ARIILE PROTEJATE ALE

REPUBLICII MOLDOVA
Republica Moldova are un mediu natural bogat din punct de vedere al diversitatii
peisajelor si al aspectului geomorfologic. Diversitatea peisajelor include terenuri de
padure, stepa, luncile raurilor, terenuri stancoase, acvatice, agricole si de alta natura.

In urma exploatarii nechibzuite a acestor terenuri ele au inceput sa degradeze sau, altfel
spus , in urma impactului antropic necontrolat toate componentele naturii – padurile,
solurile, apele, stepele, luncile – au inceput sa-si piarda aspectul si structura lor naturala
de alta data.

Au inceput sa dispara specii de plante si animale, iar multe din ele au devenit rare si au
nevoie de a fi protejate de stat.

Din cauza degradarii componentelor naturii a devenit necesar sa se ia masuri de

protectie a mediului, ca societatea umana sa foloseasca resursele naturale fara a aduce
daune mediului ambiant. Astfel au aparut teritorii care au statut special de protectie,
care poarta denumirea de arii naturale protejate de stat.
Fondul ariilor naturale protejate de stat din Republica Moldova
include urmatoarele categorii de obiecte si complexe naturale:
a) rezervatii stiintifice - 5
b) parcuri nationale - in curs de organizare
c) monumente ale naturii - 1035
d) rezervatii naturale - 63
e) rezervatii peisagistice – 41
f) rezervatii de resurse - 13
g) arii cu management multifunctional–32
h) rezervatii ale biosferei – in curs de organizare
i) gradini botanice - 1
j) gradini dendrologice – 2
k) monumente de arhitectura peisajera – 20
l) gradini zoologice - 1
REZERVAŢII ŞTIINŢIFICE
Cele mai importante arii naturale protejate, care sunt
destinate in mod prioritar protectiei mediului, sunt
rezervatiile stiintifice. Acestea sunt: Codru, Iagorlac,
Prutul de Jos, Plaiul Fagului, Padurea Domneasca. Ele
fac parte din prima categorie a Uniunii Internationale
de Conservare a Naturii si au cel mai strict regim de
protectie. Destinatia acestor rezervatii este de a proteja
ecosistemele naturale cu toate componentele mediului
din cadrul lor, care includ specii de arbori, arbusti si
alte specii de plante, la fel si specii de muschi, licheni,
ciuperci si intregul complex faunistic. In rezervatiile
stiintifice se efectueaza in mod obligatoriu investigatii
stiintifice pentru a studia procesele naturale si elabora
bazele stiintifice de protectie a mediului.
REZERVAŢIA NATURALĂ ŞTIINŢIFICĂ
„CODRII”
Cea mai veche rezervaţie din Moldova – „Codrii”, a fost fondată în anul 1971 şi ocupă o suprafaţă de
5177 ha. Relieful are înălţimi de maxim 380 m, e întretăiat de nenumărate văi, rîpi, hîrtoape.
Natura în rezervaţie uimeşte prin multitudinea formelor şi speciilor, multe dintre ele sînt trecute la
categoria rare şi pe cale de dispariţie. În rezervaţia naturlă „Codrii” sînt aproape 1000 de soiuri de
plante protejate, adică jumătate din flora, caracteristică pentru Moldova. Cele mai mari suprafeţe
sînt ocupate de pădurile de gorun cu amestec de carpen, tei, frasin, arţar. Mai puţin răspîndite sînt
pădurile de stejar pedunculat şi de carpen. Nivelul de arbuşti şi învelişul de iarbă este bine dezvoltat
şi include cornul sîngeros, călinul, vonicerul, cornul alb dintre ierburi – rogoz, piciorul-caprei (sau
reg. laba-ursului), dar şi leordă. Pe podişuri înalte, împrejurul izvoarelor şi pîrăiaşelor mici sînt
pădurici de fagi. În rezervaţie cresc aproape 90 de soiuri de plante rare sau pe cale de dispariţie,
printre care se întîlnesc asemenea plante ca bumbăcarița, palma-Maicii-Domnului (în lat. Orchis
maculata, face parte din familia orhideelor, se mai numeşte iarba-şarpelui sau limba-cucului),
grîuşor (untişor) şi iarba de baltă (Eleocharisacicularis).
Este bogată şi lumea animală a rezervaţiei. Aici putem întîlini reprezentanţi ai faunei din Carpaţi,
Balcani şi Asia. În trei zone funcţionale ale rezervaţiei au fost fixate 225 de specii de animale
vertebrate şi 1178 de specii nevertebrate. Dintre cele vertebrate, 55 de tipuri sînt rare, iar 43 foarte
rare. În păduri se întîlnesc: cerbul roşu, pisica sălbatică, uliul, turtureaua, bufniţa, vipera, etc.
REZERVAŢIA NATURALĂ ŞTIINŢIFICĂ „PĂDUREA DOMNEASCĂ”

Rezervaţia naturală „Pădurea Domnească” a fost fondată în 1993. Suprafaţa sa totală e de

