Incidentul de la Berna

Incidentul de la Berna a fost reprezentat de o scurtă ocupare a legatiei României Populare din Berna, Elveţia, de un grup de emigranţi români, care se opuneau regimului comunist. Evenimentul s-a petrecut între 14 – 16 februarie 1955.

Istoric

Atacul a fost plănuit de Oliviu Beldeanu, un sculptor născut în 1924 la Dej. La 15 ani, Beldeanu devenea membru al organizaţie de tineret Frunză Verde, organizaţie asociată cu mişcarea fascistă Garda de Fier. După al doilea război mondial, Berldeanu s-a alăturat mişcării anticomuniste româneşti. În 1949 a reuşit să fugă din ţară prin Republica Socialistă Federativă Iugoslavia, pentru a se reîntoarce după numai câteva luni, după cum se spune, ca agent al UDBA (serviciile iugoslvave de securitate). În 1951, Beldeanu a ajuns în Italia. El avea să se stabilească mai târziu în Konstanz, Germania de Vest.

În 1954, Beldeanu a început să pregătească asaltul asupra legatiei României: el a călătorit de mai multe ori în Elveţia, a făcut rost de armele şi sculele de care considera că va avea nevoie şi a organizat şedinţe de antrenament cu ceilalţi membri ai grupului, (Ion Chirilă, Stan Codrescu, Dumitru Ochiu şi Tudor Ciochină).

În dimineaţa zilei de 15 februarie 1955, grupul s-a deplasat de la Konstanz la Berna, iar doi dintre membrii sãi au intrat în apartamentul şoferului legatiei, unde au gãsit-o numai pe sotia acestuia. După aceasta, membrii grupului au trecut la cercetarea discretă a documentelor din ambasadă..

Atasatul Miron, secretarul Sandru si "soferul" Setu s-au deplasat în dupã amiaza zilei de 14 februarie 1955 la Zürich pentru a prelua curierul diplomatic, sosit din România cu trenul Arlberg-Express. Acesti functionari ai legatiei s-au întors la Berna la 15 februarie, ora 1.30. Sandru, Miron si Setu au remis curierul diplomatic însãrcinatului cu afaceri al RPR, Stoffel. Zece minute mai târziu, secretarul Sandru s-a reîntors la apartamentul sãu de la reprezentanta comercialã a RPR (din Brunnadernstrasse), însotit de "soferul" Setu, acesta revenind apoi singur la sediul legatiei (Schlösslistrasse), pe la ora două dimineaţa. Atunci "şoferul" Aurel Şeţu, (presupus agent al Securităţii) a fost somat de Stan Codrescu, de sentinelã în acel moment împreunã cu Ochiu; el nu a rãspuns somatiei. Apoi, s-a reîntors spre masina (Buick) parcatã în curtea legatiei, moment în care Codrescu a deschis focul. Nu se ştie din ce motive, rănitul a ajuns la spital numai şase ore mai târziu, când nu s-a mai putut face nimic pentru el. A murit la Inselspital din Berna în jurul orei 10. Ottiger Dumitrescu După focurile de armã, o parte din funcţionarii legatiei au reusit sã fugã din clădire.

A fost anunţată poliţia elveţiană, clădirea legatiei fiind încercuită, dar nu s-a declanşat nicio intervenţie în forţă. Grupul atacatorilor a cerut eliberarea din închisoare a mai multor personalităţi române precum Dinu Brătianu. În noaptea de 15-16 februarie, Dumitru Ochiu a părăsit clădirea ambasadei, ducând cu el un număr de documente diplomatice, dar a fost imediat arestat de poliţia elveţiană. Restul grupului s-a predat a doua zi.

Motivele acţiunii

În conformitate cu afirmaţiile organizatorilor, atacul avea ca scop să atragă atenţia autorităţilor din occident asupra abuzurilor, nedreptăţii şi violării drepturilor omului comise de autorităţile comuniste române, dar şi asupra activităţilor de spionaj ale membrilor ambasadei române din Elveţia.

Guvernul român din acele vremuri a acuzat structurile Gărzii de Fier şi pe Horia Sima, dar şi agenţiile de informaţii ale statelor occidentale pentru punerea la cale, cu complicitatea autorităţilor elveţiene, a unui complot antiromânesc de factură fascistă.

Unii istorici au sugerat că grupul a acţionat într-adevăr în folosul unui serviciu străin de informaţii, care dorea să găsească documente legate în mod special de programul de paraşutare a agenţilor români sub acoperire în ţările din blocul răsăritean.

Urmări

Membrii grupului au fost judecaţi la Berna şi au primit pedepse relativ uşoare: Oliviu Beldeanu , 4 ani de închisoare, Stan Codrescu (care a deschis focul asupra asa-zisului şofer Aurel Şeţu întrucât acesta nu a vrut sã se supunã somatiei sale) şi Ion Chirilă au primit 3 ani şi 6 luni de închisoare, iar Dumitru Ochiu numai 1 an şi patru luni.

În România, au fost organizate proteste publice în mai multe oraşe, iar, cu ocazia înmormântării lui Aurel Şeţu, s-au ţinut întâlniri comemorative.

Regimul comunist român nu a vrut să lase atacul asupra legatiei din Berna nepedepsit. După eliberarea din închisoare din 1957, Oliviu Beldeanu a fost ademenit în Berlinul Occidental, de unde a fost răpit de agenţii ai STASI şi ai Securităţii şi trimis în România. După o anchetă care a ţinut aproape un an şi un proces sumar la Bucureşti, Beldeanu a fost executat pe 18 februarie 1960.

Bibliografie

• ro Ştejărel Olaru, "Cei cinci care au speriat Estul" în Timpul, septembrie 2003
• ro Cristian Troncotă, Istoria serviciilor secrete româneşti: de la Cuza la Ceauşescu, Editura Ion Cristoiu, Bucureşti, 1999 ISBN 973-99233-0-5
• Dan Ottiger Dumitrescu, "Convorbire cu Stan Codrescu", in: "Cãminul românesc" (Geneva), 2(66), iunie 1998