să ne ’nveslmânfe,
Vântul doine să ne cânte,
Cerul să ne ocrotească,
Negura să ne jelească, —
Și, cum om dormi ’mpreună,
Codrul apelor să spună
Să se ’nchine ori-ce val
Pentru dragii din Ardeal.
 43

XXIII.

UITAȚI

Sărac sânge ne ’nfinat

Cu văpaia cununai,
Curgi din piept murmurător
Ca și valul din izvor.

Ochi frumoși, împăuniți,

Cu vulturii înfrățiți,
Vă topiți printre streini
Ca și rouă printre spini.

Dulce vers ce te ’nfreceai

Cu privighetori de Mai,
Amuțești îndurerat
Ca un freamăt depărtat.

Vis de aur, lucitor,

De nădejde purtător,
Ți se stânge caldul foc
Ca o stea fără noroc.
 — 44 -

Și nu-i vorbă să vă ’tribune

Și nu-i braf să vă răzbune,
Numai gându ’ndurerat
Că, de-au fost, azi v-au uitat...
 45

XXIV.

ȘTERGĂREL VĂRGAT

Ștergărel vărgat,
De nori aninat,
De ploaie stropit,
De soare ’nîlorit,
Te lasă ușor
Pe câmp de omor,
La umbră de steag,.
Pe targă de îag, -
Unde-mi zace greu
Bădișorul meu,
La poale de deal,
Cu gându ’n Ardeal...

ștergărel sfințit
De îngeri urzit,
frimoaie-te ’n soare
Și ’n valuri de mare;
Și lin te coboară
Pe rază ușoară
Și fruntea i-o zvântă.
Cu pânza ta sfântă
 46 -

Și șterge-i ușor
Rănile ce-1 dor,
Tâmplele fierbinți
Și ochii cuminți.

Și te ’nalță iară
Pe-a cerului scară,
Și pe nori te ’ntinde,
Cerul îl cuprinde,
Tatăl sfânt să vadă
Lumile să creadă,
C’al tău arc îmbină
Sânge fără vină,
Șfergărel vărgat
Cu sânge, pătat,
Sânge de creștin
Curs pentru strein...
 47

XXV.

TREI V01NIQ

Dela Brodi mai la vale,

Sună trâmbița de jale, •-
Și la drum pustiu de țară
Trei voinici mormânt săpară..
Să-mi așeze ’n el duios,
Cruce de voinic frumos,
Drept în frunte fulgerat
De trei gloanțe dintr’odat...
Și, cum stau, se dumiresc,
Și spre mortul drag privesc,
Lacrimile curg potop
Peste fier de târnăcop.
Cel mai mare începea:
— Dragă măiculija mea,
Ce să-ți spun, când te-oi vedea?
Cum s’ascund și să ’nconjor
Unde-i bietul frățior?
 48

Zice cel mai de mijloc:

— Murgulej cu ochi de ioc, .
Cum să te mângâi în slavă
Lângă vaduri, la Târnavă,
Când cu dor îi necheză,
De stăpân vei întrebă,
Și-i vedea că din șirag
Nu s’abate cin’.fi-e drag,
Căci pe îrati-meu de cruce
N’o să ji-1 mai pot aduce
Să-fi mai zică Hăi și Hăi,
Să mai sai vre-o șapte văi?..

Iar mezinul suspină,

Spre.mormânt să căina:
— JSorioară, crin curat,
Cum să-ți spun, venind în sat,
Că cu-a ta năframă ’n sin,
L-a 'nghițit pământ strein ?..

Și, când cel mic cuvântă,

Rana caldă sângeră,
Cum însângerează sus
Soarele, plecat spre-Apus.
 49

Trei voinici, în iapf de seară,

Pe cel drag pământ lăsară,
Și se nalță lângă drum
Proaspătul mormânt acum.
Și-a lui cruce ne ’ncheiată,
Lung înspre cetate cată,
Iar din.fundul lui răsună
Glas de vifor și furtună:
— înălțate împărate,
Dormi în visuri fermecate,
Că doar o veni odată
Sfânta zi de judecată,
Să-ți răsplătim darurile,
Jalea și amarurile!...
 XXVI.

DRUM LUNG

Ardă-mi-te de drum lung,

De doi ani mereu ie-alung
Și tu ’n loc să te oprești
Tot mai lung în zări sporești.:
Jalea Ji-am destăinuit
Și cu sânge te-am stropit
Și cu lacrimi te-am udat,
De căpătâi nu Ji-ani dat.

Ardă-mi-te drum pustiu,

Nu mă ’ntrebi de unde viu,
Nici ce loc mă arde ’n piept,
Nici spre ce pământ mă ’ndrept..
Că, de-ai ști de ioc și dor,
Mi-ai deschide drag izvor,
La umbrită de pelin
Să-mi adăpi voinic strein.
 51

Ardă-mi-te, drum cumplit

De morminte străjuit,
De pustiu înconjurat,
De măicuje blăstămat,
Ce păcate mari m’ajung
De mă îac să mi fe-alung
Și să mâi, să mâi, să mâi,
Ca să-ți dau de căpătâi?
Că la căpătâiul tău
Stă deschis mormîntul meu...
 52

XXVII.

CÂNTĂ, DRAGĂ PUI DE CUC

Cântă, dragă pui de cuc,

Să le-ascult și să mă duc,
C’așleptarăm de ’nzadar
Frafi de sânge la hotar,
Cerul să-l însenineze,
Piscurile să reteze,
Munții nalți să-i prăbușească,,
Focul să ni-1 potolească.

Cuculeț, tovarăș drag,

Eu pribeag și tu pribeag,
Lasă umbra crengei tale:
Și petrece-mă pe cale,
Cu podoaba zorilor,
Cu mirosul florilor,
Cu suspinul văilor,
Cu doina flăcăilor.
 - 53 - .
I

Să v-aud cântarea voastră

Pân’ la Dunărea albastră,
Că din malu Dunării
M-or petrece străinii:
Nori de flăcări purtători,
Corbii ’n stoluri cobitori,
Așteptând, doar voiu cădea,.
Să mă poată sfășiâ.
 54

XXVIII.

ARDEALUL

Ardealule, iii plângi, suspini,

Ardeal bogat în aur,
Pe frunte perji cununi de spini,
Ți-oni da cununi de laur.

îți poartă doina peste văi

Durerea ei amară,
Noi vom schimba suspinul ei
în cântec de fanfară.

Au îngropat lumina ta
în noaptea de păcate,
Dar noi pe tron |i-om înălță
Prea sfânta Libertate.

Și te vom boteză cu foc,

Te vom stropi cu sânge,
Tu, țară fără de noroc,
Dar nu plânge, nu plânge!...
Dintre Carpați' și Prut.
 57

XXIX.

FATA MAMEI ,

Nu știu, mamă, ce să fie,

Se pornește vijelie...
Fierbe roșe apa ’n vad,
Șoimii din văzduhuri cad.
Peste codru nori se lasă,
Grinzile trosnesc în casă,
Urlă cânele și latră,
Focul mi se stinge ’n vatrăi

Nu știu, mamă, cum îmi vines

Plânge sufletul în mine,
Cântecele ’mi amuțesc,
Ochii mi se umezesc.
Toate florile din cale
Pare că ’mi cobesc a jale,
Și pe ori-și-ce cărare
Aud zvon de ’nmormântare.
 - 58 -

Nu știu, mamă, cine ’mi spune

Că se duc zilele bune...
înger am văzut în vis,
— „Roagă-te cu foc“, mi-a zis.
Când zbura din fața mea,
A căzut din cer o stea,
Și-a crescut în loc un crin —
Mamă, cum să mă închin?...
 59

XXX.

A SUNAT CHEMAREA

A sunat chemarea ’n văi,

Haideți Ia război, flăcăi,
Lăsați plugul în ogor,
Măicuțe fripte de dor,
Sorioare lăcrămând
Și drăguțe suspinând.

Tunul bate, goarna sună,

Hai, flăcăi, cu voe bună,
Că destul am tot arat,
Grâu curat am sămănat. —
Sus la munte, printre stânci,
Să tăiem brazdele-adânci,
Nu cu plugul, ci cu spada,
Să cadă Nemți cu grămada.
 - 60 -

Și să sămănăm de zor
Plumb fierbinte ’n pieptul lor,
Ca să știe pe vecie
Ucigașii din Nem|ie
Că nu i drum pustiu pe-aici,
Ci e codru de voinici,
Și nu-i țară de haram,
Ci e |ara unui neam.
 61

XXXI.