6032 ha, dintre care suprafeţele împădurite ocupă 3054 ha.
Rezervaţia a fost fondată cu scopul de a păstra zăvoaiele, care cresc pe grindurile fluviatile,
pentru păstrarea diferitor plante şi mai ales a celor rare. În dependenţă de relief şi regimul
hidrologic s-au format diferite tipuri de păduri: de stejar pedunculat şi plop alb. Pădurile de
stejar cresc preponderent pe podişurile fluviatile, care sînt foarte rar inundate. În aceste
păduri se întîlnesc, de asemenea, plopul alb, ulmii, porumbarii. Nivelul de arbuşti este şi el
bine dezvoltat şi este prezentat de aluni, boz, mălin negru (lemn cîinesc), salba moale, corni,
dintre plantele-liane – viţa-de-vie sălbatică. Învelişul din iarbă la fel este bine dezvoltat, aici
cresc din abundenţă rogozul, răcovina, urzica, năsturașul.
Pădurile de salcie ocupă depresiunile din vecinătatea rîului Prut, unde apele subterane sînt mai
aproape de suprafaţă. Flora include 575 de soiuri de plante, dintre care 40 sînt rare. Se
întîlnesc 49 de specii de mamifere. Primblîndu-ne prin această rezervaţie, dacă o facem cu
mare atenţie, putem întîlni asemenea animale rare precum: vidra, nevăstuica, jderul, pisica
sălbatică. Prezintă interes şi reptilele şi amfibiile locale şarpele orb, broasca ţestoasă de
apă europeană, broasca de baltă ş.a.
În rezervaţie se întîlnesc în total 159 de specii de păsări, dintre care numai 52 sînt migratoare,
iar 107 sînt sedentare. Cu multe păsări sîntem obişnuiţi, în rezervaţia „Pădurea
Domnească” sînt şi păsări obişnuite precum cinteza, privighetoarea şi cioara. Rezervaţia are
un rol important şi pentru că aici e arealul unor asemenea specii rare precum (barza neagră,
REZERVAŢIA NATURALĂ ŞTIINŢIFICĂ
„PRUTUL DE JOS”
În scopul protecţiei florei şi faunei lacului Beleu şi albiei Prutului în împrejurimile acestuia în 1991 a fost creată
rezervaţia naturală „Prutul de Jos” cu suprafaţa de 1691 de hectare. Aproximativ 2/3 din suprafaţa rezervaţiei o
alcătuiesc apele lacului Beleu. Restul teritoriului este ocupat de lunca rîului. Cercetările au arătat, că lacul Beleu
poate fi considerat în această rezervaţie un laborator natural ecologic. În componenţa rezervaţiei intră suprafeţele de
uscat, mlaştinile şi suprafeţele de apă – lunca Prutului, dar mai e inclus şi un teritoriu pitoresc de terase abrupte.
Lacul Beleu e o relicvă, lungimea lui e de 5 km, lăţimea − 2 km, iar adîncimea este de 0,5-2 m. Acest lac s-a păstrat
din timpuri imemorabile − 5-6 mii de ani în urmă, cînd mare parte din Delta Dunării se afla sub apele Mării Negre. În
prezent apa ajunge în Beleu din două braţe, ele unindu-se apoi în unul. Nivelul apei din lac depinde de revărsările şi
viiturile de primăvară şi vară ale Dunării şi Prutului. În anii, cînd nivelul apei în lac este normal, în jurul lui se
dezvoltă vegetaţia acvatică: stuf, papură, broscăriţă, cosor, rar se întîlneşte nufărul alb, peştişoara, tuberoză de apă,
(ciulinul de baltă). În anii secetoşi, cînd nivelul apei scade simţitor, cea mai mare parte a vegetaţiei se usucă. Dintre
copaci pe alocuri se întîlnesc pădurici de salcie şi mai rar de plop alb. Învelişul de iarbă al luncii variază în
dependenţă de umiditatea solului. Aici putem întîlni asemenea animale rare precum vidra europeană şi nurca. Au fost
înregistrate 168 de specii de păsări, în mare parte acvatice, dintre care 36 specii pot fi observate în timpul migraţiei.
În lacul Beleu se întîlnesc 30 de specii de peşti. În rezervaţie cresc peste 160 de specii de plante.
Varietatea lumii animale şi vegetale locale se datorează în mare parte aşezării rezervaţiei naturale. Ea se află relativ nu
departe de Delta Dunării şi ocupă o parte considerabilă a căii de migrare a păsărilor. Datorită bogăţiei sale, are o
imensă importanţă protecţia rezervaţiei naturale.
REZERVAŢIA NATURALĂ ŞTIINŢIFICĂ
„PLAIUL FAGULUI”
Rezervaţia naturală „Plaiul fagului” („bukovîi krai”) a fost fondată în anul 1991 în scopul protecţiei
pădurilor de fagi, chiar dacă regimul de rezervaţie fusese introdus în anul 1976. El ocupă partea de
nord-vest a Codrilor. Suprafaţa totală e de 5642 ha, dintre care pădurile ocupă 4639 ha. Aici sînt
sectoare pe care cresc păduri de fagi, unice în Moldova, care alternează, în general, cu pădurile de
stejar şi carpen.
Flora rezervaţiei include 903 de specii de plante. Vegetaţia pădurilor e prezentată de masive forestiere de
fag, gorun, frasin, carpen şi într-o măsură mai mică, de stejar pedunculat. Arbuştii şi învelişul de
iarbă este slab dezvoltat. Din plantele rare şi pe cale de dispariţie aici cresc 74 de specii. În aceste
păduri se întîlneşte mălinul, iarba-cîmpului, limba-cucului, peştişoara. Lumea animală este
reprezentată de 42 specii de mamifere şi 110 tipuri de păsări sedentare şi migratoare.
Dintre mamifere primul loc aparţine rozătoarelor (18 specii), apoi animalelor de pradă (8) şi insectelor
(6). Fauna păsărilor e prezentată în special de păsările de pădure, mai puţine sînt cele acvatice, de
cîmp şi de speciile sinantrope. În total în „Plaiul fagului” se numără 138 de specii de păsări. Mai
mult de 20 de specii se află aici „în trecere”, cele ce rămîn − 90 de specii de păsări sînt locale, îşi fac
cuiburi şi îşi scot puii în aceste locuri. Dintre acele rare de cele mai multe ori puteţi vedea
cocostîrcul negru, vulturul-pitic, viesparul, vulturul mic pătat, iar vara – lebăda. În timpul migraţiei
se întîlneşte cristelul de cîmp – acum o pasăre foarte rară.
REZERVAŢIA NATURALĂ ŞTIINŢIFICĂ
„IAGORLÎC”
 Rezervaţia naturală ştiinţifică „Iagorlîc” a fost fondată în 1988. Ea se află în regiunea Iagorlîcului de
Jos, pe malul drept al Nistrului şi ocupă 836 de ha de uscat şi 270 ha – de suprafaţă acvatică.
Rezervaţia include şi graniţele acvatice şi cele terestre, unde sînt create condiţii optime pentru
înmulţirea animalelor şi plantelor. Suprafaţa terestră a rezervaţiei este ocupată de plante de stepă
printre care negara, păiuşul, hiruşorul. Pădurile ocupă suprafeţe nu prea mari şi sînt prezentate de
pădurici izolate de stejar pedunculat şi pufos.
 Vegetaţia luncii rîului Iagorlîc ocupă la fel o suprafaţă limitată şi este prezenată de asemenea plante
precum stuful, hiruşorul, cătina ş.a. Vegetaţia subacvatică este bine dezvoltată, se întîlneşte –
cosorul apei, stuful, papura, broscăriţa. Pe teritoriul rezervaţiei sînt înregistrate 719 specii de plante,
dintre care 50 de specii sînt rare. În rezervaţie trăiesc 29 de specii de animale. Acestea nu sînt „pe
cale de dispariţie”, ca în alte rezervaţii şi prezintă interes: căprioare, mistreţi, jderi de piatră, vulpi şi
cîini-raton. Dar sînt printre ele şi specii rare precum ţistarul european şi hermina.
 Printre reptilele rare se numără şarpele de alun, şarpele rău (balaurul), broasca ţestoasă. Diversitatea
habitatelor rezervaţiei explică numărul mare de păsări, care numără aici 121 de specii. Din speciile,
incluse în Cartea Roşie, aici îşi face cuib lebăda, iar în timpul migraţiei se întîlneşte vulturul pescar
şi eretele.
REZERVAŢII NATURALE
Rezervatiile naturale formeaza o categorie aparte de arii naturale protejate. Ele se divizeaza in trei
grupe: silvice, de plante medicinale, mixte.

