COPILĂRIE ȘI

PARENTALITATE
Proiect realizat de : Gabriela Ciobanu
Apetroaie Diana-Petronela
Asistență Socială
Grupa 5
An 2
 CUPRINS:

-DEFECTELE PĂRINȚILOR
-CUM DEVENIM PĂRINȚI MAI BUNI
-RELAȚIA PSIHOLOGICĂ CU COPILUL TĂU
-SECRETELE PĂRINTELUI DEPLIN
 BIBLIOGRAFIE:

**BERGE, A., DEFECTELE PĂRINŢILOR, EDITURA DIDACTICĂ

ŞI PEDAGOGICĂ, BUCUREŞTI, 1967
**SHAPIRO, S., SKINUS, KAREN & SKINUS, R., CUM
DEVENIM PĂRINŢI MAI BUNI. GHID PRACTIC, ED.
HUMANITAS, BUCUREŞTI, 2003
**MINULESCU, M., RELAŢIA PSIHOLOGICĂ CU COPILUL
TĂU”, EDITURA PSYCHE, BUCUREŞTI, 2006,
**VAN PELT, NANCY L, SECRETELE PĂRINTELUI DEPLIN,
EDITURA VIAȚĂ ȘI SĂNĂTATE, BUCUREȘTI 2002
Defectele părinților:

◦ Hiperperfectionismul
◦ Pefecționismul
◦ Narcisismul
◦ Spiritul Posesiv
◦ Nervozitatea
◦ Oportunismul
◦ Lipsa de consecvență
◦ Lipsa de respect
◦ Incapacitatea de a iubi
Cauzele defectelor părinților
◦ Părinții își ascund slăbiciunile în fața copiilor

◦ Văd propriul copil ca pe un obiect-simbol

◦ Nu pot accepta detașarea copilului

◦ Nu suportă ca micuțul să i se opună cu vigoare

◦ Percep îndatorirea de părinte ca pe o rupere de la viața lor personală, de la ieșirile cu prietenii, de la

timpul lor liber.

◦ Sunt prea orgolioși

◦ sunt inconștienți de greșelile lor

Efectele asupra copiilor:

◦ Slăbiciunile părinților odată descoperite de către copii acestora vor fi sancționate cu severitate;

◦ Emotivitatea unui părinte este o portită pentru un copil, acesta urmând să profite de această verigă slabă a
unui părinte;

◦ Mulți copii se maturizează mult mai greu din cauza părinților care nu se pot detașa de aceștia, ajungând
ca la o vârsta destul de înaintată să nu se poată descurca în viață fără ajutorul lor.
HIPERPERFECȚIONISMUL
Pentru copilul protejat, lumea înconjurătoare este extrem de periculoasă și foarte grea de înțeles.Totul din jurul lor pot
deveni o armă sau situație periculoasă pentru acestia din punctul de vedere a părinților. Părinţii prea protectivii ar dori să își
țină copilul non stop în casă supravegheați feriți de pericolele zilnice, fiind astfel contra copiilor lor.

◦ Părinții care au acest defect consideră lumea o amenințare la adresa copilului;

◦ Copilul este supravegheat permanent;

◦ Majoritatea gesturilor semnifică interdicții;

◦ Ulterior părintele își vede copilul neputincios, lipsit de rațiune;

◦ Protejarea forțată are când aspect fizic, când moral (ex: obiecte periculoase/influențe rele):

Efecte pentru copil: lipsa încrederii în viață, timiditate, frică, sentimentul permanent că se află într-o stare de contravenție
(când manifestă independență);
Incapacitatea de a iubi

Este un defect de un tip special, deosebit de neplăcut şi, din fericire, destul de rar. Acesta este specific
părinţilor care au rămas ei înşişi copii, din cauză că n-au trăit în condiţii favorabile evoluţiei lor. Ei nu pot
să îşi iubească copiii cum trebuie, unii încercând chiar sentimente de gelozie la adresa propriilor lor copii.
Perfecționismul

◦ Părinţii perfecţionişti acordă adeseori o importanţă nemăsurată celui mai mic defect al copilului lor. Pentru ei nu

există de fapt defecte mici şi defecte mari, căci toate le inspiră o egală neplăcere. Sunt meticuloşi, exigenţi, ocupaţi

fără întrerupere să spioneze, să critice, să corecteze, să moralizeze sau se arată deznădăjduiţi de copiii lor.

