Tranzacții economice

internaționale
Noțiuni specifice conceptului
Curs 2
Economia de piaţă a unei ţări, există, și este viabilă, doar în cadrul existenței economiilor de
piaţă din celelalte ţări.

Economia mondială contemporană cuprinde o mare varietate de economii naţionale, aflate în

stadii diferite de dezvoltare:
- unele sunt economiile unor ţări puternic dezvoltate, cele care deţin o pondere importantă
din PIB-ul mondial;
- altele sunt economii ale ţărilor în curs de dezvoltare;
- numeroase alte ţări sunt slab dezvoltate.

Situarea unor anumite țări într-un grup de ţări sau altul, depinde de anumiţi factori, numiţi
indicatori economici de bază.

Afacerile internaţionale, leagă ţările, instituţiile şi persoanele mai strâns decât în trecut, formând
o reţea de legături pe întreg globul. Aceasta:
- grupează comerţul,
- formează pieţele financiare,
- stabilește tehnologia,
- ierarhizează standardele de viaţă, precum şi moduri neaşteptate de colaborare şi cooperare.

Comerţul a reprezentat o activitate importantă pentru supravieţuirea şi dezvoltarea indivizilor şi

comunităţilor lor din care aceştia făceau parte.
Câștigul este motivația principală a schimbului, iar această motivație există încă din cele mai vechi
timpuri (întrucât oamenii au înțeles astfel pot obține câștiguri, uneori chiar substanțiale).

Comerțul internațional este o parte a economiei mondiale, atât în teorie, cât și în practică. Este fără
îndoială, unul din domeniile cele mai dinamice şi mai complexe ale economiei. Un aspect imediat
observabil este acela că toate naţiunile sunt angrenate în acest mecanism, ceea ce înseamnă că toate
naţiunile lumii exportă şi importă concomitent bunuri şi servicii. La o analiză mai atentă, vom
descoperi şi unele aspecte bizare şi chiar unele paradoxuri. Astfel, comerțul, reprezintă eșafodajul pe
care se sprijină economia lumii. Prin comerţ se obţin câştiguri anticipate mulțumitoare, uneori chiar
substanţiale.
Comerţul Internaţional reprezintă:
= parte a economiei mondiale atât ca teorie economică cât şi ca practică economică;
= baza pe care se sprijină economia lumii.
Etimologic cuvântul comerţ provine din latinescul comercio – şi semnifică noţiunea de comerţ, de
negoţ, dreptul de a cumpăra şi a vinde marfă în, şi pe, piaţă.

Comerțul, în sensul strict al cuvântului, există numai acolo unde al treilea participant (comerciantul)
este implicat și participă activ, realizând un profit prin schimbul de mărfuri. Acest schimb a
determinat necesitatea unor înțelegeri sau acorduri comerciale, prin care se stabilesc anumite
reguli dintre parteneri, prin acorduri regionale sau acorduri extinse. În cadrul comerțului se mai
poate aminti exportul și importul de mărfuri, precum și taxele vamale, acestea din urmă având o
tendință de dispariție prin procesul de globalizare.
Tranzacţia desemnează fluxul economic care prezintă crearea, transformarea, schimbul,
transferul sau stingerea unei datorii (valori economice) şi care presupune schimbarea de
proprietate asupra bunurilor, a drepturilor financiare, prestare de servicii, disponibilităţi de
forţă de muncă şi capital.

Fenomenul „comerţ – comercial”, apare la începutul sec. XIV., dar se fundamentează distinct în
formă modernă ca mişcare, ca schimb de bunuri şi produse între entităţi aparţinând unor
grupuri diferite, prin tranzacţii între rezidenţi şi nerezidenţi = comerţ internaţional.
•epoca Renașterii și Reformei.
•apariția băncilor.
•apariția piețelor financiare sa introdus „cambia”
Creșterea nivelului de dezvoltare a comunicaţiei a influenţat comerțul pe fiecare etapă istorică,
prin următoarele elemente:
• infrastructura critică (sistemul bancar şi de conturi)
• serviciile publice (protecţia poliţiei, serviciile poştale)
• transportul (drumuri, autostrăzi, căi ferate, rute maritime)
• sistemul de asigurări.

Cambia reprezintă un instrument de plată prin care o persoană (numită trăgător), ordonă unei
alte persoane (numit tras) să plătească unei a terțe persoane (numită beneficiar) o sumă de
bani determinată, la o dată fixă și un loc pre-indicat.
Comerţul apare ca o funcţie ce are în vedere punerea bunurilor şi serviciilor la dispoziţia utilizatorilor,
în condiţii de loc, de timp, se spațiu şi de mărime, precum şi alte aspecte care revin acestora ca
consecință a actului propriu-zis.
Având în vedere transformările continue intervenite în evoluţia societăţii, conţinutul activităţii de
comerţ a suferit şi el multiple schimbări, crescându-i treptat gradul de complexitate.
Acesta demonstrează că se adaugă activităţilor clasice de intermediere a actelor de vânzare şi a
aspecte legate de distribuţia fizică, o serie distinctă de noi activităţi organizatorii (cum ar fi:
cercetarea pieţei, informarea populaţiei, educarea consumatorilor, publicitatea, promovarea unei
largi game de servicii legate de procesul utilizării produsului, crearea cadrului ambiental necesar
actului de vânzare cumpărare şi al tranzacţiilor comerciale) și/sau chiar crearea condiţiilor
adecvate de utilizare, indiferent de natura produselor.
Poziţia unei economii naţionale în raport cu restul lumii este definită, caracterizată prin două
documente:
• balanţa de plăţi externe: cuprinde fluxurile (tranzacţiile) dintre rezidenţi într-un interval de
timp;
• balanţa de creanţe şi angajamente externe: cuprinde stocul de creanţe şi angajamente
financiare ale economiei necesare elaborării politicii economice externe.
Balanţa de plăţi externe = documentul statistic care rezumă tranzacţiile unei economii cu restul lumii
de-a lungul unei perioade de timp.
Balanța creanțelor și angajamentelor externe, mai este denumită și poziția investițională a țării. Ea
exprimă stocurile de active și de pasive financiare externe, existente la un moment dat în relațiile
cu nerezidenții. Altfel spus, balanța cuprinde drepturi (creanțe) asupra nerezidenților și obligații
(angajamente) față de nerezidenți, aurul monetar și drepturile speciale de tragere. Prin
convenție, pământul și alte bunuri tangibile imobiliare sunt considerate ca aparținând entității
economice pe teritoriul căreia acestea sunt localizate.
 Beneficiarii Comerţului Internaţional
1. producători bunurilor tranzacţionate / vânzătorii – cei care oferă bunuri economice şi servicii:
- pieţe de desfacere mai largi/ample
- economia la scara comerţului internaţional asigură o piaţă de desfacere mult mai mare
decât propria piaţă naţională;

2. consumatorii – cumpărătorii – categoria agentului economic cel mai răspândit şi cel mai
apreciat la nivelul tuturor economiilor naţionale
- au posibilitatea să aleagă dintr-o gamă foarte variată de produse;
- produsele care ajung la consumator sunt produse din ţările/zonele cu costurile cele mai
mici, cu o mare probabilitate ele ajung cu un preţ scăzut la consumator;
- producătorii autohtoni sunt obligaţi să scadă preţul produselor similare, substituibile.

3. intermediarii (comisionarii), prestatorii de servicii (expeditorii, casele de comerţ,

