Sari la conținut

Suraia, Vrancea

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Suraia
—  Comună  —
Suraia se află în România
Suraia
Suraia
Suraia (România)
Poziția geografică
Coordonate: 45°40′58″N 27°23′16″E ({{PAGENAME}}) / 45.68278°N 27.38778°E

Țară România
Județ Vrancea

SIRUTA177842

ReședințăSuraia[*]
ComponențăSuraia[*]

Guvernare
 - primar al comunei Suraia[*]Maria Stroe[*][3] (PNL, octombrie 2020)

Suprafață
 - Total48 km²
Altitudine23 m.d.m.

Populație (2011)[1] [2]
 - Total 4595 locuitori
 - Recensământul anterior, 20025.496 locuitori

Fus orarUTC+2
Cod poștal627330

Prezență online
[suraia.primarievn.ro/ Primăria comunei Suraia]
GeoNames Modificați la Wikidata

Amplasarea în cadrul județului
Amplasarea în cadrul județului
Amplasarea în cadrul județului

Suraia este o comună în județul Vrancea, Moldova, România, formată numai din satul de reședință cu același nume.

Așezare

Comuna se află în extremitatea de est a județului, pe malul drept al Siretului, râu ce formează limita cu județul Galați. Este traversată de șoseaua județeană DJ204D, care o leagă spre sud de Vulturu (unde se termină în DN23) și spre nord-vest de Biliești, Vânători și Focșani (unde se termină în DN2). La Suraia DJ204D se intersectează cu DJ204G, care duce spre sud la Vulturu. Prin comună trece și Calea ferată Făurei–Tecuci, pe care este deservită de halta de mișcare Suraia.

Demografie



Componența etnică a comunei Suraia

     Români (91,68%)

     Romi (3,15%)

     Necunoscut (5,09%)

     Altă etnie (0,06%)




Componența confesională a comunei Suraia

     Ortodocși (93,57%)

     Necunoscută (5,09%)

     Altă religie (1,32%)

Conform recensământului efectuat în 2011, populația comunei Suraia se ridică la 4.595 de locuitori, în scădere față de recensământul anterior din 2002, când se înregistraseră 5.496 de locuitori.[1] Majoritatea locuitorilor sunt români (91,69%), cu o minoritate de romi (3,16%). Pentru 5,09% din populație, apartenența etnică nu este cunoscută.[2] Din punct de vedere confesional, majoritatea locuitorilor sunt ortodocși (93,58%). Pentru 5,09% din populație, nu este cunoscută apartenența confesională. Aici este prezentă și o mică comunitate de localnici de cult penticostal.[4]

Politică și administrație

Comuna Suraia este administrată de un primar și un consiliu local compus din 15 consilieri. Primarul Vasile Grosu, Maria Stroe[*], de la Partidul Național Liberal, a fost ales în octombrie 2020. Începând cu alegerile locale din 2016, consiliul local are următoarea componență pe partide politice:[5]

   PartidConsilieriComponența Consiliului
Partidul Social Democrat8        
Partidul Național Liberal5        
Partidul Alianța Liberalilor și Democraților1        
Partidul Mișcarea Populară1        

Istorie

La sfârșitul secolului al XIX-lea, comuna făcea parte din plasa Biliești a județului Putna și era formată din satele Butuceni, Dimaciu, Dumbrăvița și Suraia, cu 3041 de locuitori. În comună funcționau trei biserici și o școală.[6] Anuarul Socec din 1925 consemnează comuna în aceeași structură, devenită reședință a plășii Biliești. Comuna avea 2846 de locuitori.[7] În 1931, satele Butuceni și Dumbrăvița au fost comasate în satul Dumbrăvița-Butuceni și a apărut pe teritoriulc comunei și satul Dumbrăvița Nouă.[8]

În 1950, comuna a fost arondată raionului Focșani din regiunea Putna, apoi (după 1952) din regiunea Bârlad și (după 1956) din regiunea Galați. În 1968, ea a fost transferată județului Vrancea, și toate satele ei de atunci au fost comasate în satul Suraia; comunei Suraia i-a fost arondat și satul Biliești.[9][10] Acesta a făcut parte din comună până în 2004, când s-a separat, formând o comună de sine stătătoare.[11]

Monumente istorice

Singurul obiectiv din comuna Suraia inclus în lista monumentelor istorice din județul Vrancea ca monument de interes local este monumentul eroilor din Războiul Ruso-Turc (1877-1878), clasificat ca monument memorial sau funerar și aflat în sudul comunei.

Note

  1. ^ a b „Recensământul Populației și al Locuințelor 2002 - populația unităților administrative pe etnii”. Kulturális Innovációs Alapítvány (KIA.hu - Fundația Culturală pentru Inovație). Accesat în . 
  2. ^ a b Rezultatele finale ale Recensământului din 2011: „Tab8. Populația stabilă după etnie – județe, municipii, orașe, comune”. Institutul Național de Statistică din România. iulie 2013. Accesat în . 
  3. ^ Rezultatele alegerilor locale din 2020, Autoritatea Electorală Permanentă 
  4. ^ Rezultatele finale ale Recensământului din 2011: „Tab13. Populația stabilă după religie – județe, municipii, orașe, comune”. Institutul Național de Statistică din România. iulie 2013. Accesat în . 
  5. ^ „Lista competitorilor care au obținut mandate” (XLSX). Biroul Electoral Central pentru alegerile locale din 2016. 
  6. ^ Lahovari, George Ioan (). „Suraia, com. rur.” (PDF). Marele Dicționar Geografic al Romîniei. 5. București: Stab. grafic J. V. Socecu. p. 499. 
  7. ^ „Comuna Suraia în Anuarul Socec al României-mari”. Biblioteca Congresului SUA. Accesat în . 
  8. ^ Tablou de regruparea comunelor rurale întocmit conform legii privind modificarea unor dispozițiuni din legea pentru organizarea administrațiunii locale”. Monitorul oficial și imprimeriile statului (161): 314. . 
  9. ^ „Legea nr. 3/1968”. Lege-online.ro. Accesat în . 
  10. ^ „Legea nr. 2/1968”. Monitoruljuridic.ro. Accesat în . 
  11. ^ „Legea nr. 84/2004 pentru înființarea unor comune”. Lege5.ro. Accesat în .