Teodor Râșcanu
| Teodor Râșcanu | |
 pașoptist, postelnic, membru in Divanul Domnesc | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născut | 1813 |
| Decedat | 1867 Drăgușeni |
| Naționalitate | român |
| Limbi vorbite | limba română limba franceză limba greacă limba turcă  |
Modifică date / text  | |
Teodor Râșcanu (Rășcanu, Rîșcanu)[1], numit și Toderiță, (n. 1813 – d. 1867 la Drăgușeni) a fost un revoluționar român de la 1848, unul din adversarii de seamă ai domnitorului Mihail Sturdza din Moldova.
Origini și familia
Toderiță Râșcanu aparține unui neam căruia Gheorghe Ghibănescu i-a consacrat volumul X al seriei sale „Surete și Izvoade”. În acest volum a fost publicat și arborele genealogic al familiei[2], care ulterior a fost completat de istoricul Gheorghe G. Bezviconi iar apoi actualizat de arhitectul Dan Râșcanu. Veche familie de boieri moldoveni, familia Râșcanu este înrudită cu familii precum Cantacuzino, Sturdza, Ghica, Miclescu, Cuza, Lambrino, Costin, Buzdugan, Neculce. Toderiță a fost fiu al marele vornic Iordache Râșcanu și al Paraschivei Lambrino. Tatăl, vornicul Râșcanu a făcut parte din delegația de boieri trimisă la Constantinopol în primăvara anului 1822 pentru a cere Înaltei Poarți domni pământeni. Această acțiune, după lunga perioadă fanariotă, a adus din nou domni pământeni, atât în Țara Românească cât și în Moldova, el însuși fiind candidat la domnie[3] [4] [5]. În Moldova, în timpul domniei noului domn pământean Ioniță Sandu Sturdza, Iordache Râșcanu se va bucura de o poziție foarte înaltă devenind membru al Divanului domnesc.
Viața și activitatea politică
În mișcările premergătoare revoluției de la 1848, Teodor Râșcanu a dus o îndrăzneață activitate potrivnică domnitorului Mihail Sturdza. În 1843, la Iași, împreună cu vărul său Grigore Cuza și N. Istrati, răspândește manifeste incendiare contra domnitorului. A fost membru și secretar al Asociației Patriotice[6], care avea ca membri printre alții și pe nepotul său de văr, viitorul domnitor Al. I. Cuza, pe Toader Sion, Tucitide Dormuz, Grigore Cuza, Vasile Mălinescu, Grigore Carp și D. Miclescu[7]. Asociația cuprindea toate orașele Moldovei dar cu centrul în Vaslui, la moșia Holmu a lui Teodor Râșcanu, secretarul asociației și cel mai activ membru. Programul asociației cuprindea printre altele dezrobirea țiganilor, egalitatea juridică și impozitul pe moșii[8]. În 1846, împreună cu Toader Sion și Tucitide Dormuz, a adresat în scris un protest curajos domnitorului Mihail Sturdza[9], acțiune care i-a adus prigoana și în final refugiul prin Transilvania și Viena la Paris.
Ca refugiat politic în capitala Franței, Toderiță participă activ la acțiunile Societății Studenților Români unde se împrietenește, printre al ții, cu Nicolae Bălcescu, Costache Negri, Alexandru Catargiu, Nicolae Golescu, Ion Ghica, C.A. Rosetti, Dumitru Brătianu. Leagă prietenie și cu prominentele personalități Alphonse de Lamartine, Jules Michelet, Edgar Quinet cu care împărtășește aceleași năzuințe patriotice[10] și participă la acțiunile revoluționare din februarie 1848. Participă la memorabila întrunire din 8/20 martie 1848 din locuința din Paris a lui Nicolae Bălcescu, în care muntenii și moldovenii hotărăsc începerea acțiunii revoluționare din Principate, formulând un program de revendicări, adevărat embrion al proclamației din iunie 1848[11]. Primind o scrisoare de recomandare din partea lui Lamartine adresată consulului francez de la Iași[12], se hotărăște să plece spre Moldova pentru a participa la protestele contra domnitorului și printre altele contra Regulamentului Organic.
În drum spre Modova participă la Adunarea Națională de la Blaj împreună cu Dumitru Brătianu[13]. În condițiile înăspririi prigoanei lui Mihail Sturdza împotriva revoluționarilor trece prin București să se vadă cu tovarășii de la Paris iar apoi se îndreaptă spre Constantinopol. Aici iși contină pribegia și împreună cu Ion Ghica activează în interesul revendicărilor cerute de revoluționari. Prin rapoarte și memorii adresate înalților dregători otomani încearcă subminarea lui Mihail Sturdza[14].