DE PLECI, BADE

De pleci, bade, la război,

Treci cu murgul pe la noi,
Să mi te mai văd odată
în armură ferecată,
Frâu ’nduioșat strângând,
înspre dușmani foc vărsând.

Să-mi dai ochii tăi cuminți,

Să-ți dau buzele fierbinți, ,
Și năframă înflorită
Tot cu lacrime stropită,
Ca să-ți fie de noroc,
Să te apere de foc;
Ca să știi, bădiță, bine,
Că mi-e sufletul cu tine,
Cu comoara lui de dor
Și. te vrea biruitori...
 62

XXXII.

MURGULE, COAMĂ ROTATĂ

Murgule, coamă rotată,

Ți-am dat iarbă rourată,
Ți-am dat apă, ți-am dat fân
Și flori albe dela sân,
Flori frumoase, tinere,
Să fi cal de ginere.

Și-acum, murgule (retine,

Duci pe badea dela mine,
Și mi-1 duci în fugă ’ntinsă;
Unde-i lupta mai aprinsă,
Unde tunul crunt răsună '
Și păcatul se răzbună.

Bădișor, frumos pandur,

L-aș opri și nu mă ’ndur,.
C’avem lacrimi de plătit
Și dușmani de răvășii,
Și-avem țară sfâșiată,
Sânge curs fără răsplată.
 - 63 -

Du-mi-l, murgule, cu bine,

Și să-l aduci iot la mine,
Lui să-i dau întregul dor,
Ție îân și orzișor
Și smicele tinere,
Ca să mi-1 perji ginere...
 64

XXXIII.

FIR DE ROZMARIN

Trandafir crescut în vie,

Pune-l, bade ’n pălărie.
Ori îl pune, ori îl lasă,
Că de-acuma pleci de-acasă..
Bate vânt ușor
Badea-i călător,
Bate vânt de vară,
Badea-i la hotară-.

Trandafir crescut în soare,

Ce ’mi oftezi, bădijă, tare,
Ori de-al maicei bun rămas,
Ori de teama că te las?
Fir de busuioc
Badea luptă ’n foc,
Floare de sulfină
Draga lui se ’nchină.
 - 65 -

Trandafir de pe răzor,'
Vino, bade ’nvingăfor,
Să ne facem cuib frumos-
Pentru dorul luminos.
Fir de rozmarin
La bădița 'n șân,
Fir de lămâiță
La mândra ’n cosifăi»
 66 -

XXXIV.

LUPUL NEMȚESC

Trece-un nor pe lăngă soare,

Urlă lupu ’ntre hotare,
Măre, lup flămând nemțesc,
Vin’ să te muștruluesc.
Când ți-oi zice odal’: Haptac,
Să plesnească ’n iad un drac, '
Când ți-oi zice odaf: Linksum,
Să-ți lași oasele pe drum
Și pielea ia poloboc,
Ca să ’mi fac din ea cojoc!
 67

XXXV.

STELELE
«oS'

Câte stele ’ti cer lucesc,

Peste alții străjuesc;
Numai sus, de-asupra mea,.
Nu s’aprinde nici o stea,
Căile să-mi lumineze,
Să mă binecuvinteze.
Și cu jale ochii mei •
Plâng în noapte singurei.

Că mi-au străjuit odată

Cu lumină fermecată
Doi frumoși luceferei,
Bădișor, în ochii tăi,
Și-mi purtau cu blândul foc-
Dalbe clipe de noroc.

Dar dușmanii mi te-au dus,

Blânzii mei luceferi nu-s
Șj norocul mi-a apus. -
 68

XXXVI.

ZIS-A BADEA

'Zis-a badea c’o veni

Frunza când o rugini,
Să-mi aducă flori de-alti(ă
Și cununi de lămâiță,
Brâu sub(ire de măiasă
Și năframă de mireasă.

Astăzi rece bruma pică

Peste blânda tufănică,
Au trecut de mult în zare
Rândunele călătoare,
Cuiburile plâng streine,
Și bădifa nu mai vine...
 69

XXXVII.-
i

BADE MÂNDRU. CA UN
~ STEAG...

Bade mândru ca un steag,

Mi-ai fost dulce, mi-ai fost drag,
Când veneai pe drumul mare,
Părea soare că-mi răsare,
Să-mi îmbrace în lumină
Inima și-a ei grădină,
Dulce cântec să-i urzească,
Florile să-i înflorească.

De când ești în bătălie,

Plânge inima pustie,
Jalea i-a dus horile,
Teama i-a rupt florile,
Florile de trandafir,
Greu m’a pus dorul la bir,
Că plătesc cu lacrimi grele
Toate visurile mele.
 70

XXXVIII.

COBORI, DOAMNE
îcSS1

Cobori, Doamne, pe pământ

Și vezi Neamțul ce-a făcui:
Ne-a ’niunecal soarele
Și-a pornii izvoarele
Ochilor, fierbinților,
De jalea părinților;
Ochilor, lăcuților,
De focul drăguților;
Ochilor, curaților,
De amarul fraților 1
 71

XXXIX. .*■

DOINA MUNȚILOR

Nu știu, Doamne, ce să fie

Sus la munte-i vijelie,
Geme codrul de furtună,
Peste culme nori s’adună.
Da nu-s nori pribegi din zări,
Ci-s dușmani din patru țări.

De pe Pravăț, din Posade,

Veștejită frunza cade
Nu de ploi și vânturi grele,
Ci de vuet de ghiulele,
Căci cu furia pierzării
Bat dușmanii ’n poarta țării.

Sai, Grecescule, ’ntr’armat

Și-i întreabă de ce bat.
De-or vrea rodul din Muscele,
Dă-le plumburi și oțele,
Dac’ar vrea pământ și apă,
Să li-1 dai din fund de groapă I
 72

Când veni Grecescu iară,

Munjii se înseninară,
Apele mi se ’nroșiră
Și dușmanii loji pieriră,
Codrii! începu să cânte
Și să mi-1 binecuvânte:

— Ține-mi-1, Doamne, cu bine.

Cum din veci mă (ii pe mine.
Dă-i atâtea zile bune
Câfi dușmani știu răpune,
Dă-i atâtea bucurii
Câte visuri dragi urzîl...
 73

XL. I

BLESTEMUL MUNȚILOR

Munți cu fruntea de zăpadă,

Trăsnetul pe voi să cadă
Și cu flacără cerească
Codrii să vi-i pustiiască,
Să rămâie bolovanii,
C’ați dat mâna'cu dușmanii.

Munți cu ochi de piatră seacă,

Vântul bate, oastea pleacă.
Se coboară tristă ’ri vale,
Spre Moldova-și tae cale
Piepturile sângerate,
Steagurile sfâșiate.

Munți, tovarășii furtunii,

Azi vă părăsesc păunii,
Și vă părăsesc vulturii
Și cu zânele pădurii,
Dar la vară or să vie
Ca o cruntă vijelie.
 — 74 -

Munți cu creștete deșerte,

Dumnezeu să nu vă ierte,
Să vă surpe vânt și ploaie,
Să rămâneți mușuroaie,
Să vă scurme șobolanii,
Că v’au fost mai dragi dușmanii!...
 75

XLI.

STRIGĂ MIERLA

Strigă mierla din arini

— Cucuie, de ce suspini?
— Știi tu, soro, ori nu știi,
Că pe la Sântămării
Am lăsat codrii ’mpliniți
Și-i găsesc azi pustiiți,
Am lăsat codrii ’mbrăcaji
Și-i găsesc azi despoiați,
Și-am lăsat pe la polici
Mândre cete de voinici,
Ferecându-și flintele —
-Și-azhle văd mormintele?
 76

XLII.

CĂTRE privighetoare:
îcoSi

Verde foaie de cicoare,

Gingașe privighetoare,
Preoteasa zorilor,
Mângâierea florilor,
Lasă cântecul din strune
Pentru zilele mai bune,
Că nu-i vreme de cântat,
Cât sunt răni de răzbunat...

Ci-ți îndreaptă zborul tău

Către cer, la Dumnezeu,
Și te roagă zi și seară
Să ne ’nvie codrul iară;
Să dea glas poticilor,
Arme tari voinicilor,
Și cu dânșii să doinească
Doină nouă vitejească.
 77

XLIII.

DULCE CODRU-

Dulce codru fermecat,

Peste tine nori s’abat
Și furtuna mi te ’ndoaie,
De podoabe te despoaie
Și te-acopăr grei nămeții,
De-ți alungă cântăreții.