◦ Copilul părinţilor perfecţionişti, devine timid, pasiv, îşi pierde originalitatea. Datorită unei munci susţinute, el

poate să fie un elev foarte bun, care nu ştie ce să facă în vacanţă, atunci când nu are concursuri sau de învăţat.

◦ Unii copii încep prin a avea o atitudine de copii-model, pentru ca după câţiva ani, când devin destul de puternici

ca să se opună constrângerii, revolta lor să răbufnească (fuga de acasă, uneori beţia, mai târziu infracţiunile).
Narcisismul

◦ Narcisismul părinţilor se referă la oglindirea părinţilor în persoana copiilor lor. Acesta devine un defect
atunci când dăunează dezvoltării copilului, făcându-l fie să piardă simţul realităţii şi capacitatea de a se
critica singur, fie nedând educaţiei sale alt scop decât a se scoate în evidenţă şi de a stârni astfel
admiraţie, indiferent de ce ar spune şi de ce ar face. Pentru părinţii cu adevărat narcisişti îi interesează
mai mult ca propriul copil să le facă onoare, decât să îl vadă fericit şi mulţumit de felul lui de a trăi.
 Spiritul Posesiv

◦ În teamă, în hiperprotecţionism şi în perfecţionism întâlnim acea tendinţă posesivă care îi împinge pe mulţi
oameni să îşi considere copilul drept o proprietate exclusivă şi personală. Aceşti părinţi sunt de părere că au
dreptul de a îndruma nu numai gesturile şi comportarea, ci şi gândirea şi sentimentele urmaşului lor. Un alt
tip de posesivitate este acela în care, fără să aibă aerul că îi cer ceva, părinţii obişnuiesc copilul să nu
ascundă niciodată nimic vreunuia dintre ei. El trebuie să spună totul astfel încât să ajungă să creadă că nu
mai are dreptul să păstreze pentru el nici cel mai neînsemnat gând.
Nervozitatea
Nervozitatea este unul din defectele majore ale părinţilor. S-ar putea spune chiar că este un “superdefect”,
deoarece ea se adaugă tuturor celorlalte, amplificându-le.

Există mai multe tipuri de părinţi nervoşi:

◦ nervoşii-calmi la care totul se petrece în interior şi care au adeseori înduioşătoarea iluzie că nu lasă să se
vadă nimic în afară;

◦ nervoşii-agitaţi ale căror toane nu sunt în mod special greu de îndurat, dar care-şi obosesc anturajul
printr-o continuă nevoie de mişcare;
 Cum credeți că îi afectează pe copii defectele
părinților? Care sunt consecințele acestora?
.
◦ Atmosfera familială prezintă o importanţă deosebită între cauzele manifestării agresive la copil, conform
căruia Andre Berge sublinia:_ mediul familial îl satisface pe copil în măsura în care răspunde trebuinţelor
sale elementare, adică în măsura în care este un mediu afectiv şi protector, dublă condiţie indispensabilă
pentru ca fiinţa tânără să înveţe să se construiască pe sine, să se situeze în raport cu ceilalţi.