Ele au menirea sa asigure conditii optime de crestere si restabilire a speciilor si a comunitatilor

vegetale si animale.

Rezervatiile naturale silvice sunt amplasate in cadrul fondului forestier. Din ele fac parte 51 de
obiecte. Cele mai reprezentative sunt: Rososeni (Briceni), Baurci (Cahul), Sadova (Calarasi), Dancu
(Hancesti), Seliste-Leu (Nisporeni), Copanca (Slobozia), Condrita (Straseni), Flamanda (Vulcanesti)
si altele.

Rezervatiile naturale de plante medicinale constituie 9 obiecte. Din ele fac parte rezervatiile care
poarta denumirea de Roscani (Briceni), Hrusca (Camenca), Loganesti (Hancesti), Seliste (Nisporeni)
si altele cu urmatoarele specii de plante medicinale: scorusul, paducelul, salvia, coada soarecelui,
pojarnita, sovarvul, coada calului.

Din rezervatiile naturale mixte fac parte rezervatiile „Cantemir”, din preajma or. Cantemir, „Lebada
alba”, din apropierea or. Leova, si „Togai”, din sectorul Stefan-Voda.
 REZERVAŢIA NATURALĂ "DEFILEUL
DURUITOAREA"
 Nu departe de orăşelul Costeşti, la est de satul cu acelaşi nume, curge rîul Duruitoarea,
un afluent al rîului Ciugur, care a săpat în toltre un defileu adînc. Pantele sale calcaroase
abrupte sînt marcate de grote, înfrumuseţate cu stînci, ce au cele mai neobişnuite forme.
Grota Duruitoarea Veche este cunoscută ca o aşezare străveche din epoca de piatră. Ea
constă din trei încăperi cu lungimea totală de 49 de m, lăţimea de 5-9 m. În rezultatul
săpăturilor arheologice aici au fost descoperite pietrificaţii din epoca de gheaţă şi
rămăşiţe ale unei civilizaţii străvechi, care au făcut-o cunoscută în lumea întreagă.
Trebuie să menşionăm, că natura, relieful acestor locuri şi bogăţia monumentelor
istorice şi arhitecturale uimesc pînă şi imaginaţia noastră. Trebuie să luăm în
consideraţie, că la numai 12-15 km pe teritoriul raionului Glodeni este situată rezervaţia
naturală „Pădurea domnească”, care este un teritoriu foarte atractiv pentru investiţii, în
special, în obiecte turistice.
REZERVAŢII PEISAGISTICE
Rezervatiile naturale formeaza o categorie aparte de arii naturale protejate. Ele se divizeaza in trei
grupe: silvice, de plante medicinale, mixte.

Ele au menirea sa asigure conditii optime de crestere si restabilire a speciilor si a comunitatilor

vegetale si animale.

Rezervatiile naturale silvice sunt amplasate in cadrul fondului forestier. Din ele fac parte 51 de
obiecte. Cele mai reprezentative sunt: Rososeni (Briceni), Baurci (Cahul), Sadova (Calarasi), Dancu
(Hancesti), Seliste-Leu (Nisporeni), Copanca (Slobozia), Condrita (Straseni), Flamanda (Vulcanesti)
si altele.

Rezervatiile naturale de plante medicinale constituie 9 obiecte. Din ele fac parte rezervatiile care
poarta denumirea de Roscani (Briceni), Hrusca (Camenca), Loganesti (Hancesti), Seliste
(Nisporeni) si altele cu urmatoarele specii de plante medicinale: scorusul, paducelul, salvia, coada
soarecelui, pojarnita, sovarvul, coada calului.

Din rezervatiile naturale mixte fac parte rezervatiile „Cantemir”, din preajma or. Cantemir, „Lebada
alba”, din apropierea or. Leova, si „Togai”, din sectorul Stefan-Voda.
REZERVATIA PEISAGISTICA
SAHARNA
Rezervatia este situata in valea Nistrului, la o distanta de 45 km de or. Orhei, 85km de mun. Chisinau si la 6 km de
or.Rezina.

Este amplasata de-a lungul defileului rauletului Saharna, langa satul cu acelasi nume.

Suprafata rezervatiei este de 674 ha. Chiar la intrarea in defileu, o stanca impunatoare, cenusie, cu contururi de
castel medieval, domina imprejurarile. Localnicii o numesc Grimidon, tainicul ei nume ne inclina sa credem intr-
o misterioasa istorie pe care stanca ar fi avut-o. Satul este inconjurat de un vast amfiteatru de stanci. Impreuna cu
rapele din jur, ele se aduna intr-un defileu, care atinge o adancime de 160-175 m. Defileul isi datoreaza renumele
manastirii Troita, intemeiata in 1495. Talentul mesterilor anonimi a stiut sa amplaseze frumoasele ziduri ale
manastirii intr-o armonioasa convietuire cu natura din jur. Edificiul rasare dintr-o cupa de piatra formata prin
rotunjirea malurilor prapastioase. Privite de jos, aceste maluri fac impresia unor munti cu varfurile pierdute in
zare.