Codrule cu sân umbros

Și cu freamăt mângăios,
Clocotă ’n păraie-ți sânge,
Moartea ’n ghiara ei le strânge..
De răsună 'n deal și ’n vale
Plânseful durerii tale.

Codrule, bătrâne tată,

Lasă vremea să te bată, —
Chiar lovit de biciul sorții,
Nu ți-a sunat ciasul morții,
Până nu-i vedea ’mplinit
Visul tău neprihănit!
 78

XLIV.

NEAMȚULE, BĂTU-TE-AR
SFÂNTUL

Neamjule, bătu-te-ar sfântul,

Cum îji bate steagul vântul
Și ți-1 flutură în zare,
Sol de moarte și pierzare,
Că pe unde treci, în cale
Sameni lacrime și jale,
Lași femei în văduvie,
Copilași în pribegie.

Neamfule, bătu-te-ar sfântul,

Cum îji bate steagul vântul,
Nu-1 întâmpine izbânda,
Ci rușinea și .osânda,
Să-l aplece, să-i sărute
Sângele stropit pe cute
Și cu hohote nebune
.Moartea noastră s’o răzbune!
 79

XLV.

CÂTE FLORI PE MURĂȘ...

Câte flori pe Murăș cresc

Toate râd și-mi înfloresc,
Adunând în ochii lor
Soarele strălucitor.

Numai floarea crinului

Plânge ’n umbra spinului,
C’a ’nșirat pe fir de-argint
Dalbe flori de mărgărint
Și-a ’mplelii cu dor din ele
Două scumpe cununele,
Frunțile să ne ’ncunune
Și ’ntr’un dor să ne ’mpreune.

Dar veni sălbatec vânt,

Și cununile le-a frânt,
Florile le-a risipit
Și pe noi ne-a despărțit...
 80

XLVI.

MULT SE UITĂ MĂICUȚA

Mult se uită măicuța,

Poate viu de undeva,
Ori cu plugul pe rotile
Și cu ochii la copile,
■Ori cu murgul deșeuat
Hăulind peste suhat...

Cade umedul amurg,

Ochii mamei triști se scurg,
Ca izvoarele supt stâncă
Se topesc în jale-adâncă.
Oliolio, păgâni porniți,
Cu ce foc o să plătiți,'
Cu ce sânge și scântei
Toate lacrimile eil...
 81

XLVII.

CIOCÂRLIE CÂNTĂ.TOARE

Ciocârlie căutătoare,
Roagă-te de sfântul soare,
Când o trece de hotar,
los în vale pe Sabar,
Să ’și oprească dornic pașii,
Să ’mi adune copilașii,
Și ’ndurat ca Dumnezeu
Să-i mângâie ’n locul meu,
Și pe părul gălbior,
Și pe ochii plânși de dor,
Și pe gura fermecată, —
Ca să știe că au tatăl...
 82

XLVIII.

DUNĂREA

Dunăre cu unde-albastre^
Sora visurilor noastre,
Cerul bucuriei fale
Azi îmbracă nori de jale
Și adâncul ți-1 străbate
Cu priviri înlăcrămate
Soarele ’n apunere,
întristată Dunăre.

Mâni păgâne îți furară

Scumpa basmelor comoară
Și nevolnice-fi răpiră
Cântecul și sfânta liră.
Pângărită, sfâșiată,
Azi întrebi nemângăiafă
Prin suspinele durerii;
— Unde ne sunt grănicerii?...

Tremură ’n a tale valuri

Tot pustiul de pe maluri,
 - 83 -

1 Sălciile 'n stinse șoapte

Plâng pe la morminte ’n noapte.
Urlet de flămânde fiare
Pe la vaduri trece ’n zare
Și te turbură fiorii:
— Unde ne sunt vânătorii?...

Dalbe stoluri de cocoare

Vin din răsărit de soare
Și-ți aduc din pribegie
Delà șoimii tăi solie.
Gura ta de groază mută
Se apleacă și-o sărută
Blânde, cu supunere,
Turburată Dunărei...
 — 84

XL1X.

OLTUL

Oltule Ti adâncuri tainic,

Visurilor noastre crainic,
Zuruit prelung de zale
Plânge ’ii. murniurile tale
Și te zbați înăbușit,
Oltul nostru ’nlănțuit.

Supt călcîi dușman se frânge:

Valul înroșit de sânge,
Urlă, spumegă și geme,
înălțând spre cer blesteme,
Că, din dorul de lumină
Și el ne-a făcut o vină.

Nu mai vin voinici s’aline

Focul ce căzu pe tine,
Oastea ta neîntrecută
A căzut de luzi vândută,
Soții tăi de haiducie
Au murit în pribegie.
 - 85 -

Numa ’n nopfi întunecate

Vin măicufe ’ndurerate,
Și’mpletești în a lor jale
Salba lacrimilor tale
Și blestemul tău cumplit,
Oltul nostru ’nlănțuit.
 86

L.

UCIOĂ-TE CRUCEA DRAC

Ucigă-te crucea drac,

Făcuși nemților pe plac:
Când te-qi prinde, te desbrac
De tichia de bumbac.

Și din chică-Ji tac topor

Și-am să mi te pui de zor
Să 'mi joci valju 'ntr'un picior
Pe cărbunii din cuptor. .

Și te urc în sus pe Jepi,

Să tai codru 'ntreg de țepi,
Nemjii tăi să ji-i înțepi
Și de jalea lor să crepil
 87

LI.

FĂ-MĂ, DOAMNE, VÂNT1 DE VARĂ

Fă-mă, Doamne, vânt de vară,.

Să pornesc hoinar prin țară,
Văile să le trezesc,
Codrii să’i întineresc,
Să ’mi aud pe la izvoare
Pas ușor de căprioare
Și ’n desișuri să ’mi învie
Cântec vechiu de bărbăție,

Fă-mă, Doamne, vânt de vară,.

Să pornesc hoinar prin țară,
Să zmulg brazilor tăria,
Piscurilor veșnicia
Si să ’mi învestmânt cu éle
Pe oștenii jărei mele,
Ca să spulbere 'n genuni
Cefele de căpcăuni.

Fă-mă, Doamne, vânt de vară

Să pornesc hoinar prin (ară,
 88

Lacrimile să le zvânt,
Biruințele să câni.
Și, când oi vedea ’n țărînă
Sleag și armie păgână,
Să vestesc în lumea mare
Sfânta noastră sărbătoare!

x
 89

LII.

. RĂSAI, SOARE...

Răsai, soare frățioare,

Peste văi, peste ogoare,
Peste codrii ’nfioraji,
Peste ochii ’nlăcrămați.

Răsai, soare frăfioare,

Peste sfintele altare,
Peste-ai mamei ochi, duioșt
De feciorii ei frumoși.

Răsai, soare drag de vară,

Și fă’n inimi să răsară
Calzii visului fiori,
Dalbele credinței flori.

Iar în suflet ne coboară

Focul jertfei pentru (ară,
Ca s’aprindem roșu ’n zări
Focul dreptei răzbunării...
 90

LIII.

MAMĂ ’NDURERATĂ

Mamă ’ndurerată,
Țara mea ’ncercafă,
Norii grei veniră,
Cerul ți-1 umbriră,
Vântu-ți poartă ’n lume
Jalea fără nume,
Mamă necrezută,
Țara mea vândută.

Mamă iubitoare,.
Țară luptătoare,
Te 'ncunună spinii,
Te-au hulit streinii,
Ți-au cernit vestmântul,
Ți-au săpat mormântul,
Mamă credincioasă,
Țara mea frumoasă.

Mamă obidită,
Țară pângărită,
 91

Zvon de ’ndemnuri sfinte

Tremură ’n morminte
Și ’n amurgul sării
Dorul răzbunării, •
Mamă veșnic trează,
Țara mea vitează.

Crâncen te ridică,
Țara mea voinică,
Ia ’n a ta chemare
Vueful de mare,
Nopții smulge-i zorii,
Chiamă-ți iar feciorii
Și le aprinde ’n fieruri
Trăsnetul din ceruri.

Surpă lumii crugul,

Mână-ți iarăș plugul
Tras de dușmani fameni,..
Codri tari să sameni,
Să te ție minte
Dușmanii ’n morminte,
Țară luptătoare
Și biruitoarei
 92

LIV.

