Workshop - Dezvoltarea socio-emoțională

a preșcolarilor ți a școlarilor mici prin

povești psiho-educative
Dr. Valeria Ecaterina Purcia,
Psih. specialist, psihologie școlară și
educațională
 A fost odată ca niciodată...
că de n-ar fi nu s-ar mai povesti...
• Mulți dintre noi ne amintim de acele povești care ne-au influențat modul de gândire,
comportamentul, atitudinile sau modul de relaționare cu cei din jur. Povestea terapeutică/cu
morală este o metodă prin care putem transmite copiilor anumite modele comportamentale și
valori morale și putem înlătura unele comportamente nedorite. Povestea în sine nu îi spune
copilului ce să facă, cum să acționeze, nici nu îl critică sau etichetează, ci îl ajută să se identifice
cu personajele și să trăiască alături de ele atât frământările cauzate de problema ivită, cât și
satisfacția și bucuria dată de găsirea soluției. Astfel, cu ajutorul poveștilor terapeutice/cu
morală putem ameliora și chiar rezolva probleme, precum: fricile exagerate, timiditatea,
anxietatea de separare, accesele de furie, dar și probleme legate de respectarea unor rutine și
responsabilități: pregătirea pentru somn, luarea meselor, îmbrăcatul, spălatul mâinilor, mersul la
grădiniță, efectuarea unor teme.
 .
• Rolul poveștilor este unul care poate fi cu greu măsurat
și explicat în câteva cuvinte. Ele ajută comunicarea,
relaționarea copil – adult, sprijină exprimarea emoțiilor,
oferă posibile soluții problemelor, oferă informații,
prezintă modele de comportament și multe alte
beneficii.

• Vorbim în ultima perioadă tot mai mult de povești

educative și de povești terapeutice. Prin poveste,
copilul își deschide mai ușor sufletul, comunică mai
bine ceea ce simte, recunoaște în personajele poveștilor
propriile trăsături și în dificultățile lor, propriile
probleme.
Poveștile au avut dintotdeauna puterea de a ne îmbogăți
viețile, de a ne forma modul în care percepem și
interacționăm cu lumea și de a ne dezvălui minunile
spiritului uman. De aceea, de-a lungul timpului, acestea au
jucat un rol important și puternic în educație, prin ajutarea
copiilor să își dezvolte abilitățile și sistemul de valori,
dezvăluindu-le resursele necesare pentru a duce o viață
liniștită. Poveștile au jucat, de asemenea, un rol important și
în terapia cu copiii și adolescenții, ajutându-i să se
regăsească și să-și dezvolte abilitățile de a face față și de a
supraviețui tumultuoasei vieți cotidiene. În cele mai multe
cazuri, poveștile sunt cele mai eficiente mijloace de
comunicare cu copiii și adolescenții care refuză să discute
direct despre problemele care îi macină.
 . Ce este povestea terapeutică?
• Poveștile terapeutice/cu morală nu sunt simple povești.
Ele transmit întotdeauna un mesaj bine definit și au un
scop precis. O poveste terapeutică trebuie bine aleasă, în
funcție de problematica pe care cadrul didactic,
profesorul consilier şcolar sau părintele se gândește s-o
atingă. Poveștile terapeutice au ca personaje oameni,
animale sau chiar obiecte. Pentru un copil, de exemplu,
contează prea puțin dacă personajele sunt oameni sau
obiecte, el se va identifica exact cu acel personaj în care se
„vede” pe el, problema lui sau chiar rezolvarea unei
situații în care se află. Astfel de povești, pot ajunge la
miezul problemei mai repede decât orice alte tehnici de
comunicare și ating un nivel profund. Copilul nu se simte
evaluat, nu simte că el are/este „defect”. Lumea
poveștilor este magică pentru copii, iar această lume este
plină de imaginație, culoare, întâmplări frumoase. Copilul
va ști să-și ia din poveste exact ce are nevoie pentru el.
 Care este rolul poveştii și cum să
LE UTILIZĂM?
• Rolul poveștilor terapeutice/cu morală este
acela de a pune copilul în contact cu nevoile,
dorințele, problemele sale. În momentul în
care se întâmplă acest lucru, copilul se
identifică cu personajul respectiv din poveste
și găsește soluții posibile la problemele sale.
Desigur că acest lucru nu se întâmplă în
primul moment în care copilului i se citește
povestea. El are nevoie s-o interiorizeze și să
proceseze informațiile acumulate. Povestea
terapeutică reprezintă câștigarea unei
experiențe pentru copil. Copiii învață prin
experiențe.
 Care este rolul poveştii?
• De obicei, aceste povești vor folosi personaje și metafore care reflectă experiența unui
copil, oferind în același timp suficientă „distanță” încât să se simtă suficient de în
siguranță pentru a explora problemele ridicate în poveste.
• Unul dintre scopurile unei povești terapeutice este ca copilul să se poată raporta și să
empatizeze cu personajul și experiența acestuia. Acest lucru îi oferă apoi copilului:
- Un sentiment de a se simți mai puțin singur cu problema cu care se confruntă.
- Validarea propriilor sentimente și experiențe.
- Vocabularul și limbajul de care au nevoie pentru a-și explica propriile gânduri și
sentimente (la care este posibil să nu fi avut acces înainte).
Poveștile...
• Poveștile terapeutice urmăresc, de asemenea, să ofere idei, îndrumări și sprijin
care pot ajuta copilul să învețe noi strategii de coping sau să dezvolte un nou
mod de a gândi problema cu care se confruntă. Pe măsură ce aceste elemente
sunt încorporate într-o poveste, este mai puțin probabil să o simtă ca „o
prelegere” - așa cum ar putea fi cazul dacă încercăm să oferim sfaturi mai
directe.
 Iată cum putem construi o poveste:
• 1. Gasim un personaj – putem alege un personaj pe care copilul il place, spre exemplu un supererou,
sau un animal, sau tocmai un personaj care sa puna in evidenta aspectul pe care vrem sa-l abordam in
poveste, spre exemplu un personaj foarte paros care nu voia deloc sa se tunda