După căderea lui Mihail Sturdza și venirea în scaun a lui Grigore Alexandru Ghica, Teodor Râșcanu se întoarce din nou în Moldova unde se căsătorește cu grecoaica Penelopa Eliades, cu care se logodise la Constatinopole. Continuă activitățile pentru idealurile revoluționare, unirea Principatelor și pentru anularea Regulamentului Organiccare consfințea suzeranitatea Rusiei asupra Principatelor. În 1852, pentru comportamentul său patriotic, noul domnitor Grigore Alexandru Ghica, îl numește vornic de aprozi[15].
După 1952 disputa între taberele pro și contra Unirii Principatelor s-a întețit radical. Adicarea din 1853 a domnitorului Grigore Ghica, convins unionist, și ocuparea Moldovei de către Rusia antiunionistă, au slăbit poziția unioniștilor. Ținând sema și de pozițiile divergente în privința Unirii, pro a Franței și contra a Austriei care era evident mai aproape, incertitudinea Unirii creștea iar tabăra separatiștilor se mărea. În plus untiunioniștii considerau că dacă totuși ar fi reușit Unirea, „Iașul, nemaifiind capitală, ar fi devenit un al doilea Hârlău”[16]. Influențat și de prietenul său N. Istrati, devenit intre timp si el antiunionist, patriotul și revoluționarul Toderiță s-a situat în final pe poziții separatiste. A ajuns astfel în contratimp cu frații săi de luptă și n-a mai continuat să participe la procesul de constituire a României finalizat sub cârma propriului său nepot de văr, Alexandru Ioan Cuza. Dilema politică în care se afla, sfâșierile interioare și apoi neînțelegerile familiale au dus în final la întunecarea minții sale și la decesul din 1867[17].
Viața revoluționarului Teodor Râșcanu a fost transpusă în romanul istoric și biografic Răzvrătitul Toderiță de către nepotul său, scriitorul și publicistul Theodor Râșcanu.
Note
- ^ Ortografia numelui de familie: Varianta cu „â” este cea folosită de scriitor, dar există multe materiale, articole, referiri sau documente cu „ă”. În România, în vremea dictaturii comuniste, membrii familiei au fost obligați sa renunțe la „â” in favoarea lui sau „î” sau „ă”. Varianta cu „î” apare mai ales în Republica Moldova la numele propriu Rîșcani, oraș, raion sau sector al Orașului Chișinău, precum și la anumiți membri ai familiei.
- ^ Arborele genealogic al familiei Râșcanu
- ^ Constantin Sion, „Arhondologia Moldovei“, Iași, 1892, p. 299
- ^ Octav George Lecca , „Familiile boierești române – Istoric și genealogie“, București, 1899, p. 520
- ^ Theodor Aug. Râșcanu, „Trei scrisori către Ioan Sturdza Vodă“, în „Ahiva genealogică“, anul I, nr. 1, ian. 1912, p. 6
- ^ Cornelia Bodea , „Lupta românilor pentru unitate 1834-1949“, București, 1967, p. 66-68
- ^ Gheorghe Ungureanu, „Familia Sion. Studiu și documente “, Iași, 1936, p. 64
- ^ „Istoria României“, București, 1967, vol. III, p. 1001, vol. IV p. 24
- ^ Theodor Aug. Râșcanu, „Răzvrătitul Toderiță” în capitolul „Căpătăierii“, roman istoric și biografic, editura Kunsthalle, Germania, 2009 și 2023
- ^ A. D. Xenopol, „Istoria partidelor politice în România“, Iași 1910
- ^ Valeriu Șotropa, „Proiectele de constituție, programele de reforme și petițiile de drepturi din țările române în secolul al XVIII-lea și prima jumătate a secolului al XIX -lea“, București, 1976
- ^ Gh. Ghibănescu, „Surete și izvoade“, vol. X, tipografia Dacia, P. & D. Iliescu, Iași, 1915
- ^ Mihai Sorin Rădulescu, „Un revoluționar vasluian din veacul trecut: Teodor Râșcanu“, în revista „Acta Molaviae Meridionalis“, Vaslui, VII-VIII, 1985-1986
- ^ Theodor Aug. Râșcanu, „Răzvrătitul Toderiță” în capitolul „Toderiță se jeluiește sultanului“, roman istoric și biografic, editura Kunsthalle, Germania, 2009 și 2023
- ^ Gh. Ghibănescu, „Surete și izvoade“, vol. X, tipografia Dacia, P. & D. Iliescu, Iași, 1915
- ^ Theodor Aug. Râșcanu, „Răzvrătitul Toderiță” în capitolul „Toderiță devine separatist“, roman istoric și biografic, editura Kunsthalle, Germania, 2009 și 2023
- ^ acad. Dan Berindei, în prefața romanului „Răzvrătitul Toderiță” de Theodor Aug. Râșcanu, editura Kunsthalle, Germania, 2009 și 2023