Albia paraiasului, ce strabate defileul Saharna, e presarata cu pietre. Pe la mijlocul defileului, rauletul formeaza
22 de cascade. Cea mai mare dintre ele are o inaltime de 4 m. pe locul caderii, apa a sapat o adancitura, de vreo
10 m. Atmosfera de basm, pe care o trezeste aceasta cascada, a inspirat multi poieti, prozatori, cineasti, care au
incercat sa-i eternizeze frumusetea. De-asupra defileului, pe un ses triunghiular, sub covorul des si matasos de
iarba, se ascund vestigiile unei asezari getice. Toate acestea ne marturisesc ca Zona Nistrului a fost leagan de
civilizatie inca din cele mai vechi timpuri.
O alta atractie a acestor locuri o reprezinta manastirea rupestra, sapata prin secolele XIV - XV in
stanca deschisa a pantei din dreapta defileului. Astazi vietuitoare ale acestei manastiri au
ramas doar liliecii, pasarile rapitoare de noapte, animale de prada mici si vantul care isi spune
in taina rugaciunea de secole.
COMPLEXUL ARHEOLOGIC ORHEIUL VECHI
CA PARTE COMPONENTA A REZERVATIEI PEISAGISTICE „TREBUJENI”

Complexul arheologic Orheiul Vechi este amplasat in valea raului Raut, afluent de dreapta al Nistrului, intre
satele Trebujeni si Butuceni, judetul Orhei, la distanta de 60 km spre nord-est de orasul Chisinau, intr-o
zona istorico-geografica vestita si constientizata de catre autohtoni din timpurile stravechi drept Codrii
Orheiului sau Tara Orheiului. La Orheiul Vechi natura si civilizatia umana s-au impletit organic, formand
un tablou perfect al lucrarilor lor milenare.

Numele complexului arheologic provine de la denumirea unei localitati istorice, orasul medieval Orhei,
care a existat pe aceste meleaguri in sec.XV-XVI, denumire evoluata in Orheiul Vechi, dupa parasirea
asezarii date si intemeierea in alt loc a unui oras nou, cu acelasi nume. Complexul arheologic Orheiul
Vechi reprezinta un sistem de monumente istorice din cadrul Rezervatiei Peisagistice „Trebujeni” este
amplasat pe promontoriile meandrice, formate de albia sinusoidala a Rautului intre satele Trebujeni si
Butuceni. Din cadrul complexului Orheiul Vechi fac parte doua promontorii gigantice (Pestere si
Butuceni), la care se alatura alte trei promontorii adiacente (Potarca, Selitra si Scoc) amplasate in lant de la
nord spre sud.

Promontoriul central cu o arhitectura reprezentativa, valuri de pamant, citadele, complexe din piatra, poarta
denumirea de Pestere, nume provenit de la multiplele pestere sapate in malul de vizavi al Rautului.
Promontoriul are o forma ovala neregulata, orientat de la vest spre est, cu lungimea de 2000 m, latimea
maximala de 700 m, este inconjurat din trei parti (nord, est si sud) de apa Rautului, adunata intr-un canion
foarte adanc, sapat in straturile de calcar sarmatian ( cca 16-18 mln. ani), cu maluri stancoase si priporoase,
cu o inaltime de pana la 100-120 m, constituind o adevarata fortareata naturala. Unica cale de acces in
spatiul respectiv la etapa actuala, ca si in vremurile istorice, se gaseste la vest, in locul unde albia raului,
dupa o intorsatura lenta spre nord, se apropie foarte mult de un segment al canionului deja parcurs.
Promontoriul Butuceni completeaza esential landsaftul Orheiului Vechi. Esteituat la sud de
promontoriul Pestere, reprezentand impreuna un complex integru, care armonizeaza din toate
punctele de vedere. Promontoriul Butuceni are un aspect geologic extraordinar, cu zeci de
plasturi calcaroase insiruite perfect orizontal, o multime de pesteri spatioase si grote mai mici,
sapate in peretii stancosi. Pe de alta parte, promontoriul este minunat si din punct de vedere al
peisajului sau unical, care denota fortificatii antice din pamant si piatra, complexe rupestre
sacrale subterane, alte vestigii stravechi . Promontoriul Butuceni are o forma alungita de 3000
m, o latime de la 300 m in extremitatea de nord-est pana la 15 m in partea sa de mijloc, fiind la
fel ca si promontoriul Pestere, o fortareata naturala evidenta. Dinspre nord, acesta din urma,
este aparat de malul aproape vertical al Rautului. In partea centrala a promontoriului este
amplasata o biserica crestina de rit ortodox cu hramul Sfanta Maria, construita in anul 1904,
care se impune ca o dominanta in zona Orheiului Vechi, dandu-i complexului arheologic un
aspect pe cit de sobru, pe atat de misterios. La nord de Orheiul Vechi, la distanta de circa 1.5-
3.0 km, se gasesc alte trei promontorii. Unul din ele, este amplasat in dreapta Rautului
(Potarca), iar celelalte doua pe malul stang (Selitra si Scoc). La sud de promontoriul Butuceni,
chiar in fata lui, se afla Ruptura Bacotei cu promontoriul Chiliilor, un mal priporos - splendid
monument geologic plin si el de vestigii arheologice. Aceste promontorii completeaza in mod
substantial imaginea complexului arheologic al Orheiului Vechi, aducand cu sine elemente noi
de ordin peisagistic si istorico-cultural in special.
DEFILEUL „LA CASTEL”
Defileul din rezervaţia peisagistică „La Castel” este o minune a naturii, o carte deschisă a timpului. Vederea
defileului deasupra văii rîului Racovăţ, în apropierea satului Gordineşti ni s-a părut foarte impSătenii au
compus multe legende şi cîntece închinate Racovăţului şi rezervaţiei „La Castel”. Chiar şi denumirea „La
Castel” este legată de o poveste de dragoste şi de un castel care a dispărut în negura vremurilor. În locul
castelului şi a dragostei fierbinţi au rămas să dăinuie peste secole stîncile uriaşe şi pereţii de piatră care au
împrumutat de la timpurile de odinioară forma unor castele medievale sau a unor cetăţi dacice. Legenda
spune că pe una din stîncile greu accesibile, cîndva se înălţa un castel, unde locuia o frumoasă domniţă,
ce fusese răpită şi ascunsă aici de către iubitul ei, deoarece părinţii se împotriveau căsătoriei lor.
Întorcîndu-se de la vînătoare, ceata veselă de prieteni urca spre castel pe poteca abruptă. Dar zadarnice le-
au fost încercările. La jumătate de cale, într-o peşteră spaţioasă îi aştepta ospăţul: mese încărcate cu
bucate delicioase şi vinuri alese. După masa copioasă, ameţiţi de licoarea vinului, tinerii nu mai puteau să
urce spre castel. Cu timpul, turnurile castelului s-au topit. Dar locurile din împrejurimi, poteca ce duce
spre castel, desişul pitoresc al Răcovăţului păstrează şi astăzi misterioasa denumire „La
Castel”.resionantă. Versantul stîng al defileului este mai înalt decît cel drept, de pe el poate fi văzut ca în
palmă tot ocolul silvic, care este destul de lung (mai mult de 1 km), dar şi valea rîului, şi adîncimea
defileului impresionează în mod deosebit – este de circa 100 m. Foarte frumos arată pădurea şi unii
versanţi ai pantei drepte, care e abruptă şi stîncoasă, în timp ce panta stîngă este mai înaltă şi lină.
 