• 2. Identificam o problema cu care se confrunta personajul – care desigur are in vedere situatia pe care
copilul o intampina in viata reala

• 3. Identificam ajutoarele personajului – pot fi din registrul real, spre exemplu alte animale, sau
prieteni, sau personaje din registrul fantastic

• 4. Identificam obstacolele – probele pe care le va depasi personajul

• 5. Gasim o solutie pentru personaj – o zana buna care vine sa-l ajute sa ia decizia corecta, sau un mod
in care personajul descopera singur cum poate depasi obstacolele

• 6. Finalul – incheierea povestii

Povestea terapeutică/cu morală mai poate fi numită și
poveste vindecătoare. Și asta pentru că scopul final al
acesteia este de a aduce o „vindecare” sau o alinare a
copilului, indiferent de problema cu care acesta se
confruntă.

Povestea terapeutică/cu morală nu îl critică, etichetează,

somează pe copil spre schimbare, ci favorizează
identificarea copilului cu anumite personaje și implicit
transpunerea soluției din poveste și în situația sa. Și totuși,
povestea nu se poate explica, ea nu dă nici soluții și nici
verdicte, ci se lasă înțeleasă de cel ce o înțelege.
Cu ce este diferită o poveste clasică (o narațiune) de
povestea terapeutică/CU MORALĂ?
• Spre deosebire de povestile clasice, actiunea nu este construita in
jurul luptei dintre bine si rau. Acest lucru nu inseamna ca povestile
clasice nu au lucruri valoroase pe care copiii sa le invete.
• Povestea ne vorbeste despre noi. Atunci cand ne place o tema
anume, cand ne regasim intr-un personaj, cand identificam calitati
ale eroului pe care ni le asumam si le manifestam mai apoi in
comportamentul nostru, cand vindecam anumite parti ranite din
noi, atunci inseamna ca povestea a avut un scop terapeutic.
Terapeutic nu este ceea ce aduce povestea, ci modul in care ea este
integrata de o persoana.
 Cu ce este diferită o poveste clasică (o narațiune)
de povestea terapeutică/CU MORALĂ?
• Poveștile terapeutice/cu morală au teme variate. Ele se
focalizează, în general, pe aspecte negative cum ar fi:
agresivitatea, furia, tristețea, decesul, separarea etc., dar au ca
teme și evenimente frumoase din viața copilului, dar care pot crea
anxietate: adopția, terminarea grădiniței, începerea școlii, nașterea
unui frățior/surioară etc. Nu orice poveste este terapeutică. În
primul rând, aceste povești sunt alese în funcție de situația în care
se află copilul la momentul respectiv. Adică, o poveste terapeutică
este cea care se potrivește cu problema ascultătorului, dar care se
folosește de alte personaje pentru a o relata. Astfel, copilul nu se
simte direct implicat, nu simte nevoia sa opună rezistență, pentru
că „nu este vorba despre el”. Totodată, copilul poate realiza că nu
este singur în a avea trăiri sau experiențe negative, că sunt și alții
care trec prin situații similare și care găsesc rezolvări la
problemele lor.
!!! E nevoie să fie acordată o atenție
specială alegerii poveștilor terapeutice/cu
morală. Este dificilă identificarea unor povești
care să poată fi citite unui grup de copii,
pentru că e posibil ca unele situații relatate în
poveste să atingă într-un mod negativ un copil
din grup.
De exemplu: o poveste despre ziua mamei
poate fi inofensivă pentru majoritatea copiilor,
dar dacă într-un grup unul din copii și-a
pierdut de curând mama, această poveste îl
poate face pe acel copil să retrăiască trauma
pierderii mamei sale.
 În ce situații folosim povești TERAPEUTICE/CU
MORALĂ și când POT FI ele utilizate de cei care
lucrează direct cu copiii
• Poveștile terapeutice/cu morală pot fi utilizate de către
profesorii consilieri şcolari, părinți sau cadre didactice pentru
că ele nu necesită o oarecare intervenție specifică în
momentul în care sunt citite. Copiii ascultă aceste povești, iar
intervenția se realizează în sfera lor mentală și emoțională.
Unele povești au chiar și întrebări ajutătoare, astfel încât, la
finalul poveștii, profesorul consilier şcolar sau cadrul
didactic pot pune aceste întrebări care să-i clarifice, de fapt,
copilului anumite aspecte ale poveștii.