transportatorii, firmele de asigurări).
- obţin beneficii indirecte ale comercializării;
- intermediarii obţin de regulă un comision/diferenţă de preţ avantajos:
- prestatorii de servicii care facilitează derularea comerţului internaţional (chiar servicii
interdisciplinare) câştigă şi ei de pe urma comerţului internaţional.
 Funcţiile comerţului
Comerţul îndeplineşte funcţii destinate să asigure un flux normal (și în cele mai bune condiţii
posibile) producţiei spre locurile de consum.
• Principala funcţie caracterizează însuşi conţinutul activităţii sale, cumpărarea mărfurilor de la
producători, colectori sau intermediari în vederea pregătirii lor pentru vânzarea către alți
intermediari, utilizatorii sau consumatori finali.
• O a doua funcţie materializează activităţi de stocarea mărfurilor, și de a asigura echilibrul
dintre ofertă şi cererea de mărfuri în cadrul pieţei. Funcţia respectivă se datorează locului de
intermediar pe care comerţul îl ocupă între producţie şi consum.
• O a treia funcţie constă în fracţionarea cantităţilor mari de mărfuri pe care le livrează
producţia, asortarea loturilor respective, formarea sortimentelor comerciale şi asigurarea
micilor partizii care urmează a fi puse la dispoziţia consumatorilor.
• A patra funcţie constă în transferul mărfurilor către zonele şi punctele cele mai îndepărtate
sau mai izolate, pentru a fi vândute consumatorilor.
• A cincea funcţie specifică comerţului o constituie crearea condiţiilor de realizare efectivă a
actului de vânzare-cumpărare.
• O ultimă funcţie o constituie cercetarea doleanţelor utilizatorilor, a sugestiilor acestora, a
capacităţilor de cumpărare, a gradului de instruire, a obiceiurilor de consum, precum şi a
altor asemenea aspecte care stau atât la baza cererii de mărfuri, cât şi la cea a fundamentării
politicilor comerciale.
În ceea ce priveşte obiectul său, comerţul pune produsele naturale sau fabricate la dispoziţia celor care au
nevoie de asemenea bunuri sau servicii.
În ceea ce priveşte rolul său, comerţul joacă rolul de distribuitor de produse naturale, transformate sau
fabricate şi de asigurător de servicii pentru consumator. Caută să asigure realizarea produselor care
sunt cerute și să creeze debuşee pentru produsele faţă de care el îşi asumă responsabilitatea de a le
vinde.
În ceea ce priveşte utilitatea sa, comerţul dezvoltă schimburile de mărfuri. Această explică rolul tot mai
important pe care mărfurile îl joacă în cadrul procesului de civilizaţie.
În ceea ce priveşte câmpul său de acţiune, acesta este considerabil. Câmpul de acţiune se lărgeşte continuu
pe măsura descoperirii sau fabricării de produse noi, sau a apariţiei de nevoi noi, ce urmează a fi
satisfăcute odată cu dezvoltarea tehnicilor şi a mijloacelor de comunicaţie precum şi a celor publicitare.
În ceea ce priveşte condiţiile de desfăşurare, este nevoie de existenţa unor agenţi de înaltă profesionalitate.
Tot odată este nevoie de transporturile de mărfuri pentru a se putea efectua uşor transferarea
partizilor de produse ce formează obiectul actelor de schimb (căi şi mijloace de comunicaţie, maşini de
încărcat şi descărcat, mijloace de manutenţiune din ce în ce mai perfecţionate). Libertatea de acţiune şi
de deplasare, asigurarea securităţii tuturor activităţilor formează logistica comercială.
O alt condiție o presupune existenţa unui sistem de magazinaj şi de conservare a produselor pe tot fluxul
acestora (silozuri, rezervoare, antrepozite frigorifice, staţii de recepţie, laboratoare). Se impune
existenţa unei monede comode, precum şi a unui sistem de schimb monetar facil şi sigur tranzacţiilor,
indiferent de locul în care se desfăşoară, existenţa unor locuri în care să se efectueze activitatea
comercială, în cadrul cărora să se asigure întâlnirea cumpărătorilor şi a vânzătorilor şi să permită
stabilirea unui preţ mediu, normal al produselor.
În legătură cu conţinutul şi structurarea activităţii comerciale, aspect care generează importante alte efecte
economice şi juridice, care se referă la clasificarea comerţului din punct de vedere geografic. Potrivit
acestui criteriu, se distinge următoare structură:
• Comerţul interior, care are în vedere o activitate în cadrul căreia atât cumpărătorii, cât şi vânzătorii
implicaţi în realizarea actului de vânzare - cumpărare, se găsesc în interiorul aceleiaşi ţări fiind considera ți
rezidenți.
• Comerţul exterior, care presupune o activitate în cadrul căreia cumpărătorii şi vânzătorii se găsesc în ţări
diferite. Este vorba de exportatori care întâlnesc importatorii fiecare dintre aceștia fiind considerați ne-
rezidenți.
Tranzacţiile economice internaţionale sunt exprimate prin două feluri de fluxuri:
● fluxurile comerciale internaţionale - rezultatul specializării operatorilor economici din diferite ţări în
producerea şi comercializarea de: bunuri tangibile (materii prime, semifabricate şi produse
manufacturate), de bunuri intangibile (produse ale inteligenţei umane sub formă de produse incorporale:
brevete de invenţie, know-how, lucrări de proiectare) sau servicii și de prestări de servicii (transporturi şi
asigurări, turism internaţional, servicii profesionale);
● fluxurile financiar-monetare internaţionale - au ca obiect transferul de mijloace de plată şi/sau de credit.
Aceste fluxuri sunt tranzacţiile agenţilor economici aparţinând unor state distincte, şi care vizează
compensarea tranzacţiilor comerciale, iar pe de altă parte, sunt tranzacţii financiare (independente de
activitatea comercială internaţională) care efectuează sau/şi reflectă şi/sau exprimă activitate, utilizând
mijloace de plăţi şi credite.

Comerţul invizibil, parte a tranzacţiilor distincte, cuprinde:

• tranzacţii internaţionale cu produse necorporale (prestări servicii);
• creanţe şi obligaţii determinate de mişcarea economică a factorilor de producţie „capital" şi a forţei de
muncă.

Aceste fluxuri nu sunt reflectate la nivel de control vamal (care se limitează la produsele corporale), fapt care
determină includerea în conceptul de comerţ invizibil a tuturor acelor fluxuri care nu au ca obiect o marfă
tangibilă sau un transfer de capital. Acest comerţ scapă de controlul vamal (segmentul circuitului economic
mondial care scapă de balanţa de plăţi).
Categoriile de fluxuri economice internaţionale
 Balanţa de plăţi externe
• Reprezintă un instrument economico-statistic în care se include şi se compară încasările şi plăţile realizate
de o ţară, provenite din relaţiile sale economice, financiare şi monetare cu alte ţări, pe o anumită perioadă
de timp.
• Serveşte la corelarea activităţii valutar-financiare cu dezvoltarea economico-socială a ţării pe o perioadă
determinată de timp (de regulă un an).
• În balanţa de plăţi externe se înscriu toate fluxurile valorice cu străinătatea. Nu se include stocul activ sau
pasiv de resurse financiar-valutare ce se află la dispoziţia economiei naţionale la un anumit moment.
• Potrivit metodologiei Fondului Monetar Internaţional, balanţa de plăţi externe reflectă ansamblul
tranzacţiilor asupra cărora au convenit ţările respective cu privire la transferul de proprietate ce se
efectuează în termenul pentru care se întocmeşte balanţa, indiferent de momentul când se va realiza plata
în mod efectiv.

Agenţi economici rezidenţi Agenţi economici nerezidenţi

- persoanele fizice/juridice străine care

- familiile şi/sau indivizii care îşi creează o funcţionează în afara ţării
gospodărie proprie - persoanele (naţionale) care și-au mutat
activitatea (interesul) în străinătate
- întreprinderi, corporaţii și cvasi-corporaţii
- filialele şi sucursalele ale întreprinderii româneşti
- instituţiile non-profit stabilitate în afara ţării
- guvernul şi administraţia publică locală - turişti, oameni de afacere, diplomaţi aflaţi
temporar în România

Balanţa de plăţi externe (tranzacţii între agenţii economici rezidenţi şi cei nerezidenţi)
Centrul de interes economic se află acolo unde agentul economic:
• are plasamente în teritoriul economic;
• s-a angajat (sau intenţionează) activităţi economice şi tranzacţii o pe o perioadă mai mare de un an.

Teritoriul economic reprezintă teritoriul geografic administrat de guvernul acelei ţări (fără a fi identic cu teritoriul graniţelor
recunoscute administrativ/politic), unde persoanele, bunurile şi capitalul circulă liber.
Cuprinde spaţiul aerian, apele teritoriale, teritorii din apele internaţionale asupra cărora are drepturi exclusive, enclavele
teritoriale din restul lumii, orice zonă liberă, depozitele de graniţă sau unităţi operate de întreprinderi nerezidente sub
controlul vamal al ţării respective şi nu cuprinde enclavele teritoriale utilizate de guvernele străine sau de organizaţiile
internaţionale localizate în interiorul graniţelor geografice ale ţării).

Evaluarea tranzacției se face la prețul pieței, reprezentând suma de bani pe care potențialul cumpărător se obligă să o plătească
potențialului vânzător, ambii parteneri fiind părți independente, reunite în tranzacția respectivă din interes strict comercial.
Momentul de înregistrare este momentul schimbului (real sau cel estimat) de proprietate. S-a convenit ca aproximarea
momentului tranzacției să fie înscris în evidențele contabile ale societății bancare.
Principiul dublei înregistrări, folosit la elaborarea balanței, presupune compensarea unei furnizări de resurse reale sau financiare
de către o entitate rezidentă unei entități nerezidente prin încasări și compensarea unei achiziții de resurse reale sau
financiare printr-o piață. Operația este considerată de tipul transfer.

Balanţa de plăţi externe cuprinde totalitatea tranzacţiilor financiare sau comerciale - fiind un bilanţ al activităţilor: activ (credit)
şi pasiv (debit).
• La activ (în credit) - balanţa de plăţi externe înregistrează aportul de resurse rezultate din exportul de bunuri, prestarea de
servicii, încasarea de venituri aferente factorilor de producţie care au părăsit ţara, precum şi poziţii financiare reprezentând
reduceri ale activelor externe sau creşteri ale pasivelor externe ale economiei.
• La pasiv (în debit) - scăderea de resurse ca urmare a importului de bunuri, achiziţionării de servicii, plăţi de venituri
aferente mijloacelor de producţie atrase spre valorificare din străinătate, precum şi poziţii financiare reprezentând creşteri
ale activelor externe ale ţării sau reduceri ale pasivelor sale externe.

