Cunoastere şi adevăr

Platon spune că toţi trăim într-o lume mediocră, într-o lume

din care nu avem scăpare prin experienţă ci prin raţiune.
 Adevărul este una dintre acele valori eterne
pe care oamenii le-au căutat de-a lungul
timpului, pe parcursul întregii lor vieţi.
Asemenea omului din peşteră, trebuie să se
parcurgă un traseu iniţiatic, în care fiecare
etapă trebuie familiarizată, trebuie creat un
anumit câmp de cunoştinţe. La un moment
dat, chiar dacă adevărul nu este.
 Adevărul şi cunoaşterea sunt absolute şi
universale; noi suntem cei care alegem
dacă facem sau nu aceşti paşi succesivi
şi daca da, pentru ce. Omul nu reuşeşte
să recunoască adevărul, mai ales în zilele
noastre, când tendinţa oamenilor este de
fi egoişti, lacomi şi egocentrişti.
 Pentru Socrate adevarul este in noi, in sufletul nostru. El nu trebuie cautat in
afara noastra. Pentru a ajunge la adevar este necesar sa ne cunoastem pe noi
insine, sa cercetam cu meticulozitate facultatile noastre de cunoastere, sa stim
ceea ce putem sa cunoastem si ceea ce nu putem sa cunoastem si sa mai stim ce
trebuie sa facem si ce nu trebuie sa facem. Socrate aduce in discutie o problema
importanta, anume aceea a posibilitatilor noastre de cunoastere si spune pentru
prima data raspicat ca noi nu putem sa cunoastem totul, ca posibilitatile noastre
de cunoastere sunt limitate si ca nu trebuie prin urmare sa ne intindem cu,
cunoasterea dincolo de ceea ce nu putem cunoaste. De exemplu nu putem sa
cunoastem secretele dupa care zeul a construit lumea, nu putem sa cunoastem
planurile tainice dupa care zeul a zamislit universul.

Socrate ne atrage atentia ca unele cunostinte sunt inutile si ca este

necesar ca noi sa stim ce ne este util, ce trebuie sa cunoastem in mod
necesar si la ce trebuie sa renuntam pentru ca nu ne este folositoare o
anumita cunostinta. Degeaba spune Socrate "stim noi sa explicam cum se
produce ploaia daca nu stim cand trebuie sa facem lucrarile pamantului,
cand trebuie sa insamantam si sa recoltam, si degeaba stim noi cum se
produce miscarea astrelor daca nu stim cine suntem noi insine si incotro
ne indreptam. Deci sa ne indreptam cunoasterea spre lucrurile utile si sa
evitam cunostintele fara de folos.”.
 Aristotel, in lucrarea "Metafizica” face un
pas inainte si elaboreaza teoria adevarului-
corespondenta. Potrivit lui Aristotel, adevar este
un enunt in care se spune ca nu este ceea ce nu
este si ca este ceea ce este si fals este un enunt
care ne spune ca nu este ceea ce este si ca este
ceea ce nu este. Deci Aristotel considera ca este
adevarata o cunostinta care corespunde realitatii
la care se refera si este falsa o informatie care
nu corespunde realitatii la care se refera.
Pentru Aristotel adevarul si falsul sunt atribute ale cunostintelor, sunt
rezultat al cunoasterii, adica Aristotel spune ca numai cunostintele pot
fi adevarate sau false. Lucrurile ca atare, existentele, cum le numeste
el, nu sunt nici adevarate si nici false. Ele sunt sau nu sunt, exista sau
nu exista. Adevarat sau fals este ceea ce spunem noi despre lucruri.
Deci valoare de adevar sau de fals are enuntul nostru cu privire la
lucru. Purtatorii adevarului si falsului sunt enunturile, judecata
noastra despre afirmativ sau negativ.
 Teoria cunoasterii. In domeniul gnosiologiei
Platon, ca si in teoria Ideilor, este continuatorul
liniei lui Socrate. Aceasta pornise de la ideea ca
adevarul se afla in stare latenta in mintea omului.
Menirea filosofiei si a filosofului este de a trezi si
de a aduce la viata acest adevar. Cum se explica
insa prezenta virtuala a adevarului in sufletul
omenesc? La aceasta intrebare Platon raspunde
pornind de la ontologia Ideilor. Pina a veni pe
pamint si a fi incorporat, sufletul exista in lumea
Ideilor pure, unde contempla Binele, Frumosul,
Dreptatea si celelalte Idei. In inchisoarea sa
trupeasca el pastreaza in stare latenta amintirea
celeilalte lumi. Iar atunci cand prin intermediul
simturilor, vine in contact cu lucrurile, acestea
trezesc in el amintirea Ideilor corespunzatoare.
Intilnind lucrurile frumoase, in suflet se trezeste
amintirea Frumosului, intilnind fapte drepte, se
trezeste in el amintitrea Dreptatii eterne. Astfel
faptul cercetarii si al invatarii nu este decat o
reamintire.
 Oamenii cred ca dincolo de
lumea noastra nu mai exista nici o
alta lume. Ei se considera
detinatorii adevarului.
In aceasta lume limitata oamenii
au ajuns la convingerea ca ei pot
cunoaste adevarul. Ei nu accepta
un alt adevar decat pe acela pe
care s-au obisnuit sa-l cunoasca
in lumea lor si in experienta lor
limitata.
Omul ajunge la cunoasterea ideilor prin mai
multe trepte.
Prima treapta este opinia.
Treapta a doua este cunoasterea logica,
superioara primei.
Treapta a treia este cunoasterea intuitiva, care
ne aduce la cunoasterea ideilor.
PARABOLA
O parabolă evreiască spune că într-o zi minciuna şi adevărul s-au întâlnit. 
Minciuna i-a spus adevărului:
- Bună dimineaţa!.
Şi adevărul a verificat dacă într-adevăr e o zi bună. S-a uitat în sus, nu a văzut nori de
ploaie, mai multe păsări au cântat şi văzând că într-adevăr era o zi bună, i-a răspuns
minciunii:
- Bună dimineaţa!
- E prea cald azi.
Şi adevărul văzu că minciuna a spus adevărul.
Minciuna apoi l-a invitat pe adevăr să se scalde în rîu. Şi-a scos hainele, a sărit în apă şi
i-a spus:
- Să știi că apa e minunată!
Şi de îndată ce adevărul a sărit în rîu, cum era de așteptat, minciuna a ieşit din apă, s-a
îmbrăcat în hainele adevărului şi a plecat. Adevărul, în schimb a refuzat să se îmbrace în
hainele minciunii şi, pentru că n-avea de ce să-i fie ruşine, a plecat dezbrăcat pe stradă.
Așa se face că, în ochii altor oameni, e mai uşor de accepat minciuna îmbrăcată în
adevăr, decât adevărul gol-goluţ.