PE VALEA CAȘINULUI

Pe valea Cașinului
Albă floarea crinului, —
Da nu-i floare luminată
Ci e maică ’ndurerată,
Ochii de lumini cerești,
Doamna Țărei Românești,
Fața ei ca faptul zilei,
Sufletul izvorul milei.

Buciumul pe culmi răsună,

Căpitanii oști adună —
înălțate steagurile
Mișcă ’n văi șiragurile,
Și cu furia furtunii
Codru’și mână ’n foc păunii.
Doamna-i vede alergând
Și rămâne suspinând:

Câți se duc voioși în foc

Și n’or mai veni de locl
 93

Câte lacrimi arzătoare

De măicuțe iubitoare,
Numai sufletul de mamă
Poate să le (ie seamă,
Mama ce’și pierdu odorul,
Numai ea le știe dorul 1

D'alei, maică ’ndurerafă,

Doamna noastră luminată,
(alea, lacrimile toate,
Nu rămân nerăzbunate.
Și mai bine azi suspin
Decât mâne lanț strein,
Mai bine jale pustie
Decât lanțul de robiei...
 94

LV.

DE CÎND BADEA MI-A PLECAT

i?o$'

De când badea mi-a plecat

Lămâija s’a uscat
Ori menită de vecine,
Ori de focul ce-i pe mine.

De când' badea-i dus în foc,

N’am cântat horă de joc,
Țes în casă, torc pe-afară,
Tot cu inima amară.

Și, când fusul jos îl las,

Și durerea prinde glas,
Mă mângâi cu cuvântul
Ca și codrul cu vântul,
Mă mângâi cu doine nouă
Ca floarea cu stropi de rouă..
 95

LVI.

BADEA NALT ȘI SUBȚIREL

Badea nalt și subțirel

Toți maiorii știu de el,
Că la glumă e cu haz.
Și la luptă e viteaz.
Are nana dor supt steag,
Luptător frumos și drag.

Vifor când s’aruncă ’n văi,

Bagă nemții ’n năbădăi,
Fulgeră din ochi bârnaci .
Și pe nemți îi bagă ’n draci.
Are nana dor supt steag,
Luptător frumos și drag.

Și mi-a scris din lupte grele

C’are pieptul plin de stele,
Stele mândre strălucite,
Chiar de Vodă dăruite.
Are nana dor supt steag,
Luptător frumos și drag.
 . - 96 —

De-o mai sfâ la bătălie

Cerul o să se mânie, •
— Ocoli-l-ar relele, —
Că’i ia toate stelele.
Are nana dor supt steagr
Luptător frumos și drag.
 97

LVII.

CUCULE CU PENE SURE:

Cucuie cu pene sure,

Lasă umbra din pădure
'Și te-abafe ’n zbor încet
]os în vale pe Șirei,
Lângă steagul ridicat,
Unde oștile se bal
Și lovesc șrapnelele
Și se frâng oțelele.

Unde valul se ’nroșește,

Zborul, cucuie ’ți oprește.
Și mai cântă iar cu foc
Cântec dulce de noroc,
Și mai cântă, cuc pribeag,
Să te-audă cin’ mi-e drag:
Un stejar între stejari,
Bădița cu ochii mari,
Un viteaz nebiruit,
Bădișorul meu iubit.
Cântă-i, cucuie, cu dor,
Că-1 aștept biruitor,
Și ’i mai cântă mângăios
Să se’ntoarcă sănătos!
 98 -

lviii.

«CODRULE ’MPĂRATULE

Codrule ’mpăraiule,
•Codrule ’nduralule,
^Ramurile verzi întinde
Și la sânu-fi mă cuprinde
Și mă leagănă duios,
-Ca un tată mângâios,
Că cine m’a legănat .
A prins arma și-a plecat.

Codrule -mpăraiule,
Codrule ’nduratule,
Freamătă-mi un cântec lin,
Ca s’adorm și să m’alin,
Că cine mi cântă odată
în umbrifa ta bogată
Cântec dulce la auz,
Astăzi luptă la Oituz.

Codrule ’mpăraiule,
Codrule ’nduratule,
 - 99 -

Să ’mi veghezi cu ochiu deschis^

Ca să-l văd pe badea ’n vis
Din ochi negri fulgerând,
Moartea ’n dușmani trimețând,.
Să mă rog la Dumnezău
Să mi-1 apere de rău. ;
 100 -

LIX.

DOINĂ DE LEAGĂN

Are mama dor pribeag

Și-un odor în leagăn, drag,
Are ’n luptă soțior
Și-are ’n leagăn puișor,
Puiu mamei, nani, nani,
Că n’o fi cum vor dușmanii.

Vântul iernei din Apus

Jale ’n țară ne-a adus,
Codru ni l-a desfrunzit,
Câmpul ni l-a pustiit,
Puiu mamei, nani, nani,
Că n’o fi cum vor dușmanii.

Astăzi Vodă la hotare

Pune zid și stăvilare,
Și cu el e-Dumnezău
Și voinici ca tatăl tău.
Puiu mamei, nani, nani,
Că n’o fi cum vor dușmanii.
 - 101 -

Dormi, în visu-ji dulce vine

Voinic tânăr lângă tine,
Cu privire luminată,
Cu săruturi dulci de tată.
Puiu mamei, nani, nani,
Că n’o fi cum vor dușmanii.

Și cu dragoste șoptește:
Vino, Doamne, de mi-1 crește,
Să-mi ajungă zile bune,
De-oi cădea, să mă răzbune.
Puiu mamei, nani, nani,
Că n’o fi cum vor dușmanii!...
 102 —

LX.

DOINĂ DE LEAGĂN
— Variantă —

Are mama dor pribeag

La umbra sfântă de steag,
Are mama dulce dor
Și-are gingaș puișor.
Nani, puiu mamei, nani,
Că n’o fi cum vor dușmanii.

Noaptea neagră s’a lăsat,

Visul i l-a turburat
Și plângând mi s’a trezit
Puișorul meu iubit.
Nani, puiul mamei, nani,
Că n’o fi cum vor dușmanii.
I

Dar din cerul mohorît

înger alb s’a coborît
Și, pe cale cum veneâ,
Stea frumoasă aprindeâ.
Nani, puiu mamei, nani,
Că n’o fi cum vor dușmanii.
 — 103 —

înger alb din cer pribeag,

Pentru puiul mamei drag
împletește blând și coase
Leagăn verde de mătase.
Nani, puiu mamei, nani,
Că n’o fi cum vor dușmanii. :

Ca să ’mi dormi frumos și lin

Și să ’mi crești în dulce-alin,
Să le afle mare, mare, -
Noul răsărit de soare.
Nani, puiul mamei, nani,
Că n’o fi cum vor dușmanii 1...
 — 104 -

LXI.

LÂNGĂ LEAGĂN
‘ZSS*

Are mama fală mare

Fală mare, mare,
Cu ochi dulci, cu gură mică
Și cu glas de rândunică,
Nu mi-o dau pe lumea ’ntreagă,
Fala mamei dragă.

Dimineața, când se scoală,

Cea dintâi se scoală,
Și, când râde iubitoare,
Toate razele de soare
Bat la geamuri luminoase,
Calde și frumoase.

Și când strigă dimineața:

Bună dimineața,
îngerii din cer se lasă
Cu noroc la noi în casă,
Și, din câmp de luptă vine
Dragostea la mine.
 — 105 —

Când ea cântă, primăvara,

Vine primăvara
Vine caldă și senină,
Și durerea mi-o alină
Și povești frumoase ’nvie
Din copilărie.
I

Și-apoi sara, când adoarme,

Dulce când adoarme,
Toate visele curate
Vin spre dânsa luminate,
Peste noapte s’o păzească,
Să mi-o străjuiască.

Are mama fată mare,

Ce mai fată mare,
Cu ochi dulci, cu gură mică
Și cu vers de rândunică
Și e chipul tatii ’nfreagă
Draga mamei dragă 1
 106 -

LXII.

MULT SE MIRĂ LUNA PLINĂ

Mull se miră luna plină ,

C’a rămas pe cer streină:
Cată ’n noapte ’nspăimântată,
Nici o stea nu se arată.
Nu știu, stelele-au picat,
Ori Vodă le-a adunat
Cu-a lui mână să le-așeze
Pe piepturile viteze.
Nu știu stele nu mai ies,
Ori că Vodă le-a cules,
Să le dea pe la ostași;
Tot o stea de trei vrășmași.
 - 107 -

LXIII.

