Descărcați ca PPTX, PDF, TXT sau citiți online pe Scribd
Descărcați ca pptx, pdf sau txt
Sunteți pe pagina 1din 11
Cunoastere şi adevăr
Platon spune că toţi trăim într-o lume mediocră, într-o lume
din care nu avem scăpare prin experienţă ci prin raţiune. Adevărul este una dintre acele valori eterne pe care oamenii le-au căutat de-a lungul timpului, pe parcursul întregii lor vieţi. Asemenea omului din peşteră, trebuie să se parcurgă un traseu iniţiatic, în care fiecare etapă trebuie familiarizată, trebuie creat un anumit câmp de cunoştinţe. La un moment dat, chiar dacă adevărul nu este. Adevărul şi cunoaşterea sunt absolute şi universale; noi suntem cei care alegem dacă facem sau nu aceşti paşi succesivi şi daca da, pentru ce. Omul nu reuşeşte să recunoască adevărul, mai ales în zilele noastre, când tendinţa oamenilor este de fi egoişti, lacomi şi egocentrişti. Pentru Socrate adevarul este in noi, in sufletul nostru. El nu trebuie cautat in afara noastra. Pentru a ajunge la adevar este necesar sa ne cunoastem pe noi insine, sa cercetam cu meticulozitate facultatile noastre de cunoastere, sa stim ceea ce putem sa cunoastem si ceea ce nu putem sa cunoastem si sa mai stim ce trebuie sa facem si ce nu trebuie sa facem. Socrate aduce in discutie o problema importanta, anume aceea a posibilitatilor noastre de cunoastere si spune pentru prima data raspicat ca noi nu putem sa cunoastem totul, ca posibilitatile noastre de cunoastere sunt limitate si ca nu trebuie prin urmare sa ne intindem cu, cunoasterea dincolo de ceea ce nu putem cunoaste. De exemplu nu putem sa cunoastem secretele dupa care zeul a construit lumea, nu putem sa cunoastem planurile tainice dupa care zeul a zamislit universul.
Socrate ne atrage atentia ca unele cunostinte sunt inutile si ca este
necesar ca noi sa stim ce ne este util, ce trebuie sa cunoastem in mod necesar si la ce trebuie sa renuntam pentru ca nu ne este folositoare o anumita cunostinta. Degeaba spune Socrate "stim noi sa explicam cum se produce ploaia daca nu stim cand trebuie sa facem lucrarile pamantului, cand trebuie sa insamantam si sa recoltam, si degeaba stim noi cum se produce miscarea astrelor daca nu stim cine suntem noi insine si incotro ne indreptam. Deci sa ne indreptam cunoasterea spre lucrurile utile si sa evitam cunostintele fara de folos.”. Aristotel, in lucrarea "Metafizica” face un pas inainte si elaboreaza teoria adevarului- corespondenta. Potrivit lui Aristotel, adevar este un enunt in care se spune ca nu este ceea ce nu este si ca este ceea ce este si fals este un enunt care ne spune ca nu este ceea ce este si ca este ceea ce nu este. Deci Aristotel considera ca este adevarata o cunostinta care corespunde realitatii la care se refera si este falsa o informatie care nu corespunde realitatii la care se refera. Pentru Aristotel adevarul si falsul sunt atribute ale cunostintelor, sunt rezultat al cunoasterii, adica Aristotel spune ca numai cunostintele pot fi adevarate sau false. Lucrurile ca atare, existentele, cum le numeste el, nu sunt nici adevarate si nici false. Ele sunt sau nu sunt, exista sau nu exista. Adevarat sau fals este ceea ce spunem noi despre lucruri. Deci valoare de adevar sau de fals are enuntul nostru cu privire la lucru. Purtatorii adevarului si falsului sunt enunturile, judecata noastra despre afirmativ sau negativ. Teoria cunoasterii. In domeniul gnosiologiei Platon, ca si in teoria Ideilor, este continuatorul liniei lui Socrate. Aceasta pornise de la ideea ca adevarul se afla in stare latenta in mintea omului. Menirea filosofiei si a filosofului este de a trezi si de a aduce la viata acest adevar. Cum se explica insa prezenta virtuala a adevarului in sufletul omenesc? La aceasta intrebare Platon raspunde pornind de la ontologia Ideilor. Pina a veni pe pamint si a fi incorporat, sufletul exista in lumea Ideilor pure, unde contempla Binele, Frumosul, Dreptatea si celelalte Idei. In inchisoarea sa trupeasca el pastreaza in stare latenta amintirea celeilalte lumi. Iar atunci cand prin intermediul simturilor, vine in contact cu lucrurile, acestea trezesc in el amintirea Ideilor corespunzatoare. Intilnind lucrurile frumoase, in suflet se trezeste amintirea Frumosului, intilnind fapte drepte, se trezeste in el amintitrea Dreptatii eterne. Astfel faptul cercetarii si al invatarii nu este decat o reamintire. Oamenii cred ca dincolo de lumea noastra nu mai exista nici o alta lume. Ei se considera detinatorii adevarului. In aceasta lume limitata oamenii au ajuns la convingerea ca ei pot cunoaste adevarul. Ei nu accepta un alt adevar decat pe acela pe care s-au obisnuit sa-l cunoasca in lumea lor si in experienta lor limitata. Omul ajunge la cunoasterea ideilor prin mai multe trepte. Prima treapta este opinia. Treapta a doua este cunoasterea logica, superioara primei. Treapta a treia este cunoasterea intuitiva, care ne aduce la cunoasterea ideilor. PARABOLA O parabolă evreiască spune că într-o zi minciuna şi adevărul s-au întâlnit. Minciuna i-a spus adevărului: - Bună dimineaţa!. Şi adevărul a verificat dacă într-adevăr e o zi bună. S-a uitat în sus, nu a văzut nori de ploaie, mai multe păsări au cântat şi văzând că într-adevăr era o zi bună, i-a răspuns minciunii: - Bună dimineaţa! - E prea cald azi. Şi adevărul văzu că minciuna a spus adevărul. Minciuna apoi l-a invitat pe adevăr să se scalde în rîu. Şi-a scos hainele, a sărit în apă şi i-a spus: - Să știi că apa e minunată! Şi de îndată ce adevărul a sărit în rîu, cum era de așteptat, minciuna a ieşit din apă, s-a îmbrăcat în hainele adevărului şi a plecat. Adevărul, în schimb a refuzat să se îmbrace în hainele minciunii şi, pentru că n-avea de ce să-i fie ruşine, a plecat dezbrăcat pe stradă. Așa se face că, în ochii altor oameni, e mai uşor de accepat minciuna îmbrăcată în adevăr, decât adevărul gol-goluţ.