◦ Părinţilor le revine rolul esenţial în creşterea copiilor, asigurându-le acestora nu numai existenţa
materială, cât şi un climat familial afectiv şi moral. Sunt situaţii în care familia consideră că este suficient
să se ocupe doar de satisfacerea nevoilor primare (hrană, îmbrăcăminte, locuinţă, cheltuieli zilnice etc.),
ignorând importanţa unei comunicări afective, nestimulând dezvoltarea sentimentului de apartenenţă. În
general, comportamentul parental este inspirat din propria experienţă de viaţă a acestora, astfel
perpetuând atât aspecte pozitive, cât şi negative, pe parcursul mai multor generaţii.
Cum putem deveni părinți mai buni?
◦ Cunoaşterea copilului este o necesitate, părintele are obligaţia să cunoască temperamentul copilului pentru că
educaţia trebuie individualizată în funcţie de temperamentul şi reactivitatea lui.

◦ Este important ca părintele să ştie că mediul de viaţă şi educaţia sunt factori esenţiali în dezvoltarea copilului, în
orice familie, copiii au nevoie de multă iubire, grijă şi atenţie. Ei se simt iubiţi şi în siguranţă când sunt ascultaţi
fără să fie certaţi.

◦ Dacă „li se tot face morală” şi nu vor fi ascultaţi, ei vor începe să-şi ascundă sentimentele, nevoia de
comunicare fiind strâns legată de nevoia de dragoste. Autoritatea părintească nu se realizează prin forţă şi
brutalitate. Ea este rezultatul firesc al unor relaţii echilibrate, morale şi umane. O autoritate firească duce la
relaţii de destindere şi ataşament, o falsă autoritate duce la o relaţie tensionată, la conflicte permanente.
Autoritatea părintească trebuie să fie suplă, fermă şi să se adapteze vârstei. Ea presupune un climat de afecţiune
şi dreptate, stăpânire de sine, înţelegere şi spirit de colaborare între copil şi părinte.
Lucruri esențiale pentru a fi un parinte mai bun:

Dragoste și afecțiune
Înțelegerea
Reguli clare
Lauda
Timpul petrecut cu copilul tău
Dragoste și afecțiune

◦ Ca părinte, ai responsabilitatea de a-l ghida și de a-l corecta pe copilul tău. Dar felul în care îl corectezi
face toată diferența. Evită să îl critici și să îl învinuiești deoarece aceste lucruri îi pot eroda încrederea în
sine și pot duce la resentimente. Străduiește-te să îl încurajezi chiar și atunci când îl disciplinezi. Asigură-
te că înțelege că dragostea ta este necondiționată, chiar dacă îți dorești ca el să se comporte mai bine data
viitoare.
Lauda

◦ Laudă-l pe copil atunci când face ceva bun sau când are un comportament frumos. Exemplu: „Ți-ai făcut
patul fără să îți spun eu – e minunat!” sau „Mă uitam la tine cum te jucai cu sora ta și erai foarte
răbdător”. Astfel de afirmații îl vor încuraja pe copil să aibă un comportament frumos pe termen lung (și
sunt mult mai eficiente decât permanenta cicălire). Un bun părinte apreciază și cea nai mică încercare a
copilului sau când face ceva bine, asta îi determină pe micuți să ajungă tot mai buni.
Fă-ți timp pentru copilul tău.
◦ Copiii care nu primesc suficient de multă atenție din partea părinților se poartă adesea urât tocmai pentru
a fi remarcați și pentru a li se acorda atenția de care au nevoie.

◦ O soluție este să stabilești o seară în fiecare săptămână în care să petreci timp cu el, lăsându-l să aleagă
activitatea. Nu te simți vinovat dacă ai un job și mergi la serviciu. Peste ani, copilul își va aminti micile
lucruri pe care le făceai: cum mâncați popcorn împreună la un film, cum jucați cărți sau cum mergeați la
cumpărături.
 Care sunt factorii care te ajută să devii un
părinte mai bun?
.

◦ Se ştie deja, de foarte mult timp, că părinţii reprezintă primul model social de influenţare a copiilor şi că aceştia
contribuie la formarea concepţiei despre viaţă, a modelului de comportare şi de relaţionare a copiilor.