Evaluarea tranzacţiei se face la preţul pieţei: există o sumă de bani pe care potenţialul cumpărător o plăteşte pentru
achiziţionarea a ceva de la un potenţial vânzător. Ambii parteneri sunt independenţi reuniţi doar în interes comercial.
Balanţa de plăţi externe, se întocmeşte:
• global: pentru evidenţa tuturor fluxurilor sau tranzacţiilor economice şi financiare;
• bilateral: pentru relaţii cu o anumită ţară;
• regional: pentru schimburile cu un grup de ţări.
Contul curent al balanței de plăți externe cuprinde trei capitole distincte notate A, B și C:
A. Bunuri și servicii
- balanța comercială – importul și exportul de bunuri corporale (tangibile sau vizibile);
- balanța serviciilor – încasări și plăți generate de comerțul internațional cu servicii (transport mărfuri și călători, recepție și
control calitativ/cantitativ, înmagazinare și transbordare de mărfuri, comisioanele reprezentanților, taxe și speze portuare și
aeroportuare, reclamă și publicitate, servicii poștale și telecomunicații, radio și televiziune, turism internațional, asigurări și
reasigurări, comisioane bancare etc.
B. Venituri - numită și balanța veniturilor, cuprinde în principal veniturile din investiții (directe sau de portofoliu), venituri
acumulate de un investitor din deținerea de active financiare (depozite bancare, împrumuturi acordate, obligațiunile,
efectele de comerț, participațiile la capitalul unei întreprinderi sau creanțele unei societăți-mamă asupra sucursalelor
deschise într-o altă țară.
C. Transferurile curente - cuprind intrările sau ieșirile de resurse reale și financiare fără compensare din partea beneficiarului.
Aceste transferuri sunt în:
- transferurile guvernului (subvenții acordate/primite pentru susținerea bugetului curent, asistență tehnică,
reparații impuse prin tratate de pace, contribuții la bugetele administrative ale organizațiilor internaționale);
- transferurile private (economii ale salariaților angajați în alte economii, premii, burse, alocații, pensii);
- alte transferuri între entități neguvernamentale rezidente și guverne străine și entități neguvernamentale
nerezidente.

Contul de capital și financiar sau balanța mișcărilor de capital, se grupează în două categorii A și B:
A. contul de capital – cuprinde toate operațiile de încasări sau plăți în vederea transferului internațional al capitalului,
precum și achiziționarea sau vânzarea de active nefinanciare care nu sunt rezultatul activității umane (pământul și bogățiile
subsolului) și active intangibile (brevete, drepturi de autor, mărci, închirieri) tranzacționate între rezidenți și nerezidenți.
B. contul financiar – grupează toate tranzacțiile determinate de schimbarea proprietății activelor financiare străine, inclusiv
crearea sau lichidarea de creanțe față de restul lumii în cadrul activelor și pasivelor financiare externe ale unei economii.
Balanţa de plăţi externe, poate fi:
• echilibrată: încasările egalează plăţile efectuate Activ = Pasiv (debit = credit).
• dezechilibrată: Activ > Pasiv (excedent): încasările depăşesc valoric plăţile efectuate.
Pasiv > Activ (deficit): încasările sunt mai mici decât plăţile.

Orice variaţie în exportul net (vizând contul curent), sau orice variaţie în fluxurile de capital (vizând contul de capital),
vor determina apariţia unui dezechilibru la nivelul balanţei de plăţi externe.
Variaţiile sunt efectul a trei factori:
• la nivelul preţurilor;
• la nivelul output-ului;
• privind rata de schimb.
Excedentul balanţei de plăţi externe curente determină:
• un export de capital sub formă de investiţii în străinătate sau împrumuturi acordate altor ţări;
• o sporire a rezervelor monetare internaţionale ale ţării;
• reducere a propriei datorii faţă de străinătate.
Deficitul contului curent se rezolvă prin:
• import de capital sub formă investiţiilor străine sau împrumuturilor acordate în şi din străinătate;
• amânarea rambursării datoriei externe;
• crearea de arierate financiare în raport cu creditorii;
• cheltuirea unei părţi din rezervele monetare.
Balanța creanțelor și angajamentelor externe - poziția investițională internațională a țării – exprimă stocul de active
și de pasive financiare externe existente la un anumit moment dat în relațiile cu nerezidenții.
Politica comerciala a României vizează/ urmăreşte:
• desfiinţarea monopolului statului asupra comerţului exterior precum şi
• anularea/desfiinţarea planificării comerciale excesive, a planificărilor rigide şi a temporizării planificării.
Activele se împart în investiții directe, investiții de portofoliu, și în alte investiții și active de rezervă.
Pasivele sunt structurate identic, exceptând, desigur, poziția “de rezervă".
Fiecare componenta a balanței de creanțe și angajamente este reflectată prin următoarele șase
caracteristici:
1. poziția la începutul anului,
2. tranzacții în cursul anului,
3. efectul schimbărilor de preț,
4. efectul modificării cursului de schimb,
5. alte ajustări,
6. poziția la sfârșitul anului.

Prin aceasta mențiune se subliniază deosebirea fundamentală dintre cele două instrumente care reflecta
conturile internaționale ale unei economii.
Balanța de plăti externe cuprinde doar fluxurile (tranzacțiile) efectuate între rezidenți și nerezidenți de-a
lungul anului de referință la valoarea lor de piață din momentul schimbului, poziția investițională a
țării, exprimă pe lângă efectul anual al tranzacțiilor și efectul variației prețurilor și al modificării
cursului de schimb, ca și cel al ajustării asupra valorii creanțelor și respectiv obligațiilor angajate față
de străinătate.
Între poziția financiară internațională (balanța creanțelor și angajamentelor externe) și balanța de plăți
externe a unei țări, există o interdependență, ambele având ca efect statutul de creditor net sau de
debitor net al respectivei economii în relația sa cu restul lumii, cu implicațiile analitice și politice de
relație (cum ar fi formularea și implementarea unor programe de ajustare structurala a economiei,
însoțite de estimarea costurilor relative și de cerințele de finanțare, rolul unor instituții în
promovarea acestor programe).
Politica vamală a României este o componenta a politicii comerciale a unui stat, care cuprinde totalitatea
dispoziţiilor legale (realizata cu ajutorul reglementarilor adoptate de stat) cu privire la:
- intrarea şi ieşirea în/şi din ţară a mărfurilor, care implică controlul cu ocazia trecerii frontierei de stat a
mărfurilor şi mijloacelor de transport;
- urmărește îndeplinirea formalităţilor vamale si plata taxelor vamale (sau impunerea vamala).
Instrumentul principal de realizare al acesteia este tariful vamal. Acesta include pe lângă legile și regulamentele
vamale, ni normativul taxelor vamale (care se percep asupra mărfurilor importate sau exportate).

Taxele vamale, reprezintă impozitele indirecte percepute de către stat asupra mărfurilor, cu ocazia trecerii granițelor
vamale ale unei tari.
Reprezintă un instrument de politica comerciala cu caracter fiscal. Au incidență directe asupra prețurilor produselor
ce fac obiectul exporturilor – importurilor.
Taxele vamale, pot fi clasificate generic după:
- obiectul impunerii vamale / felul operațiunii de comerț – distingem: - taxe vamale de import;
- taxe vamale de export;
- taxe vamale de tranzit.
- scopul instalării taxei vamale – întâlnim: - taxe vamale protecționiste;
- taxe vamale cu caracter fiscal.
- modul de percepere al taxării – operăm cu:
- taxe specifice = presupun existenta unui tarif vamal care să descrie detaliat mărfurile, calculat specific pe
unitate de măsură fizică a mărfurilor;
- taxe ad valorem = se stabilesc prin prelevarea unui procent determinat asupra valorii mărfii ce face
obiectul operațiunii de comerț exterior. Ele nu necesită un tarif vamal detaliat. Deoarece acestea se percep pe
baza facturii prezentate de importator, există tendința de declarare a unor prețuri cat mai mici, pentru ca și taxa
vamală să fie cât mai mică.
- taxe mixte = sunt percepute în special ca adaos la taxele vamale ad-valorem sau specifice.
- modul de fixare a naturii și valorii taxei vamale – cuprinde:
- taxele vamale autonome sau generale sunt stabilite de stat în mod direct și independent. Ele se încasează
pentru importurile pe care o țara le efectuează din statele cu care nu a încheiat convenții și nu se aplică clauza
națiunii celei mai favorizate. Sunt taxele vamale cu nivelul cel mai ridicat.
- taxele vamale convenționale sunt acelea al căror nivel vamal a fost convenit prin negocieri/înțelegeri cu
alte state, pe baza acordurilor comerciale încheiate. Sunt, în general, mai reduse decât cele autonome.
- taxele vamale preferențiale sunt stabilite la nivel redus, și se aplică în cazul importurilor din statele care
se bucura de un regim comercial preferențial, mai favorabil decât cel aplicat în cazul clauzei națiunii celei mai
favorizate. Se pot folosi în relațiile dintre țări cu niveluri diferite de dezvoltare și pot fi unilaterale sau reciproce.
- taxele vamale de retorsiune (de răspuns) sunt aplicate ca răspuns la utilizarea de către statele partenere a
unor politici discriminatorii față de produsele exportate pe piețele respective.
Ele sunt reprezentate de:
- taxele vamale antidumping (au rolul de a neutraliza dumpingul practicat de unele tari) și sunt stabilite
printr-un protocol statal (la nivelul statului și fără explicații amănunțite);
-taxele vamale compensatorii (se întâlnesc în cazul produselor pentru care se acordă subvenții în țările din
care provin) și sunt stabilite arbitrar de către stat pentru eliminarea subvenției acordate.
Din punct de vedere structural, creanțele și angajamentele unei economii pot fi grupate în patru sectoare
implicate în fluxurile financiare internaționale:
• guvernul,
• autoritatea monetară națională,
• sectorul bancar și
• sectorul nebancar.
Urmărirea evoluției în timp a poziției investiționale nete (diferența dintre creanțe și angajamente), ajută la buna
înțelegere a compoziției poziției net creditoare sau net debitoare a unei țări în raporturile sale cu celelalte țări,
precum și semnalarea schimbărilor care se produc în această structură.
Asemenea structuri analitice au în vedere și funcțiile acestor angajamente și creanțe, prezentate în cadrul contului
financiar al balanței de plăți externe.
 Comerţul intern

