Sistemul nervos - actul şi arcul reflex

ACTUL REFLEX SI ARCUL REFLEX

Actul reflex reprezinta mecanismul fundamental de functionare a sistemului

nervos, de a raspunde la un stimul care actioneaza asupra unui camp receptor
Arcul reflex reprezinta structura anatomica prin care se realizeaza actul reflex.
Reflexele medulare sunt de doua tipuri: somatice(monosinaptice si
polisinaptice) si vegetative(simpatice si parasimpatice)
 Componentele arcului reflex:

•receptor: structura histologica specializata in transductia

energiei specifice diferitilor stimuli
•calea aferenta (senzitiva): fibre nervoase senzitive care conduc
influxul nervos pana la centri nervosi
•centru nervos: grup de pericarioni care analizeaza influxul
nervos senzitiv si elaboreaza influxul nervos motor 
•calea eferenta (motorie): prelungirile axonice ajung la organele
efectoare si transmit influxul nervos motor 
•efector: muschi (striat, neted, cardiac) si glande
 Actul Reflex este procesul fizic de raspuns la actiunea unui stimul
În sectiune transversală, maduvă apare constituită, in interior, din substanța cenusie
(formată din corpii neuronali) si substanța alba (alcatuită din fibre nervoase mielinice si
din celule gliale).
Substanța cenușie este dispusă in forma de H sau de fluture, cu două coarne anterioare
(unde se gasesc neuronii motori denumiți si motoneuroni sau neuroni somatomotori) si
două coarne posterioare (constituite din neuroni somato senzitivi sau senzitivi si neuroni
intercalari denumiți si de asociație).
Intre coarnele anterioare si posterioare se afla coarnele laterale ( unde se găsesc
neuronii vegetativi cu o parte anterioară ce conține neuroni viscero-motori si o parte
posterioară cu neuroni viscero-senzitivi), mai pronunțate in regiunea toracică si lombară.
Inconjurând substanța cenușie, la exterior, se află substanța albă, organizată, de fiecare
parte, in trei cordoane: anterior, lateral si posterior. Activitatea sistemului nervos se
realizeaza prin actul reflex.
Actul reflex este procesul fiziologic de raspuns la un stimul care actionează asupra unui
anumit camp receptor si are ca substrat anatomic arcul reflex.
Receptorii sunt formațiuni celulare specializate sau dendrite ale neuronilor din ganglionii
spinali ori ai omologilor lor cranieni.
Au proprietatea de a fi influentați de anumite modificari survenite in mediul extern sau intern,
generând un impuls nervos, ce se autopropagă pe cai aferente pana la centrul nervos situate in
nevrax.
Centrii reflecși sunt formatiuni nervoase la nivelul carora ajung si sunt prelucrate informațiile
culese de receptori. In centrii nervosi, situati la diferite niveluri, se genereaza impulsuri care
ajung in organele efectoare.
Calea eferenta este reprezentata de fibrele ce pleaca de la centrii nevraxiali la organele
efectoare care declanșeaza un raspuns reflex.
Uneori acesti centri sunt bine delimitați, alteori se intind pe mai multe etaje nervoase.Una din
funcțiile fundamentale ale maduvei spinarii este cea reflexa.
Funcția reflexa sta la baza activitații sistemului nervos. Datorita ei se realizeaza legatura
dintre diferitele parți ale organismului si dintre organism si mediul inconjurator.
In substanța cenușie a maduvei se află centrii unor importante reflexe somatice si vegetative.
 Arcul reflex
Baza anatomică a actului reflex este arcul reflex, alcătuit din cinci componente
anatomice: receptorul,calea aferentă, centrii nervoşi, calea eferentă şi efectorii.

Receptorul
Receptorul este o structură excitabilă care răspunde la stimuli prin variaţii de potenţial
gradate proporţional cui ntensitate a stimulului. Majoritatea receptorilor sunt celule epiteliale
diferenţiate şi specializate în celule senzoriale(gustative, auditive, vestibulare). Alţi receptori
din organism sunt corpusculii senzitivi – mici organe pluricelulare alcătuite din celule, fibre
conjunctive şi terminaţii nervoase dendritice (receptorii tegumentari, prioceptorii). Uneori,
rolul de receptori îl îndeplinesc chiar terminaţiile dendritelor (receptorul olfactiv,receptorii
dureroşi). La nivelul receptorului are loc transformarea energiei stimulului în impuls nervos
şi, astfel,se realizează traducerea informaţiei purtate de stimul în informaţie nervoasă
specifică.
 Clasificarea receptorilor 

A. În funcţie de tipul excitantului

În funcţie de tipul excitantului se deosebesc cinci tipuri principale de receptori, şi anume:
→ mecanoreceptori, care detectează deformările mecanice ale receptorului sau ale celulelor vecine acestuia;
→ termoreceptori, care sesizează schimbările de temperatură, unii receptori fiind specializaţi pentru
senzaţia de cald şi alţii pentru senzaţia de rece;
→ nocireceptori (sau receptori ai durerii), care detectează leziuni tisulare, indiferent dacă acestea sunt de
natură fizică sau chimică;
→ receptori electromagnetici, care detectează lumina la nivelul retinei;
→ chemoreceptori, care detectează gustul (situaţi în cavitatea bucală), mirosul (situaţi în cavitatea
nazală),nivelul oxigenului în sângele arterial, concentraţia dioxidului de carbon şi alte substanţe importante
în biochimia organismului.
Alte clasificări ale receptorilor a. În funcţie de provenienţa stimulului:
→ exteroreceptori – primesc stimuli din afara organismului;
→ interoreceptori – primesc stimuli din interiorul organismului (baroreceptori, chemoreceptori).
 B. În funcţie de tipul de senzaţie:
→ proprioreceptori – informează despre poziţia corpului şi permit controlul mişcării;
→ receptori cutanaţi – includ receptorii pentru presiune, tact, vibraţii, cald, rece şi durere;
→ receptori ai simţurilor speciale – văz, auz, echilibru.

