Ce este romantismul?

Romantismul este un curent artistic al

Europei Occidentale apărut în secolul al
XVIII-lea în Marea Britanie şi în Germania,
apoi în secolul al XIX-lea în Franţa , în Italia
şi în Spania. Se dezvoltă în Franţa ca reacţie
la regulile clasice considerate prea rigide şi
împotriva raţionalismului filozofic al
secolelor anterioare.
Romantismul se caracterizează prin dorinţa
de a explora toate posibilităţile artei cu
scopul de a scoate în evidenţă toate
experienţele personale.
 Baudelaire defineşte astfel romantismul :

 “Cine spune romantism, spune artă modernă –

adică intimitate, spiritualitate, culoare, aspiraţie spre
infinit, exprimate prin toate mijloacele specifice artei.”
 “Pentru mine, romantismul este expresia cea mai recentă,
cea mai actuală a frumosului.”
 “Romantismul se află în maniera de a simţi.”
 “Trebuie, deci, înainte de toate, să cunoaştem toate
aspectele realităţii şi toate situaţiile în care se află omul, pe
care artiştii trecutului le-au dispreţuit sau nu le-au
cunoscut.”
 În pictură

Francezul Eugène Delacroix este considerat a fi pictor

romantic prin excelenţă. Tabloul său Libertatea conducând
poporul reuneşte vigoarea şi idealul romantic într-o operă care
este compusă dintr-un vârtej de forme. Tema este dată de
revoluţionarii din 1830 ghidaţi de spiritul Libertăţii (reprezentaţi
aici de o femeie purtând drapelul francez).
Artistul se plasează metaforic ca un revoluţionar din
vârtej, deşi vedea evenimentele cu o anumită rezervare
(reflectând influenţa burgheză asupra romantismului).
Aceasta este probabil opera romantică cea mai cunoscută.
Principali reprezentanţi ai romantismului în muzică:
Robert Schumann
Johannes Brahms
Frédéric Chopin
Hector Berlioz
Carl Maria von Weber
Franz Liszt

Richard Wagner
 Manifestul literar al Romantismului este
Prefaţa la drama « Cromwell » (1927) în care Victor Hugo
proclamă libertatea de creaţie, adică dreptul fiecărui
scriitor de a nu accepta alte reguli decât pe cele ale
fanteziei sale.

Victor Hugo afirmă : « Caracterul unei drame este realitatea. Realitatea

rezultă din combinaţia naturală a sublimului şi a grotescului, care
se întâlnesc în dramă aşa cum se întâlnesc în viaţă. Deoarece poezie
adevărată, poezie completă este în armonia contrariilor...
Tot ce e în natură este în artă. »
Mişcarea Sturm und Drang (literal, furtună şi imbold) este
considerată a fi precursoarea Romantismului în Germania.

Poetul Johann Wolfgang von Goethe a fost cel mai faimos

reprezentant al acesteia.
Goethe publică Suferinţele tânărului Werther, operă de intensă
subiectivitate datorită unei iubiri imposibile a protagonistului
acesteia (Werther). Cartea a cauzat multă vâlvă în perioada sa,
datorită faptului că un val de sinucideri a fost atribuit lecturii
volumului.

Goethe

Doctorul Faust

din drama lui Goethe

 Romantismul în România
În literatura română, romantismul se face simţit prin
intermediul scriitorilor paşoptişti (Ion Heliade Rădulescu,
Costache Negruzzi, Vasile Alecsandri, Alecu Russo ş.a. ) şi
persistă mult timp după declinul curentului în culturile vest-
europene, atingând punctul de vârf în opera lui Mihai
Eminescu, care este considerat ultimul mare romantic
european.
1. Cultul sentimentului şi al fanteziei
creatoare

Romanticii suprimă limitele şi legile

experienţei concrete, oferă conştiinţei şi
imagineţei un câmp nemărginit, acordând
spiritului individual libertatea şi
capacitatea unui loc neîngrădit.
“Zugrăvind eul poetului, poezia va zugrăvi
umanitatea întreagă. intr-adevăr, inima omului
nu se schimbă, ea va rămâne totdeauna inima
omului, temelia artei. Ecoul sonor al veacului
său, poetul trebuie să fie călăuza acestuia spre
Ingres, Le Songe d'Ossian, 1812
ideal.” (V. Hugo)
2. Scriitorii romantici, nesatisfăcuţi
de realitatea obiectivă, încearcă
să o depăşească, să evadeze din ea