Din acest loc se poate vedea întregul şir de toltre din preajma meandrului brusc al rîului Racovăţ, ceea ce
face ca acest monument al naturii să aibă un farmec aparte, de neuitat. În plus, de pe această pantă se
deschide o privelişte minunată către satul Gordineşti şi poate văzută mai de aproape stînca cretacică albă,
care stă singuratică în apropierea ocolului silvic şi pe care localnicii o numesc „dintele dragonului”.
REZERVAŢIA PEISAGISTICĂ ,,SUTA DE
MOVILE”
Monumentul naturii „O Sută de Movile” se întinde pe un teritoriu de aproximativ 1.600 de ha în
partea de sud-est a satului Branişte şi Avrămeni, din raionul Rîșcani. Reprezintă un teren
deluros, care se aşterne de-a lungul văii Prutului, ocupînd 6 terase ale rîului.
Acesta este singurul loc din Europa, unde sînt concentrate într-un număr atît de mare recife
submarine ale mărilor antice care acopereau pe atunci acest teritoriu – Marea Tortoniană şi
Sarmatică. Astfel, acest relief s-a format zece sau douăzeci de milioane de ani în urmă. Ce-i
drept există şi un alt punct de vedere ştiinţific, conform căruia acest relief complex s-ar fi
format în rezultatul spălării rocilor sedimentare moi, dar şi ca rezultat a alunecărilor de teren.
Există, de asemenea, legenda conform căreia aceste dealuri apar ca movile, construite aici de
cuceritorii acestor locuri în timpuri străvechi, înmormîntînd după o luptă sîngeroasă ostaşii
săi: în movile mici - soldaţii obişnuiţi, în cele mari - comandanţii militari. Dimitrie Cantemir a
numit această localitate «Centum Monticuli».
Valea celor „O Sută de Movile” face parte din rezervaţia ştiinţifică „Pădurea domnească” și se
aşterne pe o distanţă de 8 km în lungime, avînd o lăţime de la 1,7 pînă la 2,3 km şi fiind
situată paralel cu cursul rîului Prut, care curge la o distanţă de aproximativ 1,5 km de ea. În
total, pe această cîmpie sînt mai mult de 3,5 mii de dealuri cu înălţimea de la 3-5 pînă la 60
de m. Cel mai înalt deal este situat la răscrucea a 3 drumuri, are o înălţime de 60 m şi se
numeşte „Movila Ţiganului”.
REZERVAŢIA PEISAGISTICĂ ,,ŢÎPOVA”
La o distanţă de 10 km, mai jos pe Nistru de defileul Saharna şi la 30 km de Orhei se găseşte ansamblul
monastic Ţipova cu hramul „Adormirii Maicii Domnului”. Aici, pe cîţiva kilometri de-a lungul malului
Nistrului, sunt descoperite sute de monumente ale istoriei şi culturii antice. Împrejurimile de aici sunt
unicale prin diversitatea bogăţiilor arheologice: sate şi orăşele  străvechi, cetăţi, biserici, schituri şi cimitire
sunt săpate în malul priporos. La Ţipova şi Horodişte civilizaţiile dispărute au lăsat mărturii datînd din
secolul XII înaintea erei noastre.
Mănăstirea e plasată în mod original, într-un loc excepţional de frumos. Stînca de piatră scoate în relief spre rîu
numai faţadele, însăşi mănăstirea, biserica, 15 chilii şi trapeza sunt camuflate în interiorul malului. În
stîncă e săpată şi clopotniţa, care a avut patru clopote, cel mai mic cu greutatea de 20 de puduri, cel mai
mare – 6 puduri.
Spre vest dealul e acoperit cu o dumbravă , spre nord – est povîrnişul cade brusc în albia Nistrului , iar în partea
de sus, pe platou, se întind ogoarele mănăstirii. O sursă modestă de existenţă pentru călugări serveau şi
viile, o moară de apă. Mănăstirea de la Ţipova, săpată într – o stîncă gigantică, este după părerea
specialiştilor, una dintre cele mai importante din toate complexele monastice de pe malurile Nistrului.
Mănăstirea uimeşte prin dimensiunile ei şi prin mulţimea de încăperi, legate prin treceri interioare.
Ansamblul în cauză este compus din două mănăstiri, săpate în malul abrupt al Nistrului la o înălţime de 90 –
100 metri, prima a luat naştere în veacurile XI – XII, a doua – în veacurile XVI –XVIII. În total aici s–au
păstrat 18 încăperi, unite între ele cu scări, treceri interioare şi balcoane. Impresionează, mai ales, biserica “
Adormirii Maicii Domnului”, care este destul de spaţioasă, are pereţii tencuiţi, tavanul prezintă o boltă
semisferică, imitînd cupola. Ansamblul monastic e luat sub ocrotirea statului.
 La această mănăstire, conform legendei, Ştefan cel Mare s-a cununat cu soţia sa, Maria Voichiţa. Chiliile
subterane şi însăşi mănăstirea au fost săpate în stîncă şi au 3 nivele. Sub nivelul de jos se afla o fîntînă
tainică, în care se acumula apa de izvor în cazul asediului mănăstirii. Grotele naturale şi peşterile erau
folosite ca încăperi pentru depozitare şi ca ieşiri de rezervă. Iar coborîrea spre mănăstirea în stîncă îţi oferă
senzaţii tari. Cărăruşa de cornişă foarte îngustă duce întîi printr-o crăpătură, apoi trece împrejurul stîncii şi
ai mereu impresia, că la următoarea cotitură ea se sfîrşeşte şi dă direct într-un mal abrupt al Nistrului.  
 Pe podişul malului drept al rîuleţului Ţîpova, şi ale rîuleţelor Blănăriţa şi Valea Satului se află ruinele unei
aşezări a geto-dacilor. Potrivit unei legende aici și-a sfîrșit viața poetul mitologic grec Orfeu, iar mormîntul
lui se află într-o nișă de la poalele cascadei și-l poti recunoaște după o lespede cu șapte găuri.
 Arhimandritul Visarion Puiu menționează într-o lucrare editată în 1919: "Cînd și de cine a fost înființat
acest schit, nu se știe. Se presupune că acest schit, ca și toate peșterile săpate în alurile Nistrului, a slujit
creșinilor ca refugiu de frica tătarilor încă de prin veacul al Xlll-lea. După ce vremile s-au liniștit, monahii
au întemeiat schitul cu gospodăria de astăzi, îndeosebi după 1756, cînd pămîntul schitului a fost dăruit de
către Radu Racoviță mănăstirii Dobrovăț din județul Vaslui. În 1776 schitul a fost reînnoit de monahul
Vartolomeu, întemeietorul mănăstirii Saharna, care, găsindu-l părăsit, a reparat chiliile și biserica.
 Schitul a fost desființat în 1842. Pămîntul îi este luat și trecut mănăstirii Căpriana, iar schitul - alipit la
mănăstirea Saharna. Din 1842 pînă în 1919 schitul Țipova a fost administrat de mănăstirea Saharna.
Biserica din deal a fost reînnoita în 1912 de ieromonahul Inochentie. În 1919, sub conducerea
arhimandritului mitrofor Sofronie Neaga, venit de la Saharna, schitul Țipova devine independent.
 În 1949 ansamblul monastic a fost închis și deposedat de pămînt. Calugării s-au refugiat la alte mănăstiri.
Complexul monastic din deal a fost preluat de gospodăria agricolă din localitate. Biserica a fost
transformată într-un depozit de tutun, iar schitul a fost jefuit și distrus. 