ȘOIMUL ȘI COARBA

In lăstarul de pe grui
Are coarba șease pui
Și se zbate, fără stare,
Să le-aducă de mâncare.
Strigă șoimul către ea:
— Coarbă, cumetrița mea,
Nu mai căută prin crame,
Că-ji rabdă puii de foame,
Și nu-i saturi cu fărâme,
Nici cu capete de râme,
Ci te du pe Putna 'n vale
Și le adă carne moale,
Că ostașii lui Moșoiu
Au umplut de Nemți zăvoiu,
Și stau Nemții răsturnați
Și cu ochii bulbucați,
Numai buni de sfășiați.

Strigă coarba dintre pietre:

— Ba eu nu mă duc, cumetre,
Că sunt Nemții veninați,
De blestem amar legați,
 — 108 -

Că n’au luptat voinicește,

Ci loviră tâlhărește,
Nu în luptători voinici,
Ci 'n femei și copii mici
Nu ’n cetăfi cu zidul tare,
Ci în sfintele altare.
Și la suflet ticălos
E și leșul veninos.
De le-oi da din leș de hofi,
Or să ’mi moară puii tofil...
 - 109 —

LXIV.

OITUZUL
I'

Hei, Oiiuz, Oiiuz, Oiiuz,

Te-au luat Nemfii călăuz
Să-i aduci pe drum de sară,.
Ca să ne pătrundă ’n |ară.

Gândul lor când l-ai aliat,

în adânc te-ai turburat,
C’auzeai dela Borzești
Zvon de fapte bătrânești.
Și vedeai prin codrii deși
Cete mândre de plăeși
Iar în fruntea lor călare
Veneă Ștefan Domn cel Mare..

Veneâ Bogdan Crucișatul

Și Cercel prea învăjatul
Și cu oastea după ei
Treceâ Rareș la Cicei.

Eșiau to|i din umbra sării

Să răzbune focul tării,
 — 110 —

Și durerea ei s’o spele

Cu armurile lor grele.
La apus vorbeau păgânii,
Iar la răsărit bătrânii:
— Mei, Oituz, viteaz șoiman,
‘Nu le vinde la dușman!

La umbrar de verde brad

Te-ai oprit o clipă ’n vad
Și spre cer ai înălțat
Glasul tău înviiorat.

Și-ai pornit apoi la vale

Nemților să le-arăți cale,
însă calea arătată
Le-a fost moartea ’ndurerată.
Că pe unde se ’ndreptau,
Trăsnete pe ei cădeau 1
Cădeau Nemții cu grămada
Ca frunza când dă zăpada,
Cădeau Nemții risipiți
De ostași români loviți,
Se zdrobeau pe căi înguste
Ca și roiul de lăcuste,
Iar din liftele streine
Curgeâ sângele spre tine,
Se rostogoleâ din deal,
înroșind curatu-ți val.
Și, pe când priveâ cu jale
Goldach moartea oastei sale,
 - 111 —

Tu cu Hori la pălărie
Ai pornii-o spre câmpie.
Iară noi, biruitori,
Ne-am mirat de-a tale flori,.
Că purtai flori înroșite,
Cu sânge dușman stropite.
Și ne-ai zis: Fiți gala, frați,
Peste munți să vă ’ndreptațU
Că drumul vi-1 arăt eu,
Ajula-v-ar Dumnezeu 1...
 112 —

LXV.

IA FERASTRA DRAGEI MELE

La fereastra dragei mele

Cântă.două rândunele,
' Și le-aude draga ’n vis, -
Știe cine le-a trimis:
Mărul tânăr înflorit,
Bădișorul ei iubit,
Trandafirul crăngurat,
Bădișorul depărtat.

La fereastra dragei mele

Cântă două rândunele,
Ese draga în pridvor,
Ochii dulci îi plâng de dor,
După mărul înflorit,
Bădișorul ei iubit.
După trandafirii ’nvolt,
Bădișorul dus la Olt.

Sorioare rândunele,
Solii visurilor mele,
 — 113 —

'Spuneți dragei de departe

Că bădița dă pe moarte.
Și-au plătit nemții cu viața
Plânsul ce-i brăzdează fața,
Și-or plăti nemții cu sânge,
Câte lacrimi o mai plânge!
 -'114 -

LXVI.

RÎNDUNICĂ NE ’NTRECUTĂ

Rândunică ne ’ntrecută,
Aripile ’mi împrumută,
Să m’abat o clipă ’n zbor,
Să ’mi văd plugul în ogor,
Să 'mi văd murgul drag în șurăi
Și pe mândra ’n bătătură,
Lângă prispa văruită,
Bobii alegând pe sită.
— Bobilor, ușorilor,
Tainei știutorilor,
Spune|i-mi din rând frumos
Dacă badea-i sănătos.
Bobilor cincizeci și doi,
Când vine badea ’napoi?
 - 115 -

LXVII.

RAMURĂ DE LILIAC

Ramură de liliac,
Dulce mi-ai menii să zac,
La umbra deasă de fag,
în brațele cui mi-e drag,
Și pe strat de viorele,
în brațele dragei mele.

Ramură de busuioc,
Menește-mă cu noroc
Să nu mor în umbră, aici,
Da să mor între voinici
împărțind groaza ’n dușmani,
Mii de leșuri la vultani.

Să mă ’nvăluie cu steagul,
Să mă plângă tot șiragul.
Și să ’mi cânte goarna ’n zare
Cântecul de ’nmormânfare,
Luna să mă prohodească,
La mormânt să ’mi străjuiască;
 - 116 —

Să ’mi aud în nopfi senine

Codrul povestind de mine,
Și frumoasa dragă mie,
Să ’și usuce cu mândrie
Lacrimile din obraz,
C’a iubit voinic viteaz.
 LXVIII.

LA OITUZ

Verde foaie busuioc,

își bătură Nemjii joc
Că mă tem de tun și foc.
Și-au dat buzna la Oituz,
Ca porcii la cucuruz,
Și-au dat buzna șir de șir,.
Ca porcii toamna la jir.
Și-acum țipă răgușit,
Ca și porcii sub cuțit,
Și-acum țipă și se zbat,
Ca și porcii la Ignat.

Ar fugi, — nu le dau pas;

M’ar lăsa, dar eu nu-i las;
Că-s legat cu jurământ,
Cu corbii ce zboară ’n vânt,
Să le ’mpart de-acum un an,
Doar ochi vineți de dușman,
Și cu cojofanele
Să le ’mpart ciolanele.
 — 118

LXIX.

DOINA LUI MOȘOIU

Scris-am carie lui Moșoiu

Că vin Nemjii cu puhoiu
Și cu.urlefe de fiară
Se revarsă peste fără.

își struneă din frâne calul

Și răspunse generalul:
Las’ să vie cu grămada,
Să mi-i răvășesc cu spada,

Că mi-e spada încercată,

Știe ’n dușman cum să bată,
Și mi-s oștile viteze,
Știu la Nemfi cum să vâneze.

Las’ să vie ucigașii

Că mi-s doritori ostașii
Să-și cerce ofelele
Să-și răzbune relele.
 - 119 -

Că-s copii voinici de munte-

Știu dușmanul să-l înfrunte,.
Fiara știu vână de-acasă
Și de moarte nu le pasă!....
 — 120 -

LXX.

VÂNTUL UREI

Dela răsărit de soare

Vine o privighetoare
Și se ’ndreaptă ’n zbor duios
Spre stejarul crânguros,
Și suspină Titramurgit,
Că T găsește veștejit.
— Drag stejar, ce te-ai făcut?
— Vântul urzi m’a bătutl

La izvor în fapt de sară

Se abate-o căprioară,
Setea să și-o potolească,
Ochi ’n ape să ’și privească,
Și fiorii o străbat,
Căci izvorul a secat.
— Drag izvor, ce te-ai făcut?
— Vântul urei m’a bătut!.

Pe drumul-dela Săcele
Vine dorul dragei mele
 - 121 -

Și ’și ia calea cătră mine,.

Mângăios ca ’n vremi senine,
Și zbucnește ’n lung suspin,
Că de cântec sunt strein. .
— Suflet drag, ce te-ai îăcut?
— Vântul urei m’a bătut 1
 122 -

LXXI.

PORUL DRAGEI MELE .

Peste văi, peste vâlcele,

Vine dorul dragei mele,
Și ’mi aduce ’n luptă grea
Arme scumpe dela ea:
Focul dalbei tinereți,
Ale ochilor săgeți,
Jalea ce’i fu dai s’o vadă,
Crunta răzbunării spadă,
Ruga caldă pentru mine,
Pavăză pe căi streine.