Constă în totalitatea operaţiunilor de vânzare / cumpărare de mărfuri şi servicii destinate consumului

populaţiei şi agenţilor economici dintr-o ţară.

Comerţul cu ridicata include toate activităţile implicate în vânzarea de bunuri sau servicii către cei care le
cumpără pentru a le revinde sau pentru a le folosi în scopuri comerciale. În cadrul activităţii de comerţ
cu ridicata atât cumpărătorul, cât şi vânzătorul mărfurilor sunt socotiți agenți economici. Acestea, atât
cumpărările cât şi vânzările de mărfuri, se realizează în partizii mari.
Comerțul cu amănuntul vizează activităţile de vânzarea de bunuri sau servicii individuale. Cei care le
cumpără manifestă acest interes pentru a le folosi în scopuri de consum personale. Distingem:
• vânzările de mărfuri alimentare, nealimentare, alimentaţie publică realizate prin reţeaua
comercială cu plata în numerar sau pe credit;
• vânzările de tipărituri (ziare, reviste) cu plata în numerar sau pe bază de abonament;
• vânzările de bunuri efectuate prin magazinele de consignaţie din depunerile de obiecte făcute de
populaţie;
• vânzarea unor produse specifice aprovizionării unor categorii de meşteşugari cu regim special de
aprovizionare;
• livrările de energie electrică şi termică prin intermediul unităţilor specializate în distribuţia unor
asemenea servicii (de menţionat faptul că vânzările de combustibili solizi sau lichizi sunt incluse în
structura vânzărilor de mărfuri nealimentare);
• vânzări ocazionale efectuate de către diferitele tipuri de instituţii şi întreprinderi publice sau
private, ce au în vedere o serie de produse alimentare destinate consumurilor sociale (cantine,
creşe, grădiniţe de copii, spitale), cât şi unele produse nealimentare ce formează aşa - zisul consum
gospodăresc al instituţiilor şi întreprinderilor respective (furnituri de birou, materiale de
întreţinere, unele piese de mobilier).
 Comerţul extern (internaţional)
Reprezintă o cale prin care economiile naţionale se pot specializa, pot realiza creşterea productivităţii factorilor
economici de care dispun şi, în general, pot realiza producţii mai mari faţă de situaţia când nu participă la
schimburile economice internaţionale.

Cuprinde ansamblul tranzacţiilor de export şi de import de bunuri economice, realizate între agenţii economici din ţări
diferite, în schimbul unei sume dintr-o valută convertibilă.

Obiectul comerţului poate fi: bunurile materiale, tehnologii, capital, valută.

Operaţiunile de comerţ cuprind: import şi export marfar, turism internaţional, prestări şi servicii internaţionale.

Principalele criterii care stau la baza participării ţărilor la comerţ internaţional sunt:
• Criteriul avantajului absolut - specializarea ţărilor din cauza costurilor absolute mai mici;
• Criteriul avantajului comparativ - specializarea în baza costului de oportunitate mai mic;
• Criteriul avantajului dobândit - specializarea și creșterea randamentelor productive ca urmare a ritmicității și
continuității activității productive;
• Criteriul avantajului natural / normal - bogăția teritorială și zestrea naturală pe care o are și exploatează o
țară, o națiune;
• Criteriul dotării cu factori de producţie - gradul de înzestrare și posesie a mijloacelor de producție;
• Criteriul productivităţii - randamentul productiv realizat prin performanță lucrativă;
• Criteriul efectului de antrenare - specializarea după ramurile care produc un efect înalt de antrenare, adică
care contribuie la dezvoltarea şi celorlalte ramuri sau domenii de activitate;
• Criteriul dinamicii şi structurii cererii internaţionale de bunuri şi servicii.

Participarea fiecărei economii internaţionale la comerţul internaţional este reflectată prin balanţa comercială şi balanţa
de plăţi.
 Principiile de baza in comerţul internaţional

În contextul globalizării, comerţul internaţional suferă două procese:

• Procesul de liberalizare – concretizat prin negocieri multilaterale organizate sub egida OMC (Organizaţia
Mondială a Comerţului), și care conduc atât la reduceri directe de taxe vamale, cât şi la liberalizarea
completă a comerţului între două sau mai multe ţări membre OMC;
• Procesul de reglementare a schimburilor comerciale internaţionale – prin stabilirea unor reguli care să
permită un comportament normal pe piaţa mondială şi care să nu reducă eficienţa procesului de
liberalizare.

O primă regulă a comerţului internaţional este Principiul Clauzei Naţiunii Cele Mai Favorizate
Art. 1, Pct. 1 din GATT (Acordul General pentru Tarife şi Comerţ):
Orice avantaje, favoruri, privilegii şi imunităţi acordate de către o parte contractantă pentru un produs
originar din, sau având ca destinaţie orice, altă ţară, vor fi extinse imediat şi necondiţionat asupra oricărui
produs similar originar din, sau având ca destinaţie, teritoriul tuturor celorlalte părţi contractante.

Acest principiu presupune că: dacă o ţară membră acordă unei alte ţări membre o favoare tarifară sau de alt gen
pentru un anumit produs, ea trebuie să extindă acest tratament imediat şi necondiţionat tuturor produselor
similare cu cel original și celorlalte ţări membre.

Aplicată atât la import cât şi la export, nu se aplică doar taxelor vamale, dar trebuie ţinut cont şi de:
a. taxele de orice fel impuse, în legătură cu exportul şi importul mărfurilor (comision vamal 0,5%);
b. modul de percepere a unor taxe vamale şi altor taxe;
c. regulile şi formalităţile legate de import şi export;
d. taxele interne asupra mărfurilor importate, asupra legilor şi regulilor vizând vânzarea;
e. administrarea restricţiilor cantitative pentru cazurile în care asemenea restricţii sunt permise.
Acordarea clauzei naţiunii celei mai favorizate de către o ţară alteia, sau altor ţări, este o componentă a
politicii sale comerciale externe. Ea este expresia, pe plan juridic, a nediscriminării, a egalităţii de
tratament în domeniul comerţului internaţional şi a celorlalte forme ale raporturilor economice
dintre state. Această clauză include avantajele pe care statele semnatare se obligă să şi le acorde
reciproc în domeniile perceperii taxelor vamale, eliberării licenţelor de import sau export,
tranzitului de mărfuri, navigaţiei maritime şi fluviale. Astfel, în aplicarea clauzei la import înseamnă
că mărfurile părţilor contractante, la importul lor pe teritoriul celeilalte părţi, nu vor fi supuse unor
taxe vamale sau altor taxe şi nu li se vor aplica reguli şi formalităţi mai împovărătoare decât cele
cărora le sunt sau le vor fi supuse mărfurile oricăror ţări terţe.
Consecinţele utilizării în raporturile economice dintre state a clauzei naţiunii celei mai favorizate sunt
numeroase.
• În primul rând, în condiţiile acordării ei în mod reciproc, are loc instituirea unui tratament
privilegiat şi se stabilesc condiţii egale de concurenţă dintre toate statele pe piaţa unei alte ţări,
având loc şi liberalizarea exporturilor.
• În al doilea rând, schimburile economice externe dintre statele respective au o mai mare stabilitate
în timp, deoarece se evită modificarea instantanee şi frecventă a condiţiilor de concurenţă în
favoarea uneia sau alteia dintre ţările furnizoare.
• În al treilea rând, pe măsura generalizării utilizării clauzei naţiunii celei mai favorizate, se reduce
importanţa probării originii mărfurilor, deoarece condiţiile de concurenţă sunt aceleaşi, indiferent
de ţara care exportă.
• În al patrulea rând, sunt satisfăcute şi cerinţe ale regimului vamal. Aceasta pentru că, în domeniul
vamal, are o mare însemnătate certitudinea că, pe o piaţă externă sau alta, exportatorii din statul
contractant se află în condiţii de egalitate cu exportatorii din celelalte ţări beneficiare ale clauzei, că
mărfurile lor nu vor fi supuse unor taxe vamale mai ridicate comparativ cu mărfurile provenite din
alte ţări.
Tariful vamal, este un catalog care cuprinde nomenclatorul produselor supuse impunerii vamale și taxele vamale
percepute asupra fiecărui produs sau grupa de produse în parte. Ca regula generală în acest catalog sunt
cuprinse și produsele scutite de impunere vamală la importul sau exportul lor pe teritoriul vamal al țării
respective. Este un instrument de politică comercială admis de GATT cu ajutorul căruia se protejează piața
internă de concurența străină; se pot negocia concesii tarifare vamale, se pot institui măsuri de discriminare în
relațiile comerciale externe.
Concesiile vamale pot îmbrăca forma reducerilor directe de taxe vamale, mergând până la eliminarea lor completă,
forma consolidării acestora, adică a menținerii lor la nivelul existent pe o perioada de timp determinată. În
cadrul negocierilor tarifare se pot aplica mai multe metode de reducere a taxelor vamale cum sunt:
- metoda reducerii directe a taxelor vamale, fie "produs cu produs", fie “țară cu țară", specifică tratatelor
bilaterale;
- metoda reducerii lineare și reciproce, care presupune reducerea tuturor taxelor vamale cu același procent și
este specifică tratatelor multilaterale dar această problemă nu rezolvă însă problema disparităților tarifare,
adică a reducerii diferenței dintre nivelul taxelor vamale ale mai multor țări pentru același produs;
- metoda amortizării taxelor vamale, potrivit căreia reducerea este cu atât mai mare cu cât acestea sunt mai
ridicate.