C. În funcţie de tipul de energie pe care o prelucrează:

→ chemoreceptori – stimulaţi chimic; muguri gustativi, epiteliul olfactiv, corpii carotidieni şi aortici; nocireceptorii
sunt consideraţi ca făcând parte din această categorie deoarece sunt stimulaţi de substanţechimice eliberate de celulele
distruse;
→ fotoreceptori – stimulaţi de lumină (celulele cu conuri şi celulele cu bastonaşe);
→ termoreceptori – răspund la variaţiile de temperatură;
→ mecanoreceptori – stimulaţi de deformarea membranei celulare; receptori pentru tact, vibraţii şi presiune.

D. În funcţie de viteza de adaptare:

→ fazici – răspund cu o creştere a activităţii la aplicarea stimulului, dar în ciuda menţinerii acestuia, activitatealor
scade ulterior (de exemplu, receptorul olfactiv);
→ tonici – prezintă o activitate relativ constantă pe toată durata aplicării stimulului: receptorul vizual.
 Calea aferentă

Receptorii vin în contact sinaptic cu terminaţiile dendritice ale

neuronilor senzitivi din ganglionii spinali sau din cei de pe traiectul unor
nervi cranieni (senzitivi şi mixti).Distribuţia căii aferente spre centrii
nervoşi se face în două moduri:
  → convergenţa - este un mod de distribuţie în care un singur neuron
central primeşte contacte sinaptice de la mai multe fibre aferente;
→ divergenţa - constă în ramificarea unei singure fibre aferente la mai
mulţi neuroni centrali.
 Centrii nervoşi

Potenţialele de acţiune dendritice, ajunse la neuronul senzitiv, se propagă mai

departe centrifug de-a lungul axonului acestuia, până la prima sinapsă.
În cazul unui reflex elementar (format din doi neuroni, unul senzitiv şi unul motor),
centrul nervos al reflexului este reprezentat de neuronul motor (reflexe monosinaptice).
În cazul unor activităţi reflexe mai complexe, calea aferentă este formată dintr-un
lanţ alcătuit din trei sau mai mulţi neuroni senzitivi, iar centrii reflecşi sunt reprezentaţi
de totalitatea sinapselor care se realizează în ariile corticale sau în nucleii subcorticali ce
primesc şi prelucrează informaţia primită de la periferie şi elaborează răspunsul efector
(reflexe polisinaptice).
Prin centrul unui reflex se înţelege totalitatea structurilor din sistemul nervos central
care participă la actul reflex respectiv.
Sistemul nervos central are trei nivele majore, cu roluri funcţionale specifice: –
nivelul măduvei spinării; – nivelul subcortical; – nivelul cortical.
 Calea eferentă
Calea eferentă reprezintă axonii neuronilor motori somatici şi vegetativi prin care se transmite
comanda către organul efector. Cea mai simplă cale eferentă se întâlneşte la reflexele somatice; ea
este formată din axonul motoneuronului α din coarnele anterioare ale măduvei spinării.
În cazul sistemului nervos vegetativ, calea eferentă este formată dintr-un lanţ de doi neuroni
motori:
→ un neuron preganglionar, situat în coarnele laterale ale măduvei spinării sau într-un nucleu
vegetativ dintrunchiul cerebral;
→ un neuron postganglionar, situat în ganglionii vegetativi periferici (extranevraxiali).

Efectorii
Pentru sistemul nervos somatic, efectorii sunt muşchii striaţi, iar pentru sistemul nervos
vegetativ sunt muşchii netezi, glandele endocrine şi cele exocrine
Neuronul
Tesutul nervos este constituit din neuroni (celule nervoase) şi nevroglii (celule gliale).

Neuronul este unitatea morfofuncţională a sistemului nervos, fiind o celulă diferenţiată

specific care generează şi conduce impulsul nervos.
Este formată din corp celular (pericarion) şi prelungiri.
Acestea sunt dendritele (prelungiri centripete) şi axonul (centrifug).
 Dupa numărul prelungirilor neuronii sunt:
       a) unipolari - celulele cu conuri şi bastonase din retina
       b) pseudounipolari - neuronii senzitivi din ganglionii spinali şi omologii lor cranieni.
       c) bipolari - prezintă un axon şi o singura dendrita
       d) multipolari - reprezintă un axon şi mai multe dendrite.

Forma neuronilor este variabilă, piramidală, rotundă, stelată, fusiformă, ovalară.

Dupa funcţie neuronii sunt: senzitivi, motori, intercalari sau de asociaţie şi secretori.
 Neuronii senzitivi recepţionează excitanţii externi (somatosenzitivi) sau interni
(viscerosenzitivi) şi transmit în sens aferent impulsul nervos.
 Neuronii motori (motoneuronii) au axonii în legatură cu organele efectoare
somatice (somatomotori) sau vegetative (visceromotori) şi transmit impulsul
nervos aferent.
 Neuronii intercalari (de asociatie) fac legatura intre neuronii senzitivi şi motori,
fiind stimulatori sau inhibitori.
 Neuronii secretori sintetizează hormoni (neurohormoni).
 FIZIOLOGIA NEURONULUI

Proprietăţile fundamentale ale neuronilor constau în generarea şi conducerea

impulsurilor nervoase (excitabilitatea şi conductibilitatea).