◦ Copilul are nevoie de un climat familial echilibrat în care să se simtă în siguranţă şi de o comunicare eficientă cu
părinţii săi. Acest lucru este posibil dacă aceştia din urmă sunt atenţi la nevoile copilului, se preocupă de educaţia lui,
dacă dau dovadă de înţelegere, sunt afectuoşi şi calmi şi participă la evenimentele importante din viaţa lui. Totodată,
este necesar ca părinţii să fie fermi, să stabilească limite şi să nu lase copilul să facă tot ceea ce vrea, aspecte care pot fi
îndeplinite printr-o comunicare adecvată părinte-copil.

◦ Ca orice altă relaţie, relaţia părinte-copil este una complexă, care începe să se construiască încă din primele zile de
viaţă ale copilului şi care impune foarte multe condiţii-răbdare, dăruie, înţelegere, atenţie, dragoste, comunicare şi tot
aşa mai departe. Această relaţie se bazează atât pe comunicarea verbală, cât şi pe cea nonverbală – gesturi, mimică, ton
al vocii, postură care să întărească cele comunicate verbal de părinte.
Nevoile emoţionale ale copilului
 respectul: chiar dacă este doar un copil, el are nevoie de respectul şi de valorizarea celorlaţi, ca orice alt individ.
 sinceritatea: copiii au nevoie de a cunoaşte oamenii şi de a avea încredere în ei, cu atât mai mult în părinţii lor.
Minciunile sau adevărul spus pe jumătate nu fac altceva decât să-i facă să fie confuzi şi să-şi dezvolte un stil de
comunicare bazat pe minciună şi nesinceritate;
 acceptarea: copilul are nevoie să fie acceptat şi valorizat de părinţii săi indiferent de succesul sau insuccesul acţiunilor
sale, lucru care se poate realiza atât prin încurajări verbale cât şi prin încurajări nonverbale.
 dragostea: un copil are nevoie de dragostea părinţilor săi tot timpul adică atât în momentele fericite cât şi în cele triste.
Părintele îşi poate exprima dragostea faţă de copil atât verbal, cât şi nonverbal – îmbrăţişări, strângeri de mână,
mângâieri etc.
 răbdarea: unui copil nu i se poate cere ceva ”aici şi acum”, ci are nevoie de timp şi de explicaţii pentru a se putea
adapta unui comportament sau altul solicitat de adult.
 timpul: copilul are nevoie de compania şi atenţia părinţilor săi. Nu se poate construi o relaţie între părinte şi copil atâta
timp cât părintele nu are timp pentru copilul său, este la serviciu mai toată ziua sau are alte priorităţi atunci când este
acasă;
 corectitudinea: este important ca, copii să cunoască regulile iar, o dată ce acestea au fost stabilite (în colaborare cu
copii), aplicarea lor să fie corectă şi constantă;
 înţelegerea: relaţiile, în general, se bazează pe înţelegere astfel că, şi copilul, are nevoie să fie ascultat şi înţeles de
părinţii săi.
COMUNICAREA

Copilul va comunica cu plăcere cu părintele său dacă temele de discuţie vor fi de interes comun şi dacă părintele
nu va domina discuţia, va avea răbdare şi o atitudine deschisă, nu va ridica vocea şi îşi va asculta copilul, va
oferi exemple şi se va asigura că mesajul său a fost corect înţeles. Aceste lucruri îl vor face pe copil să aibă
încredere în părintele său, să fie sincer cu el şi să nu îl mintă, să-i ceară ajutorul atunci când are nevoie şi să ştie
că se poate baza pe acesta.

nu poate exista o comunicare adecvată între cele două părţi, dacă părinţii nu dau dovadă de încredere în copii
lor, adică dacă nu ţin cont de opiniile şi ideile lor, dacă nu îi sprijină în deciziile pe care le iau, dacă nu sunt
alături de ei la ”bine” şi la ”greu”.

copilul are nevoie de intimitate, la fel ca orice alt individ, astfel că este important ca părinţii să-i respecte
intimitatea, fapt care îl va face pe copil să aibă încredere în părinţii săi şi să comunice cu aceştia;
.