În 1994 mănăstirea a fost reînființată. Schitul de la Ţipova întră în lista celor mai vechi și celor mai
valoroase comori ale neamului nostru.
REZERVATIILE DE RESURSE

 In aceasta categorie de arii naturale protejate intra unele tipuri de soluri de pe teritoriul Republicii
Moldova, in total 13 obiecte. In aceasta categorie pot intra si obiecte de alta origine naturala din
cadrul resurselor naturale ale republicii pentru pastrarea lor in stare naturala in vederea valorificarii
lor ulterioare.

Un compartiment aparte in domeniul conservarii naturii il formeaza categoria de obiecte ale naturii
care sunt consacrate conservarii diversitatii biologice in conditii artificiale (ex-situ).

Din aceste categorii fac parte gradinile botanice, gradinile dendrologice, gradinile zoologice si
monumentele de arhitectura peisajera. In gradinile botanice, dendrologice si cele zoologice, de
regula, se formeaza colectii de diferite specii de plante si respectiv animale cu destinatia pastrarii
genofondului, se efectueaza cercetari stiintifice si nu in ultimul rand destinatia acestora este de
informatizare, educatie si constientizare a populatiei in domeniu.
 MONUMENTE ALE NATURII
Monumentele naturii formeaza o categorie aparte de arii naturale protejate. Dupa aspectul lor ele se
impart in: geologice si paleontologice, hidrologice, botanice.

In grupul monumentelor de origine geologica si paleontologica intra cca 86 de monumente care sunt
amplasate preponderent, in special cele geologice, in partea de nord: judetele Edinet, Balti, Soroca.
Diversitatea acestor monumente cuprinde complexe geologice, peisaje stancoase si petrofite,
sectoare de meandre ale raurilor, pestere, grote, amplasamente de fauna fosila, unele cariere de
calcar, palnii carstice, defileuri ale raurilor, portiuni geomorfologice denumite chei, in bazinul unor
rauri si altele.

Monumentele naturii de origine hidrologica includ o serie de izvoare repartizate pe tot teritoriul
republicii din care fac parte si izvoare cu apa minerala cu proprietati curative. Astfel de izvoare se
intalnesc in com. Harjauca (sectorul Calarasi), com. Onitcani (sectorul Criuleni), com. Bahmut
(sectorul Ungheni), in orasul Cahul si in alte locuri.
Monumentele naturii de origine botanica cuprind sectoare pretioase de vegetatie forestiera amplasate in diferite
regiuni ale republicii. Cele mai reprezentative dintre ele sunt amplasate in prejma com. Caracuseni (sectorul
Briceni), com. Cuhuresti (sectorul Camenca), com. Harjauca si Sipoteni (sectorul Calarasi), com. Haraba (din
preajma or. Rabnita).

Din monumentele naturii fac parte si arborii seculari. Sub protectie de stat se afla 433 arbori seculari. Cei mai
reprezentativi sunt: Stejarul lui Stefan cel Mare din com. Cobalnea (sectorul Soldanesti), care are varsta de cca
600 de ani, si un alt stejar al lui Stefan cel Mare din ocolul silvic Capriana (sectorul Straseni). Stejari cu astfel
de virsta se mai intalnesc pe teritoriul rezervatiei stiintifice „Padurea Domneasca” si in alte regiuni.

Sub protectie de stat in afara de stejari se afla si alte specii: frasin, fag, platan, plop, alun, par paduret, castan si
altii.