De pe câmpul de război
Trimerdoru ’n sat la noi
C’un frumos mărgăritar:
Dragoste fără hotar,
Ochi de flăcări purtători,
Dalbele credinței flori,
La sân tânăr să le poarte
Draga mea până la moarte.
 — 123 —

LXXII.

STRAJA

Lună luminată,
Soră fermecată,
Din tării curate
Mersul |i-l abate
Cătr’ al Putnei vad,
Unde ’n toamnă ’mi cacE
Pe cărări umbrite
Frunze veștejite,
Unde-mi cată ’n zare
Dulce fată mare
Și cu dor mă cer
Codrului stingher,
Cerului cu stele,
Ochii dragei mele.

De ’ndurare plină
Zbuciumu-i alină,
Spune-i să ’și alinte
Dorurile sfinte
Doina să 'și doinească,,
Visul să ’și urzească.
 - 124 -

Blândă ca o mamă,
Șterge-i ori-ce teamă
C’ar putea vre-odată
Dușman să străbată
Cu fiorii grei
Până ’n preajma ei.
Căci, străjer de pază,
Dragul ei veghiază.

Lună, lună plină,

Scaldă-i în lumină
Visul aurit
Dar neîmplinit,
Spune-i tu să ’și jeasă
Haină de mireasă,
Că ’n război cumplit
Eu am îăruit
Două cununele
Bătute cu stele,
Stele aurite,
Cu sânge plătite,
Ca să ne ’ncunune
Pentru zile bunel...
 — 125 —

LXXIII.

VÂNĂTORI DE MUNTE

Drum la deal și drum la vale,

Mușcă murgul din zăbale. —
Murgulej albit de spumă,
Călră Târgul-Ocna du-mă,
Unde-și duce de cu zorii
Bădulescu Vânătorii,
Zările să limpezească,
Pe dușmani să ’i potopească.

Peste rariștea pădurii

Trec în zbor semef vulturii,
Și din culmea ’nseninată
Prins-a tunul crunt să bală.
Las’ să bată și să tune,
C’au venit zilele bune
Și se duc mâncând pământul,
Cei cari rie-au săpat mormântul.

Vânătorii, pui de zmei,

Du-mă, murgule, ’ntre ei,
 — 126 -

Că m’așteaptă patru frajr

Lângă Dunăre ’ngropaji,
Să plătesc îngrozitor
Primăvara vieței lor,
Să plătesc cu foc și-oțele-
Lacrimile maicei mele!...
 — 127 -

LXXVI.

BRAZII

Brazilor încetinafi
Și de vânturi legănaji,
Ce blestem amar veni
Și pe noi vă ’ndușmănî?

Ca la un altar slinjit
Focul v-am destăinuit,
Iar a voastră neprihană,
Ne-a fost dorului icoană.

Brazilor încetinafi
Tinerelei dragi fârtafi,
Ne ’ncălzeați în ori-ce sară
Sufletul și-a lui comoară.

Ca dela duhovnici buni

Dela voi ceream cununi,
Să ne ’ncununafi duios
Visul nostru luminos._____
 — 128 -

Brazilor încetinaji,
N’am știut c’o să ne daji
Dela siântu-vă altar
Numai jale și amar:

Pentru badea scânduri reci,.

Pentru mine chin pe veci,
Pentru badea strimt sicriu,
Pentru mine chin pustiu!....
 — 129 —

LXXV.

CĂPITANE SERAFIM

Căpitane Serafim,
Sună goarna să pornim,
Că se coace ’n soare lanul
Și ni-1 seceră dușmanul,
Se coc poamele ’n cunună:
Și dușmanul ni le-adună.

Cântă mierla 'n codrii goi

Și ne chiamă ’n sat la noi,
Și ne chiamă copilașii
Că i-au sărăcit vrășmașii,
Și plângând ne chiamă crinii
Că ni i-au pătat streinii.

Ca viesparu ’nveninat
Nemjii ’n drum s’au așezat.
Da ’n iad nu-i atâta foc
Să ne poată opri ’n loc
Și ’n iad nu-i atât o(el
Ca să nu răzbim prin el.
 — 130 -

Căpitane Serafim,
■Sună goarna să pornim,
Să ’ngrășem cu leș de fiare
Brazdele de pe ogoare,
Grâul să ni-1 secerăm
jalea să ne-o răzbunăm 1...
 — 131 —

LXXVI.

VISUL VOINICULUI
^7®

Te-am visai, mândruțo ’n zori,

Culegeai din luncă Hori,
Floare albă ji-am cerut,
Inimei să i-o pun scut.
Când să ’mi dai, duioasă, floarea.
Fulgerul încinse zarea,
Goarnele au răsunat,
Visul dulce a zburat. '

De-oi cădea, mândruțo, ’n foc,

Să mă câți din loc în loc
Și mormântul să ’mi găsești
Și pe dânsul să ’mi sădești
Floarea albă ce ’ți cerui
Dulce ’n vis când te văzui,
Floarea albă care-ai vrut
Inimei să mi-o dai scut.

Când vor trece spre hotare

Oștile biruitoare,
 — 132

'Să s’aplece floarea ’n vânt,

S’o sărute steagul sfânt,
Ca să vadă luptătorii,
Că sub paza dulce-a florii
Dparme șoimul care-aveâ
Pentru cine se luptai...
 — 133

LXXV1I

PĂLT1NAȘ DE TRĂSNET RUPT

Păllinaș de trăsnet rupt,

Nu știu cu cine mă lupt:
Astă noapte ’n vis văzui
Pe Satan în jilful lui,
Târg cu Nemfii târguind,
Zapis negru iscălind
Pentru sulletele lor
Să le steă într’ajuior.

împăratul Vilihan
Dete zapis lui Satan,
Iar în larga făuriște
Prins-au dracii să se miște -
Prin cotrefe, prin cotloane,
După foi, după ciocane,
Arme tari să făurească
Oastea să ne-o prăpădească.

Unii foc pe nări vărsau,

Alții fumul cătrăneau------------------
 , — 134 -

Diavoli în pielcica goală,

Mestecau topită zmoală
Și voioși, fără zăbavă,
Umpleau bombe cu otravă,
Cleiau aripi nevăzute
Nemfilor ca să le-ajute.

Păltinaș de trăsnet rupt,

Dar eu știu pentru ce lupt.
Plânge într’a morfei ghiară
Binecuvântata țară,
Haitele de-adunătură
Mana ei bogată-i fură,
I-au înlănțuit tăria,
I-au îngenunchiat mândria.

Sânge tânăr și creștin

Curge val sub steag strein,
Peste strimtele hotare
Suflet drag de frate moare
De streini batjocurii
Și de cer ne auzit,
Și m’așteaptă să mă duc
La viață săî aduc.

Țară mică, tare neam,

Două brațe tari mai am
Și mai am, în tânăr piept,
Suflet credincios și drept.
Vie iadu ’ntreg de-acum
N’o să mă oprească ’n drum
Până n’oi aprinde ’n zare
Sfântul biruinței soare L.
 - 136 -

LXXVI1I.

MÂNDRULIȚĂ DODĂ

Mult, mândruțo, le-ai rugat

Să rămân în sat,
Să te duc, așa frumoasă, ’
Mamei noră ’n casă.

Dar chemarea mi-a sosit,

Mândră, și-am pornit,.
Și-astăzi liftele streine
Tremură de mine.

Că ’n al morței vifor crud,.

Ruga ta ’ți aud,
Iar în boarea înserării,
Sfântul glas al țării.

De-oi cădeâ printre streini,

Tu să nu suspini,
Dar îmi spune doru ’n mine-
Că mă 'ntorc cu bine.
 — 137 —.

"Și-am să vin la noi în sai

Toi cum am plecat,
Și-o să ne cunune Vodă,
Mândrulifă Dodăl
 — 138 —

LXXIX.

LEL1Ț0 DIN SLATINA

Lelițo din Slatina,

Tu mi-ai furat inima,
Ți-am cerut s’o pui la loc,
Mi-ai pus flacără și foc.

Mi-ai pus flacără de dor,

Să te iubesc până mor,
Mi-ai pus foc de trăsnet greu,
în dușmani să dau mereu.