In permanentă căutare a unui ideal scriitorul romantic

evadează din prezent în trecut sau viitor, din spaţiul său
cunoscut, spre un spaţiu fără contururi clare. Limitării
clasice i se opune înclinaţia spre nelimitat, din
convingerea că esenţa omului se împlineşte în
nemărginire. Pentru scriitorul romantic adevărul nu se
găseşte ca pentru clasici în avântul ideii, ci numai în
imensitatea infinitului: “In noi, sau nicăieri, este eternitatea cu
lumile ei, trecutul şi viitorul.” (V. Hugo)
 3. Romantismul pătrunde mai adânc în tainele
sufletului, exprimă sentimentele profunde ale
scriitorului
“Poetul răspunde de sufletul oamenilor.” (Victor Hugo)
“Poezia trebuie să ne arate mai puţin pe poet şi mai mult pe om însuşi.” (Lamartine)
Poezia trebuie “să scoată la lumină ceea ce i s-a revelat poetului” prin “privirile
furişate în sanctuarul sufletului.”
“E nemaipomenit că tocmai înăuntrul tău trebuie să priveşti ce e afară. Profunda şi
întunecata oglindă e în adâncul omului. Acolo e acel clar-obscur înspăimântător.
Ceea ce se oglindeşte în
sufletul oamenilor e mai ameţitor decât în văzul
direct [...]. Aplecându-ne spiritul peste acel puţ, întrezărim
aici, undeva în adânc, ca într-o prăpastie, într-un cerc îngust,
întreaga imensitate a lumii” (V. Hugo)
Interesul pentru straturile adânci ale vieţii sufleteşti
aduce şi inclinaţia spre meditaţia filozofică, precum
şi cultivarea visului.
4. Interesul pentru frumuseţea şi
pitorescul naturii, pentru culoarea
locală

Romanticii consideră omul un

microcosmos (univers mic),
în care se oglindeşte şi se rezumă
macrocosmosul (universul mare),
într-o perfectă comuniune
cu natura.
5. Lărgind cadrul de inspiraţie al artistului,
romantismul scoate în evidenţă şi valoarea
artistică a ceea ce nu este frumos

Urâtul se prezintă şi el în
numeroase forme şi “fidelitatea”
faţă de natură impune
surprinderea extremelor naturii:
frumos-urât, ochiul romanticului
fiind creat pentru a descoperi
contrastele.

Quasimodo-ilustratie de Alfred Barbou

6. Interesul pentru creaţia populară şi
pentru tradiţiile naţionale

Romantismului i se datorează
redescoperirea bogăţiei fondului
şi formei operelor folclorice.

Tezeu si Minotaurul
7. Personajul romantic provine din toate mediile
sociale, este un erou excepţional care
acţionează în împrejurări excepţionale

Autorul romantic realizează personaje

din trăsături psihice antitetice,
din alb şi negru, cu sentimente
contrastante.
“Ca şi ceilalţi oameni, personajele
trebuie să fie complexe şi nuanţate,
alcătuite, în adâncul lor din
bine şi rău.” (V. Hugo) Delacroix : Dante si Virgiliu in Infern
8. Arta romantică, în opoziţie cu arta clasică,
preocupată de unitate, este caracterizată de
amestecul genurilor, de renunţarea la regulile
unităţilor de timp şi spaţiu în numele verosimilului şi
al culorii locale.

Tabloul amplu al vieţii necesită

amestecul genurilor, căci
adevărata poezie se află în
armonia contrariilor.
Ingres :Apoteoza lui Homer
9. Lărgirea vocabularului prin pătrunderea
arhaismelor, regionalismelor şi a cuvintelor
populare. Antiteza este prezentă în definirea
unor situaţii, idei, atitudini, sau în caracterizarea
personajelor.
10. Romanticii recurg la ironie pentru a spulbera
iluziile, pt. a arăta inconsistenţa lor, căci, de
îndată ce se izbesc de realitate , se destramă.