Statut de monument al naturii il au si speciile de plante si animale care sunt protejate de stat. Din speciile de
plante care au statut de protectie fac parte: specii de arbori, arbusti, semiarbusti, plante multianuale, plante
bianuale si anuale, plante inferioare. In total sub protectie se afla 269 specii de plante.

Din speciile de animale aflate subprotectie de stat fac parte urmatoarele: mamifere – 46 specii, pasari – 89
specii, reptile – 9 specii, amfibieni – 4 specii, pesti –15 specii, insecte-36 specii. In total - 203 specii.
 MONUMENT GEOLOGIC AL
NATURII - PESTERA „EMIL
RACOVITA”
 Este situata langa satul Criva, in nordul republicii, si ocupa dupa lungime locul trei in Europa
printre pesterile in ghips. A fost descoperita in anul 1959, iar cercetarile stiintifice sporadice au
inceput in anul 1977. La ora actuala sunt cunoscute si cartografiate circa 80 km de labirinturi si
tuneluri, situate in 3-4 nivele. Tunelurile se largesc pe alocuri, formand sali mari. Cele mai
remarcabile sunt: «Sala celor o suta de metri», «Sala asteptarii» si «Soborul», care ating lungimi de
cca 60 m, latimi de cca 30 m, si inaltimi de pana la 11 m. Plafoanele se sprijina pe coloane
impresionante. In golurile carstice se afla peste 20 de lacuri - dintre care cele mai mari sunt «Lacul
Dacilor», «Lacul Verde», «O gura de apa». Ele ating urmatoarele dimensiuni: lungime 8-15 m,
latime 5-10 m, adancime medie - 2 m.

Aerul din golurile carstice se presupune ca are proprietati curative. Aceasta calitate, insotita de
frumusetea si specificul spatiului carstic, constituie un avantaj pentru valoarea potentialului turistic
al pesterii.
MONUMENT GEOLOGIC AL NATURI – CARSTURILE DE
LA RASCOV
Include partea de vest a Dealului Rosu din imprejurimile satului Rascov, cu o suprafata de 123 ha.
Este un exponent al fenomenelor carstice din Republica Moldova. Din cauza golurilor
carstice, ce impregneaza ca un burete spongios acest zid natural, sunt frecvente alunecarile de
teren masive, rupturile si rostogolirile de blocuri uriase, prabusirile. Cea mai mare este faleza
de aproape 50 m inaltime, ce s-a format in urma unor ploi abundente. Ploile si vantul au
dizolvat si slefuit calcarul moale, dand stancilor forme bizare: sfincsi, capete de camile si
elefanti, ciuperci uriase, poduri suspendate etc. Pentru speologi un neasemuit paradis il
reprezinta fisura carstica de numai 5 m latime si 50 m adancime cu o lungime de peste 500 m.
Cu greu patrund razele solare in adancul ei, zapada si gheata persistand aici in unii ani pana la
inceputul verii. Aceasta alimenteaza cu apa rece „Izvorul Domnitei” din inima satului, alt
monument al naturii, numit astfel in amintirea lacrimilor de vaduva ale domnitei Ruxanda,
fiica domnitorului Vasile Lupu. In fosta cetate Rascov, ce a existat acum cateva secole pe
locul satului, domnita si-a trait scurta si nefericita casnicie cu Timus Hmelnitky, fiul
Hatmanului cazacilor, Bogdan Hmelnitky.
 MONUMENT GEOLOGIC AL
NATURII – CHEILE BUTESTI
 Sunt situate la sud de satul Butesti, pe o suprafata de 110 ha. Rauletul Camenca intretaie sirul de
recifi calcarosi, formind monumentul naturii ce poarta denumirea „Cheile Butesti”. Formatiunea
geologica s-a creat, ca si intregul sir de toltre din bazinul Prutului de Mijloc, cu 15 - 20 milioane de
ani in urma, in apele calde ale Marilor Sarmatica si Tortoniana, ce acopereau pe atunci acest
teritoriu. Corpul recifului este calcaros, format din schelete de corali, moluste, litotamnii si alte
animale si alge marine. Calcarele acestei formatiuni unice sunt strapunse de o sumedenie de grote si
pesteri, ce au servit drept lacas pentru animale in perioada glaciara si omului in perioada preistorica.
In ele au fost descoperite oase fosilizate de ursi de caverna, tigri, lei, rinoceri, mamuti, zimbri.

In folclorul local s-au plamadit in sute de ani o multime de legende legate de acest recif. Una dintre
ele povesteste despre Swidrighelo, regele Lituaniei, care ar fi poposit pe aceste meleaguri ca simplu
cioban, inainte de a capata tronul inaintasilor sai
MONUMENT GEOLOGIC AL NATURI - DEFILEUL
DURUITOAREA

 La est de satul cu acelasi nume, rauletul Duruitoarea, afluent al Ciuhurului, a

sapat prin sirul de toltre un defileu adanc. Povirnisurile abrupte, calcaroase sunt
impanate de grote, pesteri si sunt impodobite cu stanci de forme ciudate. Grota
Duruitoarea Veche este cunoscuta ca o renumita asezare umana din epoca
pietrei cioplite. Grota este formata din trei camere si are o lungime totala de 49
m si o latime de 5-9 m. In urma sapaturilor arheologice aici au fost gasite
mostre fosile din perioada glaciara si vestigii ale culturii preistorice, care i-au
dus faima in toata lumea.
GRĂDINI BOTANICE
 GRĂDINA BOTANICĂ (INSTITUT) A ACADEMIEI DE
ŞTIINŢE DIN MOLDOVA, CHIŞINĂU