este necesar ca părinţii să ţină cont şi de nevoile copilului lor atunci când vor impune reguli şi norme; de asemenea, pe
cât posibil, acestea nu vor fi impuse în absenţa copilului ci împreună cu acesta deoarece în acest fel le va înţelege mai
bine, va fi mai responsabil şi se va angaja în respectarea lor;

una, poate, dintre cele mai importante condiţii ale unei bune relaţii părinte-copil, ca de fapt în oricare altă relaţie, este
aceea că părintele trebuie să arate afecţine faţă de copilul său. Dar ce înseamnă, de fapt, să fii afectuos cu copilul tău?
A fi afectuos cu copilul tău însemnă ca trebuie sa ai o relaţie caracterizată prin îmbrăţişări, zâmbete, strângeri de mână,
încurajări, săruturi are foarte multe şanse de a persista în timp şi de a se dezvolta decât o relaţie care se caracterizează
prin critici, ţipete, jigniri, lipsa atingerilor fizice sau a încurajărilor.

Pentru o comunicare eficientă părinte-copil sunt necesare mai multe lucruri din partea părinţilor, mai ales: efort,
răbdare, mesaje clare şi concise, atenţie, afecţiune, timp, respect şi încredere. Toate acestea pot asigura evitarea
obstacolelor în comunicare, feedback şi alterarea rolurilor de emiţător şi receptor la cei doi parteneri ai comunicării.
 .

◦ Părinții de astazi au nevoie de o schimbare, si totusi, majoritatea dintre ei folosesc aceleasi metode de creștere si de
rezolvare a problemelor folosite de părinții lor, de parintii parintilor lor etc. Pe langa informatii si principii, parinti au
neviie de ajutor pentru dezvoltatea unor tehnici care sa se potriveasca familiei si copiilor lor.
De ce cresc atat de multi oameni fiind nemulțumiți de sine?
◦ Pentru ca părinții nu au inteles cum se structureaza mediul in care traieste copilul. Fericirea viitoare a copilului tau
depinde de imaginea lui mintala despre el. Ceea ce simte copilul despre sine va determina succesul sau esecul in oricare
din eforturile depuse in viata. Modul in care se vede pe sine il va influenta comportamentul, notele si de asemenea
alegerea prietenilor, alegerile pentru viitor, parerea despre problemele morale si spirituale. Pe scurt, imagimea despre sine,
influenteaza orice hotarare pe care o va lua vreodata.

Falsa imagine de sine

Ce este respectul de sine?
◦ Este imaginea mintala despre sine formata prin parerile celorlalti acumulate de-a lungul anilor si prin experiențele de
viata.Cei care au respect de sine au incredere in capacitatile lor si sunt multumiti de viata si de munca lor.
ORIGINEA SIMTAMINTELOR NEGATIVE
◦ Originea lipsei de respect fata de sine se afla in perioada copilariei. Parinti nu ofera sprijinul necesar dezvoltarii unor
sentimente de pretuire de sine in anii fragezi. Acestea pot duce la o viata de reprosuri de invinuiri si de neacceptare de
sine.
Ce este respectul de sine?

◦ Este imaginea mintala despre sine formata prin parerile celorlalti acumulate de-a lungul anilor si prin
experiențele de viata.Cei care au respect de sine au incredere in capacitatile lor si sunt multumiti de viata
si de munca lor.
DIMENSIUNI ALE RESPECTULUI DE SINE:

Exista trei factori care trebuie luati in considerare atunci cand discutam despre dezvoltare imaginii de sine

1. Respectul de sine trebuie invatat- se dezvolta in interactuinile zilnice ale copilului cu persoanele din jurul lui. Cu
cat experintele copilului sunt pozitive si cu cat raspunsul primit de la tine este pozitiv, cu atat vor creste sansele de a invata
ca este o persoana valoroasă si capabilă.