 Excitabilitatea este capacitatea materiei vii de a răspunde prin manifestări specifice la

acţiunea unor stimuli(fizici, chimici, electrici), fiind maximă la nivelul ţesutului nervos.
Sub acţiunea stimulilor, în neuron se produc modificări fizico-chimice, care stau la baza
formării impulsului nervos.

 Excitabilitatea este proprietatea celulelor de a răspunde la un stimul printr-o

manifestare specifică (potenţial de acţiune).
 La nivelul neuronului se poate descrie un potenţial de repaus şi un potential de
acţiune.
 Potenţialul membranar este reprezentat de diferenţa de voltaj ce apare între cele
două suprafeţe ale membranei.
 Potenţialul membranar de repaus este reprezentat de diferenţa de ioni ce apare
între cele două suprafeţe ale membrane
 Potenţialul de repaus este caracterizat prin dispunerea sarcinilor pozitive la exterior
şi a celor negative la interiorul membranei neuronale.
 Potenţialul de acţiune reprezintă modificarea rapidă temporară a potenţialului de
repaus sub influenţa modificărilor de energie din mediu (electrică, mecanică,
chimică, termică), care acţionează ca un stimul.
 Conductibilitatea 

 Conductibilitatea este proprietatea de autopropagare a impulsului nervos prin axoni, până la

terminaţiile acestora, unde este transmis, unui alt neuron (sinapsă interneuronală) sau unui
organ efector (muşchi sau structură glandulară).
 
 În neuron, datorită prezenţei sinapselor care permit impulsurilor să treacă într-un singur sens
(veziculele cu mediatori chimici se află de regulă numai în butonii terminali axonali),
conducerea impulsurilor nervoase este unidirecţională.
 Transmiterea sinaptica

Reprezintă transmiterea impulsului nervos de la un neuron la alt neuron sau la un

organ efector (muşchi sau structuri glandulare). Sinapsele interneuronale sunt
axosomatice, axoaxonale, axodendritice, dendrodendritice, dendrosomatice.

Sinapsa dintre neuron şi muşchi se numeşte placă motorie, iar cea dintre neuron
şi celulele glandulare, sinapsa neuroglandulară.
 Se descriu două categorii de sinapse: electrice şi chimice.

Sinapsele electrice constau în trecera bidirecţională sau unidirecţională directă a

curentului electric între două celule vecine, prin legăturile speciale dintre ele(tip
"gap"). Transmiterea prin aceste sinapse este foarte rapidă. Ele sunt localizate la adult
în creier, în regiunile care răspund de anumite mişcări stereotipe cum ar fi clipirea
pleoapelor la globul ocular. În timpul dezvoltării, majoritatea sinapselor electrice se
transformă în sinapse chimice. În ţesutul nervos embrionar, în special la inimă, sunt
foarte abundente.
 Sinapsa chimica se bazează pe eliberarea şi captarea mediatorului
chimic (neurotransmiţător), cuprinzând o porţiune presinaptică, o porţiune
postsinaptică şi spaţiul dintre ele numit fantă sinaptică.
Sensul de transmitere a impulsului este unidirecţional.
  Când impulsul nervos ajunge la nivelul butonilor terminali, veziculele
cu mediatori chimici încep să se apropie de membrana presinaptică. În urma
procesului de exocitoză, membrana veziculei cu mediator chimic se
încorporează în membrana presinaptică, ceea ce are ca efect descărcarea în
cuante a întregului conţinut din veziculă în fanta sinaptică.
 Declanşarea potenţialului postsinaptic excitator sau inhibitor depinde de
receptorii membranari, nu de neurotransmiţatori.
Dacă unul sau mai mulţi neuroni presinaptici descarcă alternativ (la nivelul
membranei postsinaptice) la intervale mici, potenţiale postsinaptice excitatorii,
acestea, ajunse în regiunea iniţială a axonului (con axonal), prin sumaţie
temporală pot determina formarea unui potenţial de acţiune.
Dacă mai mulţi neuroni descarcă simultan (la nivelul membranei
postsinaptice) potenţiale postsinaptice excitatorii, acestea, ajunse în regiunea
iniţială a axonului (con axonal), prin sumaţie spaţială pot determina formarea
unui potenţial de acţiune.
Se observă că potenţialul de acţiune nu i-a naştere la nivelul membranei
postsinaptice.
 Mediatorii sinapticici sunt acetilcolina, noradrenalina, adrenalina,
etc.

La nivelul plăcii motorii, transmiterea se face similar celei dintre

neuroni. Acetilcolina descarcată în fanta sinaptică de la placa motorie, se
fixează pe receptorii membranei postsinaptice şi determină formarea unui
potenţial local terminal de placă (creşte influxul de Na). Dacă acesta
atinge "nivelul critic", se formează potenţiale de acţiune ce se propagă în
lungul fibrelor musculare.
Măduva spinării - Reflexe medulare
 Există reflexe medulare somatice şi vegetative.

Reflexele medulare somatice sunt monosinaptice şi polisinaptice.

Reflexele monosinaptice ( miotatice sau osteotendinoase sau de întindere )

Receptorii sunt proprioceptorii musculari. 

