Acordul franco-armean (1916)
Acordul franco-armean din 27 octombrie 1916 a fost o înțelegere politică și militară pentru sprijinirea Mișcării de eliberare națională a armenilor de către Aliaților din Primul Război Mondial. Talat Pașa, marele vizir al Imperiului Otoman, a avut cunoștință de semnarea acestui tratat. O copie a informării vizirului a fost găsită în arhivele otomane[1].
Negocierile au fost inițiate și conduse de Ministrul Afacerilor Externe al Franței. Din partea armenilor, negocierile au fost conduse de Boghos Nubar. Ministrul francez de externe Aristide Briand a considerat că prin atragerea armenilor de partea Parisului va putea să asigure trupe pentru punerea în practică a Acordului Sykes-Picot, ale cărui prevederi erau secrete în acele momente[2]. Conducerea armenilor s-a întâlnit și cu Mark Sykes și Georges Picot. Armenii aveau să-i sprijine pe Aliați prin crearea Legiunii armene, care urma să lupte sub comanda generalului Edmund Allenby. Daca obiectivul original al Legiunii a fost eliberarea CIliciei, acesta a fost extins după semnarea Armistițiului de la Mudros, armenii participând și la luptele din Palestina și Siria. De la semnarea actului până la formarea efectivă a Legiunii în Paris (15 noiembrie 1916) a durat mai puțin de o luna, spre încântarea guvernului francez și a aliaților acestuia din Antanta[3].
Cele două părți semnatare au căzut de acord asupra următoarelor prevederi:
- Scopul creării Legiunii este acela de a permite armenilor să contribuie la eliberarea regiunii Cilicia din Imperiul Otoman și să-i ajute să-și realizeze visul pentru crearea unui stat în această regiune.
- Legiunea trebuia să lupte doar împotriva Imperiului Otoman și doar în Cilicia.
- Legiunea trebuia să devină nucleul unei viitoare armate naționale armenești.
Vezi și
[modificare | modificare sursă]