Sari la conținut

Iosif Gurko

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
(Redirecționat de la Iosif Vladimirovici Gurko)
Iosif Gurko
Date personale
Născut[1] Modificați la Wikidata
Novgorod, Imperiul Rus Modificați la Wikidata
Decedat (72 de ani)[1] Modificați la Wikidata
Sakharovo⁠(d), Gubernia Tver⁠(d), Imperiul Rus[1] Modificați la Wikidata
PărințiVladimir Iosifovici Gurko[*][[Vladimir Iosifovici Gurko (Russian general (1795–1852))|​]]
Tatyana Gurko[*][[Tatyana Gurko |​]] Modificați la Wikidata
Căsătorit cuMaria Gurko[*][[Maria Gurko |​]] Modificați la Wikidata
CopiiVladimir Iosifovici Gurko[*][[Vladimir Iosifovici Gurko (politician rus)|​]]
Vasili Iosifovici Gurko[*][[Vasili Iosifovici Gurko (Russian general (1864–1937))|​]]
Dmitry Gurko[*][[Dmitry Gurko (military officer in Russian Army)|​]] Modificați la Wikidata
Cetățenie Imperiul Rus Modificați la Wikidata
Ocupațiepolitician
militar Modificați la Wikidata
StudiiPajeski korpus[*][[Pajeski korpus (military academy in the Russian Empire, from 1759 to 1917)|​]]  Modificați la Wikidata
Activitate
A luptat pentruRusia Imperiul Rus
Ani de serviciu1846 - 1878
GradulGeneral
Feldmareșal
Conte
Bătălii / RăzboaieRăzboiul Crimeii
Războiul Ruso-Turc (1877-1878)
Decorații și distincții
DecorațiiOrdinul Sfântul Gheorghe

Contele Iosif Vladimirovici Romeiko-Gurko (rusă: Ио́сиф Влади́мирович Роме́йко-Гурко́) (12 iulie 1828, Veliki Novgorod13 ianuarie 1901, lângă Tver), cunoscut și ca Ossip Gurko, a fost un proeminent mareșal rus din timpul Războiului Ruso-Turc (1877–1878).

De origine bielorusă sau poloneză, Gurko a intrat în rândul husarilor din Garda Imperială ca sublocotenent în 1846, devenind căpitan în 1857, aghiotant a lui Alexandru al II-lea al Rusiei în 1860, colonel în 1861, comandantul al Regimentul Husar al IV-lea de Mariupol în 1866 și generalul-maior în suita împăratului din 1867.

A condus ulterior Regimentul Grenadier, iar din 1873 Brigada 1, Divizia 2, de cavalerie din Garda Imperială. Deși a luat parte la Războiul Crimeei, fiind staționat la Belbek, este cunoscut datorită Războiul Ruso-Turc din 1877. A condus vârful de lance al armatei invadatoare ruse, a capturat Târnovo pe 7 iulie, a traversat Balcanii prin pasul Boaz Haim. În ciuda rezistenței considerabile, a capturat Uflani, Maglizh și Kazanlak, iar pe 18 iulie a atacat Shipka. Astfel, în termen de 16 zile de la traversarea Dunării, Gurko a asigurat trei treceri balcanice și a creat panică la Constantinopol.

A avut apoi o serie de succese în vale Tundzha, taie calea ferată în două locuri, a ocupat Stara Zagora și Nova Zagora, a verificat înaintarea armatei lui Suleiman Pașa. În octombrie a fost numit comandant al cavaleriei aliate și a atacat linia de comunicare a Plevnei cu Orkhanie cu o mare forță mixtă, capturând Gorni-Dubník, Telische și Vratsa, iar la mijlocul lunii noiembrie, Orkhanie. Plevna a fost izolată, iar după căderea acesteia în decembrie, Gurko a condus trupele ruse și învins în mod decisiv pe Suleiman Pașa în bătălia de la Philippopolis și a ocupat Sofia, Philippopolis (Plovdiv) și Adrianopol. Armistițiul de la sfârșitul lunii ianuarie 1878 a încetat operațiunile ulterioare.

Gurko a fost numit conte și decorat cu două clase ale Ordinului Sfântul Gheorghe și alte ordine. În 1879-1880 a fost numit guvernator al Sankt Petersburg[2], iar din 1883 și până în 1894 guvernator-general al Poloniei, unde a aplicat politicile de rusificare ale lui Alexandru al III-lea.

  1. ^ a b c Marea Enciclopedie Rusă, accesat în  
  2. ^ „Lista conducătorilor”. Arhivat din original la . Accesat în . 
  • Bolszaja Sowietskaja Encykłopedia t. 7, Moscova, 1972.

Acest articol conține text din Encyclopædia Britannica 1911, o publicație aparținând domeniului public.