Arcul reflex este format din 2 neuroni. Primul neuron este senzitiv, fiind localizat în ganglionul spinal. Axonul lui intră în măduvă prin
rădăcina posterioară şi se bifurcă. O ramificaţie face sinapsă cu neuronul motor din cornul anterior(al doilea neuron) de aceeasi parte,
închizând arcul reflex, iar o altă ramificaţie face sinapsă cu al doilea neuron în cornul posterior, de unde pleacă fasciculul spinocerebelos.
Aceste reflexe sunt întâlnite la reflexul bicipital, tricipital, rotulian, ahilean. Perioada de latenţă este foarte scurtă, reflexul se realizează
pe căi de conducere rapida fără iradiere.

Reflexele polisinaptice(de flexie, extensie sau nociceptive).

Sunt reflexe de apărare care îndepărtează zona stimulată de agentul nociv. Includ un număr variabil de neuroni intercalari între neuronul
senzitiv şi cel motor, au perioada de latenţă lungă şi iradiază. Reflexul tipic este cel de flexie(de apărare, nociceptiv). Răspunsul reflexelor
polisinaptice este în funcţie de stimul(puternic - flexia plus extensia membrului opus; foarte puternic - toate cele patru membre).
Exemple de reflexe medulare:

Reflexul de întindere
Reflexul de întindere este declanşat de excitarea proprioceptorilor din muşchii striaţi (de ex. muşchii flexori ai braţului) care sunt
supuşi unei intinderi. Se descarcă impulsuri de la proprioceptori, care ajung la motoneuronii alfa medulari sau la neuronii de asociaţie.
În final se realizează contracţia muşchilor flexori şi relaxarea muşchilor extensori ai braţului.  

Reflexul de retragere(de flexie sau de aparare)

Reflexul de retragere este declanşat de excitarea pielii cu un stimul nociv. Se descarcă impulsuri de la receptorii pentru durere din
piele, care ajung la neuronii de asociaţie şi apoi la motoneuronii din coarnele anterioare. În final se realizează contracţia muşchilor
flexori şi îndepărtarea zonei de excitantul dureros. 

Reflexul de extensie încrucişat

Reflexul de extensie încrucişat este declanşat de tracţiunea rapidă a antebraţului. Se descarcă impulsuri care ajung la neuronii de
asociaţie şi apoi la motoneuronii din coarnele anterioare situate în aceeaşi parte cu braţul, dar şi la cele din partea opusă. În final se
realizează contracţia muşchilor flexori şi relaxarea muşchilor extensori ai antebraţului la mâna tracţionată şi efect opus la mâna
cealaltă.
Reflexul ahilean
Este un reflex proprioceptiv bineuronal provocat de lovirea tendonului lui Ahile cu ciocanul de reflexe
atunci când piciorul este îndoit în unghi drept şi gamba este sprijinită de un suport. Se realizează
contracţia muşchilor gastrocnemian şi solear(triceps sural) urmată de extensia labei piciorului.

Reflexul rotulian
Reflexul rotulian este declanşat de excitarea proprioceptorilor din muşchiul striat (de ex. muşchiul
cvadriceps femural) care sunt supuşi unei stimulări prin percuţia tendonului rotulian cu ciocanul de
reflexe. Se descarcă impulsuri, care ajung la motoneuronii medulari sau la neuronii de asociaţie. În final
se realizează contracţia muşchiului cvadriceps şi relaxarea muşchilor extensori ai gambei(biceps femural,
etc.).

Reflexul plantar
Excitarea pielii tălpii piciorului în zona situată pe marginea externă, cu ajutorul unui obiect ascuţit
produce în mod normal flexia plantară a degetelor (reflex medular L2-S4). În situaţii patologice(leziune
corticală sau a căilor corticospinale) apare flexia dorsală a degetului mare şi o extensie în evantai a
celorlalte degete. (reflex Babinski)
 Reflexele medulare vegetative se închid în coarnele laterale si in substanta reticulata lombo-sacrata din jurul canalului
ependimar. Arcul reflex cuprinde fibre simpatice şi parasimpatice. 
Receptorii sunt interoceptori localizaţi în vase, viscere sau exteroceptori cutanaţi. 
Efectorul este fibra musculară netedă, miocardul şi epiteliile secretoare.
Componenta simpatică are originea în maduva C8-L2 iar cea parasimpatica în măduva S2-S4.

Principalele reflexe vegetative medulare sunt:

 Pupilodilatator (simpatic) - are centrii în măduva C8-T2 şi constă în contracţia fibrelor musculare radiare ale irisului
 Cardioaccelerator (simpatic) - are centrii în măduva cervico-toracală
 sudorale şi pilomotorii (simpatic) au centrii în măduva T1-L2, produc secreţia glandelor sudoripare şi piloerecţia având
rol în termogeneza
 Vasoconstrictoare (simpatic) - au centrii în măduva T1-L2 şi produc vasoconstricţie cu excepţia capilarelor şi muşchilor
 motilitatea tubului digestiv (simpatic) are centrii în măduva T6-L2 şi produce scăderea tonusului şi motilităţii tubului
digestiv, constricţia sfincterelor şi inhibarea secretiilor digestive.
 micţiune, defecaţie, sexuale - au centrii în măduva L1-L2(coarnele laterale) pentru simpatic şi măduva S2-S4 (comisura
cenusie) pentru parasimpatic.
Explorari SNC - electroencefalografia
 Electroencefalograma (EEG) reprezinta inregistrarea semnalelor electrice ce rezulta din
activitatea creierului. Transmiterea informatiei in creier se realizeaza prin semnale electrice iar EEG
permite inregistrarea acestor semnale. Nu se stie cat de mult din fiecare tip de activitate neuronala
(potentiale de actiune, potentiale sinaptice, etc.) contribuie la realizarea ei.
Amplitudinea undelor inregistrate reflecta numarul neuronilor care functioneaza sincron la
un moment dat. In mod normal amplitudinea undelor este in jur de 100 μV. Electrozii de inregistrare pot fi
plasati in anumite cazuri direct pe cortex, iar in acest caz se inregistreaza o electrocorticograma,
amplitudinea undelor fiind mai mare in jur de 1-2 mV.
Scaderea amplitudinii in cazul EEG se explica prin efectul izolator al cutiei craniene. In
trecut era o metoda de diagnostic cu o aplicabilitate vasta. Cu timpul EEG a fost inlocuita de metodele mai
performante de diagnostic, tomografia computerizata (TC) si rezonanta magnetica (RMN). Cu toate
acestea, electroencefalograma ramane a fi utilizata pe larg, in special in diagnosticul epilepsiei, a
encefalopatiilor, in monitorizarea activitatii cerebrale in timpul anesteziei.
 Principiile electroencefalogramei

EEG inregistreaza curentii extracelulari corticali, formati din sumarea atat a

potentialelor excitatoare cat si inhibitoare generate de neuroni. Sursa acestor
potentiale o reprezinta neuronii corticali, odata ce campurile electrice scad
simlutan cu patratul distantei de la suprafata corticala.
Totusi, activitatea neuronilor corticali este influentata puternic de structurile
subcorticale. Impulsurile de la aceste formatiuni, sunt responsabile pentru
formarea paternurilor caracteristice observate la electroencefalograma.
 Realizarea procedurii

Electroencefalograma se realizeaza ca regula la un pacient aflat cu ochii

deschisi, fiind relaxat intr-un fotoliu comod sau culcat. Electrozii de argint, sub
forma de discuri de 0,5 cm in diametru sunt atasati de scalp cu ajutorul unei
substante adezive si a unei paste conductive (sau doar pasta conductiva).
La o electroencefalograma standard, sunt aplicati 21 sau mai multi electrozi de
suprafata. Semnalele preluate de electrozi sunt amplificate pana cand sunt  suficient
de puternice pentru a devia trasorul cu cerneala, determinand trasarea unei linii
ondulante pe o hartie care se misca cu o viteza de 3 cm/s. Ca regula, se inregistreaza
concomitent mai multe semnale din diferite regiuni ale boltii craniene.
Traseele obtinute reprezinta electroencefalograma. In ultimul timp, tot mai mult
se utilizeaza electroencefalograma digitala, in care traseele sunt vizualizate pe
ecranul monitorului si stocate in forma electronica.
 Traseele obtinute reprezinta electroencefalograma. In ultimul timp, tot mai mult se utilizeaza
electroencefalograma digitala, in care traseele sunt vizualizate pe ecranul monitorului si stocate in forma
electronica.
Pe langa inregistrarea electroencefalogramei in repaus, se mai utilizeaza si cateva proceduri de
activare, destinate a amplifica activitatea electrica corticala sau de a genera activitati electrice care nu sunt
observate in mod normal in timpul repausului.
 Proba cu hiperventilare. Pacientul este rugat sa respire profund timp de 3 minute cu o frecventa
aproximativa de 20/min. Hiperventilarea poate determina aparitia activitatii epileptice specifice sau a
altor anormalitati electrice la EEG.
 Proba cu lumina.O sursa puternica de lumina oscilanta (un stroboscop) este plasata la aproximativ 30
de cm de ochii pacientului si este pusa sa oscileze cu o frecventa de la 1 la 20/s in timp ce pacientul
tine ochii deschisi sau inchisi.
 Proba cu somn.Electroencefalografia este inregistrata in timp ce pacientului i se permite sa adoarma
de sine stator sau cu ajutorul sedativelor. Somnul este extrem de util in evidentierea anormalitatilor, in
special in caz de prezenta a epilepsiei de lob temporal sau altor tipuri de epilepsie.
 Tipuri de unde
O electroencefalograma normala se caracterizeaza prin existenta unui ritm dominant de
aproximativ 10 Hz si o amplitudine medie de 20-100 μV (figura 1).Amplitudinea reflecta
numarul de neuroni care functioneaza sincron si nu gradul de activitate al fiecarui neuron.

Figura1. Exemplu de inregistrare EEG normala

Cand creierul este activ (starea de veghe) predomina undele de mica amplitudine; cand
creierul este inactiv (in timpul somnului profund) predomina undele de amplitudine mare si
frecventa mica deoarece neuronii tind sa functioneze sincron. Au fost identificate mai multe
tipuri de unde (ritmuri) cerebrale:
 I.Undele alfa
Sunt oscilatii de amplitudine mica, aproximativ 50 μV si frecventa medie, 8-13 Hz (cicli pe secunda).
In mod normal, amplitudinea lor creste si descreste regulat formand fusuri caraceristice (figura 2). Se
presupune ca aceste unde reflecta activitatea electrica sincrona a neuronilor din cortexul occipital. De cele
mai multe ori undele alfa indica o stare de veghe relaxata. Sub influenta activitatii senzoriale si in special a
excitatiilor luminoase are loc o reactie de oprire a undelor alfa si de crestere a ponderii undelor beta. Acelasi
fenomen se produce si in cazul unei activitati corticale, a unei stari emotive etc.