2. Respectul de sine trebuie castigat- productivitatea, performanta si creativitatea incurajeaza sentimentele valorii de
sine, dezvoltarea anumitor indemanari sau capacitati.

3. Respectul de sine trebuie experimentat- nu este suficinet doar sa-ti iubesti copilul, el trebuie sa se simta acceptat ca
persoana, sa simta aprecierea valorilor lui personale indiferent daca realizeaza sau nu ceva nemaipomenit in viata.
Dragostea nu este cel mai mare dar pe care il pot oferi copilului; respectul de sine este acel dar.
O IMBINARE DE TREI SENTIMENTE
1. Unicitatea

◦ Fiecare persoana este unica iar unicitatea unui copil merita respect. Fiecare copil trebuie sa recunoasca faptul ca
este unic si poate aduce o contributie in familie pe care nimeni altcineva nu o poate aduce.

2. Apartenenta

◦ Copilul trebui sa simta ca apartine familiei, daca acesta se simte in plus sau ca este un "accident nefericit" va
avea probleme in privinta respectului acordat.

3. Simtamantul ca este iubit

◦ Copiii au nevoie de dragoste, lucru stiut de toti dar multi cred ca ei stiu deja ca sunt iubiti, fara a mai face ceva in
privinta asta.
Valori false- care pur si simplu distrug valoarea umană :

× frumusețea

× inteligenta

× posibilitatile financiare

◦ Alti factori care afecteaza valoarea de sine sunt: cresterea cu un singur parinte, un parinte alcoolic, o sora sau un
frate cu probleme fizice sau psihice, faptul ca apartine unei rase sau religii.
RESPINGEREA UNUI COPIL

Motivele sau atitudinile care pot sta in spatele respingerii unui copil:

1. Timpul nepotrivit- cand un copil vine la momentul nepotrivit, acesta ii poate face pe parinti sa-l respinga
inconstient. Alti factori posibili: existenta deja a prea multi copii in familie, faptul ca un copil reprezinta o
amenintare pentru cariera unuia dintre parunti sau faptul ca unul dintre parinti nu voia sa aiba niciun copil.

2. Dezamagirea din cauza sexului copilului

3. Concepitii gresite despre atitudinile legate de sex

4. O responsabilitate in plus

5. Atitudinile rudelor

6. Presiunile sociale
ASCULTAREA COPIILOR
Ascultarea se foloseste cel mai bine cand parintele culege punctele cheie cand copilul trece printr-o problema sau printr-o tulburare emotionala.

Ascultarea activa il ajuta pe copil prin cinci lucruri:

1. Îl ajuta pe copil sa se descurce cu sentimente negative

2. Ofera o baza pentru o relatie mai apropiata intre parinte si copil

3. Îl ajuta pe copil sa-si rezolve singur problemele

4. Îl invata pe copil sa-l asculte pe parinte si pe ceilalti

5. Îl incurajeaza pe copil sa gandeasca pentru el însuși

Ascultarea activa ofera baza pentru o relatie de incredere si caldura. Ascultarea activa inseamna acceptarea sentimentelor copilului, a ideilor si
opiniilor lui in ciuda diferențelor care ar putea exista, in felul in care ar dori parintele sa raspunda el vietii. Ascultarea activa nu este doar un
instrument eficient pentru comunicarea acceptari si dezvoltarii unei relatii calde, ci este de asemenea o metoda de al învăța pe copil sa faca
alegeri singur si sa fie responsabil de propriul lui comportament.
DISCIPLINA
◦ Scopul disciplinarii este acela de a-l crește pe copil astfel incat sa se poata conduce singur, sa devina o persoana care se
descurca singura.

◦ Disciplina ar trebui sa inceapa din momentul in care copilul incepe sa se prezinte o vointa hotărâtă si sa-si afle propriul
drum. Aceasta ar putea fi numita educatie inconstienta.