Tipurile clauzei

1. Forma necondiţionată – presupune obligaţia asumată de părţile contractante, de a-şi acorda reciproc, automat şi
fără compensaţie, toate privilegiile şi avantajele ce vor fi acordate în viitor ţărilor terţe în relaţiile comerciale;
2. Forma condiţionată – presupune obligaţia părţilor contractante de a-şi extinde automat şi gratuit asupra celuilalt
stat, numai acele avantaje şi privilegii pe care le-a acordat, sau le va acorda unei ţări, fără nici un fel de
compensaţie din partea acestuia (cele stabilite de comun acord).
Intensitatea participării la comerţul exterior se evidenţiază cu ajutorul indicatorului export pe locuitor, determinat
ca raportul dintre export şi numărul de locuitori ai unei ţări.
 Trăsături specifice Comerţului Internaţional
1. O corelaţie strânsă între structura fluxurilor (schimburilor) şi orientarea lor geografică – se poate observa că
structura schimbului comercial internaţional diferă în funcţie de orientarea schimburilor.
Tabloul sinoptic al fluxurilor comerciale internaţionale, prezintă o mare diversitate atât sub aspectul structurii, cât şi al
orientării lor. Examinând tipurile de bunuri şi servicii care fac obiectul schimburilor, observăm că ele diferă în
funcţie de orientarea acestora.
Se identifică trei categorii, şi anume:
- comerţ relaţia N-S schimburi comerciale între N (nord) ţări puternic sau dezvoltate şi S (sud) ţări în curs de
dezvoltare sau slab dezvoltate (subdezvoltate).
* reprezintă principala caracteristică, puternic polarizat (structuri polarizate); tipurile de bunuri şi servicii care fac
obiectul schimbului nu sunt aceleaşi pentru ambele sensuri.
• exp. N – predomină bunuri şi servicii cu valoare adăugată ridicată, cu grad înalt de prelucrare, bunuri
tehnologice, tehnice, de larg consum şi fidelitate.
• exp. S – predomină bunuri şi servicii cu valoare adăugată scăzută, cu grad scăzut de prelucrare – materii
prime, marfă brută.
- comerţ relaţia N-N prezintă caracteristică diferită (comerţ între ţări dezvoltate și puternic dezvoltate economic).
* nu poate fi explicat pe baza principiului avantajului comparativ;
* este prin excelenţă, un comerţ de tip intra industrie (ţările exportatoare şi cele importatoare au acelaşi tipuri de
bunuri economice)
* ţările industriale din axa N practică un comerţ dual sub aspectul
- comerţ polarizat cu alte ţări din S
- comerţ intraindustrial între ele (N cu N)
- comerţ relaţia S–S evidențiază schimburile comerciale între ţările slab dezvoltate şi subdezvoltate economic.
* tipologia schimbului comercial de tipul întrajutorării sau ajutorului reciproc;
* schimb comercial dependent şi dezavantajos;
* influenţă şi necesitate majoră.
2. Tendinţa de susţinere a exporturilor şi descurajare a importurilor – rezultă din statistici şi chiar din analiza
economică profundă.
Această tendinţă este de origine mercantilistă, bucurându-se de popularitate şi în zilele noastre, atât în
cercurile politice cât şi printre oamenii de afaceri. Unele ţări exportă anumite bunuri în ciuda faptului că
suma cheltuielilor pe care le implică producţia şi distribuţia în străinătate a bunurilor respective
depăşeşte preţul încasat. Deşi fluxurile de acest tip sunt considerate „comerciale”, ele nu răspund decât
parţial principiilor comerţului, conform cărora scopul principal al schimburilor cu străinătatea este
obţinerea de câştiguri. De regulă, atunci când câştigul din comerţ este subsumat, ca scop, expansiunii
comerciale, înţeleasă ca o dorinţă de a pătrunde cu orice preţ pe anumite pieţe externe, sunt încălcate şi
alte norme de conduită comercială cum sunt loialitatea, nediscriminarea, respectul pentru parteneri.
Practicile de dumping (vânzarea în străinătate a unor mărfuri sub valoarea lor normală) subvenţionare
exagerată a exportului anumitor bunuri şi alte practici de acest tip pot cauza grave prejudicii ţărilor
importatoare.
Mercantilismul = doctrină economică a sec. XVII – XVIII, predominantă înaintea afirmării curentului economic
al şcolii clasice engleze, liberalismul clasic (Adam Smith, David Ricardo) care susţineau principiul prin care
avuţia unei societăţi, al unei ţări, se măsoară prin cantitatea de aur (aur şi metal preţios) deţinută la un
anumit moment dat. Cantitatea de aur deţinută, impune o creştere a exportului şi o diminuare a
importului.
Doctrina mercantilistă susţine nişte adevăruri false, dar aparent adevărate:
- avuţia unei ţări nu se limitează doar la cantitatea de aur deţinută.
- teoria, deşi falsă, este susţinută şi practicată de unele ţări şi astăzi. Tendinţa multor ţări este de a
exporta bunuri economice chiar dacă este greoi pentru ele să le producă. Aceste state recurg la
subvenţii masive pentru realizarea bunurilor exportate, dar care înseamnă pierderi pentru economia
respectivului stat.
- tendinţele de susţinere a exportului cu orice preţ este numită astăzi neomercantilism.
Uneori guvernele încearcă rezolve anumite probleme interne (limitarea şi micşorarea şomajul) pe seama pieţei
externe; în dorinţa de a-şi extinde influenţa/posesia pe pieţele externe şi de a exporta cu orişice preţ. Astfel, se
încalcă de către firme şi guvern principiile fundamentale ale comerţului (loialitate, nediscriminare) fapt care
lezează, uneori in mod serios, interesele partenerilor economici.

3. Menţinerea şi chiar mărirea decalajelor – aspecte strict legate de menţinerea decalajelor din economiile mondiale
în general. Din perspectiva comerţului internaţional, aceste decalaje ne apar sub forma unui contrast frapant
între anumite ţări sau grupuri de ţări care deţin o pondere mare şi joacă un rol important în comerţul mondial cu
anumite bunuri şi servicii şi alte grupe de ţări cărora le este rezervat un rol nu tocmai avantajos pentru economie
şi destinul lor actual. Din perspectiva comerţului mondial, unele dintre acestea, spre exemplu „tigrii asiatici”
acţionează ca veritabili „negustori internaţionali”, având un volum al schimburilor cu străinătatea ce depăşeşte
în valoare produsul lor intern brut.
Altele în schimb au o participare mult mai slabă. Dincolo de decalajul general N-S, există astăzi ţări care sunt puţin
angrenate în comerţ internaţional, şi care au devenit adevăraţi „negustori internaţionali” (unele ţări asiatice).
Datele statistice arată ca un număr mare de ţări din Afro-Asia au un comerţ exterior ce nu depăşeşte valoric
câteva procente din PIB-ul lor (şi el foarte scăzut), iar în structură nu cuprinde decât un număr redus de articole,
de regulă materii prime sau produse de bază. În asemenea condiţii, comerţul cu străinătatea nu-şi poate
îndeplini funcţia sa de factor al dezvoltării economice. Acest aspect este strâns legat de menţinerea decalajelor
veniturilor naţionale realizate ale economiilor individuale (în special) şi ale economiei mondiale (în general).
La extrema cealaltă găsim ţări la care comerţul exterior contribuie numai cu câteva procente la formarea PIB-ului şi
are o structură foarte puţin diversificată (pentru acestea, comerţul interior nu acţionează ca factor al dezvoltării
aşa cum ar trebui să se practice).