Figura 2. Unde alfa; observati forma de fus determinata de cresterea si descresterea ritmica a
amplitudinii acestor unde.
 II.Undele beta
Se caracterizeaza printr-o frecventa de 13-30 Hz si o amplitudine de 5-30 μV. Spre deosebire de
ritmul alfa, undele beta sunt foarte neregulate si semnifica o desincronizare a activitatii neuronilor
corticali. Undele beta reflecta activitatea neuronilor din cortexul frontal si parietal anterior.

Figura 3. Unde beta

 III.Undele teta

Sunt unde cu o frecventa de 4-8 Hz si o amplitudine maxima de 20 μV .

Desi sunt normale la copii, prezenta lor la adultii in stare de veghe este considerata anormala.

Figura 4. Unde teta

IV.Undele delta
Aceste unde au cea mai mare amplitudine si o frecventa mica de maximum 4 Hz. Sunt caracteristice
fazelor de somn profund sau starilor de anestezie in care sistemul reticulat activator ascendent este inhibat.
Prezenta undelor delta la adulti, in stare de veghe semnifica existenta unor lezuni cerebrale. Aceste unde pot sa
apara in orice derivatie, neexistand practic zone corticale de maxima incidenta.

V.Undele gamma
Au o frecventa mare in jur de 30-100 Hz. Acestea se inregistreaza pe electroencefalograma in conditii de
activitate corticala superioara, ca de exemplu: perceptia, rezolvarea unor probleme complicate, teama,
constiinta, etc.

Figura 5. Undele gamma

 Exemple trasee patologice EEG

Figura Pacient in coma, 16 ani, cu sindrom Reye.

EEG pacient, 65 ani cu encefalita Herpes simplex. Se observa descarcari
epileptice periodice la fiecare 1-2 secunde
Funcţia de conducere – căile de conducere în SNC
CAILE DE CONDUCERE ALE SNC:

 A. ASCENDENTE
 B. DESCENDENTE

 A. CAILE ASCENDENTE conduc diferitele forme ale sensibilitatii.

 Alcatuite din 3 neuroni:
 - protoneuron;
 - deutoneuron;
 - neuron talamocortical.
 Protoneuronul: sau primul neuron se gaseste in:
-ganglion anexat la un nerv cranian
-ganglion spinal al nervului spinal

 Dendritele: intra in contact cu celulele senzoriale ale organelor de simt.

 Axonul: intra in nevrax (SNC) si face legatura cu celulele dintr-un nucleu al
substantei cenusii.
 Deutoneuronul: sau al doilea neuron este nucleul de terminare al protoneuronului.

 Dendritele: fac sinapsa cu axonul protoneuronului.

 Axonul: face conexiune cu straturile optice (talamusul). !Mai multi axoni al mai multor deutoneuroni
formeaza fascilulele SNC-ului! Care intra in contact cu grupurile celulale ale talamusului ventral,
posterolateral si posteromedian.
 Neuronul talamocortical: al treilea neuron aflat in talamus.

 Dendritele: fac sinapsa cu axonul deutoneuronului.

 Axonul: se indreapta spre scoarta cerebrala (celulele corticale).
 Calea ascendenta
 De origine:
1.Medulara
2.Corticala
3.Reticulara

CALEA ASCENDENTA MEDULARĂ

A. Calea sensibilitatii tactile

B. Calea sensibilitatii termice si dureroase
C. Calea sensibilitatii proprioceptive
D. Caile proprioceptivitatii inconstiente
E. Calea sensibilitatii interoceptive
CALEA SENSIBILITATII TACTILE

 Receptorii sunt reprezentati de:

-corpusculii Meissner;
-discurile lui Merkel;
-terminatiile nervoase ale foliculilor pilosi;
-corpusculii Vater-Pacini;
-corpusculul lui Herbst.
CALEA SENSIBILITATII TACTILE

 Protoneuronul: se afla in ganglionul spinal. Prelungirea centrala a acestuia in maduva face

ca sensibilitatea tactila sa urmeze doua cai:
a.directa(homolaterala), care pleaca pe cordonul posterior: EPICRITICA.(tactila fina).
b.incrucisata, care pleaca pe cordonul anterior: PROTOPATICA.(tactila grosiera).
 CALEA SENSIBILITATII TACTILE
Portiunea centrala a protoneuronului se termina in contact cu deutoneuronul.
 Deutoneuronul: se afla la periferia coarnelor posterioare a maduvei spinarii.
Neuritul acestuia ajunge in fasciculul longitudinal al cornului posterior, apoi se incruciseaza in
comisura alba trecand in cordonul anterior de partea opusa.

Aici devine ascendent si intra in constitutia fasciculului spinotalamic anterior. Lateral, peste fibrele
radiculare anterioare, se continua cu fasciculul spinotalamic lateral.
Fasciculul spinotalamic anterior urca prin maduva si trunchiul cerebral, intrand in constitutia
panglicii lui Reil si se termina in talamus, unde se afla al treilea neuron. Neuritul deutoneuronului se
termina la nivelul talamusului. Totusi nu toate fibrele ajung la nivelul talamusului, si se pun in
contact cu celulele substantei reticulare.
 Calea sensibilitatii tactile

 Al treilea neuron: duce informatia la scoarta cerebrala in lobul parietal, unde se transforma in
senzatie tactila.