Căi pentru formarea unor copii stapani pe sine

 Câștigarea si mentinea respectului

 Fixarea limitelor

 Invatarea sa gandeasca si sa asculte

Spune o data, apoi actioneaza

Echilibrul intre dragoste si control

 .

◦ Atmosfera din camin este importanta in mod speciala pentru dezvoltarea bobocului de copil. Daca parintii nu se respecta,
daca se cearta tot timpul sau sunt gelosi si necinstiti, daca se lupta pentru puterea in familie, copilul va suferi o deformare
in caracter in ciuda incercarilor atente de a-si ascunde propriile probleme.

◦ Respectul de sine si dezvoltarea caracterului

◦ Copilul poate avea multe trasaturi admirabile dar daca nu se autorespecta, nu va dori sa-si manifeste calitatile bune, deci
respectul de sine este factorul care determina dezvoltarea caracterului. Exista doua lucruri esentiale pentru dezvoltarea
comportamentului:

◦ Calitatile admirabile care compun caracterul

◦ Un puternic sentiment al respectului de sine, care va face ca persoana sa fie in stare sa-si controleze comportamentul.
Intre parinte si adolescent- relatii valoroase
◦ Se poate spune ca adolescentul de azi difera prin definitie de adolescentul de acum 20 sau 30 de ani. Sociologii au confirmaf ca in zilele

noastre copii cresc mai repede. Ei incep sa aiba intalniri mai devreme si sa faca cunostinta cu fatetele vieții la o varsta mai fragedă.

Răzvrătirea - pro si contra

◦ Prin definitie razvratirea se refera la opozitia sau respingerea a autorității sau a controlului.

◦ Prin razvratire, adolescentul incearca din rasputeri sa obtina recunoastrea individualitatii lui. Incearca sa afle cine este, ce crede si pentru

ce traieste, identitatea lui cat si respectul de sine sunt in lucru.

◦ Răzvrătirea normala il va indrepta pe adolescent spre o viata matura. Perioada de ravratire a adolescentului poate ramane in limitele

normalului sau poate deveni anormală in intensitate si direcție. Totul depinde intr-o mare masura de reactiile parintilor.

◦ Razvratirea devine anormală cand adolescentul refuza sa respecte niste reguli rezonabile ale gaspodariei, cand ignora interdictiile,cand

consuma mult alcool, cand are probleme repetate cu legea sau se imbraca ciudat. Pe scurt razvratrirea anormala implica refuzul total de a

colabora in familie si de a-si asuma responsabilitatile sociale. 

 .

◦ Pedeapsa pentru adolescenti

◦ Adolescentul are nevoie de supraveghere hotarata si consecventa, discutarea lucrurilor folosind motivarea si preocuparea
poate intampina multe rele. Daca acest proces eșuează, parinti pot apela la retinerea anumitor privilegii: o seara petrecuta
cu prietenii, o excursie, folosirea masinii etc.
Responsabilitățile adolescenților in privinta muncii
◦ Este deosebit de important ca adolescenții sa aiba niste indatoriri gospodaresti care le sunt importante si care sunt in
concordanta cu maturitatea lor.
◦ In timlul anilor adolescenței, folosirea timpului continua sa fie un lucru importanr pentru invatarea responsabilitatiii si
momentul cel mai favorabil pentru invatarea responsabilității este atunci cand tanara persoană manifestă interes ridicat
pentru o anumita activitate.
 Sunteți de acord cu pedepsirea adolescenților
de către părinți?
• CONCLUZIE:

Pe parcursul anilor de crestere, chiar si cei mai buni parinti se vor confrunta cu probleme dar vor reusi sa treaca peste
acestea, isi vor da seama ca daca se plang, responsabilitatile de parinte nu vor disparea.
Nici o familie nu poate atinge fericirea fara eforturi, munca si lupte.

Dragostea se afla pe primul loc, dar pe aceasta temelie trebuie asezate capacitatea de a rezolva probleme,
consecventa, respectul reciproc, rabdarea si stiinta de a fi un bun ascultator.