4. Avântul comerţului cu servicii. O tendinţă care se manifestă puternic în economia mondială actuală este
deplasarea a centrului de greutate a producţiei şi a comerţului dinspre bunuri tangibile spre servicii. Această
trend (deplasare) este considerată de unii economişti ca având caracter revoluţionar. Ea este comparată cu
fenomenul economic de când s-a trecut de la agricultură la producţia mecanică.
Comerţul internaţional cu bunuri corporale generează o seamă de activităţi conexe, numite „invizibile” al căror
volum nu este de loc neglijabil. Actualmente, sunt comercializate în lume un mare număr de servicii de:
intermediere, financiar-bancare, publicitate, contabilitate, consultanţă, asigurări şi reasigurări, turism,
comunicaţii prin poştă (tradiţională sau electronică), utilizarea Internetului, asistenţă medicală, educaţie,
precum şi o mare varietate de servicii specifice legate de mişcarea mărfurilor peste graniţele de stat:
expedieri, asigurări, transport, manipulări, stivuiri, vămuire, inspectare cantitativă şi calitativă. Pe lângă
acestea, o parte însemnată a comerţului internaţional cu „invizibile” este legată de circulaţia persoanelor
precum şi de exploatarea drepturilor de proprietate intelectuală.
Comerţul internaţional cu servicii a acţionat în sensul măririi decalajului dintre Nord şi Sud (şi chiar a dependenţei
Sudului faţă de Nord), ca urmare a faptului că exportatorii serviciilor indispensabile derulării comerţului
internaţional cu bunuri (intermedieri, asigurări, consulting, publicitate, servicii financiar-bancare) sunt
concentraţi într-o măsură covârşitoare în ţările industrializate.
Datorită situaţiei lor economice precare (infrastructură slabă, sisteme bancare fragile), ţările în curs de dezvoltare nu
au capacitatea de a presta asemenea servicii.
Noţiunea comerţ cu servicii are drept cauză principală dezvoltarea puternică a comerţului cu mijloace în măsură în
care comerţul cu bunuri tangibile s-a dezvoltat mai complex, mai satisfăcător, fiind nevoie de un număr tot mai
mare de servicii pentru a-l susţine. Dezvoltarea comerţului internaţional a fost facilitată de expansiunile
diferitelor tipuri de servicii (fenomene bancare, publicitate, consultanţă, comunicare, internet) precum şi servicii
de transport, vămuire şi expediere. Tot mai mult teren câştigă comerţul cu servicii care decurg din direcţia de
proprietate intelectuală. Problema este ca toate aceste servicii sunt concentrate în marea lor majoritate în Nord.
Astfel, noţiunea „comerţ cu servicii” a mărit gradul de dependenţă a Sud-ului faţă de Nord.
Din multe puncte de vedere această dependenţă este mai subtilă şi mai greu de criticat, decât cea existentă în
comerţul cu bunuri tangibile. Orice întreprindere sau firmă din Sud care doreşte să-şi exporte bunurile, este
obligată să recurgă la servicii prestate de o firmă din Nord, chiar dacă servicii similare există şi în Sud, ele nefiind
însă şi suficiente. Din păcate, dependenţa ţărilor (în curs de dezvoltare) de bunăvoinţa celor dezvoltate a crescut.
Distribuţia geografică a schimburilor cu străinătatea reflectă nemijlocit gradul de dependenţă a unei ţări de pieţele
externe, și indirect, nivelul dezvoltării economice interne.
Acest aspect este relevat printr-un coeficient de concentrare teritorială, întâlnit frecvent sub denumirea de indice al
distribuţiei geografice (IDG) a exportului, respectiv a importului de mărfuri.
Măsoară extinderea geografică a schimburilor externe și prezintă reducerea riscul dependenţei economiei
naţionale faţă de comportamentul partenerilor comerciali de peste hotare.
Un aspect distinct este relevat de raportul în care se află exportul faţă de importul unei ţări.
În mărime absolută, el se evidenţiază în soldul balanţei comerciale „S”, exprimat în valută.
S = E – M, E = exporturi, M = importuri
iar în mărime relativă în gradul de acoperire a importului prin export „GA”, calculat ca raport
procentual după relaţia:
GA = - (E/M) 100
O intensificare şi diversificare importantă, a cunoscut-o schimburile economice externe. Trăsăturile
generale ale evoluţiei, evidenţiază atât rolul important al comerţului exterior în economia mondială,
precum şi necesitatea înlăturării restricţiilor şi a barierelor numeroase existente în calea schimburilor
economice dintre state.
• În primul rând, se evidenţiază dinamismul comerţului exterior în ansamblu, atât al exportului, cât
şi al importului.
• În al doilea rând, comerţul internaţional are ca trăsătură distinctă faptul că a devansat, ca ritm de
creştere, nu numai PIB la scară mondială, ci şi producţia industrială şi agricolă, la nivel mondial.
• În al treilea rând, au avut loc modificări importante în structura comerţului mondial,
accentuându-se astfel diversificarea şi caracterul pronunţat industrial al comerţului mondial,
sporind ponderea produselor prelucrate şi de tehnicitate superioară, conturându-se noi şi
importante segmente ale pieţei mondiale, comerţul cu brevete, fluxurile de tehnologii moderne,
servicii tehnico-ştiinţifice.
• În al patrulea rând, comerţul internaţional a devansat atât ca ritm de creştere, cât şi ca volum
valoric absolut rezervele de aur şi devize centralizate ale ţărilor nesocialiste. Accentuarea acestui
decalaj a dus la agravarea problemei lichidităţii internaţionale, devenind o frână în calea dezvoltării
comerţului exterior pentru o parte importantă a ţărilor lumii şi, mai ales, a celor în curs de
dezvoltare.
 • În al cincilea rând, s-a manifestat puternic tendinţa de instituţionalizare a schimburilor
comerciale externe, apărând organisme şi organizaţii internaţionale cu o anumită capacitate
juridică, potrivit funcţiilor ce le sunt conferite: Acordul General pentru Tarife şi Comerţ (GATT);
Organizaţia Mondială a Comerţului (OMC); Conferinţa Naţiunilor Unite pentru Comerţ şi
Dezvoltare (UNCTAD); Organizaţii Economice Regionale şi Subregionale Interstatale, apărute în
procesul integrării economice internaţionale (OERSI).
Denumirea de comerţ invizibil apare din punct de vedere al reglementărilor vamale. Astfel, exportul şi
importul de mărfuri corporale poate fi sesizate vizual şi certificate la punctele vamale prin care
mărfurile respective intră sau ies din ţară, (deci sunt înscrise în tarifele vamale), în timp ce, în cazul
comerţului invizibil, componentele sale nu apar în tarifele vamale.
Comerţul exterior cuprinde atât fluxurile de mărfuri corporale, cât şi comerţul invizibil, respectiv fluxurile
de mărfuri încorporate (brevete de invenţie, know-how, proiecte, tehnologii, leasing, consulting-
engineering) şi prestări de servicii (transporturi şi telecomunicaţii internaţionale, turism, asigurări,
servicii bancare, servicii profesionale în domeniul medical, juridic, învăţământ), aşa cum rezultă şi din
figura de mai jos.