 Sensibilitatea tactila epicritica trece prin fasciculele cordonului posterior, fasciculul Gracilis
si Cuneatus. Aceasta cale este deci dreapta in maduva si se incruciseaza la nivelul bulbului.
Utilizează calea cordoanelor posterioare, împreună cu calea proprioceptiva kinestezica. (cu
care va fi descrisa).
 Calea sensibilitatii termice si dureroase

 Receptorii sunt reprezentati de:

-corpusculii lui Kraunse(pentru frig);
-corpusculii lui Ruffini(pentru cald).
Excitatille sunt culese de terminatiuni nervoase libere.
 Calea sensibilitatii termice si dureroase

 Protoneuronul: este un neuron unipolar din ganglionii spinali.

• Prelungirea sa periferica se intinde inspre suprafetele receptoare.
• Prelungirea centrala intra in maduva prin santul colateral posterior, trece prin zona
marginala a lui Lissauer si se termina cu deutoneuronul in substanta cenusie a capului
cornului posterior.
• Deutoneuronul: axonul acestuia se incruciseaza in comisura alba si se indreapta spre
cordonul lateral de partea opusa. Prelungirile deutoneuronului alcatuiesc fasciculul
spinotalamic lateral. Acesta se gaseste in jumatatea anterioara a nevraxului a cordonului
lateral, fiind despartit de suprafata nevraxului prin fasciculul lui Gowers, inainte
continuand cu fasciculul spinotalamic anterior.
Calea sensibilitatii termice si dureroase

 Neuritul deutoneuronului se termina la nivelul talamusului. Totusi nu toate fibrele ajung la

nivelul talamusului, si se pun in contact cu celulele substantei reticulare.

 Neuronul talamocortical: se termina cu nucleul analizator al scoartei lobului parietal.

CALEA SENSIBILITATII
PROPRIOCEPTIVE KINESTEZICE
 Informeaza SNC-ul daca sistemul locomotor al organismului se afla in repaus sau in
miscare.

 Receptorii:
-corpusculi tendinosi Golgi;
-fusurile musculare;
-terminatiunile nervoase libere din muschi;
-corpusculii lui Vater-Pacini.
 CALEA SENSIBILITATII
PROPRIOCEPTIVE KINESTEZICE
 Protoneuronul: se afla in ganglionul spinal. Axonul lui intra in maduva prin santul
colateral posterior si se aseaza in fasciculul cuneat, iar apoi in fasciculul gracilis. Aceste
fascicule traverseaza maduva spinarii si se termina in nucleii gracilis si cuneatus din bulb.
 Deutoneuronul: se afla exact in nucleul gracilis si cuneatus din bulb. Axonul acestuia se
incruciseaza pe linia mediana si formeaza o mare parte a lemniscului medial, la nivelul
caruia exista o somatotopie , dinspre anterior spre posterior: coccigian-sacral-lombar-
toracal-cervical.
CALEA SENSIBILITATII
PROPRIOCEPTIVE KINESTEZICE
 La nivelul puntii lemniscul medial se deplaseaza orizontal, ajunge in talamus la nucleul
ventral, posterolateral si posteromedian.
 Lemniscul medial: in compozitia sa, pe langa fibrele din nucleii gracilis si cuneatus din
bulb se alatura si fibre din fasciculele spinotalamice ant si lat, fibre de la nucleii nervilor
senzitivi cranieni trigemen, intermediar, glasofaringian si vag, si fibrele caii acustice care
ajuta la formarea portiunii laterale a lemniscului.
 Neuronul talamocortical: axonul acestuia strabate bratul posterior al capsulei interne
printre fibrele fasciculului piramidal, trece in coroana radiata prin centrul oval si ajunge la
scoarta cerebrala.
SISTEMUL LEMNISCAL

 Din sistemul lemniscal fac parte:

-fasciculul gracil,
-fasciculul cuneat,
-tractul spinotalamic lateral (partial),
-lemniscul lateral, lemniscul trigeminal.
 Sistemul lemniscal este mai nou filogenetic, rapid.
Este o cale paucisinaptica si se proiecteaza in aria somestizica, campurile 3, 2,1 din girul
postcentral al lobului parietal si in aria somestezica secundara – pe buza superioara a santului
lateral.
 SISTEMUL LEMNISCAL

 Deasemenea, sistemul lemniscal este un sistem de precizie:

 - precizie de transmitere, deoarece neuronii de origine au o mare afinitate pentru un
anumit tip de sensibilitate.
 - precizie de localizare, deoarece exista o somatotopie bine definita in fiecare segment al
acestor cai.
 - precizie de discriminare, datorita fenomenelor de inhibitie reciproca si de convergenta.
CALEA SENSIBILITATII
PROPRIOCEPTIVE INCONSTIENTE

 Sensibilitatea proprioceptiva inconstienta are 3 tracturi:

- tractul spinocerebelos posterior, direct (Flechsig)
- tractul spinocerebelos anterior, incrucisat (Gowers)
- fasciculul cuneocerebelos.