• Poveștile terapeutice/cu morală nu au contraindicații, decât

în cazul în care sunt utilizate la întâmplare, fără un scop
precis. Așa cum am mai precizat, poate fi traumatic un anumit
mesaj în cazul unui copil, în timp ce pentru alții mesajul
poveștii să fie cu totul altul.
• În munca mea de profesor consilier şcolar și
psiholog, încurajez cadrele didactice și în
special părinții să utilizeze poveștile terapeutice.
Și fac asta pentru că cele mai multe dintre
situațiile cu care mă confrunt la şcoală sunt legate
de relația părinte-copil. Împreună cu părinții
încerc să fac o echipă pentru a ameliora unele din
comportamentele sau tulburările copilului. Astfel,
recomand sau creez împreună cu părinții povești
terapeutice care să vizeze problema existentă,
povești care să fie citite de părinți la culcare sau
în momente de liniște în familie.
 Cum învățăm părinți să spună povești vindecătoare și
mai ales, cum îi ajutăm să-și formeze talentul de
povestitori?

• Le sugerez, în mod individual, la orele de

consiliere cu părinții, o anume bibliografie
și metode (cititul expresiv, exprimarea
sentimentelor față de personaje, cititul pe
roluri, dramatizarea etc).
 Deci, ce face ca povestirile terapeutice să fie atât
de eficiente?
• Limbajul natural al unui copil este cel al imaginii și al metaforei. De multe ori se vor conecta mai rapid și
mai ușor la poveste decât la o conversație despre același subiect.

• Poveștile oferă o distanță sigură față de problemă, acest lucru le poate permite să rămână cu orice
sentimente și gânduri dificile suficient de mult pentru a începe să le proceseze.

• Metaforele din poveștile terapeutice pot ajuta la crearea de noi căi neuronale în creier; ajutând copiii să-și
reîcadreze experiențele.

• Poveștile oferă o modalitate de a vorbi despre problemă în mod indirect și chiar de a deschide o conversație
mai directă dacă este necesar (și doar odată ce copilul este pregătit).

• Poveștile creează un „punct de plecare” minunat pentru a permite procesarea creativă ulterioară prin artă și
joc.

- Poveștile creează o „foaie de parcurs” care poate ghida copiii către vindecare și rezolvare.
De ce să le spunem copiilor și
adolescenților povești vindecătoare
și cu tâlc?
Poveștile pot ține locul dojenilor, cicălelilor, moralei, observațiilor personale pe
care părinții/cadrele didactice le fac copiilor. Astfel, copiii se pot regăsi în
personaje și NU se simt jigniți, deranjați personal, ci devin critici și obiectivi.
Poveştile oferă metode/ procedee de predare (pașii ce trebuie urmați), obiective
ce se transformă în principii/valori, resurse/abilități de dezvoltare, modele de
jocuri didactice (joc de rol, dramatizare…), modele de texte – poveștile în sine
și identifică problemele cu care se pot confrunta copiii – personajele au
probleme similare ascultătorului și acesta se regăsește în situațiile date.
 .CLASIFICAREA POVEŞTILOR TERAPEUTICE
Funcţiile poveştilor
• După funcţia pe care o
îndeplinesc: • Poveştile informează
- Poveşti axate pe soluţie, pe
resursele copilului • Poveştile educă / predau abilităţi
- Poveşti pentru facilitarea • Poveştile transmit valori
exprimării creativităţii şi
imaginaţiei
• Poveştile disciplinează
- Poveşti exploratorii care ajută la
cunoaşterea universului interior • Poveştile îmbogăţesc experienţa
conflictual şi problematic al
copilului
• Poveştile facilitează rezolvarea de
probleme

• Poveştile vindecă
 A fost odată ca niciodată...
că de n-ar fi nu s-ar mai povesti !
Povesti din ghiozdanul meu
Valeria Ecaterina Purcia

• Poveştile informează – Cele trei dorinţe

• Poveştile educă / predau abilităţi – Moş Crăciun şi creionul

fermecat

• Poveştile transmit valori – Adevărata valoare

• Poveştile disciplinează – Sfatul bunicului

• Poveştile îmbogăţesc experienţa – Desenul Mariei

• Poveştile facilitează rezolvarea de probleme – Răducu şi

furnicuţa înţeleaptă

• Poveştile vindecă – O inimă bună

VĂ MULŢUMESC !
 Bibliografie:
https://hyperliteratura.ro/interviu-101-povesti-vindecatoare-pentru-copii-si-adolescenti/
http://didactica.genesis.ro/povestile-terapeutice-rolul-varsta-prescolara/
http://www.psihologiaonline.ro/download/art/A081_FunctiiTerapeuticePovesti.pdf
https://edupsihologie.wordpress.com/2015/09/15/povesti-din-ghiozdanul-meu-valeria-e-
purcia/