Faza Biofarmaceutica
Faza Biofarmaceutica
Faza Biofarmaceutica
TIPURI DE BIODISPONIBILITATE
Biodisponibilitate
oABSOLUTĂ (F)
oRELATIVĂ
oRELATIV-OPTIMALĂ
BIODISPONIBILITATEA ABSOLUTĂ (F)
= cantitatea de substanță activă care ajunge la locul de acțiune și își manifestă efectul (atinge
biofaza)
Determinările cantitative in biofază nu se pot realiza pe om, ele se pot realiza doar pe animalele de laborator.
La om determinările se fac pe plasma care se obține din sângele recoltat din vene sau artere.
În practica
recoltările de sânge arterial sunt dificile (spasm arterial) și se evită.
recoltările de sânge se fac din vene
F se determină pentru substanțe active noi, solubile în apă, care se administrează sub forma de
soluție apoasă, pe o anumită cale de administrare (ex. calea orală), comparativ cu
biodisponibilitatea atinsă după administrarea intravasculară a soluției (intraarterial- calea de
referința absolută; intravenos calea de referința practică).
FORMULA DE CALCUL
𝐴𝑆𝐶𝑝𝑜 𝐷𝑖𝑣
𝐹= × , unde:
𝐴𝑆𝐶𝑖𝑣 𝐷𝑝𝑜
ASC = aria de sub curba concentrație – timp (reprezintă gradul de expunere al organismului
la medicament)
D = dozele administrate, corecția se aplică atunci când dozele administrate pe cele 2 căi
diferă.
EXCEPȚIE:
F are valori scăzute (dar acceptabile), datorită unui efect de prim pasaj ridicat se poate folosi
calea respectivă de administrare, dar se vor administra doze mai mari pentru a realiza
concentrații plasmatice eficiente.
Ex. propranolol, nifedipină
BIODISPONIBILITATEA RELATIVĂ (I)
Este o metoda comparativă
= cantitatea de substanță activă care ajunge în circulația generală precum și viteza cu care
se realizează acest proces pentru doua medicamente (ex medicament de testat (T) și de
referință (R)), forme farmaceutice, sau căi de administrare diferite pentru substanțe greu
solubile pentru care F nu s-a putut determina.
𝐴𝑆𝐶𝑇
𝐵=
𝐴𝑆𝐶𝑅
Astfel: ൞ 𝑐𝑚𝑎𝑥 , unde
𝑣=
𝑡𝑚𝑎𝑥
ASCT, ASCR aria de sub curba concentrație – timp pentru medicamentul T, respectiv R
V = viteza cu care se atinge concentrația maximă
cmax concentrația plasmatica maximă atinsă de substanța activă după administrare
tmax timpul scurs de la administrare pană la atingerea concentrației plasmatice maxime
BIODISPONIBILITATEA RELATIVĂ (II)
Pentru ca produsele T și R să aibă aceiași biodisponibilitate, trebuie îndeplinite
𝐴𝑆𝐶𝑇 = 𝐴𝑆𝐶𝑅
simultan următoarele condiții ቊ .
𝑣𝑇 = 𝑣𝑅
𝐴𝑆𝐶𝑇 = 𝐴𝑆𝐶𝑅
Ex. Dacaቊ , Ariile de sub curbele concentrație – timp pentru cele 2
𝑣𝑇 > 𝑣𝑅
produse nu sunt superpozabile în timp, iar cele 2 medicamente pot fi utilizate în
terapie pentru scopuri diferite:
T : atinge cmax repede → efect imediat
R : atinge cmax lent → efect îndelungat
BIODISPONIBILITATEA RELATIV-OPTIMALĂ
Se determină atunci când se dorește compararea biodisponibilității unei
substanțe active din mai multe forme farmaceutice, față de forma
farmaceutică cu biodisponibilitate maximă pe o cale.
ORGANISM
Regulă:
Pentru ca o substanță activă să se poată absorbi aceasta trebuie să se găsească dizolvată in
organism
Excepție:
oSubstanțele active degradabile la nivelul căii de administrare (ex. eritromicina
baza) nu trebuie sa fie fin dispersate, pentru a limita contactul cu mediul și a reduce
procesul de degradare.
HIDROSOLUBILITATEA
Depinde de
ostarea
fizică
chimică
oconstanta de disociere
pKa și corelația pH-Pka
STAREA FIZICĂ Ex:
oExista diferențe de solubilitate în funcție
de solventul de cristalizare:
oAcidul acetilsalicilic cristalizat din etanol
Starea fizică realizează concentrații plasmatice de aprpx. 2 x
mai mari fata de forma cristalizata din hexan.
Hidrosolubilitatea și viteza de dizolvare
sunt crescute pentru: oIn caz de polimorfism există diferențe
mari de solubilitate:
oStarea amorfă vs. Starea cristalina oColramfenicol palmitat (antibiotic) se poate găsi
sub
oFormele polimorfe metastabile vs. oo formă amorfă cu dizolvare și hidroliză
Formele polimorfe stabile rapide
oStarea anhidră vs. Starea hidratată o2 o forme cristaline
oA cu dizolvare și hidroliză reduse
oB cu dizolvare și hidroliză rapide.