Există actualmente o reţea densă de fluxuri comerciale. Structura circuitului comercial internaţional
(fluxurile care compun acest circuit) depinde de structura schimburilor cu străinătatea ale naţiunilor
participante, atât în ansamblu cât şi ale fiecăreia în particular.
Deoarece în tranzacţiile internaţionale bunurile şi serviciile se vând şi se cumpără la preţuri în general
diferite de cele practicate pe pieţele interne, din operaţiunile cu străinătatea rezultă venituri băneşti
ce pot fi mai mari sau mai mici în raport cu obligaţiile de plată. În măsura în care o naţiune oferă
schimbului internaţional bunuri şi servicii mai scumpe, cu un grad superior de prelucrare şi o pondere
mai mare a valorii nou-create comparativ cu bunurile şi serviciile pe care le cumpără din străinătate,
ea reuşeşte să obţină din acest schimb un câştig mai mare. Spunem despre naţiunea respectivă că are
un nivel superior al termenilor schimbului.
Naţiunile cu o structură a schimburilor puţin diversificată, în care predomină bunurile şi serviciile cu
pondere relativ scăzută a valorii nou-create, câştigă mai puţin din comerţul internaţional (prin
comparaţie cu primele). Spunem despre ele că au un nivel inferior al termenilor schimbului.
Structura schimburilor comerciale cu străinătatea constituie aşadar o problemă majoră de politică
economică cu care se confruntă toate naţiunile lumii, atât cele mari cât şi cele mici. Problema poate fi
formulată astfel: ce fel de mărfuri trebuie să exporte şi ce fel de mărfuri trebuie să importe o naţiune
astfel încât câştigul ei din comerţul cu străinătatea să fie cât mai mare? Pentru a răspunde la această
întrebare, trebuie să ţinem cont de următoarele realităţi pe care practica comerţului internaţional le-a
pus în evidenţă de-a lungul timpului:
Comerţul exterior al unei naţiuni este determinat de factori obiectivi, moşteniţi sau creaţi:
(1) factorii moşteniţi sunt cei care nu au fost obţinuţi prin eforturile naţiunii. Astfel de factori sunt
poziţia geografică, bogăţiile subsolului, forţa de muncă necalificată.
(2) factorii creaţi sunt aceia pe care naţiunea i-a obţinut prin propriile forţe de-a lungul timpului:
volumul şi compoziţia capitalului, tehnologia de care dispun sau la care au acces firmele, calitatea
resurselor umane, a infrastructurii, gradul de informatizare, calitatea managementului şi a
programelor de marketing pe care firmele şi instituţiile naţiunii respective le pot adopta, finanţa şi
derula.
Structura comerţului exterior al unei naţiuni, poartă şi amprenta unor factori subiectivi, ca expresie a
voinţei acesteia. Firmele unei naţiuni sunt cele care decid ce vând şi ce cumpără din străinătate. La
acţiunile firmelor se adaugă intervenţia statelor prin politici guvernamentale. Deşi este aducător de
câştiguri, comerţul internaţional are un caracter inechitabil: beneficiile sale sunt inegal distribuite între
naţiuni, în funcţie de competitivitatea lor internaţională determinată de gradul de dezvoltare
economică a fiecăreia.
Competitivitatea internaţională este prin urmare, un obiectiv prioritar de politică economică pentru toate
naţiunile lumii.
 Structura fluxurilor comerciale internaţionale

. Produse de bază

Fluxuri de mărfuri corporale

Produse prelucrate

Comerţ exterior Brevete de invenție

Fluxuri de mărfuri
încorporate Know - how

Proiecte
Comerț invizibil
Transporturi și telecomunicații

Fluxuri de prestări servicii

Servicii profesionale

Turism internațional
În volumul exportului şi importului nu sunt cuprinse mărfurile de provenienţă străină, aflate în tranzit peste teritoriul naţional,
mărfurile exportate sau importate gratuit, mostrele sau mărfurile pentru expoziţii, târguri, probe și mostre.
Caracterizarea activităţii în domeniul comerţului exterior are la bază date care evidenţiază volumul valoric al exportului şi
importului, exprimat în preţuri curente şi în preţuri constante, în monedă naţională sau într-o valută de largă circulaţie
internaţională.
La nivel microeconomic, dacă se raportează valoarea exportului „E” la aceea a producţiei „Q”, rezultă ponderea exportului în
totalul producţiei, indicator ce arată rolul pieţei externe în realizarea producţiei întreprinderii respective.
Pentru a determina rolul importului „M” în consumul de materii prime „C” se calculează rata de dependenţă faţă de pieţele
externe de aprovizionare cu materii prime, fie sub forma ponderii importului „M” în consumul total al acestora „C”, fie
ca rată de completare a resurselor autohtone „R” prin import (M/R) .
Deoarece comerţul exterior constituie, în condiţiile economiei contemporane, o componentă a sistemului economiei
naţionale, la nivel macroeconomic el trebuie caracterizat în raport cu rezultatele finale din sfera producţiei interne.

Dinamica schimburilor comerciale cu străinătatea este urmărită în preţuri curente atât pe total, cât şi separat, pe fiecare flux
comercial. Comparând aceşti indicatori cu cei care caracterizează evoluţia celorlalţi indicatori sintetici ai economiei
naţionale (produs național brut [PNB], producţie industrială [PI], producţie agricolă [PA]), rezultă o serie de coeficienţi
de devansare, care exprimă antrenarea tot mai accentuată în circuitul economic mondial, adâncirea interdependenţelor
economice internaţionale.

O importanţă deosebită o reprezintă coeficienţii de elasticitate a exportului/importului fie faţă de ritmurile creşterii
economice interne, fie faţă de dezvoltarea pieţei mondiale.

Asemenea coeficienţi sunt expresii ale performanţelor din comerţul exterior, pe baza dinamismului economiei naţionale, în
condiţiile înăspririi concurenţei şi competitivităţii pe pieţele externe. Ţinând seama de faptul că exportul şi importul au
roluri diferite în procesul reproducţiei sociale, cele două fluxuri se raportează separat la PNB.

Indicatorii care rezultă reflectă dependenţa economiei naţionale faţă de pieţele externe, respectiv circulaţia producţiei
autohtone: raportul dintre export şi PNB arată cât de mare este ponderea producţiei naţionale care se realizează, ca
marfă, pe alte pieţe decât cea internă, iar raportul dintre import şi PNB reflectă măsura în care propria producţie este
completată, cantitativ şi structural, prin import.
Asupra dezvoltării comerţului internaţional, cu trăsăturile arătate mai sus, şi-au exercitat influenţa mai mulţi factori:

a) Un factor cu rol determinant şi cu multiple implicaţii asupra comerţului mondial este dezvoltarea revoluţia
tehnico-ştiinţifică (inclusiv cea informaţională). Prin consecinţele ei profunde asupra nivelului tehnic, complexităţii şi
diversificării producției în general, a industriilor de vârf în special, revoluţia ştiinţifică şi tehnologică a determinat o
largă specializare internaţională în cadrul ramurilor şi subramurilor.
b) Evoluţia puternică a modalităţilor specifice procesului integrării economice internaţionale atât în Europa, cât
şi în alte zone ale lumii, precum şi perfecţionarea politicilor comerciale, a metodelor, tehnicilor şi instrumentelor de
comercializare a determinat competiție directă și competență reprezentativă.
c) Ascensiunea societăţilor transnaţionale a avut consecinţe, creşterea ponderii fluxurilor comerciale
intrasocietate (între filialele acestora amplasate în ţări diferite), în ansamblul exporturilor şi importurilor.
d) Discrepanţele în repartizarea pe glob a capitalului, a resurselor naturale, a forţei de muncă, discrepanţe care
au la bază factori de ordin economic, social-istoric, natural şi geografic, au determinat ţările să participe tot mai
intens la schimburile economice externe, pentru a face faţă cerinţelor tot mai diversificate ale producţiei şi ale
consumului.
e) Evidențierea progresele realizate în domeniul transporturilor şi al telecomunicaţiilor, a tehnicilor bancare şi
valutar financiare.
Toate acestea evidenţiază cauzele pentru care, deşi s-au amplificat şi celelalte fluxuri economice externe,
comerţul exterior al României se manifestă, prin volum şi pondere, ca fluxul economic cel mai important. În
consecinţă, dinamica, structura şi nivelul de eficienţă ale schimburilor comerciale cu străinătatea au implicaţii de
profunzime asupra întregii vieţi economice a ţării. De aceea, problemele fundamentale ale dezvoltării economiei
României, în prezent şi în perspectivă, pot fi rezolvate în condiţiile integrării complexe în sistemul relaţiilor
economice externe, atât pe plan european, cât şi mondial.
Aceste tendinţe evidenţiază necesitatea elaborării şi urmărirea realizării unei concepţii coerente a deschiderii şi
integrării internaţionale a României potrivit cerinţelor relansării economiei româneşti, ale creşterii şi dezvoltării
economice.
Efectul protecționist al taxelor vamale, presupune;
- protecție nominală,
- protecție efectivă.

Protecția nominala vizează valoarea întregului produs supus impunerii vamale si este exprimata de taxele
vamale înscrise in tarifele vamale oficiale ale statelor, date publicității și, de regula, are valori mai mici
decât cea efectiva (nivelul taxelor vamale nominale percepute la importul de mărfuri este diferit de la
un produs la altul, de la o grupa de produse la alta, nivelul impunerii vamale fiind direct propor țional
cu gradul de prelucrare al mărfurilor).

Protecția efectiva vizează valoarea nou creata si incorporata in produsul supus impunerii vamale
(manopera, etc.).
Taxele vamale nominale publicate în tarifele vamale oficiale ale statelor, indică nivelul protecției nominale,
în timp ce protecția aplicata numai asupra valorii adăugate în produsul supus impunerii vamale,
obținut în procesul de producție pe plan intern, reprezintă protecția efectiva.