 Receptorii acestei sensibilitati sunt:

-fusurile neuromusculare,
-corpusculii Pacini mici,
-terminatiile nervoase libere.
CALEA SENSIBILITATII
PROPRIOCEPTIVE INCONSTIENTE
 TRACTUL SPINOCEREBELOS POSTEROR
 Protoneuronul : este localizat in ganglionul spinal, iar axonul este de dimensiuni mijlocii,
si dupa un traiect de 6-7 cm intra in contact cu celulele coloanei lui Clarke.
 Deutoneuronul: isi are originea in nucleul toracic intins intre C8 – L2. Axonul trece in
cordonul lateral opus, apoi urca la nivelul bulbului unde este situat ventral de nucleul
tractului spinal al trigemenului si dorsal de piramida bulbara. Prin pedunculul cerebelos
inferior de aceeasi parte, ajunge la paleocerebel sub forma de fibre muschioase, in
vermisul anterior si in regiunea paravermiana a emisferelor cerebeloase.
 Aceste fibre au rol in coordonarea contractiilor individuale ale muschilor si in coordonarea miscarilor posturale.
CALEA SENSIBILITATII
PROPRIOCEPTIVE INCONSTIENTE
 Neuronul talamocortical: realizeaza legatura cu scoarta cerebrala.
 TRACTUL SPINOCEREBELOS ANTERIOR
 Protoneuronul : este localizat in ganglionul spinal.
 Deutoneuronul: isi are originea in lamelele 5,6,7 din cornul posterior. Fibrele secundare
ale deutoneuronului se incruciseaza in proportie de 90% trecand in cordonul lateral opus,
pentru a forma tractul spinocerebelos anterior in care vor intra si 10% fibre ipsilaterale.
Ajung in bulb, punte, mezencefal, inconjura pedunculul cerebelos superior (PCS), si prin
valul medular superior ajung in cerebel.

 Acest fascicul are rol in sinergia miscarilor voluntare.

CALEA SENSIBILITATII
PROPRIOCEPTIVE INCONSTIENTE
 Neuronul talamocortical: ajunge la scoarta cerebrala.

 FASCICULUL CUNEOCEREBEOS

 Fasciculul cuneocerebelos aduna informatii de deasupra lui C8, fibrele intra in maduva si
ajung la deutoneuron, care este in nucleul cuneat accesor (Von Monakov) de la nivelul
bulbului, iar axonul lui formeaza fasciculul cuneocerebelos care ajunge la cerebel prin
fibrele arcuate externe dorsale, pe calea pedunculului cerebelos inferior ipsilateral, si se
termina in aria membrului superior.
 Acest fascicul asigura corelatia membrelor superioare cu cele inferioare in timpul
executarii unor miscari.
CALEA SENSIBILITATII
PROPRIOCEPTIVE INCONSTIENTE
 Calea proprioceptivitatii pentru cap si fata isi are receptorii in:
 muschii masticatori,
 muschii pielosi,
 dinti,
 gingii,
 muschi extrinseci ai globului ocular.
Protoneuronul se afla in nucleul mezencefalic al trigemenului, ale carui prelungiri se duc spre
nucleul motor al trigemenului si in formatiunea reticulara mezencefalica.
CALEA SENSIBILITATII INTEROCEPTIVE

 Receptorii: nu sunt inca cunoscuti din punct de vedere morfologic.

 Protoneuronul: se gaseste in ganglionul spinal. In ganglionul nervilor cranieni;

 Deutoneuronul : este in nucleul de origine al sistemului spinotalamic si in portiunea
vegetativa a substantei intermediare. Axonii acestuia iau o cale spinoreticulotalamica, dau
colaterale la talamus si ajung in nucleul ventral si posterolateral sau in nucleii talamici
difuzi unde se gaseste cel de-al treilea neuron.
CALEA SENSIBILITATII INTEROCEPTIVE

 Zona de proiectie corticala – este in aria somestezica, in girus cinguli si in aria

somatomotorie.

 Prima particularitate a durerii viscerale este iradierea ei spre arii cutanate, la distanta de
organul respectiv, si acest lucru se numeste durere raportata. Explicatiile durerii raportate
sunt:
 - fenomenul de convergenta in caile spinotalamice (convergenta de 10/1 a fibrelor
periferice fata de o fibra spinotalamica)
 - iradierea influxului in fibrele alaturate
 CALEA SENSIBILITATII INTEROCEPTIVE

- impulsurile dureroase care vin de la un organ bolnav scad pragul de excitabilitate al neuronilor
somatici vecini, si sensibilitatea somatica ajunsa la acesti neuroni sensibilizati, chiar sub pragul dureros,
este transmisa la centrii superiori si interpretata gresit ca durere periferica
- procesul de facilitare corticala: proiectiile dureroase viscerale pe scoarta cerebrala permit
receptionarea impulsurilor cutanate sub pragul dureros ca senzatii dureroase false.
 Stimulii durerii sunt: mecanici, chimici (bradikinina, histamina, prostaglandine, potasiu, acizii,
enzime proteolitice), temperatura (mai mare de 45°, frigul). Proiectia durerii este mai redusa in aria
somestezica principala si mai puternica in aria somestezica secundara.
 CALEA SENSIBILITATII INTEROCEPTIVE
 Mediatorul intre protoneuron si deutoneuron in calea interoceptiva este substanta P
(descoperita de Von Euler, este un polipeptid cu 11 aminoacizi sintetizat de neuroni din
ganglionii spinali) a carei eliberare poate fi blocata presinaptic de enkefaline si endorfine
produse de neuronii intercalari din lama 2 Rexed.
 Deci exista un mecanism intrinsec de diminuare a durerii numit mecanism de poarta de
control a stimulilor ce conduc durerea spre sistemul nervos central.
 Exista un sistem descendent de supresie a durerii, cu localizarea in substanta reticulata din
mezencefal, in substanta cenusie periapeductala si in nucleul dorsal al rafeului de unde
pleaca descendent fibre reticulospinale serotoninergice, care ajung la neuronii lamei 2
Rexed ce vor secreta enkefaline si -endorfine; daca acest sistem este activat, durerea este
perceputa mai putin.