Grădina Botanică este situată la marginea oraşului Chişinău, în sectorul Botanica, în apropierea de aşa-numitei
Porţi a oraşului. Gradina Botanică a fost fondată în anul 1950, dar la început a existat în sectorul Buiucani.
În anul 1964 pentru Grădina Botanică a fost ales un alt loc, iar în 1965 a fost începută proiectarea şi
construirea unei grădini botanice moderne.
Gradina acoperă o suprafaţă de 104 hectare, dar numai pe panta din nord şi din vest s-a păstrat vegetaţia
naturală. Peisajul general al grădinii ca şi cum ar reprezenta în miniatură relieful Republicii Moldova graţie
alternanţei podişurilor cu depresiunile, lacurilor şi tipurilor de soluri, de care există circa 24 de specii. În
parcul este creată o cascada din patru lacuri de acumulare, care, chiar şi în anii secetoşi, au suficientă apă
pentru a iriga vegetaţia grădinii.
Grădina este împărţită în mai multe sectoare − dendrariul (arbori, arbuşti, liane), elemente ale Florei din
Moldovei (Codri), sectorul de floricultură, sectorul de plante tehnice, medicinale, alimentare şi furajere,
sectorul de hibrizi, sectorul experimental, sectorul cu plante tropicale şi subtropicale cu sera, pepiniera,
mini expoziţii. În ultimii ani, în apropierea clădirii administrative a fost construită din piatră de Cosăuţi
Alpinariul, care a devenit o mare platformă minunată pentru vizualizarea părţii de jos a parcului. De
asemenea, au fost adăugate Rozariul, Lianariul, Siringariul, grădina cu forme, colecţia de irişi, colecţia de
bujori şi alte sectoare.
În prezent, grădina numără aproximativ 10 de mii de specii, soiuri, forme şi plante cultivate. Personalul grădinii
a creat şi a făcut descrierea  a mai mult de 2 mii de specii de plante superioare, 1 mii de alge, 300 de specii
de ciuperci superioare, au fost descrise circa 200 de specii ale florei Miocenului şi Pliocenului inferior, a
fost creat un Ierbar Republican, care include 200 de mii de pagini. Grădina Botanică a creat populaţii
valoroase de hibrizi, nuci şi struguri.
 PARCUL DENDROLOGIC DE LA CHIŞINĂU,
DENDRARIUL
A fost fondat în 1973 pe locul fostei Grădini Botanice a Academiei de Ştiinţe a Moldovei. La început a
avut o suprafaţă de 73 de hectare, în prezent a fost extins pînă la 83 de hectare. Este situat în partea
de vest a Chişinăului, în valea pîrîiaşului Durleşti, între străzile I. Creangă, V. Lupu, E. Сoca şi A.
Şciusev. Stilul arhitectural şi de planificare al Dendrariului – este unul de peisaj cu elemente
nesemnificative de peisaj regulat. La Dendrarium sînt prezentate mai mult de o mie de tipuri şi
forme de plante lemnoase.
Există sectoare cu elemente ale vegetaţiei forestiere din Moldova. Este bogată colecţia de seminţe
de legume, seminţe oleaginoase, rozacee ş.a. Colecţia de conifere numără mai mult de 50 de
denumiri din zone floristice diferite ale globului. Dintre speciile lemnoase rare pentru Moldova la
Dendrariu cresc: Ginkgo biloba sau arborele pagodelor, metasecvoia, tsuga canadiană, brad
Douglas, chiparos de Arizona sau zadă, bradul Fraier, pinul galben, pinul flexibil, chiparos stardust,
arborele de lalea, arţarul Mono, arţar trident, dud japonez, etc.

În baza colecţiilor Dendrariului se studiază, se selectează şi se înmulţesc speciile noi, promiţătoare,

inclusiv şi tipuri ale plantelor lemnoase pentru spaţiile verzi. Unul din centrele ştiinţifice şi de
propagare a cunoştinţelor ştiinţifice în domeniul botanicii, creării spaţiilor verzi şi de protecţie a
naturii. Aici au loc seminarii, excursii de teren, se fac consultaţii pentru elevi, pentru specialişti 
spaţiilor verzi, iubitorilor naturii etc. Dendrariul este un parc cu un anumit regim de frecventare,
este un loc de agrement public. Este luate sub protecţia statului ca monument al arhitecturii de
configuraţie − peisaj.
GRĂDINA BOTANICĂ DIN OR. TIRASPOL

Fondată în anul 1959 la inițiativa academicianului P. I. Dvornikov. La momentul

fondării se numea Parcul Dendrologic al Academiei de Științe al RSSM. Ulterior a
obţinut statutul de Grădină Botanică, face parte din Institutul de Cercetare Agricol al
Transnistriei. Gradina este situată la marginea estică a oraşului Tiraspol şi ocupă
suprafața de 20,5 hectare. Ca suprafaţă este mai mică decît Grădina Botanică din
Chişinău (104 ha) și Dendrariul chişinăuian (84 ha). Chiar dacă e mai mică ca
suprafaţă, Gradina Botanica de la Tiraspol este renumită pentru colecțiile sale. Mai
întîi de toate prezintă un interes deosebit rozariul. În grădină au fost plantaţi mai
mult de 200 de soiuri de trandafiri, astfel anume rozariul, care ocupă partea centrală
a parcului, este partea principală a expoziției.
Dar nu numai trandafirii i-au adus faimă Grădinii Botanice de la Tiraspol. Foarte bogată
este secțiunea dendrologică a colecţiei, care ocupă partea de nord-vest a parcului.
Aici se întîlnesc specii rare de conifere și foioase din diverse colţişoare ale lumii. Un
farmec deosebit îi oferă parcului diversele soiuri de arbuști și straturile de flori, care
împrejmuiesc nenumăratele cărări și alei ale parcului.
GRĂDINI ZOOLOGICE
GRĂDINA ZOOLOGICĂ DIN CHIȘINĂU

 Grădina Zoologică din Chișinău este una relativ tânără, fiind înființată la 9 mai 1978 în sudul 
Chișinăului, nu foarte depGradina Zoologică este situată in partea de sud-est a orașului,
întinzindu-se pe o suprafață de 8 hectare. Fiind înființată în 1977, are drept obiective pă
strarea, ocrotirea și studierea speciilor rare de animale și păsăari, incluse în 
Cartea Roșie a Moldovei. Reprezintă un landșaft pitoresc în care iși duc existența peste 130
speci de păsări și animale, printre ei numărîndu-se calul lui Przevalski, tigrul siberian, 
culanul din Turkmenistan etc. Dispune de un helesteu (suprafața 1,2 hectare) populat de
gâște, lebede albe și negre, rațe de baltă, berze si cocostîrci.arte de Grădina Botanică.