Vin, lelifo, de mă vezi

Cum lovesc în Bavarezi,
Care cum s’arată ’n plai,
îl trimet de-a dreptu ’n rai.
I

îl trimet cu o solie
Până la Sfântul Ilie,
Ca să ’1 roage să ’mi frimeafă
Trăsnetul și-a lui săgeată.
 — 139 —

Să le ’ndrepl spre dușmani focul,

Să curăț de dânșii locul,
Să le ’ndrepl spre dușmani para,
Să curăț de dânșii țara.

Și din câmpul de omor

Să mă ’ntorc biruitor,
Să mă ’ntorc în sat la noi,
Să ne iubim amândoi 1...
 140 —

LXXX.

TRANDAFIR DE PE CETATE
‘SOS1

Trandafir de pe cetate,
Trandafir frumos,
Spune-i mândrei sănătate,
Trandafir frumos.
— Garofiță din cunună,
Garofifa mea,
Spune-i badei voe bună,
Garofifa mea.

Ce |eși, mândră-așa zorită,

Trandafir frumos,
In căsufa văruită,
Trandafir frumos.
— Țes cu zor la pânză deasă,.
Garofifa mea
Că bădița ’mi vine-acasă,
Garofija meal

Vine badea dela luptă,

Trandafir frumos,
Cu cămașa toată ruptă
Trandafir frumos.
 141

E ruptă de vânt și ploaie,

Garofița mea
Și de gloanțe din bătaie,
Garofița mea.

— Las’ să vie sănătos,

Trandafir frumos,
C’astăzi țes și mâne cos,
Trandafir frumos.
Și-am să cos să mi-1 îmbrac
Garofița mea,
Să mi-1 port iarăș pe plac,
Garofița mea.

Bădișor cu chica creață,

Trandafir frumos,
Mi-ai venit rănit la față,
Trandafir frumos.
— Am o rană, două, trei,
Garofița mea
Dar mi-s ochii tot ai tăi, —
Garofița mea!...
 — 142 -

LXXXI.

1-A PLĂCUT MÂNDRUȚEI MELE

l-a plăcut mândruței mele

Să mă vadă ’n arme grele,
Arme grele ghintuite
Și curele lustruite.

Busuioc verde pe masă,

“Rămâi, mândră, sănătoasă,
Să nu plângi, de-o îi să mor,
•Căci c’o moarte sunt dator.

“Drag mi-a fost s’alerg călare

Tot cu pușca la spinare,
Să ’mi întrec în zbor șoimanii
Și să bag în draci dușmanii.

Pe din jos de Mărășești

Urlă haitele nemțești,
Urlă îiarele spurcate
De trei zile nemâncate.
 143 -

Hai, flăcăi, să ne pornim

Și să le firitisim,
Ca pe veci se pomenească
Omenimea românească.-

Busuioc verde pe masă,

Rămâi, mândră, sănătoasă,
Să nu plângi, de-o îi să mor,,
Căci c’o moarte sunt dator!
 144 —

LXXXII.

DORUL

Sărac dor de fală mare,

Dor de fată mare,
Cum n’ai nici o alinare,
Dor de fată mare.

Ca o pasăre pribeagă,
Pasăre pribeagă,
Baji. din aripi ziua 'nfreagă,
Pasăre pribeagă.

Și ’n amurgul trist al serii,

în amurgul serii,
La hotar mângâi străjerii
în amurgul serii.

Săruți steagurile sfinte,

Steagurile sfinte
.Și ’înflorești, când trec nainte
Steagurile sfinte.
 - 145

Umezi ochii tăi de rouă,

Ochii tăi de rouă,
Plâng la ori-ce rouă nouă
Ochii lăl de rouă.

Și mai arde luminija,

Arde luminița,
Când le ’ntorci dela bădița,
Arde luminița.

Și-apoi iar pornești în zare,

Dor de fată mare-,
■Ca o binecuvântare,
Dor de lată marel...
 146

. LXXX11L

LELEA

De când badea mi-a plecat

Ochii nu mi s’au zvântat,
Crângul cu privighetori
A ’nfrunzil de două ori,
Și de două ori de-atunci
Florile ’nfloriră ’n lunci.
Pasările lui Brumar
Au venit și s’au dus iar,
Și eu toi aștept să ’mi vie
Dela badea vre-o solie,
Și durerea plânge ’n mine :
Vestea bună nu mai vine.

Șoimule ce zbori pe sus,

Spune-mi unde-i badea dus.
Ori la munte, ori la mare,
Ori e mort între hotare ?
Că aseară am văzut
Stea din cer când a căzut
 — 147 —

Și-a căzut odăi’ cu ca

Peste mine noapte grea,
Și mie teamă de prăpăd
Că pe badea nu-l mai văd!...
 - 148 -

LXXXIV.

MUROUȚUL
tgssi

în jos pe Șiret
La vadul încet,
La vadu ^’nspumat
De sânge ’ncruntat,.
La paltin trăsnit
Murguț priponit,
Din răni sângerând,.
Din nări tremurând,.
Prelung nechezând.

Trei zile de vară

Nu mi-1 adăpară,
Rana nu-i văzură,
Ci mi-1 tot bătură
Pe\ coamă, pe spate,.
Pe gene plecate,
Pe gene umbrite,
Pe late copite,
Să spună ce știe
De-o îalnică-armie,
Armie nemțească,
Fală ’mpărătească
 149 —

Zdrobită, sfărmafă_
în vânt spulberată,.
De oști românești
Sus la Mărășești.

— Mărite ’mpărafe,
Tu, pentru dreptate,.
Temniji ai zidit,
Lanț ai făurit
Și ’n țările tale
Sămănat-ai jale,
Și pentru credință,.
Casnă și căință.
Pentru vina ta
Și eu m-aș rugă
Cerul să le ierte
Și să nu te certe..

Mărite ’mpărate,
Plaiurile toate
Tu le-ai împănat
De jaf și păcat,
De spânzurători
Pline de fiori;
Ai cernit fecioare
Și-ai spurcat altare..
Pentru vina ta
Și eu m’aș rugă
Cerul să te ierte
Și să nu te certe,
Dar te-ai apucat
Oști ai adunat
Și-ai văzut cum bat
Pe câmp de omor
Frați în frați de-ai lor,
Fierul cum străbate
Inimă de frate,
Sângele cum curge,
Valuri cum se scurge
Și să împreună,
Râuri se adună,
Pricepând cu dor,
Că e frățior
Sânge de creștin,
Jertfă la strein.

Tu-i vedeai căzând

Și râdeai, crezând
Că poate așa
S’or împuținâ
Frații care vor
Turma c’un păstor.
Pentru-al tău păcat
Cerul s’a 'ndurat
Și ți-a răsplătit
Gândul înegrit,
Slava ți-a înfrânt,
Schiptrul ți l-a frânt
Și-aduse rușine
Pe scaun, pe line,
 — 151

Că oastea-|i bogata:
Căzu sfărâmată,
Zdrobită ’n țărână
De oastea română.

în jos pe Șiret,
La vadul încet,
La vadu ’nspumat,.
De sânge ’ncruntat,.
Murguj răzbunat
Coama scutura,
Nara tremura,
Prelung necheza
Și se opintea,
Priporul rupea,
Vifor că ’mi pornea,,
în lung pe Șiret
La verde brădet,
Colo, unde, sus
Domnul nostru-i dus:
Să ’și învioreze
Oștile viteze
Și-apoi să pornească;;
Și să făruească
La apus de soare
Țărei noi hotare...
 — 152 -

LXXXV.

HORA RĂCH1TAȘULUI

Bate, Doamne, Răchitașul,

C’a adăpostit vrășmașul
Și din cuiburi de strigoi
A ’mproșcat cu foc în noi.

Ori îl bate, ori îl ține,

Că de-acum pedeapsa-i vine,
Căci cu vifor bat în el
Luptătorii din Muscel.

Și nu-1 bat precum se bate,

Ci cu trăsnetele toate,
Unde cade lovitura,
își deschide iadul gura,
Unde fierul nimerește,
Moartea crâncenă rânjește.

Răchitaș, cuib de strigoi,

Ți-a sosit ziua de-apoi.
Sună ’n valea sângerată
Trimbița de judecată,
 — 153 —

De pe fiecare brad
Trăsnete aprinse cad,
De pe fie-ce pripor
Vine-un val ucigător.

Și prin rariști, prin poenh

Vin arhangheli musceleni,
Și cum fulgeră pe coaste,
Urlă-a Kaizerul oaste
Și, ca lupii ’n cerc de foc,
Mi se zbat ulanii ’n loc.

Răchitaș, pe culmea-|i arsă,.