Rata protecției efective se calculează după formula:

Te = 100 x (Tf x Vf - Tm x Vm)/ (Vf - Vm)
Unde:
Te - taxa vamală efectivă (rata protecției efective)
Tf - taxa vamală nominală percepută asupra produsului finit importat
Tm - taxa vamală nominală percepută asupra materiei prime importate
Vf - valoarea vamală a produsului finit
Vm - valoarea vamală a materiei prime.
Taxa pe valoarea adăugată (prescurtat TVA, VAT în engleză) este un impozit indirect suportat de consumatorul final al
bunului/serviciului respectiv. TVA este un impozit încasat de fiecare agent economic care participă la ciclul economic al
realizării unui produs sau prestării unui serviciu care intră în sfera de impozitare. După exercitarea dreptului de deducere,
agenții economici impozabili care au participat la ciclul economic virează soldul TVA la bugetul de stat.
În România sunt în vigoare 3 cote de TVA:
• o cota standard: 19%
• doua cote reduse: 9% și 5%.
De-a lungul timpului, acest impozit a îmbrăcat 3 forme:
• taxă cumulată;
• taxă unică;
• taxă unică cu plată fracționată.

Taxa - reprezintă acele obligații bănești pe care trebuie să le achite persoanele fizice și juridice pentru diferite prestații efectuate
de autoritățile publice și constă în sume de bani prevăzute de hotărâri sau ordonanțe guvernamentale.
Impozitul - este o prelevare obligatorie și gratuită, efectuată de către stat asupra resurselor sau bunurilor individuale sau ale
colectivităților, plătită în bani.

Elemente specifice: Aceste elemente sunt stipulate în legislația în vigoare pentru o mai bună înțelegere și aplicare. Elementele
specifice taxei pe valoarea adăugată sunt:
a) denumirea impozitului apare ca taxă pe valoarea adăugată și sugerează foarte clar și asupra cui se aplică: asupra valorii
adăugate create de firme.
b) persoanele impozabile sunt acele persoane care desfășoară, de o manieră independetă și indiferent de loc, activități
economice oricare ar fi scopul sau rezultatul acestei activități. Pentru a deveni persoane plătitoare de TVA trebuie ca
persoanele impozabile să se înregistreze în scop de TVA la autoritățile fiscale în mod obligatoriu sau opțional. Persoanele
care nu trebuie să se înregistreze în scop de tva sunt microîntreprinderile și persoanele neimpozabile. Excepție sunt
achizițiile intracomunitare de mijloace de transport noi, pentru care și persoanele neimpozabile trebuie să plătească tva, fără
a avea obigația să se înregistreze în scop de tva.
c) materia impozabilă este baza de calcul a taxei pe valoare adăugată și o reprezintă:
- prețul de vânzare al bunurilor și tariful serviciilor prestate atunci când taxa se stabilește de furnizor;
- prețul de cumpărare al bunurilor atunci când se aplică taxarea inversă când taxa se stabilește de cumpărător;
- prețul de cumpărare al bunurilor sau cheltuielile aferente serviciilor prestate când au loc livrări sau prestări către sine;
- valoarea în vamă al bunurilor atunci când se aplică taxarea inversă, potrivit căreia taxa este stabilită de organele vamale;
- marja profitului adică diferența dintre prețul de vânzare al bunurilor și costul de achiziție al acestora atunci când se aplică
regimul special de calcul al taxei.

Baza de calcul nu cuprinde:

- rabaturile, remizele, risturnele, sconturile și alte reduceri de preț, acordate de furnizori direct clienților la data exigibilității
taxei;
- sumele reprezentând daune-interese, penalizările;
- dobânzile, percepute după data livrării sau prestării, pentru plăți cu întârziere;
- valoarea ambalajelor care circulă între furnizori și clienți, prin schimb, fără facturare;
- sumele achitate de furnizor sau prestator, în numele și în contul clientului, și care apoi se decontează acestuia, precum și
sumele încasate în numele și în contul unei alte persoane.
Pentru stabilirea bazei de impozitare se poate utiliza tehnica directă sau cea indirectă.

d) sfera de cuprindere se referă la operațiunile ce se supun taxării adică operațiuni impozabile și se bazează pe 5 principii
(p.teritorialității, p.originii produselor, p.destinației bunurilor, p.exigibilității) În funcție de prevederile legilor fiscale
privind taxarea, operațiunile sunt:
- taxabile – se supun taxării la locul livrării sau la locul cumpărării bunurilor;
- scutite – nu se supun taxării în momentul livrării sau al cumpărării bunurilor;
- nontransferurile – operațiuni care din punct de vedere al tva nu reprezintă transferuri de bunuri.
În funcție de regimul taxării, operaținile sunt:
- interne care au loc între furnizori și clienți care își desfășoară activitatea în aceeași țară, fiind taxate conform normelor
interne;
- intracomunitare și au loc între persoane impozabile ce sunt înregistrate în scop de tva în țările membre diferite ale Uniunii
Europene, taxare se face în țara de destinație a bunurilor;
- externe ce îmbracă forma exportului (nu se taxează) și importului (se taxează).

Conform legii, operațiunile ce intră în sfera tva sunt:

-operațiuni taxabile: acele livrări de bunuri și servicii ce se supun taxării,
-operațiuni scutite cu drept de deducere: acele operațiuni care reprezintă exporturi sau livrări intracomunitare de bunuri care
nu sunt taxate în România dar pentru care tva este deductibilă;
- operațiuni scutite fără drept de deducere: acele operațiuni care nu se supun taxării și pentru care tva nu este deductibilă.
e) suportatorul impozitului este consumatorul de bunuri și servicii: persoane fizice care sunt consumatori finali, persoanele
juridice și persoane fizice autorizate care nu sunt plătitori de tva. Aceste persoane nu au posibilitatea recuperării sau
deducerii acestui impozit.
f) sursa impozitului o reprezintă contravaloarea tva recuperată în urma vânzării de bunuri și servicii. La baza stabilirii tva de
plată stă principiul autocompensării potrivit căruia plătitorul are dreptul să-și recupereze tva suportată în momentul
cumpărării bunurilor și al serviciilor destinate operațiunilor impozabile. Aceasta se acoperă din taxa colectată aferentă
vânzării bunurilor sau prestării serviciilor, prin auto-lichidare – deducerea taxei concomitent cu colectarea, atunci când se
adoptă metoda simplificării; sau prin restituire de la bugetul statului atunci când taxa de dedus este mai mare decât taxa
de colectat.
g) unitatea de impunere o reprezintă unitatea de măsură pentru exprimarea mărimii operațiunilor impozabile.
h) cota de impozit este aferentă unei unități de impunere; în România se aplică mai multe cote, în funcție de operațiunea
impozabilă.
i) calculul constă în stabilirea acestei taxe potrivit normelor fiscale; tva se calculează:
- în momentul livrării bunurilor și a prestării serviciilor prestate atunci când taxa se stabilește de furnizor;
- în momentul achiziției bunurilor atunci când se aplică taxarea inversă când taxa se stabilește de cumpărător;
- în momentul vămuirii bunurilor, iar calculul taxei cade în sarcina organelor vamale;
j) plătitorii sunt persoane care livrează bunuri sau prestează servicii, aplicându-se taxarea directă. Totuși, în unele situații
obligația plății cade în sarcina beneficiarului de bunuri și servicii, potrivit taxării inverse, în operațiuni ca: importurile de
bunuri, în cazul răspunderii solitare a cumpărătorului sau vânzătorului de bunuri cu persoana obligată la plata taxei sau în
cazul achizițiilor intracomunitare,unde obligația tva cade în sarcina persoanei care a furnizat codul valabil în scop de tva.
În cazul aplicării taxării inverse se aplică procedeul autolichidării (procedeu prin care plătitorul de tva trebuie
concomitent să colecteze taxa pentru o deduce) dacă atât cumpărătorului cât și vânzătorului sunt plătitori de tva.
Procedeul are drept scop prevenirea fraudelor și evaziunii fiscale și ușurarea procedurii de decontare cu bugetul statului.
k) termenul de plată se referă la termenul scadent când acest impozit trebuie achitat la bugetul statului. Codul Fiscal prevede:
până în 25 ale lunii următoare, atunci când perioada este lunară și până în 25 a primei luni a trimestrului următor, atunci
când acestă perioadă este semestrială; în momentul când se generează dreptul de import pentru bunurile respective,
conform legislației vamale.
l) sancțiuni fiscale se aplică la sustragerea de la declararea și plata acestui impozit, la obținerea de rambursări ilegale;
sancțiunile pot fi aplicate de autoritatea fiscală sub formă de penalități, amenzi fiscale în funcție de valoarea și natura
prejudiciului, neglijență sau intenție. Sancțiunile penale sunt rezolvate de autoritățile abilitate de lege.
Cota de TVA în România a evoluat astfel:
1 iulie 1993 – 31 decembrie 1994 – 18%;
1 ianuarie 1995 – 31 ianuarie 1998 – 18%, 9%;
1 februarie 1998 – 31 decembrie 1999 – 22%, 11%;
1 ianuarie 2000 – 31 mai 2002 – 19%;
1 iunie 2002 – 31 decembrie – 2003 - 19%;
1 ianuarie 2004 – 1 iulie 2010 – 19%, 9% si 0%.

De la 1 iulie 2010, TVA-ul a crescut cu 5 puncte procentuale, de la 19% la 24%.

De la 1 ianuarie 2016 TVA a scăzut cu patru procente - de la 24% la 20%.
De la 1 ianuarie 2017 TVA a scazut cu un procent - de la 20% la 19%.