Mihail Kutuzov
Prinţul Mihail Illarionovici Golenişcev-Kutuzov (în limba rusă: Князь Михаи́л Илларио́нович Голени́щев-Куту́зов) (*5 septembrie {s.v.)/ 16 septembrie(s.n.) – 1745 — † 16/28 aprilie 1813 a fost un feldmareşal ţarist, căruia i se atribuie meritul salvării ţării în timpul invaziei napoleoniene din 1812.
Începutul carierei militare
Mihail Illarionovici Golenişcev-Kutuzov (cunoscut mai degrabă cu numele de Kutuzov) s-a născut la Sankt Peterburg. A intrat în rândurile armatei imperiale în 1759, ori poate în 1760. A participat la luptele din Polonia (1764 – 1769) şi împotriva Imperiului Otoman (1770 – 1774). După ce şi-a pierdut un ochi în 1775 în luptă, a luat o pauză şi şi-a petrecut câţiva ani călătorind prin Europa Centrală şi Apuseană.
În 1784 a fost avansat la gradul de general maior, iar în 1787 a fost numit guvernator al Crimeii. Sub comanda lui Alexandr Suvorov, a cucerit o mare experienţă de război şi preţuirea contemporanilor în timpul războiului ruso-turc din 1787 –1792, în luptele pentru cucerirea Ociakovului, Odessei, Tighinei şi Ismailului, sau în bătăliile de la Râmnic şi Maşin. A fost avansat general locotenent în 1791. A fost numit succesiv ambasador la Constantinopol, guvernator al Finlandei, comandant al corpului de cadeţi din Sankt Petersburg, ambasador la Berlin şi guvernator al Sankt Petersburgului.
Kutuzov era unul dintre favoriţii lui Pavel I, dar după asasinarea ţarului a căzut în disgraţie, nereuşind să cucerescă aprecierea noului împărat Alexandru I.
Perioada războaielor napoleoniene
În 1805, Kutuzov a comandat corpurile de armată care au încercat să oprească înaintarea trupelor lui Napoleon Bonaparte către Viena, câştigând o victorie sângeroasă la Dürrenstein pe 11 noiembrie 1805.
În ajunul bătăliei de la Austerlitz, Kutuzov a încercat să determine generalii aliaţi să nu se angajeze în luptă, dar sfaturile sale au fost respinde atât de ţar cât şi de planificatorul austriac, Feldzeugmeister Weyrother. Dorind să nu fie făcut responsabil pentru înfrângerea pe care o prevedea, Kutuzov a pretins că a dormit în timpul elaborării planurilor de luptă. A participat însă activ la luptă şi a fost rănit (2 decembrie 1805). Între 1806 şi 1811, Kutuzov a fost guvernator al Lituaniei şi Kievului.
A fost numit la comanda armatelor ruse care luptau impotriva turcilor în războiului din 1806-1812, după ce predecesorul său obţinuse rezultate modeste. A reuşit să termine victorios războiul care se prelungise prea mult, fiind conştient de apropierea unui nou război cu Primul Imperiu Francez. A semnat Păcii de la Bucureşti, prin care Imperiul Rus primea stăpânirea Basarabiei. Pentru acest succes a fost ridicat la rangul de prinţ (kniaz).
Războiul Patriotic din 1812
Când Napoleon a invadat Rusia în 1812, Michael Andreas Barclay de Tolly (ministrul rus de război din acea perioadă) a ales tactica pământului pârjolit şi a ordonat retragerea strategică. Această tactică a fost rău primită de corpul ofiţeresc şi de trupă, în frunte cu prinţul Piotr Bagration. Din acest motiv, Kutuzov a fost numit comandant suprem pe 17 august, finnd întâmpinat cu entuziasm de subordonaţi.
După două săptămâni, Kutuzov a hotărât să dea bătălia hotărâtoare în apropierea Moscovei. Cele două armate, care însumau efective de aproximativ 250.000 de soldaţi, s-au ciocnit la Borodino pe 7 septembrie 1812, în ceea ce a fost considerată cea mai mare bătălie terestră de până atunci. Rezultatele bătăliei au fost neconcludente, iar pierderile au fost uriaşe: aproximativ un sfert dintre francezi şi o jumate dintre ruşi fiind ucişi sau răniţi pe câmpul de luptă. În timpul unei conferinţe rămâse celebre din satul Fili, Kutuzov a hotărât să reia strategia lui de Tolly.
Preţul pentru reluarea tacticii „pământului pârjolit” a fost pierderea Moscovei, a cărei populaţie a fost evacuată. După o retragere spre Kaluga şi refacerea efectivelor şi stocurilor de arme şi muniţie, Kutuzov a obţinut o primă victorie în bătălia de la Maloiarovlaveţ, silindu-l pe Napoleon să bată în retragere. Comportamentul foarte prudent al lui Kutuzov a atras numeroase critici, dar până la urmă s-a dovedit că, prin acţiunile sale, Rusia a obţinut o mare victorie, numai o mică fracţiune din Marea Armată invadatoare reuşind să mai scape de distrugere.
După ce forţele conduse de însuşi împăratul Alexandru I. Kutuzov a trecut treptat pe un plan secund de comandă. Starea sănătăţii sale s-a deteriorat treptat, iar, pe 16 aprilie/28 aprilie 1813, feldmareşalul a încetat din viaţă în oraşul silezian Bunzlau. Trupul i-a fost repatriat, fiind înmormântat în noua catedrală a Sfintei Fecioare din Kazan din Sankt Petersburg.
Kutuzov a fost înaintat la gradul de feldmareşal şi i-a fost decernat titlul onorific Luminăţia Sa Cneazul Smolenski (Светлейший князь Смоленский) – pentru înfrângerea armatelor franceze în retragere de la Smolensk în noiembrie 1812. De asemenea a fost decorat cu Ordinul SfântulGheorghe, clasa I.
| Predecesor: Piotr von der Pahlen |
Guvernator militar al Guberniei Sankt Petersburg 1801 – 1802 |
Succesor: Mihail Kamenski |
| Predecesor: Alexandr Tormasov |
Guvernator militar al Guberniei Kiev 1806–1809 |
Succesor: Iakov Lobanov-Rostovski |