Zorii zilei se revarsă,
Dar nu-s zorii calzi de vară,
Sunt oșteni cu drag de (ară,.
Armele și le desprind,
Hora biruinței tind.

Răchitaș, pe piscu-ți tare,

Soare nou acum răsare,
Dar nu-i soare lucitor,
Ci e steag biruitor,
Steag în lupte încercat,
Steagul ce l-a ridicat
Peste-a tale pietre reci
Regimentul șaptezeci!
 154

LXXXVI.

ȘU ȘIȚA •

Sus, pe Șușifa ’nspumată -

Mândre steaguri mi s’arată
De oștiri biruitoare,
Strălucind în foc de soare.
Vânătorii sunt, șoimanii
Cari au ,spulberat dușmanii,
Și ’n poiană, la răcoare,
Tind voinicii hora mare.

Pe costișele urnite
leșuri grele stau trântite,
Stau în șanjuri răsturnate,
Și de moarte fulgerate.
Vino, Neamfule, de-|i vezi
Cetele de Bavarezi,
Sămănate prin muncele
Cum rup vulturii din ele.

Toate liftele haine

Au lovit cu foc în mine,
Dar de trăsnet greu lovite-
Fug în vânturi risipite.
Tindeji hora, dragi flăcăi,
în năcazul celor răi, —
Dragă horă, când răsuni,
într’un dor ne împreuni.

Sus pe stânca detunată

Sade
> moartea încruntată
Să se ’ncrunte cât o vrea,
Că eu nu mă tem de ea.
De când ochii mi-am deschis
Am avut un singur vis,
Și-am să ’nfrunt ori-ce prăpăd
Visul împlinit să ’mi văd.

Sus pe Șușija ’nspumată

Mândre steaguri mi s’arafă
De oștiri biruitoare
Strălucind în loc de soare
Sunt voinicii, sunt șoimanii,.
Cari au spulberat dușmanii.
Și i-or spulberă mereu,
Căci cu noi e Dumnezeul
 — 156 —

LXXXV1I.

MĂICUȚA

Trandafir cu două flori,

Măicuță cu doi feciori,
Vântul toamnei a suflat,
Florile s’au scuturat,
Vântul rece din apus
Pe feciorii tăi i-a dus.

Trandafir cu două flori,

Măicufă cu doi feciori,
Ți-au rămas doi ochi trudiți,
Pe-a lor cale să’i trimiți,
Ți-au rămas două izvoare
Tot de lacrimi arzătoare.

Trandafir cu două flori,

Măicuță cu doi feciori,
Vis frumos din cer desprins
Două stele ți-au aprins,
Azi, ori-unde vrei s’apuci,
Ți s’arată două cruci.
 - 157 -

Trandafir cu două flori,

Măicuță cu doi feciori.
Două câniece-ai urzit,
Moartea fi le-a amuțit,
Ca să’ți lase azi în loc
:Două blesteme de foc...
 — 158

LXXXV1II.

DUPĂ furtun!

Coboară, coboară,
Drag soare de vară,
Pe câmpuri umbrite,.
De sânge stropite,
Pe văi încruntate
în jale ’mbrăcate,
Alină-le chinul,
Pătrunde-le sinul,
Și-aprinde-le ’n față
Puterea de viață.

Coboară, coboară,
Drag soare de vară,
Pe căi cotropite,
Pe-altare zdrobite
Pe cruci de răspinte,.
Pe triste morminte,
în aur le ’mbracă
Țărâna săracă,
Cu foc să lumine
în veacul ce vine-
Coboară, coboară,
Drag soare de vară,
Pe frunți înorate
De moarte ’nghețate,
în inimi cernite
De moarte rănite
Și ’n fundul ce geme
De grele blesteme
Sădește-le, soare,
■Cereasca iertare!...
 — 160 -

. LXXXIX.

ZORILOR SURORILOR:

Zorilor surorilor,
Rupeți pânza norilor,
Și străbateți îndurate
Peste văi înfiorate
De bătaia flintelor,
De spuza mormintelor,
Unde dorm nerăzbunați
Soțiori iubiți și frați,
Cari din piepturi au făcut
Țărei pavăză și scut,
Zid năvălitorilor,
Zorilor surorilor.

Zorilor curatelor,
Dornic așteptatelor,
Vă desprindeți din priviri?
Luminoșii trandafiri,
Și din albul sinilor
Bogăția crinilor,
Și le-așterneți în cununi
Pe mormântul celor buni,.
Și le-așternefi mângăios
Pentru jertfa lor prinos
Sfânt, în locul florilor,
Zorilor surorilor!
Înfloresc în văi bujorii,
Vin delà război feciorii
Și cu dor, pe drum de seară,
Mi s’a ’ntors bădița iară.
Și-a venii la mine drept,
Cu bujor frumos în piept.
Nu-i bujor adevărat,
Da’i de sânge închegat,
Nu-i bujor de pe poiană,
Da’i bujor frumos de rană,
1 l-au~pus în piept dușmanii
Și ’1 plătiră crunt ulanii:
Pentru fiecare foaie
Au căzut ulani o droaie,
Pentru frunza de bujor '
^apte căpitani de-ai lori...
 TABELA DE MATERH
sWe)

Pag.
TREI COLINDE
Colindul Doamnei .... 7
Colindul Iui Vodă .... 10
Colindul Țărei....................... 14
MOTIVE DIN ARDEAL
Jos pe Murăș............................19
Pe dealul Feleacului . . . 20
Murăș, Murăș ...... 22
Bate vântul ,. . . . . . 23
Surioare căprioare . . . . 24
Badea călător............................25
S’a dus badea . . . . . 26
Bate-1, Doamne....................... 28
Pe drum....................... . 29
Din streini ....... 30
Primăvara................................ 31
Săraci ochișorii mei ... 32
M’a făcut maica băiat ... . 33
Norii....................... 35
Doinele..................................... 36
Rândunica ....... 37
. De-aș fi fost un brad . . . 38
Voinicul..................................... 40
 — 164 —

Subt steag strein.... 41

Uitați................................... 43
Ștergărel vărgat................ 45
Trei voinici..................... 47 '
Drum lung.......................... 50
Cântă, dragă pui de cuc . . 52
Ardealul.............................. 54
DINTRE CARPAȚI Șl PRUT
Făta mamei........................... 57
A sunat chemarea .... 59
De pleci, bade....................... 61
Murgule, coamă rotată . . 62
Fir de rozmarin....................... 64
Lupul nemțesc....................... 66
Stelele ........ 67
Zis-a badea........................... 68
Bade mândru ca un steag . 69
Cobori, Doamne....................... 70
Doina munților....................... 71
Blestemul munților . . : . . 73
Strigă mierla........................... 75
Către privighetoare . .. . 76
Dulce codru........................... 77
Neamțule, bătu-te-ar sfântul . 78
Câte flori pe Murăș . . . 79
Mult se uită măicuța ... 80
Ciocârlie cântătoare ... 81
Dunărea..................................... 82
Oltul . . 1................................ 84
Ucigă-te crucea drac ... 86
Fă-mă, Doamne, vânt de vară 87
 - 165 -

Răsai, soare .... 89

Mamă ’ndurerată . . . 90
Pa valea Cașinului . . 92
De când badea mi-a plecat 94
Badea nalt și subțirel . 95
Cucuie cu pene sure . 97
Codrule ’mpăratule . . 98
Doină de leagăn. . . 100
Doină de leagăn (variantă) 102
Lângă leagăn .... 104
Mult se miră luna plină 106
Șoimul și coarba . . 107
Oituzul....................... 109
La fereastra dragei mele . . 112
Rândunică ne ’ntrecută . . 114
Ramură de liliac..................... 115
La Oituz.............................. 117
Doina lui Moșoiu .... 118
Vântul urei . . ■. . . . . 120
Dorul dragei mele .... 122
Straja........................................ 123
Vânători de munte .... 125
Brazii....................... 127
Căpitane Serafim .... 129
Visul voinicului..................... 131
Păltinaș de trăsnet rupt . . 133
Mândruliță Dodă .... 136
Lelițo din Slatina .... 138
Trandafir de pe cetate . . 140
I-a plăcut mândruței mele . 142
Dorul....................... .. . 144
 - 166 -

Lelea ......... 146

Murguțul ....... 148
Hora. Răchitașului .... 152
Șușița................................... 154
Măicuța....................... 156
După furtună ..... .158
Zorilor surorilor ..... 160
Bujorul .................................... 162: